1.

Notiuni generale
Retea de calculatoare = ansamblu de calculatoare interconectate prin intermediul unui mediu de
comunicatie (cablu UTP, cablu coaxial, linie telefonica, fibra optica, radio, satelit), in scopul
partajarii resurselor asociate retelei (fizice - hardware,logice – software de baza si aplicatii,
informationale – fisiere si baze de date) de catre mai multi utilizatori.

Un grup de astfel de calculatoare personale conectate intre ele, impreuna cu alte echipamente
periferice, formeaza o structura numita retea.
Vom folosi termenul ,,reţea de calculatoare” pentru a desemna o colecţie de calculatoare autonome
interconectate folosind o singură tehnologie. Se spune despre două calculatoare că sunt interconectate dacă
sunt capabile să schimbe informaţie între ele. Conectarea nu se face neapărat printr-un cablu de cupru; pot
fi folosite în acest scop fibra optică, radiaţii infraroşii, microunde sau sateliţi de comunicaţii.
2. Caracteristici de baza
3. Retelele de comunicatie au o evolutie continua în ceea ce priveste:
4.  Complexitatea
5.  Gradul de utilizare
6.  Proiectarea
7.  Executia si implementarea
8.  Securitatea si gestionarea
9. O retea de calculatoare se identifica prin caracteristici specifice. La proiectarea retelei se va avea
în vedere urmatoarele caracteristici pe care le va îndeplini:
10. Raza de acoperire
11.  Modul de stocare a datelor
12.  Modul de administrare a resursele
13.  Modul de organizare a retelei
14.  Tipul de echipamente de retea folosite
15.  Mediul folosit pentru conectarea echipamentelor
3. Clasificarea Retelelor de calculatoare
Retele locale (LAN)

O retea locala (LAN) se refera la un grup de echipamente interconectate care se afla sub o
administrare comuna

Retele de mare întindere (WAN) conecteaza retele locale (LAN-uri) aflate în locatii geografice separate.
Interconectarea acestor retele aflate în locuri diferite se realizeaza prin furnizorii de servicii de
telecomunicatii.
Retele fara fir (WLAN). În unele medii, e posibil ca instalarea cablurilor de cupru sa nu fie practica sau
sa fie chiar imposibila. În aceste situatii, sunt utilizate dispozitive wireless pentru a transmite si a primi
date folosind unde radio. Aceste retele se numesc retele fara fir (Wireless LANs - WLANs).

. Retele peer-to-peer (P2P- de la egal la egal) sunt acele retele în care partajarea resurselor nu este
facuta de catre un singur calculator; toate calculatoarele existente în retea au acces la toate resursele
retelei. Caracteristicile acestei retele:

 numarul maxim de calculatoare care pot fi conectate la un singur grup de lucru (workgroup) este de
10;

 acest tip de retea implica costuri mici si de aceea sunt des utilizate de catre firmele mici;

 se utilizeaza atunci când zona este restrânsa, securitatea datelor nu este o problema, organizatia
nu are o crestere în viitorul apropiat;

 toate calculatoarele sunt egale între ele; fiecare calculator din retea este si client si server,
neexistând un administrator responsabil pentru întreaga retea

5. Retele client/server sunt acele retele care au în componenta lor un server specializat: de fisiere;de
tiparire;de aplicatii;de posta electronica;de fax;de comunicatii.

Avantajele retelelor bazate pe server: partajarea resurselor;securitate;salvarea de siguranta a

datelor;redundanta;numar mare de utilizatori.

4. Componente și funcțiile de bază ale ruterelor și comutatoarelor.

 Switch – dispozitiv care interconecteaza mai multe end-device-uri intr-o retea.
Principiul de funcţionare a switch-ului are la bază mecanismul store-and-forward. Pentru aceasta,
fiecare switch întreţine o tabelă de redirecţionare compusă din adrese MAC şi numere de porturi
(căi de acces). Pentru un anumit port, care defineşte un domeniu de coliziune distinct, switch-ul
memorează adresele MAC ale staţiilor din domeniul respectiv (conectate la acel port).
Router – interconecteaza mai multe retele. determină care este următorul punct din reţea
către care se expediază un pachet de date în drum spre destinaţia sa finală. Router-ul este conectat la cel
puţin două reţele (în punctul în care o reţea comunica cu cealaltă, adică în gateway). Decizia asupra
direcţiei în care se trimite fiecare pachet de date se bazează pe determinarea stării reţelelor la care este
conectat. Router-ul poate fi şi o parte a switch-ului.
Componentele unui ruter:
 CPU
 Flash
 ROM (Read-Only Memory)
 NVRAM
 RAM
 Interfaces

5. Noțiuni generale și funcțiile de bază ale sistemelor de operare de

reţea.
Un sistem de operare de retea (server) este un sistem de operare care are implementate functii de
administrare si control al resurselor retelei, asigurand si un nivel acceptabil de securitate a datelor.
Sistemul de operare este o colecţie de programe cu un nucleu care se încarcă de pe
harddisk în memoria internă la pornirea sistemului de calcul şi realizează interfaţa
dintre utilizator şi dispozitivele de intrare/ ieșire, definind structura sistemului de
fişiere şi gestionând resursele sistemului de calcul în scopul executării programelor
utilizatorilor. Caracteristici: 1. Portabilitatea – posibilitatea instalării / executării
sistemului de operare pe diverse configurații hardware ale sistemelor de calcul 2.
Multiutilizator - Numărul de utilizatori care pot lucra simultan cu acel sistem de
operare 3. Multiproces – numărul de procese care pot fi rulate simultan Un sistem de
operare de rețea permite comunicarea între diferite dispozitive și resurse de rețea,
fapt care necesita existenta altor facilitați cum ar fi 4. Multiprocesor – număr de
procesoare care pot lucra în paralel 5. Aplicații pentru servere 6. Stocare de date
centralizata 7. Servicii pentru directoare: LDAP şi Active Directory 8. Imprimare prin
rețea 9. Asigurarea securității 10.Sistem de stocare redundant, precum RAID şi backup-
uri
6. Accesarea unui echipament și navigarea în IOS.
Cisco IOS (inițial: Internetwork Operating System) este sistemul de operare folosit pe marea
majoritate a ruterelor companiei Cisco Systems și pe actualele comutatoare de rețea (switch-uri)
Cisco (comutatoarele anterioare rulau pe sistemul CatOS). IOS îmbină funcții de rutare,
 comutare, telecomunicații și operațiuni inter-rețea, toate acestea fiind integrate într-un sistem
de operare.
Pentry accesarea unui echipament, spre exemplu Switchul, este nevoie de a ne conecta la
acesta prin cablul de consola la un calculator, sau wireless. В Cisco IOS есть
специфичный интерфейс командной строки (command line interface, CLI), который был
скопирован многими другими сетевыми продуктами. Интерфейс IOS предлагает набор
многословных команд, согласно выбранному режиму и уровню привилегий
пользователя. Global configuration mode предоставляет возможность для изменения
настроек системы и сетевых интерфейсов.
7. Modelul de referință OSI ISO.
Modelul OSI este un model de arhitectură de reţea şi nu specifică serviciile şi protocoalele utilizate la
fiecare nivel. Fiecare nivel al modelului OSI are un set predeterminat de funcţii pe care le realizează
pentru a duce la bun sfârşit comunicarea.
OSI este un model teoretic structurat pe şapte niveluri: Aplicaţie, Prezentare, Sesiune, Transport,
Reţea, Legătură de date şi Fizic.

8. Esența și arhitectura Internet.

Internetul este, de fapt, o retea ce interconecteaza retele raspandite in lumea intreaga, incadrandu-se in
categoria retelelor WAN (Wide Area Network – retele cu larga raspandire geografica). Calculatoarele
din Internet sunt conectate prin intermediul unor linii de comunicatie (cablu, radio, fibra optica, e.t.c) prin
care se transmit datele.

Reteaua Internet poate fi privita ca un graf, care are drept muchii liniile de comunicatie, iar ca noduri un
echipament hardware. Intr-un nod nu se afla neaparat un calculator gazda, ci se poate amplasa un echipament
periferic (display, imprimanta) sau un controler de comunicatie (numit si nod de comutare sau router) si avand
sarcina de a dirija datele in cadrul retelei.

9. Esența tehnologiei „client-server”.

Modelul client-server este o structură sau arhitectură aplicație distribuită care partajează
procesarea între furnizorii de servicii numiți servere și elementele care solicită servicii, numite
clienți. Clienții și serverele comunică printr-o rețea de calculatoare, de obicei prin Internet, având
suporturi hardware diferite, dar pot rula și pe același sistem fizic. Un server (fizic) rulează unul
sau mai multe programe server, care partajează resursele existente cu clienții. Clientul nu
partajează niciuna dintre resursele proprii, ci apelează la resursele serverului prin funcțiile server.
Clienții inițiază comunicația cu serverele și așteaptă mesajele acestora. Pentru menținerea
legăturii între cei doi, indiferent de pauzele care intervin, se folosește conceptul de sesiune, care
de obicei este limitată în timp.
 10.Modelul arhitectural TCP/IP și compararea lui cu cel OSI.
Modelul TCP/IP are patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea (sau Internet) şi Acces la reţea.

ISO-OSI permite explicarea oricărui proces de comunicare, în timp ce TCP/IP-ul reuşeşte să modeleze
perfect numai procesul de comunicare folosit în Internet.

11. Protocoalele TCP/IP pe straturi.

Protocolul este un set de reguli de comunicaţie care determină modul în care dispozitivele de reţea fac
schimb de informaţii. TCP/IP sau Transmission Control Protocol/Internet Protocol este o suită de protocoale
dezvoltate de Departamentul Apărării al SUA în anii ’70, pentru a permite construcţia unor reţele WAN.
TCP - este un protocol orientat conexiune care asigură transmiterea fiabilă a datelor. El face parte din
suita de protocoale TCP/IP.
IP - este un protocol la nivelul 3 reţea, care asigură transferul pachetelor de la sursă la destinaţie, pe o cale
optimă. Protocolul IP are sarcini privind adresarea / fragmentarea şi asamblarea datelor în pachete, precum şi
sarcini privind securitatea. Întrucât protocolul IP este responsabil cu transferul datelor de la sursă la destinaţie,
el are nevoie de o schemă de adresare care să identifice în mod clar sursa şi destinaţia. În acest fel, se poate
asigura transportul în siguranţă a pachetelor către locaţia corectă.
Fiecare calculator care utilizează protocolul IP (TCP/IP) are o adresă unică de 32 de biţi. Această adresă
este divizată în două părţi. O parte este adresa de reţea şi a doua parte este adresa calculatorului. Toate
calculatoarele din reţea au aceeaşi adresă de reţea şi adrese host diferite. Cuvântul host este utilizat pentru a
desemna un calculator dintr-o reţea. De obicei, calculatoarele au o singură adresă de IP (adresă de host).
Calculatoarele cu rol de router, de exemplu, au mai multe plăci de reţea şi deci, mai multe adrese de IP. Adresa
de host care se asignează unui calculator este asociată plăcii de reţea a calculatorului. Există trei clase
importante de adrese IP:
Clasa A - adresa de reţea ocupă primii 8 biţi
▫ adresele de clasă A se asigură de obicei la organizaţii, companii sau chiar ţări
▫ restul de 24 de biţi sunt adrese de host-uri
▫ există un număr de 126 de adrese de clasă A disponibile.
Clasa B - adresa de reţea ocupă primii 16 biţi
▫ adresele de clasă B se asignează la entităţi care au nevoie de un număr mediu de adrese de IP
▫ restul de 16 biţi sunt adrese de host-uri
▫ există un număr de peste 16 000 adrese de clasă B
Clasă C - adresa de reţea ocupă primii 24 de biţi
▫ adresele de clasă C se asignează de obicei la entităţi care au nevoie de un număr mic de adrese de IP
▫ există un număr de peste 2 milioane de adrese de clasă C disponibile.

12. Adrese fizice ale entităţilor de reţea.

adresă Media Access Control (adresă MAC) este un număr întreg pe 6 octeți (48 biți) pe
rețelele Token-ring sau Ethernet folosit la identificarea unui calculator într-o rețea locală.
O adresă MAC este alocată unei plăci de rețea în momentul în care este fabricată și
este unică pentru fiecare placă de rețea.
Adresele MAC pe 48 de biți (EUI-48) sunt utilizate în următoarele tipuri de rețele:

 Ethernet
 Wi-Fi
 Bluetooth
 Token-ring
 FDDI
Adresele MAC pe 64 de biti (EUI-64) sunt utilizate în următoarele tipuri de rețele:

 FireWire
 ZigBee/6LowPAN

13.Adresarea în Internet, adrese IP, schema CIDR.

Classless Inter-Domain Routing ( CIDR ) este o metodă de alocare a adreselor IP și de rutare IP .
Adresele IP sunt descrise ca fiind formate din două grupe de biți în adresă: cei mai semnificativi
biți sunt prefixul de rețea , care identifică o întreagă rețea sau subrețea , iar setul cel mai puțin
semnificativ formează identificatorul gazdei , care specifică o interfață particulară a unui gazdă pe acea
rețea. Această diviziune este utilizată ca bază pentru rutarea traficului între rețelele IP și pentru politicile de
alocare a adreselor.
În timp ce designul de rețea clasic pentru IPv4 a format prefixul rețelei ca unul sau mai multe grupuri pe 8
biți, rezultând blocurile de adrese de clasă A, B sau C, CIDR alocă spațiu de adrese furnizorilor de servicii
Internet și utilizatorilor finali pe orice adresa limita de biți. Cu toate acestea, în IPv6 , identificatorul de
interfață are o dimensiune fixă de 64 de biți convențional, iar subrețelele mai mici nu sunt niciodată alocate
utilizatorilor finali.
CIDR cuprinde mai multe concepte. Se bazează pe tehnica de mascare a subrețelelor cu lungime
variabilă ( VLSM ), care permite specificarea prefixelor cu lungime arbitrară. CIDR a introdus o nouă
metodă de reprezentare a adreselor IP, cunoscută acum ca notație CIDR , în care o adresă sau prefix de
rutare este scrisă cu un sufix care indică numărul de biți ai prefixului, cum ar fi 192.0.2.0 / 24 pentru IPv4
și 2001: db8 :: / 32 pentru IPv6. CIDR a introdus un proces administrativ de alocare a blocurilor de adrese
organizațiilor pe baza nevoilor lor estimate pe termen scurt și pe termen scurt. Agregarea mai multor prefixe
contigue a dus la supraneturi în Internetul mai mare, care ori de câte ori este posibil sunt anunțate ca
agregate, reducând astfel numărul de intrări în tabela de rutare globală.

14.Tipuri de adrese IPv4.

IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor, fără conexiune
permanentă. Acesta identifică fiecare interfață logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit
„adresă IP”. Versiunea de standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. În IPv4, standardul curent pentru
comunicarea în Internet, adresa IP este reprezentată pe 32 de biți (de ex. 192.168.0.1).
 adrese private
Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresă IP unică. Pentru aceste dispozitive au fost
standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului și de aceea nu sunt rutate
de dispozitivele de nivel 3
 CIDR- se referă la modul de reprezentare a adreselor IP în tabela de rutare și la modul de trimitere
a mesajelor
de actualizare. În notația CIDR, adresa IP este reținută întotdeauna împreună cu masca de rețea.
 VLSM- este un procedeu care presupune precizarea unei măști de rețea pentru fiecare adresă
asociată unei
interfețe.

15.Adrese IPv6.
IPv6 este un protocol dezvoltat pentru a înlocui IPv4 în Internet. Adresele au o lungime de
128 biți (16 octeți), ceea ce este considerat suficient pentru o perioadă îndelungată.
1. Adrese de reţea
2. Adrese publice:
 unicast
 multicast
 anycast
3. Adrese private