Lucrare de laborator nr.

3
Tema: Determinarea concentrației prafului în aerul mediului de
producție

Scopul lucrării: Determinarea concentrației prafului în aerul zonei de muncă și aprecierea

sanitaro-igienică a conținutului de praf din mediul aerian.

Noţiuni generale
Una din cele mai răspândite noxe de producţie în construcţie, industria materialelor de
construcţie, industria minieră şi multe alte ramuri ale industriei este praful prezent în aerul zonei
de muncă. Praful poate afecta un număr mare de angajaţi ce se află concomitent în zona poluată.
Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile mucozitare, praful devine sursa
îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare de respiraţie, ochilor, pielii şi altor
organe.
Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se afle timp
îndelungat în aer în stare de suspensie.
După un şir de indici, praful poate fi clasificat în modul următor:
• după provenienţă (componenţă): "organic (de provenienţă vegetală şi animală, precum şi
chimică); neorganic (prafurile de .calcar, ciment, ipsos, cuarţ, inclusiv prafurile metalice de
plumb, aluminiu, zinc etc);
• după dispersitate: praf vizibil, cu dimensiunea particulelor mai mare de l'O mkm; praf
microscopic - dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;
• după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de lemn, zahăr,
ciment etc.)
• după pericolul incendiar - exploziv : cu pericolul de explozie (aerosoluri şi ceţuri formate de
prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de azbest, corund etc).
Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5 μm,
care pătrund adânc în tuburile pulmonare, concresc cu țesutul pulmonar, înrăutățind funcția lui de
bază, asimilarea oigenului și eliminarea dioxidului de carbon fapt ce provoacă slăbirea
organismului, scăderea capacității de muncă și rezistenței organismului la diferite boli infecțioase
și de altă natură.
Afectarea plămânilor, cauzată de acțiunea fizico-chimică a prafului, poartă denumirea de
pneumoconioză, care în dependență de praful care a cauzat-o poate fi sub formă de silicoză,
silicatoză, azbestoză, cimentoză, antracoză, etc. În afară de bolile de plămâni, praful de producție
poate provoca boli de piele, de ochi, ale căilor superioare de respirație.
Gradul de influență a prafului asupra organismului uman depinde de componența fizico-
chimică a acestuia, de dimensiunea și forma particulelor, de concentrația lui în aerul zonei de
muncă.
Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale SN 245-71 și STAS 12.1.005-
88 reglementează C.M.A. ale substanțelor dăunătoare în aerul încăperilor de producție.
Prin C.M.A. se subînțelege concentrația substanței nocive care la inhalarea zilnică de 8 ore
sau altă durată a schimbului de lucru, dar nu mai mult de 40 ore pe săptămână, pe durata întregului
stagiu de muncă nu duce la îmbolnăviri sau alte dereglări ale stării sănătății, atât în procesul
activității de muncă, cît și în termenele îndepărtate ale vieții generațiilor actuale și viitoare.

2. Metodele de determinare a concentrației prafului

Metoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a aerului zonei

de muncă cu prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de standarde a securității muncii drept
metodă standard și se bazează pe determinarea masei prafului, reținută pe filtru la trecerea prin el
a unui volum bine determinat de aer exprimat în m3. Proba de aer se ia, de regulă, la nivelul zonei
de respirație a muncitorului (1,5 m…1,7 m).
Mai rar sunt folosite metoda de numărare, care constă în numărarea particulelor de praf ce
se conțin într-un cm3 de aer și sunt depistate cu ajutorul microscopului, și metoda fotoelectrică,
bazată pe schimbarea fluxului de lumină ce cade pe fotoelement la trecerea prin aerul poluat cu
praf. Metoda de numărare este folosită în cazul unei poluări neînsemnate și dă posibilitate de a
obține informație despre dimensiunile și formele particulelor de praf.
Instalația pentru luarea probei aerului constă dintr-un aspirator dotata cu unul sau câteva
reometre pentru determinarea volumului de aer poluat ce trece printr-un filtru într-un minut,
dispozitivul de menținere a filtrului și furtunul care unește dispozitivul cu aspiratorul.
 1 – ambalaj cu praf; 2 – ventilator; 3 – cameră de praf; 4 – respirator; 5 – bucșă conică; 6 – dispozitiv
portfiltru; 7 – furtun din cauciuc; 8 – aspirator; 9 – robinete ale reometrelor; 10 – reometre; 11 – duze de
absorbire a reometrelor; 12 – întrerupător; 13 – suport pentru fixarea respiratorului.
Fig. 1. Schema instalației de laborator pentru determinarea concentrației prafului în aer

Volumul aerului aspirat prin filtru se aduce apoi la condiții normale, considerate conform
GOST 12.1.005-88: temperatura – 0 °C; presiunea – 760 mm Hg; umiditatea relativă a aerului –
50 %(GOST 12.1.005-88). Așadar, la deterimarea concentrației prafului, pe lîngă instalația mai
sus descrisă, sunt necesare aparataje pentru determinarea presiunii atmosferice(barometrul) și
temperaturii aerului în locul măsurării concentrației prafului(termometrul).
Concentrația prafului se determină din relația:
m2  m1
C mg / m3 ,
V0  
unde: m1 – masa filtrului până la luarea probei, mg;
m2 – masa filtrului după luarea probei, mg;
V0 – volumul de aer trecut prin filtru timp de un minut, adus la condiții normale, m3;
τ – durata luării probei de praf, min.

unde: Vt – volumul de aer trecut prin filtru timp de un minut la temperatura t, m3;
P – presiunea atmosferică la locul măsurării, mm Hg;
t – temperatura aerului în locul măsurării, °C.
 Durata luării probelor variază în dependență de concentrația prafului din aer. Cantitatea de
aer trecută prin filtru într-un minut se recomandă în limitele de 10…20 litri.
Pentru determinarea concentrației prafului prin metoda gravimetrică, în lucrarea de
laborator sunt utilizate următoarele aparate și utilaje: instalația pentru determinarea concentrației
prafului, cronometrul, barometrul, balanța analitică cu set de greutăți.

3. Ordinea efectuării lucrării

1. Cântăriți filtrul la balanța analitică.
2. Instalați filtrul cântărit în dispozitivul portfiltru.
3. Creați mediul cu conținut de praf în cameră cu ajutorul ventilatorului, conectându-l
pentru 10…15 secunde.
4. După crearea mediului corespunzător în camera de praf, din ea se trece prin filtru o
cantitatea bine determinată de aer, conectând concomitent aspiratorul și cronometrul,
prealabil reglând cantitatea de aer în limitele 10…20 l. Durata experienței este de 1…2
min.
5. Scoateți cu atenție filtrul din dispozitivul portfiltru și cântăriți-l din nou.
6. Determinați concentrația prafului conform metodei descrise anterior.
7. Datele experienței se înscriu în tabelul 3.1.
8. Se apreciază calitatea aerului în baza comparării rezultatelor experienței cu cerințele
normative.

Tabelul 3.1.
Durata experienței, min.
Locul captării probei de

Greutatea filtrului după

Greutatea filtrului până
Temperatura aerului în

Volumul aerului trecut

la captarea probei, mg

prafului în aer, mg/m3

Concentrația reală a
captarea probei, mg

conform SN 245-71,
prin filtru (c.n.), m3
Greutatea prafului
Presiunea, mm Hg

C.M.A. a prafului
încăpere, °C

reținut, mg

mg/m3
aer

Camera
20 750 5 8 3 5 0,016 68 6000
de praf

Calcule:

83 0, 016  273  750 83

C mg / m3 ; V0   0, 0147 m3 ; C   68 mg / m3
V0  5 (273  20)  760 0, 0147  5

Concluzii:
În lucrarea dată de laborator am analizat calitatea aerului zonei de lucru după concentrația
substanțelor nocive sub formă de suspensie și aerosoluri, cu alte cuvinte a prafului. Pentru aceasta
am folosit metoda de analiză gravimetrică și instalația de laborator din fig. 1. Datele obținute le-
am comparat cu normele sanitare SN 245-71. Am constatat că concentrația prafului este cu mult
mai mică decât C.M.A., adică sunt respectate normele de securitate a muncii în această privință.
Pentru asigurarea ulterioară a securității angajaților și prevenirii accidentelor din cauza
acțiunii nocive a prafului, pot fi întreprinse următoarele măsuri:
 amplasarea depozitelor, utilajelor ce produc praf izolat de alte locuri de muncă;
 amenajarea sistemelor de ventilație;
 ermetizarea utilajului, aparatelor și comunicațiilor;
 mecanizarea și automatizarea proceselor tehnologice;
 înlocuirea procedeelor uscate de prelucrare a materialelor ce produc praf cu procedee
umede;
 folosirea mijloacelor individuale de protecție (respiratoare, costume de protecție, mănuși,
etc.)