Sunteți pe pagina 1din 6

Tema 1.

Importanța și bazele constituirii Situațiilor Financiare


1.1. Rolul Situațiilor Financiare în asigurarea informațională a utilizatorilor
1.2.IFRS-urile și valoarea lor în armonizarea contabilității
1.3.Caracteristicile calitative ale informațiilor financiare
1.4.Elementele Situațiilor Financiare și evaluarea acestora
1.5.Situațiile Financiare cu scop general
1.1. Rolul Situațiilor Financiare în asigurarea informațională a utilizatorilor
Contabilitatea are ca scop colectarea, generalizarea și prezentarea informațiilor cu privire
la activitatea entității și a rezultatelor ei către toate grupele de utilizatori. Însă, în ultimul timp
a crescut rolul contabilității în asigurarea persoanelor interesate cu informație necesară în
luarea deciziilor manageriale și economice. Aceasta a fost determinată de extinderea relațiilor
economice dintre țări, intensificarea procesului de constituire a entităților cu capital străin și
necesitatea atragerii investițiilor externe în economia națională. Ca urmare, principalii
utilizatori a informației financiare au devenit investitorii și creditorii, care îndeosebi sunt
interesați de succesul entității beneficiară de investiții.
Internaționalizarea business-lui, necesitatea armonizării sistemului contabil din diferite
țări, a condiționat pregătirea informației financiare pe baza standardelor internaționale.
Aceasta permite: în primul rând, înțelegerea situațiilor financiare de către toate categoriile de
utilizatori, în al doilea rând, elaborarea lor după reguli unice, ceea ce asigură comparabilitatea
indicatorilor entității economice nu doar în interiorul țării, dar și peste hotare.
Entitățile moderne prezintă în sine subiecți economici cu o structură destul de complexă,
având în componența lor un șir de subdiviziuni, care la rândul lor sunt strâns legate economic
și juridic cu alte entități: furnizori, cumpărători, bănci comerciale, companii de asigurare,
serviciul fiscal și organe statistice, etc. Toți participanții, totodată, sunt și utilizatori de
informație, care în raport cu entitatea dată pot fi împărțiți în două mari grupuri: utilizatori
interni de informații și utilizatori externi de informații.
Utilizatorii interni de informații sunt personalul administrativ al entității (managerii,
contabilii, analiștii), care au acces la informația obținută atât în contabilitatea managerială cât
și în contabilitatea financiară. În baza acestei informații se iau decizii cu caracter operațional
și financiar: stabilirea direcției de dezvoltare a entității, elaborarea planului de afaceri pentru
anul următor, identificarea surselor de finanțare, stabilirea căilor de investiție, etc.
La utilizatorii externi de informații se referă:
- proprietarii (investitorii, acționarii, analiștii);
- creditorii;
- partenerii comerciali (furnizorii și cumpărătorii);
-angajații și oraganele sindicale;
- organele de stat (fiscale și statistice);
-bursele de valori, firmele de audit, analiștii și consultanții.

1.2.IFRS-urile și valoarea lor în armonizarea contabilității


În orice țară a existat și există un sistem propriu de contabilitate, care este determinat prin
normalizarea sa. Normalizarea( standardizarea) contabilității este procesul de adoptare a
unor dispoziții cu privire la soluționarea corectă a problemelor legate de pregătirea și
utilizarea informațiilor. Aceasta asigură întocmirea situațiilor financiare în baza unora și
acelorași reguli. Respectiv, normalizarea contabilă ajută comparabilitatea poziției financiare și
modificărilor poziției financiare a diferitor entități din același sector de activitate. Cu toate
acestea, sistemului contabil din fiecare țară îi sunt inerente un șir de caracteristici care sunt
condiționate de nivelul dezvoltării economice, legislația națională și de alți factori.
Ca urmare, pregătirea de informații financiare atât pentru utilizatorii interni, cât și pentru
cei externi, în diferite țări se realizează în mod diferit, și, ca urmare, nu toate informațiile sunt
clare pentru utilizatorii de peste hotare. Mai mult ca atât, deoarece principiile și cerințele
folosite la întocmirea situațiilor financiare, variază de la o țară la alta, nici indicatorii
economici obținuți nu sunt comparabili la nivel internațional. Această situație duce la
consecințe negative, de exemplu, analiștii financiari și alți utilizatori suportă costuri
suplimentare pentru recalcularea indicatorilor financiari, în scopul de a-i compara cu cei ai
entităților din diferite țări.
Având în vedere cele expuse mai sus, reprezentanții grupului țărilor dezvoltate au găsit o
cale de ieșire din această situație în 1973, când din inițiativa acestora a fost creat Comitetul
pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (CSIC). În același an, Comitetul a început
elaborarea Standardelor Internaționale de Contabilitate (SIC), la baza cărora a stat
Metodologia Sistemului de Contabilitate anglo-american. Astfel, din acest moment se poate
vorbi despre o armonizare și internaționalizare a contabilității din diferite țări.
Armonizarea- un proces care ajută la reducerea diferențelor în contabilitate la nivelul
Standardelor Internaționale, ceea ce asigură comparabilitatea datelor între țări.
Internaționalizarea se explică prin faptul că există un sistem de contabilitate internațional,
care prevede o metodologie contabilă unică pentru toate țările.
Se poate observa că, până la sfârșitul anilor 90 Comitetul a finalizat practic lucrul cu
privire la elaborarea standardelor internaționale de bază.
Aceasta a fost urmată de schimbări organizaționale. În 2001, Comitetul a fost reorganizat în
Consiliu, și deoarece în anul 2002 standardele au devenit cunoscute sub denumirea de
Standarde Internaționale de Raportare Financiară (International Financial Reporting
Standards, IFRS), respectiv și Consiliul a devenit cunoscut sub denumirea de Consiliu pentru
Standarde Internaționale de Raportare Financiară (International Financial Reporting Standards
Board, IASB).

1.3. Caracteristicile calitative ale informațiilor financiare


Factorul esențial care determină utilitatea informațiilor pentru utilizatorii existenți și
potențiali ( investitori, creditori și alți utilizatori) în luarea deciziilor îl reprezintă
caracteristicile calitative ale informațiilor financiare utile.
Conform cadrului general conceptual, caracteristicile calitative se împart în fundamentale
și auxiliare. La prima grupă se referă: relevanța, semnificația și reprezentarea exactă. A doua
grupă include: comparabilitatea, verificabilitatea, oportunitatea și inteligibilitatea.
Relevanța semnifică, că o informație este relevantă atunci când influențează deciziile
utilizatorilor, facilitând evaluarea de către acestea a evenimentelor trecute, prezente și
viitoare.
Informația financiară are capacitatea de a influența asupra deciziilor, dacă are valoare de
confirmare (valoare respectivă) și valoare de prognoză (predictivă).
Valoare de confirmare înseamnă, că informația financiară prezintă dovezi în raport cu
evaluările anterioare. Informația financiară are valoare de prognoză dacă poate fi utilizată ca
intrări în procesele aplicate de utilizatori pentru a previziona rezultatele viitoare.
Semnificația determină cărui nivel trebuie să-i corespundă informația pentru a fi
considerată relevantă.
Informația este semnificativă dacă omiterea sau declararea ei eronată ar putea influența
deciziile pe care utilizatorii le iau pe baza pe baza informațiilor financiare privind o anumită
entitate raportoare. Cu alte cuvinte, semnificația este un aspect al relevanței specific unei
entități bazat pe natura sau importanța (sau pe ambii factori) elementelor la care se referă
informațiile în contextul situației financiare ale entității respective.
Reprezentarea exactă semnifică faptul, că pentru a fi utilă informația financiară nu
trebuie doar să prezinte fenomenele economice, ci trebuie și să asigure reprezentarea exactă a
fenomenelor economice pe care își propune să le reflecte. Pentru a fi perfectă din punct de
vedere al reprezentării exacte, o descriere trebuie să aibă trei caracteristici: ea trebuie să fie
completă, neutră și fără erori.
Descriere completă include toate informațiile necesare pentru ca un utilizator să înțeleagă
fenomenul economic descris, inclusiv toate descrierile și explicațiile necesare.
O descriere neutră nu suportă influențe și manipulări în pregătirea și prezentarea
informațiilor financiare. Neutralitatea înseamnă lipsa influenței care ar înclina decizia
utilizatorului spre anumită direcție, cu scopul creșterii probabilității că informația financiară
va fi favorabil sau nefavorabil interpretată.
Comparabilitatea- este una din caracteristicile calitative importante care sporește
utilitatea informației. Esența ei constă în faptul, că situațiile financiare trebuie comparate în
așa fel, încât datele conținute să poată fi comparate în dinamică, adică pe câteva perioade.
Verificabilitatea înseamnă că diferiți observatori independenți și în cunoștință de cauză ar
putea ajunge la un consens, dar nu neapărat la un acord total, că o anumită descriere este o
reprezentare exactă. Ea ajută utilizatorii să se convingă că informația oferă o reprezentare
exactă a acelui fenomen economic pentru reflectarea căruia ea este destinată.
Oportunitatea înseamnă existența informațiilor disponibile pentru factorii decizionali în
momentul de timp în care ele pot influența deciziile luate. În general, utilitatea informațiilor
scade cu cât ele sunt mai vechi.
Înțelegerea de către utilizatori a informațiilor prezentate în situațiile financiare are o
importanță deosebită în luarea deciziilor corespunzătoare. Utilizatorii acestora trebuie să
înțeleagă ce metode a aplicat entitatea la recunoaștere și evaluarea indicatorilor, modul lor de
calcul etc. Descrierea lor poate fi regăsită în politicile contabile ale entității, în anexele la
situațiile financiare sau în nota explicativă.

1.4. Elementele situațiilor financiare și evaluarea acestora

Cadrul conceptual evidențiază următoarele elemente din situațiile financiare-active, datorii,


capital propriu, venituri și cheltuieli, cărora le sunt oferite anumite definiții.
Activ-o resursă:
- controlată de entitate;
- provenită ca rezultat al unor fapte economice care au avut loc în trecut;
Noțiunea de activ ca resursă conform IFRS exclude faptul identificării activelor ca
proprietate. Prin urmare, în componența activelor se include nu toată proprietatea entității, ci
doar ceea ce va aduce beneficii în viitor.
Datorie-este:
- o obligație curentă;
- care apare în rezultatul unor fapte economice din trecut;
- rambursarea căreia va duce la micșorarea resurselor entității generatoare de avantaje
economice;
Capitalul reprezintă acea parte a activelor entității, care rămâne după excluderea tuturor
datoriilor sale.
Capitalul ca mărime valorică este un element de echilibru și în contextul IFRS poate fi
numit ca: capital acționar, capital sub formă de cote de participație, capital social. Capitalul
poate fi majorat ca urmare: a emiterii de noi instrumente de capitaluri proprii; oferirii
contribuțiilor suplimentare de către proprietari; reinvestirii profitului net; reevaluării
imobilizărilor din cauza creșterii valorii juste.
Conformarea doar la definiție nu presupune recunoașterea automată a unui anumit articol,
deoarece este necesar, de asemenea, să se aibă în vedere respectarea criteriilor de constatare.
Deci, criteriile de recunoaștere pentru active și datorii sunt:
 probabilitatea că beneficiile economice viitoare asociate cu un anumit element de
raportare vor fi obținute sau nu;
 posibilitatea sigură de măsurare sau estimare în expresie valorică a unui element din
situațiile financiare;
Activele pot reprezenta beneficii economice viitoare ale entității, care au una sau mai
multe dintre următoarele proprietăți:
 acestea pot fi înlocuite cu alte active;
 pot fi utilizate pentru acoperirea datoriilor;
 pot fi distribuite între proprietarii entității;
Principalele criterii ale unui activ nu se referă la forma lor fizică sau starea obiectelor.
Licențele, drepturile de autor și altele nu au o formă fizică (sunt necorporale), dar sunt
recunoscute ca active.
Cerința obligatorie a IFRS este divizarea activelor în active imobilizate și active circulante.
Activul imobilizat-nu este un activ de lungă durată. Criteriul de bază este intenția
proprietarului privind utilizarea activului.
Imobilizările sunt acele active pe care entitatea intenționează să le utilizeze într-o perioadă
lungă de timp, în scopul de afaceri și pentru activitatea operațională. Activele circulante,
dimpotrivă, se recunosc după perioada de utilizare, care de regulă este de 12 luni, timp în care
activul își schimbă forma, adică trece stadiul tranzacției.
Una din condițiile de recunoaștere a unei datorii este ca entitatea să dispună de o obligație
curentă, ceea ce presupune apariția unei restanțe sau a angajamentului de a acționa într-un
anumit fel. După modul de rambursare, ele de asemenea se clasifică în datorii pe termen lung
și curente. Există mai multe modalități de rambursare sau de acoperire a datoriilor, precum ar
fi:
 înlocuirea cu o altă datorie;
 transferarea datoriei de capital;
 refuzul creditorului de la drepturile sale sau pierderea lor;
Deși capitalul se determină ca diferența dintre valoarea reziduală a activelor și datorii,
aceasta nu înseamnă că el poate fi divizat în subgrupe, care urmează a fi reflectate separat în
bilanț. Acestea includ:
 mijloace alocate de acționari;
 profitul nerepartizat;
 rezervele create din profitul nerepartizat;
 rezervele, care reprezintă ajustări și care asigură menținerea capitalului;
Mărimea capitalului se determină în dependență de factorii juridici și fiscali, precum și în
funcție de modalitățile de evaluare. Alocările în rezervele statutare și în alte rezerve se
efectuează din contul profitului nerepartizat, dar nu pe baza cheltuielilor.
În condițiile actuale, o atenție deosebită ar trebui să fie acordată elementelor Situației
privind poziția financiară, care descrie starea financiară a entității, dar nu cea a veniturilor și
cheltuielilor recunoscute pe baza lor (articolelor compartimentului de profit și pierderi a
Situației rezultatului global). Cu toate acestea, în continuare se examinează definirea acestor
noțiuni, în conformitate cu Cadrul conceptual:
Veniturile-reprezintă majorări ale beneficiilor economice în rezultatul măririi valorii
activelor sau a diminuării datoriilor, cu excepția contribuțiilor proprietarilor la capital.
Cheltuielile-reprezintă diminuări ale beneficiilor economice în rezultatul micșorării valorii
activelor sau a majorării datoriilor, cu excepția cotelor proprietarilor.
Pe baza acestor definiții, veniturile sunt împărțite în două tipuri:
- Venituri din vânzări(se descriu fiind venituri care rezultă din activitățile
curente ale entității, și includ: încasări din vânzări, onorarii de recompense, dobânzi la credite,
redevențe și chirii).
- Venituri ce nu țin de activitatea de bază( ele pot exista sau nu, sursele de
proveniență a acestora pot fi: vânzarea de active imobilizate, venituri nerealizate rezultate din
reevaluarea titlurilor de valoare deținute pentru tranzacționare, creșterea valorii activelor
imobilizate.
Aceste tipuri de venituri sunt recunoscute în Situația rezultatului global separat, pentru că
ele se deosebesc după conținutul lor economic de venitul din vânzări.
Cheltuielile reprezintă pierderile, precum și acele cheltuieli care apar în procesul
desfășurării activităților curente ale entității. Pierderile în acest caz pot avea loc sau nu. De
obicei, la cheltuielile care apar în procesul desfășurării activităților curente ale entității se
referă: costul vânzărilor, cheltuielile de distribuție, cheltuielile administrative. Însă pierderile
pot fi rezultatul unor calamități naturale,vânzarea de active imobilizate, impactul negativ al
schimbărilor în ratele de schimb privind activele și datoriile financiare. În situația rezultatului
global, la compartimentul de profit și pierdere, ele sunt prezentate separat.
Recunoașterea elementelor din situațiile financiare este considerată de Cadrul conceptual
ca "procesul încorporării în Situația poziției financiare sau în Situația rezultatului global a
unui obiect care corespunde definiției unui element și îndeplinește criteriile de recunoaștere".
Criteriul de recunoaștere se rezumă la următoarele:
1- determinarea existenței probabilității că orice beneficiu economic viitor asociat
elementului, va crește sau va scădea.
2- se pot evalua cu suficientă fiabilitate costurile efective de procurare sau valoarea
obiectului.

1.5. Situațiile financiare cu scop general

Entitățile care practică activitate de antreprenoriat sunt obligate să întocmească situații


financiare cu scop general în conformitate cu IAS 1 "Prezentarea situațiilor financiare".
Astfel de situații financiare conțin informații care vor ajuta toți utilizatorii să ia decizii
administrative și economice necesare.
Cu toate acestea, recunoașterea, evaluarea și prezentarea informației pe anumite elemente
ale contabilității reprezintă obiectul de examinare a altor IFRS. În plus, la pregătirea
informațiilor financiare, unele entități care au o activitate specifică în afară de standardul de
bază (IAS1) , se mai ghidează și de unele IFRS. Companiile de asigurări, pe lângă IAS 1, se
conduc de asemenea și de IFRS 4"Contracte de asigurare".
Dispozițiile IAS 1 se aplică în egală măsură tuturor entităților, inclusiv cele care întocmesc
situațiile financiare ale grupului. În afară de acest standard la întocmirea acestor situații
financiare sunt folosite suplimentar următoarele IFRS:
 IFRS 3 "Combinări de întreprinderi"- în cazul achiziționării unei entități de
către altă entitate, care devine o entitate fiică;
 IAS 27 "Situații financiare individuale"- compania-mamă la determinarea
modului de contabilizare a investițiilor în entitatea fiică, precum și reflectarea în
situațiile financiare individuale;
 IAS 28 "Investiții în entități asociate și asocieri în participație"- în cazul
evidențierii de către entitatea care întocmește situațiile financiare, a indicatorilor cu
privire la investiții și rezultate financiare având o cotă de participație în altă entitate
de la 20 până la 50 %.
 IFRS 10 "Situații financiare consolidate"- în cazul când compania-mamă
întocmește pe baza situațiilor financiare individuale a situațiilor financiare
consolidate.
 IFRS 11 "Aranjamente comune"- se aplică de către entitățile care exercită
control comun asupra anumitor activități ale entității.
Situațiile financiare cu scop general conțin informația cu privire la situația financiară a
entității raportoare, care conform Cadrului conceptual – reprezintă informația despre resursele
economice ale organizației și cerințele entității raportoare.

S-ar putea să vă placă și