Universitatea

Facultatea de Medicină si Farmacie

Specializare Asistență Medicală Generală

Lucrare de licență
Hepatite

Coordonator ştiinţific: Student:

2018

11
Cuprins
Introducere .................................................................................................................................................... 3
Capitolul 1.NOȚIUNI GENERALE ............................................................................................................. 2
1.1. Hepatita A .......................................................................................................................................... 2
1.2. Hepatita B .......................................................................................................................................... 3
1.3. Hepatita C .......................................................................................................................................... 5
1.4.Hepatita D ........................................................................................................................................... 6
1.5. Hepatita E........................................................................................................................................... 6
1.6. Hepatita autoimuna ............................................................................................................................ 7
Capitolul 2.HEPATITA-SIMPTOME,PREVENȚIE,DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT ............................ 8
2.1. Hepatita A ...................................................................................................................................... 8
2.1.1.Simptome ................................................................................................................................. 8
2.1.2.Prevenție ...................................................................................................................................... 9
2.1.3.Diagnostic ................................................................................................................................ 9
2.1.4.Tratament ................................................................................................................................... 10
2.2.Hepatita B ......................................................................................................................................... 10
2.2.1.Simptome ................................................................................................................................... 10
2.2.2.Prevenție .................................................................................................................................... 11
2.2.3.Diagnostic .................................................................................................................................. 12
2.2.4.Tratament ................................................................................................................................... 13
2.3.Hepatita C ......................................................................................................................................... 14
2.3.1.Simptome ................................................................................................................................... 14
2.3.2.Prevenție .................................................................................................................................... 15
2.3.3.Diagnostic .................................................................................................................................. 16
2.3.4.Tratament ................................................................................................................................... 17
Capitolul 3.HEPATITE VIRALE TIP A,B,C ............................................................................................. 18
3.1.Evoluția hepatitei .............................................................................................................................. 18
3.1.1.Hepatita virală tip A ................................................................................................................... 18
3.1.2. Hepatita virala tip B si tip C...................................................................................................... 20
3.1.3. Hepatita virală tip C .................................................................................................................. 22
Capitolul 4.CONCLUZII ............................................................................................................................ 25

11
Introducere

Hepatita este considerată in prezent o problemă urgentă de sănătate publică. Ea afectează 12

milioane de europeni si 180 de milioane de persoane din intreaga lume.Calea parenterală de
transmitere, evoluția adesea silențioasă,complicațiile grave (cum sunt ciroza si cancerul hepatic)
sunt realități care amplifică importanța acestei boli, solicitând măsuri energice de prevenție,
depistare precoce si nu in ultimul rând extinderea programelor de educație sanitară in direcția
limitării răspandirii infecției. Având în vedere că tratamentele antivirale disponibile in prezent nu
sunt eficiente decat pentru o parte din pacienți, cele mai mari șanse în lupta cu virusul ne sunt
oferite de studiile si măsurile epidemiologice. Sursa de agenți patogeni o constituie omul bolnav,
cu hepatită acută, dar și cronică, ciroză sau cancer hepatic primitiv.

Modul de transmitere poate fi:

- direct (transferul transplacentar, relațiile sexuale, alăptarea,contaminarea leziunilor

preexistente cu produse organice provenind de la surse de VHC, transfuziile de sange si derivați,
igiena deficitară a ciclului menstrual s.a.m.d.

- indirect, prin intermediul obiectelor si instrumentelor contaminate (ace, periuța de dinti,

aparat de ras cu lamă sau chiar electric, dispozitiv de epilat).

Infecția nu are sezonalitate si nici periodicitate, insă are predilecție pentru sexul feminin si se
intâlnește mai ales intre 25 și 65 de ani,deși poate afecta orice vârstă.

2
Capitolul 1.NOȚIUNI GENERALE

Hepatita este o inflamație a ficatului, acută sau cronică. Ficatul este un organ unic.Ficatul este
un organ metabolic important: intervine în metabolismul intermediar al: glucidelor; proteinelor;
lipidelor; detoxifică organismul transformând unele substanţe toxice în compuşi nenocivi pe care
îi elimină; sintetizează proteinele plasmatice printre care şi unii factori ai coagulării. Este singurul
organ care se regenereaza, putandu-se regenera chiar complet. În cazul altor organe, de exemplu
inima, țesuturile bolnave sunt înlocuite cu o cicatrice, ca și cele de pe piele.
Complicațiile pe termen lung alebolilor hepatice, apar atunci cand regenerarea este fie
incompletă, fie impiedicată de apariția unui țesut cicatrizat. Această situație apare atunci când,
agenții agresivi, cum ar fi virusurile, medicamentele, băuturile alcoolice etc, continuă să atace
ficatul, prevenind regenerarea completa. Odată țesutul cicatrizat aparut, reversibilitatea acestui
proces este foarte greu de obținut. O boală caracterizată prin apariția in cantitate mare a țesutului
cicatrizat este ciroza hepatică. Ciroza hepatică este stadiul final al bolilor hepatice, fiind urmată de
obicei, de apariția complicațiilor.

1.1. Hepatita A

Hepatita A constă in infecția cu virus hepatic A (VHA) si prezintă o răspandire largă si variată
la nivel global, fie sporadic sau prin izbucniri epidemice ușoare. 1,4 milioane de noi cazuri de
hepatită virală A sunt întalnite anual, iar datorita transmiterii in general, pe cale digestiva fecal-
orala, prevalența sa este crescută în zonele cu statut socio-economic scăzut, unde nivelul igientico-
sanitar este precar. Astfel, incidența scazută se constata in SUA sau Germania, unde sunt semnalate
aproximativ 1,5 cazuri / 100.000 locuitori, spre deosebire de state in curs de dezvoltare din Africa,
Asia sau America de Sud, unde incidența se estimeaza la 150 cazuri / 100.000 locuitori. De
asemenea, transmiterea se poate realiza prin ingestie de apă si alimente contaminate sau prin

11
anumite practici sexuale. Receptivitatea este crescută pentru persoanele care nu au trecut prin
aceasta boală, prin urmare valoarea maximă a incidenței pe scara vârstei atingandu-se in perioada
copilariei sau in adolescență. Între 60-80% dintre persoanele trecute de a 5-a decadă a vieții dețin

anticorpii specifici care le conferă imunitatea definitivă, intreținută posibil si de rapelurile prin
infecțiile repetate. Vârfurile endemice sunt inregistrate toamna si la inceputul iernii, iar focare
endemice familiale sau in colectivități au fost de asemenea raportate.

Infecția cu VHA poate prezenta o gama largă de manifestări clinice, de la forme asimptomatice
sau subclinice până la forme colestatice și chiar insuficiență hepatică fulminantă. La majoritatea
copiilor hepatita A este asimpatomatică, in timp ce 70% dintre adulți prezintă simptome de boala.
Perioada de incubație variază între 15 - 49 zile, afecțiunea debutând brusc cu alterarea stării
generale, oboseală, greață și vărsături, inapetența, pirexie, disconfort abdominal si dureri la nivelul
hipocondrului drept. Urina hipercromă, scaunele decolorate, icterul și uneori pruritul apar în
decursul primei saptamani. La examinarea clinică, 70% dintre pacienții simptomatici prezintă
icter, iar 80% hepatomegalie. Splenomegalia si limfadenopatia pot completa tabloul clinic. Odată
cu instalarea icterului se atenuează simptomatologia de debut, pacientul experimentând o perioadă
de stare, care se intinde fără delimitare precisă până la intrarea in convalescența.

1.2. Hepatita B

Hepatita B este expresia infecției cu virusul hepatic B (VHB) și reprezintă una dintre cele mai
întalnite boli infecțioase la nivel global. După unele statistici, se estimeaza ca 40% din populația
lumii a intrat in contact sau poartă VHB, iar anual se inregistrează aproximativ 1 milion de cazuri
de existus determinat de VHB. Prevalența variază semnificativ intre 0,1 - 20% în diferite zone ale
globului, valorile mai scăzute înregistrandu-se în Europa de Vest, SUA, Australia, iar cele mai
ridicate în Sudul Asiei și Africa. Rata progresiei de la forma acută spre cea cronică scade cu vârsta,

11
evaluată la 90% în cazul infecției perinatale, 20 - 50% la vârste între 1 - 5 ani și la aproximativ 5%
în cazul adulților.

Transmiterea pe cale sexuală predomină în ariile cu prevalența scazută, de exemplu in SUA se

consideră ca aproximativ 40% din noile infecții cu VHB apar în urma contactulu heterosexual, iar
25% la homosexuali. Vaccinarea și abordarea metodelor contraceptive stau la baza profilaxiei.

Transmiterea pe cale parenterală este eficientizată în special prin folosirea în comun a

seringilor. În Europa si SUA, 15% din pacienții nou diagnosticați sunt utilizatori de droguri
intravenoase. Transmiterea perinatală prezintă o rată de infecție de până la 90%, contracarată totuși
de vaccinarea neonatala cu efect pozitiv in 95% din situații. Transmiterea orizontală se realizează
prin leziuni minore sau prin contact direct cu alte persoane, iar transfuzia constituie de asemenea
o cale de transmitere, cu incidența ce variaza intre 1 - 4 /1.000.000 persoane transfuzate in zonele
cu prevalența scăzută și 1 / 20.000 persoane transfuzate in zonele cu prevalența crescută. Infecția
nosocomială și transplantul de organe sunt alte căi de dobandire a infecției VHB.

Tabloul clinic diferă în funcție de fazele evolutive ale infecției. Perioada de incubație durează
între 1-4 luni de la achiziționarea VHB. Faza acută poate fi precedată de manifestări clinice
precum febra, erupție cutanată, artralgie, artrită, care se remit odată cu instalarea hepatitei.
Aproxiamtiv 70% dintre subiecți dezvoltă hepatită anicterică sau subclinica, iar restul se vor
confrunta cu hepatită icterica. Simptomele evidente sunt icterul, care dispare in general dupa 1 - 3
luni, disconfortul la nivelul hipocondrului drept, starea de oboseala, greața. Insuficiența hepatică
fulminantă este neobișnuită, depistată la aproximativ 0,1 - 0,5% din cazuri. Vindecarea survine
după mai mult de trei luni, după perioada de convalescență în care recăderile și cronicizarea sunt
frecvente și invers proporționale cu vârsta. Majoritatea pacienților cu hepatită cronică de tip B sunt
asimptomatici, restul manifestând o simptomatologie nespecifică, precum fatigabilitate sau astenie
fizică intermitentă, agravată prin efort. Simptomele clinice semnificative apar însă când afectarea
hepatică a progresat spre stadiul de ciroza, pacienții prezentând scădere in greutate importantă,

11
icter, ascită, edeme. Alcoolismul sau coinfecția cu alte virusuri hepatice sunt factori care
influențeaza rata de supraviețuire. Rata mortalității este apreciată a fi la 40 - 50% pentru sexul
masculin și 15% pentru sexul feminin și este corelată cu rata de progresie a condiției cronice. În
decursul a 5 ani, rata de progresie de la hepatită cronică la ciroza este cuprinsă intre 10 - 20%, de
la ciroza compensată la ciroza decompensată între 20 - 30%, iar de la ciroza compensată la
carcinom hepatocelular intre 5 - 15%.

1.3. Hepatita C

Hepatita C rezultă din infecția cu virus hepatic C (VHC) și este o afecțiune de impact global
semnificativ, aproape 3% din populația totală fiind afectată. Prevalența variază din punct de vedere
georgrafic, în Africa fiind considerabil mai mare decat în SUA și Europa, unde de altfel constituie
cea mai comuna afecțiune hepatică cronică și o cauză importantă de transplant hepatic.Expunerea
parenterală reprezintă calea de transmitere majora a VHC, majoritatea subiecților dobândind boala
în urma utilizării drogurilor intravenos. De asemenea, tranfuziile de sange, transplantul de organ
sau contactul sexual pot reprezenta factori de risc ai infecției cu VHC. În maxim 5% din cazuri a
fost semnalată și transmiterea perinatală.

Manifestările clinice ale hepatitei C diferă în funcție de forma infecției. Perioada de incubație
durează în medie 8 saptamani, după care se manifesta forma acută de boala, de cele mai multe ori
asimptomatică, în numai 25% din cazuri exprimandu-se icterul, însoțit uneori de stare generală
alterată, greață și durere in hipocondrul drept. Caracteristica infecției cu VHC este tendința la
cronicizare, care poate depăși cota de 80%, situații în care se ajunge la ciroză sau carcinom
hepatocelular. Progresia lentă a infecției cu VHC imprimă afecțiunii un anumit grad de inaparență
clinică, în special cand debutează mai tarziu în cursul vieții. Prin urmare, majoritatea cazurilor
cronice evoluează, de asemenea, asimptomatic, iar cel mai frecvent simptom întalnit este

11
fatigabilitatea. Greața, apatia, mialgiile, artralgiile si bilanțul ponderal negativ sunt mai puțin
comune, în unele cazuri asociindu-se și un deficit cognitiv. Se conturează astfel un tabloul clinic
nespecific în care simptomele nu reflectă activitatea sau severitatea bolii. În aproximativ 20-30%
din cazurile cronice, ciroza survine după o perioadă de 20 - 30 ani.
Varsta mai înaintată, de peste 40 - 55 ani, și sexul masculin se coreleaza cu o progresie mai
evidenta a afecțiunii. De asemenea, originea etnică pare a influenta evoluția infecției,
desfășurându-se mai lent și mai puțin sever la subiecții afro-americani. Consumul de alcool si
canabis, coinfecțiile sau tratamentul cu corticosterioizi sunt alți factori care pot accelera progresia
bolii. În aproximativ 30 - 40% din cazuri de hepatita C s-a raportat un spectru variat de manifestări
extrahepatice ale infecției, precum dereglări hematologice, afecțiuni autoimune, renale,
dermatologice sau diabet zaharat.

1.4. Hepatita D

Hepatita D reprezinta infectia cu virusul hepatic delta (VHD) si este considerata cea mai severa
dintre hepatitele virale. Datorita corelatiei cu VHB se transmite in principal prin expunere
parenterala. Endemicitatea crescuta se inregisteaza in statele Mediteraneene, Orientul Mijlociu,
Africa Centrala si unele zone din America de Sud. Hepatita D poate evolua clinic sub forma
coinfectiei VHB/VHD, tratata in mai mult de 90% din cazuri, restul manifestandu-se sever cu risc
de hepatita fulminanta. Tabloul clinic al hepatitei cronice D este mai sever comparativ cu cel al
infectiei cu VHB, fiind asociat cu dezvoltarea rapida a unei fibroze si un risc crescut de carcinom
hepatocelular si decompensare precoce in ciroza.

1.5. Hepatita E

Hepatita E este cauzată de infecție cu virusul hepatic E (VHE), asemănător VHA, motiv pentru
care unele particularități clinico-epidemiologice ale hepatitei A sunt valabile si in acesta caz.
Astfel, zonele hiperendemice pentru hepatita E se regăsesc în regiuni din Asia, Africa, America
Centrala, unde calea de transmitere predominantă este fecal-orala. Ingestia de apa contaminata,
transmiterea parenterală prin sange contaminat sau transmiterea verticala la nou-nascuți sunt de

11
asemenea posibilități de achiziționare a VHE. Tabloul clinic poate imbrăca diferite grade de
severitate, de la manifestări subclinice până la insuficiența hepatică fulminantă. Femeile
însarcinate prezintă un risc major, rata de mortalitate printre acestea fiind estimată la 20%.
Perioada de incubație poate dura între 15 - 60 zile, după care simptomatologia clinică de hepatită
acută virală se evidențiaza mai ales prin icter, acompaniat de simptome de ordin general, precum
astenie, inapetență, pirexie, dar și de simptome de ordin digestiv, greață și vărsături, dureri
abdominale, hepatomegalie. Ocazional, s-a constat diaree, prurit, artralgii si erupții cutanate.
Deoarece hepatita E este o afecțiune autolimitată, în cele mai multe cazuri, aceasta se remite
spontan, prognosticul fiind în general favorabil.

1.6. Hepatita autoimuna

Hepatita autoimuna reprezinta o afectiune cronica inflamatorie ce presupune deperditia

tolerantei organismului fata de tesutul hepatic. Este o entitate clinica rar intalnita, prevalenta in
Europa de Vest si America de Nord fiind estimata la 20 - 50 cazuri /1.000.000 persoane. Afecteaza
cu predilectie femeile si poate fi intalnita la orice varsta. Manifestarile clinice variaza de la absenta
simptomelor catre forme fulminante, ce raspund de obicei la tratamentul imunosupresiv.

Tabloul clinic include fatigabilitate, dureri in hipocondrul drept, icter, uneori eritem palmar si
stelute vasculare. Fazele avansate de boala sunt dominate de consecintele hipertensiunii portale,
precum ascita, hemoragie, si encefalopatiei.

11
Capitolul 2.HEPATITA-SIMPTOME, PREVENȚIE, DIAGNOSTIC
ȘI TRATAMENT

2.1. Hepatita A

2.1.1.Simptome

În primul stadiu al hepatitei virale A semnele și simptomele sunt nespecifice , de multe

ori fiind similare celor determinate de gripă. Acestea includ: stare de oboseală
accentuată,pierderea poftei de mâncare,dureri musculare,greață și vărsături,îngălbenirea pielii
(mai puțin frecventă la copii mai mici de 6 ani) și a ochilor,durere abdominală,senzație de
mâncarime a pielii.Persoanele cu vârste de peste 50 ani și, mai ales, cele care suferă
deja de boli hepatice cronice pot să prezinte o formă mai gravă de hepatită virală A
numită hepatită virală A fulminantă cu semne și simptome care includ: tulburări de
coagulare a sângelui,stare de confuzie și alterarea stării de conștiență,alterarea rapidă a funcției

11
hepatice,ingălbenirea exagerată a pielii și ochilor.Virusul hepatitic A se transmite
prin:alimente și băuturi contaminate,contact direct cu o persoană infectată,tacâmuri
contaminate,orice obiect care a intrat în contact cu o persoană infectată,transmiterea virusului
hepatitic A.Virusul hepatitic A se găsește în materiile fecale ale unei persoane infectate, virusul
transmițându-se prin contactul cu acestea sau cu obiecte deja contaminate și trecând apoi cu
ușurință în mâncare și apă, apoi prin consumare, în organismul uman.

Grupurile ce prezintă un risc ridicat de contactare a virusului hepatitic A sunt:

 Persoanele care trăiesc în condiții insalubre

 Copiii care frecventează creșe,grădinițe sau școli sau adulții care lucrează în aceste instituții
 Cei care vizitează țări cu prevalență ridicată a hepatitei virale A
 Persoanele care trăiesc sau întrețin relații sexuale cu persoane infectate cu virusul hepatitic
A

2.1.2.Prevenție

Prevenire Hepatita A:

Vaccinarea împotriva hepatitei virale A

Hepatita virală A este o boală ce poate fi prevenită prin vaccinare în momentul de față fiind
disponibile mai multe vaccinuri împotriva acesteia. Este cea mai bună metodă de apărare împotriva
virusului, iar persoanele vaccinate dezvoltă imunitate permanentă împotriva acestui virus.

Administrarea de imuno-globulină (gama-globulină)

Administrarea de imuno-globulină în primele două săptămâni de la expunere îmbunătățește

simptomele, însă nu are efect dacă s-a instalat deja hepatita acută.

11
Igiena personală riguroasă și un stil de viață sănătos

Este necesară spălarea mâinilor cu apă și săpun după fiecare utilizare a toaletei, înainte și după
prepararea și consumul alimentelor sau după schimbarea scutecelor. De asemenea, fierberea
ustensilelor de gătit poate fi utilă la oprirea răspândirii virusului.

2.1.3.Diagnostic

Testul de identificare a virusului hepatitic A poate identifica două tipuri de anticorpi în funcție de
momentul în care este efectuat față de debutul bolii.Dacă testul detectează prezența Ac anti-HVA
de tip IgM înseamnă că infecția cu VHA este recentă, acești anticorpi putând fi detectați cel mai
devreme la 2 săptămâni după infectare cu VHA și dispar din sânge după 3 – 12 luni după infectare
cu VHA.Dacă testul detectează prezența Ac anti-HVA de tip IgG înseamnă că infecția este veche
sau ați avut în trecut hepatită virală A. Ac anti-HVA de tip IgG apar în sânge la 8 -12 săptămâni
după momentul infectării cu VHA și rămân prezenți în sânge tot restul vieții, protejând împotriva
infectărilor ulterioare cu VHA. De asemenea, la persoanele care au fost vaccinate Ac anti-HVA
de tip IgG.

2.1.4.Tratament

Nu există tratament specific pentru a vindeca hepatita virală A. Majoritatea persoanelor nu au

nevoie de tratament, exceptând tratamentul de ameliorare a simptomelor. Dacă ați fost expus la
contactul cu o persoană infectată, există un tratament care să vă impiedice să deveniți infectat, cu
imunoglobulină, care este cel mai eficient în primele 2 săptămâni de la expunere.

2.2.Hepatita B

2.2.1.Simptome

11
În fază acută, hepatita virală B generează simptome ușoare iar de cele mai multe ori nu generează
niciun simptom, fiind catalogată drept o boală “tăcută”, afectarea ficatului putând fi evidențiață
accidental în urma efectuării unor teste funcționale hepatice de rutină din sânge. Cu toate acestea
unele persoane infectate prezintă simptome similare cu cele ale gripei:slăbiciune fizică
exagerată,febră ușoară,cefalee,lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături,disconfort
constant în partea dreaptă a abdomenului, sub coaste, diaree sau constipație,dureri
musculare sau articulare,erupții pe piele,icter (îngălbenirea pielii și a ochilor).Acesta
este semnul afectării importante a ficatului, care apare, de obicei, după ce unele din simptomele
anterioare au început să se amelioreze.

2.2.2.Prevenție

Vaccinarea este recomandată pentru anumite grupuri de persoane, cum ar fi personalul sanitar,
persoanele cu parteneri sexuali multipli sau cele care suferă de anumite boli. În unele situații
medicul poate recomanda efectuarea unei testări post vaccinare pentru a fi sigur că s-a instalat
imunitatea impotriva virusului. Persoanele care necesită această testare sunt cele care au afectări
ale sistemului imun, cadrele sanitare sau partenerii sexuali ai persoanelor care suferă de infecție
cronică cu virus hepatitic B. Dacă o persoană este expusă la virusul hepatitic B înainte de
finalizarea seriei de doze de vaccin acesteia trebuie să i se administreze imunoglobulină anti-

hepatitică B cât mai curând după expunere. În majoritatea cazurilor aceasta previne infectarea. De
asemenea, cei care au întreținut relații sexuale cu persoane infectate cu virus hepatitic B și cărora
nu li s-a finalizat încă schema de vaccinare cu vaccin hepatitic B trebuie sa li se administreze cât
mai curând imunoglobulină anti-hepatitică B (în primele 14 zile după expunerea la virus).

Alte metode de prevenire a infectării cu virusul hepatitic B:

Infecția cu virusul hepatitei B se poate preveni evitând contactul cu fluidele corporale ale unei
persoane a cărei sănătate generală și istorie sexuală nu sunt cunoscute. Pentru a preveni infecția cu
virusul hepatitic B este necesar să:

11
  se evite relațiile sexuale întâmplătoare cu persoane necunoscute;
 se folosească prezervativul în caz de orice dubiu privitor la starea de sănătate a partenerului;
 nu se împrumute ace, seringi folosite de alte persoane;
 se poarte mănuși de cauciuc sau de latex atunci când se intră în contact cu sânge sau alte
fluide corporale;
 nu se accepte utilizarea instrumentelor de tuns, de manichiură sau utilizarea forfecuțelor
care nu au fost sterilizate;
 se efectueze vaccinarea, aceasta fiind cea mai sigură metodă de prevenție a virusului
hepatitei B.
 evitați comportamentele sexuale cu risc crescut și folosiți prezervativul când întrețineți
relații sexuale cu un partener/ o parteneră pe care abia l-ați cunoscut/ ați cunoscut-o.
 evitați folosirea instrumentelor ce ar putea fi infectate cu virusul hepatitic B.
 aveți grijă deosebită când alegeți un salon de tatuaje sau body piercing.

2.2.3.Diagnostic

Testele de sânge facilitează diagnosticarea hepatitei virale de tip B. Acestea includ:

 Determinarea antigenelor virusului hepatitic B și a anticorpilor pe care organismul îi

fabrică împotriva acestuia. Rezultatele acestor teste vor arăta dacă sunteți sau ați fost
infectat/infectată cu virusul hepatitic B. De asemenea, pot să indice dacă sunteți
imunizat/imunizată sau dacă aveți infecție cronică cu virus hepatitic B. De asemenea, puteți
fi testat/testată și pentru identificarea materialului genetic viral (ADN VHB)
 Determinarea altor posibile tipuri de virusuri care, de asemenea, pot să determine hepatită
(virus hepatitic A, virus hepatitic C sau virus Epstein-Barr)
 Determinarea unei posibile infecții concomitente cu virus hepatitic D (virusul hepatitic D
nu determină el însuși hepatită însă se poate asocia infecției cu virus hepatitic B ceea ce
face ca infecția să fie mult mai severă).

11
De asemenea, vor fi efectuate teste de sânge pentru a determina gradul de afectare al ficatului.
Acestea includ:

 determinarea nivelului de bilirubină, albumină, și al tipului de protrombină, acestea

indicând cât de bine funcționează ficatul dumneavoastră. De asemenea, vă poate fi
determinat și nivelul de colesterol.
 determinarea nivelurilor unor enzime numite transaminaze, fosfatază alcalină și lactic
dehidrogenază, acestea arătând dacă ficatul dumenavoastră este afectat sau inflamat.

2.2.4.Tratament

Medicamentele folosite în tratamentul hepatitei B sunt:

Interferonul alfa

 Interferon alfa susține sistemul imunitar în combaterea virusului. Interferonul alfa trebuie
injectat cu regularitate. Dintre tipurile de interferon alfa utilizate în prezent, pentru
interferonul pegylat alfa (Interferon PEG) este necesară administrarea unei singure injecții
pe săptămână. Tratamentul durează de obicei între șase și douăsprezece luni. Tratamentul
cu Inteferon se utilizează doar în anumite etape de evoluție ale hepatitei virale B cronice,
prin urmare nu are o aplicare foarte frecventă. Interferonul poate determina reacții adverse
 cum ar fi: febră, cefalee sau căderea părului. De asemenea, în unele cazuri pot să determine
tulburări mentale sau pot să agraveze tulburările mentale dacă acestea există deja.

Virostatice

 Aceste medicamente împiedică înmulțirea virusului în celula hepatică. Dintre virostatice

fac parte următoarele substanțe active: Lamivudină, Entecavir și Telbivudină. Acestea sunt
numite analogi nucleozidici. De asemenea, virostatice sunt și Tenofovir și Adefovir
dipivoxil, care se numesc analogi nucleotidici. Dacă pacientul suferă deja de ciroză
hepatică nu se poate administra interferon ci doar virostatice.

11
2.3. Hepatita C

2.3.1. Simptome

Majoritatea persoanelor cu hepatită virală C, chiar și cei care sunt infectați de multă vreme, nu
prezintă semne sau simptome. În cazul în care acestea se manifestă, includ:

 stare de oboseală accentuată

 dureri musculare și articulare
 senzație de mâncărime a pielii
 urină de culoare închisă/materii fecale de culoare deschisă
 îngălbenirea pielii și a ochilor

În faza cronică, inflamația ficatului se permanentizează (cronicizează) și netratată evoluează către

insuficiență hepatică, ciroză hepatică sau chiar cancer hepatic. Cu cât cantitatea de VHB din
organism este mai mare, cu atât riscul de evoluție către ciroză hepatică sau cancer hepatic este mai
mare, iar procentul celor care vor deceda de ciroză hepatică sau cancer hepatic în acest caz este
cuprins între 15 – 20%. Riscul de cronicizare a infecției depinde în mare măsură și de vârsta la

care a fost contactată infecția. Cel mai mare risc de cronicizare îl prezintă nou-născuții infectați la
naștere și copiii cu vârste de până la 5 ani. Semnele și simptomele în acest caz pot fi:

 înroșirea feței palmelor

 apariția pe pielea de la nivelul pieptului, umerilor și feței a unor formațiuni roșii
asemănătoare unor steluțe
 umflarea abdomenului, a picioarelor și a tălpilor
 reducerea masei musculare
 sângerări de la nivelul venelor din tractul digestiv (sângerări variceale)

11
  afectarea creierului și a sistemului nervos (numită și encefalopatie) ce poate determina
apariția stărilor de confuzie, a tulburărilor de memorie și a afectării capacității de
concentrare. Hepatita virală C este asociată și cu prezența cancerului hepatic.

Ca și în cazul hepatitei virale B, majoritatea celor diagnosticați cu cancer hepatic prezintă

și ciroză hepatică. Câteva studii de evoluție naturală a hepatitei virale C au arătat că, în
medie, durata de timp dintre expunerea la virusul hepatitic C și momentul apariției
cancerului hepatic este de aproximativ 28 ani. Circa 3% dintre pacienții cu ciroză
determinată de infecția cu virus hepatitic C vor evolua către apariția cancerului hepatic.

2.3.2. Prevenție

Virusul hepatitic C se transmite prin expunerea la sângele infectat. Pentru a evita transmiterea
hepatitei C, ar trebui să vă expuneți cât mai puțin la următoarele situații:

Nu folosiți în comun obiecte care pot avea urme de sânge, precum periuțe de dinți, cleștișoare de
unghii, aparate de ras.

Dacă aveți tăieturi sau răni deschise, îngrijiți-le imediat și bandajați-le corespunzător. Dacă vă
tăiați cu obiecte de uz casnic, precum cuțite sau deschizătoare de conserve, îngrijiți tăietura,
acoperiți-o cu un bandaj și sterilizați instrumentul prin fierbere, înainte de a-l folosi din nou.

Nu utilizați droguri injectabile, nu utilizați ace sau seringi deja folosite.

Evitați efectuarea de tatuaje sau piercinguri în locații ce nu prezintă încredere. Asigurați-vă că

instrumentele și consumabilele utilizate sunt sterile/sterilizate în cazul în care vă faceți un tatuaj
sau piercing.

Utilizați corect prezervativul de câte ori întrețineți relații sexuale cu un partener/o parteneră pe
care abia l-ați cunoscut/ați cunoscut-o. Comportamentele sexuale cu risc crescut, precum partenerii
sexuali multipli, se asociază cu un risc crescut de a contacta această boală.

11
2.3.3. Diagnostic

Deoarece majoritatea celor infectați nu prezintă semne și simptome multă vreme, momentul
diagnosticului poate fi întârziat cu 15 ani și chiar mai mult.

Mulți dintre pacienți află ca sunt infectați doar atunci când sunt testați pentru evidențierea virusului
hepatitic C dintr-un motiv sau altul cum ar fi atunci când vor să doneze sânge.

Trebuie să vă testați pentru evidențierea virusului hepatitic C dacă:

 prezentați semne și simptome de boală hepatică

 ați primit sânge de la un donator care a fost diagnosticat cu hepatită virală C
 v-ați injectat droguri cu același ac folosit de alte persoane, chiar dacă acest eveniment s-a
întâmplat cu mulți ani în urmă
 sunteți medic, asistent medical sau infirmier și ați fost expus/expusă accidental la locul de
muncă la sânge sau alte fluide corporale de la pacienți cu hepatită virală C
 întrețineți relații sexuale cu mai mulți parteneri/partenere sau partenerul/partenera
dumneavoastră a fost diagnosticat/diagnosticată cu hepatită virală C
 suferiți de boală renală și vi se filtrează sângele prin aparatul de hemodializă
 vi s-au efectuat transfuzii de sânge sau produse din sânge cu mulți ani în urmă, înaintea
introducerii obligativității de testare pentru hepatite virale a donatorilor.

Pentru determinarea gradului de afectare hepatică medicul vă va recomanda:

 teste funcționale hepatice. Aceste teste se efectuează din sângele dumneavoastră și arată
dacă aveți sau nu afectare hepatică.
 biopsie hepatică (prelevarea de țesut hepatic prin introducerea prin peretele abdominal a
unui ac fin în ficatul dumneavoastră) pentru a evidenția tipul de afectare a ficatului (fibroză)
și existența sau nu a cirozei.

11
  explorări imagistice (ecografie, tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanță
magnetică) pentru a se exclude posibilitatea ca dumneavoastră să aveți cancer hepatic.

2.3.4. Tratament

Tratamentul pentru hepatita virală C poate fi administrat sau nu în funcție de:

 cât de afectat este ficatul

 existența altor boli concomitente
 cantitatea de virus hepatitic C din organism
 genotipul virusului hepatitic C infectant

Majoritatea persoanelor care au hepatită virală C acută nu sunt tratați deoarece nu știu că sunt
infectați și nu sunt diagnosticați în acest stadiu. Dacă o persoană știe sau suspectează că a fost
expusă la virus (de ex. un medic sau asistent medical care s-a înțepat cu un ac contaminat)
diagnosticul de hepatită virală C acută poate fi stabilit imediat. Majoritatea acestor persoane
diagnosticate beneficiază de tratament medicamentos, pentru a preveni cronicizarea infecției deși
încă nu s-a ajuns la un consens referitor la momentul începerii tratamentului și durata acestuia.

Capitolul 3.HEPATITE VIRALE TIP A,B,C

3.1.Evoluția hepatitei

3.1.1.Hepatita virală tip A

În anul 2013 s-a înregistrat o incidență la nivel național de 20.08%000 locuitori cu 18.58% mai
mare decat în anul 2012. România ocupa a doua poziție în rândul incidențelor înregistrate în UE
în anul 2011 și a contribuit cu cele mai multe cazuri din rândul statelor membre UE.Încidența
hepatitei A a fost mai mare in lunile septembrie, octombrie, noiembrie.

11
 Figura 3.1. Incidența anuală a cazurilor de hepatită virală A,România 2004-2013
Incidența maximă a fost în județul Mureș(93.48%000) și minima în județul
Mehedinți(0.35%000).Ordinea descrescătoare a primelor 3 grupe de vârstă din punctul de vedere
al incidenței (cazuri la 100000 locuitori) este următoarea: 5-9 ani(119.6%000), 10-14
ani(82,07%000),0-4 ani(53,6%000). Cele mai multe cazuri au fost la genul masculin. În ceea ce
privește mediul de proveniență se poate spune ca proporția mediului rural(50,1%) a fost aproape
egală cu cea a mediului urban(49,9%). Diferența între mediile de proveniență este de doar 6 cazuri.

11
 Figura 3.2. Incidența hepatitei A,România,2013

Figura 3.3. Ponderea cazurilor de hepatită A,pe medii de proveniență,România,2013.

În anul 2013 au fost raportate prin anchete epidemiologice de catre DSP-urile județene un numar
de 58 focare cu debut in anul 2013: Arad(1), Bacău(8), Brăila(1), Brașov(4), Călărași(4), Cluj(1),
Constanța(1), Dâmbovița(5), Dolj(1), Galați(1), Hunedoara(1), Ilfov(3), Mureș(7), Neamț(7),
Timiș(2), Tulcea(6), Vâlcea(3), Vrancea(2). Numărul total de cazuri pentru aceste focare de
hepatita A din 2013 a fost de 1333 cazuri, la un numar de 3443 contacții a fost realizată profilaxie
prin vaccinare. Cele mai multe cazuri au fost raportate la grupa de vârsta 5-9 ani, 10-14 ani, 1-4
ani, 15-19ani.

11
Figura 3.4. Număr cazuri hepatita hepatită virală A din focarele cu debut în anul 2013, România.

3.1.2. Hepatita virala tip B si tip C

Metodologia de supraveghere a hepatitelor virale tip B și C a fost introdusă în anul 2012. În anul
2013 au intrat in sistemul național de supraveghere pentru hepatite virale tip B si C, un număr de
662 cazuri, cu 2% mai puține față de anul precedent (674). Clasificarea finală a acestora este
prezentată in tabelul de mai jos.

Tabelul 3.1.Tip hepatita virala

Distribuția pe grupe de vărsta si sexe a cazurilor de HVB acuta (N=284)

Și în anul 2013, cele mai multe cazuri (29%) au fost înregistrate la grupa de vârstă 25-34 ani.
Ratele maxime de incidență s-au inregistrat la această grupă de vârstă, atât la sexul masculin
(3,1%), cât și la cel feminin (1,8%)

11
 Figura 3.5. Incidența specifică pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor de hepatită virală acută tip B, România, 2013

Distribuția pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor de HVB cronică

În anul 2013, cele mai multe cazuri (6) au fost înregistrate la grupa de vârstă 25-34 ani și 55-64
ani. Ratele maxime de incidență s-au înregistrat la grupa de vârstă 55-64 ani, atât la sexul feminin
(0,28%000), cât și la cel masculin (0,16%000). Cu excepția grupelor de vârstă 35-44 ani și ≥65
ani, ratele de incidență au fost mai mari la sexul feminin.

11
Figura 3.6. Incidența specifică pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor de hepatită virală cronică tip
B, anul 2013,România

Distribuția cazurilor de hepatita virală tip B pe grupe de vârstă și stadiu clinic

Valorile maxime ale ratei incidenței pentru stadiul acut s-au înregistrat la adulții tineri (grupa de
vârstă 25-34 ani, urmată de 35-44), în timp ce pentru stadiul cronic valoarea maximă a fost
inregistrată la 55-64 ani.

Figura 3.7. Incidența specifică pe grupe de vârstă și stadiu clinic,a cazurilor de hepatită virală tip B,anul 2013,
România

3.1.3. Hepatita virală tip C

Distribuția pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor de HVC acută (N=106)

11
 În anul 2013, cele mai multe cazuri au fost înregistrate la grupele de vârstă 35-44 ani și 45-54
ani. Ratele maxime de incidență s-au inregistrat la 45-54 ani pentru sexul feminin , respectiv la 55-
64 ani, pentru cel masculin.

Figura 3.8. Incidența specifică pe grupe de vârstă și stadiu clinic, a cazurilor de hepatită virală acută tip C,

anul 2013,România

Distribuția pe grupe de vârstă si sexe a cazurilor de HVC cronică

În anul 2013, cele mai multe cazuri (46%) au fost înregistrate la grupa de vârstă 45-54 ani.

Ratele maxime de incidență s-au inregistrat la grupa de vârstă 45-54 ani la sexul feminin,
respectiv 55-64 ani la cel masculin.

11
 Figura 3.9. Incidența specifică pe grupe de vârstă și stadiu clinic,a cazurilor de hepatită virală cronică tip C,

anul 2013, România

Frecvența factorilor de risc posibili pentru hepatita virala tip C, în funcție de stadiul clinic

Categoriile de transmitere posibile, menționate cu frecvența cea mai mare, au fost cea nosocomială
(33,9%), urmată de cea heterosexuala) (17,9%) pentru hepatita virala acuta tip C, ambele în scădere
față de anul 2012, respectiv cea heterosexuală(45,8%), în scădere față de anul 2012, urmată de
transfuzii cu sange/derivate de sange (16,6%, respectiv 4 cazuri), în creștere față de anul 2012,
pentru cea cronică. Pentru o proporție mare de cazuri, atât în stadiul acut (19%), cât și în cel cronic
(25,1%), nu a fost menționat niciun factor de risc.

11
Capitolul 4. CONCLUZII

Hepatitele virale cu transmitere parenterală continuă să afecteze miliarde de persoane la nivel

mondial, cu reducerea importantă a speranţei de viaţă prin evoluţia spre ciroză şi carcinom
hepatocelular;

Posibilitatea de evoluţie asimptomatică întârzie diagnosticarea şi tratarea acestora, cu creşterea

numărului de surse şi conturarea unei “epidemii silenţioase”;

Hepatitele virale cu transmitere parenterală afectează preponderent grupele de vârstă active (cele
acute – între 25 şi 44 de ani iar cele cronice se pot întinde la grupa 45-54 ani, respectiv 55-64 ani),
ceea ce intensifică consecinţele economice;

11
Reprezintă patologii profesionale de prim rang în rândul personalului medical;

Deşi s-au înregistrat progrese vizibile – introducerea testelor rapide pentru screening, noi
tratamente eficace pentru HCV (90-95% rată de vindecare), inclusiv posibilitatea de transplant
hepatic pentru pacienţii cu ciroză/ hepatocarcinom, ele nu sunt accesibile în multe state cu resurse
financiare limitate;

De aceea accentul trebuie pus pe profilaxie, cu atât mai mult cu cât există prevenţie specifică pentru
HAV şi HBV, prin produse vaccinale eficiente şi sigure;

Sistemul de supraveghere necesită ameliorări, pentru a reduce subraportarea şi a permite

compararea datelor;

Măsurile preventive nespecifice - ameliorarea condiţiilor de sanitaţie, asigurarea potabilităţii apei,

a igienei alimentare, respectarea regulilor de igienă personală şi colectivă.

BIBLIOGRAFIE

Pagini web:

1.http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-hepatita-
2016.pdf

2.http://stophepatita.ro/

Anexe

Figura 3.1.Incidența anuală a cazurilor de hepatită virală A, România 2004-2013

11
Figura 3.2.Incidența hepatitei A, România, 2013
Figura 3.3.Ponderea cazurilor de hepatită A, pe medii de proveniență, România,2013
Figura 3.4.Număr cazuri hepatita hepatită virală A din focarele cu debut în anul 2013, România
Tabel 3.1.Tip hepatită virală
Figura 3.5.Incidența specifică pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor de hepatită virală acută tip B,
România, 2013
Figura 3.6.Incidența specifică pe grupe de vârstă și sexe a cazurilor de hepatită virală cronică tip
B, anul 2013,România
Figura 3.7.Incidența specifică pe grupe de vârstă și stadiu clinic,a cazurilor de hepatită virală tip
B,anul 2013, România
Figura 3.8. Incidența specifică pe grupe de vârstă și stadiu clinic,a cazurilor de hepatită virală acută
tip C,anul 2013,România
Figura 3.9. Incidența specifică pe grupe de vârstă și stadiu clinic,a cazurilor de hepatită virală
cronică tip C,anul 2013,România

11