13.

ECHIPAMENTE DESTINATE UTILIZĂRII ÎN SPAŢII

INDUSTRIALE
CU PERICOL DE PRAF COMBUSTIBIL

1. Generalităţi
În majoritatea lor, prafurile combustibile prezintă pericol de incendiu,
iar în amestec cu aerul în anumite concentraţii şi în prezenţa unei surse de
aprindere şi pericol de explozie. Existenţa acestui pericol real a fost
confirmată de evenimentele care au avut loc în unităţi economice de
exemplu: fabrici de nutreţuri, industria textilă, siderurgie, etc.
Deoarece în majoritatea cazurilor incendiile şi exploziile provoacă
avarii cu efecte economice şi sociale importante, este absolut necesar să fie
luate măsuri corespunzătoare pentru prevenirea unui astfel de pericol.
Riscul de incendiu şi explozie datorat prafului este mai puţin
cunoscut decât cel existent în cazul utilizării gazelor sau al lichidelor
inflamabile. Din acest motiv se poate ajunge la o evaluare eronată a
situaţiei de pericol.
Instalaţiile în care se manipulează, se produc sau se depozitează
prafuri combustibile trebuie proiectate, acţionate şi menţinute astfel încât
orice degajare de praf combustibil şi în consecinţă extinderea ariilor
clasificate, să fie menţinute la minim. În situaţiile în care există posibilitatea
apariţiei de amestecuri explozive praf/aer, trebuie urmate următoarele
etape:
- să se elimine probabilitatea apariţiei unui amestec exploziv
praf/aer şi a straturilor de praf combustibil;

sau

- să se elimine probabilitatea unei surse de aprindere.

Dacă acestea nu pot fi îndeplinite, trebuie luate măsuri pentru a evita

fie existenţa uneia din cele de mai sus, fie existenţa ambelor simultan. Dacă
nu este posibilă eliminarea probabilităţii apariţiei simultane a unui amestec
exploziv praf/aer şi a unei surse de aprindere, atunci trebuie luate în
considerare sisteme de protecţie împotriva exploziilor care opresc o
explozie incipientă sau reduc efectele unei explozii, de exemplu sisteme de
ventilare a exploziilor de praf.
Totuşi, pentru a evita timpii de deconectare a instalaţiei, inutili şi care
costă mult, trebuie totuşi adoptate măsuri de minimizare a posibilităţii de
apariţie a unei aprinderi.
Conceptul de clasificare a ariilor este similar cu acela folosit în cazul
gazelor sau vaporilor inflamabili. Totuşi, prafurile combustibile, spre

138
deosebire de vapori şi gaze inflamabile, nu vor fi cu certitudine îndepărtate
prin ventilaţie şi diluţie, după ce degajarea lor s-a oprit. În timp, norii de praf
foarte diluaţi şi non-explozivi pot forma straturi groase de praf.
Straturile de praf prezintă trei riscuri:
1. o explozie iniţială în interiorul unei clădiri pot învolbura straturile
de praf în nori şi pot provoca explozii secundare care pot fi mult mai
dăunătoare decât evenimentul iniţial. Pentru a reduce acest risc, straturile
de praf trebuie întotdeauna să fie controlate.
2. Straturile de praf pot fi aprinse de către fluxul de căldură provenit
de la echipamentele pe care stratul este aşezat. Riscul major este mai
degrabă de incendiu şi nu de explozie, iar acesta poate fi un proces lent.
3. Un strat de praf poate fi învolburat într-un nor, se poate aprinde
pe o suprafaţă fierbinte şi poate provoca o explozie. În practică,
temperaturile de aprindere ale norilor de praf sunt deseori mai mari decât
temperaturile de aprindere ale stratului de praf.
Probabilitatea ca un strat de praf să provoace un incendiu poate fi
controlată printr-o alegere corectă a echipamentelor şi printr-o curăţenie
eficientă.
În ceea ce priveşte producerea unei explozii, ea poate avea loc
numai dacă sunt satisfăcute simultan următoarele condiţii:
- existenţa în cantităţi suficiente de scame sau prafuri combustibile;
- concentraţia lor în amestec cu aerul să fie la cel puţin concentraţia
minimă explozivă;
- existenţa unei cantităţi periculoase de amestec potenţial exploziv;
- existenţa unei surse capabile de aprindere.
Pentru prevenirea pericolului de explozie şi/sau de incendiu, normele
în vigoare indică următoarele măsuri de protecţie:
- evitarea sau diminuarea substanţelor inflamabile şi combustibile
care pot forma cu aerul amestecuri potenţial explozive;
- prevenirea sau diminuarea posibilităţilor de formare a amestecurilor
explozive în jurul.
Aprinderea şi explozia propriu-zisă a prafului presupune existenţa
simultană în acelaşi loc :
 a substanţei oxidabile la exterior;
 a agentului oxidant (oxigen suficient);
 a sursei de aprindere eficiente,
Explozia prafului se produce numai în cazul în care suplimentar
condiţiilor amintite, se adaugă următoarele:
 fineţea (granulaţia) prafului este sub 200 m;
 concentraţia prafului în nor se află în cadrul limitelor
explozive.
Conform practicii industriale aprinderea şi explozia prafului se poate
produce la următoarele operaţii tehnologice;
 transportul mecanic al substanţelor organice şi
deversarea acestora;
 măcinarea şi uscarea prafului organic;

139
  aspirarea şi pomparea prafului în instalaţiile de
separare şi filtrare;
 pulverizarea uscată a produselor organice;
 şlefuirea metalelor uşoare şi a aliajelor acestora.

Figura 1 - Exemple de formare a amestecurilor aer/praf la operaţii de

umplere şi transport

Din figură se observă că praful aflat în depozit îşi poate modifica

forma şi concentraţia major, praful aflat în suspensie putând genera
atmosfere potenţial explosive la operaţiile de umplere şi transport. Pericolul
de aptindere şi explozie a prafului depinde de distribuţia mărimii particulei
(interesează fracţiunea < 500 µm), umezeala, punctul de mocnire.
Zonarea este necesar să fie întocmită atât pentru instalaţiile noi, cât
şi pentru cele existente. În primul caz responsabilitatea revine specialiştilor
tehnologi din institutele de proiectare, iar în al doilea caz planul poate fi
întocmit şi de specialişti tehnologi din unităţile industriale.
Zonarea trebuie să fie reexaminată şi adusă la zi ori de câte ori se
produc modificări în instalaţii şi/sau procesul tehnologic.
Instalaţiile şi echipamentele electrice, amplasate în locurile în care
poate să apară o atmosferă explozivă, fiind considerate ca o sursă

140
potenţială de aprindere, trebuie să satisfacă anumite condiţii specifice atât
din punct de vedere constructiv, cât şi al utilizării.

2. Definiţii
Praf: Particule mici solide în atmosferă care se aşează sub acţiunea
propriei lor greutăţi, dar care rămân suspendate în aer pentru un anumit
timp.
Praf combustibil: Praful care poate arde sau mocni în aer şi poate
forma amestecuri explozive cu aerul la presiune şi temperatură normale.
Praf conductiv: Praf cu o rezistivitate electrică egală sau mai mică
de 103 m.
Atmosferă explozivă de praf: Amestec cu aerul, în condiţii
atmosferice, a substanţelor inflamabile sub formă de praf sau fibre, în care,
după aprindere, combustia se întinde în tot amestecul neconsumat.
Protecţie împotriva aprinderii prafului, prin carcasă “t”: tip de
protecţie pentru atmosfere explozive cu praf în care echipamentul electric
este prevăzut cu o carcasă ce asigură protecţie împotriva pătrunderii
prafului şi măsurile de limitare a temperaturii de suprafaţă.

3. Caracteristicile prafului
Ca parte a evaluării riscului de aprindere în cazul prafurilor, aşa cum
se cere prin Directiva ATEX, trebuie răspuns la trei întrebări de bază:
1. Este inflamabilă atmosfera?
2. Cât de uşor poate fi aprinsă atmosfera?
3. Cât de violentă va fi explozia?
Anumite prafuri vor mocni în contact cu o sursă de căldură, dar se
sting singure imediat ce sursa a fost îndepărtată, iar altele vor arde violent
şi vor întreţine focul, care poate aprinde un nor de praf. Dacă
combustibilitatea unui produs este un lucru necesar la o temperatură
ambiantă ridicată, atunci eşantionul trebuie încercat la temperatura ridicată
preconizată, de exemplu temperatura de uscare. Uneori poate exista o
diferenţă mare în comportamentul la ardere.
Uşurinţa aprinderii este tratată prin măsurarea temperaturii minime
de aprindere a stratului şi norului de praf şi a energiei minime de aprindere.
Temperatura minimă de aprindere a unui strat de praf este cea mai
mică temperatură a unei suprafeţe libere încălzite care este capabilă de
aprinderea unui strat de praf cu grosimea de 5 mm. Prafurile combustibile
atunci când se aşează în straturi sau grămezi/movile, pot în anumite condiţii
să dezvolte combustie internă şi temperaturi ridicate. De cele mai multe ori
acest lucru se produce atunci când depozitul sau stratul de praf este aşezat
pe o suprafaţă încălzită, care furnizează căldura necesară pentru
declanşarea procesului de auto-aprindere în praf. Astfel de suprafeţe pot fi
lagăre supraîncălzite, încălzitoare din ateliere, becuri, pereţii uscătoarelor
etc. Dacă sunt tulburate şi dispersate printr-un curent de aer sau printr-o
acţiune mecanică, praful arzând poate iniţia cu uşurinţă o explozie de praf,

141
dacă ajunge în contact cu un nor de praf combustibil. Uneori praful din
depozit care încă nu a ars formează nori de praf.
Temperatura minimă de aprindere a unui nor de praf este cea mai
mică temperatură a unei plăci de impact încălzite pe care praful suflat în
cuptor se aprinde sau se descompune producând flăcări sau explozie într-
un timp mai mic sau egal cu 5 secunde. Suprafeţele fierbinţi capabile de a
aprinde norii de praf pot exista în multe condiţii în industrie, cum ar fi în
furnale, arzătoare şi uscătoare sau prin supraîncălzirea lagărelor.
Temperatura minimă de aprindere nu este o constantă valabilă pentru un
anumit nor de praf, ci depinde de geometria suprafeţei fierbinţi şi de
dinamica norului. Dacă norul de praf este menţinut la o temperatură ridicată
pe o lungă perioadă de timp, atunci aprinderea poate apărea la temperaturi
sub temperatura minimă de aprindere determinată în mod experimental.
Energia minimă de aprindere (MIE) a unui nor de praf reprezintă
valoarea cea mai mică a energiei descărcării unui capacitor/condensator de
înaltă tensiune care este necesară pentru a aprinde cel mai uşor inflamabil
amestec de praf/aer şi în marea lor majoritate necesită o sursă de aprindere
foarte energică. La instalaţii în care se manipulează prafuri şi solvenţi,
evaluarea de risc va fi în mod normal axată pe caracteristicile solvenţilor. În
tabelul 1 se prezintă parametrii explozivi ai prafurilor cel mai frecvent
întâlnite.
Violenţa exploziei este determinată de caracteristicile presiunii de
explozie. Presiunea maximă de explozie, rata maximă de creştere a
presiunii şi limita inferioară de explozie sunt determinate cu aparatură de
încercare standard.

Tabelul 1

Material Tnor Tstrat Energia de

(°C) (°C) aprindere
(mJ)
Făină 380 300 > 30
Praf de 410 200 > 100
lemn
Aluminiu 560 270 >5
Sulf 240 250 10

Majoritatea echipamentelor din procesul tehnologic în general nu

sunt suficient de rezistente la presiunile exercitate chiar în cazul unei
explozii de praf numai parţial dezvoltate într-un spaţiu închis. În consecinţă,
un obiectiv principal în lupta împotriva exploziei după ce aceasta a fost
iniţiată, este de a preveni creşterea suprapresiunilor distructive. Pot fi
folosite sistemele de protecţie împotriva exploziilor cum sunt ventilarea,
suprimarea sau izolarea exploziilor.

142
 Limitele de explozie descriu domeniul concentraţiilor de praf în aer în
cadrul cărora este posibilă o explozie. În general se determină numai limita
inferioară de explozie.
Alţi factori care influenţează combustibilitatea prafurilor sunt:
mărimea particulelor, conţinutul de apă, conţinutul de solvent şi
temperatura.
După ce s-au obţinut informaţiile relevante privind caracteristicile
procesului tehnologic, instalaţia şi cele de material, următorul pas este de a
localiza atmosfera inflamabilă şi de a identifica sursele potenţiale de
aprindere.
Natura prafului reprezintă un factor hotărâtor în desfăşurarea
exploziilor, caracteristicile prafului (mărimea particulelor, umiditatea,
temperaturile de aprindere în nor şi în strat, rezistivitatea) influenţând atât
modul de răspândire al acestuia în mediu, mărimea particulelor cât şi
parametrii de explozivitate.
Pentru realizarea securităţii împotriva prafurilor combustibile este
necesară cunoaşterea parametrilor principali de explozivitate a prafurilor
care în amestec cu aerul pot genera atmosfere explozive. Aceste
caracteristici pentru principalele prafuri combustibile sunt prezentate în
literatura de specialitate.
Cantitatea de praf existentă în spaţiul tehnologic
Praful există în spaţiile tehnologice sub două forme: praf în
suspensie şi praf depus.
Pericolul datorat depunerilor de praf se manifestă în două moduri,
care sunt strâns legate între ele:
- Praful depus, pe/sau în aparatele şi utilajele electromecanice care
au elemente cu suprafeţe fierbinţi, precum şi pe alte suprafeţe fierbinţi cum
sunt conductele de agenţi termici cu izolaţie necorespunzătoare, etc.,
formează un strat termoizolant care nu permite disiparea căldurii în mediu.
- Acumularea căldurii în stratul de praf duce la accelerarea bruscă a
reacţiilor exoterme de oxidare, ce se finalizează cu fenomenul de mocnire,
pe suprafaţa stratului de praf apărând puncte de jar. Aceste puncte de jar
pot migra într-un strat de praf, la distanţe de zeci de metri şi unde întâlnesc
o substanţă inflamabilă pot declanşa incendii.
Majoritatea cauzelor care determină învolburarea prafului depus
asigură şi sursa de aprindere a suspensiei formate.
Depunerile de praf care au ajuns să mocnească prezintă un pericol
deosebit. Acestea, în jurul punctelor de jar de obicei, au o umiditate foarte
mică şi la orice mişcare se ridică în suspensie.
Caracteristicile spaţiului tehnologic
Ca factor care influenţează pericolul de explozie, spaţiul tehnologic
intervine în primul rând prin volum. Se cunoaşte din cercetări că un volum
de amestec exploziv de praf şi aer are efecte asupra unui volum de 10 ori
mai mare.
De aici rezultă una din măsurile de securitate care impune
îndepărtarea prafului depus astfel ca în cazul cel mai defavorabil de

143
învolburare totală a depunerilor, concentraţia amestecului rezultat să fie mai
mică decât cea minimă explozivă. Volumul acestui amestec nu trebuie să
depăşească 1/10 din volumul încăperii tehnologice.
După ce s-au obţinut informaţiile relevante privind caracteristicile
procesului tehnologic, instalaţia şi cele de material, următorul pas este de a
localiza atmosfera inflamabilă şi de a identifica sursele potenţiale de
aprindere.
Surse de aprindere pentru prafurile combustibile:
- contactul cu suprafeţele aparaturii electrice care au o temperatură
superioară temperaturii de aprindere a prafului respectiv;
- arcuri sau scântei produse de părţile electrice ale aparaturii
electrice (perii, contactoare, întrerupătoare, etc.);
- descărcarea unei sarcini electrostatice acumulate;
- energii radiante (unde electromagnetice, radiaţii ionizante,
ultrasunete, etc.);
- prin scântei mecanice de fricţiune şi impact sau încălziri ale
aparaturii.
Pentru limitarea zonelor cu pericol de explozie şi diminuarea
aprinderii unei atmosfere poptenţial explozive este necesară alegerea
corespunzătore şi luarea unor măsuri de protecţie pentru echipamentele
utilizate, indiferent de tipul surselor de aprindere, în conformitate cu tabelul
2.

Tabelul 2 - Extinderea măsurilor de protecţie în diferite zone

Zona Surse de aprindere ce trebuie evitate în mod fiabil:

20  în funcţionare normală (fără funcţionări defectuoase)
 în cazuri previzibile de funcţionare defectuoasă şi
 în eventualitatea unor rare funcţionări defectuoase
21  în funcţionare normală (fără funcţionări defectuoase)
şi
 în cazuri previzibile de funcţionare defectuoasă
22  în funcţionare normală (fără funcţionări defectuoase)

4. Clasificarea ariilor cu praf combustibil

Conceptul de zone pentru prafuri se bazează pe clasificarea ariilor în
care praful combustibil poate fi prezent, fie sub formă de strat, fie ca nor de
praf în amestec cu aerul şi zonarea se efectuează conform SR EN 60079-
10-2.

5. Grade de degajare, extinderea zonelor, curăţenie

În zonele cu praf combustibil putem întâlni 3 grade de degajare:
- prezenţa continuă a norului de praf: exemple sunt din interiorul
echipamentelor de proces cum sunt silozurile, amestecătoarele şi morile în
care praful este introdus sau format

144
 - grad primar de degajare: exemplele sunt în jurul punctului de
umplere sau de golire ale unui sac deschis
- grad secundar de degajare: exemplele sun deschiderile de vizitare
care trebuie deschise ocazional şi numai pe o perioadă scurtă de timp sau
o instalaţie de manipulare a pulberilor în care sunt prezente depozite de
praf.
Funcţie de probabilitatea de formare a amestecurilor potenţial
explozive praf/aer, ariile cu praf pot fi desemnate conform tabelului 3:

Tabelul 3

Prezenţa prafului combustibil Clasificarea în zone care

rezultă
Prezenţa continuă a norului de 20
praf
Grad primar de degajare 21
Grad secundar de degajare 22

Extinderea zonelor pentru atmosferele explozive cu praf este definită

ca fiind distanţa în orice direcţie de la marginea punctului de degajare a
prafului până la punctul în care pericolul asociat cu acea zonă se consideră
că nu mai există. Trebuie acordată atenţie faptului că praful fin poate fi
purtat în sus de la sursa de degajare, prin mişcarea aerului dintr-o clădire.
Extinderea unei arii formate de o sursă de degajare depinde de asemenea
de o serie de parametri cum sunt: cantităţile de praf; valoarea debitului;
mărimea particulelor; conţinutul de apă în produs etc. În cazul ariilor din
exteriorul clădirilor (în aer liber) limita zonei poate fi redusă din cauza
efectelor meteorologice cum sunt vântul, ploaia etc.
Curăţenia
În interiorul unui volum închis de reţinere a prafului în care pulberi
sunt manipulate sau procesate, deseori generarea de straturi de praf cu
grosimi necontrolate nu poate fi controlată, pentru că acestea fac parte
integrantă a procesului tehnologic.
Teoretic, grosimea straturilor de praf din exteriorul echipamentelor
poate fi limitată. Limitarea se face prin curăţenie, iar în timpul analizării
surselor de degajare este esenţial să se pună de acord asupra tipului şi
planificării curăţeniei în instalaţie. Numai frecvenţa curăţeniei singură nu
este suficientă pentru a determina dacă un strat conţine atâta praf cât este
necesar pentru a controla aceste riscuri. Rata de depunere a prafului are un
efect; de exemplu, un grad secundar de degajare cu o rată înaltă de
depunere poate crea un strat periculos mult mai rapid decât un grad primar
de degajare cu o rată de depunere mai mică. Efectul curăţeniei este prin
urmare mult mai mare decât frecvenţa.
Cele trei niveluri de curăţenie pot fi descrise astfel:
 Bun: straturile de praf sunt menţinute la grosimi neglijabile sau
sunt non-existente, indiferent de gradul de degajare. În acest caz riscul

145
apariţiei de nori explozivi de praf provenind din straturi şi riscul de incendiu
datorită straturilor au fost îndepărtate.
 Acceptabil: straturile de praf nu sunt neglijabile dar au durată
scurtă de viaţă (mai puţin de durata unui schimb). În funcţie de stabilitatea
termică a prafului şi de temperatura de suprafaţă a echipamentului, praful
poate fi îndepărtat înainte de apariţia unui incendiu.
 Slab: straturile de praf nu sunt neglijabile şi persistă mai mult de
un schimb. Riscul de incendiu poate fi semnificativ.
Dacă nivelul planificat de curăţenie nu este menţinut, se creează
riscuri suplimentare de incendii şi explozii. Este posibil ca anumite
echipamente să nu mai fie corespunzătoare.
Depozitele de praf periculoase pot fi evitate prin curăţarea regulată a
încăperilor de lucru şi celor cu funcţii tehnice. O metodă bună dovedită este
folosirea programelor de curăţare care prescriu natura, exitnderea şi
frecvenţa de curăţare şi responsabilităţile celor implicaţi. Aceste instrucţiuni
pot fi adaptate cazurilor specifice. Trebuie acordată o atenţie specială
suprafeţelor (de exemplu cele la înălţime) care sunt dificil de atins sau de
inspectat, unde în timp se pot acumula cantităţi însemnate de praf. Atunci
când sunt emise cantităţi apreciabile de praf ca rezultat al funcţionărilor
defectuoase (de exemplu deteriorări sau ruperi ale contanerelor, scurgeri)
trebuie adoptate etape suplimentare pentru a îndepărta depozitele de praf
cu o cât mai mică întârziere posibil.
S-a dovedit că, curăţarea umedă şi exhaustarea depozitelor de praf
(folosind sisteme centrale de extracţie sau sisteme mobile industriale de
curăţare cu vid care nu conţin surse de aprindere) are avantaje privind
securitatea. Procesele de curăţare în care praful este ridicat în suspensie
trebuie evitate, practica de suflare a depozitelor de praf trebuie evitată (fig.
2).
Metodele de curăţare trebuie să facă parte integrată din instrucţiunile
de funcţionare sigură pentru lucrătorii cu substanţe inflamabile.
Pentru prafuri inflamabile pot fi folosite numai sisteme de curăţare cu
vid care nu conţin surse de aprindere.
Curăţarea umedă are dezavantaje pentru că poate crea probleme
suplimentare privind evacuarea. De exemplu, dacă prafuri ale metalelor
uşoare sunt colectate în epuratoare/spălătoare umede, se poate forma
hidrogen.

146
 Fig. 2 - Îndepărtarea depozitelor de praf

6. Măsuri de protecţie împotriva exploziilor de praf

Pentru a evita ca sursele de aprindere să devină eficiente sau pentru
a reduce efectele lor se pot aplica o serie de măsuri de protecţie.

6.1. Sisteme protectoare

Pentru a opri o explozie incipientă sau pentru a reduce efectele unei
explozii se pot lua în considerare următoarele sisteme protectoare:
Rezistent-la-explozie (reţinere)
Conceptul de rezistent la explozie asigură că explozia este reţinută în
interiorul vasului, deci atât echipamentele de conectare cât şi cele de
izolare au îndeplinit aceleaşi cerinţe.
Există două tipuri de concept:
- rezistent la presiunea de explozie - vasele sau aparatura sunt
capabile să reziste presiunii preconizate a exploziei fără deformări
permanente;
- rezistent la şocul presiunii de explozie - vasele sau aparatura sunt
capabile să reziste presiunii preconizate a exploziei fără a se distruge, dar
cu deformări permanente.

6.2. Sistem de ventilare

Ventilarea exploziei înseamnă un dispozitiv de eliberare care se
deteriorează la o presiune prestabilită, pentru a permite presiunii exploziei şi
norului de flăcări să fie dirijate într-o arie sigură, neclasificată Ex. Orificiile
de ventilare sunt amplasate în pereţii unui spaţiu de proces tehnologic şi pot
avea o varietate de mărimi, dimensiuni, configuraţii şi materiale, toate
acestea pentru a asigura o funcţionare fiabilă în situaţia unei explozii. De
obicei orificiile de ventilare sunt instalate împreună cu un sistem de izolare a
exploziei.

6.3. Sistem de suprimare

147
 Într-un timp de ordinul milisecundelor, sistemul de suprimare a
exploziei detectează creşterea de presiune în direcţia unei explozii şi
descarcă un agent de suprimare a exploziei într-un spaţiu închis, înainte ca
presiunile distructive ale exploziei să poată fi atinse:

- chimic, prin intervenţia în reacţia explozivă şi

- termic prin îndepărtarea căldurii din frontul flăcării de deflagraţie,

prin urmare scăzând temperatura acesteia sub valoarea necesară pentru a
întreţine combustia.

Agenţii de suprimare a exploziei creează de asemenea o barieră

între particulele combustibile în scopul de a preveni transferul ulterior de
căldură.

6.4. Sistem de izolare

Sistemele de izolare sunt desemnate pentru a detecta exploziile
incipiente şi pentru a reacţiona instantaneu în direcţia opririi propagării
deflagraţiei spre ariile neprotejate sau spre echipamentele interconectate.
Metoda de izolare de tip chimic descarcă un agent de suprimare în
reţeaua de conducte pentru a suprima frontul flăcării şi pentru a preveni ca
acesta să ajungă la alte zone sau echipamente din instalaţie.
Metoda de izolare de tip mecanic produce aceleaşi rezultate prin
declanşarea unei supape de mare viteză care formează o barieră mecanică
în reţeaua de conducte.
Măsurile de protecţie la explozie descrise până acum pot fi
menţinute funcţionale, monitorizate sau declanşate prin dispozitive de
reglare, control şi de securitate (denumite tehnologii de control al
proceselor – PCE process control engineering).
PCE pot fi utilizate pentru a preveni apariţia atmosferelor explozive
periculoase sau a surselor de aprindere sau pentru a micşora efectele
dăunătoare ale unei explozii.
Sursele potenţiale de aprindere cum sunt suprafeţele fierbinţi, pot fi
monitorizate de dispozitivele PCE şi controlate pentru a se asigura că nu
este depăşită valoarea sigură. Sursele potenţiale de aprindere pot fi
neutralizate de asemenea, când o atmosferă explozivă periculoasă ia
naştere.
În Tabelul 4 sunt prezentate abordările pentru utilizarea acestor
dispozitive, în locul sau suplimentar faţă de măsurile tehnologice de proces,
în scopul evitării surselor eficiente de aprindere în condiţii normale de
funcţionare şi pentru funcţionări defectuoase probabile şi nefrecvente.

Tabelul 4 - Utilizarea dispozitivelor PCE pentru a reduce probabilitatea

unei aprinderi

148
 Aria Apariţia surselor de aprindere
periculoasă
nici una necesară în funcţionare
Zona 22 necesară în funcţionare
improbabilă în funcţionare
normală
Zona 21 necesară în funcţionare
improbabilă în funcţionare
normală
improbabilă în funcţionare
normală sau în cazul unei
funcţionări defectuoase
Zona 20 improbabilă în funcţionare
normală
improbabilă în funcţionare
normală sau în cazul unei
funcţionări defectuoase
improbabilă în funcţionare
normală, în cazul unei funcţionări
defectuoase sau în cazul rarelor
funcţionări defectuoase
* sau un dispozitiv echivalent încercat în conformitate cu Directiva 94/9/EC
Cerinţe pentru
dispozitivele PCE
nici una
un singur dispozitiv
corespunzător de evitare
a surselor de aprindere
nici una
două dispozitive
corespunzătoare de
evitare a surselor de
aprindere*
un singur dispozitiv
corespunzător de evitare
a surselor de aprindere
nici una
două dispozitive
corespunzătoare de
evitare a surselor de
aprindere
un singur dispozitiv
corespunzător de evitare
a surselor de aprindere
nici una

6.5. Selectarea echipamentelor protejate la explozie

Pot fi utilizate măsuri preventive care au ca scop eliminarea riscului
de apariţie simultană a unei surse de aprindere şi a unei atmosfere
explozive în aria analizată. Problema poate fi abordată în unul din
următoarele moduri, fiecare având propriul domeniu de aplicare:
a) suprimarea sau evitarea condiţiilor periculoase;
b) utilizarea de aparatură electrică protejată la explozie;
c) condiţiile de control aplicate mijloacelor manuale, automate sau de
procedură prin care se previne apariţia simultană a unei atmosfere
explozive şi a unei surse de aprindere.
Pentru a se asigura o securitate corespunzătoare se pot fi aplica
diferite tehnici de protecţie la explozie echipamentelor sau unor părţi
componente ale lor. Echipamentele electrice protejate la explozie pot fi
construite cu următoarele tipuri de protecţie:
- protecţia împotriva aprinderii prin carcase, Ex “t”, conform cu
cerinţele din SR EN 60079-31:2010;

149
 - protecţia prin securitate intrinsecă Ex “iD”, conform CEI 61241-
11:2007;
- protecţia prin carcase presurizate, Ex “pD”, conform cu cerinţele din
SR EN 61241-4:2007;
- protecţia prin aparatură încapsulată Ex “mD”, conform cu cerinţele
din SR EN 60079-18:2010.

6.5.1 Protecţie împotriva aprinderii prafului prin carcasă “t”

Standardul armonizat SR EN 60079 -14: 2009/AC:2011 care
defineşte conceptul, nu foloseşte în prezent tipul denumit "t", conform SR
EN 60079-31:2010, ci tipul de protecţie "tD". "Protecţia împotriva aprinderii
prin carcase" se bazează pe limitarea temperaturii maxime de suprafaţă a
carcasei şi pe restrângerea accesului prafului în interiorul echipamentului
prin folosirea de echipamente etanşe la praf sau protejate împotriva
prafului. Echipamentele din interiorul carcasei poate genera scântei sau
echipamente care au o temperatură mai mare decât temperatura de
suprafaţă. Tipul de carcasă şi/sau conţinutul va fi restricţionat numai atunci
când concomitent sunt prezente gazul şi praful. Termenul "carcasă" este
folosit în cazul: cutiilor, carcaselor de motor, corpurilor de iluminat etc.
Tipul de protecţie « t » este divizat în trei niveluri de protecţie, « ta »,
« tb » şi « tc ». Pentru fiecare nivel de protecţie, a fost stabilit un nivel de
protecţie al echipamentului (EPL) având la bază riscul ca echipamentul să
devină o sursă de aprindere în atmosfera potenţial explozivă.
Echipamentul cu protecţie la aprindere prin carcasă « t » trebuie să
fie de:
- nivel de protecţie ta (EPL « Da »), sau
- nivel de protecţie tb (EPL « Db »), sau
- nivel de protecţie tc (EPL « Dc »).
Pentru fiecare nivel de protecţie trebuie specificat gradul normal de
protecţie şi temperatura maximă de suprafaţă.

Tabelul 5 – Protecţie împotriva pătrunderii prafului a

Nivel de protecţie IIIC IIIB IIIA

« ta » IP6X IP6X IP6X
« tb » IP6X IP6X IP5X
« tc » IP6X IP5X IP5X
a Protecţia împotriva pătrunderii prafului este determinată conform gradului de
protecţie (IP) al carcasei aşa cum este specificat în SR EN 60079-0 pentru
nivelurile de protecţie « tb » şi « tc ». Pentru nivelul de protecţe « ta », nivelul
depresiunii trebuie să fie crescut la cel puţin 4 kPa pentru o perioadă de cel
puţin 8 h. Ar trebui ca orice lubrefiant din îmbinări să fie îndepărtat înainte să fie
efectuată încercarea IP.

6.5.2 Protecţia prin securitate intrinsecă - "iD"

Conceptul este în principal acelaşi ca şi pentru atmosfere cu gaze.
Pentru aparatura instalată într-un volum închis de reţinere a prafului, trebuie

150
folosite bariere de tip "ia". În prezent este în curs de elaborare un proiect de
standard.

6.5.3 Protecţia prin presurizare - "pD"

Conceptul este în principal acelaşi ca şi pentru gaz. O atenţie
specială se acordă prezenţei prafului la momentele deschiderii şi închiderii
carcasei. Clasificarea după temperatură a produsului este determinată de
valoarea cea mai mare dintre următoarele temperaturi:
 temperatura de suprafaţă maximă exterioară a carcaselor
 temperatura maximă de suprafaţă a părţilor interne care sunt
protejate şi rămân energizate când alimentarea cu gaz protector pentru
presurizare este întreruptă sau se defectează.

6.5.4 Protecţia prin capsulare - "mD"
Cu acest tip de protecţie, elementul din echipamentul electric care
generează scântei sau se încălzeşte excesiv poate fi capsulat într-un
compund de turnare (termoset sau termoplastic cu sau fără umplutură)
astfel încât să fie ecranat faţă de o posibilă atmosferă explozivă exterioară
de praf. Capsularea garantează izolarea faţă de atmosfera explozivă în
orice condiţii de instalare şi de funcţionare. În prezent este în curs de
elaborare un proiect de standard.

6.5.5 Alte concepte de protecţie

În practică, în aplicaţiile cu prafuri combustibile se folosesc şi
echipamente certificate pentru folosire în atmosfere cu gaze, dar esenţial
este ca acestea să fie prevăzute cu carcase protejate sau total protejate la
explozie şi temperatura maximă de suprafaţă să fie mai mică decât
temperatura minimă de aprindere a stratului sau norului de praf. Utilizarea
zonelor este listată în tabelul următor.

Tabelul 6

Tip de protecţie Zona de utilizare

Carcasă antideflagrantă EEx d 21 şi 22
Securitate mărită EEx e 21 şi 22
Nonincendiv EEx n 22
Securitate intrinsecă EEx i ia: 20, 21, 22
ib: 21, 22
Presurizare EEx p 21 şi 22
Încapsulare EEx m 21 şi 22
Imersie în ulei EEx o 21 şi 22
Înglobare în nisip EEx q 21 şi 22

În conformitate cu Directiva ATEX, alegerea şi marcarea

echipamentelor se face ţinând cont de gradul de pericol al ariei periculoase

151
Ex şi funcţie de protecţia pe care o asigură şi proprietăţile de conductivitate
ale prafurilor sunt folosite zonele în conformitate cu tabelul 6 şi tabelul 7.
Conform standardelor armonizate aplicabile pentru prafuri combustibile se
utilizează grupa III în locul grupei II (care cuprinde doar gaze, vapori, ceţuri,
lichide inflamabile).

Tabelul 7

Zona 20 Zona 21, zona 22 cu Zona 22

praf conductiv
IP6X IP6X IP6X
II 1 D II 2 D II 3 D

Cerinţa pentru carcasele de categoria 1 D şi 2 D şi pentru materialele

de etanşare este în principal aceeaşi ca şi pentru carcasele cu securitate
mărită. Totuşi, cerinţele privind materiale nemetalice cu privire la
electricitatea statică sunt mult mai severe. Descărcările în perie de
propagere trebuie evitate, iar acest lucru poate fi obţinut prin folosirea de
material plastic având una sau mai multe din caracteristicile următoare:
 rezistenţa de izolaţie  109 
 tensiunea de străpungere  4 kV
 grosimea  8 mm de la izolaţia exterioară de pe părţile metalice

Tabelul 8

Tip de praf Zona 20 Zona 21 Zona 22

Conductiv Categoria 1D Categoria Categoria 1D
Limitări de temperatură 1D sau IP 6X, sau
datorită prezenţei Categoria Categoria 2D
grosimilor necontrolabile 2D
şi excesive
Neconductiv Categoria 1D Categoria Categoria 1D,
Limitări de temperatură 1D sau sau
datorită prezenţei Categoria Categoria 2D,
grosimilor necontrolabile 2D sau Categoria 3D
şi excesive

Carcasele care sunt corespunzătoare pentru 3D sunt în principal

aceleaşi ca cele pentru EEx n. Intrările de cablu se conformează cerinţelor
din SR EN 60079 - 0. Trebuie remarcat că în cazul protecţiei împotriva
exploziilor de praf pentru echipamentele de categoria 1 D şi 2 D, gradul
normal de protecţie este IP6X, iar pentru echipamentele de categoria 3 D
este suficient IP5X.

6.6 Prevenirea pătrunderii prafului în interiorul capsulării

aparaturii

152
 În funcţie de condiţiile probabile de mediu (conform clasificării ariilor
periculoase şi conductibilităţii prafului) au fost adoptate două nivele de
eficienţă a etanşărilor împotriva pătrunderii prafului:
- capsulări protejate împotriva prafurilor;
- capsulări total protejate împotriva prafurilor.
Pentru verificarea condiţiilor de protecţie sau protecţie totală
împotriva pătrunderii prafului în interiorul capsulărilor se folosesc
prevederile standardelor SR EN 605291995/A1-2003, respectiv SR EN
60034-5: 2003 /A1:2007.

6.7 Limitarea temperaturii maxime de suprafaţă

Temperatura maximă de suprafaţă admisă pentru echipamentele
destinate utilizării în arii periculoase cu prafuri combustibile depinde de
natura prafului, dacă este prezent sub formă de nor sau strat depus, de
grosimea stratului şi de aplicarea unei marje de securitate după cum
urmează:
- În prezenţa norilor de praf, temperatura maximă de suprafaţă nu
trebuie să depăşească 2/3 din temperatura minimă de aprindere (în °C) a
amestecului praf/aer considerat.
- În situaţia în care straturile de praf nu depăşesc grosimea de 5 mm,
temperatura maximă de suprafaţă admisă trebuie să fie mai mică cu 75 K
faţă de temperatura minimă de aprindere a stratului de praf de 5 mm
grosime.
- În situaţia în care straturile de praf au grosimi mai mari de 5 mm,
dar până la 12,5 mm, temperatura maximă de suprafaţă admisă pentru
aparatura electrică trebuie să fie mai mică cu 25 K faţă de temperatura
minimă de aprindere a stratului de praf de 12,5mm grosime.
- pentru prafuri combustibile care au temperatura de aprindere mai
mare de 250 °C pentru straturi de 5 mm grosime, temperatura maximă de
suprafaţă pentru aparatura electrică se poate determina utilizând graficul
prezentat mai jos.

153
 Fig. 3

În situaţia în care temperatura de aprindere a stratului de praf de 5

mm grosime are o temperatură mai mică de 250°C trebuie efectuate
încercări de laborator pentru determinarea temperaturii maxime de
suprafaţă (a se vedea metoda prezentată mai jos).
Când straturile de praf sunt necontrolabile (au grosimi excesive pe
partea superioară a aparaturii sau când aparatura este în întregime
scufundată în praf, datorită efectului de izolaţie, temperatura de suprafaţă
poate fi mult mai mică decât cea necesară.
Având în vedere principalele caracteristici ale prafurilor combustibile
(temperatura minimă de aprindere a prafurilor combustibile în suspensie
(nor) sau strat de praf de 5mm grosime; energia minimă de aprindere;
concentraţia minimă de explozie) şi analizând comparativ şi valorile
temperaturilor de aprindere a prafurilor combustibile, temperaturile maxime
admise pe suprafaţa echipamentelor de SR EN 60079-0 s-a constatat că
echipamentele a căror temperatură de suprafaţă se încadrează în clasa de
temperatură:
- T6; T5 şi T4 (85°C; 100°C şi 135°C) asigură protecţia împotriva
aprinderii atmosferei explozive cu praf combustibil acoperitoare pentru toate
prafurile luate în studiu;
- T3 şi T2 (200°C şi 300°C) nu pot asigura protecţia antiexplozivă
decât pentru o parte din prafurile luate în studiu;
- T1 (450°C) nu pot asigura protecţia antiexplozivă a prafurilor
combustibile.

154
 Suplimentar, conform prescripţiilor din SR EN 60079 -14, straturile de
praf prezintă două proprietăţi datorate creşterii în grosime a stratului: o
reducere a temperaturii minime de aprindere şi o creştere a izolaţiei
termice.
Pentru instalaţiile în care grosimea stratului este mai mare decât
valorile prezentate mai sus, temperatura maximă de suprafaţă trebuie
determinată în special referitor la grosimea stratului şi toate caracteristicile
materialului(lor) utilizat(e).

7. Marcarea echipamentelor în conformitate cu Directiva ATEX şi

standardelor armonizate trebuie să cuprindă toate informaţiile, un exemplu
fiind prezentat în fig. 4:
Eticheta este un exemplu de marcare pentru o cutie de ramificaţie.
Ansamblul a fost certificat pentru atmosfere cu gaze şi pentru praf. Totuşi,
atunci când este folosit într-un mediu în care gazul şi praful sunt prezente în
acelaşi timp, înainte de folosire trebuie adoptate măsuri preventive
suplimentare, adică valoarea minimă a gradului normal de protecţie pentru
EEx e este IP54, dar pentru zona 21 într-o atmosferă de praf este necesar
IP6X. Prin urmare, valoarea minimă a gradului normal de protecţie este
IP64.

155
 Fig. 4

În fig. 5, eticheta este un exemplu de marcare pentru un motor. Acest

motor poate fi instalat în zona 21 şi are o temperatură maximă de suprafaţă
de 125 °C iar valoarea gradului normal de protecţie este IP65.

Fig. 5

8. Verificarea instalaţiilor electrice în zonele cu pericol de

prafuri combustibile

156
 Verificarea instalaţiilor electrice din zonele cu pericol de prafuri
combustibile are ca scop să stabilească:
- dacă instalaţiile corespund prevederilor din normativele şi
standardele pentru instalaţii electrice;
- dacă instalaţiile sunt corespunzătoare pentru folosire în prezenţa
prafurilor combustibile, conform prezentelor cerinţe.
Verificarea instalaţiilor electrice se va face :
- înainte de punerea lor în funcţiune;
- cu ocazia unor modificări aduse instalaţiei electrice sau chiar
instalaţiilor tehnologice dacă prin aceasta se modifică clasificarea ariilor
periculoase;
- periodic în funcţie de condiţiile locale.
Verificările specifice, iniţiale şi periodice pentru instalaţiile din arii
periculoase sunt indicate în documentele de referinţă menţionate.
Verificarea din punct de vedere al respectării cerinţelor de
securitate privind instalaţiile electrice se va face la fel ca pentru instalaţiile
electrice din ariile fără pericol de explozie.
Verificarea instalaţiilor electrice din arii periculoase se va face de
către o persoană calificată şi autorizată care şi-a însuşit prevederile
prezentelor cerinţe de securitate.
Pentru toate instalaţiile electrice se va verifica:
- starea legăturilor la pământ a aparatelor electrice şi a utilajelor
tehnologice precum şi a şuntărilor pentru flanşe (unde acestea sunt cerute);
- starea conexiunilor electrice;
- rezistenţa izolaţiei;
- reglajul protecţiilor;
- montarea tuturor capacelor la aparate, doze, corpuri de iluminat,
asigurându-se protecţia antiexplozivă;
- etanşarea corespunzătoare a tuturor intrărilor în carcasele
aparatelor;
- funcţionarea utilajelor electrice fără încălziri anormale sau vibraţii
excesive.
- starea depunerilor de praf în interiorul echipamentelor electrice şi
după caz se vor curăţa ;
- starea carcasărilor, etanşărilor acestora, precum şi a
introducătoarelor;
- starea corpurilor de iluminat în special a etanşării carcaselor;
- starea lagărelor şi a trecerilor de arbori în rotaţie dacă nu se
produc frecări din lipsă de lubrefiere sau ca urmare a descentrărilor;
- starea tehnică a ventilatoarelor de aspirare a prafului combustibil
(lipsă bătăi mecanice sau zgomote anormale).
Ventilatoarele vor fi supuse unui program sistematic de curăţire a
depunerilor de praf.

9. Grade normale de protecţie asigurate prin carcasele

echipamentelor

157
 Definiţii:
Grad normal de protecţie: nivel de protecţie dat de o carcasă
împotriva accesului la părţile periculoase, împotriva pătrunderii corpurilor
solide străine şi/sau împotriva pătrunderii apei şi verificat prin metode de
încercare standardizate (SR EN 60529-1995/A1-2003)
Gradul normal de protecţie al carcasei (IP): clasificare numerică,
conform SR EN 60529-1995/A1-2003, precedată de simbolul IP, aplicată
carcasei aparaturii electrice pentru a indica :
- Protecţia persoanelor împotriva accesului la părţile periculoase
din interiorul carcasei (părţi aflate în mişcare sau sub tensiune);
- Protecţia echipamentelor din interiorul carcasei contra pătrunderii
corpurilor solide străine;
- Protecţia echipamentelor din interiorul carcasei împotriva efectelor
dăunătoare datorate pătrunderii apei.

Litera codului I 2 3 C H
P
(protecţie internaţională)
Prima cifră caracteristică
(0 ÷ 6 sau X)
A doua cifră caracteristică
(0 ÷ 8 sau X)
Litere adiţionale (opţional)
(A; B; C; D)
Litere
suplimentare(opţional)
(H; M; S; W)

Literele adiţionale indică protecţia împotriva accesului la părţile în

mişcare sau sub tensiune din interiorul carcasei:
A - protejat împotriva accesului cu dosul mâinii; B - protejat împotriva
accesului cu un deget; C - protejat împotriva accesului cu o sculă; D -
protejat împotriva accesului cu o sârmă.
Literele suplimentare semnifică condiţii suplimentare care trebuie
respectate în timpul încercărilor: H - aparat de înaltă tensiune; M -
încercarea de verificare a celei de-a doua cifre caracteristice se efectuează
cu maşina rotativă în mişcare; S - încercarea de verificare a celei de-a doua
cifre caracteristice se efectuează cu maşina rotativă staţionară; W - condiţii
atmosferice specifice când sunt necesare măsuri sau procedee
suplimentare de protecţie.
Semnificaţia fiecărei cifre caracteristice este dată în tabelele 9 şi 10.

Tabelul 9

158
 DENUMIRE EXPLICAŢII
PRIMA CIFRĂ CARACTERISTICĂ 0 Neprotejat - Atingerea părţilor sub tensiune şi a părţilor
în mişcare din interiorul carcasei nu este
împiedicată;
- Pătrunderea corpurilor solide străine nu
este împiedicată
1 Protejat contra - Atingerea accidentală sau intenţionată
pătrunderii a părţilor interioare sub tensiune sau în
corpurilor solide mişcare, cu o suprafaţă mare a corpului
străine mai mari omenesc, de exemplu mâna, nu este
de 50 mm posibilă. Atingerea voluntară este posibilă;
- Pătrunderea corpurilor solide străine
cu diametrul de până la 50 mm este
împiedicată
2 Protejat contra - Atingerea întâmplătare sau voită cu
pătrunderii degetul sau obiecte analoage a căror
corpurilor solide lungime nu depăşeşte 80 mm, a părţilor
străine de 12 interioare sub tensiune sau în mişcare este
mm sau mai împiedicată;
mari - Pătrunderea corpurilor solide străine
cu diametrul egal sau peste 12 mm este
împiedicată
3 Protejat contra - Atingerea cu scule, sârme etc. cu
pătrunderii diametrul sau grosimea egală cu peste 2,5
corpurilor solide mm, a părţilor interioare sub tensiune sau în
străine de 2,5 mişcare este împiedicată;
mm sau mai - Pătrunderea corpurilor solide străine
mari cu diametrul egal sau peste 2,5 mm este
împiedicată
4 Protejat contra - Atingerea cu sârme sau benzi grosimi
pătrunderii peste 1 mm, a părţilor interioare sub
corpurilor solide tensiune sau în mişcare este împiedicată;
străine de 1 mm - Pătrunderea corpurilor solide străine
sau mai mari cu diametrul egal sau peste 1 mm este
împiedicată
5 Protejat parţial - Atingerea în orice fel a părţilor
contra interioare sub tensiune sau în mişcare este
pătrunderii împiedicată;
prafului - Pătrunderea prafului nu este complet
împiedicată, el putând pătrunde numai în
măsura în care nu împiedică buna
funcţionare a produsului electrotehnic
6 Protejat total - Atingerea în orice fel a părţilor
contra interioare sub tensiune sau în mişcare este
pătrunderii împiedicată;
prafului - Pătrunderea prafului este complet
împiedicată
Tabelul 10

159
 DENUMIRE EXPLICAŢII

A DOUA CIFRĂ CARACTERISTICĂ

0 Neprotejat Pătrunderea apei nu este împiedicată
1 Protejat contra Picăturile de apă căzând vertical trebuie să
picăturilor nu aibă efecte dăunătoare
verticale de apă
2 Protejat contra Picăturile de apă căzând sub un unghi de
picăturilor de apă max. 15° faţă de verticală trebuie să nu aibă
care cad sub un efecte dăunătoare, respectiv picăturile de
unghi de max. ploaie căzând vertical să nu dăuneze asupra
15° faţă de produsului înclinat cu un unghi de max. 15°
verticală faţă de verticală
3 Protejat contra Apa căzând ca ploaia, sub un unghi de max.
apei căzând ca 60° faţă de verticală trebuie să nu aibă efecte
ploaia dăunătoare
4 Protejat contra Apa proiectată din toate direcţiile asupra
stropirii cu apă carcasei trebuie să nu aibă efecte dăunătoare
5 Protejat contra Apa proiectată cu ajutorul unui furtun din
jeturilor de apă toate direcţiile asupra carcasei trebuie să nu
aibă efecte dăunătoare
6 Protejat contra Apa provenită din valuri sau jeturi puternice
condiţiilor de pe trebuie să nu pătrundă în carcasă în cantitate
puntea navelor dăunătoare
7 Protejat contra Pătrunderea apei în cantitate dăunătoare în
efectelor interiorul carcasei total imersate în apă, la o
imersării în apă presiune dată şi un timp anumit trebuie să nu
fie posibilă (verificat conform tabelului 4, cifra
caracteristică 7)
8 Protejat contra Produsul rezistă la imersiune prelungită în
imersării apă, în condiţiile prescrise de producător
prelungite în apă

Dacă nu este cerută specificarea unei cifre caracteristice, aceasta

trebuie înlocuită prin litera ”X” (sau ”XX” dacă ambele cifre sunt omise), de
exemplu: IP6X; IPX7; IPX6/IPX8).
Practic pot fi realizate urmatoarele grade de protecţie, prezentate în
tabelul 11.

160
 Tabelul 11

Prima cifră A doua cifră caracteristică (apă)

COD caracteristic
ă 0 1 2 3 4 5 6 7 8
(corpuri
solide)
0 IP00 - - - - - - - -
1 IP10 IP11 IP12 - - - - - -
2 IP20 IP21 IP22 IP23 - - - - -
IP 3 IP30 IP31 IP32 IP33 IP34 - - - -
4 IP40 IP41 IP42 IP43 IP44 - - - -
5 IP50 - - - IP54 IP55 - - -
6 IP60 - - - - IP65 IP66 IP67 IP68

Conform SR EN 60529-1995/A1-2003, carcasele echipamntelor

electrice se împart în 2 categorii:
- Categoria 1: carcase în care ciclul normal de funcţionare al
echipamentului antrenează reduceri ale presiunii
interne în raport cu aerul înconjurător datorate spre
exemplu efectelor ciclurilor termice.
- Categoria 2: carcase în care nu există diferenţă de presiune în
raport cu aerul înconjurător.
Funcţie de categoria stabilită de producător, încercarea privind
protecţia împotriva pătrunderii prafului în interiorul echipamentului se
efectuează utilizând pompa de vid (pentru carcasele de categoria 1) şi fără
pompa de vid (pentru carcasele de categoria 2).
Sinteza încercărilor pentru stabilirea cifrelor caracteristice codului IP
sunt redate în tabelul 12.
Tabelul 12
IP Încercare Descriere IP Încercare Descriere
0 neprotejat 0 neprotejat
1 50 mm protejat 1 protejat
împotriva împotriva
corpurilor picăturilor
solide străine de apă
cu diametrul care cad
de 50 mm şi vertical
mai mare
(protejat
împotriva
accesului cu
dosul mâinii la
părţile
periculoase)
2 protejat 2 protejat
12,5 mm
împotriva împotriva
corpurilor picăturilor
solide străine de apă
cu diametrul care cad

161
IP Încercare Descriere IP Încercare Descriere
de 12 mm şi vertical în
mai mare cazul
(protejat produselor
împotriva care pot fi
accesului cu rotite la
degetul la 15°
părţile
periculoase)
3 protejat 3 protejat
2,5 mm împotriva împotriva
corpurilor apei
solide străine pulverizat
cu diametrul e la un
de 2,5 mm şi unghi de
mai mare până la
(unelte fine, 60° faţă
sârme) de
verticală
4 protejat 4 protejat
1 mm împotriva împotriva
corpurilor apei
solide străine pulverizat
cu diametrul e din toate
de 1 mm şi părţile
mai mare 5 protejat
(unelte fine, împotriva
sârme) jeturilor de
apă din
toate
părţile
5 protejat 6 jet
împotriva puternic
prafului de apă,
(împotriva sarcină
depozitelor echivalent
periculoase) ă valurilor
mării pe
timp de
furtună
6 Etanş la praf 7 protejat
împotriva
imersiei în
apă
8 protejat în
timpul
imersiei
permanent
e în apă
(1000
mm)

162
Bibliografie

1. SR EN 60529-1995/A1-2003 Grade de protecţie asigurate prin carcase

(Cod IP).

2. SR EN 60034-5: 2003 /A1:2007 Maşini electrice rotative. Partea 5: Grade

de protecţie asigurate prin proiectarea
completă a maşinilor electrice rotative (cod
IP). Clasificare

3. SR EN 60079-14: Atmosfere explozive. Partea 14:

2009/AC:2011 ver.eng. Proiectarea, selectarea şi construirea
instalaţiilor electrice

4. SR EN 50281-1-2+A1:2003 Aparatură electrică destinată utilizării în

prezenţa prafului combustibil. Partea 1-2:
Aparatură electrică protejată prin carcase.
Alegere, instalare şi întreţinere

5. SR EN 60079-31:2010 Atmosfere explozive. Partea 31: Protecţie a

echipamentului împotriva aprinderii
prafurilor prin carcasă "t"

Aparate electrice destinate utilizării în

6. SR EN 61241-4:2007 ver.eng. prezenţa prafului combustibil. Partea 4: Tip
de protecţie "pD"

7. SR EN 61241-11:2007 ver.eng. Aparate electrice destinate utilizării în

prezenţa prafului combustibil. Partea 11:
Protecţie prin securitate intrinsecă "iD"

8. SR EN 60079-0:2011 Atmosfere explosive. Partea 0:

Echipamente. Cerinţe generale

9. *** GHID facultativ de bună practică pentru

implementerea Directivei Consiliului şi
Parlamentului european 1999/92/EC
asupra cerinţelor minime de îmbunătăţire a
protecţiei securităţii şi sănătăţii lucrătorilor
potenţial expuşi riscurilor provenite de la
atmosferele explozive

163