5.

CERINŢE DE SECURITATE PENTRU ECHIPAMENTELE

ELECTRICE CU TIP DE PROTECŢIE CAPSULARE
ANTIDEFLAGRANTĂ DIN ARII PERICULOASE, ALTELE
DECÂT MINELE GRIZUTOASE

Obiect şi domeniu de aplicare

În cadrul lucrării sunt prezentate cerinţele specifice pentru
construcţia, încercarea şi marcarea aparaturii electrice cu tip de protecţie
capsulare antideflagrantă, destinate pentru a fi folosite în atmosfere
explozive.
Pentru a selecta corect aparatura electrică adecvată pentru ariile
periculoase sunt necesare următoarele informaţii:
- clasificarea ariei periculoase (aparatura electrică cu tip de
protecţie capsulare antideflagrantă este admisă în zonele 1 şi 2).
- clasificarea gazelor şi a vaporilor în legătură cu
grupa/subgrupa aparaturii electrice
- clasa de temperatură sau temperatura de aprindere a gazelor
sau vaporilor care formează amestecul exploziv
- influenţe externe şi temperatura ambiantă
Una din cele mai răspândite metode de asigurare a protecţiei la
explozii a maşinilor electrice, aparatelor şi echipamentelor este închiderea
sau includerea părţilor conducătoare de curent ale acestora în capsulări
solide, rezistente, capabile să reţină presiunea exploziei fără distrugere şi
fără deformaţii remanente şi care nu transmit explozia mediului exploziv.
Acest tip de capsulare poartă denumirea de capsulare
antideflagrantă.
Echipamentul electric cu tip de protecţie capsulare antideflagrantă
are în principiu utilizare generală el putând fi folosit în orice loc în care pot
apărea gaze, vapori sau ceţuri care în amestec cu aerul pot da naştere la
amestecuri explozive.
În mod general, aparatura electrică cu capsulare antideflagrantă este
utilizată in :
- industria chimică şi petrochimică ;
- extracţie de petrol şi gaze ;
- staţii de pompare pentru medii explozive ;
- vopsitorii pentru industria de maşini, industria uşoară, etc.;
- depozite de materiale inflamabile, etc.;

92
 Răcire iniţială prin
suprafeţele îmbinării

Explozie interna
suprafeţele îmbinării

Racire suplimentara
datorita amestecarii
turbulente la iesirea din
imbinare
Imbinari antideflagrante
Capsulare (lungime minima si
interstiţiu maxim definite)

Fig. 1 Principiul de funcţionare al capsularii antideflagrante

Mediul cu pericol de explozie care poate să apară legat de aplicarea

substanţelor cu pericol de explozie în procesul tehnologic, este capabil să
pătrundă în interiorul capsulării aparaturii, unde poate să se producă
inflamarea acestuia, cu trecerea în explozie. Dar datorită faptului că toate
joncţiunile (legăturile) exterioare ale capsulării sunt executate sub o formă
specială de fante, jocuri calibrate, explozia nu se transmite din capsulare în
mediul înconjurător.

Altfel spus, îmbinarea capsulării se realizează prin interstiţii de forme

geometrice şi dimensiuni precise. Aceste interstiţii au proprietatea de a răci
flacăra şi produsele rezultate dintr-o explozie interioară, datorită absorbţiei
de căldură de către materialul flanşelor şi a destinderii adiabatice. Astfel
răcite, gazele arse şi particulele de metal produse şi încinse de explozie, la
ieşirea lor din capsulare, nu sunt capabile să producă aprinderea
amestecului exploziv din atmosfera înconjurătoare. O astfel de execuţie a
aparaturii poartă denumirea de capsulare antideflagrantă.

Capsulările antideflagrante şi toate piesele de susţinere sunt supuse

calcului mecanic, care ţine cont de presiunea maximă a exploziei ce apare
în interiorul capsulării.
La proiectarea capsulărilor antideflagrante trebuie să se ţină seama
de o serie de factori, ca de exemplu:

93
 - grupa de explozie in care se încadrează gazul pentru care a fost
proiectată aparatura ;
- clasa de temperatură in care se încadrează gazul pentru care a
fost proiectată aparatura ;
- aparatajul montat în capsulare.
Grupa de explozie influenţează asupra :
- dimensiunilor îmbinărilor antideflagrante ale capsulării.
- grosimea pereţilor capsulării.
Clasa de temperatură are influenţă asupra dimensiunilor de gabarit
ale capsulării care trebuie să asigure disiparea în mediul înconjurător a
energiei termice produse în interiorul capsulării în scopul limitării
temperaturilor exterioare.
Tipul echipamentului are influenţă asupra :
- modului de fixare : pe cadru metalic (staţionar), pe sanie
(semistaţionar), pe roţi (mobil) sau fără fixare (portabil) ;
- felului şi construcţiei introducătoarelor de cablu (pentru
echipamente staţionare, mobile, etc.).
Aparatajul electric montat în interior influenţează asupra :
- dimensiunilor capsulării ;
- dimensiunilor şi tipului cutiei de borne ;
- realizării blocajelor mecanice între diferitele părţi ale capsulărilor;
- construcţia şi asamblarea capacelor faţă capsulare (aparate vizitate
des sau rar).
Pătrunderea amestecului exploziv în interiorul capsulării se
produce prin deschiderile (îmbinările) ce străbat capsularea. Explozia se
poate propaga în exteriorul capsulării pe aceeaşi cale. Cercetările efectuate
au scos în evidenţă faptul că pentru fiecare gaz, există o dimensiune
maximă a interstiţiului la care explozia nu se propagă în exterior. Oprirea
propagării se explică prin aceea că gazul parcurge interstiţiul cu asemenea
pierdere de energie, încât energia termică eliberată la contactul cu
atmosfera explozivă exterioară nu mai este suficientă pentru aprinderea
acesteia. Capacitatea de propagare a exploziei are valori mult diferite de la
un amestec exploziv la altul. De exemplu, la o îmbinare de 25 mm lungime,
interstiţiul maxim de securitate admis este de 1,14 mm la metan; 0,37 mm
la acetilenă şi 0,25 mm la hidrogen. Desigur, din punct de vedere al
protecţiei este recomandabil ca aparatele protejate la explozie să aibă
îmbinările antideflagrante cu lungimea cât mai mare şi interstiţiul de
îmbinare cât mai mic, însă nu se poate stabili o singură valoare maximă a
interstiţiului pentru toate gazele.
Dimensiunile care acoperă toate cazurile ar avea o valoare foarte
mică şi ar crea greutăţi nejustificate la fabricarea aparaturii electrice
destinate să funcţioneze in atmosfere potenţial explozive mai puţin
periculoase (de ex. metan, propan, etc.). De aceea s-a recurs la clasificarea
94
gazelor şi vaporilor inflamabili după capacitatea lor de propagare a
exploziei, stabilindu-se o valoare limită a interstiţiului pentru fiecare grupă
de gaze (la diferite lungimi ale îmbinării).

Terminologie

Capsulare antideflagrantă "d".

Carcasa in care sunt amplasate părţile ce pot aprinde o atmosfera
exploziva si care poate rezista la presiunea dezvoltata in timpul unei
explozii interioare a unui amestec exploziv, si care împiedică transmiterea
exploziei către atmosfera exploziva ce înconjoară capsularea.
O capsulare antideflagranta este proiectata sa poată sa reziste la
presiunea unei explozii interne; de aceea nu este necesar ca ea sa fie
prevăzută cu deschideri intenţionale pentru eliberarea presiunii. Acolo unde
exista o deschidere totuşi, sau unde un ax sau un arbore trece prin peretele
capsularii, produsele de ardere pot ieşi din capsulare. Trebuie înţeles ca
scopul unei capsulari antideflagrante nu este acela de a evita in totalitate
pătrunderea gazelor sau vaporilor intr-o capsulare. Este deci greşita
concepţia potrivit căreia o capsulare antideflagranta trebuie sa fie perfect
etanşă. Principiul tipului de protecţie recunoaşte ca anumite deschideri nu
pot fi evitate in practica si se limitează la cerinţa ca aceste deschideri sa nu
depăşească valorile limita maxime de siguranţa deasupra cărora atmosfera
inflamabila exterioara poate fi aprinsa. Pe de alta parte, scopul tipului de
protecţie nu este nici acela de a cere realizarea unor interstiţii intenţionate in
pereţii capsularilor.

Volum
Volumul total intern al capsulării. Totuşi, pentru capsulări la care
conţinutul este esenţial în funcţionare, volumul care trebuie considerat este
volumul care rămâne liber.
Pentru corpuri de iluminat, volumul este determinat fără lămpile
montate.

Îmbinare antideflagrantă
Locul in care se suprapun suprafeţele corespondente a doua părţi
ale unei carcase, sau îmbinarea carcaselor, si care împiedica transmiterea
unei explozii interioare către atmosfera exploziva care înconjoară carcasa.

Lăţimea îmbinării antideflagrante (L)

Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă de la interiorul
la exteriorul capsulării.

95
 Distanţa (l)
Calea cea mai scurtă printr-o îmbinare antideflagrantă, când lăţimea
"L" a îmbinării este întreruptă de găuri destinate trecerii prezoanelor pentru
asamblarea părţilor de capsulare antideflagrantă.

Interstiţiu de îmbinare antideflagrantă

Distanţa dintre suprafeţele corespondente ale unei îmbinări
antideflagrante după asamblarea carcasei aparaturii electrice. Pentru
suprafeţele cilindrice care formează îmbinări cilindrice, interstiţiul este
diferenţa între diametrul orificiului găurii şi componenta cilindrica.

Interstiţiul experimental maxim de securitate (MESG) (pentru un

amestec exploziv) este interstiţiul maxim al unei îmbinări de 25 mm lăţime
prin care se împiedică orice transmitere a unei explozii în urma a 10
verificări făcute în condiţiile specificate cu amestecuri de gaze bine
precizate.
Fiecare îmbinare, pe unde flăcările sau gazele rezultate in urma
exploziei pot ieşi din capsulare, trebuie sa aibă o lungime suficient de mare
si un interstiţiu suficient de mic pentru a raci produsele de ardere in aşa fel
încât sa fie împiedicate propagarea exploziei la atmosfera exterioara.
Produsele de ardere sunt răcite la trecerea prin îmbinarea
antideflagranta, astfel încât sa nu mai fie capabile sa aprindă gazele sau
vaporii inflamabili din exteriorul capsulării. Cu cat este mai mare volumul
capsularii, cu atât este mai mare volumul de gaze sau vapori inflamabili
care se pot acumula in interiorul acesteia si deci lungimea necesara a
îmbinării trebuie sa fie mai mare. Interstiţiul îmbinării trebuie menţinut la o
valoare cat mai mica si pentru a împiedica pătrunderea gazelor sau
vaporilor in interiorul capsularii.
Valoarea MESG este determinata in parte de volumul intern al
capsularii si de grupa de gaze, vapori pentru care este destinata
capsularea, astfel încât gazele de grupa IIC au MESG mai mic decât gazele
de grupa IIA si IIB, pentru acelaşi volum al capsularii.

Acumulare de presiune
Termenul de acumulare de presiune se refera la creşterea de
presiune intr-un compartiment al capsularii, peste valoarea care ar apărea
in acelaşi compartiment daca nu ar exista subdivizarea in compartimente.
Aceasta creştere de presiune poate fi considerata anormala comparativ cu
presiunea obţinuta ca urmare a unui proces de ardere intr-un volum
constant de gaz aflat la o presiune iniţiala apropiata de presiunea
atmosferica. Este de notat faptul ca compartimentarea intr-o capsulare

96
poate fi rezultatul dispunerii aparatajului interior sau al folosirii pereţilor de
compartimentare sau partiţionare.
Cauzele acestor vârfuri de presiune nu sunt înţelese în totalitate, cel
puţin nu in ceea ce priveşte nivelul pana la care geometria capsularii, sursa
de aprindere si amplasarea acesteia, influenta amestecului exploziv, pot fi
utilizate ca baza pentru a anticipa daca aceste vârfuri de presiune se vor
produce si in caz afirmativ, care vor fi valorile de presiune care se vor
obţine.
Principalii factori care influenţează aceste vârfuri de presiune sunt:
- geometria capsularii;
- compartimentarea capsularii;
- natura gazului precum si concentraţia acestuia;
- precomprimarea iniţiala a amestecului exploziv;
- accelerarea frontului de ardere;
- instabilitatea frontului de flacără.

Intrări de cablu
Atunci când un utilizator comanda unui producător o aparatura cu
capsulare antideflagranta, este necesar sa fie specificate numărul de intrări
de cablu de pe capsulare, precum si dimensiunile acestora. Aceste intrări
de cablu trebuie sa fie realizate de către producătorul capsularii, aceasta
operaţie nefiind permisa sa fie efectuata de către utilizatorul aparaturii.

Gruparea aparaturii si clasificarea temperaturilor

In cazul aparaturii cu capsulare antideflagranta de Grupa II se aplica
subdivizarea in subgrupele IIA, IIB si IIC. Capsulările antideflagrante sunt
grupate conform interstiţiului maxim admis intre suprafeţele îmbinărilor.
Standardul precizează valorile maxime ale interstiţiilor de îmbinare pentru
capsulari aparţinând fiecărei subgrupe, dar in practica, îmbinările trebuie
realizate în aşa fel încât interstiţiile care rezulta sa fie cat mai mici posibil,
valorile maxime precizate in standard nefiind permis sa fie depăşite in nici o
situaţie. Toate capsulările de aparatura trebuie sa fie marcate cu subgrupa
corespunzătoare. Capsulările certificate pentru o anumita subgrupa pot fi
folosite in aplicaţii de gaze sau vapori corespunzătoare unei subgrupe care
permite interstiţii mai mari intre suprafeţele de îmbinare. De exemplu,
capsulările de aparatura de grupa IIB pot fi folosite in aplicaţii de grupa IIA,
însa reciproca nu este valabila.
Suprafeţele fierbinţi pot aprinde o atmosfera exploziva. Pentru a evita
acest lucru, toata aparatura electrica destinata folosirii in atmosfere
potenţial explozive se clasifica in funcţie de temperatura maxima atinsa in
timpul funcţionarii. Acesta temperatura, care se bazează pe o temperatura
ambianta maxima de + 40°C poate fi apoi comparată cu temperatura de
aprindere a gazelor care pot veni in contact cu aparatura si se poate evalua
97
daca aparatura este corespunzătoare folosirii in acea aplicaţie. Capsulările
de aparatura sunt marcate cu clasa de temperatura corespunzătoare (T1 –
T6, conform standardului) si ele nu trebuie instalate acolo substanţele
inflamabile folosite au temperatura de aprindere sub temperatura
corespunzătoare clasei de temperatura a aparaturii.
In tabelul următor este exemplificata „Adecvarea folosirii capsularilor
de aparatura de grupa II in prezenta anumitor gaze, vapori, in funcţie de
temperaturile de aprindere ale acestora”

Tabelul 1

Criterii de selectare a aparaturii electrice in atmosfere periculoase de

gaze, vapori.
Temperatura de aprindere a gazelor sau vaporilor = 1700C.
Clasa de temperatura a gazelor (indiferent de grupa de gaz) va fi T4
Parametri Aparatura electrica Aparatura electrica
corespunzătoare necorespunzătoare

Temperatura 400C 400C

ambianta
Creşterea de 80 K 100 K
temperatura
Temperatura 1200C 1400C
maxima de
suprafaţă
Clasa de T4 T3
temperatura

Temperatura ambianta si efectul sau asupra aparaturii Ex d

In general se presupune ca in cazul folosirii aparaturii intr-un
domeniu de temperaturi ambiante care este in afara domeniului pentru care
a fost realizata certificarea, numai clasa de temperatura a aparaturii se
poate modifica. Acest lucru nu este valabil întotdeauna, fiind posibil ca si
metoda de protecţie sa fie invalidata, intr-un mod permanent, făcând
aparatura necorespunzătoare pentru folosire in continuare intr-o arie
periculoasa.
Problema are mai multe aspecte:
- Capsularea antideflagrantă este proiectata sa poată sa reziste la
presiunea unei explozii interne si sa nu transmită explozia la exterior. O
capsulare antideflagranta din aluminiu trebuie sa fie capabila sa conţină
explozia in interior in întreg domeniul de temperaturi ambiante. La
temperaturi ambiante mai mici decât temperatura minima pentru care a fost
98
certificata capsularea, aluminiul poate deveni casant. La asemenea
temperaturi foarte scăzute, capsularea din aluminiu ar putea fi distrusa de
către presiunea unei explozii interne, permiţând astfel propagarea exploziei
la mediul înconjurător.
- Aluminiul are un coeficient de dilatare destul de mare, astfel încât
la temperaturi ambiante deasupra temperaturii maxime pentru care a fost
certificata capsularea, interstiţiile îmbinărilor ar putea sa se lărgească
suficient de mult pentru a permite transmiterea unei explozii interne la
atmosfera înconjurătoare. De asemenea, dilatarea aluminiului poate face ca
îmbinările sa se deformeze in mod permanent, invalidând astfel tipul de
protecţie al capsularii.
- Ciclurile de încălzire pot duce la slăbirea organelor de asamblare
ale capsularii, care sunt rareori asigurate împotriva deşurubării, acest lucru
conducând de asemenea la anularea tipului de protecţie.

Cerinţe privind realizarea tipului de protecţie

Metoda de protecţie Ex d se bazează pe rezistenta mecanica a unei
capsulari de a rezista unei explozii interne. Ea nu trebuie sa permită
exploziei interne sa se propage la atmosfera inflamabila care înconjoară
capsularea.
Capsularea însăşi trebuie verificata cu privire la funcţionarea
corespunzătoare împreuna cu dispozitivele specificate din interiorul
acesteia.
Nu este permisa modificarea poziţiei componentelor interne pentru
ca acest lucru ar putea conduce la apariţia fenomenului de precomprimare
rezultând astfel vârfuri de presiune. Nu este permisa modificarea capsularii,
adăugarea sau excluderea unor componente interne decât cu aprobarea
scrisa a autorităţii de certificare. Aceasta aprobare trebuie obţinută de către
producătorul aparaturii, daca modificarea nu invalidează certificarea iniţiala.
Trebuie notat faptul ca o capsulare antideflagranta nu este verificata
pentru abilitatea ei de a rezista efectelor unei defecţiuni interne de natura
electrica.
În standardul specific sunt date prescripţii detaliate in ceea ce
priveşte următoarele aspecte care trebuie avute in vedere de către
producătorul capsularii antideflagrante:
- Rugozitatea minima a suprafeţelor de îmbinare prelucrate.
- Accesul in scopul verificării interstiţiului îmbinărilor plane - de
regula cu ajutorul trusei de spioni (lera).
- Găuri in suprafeţele îmbinărilor.
- Îmbinări filetate, incluzând tipul filetului, clasa, adâncimea de
filetare, nr. de spire filetate, etc.
- Garnituri de etanşare, inele „O”.
- Tije funcţionale.
99
 - Arbori de maşini si lagăre.
- Dispozitive de răsuflare si de drenare.
- Elemente de asamblare.
- Rezistenta mecanica a capsularilor si precomprimare.
- Intrări de cablu si metode de conectare a cablurilor la o capsulare
de aparatura.
- Borne pentru circuite exterioare: bornele trebuie sa fie
dimensionate in mod corespunzător si sa fie de secțiune suficienta pentru a
permite conectarea conductorilor de secţiune suficienta ţinând cont de
curentul nominal al aparaturii. Bornele trebuie de asemenea astfel
poziţionate si construite încât să nu permită slăbirea sau deteriorarea
conductoarelor in timpul funcţionarii.
- Metode acceptate pentru racordarea conductoarelor interne ale
aparaturii.
- Distante de izolare in aer: sunt specificate distante de izolare in aer
minime intre părţi conductoare având potenţiale diferite, funcţie de
tensiunea de lucru a aparaturii.
- Distante de izolare pe suprafaţă: sunt date specificaţii cu privire la
categoriile diferitelor materiale electroizolante folosite precum si distantele
de conturnare minime in funcţie de tensiunea nominala de lucru.
- Configuraţia geometrica a materialelor electroizolante.
- Materiale electroizolante, incluzând aici stabilitate termica,
temperatura de funcţionare, rezistenta mecanica, etc.
- Înfăşurări: specificaţii privind diametrele minime ale conductorilor
înfăşurărilor, metode de impregnare, etc.
- Limitarea temperaturii: Temperatura maxima de suprafaţă nu
trebuie sa depăşească temperatura corespunzătoare clasei de temperatura
a gazelor sau vaporilor pentru care este prevăzută să funcţioneze
capsularea de aparatura.
- Dispozitive de protecţie la suprasarcina: înfăşurările maşinilor
electrice trebuie sa fie protejate pentru a se asigura ca nu este depăşita
temperatura limita in timpul funcţionarii. Acest lucru se realizează de obicei
cu ajutorul unui dispozitiv de protecţie cu temporizare dependent de curent.
Acest dispozitiv de protecţie trebuie selectat in mod corespunzător, iar
calibrarea sa trebuie sa fie verificata pentru funcţionare corespunzătoare.
- Grade normale de protecţie ale capsularilor de aparatura. Pentru
capsulari care conţin părţi neizolate aflate sub tensiune gradul normal minim
de protecţie este IP 54.
- Pentru maşini electrice rotative: distanţe minime pentru ventilatoare
interne, întrefierul radial minim intre stator si rotor

100
 Construcţia şi tehnologia de fabricaţie a capsulărilor
antideflagrante.
Închiderea aparatelor in capsulare antideflagrantă constituie una
dintre cele mai sigure moduri de protecţie împotriva aprinderii unei
atmosfere explozive. Acest mod de protecţie prezintă însă dezavantajul că
este scump, iar aparatele protejate astfel, devin grele şi voluminoase. Astfel,
capsularea antideflagrantă fiind supusă unei presiuni interioare ridicate s-a
tins cât mai mult posibil spre forma sferică care asigura o rezistenţă
mecanică optimă.
Ulterior, deşi în unele cazuri forma sferică sau cilindrică a fost
păstrată, s-a trecut din ce în ce mai mult la construcţia paralelipipedică.
Această formă permite utilizarea mai bună a spaţiului interior şi deci
obţinerea de echipamente cu gabarite mai mici.
Fiecare capsulare trebuie sa poată fi deschisa in aşa fel încât să
permită instalarea aparaturii interioare. Rezulta deci, ca o consecinţă
naturala, ca atunci când se închide capsularea, poate sa existe un interstiţiu
intre suprafeţele corespondente ale capacului si capsularii. Suprafeţele
conjugate ale îmbinării trebuie sa îndeplinească anumite cerinţe
dimensionale precizate, pentru ca in cazul unei aprinderi interne, produsele
de ardere rezultate sa nu poată ieşi prin interstiţiul dintre îmbinări.
Îmbinarea antideflagranta trebuie deci sa aibă o lungime si un interstiţiu
bine definite.
Standardul specific precizează ca nu trebuie sa existe interstiţiu
intenţionat, dar acolo unde acesta exista, nu trebuie sa fie mai mare decât
valorile maxime precizate in tabelele din standard. Figura 2 prezintă un
exemplu tipic de capsulare Ex d.

Interstitiul nu Arie periculoasa:

trebuie sa Vaporii patrund in
depaseasca interiorul
valoarea Explozia interna ridică capsularii
declarata pe capacul capsularii
durata exploziei

Figura 2 – Exemplu de capsulare Ex d

101
 Nu este necesar sa existe un interstițiu intenționat intre suprafețele
de îmbinare pentru eliberarea presiunii, totuși, in cazul unei explozii interne,
este probabil ca forța care ia naștere sa încerce sa ridice capacul capsularii
si astfel sa ia naștere un interstiţiu. Acest interstiţiu de îmbinare nu este
intenționat, el apare ca o consecința a faptului ca presiunea exploziei din
interior încearcă sa ridice capacul capsularii. Mărimea acestui interstițiu nu
trebuie sa depăşească valorile precizate in standard, pentru a asigura
protecția la explozie a capsularii. In momentul ridicării capacului, frontul
flăcării poate sa treacă prin interstiţiul care rezulta si valoarea maxima a
interstiţiului precum si lungimea minima a îmbinării devin critice pentru
capacitatea îmbinării de a raci gazele rezultate in urma exploziei.
Capsulările sunt astfel dimensionate încât să suporte presiunea ce ia
naştere în cazul exploziei amestecului exploziv din interior fără să sufere
stricăciuni sau deformări capabile să modifice dimensiunile îmbinărilor
antideflagrante. Diferitele compartimente ale capsulărilor antideflagrante se
izolează prin pereţi despărţitori. Elementele de asamblare cum ar fi
şuruburile şi prezoanele nu trebuie să traverseze peretele capsulării
deoarece în cazul pierderii unui astfel de element se anulează caracterul
antideflagrant al capsulării prin crearea unei comunicări directe între
interiorul şi exteriorul capsulării. In mod normal şuruburile şi prezoanele se
execută din OL37. Pentru fixarea capacelor se folosesc şuruburi cu cap
cilindric şi locaş hexagonal, şuruburi cu cap hexagonal, etc.,conform SR-EN
60079 – 0/ 2010.
Pentru protejarea şuruburilor şi piuliţelor de fixare sunt prevăzute
gulere de protecţie care depăşesc înălţimea şuruburilor cu cel puţin 2 mm.
Nu este permisă folosirea garniturilor de etanşare pe suprafeţele de
îmbinare antideflagrante. Dacă totuşi este necesar să se împiedice
pătrunderea apei sau prafului, atunci folosirea garniturilor nu este
considerată ca o măsură care asigură caracterul antideflagrant al capsulării.
În general se folosesc garnituri din cauciuc rezistent la medii agresive de tip
neopren sau perbunan. Ca material, capsulările antideflagrante au fost
iniţial realizate din oţel (OT40) sau fontă turnată (Fc18). Numărul mare de
rebuturi apărute dintr-o turnare defectuoasă şi ca urmare a faptului că
aceste capsulări trebuie să fie etanşe, a condus la realizarea capsulărilor
din oţel sudate. Pentru obţinerea unei suduri de calitate se foloseşte de
obicei sudura în gaz neutru (argon).
Concomitent cu aceasta s-au dezvoltat capsulările turnate din aliaje
uşoare care prezintă avantajul unei prelucrări uşoare, concomitent cu
reducerea greutăţii proprii. La aceste capsulări se folosesc aliaje de
aluminiu cu cupru, siliciu, magneziu, etc. (cu condiţiile precizate in SR-EN
60079-0/2010, pentru aparatura de grupa II). În afara metalului pentru
confecţionarea capsulărilor antideflagrante se mai folosesc mase plastice

102
termorigide de tipul melamină sau poliester în matriţe, masele de presare
de acest tip având avantajul că nu ard şi nu întreţin arderea.
Pentru obţinerea suprafeţelor de îmbinare, zona respectivă se
prelucrează pentru realizarea suprafeţei interstiţiului de laminare a gazelor.
Aceste suprafeţe impun realizarea unor toleranţe care să asigure obţinerea
interstiţiilor de laminare corespunzătoare subgrupelor de explozie. Aceste
prelucrări se fac cu maşini aşchietoare obişnuite.

Toate îmbinările antideflagrante, fie că sunt permanent închise sau

sunt destinate să fie uneori deschise, trebuie să corespundă în lipsa
presiunii cerinţelor următoare:

- suprafeţele îmbinărilor trebuie să fie în aşa fel prelucrate încât

rugozitatea lor medie " Ra " să nu depăşească 6,3m.

- suprafaţa îmbinărilor poate fi protejată împotriva coroziunii.

Mijloacele folosite nu trebuie să modifice nici caracteristicile şi nici
calitatea îmbinării. Nu se admite acoperirea cu vopsea sau acoperirea cu
pulberi. Pot fi utilizate alte materiale de acoperire daca s-a demonstrat ca
materialul si procedeul de aplicare nu afectează negativ proprietăţile
antideflagrante ale îmbinării.
Înainte de asamblare se poate aplica pe suprafeţele îmbinării un
lubrifiant împotriva coroziunii. Unsoarea, daca se aplica, trebuie sa fie de un
tip care nu se întăreşte datorita îmbătrânirii, nu conţine solvent care se
evapora, si nu produce coroziunea suprafeţelor de îmbinare. Verificarea
adecvabilităţii trebuie să fie in conformitate cu specificațiile producătorului.
Suprafeţele de îmbinare pot fi protejate prin electroplacare. Placarea
metalică, dacă se aplică, nu trebuie să aibă o grosime mai mare de 8 μm.
Îmbinările antideflagrante pot fi nefiletate (plane, cilindrice,conice, cu
cep) şi filetate.
Îmbinările nefiletate trebuie să corespundă solicitărilor mecanice care
li se aplică. Lăţimea îmbinărilor nefiletate nu trebuie să fie mai mică decât
valorile cuprinse în standardul specific.
Nu se admit interstiţii intenţionate între suprafeţele îmbinărilor cu
flanşă. În cazul când datorită abaterilor de prelucrare, se formează un
interstiţiu între suprafaţa unei îmbinări, aceasta nu trebuie să depăşească în
nici un loc valorile maxime date în standard. Pentru suprafeţele cilindrice,
interstiţiul este diferenţa între diametrele găurii şi componentei cilindrice.
Măsurarea lăţimii îmbinării şi a interstiţiului maxim în cazul îmbinărilor
nefiletate, se face cu şublerul, micrometre de interior şi de exterior şi trusa
leră.
La îmbinările aparaturii electrice din grupa IIC sunt necesare măsuri
suplimentare corespunzătoare pentru prevenirea aprinderii atmosferei
103
înconjurătoare datorită ieşirii prin îmbinări a sedimentelor interne de
reziduuri şi praf şi mai ales a sedimentelor de carbon care se pot produce
prin arderea incompletă a acetilenei, de exemplu: asigurarea cu garnituri de
etanşare, îmbinări cu unghi sau labirint, deflectoare, ecrane.

Garnituri de etanşare
Garniturile din material compresibil sau elastic folosite pentru a
etanşa o îmbinare, de exemplu pentru a împiedica intrarea umezelii sau
prafului sau preveni scurgerea unui lichid, trebuie folosite suplimentar la
îmbinarea antideflagrantă şi nu inclusă în aceasta
Garnitura de etanşare trebuie să fie montată în aşa fel încât să se
menţină interstiţiul prescris şi lăţimea prescrisă a îmbinărilor antideflagrante.
Aceste prescripţii nu se aplică la intrările de cablu.

Îmbinări cimentate
Îmbinările cimentate sunt admise numai pentru asigurarea etanşării
capsulării antideflagrante din care fac parte. Construcţia capsulării trebuie
să fie executată în aşa fel încât rezistenţa mecanică a ansamblului să nu fie
determinată numai de ciment.
Materialele folosite pentru cimentare trebuie să fie conform SR EN
60079-0:2010.
(stabilitate termică adecvată pentru temperatura maximă la care sunt
supuse în regimul nominal al aparaturii electrice) şi să nu fie elastice.

Îmbinări de arbori
Îmbinările antideflagrante la arborii maşinilor electrice rotative trebuie
să fie realizate în aşa fel încât să nu se uzeze în funcţionare normală.

Îmbinarea antideflagrantă poate fi:

- îmbinare cilindrică

- îmbinare labirint

- îmbinare cu un organ flotant

Lăţimea îmbinării în cazul unui arbore cu un lagăr de alunecare

trebuie să fie cel puţin egală cu diametrul arborelui fără să depăşească însă
25 mm.

Dacă se foloseşte o îmbinare cilindrică sau o îmbinare labirint la o

maşină electrică rotativă cu lagăre de alunecare, cel puţin o faţă a îmbinării
trebuie să fie din material care nu produce scântei (de ex. alamă) ori de
104
câte ori întrefierul între stator şi rotor este mai mare decât jocul radial minim
(k), specificat de producător (fig.3). Grosimea minimă a materialului care nu
produce scântei trebuie să fie mai mare decât întrefierul.

Nu se admite utilizarea lagărelor de alunecare (cuzineţilor) la

maşinile electrice rotative din grupa IIC.
În cazul arborilor cu lagăre cu rulmenţi, jocul radial maxim (m) nu trebuie să
depăşească două treimi din interstiţiul maxim admis, pentru astfel de
organe, indicat în standard.

Fig.3. Îmbinări pentru organe de maşini electrice rotative.

K = joc radial minim

m = joc radial maxim
D – d = joc diametral

Îmbinările izolatoarelor şi părţilor care transmit lumina

O capsulare în general este formată din mai multe părţi componente:
carcasă, capac, uşi, intrări de cablu, tije, axe, arbori, izolatoare.

105

K = joc radial minim

m = joc radial maxim
D – d = joc diametral
 În situaţia în care în interiorul unei capsulări se află aparate de
măsură sau lămpi de control, sau în cazul corpurilor de iluminat, în
componenţa capsulării intră şi părţi care transmit lumina (vizoare).
Materialul pentru părţile care transmit lumina de la corpurile de
iluminat sau pentru ferestre de control (din sticlă sau material plastic) ale
capsulărilor antideflagrante, trebuie să corespundă prescripţiilor SR EN
60079-0:2007 (rezistenţă mecanică, stabilitate termică, rezistenţă la agenţi
chimici, etc.).
La montarea părţilor care transmit lumina trebuie să se ia măsuri
pentru a nu se produce tensiuni mecanice interne în materialul acestora.
Lăţimea îmbinării şi interstiţiul îmbinării antideflagrante trebuie să respecte
prevederile din standard, în cazul îmbinărilor plane, sau prevederile pentru
îmbinările filetate în cazul în care vizorul se fixează pe capsulare cu acest
tip de îmbinare.
În cazul în care se preferă îmbinarea cimentată, părţile care transmit
lumina pot fi cimentate fie direct în peretele capsulării pentru a forma cu
acesta un ansamblu inseparabil, fie într-o ramă metalică, în aşa fel încât
ansamblul să poată fi înlocuit fără a deteriora cimentul şi să respecte
prevederile referitoare la îmbinările cimentate.
Îmbinările părţilor care transmit lumina pot conţine o garnitură dacă
aceasta este din metal sau dintr-un material comprimabil neinflamabil cu un
înveliş metalic.
Prescripţiile referitoare la construcţia şi montarea pe capsulare a
părţilor care transmit lumina îşi păstrează valabilitatea şi în cazul
izolatoarelor de trecere.

Organe de asamblare
Organele de asamblare accesibile din exterior şi necesare pentru
asamblarea părţilor componente ale unei capsulări antideflagrante trebuie
să fie organe de asamblare speciale (şuruburi cu cap hexagonal sau cu cap
cilindric şi locaş hexagonal în carcase protectoare), conform prescripţiilor
SR-EN 60079-0:2010.

Forţa de rupere a şuruburilor şi piuliţelor metalice trebuie să nu fie

mai mică de 240 N/mm2 pentru:

- şuruburi cu cap hexagonal;

- şuruburi cu cap cilindric şi locaş hexagonal;

- piuliţe hexagonale.

106
 Găurile filetate pentru şuruburile folosite la fixarea unor părţi ale
capsulării antideflagrante, nu trebuie să străpungă pereţii capsulării.
Şuruburile pot străpunge pereţii unei capsulări antideflagrante, dacă au o
parte fără filet care să formeze o îmbinare antideflagrantă cu peretele şi
dacă ele devin nedetaşabile de capsulare (ex. prin nituire, sudare sau altă
metodă la fel de eficientă).
Grosimea metalului în jurul găurilor filetate pentru şuruburi sau
prezoane trebuie să fie egală cu cel puţin 1/3 din diametrul nominal al
şurubului sau prezonului, dar nu mai puţin de 3 mm.
În cazul şuruburilor strânse în întregime în găuri oarbe, la baza găurii
trebuie să rămână liberă cel puţin o spiră completă plus grosimea şaibei de
siguranţă.
Dacă pentru uşurarea execuţiei trebuie perforat un perete al
capsulării, gaura rezultată trebuie închisă ulterior cu un dispozitiv, in aşa fel
încât sa fie menţinute proprietăţile antideflagrante (adică sa fie sudate sau
nituite, sau ataşate permanent la carcasa printr-o alta metoda la fel de
eficienta).
Deschiderile nefolosite dintr-o capsulare antideflagrantă trebuie
închise, cu menţinerea proprietăţilor antideflagrante ale capsulării, folosind
un dispozitiv de închidere care să poată fi montat sau demontat din
exteriorul sau interiorul peretelui capsulării.
Daca dispozitivul de închidere este demontabil din exterior, acest
lucru trebuie sa fie posibil numai după eliberarea unui dispozitiv de reţinere
din interiorul carcasei.
O alta posibilitate este ca dispozitivul de închidere sa fie proiectat
astfel încât sa poată fi montat sau demontat numai prin folosirea unei scule
speciale, sau dispozitivul de închidere sa fie de o construcţie speciala, in
care mijloacele cu care se montează sa nu poată fi folosite si ca mijloace de
demontare.
Aceste cerinţe sunt ilustrate in Fig.4.
De asemenea, pentru asigurarea sau slăbirea uşilor si capacelor
filetate trebuie prevăzute mijloace de fixare separate, care necesita
folosirea unei scule speciale, sau alte metode la fel de eficiente.
Nu se admite utilizarea şuruburilor, prezoanelor, ştifturilor şi piuliţelor
din material plastic sau metale uşoare.

107
 Fig.4– Ilustrarea cerinţelor pe care trebuie sa le îndeplinească
dispozitivele de închidere

Dispozitive de drenare şi răsuflare

Dacă sunt necesare dispozitive de răsuflare sau drenare, ele trebuie
să fie construite astfel încât să nu poată deveni nefuncţionale (de ex. din
cauza acumulării prafului sau vopselei). Deschiderile pentru răsuflare sau
drenare nu trebuie să fie realizate prin mărirea intenţionată a îmbinărilor
plane. Dacă un dispozitiv poate fi desfăcut în bucăţi el trebuie să fie
construit în aşa fel încât să fie imposibilă o reducere sau o mărire a
deschiderilor în timpul reasamblării.

Materiale si rezistenta mecanica a carcaselor

Daca o carcasa conţine mai multe compartimente care comunica
intre ele, sau daca este subîmpărţită din cauza dispunerii aparatajului
interior, din cauza fenomenului precomprimării, se pot produce presiuni si
108
viteze de creştere a presiunii mai mari decât cele normale. In general, astfel
de fenomene trebuie excluse pe cat posibil din faza de proiectare, iar daca
nu este posibil sa se evite aceste fenomene, la construcția carcasei trebuie
sa fie luate in considerare solicitările rezultante cele mai mari (de exemplu,
in cazul maşinilor electrice rotative datorita existentei întrefierului dintre
stator si rotor fenomenul precomprimării nu poate fi exclus si producătorul
este obligat sa ia si alte masuri pentru a se putea conforma cerinţelor
standardului specific).

Intrări de cablu şi de ţeavă

Pot fi folosite mijloace diferite pentru a asigura conectarea aparaturii
electrice dintr-o capsulare antideflagrantă, la circuitele exterioare sau altă
aparatură electrică. Cu toate acestea, producătorul trebuie să prevadă în
documentaţia aparaturii, acele mijloace care sunt destinate explicit pentru a
fi folosite în acest scop, locurile unde pot fi montate şi nr. maxim permis al
acestor mijloace.
Găurile filetate in carcasa pentru a facilita fixarea intrărilor de cablu
sau intrărilor de ţeava trebuie sa aibă identificate tipul si dimensiunea
filetului, acest lucru putând fi realizat prin diferite mijloace:
- marcarea tipului si dimensiunii specifice a filetului lângă gaura;
- identificarea tipului si dimensiunii specifice ale filetului pe plăcuţă
metalica, sau
- identificarea tipului si dimensiunii specifice a filetului ca parte a
documentului care conţine instrucţiunile de instalare.
Intrările de cablu şi de ţeavă trebuie să fie astfel construite şi montate
încât să nu deprecieze caracteristicile specifice tipului de protecţie
capsulare antideflagrantă.
Etanşarea dintre cablu şi corpul intrării de cablu poate fi asigurată
prin unul din următoarele mijloace:
- un inel elastic din elastomer;
- un inel de etanşare metalic sau compozit;
- un compund de umplere.
Dacă la o intrare de cablu se poate utiliza o gamă de inele de
etanşare compresibile de diferite diametre, aceste inele trebuie să aibă
înălţimea axială necomprimată de 20 mm pentru cabluri cu diametre până la
20 mm şi minim 25 mm pentru cabluri cu diametre mai mari de 20 mm. Atât
inelele elastice cât şi intrările de cablu trebuie marcate cu diametrele
minime şi maxime ale cablurilor admise.
Inelele de etanşare din elastomeri trebuie executate dintr-un material
care să corespundă verificării pentru rezistenţa la îmbătrânire, realizată
conform metodei descrise în SR EN 60079-0/2010.

109
 Intrările de ţeavă (fig.5) sunt admise numai pentru echipamentele
electrice din grupa II şi au ca scop protecţia cablului împotriva agenţilor
distructivi din atmosferă.
Caracteristicile specifice ale tipului de protecţie capsulare
antideflagrantă nu trebuie să fie schimbate dacă intrările de ţeavă determină
lăţimi ale îmbinărilor şi interstiţiile indicate în standard.
Intrările de ţeavă trebuie să fie prevăzute cu un dispozitiv de
etanşare (o cutie de stopare umplută cu compund), fie în capsularea
antideflagrantă, fie imediat la intrare în aceasta. Partea cutiei de stopare
între umplutură şi capsularea antideflagrantă este considerată capsulare
antideflagrantă.
Materialul de umplere trebuie să fie specificat fie în documentul de
certificare a calităţii cutiei de stopare, fie în documentul de certificare a
calităţii echipamentului electric complet.

Fig.5 Exemplu de intrare de ţeavă într-o capsulare antideflagrantă

A-capsulare antideflagrantă
B-Fiting de etanşare utilizat la capsulările antideflagrante
C- Teavă de metal pentru instalaţii Ex

Încercări de tip specifice tipului de protecţie „d”

Încercările de tip efectuate asupra aparaturii antideflagrante sunt in
principal încercări in amestecuri explozive si au ca scop verificarea in primul
rând a capabilităţii capsularii antideflagrante de a rezista la presiunea unei
explozii interne fără a se deteriora si in al doilea rând verificarea capacităţii
110
capsularii de a nu transmite aprinderea din interior la atmosfera exploziva
înconjurătoare. Având in vedere acest lucru încercările de tip in amestecuri
explozive sunt structurate astfel:
încercări privind determinarea presiunii maxime de explozie
(presiunii de referinţă);
Fiecare încercare consta din aprinderea unui amestec exploziv
specificat, in funcţie de grupa aparaturii (la concentraţia care generează
presiunea maxima de explozie), in interiorul carcasei si măsurarea presiunii
dezvoltate de explozie. Aparatura se încearcă in configuraţia cea mai
defavorabila, care da naştere presiunilor de explozie cele mai ridicate. In
funcţie de valoarea cea mai mare a acestei presiuni de explozie,
proiectantul aparaturii va dimensiona in mod corespunzător carcasa,
aplicând un coeficient de securitate egal cu 1,5 care se considera
acoperitor. Nu se justifica in practica adoptarea unor coeficienţi mai mari de
1,5 având in vedere faptul ca ar duce la o creştere nejustificata a volumului
de material care intra in construcţia capsularilor si implicit a costurilor de
fabricaţie.
încercarea la suprapresiune;
Aceasta încercare se face cu scopul de a verifica daca capsularea
rezista la o presiune egala cu de 1,5 ori presiunea maxima de explozie
(presiunea de referinţă) si reprezintă presiunea la care producătorul
aparaturii va efectua încercarea individuala la suprapresiune (bucata cu
bucata) a fiecărei capsulari de aparatura fabricata.
încercarea la netransmitere a unei aprinderi interne.
Aceasta încercare se face cu scopul de a verifica capacitatea de
netransmitere a unei aprinderi interne. Carcasa aparaturii se amplasează
intr-o camera de încercare (autoclava). Acelaşi amestec de verificare se
introduce atât in carcasa cat si in camera de încercare, la presiune
atmosferica (sau la o presiune mai ridicata), se iniţiază aprinderea
amestecului exploziv din carcasa si se urmăreşte daca aprinderea este sau
nu transmisa in camera de încercare. Daca are loc o singura transmitere a
aprinderii in camera de încercare produsul este respins de a certificare, fiind
necesara revizuirea si modificarea proiectului, in vederea reluării
încercărilor de netransmitere. Încercările privind netransmiterea unei
aprinderi interne sunt deosebit de solicitante pentru capsulare ele fiind
efectuate cu amestecuri de încercare aflate la concentraţiile care transmit
aprinderea cu cea mai mare uşurinţă (MESG este cel mai mic).
Si aceste încercări privind netransmiterea unei aprinderi interne se
fac cu aplicarea unui factor de securitate K, care reprezintă raportul dintre
interstiţiul maxim de securitate al gazului reprezentativ al grupei pentru care
se doreşte certificarea aparaturii si interstiţiul maxim de securitate al gazului
ales pentru încercare (se foloseşte un amestec mai agresiv decât
amestecul de gaz reprezentativ al grupei respective).
111
Fig. 6 Îmbinare cilindrica cu şanţuri pentru etanşare la vaselină

Fig. 7 Geometria unei îmbinări tip labirint

112
 Fig. 8- Exemplu de îmbinare cu organ flotant

Fig. 9- Exemplu de îmbinare cementata a unui vizor

113
 Fig. 10- Exemplu de îmbinare necementată a unui vizor

Fig. 11- Exemplu de intrare de cablu flexibil armat intr-o cutie terminala
114
 Fig. 12- Exemplu de cutie de stopare

Fig. 13 Intrare directa intr-o capsulare antideflagranta

115
 Fig. 14- Exemplu de capsulare antideflagranta pentru Grupa IIB

Întrerupător / comutator antideflgrant Cutie cu capsulare antideflagranta

Fig. 15- Exemplu tipic de capsulari Ex d

116
 Fig. 16- Exemplu de capsulare antideflagranta cu număr mare de
organe de asamblare

Responsabilitatea utilizatorului
Este responsabilitatea utilizatorului sa instaleze, utilizeze si sa
menţină corespunzătoare aparatura antideflagranta pe durata sa de viaţă.
Neglijarea următoarelor aspecte poate sa anuleze tipul de protecţie iniţial si
deşi acest lucru nu mai poate fi controlat de către producătorul aparaturii,
ele sunt aduse la cunoştinţă utilizatorului ca fiind de importanta cruciala.

Instalare
Să instaleze aparatura in mod corect, ţinând cont de instrucțiunile
producătorului.
Să prevină apariţia curenţilor de scurtcircuit sau de suprasarcina in
interiorul aparaturii prin prevederea de dispozitive automate de protecție.

Utilizare
Să utilizeze aparatura numai in atmosfere pentru care aceasta a fost
certificata.
Să exploateze aparatura numai in cadrul parametrilor tehnici cu care
aceasta a fost proiectata.
Să limiteze creşterile de temperatura ale unor componente ale
aparaturii care se pot încălzi excesiv (rezistente, încălzitoare, corpuri de
iluminat).
117
 Să tina cont de faptul ca anumite echipamente pot ele însele sa fie
sursa unor degajări de substanţe inflamabile.

Întreţinere
Să prevină lărgirea in timp a îmbinărilor antideflagrante ca urmare a
uzurii in funcționare si sa împiedice acumulările de substanțe străine in
interiorul îmbinărilor.
Să păstreze curate suprafeţele îmbinărilor. Este permisa ungerea cu
vaselina neutra a suprafețelor de îmbinare pentru protecția împotriva
coroziunii.
Să se asigure ca toate organele de asamblare, șuruburi, prezoane,
piuliţe sunt prezente, sunt bine strânse si sunt asigurate împotriva
deşurubării. Înlocuirea organelor de asamblare, a şuruburilor, prezoanelor
sau piuliţelor se va face conform instrucţiunilor producătorului.

Bibliografie

1. Directiva 94/9/EC a Parlamentului European şi Consiliului din 23 martie 1994

privind evaluarea legilor statelor membre referitoare la echipamente şi
sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive.

2. SR EN 60079-0:2010 - Atmosfere explozive. Partea 0: Echipamente. Cerinţe

generale

3. SR EN 60079-1:2008 - Atmosfere explozive. Partea 1: Protecţia

echipamentului prin carcase antideflagrante "d"

118