Sunteți pe pagina 1din 4

Sinteza

In conditiile imbunatatirii perceptiei romanilor cu privire la necesitatea ingrijirii sanatatii mentale,


psihice si autodezvoltarii personale si pe fondul dezvoltarii reflexelor de utilizare a serviciilor oferite
prin Internet, inclusiv cele legate de platile electronice, apreciem ca oportuna dezvoltarea unui serviciu
online de consultanta in domeniul dezvoltarii personale si autocunoasterii, consiliere ocupationala si
comunicare interumana, utilizand elemente teoretice si practice din psihologie, sociologie si etologie,
disponibil non-stop si instant („live”). Acest serviciu va permite, contra cost, conectarea imediata a
clientului ce doreste sa obtina o forma sau alta de suport/sprijin de natura psihica, sociala, sau pur
comunicationala, cu un operator cu pregatire in domeniul psiho-social dispus sa asculte, sa analizeze
si sa consilieze (nu neaparat intr-o forma terapeutica stiintifica, ci intr-o forma adaptata modalitatilor
expuse de relationare client-operator).

Tinem cont in evaluarea ca „oportuna” a acestei afaceri de faptul ca un astfel de serviciu nu exista in
prezent pe piata din Romania si de faptul ca Romania traverseaza o perioada marcata de pulsiuni
sociale (nu ne referim la cele datorate saraciei) care la anumite categorii de persoane (mentionate
mai jos) pot determina orientarea spre un astfel de serviciu.

Afacerea propusa trebuie sa prevada si sa anticipeze motivele si motivatiile pentru care clientii vor fi
dispusi sa plateasca pentru un asemenea serviciu in conditiile in care el nu-si asuma vreo forma de
autoritate stiintifica. Aceasta lipsa de claritate in detaliu a viziunii este insurmontabila in conditiile
caracterului inedit al ideii si in conditiile in care piata romaneasca nu ofera cazuri sau modele
similare pe baza carora sa putem trage concluzii certe si sa identificam pattern-uri de comportare a
grupurilor-tinta aplicabile in propria afacere. Acest fapt constituie pentru noi o provocare in plus,
clarificarea, nuantarea, exploatarea oportunitatilor identificate pe parcurs, reorientarile si adaptarile
serviciului la cererile si nevoile pietei urmand a fi realizate ulterior demararii afacerii si avute in
vedere permanent.
Avantajul serviciului oferit este acela ca si in situatia in care anumite elemente nu vor functiona la fel
de bine ca si altele (exemplu: clientii sa manifeste un interes mai scazut pentru latura de
autocunoastere decat pentru cea de consiliere ocupationala), acestea nu trebuie eliminate, iar, pe de
alta parte, eventualele elemente noi pentru care clientii si-ar manifesta interesul pot fi adaugate pe
parcurs, fara probleme, tocmai datorita viziunii deschise si suficient de generale asupra serviciului.
Aceasta flexibilitate crescuta a subiectelor concrete ale consultantei si consilierii oferite prin acest
serviciu este posibila tocmai datorita elementului inedit care le leaga: oferirea serviciului in mod direct,
instant si non-stop.

Subliniem faptul ca desi nu ne vom asuma vreo forma de autoritate stiintifica, operatorii implicati vor
avea pregatirea necesara – cel putin la nivel de licenta sau master – si vor utiliza elementele stiintelor
socio-umane in relatia cu clientii.

Practic proiectul de fata vine plasat exact in spatiul dintre cresterea/constientizarea nevoii de consiliere
de specialitate in domeniul psiho-social si persistenta reticentei fata de cabinetele autorizate de
psihoterapie, confundate in continuare cu cele medicale, psihiatrice si care limiteaza modalitatile de
intampinare a respectivei nevoi.
Serviciul online in timp real de consultanta in domeniul dezvoltarii personale si autocunoasterii,
consiliere ocupationala si comunicare interumana va fi prezentat sub forma unui site pe Internet cu
extensia „.RO”, in cadrul caruia utilizatorul va fi informat cu privire la:

 ceea ce ofera site-ul – si anume posibilitatea de a discuta aproape orice probleme de natura umana
cu specialisti ce pot fi perceputi si ca „prieteni” in functie de nevoile clientului;
 faptul ca serviciul este disponibil „live” si permanent;
 costul redus al acestui serviciu;
 exemple cu privire la modul concret de utilizare al serviciului;
 studii, analize, dezbateri, link-uri relevante legate de subiecte psiho-sociale.

Analiza pietei
a. Aria de acoperire a serviciului
Tinand cont de faptul ca serviciul este oferit prin Internet, singura restrictie a ariei de acoperire este
data de folosirea limbii romane. Asadar serviciul va fi disponibil la nivelul intregii Romanii si al
comunitatilor romanesti din afara granitelor tarii.
b. Clienti potentiali
Grupul-tinta al serviciului este format din persoane care doresc sa-si amelioreze starea negativa
(pesimista, depresiva etc.) provocata de stresul zilnic in multiple planuri, oameni cu educatie medie
si peste medie care doresc sa se perfectioneze in plan personal, persoane care au probleme de
natura psihica dar care nu doresc sa si le rezolve interactionand direct cu un terapeut din diverse
motive (Ex. nevoia de anonimat), persoane care intampina probleme majore de viata si pe care
anturajul personal nu le sprijina/directioneaza in luarea unor decizii concise/concrete si toate
persoanele care viziteaza cabinete psihologice si prefera sa faca acest lucru (si) online.
c. Analiza stadiului actual al pietei – nevoi si tendinte
La nivelul Romaniei, examinand, pe de o parte, revistele de specialitate (Ex. „Psihologia Azi”),
revistele care contin rubrici de „sfaturi” in diverse domenii (medical, psihologic, juridic), programele
TV care contin segmente centrate pe nevoia oamenilor de a comunica/discuta cu persoane avizate
despre problemele lor, respectiv, in mai mica masura, activitatea cabinetelor psihologice autorizate
si interesul romanilor pentru diverse forme de training, si, pe de alta parte, serviciile de consiliere
psihologica existente pe Internet, au putut fi desprinse urmatoarele concluzii:
 cultura investitiilor in dezvoltarea personala este tot mai stabila, bine definita si acceptata in
randul persoanelor cu educatie medie si peste medie interesul pentru diverse forme de cultivare
organizata a sanatatii mentale, psihice si sociale (inclusiv cele inspirate de diverse filosofii
orientale) in afara refugiilor religioase sau empirice este in crestere
 nu exista in Romania servicii similare disponibile online si „live” (cu o singura exceptie, dar
conceptul de interactiune „live” psiholog-pacient nu este autentic in acel caz, deoarece aceasta se
face pe baza de programare)
 nu exista in Romania un serviciu similar care sa iasa din rigorile impuse de psihoterapia stiintifica,
pastrand totusi un caracter de seriozitate si responsabilitate cu privire la consilierea oferita (adica
operatorii nostri nu vor avea toti acreditari de la Colegiul Psihologilor, dar vor avea pregatire – cel
putin licenta sau master – intr-un domeniu psihosocial/uman).

Descrierea produselor si a serviciilor oferite


a. Descrierea viziunii asupra serviciului din perspectiva clientului
1. Clientul descrie neimpliniri in plan personal, dezamagiri legate de propria persoana si de propria
evolutie, conexate sau nu cu varsta, sexul, religia, ocupatia, statutul social. Operatorul solicita date
relevante pentru intelegerea personalitatii clientului, a calitatilor si defectelor sale, sugerandu-i
oportunitati de valorificare a acestor calitati si defecte si incurajanu-l totodata in directia cresterii
capacitatii sale adaptative in societate si a refacerii/imbunatatirii imaginii de sine.

2. Clientul descrie dificultati legate de relatiile personale si profesionale de la locul de munca si de


ridicarea la standardele impuse de locul sau de munca. Operatorul evalueaza personalitatea clientului
si eventual a colegilor sai, identificand tipurile de personalitate implicate (Ex. histrionica, paranoica
etc.), sugerand modalitatea optima de comportament pentru fluidizarea si detensionarea relatiilor
respective. (Mentiune: aceste exemple nu trebuie tratate ca acoperind toata paleta de comportamente
posibile ale clientilor si operatorilor. Ele sunt relevante doar pentru modul de interactiune client-
operator)
Clientii vor fi atrasi prin oferirea unei prime „sedinte” gratuite si vor fi fidelizati prin sublinierea – la
sfarsitul fiecarei sedinte – a importantei urmaririi in timp a evolutiei ameliorative a
problemei/problemelor cu care s-au confruntat/se confrunta.

b. Descrierea componentelor/resurselor tehnice si umane necesare implementarii serviciului


i. Achizitionarea unui domeniu pe Internet si gazduirea lui pe un server cu o capacitate suficienta
scopurilor propuse

ii. Crearea paginilor web continand descrierea serviciului si facilitatile oferite


Continutul paginilor va urmari inducerea unei senzatii de simplitate, eficienta si relaxare. Vor fi utilizate
culori, modele si fonturi cu impact moderat din punct de vedere al excitabilitatii psihice, emotionale,
atractivitatea si interesul pentru continutul site-ului urmand a fi stimulat prin imagini si cuvinte
(expresiile folosite vor fi de genul: „Daca te preocupa relatiile tale personale sau profesionale, daca
intampini dificultati in viata de zi cu zi, daca treci prin diverse stari pe care nu le intelegi sau de care
te-ai saturat si ai dori sa scapi, sau daca pur si simplu vrei sa stai de vorba cu o persoana care are
mari sanse sa te inteleaga si sa te sustina , poti discuta aici si acum cu unul din specialistii nostrii”,
Vor fi prezentate cu claritate, conform legislatiei in domeniul comertului online, urmatoarele informatii:
pretul, modul de utilizare, garantiile oferite, termenii si conditiile de utilizare.

Designul si implementarea paginilor (in format html si/sau php) va fi realizat de catre o persoana ce
va fi cooptata in proiect (aceeasi care va si administra in continuare site-ul).
iii. Implementarea in cadrul site-ului a unei platforme personalizate de discutii online accesibila
simultan de mai multi clienti si operatori din orice locatie pe baza unui username si a unei parole

Platforma va perimte comunicarea in timp real dintre operator si client, comunicarea simultana a
unui operator cu mai multi clienti, gestionarea datelor privind clientii (IP, sistem de operare utilizat,
browser Internet utilizat etc.).
iv. Implementarea in cadrul site-ului a unui sistem de plata electronica cu cardul
Va fi utilizat serviciul oferit de GECAD.
v. Cooptarea in proiect (pe baza de contract de colaborare, urmand a obtine un procent din venituri)
a unor operatori cu pregatire in domenii socio-umane (numarul acestora va fi de 1-2 in faza initiala
urmand a creste in functie de necesitati)
vi. Cooptarea in proiect a unei persoane care sa gestioneze din punct de vedere informatic site-ul.

Strategia de marketing
a. Punctele tari ale afacerii, avantajele fata de competitori
Faptul ca serviciul va fi disponbil non-stop, „live”, vine in intampinarea comportamentului cunoscut al
utilizatorilor de servicii electronice care doresc sa beneficieze instant de acesta (nu pe baza unei
programari).
Faptul ca serviciul nu este incorsetat in rigorile pshioterapiei stiintifice il face atat superior la nivelul
gamei de subiecte abordabile, cat si neafectat de persistenta perceptiilor si asocierilor negative
dintre conceptele de „cabinet psihologic” si „boala psihica, nebunie”.
Fiind un serviciu disponibil exclusiv prin Internet, are un avantaj net fata de cabinetele psihologice
clasice care si-au dezvoltat, in secundar fata de activitatea lor principala, o pagina web.
Lucrand cu operatori pregatiti in stiinte socio-umane, serviciul va fi superior oricaror alte forme de
relationare interumana de genul forumurilor de discutii.
Faptul ca se percepe o taxa pentru acest serviciu este de natura a creste impresia de autoritate,
seriozitate si credibilitate a acestuia.
b. Politica de pret
Costul serviciului va fi unul suficient de redus astfel incat sa nu descurajeze potentialii clienti. Prima
„sesiune” a fiecarui client inregistrat va fi gratuita, ulterior fiind taxata in functie de intervalul de timp
in care clientul interactioneaza efectiv cu operatorul (X RON / 30 de minute).
c. Promovarea serviciului
Serviciul va fi promovat pe trei coordonate:
– canalele electronice de comunicare (motoare de cautare, forumuri, grupuri de discutii, blog-uri,
mesaje electronice etc.) – in vederea informarii cu privire la exsitenta serviciului;
– prezentarea serviciului in reviste de specialitate si in publicatii citite de grupul nostru tinta,
respectiv valorificarea oricaror oportunitati de mediatizare radio, tv sau in cadrul unor conferinte,
reuniuni, cursuri etc.
– autopromovarea, in interiorul sau in afara site-ului, prin prezentarea unor cazuri relevante din
activitatea proprie si a aprecierilor pozitive ale utilizatorilor/clientilor.

Planul operational
Faza I
– crearea site-ului, platformei de chat, platformei de plata cu cardul, achizitionarea domeniului,
contractarea serviciului de hosting
– cooptarea unei persoane care sa gestioneze site-ul
– cooptarea a unu-doi operatori
– realizarea primelor activitati de promovare a serviciului.
In prima faza serviciul va fi disponibil intre orele 17:00 si 24:00 de luni pana vineri, acest lucru
urmand a fi specificat pe site.
In aceasta faza, preconizam un numar mediu de 500 de vizitatori si 1-2 clienti platitori pe
saptamana. Aceasta faza poate dura una-trei luni, perioada in care activitatile principale vor fi
orientate cu predilectie spre promovarea serviciului. La final vom realiza o analiza a nevoilor
clientilor, a solicitarilor si observatiilor acestora, deducand metodele de eficientizare a activitatii.
Faza II
– cresterea graduala a numarului de operatori la 8-10, astfel incat serviciul sa devina
disponibil 24/7
– adaptarea/ajustarea/extinderea serviciului, in special a subiectelor propuse/abordate si, pe cale de
consecinta, a tipului de pregatire pe care trebuie sa-l aiba operatorii, pe baza rezultatelor si
concluziilor desprinse din activitatea anterioara.
In aceasta faza, preconizam un numar de minimum 30 clienti platitori pe zi. Aceasta faza poate dura
un an de zile, cu derularea continua a procesului ciclic de evaluare-adaptare a serviciului.
Faza III
Aceasta faza este ipotetica, nefiind inclusa efectiv in structura prezentului plan. Ea presupune
extinderea serviciului in alte limbi, incepand cu cele minoritare din Romania (maghiara) si
continuand cu limbi de circulatie internationala (engleza, franceza, germana), concomitent cu
modificarea aferenta a continutului site-ului, achizitionarea de noi domenii si angajarea de operatori
cu astfel de cunostinte lingvistice.

S-ar putea să vă placă și