Creşterea rolului problematicii de securitate în relaţiile

internaţionale
Ultimele aproape două decenii ale secolului al XX-lea au avut ca
principal eveniment al relaţiilor internaţionale schimbarea modului
de promovare a propriilor interese de către Uniunea Sovietică, în
paralel cu dorinţele evidente ale Federaţiei Ruse de a scăpa din
chingile liderilor de la Kremlin, care-i foloseau resursele pentru a
acoperi uriaşele găuri negre ale economiilor ineficiente ale celorlalte
14 republici unionale.1 Până către sfârşitul mileniului al II-lea, criza
economico-socială din Rusia a continuat. Evenimentele care au
urmat, au condus la raporturi internaţionale caracteristice mai mult
lumii unipolare. Rusia, nu mai era interesată de pieţe externe, decât
în mică măsură. Pentru produsele ei de export, mai ales armament,
energie şi materii prime, există cerere suficientă, uneori, chiar mai
mare decât oferta. Ca urmare, Rusia a renunţat, în mare măsură, la
implicarea în crizele internaţionale în care nu avea interese speciale.
Schimbarea modului de promovare a propriilor interese de către
Federaţia Rusă a avut ca urmare şi renunţarea la comunism, ca şi
doctrină de stat şi la conducerea ţării de către comunişti. Comuniştii
au rămas într-un partid suficient de bine controlat pentru a nu putea
accede la putere. Structurile de forţă din Rusia au decis în afara
cadrului ideologic. Dispariţia comunismului în cea mai mare parte a
fostului „lagăr socialist” a făcut lumea occidentală să fie mai puţin
atentă la respectarea democraţiei, a principiilor etalate în relaţiile
internaţionale, a umanismului, a dreptului internaţional etc. În
perioada existenţei regimurilor socialiste, Lumea Occidentală fusese
foarte atentă la respectarea acestora, din interesul major al obţinerii
de succese în lupta împotriva comunismului, prin atragerea opiniei
publice mondiale în această luptă. După încheierea Acordului din
Malta (2-3 decembrie 1989), statele occidentale, cu deosebire SUA, nu
au mai fost atât de atente la respectarea Dreptului internaţional.
După anul 2001, dreptul forţei avea să ia locul legislaţiei
internaţionale şi să înlocuiască rezoluţiile ONU, sau ale Consiliului
de Securitate.
Dispariţia comunismului, retragerea armatelor sovietice din afara
graniţelor ţării, preluarea controlului occidental asupra Europei
1
Vezi Corvin Lupu, Europa în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Sibiu, Editura TechnoMedia, 2006, capitolul
Încheierea Războiului rece.
centrale şi de est şi neimplicarea Rusiei în a stopa promovarea
intereselor occidentale, cum se întâmplase în perioada Războiului
rece, părea să anunţe o eră de pace şi prosperitate. Lumea
Occidentală rămăsese fără adversari. O parte a opiniei publice a
crezut că venise timpul opririi cursei înarmărilor şi chiar a unei
dezarmări reale. Situaţia aceasta era însă mai mult un deziderat la
nivelul opiniei publice, decât o realitate a sistemului internaţional.
Lupta pentru influenţă continuă la fel de acerb. Statele Unite şi mai
ales numeroasele organizaţii de pe frontul creării Noii Ordini
Mondiale („oculta”) au considerat că trebuie să-şi accelereze
eforturile pentru a prelua controlul asupra întregii lumi. Primele sale
eşecuri au fost extrem de importante. Ne referim la eşecul tentativei
de lovitură de stat din China (iunie 1989), conflictele dintre SUA şi
UE, iar apoi adâncirea adversităţii SUA faţă de lumea musulmană,
mai ales în Orientul Mijlociu.
În perioada Războiului rece, interesele de înarmare, de purtare a
războaielor, de finanţare a cercetării ştiinţifice în domeniile legate de
securitatea naţională şi internaţională, în întregul Occident, erau
catalizate de uriaşul interes al câştigării competiţiei cu comunismul şi
Uniunea Sovietică. În acea perioadă, unele corporaţii şi bănci au
preluat marile afaceri din jurul cursei înarmărilor. Perspectiva de
după 1989, de stopare a înarmărilor, de încheiere a conflictelor
militare, a devenit un mare pericol pentru aceste corporaţii şi bănci.
De altfel, sovieticii le-au şi spus americanilor că le-au făcut un mare
rău: i-au lăsat fără adversar. Interesele politice de dominaţie globală
ale SUA şi interesele producătorilor de arme au făcut ca în perioada
care a urmat Tratatului din Malta, conflictele au continuat. Acţiunile
militare americane în Nicaragua (anii ’80), Somalia (anii ’90),
Afganistan (1978-astazi) sau Irak (1990-astazi), sunt exemple
edificatoare. Acestea nu necesitau însă decât bugete militare limitate
la în jur de 100-150 miliarde $/an. Curând însă, avea să fie identificat
un adversar mult mai serios decât micuţe şi slăbuţe state ale Lumii a
III-a, care se apărau mai mult cu propaganda decât cu arme
performante, în faţa superputerii americane. Acest adversar,
terorismul, s-a profilat cu claritate în perioada post-comunistă,
devenind clar formulat în primul an al primului mandat prezidenţial
republican al lui George W. Bush (2001-2005) şi a condus la
declanşarea războiului în Orientul Mijlociu, război de durată,
susţinut mai ales de uriaşele interese ale beneficiarilor bugetului
militar, ajuns la sume uriaşe, apropiate de 600 miliarde $/an, apoi
chiar de peste 1.000 miliarde $, dar şi de interesele statului Israel şi
ale intereselor legate de controlul uriaşelor rezerve de petrol din
Orientul Mijlociu.

Securitatea este o noţiune controversată şi complexă. Pentru

abordarea unei probleme pe care actorii o consideră a fi „de
securitate”, este nevoie de o definiţie a fenomenului securităţii care să
acopere o varietate cât mai mare de percepţii şi perspective, de cele
mai multe ori opuse, ale actorilor în privinţa securităţii. Definiţia
securităţii a stârnit mereu controverse. Ea trebuie să se extindă
suficient încât să cuprindă majoritatea tipurilor de opţiuni şi acţiuni
umane relevante în timp şi spaţiu. Ca urmare, cercetătorul îşi pune
întrebări legate de ce trebuie să includă şi ce trebuie să excludă
definiţia securităţii. Dificultatea obţinerii răspunsului la această
întrebare este dată de faptul că observatorii aşteaptă ca definiţia să
cuprindă tot ceea ce se află în mintea şi percepţia sa ca valoare şi
interes uman. Analizând aşteptările actorilor şi observatorilor,
constatăm complexitatea uriaşă a noţiunii de securitate. Dificultatea
definirii este amplificată şi de imposibilitatea trasării unor graniţe
ferme în cadrul studiilor de securitate. Nu va fi uşor de a se ajunge la
o definiţie general acceptată a securităţii. Suntem însă e părere că
această dificultate, chiar dacă va face mai dificile unele analize, nu le
va afecta în profunzime. Ceea ce este însă strict necesar în efortul de
definire a fenomenului securităţii este descoperirea bazei comune
atunci când vorbim despre lucruri diferite desemnate ca fiind
probleme de securitate.
Analiza în jurul definirii fenomenului securităţii pleacă, în opinia
noastră, de la ideea că securitatea trebuie abordată ca un domeniu
autonom al comportamentului uman. Interdependenţele, cu
deosebire cele cu relaţiile internaţionale, nu îi afectează însuşirea de
fenomen autonom.
Securitatea este un fenomen creat de oameni. El include uzul
forţei, şantajului şi ameninţării coercitive, dar şi toate mutaţiile care
conduc la transformarea acestui gen de schimburi încărcate de
violenţă reală sau potenţială în schimburi nonletale şi chiar
consensuale.
 Definiţia securităţii ar trebui să cuprindă şi mijloacele şi strategiile
nonviolente concepute şi folosite de actorii internaţionali pentru a
reduce şi a depăşi (dacă se poate) motivaţiile de recurgere la forţă şi
la ameninţarea cu forţa, în scopul rezolvării conflictelor şi deschiderii
căilor de cooperare. Astfel, definiţia securităţii devine, practic, o
teorie a războiului şi a păcii. Ea trebuie să fie cuprinzătoare şi
credibilă şi să cuprindă mijloacele şi strategiile nonviolente concepute
şi folosite de actori pentru a reduce şi a încerca să depăşească
motivaţiile obiective şi subiective de recurgere la forţă şi/sau
ameninţare cu forţa.

Factori de risc pentru securitatea internaţională

1) Lupta pentru dominaţie (împărţirea şi reîmpărţirea lumii)
- A se revedea războaiele locale, continentale, mondiale şi
problematica echilibrului în sistemul relaţiilor internaţionale2
- Sferele de influenţă3
- Mişcarea de nealiniere, formă de luptă împotriva
dominaţiei marilor puteri
2) Naţionalismul
- Terorismul ca formă de manifestare a luptei în numele
naţiunii
- Rasismul. Antisemitismul
3) Internaţionalismul/globalizarea
4) Noua Ordine Mondială
- Oculta - organizaţiile
5) Degradarea mediului.
- Energia solară alterată, perturbaţiile electromagnetice
6) Creşterea demografică
7) Criminalitatea organizată transfrontalieră
8) Revizionismul şi idealurile naţional-statale moştenite din
trecutul istoric (Ungaria Mare, Imperiul habsburgic, Uniunea
Sovietică, Imperiul german, imperii coloniale)
9) Încălcarea democraţiei, a drepturilor omului şi a legilor de
către instituţiile de securitate, sub motivaţia necesităţilor operative

2
A se revedea cursurile Corvin Lupu, Istoria relaţiilor internaţionale, vol. I, Editura „Alma Mater”, Sibiu, 2003,
Corvin Lupu, Istoria relaţiilor internaţionale, vol. II, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2008 şi Corvin Lupu, Europa în
sistemul relaţiilor internaţionale, Editura Techno Media, Sibiu, 2005.
3
Vezi Corvin Lupu, Europa în sistemul relaţiilor internaţionale, Editura Techno Media, Sibiu, 2005.
10) Scăderea ataşamentului populaţiei faţă de conducerea politică
şi instituţiile statului
11) Slăbirea instituţiilor de securitate de către conducătorii politici,
inclusiv de către cei democratic aleşi, prin reformări ordonate în
urma unor crize de securitate (atentate, lovituri de stat, agresiuni
externe surprinzătoare etc.)

Factori de risc pentru securitatea României

A) Factori interni de risc
1) Politica internă. Guvernarea defectuoasă
- Criza economică
- Lipsa protecţiei sociale. Nedreptatea socială
- Lipsa protecţiei cetăţeanului (acces la justiţie, libertatea de
exprimare, libertatea de circulaţie, libertatea de asociere
- Guvernarea defectuoasă conduce la lipsa ataşamentului cetăţenilor faţă
de stat, care este cel mai important factor de risc
- Propaganda şi cenzura în scopul menţinerii puterii politice, devine
factor de risc pentru securitatea naţională (puterea cu orice preţ)
2) Minorităţile naţionale ca factor de risc de securitate
3) Corupţia
4) Criminalitatea infracţională
5) Promovarea intereselor economice ale corporaţiilor, în contradicţie
cu cele ale statului
6) Prezenţa militară străină

B) Factori externi de risc

1) Disputele cu vecinii (asupra teritoriului, asupra regimului
politic, asupra accesului la căi internaţionale de navigaţie, asupra
alianţelor cu inamicii vecinilor, asupra tranzitului de mărfuri şi
persoane, asupra ocrotirii persoanelor indezirabile, asupra unor
dispute istorice nesoluţionate în timp, asupra unor bunuri materiale,
culturale sau de altă natură, asupra unor obligaţii care decurg din
înţelegeri nerespectate)
2) Aspiraţii străine asupra poziţiei geostrategice
3) Aspiraţii străine asupra resurselor naturale
4) Aspiraţii străine asupra economiei naţionale
5) Adversităţi externe faţă de regimul politic intern
6) Adversităţi externe faţă de proiecte politice internaţionale
7) Adversităţi externe faţă de sprijinul politic, economic,
diplomatic sau de altă natură acordat unor inamici ai puterilor
8) Apartenenţa la tratate de alianţă neagreate de puteri ale lumii
9) Sprijinirea adversarilor politici ai puterilor
10) Diversiunea politică. Dezinformarea opiniei publice
11) Interesele economice ale corporaţiilor străine
12) Anarhia
13) Lipsa de securitate a informaţiilor cu caracter secret