MINISTERUL EDUCAŢIEI REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE STAT DE RELAŢII INTERNAŢIONALE DIN REPUBLICA

MOLDOVA
FACULTATEA : DREPT

Referat
Tema: Curtea interamericană a
drepturilor omului

Chișinău,2019
Sistemul regional interamerican

Sistemul regional interamerican de consacrare si garantare a drepturilor omului

functioneaza in cadrul Organizatiei Statelor Americane (OSA). OSA este principala organizatie
internationala interguvernamentala la nivel regional american, avand sediul la Washington.
Organizatia are 35 de membri, precum si 30 de observatori permanenti printre care si Uniunea
Europeana, iar tratatul constitutiv ale acesteia este Carta OSA[1].

Sistemul american de protectie a drepturilor omului a cunoscut o evolutie interesanta. El a

inceput prin a avea o fizionomie proprie, pentru ca apoi sa se alinieze, in liniile sale esentiale, celui
european. De altfel, trebuie mentionat faptul ca preocuparile instituirii unui sistem institutionalizat
de protectie a drepturilor omului pe continentul american le preced pe cele europene in materie.
Intr-adevar preambulul Cartei OSA prevede printre altele, ca „misiunea istorica a Americii este
aceea de a oferi omului un pamant al libertatii si un mediu favorabil deplinei sale dezvoltari a
personalitatii sale si realizarii justelor lui aspiratii”. De aceea, Carta porneste de la vointa de a
consolida, pe acest continent, in cadrul unor institutii democratice, „un regim al libertatii
individuale si de justitie sociala, bazat pe respectarea drepturilor fundamentale ale omului”.

Pornind de la aceste premise la 2 mai 1948, la Bogota a fost adoptata Declaratia

americana a drepturilor si indatoririlor omului. Asadar, aceasta Declaratie precede Declaratia
Universala a ONU, adoptata la 10 decembrie 1948, si se distinge de ea prin enuntarea unor
indatoriri ale omului, dar se aseamana prin faptul ca are caracter declarator, fiind lipsita de un
mecanism de constrangere care sa asigure controlul asigurarii respectarii dispozitiilor sale de catre
statele semnatare[2]. Retinem insa faptul ca Declaratia americana a drepturilor si indatoririlor
omului este primul document care proclama in plan international, dar regional, drepturi ale
omului.

Declaratia consacra atat drepturi civile si politice, cat si drepturi economice, sociale si
culturale, foarte asemanatoare cu cele cuprinse in Declaratia Universala, insa, spre deosebire de
sistemul ONU si de sistemul european de protectie a drepturilor omului, care consacra doar in
general indatoriri ale omului, Declaratia americana stabileste si cateva indatoriri concrete: datoria
fata de societate, fata de copii si parinti; datoria de a se instrui; datoria de a vota;datoria de a
respecta legea; datoria de a fi utili comunitatii si natiunii; datoria de a plati taxele; datoria de a
munci, datoria de a se abtine de la activitati politice intr-o tara straina.

Pasul urmator a fost facut prin crearea Comisiei interamericane a drepturilor omului in
1959[3], in baza unei rezolutii fara forta obligatorie, adoptata in cadrul unei reuniuni
consultative. Totusi, prin comportamentul statelor participante, care au dorit crearea ei, Comisia a
dobandit la acel moment o baza legala de facto. Abia prin adoptarea Protocolului de la Buenos
Aires, in 1967 a fost institutionalizata formal Comisia interamericana a drepturilor omului, prin
amendarea corespunzatoare a Cartei Organizatiei Statelor Americane.

Principalele atributii ale Comisiei, ca organism al Cartei, constau in a promova respectarea

si apararea drepturilor omului in spatiul american si a servi, in acest domeniu, ca organ consultativ
al organizatiei. Retinem asadar crearea acestui prim organism interamerican de protectie a
drepturilor omului, cu o competenta, inca limitata.

El va fi incadrat intr-un sistem de protectie in domeniu instituit prin Conventia americana

privitoare la drepturile omului[4]. Potrivit art. 33 din Conventie, organele instituite spre a
controla modul in care statele semnatare isi indeplinesc obligatiile asumate sunt: Comisia
interamericana a drepturilor omului si Curtea americana a drepturilor omului.

Evolutia prezentata mai sus conduce la concluzia ca, in cazul Comisiei interamericane a
drepturilor omului putem vorbi de doua functii distincte: una care subsumeaza atributiile sale in
raport cu toate statele membre ale OSA, ca organism al Cartei, si una care subsumeaza atributiile
sale in raport cu statele parti ale Conventiei, ca organism al acesteia.

In Preambulul Conventiei statele semnatare recunosc principiul potrivit caruia drepturile

fundamentale ale omului nu deriva din apartenenta juridica a individului la un anumit stat; acestea
au la baza insesi atributele fiintei umane, care justifica protectia lor internationala, ca o completare
a protectiei prevazuta de legislatia interna a statelor americane.

Cat priveste sursele de inspiratie ale Conventiei, preambulul mentioneaza explicit Carta
OSA, Declaratia americana a drepturilor omului, Declaratia Universala a Drepturilor Omului,
si, desi nu face referire directa la Conventia europeana in materie, si aceasta a constituit o sursa
de inspiratie, in special in privinta sistemului institutional de control pe care il instituie[5].

Conventia reglementeaza dreptul la recunoasterea calitatii de subiect de drept a oricarei

persoane, dreptul la viata, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea sclaviei, libertatea
persoanei, dreptul la un proces echitabil, principul legalitatii incriminarii si al neretroactivitatii
legii penale, dreptul la despagubiri in caz de condamnare pe nedrept, dreptul la onoare si reputatie,
libertatea de constiinta si religie, libertatea de gandire si exprimare, libertate de reuniune si
asociere, dreptul de proprietate. De asemenea, Conventia recunoaste dreptul la protectia familiei,
dreptul la nume, la nationalitate, libertatea de miscare si dreptul la resedinta, principiul egalitatii
in fata legii si altele. La aceste drepturi reglementate de Conventie trebuie adaugate si cele cuprinse
in protocoalele aditionale[6].

Dupa cum am aratat organele Conventiei interamericane a drepturilor omului sunt Comisia
si Curtea.

Comisia interamericana reprezinta toate statele membre ale OSA si este formata din 7
membri, persoane care se bucura de o inalta morala si au o competenta recunoscuta in domeniul
drepturilor omului, alesi de Adunarea Generala a OSA, de pe o lista de cate 3 candidati propusi de
guvernele statelor membre. Durata mandatului este de 4 ani cu posibilitatea realegerii o singura
data. Comisia are urmatoarele atributii[7]:

- sa dezvolte constientizarea importantei drepturilor omului in randul popoarelor Americii;

- sa recomande guvernelor atunci cand considera util, adoptarea de masuri in favoarea

apararii drepturilor omului in raport cu dispozitiile interne, inclusiv cele constitutionale;

- sa intocmeasca studii si rapoarte,

- sa solicite informatii guvernelor statelor membre asupra masurilor pe care acestea le

adopta in domeniul drepturilor omului si sa furnizeze avize in domeniu statelor membre ale
organizatiei care le solicita;

- sa adopte masuri privitoare la petitiile si comunicarile care ii sunt supuse atentiei;

- sa prezinte un raport anual privind activitatea sa Adunarii Generale a OSA.

 Comisia poate fi sesizata cu privire la pretinse incalcari ale drepturilor prevazute de
Conventie atat de catre particulari (plangeri individuale), cat si de catre statele
contractante (comunicari interstatale), cu deosebirea ca, in timp ce competenta Comisiei
privitoare la examinarea plangerilor individuale decurge direct din textul Conventiei, cea
privitoare la examinarea sesizarilor statale este supusa conditiei existentei unei declaratii exprese
de recunoastere a competentei Comisiei din partea statului interesat. Aceasta declaratie poate fi
facuta pe durata nedeterminata, pe un anumit termen sau cu prilejul examinarii unei anumite
plangeri.

Asadar, in cazul plangerilor individuale, capacitatea procesuala activa apartine oricarui

particular, persoana fizica sau subiect colectiv de drept, iar capacitatea procesuala pasiva
apartine oricarui stat parte la Conventie, pe cand in cazul cererilor interstatale capacitate
procesuala activa si pasiva au numai statele parti la Conventie, care au facut o declaratie expresa,
dar facultativa de acceptare[8].

Dupa primirea sesizarii Comisia examineaza in primul rand indeplinirea conditiilor

prealabile de admisibilitate:

a) epuizarea tuturor cailor interne de actiune in justitie;

b) respectare termenului de 6 luni de la data primirii deciziei interne definitive;

c) obiectul plangerii sau al comunicarii sa nu se afle pe rolul unei alte instante internationale;

d) plangerile individuale sa contina numele, cetatenia, profesia, domiciliul si

semnatura persoanei sau a persoanelor care depun plangere.

In situatia in care Comisia declara admisibila o sesizare, o comunica statului interesat si

apoi trece la examinarea ei pe fond, cu posibilitatea reglementarii pe cale amiabila a litigiului. In
cazul unui esec al incercarii de solutionare amiabila se pronunta cu privire la fondul cauzei si
decide asupra transmiterii acesteia Curtii interamericane sau formuleaza recomandari pentru state,
urmarind punerea lor in executare.[9]

In cazurile grave si urgente Comisia poate intreprinde o ancheta, dar numai in urma
obtinerii consimtamantului prealabil al statului pe teritoriul caruia se pretinde a fi fost comisa
incalcarea incriminata a unui drept prevazut de Conventia interamericana si numai cu privire
la cereri sau comunicari ce indeplinesc conditiile de admisibilitate.

Curtea interamericana este organul jurisdictional specializat al OSA, format tot din 7
membri, resortisanti ai statelor membre, independenti, alesi dintre juristii care se bucura de o inalta
autoritate morala, au o competenta recunoscuta in domeniul drepturilor omului si indeplinesc acele
conditii necesare ocuparii unor inalte functii judiciare in statele membre. Mandatul acestora este
de 6 ani cu posibilitatea reinnoirii lui o singura data. Curtea are o competenta jurisdictionala si
una consultativa.

a) Competenta jurisdictionala a Curtii este facultativa deoarece orice stat contractant

poate, potrivit Conventiei, la momentul depunerii instrumentelor de ratificare sau de aderare, ori
in orice moment ulterior, sa declare recunoasterea competentei obligatorii a Curtii, de plin drept si
fara un acord special, de a statua asupra tuturor litigiilor privitoare la aplicarea sau interpretarea
Conventiei.

Curtea poate fi sesizata numai de catre statele parti la Conventie si de Comisie. Ea

examineaza fondul cauzei, pronunta si comunica hotararea adoptata si urmareste executarea
acesteia. Intotdeauna Curtea poate fi sesizata numai dupa definitivarea procedurilor prevazute de
Conventie pentru Comisie.

In situatia in care Curtea constata incalcarea unui drept prevazut de Conventie, ea ordona
sa-i fie lasat partii vatamate exercitiul acelui drept si dispune repararea consecintelor incalcarii,
precum si plata unei juste despagubiri reclamantului. In cazurile de o gravitate deosebita, ce
reclama examinarea lor cu celeritate, si pentru evitarea producerii unor daune ireparabile
reclamantului, Curtea poate, cu prilejul examinarii fondului, sa ordone masurile provizorii pe
care le considera adecvate. Mai mult, daca aceste masuri sunt necesare intr-o anumita cauza chiar
inainte de sesizarea Curtii, ea poate dispune luarea lor la sesizarea Comisiei, ceea ce inseamna ca
plangerea respectiva este in curs de examinare de catre Comisie[10].

Hotararile Curtii sunt motivate si definitive. Exista doar posibilitatea contestatiei asupra
sensului sau intinderii hotararii, situatie in care tot Curtea se pronunta la cererea uneia dintre
parti, in termen de 90 de zile de la data comunicarii hotararii. In ceea ce priveste executarea
hotararilor pronuntate de catre Curte statele se angajeaza sa se conformeze acestora, iar obligatia
referitoare la acordarea despagubirilor banesti va fi executata, in statul interesat, conform
procedurii de executarea a hotararilor impotriva statului, reglementata de legislatia sa interna.

b) Sub aspectul competentei consultative Curtea, la cererea statelor - chiar daca un stat nu
este parte la Conventie - si a organismelor OSA adopta avize consultative pentru interpretarea
Conventiei sau altor tratate referitoare la drepturile omului in statele americane.

In privinta raporturilor care exista intre Organizatia Statelor Americane si Curtea

interamericana a drepturilor omului sunt de retinut demersurile intreprinse pentru a asigura si a
intari autonomia Curtii, in calitatea ei de tribunal international al drepturilor omului. Astfel, pe
temeiul unui acord incheiat intre Secretariatul General al OSA si Curte, intrat in vigoare la 1
ianuarie 1998, aceasta a primit autonomie administrativa completa si dreptul de a gestiona
propriul buget, ceea ce include promovarea unei politici proprii de recrutare a functionarilor grefei
si de achizitionare a bunurilor necesare functionarii ei[11].

In continuare vom analiza cateva aspecte jurisprudentiale ale Curtii interamericane a

drepturilor omului[12]. Desi s-a afirmat ca jurisprudenta Curtii interamericane ar fi modesta
comparativ cu cea a Curtii similare europene[13], cercetarea acesteia apare ca o activitate deosebit
de interesanta, mai ales prin raportare la conditiile locale specifice in care ea isi desfasoara
activitatea de control a protectiei drepturilor omului: conflicte armate locale prelungite, stari
exceptionale, miscari teritoriale separatiste, etc.

Un prim aspect il reprezinta dispunerea frecventa, in cursul examinarii cauzelor a

unor masuri provizorii. Astfel, in cauza Prison d`Urso Branca c/ Brazilia, prin decizia din 18
iunie 2002[14], la cererea Comisiei, Curtea a obligat statul parat la luarea unor asemenea masuri
pentru protejarea vietii unor detinuti amenintati de alte persoane aflate in detentie. In alta
cauza, Comunidad de Paz de San Jose de Aparado c/ Columbia[15], tara care se afla in stare
exceptionala, datorita conflictelor armate locale de peste 40 de ani, tot la cererea Comisiei, prin
decizia din 2000, la cererea a 80 de persoane dintr-o comuna, supuse unor amenintari grave
privitoare la viata si bunurile lor, din partea unor grupari armate ilegale, Curtea a dispus luarea
unor masuri provizorii cu caracter preventiv care sa evite producerea unor pagube ireparabile
reclamantilor.

Un al doilea aspect face referire la o serie de hotarari importante ale Curtii in cauze
deosebit de complexe. Astfel, in cauza Barrios Altos c/ Peru din 3 septembrie 2001[16], Curtea a
decis ca masurile de amnistie, de prescriere sau de inlaturare a responsabilitatii care conduc la
impiedicarea urmaririi si pedepsirii persoanelor care se fac vinovate de grave incalcari ale
drepturilor omului, cum sunt comiterea de acte de tortura, executiile extrajudiciare sau arbitrare,
disparitiile fortate, sunt inadmisibile deoarece aduc atingere drepturilor inamovibile recunoscute
in dreptul international al drepturilor omului. In cauza Bulacio c/ Argentinadin 18 septembrie
2003[17], Curtea a statuat in sensul ca persoanele aflate in detentie au dreptul sa traiasca in
conditii compatibile cu demnitatea lor, iar statele trebuie sa le garanteze dreptul la viata si la un
tratament uman, intrucat ele au responsabilitatea centrelor de detentie. In consecinta modul in care
este tratat un detinut trebuie atent examinat, avand in vedere vulnerabilitatea deosebita a
detinutului (urmare a controlului total exercitat de autoritatile statului asupra acestei categorii de
persoane), mai ales atunci cand este vorba de un minor.

In concluzie, vom evidentia care sunt particularitatile sistemului interamerican de

protectie a drepturilor omului, prin raportare la sistemul european similar:

1. Drepturile recunoscute prin Conventia interamericana si prin protocoalele sale aditionale

sunt nu numai civile si politice, dar si economice, sociale si culturale;

2. Nu toate cele 34 de state membre ale OSA au ratificat Conventia interamericana;

numai 25 au semnat-o, 24 au ratificat-o, iar dintre acestea numai 21 au acceptat jurisdictia
contencioasa obligatorie a Curtii interamericane[18].

3. Statele semnatare nu au integrat Conventia interamericana in sistemele lor

nationale de drept, spre deosebire de sistemul european, cu alte cuvinte aceasta nu se poate aplica
in mod direct in statele respective, deci nu poate constitui temei juridic pentru solutionarea unor
litigii in plan national.

4. Curtea interamericana exercita ea insasi controlul executarii hotararilor sale de catre

statele in cauza, spre deosebire de sistemul european, in care supravegherea executarii hotararilor
este asigurata de Comitetul Ministerial al Consiliului Europei. Sistemul interamerican este unul
deficitar, si din acest motiv s-a recunoscut necesitatea crearii, in cadrul OSA a unui mecanism
international de supraveghere a executarii hotararilor Curtii, cu atat mai mult cu cat doar 3 state –
Columbia, Costa Rica si Peru, au instituit proceduri interne care garanteaza executarea hotararilor
Curtii.

5. Competenta jurisdictionala a Curtii interamericane este una facultativa, intrucat

este nevoie de o declaratie a statelor de a accepta competenta Curtii, spre deosebire de sistemul
european in care statele accepta competenta Curtii europene a drepturilor omului prin chiar
ratificarea sau aderarea la Conventie.
[1] Carta a fost adoptata la Bogota, Columbia, la 30 aprilie 1948, si a intrat in vigoare in anul 1951
[2] Corneliu BARSAN, Op. Cit, pp. 50-51
[3] Comisia a inceput sa functioneze efectiv in 6 iunie 1960, dupa alegerea membrilor sai de catre
Consiliul Permanent – organul executiv – al OSA.
[4] Conventia a fost semnata la 22 noiembrie 1969 la San Jose, in Costa Rica, de catre 12 state membre
ale OAS si a intrat in vigoare la 18 iulie 1978. Nu toate statele membre OSA sunt parti la Conventie.
Astfel, SUA au semnat Conventia la 1 iunie 1977, dar nu au ratificat-o ; de asemenea Canada, Santa-
Lucia, St. Kitts si Nevis, St. Vincent nu au semnat-o, iar Trinidad-Tobago, desi a semnat si ratificat
Conventia, a denuntat-o la 26 mai 1998. Astfel, la 31 octombrie 2002 existau 24 de state parti la
Conventie, si anume : Argentina, Barbados, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, Dominica,
Republica Dominicana, Ecuador, San Salvador, Granada, Guatemala, Haiti, Honduras, Jamaica, Mexic,
Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Surinam, Uruguay, Venezuela, Corneliu BARSAN, Op. Cit., pp.
52-53
[5] Corneliu BARSAN, Op. Cit., p. 53
[6] Cele doua Protocoale aditionale la Conventia interamericana sunt Protocolul referitor la
drepturile economice, sociale si culturale semnat la 17 noiembrie 1988 si intrat in vigoare la 16
noiembrie 1999 si Protocolul privitor la abolirea pedepsei cu moartea semnat la 8 iunie 1990 si
intrat in vigoare la 28 august 1991.
[7] Conventia interamericana a drepturilor omului, art. 41
[8] Corneliu-Liviu POPESCU, Op. Cit. pp. 237-238. De asemenea autorul observa ca deosebirea
dintre competenta obligatorie a Comisiei interamericane in materie de plangeri individuale
si competenta ei facultativa pentru sesizarile interstatale este exact inversa fata de cea care a
existat in sistemul Conventiei regionale europene, cat timp in cadrul acestuia a functionat Comisia
europeana a drepturilor omului, adica pana la 1 noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului
nr. 11 la Conventia europeana, Ibidem, p. 23
[9] Corneliu-Liviu POPESCU, Op. Cit. pp. 237-238.
[10] Corneliu BARSAN, Op. Cit. , p. 57
[11] Idem
[12] Corneliu BARSAN, Op. Cit. , pp. 58-59
[13] Paul WACHSMANN, Les droits de l` homme, 4 eme ed., Dalloz, Paris, 2002, p. 36
[14] A se vedea www.corteidh.or.cr; A. Ubeda de Torres, Jurisprudence de la Cour
Interamericaine des droits de l` homme, Leurope des libertes, nr. 9/2002, p. 54 si urmatoarele, dupa
Corneliu Barsan, Op. cit. p. 58
[15] Idem
[16] Nepublicata, Internet site, citat dupa Corneliu BARSAN, Op. Cit., p. 58
[17] Idem
[18] Presedintele Curtii interamericane a drepturilor omului, A.A.Concado Trinidade, in discursul rostit
cu ocazia deschiderii anului judiciar, pe 22 ianurie 2004, observa ca, statele care s-au autoexclus de la
regimul juridic al Conventiei (SUA, Canada), au o indatorire istorica fata de sistemul interamerican de
protectie a drepturior omului, de care ar trebui sa se achite prin participarea la acest sistem, pentru ca
asumarea obligatiilor conventionale internationale de protectie a drepturilor omului semnifica realitatea
atasamentului unui stat la un asemenea sistem, de care trebuie sa beneficieze toate persoanele din
statele regiunii in care el se aplica, indiferent de nationalitate. www. echer.coe.imt, Corneliu
BARSAN, Op. Cit., p. 60