Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi

Facultatea de Istorie

Specializarea Patrimoniu şi Turism Cultural

MAREA COLONIZARE
GREACĂ. ÎNTEMEIEREA
COLONIILOR GRECEŞTI DIN
DOBROGEA

Masterand, Anul I

Gheonea Mirel

IAŞI,

2013

1
 CUPRINS:

I. MAREA COLONIZARE GREACĂ

II. ÎNTEMEIEREA COLONIILOR GRECEŞTI DIN DOBROGEA

I. MAREA COLONIZARE GREACĂ

Unul din fenomenele cele mai însemnate ale epocii arhaice este marea colonizare
greacă. Este un proces complex care a durat multe secole şi care a avut consecinţe foarte
importante pentru întreaga istorie antică. I se spune marea colonizare greacă, pentru a se
deosebi de alte colonizări care au avut loc în perioade mai vechi (myceniană şi homerică) şi
mai târzii. Marea colonizare se plasează între jumătatea secolului VIII şi jumătatea secolului
VI a.Chr. Denumirea de colonizare este oarecum improprie, deoarece grecii foloseau pentru
aceasta cuvântul apoikia, care înseamnă departe de casă, strămutare1.
Cauzele marii colonizări greceşti trebuie căutate în întreaga evoluţie a lumii greceşti
posterioare epocii homerice. Este vorba de o relativă suprapopulare a Greciei, rezultată dintr-
o evidentă creştere demografică, dar mai cu seamă dintr-o inegalitate a şanselor, deoarece
pământul, principala bogăţie, era deţinut mai ales de aristocraţie. La aceasta se adaugă
conflictele sociale din diferite cetăţi, ceea ce a făcut ca, în unele cazuri, cei învinşi să plece în
alte locuri, precum şi spiritul de aventură2.
La început, întemeierea coloniilor se făcea relativ spontan. Treptat, mişcarea de
colonizare a devenit tot mai organizată, un rol important jucându-l oracolul de la Delphi,
unde se adunaseră numeroase date despre ţinuturile şi populaţiile unde urmau să se
întemeieze noile colonii, astfel consultarea acestuia de către viitorii colonişti devenise
aproape obligatorie. Întemeierea unei colonii era de obicei precedată de alte contacte în urma
cărora se vedea măsura în care populaţia locală accepta pe noii veniţi, precum şi bogăţiile
naturale ale regiunii respective. Uneori se stabilea o factorie comercială prin care grecii
făceau comerţ cu populaţia locală3.
Grupul de colonişti era condus de un oiketes, care, de obicei, după moarte, devenea

1 Mihail Vasilescu, Octavian Bounegru, Lucretiu Bîrliba, Orientul mijlociu si Mediterana in antichitate, curs
pentru invatamant la distanţă, Anul I, semestrul I, 2010-2011, p. 78.

2 Ibidem.

3 Ibidem, p. 79.
2
eroul coloniei fiind sărbătorit periodic. Colonia păstra multă vreme legături strânse cu
metropola. În colonie se vorbea acelaşi dialect ca cel din metropolă, avea aceleaşi divinităţi
şi, uneori, metropola numea şi pe principalii magistraţi. Cu timpul însă, aceste legături
slăbeau, colonia devenind practic independentă de metropolă4.
Nu se ştie în ce măsură la procesul de colonizare au participat şi femeile. În sursele
greceşti, exista unele indicii că la acest proces au luat parte numai bărbaţii şi, sprijiniţi pe
aceste indicii, unii învăţaţi moderni cred că această manieră a fost generală. După întemeierea
coloniei, coloniştii încheiau căsătorii cu femei localnice iar urmaşii erau crescuţi după
obiceiul grec. Teoria este greu de susţinut, fiind imposibil de crezut că în această vastă şi
îndelungata mişcare de colonizare au fost implicaţi numai bărbaţii, iar faptele care o susţin nu
trebuie generalizate5.
În ceea ce priveşte direcţiile de colonizare, acestea au vizat mai cu seamă litoralul
nordic al Mării Mediterane, bazinul egeean, Hellespontul, Propontida (Marea Marmara) şi
Pontul Euxin. Pe litoralul siro-palestinian şi pe cel nord-african, au fost întemeiate puţine
colonii, deoarece statele de acolo nu au încurajat acest lucru. La procesul de colonizare au
participat numeroase cetăţi greceşti. Nu toate însă au jucat acelaşi rol, deoarece unele
metropole au creat numeroase colonii. Din această cauză se vorbeşte de colonizarea
chalcidiană sau eubeană, deoarece cetăţile Kyme, Eretria şi Chalkis din insula Eubeea au
întemeiat multe colonii mai cu seamă în vest, de colonizarea corinthiană sau de colonizarea
milesiană6.
Sudul Italiei şi Sicilia au fost printre cele mai vechi ţinuturi unde au fost întemeiate
colonii. Probabil cea mai veche colonie greacă cunoscută până acum este Pithekoussai,
situată în insula cu acelaşi nume (azi Ischia). Cercetările arheologice din această insulă au
dovedit că aici coloniştii eubeeni din Eretreea şi Chalkis, dar, probabil, şi de alte origini, au
întemeiat noua aşezare către anul 770 a.Chr. Tot în această colonie a fost descoperită şi cea
mai veche inscripţie grecească cunoscută până acum. Printre cele mai de seamă colonii
chalcidiene din Italia şi Sicilia au fost Kyme, în Campania, pe la 750 a.Chr., apoi, în Sicilia,
cam în aceeaşi perioadă, colonia Naxos şi Zancle, aceasta din urmă fiind numită mai târziu
Messana7.

4 Ibidem.

5 Ibidem.

6 Ibidem.

7 Ibidem.
3
 Pe coasta occidentală a Greciei şi în insulele învecinate, Corinthul a întemeiat, pe la
734 a.Chr., Corcyra, iar aceasta fondează, singură sau împreună cu metropola, mai multe
colonii, mai importante fiind Ambracia, Apollonia şi Epidamnos. În nordul Mării Adriatice,
Corinthul întemeiază Hâtria (Adria), iar în Sicilia, pe la 734 a.Chr., cea mai importantă
colonie a sa, Syracuza8.
În Sicilia, Megara întemeiază Megara Hyblaia, pe la 750 a.Chr., Rhodosul întemeiază,
pe la 690 a.Chr Gela care, la rândul ei, întemeiază pe la 580 a.Chr. colonia Akragas, numită
mai târziu de romani Agrigentum. În sudul Italiei sunt aşa numitele colonii aheene, deoarece
coloniştii proveneau în bună măsură din Ahaia peloponnesiacă, teritoriu situat în nordul
Peloponesului: Sybaris şi Crotona, în ultimele două decenii ale secoluli VIII a.Chr., iar
Metapontum, pe la 680 a.Chr. Tot în sudul Italiei, spartanii au întemeiat pe la 708 a.Chr.
singura lor colonie, Târâş, numită de romani Tarentum, iar locrienii au întemeiat, curând după
anul 679, colonia Locroi Epizephirioi . Marele număr de colonii greceşti din sudul Italiei au
făcut ca acest teritoriu să fie numit de greci şi de romani Grecia Mare ( Megale Hellas,
Magna Graecia)9.
În Liguria, foceenii au întemeiat pe la 600 a.Chr. colonia Massalia (azi Marsilia),
apoi colonia Monoicos (azi Monaco); pe coasta mediteraneeană a Iberiei, grecii au întemeiat
coloniile Mainake, Hemeroskopeion10.
Pe coasta Africii de Nord, colonizarea a avut mai puţin succes, deoarece statele de
acolo au acceptat mai greu prezenţa grecilor. În delta Nilului, coloniştii din mai multe cetăţi
greceşti au întemeiat colonia Naucratis, iar dorienii din Thera, Rhodos şi alte cetăţi mai mici
au întemeiat, pe coasta libiană, colonia Kyrene11.
În bazinul Mării Egee, în Hellespont, Propontida şi Bosfor, chalcidienii au colonizat
Peninsula Chalcidică, întemeind, pe la sfârşitul secolului al VIII-lea, nu mai puţin de 32 de
cetăţi. Tot coloniştii din Eubeea fundează coloniile Pydna, Methone şi Abdera. Coloniştii din
Chios au întemeiat Maroneea, iar coloniştii din insula Paros au întemeiat colonia Thasos. În
sfârşit, coloniştii din Milet au întemeiat coloniile Abydos, Lampsakos şi Kyzicos12.
Coloniştii din Megara au întemeiat, pe coasta tracică, coloniile Selymbria şi
8 Ibidem.

9 Ibidem, p. 80.

10 Ibidem.

11 Ibidem.

12 Ibidem.
4
Byzantion. Megara împreună cu Tanagra au întemeiat colonia Heracleea Pontică13.
Litoralul Mării Negre a fost de asemenea foarte atractiv mai ales pentru milesieni.
Astfel, pe la mijlocul secolului al VIII-lea a.Chr. ei întemeiază, pe litoralul nordic al Asiei
Mici, coloniile Sinope, Trapezunt şi, poate, Amisos. În nordul Mării Negre ei întemeiază
Olbia; pe litoralul estic, colonia Phasis, iar pe litoralul vestic al Pontului Euxin, Tyras, Histria,
Tomis, Dionysopolis, Odessos şi Apollonia. În aceeaşi regiune, dorienii întemeiază coloniile
Callatis şi Mesambria. Către jumătatea secolului al VI-lea a.Chr., marea colonizare greacă se
apropie de sfârşit. Ultimul impuls colonizator este cauzat de cucerirea Lydiei de regele persan
Cyrus al II-lea, în anul 546 a.Chr., ceea ce a făcut ca numeroşi greci de pe litoralul vestic al
Anatoliei să nu accepte dominaţia persană, întemeind, mai cu seamă în Italia, noi cetăţi14.
Consecinţele marii colonizări greceşti au fost foarte importante. Prin aceasta, arealul
lumii şi civilizaţiei elenice a sporit foarte mult, cu influente benefice atât pentru greci cât şi
pentru populaţiile locale. Întemeierea de noi colonii a fost adesea un mijloc de a stinge
conflictele interne din diferitele metropole. Totodată, coloniile greceşti au influenţat puternic
populaţiile locale, care au primit un impuls semnificativ pentru trecerea la un nou tip de
civilizaţie, cel antic15.
II. ÎNTEMEIEREA COLONIILOR GRECEŞTI DIN DOBROGEA

Nu toate coloniile greceşti din Dobrogea ne sunt cunoscute, în sensul că ar fi fost

localizate şi cercetate. Orgame (în epoca romană Argamum) este cea dintâi localitate de pe
teritoriul ţării noastre al cărei nume e pomenit într-un izvor literar antic. Mai puţin sigur
localizate sunt Stratonis Turris (la sud de Tomis, poate lângă Capul Tuzla) şi Portul carienilor,
undeva la sud de Callatis16.
Principalele colonii greceşti de pe teritoriul României – Histria, Tomis şi Callatis –
aparţin aşa-numitului al II-lea val al mişcării de colonizare, care începe către jumătatea
secolului al VII-lea a.Chr. şi, într-un timp relativ scurt, duce la întemeierea unei întregii serii
de aşezări milesiene sau megariene pe ţărmurile de vest şi de nord ale Mării Negre, de la
Apollonia Pontica până la Olbia. Şi mai departe spre est, de-a lungul aceluiaşi ţărm nordic al

13 Ibidem.

14 Ibidem.

15 Ibidem.

16 D. M. Pippidi, D. Berciu, Geţi si greci la Dunărea de Jos – din cele mai vechi timpuri până la cucerirea
romană, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti, 1965, p. 148-149.
5
Mării Negre, în Crimeea şi pe malul asiatic al Mării de Azov17.
Histria şi Tomis sunt amândouă întemeiate de către Milet, în timp ce Callatis e o
colonie a Heracleii Pontice, la rându-i o ctitorie a megarienilor ajutaţi de beoţieni18.
Histria e cea mai veche colonie grecească de pe întreg ţărmul de vest al Pontului.
Tradiţia literară fixează întemeierea ei în 657-656 a.Chr. Cercetările arheologice au scos la
iveală loturi bogate şi variate de ceramică de import – rodiană, ioniană, corinthiană şi chiar
attică – databilă în a doua jumătate a secolului al VII-lea a.Chr19.
Alegerea locului pentru întemeierea cetății a fost strâns legată de condițiile
geografice care puteau favoriza dezvoltarea economică, după un model bine cunoscut pentru
aşezările costiere greceşţi. Sursele arheologice şi istorice reflectă importanța economică a
cetății şi atestă intense activități legate de comerțul maritim care nu puteau fi posibile fără
existența unor condiții de navigație în apropierea cetății20.
Este astfel unanim acceptat faptul că cetatea a fost un important centru portuar în
antichitate cu deschidere liberă spre mare fiind aşezată într-un golf marin (numit în
antichitate Halmyris)21.
De la întemeierea cetății şi până azi peisajul histrian a suferit modificări majore, ce au
dus la sedimentarea fostului golf marin şi formarea actualului sistem lagunar Razelm-Sinoe.
Astăzi cetatea Histria se găseşte departe de țărmul actual al Mării Negre, la o distanță de 8
km în interiorul uscatului, pe malul lacului Sinoe. Transformările de peisaj ce au avut loc de-a
lungul celor 14 secole de existență ale cetății vor avea consecințe însemnate pentru viața
economică a acesteia, iar declinul şi abandonarea au fost puse în legătură cu blocarea
accesului cetății la mare, în urma apariției grindului Chituc22.
Tomisul a fost întemeiat în prima jumătate a secolului al VI-lea a.Chr. Oraşul modern
îl acoperă pe cel antic, dar descoperirile includ un număr de amfore de vin din prima jumătate
17 Ibidem, p. 149.

18 Ibidem, p. 150.

19 Ibidem, p. 150-151.

20 Doctorand Diana Hanganu, Conducător ştiințific prof. Univ. Dr. Floare Grecu, Histria – Studiu de
Geoarheologie – Teză de doctorat – Rezumat-, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Școala
doctorală Simion Mehedinți- natură şi dezvoltare durabilă, Bucureşti, 2012, p. 4, pe
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/HANGANU%20DIANA%20-%20Histria,%20studiu
%20de%20geoarheologie/rezumat%20Histria.pdf.

21 Ibidem.

22 Ibidem.
6
a secolului al VI-lea a.Chr23.
Promontoriul tomitan se oferea ca escală inevitabilă pentru navigatori. Izvoarele
literare (Strabon, Geographia., VII, 6, 1; Pomponius Mela, De chorographia, II, 2, 22;
Ptolemaeu, Geographia., III, 10, 3; Arrian, Scutum Durae Europi repertum, Tabula
Peutingeriana, Itinerarium Antonini etc.) îi stabilesc locul în Pontul Stâng, între Histria şi
Callatis şi distanţa în stadii faţă de acestea: 250 de stadii faţă de Histria şi 280 de Callatis –
după Strabon – sau 300 de stadii faţă de amândouă – după Arrian. Izvoarele mai târzii
păstrează mai puţin această ordine în enumerare – notăm totuşi la geograful din Ravenna
secvenţa Callatis – Stratonis – Tomis – Histria restul documentelor fie că adoptă o notaţie
selectivă (la Ammianus Marcellinus), fie că amestecă plasarea unor toponime (la Procopius
din Caesareea). Denumirea aşezării variază în greacă Τόµις sau Τοµεύς iar în latină, Tomi
sau Tomis. Alte forme - Τοµέοι (Pseudo Skymnos), Tomoe, (Pomponius Mela), Tomos
(acuzativul de la un nominativ Tomoi la Plinius cel Bătrân) sau în formă grecească în aceeaşi
relaţie cauzală - Τόµους-Τόµοι (Apollodori Bibliotheca), Τοµέα (Scutum Durae Europi) sau
cu acuzativul Τοµέας de la un nominativ Τοµεῖς (la Arrian) -, sunt considerate aberante sau
rare. Monedele au înscrise şi ele forme diferite - Τόµι, Τοµέως, Τόµος, Τοµέων (pe
monedele autonome forma frecventă fiind Τόµι). În documentele epigrafice toponimul este
constant Τόµις (greacă) sau Tomis (latină), un nominativ Τοµεύς apărând ca o formă poetică
pentru Τόµις. Locul este desemnat prin terra Tomitana (Ovidiu, Ex Ponto, I, 1, 1-2), iar
locuitorii sunt Tomitae (la Ovidiu), Tomitani (în izvoarele epigrafice)24.
Toponimul a ocazionat căutarea unor etimologii legate de uciderea lui Absyrtos, la
Ovidiu (Tristia, III, 9, 1-10) şi într-un compendiu de mitologie de sec. III p. Chr., cunoscut ca
Biblioteca lui Apollodor. Ambele surse apropie numele aşezării de substantivele greceşti
τόµος = tăietură, bucată şi τοµεύς = cuţit, lamă. Nu lipsesc nici credinţele într-un erou
fondator sau eroină fondatoare, primul recunoscut pe monedele locale, iar ultima variantă
întâlnită la un scriitor de sec. VI p. Chr. – Iordanes, care vrea să explice, probabil, prezenţa
sciţilor în sec. IV a. Chr. în Dobrogea: după Iordanes (Getica, 62), regina acestora, Tomyris, a
zidit pe ţărmul moesic al Pontului oraşul Tomis, căruia i-a dat numele său25.

23 John Boardman, Grecii de peste mări. Colonizarea greacă şi comerţul timpuriu, Editura Meridiane,
Bucuresti, 1988, p. 322.

24Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu, Tomis în perioada autonomă (sec. VI-IV a. Chr.). Relaţiile greco-
orientale, p. 22.pe http://csea.wikispaces.com/file/view/2.+Tomis.pdf.

25 Ibidem.
7
 Colonia grecească Callatis a fost întemeiată spre sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr26.
Numele şi poziţia geografică a oraşului este bine documentată în izvoarele literare
antice (Plinius cel Bătrân, Historia Naturalis, IV 11 (18), 44 şi VI 33 (39), 218; Arrian 24, 1;
Ptolemeu III 10, 3; Diodor XX 112; Tabula lui Peutinger, VIII 4; Itinerarii Antonini, 227;
Synekdemos, 637; Geograful din Ravenna, Cosmographie V 11). Plinius cel Bătrân ne
transmite informaţia că aşezarea s-a numit la început Cerbatis (Nat. Hist. IV 11 [18], 44)27.
Unanim recunoscută este ipoteza prin care oraşul a fost fondat de către coloniştii
veniţi din Heracleea Pontică (Psedudo-Scymnos, v. 760 – 763; Strabon, XII 3,6), informaţia
prin care milesienii au fondat oraşul Callatis (Pomponius Mela, II, 2, 22) pare să fie o simplă
eroare a autorului28.
Singura sursă utilizabilă, privitoare la data întemeierii, este cronica din sec. I a. Chr.,
a lui Pseudo-Scymnos, care reia informaţia lui Demetrios din Callatis (sec. IV a.Chr., opera
acestuia Despre Europa şi Asia s-a pierdut), după care colonia ar fi fost întemeiată de
locuitorii din Heraclea Pontică, la porunca unui oracol, în vremea în care Amyntas prelua
comanda asupra macedonenilor. În istoria Macedoniei se cunosc trei regi cu numele de
Amyntas (Amyntas I, 540-498 a. Chr., Amyntas II, cca. 395 a. Chr., Amyntas III, 390-369 a-
Chr.) ceea ce îngreunează datarea exactă a fondării coloniei, după informaţia dată de izvorul
antic29.
Datarea târzie este susţinută de rezultatele cercetărilor arheologice de până acum,
astfel încât la Callatis, în cercetările din zona urbană sau în cele din necropolele orşului antic,
dar nici în teritoriul rural, nu au fost descoperite artefacte mai vechi de sfârşitul sec. V –
începutul sec. IV a.Chr. Existenţa unei instituţii în forme arhaice, a probulilor, a unei
sistematizări urbane impecabile şi a unei organizări administrative a teritoriului rural, ambele
datate în prima jumătate a sec. IV a.Chr., converg spre o datare timpurie, sfârşit de sec. VI –
începutul secolului V a.Chr30.
Alegerea locurilor destinate să primească pe emigranţi n-a fost niciodată
26 D. M. Pippidi,, op. cit., p. 152.

27 Doctorand Nicolaie Alexandru, Coordonator ştiinţific prof. dr. Alexandru Suceveanu Teritoriul callatian în
epocă elenistică. Teză de doctorat. Rezumat, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Bucureşti, 2010, p.
4, pe http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Alexandru%20Nicolae%20-%20Teritoriul
%20Callatian%20in%20Epoca%20Elenistica/Nicolaie%20Alexandru,%20Rezumat%20teza%20doctorat.pdf .

28 Ibidem.

29 Ibidem.

30 Ibidem.
8
întâmplătoare. În cazul Histriei e evident că fixarea coloniştilor în fundul actualei lagune
Sinoe, la o distanţă relativ mică de gura cea mai de sud a Deltei (actualul braţ Sf. Gheorghe)
şi la o distanţă încă şi mai mică de Dunavăţul altădată navigabil, se justifică, pe de o parte,
prin facilităţile pe care această aşezare putea să le ofere coloniştilor în vederea pescuitului, pe
de altă parte, prin uşurinţa cu care, pornind de aici, pe drumuri de apă, se putea pătrunde în
interiorul pământului getic31.
Întreaga dezvoltare a coloniilor greceşti dovedeşte că intenţia primilor colonişti era de
a valorifica bogăţiile naturale ale locurilor alese deopotrivă, începând cu solul arabil, a cărui
căutare a constituit principalul impuls al mişcării de colonizare32.
Pe unele ţărmuri grecii şi-au făcut loc cu ajutorul armelor, după lupte mai mult sau
mai puţin îndelungate, în general vorbind, aşezarea lor s-a făcut în înţelegere cu localnicii, a
căror bunăvoinţă s-au priceput s-o câştige prin făgăduieli sau s-o cumpere cu daruri. Un rol
hotărâtor l-au jucat, în această privinţă, căpeteniile locale şi aristocraţia tribală, gata să lege
cu noii veniţi relaţii de pe urma cărora urmăreau să dobândească fie aur şi argint, fie pe calea
schimburilor urmăreau să obţină produse meşteşugăreşti sau ulei şi vin33.
În felul acesta, caracterul fiecărei aşezări coloniale avea să fie determinat de mediul
natural şi istoric în care a luat fiinţă şi aceasta explică pentru ce unele colonii pontice au fost
din capul locului centre producătoare de grâne, în timp ce altele au trecut printr-o fază
neguţătorească în cursul căreia activitatea locuitorilor s-a îndreptat cu precădere spre
schimbul de mărfuri aduse din Sud cu principalele produse ale populaţiei locale34.
Rolul grecilor în istoria lumii antice a fost acela de a mijloci contacte între
metropolele evoluate ale Sudului, ajunse pe o treaptă remarcabilă de înflorire economică,
politică şi culturală şi lumea barbară din nord şi nord-est. Raporturile dintre localnici şi noii
veniţi se modifică esenţial în funcţie de transformările petrecute în structura triburilor getice
din dreapta şi din stânga Dunării. Economice înainte de toate, aceste raporturi vor cunoaşte de
la o vreme o formă politică, atunci când puternice uniuni tribale, controlând teritorii întinse
pe un mal sau altul al fluviului, izbutesc să-şi impună legea cetăţilor de pe litoral, a căror
activitate o controlează şi de la care percep tribut, în schimbul unei protecţii mai mult sau mai

31 D. M. Pippidi,, op. cit., , p. 153.

32 Ibidem, p. 153-154.

33 Ibidem, p. 154-155.

34 Ibidem, p. 155.
9
puţin nominale35.
Elenii pontici continuă să întreţină şi cu cetăţile metropolitane legături profitabile
ambelor părţi. Coloniile greceşti procurau hrana pentru populaţia în continuă creştere, pe un
teritoriu în genere puţin prielnic culturii cerealelor şi în a cărui punere în valoare a limitelor
unei anumite productivităţi nu puteau fi depăşite. Hrana era şi ea exportată în metropole. Se
realizau între coloniile greceşti şi cetăţile metropolitane relaţii politice dar mai ales culturale,
în domeniile artei, literaturii, religiei36.
În prima epocă a fierului se produce şi individualizarea daco-geţilor din marele neam
al tracilor. Civilizaţia getică a fost puternic influenţată de colonizarea greacă care a atins
ţărmurile vestice ale Mării Negre încă din secolul VII a.Chr. Materialele arheologice rezultate
în urma cercetărilor de la Beidaud, Vişina, Enisala, Babadag-Kurt, Sarinasuf dovedesc
receptivitatea lumii getice faţă de produsele unei civilizaţii superioare, cea grecească37.
BIBLIOGRAFIE

1. Mihail Vasilescu, Octavian Bounegru, Lucreţiu Bîrliba, Orientul mijlociu şi

Mediterana în antichitate, curs pentru învăţământ la distanţă, Anul I, semestrul I,
2010-2011, p. 78.
2. D. M. Pippidi, D. Berciu, Geţi şi greci la Dunărea de Jos – din cele mai vechi
timpuri până la cucerirea romana, Editura Academiei Republicii Populare Române,
Bucureşti, 1965, p. 148-149.
3. John Boardman, Grecii de peste mări. Colonizarea greacă şi comerţul
timpuriu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988, p. 322.
4. Florin George Topoleanu,Gabriel Jugănaru, Steluţa Pârâu, Paul Lucian
Tocanie, Studiu privind aspecte istorice şi etnografice ale comunităţilor locale din
rezervaţia biosferei Delta Dunării, Editată de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale
Tulcea,
2008,pehttp://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului
/patz_delta_dunarii/Subproiect_Muzeu_Tulcea.pdf.

5. Doctorand Nicolaie Alexandru, Coordonator ştiinţific prof. dr. Alexandru

Suceveanu Teritoriul callatian în epocă elenistică. Teză de doctorat. Rezumat,
Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Bucureşti, 2010, p. 4,
pehttp://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Alexandru%20Nicolae
%20-%20Teritoriul%20Callatian%20in%20Epoca%20Elenistica/Nicolaie
35 Ibidem.

36 Ibidem, p. 156.

37Florin George Topoleanu, Gabriel Jugănaru, Steluţa Pârâu, Paul Lucian Tocanie, Studiu privind aspecte
istorice şi etnografice ale comunitaţilor locale din rezervaţia biosferei Delta Dunării, Editată de Institutul de
Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, 2008, p. 4, pe
http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/patz_delta_dunarii
10
%20Alexandru,%20Rezumat%20teza%20doctorat.pdf .

6. Doctorand Diana Hanganu, Conducător ştiințific prof. Univ. Dr. Floarea

Grecu, Histria –Studiu de geoarheologie– Teză de doctorat – Rezumat-, Universitatea
din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Școala doctorală Simion Mehedinți- natură şi
dezvoltare durabilă, Bucureşţi, 2012, p. 4, pe
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Decembrie/HANGANU%20DIANA
%20-%20Histria,%20studiu%20de%20geoarheologie/rezumat%20Histria.pdf.

7. Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu, Tomis în perioada autonomă(sec.VI-IVa.

Chr.). Relaţiile greco-orientale, p. 22, pe http://csea.wikispaces.com/file/view/2.-
Tomis.pdf.

11