Sunteți pe pagina 1din 3

Tema iubirii in Anna Karenina

Iubirea este poate cea mai vastă temă a literaturii. E abordată din o multitudine de puncte
de vedere şi concepte filozofice. Ei i se acordă o importanţă deosebită, ca experienţă umană
fundamentală. Iubirea este o temă inepuizabilă, de o vechime imemorabilă, deoarece originile ei
se leagă de originile culturii umane. Oricât de repetabilă ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii,
tema iubirii rămâne vie şi mereu fascinantă. Ea reprezintă o obsesie nu doar a poeţilor,
prozatorilor şi dramaturgilor, ci şi a celor care vor să o evalueze teoretic şi să o facă inteligibilă
logic: Stendhal, Proust, Octavio Paz şi mulţi alţii. Or, sentimentul iubirii, deşi etern şi repetabil,
pare să se sustragă încercărilor de definire. În literaturile lumii iubirea e un spaţiu tematic de o
surprinzătoare complexitate, de la Cântarea Cântărilor şi Epopeea lui Ghilgameş, la mari creaţii
moderne Matei Iliescu de Radu Petrescu, în literatura română, sau ca Anna Karenina de Tolstoi.

Romanul lui Lev Tolstoi, Anna Karenina, este unanim recunoscut ca fiind unul din
piscurile cele mai înalte ale artei literare. Romanul este centrat pe cele trei personaje cu cea mai
mare încărcătură afectivă: Anna şi Alexei, nume dedublat de scriitor, pe de o parte soţul legitim,
Alexandrovici, iar pe de alta parte, Vronski în care eroina investeşte esenţialul până la renunţarea
parţiala a fiului Serioja şi, în final, până la renunţarea totala de sine.

Căsătorită prematur cu Alexandrovici, prin aranjament familial, Anna este privată de


dragostea soţului (ceea ce o aruncă în braţele lui Vronski ), dar profund legată de fiul acestuia,
singura ei raţiune care o face să penduleze dureros între cei doi bărbaţi. Oferindu-i-se în prima
instanţă divorţul, în mod gratuit, Anna se vede constrânsa a refuza, înţelegând consimţământul
drept renunţare deliberată la copilul iubit. Anna Karenina compromite, în cele din urmă, în
numele iubirii, fericirea propriului copil şi, o dată cu ea, propria fericire. Anna constată că a
jertfit totul pentru iubire şi de faptul că revendica aceeaşi dragoste pe care a avut-o cu
Alexandrovici doar ca acuma o are cu Vronski, o dragoste lipsită de libertate şi afecţiune. Tolstoi
îşi plasează povestea despre adulter şi autocunoaştere într-un cadru rus cu un val năvalnic de
uriaşe schimbări istorice din ultima jumătate a secolului al XIX-lea, având în prim plan atât
aspectele istorice cât şi cele personale şi psihologice. În Rusia Annei Karenina se dezlănţuie o
bătălie între valorile patriarhale care susţin aristocraţii şi valorile liberale deseori numite liber
gânditori în roman. Conservatorii cred în tradiţii precum guvernarea autoritară, pe când liberalii
cred în tehnologie, raţiune şi democraţie.
Anna e comparată cu Emma Bovary a lui Flaubert, întrucât “suferă de idealism, sau mai
exact este romanţioasă, vrea imposibilul, bărbatul ideal, ba încă şi mai mult, un bărbat dedicat cu
totul dragostei precum ea”.
Este istoria a două iubiri, istorie care se desfăşoară paralel, contrapunctic: cea care îi
uneşte pe Kitty şi Levin în armonia vieţii calme de familie, şi iubirea vinovată dintre tânăra soţie
a bătrânului Karenin şi frumosul ofiţer, contele Vronski. Rareori în întreaga literatură universală
a fost realizat cu atâta fineţe şi forţă de studiu al evoluţiei sentimentelor - de dragoste pură, de
dorinţă, de suferinţă, de gelozie, de milă, de remuşcare, de obsesii, de disperare - ca cel pe care
Tolstoi îl face asupra membrilor triunghiului conjugal. Viaţa intimă a eroilor se desfăşoară pe
fondul unor adânci contradicţii sociale care le determină în cele din urmă soarta. Problemele
sociale fundamentale îşi găsesc expresia în căutările lui Levin, în incercările lui de a găsi calea
cea mai justă în comportare în condiţiile dezvoltării capitalismului. Levin suferă la vederea
ruinării nobilimii şi speră într-o redresare. El se ridică împotriva tendinţelor de dezvoltare
capitalistă în domeniul agriculturii şi luptă pentru găsirea unei limbi comune de înţelegere între
mujici şi moşieri, în interesul amândurora. Mersul firesc al istoriei contrazice însă teoriile lui
Levin şi el cade într-un profund pesimism, care-l aduce la un pas de sinucidere.
Căsătorită prematur cu Alexandrovici , prin aranjament familial , Anna este privată de
dragostea soţului (ceea ce o aruncă în braţele lui Vronski ), dar profund legată de fiul acestuia ,
singura ei raţiune care o face să penduleze dureros între cei doi bărbaţi. Oferindu-i-se în primă
instanţă divorţul, în mod gratuit , Anna se vede constrânsă a refuza , întelegând consimţâmântul
drept renunţare deliberată la copilul iubit. Anna Karenina compromite ,în cele din urmă, în
numele iubirii, fericirea propriului copil şi, o dată cu ea , propria fericire.
Dragostea celui de-al doilea (Vronski ) , aparent nestăvilită , capătă aspect obişnuit ,spre
exasperarea Anei care , jertfind totul pentru iubire , revendică aceeaşi dragoste lipsită de orice fel
de libertate . Lumea interlopă , teatrul, jocurile de noroc alcătuiesc delectarea omului care a ales
izolarea soţiei din cauza societăţii abjecte .
Anna Karenina o aristocrată frumoasă din St. Petersburg, căsătorită, care în căutarea
dragostei şi a onestităţii emoţionale este proscrisă din societate. Relaţia adulteră a Anei o azvârle
în exil de societate,la nefericire, şi într-un final la sinucidere. Anna este frumoasă în toate
sensurile, este inteligentă, învăţată, citeşte cu pasiune, scrie cărţi pentru copii, şi are o abilitate
înnăscută de a preţui arta. Fermecătoare dar rezervată, captează atenţia mai tuturora din înalta
societate . Anna crede în dragoste, nu doar în cea romantică, ci şi în dragostea de familie, şi în
prietenie deasemenea, precumputem observa din devotamentul ei pentru fiul ei, din efortul ei
fervent de ai împăca pe Stiva şi Dolly Oblonsky . Anna detestă cel mai mult falsitatea, şi îl
consideră pe soţul ei, Karenin, însuşi întruchiparea falsităţii, convenţionalitatea fără sentimente
pe care o detestă.
Anna Karenina se zbate între pasiunea ei pentru Vronsky şi dorinţa ei de a fi
independentă pe de o parte şi datoria ei de soţie, şi dragostea ei de mamă pe de altă parte.
Alexei Kirillovich Vronsky este un militar bogat şi elegant a cărui dragoste pentru Anna o
motivează pe aceasta să-şi părăsească soţul şi fiul. Vronsky, pasionat, acordă o deosebită atenţie
Anei, dar totuşi este evident decepţionat când relaţia lor îl obligă să renunţe la dorinţa lui de a
avansa în carieră. Vronsky modelat după eroul romantic din perioada precedentă a literaturii, are
caracteristici ale singuraticului ideal. Totuşi are o parte întunecată în interiorul personalităţii sale,
parcă Tolstoi refuză să permită cititorului să se apropie prea mult de adevăratul caracter al lui.
Întradevăr Tolstoi ne dă acces la mult mai puţine gânduri ale lui Vronsky decât la celelalte
personaje ale romanului. Chiar dacă decizia lui de a rupe relaţia cu Kitty aproape distruge viaţa
acesteia, la sfârşitul romanului, Vronskz este mai mult sfânt decât demonic şi comportamentul lui
faţă de Anna este impecabil, deşi sentimentele lui faţă de ea se atenuează. Ibrăileanu admira la
Tolstoi cunoasterea profundă a sufletului feminin, în special. Acestuia îi consacră un excepţional
studiu critic - îl impresionează puternic şi durabil prin arta magistrală cu care Anna Karenina
trece de la psihologie la etică, disecând necontenit sufletul sfâşiat de remuşcări al eroinei. Tolstoi
îşi iubeşte eroina şi suferă pentru ea, aşa cum G. Ibrăileanu o va iubi pe Adela.
Iubirea este o temă inepuizabilă şi oricât s-ar scrie despre iubire, mai rămân încă multe
de scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continuă să scrie despre dragoste, sub alte
forme, sub alte titluri, descriind noi trăiri. Iubirea este şi va rămâne tema fundamentală a
literaturii tuturor prezentului, trecutului şi viitorului.