De la criză la fericire

Depăşirea crizei sociale prin conştientizarea valorilor autentice

de Michael SZELLNER,
fizician, terapeut, lector Anatecor,
©2009, Arad

Rezumat
Prezentul articol este o continuare a lucrărilor prezentate în anii anteriori la
Conferinţele ANATECOR:
2006 – Tehnica de protezare a câmpului morfogenetic uman
2007 – Structura subtilă a societăţii umane contemporane
2008 – Metaterapia holistică a societăţii contemporane
în care autorul a dezvoltat concepţia sa holistică despre lume şi viaţă cât şi consecinţele
acesteia.
Viziunea holistică a societăţii umane prezumă că orânduirile sociale succesive nu au
dispărut niciodată şi că ele au fost suprapuse şi integrate în societatea umană contemporană
de-a lungul evoluţiei acesteia. Astfel biocâmpului colectiv – „egregorul” sau „conştientul
colectiv” al societăţii – prezintă o patologie macroscopică similară celei a disfuncţiilor
biocâmpului uman individual – „aura” şi poate fi supus unui proces de „meta-terapie”.
Pentru „vindecarea” la nivel macroscopic a societăţii autorul sugerează aplicarea
tehnicilor de autoterapie asupra indivizilor, cu efect sinergic de vindecare a întregii societăţi şi
depăşirea crizei cu care se confruntă omenirea. Tehnicile sugerate urmăresc realizarea fericirii
personale a fiecărui individ, în funcţie de condiţiile individuale date.
Pe tot parcursul lucrării sunt prezentate exemple pentru argumentarea ideilor şi
viziunilor susţinute, alături de sugestii imediate pentru remedierea şi dezvoltarea durabilă a
egregorului societăţii.

Prolog
Omenirea se confruntă în prezent cu unele din cele mai complexe simptome ale unui
fenomen denumit criză, observabilă pe nivele multiple: ecologic, socio-economic şi spiritual.
Principalii lideri de opinie ai societăţii, în frunte cu mass media, excelează în lamentări şi
prezentarea publică a simptomelor crizei, contribuind astfel la amplificarea dramatică a
acesteia. Încercările convenţionale din interiorul societăţii de a rezolva efectele crizei au fost
în cea mai mare parte sortite eşecului. Criza însăşi constituie o situaţie extraordinară a
realităţii manifeste, astfel că este necesară o soluţie la fel de neconvenţională pentru
soluţionarea temeinică şi durabilă a crizei.

Viziunea holistică despre lume şi viaţă

Majoritatea viziunilor holistice despre lume şi viaţă includ doctrina conform căreia
lumea şi viaţa în ansamblul lor sunt structurate dual - în două contrarii care se completează şi

1
îşi conţin reciproc germenii – iar echilibrul dinamic dintre acestea constituie armonia
universului, iară continua interacţiune între acestea generează evoluţia vieţii în ansamblu.
Mai departe, interacţiunea şi transformările permanente ale contrariilor conduc la
dubla dedublare a acestora – cu disocierea în patru „elemente” arhetipale anorganice: foc, aer,
apă, pământ – urmată de reintegrarea armonică a acestora în virtutea principiului armoniei –
dând naştere celui de-al cincilea element arhetipal, „quinta essentia” = chintesenţa, viaţa
însăşi – semnificată prin „lemn” în taoism şi prin „eter” în doctrina hindusă sau „pneuma” în
cea greacă (<7>, p.37-39). Astfel, în tot universul manifestat sunt prezente patru câmpuri
fundamentale (graviaţia, interacţiunea nucleară slabă, electromagnetismul, interacţiunea
nucleară tare) iar în cazul vieţii se manifestă cea de-a cincea interacţiune integratoare –
câmpul morfogenetic, aşa cum susţine biologul britanic Rupert Sheldrake (<6>).
Din interacţiunea câmpurilor fundamentale se naşte o structură denumită „biocâmp” în
ştiinţa apuseană şi „aură” sau „anatomie subtilă” în viziunile orientale asupra lumii şi vieţii.
Interacţiunea dualităţii, dedublarea şi reintegrarea multiplă a acesteia generează structura
denumită generic „floarea vieţii”, cu linii de câmp între maxime şi minime sau „râuri” între
„munţi” şi „văi”. Liniile de câmp sunt asociate cu „meridiane” sau „nadi”, respectiv nodurile
şi vortexurile câmpului au corespondent în „puncte de acupunctură” pentru noduri, respectiv
în „chakre” pentru vortexurile din ventre. Structurile armonicilor superioare ale câmpurilor
oscilante aflate în interacţiune formează „pături” ale corpului subtil, cunoscute drept „corpuri”
ale anatomiei subtile: fizic, eteric, emoţional, mental, cauzal, luminic şi spiritual.

Evoluţia orânduirilor sociale – o viziune holistică a antropologiei şi istoriei

În viziunea doctrinelor ştiinţei apusene asupra structurii şi evoluţiei istorice a societăţii
umane, orînduirile sociale se succed în timp, într-o ordine bine determinată de evoluţia
relaţiilor de proprietate asupra bunurilor şi a produsului social: Comuna primitivă,
Sclavagismul, Feudalismul, Capitalismul, Socialismul, Globalismul – societatea postmodernă
informaţională actuală.
La Conferinţa Anatecor din 2007 (<9>, p. 480) autorul a propus ipoteza că în evoluţia
societăţii umane, orânduirile sociale mai vechi nu au fost depăşite şi eliminate de orânduirile
mai noi, ci că s-au integrat în acestea, fiind „ingerate” în noua structură.
Mecanismul acestei evoluţii se bazează pe faptul că fiecare câmp individual uman – cu
toate structurile anatomiei sale subtile – se integrează şi contribuie la constituirea câmpului
colectiv al societăţii aferente – „egregorul” societăţii în viziunea holistică orientală, respectiv
„conştientul colectiv” în viziunea ştiinţifică apuseană, după renumitul psiholog Carl Gustav
Jung. În aceste condiţii, orânduirile sociale „succesive” nu reprezintă decât faze în evoluţia
biocâmpului colectiv al societăţii umane, cu corespondenţe intrinseci raportate la „corpurile
subtile individuale” umane:

Corpul subtil uman Corpul subtil al societăţii – orânduirea

Nivelul fizic Comuna primitivă
Nivelul eteric Orânduirea sclavagistă
Nivelul emoţional Feudalismul
Nivelul mental Capitalismul
2
 Nivelul cauzal Socialismul & comunismul
Nivelul luminic Societatea informaţională & globalizarea
Nivelul spiritual Societatea viitoare va fi cosmică ?!?

Asemănător, interpretarea organizaţională a psihologului american Abraham Maslow

cunoscută drept „piramida lui Maslow” sau „ierarhia nevoilor” (<8>) nu reprezintă decât
reflexia organizării şi funcţionalităţii societăţii organizaţionale în percepţia individului care
face parte din ea, corespunzător nivelului subtil şi de orânduire aferent, chiar dacă pentru
epoca contemporană este depăşită.
Structura cu cinci trepte reflectă stadiul până la care a ajuns evoluţia omenirii în epoca
în care a trăit şi activat Maslow – anii 1950/1960. Cea de-a cincea treaptă s-a diferenţiat între
timp odată cu evoluţia societăţii, astfel că se întrevede o nouă treaptă de dezvoltare. Societatea
post-modernă contemporană, bazată pe cea de-a treia revoluţie industrială – cea
informaţională şi informatică – ne permite să evaluăm şi să prognozăm într-o oarecare măsură
evoluţia care se prefigurează în societatea mondială a secolului XXI.

Fig.1. – Piramida lui Maslow

Trecerea de la un nivel de dezvoltare la altul, dintr-o orânduire socială la alta, este de

regulă însoţită de o criză sau de către un şoc – fenomen propagat în întregul sistem prin unde,
întrucât vechile structuri şi funcţii sociale sunt surclasate de altele noi, vechile obişnuinţe şi
vechile valori trebuiesc redefinite şi reaşezate în noua lor funcţionalitate.

Metapatologia societăţii – oglindă a patologiei subtile a indivizilor

Conform teoriei postulate mai sus, devin nefondate dispreţuirea sau condamnarea
grupărilor umane aflate în stadiile inferioare de orânduiri sociale, întrucât acestea îşi au
fiecare rolul lor bine determinat şi mai ales pentru că niciodată nu au fost depăşite şi
eliminate, ci au fost incluse şi integrate în structurile sociale mai evoluate. De exemplu, noi
încă mai fiinţăm în comuna primitivă, dar coexistăm în acelaşi timp şi în acelaşi loc şi în
orânduirea sclavagistă, inclusă la rândul ei în societatea contemporană care încă este şi
feudală, chiar dacă societatea noastră este totodată şi capitalistă şi colonialist-imperialistă iar
3
în continuare purtăm în sufletul colectiv al ţării „societatea socialistă multilateral-dezvoltată”
împreună cu germenii ideologiei comuniste. Vieţuim simultan în toate societăţile pe care
strămoşii noştri biologici şi cei spirituali (componentele conştientului colectiv) le-au trăit de-a
lungul epocilor parcurse.
Aceste trăiri simultane ale vremurilor apuse se manifestă în victimizarea faţă de noile
autorităţi democratice, în critici şi injurii la adresa „stăpânirii” – majoritatea oamenilor fiind
potrivnici sau incapabili de a disocia instituţiile descentralizate ale puterii de stat şi autorităţile
administrative ale autonomiei locale, în condiţiile noii democraţii. Mulţi concetăţeni au
tendinţa de a-i face „o apă şi-un pământ” pe toţi cei care reprezintă sursele nemulţumirilor, ba
chiar îşi doresc un singur „tătuc” la care să-şi raporteze dorinţele şi nemulţumirile – în ciuda
proclamării democraţiei pluripartinice. Totodată aceiaşi oameni îşi exteriorizează tendinţele
de stăpânire, de dominare, de triumfare asupra celorlalţi concetăţeni, de sfidare în ansamblu a
societăţii de la care aşteaptă gesturile salvatoare.
Cheia acestor năzuinţe contradictorii – greu de exprimat şi mai greu de trăit – este ţelul
suprem al tuturor fiinţelor vii: nevoia de fericire, urmărită mai mult sau mai puţin conştient cu
ardoare şi tenacitate. La fiinţele evoluate, căutarea fericirii se exprimă din ce în ce mai evident
prin nevoia de „mântuire”, trăire pe care toţi o cunosc direct, intuitiv, dar pe care o pot descrie
foarte greu sau deloc.

Ţelul evoluţiei şi al vieţii însăşi este atingerea şi păstrarea durabilă a fericirii.

Criza actuală este şocul schimbării pe calea ce duce spre fericire.

Criza prin care trecem, la fel ca toate crizele pe care le-au trăit strămoşii noştri
biologici şi spirituali, nu este decât fenomenul simptomatic prin care are loc saltul de
conştientizare al evoluţiei prin care trecem, este mecanismul declanşator al saltului cuantic al
societăţii către următorul stadiu de evoluţiei al întregii umanităţi. De aceea resimţim criza pe
toate planurile pe care societatea umană le-a parcurs şi pentru care dispunem de „organele de
simţ” aferente, în corpurile noastre subtile – individuale cât şi colective:
- criza în relaţiile familiale
- criza economico-financiară
- criza în coeziunea naţională
- criza în serviciile publice: administraţie, educaţie, sănătate, ordine publică
- criza în comunicarea socială: violenţă şi vulgaritate în mass-media
- criza raţionalităţii: demenţa autodistructivă a omenirii şi imbecilizarea populaţiei
- se prefigurează criza religiilor: pierderea credibilităţii şi impostura castelor clericale –
la care se întrevede saltul cuantic spre spiritualitatea autentică, neintermediată.
Nici familia, nici comunitatea profesională, nici instituţiile administrative, nici
autorităţile statului, nici societatea în ansamblu, nici biserica sau ştiinţa nu mai sunt capabile
să ne garanteze şi nici să ne promită credibil speranţa în mântuire, nădejdea în atingerea şi
păstrarea fericirii după care tânjim. Ba mai mult, nu are nici un rost şi nici un sens să acuzăm
eşecul acestor structuri ale societăţii, pe care predecesorii noştri biologici şi spirituali le-au
edificat cu atâtea eforturi, în evoluluţia lor.

4
 În aceste circumstanţe este nevoie de altă sursă de inspiraţie, în care să ne plasăm
speranţa şi înspre care să ne îndreptăm aşteptările: sursa vieţii însăşi, originea spiritualităţii
întruchipate. Criza determină destrămarea legăturilor deşarte şi epuizate cu nivelele anterioare
ale devenirii noastre, urmată de deschiderea nivelului spiritual, capabil să rezoneze cu sursa
mântuirii spre care tindem.
Soluţia crizei pe care o parcurgem este de natură spirituală iar asumarea conştientă a
acesteia va duce la rezolvarea simultană a crizei pe toate planurile afectate. Procedura care
declanşează actul vindecării totale se cheamă „metaterapie” (în limba cultă elină „marea
terapie” sau „dincolo de terapie”).

Metaterapia individuală este metaterapia societăţii

Oare cum să ne regăsim armonia şi pacea lăuntrică pentru a depăşi situaţia generalizată
de criză? De unde să „procurăm” soluţia salvatoare? Unde şi câtă vreme mai trebuie să
căutăm pentru a găsi rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm? Soluţia nu se găseşte de
fapt în afara noastră şi nici nu vine din exteriorul nostru, ci se află deja în stare latentă în noi.
Pentru manifestarea soluţiei la criza generalizată şi pentru rezolvarea durabilă a efectelor
acesteia, pentru evoluţia noastră spre mântuirea şi fericirea pe care ni le dorim cu atâta
ardoare, este necesară înainte de toate adaptarea atitudinii noastre interioare.
Pornind de la simpla conştientizare şi acceptare a acestor faţete ale personalităţii
noastre constituie temelia pentru alegerile pe care le facem – de data aceasta în cunoştinţă de
cauză – astfel încât să ne codeterminăm propria devenire, noi înşine să ne remediem propria
karmă. În locul aşteptării pasive sau a pretinderii egocentrice a fericirii – de nu ştim unde – se
pretează atitudinea proactivă în căutarea fericirii, prin crearea conştientă a condiţiilor şi prin
asumarea eforturilor pentru atragerea fericirii proprii. Acest proces se răsfrânge nu numai
asupra existenţei noastre individuale, ci şi asupra egregorului întregii societăţi căreia îi
aparţinem.

Instrumentul care ne permite aceste demersuri de căutare, determinare şi păstrarea fericirii

este IUBIREA necondiţionată, în cele trei aspecte principale ale acesteia: recunoştinţa,
compasiunea şi dăruirea.

Pornind de la accepţiunea că şansele noastre sunt infime pentru a-i schimba pe ceilalţi
indivizi din societatea în care trăim, dar persoana cea mai la îndemână pe care o putem
schimba cu adevărat suntem noi înşine, aflăm că dispunem de cheia pentru meta-terapia
întregii societăţi.

Dacă ne vindecăm pe noi înşine, îi vindecăm şi pe ceilalţi.

Dacă se vindecă ceilalţi, ne vindecăm şi noi.

Idei similare au fost dezvoltate şi promovate de-a lungul timpurilor de mulţi gânditori
din culturi diferite, din antichitate până în prezent. De la profeţiile lui Isaia, prezicerile lui
Ieremia, înţelepciunile lui Solomon, preceptele lui Fu Xi, Kung Fu Ţî şi Lao Ţî, revelaţiile lui
Siddharta Gautama Buddha, învăţăturile lui Isus Nazareanul, inspiraţia lui Mohammed, până

5
la ideile promovate de oameni de ştiinţă precum Itzhak Bentov, Gregg Braden, Bruce Lipton,
Neale Donald Walsch, Judy Z. Knight – Ramtha, Tom Kenyon, Drunvalo Melchizedek, Dr.
Ihaleakala Hew Len şi mulţi alţii, vom găsi aceleaşi îndemnuri, de a practica iubirea drept cale
de mântuire personală, cu repercursiuni de mântuire a întregii comunităţi umane. Îndemnul lui
Isus Nazareanul ne revelează o cu totul nouă însemnătate, de valoare incomensurabilă pentru
întreaga creaţie divină:

„Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”.

Astfel găsim răspunsul la toate întrebările şi frământările noastre legate de originea

noastră umană, de destinul nostru individual, de soarta neamului nostru, de viitorul care ne
aşteaptă şi pe care ni-l facem noi înşine. Fiecare individ conştientizează din ce în ce mai mult
aceste adevăruri, odată cu evoluţia sa personală. Odată eliminate frământările sufleteşti, ni se
sistează risipa şi pierderile de resurse bioenergetice şi deci ni se eliberează capacitatea de a
oferi şi de primi nestingheriţi iubire necondiţionată, în fenomenul de reacţie pozitivă – prin
autoamplificarea rezonantă a stării de iubire. Consecinţa imediată a deschiderii şi stabilizării
în starea de iubire necondiţionată este trăirea stării de fericire, uneori atât de profundă, încât se
percepe drept o stare de beatitudine diafană.

Fericirea este consecinţa recunoştinţei, a compasiunii şi a iubirii necondiţionate.

Prin atingerea şi menţinerea stării de fericire, consecinţă a iubirii necondiţionate trăite

deliberat şi conştient, întreaga noastră fiinţă începe să emane încontinuu această stare a
noastră şi prin antrenare rezonantă modifică întregul nostru mediu, pe toate nivelele. Prin
dispariţia cauzelor şi circumstanţelor care au activat şi menţinut criza în toate aspectele care
ne privesc individual, efectiv dispar treptat toate simptomele crizei pe care am trăit-o, pe toate
nivelele şi în toate aspectele acesteia din vecinătatea noastră.

Iubirea necondiţionată dezintegrează criza.

Ceea ce noi putem face pentru a netezi acest proces este să promovăm aceste idei şi să
trăim efectiv în conformitate cu convingerile noastre, să ne ameliorăm zi de zi atitudinea,
gândurile, vorbele şi faptele, să prezentăm o conduită exemplară. În acest context, alegerea
modului, a timpului şi a locului în care ne schimbăm în bine ne aparţine în cea mai mare
parte. Depinde de noi, de voi, de mine, de tine, de fiecare individual ... Nu contează cu
adevărat ce fac alţii, nu contează când, unde şi nici cum se schimbă, cum evoluează. Ceea ce
contează cu adevărat este când, unde şi ce faci TU !
Alege!

Epilog
Rămâne la latitudinea auditoriului şi a cititorilor să accepte sau să respingă teoria şi
exemplificările prezentate, la fel cum vor putea să dezvolte sau să completeze ideile şi
exemplele oferite. Viitorul apropiat şi pe termen mediu ne va releva dacă ipotezele teoriei vor

6
fi verificate sau dacă cumva autorul a căzut pur şi simplu pradă marii iluzii „maya” a lumii în
care trăim.

Bibliografie:
1. Braden, Gregg; Efectul Isaia; Editura For You, Bucureşti, 2004
2. Braden, Gregg; Trezirea la punctul zero; Editura For You, Bucureşti, 2006
3. Lord of the Wind Films, LLC; What The Bleep Do We Know; Canada, 2004
4. Capra, Fritjof; Taofizica; Editura Tehnică, Bucureşti, 1999
5. Schrödinger, Erwin; Ce este viaţa? Spirit şi materie; Editura politică, Bucureşti, 1980
6. Sheldrake, Rupert; O nouă ştiinţă a vieţii, Editura Firul Ariadnei, Bucureşti, 2006
7. Szellner, Michael; Energetica Viului; Anatecor, Arad, 2007
8. Bratu, Claudiu; Seminar Ho’oponopono; Arad, septembrie 2009
9. Anatecor; Conferinţa internaţională de terapii complementare şi alternative –
Compendiul lucrărilor; Editura Universităţii de Vest Vasile Goldiş, Arad, 2007, 2008

Michael Szellner
Arad, septembrie 2009