Sunteți pe pagina 1din 9

Rolul Energiei (Shakti)

“Fie că trăiesc, fie că mor, fie că sunt în orice altă stare, doar pe Tine, o, Doamne, doresc să Te
slăvesc, căci corpul Tău cuprinde Universul întreg, preaplin de nectarul Inimii nepieritoare.”
Utpaladeva

Tradiţia şivaită afirmă că după trezirea sufletului (jivatma)


şi după trezirea profundă a Inimii (revelarea Sinelui
nemuritor individual – Atman), începe o altă etapă
evolutivă, mult mai înaltă, care te îndreaptă şi care te face
conştient că Inima, centrul fundamental al fiinţei umane,
este de fapt o reflectare a Totului, fiind în esenţă parte din
Inima Supremă a lui Dumnezeu. Aici nu mai este vorba
doar de Sinele individual, ci de Sinele Divin Universal al
cărui corp sau veşmânt este întregul Univers.

Iată, deci, în evoluţia celui care adoptă drept cale spirituală


şivaismul, trei etape fundamentale (Jivatma, Atman -
Sinele Suprem Divin şi Paramatman sau Inima lui
Dumnezeu) care marchează cea mai directă, cea mai scurtă
şi cea mai divină cale spirituală, aceea a aprofundării ideii
de Inimă, aceea a trezirii Inimii, cale specifică şivaismului
caşmirian. Aceeaşi cale este specifică şi adevăratului
creştinism ezoteric, însă în şivaismul caşmirian avem
păstrată întreaga cale, cu tot ceea ce îi este ei aferent.
Pentru acele fiinţe care sunt capabile să se deschidă într-
atât de profund, calea este extrem de scurtă, de multe ori
ea nu este decât o pură recunoaştere, reamintire, căci
ajungi să îţi reaminteşti aproape instantaneu cine eşti cu
adevărat.

Cele trei etape prin care trebuie să treacă aspirantul la


eliberarea supremă, jivatma sau purusha (sufletul
individual), Atman (Sinele Divin individual) şi Paramatman
(Inima lui Dumnezeu sau Sinele Divin Universal) formează esenţa şivaismului, iar în fiecare dintre
aceste etape esenţială este Graţia divină.

Fără Graţia divină nu se poate vorbi despre trezirea sufletului, despre revelarea Sinelui, sau
despre fuziunea beatifică, ultimă, cu Dumnezeu transcendent. Această Graţie care revelează
Inima în toate aspectele sale este chiar libertatea lui Dumnezeu sau, altfel spus, Shakti – Energia
Divină, aspectul dinamic al lui Dumnezeu.

Şi în creştinism apare ideea de Graţie divină (Shakti) aceasta fiind numită aici Duhul Sfânt.
În şivaism se explică faptul că nu ar fi cu putinţă Manifestarea şi Creaţia, fără a exista o legătură
strânsă, implicită dar directă, între Dumnezeu şi Creaţie. Această legătură este însăşi Shakti, care
la modul absolut este Energia Divină Supremă, cea care ne conduce la Inima lui Dumnezeu, şi
care la nivelul condiţiei umane este ocultată sub forma energiei fundamentale Kundalini. Toate
manifestările şi energiile fiinţei au ca sursă energia Kundalini, care la fiinţele limitate rezidă
latentă pe nivelul cel mai de jos, Muladhara Chakra.

Pentru o fiinţă, în funcţie de gradul de conştientizare a Inimii spirituale, Shakti generează 3


universuri:
 Ca fiinţe individuale trăim într-un univers limitat, al percepţiilor senzoriale, gândurilor şi
emoţiilor, al tuturor trăirilor de natură mentală, emoţională sau fizică. Acest univers
individual este creat de Prakriti, energia sufletului individual (purusha sau jivatma) sau
natura manifestatoare a fiinţei limitate.
 Când ne revelăm Sinele începem să trăim într-un univers mult mai extins, de o frumuseţe
inefabilă şi de o bogăţie extraordinară. Este universul generat de energia Sinelui, în care
prezenţa Divinului este mult mai clar percepută, iar limitările obişnuite de spaţiu, timp,
ataşament etc. nu ne mai afectează conştiinţa noastră dilatată.
 În final, când ajungem să fim chiar una cu Dumnezeu, trăim în realitatea creată de
Energia Supremă a lui Dumnezeu, trăim în Tot şi în toate, trăim chiar în Inima Sa, pentru
că acum suntem uniţi beatific cu Dumnezeu însuşi.

Pratyabhijna

Pratyabhijna este calea cea mai recentă, supranumită şi “Calea cea uşoară şi foarte scurtă”,
deoarece este accesibilă doar celor foarte puţini (foarte elevaţi). Acest sistem are la bază
recunoaşterea directă (Pratyabhijna) a Esenţei Divine a fiinţei, Sinele Suprem Individual
(Atman) şi respectiv universal (Paramatman).

Aici vom găsi nu atât tehnici, cât prezentarea şi inducerea anumitor atitudini interioare necesare
pentru a trezi fulgerător Conştiinţa Divină în noi. Noi nu căutăm şi nu urmărim să obţinem decât
ceea ce suntem cu adevărat în realitate (Sinele Divin Suprem). Cu alte cuvinte, noi nu ne căutăm
decât pe noi înşine. Şi atunci unde şi de ce să mergem în afara noastră? Trebuie doar să devenim
plenar conştienţi că noi suntem întotdeauna una cu Dumnezeu.

Această reamintire fundamentală (Pratyabhijna) este încununarea oricărei căi spirituale


autentice; odată ajuns pe pragul de a te scufunda extatic în Dumnezeu, acolo doar îţi recunoşti
(reaminteşti) natura esenţială divină.

Cuvântul “pratyabhijna” înseamnă “a-ţi recunoaşte, a-ţi realiza în mod spontan Sinele încă
odată". Aici tu trebuie numai să realizezi, nu este necesar să practici. Nu există upaya
(modalităţi, mijloace) în sistemul Pratyabhijna. Trebuie să realizezi cine eşti tu. Oriunde te-ai afla,
fie că te afli la nivelul Fiinţei Supreme, fie la un nivel superior al practicii yoga sau la un nivel
inferior acestuia, tu îţi poţi recunoaşte propria ta natură chiar acolo unde te afli şi chiar în acest
moment, fără a te deplasa undeva şi fără a face ceva anume.
Stările de conştiinţă şi analiza lor comparativă din perspectiva şivaismului din Kashmir (I)

de profesor yoga Dan Bozaru

Scopul final al principalelor sisteme yoga (în care este inclusă


şi yoga cu opt ramuri sau ASHTANGA YOGA, aşa cum a fost
ea prezentată de Patanjali în „YOGA SUTRA”-ele sale) este
acela de a atinge cea de-a patra stare de conştiinţă (TURIYA),
care transcende celelalte trei stări de conştiinţă (AVASTHA)
ale fiinţei umane: starea de veghe (JAGRAT), starea de somn
cu vise (SVAPNA) şi starea de somn profund fără vise
(SUSHUPTI).
Din perspectiva şivaismului din Kashmir, practica lui ASHTANGA YOGA (a cărei descriere a fost
făcută într-un articol anterior) vizează însă transcenderea chiar şi a celei de-a patra stări (TURIYA),
pentru a se realiza astfel resorbţia în cea de-a cincea şi totodată suprema stare de conştiinţă
(TURIYATITA), adică starea de îndumnezeire şi fuziune completă cu Absolutul Divin
(PARAMASHIVA).

Aceste cinci stări de conştiinţă ale fiinţei umane corespund, la nivel macrocosmic, următoarelor tipuri
de „activităţi” ale lui Dumnezeu (SHIVA):

1. starea de veghe (JAGRAT AVASTHA) corespunde energiei acţiunii (VYAPARA) lui SHIVA;

2. starea de somn cu vise (SVAPNA AVASTHA) corespunde energiei cunoaşterii (ADHIPATYA) lui
SHIVA;

3. starea de somn profund fără vise (SUSHUPTI AVASTHA) corespunde absenţei primelor două tipuri
de stări de conştiinţă sau energii, ceea ce determină manifestarea voinţei atotputernice a lui SHIVA;

4. starea de transcendenţă (TURIYA) corespunde, într-un anumit sens, „efortului” divin


(PRERAKTATVA). În ea sunt conţinute toate ciclurile de creaţie şi de distrugere ale Manifestării;

5. starea supremă (TURIYATITA) corespunde energiei conştiinţei supreme a lui SHIVA, fiind însăşi
condiţia propriei Lui naturi esenţiale.

Primele trei stări (JAGRAT, SVAPNA şi SUSHUPTI AVASTHA), atunci când sunt considerate separat
de ultimele două stări, descriu condiţia efemerităţii şi transmigraţiei în Manifestare. Pe de altă parte,
cea de-a patra stare de conştiinţă (TURIYA) şi cea de-a cincea stare de conştiinţă (TURIYATITA)
reprezintă condiţia superioară, supranaturală (ALAUKIKA) de conştiinţă a yoghinului, în care el se
bucură de beatitudinea (ANANADA) şi pacea (VRISHRANTI) indescriptibilă a propriei sale naturi
divine lăuntrice (ATMAN), pătrunzând totodată şi realizând astfel fuziunea completă cu Sinele
Suprem Universal (PARAMATMAN). Dincolo de cea de-a patra stare de conştiinţă (TURIYA),
dispare orice urmă de dualitate (oricât de fină şi de nesemnificativă ar fi ea). Atunci, în starea supremă
(TURIYATITA), totul este realizat şi conştientizat ca fiind una cu conştiinţa supremă şi
atotpătrunzătoare a lui Dumnezeu.

A patra stare conferă libertatea absolută

Urmărind să explice mai în detaliu anumite caracteristici ale


celei de-a patra stări de conştiinţă (TURIYA), marele înţelept
eliberat ABHINAVAGUPTA face precizarea că, aflându-se în
această stare, yoghinul devine conştient de subiectivitatea sa în
celelalte trei tipuri de stări inferioare sau, cu alte cuvinte, el
realizează continuitatea conştiinţei sale la toate nivelele de
manifestare în Creaţie. Altfel spus, a patra stare de conştiinţă
(TURIYA) reprezintă reflexia naturii individuale esenţiale în
celelalte stări de conştiinţă. De pildă, însuşi faptul că noi ne
amintim că am dormit foarte bine este o dovadă a faptului că
această stare de conştiinţă (TURIYA) persistă chiar şi în starea de somn profund fără vise
(SUSHUPTI) care, prin efectul ei profund revigorator la toate nivelele fiinţei, determină în noi înşine
amintirea unui somn foarte odihnitor. Dacă prin absurd, starea TURIYA ar înceta să mai existe, toate
celelalte stări de conştiinţă ar înceta şi ele să mai existe, deoarece atunci ar lipsi pura subiectivitate
(proprie lui TURIYA) care le face să se manifeste.

Stările de veghe, de somn cu vise şi de somn profund fără vise sunt asociate acelor modalităţi de
expresie pe care Conştiinţa Supremă a lui Dumnezeu şi le asumă, respectiv ca obiect, cale sau mijloc
de cunoaştere şi ca subiect individual. Prin comparaţie, TURIYA reprezintă conştiinţa pură care, pe de
o parte, transcende specificul fiecăreia dintre cele trei stări, iar pe de altă parte ea le cuprinde pe toate
în ea însăşi. Datorită acestei caracteristici, orice mijloc prin care această stare (TURIYA) ar putea fi
realizată nu reprezintă, de fapt, decât un element ajutător, deoarece TURIYA transcende obiectivitatea
(din care face parte calea, mijlocul sau metoda care este folosită). Ea este, deci, pura subiectivitate a
libertăţii absolute, care este independentă de orice mijloace exterioare şi care totodată este luminoasă
prin ea însăşi. Prin urmare, TURIYA nu constituie doar o stare psihică a naturii umane, adică un aspect
efemer prin însăşi natura lui, ci ea reprezintă chiar energia supremă creatoare (PARASHAKTI) a lui
SHIVA, adică ea este Suprema SHAKTI care emană şi care retrage întregul Macrocosmos (care
implică subiectul cunoscător, obiectul cunoaşterii şi mijloacele de cunoaştere).

Atunci când yoghinul este ferm stabilit în starea de TURIYA, el experimentează această stare în toate
cele trei stări (starea de veghe, de somn cu vise şi de somn profund fără vise). Cu toate că el continuă
să aibă experienţa individuală a acestor stări, totuşi ele nu îi mai ocultează perceperea realităţii,
deoarece atunci el realizează că cele trei stări (JAGRAT, SVAPNA şi SUSHUPTI) nu sunt decât trei
aspecte ale beatitudinii nesfârşite care este TURIYA. De aceea, omul obişnuit (adică cel care nu a
dobândit încă eliberarea spirituală) numeşte această stare excepţională de conştiinţă „a patra”
(TURIYA), deoarece el nu o experimentează în mod direct şi nu cunoaşte decât faptul că ea există
dincolo de celelalte trei stări, însă yoghinul eliberat o numeşte „starea de dincolo de formă”
(RUPATITA), deoarece ea transcende chiar şi foarte subtila stare de somn profund fără vise care este
lipsită de un conţinut obiectiv.

Este interesant să remarcăm aici nuanţele caracteristice de manifestare ale lui TURIYA în fiecare din
cele trei stări de conştiinţă, luate separat. Astfel, experimentarea lui TURIYA în timpul stării de veghe
(JAGRAT) presupune lipsa oricărui gând perturbator, yoghinul trăind atunci în oceanul liniştii perfecte
care transcende activităţile mentale. Această stare de conştiinţă foarte elevată este numită „starea de
trezire supramentală” (MANOMANA). În timpul stării de somn cu vise (SVAPNA) experienţa lui
TURIYA este numită „infinită”, deoarece atunci, fiind liber de limitările spaţiale şi temporale care sunt
impuse trupului, yoghinul resimte bucuria nesfârşită a expansiunii Sinelui în nemărginire. În starea de
somn profund fără vise (SUSHUPTI), experienţa lui TURIYA este numită „toate lucrurile”
(SARVARTHA), întrucât în această stare yoghinul descoperă inefabila libertate care survine în urma
eliberării de orice tip de limitări.
A cincea stare este resorbţia în Conştiinţa Universală

Atunci când starea de TURIYA este menţinută constant în


conştiinţa individuală, stările de veghe, de somn cu vise şi de
somn profund fără vise sunt experimentate ca un flux constant
de beatitudine spirituală, în care diferenţele şi caracteristicile
acestor stări dispar în totalitate. În faza cea mai înaltă a
experimentării lui TURIYA, yoghinul atinge nivelul „de
dincolo de a patra stare”, care este a cincea şi totodată suprema
stare de conştiinţă (TURIYATITA), reprezentând fuziunea
extatică şi plenară cu conştiinţa universală infinită
(CHAITANYA) a Sinelui Suprem Universal
(PARAMATMAN).

Marii maeştri eliberaţi ai şivaismului din Kashmir afirmă că, în


această stare supremă de conştiinţă, yoghinul „se odihneşte în
propria lui natură divină inefabilă” total identificat cu oceanul
nesfârşit şi fără valuri al conştiinţei şi beatitudinii lui
TURIYATITA, devenind astfel însuşi SHIVA, Cel Pe Deplin
Liber (SVACCHANDA) şi Atotputernic.

Kshemaraja echivalează starea de TURIYA (a patra stare de conştiinţă) cu starea cunoaşterii pure a
adevăratei naturi divine esenţiale, care defineşte toate lucrurile şi fiinţele din Manifestare. Aceasta
reprezintă, într-un anumit sens, starea supramentală (UNMANA), în care este experimentată
omniprezenţa lui SHIVA în întregul Macrocosmos. După ce starea de TURIYA a fost atinsă, yoghinul
trebuie să urmărească să facă această stare să devină constantă în experienţa zilnică, focalizându-se cu
mare putere asupra ei până ce TURIYA devine permanentă în fluxul conştiinţei lui individuale.

Abia atunci el va face ultimul şi gloriosul pas către eliberarea spirituală supremă, care înseamnă
accederea în eternitate la cea de a cincea stare de conştiinţă, care este starea de fuziune supremă
(TURIYATITA) cu Dumnezeu.

Până când realizează această ultimă etapă a evoluţiei sale spirituale, yoghinul este confruntat cu
tentaţia căderii spirituale, deoarece forţele şi energiile care operează în direcţia limitării şi ocultării
conştiinţei universale a lui SHIVA vor urmări să-l îndepărteze, oricând este posibil, de pe drumul
luminii divine nesfârşite.

Tradiţia shivaită specifică faptul că, singura cale prin care yoghinul se poate apăra în mod eficient de
tentaţia forţelor obscure din Creaţie, evitând astfel căderea spirituală, este aceea de a menţine
permanent conştiinţa celei de-a patra stări (TURIYA). Tentaţia şi „căderea” intervin atunci când acest
flux al atenţiei sau vigilenţei este întrerupt, însă focalizându-se ferm asupra naturii sale divine pur
conştiente (care este Sinele Suprem (ATMAN)), yoghinul realizează atunci în mod gradat şi efectiv că
orice aspect al experienţei lui în Manifestare, incluzând aici şi forţele obscure care tind să-l
îndepărteze de pe calea spiritualităţii, nu sunt în realitate decât una cu pulsaţia fluxului conştiinţei lui
divine nesfârşite şi, prin urmare, ele nu pot să-l afecteze în vreun fel.
Graţia Divină

“Vreau să pot cu adevărat să te contemplu pe Tine,


Maestrul meu (SHIVA), în esenţa Ta cosmică,
Percepându-ţi Graţia infinită în fiecare clipă
Şi în fiecare obiect existent.”
(Utpaladeva, Shivastotravali, XII,19)

Şivaismul caşmirian este prin excelenţă o Cale a Graţiei Divine, ca şi creştinismul autentic. Totul
este Graţie Divină – afirmă marele înţelept şi eliberat caşmirian Abhinavagupta – iar Calea
spirituală este în ultimă instanţă o Cale a Graţiei Divine:

“Nu diferitele Căi spirituale îl pot revela pe Shiva,


Ci doar Lumia Graţiei Sale” (Tantrasara, Cap. 2)

Pentru aspirantul la desăvârşirea spirituală, trezirea sufletului (jivatma), revelarea deplină a


esenţei sale divine (Sinele Suprem Individual – Atman) şi fuziunea beatifică cu Inima lui
Dumnezeu (Sinele Suprem Universal – Paramatman) sunt cele trei etape fundamentale de pe
Calea spirituală în care esenţială este manifestarea tainică a Graţiei Divine.

Shiva impulsionează aspirantul către Inima Universală folosind în acest scop energia care alină,
Graţia (anugrahashakti), care “se află etern în inima fiinţei umane”. Graţia ne este acordată
permanent, datorită esenţei noastre divine, dar noi nu suntem conştienţi de aceasta, ignorând-o.
Atunci când Shiva se revelează, arătându-şi adevărata Sa esenţă, El o face în totalitate
liber, conform voinţei proprii, fără ca aceasta să depindă nici de eforturile individuale, nici de
acţiunile bune ale aspirantului.

“Sinele Suprem (Atman), a cărui minunată esenţă este Lumina divină conştientă şi care este
identic cu Shiva, liber şi suveran, prin jocul impetuos al libertăţii Sale, îşi ocultează mai întâi
propria Sa esenţă, revelând-o apoi în întreaga ei plenitudine, dintr-o dată sau gradat. Iar această
coborâre a Graţiei este pe deplin independentă!” (Abhinavagupta, Tantrasara)

Efortul individual de purificare şi control al corpului, suflului subtil vital şi al minţii nu atrage în
mod direct Graţia. Iluminarea spirituală nu se obţine ca urmare a unei acumulări cantitative de
acţiuni individuale. Tehnicile şi metodele spirituale înscrise în sfera individualităţii doar pregătesc
aspirantul pentru primirea Graţiei, şi din acest punct de vedere acestea sunt utile şi
indispensabile pentru acele fiinţe care nu au încă un nivel de puritate şi deschidere spirituală
foarte mare. Ar fi o eroare să se renunţe la aceste tehnici pe motiv că totul este Graţie Divină,
atâta timp cât această Graţie nu poate fi receptată decât într-o măsură foarte mică, datorită
diferitelor impurităţi (mala-uri) care mai există în fiinţele încă limitate.

De altfel, de nivelul de intensitate al Graţiei Divine pe care o poate primi aspirantul depinde
integrarea lui pe una dintre cele trei Căi de eliberare spirituală care decurg din cele trei energii
ale triunghiului Inimii lui Dumnezeu: Anavopaya, Calea fiinţei limitate, pe care predomină
energia divină a acţiunii, kriyashakti, Shaktopaya, Calea Energiei Divinizante, pe care
predominantă este energia divină a cunoaşterii, jnanashakti şi Shambhavopaya, Calea glorioasă
a lui Shiva sau Calea purei voinţe divine, icchashakti.

Fondatorii Căii PRATYABHIJNA , căutători înflăcăraţi ai Absolutului Divin, au revelat şi o a patra


Cale, directă şi extrem de simplă, Calea Inimii (hridaya) sau Calea spontanei recunoaşteri
(pratyabhijna) a Sinelui Esenţă Atman. Pe această Cale (numită Anupaya în Şcoala Trika)
esenţiale sunt iubirea şi devoţiunea (bhakti) faţă de Dumnezeu. Acele rare fiinţe care pot aborda
această Cale se lasă pătrunse de o Graţie Divină extraordinar de intensă.

Graţia Divină şi Calea Iubirii (Bhakti)

Iubirea este un dar al Graţiei lui Shiva. “Dragostea nesfârşită, de care depinde în întregime
realizarea spirituală, provine ea însăşi din Graţie”, spune Abhinavagupta în Tantraloka, (XIII,
285). Shiva este iubire. Totul începe printr-o privire plină de iubire a lui Shiva în interiorul său
nelimitat, mişcarea de iubire care emană din El întorcându-se în final tot în El. Shiva îşi revelează
prezenţa Sa plină de viaţă, lumină şi conştiinţă în inima fiinţei umane, iar aceasta răspunde
Graţiei Lui printr-un elan spontan şi intens, dacă Graţia este intensă, sau mai lent, absorbindu-se
gradat, plină de iubire în ea, dacă chemarea este blândă.

Este suficient să aspiri intens şi frenetic la revelarea Realităţii ultime, cu întreaga fiinţă, doar un
singur moment, pentru a o obţine spontan. Acordarea Graţiei Divine nu depinde decât de forţa şi
constanţa aspiraţiei.

Între Graţie (anugraha) şi devoţiune (bhakti) există o relaţie misterioasă. Ambele – devoţiunea şi
Graţia - acţionează împreună ca două aspecte ale aceleiaşi entităţi, având o origine comună,
Divinul.

Din punctul de vedere al conştiinţei dualiste, cele două sunt procese separate: în primul proces
(al devoţiunii), devotul (ca subiect) îşi revarsă sentimentul de devoţiune asupra lui Dumnezeu (ca
obiect), iar în celălalt proces, al Graţiei, Dumnezeu (ca suprem subiect) îşi revarsă Graţia Sa
asupra devotului (ca obiect).

Pentru o fiinţă eliberată, devoţiunea şi Graţia sunt două faţete ale Supremei Realităţi Divine
(Paramashiva –Dumnezeu Tatăl). Paramashiva este simultan Shiva şi Shakti, Prakasha (Lumina)
şi Vimarsha (Conştiinţa Luminii, priză sintetică şi unitară de conştiinţă). Dumnezeu este deci
Lumină absolută şi necreată şi simultan El este şi Conştiinţă sau Lumină Conştientă.

Graţia poate fi privită ca manifestarea lui Prakasha. Devoţiunea este, la rândul ei, manifestarea
lui Vimarsha. Devoţiunea este dinamică, în continuă căutare, în acelaşi timp completată mereu de
Lumina constantă care este Graţia.

Graţia – una din cele cinci mari acţiuni ale lui Shiva

Cele cinci mari acţiuni ale lui Shiva sunt: srishti, creaţia; sthiti, menţinerea; samhara,
distrugerea (disoluţia); tirodhana, ocultarea şi anugraha, graţia, revelarea naturii Sale. Fiecare
dintre aceste acţiuni este realizată şi de către fiinţa individuală, însă într-un mod limitat.

Şcoala Pratyabhijna consideră că anugraha este singura dintre cele cinci acţiuni eterne ale lui
Shiva absolut necesară pentru eliberarea spirituală.

În Şcoala Krama cea de-a cincea acţiune eternă (corespunzând Graţiei – anugraha - conform
sistemului Pratyabhijna) a lui Shiva este numită bhasa, Splendoare Divină, Realitatea ultimă a
sistemului Krama -Mahartha.

Bhasa desemnează Energia Conştiinţei (cit shakti), libertatea absolută (svatantrya shakti) a lui
Dumnezeu Tatăl, aflată dincolo de orice dualitate, etern activă şi atotcuprinzătoare (purna) căci
ea le resoarbe pe toate celelalte. Pe Calea reîntoarcerii spre Unicul Absolut, bhasa este
identificată cu eterna acţiune a lui Shiva de iluminare, de revărsare permanentă a Graţiei asupra
tuturor fiinţelor.

Prin cea de-a cincea acţiune a Sa, actul Graţiei (anugraha) Shiva impulsionează fiinţele umane să
evolueze, conferindu-le statutul de discipol sau chiar de Maestru spiritual.

Într-una din agama-ele şivaite, Svacchandatantra, este revelată tradiţia secretă a Maeştrilor
(paramparagama) căreia şcoala şivaită îi datorează strălucirea. În această tradiţie tainică şi rar
întâlnită, Graţia trece direct de la Maestru la discipol, fără nicio intermediere, prin simpla
prezenţă tăcută a Maestrului. Maestrul desăvârşit care cunoaşte această practică eficace
(pratipatti) acordă Graţia în cursul unei iniţieri eliberatoare, unind direct Sinele discipolului
(pregătit să primească o Graţie atât de intensă) cu Shiva.

Cele nouă moduri de manifestare a Graţiei lui Shiva

Primul şi cel mai înalt nivel al Graţiei se numeşte tivrativra shaktipata, Marea Graţie Supremă.
Când Shiva acordă cuiva acest tip de Graţie, atunci acea fiinţă devine perfect realizată spiritual,
îşi cunoaşte adevărata natură într-un mod complet şi perfect. Însă corpul fizic nu poate rezista
acestei Graţii extraordinar de intense, care resoarbe fiinţa din manifestare, şi moare. Această
fiinţă devine un Maestru desăvârşit care îndeplineşte din lumile subtile acţiuni de ghidare
spirituală, în mod tainic, în inimile discipolilor.

Al doilea nivel al Graţiei, ca intensitate, se numeşte tivramadhya shaktipata, Suprema Graţie


de mijloc. Cel care receptează acest tip de Graţie devine perfect şi complet iluminat, dar nu
părăseşte planul fizic. El se numeşte pratibha guru, adică acel Maestru care a atins singur
realizarea spirituală, fără ajutorul unui alt Maestru, doar prin Graţie. Acest Maestru trăieşte în
lumea fizică pentru elevarea spirituală a umanităţii.

Al treilea nivel al Graţiei se numeşte tivramanda shaktipata. În fiinţa în care se manifestă


această Graţie apare dorinţa de a întâlni un Maestru spiritual, o fiinţă care a primit cel de-al
doilea tip de Graţie, tivramadhya shaktipata. Acest Maestru este o fiinţă perfectă,
atotcunoscătoare, este una cu Shiva. Doar prin simpla sa atingere, privire sau îmbrăţişare
acordată discipolului, acesta îşi transcende perfect individualitatea şi intră
în Starea Supremă Transcendentă (a realizării de sine), fără a practica japa sau dhyana
(meditaţia) etc. Totuşi el experimentează plăcerea şi durerea în corpul său fizic, care însă nu îl
afectează. Acest discipol va deveni un Maestru numit Rudra shakti samavistah, deoarece el este
în perfectă fuziune cu Rudra shakti (energia lui Rudra).

Prin Graţia Sa manifestată în aceste trei modalităţi Shiva face ca o fiinţă să devină un Maestru.
Graţia Sa manifestată cu o intensitate mai mică face ca o fiinţă să devină un discipol merituos.

Cel de-al patrulea nivel al Graţiei se numeşte madhyativra shaktipata, Graţia Medie Supremă.
Prin intermediul ei aspirantul ajunge discipolul unui Maestru perfect. Întrucât mintea discipolului
nu este perfect stabilă, simpla privire sau atingere ale Maestrului nu sunt suficiente pentru a
aduce Iluminarea acestuia. Maestrul îl va iniţia într-o mantra sau tehnică specifică. Prin această
iniţiere discipolul va atinge Iluminarea, însă aceasta nu va fi stabilă. Abia după părăsirea planului
fizic el va deveni una cu Shiva.

Cel de-al cincilea nivel al Graţiei se numeşte madhyamadhya shaktipata, Graţia Medie de
mijloc. În momentul când Shiva acordă acest tip de Graţie, în mintea acelui aspirant apare
dorinţa intensă de a dobândi starea de Shiva. În acelaşi timp el doreşte însă să se bucure şi de
plăcerile acestei lumi, astfel că după părăsirea planului fizic el va intra într-unul din paradisurile
astrale unde va savura toate plăcerile lumeşti, până la deplina lor satisfacere. După aceea el va
primi o nouă iniţiere în planul astral de la Maestrul său, care este omniprezent. Prin această
iniţiere el va intra în regatul lui Shiva şi se va contopi cu Acesta.

Cel de-al şaselea nivel al Graţiei se numeşte madhyamanda shaktipata, Graţia Medie
inferioară. Efectul acestui tip de Graţie este similar celui precedent, diferenţa constând în
dominantă. Dorinţa de a experimenta plăcerile lumeşti este mai puternică în acest caz decât
aceea de a obţine starea de Shiva. După părăsirea planului fizic discipolul va intra într-unul din
paradisurile astrale, unde va savura toate aceste bucurii. Însă aici el nu va avea capacitatea de a
practica în vederea realizării Sinelui, de aceea se va încarna din nou. În această ultimă încarnare
el se va focaliza numai asupra realizării de sine. Viaţa sa aici va fi scurtă, iar la sfârşitul ei va
intra în starea transcendentă a lui Shiva.

Aceste trei tipuri de Graţie apar printre aspiranţii care trăiesc în regatul lui Svadharma. Aceştia
manifestă dorinţa de a obţine starea deplinei realizări spirituale cel puţin o jumătate de oră în
timpul zilei şi de două ori în timpul nopţii. Restul timpului rămas îl păstrează pentru plăcerile
lumeşti.

Următoarele trei modalităţi de manifestare a Graţiei, mandativra, mandamadhya,


mandamanda shaktipata apar printre aspiranţii care trăiesc în regatul vieţii lumeşti,
Lokadharma. În aceşti aspiranţi apare dorinţa de a atinge starea supremă a lui Shiva, realizarea
de sine, numai când durerile şi suferinţele provocate de această lume devin prea mari. În acest
moment ei doresc să abandoneze totul şi să obţină Suprema Realizare, dar nu sunt capabili de
aceasta. Tendinţa predominantă a acestor aspiranţi este către plăcerile lumii şi mai puţin către
realizarea spirituală. Totuşi, întrucât Graţia lui Shiva străluceşte în ei, într-un sfârşit, care poate
dura multe vieţi, ei vor deveni una cu Fiinţa Supremă.

Astfel se manifestă măreţia şi gloria Graţiei lui Shiva. Chiar dacă această Graţie este acordată în
diferite forme şi la diferite intensităţi, Ea va purta în final fiinţa umană către Suprema Realitate
Divină.

Legea analogiei

Legea analogiei mai este cunoscută şi ca legea corespondenţei dintre microcosmosul fiinţei şi
macrocosmos, dintre spiritul individual Atman şi Spiritul Universal Paramatman.
Tot ceea ce există în Dumnezeu Tatăl există, şi în noi. Prin intermediul Binecuvântării avem acces la
Energia Supremă a lui Dumnezeu.

yogaesoteric

S-ar putea să vă placă și