Sunteți pe pagina 1din 15

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

UNIVERSITATEA AL. IOAN CUZA , IASI

Paradisurile fiscale si evaziunea


fiscala pe plan international

Lect.univ.drd.
Zugravu Bogdan

1
CUPRINS

1.Notiuni generale privind paradisurile fiscale si evaziunea fiscala

2.Caracteristicile paradisurilor fiscale si caracteristicile evaziunii fiscale

3.Motive de recurgere la paradisul fiscal

4.Paradisuri fiscale de urmarit

5.Concluzii

6.Bibliografie

2
1.Notiuni generale privind paradisurile fiscale si evaziunea fiscala

La simpla auzire a cuvintelor paradis fiscal ne imaginam locuri populate de


miliardari care isi petrec cea mai mare parte a timpului lor pe plaja, lungiti pe un sezlong
sau intr-un hamac agatat intre doi cocotieri, cu un pahar la indemana. Averea lor, in mod
evident nepuizabila, este ascunsa intr-o banca elvetiana sub un numar de cont.
Fiecare isi faureste astfel scenariul viselor sale .

Sa revenim la realitate! Paradisurile fiscale nu sunt situate toate la tropice, ci sunt


raspandite pe cele cinci continente. Si nu sunt refugiul exclusiv al celor mai bogati:
majoritatea celor care obtin profituri in aceste locuri dispun de o avere modesta pe care
doresc sa o dezvolte si sa o pastreze. In contextul mondializarii schimburilor, o
intreprindere care ignora paradisurile fiscale se condamna prin aceasta la non-
competitivitate. Este posibil legal sa incetati sa mai platiti taxe si impozite. Bineinteles,
guvernul, prin ingaduinta si amabilitatea mass-mediei, ar dori sa va faca sa credeti
altceva. Insa o problema foarte importanta ramane inca sub tacere: daca frauda fiscala
este nelegala, evaziunea fiscala, nu este ilegala, in sensul legii.

Ce este un paradis fiscal

TERMENUL de "paradis fiscal" este vag definit şi include orice ţară care percepe
zero impozite sau impozite reduse pe toate sau doar pe unele categorii de venituri, un
anumit nivel de secret bancar sau comercial, cerinţe minime din partea băncii centrale şi
nici un fel de restricţii asupra schimburilor valutare.
De asemenea, cele mai multe paradisuri fiscale au criterii relativ simple pentru
autorizarea şi funcţionarea băncilor şi a entităţilor economico-financiare.
Intr-un sens strict, aproape fiecare ţară din lume poate fi considerată un paradis
fiscal deoarece, într-o formă sau alta, companiilor şi persoanelor fizice străine le sunt
oferite o serie de facilităţi pentru a încuraja investiţiile lor şi a promova astfel creşterea
economică.
Orice stat poate servi ca paradis fiscal unor persoane în baza unor tratate de
impozitare care asigură un regim favorabil unor tipuri de venituri şi investiţii efectuate de
străini în ţara respectivă.
In acelaşi timp, o ţară ca Panama, de exemplu, care este considerată ca una din
primele zece ţări paradisuri fiscale din lume, nu este considerată un paradis fiscal de către
populaţia locală, întrucât guvernul percepe impozite pe venituri, taxe vamale asupra
importurilor şi exporturilor, impozite asupra donaţiilor şi proprietăţilor imobiliare, taxe de
înregistrare a corporaţiilor, impozite asupra consumurilor şi diferite alte taxe asupra
propriilor cetăţeni.
Un anumit grad de discreţie financiară şi bancară este o caracteristică atât a ţărilor
considerate paradisuri fiscale, cât şi a acelora care nu intră în această categorie.

3
Aproape toate ţările impun un anumit nivel de protecţie pentru informaţiile
bancare şi comerciale, dar cele mai multe dintre ele nu vor ocroti aceste informaţii în
cazul unei anchete legitime desfăşurate de organele de aplicare a legii dintr-o ţară străină.
Totuşi, unele ţări considerate paradisuri fiscale vor refuza aproape întotdeauna să-
şi încalce propriile legi cu privire la secretul bancar, chiar şi atunci când ar putea fi vorba
despre o încălcare a legilor unei alte ţări.
Trebuie recunoscut dreptul oricărui contribuabil de a evita pe căi legitime plata
impozitelor, ceea ce presupune deseori recurgerea la paradisurile fiscale, dar în acelaşi
timp aceste paradisuri fiscale pot fi folosite pentru efectuarea unor operaţiuni care implică
evaziune fiscală.Paradisurile se impart in cinci tipuri: se poate alege aici domiciliul fiscal,
locul de instalare a bazei de lucru, se poate trai aici, se pot castiga bani sau se poate
obtine cetatenia. Aceste tari se adreseaza fie persoanelor fizice, fie persoanelor juridice,
fie ambelor in acelasi timp. Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale constituie un
refugiu pentru toate tipurile de societati cu scopul de a permite beneficiarilor sa reduca si
respectiv chiar sa suprime in totalitate taxele la care sunt supusi, in deplina legalitate si
de-o maniera practic imposibil de controlat de catre serviciile fiscale din tara de origine.
In lume exista aproximativ 70 de paradisuri fiscale. Unele, dupa ce au disparut,
asa cum este cazul Libanului, renasc din propria cenusa. Altele, asa cum este Elvetia, sunt
pe cale de disparitie sau au disparut de curand, cum este Hong Kong-ul. Concomitent, in
alte locuri se nasc paradisuri noi. Subiect fierbinte prin excelenta, paradisurile fiscale sunt
uneori la "o bataie de pusca" si binecunoscute de turisti: Andorra, "seducand" odata in
plus, Austria este vestita pentru secretul sau bancar, fara a uita Monaco-ul sau
Gibraltarul.
Altele, sunt totodata adevarate paradisuri de vacanta: Caraibele numara un numar
mare de state cu o fiscalitate privilegiata, insulelele Caimans poseda o banca pentru cei
60 de locuitori, iar insulelele Cook li fac sa viseze pe bancheri.
Structurile juridice si financiare indispensabile, uneori complexe, tineau pana de
curand intreprinzatorii mici si mijlocii departe de utilizarea paradisurilor fiscale. Dar
constrangerile din ce in ce mai grele venind din partea Statului, ii imping pe francezi spre
acestea. Aceasta lucrare este o pista buna pentru cei care cauta sa-si protejeze bunurile.
Insa, daca sunteti candidat la un paradis fiscal si va aflati in incurcatura in privinta
alegerii: atentie! Paradisurile, desi raspund acelorasi necesitati, nu ofera toate aceleasi
conditii, modificandu-si legile cu o mare rapiditate

Evaziunea fiscala

Dictionarul Oxford defineste evaziunea fiscala ca fiind minimizarea obligatiilor


fiscale in mod legal si prin mijloace de dezvaluire deplina fata de autoritatile fiscale;
aranjamentul afacerilor financiare in scopul reducerii obligatiilor , in cadrul legii.

Legea privind combaterea evaziunii fiscale, numarul 87/1994 defineste evaziunea fiscala
ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata
impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare, de
catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine”.

4
In economia de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia
proportii de masa din cauza tentatiei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri
impozabile cat mai substantiale.

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste evaziunea fiscala ca fiind :


„sustragerea de la plata obligatiilor fiscale”.

Evaziunea fiscala e rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii


imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a unei neprevederi si
nepriceperi a legiutorului a carui fiscalitate excesiva e tot atat de vinovata ca si cei care ii
provoaca prin aceasta la evaziune.Pentru mulţi analişti, evaziunea fiscală este una din
bolile societăţilor moderne, alături de economia subterană, corupţie şi altele. Pentru
alţii, puţini se pare, ea este o atitudine şi manifestare brută a democratiei.In ecuaţia
fiscalităţii una din variabilele ce trebuie luate în considerare este înclinaţia
contribuabilului spre evaziune fiscală. Cu cât această înclinaţie este mai mare, cu atât
va fi înregistrată o pierdere mai mare de venituri fiscale din partea statului. Pe termen
scurt, evazioniştii au de câştigat, în timp ce statul (bugetul acestuia) are de pierdut. Pe
termen lung au de pierdut ceilalţi contribuabili care nu recurg la evaziune fiscală, prin
ridicarea posibilă a fiscalităţii pentru complinirea resurselor financiare publice diminuate
de evaziune. Prin evaziune fiscală, puterea publică are de pierdut ceva mai mult decât o
nerealizare de resurse bugetare. Pierderea efectivă constă în nerealizarea programului
politic de guvernare şi în împiedicarea îndeplinirii unor aspiraţii fireşti pentru puterea
politică şi administraţia publică: putere, glorie, credibilitate şi alte avantaje materiale
sau spirituale.Pe termen lung, în urma evaziunii fiscale s-ar putea să aibă de câştigat
economia în întregul ei, dacă eficienţa cu care sunt utilizate resursele rezultate din
evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi obţinut-o guvernul pentru aceste
fonduri. Este util să esenţializăm. în faţa evaziunii fiscale sunt puse trei părţi: două
părţi active (statul şi evazionistul) şi o parte pasivă (neevazionistul). Dacă cele două
părţi active au în mod evident ce pierde, respectiv ce câştiga, a treia parte, aparent, nu
are nici ce pierde şi nici ce câştiga din evaziunea fiscală a altora.Totuşi, pe termen
lung, cel care nu recurge la evaziune fiscală, aşa cum am arătat, ar putea să suporte o
creştere a sarcinii fiscale datorită golurilor produse în bugetul de stat de evazionişti. El
poate anticipa acest proces, dar nu este sigur că va lua hotărârea, în acest context, să
recurgă şi el la evaziune. Cei mai mulţi neevazionişti nu o vor face nici în
continuare, fie că nu au ocazia (spre exemplu, pensionarii), fie că nu merită (riscul
este prea mare comparativ cu beneficiile), fie, pur şi simplu, că au aversiune pentru
astfel de fapte.

2. .Caracteristicile paradisurilor fiscale si caracteristicile evaziunii fiscale

MULTE ţări nu impun nici un impozit sau percep impozite foarte reduse pe toate
sau pe unele categorii de venituri şi oferă un anumit grad de secret bancar sau comercial.
Dar, în mod tipic, paradisurile fiscale au extins sau întărit legile lor cu privire la secretul
bancar şi au adoptat şi alte măsuri pentru a-şi îmbunătăţi poziţia în competiţia cu alte
paradisuri fiscale.

5
Principalele caracteristici ale pa-radisurilor fiscale sunt următoarele:

Impozitele reduse
MAJORITATEA ţărilor considerate paradisuri fiscale nu impun nici un impozit
pe venituri sau impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un
impozit redus, în comparaţie cu impozitele impuse de ţările de origine ale celor care folo-
sesc paradisurile fiscale respective.
De exemplu, guvernele din Insulele Bahamas, Bermuda, Cay-man şi altele nu
impun nici un impozit asupra veniturilor sau averii personale. în aceste cazuri, lipsa
impozitelor pe venituri face parte dintr-o politică de atragere a băncilor şi corporaţiilor
economico-financiare din străinătate, dar e-xistă de asemenea şi cazuri în care ţara
respectivă a considerat că nu este necesar sau practic să aplice un impozit asupra
veniturilor. Multe din paradisurile fiscale din regiunea Caraibelor sunt ţări mici, mai puţin
dezvoltate, ai căror locuitori sunt, în general, săraci. Proporţia redusă a populaţiei cu un
venit superior nivelului de subzistenţă ar putea face ca un sistem de taxare să fie prea
puţin practic. Ţara respectivă ar putea obţine un venit mai considerabil, cu un cost mai
redus, prin perceperea de taxe vamale, taxe de autorizaţii şi onorarii.

Secretul

UN anumit grad de secret bancar este o caracteristică comună atât ţărilor care sunt
considerate a fi paradisuri fiscale, cât şi celor care nu intră în această categorie.
Cele mai multe ţări asigură o anumită protecţie a informaţiilor bancare sau
comerciale.
Dar, în acelaşi timp, cele mai multe ţări nu vor proteja aceste informaţii în cazul
unei anchete legale din partea unui guvern străin, mai ales atunci când această anchetă
este făcută în baza unui tratat.
Paradisurile fiscale, însă, refuză să spargă zidurile din jurul secretului bancar,
chiar şi atunci când poate fi vorba despre încălcarea legilor unei alte ţări.
Distincţia se face între o serie de reguli exagerat de restrictive cu privire la
secretul bancar, care pot încuraja comiterea unor infracţiuni fiscale şi legile care ţin sea-
ma cuvenită de protecţia confidenţialităţii personale, dar care permit şi cercetările
legitime în cazurile corespunzătoare.
Gradul de secret şi amploarea restricţiilor variază de la ţară la ţară. Spre exemplu,
unele state menţin o distincţie între evaziunea fiscală şi alte activităţi criminale,
cooperând atunci când este vorba despre investigarea cazurilor infracţionale din afara
sferei taxelor, dar refuză să coopereze în cazurile de evaziune fiscală.

Incurajarea dezvoltarii segmentului bancar

ACTIVITATEA bancară tinde să joace un rol mai important în economia unui


paradis fiscal decât în economia unei ţări care nu este considerată ca atare.
Cele mai multe ţări paradisuri fiscale urmează o politică de încurajare a activităţii
bancare din străinătate. Acest lucru se face prin introducerea unei distincţii între
activitatea bancară a locuitorilor ţării respective şi aceea a cetăţenilor străini.

6
In general, activitatea cetăţenilor străini nu este supusă unor cerinţe în ce priveşte
rezerva de fonduri, ea fiind impozitată în mod diferit (dacă va fi impozitată) şi nu va fi
supusă controalelor exercitate asupra schimburilor valutare sau altor controale.
In plus, această activitate se bucură de garanţiile relative la menţinerea secretului
bancar.
Paradisurile fiscale prosperă în largă măsură datorită prezenţei băncilor străine.
Unul din criteriile importanţei activităţii bancare pentru o economie este relaţia dintre
volumul de bunuri străine, sub forma depunerilor bancare şi volumul comerţului exterior
total al ţării respective.
In comparaţie cu comerţul exterior, depunerile bancare din străinătate în
paradisurile fiscale sunt considerabil mai mari decât conturile bancare străine în ţările ca-
re nu sunt paradisuri fiscale.

Mijloace de comunicaţie modeme

NUMEROASE ţări considerate paradisuri fiscale posedă excelente instalaţii de


comunicare, îndeosebi servicii bune de telefoane, cablu şi telex, care le leagă de alte ţări.
Unele au, de asemenea, excelente servicii aeriene. De e-xemplu, există curse aeriene zil-
nice non-stop între SUA şi Insulele Cayman.
Folosirea englezei ca limbă principală în ţările caraibiene şi apropierea lor
geografică de continentul american contribuie, de asemenea, la considerarea lor drept
ţinte deosebit de atrăgătoare pentru locuitorii Statelor Unite şi Canadei.

Lipsa de control asupra monedei

CONTROLUL care se exercită în multe paradisuri fiscale este un control cu dublă


monedă, care face deosebire între localnici şi străini şi între moneda locală şi cea străină.
Ca regulă generală, locuitorii ţării sunt supuşi controalelor asupra monedei, dar nu
şi cetăţenii străini. în mod normal, însă, străinii sunt supuşi controalelor în ce priveşte
moneda locală.
O companie creată într-o ţară paradis fiscal şi al cărei proprie- ar este un cetăţean
străin care îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii în afara paradisului fiscal este, în
general, considerată ca entitate cu regim de străin în ce priveşte controlul asupra schim-
burilor valutare.
In consecinţă, un străin poate înfiinţa o companie într-un paradis fiscal pentru a-şi
desfăşura activitatea în alte jurisdicţii. în a-cest caz, compania nu va fi supusă
controalelor asupra schimburilor valutare în paradisul fiscal, atât timp cât activitatea ei se
desfăşoară în moneda altor jurisdicţii şi nu se angajează în tranzacţii în ţara paradis fiscal
respectivă.

Publicitatea promoţionaJă

CELE mai multe ţări paradisuri fiscale îşi fac singure publicitate pe această temă
datorită avantajelor pe care le prezintă atragerea investiţiilor străine.
Aceste ţări văd în activitatea financiară o sursă de venituri relativ stabilă şi caută
să o promoveze activ.

7
De exemplu, Insulele Barbados au adoptat o legislaţie de natură a le îmbunătăţi
poziţia de centru financiar. Insulele Bahamas au declanşat o puternică campanie
publicitară pentru a deveni un centru de elită al activităţii bancare, de asigurări şi
înregistrări de nave.
Unele ţări paradisuri fiscale sunt activ promovate de diferite persoane şi companii
din alte state, care organizează seminarii în ţările lor. Ei favorizează interesele acelor
investitori interesaţi saşi recicleze banii şi care nu vor să plătească impozite pe venit.
Aceşti promotori sunt specializaţi în vânzarea de licenţe de funcţionare în
străinătate. Astfel, pentru un preţ rezonabil, o persoană poate deveni proprietara unei
bănci proprii, care este de obicei adă- postită într-un birou cu o singură încăpere, alături
de multe alte bănci, şi constă dintr-o placă de alamă cu numele băncii, lipită pe o uşă si
un sistem de telex folosit în comun. Pretutindeni si din totdeauna evaziunea fiscala a fost
condamnata. Cu toate acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a
lungul timpului. El persista in toate tarile si in toate perioadele, in ciuda sanctiunilor.

Economia subterana sau "economia neagra" ( black economy ) ca forma de manifestare a


evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostitutie, jocuri de
noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B in Marea Britanie, 13% in Suedia, 12% in
Belgia, 11, 5% in Italia, 9% in Franta, Olanda, Canada si Germania, 8,5% in SUA si 5%
in Japonia. Semnificatia problemei e mai mare in tarile mai putin dezvoltate unde
guvernele pot intampina mari dificultati in supravegherea tranzactiilor care au loc in
economie. N. Kaldar estima frauda fiscala in tarile lumii a treia, intre 4/5 si 9/10 din
incasarile fiscale prevazute.

Evaziunea fiscala e unul din fenomenele economico - sociale complexe de maxima


importanta cu care statele de astazi se confrunta si ale carei consecinte nedorite cauta sa
le limiteze cat mai mult, eradicarea fiind practic imposibila. Statul trebuie sa se preocupe
sistematic si eficient de preintampinarea si limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul
prin puterile publice, poate si sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua
scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorinta de a stimula formarea capitalului si un
scop "negativ" reflectat in sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot,
cu tot cortegiul de consecinte.

Astfel evaziunea fiscala apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale. Unul dintre
secretele japonezilor in ce priveste formarea capitalului e evaziunea fiscala care e
incurajata oficial. In mod legal un japonez adult e scutit de taxe pentru un cont de
economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de acest fel decat numarul
populatiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauza au rata cea mai mare de formare a
capitalului. Din alt punct de vedere, efectul cotelor inalte si puternic progresive au
disparut si ca urmare a faptului ca ele au stimulat aparitia prevederilor legale si a altora ce
sprijina evaziunea fiscala, in speta, asa numitele portite legale, ce permit reducerea
procentuala a cotelor de impozitare. Interventia statului in mentinerea unui anumit grad
de evaziune fiscala in scopurile aratate, trebuie analizata prin prisma raporturilor dintre
efect si eforturi.

Multitudinea obligatiilor pe care legea fiscala le impune contribuabililor, sau mai ales

8
povara acestor obligatii au facut sa stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea
contribuabililor in a inventa procedee diverse de eludare a obligatiilor fiscale. Evaziunea
fiscala a fost intotdeauna in special activa si ingenioasa pentru motivul ca fiscul lovind
indivizii in averea lor ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul banesc.

Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, in plus nu exista o definitie legala
a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda
legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de
evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata
impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala,
frauda la lege sau economia subterana.

Cel mai adesea frauda fiscala desemneaza stricto senso, o infractiune la lege, si se
distinge de evaziunea fiscala care se defineste ca o utilizare abila a posibilitatilor oferite
de lege.

Prima definire a evaziunii fiscale a fost data intre cele doua razboaie mondiale. Conform
acesteia frauda imbraca o conceptie extensiva, notiunea de evaziune fiscala e inclusa in
cea de frauda. Ea a fost sustinuta de Lerouge sau M.A. Piatier.

Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e "arta de a evita caderea in campul de atractie
a legii fiscale" concept care apartine lui M.C. de Brie si P.Charpentier.

Cel de-al treilea concept apartine lui Maurice Duverger, care considera ca evaziunea
fiscala e un termen generic, si desemneaza manifestarea de fuga din fata impozitelor.
Aceasta e o definitie in sens larg a evaziunii fiscale care ajunge sa inglobeze si frauda.

La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de la


impunere a unei parti din materia impozabila".

Evaziunea fiscala e clasificata de Virgil Cordescu astfel: ilicita si legala. Evaziunea ilicita
are un caracter fraudulos. Prin aceasta se intelege actiunea contribuabilului ce violeaza o
prescriptie legala cu scopul de a nu plati impozitul cuvenit. Evaziunea fiscala e
frauduloasa cand contribuabilul obligat sa furnizeze date in sprijinul declaratiei sale
recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei
impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului datorat. In general
e greu sa se poata determina toate formele de evaziune de acest gen. Acelea de care
trebuie sa se tina seama la cercetarea contabila sunt: inregistrarile cu scopul de a micsora
rezultatele; infiintarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive; amortismente nelegale si
amortismente la supraevaluari; rezervele latente; nejustificarea cu documente legale a
inregistrarilor; trecerea de cifre nereale in registrele comerciale; erori in conturi personale
a unor parti din beneficiu; reducerea cifrei de afaceri; mascari de parti din beneficiu prin
omisiuni; contabilizari de cheltuieli si facturi fictive, etc.

Evaziunea legala sau mai bine spus tolerata exprima actiunea contribuabililor de a ocoli
legea, recurgand la o combinatie neprevazuta de legiuitor si deci tolerata prin scaparea

9
din vedere. Ea nu pote fi posibila decat datorita unei inadvertente sau lacune a legii si e
frecventa mai ales in epoci cand apar noi forme de intreprinderi sau noi categorii de
impozite. Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei
eludeaza in mod "legal" sustragandu-se in total sau in parte platii impozitelor, tocmai
datorita acestei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel contribuabilii raman in limita
stricta a drepturilor lor si statul nu se poate apara decat printr-o legislatie bine studiata,
clara, precisa, stiintifica. Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace
este doar legiuitorul. In practica faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabila a
legii, sunt foarte diversificate in functie de inventivitatea contribuabilului larghetea legii,
dar cele mai frecvent folosite sunt urmatoarele: practica unor societati comerciale de a
investi o parte din profitul realizat in achizitii de masini si utilaje pentru care statul acorda
reduceri ale impozitului pe venit, scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de
protocol, reclama si publicitate; constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva intr-
un cuantum mai mare decat cel justificat din punct de vedere economic, etc..

Frauda fiscala este de doua tipuri: legala si ilegala.

Frauda legala e o expresie metaforica si ambigua, e utilizata frecvent in tarile francofone.


Ea are o dubla semnificatie. Uneori desemneaza subestimarea materiei impozabile prin
anumite regimuri fiscale de favoare

( mai ales in cazul impunerii forfetare ). Cel mai adesea, totusi, frauda fiscala desemneaza
procedeele juridice care permit scaparea de impozitare fara a contravenii legii. Cel mai
notoriu exemplu in acest sens e procedeul utilizat pe scara nationala, al infiintarii de
societati comerciale "in lant" sau "in cascada " de catre acelasi patron sau grup de asociati
imediat dupa ce o societate a acestora iesea din petrioada de scutire de plata a impozitului
pe profit. Astfel ca la noi in tara intre 1991-1995 suma sustrasa se ridica la valoarea unuia
sau a doua bugete anuale.

Frauda ilegala desemneaza violarea directa si deschisa a legii fiscale si nu acopera decat
frauda stricto senso, astfel incat e de preferat utilizarea formulei de frauda fiscala.

Delimitarea evaziunii fiscale e foarte delicata. Pentru trasarea frontierei intre evaziunea
fiscala acceptabila si cea inacceptabila, doctrina a sistematizat trei criterii: motivatia
fiscala a contribuabilului, utilizarea fortata a legislatiei civile si profitul fiscal tras din
operatia respectiva.

3.Motive de recurgere la paradisul fiscal

CARACTERISTICILE paradi-surilor fiscale prezentate mai înainte (impozitarea


redusă sau inexistentă, secretul şi uşurinţa de a obţine licenţe de funcţionare pentru bănci
şi corporaţii) fac folosirea paradisurilor fiscale atrăgăto-re pentru evazioniştii fiscali.
Fundamental, un paradis fiscal este folosit de un evazionist fiscal pentru a
complica şi dejuca încercările de a documenta veniturile nedeclarate, de a analiza fluxul

10
fondurilor şi a demola argumentele de apărare prin invocarea surselor de fonduri
neimpozabile. în plus, paradisurile fiscale sunt folosite pentru a genera documente "cu
aparenţe de legitimitate".
Motivaţiile de ordin fiscal pentru folosirea paradisurilor fiscale pot fi clasificate în
trei categorii.
1Tranzacţiile care sunt motivate din punct de vedere fiscal, consecvente cu litera
şi spiritul legii, sunt considerate a fi "planificare fiscală".
2 Tranzacţiile care pro- fită de pe urma unor scăpări legale sau administrative
neintenţionate sunt considerate cazuri de "evitare a impozitelor".
3 Tranzacţiile frauduloase care implică evaziunea fiscală. In ultima vreme se
constată o creştere a numărului persoanelor care profită de avantajele financi- ar-bancare
ale paradisurilor fiscale în sensul de a se sustrage în mod fraudulos de la plata impozitelor
şi taxelor prin ascunderea profiturilor.
Cei care recurg la paradisurile fiscale în scopuri ilegale se împart în două categorii
importante. Primul grup este alcătuit din cei al căror obiectiv este evaziunea fiscală. Al
doilea cuprinde pe cei care folosesc paradisurile fiscale pentru a ascunde profiturile
rezultate prin încălcarea legislaţiei fiscale ca urmare a primei activităţi.

Paradisurile fiscale sunt adesea folosite pentru a efectua tranzactii de brevete,


marci si procedee de fabricatie, care constituie bunuri incorporate.
Folosirea unui paradis fiscal faciliteaza elaborarea si punerea in circulate a
documentelor comerciale justificand respectarea reglementarilor comerciale.
• Investitiile realizate sub acoperirea unui paradis fiscal nu mai antreneaza
impozite pe plus-valori in cazul cedarii lor.
• Conturile in monede convertible si secretul bancar pot usura obligatiile
gestionarilor in perioada de fluctuate a monedelor si a impozitelor pe dobanzi.
• Infiintarea unei filiale intr-un paradis fiscal permite o mai mare suplete si
o discretie marita in gestiune.
• O filiala in cadrul unui paradis fiscal poate fi utilizata de o intreprindere
ca punct de cumparare pentru propriile sale marfuri. Acestea din urma sunt
revandute uzinelor din strainatate profitandu-se de remizele obtinute fara a pierde
beneficiul vanzarii.
• Cumpararea de material la pretul pietei locale printr-o filiala implantata
intr-un paradis fiscal permite realizarea de beneficii neimpozabile.
• Companiile de asigurari captive sunt utilizate de firme
multinationale incitate sa devina astfel propriul lor asigurator datorita costurilor
substantiate ale asigurarilor (in plus rezervele de asigurari nu sunt deductibile din
beneficiile impozabile) precum si datorita caracterului neasigurabil al unora dintre
activitatile lor. Compania de asigurari captiva poate deveni totodata un mijloc de
finantare al investitiilor firmei-mama.
• Bancile captive sunt organisme create pentru necesitatile proprii ale unui
grup de indivizi. Acestea au statut de banca non-rezidenta si pot efectua operatiuni de
orice natura, cu exceptia celor care implica rezidenti din tarile in care acestea sunt
instalate. In acelasi timp, dupa 1975 numeroase obstacole legale se opun la crearea
acestora.

11
• Constituirea unui trust este usurata in mare parte pentru persoanele
originare dintr-o tara guvernata prin British Common Law. Trustul este in general
utilizat pentru perceperea si redistribuirea veniturilor cu un minim de impozitare. Din
nefericire, anumite tari (printre care si Franta) nu cunosc conceptul de trust.
Administratorul devine asadar singurul interlocutor din punct de vedere juridic
confruntat cu creditorii trustului. In plus, transferal averii va fi sanctionat de impozitul pe
donatii. In fine, existenta trustului poate fi considerata drept o violare a dreptului
succesiunilor, in detrimentul mostenitorilor naturali ai constituantului.
• Paradisurile fiscale abunda in juristi, bancheri si contabili extrem de
competenti incepand din momentul in care utilizatorul si-a defmit obiectivele.

Cum sa alegem paradisul nostru fiscal ?


Este necesar sa aveti in vedere inca de la inceput unele criterii generale:
• Atentie la pseudo-paradisurile fiscale.
• Tineti cont de accesibilitate (mijloace de transport, posibilitati de
inchiriere sau de cumpararea unei locuinte, costul vietii, autorizatia de sedere si de
munca).
• Evaluati stabilitatea politica si economica a tarii.
• Asigurati-va de existenta unei anumite structuri sociale (protectie
de boala, pensionare).
• Informati-va asupra existentei tratatelor fiscale si a utilizarii lor.
• Verificati stabilitatea monezii §i supletea controlului
schimburilor.
• Asigurati-va ca puteti exercita o activitate substantiala in aceasta
tara.
• Controlati existenta unor legi liberale ale societatilor.
• Calculati costul si timpul necesar infiintarii unei societati.

Apoi este necesar sa luati in calcul factori mai precisi:


• lnformati-va asupra definitiei notiunii de domiciliu si de
rezidenta.
• Asigurati-va de continuitatea regimului fiscal la schimbarea rezidentei si a
domiciliului.
• Alegeti intre domiciliul fictiv si activitate comerciala.
• Obtineti autorizatia Patrimoniului pentru transferul de capitaluri.
• Specificati societatile-ecran, in scopul modificarii originii
veniturilor.
• Verificati mentinerea secretului (bancar, numele fondatorilor).
• Asigurati-va ca puteti utiliza reprezentanti.
• Informati-va asupra operatiunilor societatilor sau a rezidentelor fictive.
• Documentati-va asupra reglementarilor specifice societatilor maritime,
bancilor offshore precum si companiilor de asigurari captive.

4.Paradisuri fiscale de urmarit

12
Sunt paradisuri aflate intr-un proces de schimbare.Caracteristica principala a
acestor paradisuri este ca utilizarea lor devine hazardata pentru cel care risca aici fara
precautii particulare. Le vom evoca impreuna cu cateva informatii insa fara detalii.

DJIBOUTI
Incepand cu 1998 este un paradis fiscal pentru societatile inregistrate in zona
libera si care au activitati offshores.Taxele de inregistrare se ridica la 2000 US$. Insa
viitorul ramane nesigur atata timp cat situatia politica a regiunii nu va fi stabilizata.

ELVETIA
Nu este vorba de un paradis fiscal sau bancar , desi Elvetia incearca sa isi
redecoreze blazonul.

GRECIA
Acest stat european ofera multinationalilor si armatorilor bogati posibilitatea de-a
negocia cu guvernul deschiderea unor institutii scutite de impozit pentru activitatile lor
exterioare Greciei.

GROENLANDA
Impozitele de aici sunt scazute.Groenlanda constituie un ecran interesant.

JAMAICA
Buna stabilitate politica pentru moment , insa intr-un climat agresiv , susceptibil
de-a exploda oricand. De evitat mai ales ca americanii sunt din ce in ce mai interesati de
aceasta zona.

5.Concluzii

Sa fim clari. Scopul utilizatorilor paradisurilor fiscale este simplu: sa platesti mai
putin, sa castigi mai mult. Insa ne cuprinde nelinistea de indata ce auzim evocandu-se
aceste practici. Americanii, pe de o parte, explica ca utilizarea paradisurilor fiscale de
catre firme americane nu are ca scop o eventuala frauda fiscala (deoarece se respecta
legea), ci expansiunea in strainatate prin mijloace legale lasate la dispozitia lor de
legislatori tarii lor. Aceasta ar putea deveni realitate si in Franta . Dar o factura provenind
dintr-unul din aceste paradisuri fiscale devine rapid o pista de urmarire pentru organele
PME ale Hexagonului. Caci, asimilam intr-adevar paradisurile fiscale fraudei fiscale,
chiar daca este vorba de evaziunea fiscala, perfect legala.

Care sunt avantajele oferite de paradisurile fiscale?


Anumite tari nu percep nici un impozit pe venituri, pe plus -valorile in capital,
nici pe avere. Altele au stabilit o percepere de impozite pe veniturile aferente unei baze
teritoriale: daca beneficiile nu isi au sursa in tara respectiva, nu exista impozit. Altele au
inca rate de impozitare scazute. in fine, anumite tari ofera avantaje specifice pentru tipuri
precise de societati (de exemplu: holdinguri, societati scutite).

13
La ce servesc paradisurile fiscale persoanelor fizice?
O persoana fizica poate incerca, pe de o parte, sa profite de politicile
guvernamentale avand ca obiectiv dezvoltarea anumitor activitati. Aceasta va cauta, pe de
alta parte, tarile unde impozitarea este scazuta, respectiv nula, sau unde s-au stabilit
acorduri cu tarile cu impozitare puternica care ofera posibilitatea unor reduced pentru
impozitele platite in prima tara. Se pare ca, din nefericire, numarul oportunitatilor ramane
totusi limitat.

La ce servesc paradisurile fiscale persoanelor juridice?


In anumite tari beneficiile sunt impozitate in anul imediat urmator realizarii lor,
impozitul fiind calculat pe ansamblul beneficiilor nationale §i straine. Aceasta permite
intreprinderilor care au filiale in strainatate sa intarzie impozitarea, care este asadar
subordonata repatrierii beneficiilor.

14
6.Bibliografie

1.”Economie si finante publice” , HOANTA NICOLAE ,edit. Polirom ,Iasi


2000

2.”Ghidul cu adevarat practic al paradisurilor fiscale” , CLAUDE


DAUPHIN , grupul de edituri Tribuna 1999

3.”Revista Finante publice si contabilitate” – nr.3/ 2003 , nr. 1/ 2002 editata


de Ministerul Finantelor Publice

4.”Evaziunea fiscala” , NICOLAE HOANTA ,edit Tribuna Economica


Bucuresti 1997

15