Sunteți pe pagina 1din 3

Relația dintre două personaje într-un roman realist, obiectiv, interbelic

Enigma Otiliei (G. Călinescu)


Felix - Otilia

I. 1. Autor, text
George Călinescu este un important critic (Istoria literaturii române de la origini
până în prezent) şi prozator interbelic (Enigma Otiliei, Cartea nunții) . El îl consideră
pe Balzac modelul esenţial, iar în eseul Teoria romanului, el consideră că romanul
trebuie să fie o scriere tipic realistă, care să demonstreze idei printr-o experienţă de
viaţă.
2. Trăsăturile romanului realist, obiectiv
a. Textul reprezintă un roman, deoarece este o specie a genului epic în proză, cu o
acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu conflicte multiple şi un număr mare
de personaje.
b. Caracterul realist este dat de: prezentarea veridică şi verosimilă a oamenilor şi
evenimentelor ceea ce presupune o înţelegere a literaturii ca mimesis, în care autorul
îşi propune să reflecte lumea ca într-o oglindă, în toată complexitatea ei, creând în
acelaşi timp iluzia unei lumi adevărate, care respectă principiul cauzalităţii şi al
coerenţei. Obiectivitatea este o condiţie a acestui tip de roman, prin naraţiunea la
persoana a treia, realizată de către un narator omniscient şi impersonal. De asemenea,
personaje tipice acționează în împrejurări tipice (ilustrează tipologii umane), iar opera
se remarcă prin circularitate (simetria dintre incipit și final).
3. Prezentarea statutului personajelor
a. Statut : social
Între cele două personaje se remarcă o asemănare în ceea ce privește statutul
social. Personaj eponim, Otilia este prototipul fetei cochete, orfană, ca și Felix. Moş
Costache îşi exercită lamentabil rolul de tată, deşi nu este lipsit de sentimente faţă
de Otilia, deoarece el se gândeşte la viitorul ei, vrea chiar să o înfieze, dar amână
la nesfârşit gestul. Orfan și el, Felix este nepotul de sânge al bătrânului Costrache,
fiu al doctorului Sima, în urma decesului căruia Felix intră sub tutela unchiului.
Statutul lor intelectual este precizat de asemenea: Otilia studiază Conservatorul,
iar Felix vine de la Iași pentru a studia în București Medicina.
a. psihologic
La nivelul personajelor, esteticii realiste îi sunt specifice personajele tipice care
acţionează în situaţii tipice, reprezentative pentru o categorie socială: ele se
definesc printr-o singură trăsătură, fixată încă de la începutul romanului, şi nu
evoluează, cu excepţia lui Felix. Otilia ilustrează tipul tinerei cochete, personaj plat.
Totuși, ea sparge tiparele clasice, conferindu-i romanului modernitate. Este femeia
din romanul modern, citadin ce depăşeşte tiparul tradiţionalist, rural, nu numai prin
încadrarea într-un alt tip de spaţiu, ci şi prin libertăţile asumate: ea are acces la
studiu, capacitatea de a lua decizii individual, de a hotărî în privinţa propriului
destin, deşi este încă dependentă financiar de partener. Otilia nu este un exemplu
singular, ei alăturându-i-se şi alte eroine ale romanelor vremii: Ela (Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război, Camil Petrescu) sau Elena Drăgănescu
(Concert din muzică de Bach, Hortensia Papadat-Bengescu).
Felix, personaj rotund, are evoluţie interioară, complexitate psihologică,
gesturi memorabile şi având capacitatea de a surprinde în mod credibil cititorul.
II. Prezentarea trăsăturilor personajelor prin raportare la mijloacele de
caracterizare
1. Directă :
Otilia este prezentată în mod direct de către narator, care îi atribuie rolul de
observator lui Felix, la începutul romanului: „faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii
foarte albaştri arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă”.
Felix, apare de asemenea portretizat de către narator : tânăr în uniformă de
licean, atent, ”fața juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina șuvițelor mari
de păr.”
De către alte personaje, Otilia este prezentată prin tehnica reflectării
poliedrice. Astfel, moş Costache o consideră fata cuminte şi iubitoare, „fe-fetiţa
lui”, pe care o protejează, dar nu are forţa de a lua decizia înfierii ei. Aurica o
invidiază, considerând-o o rivală în alegerea bărbaţilor: „E o şireată, caută numai
bărbaţi în vârstă, bogaţi”. Stănică vede în Otilia „o fată faină, deşteaptă”, iar colegii
lui Felix o consideră „cea mai elegantă conservatoare”.
Felix este caracterizat de către Aglae :”Un orfan trebuie să-și facă repede o
carieră, nu să cadă pe capul altora”.
Autocaracterizarea îi completează portretul Otiliei, care-şi cunoaşte foarte bine
soarta de fiinţă tolerată, obligată să-şi rezolve singură problemele vieţii. Interesant
este că, deşi superficială, ea are totuşi conştiinţa acestei superficialităţi tipic
feminine: „Noi, fetele, Felix, suntem mediocre şi singurul meu merit e că-mi dau
seama de asta”.
Pe de altă parte, Felix spune despre sine: ”Voi fi ambițios, nu orgolios”.
2. Indirectă
Personajele îşi dezvăluie complexitatea, prin caracterizarea indirectă, ce
reiese din faptele şi comportamentul lor, din modul în care vorbesc şi din relaţiile
cu celelalte personaje.
Descrierea camerei Otiliei corespunde modelului balzacian, care propune
tehnica focalizării. Descrierea cadrului în care trăieşte devine o modalitate de
pătrundere în psihologia personajului, iar camera Otiliei, prin detaliile surprinse,
vorbeşte despre caracterul ei dezordonat şi spontan: „Sertarele de la toaletă şi de la
dulapul de haine erau trase afară în felurite grade şi în ele se vedeau, ca nişte
intestine colorate ghemuri de panglici, cămăşi de mătase mototolite…”. Faptul că
era interesată de moda vremii justifică bunul gust, rafinamentul, dragostea de
muzică şi armonie.
O altă scenă semnificativă pentru personalitatea celor doi este vizita la moșia
lui Pascalopol. Cucerit de spontaneitatea, grația și feminitatea Otiliei, Felix se
îndrăgostește dar se simte stânjenit de familiaritatea fetei cu Pascalopol. Imatur și
stângaci, el îi va declara dragostea, dar reacția fetei îl deconcertează : ea nu îl
respinge, dar nici nu îi încurajează pornirile, menținând enigma alegerii ei între
Felix și Pascalopol.
Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresionează prin
naturaleţe, prin calităţile tipice vîrstei adolescentine: gustă oricând farmecul
jocurilor copilăreşti, escaladează, la moşia lui Pascalopol, stogurile de fân, cunoaşte
detaliile rostogolirii prin iarbă. Trăieşte din plin viaţa şi nimic nu o împiedică să
râdă în hohote sau să fie melancolică: „Îmi vine uneori să râd, să alerg, să zbor.
Vrei să fugim? Hai să fugim!”

III. Elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajelor


Conflicte
Un conflict exterior se manifestă între Felix și Pascalopol, având ca miză iubirea
Otiliei. Pentru Felix, Otilia reprezintă feminitatea tulburătoare, iar Pascalopol mărturiseşte
că nu poate delimita sentimentele virile de cele paterne. Pe de altă parte, gestul Otiliei de a
se căsători cu Pascalopol reflectă maturitatea ei, spiritul de sacrificiu în vederea împlinirii
profesionale a lui Felix.
Felix este singurul personaj care manifestă un conflict interior. Plecarea Otiliei
cu Pascalopol la Paris este un moment de derută pentru Felix, care o primește însă cu
aceeasi căldură sufletească la întoarcere. Astfel, întreaga relație este descrisă exclusiv prin
prisma reacțiilor lui Felix, cititorul găsind explicații pentru alegerea Otiliei abia în finalul
romanului. După moartea lui Costache, Otilia părăsește la scurt timp casa și se căsătorește
cu Pascalopol, iar lui Felix îi trimite o carte poștală cu textul : ”Cine a fost în stare de atâta
stăpânire e capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor.” . Felix îi
mărturisise visul de a se realiza în profesie, unde nu ar fi suportat o poziție superficială,
inferioară, astfel încât ambiția, perseverența, spiritul profund intelectual, aplicația către
studiu sunt trăsăturile care întregesc portretul tânărului în formare
În concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist balzacian, obiectiv. Naratorul
prezintă viaţa societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, folosind procedee
specifice ca realizarea de tipologii, tehnica detaliului, a focalizării, motivul paternităţii,
veridicitatea, depăşind însă modelul realismului clasic, prin elementele de modernitate
(spiritul critic şi polemic, ambiguitatea personajelor, reflectarea poliedrică).