Sunteți pe pagina 1din 21

Educatoare : Pauleti Ana

Grădiniţa P.P.nr. 8 Alba Iulia

LIMBAJUL ŞI COMUNICAREA VERBALĂ ŞI


NONVERBALĂ LA PREŞCOLARI

Limbajul este forma de comunicare a unor mesaje între emiţători şi


receptori - constituind esenţa întregului proces şcolar preuniversitar de
educare a limbajului, ca proces de educare a comunicării.
Întreaga perioadă a şcolarizării tinerilor - de la grădiniţă până la
absolvirea liceului - este marcată , preponderent, de realizarea obiectivelor
ce vizează educarea limbajului . Limbajul rămâne o marcă de
reprezentativitate intelectuală pentru oameni , fiind un instrument de
achiziţionare - orală sau prin scris - a majorităţii informaţiilor din oricare
domeniu de specialitate , inclusiv din sectoarele profesionalizate în limbaje
simbolice (matematica, informatica, etc.)
Dacă urmărim pentru o clipă comunicarea dintre doi oameni
constatăm că , prin vorbe , ei îşi transmit ceea ce gândesc , ceeea ce simt şi
ceea ce vor să facă, precum şi acţiunile necesare vieţii şi muncii în societate.
Limbajul este deci un mijloc de comunicare specific omului şi nu
apare spontan la copil, cum nu a apărut nici în cursul istoriei, ci constituie
un lung şi dificil proces de învăţare . Când comunicăm nu ne mai gândim
decât la sensul comunicării , la conţinutul ei . Articularea sunetelor ,
respectarea formei gramaticale etc. au devenit acte automatizate , adică acte
care nu mai intră în fiecare moment sub controlul direct al conştiinţei . La
copil însă , până la învăţarea şi formarea tuturor mecanismelor necesare
limbajului, până la automatizarea acestui act complex , comunicarea este în
permanenţă supravegheată de conştiinţă . Copilul face eforturi vizibile ca să
pronunţe corect cuvintele , propoziţiile , frazele , nu ca să-şi exprime corect
gândurile .
Limbajul serveşte ca mijloc de comunicare a gândirii şi se dezvoltă
deci în strânsă legătură cu gândirea . Nu se poate comunica fără gândire şi
comunicarea nu are sens dacă nu exprimă o gândire suficient de dezvoltată .
Dar comunicarea şi gândirea umană , acte atât de importante şi de complexe
nu sunt nişte fapte misterioase , ci , ele sunt rezultatul activităţii materiei
organizate în cel mai înalt grad.
Limbajul îşi defineşte „ teritoriul " sub câteva coordonate : în
educarea spontană a vorbitorilor (îmbogăţirea vocabularului , comunicarea
verbală - orală ) , în cultivarea riguroasă a normelor lingvistice , sub forma
achiziţiilor de competenţe normative , precum şi în „ aşezarea "limbajului
într-un discurs paracomunicativ , de ascundere , nuanţare , flexibilizare şi
figurare a atitudinii în relaţiile de tip dialog (scris sau oral).
Dezvoltarea comunicării orale vizează , pe lângă cultivarea unor
deprinderi de vorbire corectă şi însuşirea unor reguli necesare comunicării
în context social, în relaţii de cooperare, cultivându-se exprimarea corectă ,
In întregul proces de cultivare a vorbirii preşcolarilor , atât prin
activităţi specifice , cât şi prin toate celelalte , se urmăreşte realizarea
obiectivelor prevăzute de programă sub aspect fonetic , lexical, îmbogăţirea
vocabularului cu substantive , adjective , pronume , numerale cardinale ,
verbe . Atenţie deosebită se va acorda expresivităţii vorbirii , efectuîndu-se
exerciţii de dezvoltare a exprimării orale şi redarea conţinutului poveştilor ,
al diafilmelor sau redarea unor fragmente din poveşti.
De asemenea , în atenţia educatoarelor stă şi organizarea de activităţi
menite să le dezvolte copiilor capacitatea de a percepe frumuseţea limbii
literare , a normelor de comunicare orală , de adresare politicoasă ,
exprimare nuanţată prin utilizarea unor expresii artistice .
Pentru a asigura participarea verbală activă a copiilor, este necesar ca
în acţiunea educativă din grădiniţă , preşcolarii să fie stimulaţi în a deveni
subiecţi ai actului pedagogic participând la toate activităţile atât pe plan
acţional , cât şi mental , în consecinţă , în toate activităţile comune şi la
alegere , nu trebuie neglijată antrenarea copiilor în rezolvarea unor situaţii şi
în verbalizarea acestora , în această direcţie un rol esenţial îl au exemplul
conduitei verbale a educatoarei şi a grupului . Cunoaştem că la această
vârstă copiii , neavând o experienţă proprie , imită foarte mult , iar în
jocurile lor aplică ceea ce au învăţat mai ales sub aspectul exprimării
verbale.
La venirea în grădiniţă , copiii au o serie de reţineri şi de deficienţe
sub raportul exprimării verbale . Să nu uităm că , în bună parte , dificultăţile
şi greşelile lor de pronunţie provin din dezvoltarea încă insuficientă a
analizatorului motor-verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exerciţiul verbal,
realizat zi de zi , audiţia pronunţiei corecte a adultului contribuie la
dezvoltarea corespunzătoare a comunicării.
De aceea consider necesară integrarea copilului în viaţa de colectiv
cu atât mai timpuriu cu cât copilul este mai timid şi are o vorbire mai slab
dezvoltată.
Pornind de la ideea că, pe copii nu trebuie numai să-i ascultăm , ci şi
să-i corectăm şi nu numai la activităţile obligatorii , ci şi cu prilejul
convorbirilor libere dintre ei ori cu adulţii , am desfăşurat , în fiecare
dimineaţă un dialog cu copiii referitor la modul cum şi-au petrecut după-
amiaza , la ce i-a interesat mai mult din tot ce au văzut ori au aflat.
Este binecunoscut faptul că la vârsta preşcolară însuşirea sistemului
fonetic , al limbii este încă incipientă , mai ales la cei din grupa mică şi
mijlocie . Sunt copii care nu pot articula corect sunetele limbii, înlocuiesc
unele prin altele , omit anumite sunete sau le inversează . Unele dintre aceste
neajunsuri se menţin şi la copiii din grupa mare . Grădiniţa , având ca
obiectiv principal pregătirea preşcolarului pentru şcoală , ştiind că
subdezvoltarea laturii fonetice a vorbirii poate să devină la un moment dat un
handicap şi poate provoca rămânere în urmă la învăţătură , am făcut multe
exerciţii de formare a limbajului citit-scris , căutând să obţin stăpânirea
corectă a fenomenelor .
Comunicarea nu presupune neapărat folosirea exclusivă a limbajului
verbal . Comunicăm nonverbal cu ajutorul expresiilor feţei, al gesturilor şi
mişcărilor corpului . Comunicăm , deci şi atunci când tăcem sau dăm din
umeri .Căile de comunicare nonverbală sunt reacţii pe care de multe ori nu le
conştietizăm , dar care sunt evidente pentru cei din jur . Alteori se poate
recepţiona mesajul din inflexiunile vocii interlocutorului, acesta fiind cazul
unor elemente de paralimbaj .
Pentru educatoare este foarte important să cunoască semnificaţia unor
gesturi şi atitudini corporale ale copiilor care pot traduce intenţii , relaţii,
trăiri.
In grădiniţa de copii se pot practica exerciţii şi jocuri de comunicare
nonverbală , prin care se dezvoltă şi se extind relaţiile de cooperare între
preşcolari, stimulându-se totodată atenţia şi creativitatea copiilor . De mici,
copiii utilizează coduri nonverbale distincte , care , la sosirea în grădiniţă , au
o importanţă însemnată în succesul şi integrarea lor în colectivitate .
Educatoarea poate decodifica mesajele transmise de postura adoptată de
copii. Un copil care se opreşte brusc în faţa unui coleg în aşa- zisa poziţie a
călăreţului, cu picioarele depărtate , bine înfipte în podea , prezintă deja o
ameninţare pentru cel din faţa lui. O ţinută cu spatele drept inspiră încredere în
forţele propii, în timp ce „ umerii căzuţi" dau o notă de neîncredere .
Prin diversitatea şi natura activităţilor de comunicare propuse ,
instituţia preşcolară contribuie la procesul de cunoaştere , formare şi educare
prin interrelaţionare , la adaptarea şi socializarea copiilor , la dezvoltarea
relaţiilor de cooperare între aceştia .

BIBLIOGRAFIE
1. Eugenia, Şincan, Cultivarea limbajului...în Rev. înv. Preşc. nr.3-4, 1997;
2. Pânişoară , I .O.Comunicare eficientă , Ed. Polirom , Iaşi 2004 ,
Ediţia a-II-a revizuită şi adăugită .
Limbajul reprezintă principalul instrument de formare și informare a
omului. În literatura psihologică, limbajul este definit ”drept o formă
specific umană, care constă în esență în folosirea limbajului în procesul
de comunicare și gândire.”

Însușindu-și limba, copilul dobândește mijlocul prin care poate realiza


comunicarea în forme superioare cu cei din jur și poate să cunoască pe deplin
realitatea obiectivă. Lipsa de comunicare prin limbaj determină stagnarea în
dezvoltarea personalității, modifică natura relațiilor cu realitatea înconjurătoare,
determină singularitatea copilului. Studiile de specialitate demonstrează că prin
intermediul limbajului sunt formate și organizate sisteme în care sunt integrate
cunoștințele, ceea ce determină o complicare a condițiilor interioare și formarea
personalității copilului.
Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activități
didactice duce la dezvoltarea vorbirii care la rândul său, facilitează însușirea
cunoștințelor. Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în condițiile
intensificării activității de intercomunicare, a unui proces de formare a
limbajului interior, de memorare verbală și activizare a vocabularului. Limbajul
copiilor se dezvoltă substanțial sub influența adulților cu care stabilește relații
de comunicare din ce în ce mai complexe.
În dezvoltarea limbajului, însușirea structurii gramaticale a limbii reprezintă o
condiție esențială realizată prin activitățile din grădiniță. Un obiectiv general al
învăţământului îl constituie formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a
preşcolarilor. Vârsta preșcolară are o deosebită importanță în dezvoltarea
limbajului și ridicarea gândirii pe trepte mai înalte de generalizare și
abstractizare. Se știe că în evoluția psihică a copiilor preșcolari, o pondere
deosebită o are gândirea care este determinată de constituirea și utilizarea
reprezentărilor dar în bună măsură de dezvoltarea limbajului. Caracteristicile
vârstei preșcolare subliniază faptul că, deși anumite particularități de vârstă
legate de pronunțarea sunetelor dispar, apar alte dificultăți odată cu dezvoltarea
posibilităților de formare a propozițiilor. Copiii trebuie să dobândească încă de
la vârsta preșcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a-și exprima în
mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o bază în activitatea
școlară și apoi în viața socială de mai târziu. Însușindu-și limba, copilul
dobândește mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur în forme
superioare, poate ajunge la cunoașterea tot mai deplină a realității obiective. Pe
măsură ce își însușește vorbirea copilul poate fi educat mai ușor prin
intermediul cuvântului ce contribuie la educarea lui intelectuală.
Dacă la începutul vieții sale, până la însușirea vorbirii copilul i-a contact cu
mediul înconjurător mai ales prin acțiunea directă a mediului înconjurător
exterior asupra organelor de simț, la vârsta preșcolară, când copilul începe să
mânuiască limbajul, cunoașterea directă se realizează la un nivel mai înalt fiind
însoțită de explicațiile, sublinierile și concluziile adultului. Prin cuvânt îl învățam
pe copil să se străduiască mintal, să găsească un răspuns la întrebările adresate.
În acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitentă a gândirii și limbajului,
la creșterea capacităților de cunoaștere, la largirea sferei de cunoaștere, la
dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilităților de exprimare. În procesul
cunoașterii, limbajul devine pentru copil un instrument de comunicare și
exprimare a impresiilor trăite, a gândurilor și emoțiilor, a dorințelor și
intereselor, ca și un mijloc de dobândire a cunoștințelor.
În grădiniță, parcurgând cele trei grupe, copiii dobândesc un bagaj de
cunoștințe, iar vorbirea devine mai bogată, mai clară, mai corectă, asigurând
dezvoltarea intensă a gândirii. Astfel, întreaga experiență instructiv-educativă
din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă
legătură cu dezvoltarea vorbirii, efectuându-se exerciții de pronunție și de
exprimare. Accentul principal în această privință este pus pe activitățile de
comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată
a gândurilor, de însușirea treptată a structurii gramaticale a limbii. Pentru a
favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor este necesar ca activitatea
educativă să fie făcută în așa fel încât aceștia să fie stimulați să participe în mod
activ la activități, atât verbal cât și mental.
Folosind limba ca un mijloc puternic de educație intelectuală, morală și estetică,
educatoarea realizează instruirea și educarea copiilor, le dezvoltă vorbirea
necesară în procesul de comunicare, și de cunoaștere a vieții înconjurătoare și în
același timp le perfecționează exprimarea corectându-le pronunția, le
îmbogățește vocabularul și îi ajută să-și însușească în mod practic structura
gramaticală a limbii. Preșcolaritatea este perioada unei proeminente și intensive
receptivități, mobilități și flexibilități psihice, făcând posibilă dezvoltarea și
perfecționarea limbajului ca o necesitate a pregătirii copilului pentru școală,
pentru viață.
Educarea limbajului, a vorbirii corecte în limba română, având în vedere
importanța deosebită care i se acordă în învățământul preșcolar cât și în întregul
sistem de învățământ, ocupă un loc prioritar în programa activităților instructiv-
educative. În cadrul activităților de educare a limbajului, în cei 3 ani de
grădiniță, are loc o dezvoltare și perfecționare a limbajului sub aspect fonetic,
lexical și gramatical.
Pe baza celor menționate anterior, lucrarea de față își propune să analizeze și
sistematizeze importanța activităților de educare a limbajului, prin intermediul
metodelor specifice de realizare a acestora, în formarea și dezvoltarea
deprinderilor de comunicare la preșcolari. Prin conținutul cunoștințelor și prin
formele de activitate prevăzute în cadrul domeniului experiențial Educarea
limbajului, se orientează întregul proces de stimulare și educare a limbajului și
comunicării orale a copiilor spre cultivarea expresivității verbale, spre o
flexibilitate, o intonație și o nuanțare a vorbirii preșcolarului, o accentuare și o
articulare corectă în pronunția curentă. Se pornește de la premisa că prin
mijloacele de realizare a activităților de educare a limbajului (povestiri,
memorizări, lecturi după imagini, convorbiri, jocuri didactice) se poate ajunge la
formarea, dezvoltarea si activizarea vocabularului, la dezvoltarea și educarea
spiritului de observație, a fanteziei și imaginației creatoare, atât de necesare în
activitatea educațională, respectiv in viață și societate.

Bibliografie:
• Dumitrana M. "Educarea limbajului in învăţământul preşcolar", Vol. 2-
Comunicarea scrisă, Ed. Compania, 2001
• Gherghina , D., Novac, C., Mitrache, A., Ilie , V., (2005),Didactica activităţilor
instructiv-educative pentru învăţământul preprimar, Craiova:Editura Didactica
Nova
• Mateiaş ,A. (2003), Pedagogie pentru învăţământul preprimar – Program de
dezvoltare generală prin tratare diferenţiată , Bucureşti: Ed.Didactică şi
Pedagogică , R.A
• *** Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, (2008), M.E.C.T

Câteva repere ale unei comunicări


eficiente la vârsta preşcolară
Written by Mihaela CHELARIU

(10 votes)

Cunoscând particulatităţile gândirii copiilor de vârst ă


preşcolară, în aplicarea strategiilor didactice de
predare-învăţare-evaluare, am acordat o atenţie sporit ă
atât comunicării prin limbaj oral cât şi folosirii
suportului concret intuitiv.
Amintesc doar câteva dintre formele de comunicare
folosite cu eficienţă maximă la grupa mare
pregătitoare:
- transmiterea orală, concisă si clară a regulilor de
joc/ conţinuturilor,
- substituirea parţială a cuvintelor cu materiale
imagistice elocvente,
- îmbinarea cerinţelor didactice cu elemente de joc,
cu fragmente literare sugestive, cu ghicitori, rime,
frământări de limbă etc.,
- folosirea constantă a cărţii, ca mijloc de
comunicare, în toate tipurile de activităţi,
- îmbinarea armonioasă a comunicării orale cu
comunicarea imagistică şi altele.
Consider că această ultimă modalitate oferă
educatoarei satisfacţii imediate, măsurabile prin
trezirea interesului copiilor faţă de obiectul
comunicării, prin accesibilizarea conţinuturilor şi prin
asigurarea unui grad ridicat de înţelegere a mesajului
transmis.

De asemenea, în toate activităţile pe care le-am desfăşurat, am observat că


la fel de eficiente sunt comunicarea inductivă cât si comunicarea
deductivă, dacă se respectă condiţia ca dificultatea cerin ţelor şi a
conţinuturilor să prezinte o linie ascendentă pe tot parcursul unei activit ăţi
sau a unei zile.
Folosirea cărţii potrivite ca auxiliar didactic este o alegere inspirat ă
deoarece la această vârstă copilul descoperă o lume mirific ă ce ţine de
domeniul imaginaţiei, dar şi de cel al cunoaşterii nemijlocite. El va fi atras
de personaje şi de întâmplările frumos ilustrate, dar şi de jocul de litere de
pe pagina cărţii manipulate, iar acestea din urm ă căpătând treptat sens îl
vor subjuga total pe copil, facilitând in acelaşi timp trecerea spre etapa
scris-cititului.
Emotivitatea mare şi relativa ei stabilitate la această vârstă m-au
determinat să acord o atenţie crescută şi aspectelor de comunicare non-
verbală. Am arătat că putem folosi cuvinte ori imagini în transmiterea
mesajului dar, involuntar, sau voluntar, când rela ţion ăm cu preşcolarii
comunicăm şi prin expresia feţei, prin gesturi, pozi ţia corpului, proximitate,
contactul vizual, aspectul nostru exterior sau prin alte aspecte non-verbale
ale vorbirii. Iată de ce este foarte important ca dasc ălii să cunoasc ă aceste
lucruri, spun specialiştii, şi să tină cont de ele în activitatea cu proiectate.
Într-o altă ordine de idei, metacomunicarea, care ştim că înso ţeşte orice
comunicare, este foarte importantă la aceasta vârsta, fapt confirmat în
nenumărate rânduri de experienta didactică. Astfel, e bine ca educatoarea
să fie conştientă de acest aspect, mesajul comunic ării fiind preluat, în
foarte multe cazuri, mai degrabă din metacomunicare decât din cuvintele
auzite.
Conceperea în etape a comunicării dă consisten ţă si duce la eficien ţă
în activitate, dacă răspunde la câteva întrebări:
1. CE vreau să obţin prin mesajul transmis - pe baza c ăruia îmi preg ătesc
materialul didactic?
2. CARE sunt ideile pe care doresc să le exprim, având ca reper
esenţializarea acestora în conţinuturi clare?
3. CÂT vreau să transmit într-o activitate?
4. CUM pot ordona conţinuturile pentru a-mi atinge obiectivele stabilite?
Am considerat că indiferent de conţinuturile transmise într-o activitate
didactică trebuie să respect câteva principii:
- folosirea de cuvinte pe care copiii le înteleg,
- exprimarea clară si concisă,
- utilizarea limbii literare în vorbire, fără repetiţii inutile sau expresii
greoaie,
- sublinierea mesajului,
- asigurarea empatiei,
- obţinerea feed-back-ului.
Pentru reuşita aplicării lor avem nevoie de un mediu educa ţional bine
organizat şi care să favorizeze învăţarea activ-participativă, prin încercare,
investigare, descoperire. Teatrul de păpuşi, jocul de rol, jocurile didactice,
jocurile de creaţie oferă tot atâtea prilejuri de experimentare a formelor
comunicării într-o manieră accesibilă, variată şi incitantă pentru copilul
aflat la vârsta de aur a copilăriei.
Un loc aparte între activitătile din grădiniţă îl au jocurile intelectuale
prin contribuţia pe care o au la formarea şi stimularea comunic ării. Le-am
folosit cu succes pentru cultivarea limbii vorbite, pentru stimularea
achiziţiilor privind cunoaşterea mediului, matematica, muzica sau pentru
exersarea proceselor cognitive specifice vârstei. Datorită faptului c ă
îmbină jocul cu activitatea de învăţare, acest tip de joc este acceptat cu
usurinţă de copiii de 3-4 ani, care se acomodeaz ă uşor sarcinii de joc f ăr ă a
exista un grad prea mare de conştientizare, el acceptând jocul mai mult
pentru elementele surpriză, care dau mult farmec ac ţiunii si deschid calea
spre achiziţii cognitive si deveniri comportamentale.
Treptat , spre vârsta de 6-7 ani, copiii conştientizeaz ă atât regula de joc în
sine cât şi importanţa/ necesitatea respectării ei, acest lucru explicându-
se prin mai multe aspecte ale evoluţiei personalităţii preşcolarului, printre
care - lărgirea evidentă a sferei cunoştinţelor, dezvoltarea anumitor calit ăţi
ale proceselor psihice şi de cunoaştere, prezen ţa deprinderilor de munc ă
intelectuală, dezvoltarea unor atitudini şi comportamente moral-sociale.
Prin jocul intelectual preşcolarii pot fi îndruma ţi mai eficient pe
calea însuşirii active şi conştiente a unei vorbiri corecte pe baza
activităţilor de discriminare fonetico-analitico-sintetic ă şi de exersare a
vorbirii prin procedee specifice vârstei.
Jocul intelectual “Spune ce ai auzit?”, pe care l-am desf ăşurat cu
preşcolarii de grupă mare a avut ca scop discriminarea sunetelor dintr-un
cuvânt şi pronuntarea lor corectă. Am folosit ca material de vorbire
onomatopee înregistrate pe casetă audio. În prima etapă de joc, copiii le-au
ascultat, apoi le-au emis, iar în a doua etapă au recunoscut c ărui animal/
pasăre/ fenomen îi corespunde limbajul. Pe lângă exersarea pronun ţiei s-a
urmărit şi creşterea gradului de receptivitate faţă de materialul imagistic,
dezvoltarea memoriei logice, creşterea tonusului afectiv-volitiv al copiilor
în timpul învăţării, stimularea cooperării între copii pentru rezolvarea
sarcinilor.
Tot în scopul exersării limbajului sub aspect fonematic am desf ăşurat şi
alte jocuri intelectuale : « Repetă după mine », « Corectează-mă! »,« Ce se
aude? ».
Acelaşi joc, « Spune ce ai auzit? », l-am folosit la grupa pregatitoare
având ca scop diferenţierea fonemelor în silabe directe si în silabe inverse,
şi apoi în cuvinte.
Consider că desfăşurarea cu consecvenţă a acestor tipuri de jocuri
de dezvoltare si de exersare a auzului fonematic şi a calit ăţilor limbajului
pe întreaga perioadă a preşcolarităţii, este foarte important ă şi are drept
consecinţă dezinhibiţia vorbirii şi creşterea calităţii comunic ării
preşcolarilor.
Important este să introducem în vocabularul copiilor cuvinte cu o
pronunţie corectă şi cu un înţeles clar şi care treptat vor constitui baza
unei exprimări coerente şi expresive. O metodă bună pe care eu am aplicat-
o în această direcţie este folosirea cuvintelor în contexte variate prin
actiunea corelată dintre joc si învăţare având ca material verb al de lucru
diminutive, augumentative, sinonime, antonime sau paronime.
Este ştiut că vorbirea se dezvoltă începând de la naştere şi continu ă pe tot
parcursul vieţii şi că părinţii sunt primii profesori ai copiilor lor, iar mai apoi
ei devin partenerii principali ai unităţilor de înv ăţământ. În acest context,
am considerat necesar să stabilesc un parteneriat real între gr ădini ţă şi
părinţi. Familiile copiilor au fost în mod constant informate cu privire la
toate aspectele legate de dezvoltarea propriului copil, inclusiv de
aspectele principale ce vizează formarea şi dezvoltarea comunic ării la
vârsta preşcolară.
Iată câteva dintre preocupările constante ale părin ţilor privitor la vorbirea
copiilor şi câteva sugestii cu care le putem veni în întâmpinare:

1. CARE ar fi cele mai potrivite lucruri pentru stimularea şi dezvoltarea


vorbirii copiilor?
Posibile răspunsuri:
- Încurajaţi copilul să povestească şi-sau să interpreteze roluri în timp
ce sunteţi audienţa,
- Vorbiţi-i despre ceea ce s-a întâmplat în via ţa de familie, se întâmpl ă
sau se va întâmpla,
- Lăsaţi-l să se îmbrace ca mama, ca tata, ca doctorul şi s ă se joace
de-a mama, de-a tata, de-a doctorul,
- Întrebaţi-l zilnic ce a făcut la grădiniţă,
- Jucaţi împreună cu el jocuri în perechi, sau jocuri de echip ă.

2. CAND e cel mai potrivit să-i educ limbajul?

Posibile răspunsuri:
- Atunci când îl implicaţi în treburile domestice povesti ţi împreun ă cu
copilul despre ceea ce faceţi.
- Faceţi-l bucătar şef şi vorbiţi cu el despre ingrediente, despre
măsurarea acestora, timpul necesar pentru a găti ceva, re ţeta
folosită etc.
- În orice moment ajutaţi-l să explice De ce?, Cum?, Ce s-ar întâmpla
dacă...? etc.
- Citiţi-i zilnic şi discutaţi cu el despre ceea ce aţi citit.

3. Cum să-l ajut să înţeleagă mai bine ceea ce comunicăm?

Posibile răspunsuri:
- Prin joc. Prin acţiune. Explicaţii.
- Oferindu-i un model de comunicare in persoana părin ţilor.
Astfel părinţii au devenit, alături de educatoare, preocupa ţi de modul de
exprimare al copiilor şi am stabilit împreună câteva direcţii de ac ţiune:
- să le formăm copiilor o imagine de sine pozitivă,
- să-i încurajăm să se exprime,
- să îi privim în faţă ori de câte ori comunicăm cu ei,
- să ne aşezăm la nivelul copiilor atunci când comunicăm cu ei,
- să folosim numai cuvinte şi expresii pe care ei să le înţeleagă,
- să fim atenţi zilnic la comportamentul nostru non-verbal.
Copiii învaţă comunicarea atât din ceea ce aud cât şi din ceea ce v ăd
şi din ceea ce experimentează. Limbajul se dezvoltă prin joc, iar jocul se
perfecţionează pe măsură ce comunicarea copiilor câştig ă în calitate, iar
ambele sunt, deopotrivă, motorul socializării timpurii a copilului.
În concluzie putem spune că implicaţiile pe care le inregistreaz ă
comunicarea atât în sfera cunoaşterii cât şi în plan social explic ă, în mare
parte, preocuparea susţinută a educatorilor faţă de aceast ă problematic ă ,
iar lipsa comunicării, sau o comunicare deficitară naşte nemul ţumiri, le
amplifică pe cele deja existente si, deseori, afecteaz ă chiar s ăn ătatea
oamenillor.
Bibliografie:
MECT Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3/ 6-7 ani),
Bucureşti, 2008
Binet, A. Ideile moderne despre copii, Bucuresti, E.D.P., 1975
Dumitrana,M. Educarea limbajului în învăţământul
preşcolar.Comunicarea orală, Editura Compania, Bucureşti, 2002
Mihaela Chelariu
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
Invăţământul primar şi preşcolar, Anul II
U.V.V.G.Arad, Filiala Bistriţa
Educatoare
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 “Licurici”
Fălticeni, Judeţul Suceava
e-mail: che_mihaela@yahoo.ca

Caracterizarea comunicarii la prescolari

Comunicarea prescolarilor este simpla. Mai ales in ceea ce-i


priveste pe cei mici, acestia comunica in cuvinte putine, propozitia
fiind folosita mai tarziu si instalandu-se datorita exersarii, in cadrul
activitatilor din gradinita. Raspunsurile prescolarilor tind sa fie de
genul:

- Ce am lucrat astazi?

- Flori pentru mama. (in loc de: Noi astazi am lucrat flori
pentru mama).

De asemenea, multi dintre prescolarii mici, datorita


exprimarii deficitare, au anumite inhibitii in comunicarea cu
adultul. De multe ori se tem ca nu stiu sa raspunda, iar alte ori
le este greu sa spuna ceea ce vor, chiar daca stiu raspunsul. Dar
atitudinea de interlocutor se invata si aceasta presupune:

- a sti cum sa asculti;

- a asculta pana la capat;

- a arata interes fata de tema abordata;

- a arata interes fata de punctul de vedere al celuilalt;

- a tine seama de punctul de vedere al celuilalt.

Prescolarul nu poate dobandi o asemenea maturitate, dar


comportamentul lui intr-o relatie de comunicare poate fi orientat,
dirijat, constientizat pentru a prefera un asemenea mod de a
interactiona. De aceea e recomandat ca educatoarea sa-l asculte,
chiar daca el nu raspunde corect si sa-l incurajeze, corectandu-l cu
tact. Aceasta pentru ca se considera ca a transmite informatii unei
persoane este suficient dar, se scapa din vedere impactul pe care il
au cuvintele asupra interlocutorului, atat din punct de vedere
emotional cat si din punctul de vedere al intelegerii informatiilor.
Din aceasta cauza ajungem sa fim dezamagiti de faptul ca vorbele
noastre nu au avut efectul dorit.

La baza unei comunicari eficiente care sa nu duca la blocaje,


stau mai multe conditii. Una dintre acestea ar fi initiativa
comunicarii care consta in a avea curajul exprimarii unei atitudini
vizavi de fapta petrecuta si in asumarea responsabilitatii
sentimentelor si dorintelor noastre si nu ascunderea exprimarii
sentimentelor de frica unor posibile repercursiuni negative. Pentru
incurajarea initiativei comunicarii dintre copil spre educatoare se
impune ascultarea a ceea ce doreste sa spuna acesta si nu
desconsiderarea copilului datorita lipsei sale de experienta. Astfel
nu este de dorit ca adultul sa formuleze si sa ia o atitudine
superioara prin care isi impune suprematia fie verbal: “ Tu esti mic
nu stii nimic”, “ Azi eu sunt seful”, “ Cand vorbesc eu, tu sa taci!”, “
Deseneaza cum iti spun eu!”, fie nonverbal: privirea “de sus”,
incruntata, glaciara, evitarea privirii copilului, zambet “superior” ,
ironic.

Pentru o comunicare eficienta este preferabila tratarea copilului


de pe pozitia de egalitate ca si cum ar fi cel mai bun prieten al
nostru, dar acesta sa fie constient de existenta unor limite si a
unei ierarhii. Comunicand cu copilul este bine ca acesta sa simta ca
i se acorda atentie, ca exista tot timpul un contact vizual si o
postura care sa indice ascultarea, ca nu mai are de ce sa-i fie frica
fiindca spune ce simte si ce doreste. Altfel spus sa simta ca
manifestam respect fata de persoana sa.

In cadrul unei comunicari eficiente un rol important il are modul


in care ne exprimam dorintele, bucuriile, neplacerile, cum spunem
NU atunci cand situatia o cere fara a jigni. Astfel comunicarea
asertiva vine in intampinarea depasirii acestui prag prin exprimari
de genul:

- “ Mi-ar face placere ca data viitoare sa lucrezi mai ordonat!”

- “ Sunt suparata pentru ca azi ai intarziat la gradinita.”

- “ Ma supara faptul ca azi te-ai cercat de la jucarii cu .”

- “ Mi-ar placea sa nu ma deranjezi cand vorbesc cu colegul


tau.“ As fi bucuroasa daca te-ai juca impreuna cu .”

- “ As fi mandra daca ai fi atent ca sa nu gresesti.”

- “ M-as bucura daca nu l-ai deranja pe .. ca sa fie atent la


poveste.”

- “ Mi-ar face placere sa dormi si tu la gradinita”

- “ As fi bucuroasa daca te-ai comporta frumos cu mama ta”.

Asta cere prescolarul de la noi, in momentul comunicarii, asta


trebuie sa-i oferim, macar noi, cei care stim cat de stingher se
simte cand nu poate sa exprime clar ce vrea, ce simte, ce trebuie
sa raspunda. O alta conditie care sta la baza unei comunicari
eficiente o constituie comunicarea pozitiva, ca rezultat al gandirii
pozitive. Altfel spus, nu trebuie sa avem o gandire exagerat de
critica, de a penaliza necrutator orice greseala si de a trece cu
vederea peste aspectele pozitive. Desigur aceasta nu inseamna ca
trebuie sa incurajam performantele mai slabe ale copiilor, ci sa
demonstram ca suntem totdeauna deschisi dialogului, chiar si
atunci cand copilul greseste trebuie sa comunicam pozitiv gasind
elementele demne de laudat.

O serie de atitudini, frecvent intalnite, care nu doar inhiba sau


scad eficienta comunicarii, ci predispun aparitia conflictelor si
implicit a blocajelor se refera la:

I. Amenintare
à“ Daca nu lucrezi corect sa stii ca o sa te pedepsesc!”

Consecinta: - principala preocupare a copilului va fi sa nu


greseasca, nu va avea curajul sa rezolve daca nu este sigur ca
rezultatul este pozitiv; astfel apare frica, minciuna, intoleranta.

II. Critica

à “De cate ori trebuie sa-ti spun ca nu trebuie sa alergi prin sala?”

à “ Nu ti-am spus sa fii atent sa nu rastorni supa pe masa?”

à “Tu esti de vina pentru ca Ioana a cazut”

Consecinta: - scade receptivitatea copilului la parerile emise de


educatoare si astfel se naste indiferenta.

III. Etichetarea

à “Esti cu capul in nori!”

à “ Esti rau!”

à “Esti dezordonat!”

à” Esti cel mai rau copil din grupa!”

Consecinta: - daca afirmatiile se repeta frecvent atunci copiii vor fi


urmariti de aceasta idee; in subconstientul lor vor fi convinsi ca
sunt asa cum au fost etichetati si apare astfel complexul de
inferioritate.

IV. Indiferenta

à “ D-na educatoare, priviti ce frumos am desenat!”

à “- Bine. Lasa-ma ca sunt ocupata!”

Consecinta: - copilul va incerca sa atraga atentia asupra sa chiar si


prin fapte negative.

V. Ironia

à “ Tu stii de ce exista batiste?”


à “ Multumesc pentru ca ati adunat jucariile!” ( pe ton ironic)

Consecinta: - scade increderea copilului in fortele proprii si fata de


educatoare si cauta apreciere in alta parte; astfel apare
distantarea.

VI. Neatentia la ceea ce ni se spune, intreruperea unei


conversatii incepute, schimbarea brusca a subiectului sau a
patenerului de dialog

à “ D-na educatoare sa stiti ca am vizionat..”

à“ Du-te si te joaca!”

VII. Nemultumirea

à “ - Am adunat jucariile!”

à “ - Macar atata sa faci si tu!”

à “ - D-na educatoarea, am pictat singura!”

à “ - Era cazul pentru ca de fiecare data ii rogi pe colegii tai sa-ti


termine lucrarea.”

Consecinte: - ii scade entuziasmul si motivatia pentru sarcinile


scolare si astfel apare pasivitatea

VIII. Ridicarea vocii

à “ Esti obraznic!!!”

à “ Niciodata nu esti atent!!!”

à “ Esti rau tot timpul!!!”

Consecinte: - aceasta forma de “ comunicare” poate atrage


deprecierea dascalului

IX. Umilirea

à “ Spune-le colegilor ce ai facut!”

à “Spune-i mamei tale ce ai facut azi!!”


Consecinta: - educatoarea nu este un om de incredere, te face de
ras in fata celorlalti; copilul va invata sa ascunda adevarul si astfel
apare neincrederea in cei din jur.

Adoptarea unor astfel de atitudini duce la scaderea


eficientei in comunicare si uneori predispune aparitia conflictelor.
Consecintele negative pot sa apara mai devreme sau mai tarziu,
insa pentru a putea fi preintampinate este bine sa acordam o
atentie deosebita comunicarii atat in institutiile scolare cat si in
mediul
familial.
De aici rezulta o alta
caracteristica a comunicarii prescolarilor sau a atitudinii lor in
momentul in care trebuie sa exprime ceva, si anume, timiditatea
verbalizarii. Nu doar ca au un vocabular sarac, ci mai mult, au
mare nevoie sa fie incurajati, abordati cu tact si pricepere. De fapt,
tocmai de aceea, majoritatea activitatilor desfasurate cu ei se
realizeaza prin joc; noi, educatorii jucam teatru cu ei, in vederea
obtinerii unor progrese, atat in plan cognitiv, cat si verbal,
comunicativ. Une
ori prescolarul mic e mai timid in exprimare cand e vorba de grup.
De aceea, exista o serie de jocuri care pot fi realizate cu copii, si
care pot imbunatatii comunicarea in grup.

1. “ Sa ne cunoastem” – dezvoltarea abilitatilor de dezvoltare.

Copii stau in cerc. Se arunca o minge de la un copil la celalalt.


Cel care primeste mingea se prezinta: nume, prenume,
insusiri fizice, preferinte de joc, apoi arunca mingea altui
copil.

2. “ Cine sunt eu? Cine este el/ea?” – prezentarea unei


persoane dupa culegerea de informatii.

Elevii formeaza perechi; perechile stau de vorba si


culeg informatii despre o bucurie traita, despre
preferinte( jocuri, jucarii, alte activitati), despre sarbatorirea
zilei de nastere. Perechile vin apoi in fata grupei, cel
prezentat se aseaza pe scaun iar cel care prezinta sta in
picioare. Apoi se schimba locurile.

3. “ Stii cine este?” – sa recunoasca un coleg dupa insusirile


descrise de copilul din fata clasei.
Se aduce un copil in fata caruia i se sopteste numele
unui coleg. Acesta va raspunde intrebarilor adresate de grupa
referitoare la aspectul fizic, la calitatile pe care acesta le
poseda.

Grupa: “ Este fata sau baiat?”

Copilul: “ Este fata”.

Grupa: “ Are parul negru, blond sau saten?”

Copilul: “ Are parul blond”.

Grupa: “ Ce culoare au ochii lui?”

Copilul: “ Ochii lui au culoarea albastra”.

Grupa: “ Este vesel sau retras?”

Copilul: “ Este vesel, are multi prieteni..”.

Cand se afla numele copilului este intrebat daca el s-a recunoscut


in descrierea colegului. Jocul continua cu un alt copil.

4. “ Sa-l asculatam pe..”

Educatoarea roaga pe un copil care a fost impreuna cu


parintii intr-o excursie sa le povesteasca colegilor cum a fost.
Ii adreseaza intrebari apoi propune copiilor sa faca si ei
acelasi lucru. Copiii care vor adresa cele mai frumoase si mai
interesante intrebari vor fi recompensati. Cel care va decide
cine a adresat cele mai frumoase intrebari va fi copilul care a
povestit.

Aceasta activitate creata prezinta doua mari avantaje:

- il pune pe povestitor in postura de a vorbi si de a asculta


intrebarile colegilor pentru a aprecia pe cea mai interesanta;

- ii pune pe colegii lui in situatia de a formula intrebari nu doar


in postuta de ascultatori ai relatarii.

Se poate observa ca exista solutii, nu doar pentru


imbogatirea vocabularului copiilor prescolari si pentru progresul in
ceea ce priveste comunicarea lor, ci chiar si pentru corectarea unor
deficiente care, vrand, nevrand apar la aceastavarsta.
Bibliografie:

· Barbu, Hristu si colaboratorii – Pedagogie prescolara – Didactica


(manual pentru scoli normale clasa a XI-a), E.D.P., Bucuresti, 1993

· Barta, Andrei si Dragomir, Petrica– Deprinderi motrice la prescolari,


Ed. V&I Integral, Bucuresti, 1995

· Bizduna, Maria si Alexandrina Neagu – Texte pentru educatia


limbajului la prescolari, Ed.PROGnosis, Bucuresti, 2000

· Breben, Silvia si Matei, Elena – Cunoasterea mediului – ghid pentru


invatamantul prescolar, Ed.Radical, Craiova, 2001

· Cucos, Constantin – Pedagogie generala , Ed.Polirom, Iasi, 2000

· Cerghit, Ioan (coord.) – Curs de pedagogie, T.U.B., Bucuresti, 1998

· Cerghit, I, Radu, I.T., Popescu, E.,Vlasceanu, L. – Didactica (manual


pentru clasa a X-a, scoli normale), EDP, Bucuresti, 1995

· Dumitrana, Magdalena – Educarea limbajului in invatamantul


prescolar, vol.I si II, Ed.Compania, Bucuresti, 1999, 2001

· Dumitrana, Magdalena – Activitatile matematice in gradinita – ghid


practic, Ed.Compania, Bucuresti, 2002

· Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta si Breben, Silvia – Activitati bazate pe


inteligente Multiple, Ed.Reprograph, Craiova, 2002

· Ionescu, Miron – Clasic si modern in organizarea lectiei,


Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1972

· Ionescu, M., Radu, I. – Didactica moderna, Cluj, Ed. Dacia, 1995

· Kolumbus, E.S. – Didactica prescolara (“It is tomorrow yet?” – titlu


original, traducere in limba romana de Magdalena Dumitrana), Ed.V&I
Integral, Bucuresti, 1998

· Landsheere, G. si Landsheere V. – Definirea obiectivelor educationale


(trad.), E.D.P. Bucuresti, 1979

· Mitu, Florica – Metodica activitatilor de educare a limbajului, Ed. Pro


Humanitas, Bucuresti, 2000

· Paisi, Lazarescu, Emilia si Ezechil, Liliana – Laborator prescolar, Ed.


V&I Integral, Bucuresti, 2001
JOCUL DE ROL

Prof. înv. preşcolar Chirilă Andreea


Grădiniţa cu PP nr. 24, Botoşani

Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea,


buna dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică,
morală şi fizică a copilului.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un
caracter mai viu şi mai atrăgător aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de
veselie şi de bucurie, de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a
plictiselii, a oboselii.
Recomandări pentru facilitarea jocului de rol:
Dacă porniţi jocul de rol de la un scenariu/ text, parcurgerea următoarelor
etape va aprofunda asumarea de rol:
ü rezumarea textului (elevii sunt solicitaţi să relateze conţinutul în cât
mai puţine cuvinte);
ü parafraza detaliată (elevii relatează textul inventând detalii
pentru aspectele considerate semnificative);
ü povestirea din mai multe puncte de vedere (elevii relatează textul
păstrând o anumită perspectivă asupra întâmplării/ întâmplărilor - de
exemplu, punctul de vedere al unui personaj sau al unui obiect.);
ü mima (alegerea unui rol şi interpretarea non-verbală a acestuia).
Exemple de jocuri:
Joc de cunoaştere: Autoportretele
Pe coli de hârtie A4, veţi trasa silueta proprie şi veţi indica: numele, vârsta,
adresa şi, prin desen, caracteristicile personale şi fizice, ce vă place mai mult să
învăţaţi sau să faceţi la şcoală, pasiunile etc. Portretele vor fi fixate sau expuse pe
perete în sala de clasă, pentru a vă permite să vă cunoaşteţi mai bine pe voi înşivă şi
între voi.
Joc de exprimare a identităţii: Cercul de conversaţie
Fiind dispuşi în cerc, veţi răspunde învăţătorului, continuând şi completând
enunţurile date. Exemple:
• ceea ce prefer eu este....... ;
• mi-ar plăcea să fiu........ ;
• jocul meu preferat este....... ;
• cred că numele meu semnifică.............. ;
• nu mi-ar plăcea să ştiu.......... ;
• sunt fericit (trist) când.......... ;
• aş vrea să fiu mai......... ;
• într-o zi sper...........
Vi se acordă acelaşi timp pentru a da răspunsul potrivit, precum şi libertatea de
a nu răspunde, dacă nu doriţi acest lucru, „sărind" peste cei care nu vor sau nu ştiu
să-şi exprime opţiunea.
Călătoria misterioasă
Călătoria misterioasă îşi propune ca obiectiv exersarea orientării pe baza
reprezentărilor spaţiale prin indicaţii scurte şi precise. Ea reprezintă un joc de
imaginaţie prin care copiii sunt direcţionaţi să se orienteze în funcţie de poziţiile
spaţiale; de obicei, ocupă un spaţiu temporal mai mare decât o activitate de sine
stătătoare şi se desfăşoară în mod integrat (limba şi literatura română, matematică,
educaţie plastică, abilităţi practice, cunoaşterea mediului).
Principalele avantaje ale acestui joc de imaginaţie:
• stimulează creativitatea, competiţia între grupuri, cooperarea între
participanţi;
• exersează capacităţile de orientare spaţială;
• îmbină activitatea statică cu mişcarea;
• consolidează reprezentările spaţiale;
• evaluează cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.
În organizarea jocului se ţine seama de următoarele:
• implicarea participanţilor care manifestă spirit creativ, gândire logică,
orientare în spaţiu, spirit de observaţie, comunicativitate;
• respectarea etapelor:
a) organizarea pe grupuri: Copiii se împart în grupuri de câte patru membrii;
fiecare grup devine, pe rând, ghidul călătoriei;
b) prezentarea temei, a obiectivelor şi a sarcinii didactice;
c) activitatea în grupuri mici: Fiecare grup îşi alege în mod secret un loc pe
care îl amenajează, se documentează despre tema aleasă, face o scurtă prezentare a
elementului principal al locului ales. Fiecare grup pregăteşte spaţiul pe care l-a ales
(selectează şi aşază cărţi în câmpul vizual al „călătorilor", pregătesc un moment de
teatru, concep portrete ale personajelor, etc.);
d) călătoria spre destinaţie: Grupurile pleacă spre destinaţii; Grupul care a
propus prima destinaţie va dirija un reprezentant al altui grup către prima staţie prin
intermediul poziţiilor spaţiale (Deplasează-te 3 paşi spre dreapta, mai mergi înainte 2
paşi);
e) sosirea la destinaţia locului misterios: Grupul care a propus vizitarea locului
respectiv îl prezintă în aşa fel încât să atragă atenţia vizitatorilor;
f) evaluarea.
Joc de cunoaştere: Mingea călătoare
Vă aşezaţi în cerc. Unul dintre voi va arunca o minge către un copil, îşi va
striga numele şi o caracteristică personală proprie şi apoi va ieşi din grup. La fel vor
proceda şi ceilalţi. Ultimul copil va spune o caracteristică a grupului.
Eco-mima! Formaţi trei echipe. Ficare echipă va trebui să se decidă asupra
unei campanii ecologice pe care o consideră cea mai importantă (de exemplu: să
recicleze deşeurile, să cureţe o zonă, să protejeze animalele sau o plantă rară etc.),
precum şi asupra modului în care vor derula campania (prin participare directă,
colectare de fonduri, campanii în mass-media, conferinţe etc.). Toate echipele vor
mima apoi, pe rând, activitatea aleasă. Echipa care mimează primeşte un punct dacă
ceilalţi copii ghicesc scopul campaniei şi încă un punct dacă ceilalţi reuşesc să
ghicească şi metoda folosită.
Variantă: Ghemul călător
Un copil aruncă un ghem spre unul dintre ceilalţi copii, după ce îşi spune
numele şi o caracteristică personală. Cel care prinde ghemul, ţine firul bine în mână,
îşi spune numele şi o caracteristică personală, după care aruncă ghemul spre
altcineva. Când ghemul ajunge la ultimul participant, se va face mişcarea în sens
invers, pentru strângerea ghemului, dar de data aceasta cel ce prinde obiectul îşi
spune propriul nume, apoi numele celui care va primi ghemul.
Joc de comunicare: Schimbă locul!
Sunteţi aşezaţi în cerc. Unul dintre voi este în mijlocul cercului şi spune ceva
de genul: „Cei care poartă şapcă!". Toţi cei care poartă şapcă schimbă locul şi cel
care nu găseşte loc vine în mijloc şi trebuie să ofere altă sugestie: toate fetele/ băieţii,
băieţii blonzi, fetele în pantaloni, cei care au împlinit x ani etc. Când se rosteşte un
enunţ care comportă un calificativ, precum: „Cei care sunt fericiţi/ jucăuşi/ cuminţi",
jocul se sfârşeşte, întrucât este dificil să identifici o calitate dintr-o privire.
Joc de exprimare a identităţii: Linia vieţii
Sunteţi aşezaţi în cerc pe scaune sau pe iarbă. În mijloc se întinde un fir de
lână, sfoară sau o coardă. Un voluntar porneşte pe „linia vieţii", amintindu-şi
evenimente importante din existenţa proprie, prezentându-le în ordine cronologică
sau în orice ordine doreşte (în acest caz, va face paşi înainte sau înapoi pe „linia
vieţii"), putându-se anticipa şi asupra viitorului.
Eficienţa jocului didactic depinde de cele mai multe ori de felul în care cadrul
didactic poate să asigure o concordanţă între tema jocului şi conţinuturile învăţării
de felul în care ştie să folosească cuvântul ca mijloc de îndrumare a elevilor prin
întrebări, indicaţii, explicaţii aprecieri.

Bibliografie:
1. L. Ciolan, Metodologia cercetării educaţionale, Proiectul pentru Învăţământul
Rural
2. C. Lupu, Didactica matematicii pentru învăţământul preşcolar şi primar,
Editura Caba, Bucureşti, 2006.