Curs 4

1.Fenomene de comutaţie
Procese de deconectare

Tensiunea de restabilire la deconectarea unei sarcini
capacitive
2.Solicitări dielectrice
3.Solicitări termice

Stabilitatea termică
- Limite de temperatură
- Curenţi de stabilitate termică

Transferul de căldură

Câmpul de temperatură în regim permanent în
medii fără surse
 Tensiunea de restabilire la deconectarea
unei sarcini capacitive
Sarcina monofazată
Cu D închis – efectul Ferranti
După separarea contactelor
circuitul se menţine închis
prin arc electric până la prima
trecere prin zero a curentului
capacitiv, moment care
surprinde condensatorul
încărcat la √ 2 U. Borna 2
ramâne la acest potenţial în
timp ce borna 1 urmăreşte
potenţialul tensiunii sursei.
Tensiunea de restabilire este
u1,2= u1 – u2
 Tensiunea de restabilire la deconectarea
unei sarcini capacitive
Tensiunea de restabilire depăşeşte ca valoare maximă de
două ori valoarea de vârf a tensiunii sursei, cu cantitatea
∆U= XI√2
I- valoarea efectivă a curentului în regim nominal de
exploatare
∆U este în mod normal sub 5% din tensiunea sursei
De reţinut că , în momentul trecerii prin zero a curentului
se produce brusc un salt de tensiune la bornele
întreruptorului deoarece dispare căderea de tensiune în
linia de alimentare.
Pentru sarcini capacitive trifazate, tensiunea de restabilire
pentru primul pol este 2,5 Ê,iar pe polii 2 şi 3 este √3Ê
 2.SOLICITĂRI DIELECTRICE
Verificarea izolaţiilor aparatelor de j.t. se referă la
distanţa disruptivă între elementele de contact, între
poli, faţă de pământ(masă)
Solicitările dielectrice sunt :
 de străpungere (în cazul dielectricului gazos) între
elementele ce cuprind distanţe minime de izolare
 de conturnare, după linia de fugă la suprafaţa izolaţiei

Pentru aparatele de î.t- verificarea izolaţiei presupune

încercări mai complexe, din cauza solicitărilor dielectrice
ce intervin în exploatarea acestora.
Categorii de supratensiuni

Pe durata funcţionării aparatelor de î.t., montate în

reţelele electrice de transport şi distribuţie a energiei
electrice, pot apărea următoarele tipuri de supratensiuni:
 atmosferice

 de comutaţie (interne)
 temporare
Supratensiuni atmosferice

Datorate loviturilor de trăsnet

Lovitura de trăsnet:

 predescărcare de la nor la sol

 descărcare de la sol la nor

Supratensiuni atmosferice

Dacă lovitura de trăsnet cade pe un conductor

activ al unei linii aeriene, în instalaţie apare o

supratensiune ce poate fi caracterizată de

relaţia:
 Supratensiuni atmosferice
unde:

Uc- supratensiunea pe linie, faţă de pământ

Ud- tensiunea norului faţă de pământ
Zc- impedanţa caracteristică a liniei
Zd- impedanţa caracteristică a traseului descărcării de la nor la linie

S-au măsurat curenţi de descărcare între 1 şi 100 kAmax şi tensiuni

ale norului faţă de pământ de 1-10 MV.
Supratensiunile sunt modelate cu unda de impuls normală.
Supratensiunea se propagă sub forma de undă călătoare, care în
punctele de modificare a impedanţei caracteristice suferă o frângere .
 Supratensiuni atmosferice

Unda care pătrunde în cablu suferă reflexii multiple,

solicitarea izolaţiei ajungând de până la de două ori
amplitudinea undei incidente
Z1 , Z2- impedanţele caracteristice ale liniei, respectiv cablului
l1, l2- lungimile liniei, respectiv cablului
ζ1, ζ2- duratele de parcurgere (linie, respectiv cablu)
Supratensiuni atmosferice
 Supratensiuni atmosferice

In cazul unei instalaţii în SF6

 Supratensiuni de comutaţie

Apar la :
- deconectarea sarcinilor mici inductive
- deconectarea liniilor lungi în gol
- închiderea întreruptoarelor care nu sunt echipate cu
rezistenţe de amortizare
- pe liniile electrice în gol cu ocazia manevrei RAR

In laborator aceste supratensiuni sunt modelate cu unde

de impuls lungi de tipul 250/2500µs
 Supratensiuni temporare

Supratensiunile temporare apar la frecvenţa de serviciu sau

la frecvenţe uşor superioare în următoarele circumstanţe:
a) pierderea bruscă a sarcinii unui bloc generator-
transformator (creştere de cca. 0,15 Un)
b) deconectarea unei reţele (cu o creştere de
aproximativ 0,1 Un)
c) efectul Ferranti
 Supratensiuni temporare

d)defect de punere la pământ a unei faze

Coeficientul de punere la pământ kp (raportul între
tensiunea fazei faţă de pământ după şi înainte de apariţia
defectului) este:1,73 la reţelele cu neutrul izolat şi 1,2...1,4
la reţelele cu neutrul conectat la pământ
e) fenomenul de rezonanţă (datorat conectării unei linii
lungi la extremitatea căreia se află un transformator fără
sarcină)
Limitarea supratensiunilor- prin măsuri de coordonare a
izolaţiei
 Coordonarea izolaţiei

Ansamblu de măsuri privind dimensionarea

izolaţiei pentru a realiza în mod economic o

protecţie împotriva supratensiunilor şi a

asigura continuitatea în serviciu a unei

instalaţii electrice
 Coordonarea izolaţiei

Măsurile sunt:
a) Introducerea descărcătoarelor electrice (aparate cu un nivel de
izolaţie inferior echipamentului din instalaţie). Au fost concepute iniţial
pentru limitarea supratensiunilor de origine atmosferică şi fenomenelor
privind propagarea şi reflexia undelor de supratensiune în punctele în
care linia îşi modifică impedanţa caracteristică. În prezent capacitatea
termică a noilor tipuri este suficientă pentru a proteja şi la supratensiuni
de comutaţie
b) Stabilirea unor niveluri de tensiuni de încercare , la care se
testează echipamentul înainte de a fi montat în instalaţie ( 1,2/50µs;
250/2500µs şi la frecvenţă industrială: 50 Hz sau 60Hz)
 Coordonarea izolaţiei

Pentru Un< 300kV

Nivelul 1 este stabilit
la valoarea de vârf a
tensiunii unei faze
faţă de pământ.
Nivelul tensiunii
nominale a
descărcătorului-
deasupra coeficientului
de punere la pământ kp
Solicitarea pentru
supratensiunile de
comutaţie nu apare
critică.
 Coordonarea izolaţiei

Pentru Un> 300kV

Nu se realizează

încercarea la tensiune

de frecvenţă industrială
 Coordonarea izolaţiei
Se stabilesc doua niveluri de izolaţie:
Nivelul tensiunii de ţinere- la care echipamentul încercat trebuie
să reziste ( nu se produce nici conturnare nici strapungere)
Este constituit din perechile de valori specifice :
 pentru tensiuni Un˂ 300 kV(o valoare de 50Hz şi o valoare la unda de
impuls 1,2/50µs)
 pentru tensiuni Un˃ 300 kV(o valoare la unda de impuls 1,2/50µs şi o
valoare la unda lungă 250/2500µs )
Nivelul de protecţie –constituit din tensiunea de amorsare a
descărcătorului sau tensiunea reziduală (dacă aceasta depăşeste
valoarea tensiunii de amorsare). Amplasarea corectă a descărcătoarelor
într-o instalaţie conduce la limitarea supratensiunilor( nu apar
supratensiuni superioare nivelului de protecţie)
 3.SOLICITĂRI TERMICE
Aparatele şi echipamentele electrice au prin construcţie o
structură neomogenă:

 Căi de curent (din cupru, alamă)

 Contacte (din pseudoaliaje de argint,wolfram)
 Bobine (din conductoare de cupru emailat)
 Camere de stingere (din plăci feromagnetice, asamblate
cu ajutorul unor pereţi electroizolanţi)

! In unele componente se dezvoltă căldură prin diferite

procese fizice.
 SOLICITĂRI TERMICE
Exemplificare pentru un contactor electromagnetic
 SOLICITĂRI TERMICE
Componentele în care se dezvoltă căldură:

1,3- căi de curent (efect Joule, efect pelicular)

2- camera de stingere (arc electric)
4- bornele (efect Joule)
5,7– miezul magnetic (curenţi turbionari,histerezis)
6- bobina de excitaţie (efect Joule)
8- contactele electrice (efect Joule)
 SOLICITĂRI TERMICE
Obs.
o In barele parcurse de c.a- efect de proximitate
o In dielectricii supuşi câmpurilor electrice
alternative se produc pierderi dielectrice
Datorită neomogenităţii structurale şi a surselor
de căldură plasate neregulat în diferite componente,
într-un regim de funcţionare dat au loc transferuri
de căldură din zonele cu temperaturi mai ridicate în
cele cu temperaturi mai scăzute.
 SOLICITARI TERMICE
 In regim de scurtă durată (curenţi de scurtcircuit)
diferenţele de temperatură sunt maximale (nu se
poate conta pe transfer de căldură către mediul
ambiant-regim adiabatic)
 In regim permanent (continuu sau intermitent) se
stabileşte un echilibru între cantitatea de căldură
produsă şi cea transferată mediului exterior), iar
fiecare componentă ia o temperatură ce depinde
de regimul de funcţionare şi de temperatura
mediului ambiant
SOLICITĂRI TERMICE

Stabilitatea termică
Capacitatea unui aparat de a rezista (de a nu
se degrada) sub acţiunea solicitărilor temice,
în condiţii predeterminate de standarde.
Limitele de temperatură sunt determinate de :
 conservarea proprietăţilor fizico-mecanice ale
conductoarelor
 conservarea îmbinărilor şi punctelor de sprijin
 conservarea proprietăţilor izolante la materialele
electroizolante
 SOLICITĂRI TERMICE
a) Conservarea proprietăţilor fizico mecanice ale
conductoarelor- încălzirea trebuie să nu conducă la micşorarea
rezistenţei mecanice (ex. menţinerea 10 s la 400°C -reducere
sensibilă a rezistenţei la întindere: la Cu la 60%, iar la Al la 47%)
 SOLICITARI TERMICE
La temperaturi mai mari materialele se pot topi

b) Conservarea îmbinărilor şi punctelor de sprijin

O serie de îmbinări- realizate prin lipitură moale; nu trebuie
atinsă temperatura de topire
 SOLICITARI TERMICE
c) Conservarea izolaţiilor
- stabilitatea termică determinată mai ales de
conservarea izolaţiei la încălzirea produsă de curenţii
nominali şi de scurtcircuit
- în ceea ce priveşte stabilitatea termică materialele
izolante sunt împărţite în clase de izolaţie
- se prescriu, prin standarde sau norme interne,
temperaturile cele mai ridicate ce se pot atinge în
unele puncte ale echipamentului.
SOLICITĂRI TERMICE
Curenţi de stabilitate termică- criteriu pentru
stabilitatea termică
Intensitatea curentului (măsurată în valoare

efectivă), pe care o poate suporta un aparat

timp de 1s făra să se degradeze prin

depăşirea unei temperaturi prescrise (ex.300º C)

SOLICITĂRI TERMICE
 Transferul de caldură
 Prin conducţie
 Prin radiaţie
 Către fluide (convecţie şi radiaţie)
Temperaturile maxime atinse depind de :
- cantitatea de caldură dezvoltată
- cantitatea de caldură transferată (care
este dificil de evaluat)
SOLICITĂRI TERMICE
 Transferul de căldură prin conducţie
Prin conducţie termică se nivelează diferenţele între energiile
cinetice ale moleculelor , produse de oscilaţia, translaţia şi rotaţia
celor mai mici particule de materie în medii solide
Pentru:
- materie cu structură regulată, fără interstiţii(metale)- nivelare
rapidă a enegiilor cinetice, respectiv temperaturilor
- materie ce prezintă goluri şi discontinuităţi (ceramică
refractară)- uniformizare lentă
Transferul de cădură prin conducţie are loc conform legii lui
Fourier :
h= - n dq/ dt*dA= -λ gradθ
Transferul de căldură prin conducţie

Notaţiile:

h-intensitatea fluxului termic(flux termic specific),[W/m²]

dq-cantitatea de căldură elementară, [Ws]
dA- aria elementară de transmitere, [m²]
λ- conductivitatea termică, [W/m grd]
θ – temperatura, [°C] sau [K]
t- timpul curent, [s]
n- versorul normal la suprafaţa de transmitere
Transferul de căldură prin conducţie
 Reprezentarea procesului fizic
Transferul de caldură prin conducţie
Puterea transmisă local prin suprafaţa închisă Σ
ce limitează volumul V:

Sau, conform teoremei Gauss :

 Transferul de căldură prin conducţie
Intr-un corp solid cu volumul V, în care există
surse de căldură şi în care căldura se transferă
numai prin conducţie, cantitatea de căldură
dezvoltată este parţial înmagazinată şi parţial
transferată prin conducţie :
 Transferul de căldură prin conducţie
unde :
p1 – puterea dezvoltată în unitatea de volum [W/m³]
c1 – căldura specifică volumică [Ws/m³ grd]
θ- temperatura corpului [°C] sau [K]
t- timpul curent [s]

Considerând λ constant rezultă ecuaţia diferenţială

a transmisiei căldurii în medii cu surse:
Transferul de căldură prin radiaţie
 Transferul de căldură prin radiaţie

Valori ale emisivităţii totale

 Transferul de căldură către fluide

Transferul de căldură de la mediile solide către fluide

-gaze şi lichide – se realizează prin procesele fizice
de convecţie şi radiaţie.
Convecţie- transfer de căldură prin transportul de
molecule de fluid (presupune un transfer iniţial prin
conducţie termică, de la mediul solid încălzit, la
moleculele de fluid ce vin în contact cu acesta)
Transportul de molecule – realizat ca urmare a
producerii unui exces local de presiune şi o diminuare
a masei specifice rezultând din încalzirea locală.
 Transferul de căldură către fluide
Puterea transferată de la corpurile solide către
mediile fluide, se calculează cu relaţia lui Newton:

unde:
α- transmisivitatea totală,[W/m² grd]
A- aria de transmitere [m²]
T1- temperatura mediului solid, [K]
T2- temperatura mediului ambiant, [K]
T1-T2= ∆T- diferenţa de temperatură [K]
 Transferul de căldură către fluide
Transmisivitatea totală α are
- o componentă datorată radiaţiei
- o componentă datorată convecţiei pure

Valoarea sa numerică depinde de :

• modul de tratare a suprafeţei de separare
• diferenţa de temperatură dintre cele două medii
• temperatura mediului ambiant
Transferul de căldură către fluide
Transferul de căldură către fluide
 SOLICITĂRI TERMICE
Câmpul de temperatură în regim permanent în
medii fără surse
 p1=0
 In regim permanent temperatura nu variază (regim
stabilizat)

Ecuaţia devine: ∆θ= 0

Analiză pentru :
 medii solide limitate de plane paralele
 medii solide limitate de suprafeţe cilindrice coaxiale
 Câmpul de temperatură în regim permanent
în medii fără surse
a) medii solide limitate de plane paralele

Transfer de caldură într-o singură direcţie (după x)

Ecuaţia ∆θ=0 devine:

d²θ/dx²= 0

Prin integrare se obţine:

θ= Ax+B
Câmpul de temperatură în regim
permanent în medii fără surse
Câmpul de temperatură în regim
permanent în medii fără surse
 Câmpul de temperatură în regim
permanent în medii fără surse
b) medii solide limitate de suprafeţe cilindrice
coaxiale
Laplaceanul în coordonate
cilindrice:
 Câmpul de temperatură în regim
permanent în medii fără surse
Soluţia:
 Câmpul de temperatură în regim
permanent în medii fără surse
Câmpul de temperatură este dat de relaţia:
Câmpul de temperatură în regim
permanent în medii fără surse

Căderea de temperatură θ1-θ2 în peretele cilindric se

obţine din ecuaţia transferului de căldură prin
conductivitate:

dq/dt= P = -λ dθ/dr 2πrl

După separarea variabilelor şi integrare rezultă: