Igienă curs 6

Patologie neinfecţioasă cu transmitere pe cale hidrică

Determinată de dezechilibre hidro-minerale
GUSA ENDEMICA
Iodul
Iodul provine din scoarţa terestră. Apa asigură un aport scăzut de iod în organism (10% din necesarul în 24
ore), alimentele având un aport important. Concentraţia iodului în apă este un indicator al aportului total de iod:
dacă este scăzută, şi alimentele au un aport scăzut de iod. Ex. Zonele montane din România sunt zone endemice
pentru guşă.
Rol în organism: sinteza hormonilor tiroidieni:
 Iodocaptarea: iodul în sânge este concentrat la nivelul foliculilor tiroidieni de 10..100 ori.
 Iodoconversia: iodul anorganic este transformat în iod organic.
 Hormonosinteza: se sintetizează triiodotironina şi tetraiodotironina.
În funcţie de nivelul din sânge al hormonilor tiroidieni, activitatea tiroidei este controlată pe cale
hipotalamo-hipofizară, cu hipertrofie tiroidiană, prin sinteză de coloid, dacă iodul este insuficient. Ulterior apar
dezechilibre hormonale, inclusiv forme neurologice: cretinism, surditate. Climatul excitant montan stimulează
funcţia tiroidiană.
Nevoia zilnică de iod al omului in 24 de ore este de 1µg/kg. În zone guşogene, concentraţia iodului în apă
este sub 5g / l.
Carenţa relativă de iod: guşa apare deşi iodul în apă este peste 5g / l:
 Consum crescut de varză, conopidă, napi: aport crescut de substante antitiroidiene ca:
cianide si cinati sau goitrine care impiedica formarea(fixarea) I in glanda tiroida.
 Aport crescut de Ca: scade absorbţia intestinală a iodului.
 Aport crescut de Fl: creşte eliminarea urinară a iodului.
 Aport crescut de Mn: inhibă hormonosinteza hormonului tiroidian, care se opreste in
primele faze ale formarii sale.
Categorii cu risc crescut de apariţie a guşei:persoane la pubertate, lăuzie, gravide, tulburări- endocrine.
Se folosesc tablete de KI, sare iodata.

CARIA DENTARA
Florul provine din scoarţa terestră (crioliţi, fluorosilicaţi). Apa are rolul principal, asigură 2/3 din necesarul
pe 24 ore, alimentele având rol secundar, pentru că fluorul din sol nu e concentrat de plante, decât foarte puţin.
Aportul optim: 0,7..1,2mg / l apă.
Fluorul are rol carioprofilactic: reacţionează cu hidroxiapatita, scoţând gruparea hidroxil şi rezultând
fluoroapatita, care conferă dintelui rezistenţă crescută, prin forma şi dispoziţia cristalelor. Are şi rol
bacteriostatic şi antienzimatic, inhibând enzimele de tipul enolazelor.
Excesul de fluor în apă apare la peste 2mg / l, cu risc toxic : apare fluoroza dentara. La nivelul dinţilor
apar pete de la galben deschis la brun inchis. Dinţii sunt friabili, dinti de ferestrau, în final se ajunge la
edentaţie.
La peste 5mg / l apar fenomene la nivel osos: osteofluoroza, care are 2 etape:
 Asimptomatică şi nu apar semne radiologice.
 Simptomatică (peste 10mg/l): dureri musculare, articulare, fracturi în os patologic,
osteoporoză, osificări aberante (exostoze). La peste 20mg/l apare osteoscleroza, apoi modificari la
nivelul articulatiilor producand anchiloze, la nivelul organelor moi, a rinichilor se produc leziuni
pana la nefroze, la nivelul ficatului insuficienta hepatica.
 La nivelul cordului se produce ramolismentul al muschiului cardiac.
 OMS recomanda fluorizarea apei pana la 1.5 mg/l de la care incepe fluoroza dentara.

1
Igienă curs 6
Boli cardiovasculare
Factorul hidric are şi el o oarecare pondere. Apa cu duritate crescută (Ca, Mg) se asociază cu morbiditate şi
mortalitate crescuta privind bolile cardiovasculare.
Existenţa microelementelor din apă în concentraţii crescute are efect patogen cardiovascular:
 Cd este implicat în formarea plăcilor de aterom (prin mecanism enzimatic stimulează
metabolismul colesterolului), ducând la ateroscleroză şi HTA.
 Co este implicat în apariţia cardiopatiei cu frecvenţă crescută la marii consumatori de
bere.
 Cu are efect ateromatogen.
 Na este implicat în apariţia HTA prin retenţie hidrică.
Microelemente cu rol protector:
 Zn: efect opus Cd (hipotensiv).
 Cr: prevenirea aterosclerozei.
 Mn: activator enzimatic, cu efect hipocolesterolemiant. Valori crescute ale Ni şi Mn în
organism permit diagnosticul de preinfarct.
 Se: efect cardioprotector.

Patologie toxică, cu transmitere hidrică

Se caracterizează printr-un aport scăzuta al toxicului în organism, dar permanent, cu manifestări cronice,
scăzut datorită diluţiei.

INTOXICATIA HIDRICA CU NITRATI

Nitraţi
Produc manifestări acute doar la copilul mic, sugar şi nou-născut. Provenienţa este naturală (forma de
mineralizare a proteinelor) sau din îngrăşăminte pe bază de azot (în sol se ating concentraţii foarte mari, nitraţii
migrează în apă şi se concentrează în plante).
Nu sunt toxici, reprezintă singura sursă de azot pentru plante. Toxicitatea apare endogen: flora reducătoare
din intestinul proximal îi transformă în nitriţi, care duc la formarea methemoglobinei, cu hipoxie de transport
(cianoză infantilă, methemoglobinemie infantilă).
Factorii de risc:
 Deficit enzimatic în methemoglobinază
 Predominanţa hemoglobinei HbF(hemoglobina fetala), foarte sensibilă
 Aport crescut: lichide şi alimente, cu concentaţii mari de nitraţi(prepararea laptelui praf
la copii cu apa din fantani care contin nitrati)
 Frecvente dismicrobisme intestinale: favorizează ascensiunea florei reducătoare în partea
proximală a tubului digestiv
 Infecţii amigdaliene, otice, cu diseminare limfatică
 Simptome:tulburari cardiovasculare:tahicardie,cianoza a buzelor si narinelor, apoi
generalizata, tulburari respiratorii cu cresterea frecventei respiratorii:dispnee, tulburari digestive,
tulburari nervoase(agitatie, contractii musculare si convulsii)
Tratamente cu vitamină C, albastru de metil, asociate cu o echilibrare hidroelectrolitica.
Masuri profilactice:
-alimentatia copiilor trebuie sa se faca natural evitandu-se folosirea apei si a laptelui praf care insuficient
sterilizat poate sa contina o flora reducatoare.
-o alimentatie corecta a copilului mic astfel incat sa nu se declanseze fenomene dispeptice cu producere de
diaree si care favorizeaza dezvoltarea florei reducatoare.
-cunoasterea cantitatii de nitrati in apa cu care se alimenteaza copilul-teste
-reducere a poluarii apei cu nitrati prin folosirea de fertilizanti.
INTOXICATIA HIDRICA CU MERCUR
Sărurile anorganice de mercur, rezultate din poluarea apelor de suprafaţă (datorită folosirii pesticidelor), în
prezenţa florei microbiene se transformă în săruri organice (metil şi etil mercur), cu toxicitate mult mai mare.

2
 Igienă curs 6
Acestea se concentrează de sute şi mii de ori în organisme acvatice. Intoxicaţia cu mercur se mai numeşte şi
boala de la Minamata. Forma cronică are la bază o encefalopatie difuză cerebeloasă: cefalee, tremor, oboseală,
tulburări de memorie, vizuale, de echilibru. Apar fenomene de insuficienţă renală şi risc teratogen (prin transfer
placentar).
Intoxicaţia profesională se realizează prin inhalare de vapori.

Intoxicaţia cu Cadmiu
Cadmiul are multiple aplicaţii industriale: anticoroziv pentru fier şi oţel, intră în componenţa coloranţilor,
maselor plastice, se foloseşte pentru acumulatori şi în industria nucleară. Lipseşte la naştere, se acumulează pe
parcursul vieţii. Mai mult de 50% se concentrează în cortexul renal, ficat, gonade. Intoxicaţia se manifestă prin
pigmentarea galbenă a smalţului dentar, astenie, anemie hipocromă, tulburări digestive şi respiratorii (bronşită
cronică, emfizem). Apar: proteinurie, calciurie, osteomalacie, fracturi spontane. Se mai numeşte şi boala Itai-
Itai.

Intoxicaţia cu pesticide
Sunt substanţe folosite în agricultură ca: insecticide, fungicide, erbicide, dar şi în alte domenii. În funcţie de
toxicitate, pesticidele se împart în:
 Organo-clorurate: nu au grad mare de toxicitate prin compoziţia chimică, dar, datorită
degradării lente şi remanenţei îndelungate în mediu, toxicitatea lor este crescută. Sunt interzise în
foarte multe ţări, dar încă sunt prezente, datorită remanenţei. Au efecte hepatotoxice, gonadotoxice,
cancerigene, embriotoxice. Se acumulează în ţesutul gras şi SN.
 Organo-fosforice: au toxicitate crescută, dar se descompun repede, nu apare risc de
concentrare în factorii de mediu, intoxicaţiile apar accidental. Manifestările clinice sunt de tip
nicotinic şi muscarinic.(farmacologie)

Sisteme de aprovizionare cu apă potabilă

Sunt publice şi individuale.
Avantajele sistemelor publice: asigură cantitatea necesară de apă în condiţii de consum ridicat, oferă o apă
de calitate bună, prin tratare.
Componentele sistemului public de aprovizionare:
1. Sectorul de captare: pentru apele de suprafaţă este reprezentat de sorburi, pentru apele
de profunzime sunt necesare foraje.
2. Tratarea apei dure: pentru a fi adusă la condiţii de potabilitate, necesită următoarele
faze:
 Sedimentare – apa circulă cu viteză foarte mică prin rezervoare mari.
 Coagularea – cu sulfat de aluminiu sau de fier. Suspensiile sunt coagulate sub
forma unor flocoane, care pot fi filtrate.
 Filtrarea – se realizează prin nisip prin care apa circulă de jos în sus. Filtrele pot
fi:
 Filtre rapide – au granulometrie uniformă, permit filtrarea unor cantităţi foarte
mari (100..200m3 / m2filtru / 24h).
 Filtre lente – au granulometrie diferită, eficienţa este mult mai mare, dar
cantitatea de apă filtrată e foarte mică (4..5m3 / m2filtru / 24h). Nu necesită coagulare.
Pe aceste filtre se formează o membrană filtrantă, numită zoognee, unde substanţele
organice din apă se descompun, iar germenii sunt distruşi.
 Dezinfecţia – se realizează chimic cu clor sau ozon sau fizic, prin radiaţii UV, γ,
ultrasonic (permeabilizează membrana bacteriană pentru dezinfectantele chimice).
 Facultativ: dedurizare (chimic sau cu răşini schimbătoare de ioni), deferizare,
fluorizare.
3. Segmentul de înmagazinare – susţine consumul maxim de apă.
4. Segmentul de distribuţie.