Rolul teoriei in practica asistentei sociale

Cu cat asistentii sociali incearca sa inteleaga mai bine omul cu atat isi dau
seama de complexitatea ariilor lor de interes. Asistentii sociali nu pot actiona
fara a lua in considerare consecintele si efectele actiunilor lor care trebuie sa fie
predictibile. Pentru a actiona corect, efficient asistentul social trebuie sa
inteleaga rolul lor in procesul asistential. Teoriile sunt modalitati de actiune care
ghideaza comportamentul si interventia- functia cunoasterii in asistenta
sociala(Polanscky citat de Sporin 1975, p102) este de a creste capacitatea
practicianului de a-si controla constient si deliberat “mediul de lucru”. De
exemplu atunci cand incearca sa organizeze activitati de ingrijire la domiciliu
pentru un varstnic asistentul social va lua in considerare mai multe posibilitati de
actiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabila,
responsabilizarea persoanei pentru ase putea ingriji, mobilizarea resurselor
institutionale sau institutionalizarea (Howe D., Introducere in teoria asistentei
sociale, 2001, p 15).
Asistenta sociala este prin excelenta o profesie practica bazata atat pe
cunoasterea si experienta comuna cat si pe intuitia si experienta individuala. Th
Kuhm (1976 p.45) adduce in atentie procesul dezvoltarii cunoasterii
stiintifice si spune ca acesta se realizeaza in contextul “competitivitatii
modelelor teoretice”- o teorie este inlocuita de alta dar nu se anuleaza valoarea
teoriilor inlocuite.
Desi initial, inainte de constituirea asistentei sociale ca domeniu professional
autonom practicile asistentiale existau ca activitati commune de intrajutorare, cu
timpul a ajus sa insemne un set de cunostinte si teorii care definesc un camp
distinct de catiune. Howe D.( 2001, p17)spunea ca fiecare profesie este
interesata de anumite tipuri de fenomene si uzeaza de anumite aparate teoretice
care o ajuta sa se constituie in ocupatie de sine statatoare.
 In prezent asistentii sociali utilizeaza o serie de paradigme, teorii si
metode in munca lor cu clientii. Conform lui Malcom Payne(1996, p.8) alaturi
de teorii si concepte foarte importante sunt politicile sociale, organizarea
institutiilor si serviciilor sociale, organitarea grupurilor profesionale si
organizarea sistemului de educatie in asistenta sociala. Toate aceste definesc
campul de catiune in asistenta sociala. Sursele de cunostinte stiintifice au fost
derivate initial din sociologie si psihologie si au fost adaptate la scopurile ,
obiectivele si problematica specifica asistentei sociale.
In urma experimentarii diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza,
behaviorismul), sociologie(teoria sistemelor, functionalismul, structuralismul,
teoria conflictului), antropologie, asistentii sociali au putut identifica un set de
concepte, cunostinte ce vor duce la costruirea de tehnici si practici proprii
domeniului de ex: abordarea centrata pe sarcina, abordarea centrata pe client etc.
D. Howe(2001, p 20-24) considera ca in procesul de dezvoltare a asistentei
sociale se pot identifica sapte etape: investigarea, psihanaliza, scoala de
diagnoza si functionalism, achizitionarea , inventarierea, scopul comun si
unificarea, clasificarea teoriilor in asistenta sociala.
Asistenta sociala ca domeniu professional este un construct social constituind un
complex de contexte, structuri sociale, retele sociale, indivizi, grupuri care
interactioneaza reciproc. Ca activitate practica, asistenta sociala, este constituita
din trei elemente: asistentul social, clientul, contextual- prin urmare teoriile
trebuie sa reflecte modul in care interactioneaza aceste elemente.
Masuri de asistenta sociala
Asistenta sociala este formata din doua componente/ masuri distincte:
serviciile sociale si prestatiile sociale.
Functionarea sociala are la baza indeplinirea responsabilitatilor fata de societate
in general, fata de cei din imediata apropiere sau fata de propria persoana. Aceste
responsabilitati includ satisfacerea nevoilor de baza ale individului si ale
membrilor de familie .
 Conceptul de problema sociala poate fi definit ca fiind o situatie pe care mai
multe persoane dintr-
o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificila, care creeaza disco
nfort si care cere o solutionare/ rezolvare imediata.
Exemple de probleme sociale: saracia, consumul de droguri, rata ridicata a
abandonului scolar, poluarea apei si a aerului, servicii medicale insuficiente in
mediul rural, violenta domestica etc.
Problemele sociale genereaza nevoi sociale ce impun organizarea de servicii
sociale in cadrul unei comunitati
Masurile/ componentele asistentei sociale au rolul de a satisface nevoile un
ei persoane atunci cand aceasta nu se mai poate ajuta singura (din cauza unei
boli cronice, a resurselor financiare insuficiente, a unui handicap fizic sau psihic
etc.), astfel:
 Prestatii sociale: forme de transfer prin care se realizeaza alocarea de
bunuri si servicii catre indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli si
de roluri reciproce.
Prestatiile pot fi acordate in bani sau in natura. Din categoria celor banesti
fac parte: pensiile, indemnizatiile de somaj, alocatiile pentru copii si familie,
ajutorul social s.a. Prestatiile in natura pot consta din bunuri (“cornul si laptele”,
rechizite pentru scolarii din familiile cu venituri mici etc.).
 Servicii sociale: Activitatile asistentilor sociali sau ale altor profesion
isti care ajuta oamenii sa previna dependenta, sa consolideze relatiile de fa
milie si sa restabileasca functionarea sociala a indivizilor, familiilor si
comunitatilor (Parker, 1987, p. 154). Conform OG 86/2004, serviciile sociale:
 reprezinta: masuri si actiuni care raspund nevoilor sociale individuale,
familiale sau de grup.
 urmaresc: prevenirea si depasirea situatiilor de dificultate, de vulnera
bilitate sau dependenta, in scopul mentinerii autonomiei, prevenirii marginali
zarii si excluziunii sociale, cresterii calitatii vietii.
 Se bazeaza pe colaborarea cu serviciile medicale.
Serviciile sociale sunt acordate in primul rand in comunitate, adica
beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenta atunci cand este necesar, dar raman
in familia lor si continua sa locuiasca in casa lor. In cazuri speciale, considerate
mai degraba exceptionale, persoanele aflate in dificultate sunt plasate in servicii
de tip rezidential/ institutional (Moore, 1993). Servicii sociale nonrezidentiale
(oferite in afara institutiilor): centre de zi, servicii de ingrijiri la domiciliu, centre
de reabilitare si recuperare de zi, centre de adapost, centre de consiliere.
Servicii sociale rezidentiale/ in institutii: camine de ingrijire pentru varstnici,
camine -spital, camine pentru persoane cu dizabilitati (de asistenta si ingrijire
permanenta) etc. olitica de prevenire a institutionalizarii, adoptata in ultimii ani in
Romania, se inscrie in tendinta europeana de a acorda prioritate alternativelor
nonrezidentiale si ingrijirii in comunitate.

Sistemul de valori in practica asistentei sociale

Notiunile de cunostinte, abilitati, deprinderi sunt determinate de teorie
practica si valori. Astfel sa stii inseamna sa ai cunostinte despre…, deci o baza
teoretica, sa poti presupune sa ai formate abilitatile necesare obtinute prin
practica profesionala (experienta dobandita) iar sa vrei presupune sa ai atitudini
fata de… , atitudini ce au la baza un set de valori.
Valorile sunt acele lucruri pe care le consideram importante. Ele include
scopuri, idealuri, comportamente iar sistemul de valori este reflectat in deciziile
si comportamentul individual.
Etica(etimologic) provine din limba greaca – ethos(morav, obicei,
caracter) reprezinta o disciplina filosofica ce studiaza problemele practice si
teoretice ale moralei dar si o conceptie sistematizata si coerenta, fie personala,
fie proprie unui current filosofic, fie reprezentand comandamentele unei
societati cu privire la normele de desfasurare a vietii sociale(Dictionar de
Filosofie, 1978).
 In filosofie etica studiaza si evalueaza comportamentul uman in lumina
principiilor morale , care pot fi considerate standarde de comportament, pe care
oamenii si le-au stabilit, sau obligatii si indatoriri pe care una numit grup social
le impune memebrilor sai. Etica s-a dezvoltat pe masura ce oamenii au reflectat
asupra intentiilor si consecintelor actelor lor. Etica poate fi considerata stiinta
indatoririlor umane, un set de reguli, indatoriri deduse din aceasta stiinta, un
system particular de principii si reguli care se aplica unei sfere a actiunilor
umane(sfera politica, sociala etc). Etica defineste modul in care indivizii,
corpurile profesionale si institutiile aleg sa interactioneze.
Morala(etimologic)provine din limba latina- mores(atitudine morala,
comportament acceptat traditional, obicei) reprezinta un ansamblu de norme de
reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rau, moral-imoral,
cinste, corectitudine, responsabilitate etc, larg raspandite in cadrul unei
colectivitati avand un grad mare de interiorizare si impuse de propria
constiinta(constiinta morala) cat si de presiunea atitudinilor celorlalti(opinie
publica). In sfera moralei sunt cuprinse constiinta morala-convingeri, conceptii,
valori, idealuri morale-norme sau principii morale, relatii morale.
Astfel daca morala reprezinta conventii sociale(credinte si practici) legate
de comportamentul uman correct/gresit care sunt atat de larg raspandite si
acceptate incat reprezinta un consens constant in comunitate iar etica o
reflectare , analiza sistematica asupra moralitatii, un termen generic pentru
diferitele modalitati de intelegere si examinare a vietii morale, obiectivul
acesteia din urma (a eticii) este luarea de decizii, alegerea unor alternative in
problemele semnificative etic din practica asistentei sociale, o abordare practica
si structurata pentru a veni in sprijinul profesionistilor din domeniul asistentei
sociale in identificarea, analiza si rezolvarea constructiva a dilemelor etice ce
pot sa apara.
Moralitatea se refera la gradul in care normele morale sunt respectate de
catre o persoana, un grup, o colectivitate.
 Moravuri- concept general referindu-se la morala ca ansamblu de norme
si valori recunoscute si impuse de catre societate , la moralitate- ca grad de
respectare a acestor norme in cadrul unei colectivitati cat si la o serie de practici,
moduri de comportare specifice respectivei comunitati si care sunt mai mult sau
mai putin formulate explicit ca norme morale, adesea ele fiind chiar opuse
normelor si valorilor formalsi general acceptate dar fiind larg
practicate(Vlasceanu L., Zamfir C., 1998, Dictionar de sociologie).