Testul minimental

Durata testului: 10 minute.

Interpretare: de cãtre examinator (în acest sens, este necesarã o pregãtire de specialitate).

Indicatii principale: evaluarea functiei cognitive.

Testul MMSE este probabil cel mai folosit instrument pe plan mondial pentru evaluarea
functiei cognitive. S-a scris mult despre MMSE si au fost perfectionate variante ale sale,
ca de exemplu MMSE standardizat (SMMSE) si MMSE modificat (MMMSE sau
3MSE). Testul s-a dovedit util în diagnosticul precoce al bolii Alzheimer, în asociere cu
un test de fluentã verbalã; în acelasi timp, au fost stabilite si limitele sale ca test de
screening. Asezati pacientul într-o pozitie comodã si stabiliti o bunã comunicare. Puneti
întrebãrile în ordinea prezentatã. Acordati câte un punct pentru fiecare rãspuns corect.
Scorul maxim posibil este de 30.

• Orientare
Memorie imediat
Atentie si calcul mental
Memoria pe termen scurt
Limbaj

9. Psihodrama Moreno

Scenete ce reproduc momente de consultatie sau alte interferente cu pacientii care-I

deranjeaza.
Psihodrama explorează prin acţiune problemele individului, permite
aducerea în prezent, printr-o reprezentaţie scenică, a evenimentelor
trecute, prezente şi viitoare, creând posibilitatea înţelegerii şi procesării
conflictelor, situaţiilor şi sentimentelor, modificarea atitudinii faţă de
acestea şi identificarea unor noi modalităţi de adaptare. Astfel, psihodrama
nu modifică trecutul şi nu transformă un părinte abuziv şi nici un context
conflictual, însă poate influenţa atitudinea protagonistului faţă de aceste
experienţe şi modul în care ele sunt integrate în personalitatea acestuia,
permiţând asimilarea şi exersarea unor tehnici adecvate de management
emoţional şi comportamental.
Psihodrama este prin excelenţă o metodă de lucru în grup, în care
oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Se desfăşoară într-un loc
~ 10 ~
special amenajat, în care un anumit spaţiu circular va deveni o „scenă’’ (care
se poate delimita printr-o mochetă cu un diametru de 2-3 metri), un alt
spaţiu, separat, va deveni „auditoriul”, iar un loc aflat la o oarecare înălţime
se poate constitui în „balcon” (poate fi un scaun, un podium etc). Luminile

1
colorate, recuzita care cuprinde diferite obiecte (perne, eşarfe ş.a.m.d.) vor
dota spaţiul special amenajat pentru sesiunile de psihodramă.
Grupul de psihodramă creează o atmosferă prietenoasă şi stimulatoare,
care îndeamnă persoana să se exprime prin a pune în scenă diferite
dimensiuni ale vieţii sale. În acest grup, fiecare persoană devine agent
terapeutic pentru ceilalţi membri.
Redând viaţă pe scena situaţiilor problematice, psihodrama facilitează
stabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice
şi cerinţele realităţii, prin redescoperirea şi antrenarea resurselor de
spontaneitate şi creativitate ale persoanei.
Omul devine actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo. Scena
devine spaţiul în care se pun în acţiune conţinuturile lumii interne. Aici
individul se întâlneşte cu resursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele
sale, pe care le explorează într-un cadru securizant.
Psihodrama intervine în mod esenţial asupra relaţiilor; prin tehnicile
sale specifice metodelor de acţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda,
solilocviul, sociometria), ea produce o restructurare a modurilor
disfuncţionale de “a fi” în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere
răspunsuri noi la o anume situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană.
Psihodrama clasică, ca şi proces de grup, debutează cu etapa de încălzire
care cuprinde o serie de activităţi destinate să stimuleze relaţiile emoţionale
pozitive şi spontaneitatea participanţilor; în urma acestor activităţi, se
identifică o temă a grupului şi se alege protagonistul.
Urmează etapa de acţiune, în care terapeutul şi întregul grup sunt puşi „în
slujba” protagonistului, care îşi explorează şi îşi clarifică aspecte ale propriei
vieţi, se eliberează de tensiunea emoţională şi găseşte noi modalităţi de a
integra insight-urile. Sesiunea se încheie printr-un moment de participare
a auditoriului, în care membrii grupului îşi exprimă emoţiile, gândurile şi
aspectele din propria viaţă, evocate de reprezentaţia scenică. Această
„împărtăşire” are un important rol integrativ pentru protagonist, stimulând
în acelaşi timp şi sentimentul de susţinere şi acceptare din partea grupului.
Prin utilizarea acestor elemente terapeutice, psihodrama implementează
tehnici specifice de intervenţie într-un mediu securizant, prin stimularea
permanentă a spontaneităţii şi a creativităţii persoanei, ca şi premize ale
dezvoltării armonioase şi ale vindecării.
~ 11 ~
II.2 Concepte fundamentale în psihodramă:
• Scena
Scena constituie centrul teatrului de psihodramă şi spaţiul terapeutic
care, prin caracteristicile sale, ajută individul în concretizarea propriilor
conţinuturi mentale (situaţii de viaţă, relaţii semnificative, părţi ale sinelui
etc.) şi exprimarea spontană a rolurilor sale.
• Construirea scenei
Scena în psihodramă este constituită dintr-un spaţiu circular ce conţine
obiecte şi persoane care, prin situarea lor, stimulează protagonistul să
aducă în prezent acele imagini pe care le va clarifica prin experienţa

2
psihodramatică.
• Directorul sau terapeutul (facilitatorul)
Directorul de psihodramă este persoana care conduce sesiunea de
psihodramă şi direcţionează protagonistul în exploatarea conţinuturilor
sale interne. Termenul de director exprimă rolul activ care caracterizează
prezenţa sa în interiorul unei sesiuni.
• Protagonistul
Protagonistul este persoana care exprimă pe scen
~ 12 ~
• Semirealitatea
Metodologia psihodramatică prevede stabilirea pe scenă a unei realităţi
ce se naşte din interioritatea noastră şi care se numeşte semirealitate: este
doar o parte realitate pentru că este fictivă în construirea sa obiectivă (scena
jucată), dar adevărată în emoţiile care apar.
Semirealitatea este construită ca un joc, după reguli consimţite. Ea va fi
pe măsura capacităţilor de răspuns ale persoanelor implicate, într-un mod
ce favorizează un comportament spontan, adică inventat atunci şi acolo,
dar adecvat.
• Spontaneitatea
Spontaneitatea stimulează transformarea realităţii, ruperea schemelor şi
evitarea cristalizărilor; conduce la confruntarea cu riscurile schimbării. Din
acest motiv, se află în opoziţie cu tendinţa de conservare securizantă, atât
individual, cât şi social. Persoana poate fi ajutată să ia contact cu propria
spontaneitate, fără să o simtă ca o forţă explozivă şi periculoasă, ci ca o stare
pozitivă, în care poate să trăiască fără a se pierde.
• Tele
Tele se constituie drept cea mai simplă unitate de sentiment, transmisă
de la un individ la altul. El este expresia tendinţei naturale a fiinţei umane
de a se pune în relaţie emoţională cu ceilalţi. Calitatea emoţiilor care există
în această legătură invizibilă conferă caracteristica atracţiei sau respingerii
într-o gradualitate diferită, de la maxim spre minim, până la indiferenţă (ce
exprimă absenţa de tele). O relaţie de atracţie presupune un tele pozitiv, iar
una de respingere – unul negativ.
Termenul tele cuprinde ceea ce se exprimă în mod obişnuit prin
cuvinte diverse: empatie reciprocă, comunicare emoţională în dublu sens,
sensibilitate faţă de o persoană care trăieşte emoţii variate, căldură afectivă,
punte afectivă.
• Conceptul de rol
În psihodramă rolul este văzut ca o formă de a fi, de a răspunde unei
situaţii în care fiecare individ se regăseşte la un moment dat. Rolul întruneşte
atât elemente personale, cât şi sociale.
Dinamica rolurilor aduce o serie de beneficii, deoarece se adresează
tuturor dimensiunilor existenţei umane.

3
 10.Constiinta
Constiinta profesionala
Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente
deosebite confera sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru
viata in orice conditii, pentru orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in
favoarea vietii o situatie de maxim pericol respectand demnitatea constiintei de sine a
semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este legal si moral posibil pentru a
forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii noastre este mai
bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.
Structura constiintei.
• Nivele: =nivelul la care functiona in acel moment si raportul ei cu structura
constiintei din momentul expertizei

• Se pot distinge 4 nivele:

• 1.constiinta elementara, care asigura : nivelul de veghe, vigilenta, prezenta
temporo-spatiala.
• 2.constiinta operational-logica, prin care procesele intelectuale, perceptuale si de
gandire au coerenta si reflecta obiectiv realitatea.
• 3.constiinta axiologica, de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente.
• 4.constiinta etica, prin care subiectul este in stare sa discearna binele si raul pe
care faptele sale le pot produce societatii.
• Precizarea nivelelor de constiinta trebuie facuta pentru cele doua momente: -al
comiterii faptei si cel al expertizei.

Constiinta bolii
-lipsa constiintei bolii presupune un proces pe mai multe trepte,
-pornind de la lipsa oricarei informari a existentei unei anumite probleme, a unui anumit
factor de risc;
-urmeaza apoi etapa de incertitudine, de respingere vehementa iar uneori acceptare
neconditionata si actiune decisa in vederea schimbarii.
-Constiinta bolii deplina permite un grad mare de libertate personala, autonomie, abilitati
de rezolvare a problemelor individului.
-Insa nu oricine poate duce povara constienta a unei boli psihice. Nu oricine poate
accepta dependenta de alte persoane

Conştiinţa
Conştiinţa este fenomenul mintal datorită căruia o persoană cunoaşte ceea ce este
în jurul ei şi în sinele ei, şi această cunoaştere are loc deodată ce ea aparţine
existenţei sale.
Conştiinţa apare în acelaşi timp ca un aport de informaţie şi ca ceva “trăit” propriu
şi original, legat de cordonatele imediate ale existenţei, timp şi durată, spaţiu şi
orientare, continuitate a “ EU-lui “;

4
Activitatea conştiinţei depinde de funcţiile “instrumentale” ale percepţiei senzitive şi
senzoriale , de activitatea stării de vigilitate şi de conservarea capacităţii intelectuale.
Conştiinţa
Psihologic:
conştinţa =un fenomen complex prin intermediul căruia se reflectă EU - l ( conştiinţa
SINE-lui ),activitatea şi continuitatea persoanei ca fiinţă unică şi irepetabilă, şi non-
EU-l ( ambianţa), adică mediul încojurător, delimitat în timp şi spaţiu şi în raport cu
trinomul: EU, TU şi EL.

În psihiatrie:
- conştiinţa are un caracter distinctiv- al activităţii psihice globale.
- ea reprezintă conştiinţa imediată şi spontană care ne dă posibilitatea ca în orice
moment să ne putem autodefini în raport cu ceilalţi ( EU, TU, EL – CEILALŢI ),
încadraţi în TIMP şi SPAŢIU.

Psihologia s-a ocupat cu descrierea nivelurilor constiintei.

Subconştientul
După definirea conştiinţei, să revenim cu câteva date şi asupra subconştientului şi
inconştientului :
Subconştientul este reprezentat prin totalitatea fenomenelor psihice situate la un
moment dat în afara câmpului conştiinţei, dar care au fost anterior conştientizate şi
pot oricând să fie rechemate sau reconştientizate.(proces postconstient)
El este suficient pentru a autoriza o activitate automată, dar insuficient pentru a fi
netă şi precisă.
Inconştientul
Inconştientul este un domeniu important al constiintei;
Este mai vag delimitat dar mult mai vast si mai constant decat starea de veghe a
constiintei.
Freud considera inconştientul forţa care influenţează viaţa.
Jung il asemuia cu un mare fluviu colectiv si ancestral al persoanei
Inconştientul
este constituit din totalitatea fenomenelor psihice care scapă conştienţei (care nu au
fost conştientizate sau care nu se conştientizează):
- perioadele care preced formarea conştiinţei individuale,elemente potential statice ale
amintirilor
- automatisme, obişnuinţe, stereotipii, eliberând astfel conştientul de ele,
-pulsiunile subsenzoriale,- imagini şi reprezentări ce apar în timpul visului, frământări
care au drept scop apariţia noilor creaţii( laboratorul psihismului)
-trăirile psihofizice din episoadele confuzive, stările comatoase etc.
Nu trebuie neglijat faptul că inconştientul nu este în totalitatea lui incognoscibil şi că
în mod psihofiziologic îl trăim ca fenomen normal în timpul somnului, condiţii în
care uneori visul poate fi comparat cu “ o nebunie scurtă, iar nebunia cu un vis lung
“.

5
 Confuzia minală

Confuzia minală reprezintă sindromul cel mai complet al tulburărilor generale ale
conştiinţei cu diferitele
1. grade de alterare cantitativă :
obnubilare, stare crepusculară, confuzue, comă vigilă, şi
2.de alterare calitativă : perplexitate, rătăcire, dezorientare dintre care cea mai
curioasă este “starea de ciudăţenie ” paroxistică sau de durată cât mai lungă, ea este
o senzaţie neplăcută a unei stări bizare. De nedefinit, inefabilă, uneori de anomalie
a ambianţei, a locurilor, a persoanelor, a momentului şi a duratei trăite şi chiar a
propriei persoane cu anxietate şi îmbrăcând uneori forma stării de vis sau de vis
treaz(cu ochii deschişi).
discernamantul
O definitie operationala:
=functia psihica de sinteza care se manifesta in capacitatea subiectului de a concepe
planul unei actiuni, scopul ei, ordinea etapelor desfasurarii ei si rezultatul( consecintele)
care decurg din savarsirea ei.
Este capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa.
discernamantul
-in el se exprima libertatea de vointa a subiectului de a savarsi acte conform cu
necesitatea social-istorica, norme pe care subiectul si le-a insusit si le respecta ca o
comanda sociala interiorizata, ca o datorie morala a cetateanului civilizat fata de
convietuirea sociala.
discernamantul
Aceasta functie depinde de doi factori:
1. structura personalitatii subiectului;
2.structura constiintei acestuia in momentul comiterii faptei.
Structura personalitatii
5 parametri:
1. gradul de dezvoltare intelectuala
2. gradul de instructie generala si profesionala
3.gradul de educatie familiala si institutionala,
4.experienta de viata a subiectului,
5.prezenta unui factor organic cerebral, somatovisceral, susceptibil de a scadea nivelul
personalitatii: toxici,traumatici, dismetabolici, involutivi..
Structura constiintei. Nivele:
=nivelul la care functiona in acel moment si raportul ei cu structura constiintei din
momentul expertizei
Se pot distinge 4 nivele:
1.constiinta elementara, care asigura : nivelul de veghe, vigilenta, prezenta temporo-
spatiala.
Structura constiintei -Nivele:
2.constiinta operational-logica, prin care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire
au coerenta si reflecta obiectiv realitatea.
3.constiinta axiologica, de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente.

6
4.constiinta etica, prin care subiectul este in stare sa discearna binele si raul pe care
faptele sale le pot produce societatii.
Nivele de constiinta
Precizarea nivelelor de constiinta trebuie facuta pentru cele doua momente: -al comiterii
faptei si cel al expertizei.
Constiinta bolii
-lipsa constiintei bolii presupune un proces pe mai multe trepte,
-pornind de la lipsa oricarei informari a existentei unei anumite probleme, a unui anumit
factor de risc;
-urmeaza apoi etapa de incertitudine, de respingere vehementa iar uneori acceptare
neconditionata si actiune decisa in vederea schimbarii.
-Constiinta bolii deplina permite un grad mare de libertate personala, autonomie, abilitati
de rezolvare a problemelor individului.
-Insa nu oricine poate duce povara constienta a unei boli psihice. Nu oricine poate
accepta dependenta de alte persoane
responsabilitatea medicului, constiinta profesionala
“Cine imi da mie dreptul de a dispune de un semen al meu?”
“Decat viu, mutilat si mirosind a …, mai bine mort.”
Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente
deosebite confera sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru
viata in orice conditii, pentru orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in
favoarea vietii o situatie de maxim pericol respectand demnitatea constiintei de sine a
semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este legal si moral posibil pentru a
forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii noastre este mai
bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.
Norme juridice ale responsabilitatii medicale
Orice act medical, inainte de a fi un fapt este o stare atitudinala care precede decizia si
implica:
O atitudine teoretica, apartenenta la o paradigma a cunoasterii omului,
O atitudine practica, dependenta de evolutia cunoasterii tehnice,
O atitudine moral-antropologica( sacralitatea vietii, libertatea umana, demnitatea umana,
deontologia actului medical)
O atitudine juridica
Consimtamantul informat
Studiile de cercetare, studiile fara beneficiu terapeutic nu sunt lipsite de supraveghere
legala.
Pasi stricti in evaluarea potentialilor subiecti.
Lipsa timpului, numarul mare de pacienti in asteptarea tratamentului= dificultati in
dorinta medicului de a comunica eficient cu pacientul.

11.Psihopatologia corpului trait

Schema corporala

7
Psihopatologia corpului trait
Schema corporala
Definitie: schema corporala reprezinta constiinta si cunoasterea pe care o avem despre corpul
nostru, (in repaus sau in miscare) si despre noi insine.
Schema corporala
Factorii ce favorizeaza elaborarea schemei corporale:
1. perceptiile senzoriale interne si externe
2. mediatizarea verbalizata.
Schema corporala
Procesul de elaborare a schemei corporale necesita interventia mai multor procese care intra
simultan in actiune:
a).exercitii pentru explorarea corpului( numim si atingem fiecare parte a corpului);
b).diferentierea( diferentierea de celalalt, recunoasterea de sine, ca individ);
c).imitarea( exercitii de imitare cu model, exercitii de imitare in absenta modelului);
Schema corporala
d).experienta oglinzii;
e).cunoasterea corpului( arata, numeste, localizeaza partile corpului; reconstituirea unui omulet
dintr-un puzzle);
f).reprezentarea grafica: (desenul omuletului, reprezentarea corpului in dimensiune reala,
utilizarea fotografiilor).
Schema corporala
trepte de dezvoltare:
1.aria dezvoltarii fizice:
-motricitate generala
-imaginea corporala( formarea imaginii corporale, schema corporala, constientizarea partilor
corpului);
-fiziologia- fizioterapia.
Schema corporala
2.Dezvoltarea perceptiva:
-perceptia motorie
Concretizare senzoriala( vizuala, auditiva, gustativa, olfactiva).
Schema corporala
3.dezvoltarea intelectuala: formarea abilitatilor cognitive, formarea conceptelor, formarea
proceselor cognitive si ale comunicarii.
4.dezvoltarea personala, sociala: independenta copilului, autonomie personala si autonomie
sociala.
Psihopatologia corpului trait
M. LAZARESCU
Fenomenologia si psihopatologia fenomenologica au introdus o importanta diferenta intre
conceptul “corp” si “trup”
-corp, in germana korper, =realitate biologica, de care are parte si omul, creierul face parte din
corp;
-trup, in germana leib, in franceza corp vecu =corp trait; trupul consta din reprezentarea
constienta si neconstienta a corpului in psihismul uman, asa cum functioneaza el in lumea
culturii.

8
O importanta zona a trupului, a corpului trait este constienta,
Poate fi plasata in “ perspectiva persoanei intai”( limbaj cognitivist) =“ eu”
Corpul biologic este abordat in mod obiectivant, in “ perspectiva persoanei a treia”;
Dezbaterea relatiei minte-corp/ mind- body problem.
trup
Problematica trupului a fost de la inceput dezvoltata in fenomenologie, atat in cea filozofica cat
si psihopatologica, in perspectiva relatiei dintre subiect si “celalalt”.

Functii si sensuri antropologice( Sartre)

Pentru om trupul sau este nu numai
-toposul sau de inradacinare in sine
-ci si instrumentul sau fundamental de actiune( cu trupul umblam, vorbim , comunicam, citim,
conducem masini,..).
Psihpoatologia actiunii umane este “ incorporata” in dublu sens: a) dependenta de creier/ b)
dependenta de trupul-instrument de actiune, manipulat de subiectul constient, dimensionat prin
libertate.
trup expresiv, fiziognomonic
Trupul este mijloc de comunicare nu numai prin gestica ci si prin vorbire, scriere
Utilizarea oricarui sistem semiotic comunicativ implica in final trupul.
Comunicarea afectiva subtila- se realizeaza prin privire si zambet.

Implicarea corpului in psihopatologie

In paranoidie: eu- ceilalti
Subiectul este constient de faptul ca altii il percep si il interpreteaza prin intermediul trupului sau
Altii il privesc cu mai mult sau mai putin interes, curiozitate.
Aceasta constienta a raportarii e permanenta si determina grija subiectului pentru felul in care
apare in fata altuia, a altor persoane mai mult sau mai putin apropiate sufleteste de el, oarecum
importante si semnificative.