Sunteți pe pagina 1din 3

pr Tertulian Langa – „Bune Vestiri.

Reflecții evanghelice“
Ed. Galaxia Gutenberg, 2003; 348 p.

„Culegerea de texte pe care o aveți sub ochi a fost realizată, în această


formă, de înșiși fiii Catedralei noastre; a fost ideea și inițiativa lor, dorind, după o
vreme, să-nregistreze cuvintele rostite; aceasta, pentru că eu nu foloseam cuvântul
scris, ci îl improvizam spontan, pe baza textului Scripturii […], factura strict orală
a textului produs fiind desigur evidentă“, scrie pr. Tertulian Langa în cuvântul
înainte la cartea sa, „Bune Vestiri. Reflecții evanghelice“.
Tertulian Langa (1922-2013) este una dintre cele mai luminoase figuri ale
Bisericii Greco-Catolice din România, atât ca mărturisitor neobosit al adevărului
creștin, cât și ca om de aleasă cultură. Absolvent de Litere și Filosofie, Drept,
Teologie (ultima, în clandestinitate), Tertulian Langa a cunoscut infernul
temnițelor comuniste pentru unica vină de a aparține Bisericii Unite martire, pe
care regimul de teroare importat de la Moscova decisese să o desființeze (cu
oameni cu tot...). După 1989, a militat cu ardoare pentru restituirea lăcașurilor de
cult confiscate abuziv începând cu 1948.
Predicile pline de înțelepciune, credință neclintită și vastă cultură îl poartă pe
cititor în lumea Noului Testament, iar acolo unde ochiul credinciosului obișnuit
vede lucruri de mult știute și așa-zicând „tocite“, ochiul Monseniorului află
semnificații nebănuite, proaspete, profunde, surprinzătoare: despre familia creștină
(„Sacramentul căsătoriei este unicul Sacrament pe care soții și-l administrează
singuri; menire și putere în virtutea căreia au fost înzestrați cu o sfințenie
sacerdotală […] este un sacrament care se oficiază necontenit; nu este întrerupt
decât de moarte […] soții să conștientizeze faptul că ei sunt preoți care slujesc la
altarul căsătoriei“); despre minuni („Ce este întregul univers, dacă nu o minune
incomensurabilă, ca din nimic să fie făcut un univers perfect organizat? […] după
cum minune este și supraviețuirea Bisericii noastre împotriva urii organizate
științific“); despre rugăciune („atunci când ne rugăm, să știm că ne aflăm în fața
lui Dumnezeu“, „cu această conștiință a nevredniciei, ne rugăm lui Dumnezeu […]
cu smerenie, cu credință, cu certitudinea interioară că tot ceea ce-I cerem lui
Dumnezeu, în chip legitim, ni se va da“); despre corupție („Corupția este aceea în
cadrul căreia cineva folosește puterea pe care o are, pe care o deține, în beneficiul
avantajelor materiale proprii“); despre Botez („odată cu Botezul, omul trupesc
devine adăpostul unei vieți spirituale, al unei vieți noi, al Cristosului care Se
coboară în el“); despre Spovedanie („Cine nu se prezintă la spovedanie cu părere
de rău pentru păcate, nici nu obține iertare […] Efectul se produce numai în
sufletul lucrat de pocăință“); despre icoane și statui („Închinătorii la icoane nu
adoră materia din care este făcută icoana, nici piatra din care e făcută statuia, ci
adoră ceea ce semnifică icoana și statuia. Icoana ne vorbește despre Isus Cristos,
despre Sfânta Fecioară Maria“); criterii pentru valabilitatea credinței (1. „să-și
aibă rădăcinile în Sfânta Scriptură, revelată de Dumnezeu“, 2. să fie „preluat ca
atare de întreaga tradiție, mărturisit tot timpul, față de toți și pretutindeni“, 3.
„ratificarea de către Sfântul Părinte, pentru că Sfântului Părinte, prin persoana lui
Petru, i s-a dat puterea de a lega și de a dezlega în cer și pe pământ“); despre
destinul Cardinalului Alexandru Todea („Mama Cardinalului Alexandru Todea s-a
temut să-și ucidă pruncul, căci ar fi ucis o fază a Bisericii Unite […] Ce s-ar fi
întâmplat cu istoria vieții noastre dacă al 14-lea copil al acestei țărănci, aproape
analfabetă, ar fi fost ucis? […] Cine ar fi strigat cu glas de tunet în istorie?“);
despre dârzenia episcopilor martiri greco-catolici (Vasile Aftenie, momit cu
scaunul patriarhal în schimbul apostaziei, dă un răspuns memorabil: „Nu am nici
neam, nici credință, nici suflet de vânzare“); despre televiziune („câtă corupție, câte
păcate răspândește în lume televiziunea și cum ne obișnuiește pe noi cu starea de
păcat; pentru că fiecare om este ceea ce știe“); despre libertate („Libertatea este
numai a lui Dumnezeu; și ne-o dăruiește Dumnezeu, sau nimeni nu ne-o dă“);
despre suferință și ispășire („și totuși nu înțelegem astăzi că dar ne este suferința,
pentru că fericire este să ispășești aici, în timpuri limitate, iar nu în veșnicie. Căci
cine nu vrea să sufere aicea pe pământ, își va plăti partea de ispășire dincolo, în
veșnicie“); despre scopul vieții noastre („pentru suprema noastră fericire și pentru
proslăvirea lui Dumnezeu eternul“); despre fidelitatea față de Biserică („liberi
suntem să ne păstrăm fidelitatea jurată la Botez, dar totodată suntem liberi să
devenim sperjuri: din lașitate, din oportunism, din strania vocație de a vocaliza cu
lupii“); despre diavol („Diavolul există dar, după cuvântul lui Baudelaire, ultima
invenție și cea mai fertilă dintre invențiile diavolului este aceea de a face să se
creadă că nu ar exista, ca să nu avem împotriva cui să luptăm, împotriva cui să ne
înarmăm și cui să rezistăm“); despre iubire („orice faptă de iubire a noastră pe care
o săvârșim, nu este altceva decât manifestarea lui Dumnezeu; avem putința deci să
fim instrumentul prin care Dumnezeu se manifestă în lume, să fim expresia, să fim
cuvântul, să fim fapta lui Dumnezeu“); o radiografie necruțătoare a lumii
contemporane („Toți preferați televizorul, lenea sau nepăsarea, atunci când din
adânc de ape, o mână obosită, o inimă pierdută se-ntinde după voi: «…Nu mă
lăsa!»“); dialogul uluitor dintre Bernadetta și Sfânta Fecioară Maria în grota de la
Lourdes („«Cine ești, frumoasă Doamnă?» «Eu sunt Neprihănita Zămislire»“);
despre nașterea Domnului („mister de nepătruns, ca Dumnezeirea spirituală,
infinită, din cer să Se coboare în smerenia ieslei, să capete biet trup omenesc,
neputincios, sărac“).
Credința și erudiția autorului ne poartă printre sacramente și sărbători,
mistere și adevăruri de credință, pagini ale istoriei biblice și episoade ale istoriei
recente, într-o țesătură caleidoscopică și fascinantă ce se întinde pe mai mult de
300 de pagini. Excepționala culegere de predici rostite de părintele Tertulian Langa
în zile de duminici și sărbători la Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față“
din Cluj explică, enigmatic și pieziș, biruința spirituală și istorică a acestei biserici
martire. Iar cuvintele cele mai sfâșietoare le găsiți în minunata dedicație de pe
coperta a IV-a, „Vouă“ – adevărat testament spiritual al lui Tertulian Langa.
Ana-Maria Botnaru