Sunteți pe pagina 1din 3

Scott și Kimberly Hahn – „Drumul nostru spre Biserica Romei“

Ed. Galaxia Gutenberg, 2010; 223 p.

Așa cum spune și titlul, „Drumul nostru spre Biserica Romei“ este povestea
unei convertiri, povestită pe două voci și scrisă la patru mâini. Cei doi protagoniști,
Scott și Kimberly Hahn, soț și soție, sunt născuți și educați în familii pioase de
confesiune prezbiteriană. Pasionați de Sfânta Scriptură și însetați de Dumnezeu, cei
doi studiază cu râvnă teologia, absolvind colegii, studii de licență și masterat în
domeniu.
Această carte este best-seller, fiind tradusă în zeci de limbi și vândută în sute
de mii de exemplare pe toate continentele.
Ceea ce m-a frapat la drumul de credință al celor doi a fost parcursul
complet diferit – dacă Scott s-a lăsat îndrumat de setea de adevăr și de onestitatea
intelectuală (acceptarea până la capăt a consecințelor descoperirilor sale la toate
nivelurile: personal, religios, academic, social, familial), Kimberly s-a opus cu
înverșunare atât convertirii soțului, cât și propriei convertiri. Nu a acceptat niciun
fel de argumente – nici măcar pe cele biblice. Zbuciumul său este impresionant:
suferă îngrozitor, plânge amarnic, se izolează de prieteni și cunoscuți, se
înstrăinează de familie, punându-și în pericol căsnicia. Dar dragostea pentru Scott
și certitudinea că trebuie să îl asculte și să îl urmeze o vor aduce pe Kimberly în
Biserica Catolică.
Ca să înțelegem cât de minunate sunt aceste convertiri, trebuie să cunoaștem
mediul religios și intelectual din care provin cei doi:
„Reformatorii Luther, Calvin, Zwingli, Knox etc. aveau în privința multor
puncte păreri diferite, însă o convingere aveau cu toții în comun: că Papa era
Anticristul și Biserica Romei era curva Babilonului“.
Dacă citatul de mai sus v-a blocat, încerc să „traduc“: pentru acești oameni,
pentru familiile și prietenii lor, convertirea la catolicism reprezenta cea mai cruntă
apostazie, egală cu satanismul.
Citind, studiind zi și noapte, căutând adevărul ca un detectiv, Scott are parte
de revelații năucitoare: „Sfântul Paul nu învață nicăieri că suntem iertați doar pe
baza credinței noastre! Sola fide nu era bazat pe Biblie!“.
Pe cont propriu și în contradicție cu învățătura prezbiteriană, el descoperă că
„Dumnezeu era cu mult mai mult Tată decât Judecător al nostru, că eram mai
degrabă fii fugiți de acasă, decât criminali și că Noul Legământ a fost orânduit de
Cristos în sufrageria unei familii și nu la tribunal“.
Există totuși un element care îi leagă unul de altul, și pe amândoi de Biserica
Catolică: renunțarea la mijloacele contraceptive, activismul social pro-life și
împotriva pornografiei. Cei doi sunt sinceri, entuziaști și foarte activi în acest
domeniu.
Mergând cu tenacitate pe urmele adevărului, Scott pune degetul pe rană:
„desprinderea protestanților de catolici în timpul Reformei se baza mai ales pe
două principii: justificarea prin credință [Sola Fide] și faptul că singura
autoritate este Sfânta Scriptură [Sola Scriptura]“.
După studii îndelungate, dezbateri aprinse și meditații împletite cu
rugăciuni, el înțelege că ambele precepte protestante sunt lipsite de fundament
biblic, ba mai mult – sunt false !!! Această descoperire zguduie din temelii
convingerile sale anterioare și îi deschide drumul către Biserica Romei.
Un amănunt hazliu, dar foarte semnificativ pentru a înțelege cum lucrează
Dumnezeu: la începutul căutărilor sale, încercând să fugă de „ispita“ catolică și să
găsească contraargumente protestante la cărțile și ideile teologilor catolici, Scott
apelează la cunoscuți și prieteni, somități în teologia neoprotestantă, cu care are
discuții și dezbateri nesfârșite. Rezultatul? În loc să găsească răspunsuri
satisfăcătoare și liniștitoare, dă mai degrabă peste întrebări fără răspuns și peste
confirmări, directe sau indirecte, ale propriilor idei (tot mai puțin protestante în
conținut). Spre uluirea sa, unii dintre partenerii săi de discuție se convertesc la
catolicism tocmai în urma acestor dezbateri și prin lectura unor teologi catolici
renumiți.
Grijulie, Kimberly îl îndreaptă și ea pe Scott către teologi prezbiterieni și
episcopalieni, ca să renunțe la „rătăcirea“ sa. Ghinion! Cei care ar fi trebuit să îl
„salveze“ pe Scott se „contaminează“ de ideile și argumentele sale. Efectul este
contrar celui scontat. Vorba românului: „Unde dai și unde crapă...“.
Ca să vă faceți o idee clară până unde merge fanatismul anticatolic, vă
propun să meditați la aceste cuvinte, rostite de Kimberly și adresate lui Scott (pe
care îl iubea foarte mult):
„După o zi deosebit de dureroasă i-am spus lui Scott: «Nu m-aș sinucide
niciodată, însă astăzi l-am rugat pe Dumnezeu să-mi trimită o boală, de care să
pot muri, ca să înceteze odată întrebările astea. Atunci tu ai putea să-ți iei o fată
catolică, micuță și drăguță și să-ți continui viața»“. Așadar: decât catolicismul,
mai bine moartea !!!
Acum înțelegem mai bine curajul și eroismul lui Scott Hahn, care a
îmbrățișat Adevărul, în ciuda tuturor adversităților, pericolelor, durerilor și
pierderilor.
Din ascultare, Kimberly a acceptat ca toți copiii lor să fie botezați în religia
catolică. Această „cedare“ o va apropia și mai mult de îmbrățișarea adevărului în
Biserica lui Cristos, una, sfântă, catolică și apostolică.
Dacă la început Kimberly urăște Rozariul și este „alergică“ la Sfânta
Fecioară Maria, ea se va converti în cele din urmă (Cine știe? Poate tocmai datorită
rugăciunilor și devoțiunilor „papistașe“ ale soțului ei).
Scott este primit în Biserica Catolică în noaptea de Paști a anului 1986, iar
Kimberly îl va urma pe acest drum în noaptea de Paști a anului 1990; încă o ironie
(cine a zis că Dumnezeu nu are umor...?): anul convertirii lui Kimberly fusese
„fixat“ de cei doi soți pentru „eventuala“ convertire a lui Scott („nu înainte de
1990“, îi promisese el soției). Dar pe Dumnezeu cine l-a întrebat? adaug eu și-mi
vine să râd.
Cartea este delicioasă. Merită citită și recitită. Ca să ne iubim tot mai mult
Biserica și să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul credinței.
Ana-Maria BOTNARU

S-ar putea să vă placă și