Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Îndrumar de Practică Pentru Meseria de Strungar Universal
Îndrumar de Practică Pentru Meseria de Strungar Universal
Investeste în oameni !
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritara: 2. Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii
Domeniul major de interventie: 2.1 Tranzitia de la scoala la o viata activa
Contract nr: POSDRU/90/2.1/S/62399
Beneficiar: Asociația producătorilor, distribuitorilor si deținătorilor de cazane de apa calda,
fierbinte si de abur, de aparate pentru încălzire consumatoare de combustibil si echipamente
sub presiune din România (ACEPRO)
ÎNDRUMAR DE PRACTICĂ
PENTRU MESERIA DE STRUNGAR UNIVERSAL
Practicanţii unei astfel de ocupaţii execută piese pentru diferite instalaţii şi utilaje
mecanice într-o gamă foarte largă de dimensiuni De asemenea, verifică calitatea prelucrării şi
controlul dimensional al pieselor cu instrumentele şi aparatele de măsură şi control specifice,
prevăzute în documentaţia tehnică pentru fiecare operaţie planificată. Practicantul unei astfel
de ocupaţii ar trebui să fie o persoană capabilă de a acţiona în mod independent,
conştiincioasă şi serioasă, riguroasă în realizarea sarcinilor, să fie capabilă să efectueze timp
îndelungat acelaşi tip de sarcini, având un bun echilibru emoţional.
1
[Tastați text]
I. Scurt istoric
Intre procedeele de prelucrare a pieselor finite folosite în industrie, aşchierea ocupă un
loc important, menţinându-se ca procent la 70%, deşi au apărut în ultimul timp mai multe
procedee, numite generic “neconvenţionale”, care sunt, totuşi, limitate la materiale şi operaţii
speciale, neputând concura aşchierea cel puţin din două puncte de vedere: economicitate şi
precizie.
Noţiunea de aşchiere provine de la aşchie, adică de la forma sub care se îndepărtează
adaosul de prelucrare prin acest procedeu de prelucrare. Procedeul de aşchiere este foarte
vechi, prima dovadă, considerată ca certă, este un vas de bronz găsit în ruinele Tebei, anul 26
I.Ch. în Egipt, aflat în muzeul Abbot din Londra şi care prezintă urme certe de strunjire.
La început aşchierea se făcea pe aşa numitele strunguri cu “arcuş” (în engleză “lathe”
de unde probabil şi numele strungului în limba engleză), construite dintr-un trunchi scobit la
mijloc-batiul şi două vârfuri materializând axa arborelui principal, iar acţionarea fiind făcută
prin înfăşurarea şi desfăşurarea unei frânghii pe axul principal cu ajutorul acestui “arcuş”
elastic.
Evoluţia aşchierii este legată pe toată durata sa de evoluţia sculelor aşchietoare şi de
cea a maşinilor-unelte inter-influenţa ducând la progres în toate cele trei domenii, o dezvoltare
în unul ducând automat la progres în celelalte.
Prima maşină-unealtă apropiată de concepţia actuală, având un lanţ cinematic principal
şi unul de avans, a apărut de-abia în sec. al XVI-lea fiind o maşină de găurit ţevi de tun din
lemn (1540).
Odată cu prima revoluţie industrială din Anglia (1640-1740), dezvoltarea aşchierii şi a
maşinilor-unelte capătă un avânt deosebit, punându-se în această perioadă bazele teoriei
2
[Tastați text]
actuale a aşchierii, sculelor şi a maşinilor-unelte. Astfel, în anul 1727, sunt realizate maşinile
de alezat cilindrii pentru pompe de minerit (Thomas Newcome) perfecţionate mai târziu
(1767) de Smeaton şi (1775) de Wilkinson. Apariţia acestei maşini a făcut posibilă construirea
primei maşini cu aburi, din 1769 aparţinând lui James Watt, maşină care a servit omenirea pe
parcursul a două secole.
Un salt calitativ este apariţia şurubului-conducător la maşinile–unelte (Mandsle-1797),
făcând posibil avansul mecanic de precizie ridicată şi ducând la producerea în serie a acestor
maşini. În continuare, are loc o dezvoltare intensă a maşinilor-unelte realizându-se: - maşina
de rabotat (1815); - maşina de frezat (1820); - maşina de rectificat (1880); - maşina de broşat
(1910), dezvoltare facilitată de progresele în tehnică (mecanică, electrotehnică, hidraulică şi
apoi în electronică) precum şi progresele în domeniul aşchierii. Astfel, în 1890 este introdus
motorul asincron şi acţionarea hidraulică într-o primă formă şi apoi în 1923 în forma
perfecţionată a dus la mărirea performantelor şi îmbunătăţirea sensibilă a maşinilor-unelte.
Faza următoare este apariţia sistemelor de urmărire automată (1936) şi a comenzilor
numerice (1942) primele cercetări în acest domeniu fiind făcute la Massachusetts Institut of
Technology of Cambridge (U.S.A.).
In ultimele decenii, în contextul celei de-a doua revoluţii industriale, dezvoltarea
calculatoarelor a făcut posibilă conducerea cu calculatorul a maşinilor-unelte în sisteme
CAD/CAM/CIM (Computer Aided Design/Computer Aided Manufacturing/Computer
Integrated Manufacturing).
Începând din cele mai vechi timpuri, pe teritoriul vechii Dacii au existat preocupări
privind prelucrarea metalelor atestate de numeroase descoperiri arheologice de pe întregul
teritoriu al tării.
In secolul al XVI se construiesc deja în Transilvania ferăstraie mecanice acţionate de
apă.
In 1771 se înfiinţează uzina de la Reşiţa, una din cele mai vechi şi mai mari uzine din
România. Aceasta a preluat din experienţa de la cea din Bocşa, fiind compusă din 2 furnale, 4
ateliere de forjă, din care unul pentru scule. S-a dezvoltat prelucrarea armamentului, aici
semnalându-se prima dată în România prelucrarea ţevilor de tun. Se fabricau obuze, tunuri,
sobe din fontă, roţi hidraulice şi unele unelte agricole. In anul 1793, Reşiţa şi Bocşa au livrat
ghiulele de tun pentru curtea regală din Neapole.
Câteva din reperele importante ale evoluţiei industriei româneşti ar fi: în 1840 s-au
înfiinţat la Bucureşti şi Cluj-Napoca primele ateliere de maşini agricole (pluguri de fier,
maşini de treierat); în 1872, s-au înfiinţat atelierele CFR din Bucureşti Nord; în 1887,
3
[Tastați text]
inginerul român Teodor Drăgan inventează un injector cu păcură; în 1922, sunt puse in
funcţiune uzinele N. Malaxa din Bucureşti, devenite ulterior “23 August” şi apoi “Faur”.
In ceea ce priveşte cercetarea şi învăţământul legate de aşchiere şi construcţia sculelor
aşchietoare, primele lucrări româneşti au apărut cam la începutul secolului al XX-lea. Printre
acestea se pot enumera lucrările lui C. Popovici pentru învăţământul tehnic şi profesional,
care apar începând cu anul 1923. Apoi lucrarea lui C. Miklosi, care cuprinde prelegerile
acestuia la Şcoala Politehnică din Timişoara şi cursurile editate tot aici de C. Bakony. Mai
apar, în acelaşi timp lucrările lui V. Mureşan, şi Gh. Popescu.
Prima lucrare originală în ceea ce priveşte teoria aşchierii este a prof. Silviu Crişan,
care a activat la I.A.R. Braşov şi apoi la Universitatea din Braşov.
In acelaşi timp, la institutele de învăţământ tehnic superior, s-au dezvoltat, pe lângă
catedrele de specialitate, colective de cercetare şi proiectare în domeniul aşchierii şi al
sculelor aşchietoare, care au colaborat cu diferite întreprinderi din ţară sau cu institute de
cercetare proiectare. Printre cele mai puternice colective au fost cele de la Universitatea
Tehnică Cluj-Napoca (colectivul Lăzărescu-Maros), Institutul Politehnic din Iaşi (colectivul
Belousov), Universitatea din Braşov (colectivul Sauer, Secară),Institutul Politehnic Bucureşti
(colectivele Botez, Duca, Minciu), Universitatea din Craiova (Iulian Popescu).
Tendinţa actuală în domeniul teoriei aşchierii şi al proiectării sculelor este de a
abstractiza şi modela procesul de aşchiere şi scula aşchietoare cu ajutorul tehnologiei
informatice pentru a introduce, cu ajutorul limbajelor informatice, scula şi procesul de
aşchiere în fabricaţia asistată de calculator.
4
[Tastați text]
Fig. 1 Strunjirea
5
[Tastați text]
•strunguri universale
•strunguri specializate
3. gradul de universalitate: •strunguri speciale
1) Strungurile normale sunt caracterizate prin poziția orizontala a axului principal si prin
universalitatea prelucrărilor care se pot executa pe ele;
6
[Tastați text]
7
[Tastați text]
4) Strungurile revolver sunt dotate cu un cap revolver având 6-8 poziții pentru prinderea
unui număr egal de port-scule necesare prelucrării pieselor dintr-o singura prindere;ele
sunt destinate prelucrării pieselor din bara, precum si semifabricatelor turnate sau
forjate de dimensiuni mici;
5) Strungurile cu mai multe cuțite sunt destinate prelucrării pieselor in producția de serie
si caracterizate de posibilitatea prelucrării simultane a mai multor suprafețe;
8
[Tastați text]
9
[Tastați text]
cuţite de strung. Cuţitul este una dintre cele mai simple şi mat răspândite scule așchietoare de
metale.
In funcţie de destinaţie, se deosebesc cuţite pentru strunjirea suprafeţelor cilindrice
exterioare, cuţite pentru strunjirea suprafeţelor cilindrice interioare, cuţite pentru strunjiri
transversale şi cuţite pentru strunjiri profilate (fig. 9 și 10).
10
[Tastați text]
Pentru operații de găurire, alezare, filetare etc., in alezajul pinolei păpușii mobile (fig.
12) se montează burghie, alezoare, tarozi etc., cu coada conica.
11
[Tastați text]
Universalul are în interior un disc prevăzut pe o parte cu un canal spiral, iar pe partea
cealaltă cu o coroană dințată conică. Coroana dințată se cuplează cu un pinion conic prevăzut
cu un locaș pătrat la capătul său exterior, în care se introduce cheia de strângere.
Canalul spiral angrenează cu dinții de pe partea interioară a fălcilor de fixare. Când
discul cu canalul spiral se rotește, fălcile se apropie sau se îndepărtează de centru, strângând
sau eliberând piesa, în funcție de sensul de rotație al discului.
Fălcile universalelor pot fi călite sau netratate termic.
- La degroșare se folosesc fălci călite.
- Dacă pe suprafața exterioară a piesei fixate nu trebuie să se imprime urmele fălcilor,
atunci se folosesc fălci din oțel moale, care se strunjesc după diametrul piesei ce
urmează să fie fixată cu ajutorul lor. Iu felul acesta se obține și o centrare bună.
Piesele scurte și de formă neregulată se fixează pe un platou (fig. 15) care în mod
obișnuit este prevăzut cu patru fălci; în funcție de configurația piesei, se folosesc toate patru
fălci sau nici una.
13
[Tastați text]
În corpul platoului sunt prevăzute niște canale prin care se pot introduce șuruburi, care
cu ajutorul unor plăci de fixare pot fixa piesele care nu se pot fixa cu ajutorul celor patru fălci.
Piesele se pot fixa uneori numai cu două fălci și cu șuruburi și plăci de fixare. Uneori trebuie
prelucrate piese a căror formă nu permite fixarea lor nici în platoul cu patru fălci, nici pe
platoul simplu fără fălci. In asemenea cazuri se folosește un colțar, care se fixează pe platou.
Cu ajutorul colţarului se pot fixa piese cu o singură suprafață plană. In acest caz trebuie să se
folosească o contragreutate pentru echilibrare, altfel strungul funcționează neuniform și partea
prelucrată va fi ovală. În locul colțarului se poate folosi și un dispozitiv de fixare, cu sanie
transversală dublă.
Platourile, prevăzute cu patru fălci, permit fixarea atât a pieselor de formă cilindrică,
cât și a celor de formă necilindrică. Fiecare falcă se poate deplasa independent de celelalte cu
ajutorul unui șurub special. La fixarea piesei într-un platou cu patru fălci, poziția ei trebuie
verificată cu atenție pentru ca să nu bată în timpul rotirii.
Verificarea poziției piesei fixate în platou se face în modul următor: se așază piesa
aproximativ în centrul platoului, se fixează și se pornește strungul, apoi se apropie de piesă cu
atenție o bucata de creta, în așa fel încât mâna să fie sprijinită de cealaltă mână. Urmele lăsate
de cretă pe piesă arată care parte piesa este mai depărtată de centrul platoului. Se oprește
strungul, se reglează poziția piesei, îndepărtând falca opusă părții însemnate cu cretă și
apropiind-o pe cea unde piesa este însemnată. Dacă urmele lăsate de cretă se află între două
fălci, de exemplu 2 și 3, atunci se slăbesc fălcile 1 și 4 și se strâng fălcile 2 și 3. Aceste
centrări se repetă până ce urma lăsată de cretă cuprinde întreaga circumferință a piesei de
prelucrat. După aceea, piesa se fixează definitiv, strângând uniform cu cheia cele patru fălci,
una după alta.
Dacă este necesară o precizie mai mare la fixarea piesei în platou, atunci se folosește
comparatorul.
După fixarea pieselor sau după scoaterea acestora, cheia trebuie scoasă. Dacă cheia se
uită în locașul ei, se pot întâmpla accidente grave.
În fig. 16 este arătat modul de fixare a unei bucșe din două jumătăți într-un platou cu
patru fălci.
14
[Tastați text]
c) Piesele de rotație având lungimea L > 4D, in care D este diametrul piesei, se
strunjesc între vârfuri sau combinat. Vârfurile susțin piesa care se prelucrează. Un dispozitiv
de antrenare leagă piesa de arborele care se rotește. Așezarea si centrarea piesei1 (fig.18 .a),
se executa cu ajutorul vârfurilor 2 si 3, fixate in arborele principal, si respectiv păpușa mobila
5. Strângerea pe cele doua conuri se realizează prin deplasarea spre stânga a pinolei 4.
15
[Tastați text]
Dornul din fig. 19, a, de construcție rigida, servește la centrarea si strângerea piesei 1
cu ajutorul șaibei 2 si a piuliței 3. Aceste dornuri trebuie sa asigure, pe lângă o bazare
corespunzătoare şi blocarea (sau strângerea piesei). In acest sens, aceste dornuri sunt
prevăzute pe partea activa cu o conicitate mica (1:1000), sau sunt prevăzute cu elemente si
mecanisme de blocare. Pentru prelucrările de finisare la care centrarea piesei trebuie făcută cu
precizie ridicata, se utilizează dornurile elastice (fig.19.b). Piesa se strânge datorita desfacerii
16
[Tastați text]
2. În funcţie de
formă se pot
prelucra
următoarele
3. În funcţie de tipuri de 1. În funcţie de
precizia
suprafeţe: dispunerea
suprafeţelor a. suprafeţe suprafeţelor
prelucrate:
a. strunjire de cilindrice; prelucrate:
a. strunjiri
degroşare; b. suprafeţe
exterioare;
b. strunjire de plane;
b. strunjiri
finisare. c. suprafeţe
interioare.
profilate;
d. suprafeţe
conice;
e. retezare;
f. strunjirea
filetelor;
g. găurirea şi
centruirea
pe strung.
17
[Tastați text]
18
[Tastați text]
Cuțitele profilate drepte (fig. 23) se folosesc rar, deoarece ascuțirea lor este dificilă și
de multe ori prin ascuțire ele își pierd profilul inițial. Ele se folosesc numai pentru piesele cu
profile simple.
Pentru ca cuțitele profilate să nu-și schimbe forma după reascuțire ele trebuie ascuțite
numai pe fața de degajare. Dar datorită faptului că uzura se produce și pe fața de așezare, este
necesar ca, în cazul când ascuțirea se face numai pe fața de degajare, să se înlăture mai mult
material decât în cazul când ascuțirea se face pe ambele fețe.
În fig. 24 este reprezentat un cuțit profilat disc, cu fața de degajare formată prin
îndepărtarea unei porțiuni din disc. Cuțitul-disc reprezentat în fig. nu ar avea unghiul de
așezare α dacă fața lui de degajare ar fi ascuțită în direcția centrului. De aceea, pentru
obținerea unghiului de așezare, planul de ascuțire al feței de degajare nu trece prin centrul
cuțitului, ci mai jos de centru la o anumită distanță h.
Când cuțitul este montat pe strung, centrul lui trebuie să se afle mai sus decât centrul
piesei de prelucrat cu înălțimea h pentru a obține unghiul de așezare corespunzător regimului
de așchiere. Unghiul de așezare mai depinde în afară de regimul de așchiere și de diametrul
cuțitului D.
19
[Tastați text]
La folosirea cuțitelor profilate piesa poate vibra. Aceste vibrații pot fi evitate dacă se
lucrează cu avans mic și cu viteză de așchiere mică. In acest caz avansul trebuie să fie de
0,01-0,08 mm/rot, iar viteza de așchiere de 25-40 m/min.
Cuțitul profilat disc se fixează în port-cuțit cu ajutorul șuruburilor de strângere.
Uneori, cuțitul disc se fixează intr-un port-cuțit elastic cu gâtul îndoit. Pentru ca acesta să nu
se rotească în timpul așchierii, părțile lui laterale sunt prevăzute cu dinți triunghiulari care
intră în golurile de aceeași formă din suportul cuțitului.
Ascuțirea cuțitului profilat disc trebuie să se execute în așa fel încât fața sa de degajare
să fie paralelă cu diametrul.
Strunjirea suprafețelor profilate se poate executa și cu avans manual, atât longitudinal
cât și transversal. In acest caz se procedează la fel ca la strunjirea obișnuită.
La strunjirea corpurilor de revoluție profilate poate să apară următoarele defecte:
- deformarea secțiunii, dacă cuțitul nu este așezat exact la centru, dacă cuțitul
este ascuțit greșit sau dacă din cauza apăsării se îndoaie cuțitul
- suprafața prelucrată este aspră în cazul când se lucrează cu avans manual.
Strunjirea profilelor ovale: Metoda este identică cu strunjirea prin copiere. In locul
șablonului de copiat, se montează pe cărucior, în partea din spate a strungului, un ax pe care
se fixează modelul cu ajutorul unei pene. Acest ax, împreună cu modelul, au aceeași turație ca
și axul principal. Din sania transversală se demontează șurubul conducător, iar cu ajutorul
unei greutăți sania se apropie de modelul de formă ovală (fig. 25). Axul modelului de copiat
este acționat printr-un angrenaj de la axul principal al strungului. Această metodă se poate
utiliza și la strunjirea discurilor cu came ale strungurilor revolvere automate.
20
[Tastați text]
Strunjirea pieselor excentrice: Dacă o parte cilindrică a unei piese oarecare are o axă
paralelă cu axa principală a piesei, însă la o distanță oarecare de aceasta, se spune că suprafața
acestei părți este excentrică.
În fig. 26 este reprezentată o piesă cu o parte excentrică cu o distanță e între cele două
axe paralele. La prelucrarea acesteia, la început se strunjesc suprafețele frontale ale capetelor,
se trasează centrele, apoi se execută găurile de centrare și se strunjește piesa la diametrul
mare. După aceasta se trasează pe capetele arborelui excentricitatea e. Dacă distanța între cele
două centre este destul de mare și este loc pentru ambele găuri, de centrare, atunci se face cu
vârful cuțitului un cerc pe suprafața frontală. In caz contrar se îndepărtează prin strunjire
frontală gaura de centrare și cu un compas cu vârful ascuțit se trasează un cerc de rază egală
cu excentricitatea.
La prelucrarea pieselor cilindrice mari excentrice, piesa se prinde pe platou. Una dintre
fălci se deplasează cu valoarea excentricității. Centrarea corectă se face cu comparatorul.
21
[Tastați text]
4. Suprafeţe conice
Suprafeţele conice pot fi prelucrate prin strunjire în mai multe moduri:
- prin rotirea saniei port-sculă (fig. 29);
- prin copiere
- cu cuţit lat cu tăiş înclinat
5. Retezarea
Retezarea constă din detaşarea extremităţii unei piese, prin tăiere transversală, la
strungul normal, cu ajutorul unui cuţit de retezat. Piesa execută mişcarea principală de rotaţie,
iar cuţitul pe lângă mişcarea de avans perpendiculară pe arborele principal al strungului,
execută şi o mişcare alternativă, longitudinal cu deplasări laterale mai mici decât lăţimea
cuţitului
22
[Tastați text]
6. Filetarea pe strung
23
[Tastați text]
24
[Tastați text]
După prima așchie se verifică pasul cu ajutorul unui șablon pieptene. Exactitatea
pasului filetului depinde de precizia șurubului conducător al strungului și de aranjarea roților
de schimb.
Se recomandă ca la degroșare să se ia o așchie cât mai groasă. Se va evita așchierea de
degroșare cu ambele tăișuri ale cuțitului deodată, deoarece se poate produce griparea cuțitului
(fig. 35). Spre a evita aceasta, după fiecare așchie se readuce cuțitul în poziția sa de plecare și
se deplasează nu numai în direcția axială a, ci și în direcție transversală b. In acest caz, în
procesul de așchiere așchiază numai un singur tăiș, iar unghiul de degajare va fi γ =5 . .. 20°,
în funcție de materialul prelucrat.
25
[Tastați text]
26
[Tastați text]
27
[Tastați text]
i= =
= =
28
[Tastați text]
29
[Tastați text]
- diametrul mediu al filetului exterior se determină prin metoda celor trei sârme,
folosind micrometrul: se aşază o sârmă între două spire, iar celelalte două sârme, de o
parte şi de alta a spirei din partea opusă; apoi se citeşte pe tamburul micrometrului
valoarea nominală a diametrului mediu; valoarea corespunzătoare a diametrului mediu
real se ia din tabele. Diametrul mediu al filetului interior se măsoară cu un micrometru
special cu un palpator cu două bile sau cu un micrometru special, prevăzut cu
comparator.
30
[Tastați text]
31
[Tastați text]
C. Bibliografie
32