Sunteți pe pagina 1din 16

Curs 6 principii de preparare dinți

Principii fundamentale de preparare a dinților pentru PFU

Tratamentul prin PFU include manopere ireversibile asupra dinților care trebuie gândite în
contextul general de restaurare a funcțiilor ADM. Tratamentul protetic al leziunilor coronare
dentare este conceput astfel încât să refacă și să menajeze în egală măsură sănătatea
țesuturilor orale, să asigure integrarea și funcționalitatea optimă a pieselor protetice realizate
și aplicate pe dinții gazdă pe termen nelimitat.

Ca atare, medicul dentist are o sarcină importantă în stabilirea unui plan terapeutic coerent, în
care sunt gândite și aplicate 3 principii fundamentale : biofuncțional, biomecanic și estetic.
Implementarea lor pornește din etapa de preparare a dinților și continuă în fazele următoare ca
în final restaurararea concepută și realizată să corespundă nevoilor de sănătate și exigențelor
pacientului.

Respectarea lor simultană implică totodată o serie de compromisuri pentru unul sau altul din
aceste principii. Nu poți să obții rezistență mecanică maximă și estetică desăvârșită fără un
sacrificiu important de țesuturi dure dentare, acompaniat frecvent de sacrificarea vitalității
pulpare. Cunoașterea în detaliu a condițiilor clinice reale, care includ particularități
individuale ale câmpului protetic și nivelul de competență al medicului practicant trebuie
corelate cu posibilitățile tehnico-materiale ale laboratorului cu care se colaborează în
realizarea PFU și cu dorințele cele mai exprese ale pacientului.

Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că o situație clinică beneficiază adesea de mai
multe opțiuni terapeutice, care includ restaurarea directă alături de mai multe tipuri de
restaurări indirecte. Alegerea uneia sau alteia este un factor de decizie important, deoarece în
funcție de soluția aleasă depinde longevitatea restaurării, funcționalitatea și posibilitatea de a
avea în viitor soluții terapeutice care să conserve dinții pe arcadă cât mai mult timp. Altfel
spus , unele soluții terapeutice, cum ar fi RCR și coroană de acoperire rezolvă pe moment
situația clinică existentă dar în viitor, există riscul de a nu mai putea reface tratamentul
identic, ceea ce conduce inevitabil la extracția dintelui. Se impune deci ca oride câte ori este
posibil să aplicăm soluția cea mai conservatoare, acordând deci un rol predominent
principiului biologic în limitele respectării unor cerințe mecanice și estetice care să satisfacă
nevoilor pacientului.

Principiul biofuncțional promovează reguli și criterii care să refacă și să mențină sănătatea


țesuturilor orale. Aplicarea acestui principiu în etapa de preparare a dinților presupune:

 Reducerea minimă necesară de țesuturi dure dentare sănătoase


 Menținerea vitalității pulpare
 Evitarea lezării țesuturilor moi adiacente: limbă, buze obraji
 Evitarea lezării dinților vecini sau antagoniști
 Protecția parodonțiului marginal superficial și profund

Reducerea minimă necesară de țesuturi dure dentare presupune în primul rând alegerea
metodei de tratament restaurator care să permită respectarea acestui deziderat. În al doilea
rând tehnica de realizare trebuie să includă manopere exacte, care să asigure controlul

1
Curs 6 principii de preparare dinți

permanent al cantității de țesut dentar îndepărtat. În al treilea rând, trebuie utilizate


manoperele care asigură acest deziderat prin pregătirea preprotetică a dintelui care urmează să
fie pregătit pentru PFU. În consecință, redresarea ortodontică a dinților trebuie să constituie o
prioritate în cazurile clinice unde realizarea unei preparații corecte implică sacrificiu mare de
țesut dur dentar din cauza unor malpoziții dentare. Ca exemplu prezentăm situația frecventă a
molarilor mandibulari în linguopoziție, care pentru a fi restaurați cu coroane totale se impune
un sacrificiu mai mare de țesuturi dure pentru obținerea unei forme optime de retenție și
rezistență a PFU.

Metoda de preparare propriuzisă trebuie să includă manopere precise cu instrumentar adecvat


ca formă, mărime,dimensiune și granulație pentru scopul propus. Reducerea propriuzisă
trebuie să respecte morfologia primară coronară simultan cu respectarea criteriilor mecanice
care asigură forma adecvată pentru inserția, menținerea și stabilitatea PFU.

În consecință la dinții laterali reducerea ocluzală va respecta criteriul reducerii anatoforme,


pentru a evita îndepărtarea inutilă de țesut dur dentar. Celelate suprafețe dentare, numite
axiale se vor prepara astfel: în sens mezio-distal anatoform, în sens cervico-ocluzal plan,
neretentiv, pe o direcție unică convergentă spre ocluzal, creind astfel un ax de inserție unic al
viitoarei restaurări.

La dinții frontali pe fața linguală se delimtează două porțiuni: una cuprinsă între cingulum și
marginea liberă, unde reducerea se va face anatoform, concav mezio-distal și cervico-ocluzal
deoarece această porțiune nu participă la forma de retenție și nu împiedică inserția restaurării
și o a doua porțiune în 1/3 de colet unde reducerea va respecta criteriul deretentivizării în sens
cervico-axial și reducerea anatoformă în sens meziodistal. În concluzie zonele implicate în
inserția restaurării se prepară plan, într-un ax unic , celelate suprafețe respectă principiul
anatoform.

Cantitatea de țesuturi dure care se îndepărtează este condiționată de tipul de PFU. La


coroanele metalice este necesară o reducere minimă, dictată doar de criteriul rezistenței
mecanice. La coroanele mixte reducerea este mult accentuată pe zonele pe care se aplică și
componenta fizionomică, unde criteriul estetic primează și cere sacrificiu suplimentar pentru
grosimea adecvată a componentei fizionomice pentru rezistență și estetică (să nu transpară
metalul ). Astfel la coroanele parțial fizionomice totale reducerea minimă necesară de țesut
dur implică sacrificiu suplimentar pe fața vestibulară, uneori și ocluzală, în funcție de design-
ul piesei protetice. La coroanele mixte total fizionomice reducerea va fi marcată pe toate
suprafețele. În ceea ce privește coroanele integral fizionomice (ceramice, compozite, acrilice,
etc. ), deși reducerea pare mai conservatoare, grosimea restaurării trebuie să fie suficientă, mai
mare ca la metal pentru rezistență și estetică și există un sacrificiu important de țesut dur
pentru obținerea unui prag cervical care să asigure margini rezistente pentru restaurare.

Este evident așadar că reducerea minimă necesară este variabilă în funcție de tipul PFU,
criteriul estetic și mecanic fiind deopotrivă evaluați în stabilirea cantității de țesut care se
îndepărtează.

2
Curs 6 principii de preparare dinți

În concluzie, conservarea substanței dure dentare la prepararea dinților se poate realiza prin:

1. Alegerea metodei de restaurare care necesită cea mai mică reducere de țesut dur. Dacă
situația clinică permite se alege restaurarea directă în locul celei indirecte, se opteză
pentru incrustație în loc de coroană de acoperire și se alege coroana parțială în loc de
coroană totală.
2. La preparare se respectă morfologia coronară în limitele impuse de inserția protezei.
3. Convergența ocluzală a preparației să fie adaptată tipului de PFU: 6-10 grade pentru
coroana metalică, 10-20 grade pentru coroanele fizionomice.
4. Limita cervicală sub formă de prag supragingival. Forma, traseul peridentar (concav
vestibular și lingual, convex proximal) și lățimea pragului să asigure reducerea
minimă necesară pentru rezistența restaurării și sănătatea parodontală. Din păcate cele
mai multe preparații pentru PFU se realizează cu prag subgingival din rațiuni estetice
și mecanice datorate lipsei de țesut dur indemn în regiunea coletului.

5. Adoptarea unei tehnici de preparare ghidată cu șanțuri sau prepararea cu treaptă , cu


instrumentar de dimensiuni corect alese, sub control clinic periodic în timpul
preparării.

6. Redresarea ortodontică a dintelui malpoziționat efectuată preprotetic aduce beneficii


maxime în ceea ce privește cantitatea de țesuturi dure ce trebuie îndepărtată.

7. Scurtarea în înălțime a pereților subțiri rezultați la preparare este o metodă indirectă de


conservare a țesuturilor coronare prin prevenirea fracturii dentare. Finisarea muchiilor
ascuțite rezultate la preparare inclusiv la nivelul pragului cervical este de asemeni o
metodă de profilaxie a fracturii prismelor se smalț nesusținute rezultate prin șlefuire.
Nu în ultimul rând prevenirea fracturii coronare înseamnă alegerea unei piese protetice
care să elimine acest risc. De ex. Onlay în loc de inlay sau cel mai bine coroană totală
de acoperire.

Menținerea vitalității pulpare este un deziderat ideal care poate fi realizat în funcție de mai
multi factori: indicii morfologici coronari, caracteristicile leziunii coronare, statusul general
de sănătate al pacientului, tipul PFU, rolul PFU în contextul general al planului protetic
(element individual, element de agregare PPF, element de menținere, sprijin și stabilizare
PPM), experiența medicului dentist, dotarea laboratorului, situația financiară a pacientului.

Leziunile coronare cu pierdere de substanță dură dentară care evoluează cu afectarea sănătății
pulpare (carii profunde penetrante cu pulpită, necroză sau gangrenă ) fracturi coronare care au
deschis camera pulpară și orice alte leziuni la care tesul de vitalitate indică afectarea sănătății
pulpare indică necesitatea efectuării tratamentului endodontic preprotetic.

3
Curs 6 principii de preparare dinți

Pacienții cu boli generale care implică risc infecțios (diabet zaharat, imunitate scăzută,etc)
beneficază de devitalizarea dintelui ca o măsură de profilaxie a îmbolnăvirii pulpare ulterioară
efectuării tratamentului protetic.

Tipul PFU corelat cu indicii morfologici coronari și radiculari impun devitalizarea


preprotetică a dintelui în cauză atunci cînd se prevede o reducere substanțială de smalț și
dentină care pune în pericol sănătatea pulpară. În același context, refacerea coronară prin PFU
necesită în unele situații agregare intraradiculară (distrucții coronare întinse, rest radicular,
prin carie fractură, uzură dentară avansată). Dinții nanici, cu malpoziții dentare , cu grosime
vestibulo-orală mică și index meziodistal mare (incisivi triunghiulari) oferă un substrat
coronar nefavorabil pentru restaurări de tipul coroanelor de acoperire , în special a celor
fizionomice. Practic, acești dinți preparați vor avea fie o formă de retenție și rezistență
precară, fie prepararea va afecta sănătatea pulpară cu sau fără deschiderea camerei pulpare.

Dinții cu tratamente odontale anterioare (obturații coronare de tip MOD ) pentru a putea fi
restaurați cu PFU impun adesea devitalizarea preprotetică pentru a preveni complicațiile
pulpare ulterioare și pentru că pierderea de substrat dur existentă face necesară refacerea unui
bont coronar cu agregare intraradiculară (DCR) pentru a putea fi aplicată ulterior o PFU de
acoperire.

Dinții incluși într-un plan protetic mai amplu de tipul PPF și PPM, chiar dacă sunt indemni de
leziuni coronare se devitalizează în scop protetic dacă reducerea de substanță dură este
importantă, dacă sunt solicitări ocluzale mari și dacă planul de tratament impune realizarea
unor elemente cu agregare intraradiculară.

În concluzie devitalizarea dinților ce urmează să fie restaurați cu PFU se realizează fie din
cauza leziunilor coronare prezente, fie din cauza complicațiilor pulpare existente sau posibile
în viitor, fie din necesități protetice.

Sintetizând indicațiile devitalizării în scop protetic situațiile frecvente sunt:

1. Grosimea dentinei restante după prepararea dintelui sub 2mm

2. Dinţi cu leziuni carioase extinse, sau obturaţii voluminoase

3. Preparaţii neconservatoare: coroane mixte, preparaţii cu prag, dinţi cu malpoziţii,

4. Când se indică agregarea intraradiculară

5. Când s-a produs deschiderea accidentală a camerei pulpare

6. Când sunt prezente complicații pulpare

7. Testele de vitalitate indică tendința spre necroza pulpară sau sunt negative.

8. Statusul general de sănătate al pacientului indică factori de risc infecțios sau necroză
pulpară.

4
Curs 6 principii de preparare dinți

Prepararea dinților vitali pentru PFU implică atenție deosebită în timpul actului terapeutic
deoarece lucrul cu turbina constituie un factor agresiv pentru sănătatea pulpei dentare. Prima
măsură necesară este combaterea durerii prin efectuarea anesteziei, preferabil cu o substanță
fără vasoconstrictor. În al doilea rând este necesară o radiografie retroalveolară a dintelui ce
urmează să fie preparat pentru a evalua grosimea țesuturilor dure, volumul și forma camerei
pulpare, informații utile pentru medic în stabilirea tipului de PFU ce poate fi realizată cu o
reducere de țesuturi dure care să nu pericliteze vitalitatea pulpei dentare. Dacă se
preconizează o apropiere prea mare de camera pulpară (dentina restantă sub 2mm) sau chiar
posibilitatea deschiderii accidentale a camerei pulpare în timpul preparării este mai bine să se
devitalizeaze dintele preprotetic. Suprafețele de risc care trebuie evaluate sunt ocluzală la
molari și premolari, linguală la frontali, dar și zona cervicală proximală unde se realizează
limita cervicală a preparației.

În consecință necunoașterea sau nerespectarea unor regului de protecție pulpară pot conduce
la deschiderea accidentală a camerei pulpare. Situațiile mai frecvente sunt legate de : exereza
dentinei cariate, aplicarera crampoanelor pentru pinlay, lipsa șanțurilor de ghidaj, șlefuirea
exagerată (dentina restantă sub 2mm) sau nerespectarea morfologiei la prepararea dintelui.
Factorii care favorizează deschiderea accidentală sunt: volumul mic coronar (incisivi
mandibulari, dinți nanici), volumul mare al camerei pulpare (pacienți tineri), leziuni și
tratamente coronare preexistente, patologie parodontală prezentă.

Agresiunea exercitată asupra pulpei dentare în timpul preparării cu turbina apare în primul
rând datorită căldurii excesive care apare la contactul instrumentului rotativ cu suprafața
dentară. În apropierea camerei pulpare creșterea temperaturii la zona de contact instrument –
suprafață dentară poate produce necroza de coagulare pulpară în 11 secunde .

Pentru a atenua efectul termic produs de turbină se recomandă lucrul sub răcire continuă cu
apă direcționată pe suprafața de lucru, pauze dese, presiune moderată, instrumentar activ,
eficient ca formă, mărime granulație, corect centrat în piesa de lucru și respectarea tehnicii de
reducere anatoformă , minim necesară.

Zonele de risc pot fi prelucrate cu turație mai mică, recomandare valabilă și la prepararea
șanțurilor, casetelor ocluzale, linguale, proximale și a pragului cervical, când se apreciază o
apropiere riscantă de camera pulpară. În plus turația mare a turbinei poate produce aspirația
nucleilor celulelor pulpare prin canaliculele dentinare deschise în dentina secționată.

Dacă dintele prezintă leziuni carioase riscul de deschidere accidentală a camerei pulpare
crește, instrumentul putând derapa cu ușurință prin dentina cariată.

Agresiunea pulpei dentare poate apare în orice etapă a tratamentului protetic. În afara
factorului termic sunt incriminați factori chimici, mecanici și bacterieni. Utilizarea unor
substanțe iritante pulpare în tratamentul plăgii dentinare și tratamentul parodontal sau la
cimentarea provizorie și finală pot produce imbolnăvire pulpară. În egală măsură lipsa
protezării provizorii expune dintele preparat agresiunii unor factori multiplii: termici,

5
Curs 6 principii de preparare dinți

mecanici, bacterieni, chimici. Manoperele brutale din timpul amprentării, probei, adaptării și
fixării PFU pot de asemeni să declanșeze reacții de răspuns pulpar. Lipsa de adaptare
marginală sau echilibrarea ocluzală incorectă (PFU înaltă) va genera în timp condiții pentru
îmbolnăvirea pulpei dentare.

În concluzie reactivitatea pulpei dentare este dependentă de mai mulți factori:

1. Grosimea dentinei restante după preparare

2. Trauma termică – căldura generată de frecarea instrumentului de ţesutul dentar.

3. Vibraţia instrumentului descentrat, presiunea excesivă la preparare

4. Deschiderea accidentală a camerei pulpare

5. Desicarea dentinei( uscarea dentinei prin deplasarea limfei dentinare spre exterior)

6. Rumeguşul dentinar (smear layer) rezultat în urma acţiunii abrazive a instrumentului :


se păstrează parţial pentru protecţie, deoarece scade permeabilitatea dentinei restante
şi limitează deplasarea limfei dentinare spre exterior.

7. Calitatea tratamentelor preprotetice: exereza dentinei infectate, obturarea cavităţilor

8. Acţiunea chimică a substanţelor utilizate la curăţire(apă oxigenată, alcool) şi a


substanţelor astringente/hemostatice utilizate la evicţiunea gingivală

9. Lipsa protezării provizorii

Principiul biofuncțional promovează protecția pulpei dentare ori de câte ori este posibil.
Acest deziderat poate fi atins prin :

 Alegerea PFU care permite o reducere minimă a țesuturilor dure dentare, cu păstrarea
unei zone suficiente de dentină parapulpară. În general acest lucru este posibil la dinții
cu leziuni de carie incipientă sau medie, cu distrucții coronare care sunt situate la
distanță de camera pulpară, etc. PFU recomandate sunt fațetele ceramice vestibulare,
coroanele parțiale, incrustațiile, și coroana metalică. Coroanele mixte și jacket
ceramice rareori pot fi realizate pe dinți vitali, datorită preparației coronare
neconservatoare.
 Efectuarea anesteziei preoperator
 Prepararea cu turbină în regim termic adecvat, cu răcire eficentă, pauze dese,
instrumentar adecvat și tehnică corect efectuată.
 Evitarea folosirii substanțelor chimice de orice fel pentru curățire și protecția dintelui
la aplicarea de soluții pentru tratament parodontal.
 Folosirea unor substanțe chimice neiritante pentru evicțiunea gingivală (nu perhidrol,
acid tricloracetic, clorură de zinc)
 Protecția dinților preparați cu PFU provizorii
 Adaptare marginală și ocluzală
 Utilizarea de cimenturi neiritante sau protecție în timpul fixării.

6
Curs 6 principii de preparare dinți

Protecţia dinţilor vecini este un alt obiectiv al principiului biofuncțional. În general


manopera de lucru cu turbina trebuie să se realizeze sub control vizual direct sau indirect în
oglindă, cu sprijin adecvat pentru evitarea derapării instrumentului. Pentru desființarea
contactului proximal se recomandă tehnica slice-cut (tăiere în felie) unde este foarte
importantă poziția și direcția instrumentului în timpul lucrului. Suplimentar se poate aplica
interdentar o matrice metalică de protecție. Șlefuirea accidentală a dintelui vecin favorizează
apariția cariei proximale prin reducerea smalțului în zona afectată. Accidentul apare frecvent
la prepararea feței distale a molarului 2 maxilar unde vizibilitatea și accesul sunt mai dificile
și poate fi lezată fața mezială a molarului de minte.

Protecția dinților antagoniști este la fel de importantă dar aplicarea unei tehnici corecte cu
sprijin adecvat elimină riscul lezării accidentale în timpul preparării cu turbina.

Protecția părților moi adiacente, limbă, buze, obraji, planșeu se realizează prin îndepărtarea
corectă cu oglinda dentară, folosirea automatonului, sprijin corect și vizibilitate în zona de
lucru.

Protecția parodontală este un alt deziderat al principiului biofuncțional. Ideal protecția


maximă se obține atunci când limita cervicală a preparației este situată supragingival. Din
păcate situațiile clinice impun de cele mai multe ori plasarea marginii restaurării subgingival
din motive estetice, de retenție mecanică, de profilaxie anticarie. Cu excepția coroanei
ecuatoriale și a unor fațete vestibulare ceramice majoritatea PFU sunt realizate cu margini
subgingivale.

Protecția parodonțiului superficial se realizează prin prepararea corectă a pragului cervical,


cu un traseu ce urmează paralel traseul festonului gingival. Dacă gingia este subțire și
aderentă prepararea pragului devine dificilă și agresivă de aceea se recomandă evicțiunea
gingivală care va crea spațiu suficient pentru accesul cu instrumentarul rotativ în șanțul
gingival. Adâncimea nu trebuie să fie mai mare de cca. 0,75mm. Poate fi folosită și o piesă cu
turație redusă în locul turbinei.

Posibilitatea efectuării unui prag subgingival trebuie evaluată corect clinic și radiologic.
Regula de bază este aceea că marginea coroanei trebuie să fie la cca 2-3 mm distanță de
nivelul osului alveolar, (măsurată pe Rx) iar vărful instrumentului rotativ nu trebuie să fie
plasat adânc în șanțul gingival pentru a nu leza în timpul preparării inserția epitelială.

Un rol important în protecția parodontală este reducerea suficientă a fețelor axiale și la nivelul
pragului cervical. Șlefuirea insuficientă va genera o supraconturarea pe PFU la nivel axial,
care va determina retenția alimentară în regiunea cervicală și apariția inflamației parodontale.
Foarte importantă este și calitatea modelajului executat de tehnician care trebuie să refacă
ambrazurile naturale și să obțină o PFU adaptată marginal care respectă profilul de emergență
parodontal.

Protecția parodonțiului profund se obține prin stabilirea unor relații ocluzale funcționale pe
PFU. Prepararea insuficientă ocluzală sau modelarea incorectă a piesei protetice poate genera
conflicte ocluzale statice și dinamice cu efecte multiple negative care implică și sănătatea

7
Curs 6 principii de preparare dinți

parodontală. Se impune o analiză ocluzală detaliată statică și dinamică și dacă se constată


existența unor relații ocluzale defectuoase acestea se modifică prin echilibrarea ocluzală
preprotetică. Alteori este necesară modelarea diagnostică în ceară (wax up) și testarea unor
noi relații ocluzale cu proteze provizorii (mock-up). Este foarte important ca viitoarea PFU să
fie realizată astfel încât ea să stabilească relații ocluzale funcționale. Pentru acest deziderat de
multe ori este necesară o reducere importantă de țesuturi dure dentare, chiar cu sacrificarea
vitalității sau a coroanei dentare.

Limita cervicală a preparațiilor pentru PFU este zona de care depinde de cele mai multe ori
longevitatea restaurărilor. Din punct de vedere topografic marginea PFU poate fi situată
supragingival sau subgingival. Din punct de vedere al formei limita cervicală poate fi realizată
pierdut în diferite variante ( bizou lung, muchie de cuțit, pană) sau bine delimitată sub formă
de prag (rotunjit, drept, obtuz).

Ideal pentru sănătatea parodontală este plasarea supragingivală a marginilor restaurării.


Avantajele sunt legate de ușurința de realizare prin acces și vizibilitate directă care oferă
totodată posibilitatea de a crea limite exacte, ce pot fi reproduse exact pe amprentă și modelul
de lucru. PFU cu margini supragingivale pot fi controlate clinic din punct de vedere al
adaptării, periajul dentar este mai facil și pot fi decelate precoce modificările survenite :
pierderea adaptării marginale, apariția cariei, pierderea vitalității. Totdeauna limita
supragingivală este realizată sub formă de prag. Indicația de elecție o reprezintă preparațiile
pentru coroanele metalice realizate din aliaje de aur, unde se poate obține o închidere
marginală perfectă prin bizotarea pragului și brunisarea marginii coroanei în timpul
cimentării. Alte indicații sunt legate de sănătatea parodontală, astfel că pragul supragingival
se realizează la dinții cu afectare furcală și evidențierea clinică a furcației, la dinții la care s-au
efectuat intervenții chirurgicale parodontale, unde accesul cu instrumentarul rotativ în șanțul
gingival poate compromite rezultatele obținute postoperator.

Pragul supragingival poate fi indicat la PFU care se realizează pe dinți posteriori (coroane
metalice) , unde înălțimea coronară este suficientă pentru obținerea unei forme de retenție
optimă, dacă zona de colet este indemnă clinic, pacientul nu are risc crescut de carie și
practică o igienă orală corectă.

Pragul subgingival este opțiunea cea mai frecvent utilizată în practică, din mai multe motive:

 Oferă posibilitatea de a ascunde marginea coroanei în șanțul gingival, asigurând


efectul fizionomic la coroanele mixte,
 Asigură profilaxia cariei marginale, mai ales la pacienții cu indice mare de carie și
igienă orală nesatisfăcătoare.
 Aduce un surplus de înălțime coronară ceea ce ajută la menținerea și stabiltatea PFU
pe preparație.
 Rezolvă problemele legate de sensibilitatea dentinară la dinții cu leziuni de colet și
retracție gingivală

Pragul subgingival se obține mai greu datorită accesului fără vizibilitate foarte bună, poate
prejudicia zona parodontală mai ales prin lezarea inserției epiteliale. Controlul execuției
8
Curs 6 principii de preparare dinți

practice este dificil, vizualizarea lui este mai bună la nivelul amprentei și modelului de lucru.
Acest lucru este posibil doar dacă amprentarea s-a realizat corect. Este necesară evicțiunea
gingivală care permite îndepărtarea temporară a gingiei, lărgirea șanțului gingival, eliminarea
lichidului crevicular și asigurarea hemostazei în timpul amprentării. În felul acesta materialul
de amprentare va avea grosimea necesară pentru o înregistrare fidelă.

Pragul subgingival este obligatoriu la dinții la care punctul de contact proximal este mult
deplasat spre apical, la dinții scurți, când sunt prezente leziuni sau restaurări în zona cervicală
și la pacienții cu risc major de carie și igienă precară. De asemenea trebuie realizat la
coroanele mixte pentru a ascunde subgingival marginea nefizionomică de metal.

Preparația fără prag, cu limită cervicală pierdută este o variantă mai veche care astăzi a fost
abandonată, deoarece amprenta preparației nu transmite date exacte despre zona marginală.
Tehnicianul va construi o PFU cu margini aproximative ca lungime, de regulă mai lungi și
mai groase pe care medicul va trebui să le adapteze clinic la proba restaurării.

Forma pragului cervical poate fi rotunjită în sfert de cerc sau ovalar (long chamfer) sau în
unghi bine exprimat (drept sau obtuz). În literatura de specialitate sunt descrise mai multe
variante de prag cervical pentru PFU:

1. pragul chamfrein (chamfer) este un prag rounjit de lățime mică sub 1mm, indicat de elecție
pentru coroanele metalice. Pentru cele din aliaje de aur se recomandă o lățime de cca0,4-0,8
mm în timp ce pentru Cr-Ni grosimea marginilor coroanei poate fi mult mai mică 0,2-0,3mm.

Teoretic orice prag chamfer se poate bizota pentru o finisare perfectă, dar pentru cele plasate
subgingival manopera este inutilă, deoarece nu se îmbunătățește adaptarea marginală.

Pragul de tip chamfer se realizează și la coroanele mixte parțial fizionomice (Weiser) pe


zonele axiale unde PFU este exclusiv din metal.

Același tip de prag se recomandă și la coroanele ecuatoriale sau ¾ sa 4/5 care se realizează
din aliaje nobile. De cele mai multe ori înălțimea coronară mare permite plasarea pragului
supragingival și se poate indica și bizotarea dat fiind faptul că PFU se realizează din aliaje de
aur. (unde se poate face brunisare, dinții sunt vitali și pot fi cercetați clinic mai ușor)

2. pragul long chamfer este un prag ovalar realizat la restaurările total ceramice, fațete
vestibulare și coroane Jacket, unde forma pragului facilitează tehnica de fixare adezivă a
restaurărilor.

3. Pragul drept este un prag clasic ce se recomandă la restaurările mixte metalo-ceramice și


total ceramice. Lățimea pragului variază de la 1mm pentru Jacket la 1,2-1,5mm pentru fața
vestibulară la Weiser. La coroanele metaloceramice total fizionomice pragul este de lățime
mai mare vestibular (1,2mm-1,5mm) și variabilă pe celelate suprafețe care nu sunt expuse
vederii directe. Uneori în zona de colet pe fața linguală este numai metal.

Bizotarea pragului nu se recomandă, mai ales la PFU cu margini ceramice , care fiind prea
subțiri se fracturează. În general la coroanele mixte se aplică metal pe toată suprafața

9
Curs 6 principii de preparare dinți

pragului. Dacă pragul se bizotează marginea metalică devine mai subțire și oferă condiții de
estetică sporite. Dacă în dotarea laboratorului există ceramică specială de colet aceasta poate
fi aplicată direct pe prag alături de metal (tehnica but-joint). În acest caz lățimea pragului
trebuie să fie suficientă și marginile pragului nu se vor bizota.

Pragul obtuz este un prag derivat din cel în unghi drept care se realizează la situațiile clinice
unde există leziuni de colet ce favorizează această formă a pragului (ex. Abfracție, eroziune).
și pe fața vestibulară la coroanele metaloceramice. Prin bizotarea marginilor și forma pragului
metalul va fi mai subțire la nivel cervical la coroanele mixte ceea ce va facilita aplicarea în
grosime mai mare a ceramicii, cu efect estetic superior.

Indiferent de forma sau topografia pragului cervical, marginea PFU trebuie să se adapteze
corect realizând o închidere marginală bună. Ideal hiatusul dento-protetic trebuie să fie mai
mic de 10 microni penttru metal și mai mic de 50 de microni pentru ceramică. Joncțiunea
dento-protetică trebuie să fie netedă, fără trepte care să favorizeze retenția alimentară și de
placă bacteriană. În consecință pragurile trebuie realizate corect, finisate (netede pe suprafață
și marginal) și reproduse în amprentă. Bizotarea atunci cînd este permisă aduce un plus de
beneficiu finisării prin eliminarea certă a prismelor de smalț nesusținute.

Principiul biomecanic este principiul care promovează reguli ce asigură menținerea și


stabilitatea PFU pe preparații, reguli care asigură rezistența preparației și a piesei protetice
cimentate , eliminând posibilitatea deformării, perforării sau uzării prin alegerea judicioasă a
materialelor de restaurare.

1. Menținerea PFU pe preparații se realizează în principal prin forma geometrică a dintelui


preparat, pe care o vom numi formă de retenție. Menținerea PFU se realizează prin fricțiune
ca mecanism principal și secundar prin cimentul de fixare.

Forțele care tind să desprindă PFU cimentate sunt ocluzo-cervicale și apar la masticația
alimentelor lipicioase la care se adaugă în mică măsură gravitația pentru restaurările de la
arcada maxilară. Menținerea poate fi afectată și indirect prin pierderea stabilității, când forțele
care acționează asupra restaurării produc fracturarea cimentului de fixare și pierderea
coeziunii. Proteza tinde să se mobilezeze sub acțiunea forțelor ocluzale până când se pierde
fricțiunea și coroana se decimentează.

Gradul de retenție este condiționat pentru fiecare PFU de mai mulți factori:

1. Mărimea forţelor care tind să deprindă proteza (gravitația, alimentele lipicioase,


parafuncții- bruxism cu declanșarea unor forțe oblice). Eliminarea forțelor ce
favorizează instabilitatea (prin componente în afara perimetrului de sprijin) și
desprinderea protezei pot fi evitate prin redresarea preprotetică a dintelui și modelaj
ocluzal corect.

2. Conicizarea preparaţiei ( prea mare, favorizează mai multe axe de inserție și


instabilitate). Orice PFU trebuie să aibă un ax unic de inserție desinserție. Conicizarea

10
Curs 6 principii de preparare dinți

ocluzală a preparației trebuie să fie minimă de 6-10 grade pentru metal și 10-20 grade
pentru coroanele mixte și total fizionomice. Realizarea unei convergențe ocluzale
exagerată este nejustificată. Pentru îmbunătățirea formei de retenție trebuie realizate
sisteme adiționale de tipul casetelor proximale și șanțurilor. Uneori se extinde
preparația în cameral pulpară, unde coroana va avea un cep ocluzal. Aceste pregătiri
sunt necesare pe dinții scurți sau foarte conici ocluzal.

3. Suprafaţa de retenţie (cu cât mai mare cu atât mai bine),este proporțională cu
volumul coronar și dependentă de cantitatea de țesuturi dure îndepărtată.

4. Concentraţia de stress poate fi mare datorită marginilor ascuțite nefinisate ale


preparației, care conduc la pierderea coeziunii cimentului de fixare. Proteza se va
desprinde și se poate observa că cimentul rămâne fixat atât de preparație cât și de
intradosul coroanei.

5. Design-ul preparaţiei (forma geometrică )

6. Rugozitatea suprafeţelor ce se cimentează. Nu se lustruiesc suprafețele ce vin în


contact la cimentare: suprafața bontului și suprafața internă a PFU. Tehnicile adezive
măresc rugozitatea suprafețelor prin demineralizarea suprafeței preparației și sablarea
intrasdosului coroanelor metalice sau mixte, respectiv silanizarea intradosului
restaurărilor ceramice.

7. Materialele din care se realizează proteza (metal, compozit, ceramică acrilat,


polisticle). Cimentul de fixare aderă mai bine de metalele nenobile decât de cele cu
aur, mai bine de bonturi reconstituite din amalgam decât din compozit sau aliaje de
aur, deși unele studii indică rezultate contradictorii.

8. Materialul de fixare, grosimea cimentului, tehnica de fixare. ( cel mai bune sunt
cimentul FOZ, CIS pentru fixarea clasică și răsinile compozite și adezive pentru
fixarea adezivă). Cele mai slabe sunt cimenturile EBA și carboxilice.

2. Stabilitatea PFU pe preparație este asigurată prin forma geometrică numită formă de
rezistență, formă care se opune tendinței de basculare a PFU pe dinte.

Trebuie precizat că ele mai multe forţe sunt verticale de compresiune, în stratul de ciment.
Dacă direcția forţei este cuprinsă în perimetrul restaurării nu apare bascularea, bontul preia
toate solicitările.

Dislocarea se realizează prin efectul de pârghie dacă direcţia forţei este în afara
perimetrului de sprijin. Bascularea protezei se realizează în jurul unui centru de rotație,
numit punct fulcrum, punctul de la marginea restaurării cel mai apropiat de linia de acţiune a
forţei.

11
Curs 6 principii de preparare dinți

Stabilitatea PFU depinde mai mulți factori:

 Lungimea bontului, asigură o stabilitate extinsă cervical direct proporțională cu


înălțimea preparației.
 Diametrul bontului, cu cât mai mic cu atât mai bine. Dinții scurți și groși nu au
formă bună de rezistență( ex molarii nanici). Se recomandă casete adiționale
pentru creșterea formei de rezistență. Incisivii scurți și subțiri oferă mai multă
stabilitate.
 Convergența ocluzală, cu cât mai mare cu atât crește instabilitatea.
 Materialul de fixare, în ordine descrescătoare: rășini adezive, ciment FOZ CIS,
cimenturi ZOE și policarboxilice
 Design-ul restaurării. Coroanele de acoperire totală au forma de rezistență cea
mai bună deoarece toate suprafețele axiale sunt acoperite, realizând fenomenul de
încercuire. Dintre acestea stabilitatea maximă o au coroanele metalice, apoi cele
mixte și Jacket ceramice. Pe locul 2 sunt coroanele parțiale, stabilitatea cea mai
mică o au fațetele vestibulare și onlay. Creșterea stabilității se poate obține prin
construirea de șanțuri și caste adiționale care au rol antibasculant.

Principiul biomecanic include și anumite prevederi privind alegerea corectă a materialului


de restaurare astfel încât să reziste din punct de vedere mecanic deteriorării sub acțiunea
forțelor ocluzale de masticație.

Alegerea corectă a materialului de restaurare presupune:

 Pentru metal: aliajele de aur tip I și II cu duritate mai mică se recomandă pentru
restaurări intracoronare de tip inlay, onlay, cele tip III și IV pentru PFU. De asemeni
pentru PFU se pot utiliza aliaje nenobile extradure . Aliajele metalice cu duritate
mare sunt indicate mai ale pentru elemente de agregare în PPF lungi, la
bruxomani,etc/.
 Ideal suprafețele antagoniste se realizează din materiale identice. Nu pot fi realizate
suprafețe ocluzale din acrilat sau compozit în raport cu smalț, ceramică sau metal
deoarece se vor uza într-un termen relativ scurt.
 Rezistența structurală a materialului depinde de grosimea la care este realizat. În
zonele cu solicitări maxime se recomandă o grosime de minim 1,5mm pentru metal,
respectiv pe cuspizii de sprijin, inclusiv versantele externe (unde se face bizotarea).
Pentru ceramică ideal este o grosime uniformă de 1,2mm nu mai mică de 1mm și nu
mai mare de 2,5mm. Fiind un material dur dar casant ceramica se fracturează la
grosimi foarte mici și foarte mari așa cum am specificat anterior. În plus, prepararea
dintelui trebuie să asigure o grosime suficientă a ceramicii de cca1,5mm- 2mm la
nivel ocluzal și incizal pentru a rezista la forțele de incizie și masticație. Forțele
excesive și cele de torsiune pot produce accidente frecvente la nivelul ceramicii sau la
joncțiunea metal-ceramică, motiv pentru care trebuie luate măsuri suplimentare. Astfel
pacienții cu bruxism trebuie să poarte gutiere de protecție, și mișcările de sfâșiere cu
dinții sunt complet interzise .

12
Curs 6 principii de preparare dinți

3. Principiul estetic în tratamentul prin PFU urmărește în general 4 obiective:

• Grosime maximă de ceramică

• Vizibilitate minimă a metalului

• Suprafeţe ocluzale de ceramică

• Margini subgingivale

Realizarea unor PFU estetice cât mai aproape de natural este totdeauna o provocare pentru
echipa medic-tehnician. Este esențial să cunoaștem dorințele exprese ale pacientului și să
evaluăm dacă situația clinică permite realizarea unor PFU estetice fără compromisuri majore
biofuncționale și mecanice. Longevitatea restaurărilor depinde în mare măsură de factorul
mecanic (rezistență structurală, menținere, stabilitate) și de integrarea funcțională (masticație,
fonație, fizionomie, relații ocluzale).

Evaluarea estetică trebuie să stabilească care dinți/suprafețe dentare sunt vizibile în timpul
vorbirii, în surâs/râs, ce PFU pot restaura o estetică corespunzătoare dorințelor pacientului și
care sunt particularitățile individuale legate de soluționarea cazului clinic.

Opțiunile terapeutice sunt: coroane parțiale ¾ sau 4/5 , restaurările metalo-ceramice și total
ceramice.

Coroanele parțiale sunt PFU la care elementul estetic este conferit de fța vestibulară naturală a
dintelui, care nu este inclusă în restaurare. Acest tip de PFU este dedicată dinților vitali cu fața
vestibulară indemnă, și care oferă o estetică conform cu dorințele pacientului. Realizarea ei
este limitată la dinți cu leziuni coronare minime de carie, fractură, uzură, eroziune. Forma de
retenție și rezistență a acestui tip de restaurare este inferioară coroanelor totale, ceea ce
impune regului stricte de preparare pentru menținerea și stabilitatea pe preparație. Ea nu poate
fi realizată decît pe dinți cu înălțime coronară suficientă pentru realizarea unor șanțuri
proximale adiționale pentru retenție și stabilitate, care trebuie să aibă minim 2mm pentru a fi
eficiente. De asemenea, indicele meziodistal trebuie să fie mic (incisivi patrați sau
dreptunghiulari) pentru a putea obține un efect estetic maxim și pentru a nu periclita
vitalitatea pulpară prin construirea pragului sau a șanțurilor proximale. Dinții globuloși
trebuie mult deretentivizați și restaurarea (care este metalică( poate fi vizibilă oferind un
aspect neplăcut estetic. Pragul cervical poate fi supra sau subgingival în funcție de condițiile
clinice existente.

Prepararea dintelui include câteva aspecte particulare pentru atingerea obiectivelor estetice:

13
Curs 6 principii de preparare dinți

 Separarea proximală se realizează numai dinspre lingual, fără a atinge zona


vestibulară.
 Ocluzal reducerea se oprește pe versantul intern vestibular înaintea crestei sagitale,
sub formă de contrabizou sau șanț de retenție adițional. La dinții frontali se realizează
similar pe fața linguală. La molari se preferă ramforsarea preparației cu un șanț decât
contrabizou pentru o margine mai groasă a restaurării. La molarii inferiori estetica
este compromisă parțial prin vizibilitatea metalului ocluzal.
 Fețele proximale se prepară după o direcție divergentă spre vestibular.
 șanțul proximal mezial va fi plasat în ½ vestibulară a feței proximale cât mai apropae
de vestibular fără să afecteze estetica. Șanțul distal poate fi extins spre vestibular mai
mult decât cel mezial, în funcție de poziția dintelui.

Restaurările parțiale ¾ și 4/5 sunt parțial fizionomice, gradul de estetică fiind variabil în
funcție de dinte. Poziția pe arcadă și acuratețea realizării tehnice. Uneori coroana ¾ se indică
în refacerea ghidajului canin pierdut prin uzura marginii liber. În această situație restaurarea
pierde din fizionomie prin vizibilitatea marginii libere metalice dar câștigă prin restabilirea
relațiilor ocluzale dinamice funcționale.
Eșecul fizionomic poate fi remediat prin acoperirea totală a dintelui cu o coroană metalo-
ceramică, dar va fi necesară o reducere semnificativă de țesuturi dure dentare vestibular.
O alternativă terapeutică de restaurare parțială o reprezintă inlay și onlay fizionomic sau
pinlay la dinții frontali.

Coroanele metalo-ceramice sunt cele mai des utilizate în refaceri estetice. Rezistența conferită
de metal se completează cu estetica dată de ceramică. Aceste PFU se pot realiza în variante
parțial fizionomice , cu aplicarea componentei vestibular sau și ocluzal în funcție de gradul de
vizibilitate al suprafețelor dentare și total fizionomice, cu acoperirea tuturor suprafețelor cu
material ceramic susținut de scheletul metalic.
În cazul variantei parțial fizionomice cvoroana tipică este cea descrisă de Weiser, cu placarea
ceramicii vestibular. Extinderea materialului fizionomic pe fețele proximale este dependentă
de gradul de vizibilitate al dintelu, respectiv al fețelor proximale. De obicei extinderea
mezială se face până la ½ feței proximale, distal fiind suficientă extinderea dincol de unghiul
vestibulo-distal.
Efectul estetic este mai bun la dinții maxilari deși uneori este necesară și aici extinderea
componentei ceramice pe ocluzal. La persoanele înalte există un risc crescut de vizibilitate a
metalului lingual în fonație sau râs, ceea ce poate fi corectat doar printr-o coroană total
fizionomică.
La dinții mandibulari efectul scade progresiv dinspre zona frontală spre cea laterală unde se
vede metalul ocluzal. Uneori și la dinții frontali mandibulari poate fi vizibil metalul în funcție
de înclinarea acestora vestibular. De regulă, ceramica vestibulară se extinde lingual peste
marginea liberă astfel că designul restaurării este mult mai estetic. În regiunea laterală se
preferă extinderea ocluzală a ceramicii pentru un efect estetic maxim.
Prepararea dintelui urmărește câteva obiective pentru asigurarea fizionomiei restaurării:

14
Curs 6 principii de preparare dinți

 la dinții frontali se reduce suficient vestibular (cca.1.5mm) și la nivelul marginii libere


(1,5-2mm). Grosimea materialului ceramic trebuie să fie suficientă pentru a nu
transpare metalul subiacent și pentru a creea efectul estetic propus. Preparația impune
un sacrificiu mare de substanță dură dentară mai ales în 2/3 incizale unde șlefuirea se
face într-un plan diferit față de planul cervical care se prepară în axul de inserție al
viitoarei PFU. Practic se poziționează mai palatinal porțiunea din fața vestibulară unde
este necesară o grosime mare a materialului fizionomic. Ca atare convergența ocluzală
pe această suprafață va fi cea mai mare. La nivel cervical se realizează totdeauna un
prag subgingival pentru a ascunde colereta metalică. În tehnicile but-joint, aplicarea
ceramicii de colet direct pe prag sporește efectul estetic, dar pragul trebuie să fie
suficient de lat (cca. 2mm). Reducerea marginii libere la incisivi să face după o
direcție perpendiculară pe marginea liberă a dinților antagoniști, pentru a obține o
margine groasă, rezistentă la incizie și estetică în același timp. Reducerea incizală
trebuie să asigure cca. 2mm de ceramică nesusținută pe metal în această zonă.
Reducerea vestibulară în 1/3 de colet se face în axul de inserție și trebuie să fie
suficientă pentru a nu transpare metalul sau pentru a evita supraconturarea dăunătoare
sănătății parodontale (apare inflamație gingivală). Probleme deosebite apar la pacienții
care expun gingia în surâs și există o retracție gingivală vestibulară. Aici se impune fie
crearea unui efect de gingie artificială prin utilizarea de colorant roz în zona de colet
fie repoziționarea coletului clinic prin lambou de vecinătate. La incisivii mandibulari
sau chiar la cei maxilari unde indicele meziodistal este mare (dinți triunghiulari) este
necesară devitalizarea preprotetică și chiar și așa preparațiile vor avea o formă slabă de
retenție și rezistență. Solidarizarea PFU și fixarera adezivă pot rezolva parțial
problema, dacă nu se poate alege altă alternativă de restaurare (coroane ¾, onlay,
pinlay, fațete ceramice, coroane Weiser).
 La dinții laterali este necesară o reducere marcată pe toate suprafețele, ocluzal fiind
necesară o grosime de cca.2mm pentru ceramică. Cerințele estetice conduc în final la o
preparație cu conicizare accentuată și o scurtare importantă a dintelui. La molarii cu
înălțime coronară insuficientă (sub 4mm) este necesară creșterea chirurgicală prin
gingivectomie sau suplimentarea agregării intracoronar cu casete proximale sau cep în
camera pulpară. În cazul coroanelor solidarizate și prin utilizarea tehnicii de fixare
adezivă se poate îmbunătăți menținerea și stabilitatea restaurărilor.

Restaurările total ceramice sunt de departe cele mai estetice PFU. Marele dezavantaj al
acestora este dat de riscul crescut de fracturare, ceramica fiind foarte casantă și în lipsa
metalului subiacent va suporta toate forțele ocluzale ce apar după cimentarea restaurărilor.

Fațetle ceramice, sunt o variantă conservatoare, fiind aplicate în principal pe fața vestibulară
cu o extindere variabilă de la caz la caz pe fața linguală cca2mm. Pot fi aplicate pe dinți vitali
pentru rezolvarea unor probleme de estetică date de malpoziții, discromie sau leziuni carioase
pe fața vestibulară, ca și în închiderea diastemei când aceasta creează un efect inestetic. Pot fi

15
Curs 6 principii de preparare dinți

aplicate și pe dinți devitali în același scop de refacere fizionomică. Preparația include mai
multe tipare și reducerea de substanță dură dentară este variabilă în funcție de situația clinică.
În regiunea incizală reducerea marginii libere trebuie să fie suficientă pentru rezistență (cca.
1-1,2mm) . Dacă este necesar preparația se extinde proximal atât cât este nevoie. Limita
cervicală a preparației poate fi supragingival, sau imediat subgingival, sub formă de chamfer
lung. Celelate limite coronare trebuie bine exprimate. Cu sistemele ceramice actuale marginile
fațetelor por fi extinse peste zona preparată și pot fi extrem de subțiri. Refacerile estetice cu
fațete ceramice necesită în majoritatea cazurilor o analiză estetică detaliată, diagnostic wax-
up și mock-up. Unele situații clinice impun utilizarea a mai multor tipuri de fațete tipice,
atipice, non-prep sau combinații între fațete și coroane ceramice Jacket pentru refacerea
estetică a arcadelor dentare.

Coroanele total ceramice (Jacket) sunt soluția ideală din punct de vedere estetic dintre toate
coroanele fizionomice. Din păcate necesită preparații destul de neconservatoare mai ales prin
sacrificiul mare de substanță dură dentară la nivelul coletului unde se realizează un prag
obligatoriu de 1mm lățime pe toate fețele axiale. Prepararea este asemănătoare cu cea descrisă
anterior la coroana metalo-ceramică, fiind necesară o reducere suficientă pentru estetică și
rezistență de cca1-1,2mm pe toate fețele mai puțin ocluzal și incizal unde se respectă
grosimea de 1,5-2mm. Grosimea vestibulo-orală mică, indicele meziodistal mare, înălțimea
coronară insuficientă pentru reducerea necesară în scop estetic reclamă adesea sacrificii mari
care includ și devitalizarea preprotetică. Astfel preparațiile care nu corespund din punct de
vedere mecanic trebuie reconsiderate și se impune fie o extruzie ortodontică fie gingivectomie
fie amputarea coroanei naturale și refacerea prin DCR. Se recomandă utilizarea materialelor
fizionomice în refaceri de bont evitând RCR metalice turnate. Scurtarea exagerată a dintelui,
iatrogen sau impusă de iminența fracturii coronare obligă la alegerea altei soluții de tratament
(coroană metaloceramică) sau la extruzia ortodontică, Problemele legate de retracția
gingivală nefizionomică discutate la coroanele metaloceramice se rezolvă similar. La dinții
vitali cu pulpă voluminoasă este mai bine să se aleagă alte soluții terapeutice pentru a nu
aduce atâtea prejudicii principului biofuncțional și biomecanic.

Tratamentul protetic prin PFU trebuie să respecte concomitent cele 3 principii fundamentale,
biofuncțional, biomecanic și estetic. Soluția de tratament aleasă trebuie să satisfacă nevoile
pacientului, să restabilească morfofuncțional arcadele dentare fără compromisuri majore ale
unuia sau altuia dintre cele 3 principii enunțate. Planul de tratament trebuie gândit totdeauna
pe termen lung, care să asigure conservarea pe arcadă a dinților implicați și a restaurărilor
realizate.

16