cu litere rare, cuvint sau aflare:

ca apa

ca un caine

ca pasarile

ca o sabie sau corabie

intre cuvinte stau sensurile asteptind legatura dintre ele sa le nasca, curg in albia
involburata de intimplare, se aduna in valuri impinse de vintul
metaforelor suspendate ca niste poduri transparent vorbitoare pina la implinirea fiecarui
cuvint prin oglindirea intreaga in celelalte;

nici un cuvint nu se naste singur, nici un cuvint nu este util prin sine, caci saminta vorbirii
nu este vorba ci rostul, deci ...rostirea. a da cuvintelor
un rost este nasterea continua din vremuri in timpuri, pina cind in trairea lor efemera
string stropi de vesnicie si intelegere.

in necuvinte si in taceri, asteapta intelegerea sa devina saminta pentru viitorul nestiut al

viitoarelor impletiri de cuvinte, de dialog, adresat doar celor care au adunat cu rabdare
golurile in care sa le aseze, pentru ca sensul lor plin sa capete rost.

cuvintele sunt un fel de alta vedere, ele captusesc gindurile ca puful de pene peretii unui
cuib de pasare vesnic in calatorie si in migratie; caci toate cuvintele au mai multe fete,
mai multe sensuri, si cind coboara impreuna cu alte cuvinte, devin ca si ninsorile, ca si
nisipul, ca si valurile, forme unduite purtate in imensitati care pentru unii sunt simple
deserturi, pentru altii libertati si zari deschise aflarii.

cuvintele se pot auzi, se pot vedea, uneori se pot si pipai cu acel simt nedefenit, care
aduce bucurie dar si suferinta, caci te poate intepa chiar si inima in prezenta unor cuvinte
ce nasc suferinta, sau poti pluti in bucurii inalte cind clopotele verbelor suna in adincurile
dumiririlor.

cuvintul misca, cuvintul aduce, cuvintul este cumpana, sageata si foc, este saminta din
saminta ce poate sa nasca un loc, cuvintul poate fi si un ...joc.

exista fiinte umane nascute oarbe, surde, si mute, care nu pot vedea, auzi, simti cuvintele.
acele persoane nu au lacrimi, nu au taceeri, nu au traire.

când nu ai traire eşti doar jumătate de fiinta, doar parte din ce ar fi cu putinta; ai un trup,
dar lipseşte aripa, dispare zborul, e doar pustiul si marginea unei uitari definitive. nici nu
vei sti ca nu ai stiut, ca ai fi putut, ca ai fi vrut. niciodata nu e tirziul la marginea lui, iar
speranta se naste doar in ciutura de la marginea unei cumpane ce nu a fost ridicata; speri
ca va fi cu apa ...curata.

dacă situaţia continuă, rişti să dispari cu totul, sa te privesti in oglinda fara sa te poti
vedea cu adevarat, vei fi doar oglindire, doar prezenta, fara nimic din ce face viul sa
vibreze, sa rezoneze, sa viseze;

partile tale, inimă, minte, voinţă, speranţă şi viaţă stau in traire. Iar ca niste trecatori, noi
nu putem trăi în calatorii permanente, fara opririle care dau rostul drumurilor. corabiile se
opresc in porturi dar nu sunt facute sa stea in ele. cuvintele se opresc in posibile intelegeri
dar nu sunt facute sa se opreasca din plutirea lor peste stari.
cuvintele sunt ca niste pasari: pot calatori oriunde dar nu isi fac un cuib decit acolo unde
pot creste sensurile zborului.

cuvintele sunt ca niste caini, latra la altele, dar pazesc ceea ce gasesc, locul in care
traiesc: propria semnificatie.

cuvintele sunt ca apa: cad picaturi de inteles, se aduna in riuri de aflare, asteapta in mari
de surprize; pot lua orice forma si sapa in orice suflet canioane adinci.

cuvintele sunt ca niste oameni care vor sa zboare fara aripi.

nu existam in intregime doar cu jumatati de traire, doar cu vorbe goale. drumul iscat din
amăgire, moare. Se înşiră pe cămpuri şi trece sub ierburi, fără să aibă vreme măcar să se
termine. Să spună de ce aduna zari si carari.

calatorul nu poate crede ori trăi cu minuni de o zi ori cu invenţii lingvistice. orice fiinta,
de certitudini are nevoie. iar certitudinile vin numai din sensurile adevarate dezgropate
din pamint, ridicate la cer. din straduinta. din suferinta. dacă trairera lipseşte – spun asta
oameni învăţaţi – adâncurile sufletului răbufnesc într-o revoltă mută ca de vulcan,
zăgăzuind dureri nemărturisite şi ingropind speranţe lumeşti de devenire. invocarea
neştiinţei nu-l va absolvi niciodată de vină, iar culpa lui nu mai este personală. prin
cuvinte calatorim spre ceilalti, prin cuvinte ne intoarcem la noi.

cind un cuvint se intrupeaza in cineva, vei vedea cum se trezeste cea mai nobila dorinta:
sa nu ramai prizonier in propria fiinta.