Dragonii

Sursa: https://clubenigma.ro/dragonii/

Într-o formă sau alta, dragonul (zmeu, şarpe, bazilisc, beliemoth, leviathan, balaur etc.) este prezent în
toate mitologiile de pe Glob. De la dragonii pe care îi aveau de înfruntat cavalerii medievali în Europa și
până la dragonii care trăiesc în apele curgătoare din Asia, aceste ființe mitologice au fascinat și au
îngrozit în același timp oamenii din toate perioadele de-a lungul istoriei. Dragonul este o creatură
mitologică de obicei descrisă ca fiind un șarpe mare și puternic sau o reptilă cu abilități magice și
spirituale. Creaturi mitologice având câteva sau multe din caracteristicile tipice asociate dragonilor sunt
comune în toate mitologiile lumii.

La chinezi, dragonul face parte și din sistemul zodiacal, Anul Dragonului promițând mereu mari
schimbări. În zodiacul chinezesc, dragonul se află în cea de-a cincea locație și se poate asocia, în mod
succesiv, cu fiecare dintre elementele lemn, foc, pământ, metal, apă. Orele predilecte ale dragonului
sunt între șapte și zece dimineața, direcția care îi este asociată este cea de est – sud-est, anotimpul
predilect este primăvara, iar motto-ul său este “Eu domnesc”. Culorile care îl caracterizează ca semn
zodiacal sunt roșu și violet, iar puterea sa este una de tip Yang. Cei născuți sub acest semn au avantajele
trăsăturilor de putere, loialitate, nobilitate, generozitate și putere de a lua decizii, dar pot fi și aroganți,
intoleranți, impetuoși, violenți și lipsiți de tact.

În mitologie, Draco – Dragonul este foarte bine cunoscut. Pentru egipteni, acesta reprezenta figura unei
zeițe protectoare al cărei corp era o compoziție cu părți de crocodil, om, leu și hipopotam. Probabil cel
mai cunoscut mit dintre toate miturile legate de dragoni, a fost cel a lui Ladon, dragonul cu o sută de
capete care păzea merele de aur ale Hersperidelor și care este figurat în cea de-a unsprecezea muncă a
lui Hercule. Acesta a reușit să-l ademenească cu muzică pe dragon și să-l adoarmă, așa încât a putut să-i
fure merele de aur, iar Hera l-a plasat pe Ladon pe cer într-o constelație, din milă. Poate Draco este de
asemenea dragonul ucis de Cadmus înainte de fondarea orașului Theba din Grecia, sau poate este
dragonul care păzea Lâna de aur, care a fost apoi ucis de Iason. Există chiar și o legendă romană, în care
Draco a fost ucis de zeița Minerva și aruncat pe cer după înfrângerea sa, plus multe multe alte mituri…

În legende, dragonii apar ca mari colecționari de comori. Dragonii care vorbesc sunt amatori de ghicitori.
Pentru a le câștiga încrederea trebuie să participi la un concurs de ghicitori. Uneori câștigătorii sunt
lasati de dragoni să-i călărească în zbor.

În zoologie, cuvântul dragon este cuprins, singur sau în combinații, în denumirea comună a unor specii
de animale actuale: viermi (dragonul, Dracunculus Medinensis), pești (Dragonul de Mare, Peștele-
Dragon), reptile (Dragonul de Komodo) etc.

Simbolismul dragonilor

În mitologie, eterna luptă între forţele înalte şi cele joase sunt caracterizate de conflictul ivit între
reprezentaţi de vază ai celor două grupări, ca de exemplu, conflictul dintre pasărea solară Garuda şi
şerpii Naga din hinduism sau, în tradiţia vestică, între vultur şi dragon.
În simbolismul medieval, dragonii erau o imagine a apostazei, a trădării și a perfidiei, dar și a furiei și
invidiei. Dragonul era asociat și cu calamitățile naturale. Multiplele capete ale dragonului erau simbolul
decadenței și opresiunii și chiar al ereziei.

Cu toate acestea, unele popoare europene au văzut în dragon un simbol al independenței, al

suveranității și puterii. Dragonul poate însemna și inteligență; doborând un dragon, eroii din basme nu
numai că aveau acces la comoara păzită de acesta, dar în plan simbolic însemna că a învins pe cea mai
vicleană dintre creaturi. În unele mitologii, în special cea chinezească, dragonul reprezintă și norocul.

Joseph Campbell, în „Puterea mitului„, vedea în dragon un simbol al divinității și al transcedentalului,

pentru că reprezenta unitatea dintre Cer și Pământ combinând șarpele (terestru) cu aripile unei păsări
sau al unui liliac (celest).

Dragonul ne apare ca un paznic sever sau ca un simbol al răului și al tendințelor demoniace. El este într-
adevăr, străjerul comorilor ascunse și reprezintă în această calitate, adversarul care trebuie înfrânt
pentru a le cuceri.

În Occident el păzește Lâna de Aur și Grădina Hesperidelor, iar în China, păzește Perla, potrivit unui
basm din Epoca Tang. Legenda lui Siegfried confirmă faptul că acea comoară aflată în paza dragonului nu
este altceva decât nemurirea.

În realitate, dragonul ca simbol demoniac se identifică cu șarpele. Origene confirmă această identitate în
legătură cu “Psalmul 73”. Capetele de balaur strivite și șerpii nimiciți reprezintă biruința lui Hristos
asupra răului. În afara celebrelor imagini ale Arhanghelului Mihail și Sfântului Gheorghe, îl întâlnim
uneori chiar pe Hristos zdrobind în picioare balaurii. Patriarhul zen Hulneng face, la rându-ii, din dragoni
și șerpi niște simboluri ale urii și ale răului. Puternicul zeu japonez Fudo înfrânge prin victoria sa asupra
dragonului, ignoranța și întunericul.

Simbolismul dragonului este ambivalent, lucru exprimat în reprezentările orientale ale celor doi dragoni
aflați față în față, pe care le regăsim în arta medievală și, în mod special, în spațiul hermetismului
european și medieval, unde această imagine capătă o formă analogă celei a Caduceului. E vorba de
neutralizarea tendințelor opuse ale sulfului și ale mercurului din alchimie. Aceasta, prin comparație cu
Uroborosul, șarpele ce își devora coada și care simbolizează natura latentă și nedezvoltată. În Extremul
Orient, dragonul apare sub diverse aspecte, fiind simultan un animal acvatic, terestru, chiar subteran,
dar și ceresc, drept pentru care a putut fi asemănat cu Quetzalcoatl, șarpele cu pene aztec.

Probabil, această ambivalență a dragonului reprezintă de fapt diferitele aspecte ale unui unic simbol: cel
al puterii divine.

În doctrina hindusă, dragonul se identifică cu Principiul, cu Agni sau cu Prajapati. Ucigașul dragonului
este sacrificatorul care domolește puterea divina și care se identifică cu ea. Dragonul este cel care
produce Soma, adică Băutura Zeilor, băutura vieții fără de moarte. Dragonul este Soma jertfei prin
sacrificiu. Puterea dragonului, conform filosofului chinez Zhuangzi, este un lucru misterios: ea reprezintă
rezolvarea conflictului contrariilor.
Fiind o putere cerească, ordonatoare și creatoare, dragonul este un simbol atribuit împăratului. Un text
ebraic vorbește despre dragonul ceresc ca de un rege aflat pe tron. El este asociat cu fulgerul (deoarece
scuipă foc) și cu fertilitatea (deoarece aduce ploaia). Dragonul simbolizează astfel funcția regală și
ritmurile vieții, care garantează ordinea și prosperitatea. Iată de ce dragonul a devenit emblema
împăratului. În China se expun portrete ale Dragonului atunci când se răspândește seceta. Dansurile
dragonului și expunerea dragonilor de culoare potrivită permit obținerea ploii. Dacă dragonul este
reprezentat cu botul căscat din care ies ramuri înfrunzite, atunci este vorba despre simbolul germinației.

Din punct de vedere astronomic, capul și coada Dragonului sunt nodurile lunii, punctele unde se petrec
eclipsele, de unde și simbolismul chinez al dragonului ce înghite luna și acela arab al cozii dragonului ca
regiune a tenebrelor.

Dragonul roșu este emblema Țării Galilor. Mabinogion-ul lui Liudd și Liewelyn povestește lupta
dragonului roșu cu dragonul alb, acesta din urmă fiind simbolul invadatorilor saxoni. La final, cei doi
dragoni sunt îngropați în mijlocul Insulei Britaniei, la Oxford, într-un cufăr de piatră. Insula nu va mai
suferi nicio invazie atâta vreme cât cei doi dragoni n-ar fi fost descoperiți. Dragonul întemnițat este
simbolul forțelor ascunse și stăpânite: cele două fețe ale unei ființe tainice. Dragonul alb are culorile
livide ale morții, iar dragonul roșu, pe cele ale furiei și violenței. Îngroparea lor împreună semnifică
fuziunea destinelor lor.

În astrologie, axa dragonilor mai este numită și axa destinului. Capul dragonului, care indică locul din
tema unde trebuie edificat caminul existenței conștiente, este opus cozii dragonului care amestecă
influențele venite din trecut, karma care trebuie înfrântă. Aceste două părți ale dragonului mai sunt
numite și noduri lunare, Nord și Sud; e vorba de punctele în care traiectoria lunii se întâlnește cu cea a
soarelui.

Dragonul este simbolul mercurului filosofal. Doi dragoni care se înfruntă semnifică cele două substanțe
ale Marii Opere alchimice: unul este înaripat, iar celălalt nu, spre a desemna fixitatea uneia dintre
substanțe și volatilitatea celeilalte. Atunci când sulful, fix, a schimbat în propria-i natură mercurul, cei doi
dragoni eliberează intrarea în grădina Hesperidelor. Așadar, merele de aur ar putea fi culese fără teamă.

Ipoteze privind originea dragonilor

Edward Topsell, în a sa “History of Serpents” (1608) observa faptul că, dintre toate speciile de șerpi,
niciuna nu se poate compara cu dragonul, care a oferit “de-a lungul istoriei un atât de bogat material de
studiu asupra diversității naturii”.

Examinând “relatările credibile” asupra dragonilor, în folclor și în consemnările scrise ale câtorva
civilizații, ne vom întreba, pe bună dreptate, dacă sunt reale legendele despre monștri asemănători unor
dragoni bătând în lung și-n lat Pământul, devorându-i pe sătenii neajutorați, primind periodic fecioare
drept tribut, răspândind teroarea în sufletele tuturor și putând fi uciși doar de cavaleri temerari. De-a
lungul anilor, copiii au citit povești, au văzut filme și au ascultat cântece despre dragoni îndărătnici,
dragoni drăguți, dragoni afectuoși, dragoni fermecați și dragoni timizi.
În ceea ce privește originea dragonilor, unele teorii susțin că aceștia ar fi fost o specie de dinozauri care
au supraviețuit extincției până în perioada medievală. În această perioadă, sub influența superstițiilor și
a Bisericii ca instituție a puterii, în rarele ocazii când oamenii îi întâlneau, aceștia se speriau de ei
asociindu-i cu imaginea răului întruchipat.

Alte teorii mai extravagante susțin că, printre cercetările realizate la biblioteca din Alexandria, s-ar fi
numărat și experimente genetice cu diferite specii. În urma acestor cercetări, ar fi fost create numeroase
creaturi care acum sunt cunoscute ca “fințe mitologice”, cum ar fi Inorogul, Pasărea Phoenix, Sfinxul sau
Dragonul.

Totuși, aceste teorii nu explică răspândirea și existența pe întreg Globul a textelor care atestă existența
acestor ființe în diferite culturi în același timp. Astfel, originea dragonilor este mult mai veche și se
pierde în negura timpului.

Despre dragoni și dinozauri

Criptozoologii, împreună cu arheologii, antropologii, zoologii și paleontologii au speculat ani de-a rândul
pe marginea acestui subiect. Teoria cel mai frecvent avansată sub acest aspect este aceea că diversele
culturi, în cursul efectuării lucrărilor de agricultură, construcții sau în cursul explorărilor, au dezgropat la
modul propriu oase de dinozaur. Vârsta Pământului și epocile în care au trăit dinozaurii reprezentau
niște concepte necunoscute pentru aceste culturi. Prin urmare, este de înțeles că aceste popoare au
crezut că acele oase aparțineau unor ființe care muriseră de curând. De la descoperirea unor oase
ciudate până la crearea unui mit, nu este decât un pas, iar uneori miturile rezistă trecerii timpurilor la fel
de bine ca și fosilele.

O altă teorie și mai radicală chiar, este aceea că unele specii de dinozauri au scăpat de la dispariția în
masă produsă acum 65 000 000 de ani și au fost uciși de vânătorii de dragoni rătăcitori, pe parcursul
ultimelor mii de ani. Nici una dintre aceste teorii nu poate să fie dovedită actualmente, existând atât
argumente solide cât și dezbateri încinse, atât în sprijinul, cât și împotriva acestor teorii.

Niciun teoretician care înclină în favoarea ipotezei supraviețuirii dragonilor nu pretinde însă că marile
reptile ar fi supraviețuit în număr extrem de mare. Dar până și o mână de astfel de monștri străvechi,
viețuind în lacuri izolate și văi împădurite, n-ar fi trecut neobservați, chiar și într-o Europă atât de slab
populată precum cea a perioadei medievale. Descoperirea a măcar câtorva asemenea reptile uriașe ar fi
fost suficientă pentru a da naștere unor legende durabile.

Alte teorii

O teorie mai acceptabilă este aceea că istoricii străvechi descriau de fapt șerpi uriași, precum pitonii,
care ajung adesea la o lungime de peste 10 m. O serie de povești din Evul Mediu descriu felul în care
dragonul se încolăcește în jurul prăzii și o zdrobește lent. Teoria șarpelui gigant nu se potrivește însă cu
descrierea picioarelor dragonilor și nici cu abilitatea acestora de a merge în patru labe, dar unele specii
de șopârle gigantice, precum dragonul din Komodo, ating o lungime de până la 4 m. Astăzi, acest animal
trăiește în Indiile de Est, dar în vechime este posibil ca Sfântul Gheorghe și alți viteji omorâtori de balauri
să se fi luptat de fapt cu vreo specie necunoscută de șoparlă uriașă, din Europa și Asia.
Pe lângă dragonul de Komodo, există și șopârlele zburătoare Draco Volans. În ciuda dimensiunilor mici,
acestea își pot întinde “aripile” pentru a plonja pe dimensiuni considerbile, apropiindu-se astfel foarte
mult de descrierile dragonilor zburători din legende. Cât despre dragonii asiatici, ființa cea mai apropiată
de reprezentările acestora, deși la o scară mult mai mică, este Olmul. Acest Olm este o vietate oarbă
care trăiește în peșterile din Europa Centrală și Sud-Estică.

O altă ipoteză, mai credibilă, afirmă că, la un moment dat, un aventurier medieval ar fi pătruns într-o
peșteră plină cu oase de urși de cavernă pe care le-a confundat cu rămășițele unui dragon. Lucrătorii
care săpau pământul, pentru construcția unei catedrale, ar fi putut dezgropa chiar fosilele unui dinozaur.
Abia în secolul al XIX-lea au realizat savanții că oasele fosile aveau adesea o vârstă de milioane de ani.
Mai înainte, scheletele erau considerate rămășițele unor creaturi gigantice, moarte de curând. Dacă la
momentul când legendele despre dragoni înfloreau în Europa, unele rămășițe fosile ar fi fost dezgropate
sau găsite în vreo peșteră, fără îndoială că descoperirea ar fi părut să ofere o dovadă concludentă a
existenței dragonilor. Și probabil că oasele de mamut, rinocer lânos și urs de cavernă nu erau atât de
neobișnuite în străvechea Europă. În Evul Mediu, fildeșul de mamut era adesea folosit la prepararea
poțiunilor magice de dragoste.

În piața din centrul orașului austriac Klagenfurt se înalță statuia unui uriaș care ucide un dragon. Capul
creaturii a fost evident modelat după craniul unui rinocer lânos. Legătura poate fi dovedită prin faptul că
vechile cronici atestă descoperirea unui “craniu de dragon” la Klagenfurt în secolul al XVI-lea, cu 30 de
ani înainte de realizarea statuii. Craniul a fost păstrat de atunci de edilii orașului și poate fi identificat
astăzi ca aparținând unui rinocer din era glaciară.

Dragonii în lume

Variatele ființe care azi poartă numele de dragon, probabil că nu au o singură origine, iar semnificațiile
lor sunt foarte diverse. Simbol al vieții în China, animal protector în Indonezia, păzitor al săbiilor în
Japonia, malefic și viclean în Europa, dragonul se întâlnește în numeroase mituri și legende. De obicei,
dragonii din est, dragonii chinezești sunt ființe benefice ce aduc noroc. În mitologiile vestice, ca cea
greacă sau cea celtică, dragonul este o încarnare a răului. De asemenea în mitologia persană dragonul
este malefic. În mitologiile băștinașilor americani, dar și în estul Asiei, ei sunt văzuți ca forțe primare ale
naturii și ale universului. Sunt asociați cu înțelepciunea (sunt mai inteligenți ca oamenii) și cu
longevitatea. De asemenea, pot avea puteri magice și supranaturale și sunt reprezentanți ai mediului
acvatic. Ei personifică apa, fântânile, ploile și râurile. Unele culturi înzestrează dragonii cu darul vorbirii.

Sunt de obicei înfățișați ca niște șerpi sau șopârle de mari dimensiuni, uneori împrumutând și trăsături
de pasăre de pradă. Au corpuri alungite, solzoase, clocesc ouă. Dragonii au aproape întotdeauna ochi
mari, trăsătură care stă la originea cuvântului „dragon” în multe culturi. Adeseori, dar nu întotdeauna,
au aripi și răsuflare incandescentă.

Un simbolism interesant este cel al crapului, peşte cu solzi aurii, puternic şi cu o viată lungă, care în
China şi Japonia, unde e considerat un animal de bun augur, vehicul şi mesager al zeilor, care se poate
transforma uşor într-un dragon înaripat.
Tot în China, curcubeul reprezintă “dragonul cerului” care unește cerul cu pământul și simbolizează
totodată uniunea perfectă dintre Yin și Yang. De asemenea, caii de mare, cu forma lor unică, i-a
determinat pe chinezi să-i considere fii mai mici ai dragonilor.

Dragonii în Europa

În Europa, dragonul este cunoscut în bestiarele medievale sub forma unei ființe mitologice de temut. În
majoritatea cazurilor, acesta trăia într-o peșteră și era păstrătorul unor comori fabuloase, asemeni
Zlatorogului, o altă creatură mitologică asemănătoare muflonului care păzea și el, la rândul lui, astfel de
comori. Conform legendelor, acești dragoni europeni erau înaripați și puteau sufla foc. Pe lângă aceste
abilități, ei nu erau doar păstrători ai comorilor, ci și deținători ai unei cunoașteri secrete. Din acest
motiv, lupta unui cavaler cu un dragon avea și un aspect inițiatic.

Totuși, prin faptul că dragonii sunt reptile – lucru care îi apropie de șerpi și de simbolistica țesută în jurul
acestora de-a lungul timpului pornind cu ideea șarpelui ca și diavol ispititor – în Europa, dragonii au fost
asociați cu Răul. În textele medievale, cavalerii trebuiau să își demonstreze curajul și priceperea prin
înfruntarea dragonilor. Odată cu obținerea victoriei în această luptă, cavalerii reușeau să salveze un
anume regat de teroarea dragonilor și se puteau bucura de bogățiile comorii recuperate de la aceștia.

În Europa, dragonii sunt reprezentați cu aripi și au puterea de a sufla foc. Solzii care le acoperă corpul
creează o armură impenetrabilă, iar mușcătura lor este, adesea, otrăvitoare. Sângele lor are proprietăți
magice nemaipomenite, putând chiar, în unele cazuri, să ofere nemurirea. În ciuda asocierii acestora cu
răul, ei sunt deținătorii unei mari înțelepciuni și al unui nivel ridicat de cunoștințe inițiatice.

Wyvern și Kongamato

Din secolul al XVII-lea, încep să apară lucrări care menționează un tip de dragon cu două picioare, coadă
și aripi. Acesta este Wyvernul. Imagini cu acest tip de dragon au fost folosite foarte des pentru blazoane,
mascote și sigle. De exemplu, un Wyvern era prezent ca simbol al vechiului regat Wessex. De-a lungul
timpului, numeroși martori au susținut că au văzut astfel de creaturi în zone mai izolate unde oamenii nu
pot ajunge prea ușor. Criptozoologii susțin că aceste creaturi ar putea fi pterozauri care s-ar putea
număra printre puținele specii de dinozauri ce ar fi reușit să supraviețuiască extincției.

Kongamato este o altă creatură similară dragonilor care se apropie ca descriere de pterozauri. Apariții
ale acestei creaturi au fost semnalate în Congo, Zambia și Angola, în special în zone izolate.

Dragonii în China

În China, dragonul se referă în primul rând la simbolistica imperială. Dragonul, fiind partea Yang, era
simbolul împăratului, în timp ce, Pasărea Phoenix, fiind partea Yin, o reprezenta pe împărăteasă. Rivalul
etern al dragonului este tigrul, cei doi fiind încleștați într-o luptă eternă care este sortită să se termine
mereu cu o remiză. În mod simblic, balanța puterii tigrului și a dragonului reprezintă echilibrul universal
care nu trebuie perturbat.
Spre deosebire de cazul european, în Asia, dragonii nu mai sunt asociați cu Răul. Aici, ei sunt cei care pot
oferi bunăstare și prosperitate, elementul lor fiind apa care potolește setea tuturor plantelor și ființelor
vii din lume. Dragonul este unul dintre simbolurile naționale ale Chinei, chinezii considerându-se
„descendenții dragonului”. Din acest motiv, în arta din întreaga Chină, dragonii nu apar niciodată în
ipostaze în care sunt vânați, răniți sau uciși. Astfel de reprezentări sunt interzise, ele implicând o lipsă
gravă de respect.

Despre His, primul împărat al Chinei se spune că ar fi avut coadă de dragon. Despre succesorul acestuia,
Shen Nung, se spunea că tatăl său ar fi fost chiar un dragon. Ca semnificație, dragonul cu cinci gheare
este simbolul împăratului, dragonul cu patru gheare este simbolul nobililor, iar dragonul cu trei gheare
este simbolul miniștrilor.

Unele surse împart dragonii în patru categorii: Dragonii celești care îi protejează pe zei, Dragonii
spirituali care controlează vântul și ploaia, Dragonii pământeni care controlează toate apele de pe
Pământ și Dragonii lumii subterane care protejează pietrele și metalele prețioase.

Pentru chinezi, dragonul este asociat cu principiul pozitiv, dar, în timp, budiștii au introdus și aspectul
negativ al acestuia. Se spunea că un dragon are 117 solzi, dintre care 81 sunt de tip Yang și restul de 36
sunt de tip Yin. Astfel, dragonul poate face și bine și rău, așa cum și apa are un aspect pozitiv dar și un
aspect distructiv.

În reprezentări, dragonii dețin o perlă. Aceasta este simbolul bogățiilor pe care dragonii le pot oferi
începând cu înțelepciunea, dar ea este și sfera în care dragonii își păstrează depozitată energia magică.
Conform legendelor, acești dragoni își pot schimba forma, dimensiunea, pot zbura și se pot ascunde în
apă.

În China, cifra 9 este o cifră magică și este asociată cu dragonii. Aceștia sunt reprezentați în ansambluri
de câte 9, ei pot avea 9 copii și exista 9 tipuri de dragoni. Cei 117 solzi ai lor sunt 9×13, dintre care 81
sunt 9×9 și restul de 36 sunt 9×4.

Se spune ca in muzeul Xinwei din Anshun, Guizhou, care prezintă viața antică prin fosile, a adăugat
printre exponatele sale fosila unui dragon. Despre acesta, cercetătorii spun că ar fi trăit numai în apa
oceanului în perioada Triasică, cu 200 milioane de ani în urmă. Este vorba despre un animal de tip
amfibian care trăia mai mult în apă, dar care putea ieși și pe uscat din când în când. Spre deosebire de
dragonii legendari, acesta nu avea puteri magice, nu putea zbura și nu putea sufla foc. Acest dragon se
hraănea cu pești și reptile mici. El măsura 7,6 m lungime și este prima fosilă descoperită a unui dragon
cu coarne.

Dragonii în Japonia

Așa cum scrierea și religia budistă au fost preluate de japonezi de la chinezi, așa au fost preluate și
motivul și credința în dragoni.
Totuși, în Japonia, ei capătă o importanță aparte. Amakakeru Ryuu este “Dragonul Cerurilor”, iar
Kokuryuuha este regele negru al dragonilor. Ryuujin este “Zeul Dragon”, iar zeul Susanoo no Mikoto
trebuie să înfrunte monstrul dragon Yamata no Orochi pentru a obține din coada sa o sabie sacră,
legendară.

Credințele japoneze vorbesc despre patru gardieni celești, fiecare având puterile și abilitățile sale
specifice. Primul dintre aceștia este Genbu, “Țestoasa neagră a nordului”. Cel de-al doilea este Seiryuu,
“Dragonul albastru al estului”. Urmează apoi Suzaku, “Phoenix-ul roșu al sudului”, Byakko, “Tigrul alb al
vestului” și Ouryuu, “Dragonul galben al centrului”. Fiecare dintre aceștia poate fi venerat în cadrul unor
ritualuri specifice și fiecare poate deveni Shikigami, adică zeu protector al unei persoane sau al unui loc.

În ierarhia creaturilor mitologice japoneze, pe primele trei locuri ca putere se află Kirinul (Inorogul
japonez), Dragonul și Phoenixul. Pentru chinezi, această ierarhie îl pune în capul listei pe Dragon, urmat
de Kirin și apoi de Phoenix. Fata Zeului Dragon Ryuujin, numită Toyotama-hime, a fost strămoașa
împăratului Jimmu, primul împărat al Japoniei.

În Japonia, există numeroase temple dedicate dragonilor unde aceștia sunt venerați. De asemenea,
fântânile cu apă pentru purificarea simbolică a mâinilor înainte de rugăciune de la majoritatea templelor
au forma unor dragoni din gurile cărora curge apa, elementul specific acestor ființe.

Dragonii în Vietnam și în Coreea

Conform vechiului mit vietnamez al creației, acest popor a descins dintr-un dragon și o zână. Legenda
povestește că nepotul regelui Dragon s-a căsătorit cu o zeiță, fiica regelui păsărilor, care i-a dăruit 100 de
fii ieșiți din 100 de ouă. Primul născut a devenit regele primei dinastii vietnameze și s-a proclamat
împărat. Așa se explică expresia prin care vietnamezii consideră “copii dragonului, nepoții zeilor”.

În Vietnam, dragonul este asociat cu apa, puterea, energia de tip Yang, existența universului în sine,
viața și evoluția. Dragonii sunt cei care aduc ploaia, ajutând astfel dezvoltarea agriculturii. Din acest
motiv, în preistorie, vietnamezii își construiau locuințele în apropierea apelor și venerau crocodilii.

Dragonii coreeni sunt reprezentați cu o barbă mai lungă decât a celor chinezi, ei sunt vorbitori și pot
relaționa cu sentimentele de bunătate, devoțiune și recunoștință. Pe patul de moarte, regele Munmu și-
a pus dorința de a putea deveni după moarte dragonul marii din est pentru a putea proteja veșnic
Coreea.

Dragoni slavi și balauri românești

Dragonii slavi numiți “Zmey” sunt ființele cele mai apropiate de descrierea balaurilor și zmeilor din
mitologia românească. În mitologia slavă, acest tip de dragon este descris ca având trei capete și fiind
foarte periculos. Fiecare dintre cele trei capete poate sufla foc și, în unele cazuri, capetele pot crește la
loc dacă nu sunt tăiate toate trei. Creaturi similare există și în folclorul rusesc, unde dragonii au capete în
număr de trei sau multiplu de trei.
În istorisirile slave, acești dragoni sunt prezentați ca fiind răi și, la finalul poveștilor, ei sunt învinși și uciși
de bravi cavaleri.

Într-o astfel de istorisire, un erou reușește să învingă un dragon păcălindu-l să mănânce oi care fuseseră
umplute cu sulf, lucru care îl ucide pe dragon. Totuși, nu toți dragonii slavi sunt răi. Orașul Ljubljana are
propriul său dragon protector care apare și pe blazonul orașului.

În România, pe lângă aspectul negativ, dragonul a fost folosit ca simbol al puterii și al rezistenței în fața
adversității. Vlad Țepes făcea parte din “Ordinul Dragonului”. Se spune că acest ordin cavaleresc a fost
fondat întru apărarea creștinătății împotriva dușmanilor externi, în special împotriva otomanilor. Mai
multe despre simbolul dragonului la români, vom vorbi spre finalul articolului.

Pe lânga toate acestea, legendele slave menționează un tip aparte de dragoni care sunt, într-adevăr,
întruchiparea răului. Este vorba aici de niște monștrii dragon care trăiesc în locuri întunecate păzind
locații mitice și care ucid fără milă și fără motiv. Aceștia se numesc “Azdaja” și, legendele creștine
slovene susțin că acesta este tipul de dragon pe care l-a avut de înfruntat Sfântul Ghorghe.

Constelația Draco sau Dragonul

În general, pozițiile relative ale stelelor din constelații au trecut cam aceleași de la popor la popor. Astfel,
există următoarele constelații: Carul Mare, Carul Mic (Ursa Mare și Ursa mica), Steaua Polară, Dragonul,
Hercule, Delfinul, Vulturul, Vizitiul, Virgina (Fecioara), Balanța, Vărsătorul, Calea Lactee.

Despre constelația Dragonului se poate spune că, în general, cam peste tot, ea mai este numită și
constelația Balaurului, însă nu cu înțelesul de șarpe năprasnic, ci cu înțelesul zmeului baladelor populare.
De aceea unii îi zic chiar Zmeul. Zmeul baladelor populare este o ființă de pe alt tărâm. El este un fel de
om, însă nu ca toți oamenii. Pielea lui este solzoasă ca pielea de șarpe și se prelungește făcând o coadă
lungă, care dă zmeului, într-adevăr, înfățișarea de șarpe. El poate zbura prin văzduh, din care motiv i se
mai zice și Zburător, însă, cu această denumire el are și alte însușiri. În astronomie, Dragonul este și
șarpele mitologic al pomilor cu mere de aur din grădina Hesperidelor. Acest monstru a fost ucis de
Hercule, iar Hercule a fost pus pe cer împreună cu dragonul, Hercule fiind închipuit că stă cu genunchiul
drept pe pământ și cu piciorul stâng pe capul dragonului. Tot potrivit mitologiei, Apollon, zeul razelor
solare, în general, a ucis pe Python, un dragon groaznic, cu săgețile arcului său.

Constelația Draco (Dragonul) este localizată la nordul planului ecliptic. Fiind o constelație circumpolară
pentru cei mai mulți dintre observatori, Draco a fost una dintre cele 48 de constelații cartografiate de
Ptolemeu și mai târziu adoptată în seria constelațiilor moderne recunoscute de Uniunea Astronomică
Internațională. Constelația este una larg desfășurată, acoperind 1083 de grade pătrate ale cerului dar
posedă numai 3 stele strălucitoare.

Asterismul dragonului este realizat din 14 stele principale și alte 75 de stele cu denumiri
Bayer/Flamstees care se află în interiorul lui Draco. Această constelație are graniță cu Bootes, Hercules,
Lyra, Cygnus, Cepheus, Ursa Minor, Camelopardalis și Ursa Major. Draco este ușor accesibilă vederii
între latitudinile +90 și -15 grade și cel mai bine poate fi observată în timpul culminației sale din iulie.
Există trei dușuri meteorice anuale asociate cu Draco – începând cu Delta Draconidele. În fiecare an,
între 28 martie și 7 aprilie, Terra parcuge curentul meteoric și dungi luminoase par să emane din cer
dintr-un punct apropiat de granița cu Cepheus. Activitatea acestui duș meteoric atinge primul vârf către
7 aprilie iar rata de cădere este cam de 5 meteori pe oră la maximum. Acești meteori sunt cunoscuți
pentru încetineala lor, așa încât observați atunci când constelația se află la cea mai mare înălțime și
urmăriți cozile lungi! Pe 20 iunie, curentul Delta Draconidelor ajunge din nou la un vârf. Acestea sunt
progenituri ale cometei Pons-Winnecke. De astă dată, radiantul se află mai aproape de ruda Carului
Mare și rata de cădere poate fi undeva între 10-100 de meteori pe oră. Nouă octombrie înseamnă un alt
vârf al dușului meteoric anual al Draconidelor, progenituri ale Cometei Giacobinn-Zinner. Uneori, când
cometa a trecut aproape de Terra, rata de cădere a fost spectaculoasă cu o rată de peste 1000 de
meteori pe oră! Radiantul său este aproape de Hercules și nu este neobișnuit ca uneori să lanseze și 200
de meteori pe oră într-o singură noapte.

Reprezentări de dragoni

Palenque

La Palenque, se află celebrul Centru Mayas de Ceremonii, unul din cele mai impresionante locuri
mayașe. În acest ansamblu se găsește cripta funerară a regelui Pacal, aflată în spatele scării principale a
piramidei, cam la 24 m sub templu, lungă de 9 m și înaltă de 7 m, cripta conținând sarcofagul lui Pacal,
fiind înconjurată de sculpturi în ziduri, înfățișând păzitorii Lumii de Dincolo.

Capacul sarcofagului este cioplit cu atâta migală, descrie într-un limbaj plin de simboluri călătoria
sufletului pe tărâmul morților. Personajul central se înclină către și dedesubtul copacului sacru despre
care mayașii credeau că leagă pământul de lumea de dincolo și de ceruri. De jur împrejur sunt imagini de
dragoni și alte simboluri ale vechimii, care, toate luate laolaltă, îi asigură lui Pascal locul cel mai
important din istoria mayașă.

Poarta zeiței Ishtar din Babilon

Această poartă închinată zeiței Ishtar, este viu colorată și cu basoreliefuri ce ascund corpul de cărămizi
de pământ din care este realizată. Intrarea dublă este decorată cu 557 animale sacre. Printre aceste
animale se numără Leul, simbolul zeiței Ishtar, Taurul, simbolul zeului Adad al furtunii, și cu Dragoni
babilonieni. Acest Dragon babilonian are cap de șarpe și coarne, fiind numit Sirrus. Sirrus era sacru
pentru Marduk, principalul zeu al Babilonului.

Calul de calcar de la Cerne Abbas

Giganticul desen stilizat al Caului Alb din apropierea satului Uffington din Oxfordshire este înconjurat de
mister. Cel mai bine se vede de la distanță sau din aer și are 111 m de la cap la coadă. A fost cel mai
probabil gravat de celții din Epoca Fierului în jurul anului 100 i.Hr. Însă, unele voci spun că acest cal ar fi
mai curând un dragon. În apropiere aflându-se Dealul Balaurului unde se spune că acest monstru a fost
omorât de Sf. Gheorghe. Pe vârful dealului nu crește iarba, acolo fiind locul unde s-a vărsat sângele
diavolului. Prin urmare, desenul poate fi considerat ca o comemorare grafică a triumfului Sfântului
Gheorghe.

Dragonul porții lui Ishtar (sau Sirrush)

O creatură asemănătoare saurienilor, reprezentată pe zidurile Babilonului (construit aproximativ în jurul

anului 575 i.H) și citat în Bibliile Apocrife ca fiind un dragon ținut închis în templul Be de Regele
Nabucodonsor.

Atlantida și legendele sale

În afară de legenda atribuită lui Platon, mai există o istorisire cunoscută în Egipt din vremea Regatului de
Mijloc (2000 – 1700 î.Hr.). Un papirus aflat acum la Leningrad povestește întâmplările prin care a trecut
“călătorul naufragiat”, un egiptean care, în timp ce călătorea spre minele faraonului, și-a văzut corabia
lovită de un val uriaș și sfărâmată. Tot echipajul a murit, în afară de el, care s-a agățat de un lemn, fiind
aruncat pe malul unei insule necunoscute. Acolo trăia un Dragon de aur, care l-a atras pe egiptean în
sălașul lui, fără însă a-i face vreun rău. Dragonul de aur i-a povestit că insula, un tărâm al dorințelor
împlinite și al bogăției, era cândva locuită de 75 de dragoni fericiți, din care rămăsese numai el. Restul
fuseseră arși de o stea care căzuse din cer, în timp ce el se afla în altă parte. Dragonul a profețit că o
corabie egipteană avea să-l salveze curând pe călător, dar a adăugat că: “niciodată nu vei mai revedea
aecastă insulă, căci ea va fi înghițită de ape”.

Dragonul în Geomanție

Când alegeau un loc al amplasării unei construcții, geomanții aveau în vedere 5 factori, unul din aceștia
fiind LOONG – Dragonul care reprezenta forma dealului sau unduirile pământului din acea zonă. În
mitologia chinezească, Dragonul simbolizează forțele benefice ale naturii precum și Ființa Supremă. În
geomanție, Dragonul este semnul topografiei, “dealurile și văile”; câmpia nu este considerată a fi un loc
bun, ci “un dragon fals”, care poate aduce necazuri. Ondulările obișnuite sunt un “dragon bun”. Dragonii
de pe acoperișul edificiilor chinezești, sunt trăsătura principală a arhitecturii chinezești, simbolizând
puterea zeilor, fiind un mijloc eficient în a îndepărta influențele negative. Dragonii-pește de pe o clădire
sunt simbolul succesului.

Orientalii numesc liniile energetice ale Terrei și Linii-Dragon. Asociază pe cele masculine cu culoarea
roșie și pe cele feminine cu culoarea neagră. De aceea dragonii sacri au sarcini importante privind
construirea noilor griduri energetice ale planetei noastre.

Dragonii în spiritualitate și ezoterism

După cum ați citit anterior, ei apar în mitologia fiecărui popor. La popoarele orientale, dragonii sunt
considerați ființe sacre și înțelepte, pe când la popoarele occidentale sunt asmiliați cu creaturi diavolești.
Însă, spiritualitatea și ezoterismul fac referire la niște dragonii angelici, acei Dragoni-Ghizi, care păzesc
sufletele oamenilor sau diverse locuri sacre de pe Pământ, unde stau ascunse valori materiale și
spirituale.

Mulți dragoni au această menire de a păzi inclusiv informațiile, codurile, energiile pe care mulți oameni
le poartă, astfel încât acestea să nu fie accesate de cine nu trebuie și de asemeni, să fie accesate numai
la momentul potrivit. Se presupune că tot dragonii sunt cei ce păzesc, craniile de cristal de pe Terra,
pentru informațiile ce sunt stocate în ele.

Dragonii sacri sunt considerați ca fiind în strânsă legătură cu trezirea conștiinței umane. Primirea puterii
dragonului, presupune la orientali, deschiderea capacității omului de a crea Raiul pe Pământ. În acest
sens, Dragonul este perceput ca o forță de creație, fiind aducătorul abundenței spirituale și materiale.

Acești dragoni sacri aparțin unor dimensiuni foarte înalte, motiv pentru care sunt considerați angelici
sau maeștri înălțați.

Dragonii angelici și culorile

În viziuni, dragonii sacri sunt percepuți în diferite culori: bleumarin chiar negru, auriu, albastru, verde,
verde cu violet, alb, roșu. Cu toții au un rol deosebit în ascensiunea spirituală a Terrei.

Dragonii bleumarin sau negri sunt cei cu ajutorul cărora se accesează părțile cele mai ascunse ale
noastre. Acești dragoni scot la suprafață tot ceea ce se află în adâncul nostru și de care trebuie să ne
debarasăm. De aceea sunt considerați dragoni vindecători. Cu dragonii negri, pot lucra numai
persoanele puternice, cu mintea clară, ce pot accesa realități multiple.

Dragonii aurii și cei albaștri echilibrează energia masculină cu cea feminin. Cei aurii se ocupă de energia
masculină, iar cei bleu de energia feminină. Alocarea energiilor se face în acest fel deoarece, cei aurii se
corelează cu Soarele, cu Tata, iar cei bleu cu Terra cea albastră, cu Mama, cu apa cea care își face traseu
prin toate cotloanele, deci cu emoțiile, despre care se știe că reprezintă energia feminină.

Dragonii verzi / verzi-violet sunt coordonatorii persoanelor cu misiuni spirituale importante. Sunt
dragoni ce aduc transformări profunde la nivel de conștiință. Au legătură cu natura și cu toate entitățile
aferente: elementali, zâne, spiriduși.

Dragonii albi sunt considerați aducători de noroc. Acești dragoni vin din dimensiuni foarte înalte,
dăruind inspirație, ducând în cele din urmă la materializare în plan fizic, ceea ce noi deseori intrepretăm
ca ținând de noroc.

Dragonii roșii, ce au conexiune puternică cu sistemele stelare ale Stelei Nordului, sau Constelațiilor Ursa
Mare și Ursa Mică și Constelația Dragonului, au mare rol în apărarea și curățarea de energii malefice și
entități de joasă vibrație.

Tipuri de dragoni în ezoterism

În ezoterism, dragonii sunt clasificați în funcție de anumite puteri și energii pe care le personifică.
Oamenii se pot adresa acestor dragoni ca unor ghizi spirituali. Oamenii pot chema, sau se pot uni cu
acești dragoni în meditație, sau în exercițiile lor spirituale. Din punct de vedere energetic și spiritual,
Dragonii doresc să restabilească o conexiune cu oamenii și cu sufletele care au lucrat în trecut cu magia
lor pentru a juta omenirea să evolueze, să se recalibreze pe o altă vibrație, să ajute Pământul în procesul
lui de vindecare și echilibrare, să aducă înapoi cunoștințe și învățături străvechi din tărâmul lor. Dragonii
își oferă înțelepciunea fiecăruia dintre noi, ei deținând informații ale diferitelor aspecte ale creației.

Dragonii Elementali

Este ușor pentru oricine să se conecteze cu Dragonii din tărâmul elemental, deoarece viteza lor de
vibrație este mai apropiată de tărâmul nostru fizic. Pe măsură ce planeta noastră își mărește vibrația, din
ce în ce mai multe tipuri de Dragoni revin pentru a restabili o legătură cu omenirea. Dragonii Elementali
ghidează omul către tipul de Dragon care i se potrivește mai bine. Dragonii sunt unele dintre cele mai
puternice Spirite ale Naturii și oferă oamenilor oportunitatea pentru schimbare, alchimie divină,
dezvoltare psihică și protecție.

Dragonii de Foc

Se spune că Dragonii de Foc sălășluiesc în vulcanii activi controlând lava care se adună în munte. Ei sunt
protectori psihici puternici. Dacă sunteți ținta unui atac psihic, îi puteți cere unui Dragon de Foc să vă
protejeze și să abată energia negativă de la voi. Ei sunt și buni vindecători si pot curăța energia
stagnantă din corp si aura. Dragonii de Foc vi se pot înfățișa ca reprezentările Dragonilor Chinezești, mai
degrabă ca niște șerpi decât ca Dragoni. Ei pot apărea în tot felul de culori, dar de obicei în roșu și
galben. Dragonii de Foc sunt darnici în a oferi înțelepciune și ridică rapid nivelul de energie. Ei sunt niște
ghizi extraordinari, însă se lasă chemați numai de cei cu intenții curate. Carneolul roșu este un cristal
bun pentru a lucra cu ei.

Dragonii de Pământ

Dragonii de Pământ trăiesc în miezul dealurilor sau munților. Dragonii de Pământ folosesc energia
liniilor-ley pentru a călători (de unde și numele de “Linii Dragon”). După secole în care au fost inactivi,
acești Dragoni devin din nou activi pe Pământ și mulți se întorc în locații precum Marea Britanie.

Dragonii de Pământ chiar au fost încarnați fizic pentru o perioadă pe planeta Pământ, dar acum trăiesc
numai în tărâmul Elemental. Ei s-au retras din planul fizic pentru a se proteja. Dragonii de Pământ sunt
Elementali storși de putere, obosiți, și în plus, nu au prea multă încredere în oameni. Ca să chemi un
Dragon de Pământ pentru a lucra cu el, ar trebui să-i oferiți întotdeauna un cadou, de preferință un
obiect din aur. Dragonii de Pământ apar în multe culori aduc la înfățișare cu reprezentări ale Dragonilor
Celtici, cu boturi lungi și corpuri asemănătoare dinozaurilor. Ei vă pot ajuta să accesați secretele energiei
Pământului și să vă împământați în prezent. Ei vă pot oferi protecție și o înțelepciune profundă. Agata
Moss Verde și Hematitul vă pot ajuta să accesați energiile Dragonilor de Pământ.
Dragonii de Gheață

Dragonii de Gheață trăiesc în calotele de gheață și în ghețarii din întreaga lume. Cel mai mare grup al lor
sălășluiește în Antarctica. Ei sunt Gardienii Elementali ai gheții și apar ca fiind zimțați de o culoare
alb/transparent. Energia lor este rece și-și folosesc respirația pentru a îngheța energiile negative atunci
când sunt chemați pentru protecție fizică și/sau eliminarea oricărei forme de atac spiritual.

Selenitul este cristalul care vă poate ajuta să accesați energiile Dragonilor de Gheață deoarece ei au o
energie ușoară. Dragonii de Gheață sunt purificatori și ancore energetice care mențin rețeaua magnetică
a Pământului. Ei vă vor învăța cum să creați grile de cristale pentru vindecare ca să puteți lucra cu ei și să
focalizați energia lor și vă vor învăța cum să vă curățați aura și corpul astral.

Dragonii de Apă

Dragonii de Apă sunt Gardieni Elementali ai mărilor și oceanelor. Ei trăiesc în crevasele subacvatice
adânci și pot fi chemați să curețe corpul emoțional al cuiva. Ei reprezintă aspectul feminin al tărâmului
Dragonilor și purifică energiile negative. Se spune că adâncul oceanului este o hazna pentru planeta
Pământ. Ei lucrează cu sirenele și sirenii (echivalentul masculin al sirenelor). Ei păstrează, în același timp,
curate liniile-ley de sub mări și oceane astfel încât energia să poată curge liber pe tot cuprinsul planetei.
În acest moment ei se luptă cu poluarea cu care mările și oceanele se confruntă din cauza omului.
Dragonii de Apă au o energie mult mai blândă, mai feminină decât ceilalți Dragoni Elementali enumerati
anterior. Amazonitul, Aragonitul Albastru și Malachitul vă pot ajuta să vă conectați cu Dragonii de Apă.

Dragonii de Aer

Dragonii de aer supravegează tiparele meteorologice masive de pe tot globul, inclusiv uraganele,
furtunile și tornadele. Energia lor este mai ușoară și mai subtilă decât cea a Dragonilor de Foc și de
Pământ și ajută la purificarea aerului, care este atât de vital pentru existența omenirii. Dragonii de Aer
sunt vindecători puternici ai minții și vă pot ajuta în vindecarea procesului vostru de gândire, în mod
special în a vă ajuta să eliberati gândurile negative și vă schimbați corpul mental într-o stare de fericire,
grație și acceptare.

Ei sunt buni în a vă ajuta să dezvoltați o conexiune între minte și inimă, permițându-vă să spuneți
adevăruri din subconștientul vostru profund legate de ceea ce sunteți pregătiți să eliberați. Dacă
gândurile vi se tot învârt prin cap, Dragonii de Aer vă pot ajuta să va debarasați de gândurile inutile și să
vă eliberați mintea de mania ei de a controla totul în loc să aveți încredere în inima voastră. Ei sunt în
mod special preocupați de poluarea aerului, dârele chimice de la avioane și efectele accelerării încălzirii
globale cum ar fi creșterea în frecvență și putere a furtunilor. Energia Dragonilor de Aer este una
puternică și frumoasă fiind în același timp și foarte ușoară. Încercați să vă conectați cu ei prin Acvamarin.
Dragonii de Metal

Gardieni ai depozitelor de metal din miezul Pământului, Dragonii de Metal sunt de ajutor în special
pentru împământare și stabilirea unei legături cu profunda înțelepciune a Pământului. Acești Dragoni vă
pot ajuta la centrarea și înrădăcinarea energiei voastre, ajutându-vă să fiți pe deplin prezenți. Ei vă
învață și alchimia, cunoașterea și transformarea, aducându-vă soluții practice la diferite situații.

Dragonii Galactici

Dragonii Galactici sunt Dragoni care trăiesc în tărâmurile mai înalte și sunt detașați de orice element. Ei
există într-o stare vibratorie mai înaltă și în multe galaxii diferite. Sunt Dragoni care poartă înțelepciunea
erelor trecute ale Pământului, cum ar fi Lemuria, Atlantida și Mu. Acești Dragoni ne apar atunci când
suntem pregătiți să lucrăm cu ei sau cerem să accesăm cunoașterea din civilizațiile trecute. Sunt și
Dragoni care vor aduce cunoaștere din diferite sisteme stelare și galaxii, unele dintre ele nefiind
cunoscute științei noastre actuale.

Dragonii Gardian

Dragonii Gardian sunt Gardieni Elementali ai ființelor umane. Ființa umană care a trecut printr-o inițiere
cu Dragoni, fie în această viață fie în una din viețile anterioare, poate avea un Dragon Gardian care se
află în câmpul său de energie ca protector, ghid și sursă de infinită înțelepciune și lumină. Nu toți
oamenii au Dragoni Gardieni, dar cei care sunt atrași să învețe despre Dragoni și lucrează cu Dragoni,
este mai mult decât posibil să le fi fost atribuit propriul lor Dragon Gardian personal, iar cei care sunt
avansați în inițierile cu Dragoni pot avea mai mult decât un singur Dragon Gardian.

Teorii excentrice despre Dragoni

Unii sustin că Dragonul nu este doar o creatură mitologică, ci reprezintă chiar o civilizaţie cu care avem
mai multe legături decât s-ar putea crede. Aproape că nu există istorie veche care să nu menţioneze
dragonii ca entităţi misterioase care s-au implicat în evoluţia omenirii.

Se vorbește despre specii de extratereștri Reptilieni, cunoscute și sub numele de Anunnaki (în limba
sumeriană insemnând “cei care au venit din ceruri pe Pământ”). Aceștia ar fi cunoscuți în Universul
nostru ca “Alpha Draconis”.

“Alpha”, deoarece acestea sunt speciile reptiliene dominante și “Draconis”, deoarece casa lor principală
în acest Univers este/a fost în Constelația Draco. Acești extratereștri sunt descriși ca purtând coarne mici
pe cap, vârfuri groase de-a lungul coloanei vertebrale, iar unii dintre ei (de obicei, cei de origine regală)
chiar au mici aripi pe spate. Alpha Draconis sunt aparent cea mai veche specie a Universului nostru.
Toate legendele Pamântului, indiferent de zonă, vorbesc despre ființe venite din cer, care în unele
cazuri, au manipulat genetic oamenii pentru a se potrivi scopurilor lor, în alte cazuri au populat
pământul cu proprii semeni, au dezvăluit anmitor oameni o parte din cunoștințele lor, iar în final, au
zburat înapoi la casele lor de origine: în constelația Orionului sau în Pleiade.
Iată câteva legende din zona noastră pe care se bazează aceste teorii. De exemplu, Geto-Dacii
considerau că şarpele este spiritul strămoşilor şi simbolul nemuririi lui Zamolxe. Zeul trac Sabazius era un
şarpe care simboliza înţelepciunea şi care avea obiceiul să coboare în adâncurile pământului, întocmai ca
Zamolxe.

Despre Mama lui Alexandru Macedon, Olympia, o femeie despre care se ştie că era tracă, se spune ca a
fost fecundată de Zeus, deghizat în șarpe și că ea i-ar fi povestit fiului Alexandru Macedon că tatăl său nu
fusese regele Filip al II-lea al Macedoniei, ci însuși Zeus-Amon. Macedonenii credeau că șerpii aveau
puteri magice, legate de fertilitate, existând o bogată mitologie pe această temă. Există dovezi
arheologice solide care atestă practicarea cultului, care, probabil, a apărut în provincia romană
Macedonia, unde culte similare ale șerpilor existau de secole.

Multe brăţări dacice au ambele extremităţi finisate cu câte un cap de şarpe. De asemenea, la muzeul din
Constanţa există o statuie reprezentând un dragon, atribuită şarpelui Glykon. În anul 1962, la Constanța,
a fost descoperit un excepțional tezaur arheologic. Alături de plăcile pe care era reprezentat Cavalerul
Trac (personaj pe care, în opinia unora, l-a preluat creștinismul, transferând calitățile acestuia către
Sfântul Gheorghe), se aflau statui ale unor zeități păgâne, printre care Isis, Mithra și Selene (Luna). Între
aceste piese, a fost găsită și o reprezentare a șarpelui Glycon. Nicăieri, pe mapamond, n-a mai fost găsită
vreo sculptură antică asemănătoare. Vestitul șarpe încolăcit este sculptat cu deosebită măiestrie în
marmură albă. Șarpele Glykon are capul unui miel, plete și urechi omenești, trupul său terminându-se
printr-o coadă de leu. În lume nu mai există vreo statuie, fie și una vag asemănătoare celei de la Tomis,
care să-l reprezinte pe șarpele Glykon – zeitatea al cărei cult se răspândise, cândva, într-o mare parte din
Imperiul Roman. Dar de unde până unde cultul şarpelui în țara noastră? Se spune despre acest zeu că ar
fi fost importat din Asia, dar în realitate, nu se ştie de unde a apărut. Acest simbol, al șarpelui Glykon
apărea și pe bancnotele de 10.000 de lei din anii ’90, dacă vă amintiți.

Se bănuiește că steagul tracilor era de fapt un dragon în vârful unei ţepuşe, și nu un dragon cu cap de
lup, cum se crede îndeobște. Draconarii, purtătorii steagului-dragon al dacilor, steag denumit Draco,
formau o castă aparte a războinicilor. Draco este imortalizat și pe Columna lui Traian, împărat care a
bătut şi o monedă cu simbolul dragonului.

Cultul balaurului s-a perpetuat de-a lungul întregii istorii a românilor, Vlad Ţepeş purtând la vedere
simbolul dragonului. Porecla pe care a acceptat-o, Dracul, de fapt nu are legătură cu diavolul, ci cu
civilizaţia dragonienilor. Vlad Ţepeş era membru al Ordinului Dragonului, era originar din Drăculeşti, iar
blazonul familiei sale avea imaginea unui dragon pe ea, diferit de cel al ordinului. Acelaşi dragon îl mai
putem vedea în Şchei şi în zilele noastre, pe inele porţilor. Într-o stampă a vremii, Castelul Bran e
denumit “Castelul Balaurului”.

Se pare că Ordinul Dragonului a luptat dintotdeauna împotriva nedreptăţii, inclusiv a abuzurilor Bisericii.
Astfel că, nu e de mirare că domnitorul român a ajuns un monstru, iar Bram Stoker i-a pecetluit definitiv
soarta, transformându-l în vampir.

România continuă să fie folosită în literatură ca tărâm al dragonilor. De exemplu, personajul Harry Potter
vine în România pentru a studia dragonii la Sinaia, unde ar fi centrul de cercetare al acestor fiinţe.