Sunteți pe pagina 1din 4

PANOU TEATRU IDIS

Toată lumea știe că România a fost leagănul teatrului idiș profesionist. primul teatru idiș
profesionist a fost inaugurat la Iași, la “Pomul Verde” (o cârciumioară aparținând unui oarecare Simon
Mark, unde evreii săraci din cartierul “Podul Roșu” se întâlneau pentru a-i asculta pe faimoșii “Cântăreți
din Brod”, conduși de la fel de faimosul Velvl Zbarjer), la 19 august 1876, de către artistul, scriitorul,
dramaturgul, compozitorul, regizorul, scenograful și directorul de teatru Avram Goldfaden (1840-1908),
care și-a pus în scenă propria piesă cu propria companie.

Goldfaden a fost un educator, un om care a înțeles pe de o parte importanța culturii populare,


care este prin definiție accesibilă tuturor, indiferent de câtă școală au făcut, în păstrarea identității
etnice și religioase, și pe de altă parte de receptivitatea crescândă a “oamenilor simpli” la povești ca
mijloace de transmitere a unor mesaje morale și etice.... Dacă Iașul l-a influențat pe Goldfaden, și
Goldfaden a influențat, la rândul lui, nu doar orașul, ci și țara, pe evreii ei și cultura lor. Așa cum spune
Jacob Sternberg (1890-1973), Goldfaden a jucat rolul unui Făt Frumos care a trezit, cu un sărut, masele
care până atunci fuseseră cufundate într-un somn spiritual lethargic. mulți actori români ai acelor
vremuri și-au început cariera în corurile teatrelor evreiești, în timp ce actori evrei ca Berta Kalich (1874-
1939) sau Isidor Goldenberg (1870-?) erau angajați temporar de Teatrul Național din Iași.1 (Teatrul
evreiesc era subordonat prin lege “Societății Dramatice”, instituția care administra toate teatrele și care
era condusă la vremea aceea de Ion Ghica [1816-1897]).

Impactul cultural al activității lui Avram Goldfaden atât asupra minorității evreiești cât și a majorității
românești a devenit evident încă de la început, în condițiile în care însuși Mihai Eminescu a scris prima
cronică din lume la un spectacol profesionist de teatru idiș în Curierul de Iassy, menționând cât de
impresionat era de piesa pe care o văzuse cu o noapte înainte la Teatrul din Grădină.

Inițial trupa avea 6 actori, toți bărbați. Printre piesele jucate, multe dintre ele anti-hasidice scrise de
Goldfaden, erau Vrăjitoarea; Sulamita; Lumea ca un paradis; Filozoful amorezat și hasidul luminat;
Socrul și ginerele; Fishel harabagiul cu rândașul său Sidr; Cântecul habotnicului; Galbenul; Cântecul
pietrarului; Minunile sfântului; Bar Kochba; Cei doi Kuni-Lemel. Alte piese și cuplete erau scrise de Israel
Grodner, unul dintre membrii trupei lui Goldfaden, de exemplu Cântecul lui Faitl prostul. Au urmat
turnee în orașele cu comunități evreiești mari din România și din afara ei. Timp de doi ani, 1876-1877,
Goldfaden a scris și a prezentat în România zeci, poate sute de cuplete și 22 de piese .La Galați s-a
alăturat trupei o actriță, Sara Segal (1859-1904), căsătorită cu actorul Suher Goldstein, devenită ulterior
Sofia Carp. Ea a fost prima actriță idiș din lume: anterior, rolurile de femei erau jucate de bărbați
travestiți din trupa lui Goldfaden printre ei Seidel Helman și Zeilig Mogulescu.. Initially the band had
six actors, all men. Among the pieces played, many of them anti-Hasidic written by Goldfaden,
were: The Witch; Sulamita; The World As A Paradise; The amorous philosopher and the
enlighten chassid; The Father in Law and the Son-in-Law; Fishel the carriage driver and his
servant Sidor; Chabotnik (Bigot) song; The Nickel; The Song of the Stoneworker; Wonders of
the saint; Bar Kochba; The two Kuni-Lemel. Other pieces and songs were written by Israel
Grodner, one of the members of the Goldfaden's band, such as Song of Faitl the Fool.
Obviously, tours have begun in the cities with large Jewish communities in and outside of
Romania. For two years, 1876-1877 Goldfaden wrote and presented in Romania tens, perhaps
hundreds of couplets and 22 theate plays An actress, Sara Segal (1859-1904), married to actor
Suher Goldstein, who later became Sofia Carp, joined the band in Galaţi. She was the first
Yiddish actress in the world: previously, women's roles were played by men from Goldfaden's
band, including Seidel Helman and Zeilig Mogulescu

la București, unde dădea 12 reprezentații la Grădina “Lazăr Cafegiu”, din Calea Văcărești, în
chiar inima cartierului evreiesc, cu două dintre piesele sale, Vrăjitoarea și Shmendrik. Contractul pe care
l-a semnat cu Grădina îl obliga să-și mărească și mai mult compania, care a ajuns astfel să-i includă pe
cantorii sinagogali Zeilig Mogulescu (1858-1914), Lazăr Zuckerman și Moshe Zilberman (toți trei
pierzându-și slujbele de cantori în urma apariției pe scenă). Aventura bucureșteană pare să fi avut un
mare succes, din moment ce Goldfaden s-a întors în anul următor și a organizat, pe cheltuiala lui, un
teatru de vară idiș mai mult sau mai puțin permanent, în același cartier, pe strada Negru Vodă, la
Grădina “Jignița”, aflată la vremea aceea în proprietatea unui oarecare Boris Lieblich, un neamț iubitor
de teatru. Între timp, Goldfaden ajunsese să se lupte pentru audiență între evreii din capitală cu mai
multe trupe mici fondate de foști membri ai propriei lui companii (precum Israel Grodner, Sigmund
(Zeilig) Mogulescu, sau Moshe Horowitz (1850-1910), pentru a aminti doar trei). Majoritatea acestor
trupe foloseau formula lui inițială de vaudeville muzical și comedie ușoară, sau îi jucau pur și simplu
piesele, în timp ce Goldfaden însuși evolua spre operete mai serioase cu subiecte biblice și istorice, mai
ales când a început să meargă în turnee în străinătate. Cel mai important teatru evreiesc din București a
rămas, totuși, “Jignița.” După ce l-a transformat într-un reper dramatic al capitalei, cu multele piese pe
care le-a scris și cu ajutorul unor actori ca Moris Teïch, Michel Liechman, Margareta Schwartz, al unor
cântăreți ca Lazăr Zuckerman, Sigmund Mogulescu și Moshe Zilberman, sau al unor actrițe ca Sarah
Segal, cunoscută și ca Sophie Goldstein. despre “Jignița,” trebuie menționat că în ciuda loviturii grele
date de plecarea lui Goldfaden, teatrul n-a murit. Cronicile semnate, între alții, de însuși Moses Gaster
(1856-1939), în ziarul evreiesc Fraternitatea, în 1884 și 1885, vorbesc despre succesul obținut acolo de
mai multe trupe, inclusiv de cele ale lui Moshe Horowitz și Sigmund Mogulescu – Morris (Moshe) Finkel
(1850-1904), care au continuat să facă turnee în toată țara. La începutul secolului XX, însă, lucrurile au
început să se înrăutățească datorită plecării majorității actorilor în America. După primul război mondial,
o serie întreagă de trupe străine au început să vină în România. Așa au ajuns în București trupa lui
Mischa Fishzon (1884-1949) în 1919 și compania vieneză a lui Paul Baratov (1873-1951) și Itzhak Deutsch
în 1921 (cu piesa Aici în București a lui Ion Pribeagu jucată în idiș),2 dar din diverse motive tehnice nici
una nu a supraviețuit prea mult. O trupă de teatru idiș a fost înființată și în Transilvania, în 1919, de
către Solomon Stramer, care a numit-o “Teatrul Național Evreiesc Habima” și a obținut de la autorităț nu
doar aprobarea de funcționare, ci și exclusivitatea pentru Ardeal. Alte trupe evreiești de success care
merită amintite aici au fost cele conduse de Alfred Segalescu, Isidor Ashkenazi, Sara Kanner, sau Moris
Siegler, majoritatea incluzând diverși membri ai familiei directorului (neveste și copii). Spectacolele puse
în scenă de Mischa Fishzon în 1922 la Teatrul “Eforie” au fost atât de appreciate încât Victor Eftimiu,
directorul de atunci al Teatrului Național, a invitat trupa să dea un matineu exclusiv pentru actorii
români, Jacob Sternberg a renunțat la o carieră sigură în America sau Germania pentru a înființa și a
conduce un “Studio de Teatru Idiș” în București, inițiativă care s-a materializat în 1930 cu ajutorul
câtorva actori evrei devotați. Și din nou eforturile lui au fost appreciate de importante personalități
culturale ale timpului, cum a fost cazul lui Tudor Arghezi (1880-1967), care a scris o cronică foarte
laudativă la piesa O noapte în târgul vechi, după I. L. Peretz, regizată de Sternberg însuși.

În cele din urmă, Goldfaden a emigrat în SUA, unde și-a continuat activitatea. El a încetat din viață la
New York, la 10 ianuarie 1908; la înmormântarea lui au participat circa 75.000 de persoane, ceea ce
demonstrează popularitatea mare de care se bucura teatrul idiș. (Eventually, Goldfaden emigrated to
the US, where he continued his business. He died in New York on January 10, 1908; About
75,000 people attended his funeral, which demonstrates the great popularity enjoyed by the
Yiddish Theater.

Spectacolele de teatru idiș au continuat în România în perioada antebelică, precum și în perioada


interbelică. Pe scenele teatrelor jucau atât trupe locale, cât și trupe străine, dintre care cea mai
renumită era trupa din Vilna. S-au remarcat regizori, actori, muzicieni, directori de teatre și scriitori idiș
autori de piese și cuplete precum Iacob Sternberg, Mișa Fișzon, Paul Baratoff, Solomon Stramer, Sara
Kanner, Maly Picon, Moise Siegler, Iacob Kalich, Iosif Bulov, Dina Koenig, Sevilla Pastor, Haim
Schwartzman și alții. În perioada interbelică, orientarea era diferită. Caracterul popular al creației
goldfadeniene este reunit cu spiritul novator al lui I. L. Peretz. Se resimte și influența lui Shalom Alechem
(care vizitase România în anul 1906 și scrisese romanul Stele rătăcitoare asupra teatrului idiș din această
țară), precum și a lui Anski și a lui Shalom Asch. Pe scenă încep să fie jucate atât drame și comedii scrise
în idiș în original, reflectând problematica evreiască și folclorul idiș scrise de acești autori, cât și piese
clasice de Moliere, Ibsen, Gorki traduse în idiș. Trupele de teatru idiș joacă atât la București, cât și în alte
orașe mari din toate provinciile românești, printre care Iași și Cluj. Acest lucru continuă până în anul
1941, când actorii evrei, excluși din teatrele românești, capătă dreptul de a juca numai pe scena
teatrului evreiesc Barașeum din București și numai în limba română. The Yiddish theater
performances continued in Romania during the pre-war period as well as in the interwar period.
In theaters played both local and foreign bands, of which the most famous was the band from
Vilna. There were Yiddish directors, actors, musicians, playwrights and songwriters, authors and
actors such as Iacob Sternberg, Misa Fizzon, Paul Baratoff, Solomon Stramer, Sara Kanner,
Maly Picon, Moise Siegler, Iacob Kalich, Iosif Bulov, Dina Koenig, Sevilla Pastor, Haim
Schwartzman and others. In the interwar period, the orientation was different. The popular
character of the Goldfadian creation is brought together with the innovating spirit of I. L. Peretz.
The influence of Shalom Alechem (who visited Romania in 1906 and wrote the Wandering Stars
novel about the Yiddish theater in this country), as well as Anski and Shalom Asch’s influence
was also felt. On the stage, appeared both dramas and comedies originally written in Yiddish,
reflecting on the general Jewish life issues along with the Yiddish folklore also written by these
authors, as well as classical pieces of Moliere, Ibsen, Gorki translated into Yiddish. Yiddish
theater companies played in Bucharest and other major cities in all the Romanian provinces,
including Iasi and Cluj. This goes on until 1941, when the Jewish actors were excluded from the
Romanian theaters, but gained the right to play only on the stage of the Jewish Theater
Barasheum in Bucharest and only in the Romanian language.

Între timp, de-a lungul deceniului al treilea, un cor idiș funcționa mai mult sau mai puțin regulat la Casa
“Iuliu Barasch” (“Barascheum”), sub coordonarea dirijorului și compozitorului Haim Schwartzman.
Situația s-a schimbat începând din 1938 când legislația antisemită a început să pună din ce în ce mai
multe stavili teatrului evreiesc. Și totuși, într-un fenomen unic, teatrul “Barascheum” a continuat să
funcționeze și în timpul celui de-al doilea război mondial, cu aprobarea specială a lui Liviu Rebreanu,
care răspundea în acel moment de teatre în cadrul Ministerului Culturii. Chiar și în perioada comunistă
teatrul idiș, devenit între timp Teatrul Evreiesc de Stat, a funcționat permanent, fiind finanțat de la
bugetul public. Teatrul există și astăzi, menținand vie cultura idiș din România prin spectacole și
manifestări de excepție