Sunteți pe pagina 1din 4

Jean Jacques Rousseau

-conditia omului natural-


Date biografice

Jean-Jacques Rousseau s-a nascut la 28 iunie 1712, la Geneva. Mama sa moare după
câteva zile, în urma complicațiilor de la naștere.
1722 – Tatăl lui Rousseau, un ceasornicar falit, fuge din Geneva, pentru a scăpa
de datorii, și își abandonează familia.
1728 – Tânărul Rousseau părăsește și el Geneva. O întâlnește pe doamna de
Warens, care îi va fi mulți ani protectoare, iubită și substitut de mamă. Sub autoritatea ei, își
desăvârșește educația și se convertește la romano-catolicism.
1742 – Rousseau ajunge la Paris, unde prezintă Academiei franceze un
sistem numeric de notație muzicală, care este respins.
1743 – Devine secretarul ambasadorului Franței în Republica
Veneția. 1745 – Rousseau o întâlnește, la un hotel din Paris, unde aceasta
lucra ca menajeră, pe Thérèse Levasseur, cu care va rămâne până la moarte.
1746 – Se naște primul dintre cei cinci copii ai lui Rousseau. Toți
au fost dați la orfelinat. 1749 – Îl întâlnește pe Diderot, cu care se împrietenește.
Începe să contribie la lucrarea Encyclopédie. Află despre un concurs al Academiei din Dijon și
se decide să participe cu un eseu despre consecințele nefaste ale progresului artelor și ale
științelor asupra moravurilor publice. 1750 – Câștigă premiul Academiei din
Dijon și ajunge faimos. 1752 – Compune opera „Ghicitorul
satului”. 1754 – Se întoarce la Geneva, unde
redobândește cetățenia și reintră în comunitatea calvinistă.
1755 – Academia din Dijon refuză să îi
premieze un al doilea eseu despre originea inegalității.
1759 – Enciclopedia este formal interzisă.
Relațiile lui Rousseau cu ceilalți enciclopediști se deteriorează.
1761 – Publică Julie sau Noua
Heloise, un roman epistolar, care va avea un succes extraordinar.
1762 – Apar două dintre cele mai
importante cărți ale lui Rousseau: Despre contractul social și Emile, un roman pedagogic. Scrie
un proiet pentru o Constituție a insulei Corsica. În urma criticilor vehemente la adresa celor două
carți, care au culminat cu interzicerea lor în Franța și la Geneva, Rousseau e nevoit să fugă.
1766 – Ajunge în Anglia, la invitația lui
David Hume. Rousseau începe să dea semne de instabilitate mentală. Are senzația că Hume este
parte a unei conspirații care vizează uciderea lui.
1767 – Se intoarce în Franța, sub un nume
fals. Oficial, nu i se permite intrarea în regat decât în anul 1770, după intervenția unor prieteni pe
lângă Rege. 1771 – Întors la Paris, Rousseau începe să
organizeze lecturi private ale Confesiunilor. Scandalizată, Madam d”Epinay intervine, cu succes,
la poliție, ca lecturile respective să fie interzise.
1772 – Scrie Considerații despre guvernarea
Poloniei. 1776 – Starea sănătății lui se înrăutățește continuu, iar relațiile cu prietenii sunt
afectate. Începe să scrie texte obsesive, prin care îi acuză pe alții și se justifică pe sine:
Rousseau, judecător al lui Jean-Jacques și Revenile – plimbăreț singuratic. 28 iulie
1778 – Moare la
Ermenonville, pe domeniul marchizului de Giradin, care îl invitase să stea la el. Este
înmormântat pe o insulă artificială de pe lacul domeniului. În 1794, osemintele lui au fost duse la
Pantheon, unde se odihnesc și astăzi.

Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni


este un discurs scris de Jean-Jacques Rousseau în anul 1754, cu ocazia participării la un concurs
organizat de Academia din Dijon. Tema era următoarea: „Care este originea inegalității dintre
oameni și dacă ea este îngăduită de legea naturala”. Dorind ca în această carte să explice
originea inegalităților, Rousseau susține că aceasta are la bază exclusiv apariția proprietății
private. Rousseau preia în „Discurs” ideea „stării naturale” și ideea „contractului social”,
care erau răspândite în filozofia socială a secolelor al XII -lea și al XVIII -lea, dar le dă o
interpretare proprie, corespunzătoare aspirațiilor sale democratice și revolutionare.
După Rousseau, societatea trece în evoluția sa prin trei etape:

1. starea naturală;
2. constituirea primelor societăți omenești;
3. apariția societătilor omenești bazate pe proprietatea privată.

Ideea „stării naturale” îndeplinește o anumită funcție teoretică: ea oferă baza pe care se
întemeiază explicația genetica a vieții sociale. Rouseau este conștient de caracterul ipotetic al
acestei idei: „starea naturală” este o supoziție necesară pentru a explica situația actuală a omului,
și nicidecum un fapt istoric propriu-zis. Pentru el ideea stării naturale are un sens mai mult logic
și metodologic decât empiric.
Discursul este împărțit în patru părți importante: o dedicație republicii din Geneva,
prefața, prima parte a discursului și cea de-a doua parte.

Partea întâi
În prima parte a Discursului, Rousseau descrie individul uman în starea de natură.
Rousseau susține că în această primă epocă omul nu era încă corupt de societate. El era
bun, pentru că omul se naște bun; era capabil de compasiune, nutrind milă față de cei
aflați în suferință; era liber. De asemenea, în aceasta stare ipotetică, omul trăia după
două principii: auto-conservarea și mila, deosebindu-l astfel de celelalte animale.

Partea a doua
În partea a doua a Discursului, Rousseau explică seria de evenimente ce au dus la
trecerea individului de la starea de natură la societatea civilă.
După starea naturală, deci, urmează etapa de constituire a
primelor societăți omenești. Rouseau respinge ideea lui Aristotel despre sociabilitatea
înnăscută a omului și e convins ca societatea apare și se dezvoltă după anumite legi
obiective. Totodată, el se manifestă ca un mare dialectician, înțelegând ca progresul
social nu este o ascensiune liniară, cum considerau contemporanii săi, grupați în jurul
Enciclopediei. Perioada a doua este un progres, spune el, față de starea naturală, dar în
ea apar deja primele semne ale decăderii. Progresele ulterioare, susține Rouseau, „au
fost tot atâția pași în aparență spre perfecționarea individului, în realitate, însă, spre
decăderea speciei”. Astfel, autorul Discursului descoperă caracterul contradictoriu al
progresului social. Fără a nega progresul social, el sesizează laturile lui negative și
atrage atenția asupra lor în mod special. Caracterul contradictoriu al progresului se
observă cel mai bine în cea de-a treia etapa a istoriei – etapa apariției proprietății
private. Izvorul inegalității, opinează filozoful, este proprietatea privata. Ea nu exista în
„stare naturală” și de aceea nu este justificată de legea naturală: „Primul om care,
împrejmuind un teren, s-a încumetat sa spună: «acesta este al meu» și care a găsit
oameni destul de proști ca să-l creadă, a fost adevăratul întemeietor al societății civile”.
Dar de câte crime, războaie, omoruri, de câte mizerii și orori ar fi scutit omenirea acel
care, socotind țărușii sau astupând șanțul, ar fi strigat semenilor săi: „Feriți-vă să-l
ascultați pe acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați că roadele sunt ale tuturor și că
pământul nu este al nimănui”. Apariția proprietății private duce la apariția conflictelor
dintre oameni. Fiecare tinde sa-și mărească avuția și intra în lupta cu ceilalți. Așa apar
dominația și sclavia, violența și jaful. Acea „luptă a tuturor împotriva tuturor”, despre
care vorbește Hobbes cu referire la starea naturală, caracterizează, dimpotrivă, după
Rouseau, societatea în sânul căreia s-a născut proprietatea privată.
Proprietății private i s-a
adăugat dominația politică, și astfel, un sistem artificial de inegalități i-a orânduit pe
oameni într-un raport de dependență reciprocă. Natura umană este reprimată, iar
rațiunea determină individul să acționeze contrar pornirilor sale naturale. Pentru
a-și apăra avuția, cei bogați propun tuturor întemeierea statului, care ia naștere printr-
un contract încheiat între oameni. Statul, deci, este o necesitate pentru cei bogați. Odată
apărut, el aduce noi opresiuni pentru cel slab și noi puteri pentru cel bogat. Pentru a le
apără libertatea, popoarele își aleg imparati, dar aceștia cu timpul se transformă din
ajutoare ale statului în stăpânii lui. Abuzul conducătorilor statului culminează cu
despotismul, care este treapta extremă a inegalității, „punctul final care închide cercul
și atinge punctul de la care am pornit: aici toți particularii devin egali, pentru ca nu sunt
nimic în raport cu despotul… aici totul ajunge sa se rezume doar la legea celui mai mare
și, prin urmare, la o nouă «stare naturală» deosebită de ceea de la care am pornit prin
faptul ca una era starea naturală în puterea ei, iar cealaltă este fructul unui exces de
corupție”. Astfel, Rouseau ajunge la ideea dialectica a negării negației cu aproape două
decenii înainte de nașterea lui Hegel. Despotul, spune Rouseau, domină numai prin
forță, de aceea el nu se poate plânge când e răsturnat prin forță. Răscoala este, deci, un
act legitim al poporului.
Ideile lui J.J. Ruseau contravin preceptelor crestine care afirma ca:
omul se naste rau, in pacat, orientat spre autodistrugere. Omul nu se poate ajuta singur,
de aceea are nevoie de o interventie supranaturala. Si azi destul de multi impartasesc
ideile lui, psihologia moderna avand la baza acest concept al inocentei umane. Biblia
afirma ca omul este zamislit in pacat si toate gandurile omului sunt indreptate spre rau.
Aceste idei iluministe, mai mult au ajutat, la crearea unor adevarate scoli de gandire in
care omul este considerat reperul central. Ce ne deosebeste de animale? In acceptia lui
Rousseau, doar doua lucruri: principiul auto-conservarii si mila. Animalele nu au relatii
bazate pe compasiune, mila, apreciere, sa nu mai vorbim de dragoste, ci, doar instincte.
Cei care sustin ideile lui Rousseau, pun toata responsabilitatea inrautatirii starii omuli
pe: mediu, societate, educatia precara. Omul este facut rau de altii, el neavand nici o
vina. Omul nefiind vinovat, nu poate fi tras la raspundere.

Biblia afirma ca toate gandurile, cuvintele rostite, actiunile omului natural contravin standardelor
lui Dumnezeu, prin urmare este inevitabila justitia divina si apoi condamnarea. Insusi Isus cand a
fost numit: “Invatatorule bun”, afirma: ” de ce ma numiti bun? Unul singur este bun, si acela este
Tatal Ceresc”.Mai mult pentru a fi bun Biblia afirma ca omul are nevoie de o transformare
radicala, si in urma acestei transformari va fi capabil sa arate bunatate neconditionata si va trai o
viata deplina si integra, care nu se mai interpune justitiei lui Dumnezeu.
DEDU CATALINA 12B