Sunteți pe pagina 1din 1

NINSOAREA

de Lucia Muntean

Când ninge se spune, copii,


Că îngerii scutură-n taină
Steluțele alb-argintii
Ascunse-n a cerului haină,
Iar vântul, copil jucăuș,
Le numără-n zbor și le-adună
În palma făcută căuș
Și-ncepe apoi să le pună
Pe dealuri, pe munți, pe câmpii
Purtându-le sus și în jos,
Pe gene cuminți de copii,
Ca toți să viseze frumos.