Poduri metalice I, An III CFDP, Curs 4

Comportarea oţelurilor la diferite solicitări

Determinarea caracteristicilor mecanice ale oţelurilor utilizate pentru executarea

construcţiilor metalice se face în urma unor încercări de laborator a căror scop este de a
stabili modul de comportare a oţelurilor în anumite condiţii.
Cele mai importante încercări mecanice, prevăzute de standarde, pentru
construcţiile metalice sunt: încercarea la tracţiune, încercarea de duritate, încercarea de
încovoiere prin şoc, încercarea de îndoire.

1.ÎNCERCAREA LA TRACŢIUNE

Încercarea la tracţiune se efectuează conform normelor SR EN 10002-1:1995.

Încercarea constă în aplicarea lentă, continuă, progresivă şi fără şocuri, în general
până la rupere, pe direcţia axei longitudinale a epruvetei, a unei sarcini de tracţiune în
vederea determinării următoarelor caracteristici mecanice:
*limita de curgere superioară (ReH) care reprezintă valoarea tensiunii în
momentul când se observă prima scădere a forţei;
*limita de curgere inferioară (ReL) care reprezintă valoarea cea mai mică a
tensiunii în timpul curgerii plastice neglijând în acest timp eventualele fenomene tranzitorii;
*limita de curgere convenţională (Rp) reprezintă tensiunea care corespunde
unei alungiri procentuale prescrise. Simbolul utilizat este urmat de un indice ce reprezintă
procentajul prescris (de ex.Rp.o,2);
*rezistenţa la tracţiune (Rm) care reprezintă tensiunea corespunzătoare forţei
maxime (Fm)-cea mai mare forţă suportată de epruvetă în cursul încărcării, după depăşirea
limitei de curgere.
*coeficientul de gâtuire (Z) care reprezintă variaţia maximă a ariei secţiunii
transversale produsă prin încercare (So-Su) exprimată în procente din aria secţiunii iniţiale
S − Su
(So): Z = o 100 (1.1)
So
unde:So-aria secţiunii iniţiale a epruvetei;
Su-aria epruvetei în secţiunea de rupere.
*alungirea procentuală după rupere (A) ce reprezintă alungirea remanentă a
L − Lo
lungimii între repere după rupere: A = u 100 (1.2)
Lo
unde:Lo-lungimea iniţială între repere;
Lu-lungimea ultimă între repere.

Diagrama efort-deformaţie

1
 Poduri metalice I, An III CFDP, Curs 4

Încercarea la tracţiune se efectuează pe epruvete cu secţiunea circulară sau

dreptunghiulară.

Tipuri de epruvete pentru

încercarea la tracţiune

Epruvetele pentru care lungimea iniţială între repere este raportată la aria secţiunii
iniţiale prin relaţia Lo = K So se numesc epruvete proporţionale, valoarea coeficientului
K utilizată pe plan internaţional fiind 5,65. În cazul epruvetelor neproporţionale lungimea
iniţială Lo este luată independent de aria secţiunii So. Lungimea epruvetei pregătită pentru
observaţii se numeşte lungime calibrată iar lungimea iniţială Lo reprezintă lungimea pe
care se efectuează observaţiile.

Diagramele fără palier de curgere sunt caracteristice

oţelurilor cu procent mare de carbon, oţelurilor aliate, aliajelor
de aluminiu. În cazul acestor oţeluri se ia drept limită de
curgere efortul căruia îi corespunde o deformaţie remanentă
de 0,2 %.

Pentru calcule practice se admit diagrame cu forme

simplificate.

2
 Poduri metalice I, An III CFDP, Curs 4

Din punct de vedere al comportării la rupere, materialele se împart în două grupe:

- fragile (casante)
- tenace (plastice)

2.ÎNCERCAREA DE DURITATE BRINELL

Această încercare are ca scop determinarea durităţii metalelor, duritatea definindu-

se ca fiind rezistenţa opusă de un metal la pătrunderea în stratul său superficial a unui
corp numit penetrator.
Încercarea de duritate Brinell face parte din metodele statice de încercare şi constă
în apăsarea unei bile cu diametrul D, cu o sarcină F, constantă într-un interval de timp dat,
asupra piesei de încercat.

3
 Poduri metalice I, An III CFDP, Curs 4

Încercarea de duritate

Duritatea Brinell, HB, este raportul dintre sarcina de încercare aplicată F şi aria
urmei sferice lăsate de bila cu diametrul D pe piesa de încercat, relaţia matematică pentru
calculul durităţii fiind:
F
HB = (1.3)
πD
(D − D2 − d 2 )
2
Duritatea se exprimă în unităţi Brinell şi se notează prin simbolul HB urmat de un
grup de cifre separate printr-o bară înclinată, aceste cifre reprezentând în ordine: diametrul
bilei [mm], sarcina de încercare [kgf] şi durata de menţinere a sarcinii [sec]. In cazul
condiţiilor normale de încercare (D=10mm,F=291,2N şi durata de menţinere 10-15sec.) se
utilizează simbolul simplificat HB.

3.ÎNCERCAREA DE ÎNCOVOIERE PRIN ŞOC

Această încercare serveşte la aprecierea tenacităţii oţelului, respectiv a capacităţii

acestuia de a înmagazina lucru mecanic. In funcţie de condiţiile de solicitare, acelaşi
material poate evidenţia la rupere fie o comportare tenace fie o comportare fragilă.

Comportarea unui material se

consideră tenace dacă ruperea lui este
precedată de o deformaţie plastică însemnată.
Comportarea este fragilă dacă deformaţia
plastică respectivă este mică sau neînsemnată.
Din cauza absenţei deformaţiilor plastice
ruperile fragile nu sunt în general previzibile.
Pentru a evita astfel de ruperi, încercările
statice au fost completate cu încercări dinamice
prin şoc. Prin aceste încercări se urmăreşte
evidenţierea sensibilităţii la rupere fragilă a unor
metale în condiţii asemănătoare celor ce pot
interveni în practică. Încercarea constă din
ruperea dintr-o singură lovitură, cu un ciocan
pendul, a unei epruvete prevăzută cu crestătură
în formă de U (epruvete tip Mesnager) sau în
formă de V (epruvete tip Charpy).

4
 Poduri metalice I, An III CFDP, Curs 4

La încercarea epruvetelor cu crestătura în U

rezilienţa se determină ca fiind raportul dintre
energia consumată la rupere (Wo) şi aria secţiunii
iniţiale (So) a epruvetei în dreptul crestăturii şi
anume:

W
KCUWo / h / b = (1.4)
So

unde: Wo-energia potenţială iniţială a ciocanului în daJ; h-adâncimea crestăturii în

mm; b-lăţimea epruvetei.
La încercarea epruvetelor cu crestătura în V se determină energia consumată la
ruperea epruvetei dintr-o singură lovitură. Pentru indicarea caracteristicilor mecanice de
încovoiere prin şoc pe epruvete cu crestătura în V se foloseşte simbolul KVn/b unde n
reprezintă energia potenţială iniţială a ciocanului în daJ iar b reprezintă lăţimea epruvetei
în mm.
Energia de rupere, respectiv rezilienţa se reduce o dată cu scăderea temperaturii.
Reducerea rezilienţei are loc şi dacă materialul devine fragil.

4.ÎNCERCAREA LA ÎNDOIRE

Încercarea la îndoire se execută conform STAS 777-88 aplicabil produselor cu

secţiune plină (circulară sau poligonală),cu diametrul ≥4mm sau grosimea a≥5mm. Scopul
încercării este de a aprecia capacitatea de deformare plastică a metalelor.
Încercarea constă în deformarea plastică prin îndoire lentă, continuă şi fără şocuri a
unei epruvete rectilinii, în jurul unei piese denumite mandrin (dorn) până la un anumit
unghi α între faţa unei ramuri a epruvetei îndoite şi prelungirea celeilalte ramuri, sau până
la apariţia unei fisuri de minim 5mm lungime. Se deosebesc următoarele tipuri de încercări
la îndoire:
*îndoire liberă pe dispozitiv cu role la diferite unghiuri mai mici de 160o;
*îndoire în matriţă profilată la anumite unghiuri;
*îndoire completă la 180o,la diferite distanţe între feţele interioare ale ramurilor deformate
ale epruvetei.

5
 Poduri metalice I, An III CFDP, Curs 4

Încercarea la îndoire

a Curs 5: Îmbinări