Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Facultatea: Stiinte
Specializarea: Psihologie
TULBURARILE DE PERSONALITATE
-2009-
Tulburarile de Personalitate
1. Etiologia
Factori bio-chimici:
Nivelele de acid 5-Hidroxiindolacetic- metabolitul serotoninei- sunt scazute la
persoanele cu tentative de suicid si comportamente impulsive si agresivitate manifesta.
Cresterea serotoninei, cu ajutorul medicamentelor serotonergice de tipul
Fluxotinei, ar produce chiar si modificari ale anumitor trasaturi de personalitate. Odata cu
reducerea fenomenelor depresive, serotonina ar ameliora si alte fenomene neafective cum
ar fi : impulsivitatea, ruminatiile obsesionale, senzitivitatea la rejet, toleranta la frustatie.
Modificarile in sistemul serotoninic- ce ar parea implicat in medierea inhibitiei
comportamentale- au fost constatate la un numar semnificativ de pacienti borderline si de
tip antisocial. Personalitatiile schizotipale au prezentat, in perioadele de vraj psihotic, o
crestere a activitatii dopaminergice.
Neuroticismul ar fi influentat, dupa unele cercetari foarte recente, de existenta a
doua alele ale unei gene implicate in sinteza unui transportor al serotoninei.
Tulburarea antisociala de personalitate, ca si tulburarea schizotipala ar avea o
componenta genetica substantiala, cu tot rolul important ca l-ar juca psihotraume in
prima copilarie, legate de tratamentul brutal si abuzurile fizice si sexuale la care au fost
expuse aceste persoane, mai ales din categoria celor cu comportamente antisociale.
Factorii psihodinamici
Freud considera ca trasaturile de personalitate sunt rezultatul unor fixatii, la una
din stadiile de dezvoltare psihosexuala. Astfel, persoanele cu caracter oral dezvolta
trasaturi caracteriale pasive si dependente, din cauza fixatiei in stadiul oral, in care
dependenta fata de altii, pentru satisfacerea nevoilor alimentare, este dominanta.
Persoanele cu caracter anal sunt incapatanate, econome, hiperconstiincioase din cauza
luptei pentru controlul abilitatii sfincteriene din faza anala a dezvoltarii psihosexluale.
Wilhelm Reich creaza notiunea de armura caracteriala pentru a defini
caracteristicile stilurilor defensive ale unei personalitati, care se protejeaza de impulsurile
interne libidinale si anxietatea interpersonala din relatiile cu persoanle semnificative.
3
doritoare de a fi in centrul atentiei si al laudelor pentru calitati reale, dar si mai
ales inexistente.
Izolarea- este un mecanism caracteristic pentru personalitatile excesiv de
ordonate, obsedate de detalii si de performante conforme cu reguli stricte, de la a
caror abatere nu pot sa se sustraga fara anxietate si profunda nemultumire.
Proiectia- consta in atribuire propriilor sentimente, intentii, suspiciuni,
nerecunoscute ca atare, altor persoane, cu intreaga doza de revolta pe care o
presupune reactia fireasca a unui om nedreptatit fata de acte de injustitie, lipsita
de loialitate si gratitudine, ceea ce caracterizeaza in fond gandirea paranoica.
Scindarea (Splitting)- explica modul de functionare al gandirii si
comportamentelor ambivalente, in care intregul este divizat in aproape toate
situatiile, in parti fie numai “bune” fie numai “rele”. Aceasta gandire dichotimica
si extremista este folosita, intr-o forma extreme de bolnavul psihotic( mai ales
schizofren), dar ea este in buna masura apanajul personalitatii borderline, ce
recurge deseori la “splitting” pentru a-si rezvolva starile sale conflictuale( interne
si externe).
Acting-out- inseamna si traducerea priin actiune a conflictelor si dorintelor
inconstiente cu scopul de a evita fie starea de afectdezagrebila, fie ideea ce
acompaniaza dorintele inconstiente ce un in miscare declansarea acestui
mecanism.
2. Consideratii generale de tratament
Considerata multa vreme a fi o maladie incurabila, tulburarea de personalitate,
prin prisma noilor abordari conceptuale, prezinta noi perspective de abordare terapeutica,
cu optimizarea sanselor de insertie “armonica” intr-o societate complexa, tranzienta ( in
sensul viitorologului Alvin Tofler) si subminata ea insasi de racilele dizarmoniei pe plan
macrosocial.
Impactul comportamentelor lor si incapacitatea lor de a functiona eficient, duce
deseori, contrar conceptelor psihiatriei clasice de la inceputul secolului, la suferinta,
anxietate si depresie. Pe de alta parte, tulburarile caracteriale sunt factori majori de risc
pentru alte imbolnaviri psihopatologice.
Persoanele cu tubburari caracteriale nu recurg in exclusivitate la defense de tip
alloplastic (modificarea mediului si a altor personae, in sensul dorit de personalitatiile
dizarmonice), ceea ce ramane rezervat personalitatilor antisociale (disociale), borderline,
schizotipale, schizoide, in timp ce alte personalitati pot avea acces la defense
autoplastice, in care exista un inceput de rationalizare, in care persoana are tendita sa
intre in raporturirezonabile cu ambianta, neduse la bun sfarsit din lipsa resurselor moral-
volitive ale acestor personalitati.
Primul demers therapeutic optimist, l-au facut psihanalistii prin introducerea in
terapie a analizei caracteriale si a mecanismelor de defense (aparare), imaginat de
Wilhelm Reich (1949) si in care accentual cade pe analizarea opozitiei la invatare si
tendinta la confruntare negativista, ce o au deizarmonicii in fata logicii realitatii.
Experienta terapiei de grup, introdusa de Maxwell Jones (1953), a reusit
valorificarea unor tendinte patologice a personalitatilor dizarmonice (opozitia, eschiva si
confruntarea negativista), care in contextul grupului terapeutic, format din pacienti cu
propriile lor probleme nerezolvate, constituie un anturaj terapeutic ce stimuleaza feed-
back-ul si sanctioneaza, prin presiunea opiniei de grup, recurgerea la mecanisme si solutii
nerealiste, consecinta fiind acceptarea confruntarii cu realitatea.
In cazul terapiei de grup foarte benefice pentru dizarmonic, prin dinamica de
interactiune a opiinilor membrilor grupului se are in vedere modelarea comportamentelor
maladaptive ale acestor personalitati, prin transformarea lor din ego-sintonice in ego-
4
distonice, fata de care pacientul incepe sa se distanteze, realizand anomalia si aberatia din
actele lor comportamentale. Din acest moment intra in actiune eul moral, sau
echivalentele corective, inca in stadiu rudimentar, ale accestei instante din super-ego-ul
individual.
Printr-o culpabilizare bine dozata, chiar cu riscul unei decompensari depresive,
tinute sub control, se poate ajunge la acelasi rezultat, fie prin terapie individuala, dar mai
ales printr-o reusita terapie de grup. Acesta este marele merit al “comunitatii
terapeutice”- o forma complexa de terapie, ce imbina principiile socio-terapiei , terpiei
analitice si terapiei cognitiv-behaviorale..
Terapiile de cuplu si cu familiile dizarmonicilor pot folosi in mod realist si
constructiv unele pattern-uri interpersonale distorsionate de comportament, care prin
complemetaritate ar putea duce la o functionare mai buna a cuplului.
Astfel, o personalitate dependenta poate sa inceapa sa functioneze normal si
eficient, in tandem cu un partener autoritar si dominant. Cei doi membrii ai cuplului obtin
acceptiunea reciproca,a unor comportamente luate separat ca fiind dizarmonice, ceea ce ii
ajuta sa functioneze mai bine impreuna si pe plan social si ocupational.
Terapia, in acest caz, vizeaza facilitarea intelegerii caracterului benefic al unnui
tip de comprtament, intr-un anumit context (familial) si aspectul maladaptativ al aceluiasi
tip de comportament, intr-un alt context (social).
Terapia cognitiv-comportamentale vine sa implineasca optimismul nostru
terapeutic, in opozitie cu nihilsmul traditional care considera dizarmonia de personalitate
incurabila.
Farmacoterapia
Farmacoterapia tulburarilor de personalitate aduce un prinos terapeutic, folosind markerii
dimensiunilor biologice ale acestui tip de psihopatologie, cu raspunsuri promitatoare, ale
medicatiei serotoenergice si neuroleptice moderne, pe anumiti vectori a personalitatiilor
in dificultate (impulsivitate, agresivitate, depresii, trairi psihotice etc.).
5
Tulburarea anankasta (obsesiv-compulsiva) a personalitatii;
Tulburarea dependenta a personalitatii.
Aceste tulburari de personalitate sunt recunoscute de ambele sisteme clasificatorii.
6
Paranoidul manifesta o rezerva si o distanta, care-l determina sa rezoneze afefctiv ce
persoanele din ambientul social intr-un registru afectiv redus, scazut, aparent retional si
stoic sau chiar dispretuitor si ostil.
Cliseul paranoicului suspicios, izolat in carapacea urzelilor sale ranchiunoase,
pregatit sa se razbune pentru prejudiciile aduse persoanei sale, este prea simplist si in
consecinta, nu se suprapune peste intreaga gama de conduite paranoice. Ca intr-un
scenariu de delir indus, in care paranoicul este personajul central si evident “inductor”, el
poate mobiliza persoane sau grupuri de deviati ai unei mistici religioase sectante sau
ideologii extremiste, dovedind “charisma” si mare forta de inductie, cu abilitati potentiale
de fascinare a unor mase mari de oameni.
Pe fundalul supraevaluarii si supraestimarii de sine, dublat de un anumit nivel de
inteligenta si chiar abilitati de viclenie si perfidie, paranoicul poate nutri planuri
megalomane de omnipotenta sau chiar valente mesianice, vizand sa ajunga un lider
providential, cu puteri discretionare. Este momentul de viraj in paranoia psihotica, ceea
ce o dovedeste viata de toate zilele.
Paranoicul, din nevoia de a fi recunoscut, stimat, pretuit in anumite conjuncturi, pe care le
percepe cu mare abilitate in functie de nivelul dotarii sale cognitive, isi mobilizeaza
energiile personale pentru a duce o lupta pe care el si-o imagineaza provientiala, dar
totdeauna in esenta sa subordonata egocentrismului sau nemasurat si urii, ce provine din
atribuirea proiectiva a insucceselor sale personale-altora. Acest tip de paranoic se
angajeaza intr-o adevarata lupta , pe care Kurt Schneider o denumeste “paranoia luptei”
si pe care a poseda mai ales fanaticii de toate spetele reprezentand ideologii extremiste si
folosind trasaturi de rigoare logica, forta persuasiva si forta de inductie sugestiva.
Aceasta categorie de tulburare a personalitatii este destul de des intalnita in
practica (0,5- 2,5 % din populatia generala) si mai ales este maligna manifestarilor
antisociale. Unii autori sunt inclinati sa le incadreze si aceasta categorie nozologica in
categoria personalitatilor disociale.
Diagnostic diferential
Tulburarea deliranta- care este apanajul acestei personalitati si care poate evolua
pe acest fundal de personalitate, constituind frecvent o prelungire in plan psihotic
a acestei personalitati;
Schizofrenia paranoida- care reprezinta ideatie deliranta sistematizata si
nesistematizata, bizara, flagrant ilogica;
Tulburarea depresiva cu manifestari psihotice;
Tulburarea de personalitate histrionica – la care demonstrabilitatea si
sugestibilitatea sunt in prim plan;
Tulburarea de personalitate borderline – caracterizata prin fenomene tumultoase,
stari depresive, afectivitate mai ampla cu tendinte depresive;
Tulburarea de personalitate schizoida – caracterizata prin excentricitate,
ciudatenie, introversie, izolare.
Trebuie evitate:
- In timpul terapiei, tentativele de apropiere cordiala si excesiva de familiaritate.
- Explorarile analitice de profunzime ale nevoilor de dependenta, preocupari
sexuale, pentru a nu spori neincrederea si reactiile violente de respingere din parte
pacientului.
- Terapia de grup, din cauza perceperii sale ca o manevra prea intruziva.
In general se cere calm, tact si prudenta in abordarea terapeutica.
7
TULBURAREA SCHIZOIDA A PERSONALITATII
Diagnostic diferential
Personalitatea schiziotipala cu care impartaseste caracteristicele de
izolare sociala si expresie emotionala redusa sau absenta, dar este lipsita
de tulburarile cognitive si perceptuale specifice acestei tulburari.
Personalitatea evitanta, care isi doreste relatii cu ceilalti semeni, dar le
evita din cauza temerii de a fi rejetat, in timp ce personalitatea schizoida
nu manifesta niciun interes in dezvoltarea de relatii cu ceilalti semeni
umani.
Etiologie
8
Exista o predispozitie genetica pentru acest tip de tulburare, dar importanta unor
trasaturi nespecifice ca impulsivitatea, ostilitatea, violenta se invata in perioada formativa
a copilariei de la membrii familiei, ce dezvolta comportamente de abuz fizic si sexual
asupra lor in aceasta perioada a inceputului de viata sociala. La randul lor, tinerii deveniti
adulti prezinta comportamentele acestui tip de tulburare a personalitatii, contribuind la
cresterea criminalitatii si delicventei, ce are ca urmare masurile coercitive cu care
societatea se apara de acesti indivizi.
Circa 50 % din cei incarcerati in penitenciare se recruteaza din aceasta categorie.
Tabloul clinic
Teama de separare si abandon marcheaza hotarator relatiile interpersonale, cu
investitii de incredere, afectivitate nelimitata, dar osciland intre cei doi poli ai extremelor.
Dichotimizarea oamenilor in rai si buni ar corespunde in plan psihanalitic cu
dichotomizarea partilor (bune si rele) din care se compune personalitatea in ambivalenta
dezvoltarii ontogenetice intr-un anumit stadiu al dezvoltarii persoanei.
Nesatisfacerea nevoilor sale nerealiste, polarizate spre o sursa idealizata de
gratificatie, produce o inversare rapida a investitiilor pozitive in opusul acestora si cum e
firesc, perceperea binefacatorului ca un persecutor malefic.
Orice separare sau doar evocarea unei asemenea intentii este perceputa ca un act
de tradare si abandon care declanseaza stari de mare agresivitate si violenta. Pentru
minimizarea anxietatii de separare poate recurge la comportamente autodestructive ceea
ce ar explica comportamentele depresive si suicidare pe de o parte si comportamentele
agresive sau chiar antisociale, pe de alta parte.
Se creeaza fisuri grave in imaginea de sine in perturbari ale sentimentului de
identitate.
9
TULBURAREA HISTRIONICA A PERSONALITATII
Diagnostic diferential
Diagnostic diferential
Diagnostic diferentiat
12
Bibliografie
13