Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea: “Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea: Stiinte
Specializarea: Psihologie

TULBURARILE DE PERSONALITATE

-2009-
Tulburarile de Personalitate

1. Etiologia
Factori bio-chimici:
Nivelele de acid 5-Hidroxiindolacetic- metabolitul serotoninei- sunt scazute la
persoanele cu tentative de suicid si comportamente impulsive si agresivitate manifesta.
Cresterea serotoninei, cu ajutorul medicamentelor serotonergice de tipul
Fluxotinei, ar produce chiar si modificari ale anumitor trasaturi de personalitate. Odata cu
reducerea fenomenelor depresive, serotonina ar ameliora si alte fenomene neafective cum
ar fi : impulsivitatea, ruminatiile obsesionale, senzitivitatea la rejet, toleranta la frustatie.
Modificarile in sistemul serotoninic- ce ar parea implicat in medierea inhibitiei
comportamentale- au fost constatate la un numar semnificativ de pacienti borderline si de
tip antisocial. Personalitatiile schizotipale au prezentat, in perioadele de vraj psihotic, o
crestere a activitatii dopaminergice.
Neuroticismul ar fi influentat, dupa unele cercetari foarte recente, de existenta a
doua alele ale unei gene implicate in sinteza unui transportor al serotoninei.
Tulburarea antisociala de personalitate, ca si tulburarea schizotipala ar avea o
componenta genetica substantiala, cu tot rolul important ca l-ar juca psihotraume in
prima copilarie, legate de tratamentul brutal si abuzurile fizice si sexuale la care au fost
expuse aceste persoane, mai ales din categoria celor cu comportamente antisociale.

Factorii educationali si de mediu ambiental


Factorii educationali si de mediu ambiental se traduc prin favorizarea producerii
unor tulburari de personalitate, la cei crescuti de mame hiperexigente, hiperprotective sau
excesiv de anxioase ( personalitate obsesionala, pasiv-dependenta sau evitanta).
Mediile culturale care incurajeaza agresivitatea produc un numar mare de
personalitati paranoide si antisociale.
Copiii activi pot parea hiperactivi intr-un spatiu de locuit limitat si
supraaglomerat, in timp ce aceeasi copii , intr-un spatiu locuibil mai mare si cu spatii
adiacente de recreare, se comporta normal.

Factorii psihodinamici
Freud considera ca trasaturile de personalitate sunt rezultatul unor fixatii, la una
din stadiile de dezvoltare psihosexuala. Astfel, persoanele cu caracter oral dezvolta
trasaturi caracteriale pasive si dependente, din cauza fixatiei in stadiul oral, in care
dependenta fata de altii, pentru satisfacerea nevoilor alimentare, este dominanta.
Persoanele cu caracter anal sunt incapatanate, econome, hiperconstiincioase din cauza
luptei pentru controlul abilitatii sfincteriene din faza anala a dezvoltarii psihosexluale.
Wilhelm Reich creaza notiunea de armura caracteriala pentru a defini
caracteristicile stilurilor defensive ale unei personalitati, care se protejeaza de impulsurile
interne libidinale si anxietatea interpersonala din relatiile cu persoanle semnificative.

Intelegerea mecanismelor de defensa a ego-ului, pa care le foloseste cu predilectie o


anumita personalitate, poate ajuta la definirea unui tip de personalitate, atatin conditii de
functionare normala cat, mai ales, pentru recunoasterea tipului de patologie caracteriala
pe care o anumita personalitate o prezinta. Astfel, personalitatea paranoida foloseste cu
precadere proiectia, in timp ce, personalitatea schizoida recurge la retragerea in sine.
2
Cand mecanismele de defensa (de aparare) actioneaza efectiv, indivizii cu
tulburari de personalitate isi pot controla sentimentele de anixietate, depresie, manie,
teama si alte stari de afect.
Homeostazia lor interna este sintona, desi le creeaza dificultati reale in planul
relatiilor cu alte persoane sau cu instante sociale de mentinere a ordinii si echilibrului
social.
Principalul motiv al refuzului de a accepta tratamentul este incapacitatea lor de
a realiza anormalitatea, atat timp cat mecanismele lor de aparare le asigura o stare
aparenta de comfort intern prin controlul cu orice pret al afectelor dezagrealbile.
Ei nu suporta frustratiile si deceptiile inerente vietii normale, recurgand prin
mecanisme de scurtcircuitare la evitarea confruntarii cu realitatea si, deci, la acceptarea ei
cu simt realist si al respectarii valorilor unanim acceptate se societate.
Pentru a progresa in intelegerea producerii comportamentelor acestor personalitati
aberante si in efortul corectiv de interventie terapeutica, pentru ameliorarea functionarii
acestor persoane in ambientul lor social, psihiatrul trebuie sa patrunda mai adanc in
intelegerea acestor mecanisme de aparare, care perpetueaza functionarea defectuasa a
acestora in detrimentul adaptarii lor armonice la o lume schimbatoare si mereu
solicitanta, necesitand mecanisme suple de ajustare, singurele in masura sa asigure o
insertie sociala durabila, chiar cu pretul disconfortului de moment.
Desi, mecanismele acestor persoane sunt rigide, imuabile si impenetrbile, uneori
exista un registru comportamental care face apel la mai multe mecanisme de defensa.
Registrul comportamental rigid, repetitiv, aproape stereotip al acestor persoane,
face apel la anumite mecanisme de aparare- procese psihice inconstiente care impiedica
materialul refulat si pulsiunile libidinale sa devina constiente- si care pot fi intelese in
sens generic, cu echivalarea semantica a expresiilor psihanalitice in continuturi cognitiv-
behaviorale, mai uzitate in psihiatria moderna.
Astfel, aceste mecanisme de aparare sunt la randul lor impartite in :
• Defense narcisice: regresia; identificarea primitiva; proiectia; identificarea
proiectiva.
• Defense imature: acting-out; blocarea; introiectia; regresia; simbolizarea.
• Defense nevrotice: deplasarea; disocierea; externalizarea; inhibitia; formare de
reactii; regresia; sexualizarea.
• Defense mature: altruismul; anticiparea; ascetismul; umorul; sublimarea; supresia.

Psihopatul recurge mai frecvent la defense cu gratificare imediata si ajustare pe termen


scurt si evita defensele de tip matur, care constituie un armistitiu pe termen lung intre eu
si super-eu cu satisfacerea nevoilor spiritual-umanizate ale generozitatii si altruismului.
Cele mai frecvent implicate mecanisme de aparare in tulburarile de personalitate
sunt prezentate succint in cele ce urmeaza:
• Negarea- este un mecanism de aparare prin care evenimentele reale,
neconvenabile homeostaziei idilice a individului, sunt excluse (eliminate) din
constiinta, anihilate sau distorsionate prin modificarea semnificatiilor.
• Fantezia- consta in recurgerea la imaginarea unor situatii, evenimente si persoane,
prin care incapacitatea de relationare in existenta reala isi gaseste un refugiu
temporar din calea anxietatii provocata in confruntarea cu viata reala si oamenii
reali care o populeaza.
• Disocierea- este un mecanism la care recurg mai ales personalitatiile histrionice si
prin care afectele neplacute, generatoare de anxietate si discomfort , sunt inlocuite
cu stari afective placute acceptate de aceste persoane, vulnerabile de altfel si

3
doritoare de a fi in centrul atentiei si al laudelor pentru calitati reale, dar si mai
ales inexistente.
• Izolarea- este un mecanism caracteristic pentru personalitatile excesiv de
ordonate, obsedate de detalii si de performante conforme cu reguli stricte, de la a
caror abatere nu pot sa se sustraga fara anxietate si profunda nemultumire.
• Proiectia- consta in atribuire propriilor sentimente, intentii, suspiciuni,
nerecunoscute ca atare, altor persoane, cu intreaga doza de revolta pe care o
presupune reactia fireasca a unui om nedreptatit fata de acte de injustitie, lipsita
de loialitate si gratitudine, ceea ce caracterizeaza in fond gandirea paranoica.
• Scindarea (Splitting)- explica modul de functionare al gandirii si
comportamentelor ambivalente, in care intregul este divizat in aproape toate
situatiile, in parti fie numai “bune” fie numai “rele”. Aceasta gandire dichotimica
si extremista este folosita, intr-o forma extreme de bolnavul psihotic( mai ales
schizofren), dar ea este in buna masura apanajul personalitatii borderline, ce
recurge deseori la “splitting” pentru a-si rezvolva starile sale conflictuale( interne
si externe).
• Acting-out- inseamna si traducerea priin actiune a conflictelor si dorintelor
inconstiente cu scopul de a evita fie starea de afectdezagrebila, fie ideea ce
acompaniaza dorintele inconstiente ce un in miscare declansarea acestui
mecanism.
2. Consideratii generale de tratament
Considerata multa vreme a fi o maladie incurabila, tulburarea de personalitate,
prin prisma noilor abordari conceptuale, prezinta noi perspective de abordare terapeutica,
cu optimizarea sanselor de insertie “armonica” intr-o societate complexa, tranzienta ( in
sensul viitorologului Alvin Tofler) si subminata ea insasi de racilele dizarmoniei pe plan
macrosocial.
Impactul comportamentelor lor si incapacitatea lor de a functiona eficient, duce
deseori, contrar conceptelor psihiatriei clasice de la inceputul secolului, la suferinta,
anxietate si depresie. Pe de alta parte, tulburarile caracteriale sunt factori majori de risc
pentru alte imbolnaviri psihopatologice.
Persoanele cu tubburari caracteriale nu recurg in exclusivitate la defense de tip
alloplastic (modificarea mediului si a altor personae, in sensul dorit de personalitatiile
dizarmonice), ceea ce ramane rezervat personalitatilor antisociale (disociale), borderline,
schizotipale, schizoide, in timp ce alte personalitati pot avea acces la defense
autoplastice, in care exista un inceput de rationalizare, in care persoana are tendita sa
intre in raporturirezonabile cu ambianta, neduse la bun sfarsit din lipsa resurselor moral-
volitive ale acestor personalitati.
Primul demers therapeutic optimist, l-au facut psihanalistii prin introducerea in
terapie a analizei caracteriale si a mecanismelor de defense (aparare), imaginat de
Wilhelm Reich (1949) si in care accentual cade pe analizarea opozitiei la invatare si
tendinta la confruntare negativista, ce o au deizarmonicii in fata logicii realitatii.
Experienta terapiei de grup, introdusa de Maxwell Jones (1953), a reusit
valorificarea unor tendinte patologice a personalitatilor dizarmonice (opozitia, eschiva si
confruntarea negativista), care in contextul grupului terapeutic, format din pacienti cu
propriile lor probleme nerezolvate, constituie un anturaj terapeutic ce stimuleaza feed-
back-ul si sanctioneaza, prin presiunea opiniei de grup, recurgerea la mecanisme si solutii
nerealiste, consecinta fiind acceptarea confruntarii cu realitatea.
In cazul terapiei de grup foarte benefice pentru dizarmonic, prin dinamica de
interactiune a opiinilor membrilor grupului se are in vedere modelarea comportamentelor
maladaptive ale acestor personalitati, prin transformarea lor din ego-sintonice in ego-

4
distonice, fata de care pacientul incepe sa se distanteze, realizand anomalia si aberatia din
actele lor comportamentale. Din acest moment intra in actiune eul moral, sau
echivalentele corective, inca in stadiu rudimentar, ale accestei instante din super-ego-ul
individual.
Printr-o culpabilizare bine dozata, chiar cu riscul unei decompensari depresive,
tinute sub control, se poate ajunge la acelasi rezultat, fie prin terapie individuala, dar mai
ales printr-o reusita terapie de grup. Acesta este marele merit al “comunitatii
terapeutice”- o forma complexa de terapie, ce imbina principiile socio-terapiei , terpiei
analitice si terapiei cognitiv-behaviorale..
Terapiile de cuplu si cu familiile dizarmonicilor pot folosi in mod realist si
constructiv unele pattern-uri interpersonale distorsionate de comportament, care prin
complemetaritate ar putea duce la o functionare mai buna a cuplului.
Astfel, o personalitate dependenta poate sa inceapa sa functioneze normal si
eficient, in tandem cu un partener autoritar si dominant. Cei doi membrii ai cuplului obtin
acceptiunea reciproca,a unor comportamente luate separat ca fiind dizarmonice, ceea ce ii
ajuta sa functioneze mai bine impreuna si pe plan social si ocupational.
Terapia, in acest caz, vizeaza facilitarea intelegerii caracterului benefic al unnui
tip de comprtament, intr-un anumit context (familial) si aspectul maladaptativ al aceluiasi
tip de comportament, intr-un alt context (social).
Terapia cognitiv-comportamentale vine sa implineasca optimismul nostru
terapeutic, in opozitie cu nihilsmul traditional care considera dizarmonia de personalitate
incurabila.

Farmacoterapia
Farmacoterapia tulburarilor de personalitate aduce un prinos terapeutic, folosind markerii
dimensiunilor biologice ale acestui tip de psihopatologie, cu raspunsuri promitatoare, ale
medicatiei serotoenergice si neuroleptice moderne, pe anumiti vectori a personalitatiilor
in dificultate (impulsivitate, agresivitate, depresii, trairi psihotice etc.).

3. Clasificarea tulburarilor de personalitate

Acceptand cu dificultate lipsa unei idiologii bine definite, in sensul tulburarilor cu


agenti cauzali identificabili prin mijloace accesibile intelegerii patogeniei bolii, se trece la
adoptarea celei mai didactice si electice clasificari a tulburarilor de personalitate, inainte
de a trece la descrierea sumara si succinta a acestora, cu scurte adnotari specifice de ordin
terapeutic, de cele mai adeseori psihoterapeutic si psihanalitic.
Dintre cele doua mari nozologii valabile in psihiatria contemporana vom adopta
sistemul american (DSM IV) cu completarea adusa de sistemul clasificator international
(ICD-10).
Astfel dupa G.Ionescu se desprin urmatoarele categorii de tuburari de
personalitate:

A. Tulburarile de personalitate general validate


• Tulburarea paranoida a personalitatii;
• Tulburarea schizoida a personalitatii;
• Tulburarea disociala a personalitatii;
• Tulburarea borderline a personalitatii;
• Tulburarea histrionica a personalitatii ;
• Tulburarea anxioasa (evitanta) a personalitatii;
5
• Tulburarea anankasta (obsesiv-compulsiva) a personalitatii;
• Tulburarea dependenta a personalitatii.
Aceste tulburari de personalitate sunt recunoscute de ambele sisteme clasificatorii.

B. Tulburarile de personalitete partial validate


• Tulburarea schizotipala a personalitatii;
• Tulburarea narcisica a personalitatii;
Aceste doua tulburari sunt recunoscute doar de nozologia americana (DSM – IV).
• Tulburarea emotional instabila a personalitatii;
Recunoscuta doar de nozologia internationala ICD- 10.

C. Tulburari de personalitate in curs de validare


Acest termen generic este folosit cu multa inspiratie de G.Ionescu, echivaland cu
ceea ce in DSM-IV este mentionat sub apostila de tulburare de personalitate inca
nespecificata.
• Tulburarea pasiv-agresiva;
• Tulburarea depresiva a personalitatii.

D.Tulburari de personalitate controversate


• Schimbarea persistenta a personalitatii dupa o traire catastrofala;
• Schimbarea dupa o boala psihica.

E. Tulburari de personalitate nevalidate


• Tulburarea defetista;
• Tulburarea sadica.

F. Tulburari de personalitate nementionate in actuala clasificare


• Modificarea de personalitate datorita unei modificari organice.

TULBURAREA PARANOIDA A PERSONALITATII

Trasaturile distinctive ale acestei personalitati sunt: suspiciozitatea excesiva si


neincrederea in alti oameni, exprimata printr-o tendinta dominanta, pervaziva, de a
interpreta actiunile altor persoane ca acte deliberate, rau intentionate, batjocoritoare,
amenintatoare si deceptionante la adresa lor.
Din randul acestor personalitati se recruteaza fanaticii, justitiarii, litigantii, politicienii cu
aspiratii mesianice, sotii excesiv de gelosi etc. Acestia sunt neincrezatori in loialitatea,
credibilitatea celor cu care vin in contact, intr-un fel sau altul, manifestand o nejustificata
teama de comploturi, de tradare, infidelitate si diverse acte ostile, prin interpretarea
specifica-prevalentiala a celor mai banale si insignificante gesturi si intentii ale acestor
persoane.
Pot face episodic complicatii psihotice ca raspuns la situatiile de stres. De
asemenea, personalitatea paranoida este considerata ca un factor predispozant la
tulburarile delirante de tip paranoid (etapa prepsihotica a tulburarilor delirante propriu-
zise).

6
Paranoidul manifesta o rezerva si o distanta, care-l determina sa rezoneze afefctiv ce
persoanele din ambientul social intr-un registru afectiv redus, scazut, aparent retional si
stoic sau chiar dispretuitor si ostil.
Cliseul paranoicului suspicios, izolat in carapacea urzelilor sale ranchiunoase,
pregatit sa se razbune pentru prejudiciile aduse persoanei sale, este prea simplist si in
consecinta, nu se suprapune peste intreaga gama de conduite paranoice. Ca intr-un
scenariu de delir indus, in care paranoicul este personajul central si evident “inductor”, el
poate mobiliza persoane sau grupuri de deviati ai unei mistici religioase sectante sau
ideologii extremiste, dovedind “charisma” si mare forta de inductie, cu abilitati potentiale
de fascinare a unor mase mari de oameni.
Pe fundalul supraevaluarii si supraestimarii de sine, dublat de un anumit nivel de
inteligenta si chiar abilitati de viclenie si perfidie, paranoicul poate nutri planuri
megalomane de omnipotenta sau chiar valente mesianice, vizand sa ajunga un lider
providential, cu puteri discretionare. Este momentul de viraj in paranoia psihotica, ceea
ce o dovedeste viata de toate zilele.
Paranoicul, din nevoia de a fi recunoscut, stimat, pretuit in anumite conjuncturi, pe care le
percepe cu mare abilitate in functie de nivelul dotarii sale cognitive, isi mobilizeaza
energiile personale pentru a duce o lupta pe care el si-o imagineaza provientiala, dar
totdeauna in esenta sa subordonata egocentrismului sau nemasurat si urii, ce provine din
atribuirea proiectiva a insucceselor sale personale-altora. Acest tip de paranoic se
angajeaza intr-o adevarata lupta , pe care Kurt Schneider o denumeste “paranoia luptei”
si pe care a poseda mai ales fanaticii de toate spetele reprezentand ideologii extremiste si
folosind trasaturi de rigoare logica, forta persuasiva si forta de inductie sugestiva.
Aceasta categorie de tulburare a personalitatii este destul de des intalnita in
practica (0,5- 2,5 % din populatia generala) si mai ales este maligna manifestarilor
antisociale. Unii autori sunt inclinati sa le incadreze si aceasta categorie nozologica in
categoria personalitatilor disociale.

Diagnostic diferential
• Tulburarea deliranta- care este apanajul acestei personalitati si care poate evolua
pe acest fundal de personalitate, constituind frecvent o prelungire in plan psihotic
a acestei personalitati;
• Schizofrenia paranoida- care reprezinta ideatie deliranta sistematizata si
nesistematizata, bizara, flagrant ilogica;
• Tulburarea depresiva cu manifestari psihotice;
• Tulburarea de personalitate histrionica – la care demonstrabilitatea si
sugestibilitatea sunt in prim plan;
• Tulburarea de personalitate borderline – caracterizata prin fenomene tumultoase,
stari depresive, afectivitate mai ampla cu tendinte depresive;
• Tulburarea de personalitate schizoida – caracterizata prin excentricitate,
ciudatenie, introversie, izolare.
Trebuie evitate:
- In timpul terapiei, tentativele de apropiere cordiala si excesiva de familiaritate.
- Explorarile analitice de profunzime ale nevoilor de dependenta, preocupari
sexuale, pentru a nu spori neincrederea si reactiile violente de respingere din parte
pacientului.
- Terapia de grup, din cauza perceperii sale ca o manevra prea intruziva.
In general se cere calm, tact si prudenta in abordarea terapeutica.

7
TULBURAREA SCHIZOIDA A PERSONALITATII

Este definita prin:


• Raceala emotionala, detasare, indiferenta si tendinta de izolare;
• Sociabilitate foarte redusa, aproape inexistenta;
• Evitarea raporturilor inter-umane afective si intime, preferinta
pentru activitati solitare (lectura, auditii muzicale);
• Performante profesionale bune , in activitati care exclud
interrelationarea umana.
Etiologie
Studii genetice confirma o legatura de asociere cu schizofrenia, pentru care ar
constitui o structura de personalitate predispozanta. Cu personalitatea schiziotipala ar
exista de asemeneao inrudire genetica.

Diagnostic diferential
• Personalitatea schiziotipala cu care impartaseste caracteristicele de
izolare sociala si expresie emotionala redusa sau absenta, dar este lipsita
de tulburarile cognitive si perceptuale specifice acestei tulburari.
• Personalitatea evitanta, care isi doreste relatii cu ceilalti semeni, dar le
evita din cauza temerii de a fi rejetat, in timp ce personalitatea schizoida
nu manifesta niciun interes in dezvoltarea de relatii cu ceilalti semeni
umani.

TULBURAREA ANTISOCIALA A PERSONALITATII

Acest concept se defineste printr-un “pattern pervaziv de comportamente


antisociale, in dispretul si desconsiderarea oricaror drepturi ale altor persoane –
corespunzand unei incapacitati de a se conforma normelor sociale” (Gunderson).
Aceste persoane comit o sumedenie de acte ilegale, reprobabile, indreptate
impotriva intereselor, drepturilor, demnitatii altor persoane, fara o urma de regret, pentru
raul ce-l cauzeazarepetitiv si fara a invata din experientele trecute. Nu cunosc
sentimentele de crutare sau de vinovatie, pot in schimb disimula excelent, mai ales daca
au un anumit nivel intelectul. Intentiile lor malefice sunt indreptate impotriva anumitor
persoane sub masca unor comportamente conforme cu normele societatii in care isi
desfasoara existenta. Pot avea sarm, charisma, pe care le folosesc cu multa abilitate
pentru a seduce, insela si exploata cintea si naivitatea unor persoane de buna credinta, in
dorinta lor de a-si realiza scopurile fara niciun scrupul.Unii incercand o adevarata placere
sadica prin durerile si distrugerile fizice si morale ce decurg din actele lor premeditate si
calculate la rece.
Desi tulburarea de personalitate antisociala este cotata ca o boala psihica,
responsabilitatea fata de actele pe care le comit este conservata in totalitate, in plan
juridic. Tulburarea antisociala a personalitatii este precedata de tulburari de
comportament la varsta copilariei si in adolescena, astfel incat se realizeaza o continuitate
de conduite nocive si contrare normelor morale.

Etiologie

8
Exista o predispozitie genetica pentru acest tip de tulburare, dar importanta unor
trasaturi nespecifice ca impulsivitatea, ostilitatea, violenta se invata in perioada formativa
a copilariei de la membrii familiei, ce dezvolta comportamente de abuz fizic si sexual
asupra lor in aceasta perioada a inceputului de viata sociala. La randul lor, tinerii deveniti
adulti prezinta comportamentele acestui tip de tulburare a personalitatii, contribuind la
cresterea criminalitatii si delicventei, ce are ca urmare masurile coercitive cu care
societatea se apara de acesti indivizi.
Circa 50 % din cei incarcerati in penitenciare se recruteaza din aceasta categorie.

Comorbiditatile cu risc crescut sunt:


• Abuzul se substante si dependenta;
• Tulburari depresiv-anxioase intricate;
• Tulburarea de control a impulsurilor;
• Existenta concomitenta a tulburarilor de personalitate de tip narcisic, borderline si
histrionice.

TULBURAREA BORDERLINE A PERSONALITATII

Acest concept de structura a personalitatii este, mai curand, o forma atipica de


depresie, decat o forma atipica de schizofrenie. Situat la granita a trei arii nozografice
diferite (nevroza, psihoza, psihopatia), s-a impus treptat cu toate aparentele inadvertente
ale inceputului.
Este un concept cuprinzator si bine adaptat unei realitati clinice complexe, cu multe
intrepatrunderi si neincadrari in granite nozologice riguroase. Nu este un concept
“passepartout”, cum nedrept i-a fost acordat acest apelativ de unii autori francofoni, el
fiind, oricum, o tulburare majora de personalitate la “granita cu depresia si psihoza
schizoforma.
Psihanalitic se constata o frecventa a bandonului maternal in plan
afectiv,emotional si al nevoilor de incredere ( basic trust), ale copilului in perioada de
varsta 2-3 ani, care genereaza maine, revolta si ura de sine, ceea ce duce la incapacitatea
unor investitii afective si relationale stabile la varsta adulta.

Tabloul clinic
Teama de separare si abandon marcheaza hotarator relatiile interpersonale, cu
investitii de incredere, afectivitate nelimitata, dar osciland intre cei doi poli ai extremelor.
Dichotimizarea oamenilor in rai si buni ar corespunde in plan psihanalitic cu
dichotomizarea partilor (bune si rele) din care se compune personalitatea in ambivalenta
dezvoltarii ontogenetice intr-un anumit stadiu al dezvoltarii persoanei.
Nesatisfacerea nevoilor sale nerealiste, polarizate spre o sursa idealizata de
gratificatie, produce o inversare rapida a investitiilor pozitive in opusul acestora si cum e
firesc, perceperea binefacatorului ca un persecutor malefic.
Orice separare sau doar evocarea unei asemenea intentii este perceputa ca un act
de tradare si abandon care declanseaza stari de mare agresivitate si violenta. Pentru
minimizarea anxietatii de separare poate recurge la comportamente autodestructive ceea
ce ar explica comportamentele depresive si suicidare pe de o parte si comportamentele
agresive sau chiar antisociale, pe de alta parte.
Se creeaza fisuri grave in imaginea de sine in perturbari ale sentimentului de
identitate.

9
TULBURAREA HISTRIONICA A PERSONALITATII

Caracteristica acestei personalitati este o emotionalitate excesiva, labila si foarte plastica,


dublata de o nevoie de a polariza atentia si interesul celorlalti. (DSM IV).
Interactiunea cu alte persoane pastreaza tendinta de erotizare si provocare
seductiva, excesiva si inadecvata. Prezinta tendinte exagerate de dramatizare si
teatralizare a celor mai banale situatii. Sugestibilitatea excesiva ii face sa prezinte mari
fluctuatii emotionale legate de prezenta unor persoane sau imprejurari. Par inzestrati cu o
afectivitate bogata, dar in fond sunt lipsiti de consistenta sentimentelor, fiins absorbiti de
scoaterea in valoare a calitatilor de care dispun sau pe care le pot simula.
Comportamentele seductive nu vizeaza finalizare sexuala, femeile fiind de multe ori
frigide, iar barbatii cu tulburari de dinamica sexuala. Caracterul extrovert si sociabilitatea
sunt de suprafata, aceste persoane fiind incapabile de prietenie autentica, de generozitate
si altruism, egofilia lor impiedicandu-i sa caute si/ sau sa gasesca autenticul in ceilalti.

Diagnostic diferential

• In primul rand cu personalitatea borderline, la care poate coexista si aceasta


tulburare de personalitate;
• Tulburarea de somatizare poate sa apara ce frecventa mare la acest tip de
personalitate;
• Existenta frecvent decompensari disociativ-conversive, care diversifica tabloul
clinic pentru diagnosticul diferential, in anumite maladii somatice de diverse
gravitati si etiologii;
• Trebuie mentionata posibila comorbiditate cu:
- toxicomaniile,
- alcoolismul ,
- tulburarea depresiva majora- realizand in acest din urma caz tablouri
istero-depresive, deloc de subestimat sub aspectul severitatii si care par a
raspunde mai favorabil terapiei cu IMAO (Parnate- tranilcipramina).

• Nu trebuie subestimat santajul suicidar, existand risc vital major.

TULBURAREA EVITANTA A PERSONALITATII

Aceste persoane sufera de :


• Timiditate excesiva;
• Evitarea relatiilor interpersonale,
• Excesiva hipersensibilitate la evaluarile negative;
• Izolare sociala;
• Inhibitie sociala;
• Sentimente de inferioritate.
Prevalenta este cuprinsa intre 1-10 % din populatia generala.
Aceste personalitati prezinta un risc crescut pentru comorbiditati, pentru tulburari
depresive si anxioase ( in special fobia sociala- tipul “complex”- generalizat). Se pot
intrica concomitent si cu alte tulburari de personalitate: schizotipal, dependent paranoid,
borderline. Dominant este sentimentul de inferioritate, care il face sa evite contactele
sociale, iar teama de respingere il infraneaza de la activitatiile care i-ar permite o
valorizare superioara si o afirmare conforma aptitudinilor reale.
10
Diagnostic diferential

• Este foarte greu de realizat cu personalitatea dependenta, cu care seamana in buna


masura , caracteristica acesteia din urma fiind dependenta neconditionata si
incapacitatea asumarii unor decizii.
• De fobia sociala diferentierea este si mai greu de realizat, unii autori
considerandu-le tulburari similare. In fobia sociala pacientii evita mai degraba
situatii specifice, decat contacte interpersonale.
• De tulburarea paranoida a personalitatii se distinge prin tendinta de a nu iesi in
evidenta din cauza evaluarilor prin prisma sentimentului de inferioritate, in timp
ce paranoizii, interpretand in mod specific si nereal atitudinile celorlalti, manifesta
suspiciozitate, agresivitate, chiar spirit belicos.
• Personalitatea schizoida nu-si doreste relatia sociala pe care anxiosul o evita din
timiditate, dorindu-si apropierea fireasca de alte fiinte umane.

TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVA A PERSONALITATII

Caracteristicele acestei personalitati sunt:


• Spiritul excesiv de ordine;
• Rigurozitate;
• Perfectionismul;
• Meticulozitatea duse aproape pana la absurd.

Exigenta lor in executarea si controlul atributiilor profesionale este proverbiala,


situandu-i printre cei mai eficienti profesionalisti.
Confruntarea cu situatiile noi ii pun in mare dificultate, din cauza indeciziei,
rigiditatii, inflexibilitatii lor si a incapacitatii de a face compromisuri.Principalitatea lor
marcheaza teama de schimbare, care ar duce la modificarea patternului rigid de norme de
conduita, fapt care, ar presupune o capacitate de anticipare si improvizare a unor solutii
noi, mai redusa ca la celelalte persoane normale.
Sunt predispusi riscului de a face decompensari depresive majore si tulburari
anxioase.

Diagnostic diferential

• Este foarte dificil de realizat intre tulburarea obsesiv-compulsiva de personalitate


si “nevroza” obsesiv-compulsiva, ca tulburare din cadrul tulburarilor anxioase.
• Nu trebuie omise din diagnosticul diferential tulburarile de personalitate
narcisica, schizoida si dissociala.

TULBURAREA DEPENDENTA A PERSONALITATII

La persoanele cu tulburare dependenta a personalitatii exista o nevoie excesiva de


a fi protejati si ocrotiti de alte persoane, fata de care dezvolta comportamente de
subordonare si aderenta totala, in ciuda faptului ca au toate abilitatile fizice si intelectuale
de a duce la indeplinire activiatile curente.
Neincrederea in foretele proprii, subestimarea capacitatilor personale ii determina
sa caute in alte persoane, pa care le valorizeaza la cote foarte inalte forta motivationala a
11
initierii unor actiuni, a luarii unor decizii si a asumarii unor responsabilitati, atribute in
totalitate fortei si puterii caracteriale a persoanei fata de care se simt dependenti si
ocrotiti. Stima de sine scazuta si indoiala in fortele proprii, ii duc la evitarea pozitiilor de
responsabilitate.
Daca relatia de dependenta inceteaza dintr-un motiv sau altul, ei se simt
neajutorati si deznadajduiti, pana la gasirea, de multe ori nu totdeauna inspirata si
corespunzatoare intereselor personale, a unei persoane cu care sa refaca aceasta ecuatie
relationala de dependenta, nu rareori detrimentala intereselor personale.
Criteriile DSM IV accentueaza :
• Dificultatea luarii deciziilor curente;
• Lipsa de opinii personale;
• Teama de contrazicere si rejet;
• Teama de a initia proiecte personale din lipsa de incredere in fortele proprii;
• Teama de singuratate din cauza neincrederii in posibilitatiile de a-si purta singuri
de grija.
Reprezinta circa 0.5 % din totalul tulburarilor de personalitate.

Diagnostic diferentiat

• In primul rand cu alte tulburari de personalitate, cum ar fi:


- tulburarea evitanta de personalitate, in care exista tendinta de evitare a
regulilor sociale;
- tulburarea histrionica de personalitate, in care predomina nevoia de a se
plasa in centrul atentiei publice;
- tulburarea borderline de personalitate, in care exista instabilitate si
impulsivitate.

• Alta entitate ce trebuie diferentiata este tulburarea de panica cu agorofobie, unde


persoanele afecctate de boala recurg la alte persoane pentru a lupta cu anxietatea.

12
Bibliografie

American Psychiatric Association, (2003). Manual de Diagnostic si Statistica a


Tulburarilor Mentale Editia IV. Bucuresti:Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania.

Friedmann, C, (2000).Psihiatrie.(pp. 237-264) Tulburarile de Personalitate


Constanta: Ex Ponto

Lazarescu,M, (2007). Tulburarile de Personalitate. Bucuresti: Polirom

13