A.

Transalpina – “Poteca Dracului”

I. Introducere
Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali.
Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele
(la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din
județul Alba. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii.
Transalpina străbate patru județe - Gorj,
Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai
mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se
prezintă ca o "șosea de creastă", trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru
(2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).
Traseul Transalpinei are o lungime de:

 141 km de la Novaci (Gorj) la Saliste (Sibiu) - acesta fiind traseul original al

Transalpinei
 137 km de la Novaci (Gorj) la Sebes (Alba) pentru cei care aleg aceasta ruta.
și se parcurge in 3 ore - fara trafic si pauze / 4 ore cu trafic / 5 ore cu trafic si pauze.
 II. Istoria Transalpinei
Transalpina, denumita si "Drumul Regelui" face legatura intre Transilvania si
Oltenia. Aflata la peste 2.000 de metri altitudine, este cel mai înalt drum din România
care poate fi traversat cu maşina, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145
m).
Desi mai inalta decat Transfagarsanul este mai putin cunoscuta decat acesta
pentru ca pana in 2009 nu a fost niciodata asfaltat chiar daca figura ca si drum national
pe toate hartile, fie ele tiparite sau GPS.
In 2009 a inceput asfaltarea si modernizarea acestui drum pe o distanţă de 148 de
kilometri, între Sebeş, judeţul Alba si Bengesti judeţul Gorj. In 2012 pe mai mult de 99%
din traseul Transalpinei primul strat de asfalt a fost asternut. Se preconiza ca intreaga
Transalpina va fi asfaltata si modernizata pana la finele anului 2012 insa lucrarile au
fost oprite pentru ca firma constructoare a intrat in insolventa si este in proces cu Statul
Roman.
Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susţin că a fost construit
prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe
hărţile de istorie este trecut sub denumirea de "coridorul IV strategic roman".
Există şi o legendă locală, care spune că, la sfârşitul secolului XVIII-începutul
secolului XIX, fiecare familie de localnici a participat la construirea unei porţiuni din
acest drum, în funcţie de posibilităţile fizice şi financiare ale sale. Potrivit altor surse,
şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului razboi mondial , din
raţiuni militare, însă a fost foarte puţin folosită. Transalpina a fost reconstruită în
perioada interbelică şi dată în folosinţă în 1938, când a fost inaugurată de regele Carol
al II-lea. Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, când
germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci
Transalpina a fost foarte puţin întreţinuta fiind accesibila doar masinilor de teren.
Traseul era folosit din timpuri stravechi de catre pastorii din Marginimea Sibiului
care isi treceau turmele in Oltenia, fiind nu mai mult decat o cararuie prapastioasa
pentru cai, numita sugestiv "Poteca Dracului".
Inaugurarea Transalpinei s-a facut in primele zile ale anului 1938 de catre regele
Carol al II-lea la Poiana Sibiului. La acea vreme, drumul era considerat o mare
realizare tehnica, cu rol economic, strategic si militar, cu atat mai mult cu cat oamenilor
le era proaspata in minte perioada in care li se impusese religia catolica si cand unele
familii au plecat pe acest drum pentru a-si pastra traditia.
Conform memoriilor localnicilor, circa 200 de localnici din Jina, aflat acum in
judetul Sibiu, insotiti de preotul satului, au luat drumul bejaniei, traversand muntii pe
"Poteca Dracului" si stabilindu-se in localitati precum Corbii de Piatra, Novaci sau
Vaideeni. Asa se explica si faptul ca locuitorii din Marginimea Sibiului si cei din
localitatile Novaci, Vaideeni si Babeni, aflate dincolo de munti, in judetul Valcea, au
aceleasi costume nationale, aceleasi traditii si aceeasi ocupatie: pastoritul, fiind
cunoscuti sub numele de "ungureni".
Transalpina, Drumul Regelui, porneste din Jina de unde coboara pe o distanta
de 7 km pana la Sugag. De aici incepe urcusul. Dupa cativa kilometri se ajunge la
barajul Tau si apoi la barajul Oasa. Transalpina continua traversand in partea stanga
barajul Oasa mergand apoi pana la Obarsia Lotrului.
Tot de la barajul Oasa, in dreapta, se poate lua spre colonia de la "Fetita", unde s-a
construit o manastire. De acolo, urcand spre Sureanu, se trece prin "Luncile Prigoanei",
un loc de trista amintire pentru localnici, deoarece aici erau pedepsiti cei ce vroiau sa
plece in bejenie, si se ajunge la Cabana si Iezerul Sureanu, magnific descris de Lucian
Blaga, in scrierea "Hronicul si cantecul varstelor". Vechea cabana Oasa este acoperita
acum de apele lacului de la barajul cu acelasi nume, ca de altfel si celebrul "brad
stramb" al lui Mihail Sadoveanu.
De la Obarsia Lotrului, aflata intr-o vale cu o deschidere foarte frumoasa, sunt mai
multe posibilitati: se poate merge in stanga spre Brezoi ce se afla la circa 60 km,
trecand pe langa Lacul Vidra si apoi prin statiunea Voineasa, sau in dreapta spre
Petrosani, cale de 35 de km. Pentru a continua insa Drumul Regelui, Transalpina DN
67C, trebuie mers inainte spre Novaci. De fapt, de abia acum incepe cea mai
spectaculoasa parte a Drumului Regal, drumul prin zona alpina, adevarata Transalpina.
Serpentinele se insiruie una dupa alta, ducandu-ne in locuri tot mai inalte: Stefanu,
Carbunele, Muntinu, Urdele. Dintr-o data muntele dispare, iar in fata se intinde platoul
de langa Varful Carbunele si Iezerul Muntinu de unde se coboara in Caldarea Urdele,
pentru ca mai apoi sa se urce in Pasul Urdele, punctul cel mai inalt al Transalpinei -
2145 m. Drumul coboara pe langa Varful Papusa in Statiunea Ranca si apoi la Novaci
unde ia sfarsit Transalpina.
In 1938, la inaugurarea Transalpinei, Carol al II-lea si suita sa au parcurs traseul
Novaci - Salistea in opt ore. In zilele noastre, Transalpina este parcursa intr-un timp de
aproximativ 3 - 4 ore in functie de trafic si de opririle calatorului.
 B. Parcul Național Porțile de Fier

I. Introducere
Declarat În 1998, acest parc este cel mai mare din România, cuprinde 14
rezervaţii ştiinţifice cu protecţie integrală, aflate de-a lungul Defileului Dunării şi Porţilor
de Fier până la Schela Cladovei. Această zonă deosebit de complexă este în bună
parte pregătită pentru a intra în circuitul de valori cultural-turistice al Europei. La
Drobeta Tr. Severin, Orşova, Berzeasca şi Moldova Nouă s-au format Centre de
Informare ale Parcului, dotate cu expoziţii, material documentar, urmând ca în cadrul
acestor structuri să se deruleze programe de ocrotire şi studiere a habitatelor din acest
spaţiu carpato-dunărean.

II. Defileul şi Clisura Dunării - Cazanele

Întinzându-se pe o suprafaţă de 120 km, de la Baziaş până la Porţile de Fier, este cel
mai lung defileu de pe cursul Dunării şi unic în Europa prin grandoarea configuraţiei
sale. Prezintă o succesiune de bazinete depresionare ce alternează cu clisuri, în
Cazanele Mari şi Mici lăţimea fluviului încorsetându-se pe alocuri până la 150 m.În urma
construirii hidrocentralei la Porţile de Fier, prin dimensiunea noului lac de retenţie,
Defileul Dunării şi îndeosebi zona Cazanelor au scăpat de grozăvia învolburării apelor
prin strâmtorile marcate de versanţii abrupţi. S-au numit Cazane pentru că aici, prin
coridoare cu fiorduri, apa părea că fierbe clocotitor şi întunecat. Firul apei zigzaga după
cum îşi făcuse loc pentru albie printre stânci. Acest aspect se vede şi azi de pe puntea
vasului, care o dată ajuns în Cazanele Mari trece dintr-un golf într-altul ocolind pereţi
stâncoşi ce apar brusc în faţa vasului, însă acest decor nu mai este înfricoşător.
Liniştea lacului urcă până la intrarea Dunării în ţară, la Baziaş, şi se simte până la
Belgrad.

Pornind de la Orşova, mai sus în dreptul localităţii Eşelniţa începe intrarea în Cazanele
Mici. Drumul prin Defileu se parcurge pe apă sau pe uscat. Şoseaua este săpată în
stâncă pe mai multe porţiuni. În dreptul fostei localităţi Ogradena, vasul se apropie de
malul sârbesc pentru a se citi inscripţia de pe Tabula Traiana, amintind drumul legiunilor
romane din anii 101-104, când meşterii au tăiat muntele pentru a construi şoseaua pe
malul sârbesc. La km D 967,3 peretele Ciucarului Mic este despicat de Valea Mraconiei.
Vasele şi maşinile staţionează aici pentru a vizita complexul turistic cu acelaşi nume. La
prima vedere: chipul dacic al lui Decebal dăltuit în stâncă şi mănăstirea Mraconia parcă
răsărind din fluviu. Mai sus, pe valea dintre munţi se poate vizita micul golf al Mraconiei
înconjurat de cabane, tabăra de elevi, tabăra de pictură.
La km D 970 lacul se lăţeşte brusc formând Golful Dubovei, de aici în sus intrându-se în
spectacolul Cazanelor Mari, unde Dunărea străbate abrupturile albe ale Ciucarului Mare
(cota maximă 318 m) şi vizavi ale Ştirbătului Mare (cota maximă 768 m), albia fluviului
având aici lăţimea minimă de 150 m şi adâncimea maximă de 80 m. Grandoarea
Cazanelor Mari se vede aici numai navigând pe Dunăre, şoseaua ocolind masivul
muntos.

Mai sus, la km D 985 se află înecate ruinele cetăţii medievale Tri Kule (sec. XIV), din
care se mai văd două turnuri răsărind din apă. La km D 1000 apar stâncile calcaroase
ale Grebenului, şoseaua străbate, deasupra lacului, peste roci mărnoase şi calcare
roşcate.

Mai sus, unde începe intrarea (din amonte) în Cazanele Mari, ţâşneşte din ape un
pinten al stâncii Babacai, loc unde altădată marinarii staţionau şi făceau rugăciuni, căci
urma coborârea în fioroasele Cazane.

Cele două Cazane formează o rezervaţie complexă pe o suprafaţă de 150 ha.

Spectacolul este oferit de înaltul decor, munţii se văd în toată verticalitatea lor coborând
abrupt pe maluri, adâncindu-se în fluviu, tăiaţi de fluviu de-a lungul pereţilor stâncoşi.
Vegetaţia cuprinde specii rare, submediteraneene: Clopoţeii Cazanelor, mojdreanul,
cărpiniţa, lemnul râios, alunul şi vişinul turcesc, stejarul pufos, arţarul trilobat, liliacul
sălbatic, stânjeneii de stâncă, Laleaua de Cazane, specie unică pe glob. Specifice zonei
sunt şi reptilele: broasca ţestoasă de uscat, vipera cu corn, şopârlele rare (Laceratele
taurică, muralis, particola), insecte: fluturii de peşteră, scorpionul carpatic etc. La Şviniţa
se află rezervaţie paleontologică, formată din depozite fosilifere jurasice şi danubiene.
Punctul fosilifer Şviniţa, pe pârâul Saraoschi, cu calcare bogate în amoniţi (peste 60 de
forme, unele ca nişte melci uriaşi, contemporani cu dinozaurii), se poate vizita numai cu
vaporul în locul numit Pescărie.

Senzaţionale sunt descoperirile arheologice din peşterile Defileului: peşterile Clemente

şi Cuina Turcului de la Dubova, cu obiecte antropomorfe din epipaleolitic: ceramică,
obiecte de podoabă (cele mai vechi din România), unelte de piatră cioplită, unelte
folosite de pescari şi vânători în urmă cu peste 15.000 de ani. Alte obiecte sugerează
că grecii întreţineau legături comerciale cu locuitorii din Clisură. Localnicii au descoperit
Peştera cu picturi (Chindia) care datează din epoca metalelor. Peştera Ponicova este
cea mai mare şi cea mai spectaculoasă din Defileu. Se află în Ciucarul Mare, pe o
lungime de 1166 m, străpunsă de pârâul Ponicova. Are mai multe galerii, din care
Galeria Liliecilor de peste 100 m lungime, 60 m lăţime şi 30 m înălţime - o mirabilă
catedrală subterană. Peştera Veterani este imensă şi umanizată, a fost folosită ca punct
strategic de daci şi romani, de austrieci şi turci, putând adăposti peste 700 de soldaţi. A
fost fortificată de generalul austriac Veterani, de unde şi numele peşterii.
Alte atracţii pitoreşti din Podişul Mehedinţi

Peştera Izvernei, Peştera Nutului din satul Balta, numeroase alte peşteri (peste o sută), multe
neexplorate încă; Cheile Coşuştei; bisericile de lemn; pădurile de castani cu fructe dulci din Bâlvăneşti,
Balta, Izverna, Ponoarele, Baia de Aramă; gospodării tradiţionale cu arhitectură specifică zonei de munte
şi podiş, cum sunt cele din localitatea Balta (casele familiilor: Aniţescu, Sitaru, Stănchescu, Nicolescu);
localităţi balneoclimaterice: Bala, Balta, Negoieşti; localităţi de interes vânătoresc şi pescăresc: Obârşia
Cloşani, Izverna, Bahna; localităţi etno-folclorice: Balta, Iloviţa, Cireşu, Ponoarele, Izverna.