Sunteți pe pagina 1din 96

Elise Nicoleta VALCU

INTRODUCERE IN DREPTUL
MATERIAL AL UNIUNII EUROPENE
FUNDAMENTE TEORETICE, TESTE
GRILA, APLICAŢII ŞI STUDII DE CAZ

Manual universitar pentru


Învăţământul Frecvenţă Redusa

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PITEŞTI


- 20 16 -
Cursul Introducere in dreptul material al Uniunii Europene: fundamente
teoretice, teste grilă, aplicaţii şi studii de caz, este destinat studenţilor Facultăţii de
Ştiinţe Economice şi Drept a Universităţii din Piteşti, forma de învăţământ frecvenţă
redusă, programul de studiu Drept.
- numărul de credite - 5 puncte credit
- numărul ore de studiu individual - 24
- numărul ore de pregătire tutoriale - 24
- forma de finalizare examen, semestrul I

SI - Evaluare finală. 50%


(curs)
Seminar -studiu de caz 20%
Structura
notei - Verificarea periodica a cunoştinţelor asimilate prin
aplicarea lucrarii scrise 1 15%

-Verificarea periodica a cunoştinţelor asimilate prin


aplicarea lucrarii scrise 2 15%

Obiectivele cursului:
 Identificarea si inţelegerea instrumentelor juridice unionale
 Deprinderea in analiza comparativa a legislatiei unionale cu normele interne de
transpunere
 Identificarea principalelor politici unionale prezentate studentului.
 Identificarea legislatiei adecvate politicile prezentate.
 Corelarea instrumetelor juridice unionale cu legislatia nationala de
implementare.
 Cooperarea în echipe de lucru pentru solutionarea studiilor de caz.
 Utilizarea unor metode specifice de elaborare a studiilor de caz specifice
domeniului.

REFERENŢI ŞTIINŢIFICI: Prof. univ. dr. Didea Ionel


Conf. univ. dr. Nenu Carmen

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


VÂLCU, ELISÉ
Introducere în dreptul material al Uniunii Europene - Fundamente
teoretice, teste grilă, aplicaţii şi studii de caz : manual universitar pentru
Învăţământul Frecvenţă Redusă / Elise Nicoleta Vâlcu. - Piteşti : Editura
Universităţii din Piteşti, 2016
Conţine bibliografie
Index
ISBN 978-606-560-525-1

34
CUPRINS

Unitatea de învăţare 1 -INTRODUCERE./7


1.1.Obiectivele cursului /7
1.2.Concepţia curriculară/7
1.3.Scopul unităţilor de învăţare /7
1.4.Tematica unităţilor de învăţare/7
1.5. Bibliografie generală /8

Unitatea de învăţare 2- CETĂŢENIA EUROPEANĂ/10


2.1. Obiective /10
2.2. Consideraţii generale privind conceptul de cetăţenie europeană /10
2.2.1.Noţiunea de cetăţenie europeană /10
2.2.2.Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională /11
2.2.3.Cetăţenia europeană reglementată prin tratatele comunitare
2.3. Statutul cetăţeanului european /11
2.3.1. Dreptul de libera circulaţie şi de sejur pe teritoriul statelor
membre /12
2.3.2. Dreptul de a vota şi de a fi ales pentru Parlamentul European
şi în alegerile municipale ale statului membru în care locuieşte,
în aceleasi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat /13
2.3.3 Dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile
diplomatice sau consulare ale altui stat membru atunci când se
afla pe teritoriul unei ţări în care ţara sa nu este reprezentată, în
aceleaşi condiţii ca şi unui cetăţean al respectivului stat membru/15
2.3.4. Dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European /15
2.3.5. Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Mediatorul
European) pentru examinarea cazurilor de administrare
defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare/16
2.4. Rezumat /17
2.5. Lucrare de verificare/18
2.6. Bibliografie /18

Unitatea de învăţare 3-LIBERTATEA DE CIRCULAŢIE ŞI ŞEDERE A


RESORTISANŢILOR ÎN SPAŢIUL UE /19
3.1. Obiective /19
3.2. Definirea conceptelor specifice institutiei conform Directivei 2004/38/CE /19
3.3. Dreptul de intrare si de sedere pentru o perioada mai mica de 3 luni /20
3.4. Dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de 3 luni /20
3.5. Dreptul de sedere permanenta /21
3.6. Restrangerea de drepturi /23
3.7. Rezumat /24
3.8. Lucrare de verificare /25
3.9. Bibliografie /25

Unitatea de învăţare 4- LIBERTATEA DE CIRCULATIE IN SPATIUL UNIONAL


RECUNOSCUTA RESORTISANTILOR STATELOR MEMBRE-NORMA DE
TRANSPUNERE / 26
4.1. Obiective /26
4.2. Prevederi nationale privind problematica dreptului de sedere pe teritoriul
Romaniei /26

3
4.3. Rezumat /28
4.4 . Lucrare de verificare /29
4.5. Bibliografie /29

Unitatea de învăţare 5- STATUTUL JURIDIC AL RESORTISANTILOR STATELOR


EXTRAUNIONALE AFLATI PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE /30
5.1. Obiective /30
5.2. Aspecte introductive privind conceptul de imigrant /30
5.3. Directiva 2011/98/UE privind procedura unica de solicitare a unui permis unic
pentru resortisantii tarilor terte in vederea sederii si ocuparii unui loc de munca pe teritoriul
unui stat membru UE /31
5.4. Rezumat /33
5.5. Lucrare de verificare /34
5.6. Bibliografie /34

Unitatea de învăţare 6- STATUTUL JURIDIC AL RESORTISANTILOR STATELOR


EXTRAUNIONALE AFLATI PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE /35
6.1. Obiective /35
6.2. Directiva 2003/104/ce privind statutul resortisantilor tarilor terte care sunt rezidenti
pe termen lung /35
6.3. Directiva 2003/86/CE privind reintregirea familiei resortisantilor statelor terte aflati in
spatiul unional /37
6.4. Rezumat /38
6.5. Lucrare de verificare / 39
6.6. Bibliografie /39

Unitatea de învăţare 7 -STATUTUL JURIDIC AL RESORTISANTILOR STATELOR


EXTRAUNIONALE AFLATI PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE /40
7.1. Obiective /40
7.2. Directiva 2009/50/CE privind conditiile de intrare si sedere in vederea ocuparii unui
loc de munca inalt calificate /40
7.3. Directiva 2008/115/CE privind problematica returnarii resortisantilor statelor terte in
situatii de sedere ilegala / 42
7.4. Directiva 2009/52/CE privind sanctiunile si masurile aplicate angajatorilor de
resortisanti din tari terte aflati in conditii de sedere ilegala /43
7.5. Rezumat /44
7.6.Lucrare de verificare /45
7.6. Bibliografie /46

Unitatea de învăţare 8- COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ


ÎN MATERIE PENALĂ /47
8.1.Obiective /47
8.2. Dispozitii introductive privind drepturile cetatenilor unionali in cadrul procedurilor
rezultate din cooperarea judiciara unionala in materie penala /47
8.3.Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul
procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare /48
8.4.Directiva 2016/343/UE privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la
proces în cadrul procedurilor penale /50
8.5. Rezumat /53
8.6.Lucrare de verificare / 54
8.7. Bibliografie /54

4
Unitatea de învăţare 9- COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ
ÎN MATERIE PENALĂ 55
9.1. Obiective /55
9.2. Directiva 2016/800/UE privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane
suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale /55
9.3. Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor
penale /60
9.4. Rezumat /62
9.5.Lucrare de verificare /62
9.6. Bibliografie /62

Unitatea de învăţare 10- COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI


UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ /64
10.1. Obiective /64
10.2.Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale /64
10.3.Directiva 2012/29/UE privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor criminalitatii
/65
10.4. Rezumat /67
10.5.Lucrare de verificare /67
10.6. Bibliografie /67

Unitatea de învăţare 11- COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI


UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ /68
11.1. Obiective /68
11.2. Directiva 2011/99/UE privind ordinal european de protectie. Prezentarea normei de
implementare /68
11.2.1. Acceptiunea teoretica a termenilor’’ordin european de protectie,’’ persoana
protejata’’, ‘’persoana care reprezinta un pericol’’,’’masuri de protectie’’ in viziunea
Directiva 2011/99/UE cat si a Legii nr.151/2016 /68
11.2.2. Procedura privind emiterea ordinul european de protectie in cazul in care
Romania este stat emitent /71
11.2.3. Procedura privind emiterea ordinul european de protectie in cazul in care
Romania este stat de executare /73
11.3. Rezumat /75
11.4.Lucrare de verificare /76
11.5. Bibliografie /76

Unitatea de învăţare 12- COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI


UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ /78
12.1. Obiective /78
12.2. Decizia cadru 2002/584/UE si Decizia cadru 2009/299/UE privind mandatul
european de arestare si procedurile de predare intre statele membre. Prezentarea normei
de implementare /78
12.3. Directiva 2014/42/UE privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor
infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana /79
12.4. Rezumat /83
12.5.Lucrare de verificare /83
12.6. Bibliografie /84

5
Unitatea de învăţare 13- COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI
UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ /85
13.1. Obiective /85
13.2. Directiva 2015/849/UE privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul
spalarii baniloer sau finantarii terorismului /85
13.2.1. Identificarea si definirea termenilor relevanti.
13.2.2. Precautia privind clientela
13.2.3. Precauția simplificată privind clientela
13.2.4. Precauția sporita privind clientela
13.3. Directiva 2014/42/UE privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor
infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana /91
13.3.1. Definirea conceptelor relevante / 91
13.3.2. Conservarea, Inghetarea si Confiscarea /92
13.3.3. Garantii acordate persoanelor vizate de a ataca ordinal de inghetare /93
13.4. Rezumat /94
13.5. Lucrare de verificare /95
13.6.Bibliografie /95

6
Unitatea de învăţare 1:
INTRODUCERE
1.1.Obiectivele cursului
1.2.Concepţia curriculară.
1.3.Scopul unităţilor de învăţare
1.4.Tematica unităţilor de învăţare
1.5.Bibliografie generală

1.1. Obiectivele cursului


Disciplina Introducere în dreptul material unional urmăreşte expunerea către
studenţi a ceea ce doctrina de specialitate reţine ca fiind acquis-ul comunitar. În concret
studenţii iau cunoştinţă în primul rând cu conceptul de cetăţean unional şi implicit sunt
expuse drepturile aferente acestei calităţi. Rând pe rând sunt prezentate studenţilor
politicile dezvoltate la nivelul UE sub forma abordării celor mai importante problematici
sectoriale fiind aduse la cunoştinţă principalele acte comunitare în materie: directive,
decizii cadru, regulamente cât şi normele de implementare corespunzătoare acestora.
.
1.2. Concepţia curriculară
Cursul este astfel conceput încât să permită studenţilor atât a se familiarizeze cu o
serie de concepte noi specifice disciplinei, ca de exemplu conceptul de cetăţean
european, calitatea de lucrător în spaţiul UE, conotaţia politicii externe a UE etc., dar şi
conturarea unor opinii pertinente faţa de aplicabilitatea principiului egalităţii de şanse şi
tratament în raporturile de muncă stabilite la nivelul UE, dar şi stadiul cooperării judiciare
internaţionale şi comunitare în materie civilă comercială şi penală.

1.3. Scopul unităţilor de învăţare


Cursul se doreşte a fi o introducere în studiul dreptului material comunitar.
În acest sens au fost selectate şi prezentate studenţilor cele mai importante politici
comunitare, respectiv libertatea de circulaţie a resortisanţilor statelor membre în spaţiul
UE, libertatea profesională, libera circulaţie a mărfurilor, libertatea prestărilor de servicii
etc.

1.4.Tematica unităţilor de învăţare


Temele sunt următoarele:
Unitatea de învăţare 1: Introducere
Unitatea de învăţare 2: Cetăţenia europeană
Unitatea de învăţare3: Libertatea de circulatie in spatiul unional recunoscuta
resortisantilor statelor membre
Unitatea de învăţare 4: Libertatea de circulatie in spatiul unional recunoscuta
resortisantilor statelor membre-norma de transpunere.
Unitatea de învăţare 5: Statutul juridic al resortisantilor statelor extraunionale aflati pe
teritoriul Uniunii Europene
Unitatea de învăţare 6: Statutul juridic al resortisantilor statelor extraunionale aflati pe
teritoriul Uniunii Europene
Unitatea de învăţare 7: Statutul juridic al resortisantilor statelor extraunionale aflati pe
teritoriul Uniunii Europene
Unitatea de învăţare 8: Cooperarea judiciară internatională şi unională în materie penală
Unitatea de învăţare 9: Cooperarea judiciară internatională şi unională în materie civilă şi
penală
Unitatea de învăţare 10: Cooperarea judiciară internatională şi unională în materie penală

7
Unitatea de învăţare 11: Cooperarea judiciară internatională şi unională în materie penală
Unitatea de învăţare 12: Cooperarea judiciară internatională şi unională în materie penală

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Boroi, Ion Rusu, Minodora Ioana Rusu ,Tratat de cooperare judiciara in
materie penala, Editura C.H.Beck , 2016
2. Daniel Gradinaru, Investigarea infractiunilor contra intereselor financiare ale Uniunii
Europene, Editura C.H.Beck, 2016
3. Monica Gheorghe, Provocari actuale, Editura Universul Juridic, 2016
4. Directiva 2004/38/CE privind libertatea de circulatie in spatiul unional recunoscuta
resortisantilor statelor membre
5. Directiva 2011/98/UE privind procedura unica de solicitare a unui permis unic
pentru resortisantii tarilor terte in vederea sederii si ocuparii unui loc de munca pe
teritoriul unui stat membru UE
6. Directiva 2003/104/ce privind statutul resortisantilor tarilor terte care sunt rezidenti
pe termen lung
7. Directiva 2003/86/CE privind reintregirea familiei resortisantilor statelor terte aflati
in spatiul unional
8. Directiva 2008/115/CE privind problematica returnarii resortisantilor statelor terte
aflati in conditii de sedere ilegala
9. Directiva 2009/50/CE privind conditiile de intrare si sederea resortisantilor tarilor
terte in vederea ocuparii unui loc de munca inalt calificat
10. Directiva 2009/52/CE privind sanctiunile si masurile aplicate angajatorilor de
resortisanti din tari terte aflati in conditii de sedere ilegala
11. Decizia cadru 2002/584/UE si Decizia cadru 2009/299/UE privind mandatul
european de arestare si procedurile de predare intre statele membre
12. Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie
2010 privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale.
13. Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012
privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale
14. Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie
2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al
procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o
persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica
cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate
15. Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie
2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a
dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale
16. Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016
privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau
acuzate în cadrul procedurilor penale
17. Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul
procedurilor penale.
18. Directiva 2011/99/UE privind ordinal european de protectie
19. Directiva 2015/849/UE privind prevenirea, combaterea si sanctionarea faptelor
de spalare de bani .
20. Florin Razvan Radu, Drept european si international penal, Editura C.H.Beck, 2013
21. Florentina Camelia Stoica, Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană,
Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001

8
22. Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2006
23. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic
European;
24. Legea 80/2011 pentru modificarea si completarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor
statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European;
25. Decizia 95/553/CE privind protecția cetățenilor Uniunii Europene prin
reprezentanțele diplomatice şi consulare
26. Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de
exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European pentru
cetățenii Uniunii care au reşedința într-un stat membru ai carui cetateni nu sunt
27. Directiva 94/80/CE A Consiliului din 19 decembrie 1994 de stabilire a normelor de
exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii
Uniunii care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin-
modificată prin Directiva 96/80din 19 decembrie 1994
28. Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării
sistemului financiar în scopul spălării banilor
29. Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie
2001 de modificare a Directivei 91/308/CEE a Consiliului pentru prevenirea utilizării
sistemului financiar în scopul spălării banilor
30. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie
2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și
finanțării terorismului
31. Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de
punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a
Consiliului în ceea ce privește definiția „persoanelor expuse politic” și criteriile
tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum
și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional
sau la scară foarte limitată
32. Acțiunea comună 98/699/JAI din 3 decembrie 1998 adoptată de Consiliu în temeiul
articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind spălarea banilor,
identificarea, urmărirea, înghețarea sau sechestrarea și confiscarea instrumentelor
și a produselor infracțiunii
33. Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor,
identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și
produselor infracțiunii
34. Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în
Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor
35. Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea
produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea
36. Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind aplicarea
principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare
37. Directiva 2014/41 /UE privind ordinul european de ancheta in materie penala

9
Unitatea de învăţare 2:
CETATENIA UNIONALA

2.1. Obiective
2.2. Consideraţii generale privind conceptul de cetăţenie europeană
2.2.1.Noţiunea de cetăţenie europeană
2.2.2. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională
2.2.3. Cetăţenia europeană reglementată prin tratatele comunitare
2.3. Statutul cetăţeanului european
2.3.1. Dreptul de libera circulaţie şi de sejur pe teritoriul statelor
membre.
2.3.2. Dreptul de a vota şi de a fi ales pentru Parlamentul European
şi în alegerile municipale ale statului membru în care locuieşte,
în aceleasi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat.
2.3.3 Dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile
diplomatice sau consulare ale altui stat membru atunci când se
afla pe teritoriul unei ţări în care ţara sa nu este reprezentată, în
aceleaşi condiţii ca şi unui cetăţean al respectivului stat membru
2.3.4. Dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European
2.3.5. Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Mediatorul
European) pentru examinarea cazurilor de administrare
defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare
2.4. Rezumat
2.5. Lucrare de verificare
2.6. Bibliografie

2.1. Obiective
 introducerea cursanţilor în studiul unor noi concepte de drept comunitar respectiv
cetăţenie europeană, statutul cetăţeanului european;
 familiarizarea studenţilor cu drepturi aferente calităţii de cetăţean europen: dreptul
de şedere şi libertatea de circulaţie în spaţiul UE; dreptul de a alege şi de a fi ales
în alegerie locale şi pentru Parlamentul European; dreptul a protecţie diplomatică şi
consulară, dreptul de petiţionare.

2.2. Consideraţii generale privind conceptul de cetăţenie europeană

2.2.1.Noţiunea de cetăţenie europeană


Cetăţenia este un concept complex şi multidimensional, ce constă în elemente
juridice, culturale, sociale şi politice care conferă cetăţenilor anumite drepturi şi obligaţii, un
sens al identităţii şi interacţiunii sociale dar şi expresia apartenenţei la o comunitate
politică.
Conceptul juridic de cetăţenie europeană Cetăţenia constă în ansamblul
drepturilor şi responsabilităţilor conferite de stat cetăţenilor săi reprezentând în acelaşi
timp statutul legal al cetăţenilor ca subiecţi ai dreptului, definind în acelaşi timp regulile şi
limitele apartenenţei la o comunitate politică (de exemplu, cetăţenia recunoscută de statul
naţional). Acest statut se bazează pe reciprocitate, sub forma unui contract civic inclus în
drepturile constituţionale: pe de o parte, statul acordă, recunoaşte şi garantează drepturile
şi responsabilităţile care decurg din statutul de cetăţean; pe de alta, în schimbul acestora,
cetăţenii trebuie să fie loiali ordinii civice pe care trebuie să o apere şi să o promoveze.

10
Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat
în 1992 la Maastricht, reprezentând o inovaţie conceptuală majoră, constituind, aşa cum
pe bună dreptate afirmă unii docrinari, prima “constituţionalizare” oficială a cetăţeniei
Uniunii Europene. Astfel, conform TUE (noul art. 17 (fostul art 8 TCE)) se stipulează că
este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre statele
membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Imitând noţiunea de cetăţenie
naţională, cetăţenia Uniunii descrie relaţia care uneşte cetăţeanul cu Uniunea Europeană,
relaţie definită ca reunind drepturile şi participarea politică a acestuia.

2.2.2. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională


Pentru moment, cetăţenia (în sensul de acţiune socială, identitate colectivă, statut
juridic şi cultură politică) se exercită preponderent în cadrul naţional. Statele naţionale sunt
referinţe instituţionale şi politice încă foarte influente, faţă de care se raportează
majoritatea acţiunilor cetăţeneşti.
În ceea ce priveşte caracteristicile cetăţeniei europene reţinem următoarele;
a) Cetăţenia europeană este distinctă de cetăţenia naţională, pe care o
completează …şi nu o înlocuieşte, astfel încât ne putem permite să precizăm că orice
cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene are dublă cetăţenie.
b) Cetăţenia europeană nu suprimă nici unul dintre drepturile conferite de cetăţenia
naţională, ci conferă drepturi suplimentare, care se exercită fie la nivelul Uniunii Europene(
de ex. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European) fie la nivelul statelor membre ( de ex.
Dreptul de a alege şi a fi ales în alegerile municipale).
c) Cetăţenia europeană este un corolar al naţionalităţii unui stat membru, astfel conform
art. 17 din Tratatul de la Maastricht (fost art.8.1.TCE) “ este cetăţean al Uniunii Europene
orice persoană având cetăţenia unui stat membru”. Rezultă deci că dobândirea calităţii de
cetăţean al Uniunii Europene depinde în mod esenţial de deţinerea calităţii de cetăţean al
unui stat membru. Această soluţie a fost expres prevăzută în Declaraţia nr.2 privind
cetăţenia unui stat membru anexată Trataului de la Maastricht unde se prevede că
"problema dacă o persoană posedă cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai
prin referire la dreptul naţional al statului membru respectiv".

2.2.3. Cetăţenia europeană reglementată prin tratatele comunitare


Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii Europene, astfel,
conform art. 17 (fostul art 8 TCE)) este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având
naţionalitatea unuia dintre statele membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv.
Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii de drepturi supranaţionale,
complementare cetăţeniei naţionale:
a) Dreptul la libera circulaţie şi dreptul de şedere recunoscut cetăţenilor unionali aflaţi pe
teritoriile altor state membre ale Uniunii. (art.18 fost articol 8A TCE));
b) Dreptul de a alege şi a fi ales la alegerile pentru Parlamentul european şi la alegerile
locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv (art.19.1 şi
19.2 (fost articol 8B TCE)) Conform Tratatului asupra Uniunii Europene, “orice cetăţean al
Uniunii cu rezidenţa într-un stat membru, al cărui cetăţean nu este, are dreptul de a vota şi
de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care are
rezidenţa, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv”.;
c) Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este membru al Uniunii
Europene) de protecţie diplomatică şi consulară din partea autorităţilor diplomatice şi
consulare ale unui alt stat membru, în cazul în care ţara din care provine nu are
reprezentanţă diplomatică ori consulară în statul terţ respectiv (art.20 (fost articol 8C din
TCE));
d) Dreptul de petiţionare în faţa Parlamentului European (art.21 (fost articol 8D din TCE));

11
e) Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Mediatorul European) pentru
examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor
comunitare (noul art.21 al TCE introdus prin TUE (fost articol 8D)).
Tratatul de la Amsterdam care a intrat în vigoare la 1 mai 1999 a extins
drepturile/obligaţiile cetăţenilor prin introducerea unei clauze care permite instituţiilor
europene să ia măsuri împotriva discriminării pe bază de sex, origine rasială sau etnică,
religie sau credinţă, disabilitate, vârstă sau orientare sexuală.
Tratatul de la Nisa a facilitat legislaţia legată de libera circulaţie şi rezidenţa prin
introducerea unei majorităţi calificate pentru luarea deciziei în Consiliu.
Tratatul de la Lisabona are meritul de a fi relansat conceptul de cetăţenie europeană
în acest sens art. 8 din tratatul reformator dispune că:„Orice persoană care are cetăţenia
unui stat membru are cetăţenia Uniunii. Cetăţenia Uniunii se adaugă cetăţeniei naţionale şi
nu o înlocuieşte pe aceasta.”
“Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” reglementează la capitolul V
“Cetăţenia”, capitol care conţine articole ce prevăd: dreptul de a alege şi de a fi ales în
Parlamentul European în cadrul alegerilor locale, dreptul la o bună administrare, dreptul de
acces la documente, dreptul de a sesiza Ombudsmanul European dreptul de petiţionare,
libertatea de circulaţie şi de şedere, protecţia diplomatică şi consulară.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Definiţi cetăţenia europeană. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.

................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 10
2. Enumeraţi drepturile aferente cetăţeniei europene inserate în Tratatul de la Maastricht.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.

................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 11-12.

2.3. Statutul cetăţeanului european

2.3.1. Dreptul de libera circulaţie şi de sejur pe teritoriul statelor membre.


Dispoziţiile inserate în cadrul titlului “Cetăţenia Uniunii” din partea a două a TCE
servesc drept reper studiului statului de cetăţean al Uniunii.
Art.18 (fost articol 8A TCE) din Tratatul asupra Uniunii Europene instituie dreptul la
libera circulaţie şi dreptul de şedere recunoscut oricărui cetăţean al Uniunii aflat pe
teritoriul unui stat membru. Modul de concepere a textului art.18 din TUE conferă
recunoşterea aplicabilităţii acestui drept la toate categoriile sociale îndreptăţite la circulaţie
şi şedere, respectiv lucrătorii, persoanele care desfăşoară o activitate independentă,
persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, destinatarii serviciilor, studenţii şi
persoanele care dovedesc că dispun de mijloace suficiente pentru a se întreţine.
Anterior momentului elaborării Tratatului de la Maastricht situaţia juridică a diferitelor
categorii sociale era reglementată în mod distinct prin directive după cum urmează:
Directiva Consiliului 90/364/CEE din 28 iunie 1990 privind dreptul de şedere; Directiva
Consiliului 90/365/CEE din 28 iunie 1990 privind dreptul de şedere al persoanelor salariate
şi nesalariate care şi-au încetat activitatea profesională şi Directiva Consiliului
12
90/366/CEE din 28 iunie 1990 privind dreptul de şedere al persoanelor aflate la studii care
a fost înlocuită ulterior cu Directiva 93/96/CE).
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004
privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii
Uniunii şi membrii familiilor acestora, reuneşte toată legislaţie existentă în materia liberei
circulaţii abrogând legislaţia anterioară inclusiv cele trei directive emise în 1990 privind
dreptul de şedere. Mai mult, Directiva 2004/38/CE implementează un drept fundamental
de reşedinţă al cetăţenilor care are baza juridică în Tratat, fără a crea un astfel de drept pe
calea legislaţiei secundare (aşa cum se întâmpla în cazul Directivei 90/364/CEE privind
dreptul de şedere).
Directiva se aplica oricărui cetăţean al Uniunii care se deplasează sau îşi are
resedinţa într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, precum şi membrilor
familiei sale.
Statele membre permit intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor Uniunii care deţin cărţi de
identitate valabile sau paşapoarte valabile, precum şi a membrilor familiilor acestora care
nu au cetăţenia unui stat membru şi care de’in pasapoarte valabile.
Actul comunitar distinge trei modalităţi de şedere recunoscute şi garantate
resortisantului oricărui stat membru respectiv:
a) o şedere de cel mult trei luni fără nici o altă conditie sau formalitate in afara cerintei de
a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil;
b) o şedere ce depăşeşte trei luni;
c) o şedere permanentă, ultimele două fiind acordate numai cu îndeplinirea anumitor
condiţii expres prevăzute de norma de mai sus.

2.3.2. Dreptul de a vota şi de a fi ales pentru Parlamentul European şi în


alegerile municipale ale statului membru în care locuieşte, în aceleasi condiţii ca şi
cetăţenii acelui stat.( art.19.1 şi art.19.2. TCE inclus în TUE; Directiva 93/109/CE a
Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a
alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au
reşedința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți şi Directiva 94/80/CE A
Consiliului din 19 decembrie 1994 de stabilire a normelor de exercitare a dreptului de a
alege şi de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat
membru a cărui cetățenie nu o dețin- modificată prin Directiva 96/80din 19 decembrie
1994).
Până la elaborarea şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, cetăţenii
unionali care îşi aveau reşedinţa în afara ţării ai căror cetăţeni naţionali erau nu aveau
posibilitatea de a lua parte la alegerile pentru Parlamentul European şi nici de a vota în
cadrul alegerilor municipale în statul de rezidenţă( cu excepţia Italiei).
a) Dreptul de a vota şi de a fi ales pentru Parlamentul European
Conform art.19.2. (fostul art.8B TCE) din Tratatul asupra Uniunii Europene, “orice
cetăţean al Uniunii cu rezidenţa într-un stat membru, al cărui cetăţean nu este, are dreptul
de a vota şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care
are rezidenţa, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv”.
Norma comunitară de recunoaştere a dreptului de a alege şi a fi ales în Parlamentul
European a devenit operaţională începând cu alegerile pentru Parlamentul European din
iunie 1994. „Alegerile pentru Parlamentul European” înseamnă alegerile prin vot universal
direct ale reprezentanților în Parlamentul European, în conformitate cu Actul din 20
septembrie 1976.
Conform art. 4 alin (1) din Directiva 93/109/CE alegătorul comunitar își exercită
dreptul de a alege fie în statul membru de reședință, fie în statul membru de origine.
Nimeni nu poate vota mai mult de o dată în timpul acelorași alegeri. De asemenea, nici o
persoană nu poate fi candidat în mai mult de un stat membru în timpul acelorași alegeri.

13
Dreptul de a alege Pentru a fi înscris pe lista electorală, alegătorul comunitar are
obligația de a aduce aceleași dovezi ca și un alegător resortisant. Între altele, el are
obligația de a da o declarație oficială care să precizeze: (a) cetățenia și adresa pe teritoriul
electoral al statului membru de reședință; (b) după caz, în ce colectivitate locală sau
circumscripție din statul membru de origine a fost înscris ultima dată pe lista electorală și
(c) că nu își va exercita dreptul de a alege decât în statul membru de reședință. De
asemenea, statul membru de reședință poate impune alegătorului comunitar: (a) să
precizeze printr-o declarație că nu este decăzut din dreptul de a alege în statul membru
de origine; (b) să prezinte un document de identitate valabil şi (c) să precizeze data de la
care este rezident în acest stat sau într-un alt stat membru.
Dreptul de a fi ales. La depunerea declarației de candidatură, fiecare persoană
eligibilă comunitar are obligația de a aduce aceleași dovezi ca și un candidat resortisant.
De asemenea, aceasta dă o declarație oficială care să precizeze:(a) cetățenia și adresa sa
pe teritoriul electoral al statului membru de reședință; (b) că nu este, simultan, candidat la
alegerile pentru Parlamentul European într-un alt stat membru; (c) în ce colectivitate locală
sau circumscripție din statul membru de origine a fost înscris ultima dată pe lista
electorală, după caz.
Persoana eligibilă comunitar are obligația de a prezenta, de asemenea, o dată cu
depunerea candidaturii sale, o adeverință din partea autorităților administrative
competente din statul membru de origine care să certifice că nu este decăzută din dreptul
de a fi aleasă în acest stat membru sau că o asemenea decădere nu este cunoscută de
către aceste autorități. Candidatura oricărui cetățean al Uniunii la alegerile pentru
Parlamentul European în statul membru de reședință este declarată inadmisibilă în cazul
în care acest cetățean nu poate prezenta adeverința din partea autorităților administrative
competente din statul membru de origine care să certifice că nu este decăzută din dreptul
de a fi aleasă în acest stat membru sau că o asemenea decădere nu este cunoscută de
către aceste autorități.
b) Dreptul de a vota şi de a fi ales în alegerile municipale ale statului membru în
care locuieşte, în aceleasi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat. ( art.19.1.TCE)
Dreptul de a vota pentru alegerile municipale în statul în care au rezidenţa este
recunoscut cetăţenilor unionali chiar dacă nu au naţionalitatea respectivă.
Cu toate acestea se conferă statului de rezidenţă posibilitatea de a stabili anumite
condiţii ce ţin de durata şederii pe teritoriul statului gazdă unde au loc alegerile, în concret,
durata egală cu cea a mandatului, pentru a putea alege şi dublul duratei mandatului,
pentru a fi ales (de exemplu, în Franţa se solicită o rezideţă de 6ani pentru a alege şi 12
ani pentru a fi ales, iar în Luxemburg se cer 5 ani de rezidenţă pentru a alege şi 10 ani
pentru a fi ales).
În accepţiunea Directivei 94/80/CE „alegeri locale” înseamnă alegerile manifestate
prin vot universal direct care vizează desemnarea membrilor adunării reprezentative și,
după caz, în conformitate cu legislația fiecărui stat membru, șeful și membrii executivului
unei unități de bază ale administrației publice locale.
Statele membre de reședință pot dispune ca oricare cetățean al Uniunii care, prin
efectul unei hotărâri judecătorești individuale în materie civilă sau al unei hotărâri
judecătorești penale, fiind decăzut din dreptul de a fi ales în temeiul dreptului din statul
membru de origine, să fie exclus de la exercitarea acestui drept în perioada alegerilor
locale.
Dreptul de a fi ales Statele membre pot decide că numai proprii lor resortisanți sunt
eligibili pentru funcțiile de șef, adjunct, supleant sau membru al colegiului director al
executivului unei unități de bază a administrației publice locale, dacă aceste persoane sunt
alese pentru a exercita aceste funcții pe durata mandatului. Statele membre pot prevedea
că deținerea calității de ales local în statul membru de reședință este, de asemenea,

14
incompatibilă cu funcțiile exercitate în alte state membre similare cu cele care dau naștere
unei incompatibilități în statul membru de reședință.
În nici un caz nu se poate admite ca străinii să participe la alegeri naţionale şi, prin
acelaşi raţionament, la exerciţiul suveranităţii decât dacă am considera că există o naţiune
europeană, ceea ce este departe de a fi cazul la ora actuală.

2.3.3 Dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile diplomatice sau


consulare ale altui stat membru atunci când se afla pe teritoriul unei ţări în care ţara
sa nu este reprezentată, în aceleaşi condiţii ca şi unui cetăţean al respectivului stat
membru(Decizia 95/553/CE privind protecția cetățenilor Uniunii Europene prin
reprezentanțele diplomatice şi consulare)
În acest sens art. 1 din Decizia 95/553/CE dispune că orice cetățean al Uniunii
Europene are dreptul la protecție consulară din partea oricărei reprezentanțe diplomatice
sau consulare a unui stat membru în cazul în care, în locul în care se află, propriul său stat
membru sau un alt stat membru care reprezintă statul său membru în mod permanent nu
deține fie o reprezentanță permanentă accesibilă, fie un consulat onorific accesibil şi
competent în astfel de chestiuni.
Reprezentanțele diplomatice și consulare abordate răspund solicitării de protecție
adresată de persoana în cauză, cu condiția ca aceasta să dovedească prin pașaport sau
carte de identitate că are cetățenia unui stat membru al Uniunii. În cazul în care
documentele menționate anterior au fost pierdute sau furate, se poate accepta orice altă
dovadă a cetățeniei, eventual după verificarea acesteia la autoritățile centrale din statul
membru al cărui cetățean se declară persoana în cauză sau la cea mai apropiată
reprezentanță diplomatică sau consulară a statului respectiv.
Reprezentanțele diplomatice și consulare care oferă protecție tratează persoana care
solicită ajutor ca pe un cetățean al statului membru pe care îl reprezintă.
Protecția prevăzută la articolul 1 include: (a) asistență în caz de deces; (b) asistență în
cazuri de accident sau boală gravă; (c) asistență în cazuri de arest sau detenție; (d)
asistență acordată victimelor unor acte de violență; (e) sprijinirea și repatrierea cetățenilor
Uniunii aflați în dificultate.
Nu se poate acorda nici un ajutor sau avans financiar și nu se poate efectua nici o
cheltuială în beneficiul unui cetățean al Uniunii Europene fără permisiunea autorităților
competente ale statului membru a cărui cetățenie o are persoana în cauză, permisiunea
fiind acordată fie de Ministerul Afacerilor Externe, fie de cea mai apropiată misiune
diplomatică a acestuia. Cu excepția cazului în care autoritățile statului membru a cărui
cetățenie o are solicitantul renunță în mod explicit la această cerință, solicitantul trebuie să
se angajeze să ramburseze întreaga valoare a ajutorului sau avansului financiar și a
cheltuielii suportate, precum și, după caz, să achite taxa consulară notificată de autoritățile
competente. Angajamentul de rambursare ia forma unui document care stabilește obligația
cetățeanului aflat în dificultate să restituie guvernului statului membru a cărui cetățenie o
are toate costurile suportate în numele său sau orice sumă care i s-a acordat, plus
eventualele taxe. Guvernul statului membru a cărui cetățenie o are solicitantul
rambursează toate costurile, la cerere, guvernului statului membru care a acordat
asistența consulară.

2.3.4. Dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European (art.21 (fost


articol 8D din TCE));
În concret, Comisia de petiţii a Parlamentului creată la 21 ianuarie 1987 are atribuţii
în ceea ce priveşte examinarea admisibilităţii cât şi examinarea în fond a petiţiei. Sunt
admisibile atât petiţiile care parvin unui deputat, unei comisii a Parlamentului, cât şi cele
adresate Preşedintelui Parlamentului cu condiţia ca acestea să fie redactate în formă
scrisă, într-una dintre limbile oficiale ale Uniunii şi semnată de fiecare petiţionar cu

15
indicarea numelui, calităţii, cetăţeniei şi domiciliului, pentru pesoane fizice, respectiv
denumirea, sediul statutar, domeniul de activitate, pentru persoane juridice.
Dreptul de petiţionare nu este un atribut eminamente al cetăţenului Uniunii astfel
deci, calitatea de a prezenta petiţii este recunoscută “oricărui cetăţean al Uniunii şi oricărei
persone fizice sau juridice, cu reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru” (art. 194
fostul art.138 D din TCE), respectiv şi persoanelor străine Uniunii Europene şi care nu îşi
au reşedinţa într-un stat membru (ex. formularea unei petiţii având ca subiect protecţia
drepturilor străinilor).
În ceea ce priveşte subiectul petiţiei, acesta trebuie să privească în mod direct pe
petiţionar( nu presupune un interes individual al acestuia) şi, de asemenea trebuie să facă
parte din “ domeniile de activitate ale Comunităţii”.
În vederea stabilirii faptelor menţionate în plângere, Comisia pentru petiţii poate
proceda la audieri, la anchete la faţa locului sau poate transmite petiţia pentru informare,
avizare sau chiar atribuire altor comisii ale Parlamentului. În acest context, comisia poate
adopta una din următoarele poziţii:
a) să declare cererea inadmisibilă şi, ca urmare, ea va fi clasată printr-o decizie motivată,
care va fi comunicată petiţionarului. Comisia poate sugera, în acest caz, persoanei
interesate să se adreseze altor autorităţi pe care le indică în acest sens;
b) să supună problema analizei Mediatorului;
c) să declare cererea admisibilă şi să treacă la examinarea ei pe fond .Privind ultimul
aspect, activitatea comisiei este foarte variată. Astfel, ea poate solicita avizul unei altei
comisii, în cazul în care petiţiile vizează modificarea unor dispoziţii legislative, poate
organiza audieri sau trimiterea la faţa locului a unor membri pentru a constata faptele. Nu
în ultimul rând, comisia se va pronunţa asupra cererilor printr-un raport sau în “orice alt
mod”, fiind obligată să informeze semestrial Parlamentul cu privire la deliberările ei.
O caracteristică importantă a petiţiilor este publicitatea. Astfel, cererile înregistrate şi
deciziile mai importante privind procedura de examinare sunt anunţate în şedinţa publică,
fiind menţionate în procesul-verbal al şedinţei. Textul petiţiei şi avizul comisiei vor fi
depuse la arhiva Parlamentului European, unde pot fi consultate de orice deputat

2.3.5. Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Mediatorul European)


pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi
organismelor comunitare (noul art.21 al TCE introdus prin TUE (fost articol 8D)).
Se pot adresa cu plângeri Mediatorului aceleaşi persoane care pot formula petiţii
Parlamentului European. Plângerea poate fi adresată fie direct Mediatorului, fie prin
intermediul unui membru al Parlamentului European.
Privitor la competenţa ratione materiae a Mediatorului, aria sa de intervenţie este
limitată în comparaţie cu cea a Parlamentului European, în sensul că “Mediatorul este
competent a statua asupra plângerilor…. relative la cazuri de administrare defectuoasă în
activitatea instituţiilor şi organelor comunitare …” excluzându-se astfel, implicarea statelor
membre, a persoanelor private sau a statelor terţe. Cert este că Mediatorul nu poate
interveni într-o procedură jurisdicţională.
Plângerea trebuie introdusă în termen de 2 ani de la data la care petentul a lua
cunoştinţă de faptele incriminate, dar numai după ce în prealabil au fost întreprinse
demersurile administrative pe lângă instituţii şi organele în cauză.
În cazul în care consideră plângerea admisibilă în sensul existenţei unei administrări
defectuoase, Mediatorul poate solicită informaţii statelor membre respective şi poate
coopera cu mediatorii naţionali. În acest sens, Mediatorul caută o soluţie amiabilă în
vederea eliminării administrării defectuoase, iar în caz contrar sesizează instituţia sau
organul în cauză, formulând un proiect de recomandare. Instituţia sau organul în cauză,
trebuie să răspundă în termen de 3 luni printr-un “aviz circumstanţiat”. Faţă de acesta,

16
Mediatorul îşi stabileşte raportul cu eventualele recomandări pe care îl trimite atât
instituţiei vizate cât şi Parlamentului European.
F) Dreptul de adresare către institutiile europene într-una dintre limbile oficiale şi de a primi
răspuns în acea limba (articolul 21 alin.3 nou al Tratatului CE);
G) Dreptul de a avea acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European,
Consiliului şi Comisiei ( noul articol 255 al Tratatului CE). Ultimele trei drepturi se aplica şi
persoanelor fizice sau juridice cu reşedinţa sau cu sediul central pe teritoriul unui stat
membru.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Care sunt instituţiile abilitate să primească în mod valabil plângerile adresate
Mediatorului European. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.

................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 16
2. Enumeraţi situaţiile derogatorii dispoziţiilor Directivei 94/80/CE ce conferă dreptul de
a alege şi de a fi ales în alegerile municipale (locale). Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.

................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 14
3. Când a fost creată Comisia pentru petiţii din cadrul Parlamentului European. Folosiţi
spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.

................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 15

2.4. REZUMAT
Cetăţenia constă în ansamblul drepturilor şi responsabilităţilor conferite de stat
cetăţenilor săi reprezentând în acelaşi timp statutul legal al cetăţenilor ca subiecţi ai
dreptului, definind în acelaşi timp regulile şi limitele apartenenţei la o comunitate politică.
Conform TUE (noul art. 17 (fostul art 8 TCE)) se stipulează că este cetăţean al
Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia dintre statele membre,
conform legilor în vigoare în statul respectiv.
În ceea ce priveşte caracteristicile cetăţeniei europene reţinem că: a) Cetăţenia
europeană este distinctă de cetăţenia naţională, pe care o completează …şi nu o
înlocuieşte, b) cetăţenia europeană nu suprimă nici unul dintre drepturile conferite de
cetăţenia naţională, ci conferă drepturi suplimentare, care se exercită fie la nivelul Uniunii
Europene( de ex. Dreptul de a fi ales în Parlamentul European) fie la nivelul statelor
membre ( de ex. Dreptul de a alege şi a fi ales în alegerile municipale); c) Cetăţenia
europeană este un corolar al naţionalităţii unui stat membru în sensul că dobândirea
calităţii de cetăţean al Uniunii Europene depinde în mod esenţial de deţinerea calităţii de
cetăţean al unui stat membru.
Cele 5 categorii de drepturi supranaţionale, complementare cetăţeniei naţionale sunt:
a) Dreptul la libera circulaţie şi dreptul de şedere;
b) Dreptul de a alege şi a fi ales la alegerile pentru Parlamentul european şi la alegerile
locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv;
c) Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este membru al Uniunii
Europene) de protecţie diplomatică şi consulară din partea autorităţilor diplomatice şi
17
consulare ale unui alt stat membru, în cazul în care ţara din care provine nu are
reprezentanţă diplomatică ori consulară în statul terţ respectiv;
d) Dreptul de petiţionare în faţa Parlamentului European;
e) Dreptul de a apela la Ombudsman-ul european (Mediatorul European) pentru
examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor
comunitare.

2.5. LUCRARE DE VERIFICARE.


Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională.
Instrucţiuni privind testul de evaluare:
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

2.6. BIBIOGRAFIE

Florentina Camelia Stoica, Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Editura


Oscar Print, Bucureşti, 2001
Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi
membrii familiilor acestora
Decizia 95/553/CE privind protecția cetățenilor Uniunii Europene prin reprezentanțele
diplomatice şi consulare
Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a normelor de
exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales pentru Parlamentul European pentru
cetățenii Uniunii care au reşedința într-un stat membru ai carui cetateni nu sunt
Directiva 94/80/CE A Consiliului din 19 decembrie 1994 de stabilire a normelor de
exercitare a dreptului de a alege şi de a fi ales la alegerile locale pentru cetățenii Uniunii
care au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin- modificată prin
Directiva 96/80din 19 decembrie 1994

18
Unitatea de învăţare 3
LIBERATEA DE CIRCULAŢIE ŞI ŞEDERE A RESORTISANŢILOR ÎN SPAŢIUL
UNIUNII EUROPENE

3.1. Obiective
3.2. Definirea conceptelor specifice institutiei conform Directivei 2004/38/CE
3.3. Dreptul de intrare si de sedere pentru o perioada mai mica de 3 luni
3.4. Dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de 3 luni
3.5. Dreptul de sedere permanenta
3.6. Restrangerea de drepturi
3.7. Rezumat
3.8. Lucrare de verificare
3.9. Bibliografie

3.1. Obiective
 introducerea cursanţilor în studiul conceptelor privind dreptul de şedere şi dreptul la
liberă circulaţie în spaţiul UE;
 familiarizarea studenţilor cu principalele dispoziţii privind libera circulaţie şi şedere
în spaţiul UE inserate atât în actele comunitare cât şi în normele interne de
implementare a acestora.

3.2. Definirea conceptelor specifice institutiei conform Directivei 2004/38/CE

În prezent, norma cadru privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor statelor


membre ale UE şi membrii familiilor acestora pe teritorilu altui stat membru decât acela al
cărui resortisant este o constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 29 aprilie.
Conform dispoziţiilor comunitare prevăzute în cadrul Directivei 2004/38/CE a
Parlamentului European reiese că sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi
a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia, cetăţenia Uniunii conferă fiecărui
cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la libera circulaţie şi şedere pe
teritoriul statelor membre. Pentru a se putea exercita în condiţii obiective de libertate şi
demnitate, dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre se acordă şi
membrilor familiilor acestora indiferent de cetăţenie.
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004
stabileşte:
(a) condiţiile de exercitare a dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor
membre de către cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora;
(b) dreptul de şedere permanentă pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii
şi membrii familiilor acestora;
(c) restrângerile drepturilor mai sus menţionate pentru motive de ordine publică,
siguraţă publică sau sănătate publică.
Prin „cetăţean al Uniunii” se întelege orice persoană care are cetăţenia unui stat
membru iar prin „membru de familie” se intelege: :
(a) soţul;
(b) partenerul cu care cetăţeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul
legislaţiei unui stat membru dacă, potrivit legislaţiei statului membru gazdă, parteneriatele
înregistrate sunt considerate drept echivalente căsătoriei şi în conformitate cu condiţiile
prevăzute de legislaţia relevantă a statului membru gazdă;
19
(c) descendenţii direcţi în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinerea sa,
precum şi descendenţii direcţi ai soţului sau ai partenerului;
(d) ascendenţii direcţi care se află în întreţinere şi cei ai soţului sau ai partenerului;
Dreptul de intrare. Statele membre permit intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor Uniunii
care deţin cărţi de identitate valabile sau paşapoarte valabile, precum şi a membrilor
familiilor acestora care nu au cetăţenia unui stat membru şi care deţin paşapoarte valabile.

3.3. Dreptul de intrare si de sedere pentru o perioada mai mica de 3 luni

Dreptul de şedere pentru o perioada de cel mult trei luni . Cetăţenii Uniunii au dreptul
de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioada de cel mult trei luni fără nici o alta
condiţie sau formalitate în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un
paşaport valabil. Aceste dispozitii se aplica şi membrilor de familie care deţin un paşaport
valabil, care nu au cetăţenia unui stat membru şi care îl insoţesc pe cetăţeanul Uniunii ori
se alătura acestuia.

3.4. Dreptul de sedere pentru o perioada mai mare de 3 luni

Dreptul de şedere pentru o perioada mai mare de trei luni. Toti cetăţenii Uniunii au
dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioada mai mare de trei luni în
cazurile în care:
(a) sunt lucrători care desfăşoara activitati salariate sau activitati independente în statul
membru gazdă.( art.7 alin.1. lit.a) Un cetăţean al Uniunii care nu mai desfasoara o
activitate salariata sau o activitate independenta îşi mentţne statutul de lucrător salariat
sau de lucrător care desfăşoara o activitate independentă în următoarele condiţii:
 se afla in incapacitate temporara de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui
accident profesional;
 este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar, după ce a fost
angajat pe o perioadă de peste un an, şi s-a înregistrat ca persoana care caută de
lucru la serviciul competent de ocupare a forţei de muncă;
 este inregistrat în mod corespunzător ca fiind în somaj involuntar, după ce a
îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat, cu durata de sub un an, sau
după ce a devenit şomer în mod involuntar în timpul primelor douăsprezece luni şi
s-a înregistrat ca persoana care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a
forţei de muncă.
 începe un stagiu de formare profesională.
(b) dispun de suficiente resurse pentru ei şi pentru membrii familiilor lor cât şi asigurări
medicale complete în statul membru gazda. (art.7 alin.1. lit.b)
(c) sunt înscrisi într-o instituţie privată sau publică cu scopul principal de a urma studii,
inclusiv de formare profesionala şi deţin asigurări medicale complete în statul membru
gazdă şi asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura
echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei inşişi şi pentru
membrii de familie (art.7 alin.1. lit.c).
Dreptul de şedere pe o perioadă mai mare de 3 luni se extinde asupra membrilor de
familie care nu au cetăţenia unui stat membru, în cazul în care însoţesc ori se alătură
cetăţeanului Uniunii în statul membru gazda, cu condiţia ca cetăţeanul Uniunii să
indeplineasca condiţiile menţionate pentru resortisant.
Cazuri ce nu afectează dreptul de şedere al membrilor de familie ai cetăţeanul Uniunii
pe teritoriul statului membru gazdă
A) Decesul sau plecarea cetaţeanului Uniunii din statul membru gazda.
A.1.Decesul sau plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda nu afecteaza
dreptul de şedere al membrilor săi de familie care au cetăţenia unui stat membru.
20
A.2. De asemenea decesul cetăţeanului Uniunii nu atrage dupa sine pierderea
dreptului de şedere al membrilor sai de familie care nu au cetăţenia unui stat membru
dacă si-au avut resedinta in statul membru gazda in calitate de membri de familie timp de
cel putin un an inainte de decesul cetateanului Uniunii.
A.3. Plecarea cetateanului Uniunii din statul membru gazda sau decesul acestuia nu
atrage pierderea dreptului de sedere pentru copiii sai sau pentru parintele care are
custodia acestor copii, indiferent de cetatenie, atat timp cat acestia isi au resedinta in
statul membru gazda si sunt inscrisi intr-o institutie de invatamant pentru a studia acolo,
pana la terminarea studiilor.
B) Divorţul, anularea căsătoriei cetăţeanului Uniunii.
În aceeaşi măsură, divortul, anularea casatoriei cetateanului Uniunii nu afecteaza
dreptul de sedere al membrilor familiei sale care au cetatenia unui stat membru. Aceleaşi
dispoziţii se aplică şi membrilor familiei unui cetatean al Uniunii care nu sunt resortisanti ai
unui stat membru in cazurile in care:
(a) inainte de initierea procedurilor judiciare de divort, de anulare a casatoriei sau de
incetare a parteneriatului inregistrat, casatoria sau parteneriatul inregistrat a durat cel putin
trei ani, din care cel putin un an in statul membru gazda;
(b) prin acordul sotilor ori prin hotarare judecatoreasca, copiii cetateanului Uniunii au fost
incredintati sotului sau partenerului care nu are cetatenia unui stat membru;
(c) acest lucru este justificat de situatii deosebit de dificile, precum faptul de a fi fost
victima violentei in familie in perioada in care casatoria era în vigoare;
(d) prin acordul sotilor sau prin hotarare judecatoreasca, sotul ori partenerul care nu are
cetatenia unui stat membru are dreptul de vizitare a copilului minor, cu conditia ca instanta
judecatoreasca sa fi hotarat ca vizitele trebuie
sa aiba loc in statul membru gazda si atat timp cat sunt necesare.

3.5. Dreptul de sedere permanenta

În aceleaşi condiţii beneficiază de dreptul de şedere permanentă şi membrii de familie


ai cetăţeanului dar numai după ce acesta din urmă a dobândit acest drept.
Dreptul de şedere permanentă în statul membru gazda se acordă înainte de
încheierea unei perioade neîntrerupte de şedere de cinci ani în cazurile în care:
(a) lucrătorul care desfăşoara o activitate salariată sau independenăa, in momentul in care
si-a incetat activitatea, a implinit varsta prevazuta de legislatia statului membru respectiv in
vederea pensionarii pentru limita de varsta, ori lucratorul care a incetat activitatea salariata
ca urmare a pensionarii anticipate, a lucrat in statul membru respectiv cel putin in cursul
ultimelor douăsprezece luni precedente si si-a avut resedinta pe teritoriul acestuia pe o
perioada neintrerupta mai mare de trei ani.
(b) lucrătorul care desfăşoară o activitate salariată sau independentă care, avandu-si
resedinta in statul membru gazda timp de cel putin doi ani, încetează să-şi desfăşoare
activitatea din cauza unei incapacităţi permanente de muncă.
(c) lucrătorul care desfăşoara o activitate salariată sau independentă care, după trei ani
de muncă şi şedere neîntreruptă pe teritoriul statului membru gazdă, desfăşoară o
activitate salariată sau independentă pe teritoriul unui alt stat membru dar îşi păstrează
reşedinţa pe teritoriul statului membru gazdă pe care se întoarce, de obicei, în fiecare zi
sau cel puţin o dată pe săptamână.
Indiferent de cetăţenie, membrii familiei unui lucrător care desfăşoară o activitate
salariată sau independentă care locuiesc împreună cu acesta pe teritoriul statului membru
gazdă au dreptul de şedere permanentă în statul membru respectiv, dacă lucrătorul care
desfăşoară o activitate salariată sau independentă a dobândit el insuşi dreptul de şedere
permanentă pe teritoriul acestui stat membru.

21
Cu toate acestea, în cazul în care lucrătorul care desfăşoara o activitate salariată
sau independentă decedează în cursul perioadei de activitate, dar înainte de a dobândi
dreptul de şedere permanentă în statul membru gazdă în temeiul alineatului (1), membrii
familiei sale care locuiesc împreună cu acesta pe teritoriul statului membru gazdă
dobândesc dreptul de şedere permanentă în statul respectiv cu condiţia ca:
(a) la data survenirii decesului, lucrătorul care a desfăşurat o activitate salariată sau
independentă să îşi fi avut reşedinţa pe teritoriul statului membru respectiv timp de doi ani
neîntrerupţi;
(b) decesul să fi fost urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;
(c) soţul supravieţuitor să îşi fi pierdut cetăţenia statului membru respectiv ca urmare a
căsătoriei cu lucrătorul care a desfăşurat o activitate salariată sau independentă;
Formalitatile administrative referitoare la cetatenii Uniunii
În cazul unei perioade de şedere ce depăşeşte trei luni, statul membru gazdă poate
cere cetăţenilor Uniunii să se înregistreze la autorităţile competente. Termenul pentru
înregistrare este de cel puţin trei luni de la data sosirii. Certificatul de înregistrare trebuie
să cuprindă numele si adresa persoanei înregistrate, precum şi data înregistrării.
Nerespectarea cerinţei de înregistrare de către persoana respectivă o poate face pe
aceasta pasibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale. Pentru a elibera certificatul
de înregistrare, statul membru poate solicita următoarele:
 cetăţenii Uniunii care au drept de şedere mai mare de 3 luni trebuie să prezinte o
carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil, o confirmare de angajare din
partea angajatorului sau un certificat de angajare, ori o dovadă privind
desfăşurarea unei activităţi independente;
 cetăţenii Uniunii care nu mai sunt lucrători dar sunt asimilaţi acestora trebuie să
prezinte o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil şi să furnizeze dovezi
că îndeplinesc condiţiile prevăzute de directiva europeana pentru a se încadra în
această categorie;
 cetăţenii Uniunii înscrisi într-o instituţie privată sau publică, acreditată sau finanţată
de către statul membru gazdă cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de
formare profesională trebuie să prezinte o carte de identitate valabilă sau un
paşaport valabil, să furnizeze dovezi privind înscrierea lor într-o institutţi acreditată
şi faptul ca posedă o asigurare medicală completă.
Statele membre nu pot stabili valoarea resurselor, pe care să le considere „resurse
suficiente”, însă trebuie să ia în considerare situaţia personală a persoanei în cauză. In
toate cazurile, aceasta valoare nu poate fi mai mare decât pragul sub care resortisanţii din
statul membru gazdă pot beneficia de asistenţă socială sau, dacă acest criteriu nu este
aplicabil, mai mare decât pensia minimă de asigurări sociale platită de către statul membru
gazdă.
Pentru eliberarea certificatului de înregistrare membrilor de familie ai cetăţenilor
Uniunii, care sunt ei inşişi cetăţeni ai Uniunii, statele membre pot solicita prezentarea
următoarelor documente:
(a) carte de identitate valabilă sau paşaport valabil;
(b) un document care să ateste existenţa unei relaţii de familie sau a unui parteneriat
înregistrat;
(c) dacă este cazul, certificatul de înregistrare al cetăţeanului Uniunii pe care îl însoţesc
sau căruia i se alătură;
(d) după caz, un document eliberat de autoritatea relevantă din ţara de origine sau de
provenienţă care să ateste că persoanele în cauză se află în intreţinerea ori sunt membri
ai menajului cetăţeanului Uniunii, ori o dovadă a existenţei unor probleme grave de
sănătate care necesită îngrijirea personală a membrului familiei de către cetăţeanul
Uniunii;

22
Eliberarea permiselor de şedere. Dreptul de şedere al membrilor de familie ai unui
cetăţean al Uniunii care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru se confirma prin
eliberarea unui document intitulat „Permis de şedere de membru de familie pentru un
cetăţean al Uniunii”, în termen de cel mult şase luni de la data la care aceştia prezintă
cererea.
O confirmare a depunerii cererii pentru permisul de şedere se eliberează imediat.
Pentru eliberarea permisului de şedere, statele membre solicită prezentarea următoarelor
documente:
(a) un paşaport valabil;
(b) un document care să ateste existenţa unei relaţii de familie sau a unui parteneriat
inregistrat;
(c) certificatul de înregistrare sau, în absenţa unui sistem de înregistrare, orice alta
dovadă că cetăţeanul Uniunii pe care îl însotesc sau căruia i se alătura îşi are reşedinţa în
tara membra gazdă;
Conform art.11 din prezenta directivă permisul de şedere se acordă pentru o perioadă
maximă de cinci ani sau pe perioada de şedere a cetăţeanului Uniunii atunci când şederea
acestuia din urmă este sub cinci ani.

3.6. Restrangerea de drepturi impuse de statul gazda

Statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii


şi a membrilor lor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică,
siguranţă publică sau sănătate publică.
Protectia impotriva expulzării. Inainte de a lua o decizie de expulzare de pe teritoriul
său din motive de ordine publică sau siguranţă publică, statul membru gazdă ia in
considerare diverşi factori precum durata şederii individului respectiv pe teritoriul său,
vârsta acestuia, starea lui de sănătate, situaţia sa familială şi economică, integrarea sa
socială şi culturală în statul membru gazdă şi legăturile sale cu ţara de origine.
Nu se poate lua o decizie de expulzare împotriva cetăţenilor Uniunii, indiferent de
cetăţenia acestora, cu excepţia cazului în care decizia se bazează pe motive imperative
de siguranţă publică definite de statele membre, dacă aceţtia:
(a) şi-au avut reşedinţa în statul membru gazdă în cei zece ani anteriori sau
(b) sunt minori, cu excepţia cazului în care expulzarea este în interesul copilului, în
conformitate cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului,
încheiată la20 noiembrie 1989.
Persoanele vizate sunt informate în mod precis şi complet cu privire la motivele de
ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică pe care se bazează decizia luată în
cazul lor, cu excepţia situaţiilor în care acest lucru este contrar intereselor siguranţei
statului. În notificare se precizează instanţa judecatorească sau autoritatea administrativă
la care persoana interesată poate contesta decizia, termenul pentru contestare şi, dacă
este cazul, termenul acordat persoanei respective pentru a părăsi teritoriul statului
membru. Cu excepţia unor cazuri de urgenţă, motivate corespunzător, termenul acordat
pentru părăsirea teritoriului nu poate fi mai mic de o lună de la data notificării.
Statele membre pot refuza prezenţa persoanei respective pe teritoriul lor pe parcursul
exercitării căilor de atac, dar nu o pot împiedica să îşi formuleze personal apărările, cu
excepţia cazurilor când prezenţa sa ar putea cauza perturbări grave ale ordinii şi siguranţei
publice sau când calea de atac priveşte refuzul accesului pe teritoriul respectiv.
Persoanele care fac obiectul unei decizii de interzicere a intrării pe teritoriu pentru
motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică pot prezenta o cerere
pentru ridicarea interdicţiei după o perioadă de timp rezonabilă, în funcţie de împrejurări şi,
în orice caz, după trei ani de la executarea hotărârii definitive de interzicere a intrării care a
fost pronunţată în mod valabil în conformitate cu dreptul comunitar, prezentând probe ce

23
atesta că s-a produs o schimbare efectivă a împrejurarilor care au justificat decizia de
interzicere a intrării pronunţată împotriva lor.
Sănătatea publică. Singurele boli care justifică măsuri de restricţionare a liberei
circulaţii sunt bolile cu potenţial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele
relevante ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi alte boli infecţioase sau
parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziţii de protecţie ce se aplică
resortisantţlor din statul membru gazdă.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Enumeraţi situaţiile în care se acordă dreptul de şedere permanentă mai înainte de
împlinirea duratei de şedere de 5 ani. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 21
2. Enumeraţi cazurile ce conferă dreptul de şedere pentru o perioadă mai mare de 3
luni acordat rezidentului pe teritoriul statului gazdă Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 20
3. Enumeraţi categoriile de persoane împotriva cărora nu se poate lua masura
expulzării. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 23
4. Stabiliţi conditiile dobandirii dreptului de sedere permanenta recunoscut
resortisantului unional. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 21.

3.7. REZUMAT
Libera circulaţie a persoanelor implică posibilitatea resortisanţilor unui stat membru
de a intra şi de a rămâne fără nici o restricţie pe tertoriul unui stat membru.
Conform dispoziţiilor comunitare prevăzute în cadrul Directivei 2004/38/CE a
Parlamentului European reiese că sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi
a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia, cetăţenia Uniunii conferă fiecărui
cetăţean al Uniunii un drept fundamental şi individual la libera circulaţie şi şedere pe
teritoriul statelor membre. Directiva 2004/38/CE stabileşte:
(a) condiţiile de exercitare a dreptului la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor
membre de catre cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora;
(b) dreptul de sedere permanenta pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si
membrii familiilor acestora;
(c) restrangerile drepturilor mai sus menţionate pentru motive de ordine publica, siguranta
publica sau sanatate publica.

24
3.8. LUCRARE DE VERIFICARE.
Limitele menţinerii dreptului de rezidenţă conform Directivei 2004/38/CE
Instrucţiuni privind testul de evaluare:
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

3.9. BIBIOGRAFIE
Directiva 2004/38/ a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi
membrii familiilor acestora; L 229 35 29.6.2004

25
Unitatea de învăţare 4:
LIBERTATEA DE CIRCULATIE IN SPATIUL UNIONAL RECUNOSCUTA
RESORTISANTILOR STATELOR MEMBRE-NORMA DE TRANSPUNERE

4.1. Obiective
4.2. Prevederi nationale privind problematica dreptului de sedere pe teritoriul
Romaniei
4.3. Rezumat
4.4 . Lucrare de verificare
4.5. Bibliografie

4.1. Obiective
 introducerea cursanţilor în studiul conceptelor privind dreptul de şedere recunoscut
resortisantilor unionali aflati pe teritoriul Romaniei;
 familiarizarea studenţilor cu normele interne de implementare a dispozitiilor
unionale privind libera circulaţie şi şedere în spaţiul UE.

4.2. Prevederi nationale privind problematica dreptului de sedere pe teritoriul


Romaniei

Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat modificări substanţiale ale


normelor de drept care reglementează regimul juridic al cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European în vederea asigurării conformităţii cu
legislaţia comunitară în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi a dreptului de rezidenţă.
Astfel, prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera
circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea
80/2011, legislatia nationala s-a aliniat acquis-ul unional, respectiv dispozitiilor inserate in
Directiva 38/2004/CE privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi
a membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Spre deosebire de forma iniţială a actului normativ, forma modificată şi completată
prin Legea 80/2011, vine să asigure, pe de o parte, transpunerea deplină a acquisului
unional şi, pe de altă parte, clarificarea anumitor aspecte care nu sunt reglementate de
instrumentele comunitare dar a căror reglementare este necesară pentru a fi asigurată
exercitarea de către cetăţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora a
dreptului la liberă circulaţie.
De noul cadru legislativ beneficiază următoarele categorii de persoane:
1. Cetăţenii UE si cei ai Spaţiului Economic European (Islanda, Liechtenstein şi
Norvegia);
2. Membrii de familie ai acestora, respectiv soţul sau soţia; descendenţii în linie
directă, indiferent de cetăţenie, care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau care se află în
întreţinerea cetăţeanului Uniunii Europene, precum şi cei ai soţului/soţiei; ascendenţii în
linie directă, indiferent de cetăţenie, care se află în întreţinerea cetăţeanului Uniunii
Europene, precum şi cei ai soţului/soţiei.
Dreptul la rezidenţă. Cetăţenii Uniunii Europene, care intră pe teritoriul României,
beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la 3 luni de la data intrării în

26
ţară. Membrii de familie ai cetăţenilor Uniunii Europene, indiferent de cetăţenie, care îi
însoţesc sau li se alătură ulterior beneficiază de acelaşi drept.
Legea nr.80/2011 aduce modificari conditiilor de exercitare a dreptului de rezidenta pe
teritoriul Romaniei pe o perioada de maxim 3 luni, astfel, textul ordonantei se completeaza
cu mentiunea ca atunci cand sunt in cautarea unui loc de munca, resortisantii beneficiaza
de un drept de rezidenta pentru o perioada de maxim 6 luni de la data intrarii, fara
indeplinirea unei conditii suplimentare.
Dreptul de rezidenţă pentru o perioadă de peste 3 luni. Pentru exercitarea dreptului de
rezidenţă pentru o perioadă mai mare de 3 luni, cetăţenii Uniunii Europene au obligaţia să
se înregistreze la structurile teritoriale ale Autorităţii pentru Străini, încadrându-se în una
din următoarele situaţii:
 desfăşoară pe teritoriul României activităţi dependente sau activităţi independente,
în condiţiile legii;
 deţin mijloace de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulă cel puţin la
nivelul venitului minim garantat în România şi asigurare de sănătate;
 sunt înscrişi la o instituţie din România, acreditată în condiţiile legii, având ca obiect
principal de activitate desfăşurarea de activităţi de învăţământ sau de perfecţionare
a pregătirii profesionale, au asigurare de sănătate recunoscută în sistemul
asigurărilor sociale de sănătate din România şi asigură autorităţile competente,
printr-o declaraţie pe propria răspundere sau prin orice alt mijloc, că deţin mijloace
de întreţinere pentru ei şi membrii lor de familie, de regulă cel puţin la nivelul
venitului minim garantat în România;
 sunt membrii de familie ai unui cetăţean al Uniunii Europene care îndeplineşte una
dintre condiţiile prevăzute mai sus. Privitor la membrii de familie care nu sunt
cetăţeni ai Uniunii Europene beneficiază de dreptul de rezidenţă pentru o perioadă
de peste trei luni dacă însoţesc sau se alătură ulterior cetăţeanului Uniunii
Europene care îndeplineşte una din condiţiile prevăzute mai sus.
Dreptul de rezidenţă permanentă. Cetăţenii Uniunii Europene care au o rezidenţă
continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani beneficiază de
dreptul de rezidenţă permanentă. De acelaşi drept beneficiază şi persoanele care nu au
cetăţenia Uniunii Europene şi care au o rezidenţă continuă pe teritoriul României pentru o
perioadă de cel puţin 5 ani, în calitate de membrii de familie al unui cetăţean al Uniunii
Europene rezident sau rezident permanent. Beneficiază de rezidenţă permanentă fără
aplicarea condiţiilor referitoare la legalitatea şi continuitatea rezidenţei, minorii ai căror
părinţi au dobândit anterior acest drept, astfel că ei dobândesc aceluiaşi statut juridic cu
cel al părintelui sau cu cel al ambilor părinţi cu care locuieşte pe teritoriul României.
În sensul armonizării legislative, norma juridică naţională dispune în conformitate cu
directivele europene, în sensul că Autoritatea pentru străini poate verifica îndeplinirea
condiţiilor pentru exercitarea dreptului de rezidenţă de către cetăţenii Uniunii Europene şi
membrii de familie ai acestora.
Împotriva cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora care nu
îndeplinesc condiţiile de exercitare a dreptului de rezidenţă, Autoritatea pentru străini
poate emite o decizie de părăsire a teritoriului României, fără a fi instituită o interdicţie de
intrare împotriva acestora. Restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României
din raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică. Autorităţile române
competente pot restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul României de
către cetăţenii Uniunii Europene sau de către membrii de familie ai acestora numai din
raţiuni de ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică. Cazurile de intervenţie a
restrângerii dreptului la liberă circulaţie generează următoarele situaţii:
 declararea ca indezirabil constituie o măsură dispusă împotriva unui străin care a
desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare
27
activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
Măsura este dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume
desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul
sesizează instanţa de judecată la propunerea instituţiilor cu competenţe în
domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale.
 expulzarea poate fi dispusă în condiţiile prevăzute de Codul penal şi codul de
procedură penală împotriva cetăţeanului Uniunii Europene sau a membrului de
familie al acestuia care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României.
 îndepărtarea de pe teritoriul României pentru motive de sănătate publică poate fi
dispusă de către Autoritatea pentru străini, la solicitarea structurilor specializate ale
Ministerului Sănătăţii, numai în cazul în care, pe baza analizelor medicale efectuate
de către persoana în cauză la un interval de cel mult 3 luni de la intrarea pe
teritoriul României, se constată existenţa unei afecţiuni dintre cele stabilite prin
ordin al ministrului sănătăţii.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Enumeraţi categoriile de persoane care beneficiază de drept de rezidenţă
permanentă pe teritoriul României.Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 26
2. Stabiliţi limitele menţinerii dreptului de rezidenţă pe teritoriul României. Folosiţi
spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 28
3.Enumeraţi situaţiile în care intervine dreptul de rezidenţă pentru o perioadă mai mare
de trei luni. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 27

4.3. REZUMAT
Libera circulaţie a persoanelor implică posibilitatea resortisanţilor unui stat membru
de a intra şi de a rămâne fără nici o restricţie pe tertoriul unui stat membru.
Prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera
circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi
Spaţiului Economic European, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea
80/2011, legislatia nationala s-a aliniat acquis-ul unional, respectiv dispozitiilor inserate in
Directiva 38/2004/CE privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi
a membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Spre deosebire de forma iniţială a actului normativ, forma modificată şi completată
vine să asigure, pe de o parte, transpunerea deplină a acquisului comunitar şi, pe de altă
parte, clarificarea anumitor aspecte care nu sunt reglementate de instrumentele
comunitare dar a căror reglementare este necesară pentru a fi asigurată exercitarea de
către cetăţenii Uniunii Europene şi membrii de familie ai acestora a dreptului la liberă
circulaţie.
28
4.4. LUCRARE DE VERIFICARE.
Dreptul de rezidenta permanenta e teritoriul Romaniei recunoscut resortisantilor
unionali.
Instrucţiuni privind testul de evaluare:
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

4.5. BIBIOGRAFIE

Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul


României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic
European;
Legea 80/2011 pentru modificarea si completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale
Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European;

29
Unitatea de învăţare 5:
STATUTUL JURIDIC AL RESORTISANTILOR STATELOR EXTRAUNIONALE AFLATI
PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE

5.1. Obiective
5.2. Aspecte introductive privind conceptul de imigrant
5.3. Directiva 2011/98/UE privind procedura unica de solicitare a unui permis unic
pentru resortisantii tarilor terte in vederea sederii si ocuparii unui loc de munca pe
teritoriul unui stat membru UE
5.4. Rezumat
5.5. Lucrare de verificare
5.6. Bibliografie

5.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul conceptelor privind migratia in spatiul UNIUNII


europene
 familiarizarea studenţilor cu normele unionale privind procedura unica de solicitare
a unui permis unic pentru resortisantii tarilor terte in vederea sederii si ocuparii unui
loc de munca pe teritoriul unui stat membru UE

5.2. Aspecte introductive privind conceptul de imigrant

Fenomenul imigraţiei pune statelor Uniunii Europene probleme semnificative de


natură economică, socială şi demografică. În aceste condiţii, a devenit necesară o
abordare coerentă a fenomenului la nivel european, sub forma unei politici comune, cu
obiectivul unei mai bune gestionări a fluxurilor migratorii printr-o abordare coordonată care
să ia în calcul situaţia economică şi demografică a UE.
Migraţia reprezintă fenomenul ce implică deplasarea unei populaţii dintr-o regiune în
alta, în vederea stabilirii. A emigra semnifică acţiunea de părăsire a propriei ţări pentru a
se stabili în altă ţară în timp ce a imigra reprezintă activitatea prin care o persoană intră
într-o ţară, alta decât ţara de origine, pentru a te stabili acolo. Fenomenul imigraţiei este un
fenomen internaţional şi are ca punct de plecare ţara de origine a emigrantului şi ca punct
de sosire ţara în care se va stabili imigrantul respectiv.
Majoritatea ţărilor au trei porţi de intrare formală pentru admiterea celor cu înaltă
calificare şi o a patra, “uşa din dos”, pentru solicitanţii de azil şi lucrătorii migranţi
clandestini, dintre care unii sunt persoane calificate. Şi anume:
- Poarta de admitere a profesioniştilor şi a persoanelor cu abilităţi excepţionale care există,
practic, în toate ţările, datorită dorinţei comune de a facilita transferul de cunoştinţe şi de
know-how;
- Poarta transferurilor intra-companii, pentru facilitarea afacerilor internaţionale şi, în
special, pentru încurajarea intrărilor de capital;
- Poarta pentru studenţii (absolvenţii) internaţionali .
În aceste condiţii resortisantul unui stat terţ se poate afla pe teritoriul Uniunii
Europene fie în condiţii de şedere legală, caz în care beneficiază de prevederile legislaţiei
unionale, fiindu-i recunoscute dreptul de şedere, dreptul la muncă, posibilitatea de
reîntregire a familiei, drepturi recunoscute membrilor de familie ai acestora, fie în condiţii
30
de şedere ilegală, situaţie în care directivele comunitare dispun returnarea dar şi
sancţionarea angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală
O categorie aparte de imigranţi o constituie refugiaţii. Refugiaţii sunt imigranţi
involuntari. Aceştia sunt în ţara de origine persecutaţi de un regim opresiv datorită
apartenenţei la un anumit grup etnic, religios, lingvistic sau politic. Marea majoritate a
refugiaţilor se întâlnesc în ţările din sudul Europei şi provin în principal din Africa, Asia şi
Orientul Mijlociu.
Distingem mai multe categorii de refugiaţi din punct de vedere al statutului lor social şi
legal, respectiv:
a) Refugiaţi protejaţi de Convenţia de la Geneva din 1951 modificată prin Protocolul de la
New York din 1967;
b) Refugiaţi de facto, cărora le este permis să stea în ţara de refugiu pe motive umanitare
şi sub un alt statut decât cel conferit de Convenţie; drepturile lor sunt mult mai limitate
decât ale celor protejaţi de Convenţie, de ex. în Marea Britanie, refugiaţilor din această
categorie nu le este permis să îşi aducă familiile timp de 4 ani, pe când cei protejaţi de
Convenţie au dreptul la reuniune familială imediată;
c) Refugiaţii în orbită – sunt cei care sunt trimişi din ţară în ţară, pentru că nici un stat nu-şi
asumă responsabilitatea de a le examina cererea de azil;
d) Refugiaţi care se bucură de protecţie temporară, cu condiţia să se întoarcă în ţara de
origine de îndată ce situaţia de acolo le-o permite.
La nivelul Comisiei Europene sunt reţinute următoarele categorii de imigranţi1:
 Imigranţii economici;
 Imigranţii admişi prin procedeul reunificării familiale;
 Refugiaţii şi persoanele care se bucură de protecţie internaţională;
 Solicitanţii de azil;
 Imigranţii ilegali.
Prin Pactul european privind imigraţia şi azilul, adoptat în septembrie 2008, Consiliul
European a reiterat în mod solemn faptul că orice străin persecutat are dreptul de a obţine
ajutor şi protecţie pe teritoriul Uniunii Europene, în aplicarea Convenţiei de la Geneva din
28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor, modificată prin Protocolul de la New York din 31
ianuarie 1967 şi în conformitate cu alte tratate în materie. De asemenea, s-a convenit în
mod expres înfiinţarea în 2009 a unui birou european de sprijin.

5.3. Directiva 2011/98/UE privind procedura unica de solicitare a unui permis unic
pentru resortisantii tarilor terte in vederea sederii si ocuparii unui loc de munca pe
teritoriul unui stat membru UE

Prezenta directivă are ca principal scop stabilirea :


(a) unei proceduri unice de solicitare a emiterii unui permis unic pentru resortisanţi ţălor
terţe în scopul ocupării unui loc de muncă pe teritoriul unuia dintre statele membre, astfel
încât să se simplifice procedurile de admisie a acestora şi să se faciliteze controlul
statutului acestora precum şi;
(b) unui set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul
unui stat membru, indiferent de scopul pentru care au fost admişi iniţial pe teritoriul statului
membru respectiv, bazat pe egalitatea de tratament cu resortisanţii statului membru
respectiv.
Norma europeană este incidenţa următoarelor categorii de resortisanţi:

31
(a) resortisanţilor din ţări terţe care solicită şederea într-un stat membru în scopul ocupării
unui loc de muncă;
(b) resortisanţilor din ţări terţe care au fost admişi într-un stat membru în alt scop decât cel
al ocupării unui loc de muncă în temeiul legislaţiei Uniunii sau al legislaţiei naţionale,
cărora li se permite să ocupe un loc de muncă ţi care deţin un permis de şedere în
conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002.
Prezenta directivă nu se aplică resortisanţilor din ţări terţe:
(a) care sunt membri de familie ai unor cetăţeni ai Uniunii care şi-au exercitat ori îşi
exercită dreptul de liberă circulaţie în interiorul Uniunii, în conformitate cu Directiva
2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la
liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii
familiilor acestora (1);
(b) care, împreună cu membrii familiilor lor şi indiferent de cetăţenia lor, beneficiază de
drepturi în materie de liberă circulaţie echivalente cu cele ale cetăţenilor Uniunii în temeiul
acordurilor fie dintre Uniune şi statele sale membre, fie dintre Uniune şi ţări terţe;
(c) care sunt detaşaţi, pe durata detaşării;
(d) care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru ca persoane
transferate în cadrul aceleiaşi societăţi;
(e) care au solicitat admisia sau au fost admişi pe teritoriul unui stat membru în calitate de
lucrători sezonieri sau de persoane în regim au pair;
(f) care au autorizaţie de şedere într-un stat membru în temeiul unei protecţii temporare
sau au solicitat autorizaţia de şedere pentru acelaşi motiv şi sunt în aşteptarea unei decizii
privind statutul lor; (g) care sunt beneficiari ai protecţiei internaţionale în conformitate cu
Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime
referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanţii ţărilor terţe sau
apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte
motive, au nevoie de protecţie internaţională şi referitoare la conţinutul protecţiei acordate
(2) sau care au solicitat protecţie internaţională în temeiul directivei respective şi a căror
solicitare nu a făcut încă obiectul unei decizii definitive.
Articolul 4 reglementeaza procedura unică de solicitare a emiterii permisului unic
introdusa de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către angajatorul acestuia sau al
acesteia în vederea obţinerii dreptului de şedere legală şi ocupării unui loc de muncă pe
teritoriul unui stat membru, la adoptarea unei decizii cu privire la respectiva solicitare de
permis unic.
„Permis unic” înseamnă un permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat membru,
care conferă unui resortisant al unei ţări terţe dreptul de şedere legală pe teritoriul acestuia
în scopul ocupării unui loc de muncă.
In acest sens, autoritatea competentă adoptă o decizie în termen de patru luni de la
data introducerii solicitării. Decizia de acordare a permisului unic constituie un act
administrativ unic, care combină permisul de şedere şi permisul de muncă.
În cazul în care s-a eliberat un permis unic în conformitate cu legislaţia naţională,
permisul unic acordă deţinătorului acestuia, pe durata valabilităţii sale, cel puţin
următoarele drepturi:
(a) dreptul de intrare şi de şedere pe teritoriul statului membru care eliberează permisul
unic, cu condiţia ca deţinătorul să îndeplinească toate cerinţele de admisie în conformitate
cu legislaţia naţională;
(b) dreptul de exercitare a unei anumite activităţi autorizate în baza permisului unic, în
conformitate cu legislaţia naţională;

32
Lucrătorii din ţările terţe mai sus mentionaţi beneficiază de egalitate de tratament în
raport cu resortisanţii statului membru în care îşi au reşedinţa, cu privire la:
(a) condiţiile de lucru, inclusiv în ceea ce priveşte remunerarea şi concedierea, precum şi
în materie de sănătate şi siguranţă la locul de muncă;
(b) libertatea de asociere, afiliere şi apartenenţă la o organizaţie care reprezintă lucrătorii
sau angajatorii ;
(c) educaţie şi formare profesională;
(d) recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate
cu procedurile interne aplicabile;
(e) beneficii fiscale, cu condiţia ca lucrătorul să aibă domiciliul fiscal în statul membru în
cauză;
(f) accesul la bunuri şi servicii, inclusiv accesul la procedurile de acordare a unei locuinţe,
în conformitate cu legislaţia naţională.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Identificati diferenta dintre migratia legala si migratia ilegala.Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la paginile 30-31
2. Identificati categoriile de refugiati. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 31
3. Definiti procedura unica de solicitare a unui permis unic de sedere.Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 32
4. Definiti permisul de sedere.Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 32

5.4. Rezumat
Migraţia reprezintă fenomenul ce implică deplasarea unei populaţii dintr-o regiune în
alta, în vederea stabilirii. Fenomenul imigraţiei in spatiul Uniunii Europene are ca punct de
plecare ţara de origine a emigrantului şi ca punct de sosire una dintre tarile Uniunii
Europene numita tara gazda.
Resortisantul unui stat terţ se poate afla pe teritoriul Uniunii Europene fie în condiţii de
şedere legală, caz în care beneficiază de prevederile legislaţiei unionale, fiindu-i
recunoscute dreptul de şedere, dreptul la muncă, posibilitatea de reîntregire a familiei,
drepturi recunoscute membrilor de familie ai acestora, fie în condiţii de şedere ilegală,

33
situaţie în care directivele comunitare dispun returnarea dar şi sancţionarea angajatorilor
de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală
Directiva 2011/98/UE reglementeaza procedura unică de solicitare a emiterii
permisului unic introdusa de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către angajatorul
acestuia sau al acesteia în vederea obţinerii dreptului de şedere legală şi ocupării unui loc
de muncă pe teritoriul unui stat membru, la adoptarea unei decizii cu privire la respectiva
solicitare de permis unic.
În cazul în care s-a eliberat un permis unic în conformitate cu legislaţia naţională,
permisul unic acordă deţinătorului acestuia, pe durata valabilităţii sale următoarele
drepturi: dreptul de intrare şi de şedere pe teritoriul statului membru care eliberează
permisul unic, condiţiile de lucru, inclusiv în ceea ce priveşte remunerarea şi concedierea,
precum şi în materie de sănătate şi siguranţă la locul de muncă; educaţie şi formare
profesională ; beneficii fiscale.

5.5. Lucrare de verificare


Identificati categoriile de drepturi de care beneficiaza detinatorulunui permis unic de
sedere pe teritoriul unui stat memebru al Uniunii Europene.
Instrucţiuni privind testul de evaluare:
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

5.6. Bibliografie

Directiva 2011/98/UE privind procedura unica de solicitare a unui permis unic pentru
resortisantii tarilor terte in vederea sederii si ocuparii unui loc de munca pe teritoriul unui
stat membru UE
Abella, M.I., (International Labour Office) Global dimensions of the highly skilled migration,
GTZ Conference on Migration and development, Berlin 20-21 October 2003.
Nicolaie Iancu, The consequences of the migration of higly-skilled, Law skilled and
unskilled workers, in AGORA International Journal of Juridical Sciences, No.2/2010
Elise Nicoleta Vâlcu, Alina Gabriela Marinescu, Brief considerations on immigration and
immigrant’s education integrated policy in the european union for 2011, AGORA
International Journal of Juridical Sciences, nr.2/2011.

34
Unitatea de învăţare 6:
STATUTUL JURIDIC AL RESORTISANTILOR STATELOR EXTRAUNIONALE AFLATI
PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE

6.1. Obiective
6.2. Directiva 2003/104/ce privind statutul resortisantilor tarilor terte care sunt
rezidenti pe termen lung
6.3. Directiva 2003/86/CE privind reintregirea familiei resortisantilor statelor terte
aflati in spatiul unional
6.4. Rezumat
6.5. Lucrare de verificare
6.6. Bibliografie

6.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul conceptelor de rezidenta permanenta pe teritoriul


statului gazda; reintregirea familiei de catre resortisantul extraunional aflat in conditii
de sedere legala;
 familiarizarea studenţilor cu normele unionale privind statutul resortisantilor tarilor
terte care sunt rezidenti pe termen lung, respectiv reintregirea familiei resortisantilor
statelor terte aflati in spatiul unional.

6.2. Directiva nr.2003/104/CE privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt
rezidenţi pe termen lung.

In articolului 1, prezenta directivă defineste conceptul de "rezident pe termen lung" ca


fiind orice resortisant al unei ţări terţe care este titular al statutului de rezident pe termen
lung.
Statele membre acordă statutul de rezident pe termen lung resortisanţilor ţărilor terţe
care au avut reşedinţa legală şi fără întrerupere pe teritoriul lor timp de cinci ani înainte de
a depune cererea în cauză.
Perioadele de absenţă de pe teritoriul statului membru în cauză nu întrerup curgerea
termenului de cinci ani, şi sunt luate în considerare în calcularea acesteia dacă nu
depăşesc şaşe luni consecutive şi un total de 10 luni în cursul perioadei de cinci ani.
Pentru dobândirea statutului de rezident pe termen lung statele membre cer
resortisanţilor ţărilor terţe să facă dovada că dispun, pentru ei şi pentru membrii familiei lor
care se află în întreţinerea lor, de:
(a) resurse stabile, regulate şi suficiente pentru a satisface nevoile proprii şi pe cele ale
membrilor familiei lor fără a recurge la sistemul de ajutor social al statului membru în
cauză. Statele membre evaluează resursele respective în ceea ce priveşte natura şi
regularitatea lor, ţinând seama de nivelul minim al salariilor şi pensiilor înainte de
depunerea cererii de dobândire a statutului de rezident pe termen lung;
(b) de o asigurare de sănătate pentru toate riscurile acoperite în mod obişnuit pentru
proprii resortisanţi în statul membru în cauză.
Conform Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, au calitate de
«membrii de familie» ai solicitantului resortisant al unui stat terţ, următoarele categorii :
(a) soţul susţinătorului reîntregirii;
35
(b) copiii minori ai susţinătorului reîntregirii şi ai sotului acestuia, inclusiv copiii adoptaţi în
conformitate cu o decizie luată de autoritatea competentă a statului membru în cauză sau
cu o decizie executorie în mod automat în temeiul obligaţiilor internaţionale ale
respectivului stat membru sau care trebuie recunoscută în conformitate cu obligaţiile
internaţionale;
(c) copiii minori, inclusiv copiii adoptaţi, ai susţinătorului reîntregirii, atunci când acesta
exercită drepturile părinteşti asupra copiilor şi aceştia se află în întreţinerea sa. Statele
membre pot autoriza reîntregirea pentru copiii asupra cărora drepturile părintesti sunt
exercitate în comun, cu condiţia ca celălalt titular al drepturilor părinteşti să fi consimţit;
(d) copiii minori, inclusiv copiii adoptati, ai sotului, atunci când sotul exercită drepturile
părinteşti asupra copiilor şi aceştia se află în întreţinerea sa.
Statele membre pot autoriza reîntregirea pentru copiii asupra cărora drepturile
părinteşti sunt exercitate în comun, cu condiţia ca celălalt titular al drepturilor părinteşti să
fi consimţit.
Statele membre eliberează rezidentului pe termen lung permisul de şedere cu o
validitate de cel puţin cinci ani. La expirarea sa, permisul se poate reînnoi de drept sau la
nevoie pe baza unei cereri.
Pentru a dobândi statutul de rezident pe termen lung, resortisantul unei ţări terţe
trebuie să facă o cerere către autorităţile competente ale statului membru în care are
resedinţa. Cererea trebuie însoţită de acte justificative, stabilite de legislaţia internă, iar
dacă este necesar, de un document de călătorie valid sau de o copie legalizată
corespunzătoare a acestuia. Pe lângă actele justificative se pot prezenta de asemenea
documente care să ateste condiţiile adecvate de locuit. Îndată ce este posibil, şi în orice
caz în cel mult şase luni de la depunerea cererii, autorităţile naţionale competente notifică
în scris solicitantului decizia luată în privinţa sa.
Conform art. 9, cetateanul extraunional îşi pierde dreptulD de rezident pe termen
lung în următoarele cazuri:
(a) constatarea dobândirii frauduloase a statutului de rezident pe termen lung;
(b) adoptarea unei măsuri de expulzare;
(c) absenţa de pe teritoriul Uniunii Europene timp de 12 luni consecutive.

TEST DE AUTOEVALUARE.

1. Care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un cetatean extraunional


pentru a dobandi un drept de sedere pe termen lung? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 35
2. Care sunt categoriile de persoane care au calitatea de membru de familie? Folosiţi
spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 36
3. Enumerati cazurile in care resortisantul extarunional îşi pierde statutul de rezident
pe termen lung? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 36
36
6.3. Aspecte teoretice privind reîntregirea familiei resortisanţilor statelor terţe în
spaţiul unional conform Directivei nr. 2003/86/CE.

Conform art.2 din directivă "reîntregirea familiei" înseamnă intrarea şi şederea într-un
stat membru a membrilor familiei unui resortisant al unei ţări terţe care are reşedinţa în
mod legal în respectivul stat membru, în scopul menţinerii unităţii familiale, indiferent dacă
legăturile de familie sunt anterioare sau posterioare intrării susţinătorului reîntregirii.
Resortisantul poate solicita reintregirea doar în condiţiile în care este titularul unui
permis de şedere eliberat de un stat membru pentru o perioadă de valabilitate mai mare
sau egală cu un an, care are perspective întemeiate de a obţine un drept de şedere
permanent, dacă membrii familiei sale sunt resortisanţi ai unei ţări terţe, indiferent de
statutul lor juridic.
Conceptul de reîntregire a familiei priveşte acele persoane ce au calitate de «membrii
de familei» ai solicitantului, făcând parte următoarele categorii :
(a) soţul susţinătorului reîntregirii;
(b) copiii minori ai susţinătorului reîntregirii şi ai soţului acestuia, inclusiv;
(c) rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale susţinătorului reîntregirii sau ale
soţului acestuia, dacă acestea se află în întreţinerea sa şi nu beneficiază de sprijinul
familial necesar în ţara de origine;
(b) copiii majori necăsătoriţi ai susţinătorului reîntregirii sau ai soţului acestuia, atunci când
aceştia se află în incapacitatea obiectivă de a se întreţine singuri ca urmare a stării lor de
sănătate.
Admisibilitatea cererii de reîntregire poate fi condiţionată de faptul că susţinătorul
reîntregirii trebuie să facă dovada că dispune:
(a) de o locuinţă considerată normală si care corespunde standardelor generale de
sănătate şi de siguranţă;
(b) de o asigurare de sănătate atât pentru susţinătorul reîntregirii cât şi pentru membrii
familiei;
(c) de resurse stabile, constante şi suficiente pentru a se întreţine pe sine şi pe ceilalţi
membri ai familiei fără a recurge la sistemul de asistenţă socială al statului membru în
cauză.
Statele membre pot să impună solicitanţilor măsuri mai restrictive, astfel pot solicita că
susţinătorul reîntregirii să fi avut reşedinţa în mod legal pe teritoriul lor pe o perioadă de
cel mult 2 ani, înainte ca membrii familiei să i se poată alătura.
In masura in care masurile solicitate de statul gazda sunt indeplinite, se eliberează
membrilor familiei un prim permis de şedere pe o durată de cel puţin 1 an. Acest permis de
şedere poate fi reînnoit.
Perioada de valabilitate a permiselor de şedere acordate membrilor familiei nu poate
depăşi, în principiu, data expirării permisului de şedere al susţinătorului reîntregirii.
Membrii familiei sustinătorului reîntregirii au dreptul, la fel ca susţinătorul reîntregirii,
la:
(a) acces la educaţie;
(b) acces la ocuparea unui loc de muncă salarizat sau la o activitate independentă;
(c) acces la orientare, formare, perfecţionare şi reconversie profesională.
De asemenea, prezenta normă unionala conferă membrilor de familie ai susţinătorului
posibilitatea ca după 5 ani de rezidenţă, în măsura în care aceştia nu au primit un permis
de şedere pentru alte motive decât reîntregirea familiei, să dobândească, la cerere, un
permis de şedere autonom, independent de cel al susţinătorului reîntregirii.

37
În caz de divort, separare sau deces al rudelor de gradul întâi în linie ascendentă sau
descendentă directă, se poate elibera un permis de şedere autonom, dacă este nevoie, la
cerere, persoanelor intrate în scopul reîntregirii familiei..
Articolul 16 din directivă reglementează situaţiile în care statele membre pot respinge
o cerere de intrare şi de şedere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage
permisul de şedere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea acestuia în unul
dintre următoarele cazuri:
(a) atunci când susţinătorul reîntregirii nu dispune de resurse suficiente pentru a se
intretine pe sine dar si membrii de familie ai acestuia;
(b) atunci când susţinătorul reîntregirii şi membrii familiei sale nu au o relaţie conjugală sau
o relaţie de familie efectivă;
(c) atunci când se constată că susţinătorul este căsătorit sau are o relaţie de durată cu o
altă persoană.
De asemenea, statele membre pot respinge o cerere de intrare şi de şedere în scopul
reîntregirii familiei sau pot retrage permisul de şedere al unui membru al familiei sau pot
refuza reînnoirea acestuia, în cazul în care se constată că:
(a) au fost utilizate informaţii false sau documente false ori falsificate sau că s-a recurs la
fraudă sau la alte mijloace ilegale;
(b) căsătoria sau adopţia au fost realizate numai pentru a permite persoanei în cauză să
intre sau să aibă reşedinţa într-un stat membru.

TEST DE AUTOEVALUARE.

1. Definiti conceptul de "reîntregire a familiei". Folosiţi spaţiul de mai jos pentru


formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 37
2. Identificati situatia in care membrii de familie pot dobandi dreptul de rezidenta pe
termen lung. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 37

6.4. Rezumat
Directiva nr.2003/104/CE defineste conceptul de "rezident pe termen lung" ca fiind
orice resortisant al unei ţări terţe care este titular al statutului de rezident pe termen lung.
Statutul de rezident pe termen lung se acorda resortisanţilor ţărilor terţe care au avut
reşedinţa legală şi fără întrerupere pe teritoriul statului gazda timp de cinci ani înainte de a
depune cererea în cauză.
Perioadele de absenţă de pe teritoriul statului membru în cauză nu întrerup curgerea
termenului de cinci ani, şi sunt luate în considerare în calcularea acesteia dacă nu
depăşesc şaşe luni consecutive şi un total de 10 luni în cursul perioadei de cinci ani.
Directiva 2003/86/CE defineste "reîntregirea familiei" ca fiind intrarea şi şederea într-un
stat membru a membrilor familiei unui resortisant al unei ţări terţe care are reşedinţa în
mod legal în respectivul stat membru, în scopul menţinerii unităţii familiale, indiferent dacă
legăturile de familie sunt anterioare sau posterioare intrării susţinătorului reîntregirii.
Resortisantul poate solicita reintregirea doar în condiţiile în care este titularul unui
permis de şedere eliberat de un stat membru pentru o perioadă de valabilitate mai mare
38
sau egală cu un an, care are perspective întemeiate de a obţine un drept de şedere
permanent, dacă membrii familiei sale sunt resortisanţi ai unei ţări terţe, indiferent de
statutul lor juridic.

6.5. Lucrare de verificare

Identificati situatia in care resortisantul extraunional poate solicita reintregirea


familiei.
Instrucţiuni privind testul de evaluare:
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

6.6. Bibliografie

Directiva 2003/104/ce privind statutul resortisantilor tarilor terte care sunt rezidenti pe
termen lung
Directiva 2003/86/CE privind reintregirea familiei resortisantilor statelor terte aflati in spatiul
unional

39
Unitatea de învăţare 7:
STATUTUL JURIDIC AL RESORTISANTILOR STATELOR EXTRAUNIONALE AFLATI
PE TERITORIUL UNIUNII EUROPENE

7.1. Obiective
7.2. Directiva 2009/50/CE privind conditiile de intrare si sedere in vederea ocuparii
unui loc de munca inalt calificate
7.3. Directiva 2008/115/CE privind problematica returnarii resortisantilor statelor
terte in situatii de sedere ilegala .
7.4. Directiva 2009/52/CE privind sanctiunile si masurile aplicate angajatorilor de
resortisanti din tari terte aflati in conditii de sedere ilegala
7.5. Rezumat
7.6.Lucrare de verificare
7.6. Bibliografie

7.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul conceptelor de Carte Albastra a Uniunii


Europene, problematica luarii in custodie, returnarea etc.
 familiarizarea studenţilor cu normele unionale privind conditiile de intrare si sedere
in vederea ocuparii unui loc de munca inalt calificate, problematica returnarii
resortisantilor statelor terte in situatii de sedere ilegala cat si sanctiunile si masurile
aplicate angajatorilor de resortisanti din tari terte aflati in conditii de sedere ilegala.

7.2. Directiva 2009/50/CE privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor


din ţările terţe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate.

Obiectivul prezentei directive il constituie stabilirea unui set de condiţii de intrare şi de


şedere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statelor membre ale resortisanţilor
din ţările terţe, în vederea ocupării unui loc de muncă înalt calificat, în calitate de posesori
ai unei Cărţi Albastre a UE, precum şi ale membrilor de familie ai acestora.
Prezenta norma unionala defineşte conceptul de „loc de muncă înalt calificat”ca fiind
un cumul de condiţii, reprezentând, locul de muncă al unei persoane care:
- în statul membru în cauză, este protejată ca lucrător confom legislaţiei naţionale;
- este plătită;
- are competenţele adecvate şi specifice necesare, demonstrate prin calificări profesionale
superioare.
„Calificări profesionale superioare” înseamnă calificările atestate prin prezentarea
calificărilor din învăţământul superior sau, prin derogare, în cazul în care astfel se prevede
în dreptul naţional, atestate printr-o experienţă profesională de cel puţin 5 ani cu un nivel
de cunoştinţe comparabil cu calificările din învăţământul superior şi care este relevant în
profesia sau sectorul specificat în contractul de muncă sau în oferta fermă de angajare.
Aceeaşi directivă are meritul de a fi introdus in legislatia unionala un concept nou
considerat până la acest moment doar un deziderat pentru resortisanţii statelor terţe cu
calificări superioare, respectiv discutăm despre documentul european numit Cartea
Albastră a Uniunii Europene.
Art.2 lit. s din Legea nr. 157/2011 de modificare a OUG nr. 194/2002 privind regimul
juridic al străinilor defineşte Cartea Albastră a UE ca fiind “permisul de şedere în scop de
40
muncă care conferă posesorului acestuia dreptul de şedere şi de muncă pe teritoriul
Romaniei în calitate de angajat pe un loc de muncă înalt calificat”
Statele membre stabilesc o perioadă standard de valabilitate a Cărţii Albastre a UE,
care va fi între 1 şi 4 ani. În cazul în care contractul de muncă prevede o perioadă mai
mică decât această perioadă, Cartea Albastră a UE se eliberează sau se reînnoieşte
pentru durata contractului de muncă, plus trei luni.
Formatul Cărţii Albastre a UE trebuie să fie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.
1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de
şedere pentru resortisanţii ţărilor terţe, care să permită statelor membre să verifice datele,
în special în ceea ce priveşte condiţiile pe baza cărora persoana respectivă are
permisiunea de a munci. Statele membre indică pe Cartea Albastră a UE condiţiile de
acces la piaţa forţei de muncă. În perioada de valabilitate, Cartea Albastră a UE conferă
posesorului acesteia dreptul de intrare, de reintrare şi de şedere pe teritoriul statului
membru care a emis Cartea Albastră a UE
Conform art.14 din directivă, posesorii Cărţii Albastre a UE beneficiază de un
tratament egal cu cel al resortisanţilor statului membru emitent al Cărţii Albastre în ceea ce
priveşte:
(a) condiţiile de muncă, inclusiv de remunerare şi de concediere, precum şi măsurile
referitoare la sănătatea şi siguranţa la locul de muncă;
(b) pregătirea şi formarea profesională;
(c) recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor calificări profesionale, în conformitate
cu procedurile naţionale aplicabile;
(e) accesul la bunuri şi servicii, inclusiv la procedurile de obţinere a unei locuinte.
Statele membre pot retrage sau pot refuza reînnoirea Cartei Albastră a UE
în următoarele situaţii:
(a) din motive care ţin de ordinea publică, de siguranţa publică sau de sănătatea publică;
(b) ori de câte ori posesorul unei Cărţi Albastre a UE nu are resurse suficiente pentru a
satisface nevoile proprii şi, dacă este cazul, pe cele ale membrilor de familie ai acestuia
fără a recurge la sistemul de ajutor social al statului membru în cauză
În ceea ce priveşte membrii de familie, permisele de şedere pentru aceştia se acordă
în cel mult 6 luni de la data la care a fost depusă solicitarea, în cazul în care sunt
îndeplinite condiţiile pentru reîntregirea familiei.
Durata perioadei de valabilitate a permiselor de şedere ale membrilor de familie este
aceeaşi cu a permiselor de şedere eliberate posesorului de Carte Albastră a UE, în
măsura în care acest lucru este posibil în baza perioadei de valabilitate a documentelor de
călătorie ale acestora.
Resortisantul poate solicita obţinerea unui permis de şedere pe termen lung.
Pentru calcularea perioadei de şedere legală şi neintrerupta în Uniunea Europeana,
perioadele de absenţă de pe teritoriul unional nu întrerup perioada menţionată dacă sunt
mai mici de 12 luni consecutive şi dacă în total nu depăşesc 18 luni.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1.Identificati termenul de valabilitate a documentului denumit Carte Albastra.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 40

41
2. Stabiliti perioadele de absenta permise care nu intrerup curgerea termenului de
calcul pentru obtinerea unei sederi pe termen lung. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 41

7.3. Problematica returnării resortisanţilor statelor terţe în situaţia de şedere ilegală


conform Directivei 2008/115/CE

Obiectivul prezentei directive îl constituie stabilirea de norme comune privind


returnarea, luarea în custodie publică şi interdicţiile de intrare aplicabile resortisanţilor
statelor terţe.
Astfel, se stabileşte un set comun minim de garanţii juridice cu privire la deciziile
referitoare la returnare, care garantează protecţia efectivă a intereselor persoanelor în
cauză acordându-se atenţia cuvenită:
(a) intereselor superioare ale copilului;
(b) vieţii de familie;
(c) stării de sănătate a resortisantului în cauză al unei ţări terţe
Directiva defineşte la art.3 „decizia de returnare” care înseamnă, dupa caz, fie un act
de natură administrativă, fie un act de natura judiciară prin care şederea unui resortisant
al unei ţări terţe este stabilită sau declarată ca fiind ilegală şi prin care se impune sau se
stabileşte obligaţia de returnare.
Decizia de returnare se pronunţă atât în caz de plecare voluntară cât şi în cazul
returnării forţate. Pentru plecarea voluntară se prevede un termen adecvat între 7 şi 30 de
zile, fără a se exclude posibilitatea ca resortisantul să plece mai devreme.
Directiva stabileşte garanţii minime pentru desfăşurarea returnării forţate, având în
vedere Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de
zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a
resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare. În acest
sens, statele membre pot recurge la diverse posibilităţi de supraveghere a returnării
forţate.
Un concept novator în materie îl constituie “luarea în custodie publică” în scopul
îndepărtării resortisantului statului terţ. În acest sens art. 15 din directiva dispune că
luarea în custodie publică este justificată numai pentru pregătirea returnării sau în
efectuarea procesului de îndepărtare, şi dacă aplicarea unor măsuri mai puţin coercitive
nu ar fi suficiente, în special în cazul în care:
(a) există riscul de sustragere;
(b) resortisantul în cauză al unei ţări terţe evită sau împiedică pregătirea returnării.
Fiecare stat membru stabileşte o perioadă limitată de custodie publică, care nu poate
depăşi şase luni.
Aceasta perioada nu poate fi extinsa decât cu o perioadă limitată de timp, care să
nu depăşească o perioadă suplimentară de 12 luni in urmatoarele cazuri:
(a) lipsa de cooperare a resortisantului în cauză al unei ţări terţe;
(b) întârzieri în obţinerea documentaţiei necesare din partea ţărilor terţe.
Privitor la aplicarea măsurii de interdicţie aceasta se dispune atunci cand:
- resortisantul în cauză al ţării terţe a făcut deja obiectul mai multor decizii de returnare sau
ordine de îndepărtare;
- resortisantul a intrat pe teritoriul unui stat membru pe durata interdicţiei de intrare.

42
Prezenta directiva unionala reglementeaza durata interdicţiei de intrare, aceasta
netrebuind să depăşească 5 ani, cu exceptia cazului in care resortisantul unei ţări terţe
reprezintă o ameninţare gravă pentru ordinea publică, siguranţa publică sau securitatea
naţională
In ceea ce priveste norma interna de transpunere, respectiv OUG nr. 194/2002
modificata prin Legea nr.157/2011 privind regimul străinilor în România, precizam ca
articolul 97 defineşte şi stabileşte cazurile pentru care se dispune aceast măsura. Astfel,
conform textului mai sus menţionat, „luarea în custodie publică este o măsură de
restrangere temporară a libertaţii de mişcare pe teritoriul statului roman, dispusă de
magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut
de lege, precum şi împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care
instanţa a dispus expulzarea.
În cazul străinilor care nu au putut fi îndepartaţi sub escortă în termenul prevăzut de
lege, luarea în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din
cadrul Parchetului de pe langă Curtea de Apel Bucuresti, pe o perioadă de 30 de zile, la
solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări sau a formaţiunilor sale teritoriale.
În cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, instanţa poate
dispune ca străinul să fie luat în custodie publică pană la efectuarea expulzării de către
organele de politie, în conformitate cu prevederile Codului de procedura penală, fără ca
perioada de custodie publică să depăşească 2 ani. Prelungirea duratei de luare în
custodie publică a străinilor care nu a putut fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul
României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de
competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român
pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în
custodie publică dispuse anterior, iar hotărarea instanţei este irevocabilă. Perioada
maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura
returnării nu poate depăşi 6 luni.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Definiti masura ‚’’luarii in custodie’’.Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 42
2. Analizati masura luarii in custodie publica conform OUG nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 43

7.4. Directiva 2009/52/CE privind sanctiunile si masurile aplicate angajatorilor de


resortisanti din tari terte aflati in conditii de sedere ilegala.
Sancţiunile şi măsurile aplicate angajatorilor de resortisanţi din ţări terţe aflaţi în
situaţie de şedere ilegală conform Directivei 2009/52/CE

Directiva reglementează un set de norme imperative impuse angajatorului mai


înainte ca acesta să intre sub incidenţa prevederilor art. 9 din prezenta directivă,
respectiv:

43
(a) să solicite resortisanţilor din ţări terţe, înainte de începerea raportului de muncă, să
deţină şi să prezinte angajatorului un permis de şedere valabil sau orice altă autorizaţie de
şedere;
(b) să păstreze cel puţin pe durata perioadei de angajare o copie sau datele de
înregistrare ale permisului de şedere sau ale celorlalte autorizaţii de şedere, în vederea
unei eventuale inspecţii a autorităţilor competente ale statelor membre;
(c) să notifice autorităţile competente desemnate de statele membre cu privire la debutul
angajării resortisanţilor din ţări terţe în termenul prevăzut de fiecare stat membru.
Conform art.9 alin 2 instigarea, participarea şi complicitatea la fapta săvârşită cu
intenţie constituie infracţiuni.
În acest sens, directiva dispune ca, in cazul nerespectarii de catre angajator a setului
de norme imperative, fapta sa constituie infractiune, atunci când este săvârşită cu intenţie.
Astfel, prezenta norma obligă statele membre să prevadă sancţiuni penale în dreptul lor
intern pentru astfel de încălcări grave, sancţiuni ce trebuie să fie proporţionale şi cu efect
de descurajare.
Statele membre pot introduce şi alte sancţiuni, in afara celor penale, împotriva
angajatorilor, dintre care amintim:
(a) pierderea totală sau parţială a dreptului de a beneficia de ajutoare sau subvenţii
publice, inclusiv de fonduri unionale pentru o perioadă de până la cinci ani;
(b) excluderea de la participarea la procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii
publice de lucrări, de bunuri şi de servicii pentru o perioadă de până la cinci ani;
(c) recuperarea integrală sau parţială a ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv a
fondurilor UE gestionate de statele membre, atribuite angajatorului de-a lungul unei
perioade de până la 12 luni înainte de constatarea angajării ilegale;
(d) închiderea temporară sau definitivă a unităţilor care au servit la comiterea încălcării
sau retragerea temporară sau definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii
profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării;
(e) obligarea la plata costurile de returnare a resortisanţilor din ţări terţe aflaţi în situaţie de
şedere ilegală;
(f) obligarea la plata remuneraţiei restante aferente muncii efectuate de resortisanti,
precum şi toate impozitele şi contribuţiile de asigurări sociale neachitate;
(g) obligarea de a achita orice cheltuieli generate de transferul remuneraţiei restante în
ţara în care resortisantul unei ţări terţe angajat ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost
returnat.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Identificati dispozitiile imperative inserate in directiva 2009/52/CE impuse impuse
angajatorilor de resortisanti extraunionali aflati in conditii de sedere ilegala pe teritoriul
statelor membre UE .Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
...............................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 44

7.5. Rezumat
Directiva 2009/50/CE privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor din
ţările terţe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate are meritul de a fi introdus
in legislatia unionala un concept nou, Cartea Albastra, document recunoscut detinatorilor
de „Calificări profesionale superioare”.

44
Art.2 lit. s din OUG nr. 194/2002 modificata prin Legea nr. 157/2011, privind regimul
juridic al străinilor defineşte Cartea Albastră a UE ca fiind “permisul de şedere în scop de
muncă care conferă posesorului acestuia dreptul de şedere şi de muncă pe teritoriul
Romaniei în calitate de angajat pe un loc de muncă înalt calificat”
Statele membre stabilesc o perioadă standard de valabilitate a Cărţii Albastre a UE,
care va fi între 1 şi 4 ani.
Pentru calcularea perioadei de şedere legală şi neintrerupta în Uniunea Europeana,
perioadele de absenţă de pe teritoriul unional nu întrerup perioada menţionată dacă sunt
mai mici de 12 luni consecutive şi dacă în total nu depăşesc 18 luni.
Obiectivul Directivei 2008/115/CE îl constituie stabilirea de norme comune privind
returnarea, luarea în custodie publică şi interdicţiile de intrare aplicabile resortisanţilor
statelor terţe.
Un concept novator în materie îl constituie “luarea în custodie publică” în scopul
îndepărtării resortisantului statului terţ. În acest sens art. 15 din directiva dispune că
luarea în custodie publică este justificată numai pentru pregătirea returnării sau în
efectuarea procesului de îndepărtare, şi dacă aplicarea unor măsuri mai puţin coercitive
nu ar fi suficiente, în special în cazul în care: (a) există riscul de sustragere; (b)
resortisantul în cauză al unei ţări terţe evită sau împiedică pregătirea returnării.
In ceea ce priveste norma interna de transpunere, respectiv OUG nr. 194/2002
modificata prin Legea nr.157/2011 privind regimul străinilor în România, precizam ca
articolul 97 defineşte şi stabileşte cazurile pentru care se dispune aceast măsura. Astfel,
conform textului mai sus menţionat, „luarea în custodie publică este o măsură de
restrangere temporară a libertaţii de mişcare pe teritoriul statului roman, dispusă de
magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut
de lege, precum şi împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care
instanţa a dispus expulzarea.
Directiva reglementează un set de norme imperative impuse angajatorului de
resortisanti extraunionali aflati in conditii de sedere ilegala pe teritoriul statelor membre
UE, respectiv (a) să solicite resortisanţilor din ţări terţe, înainte de începerea raportului de
muncă, să deţină şi să prezinte angajatorului un permis de şedere valabil sau orice altă
autorizaţie de şedere;(b) să păstreze cel puţin pe durata perioadei de angajare o copie sau
datele de înregistrare ale permisului de şedere sau ale celorlalte autorizaţii de şedere, în
vederea unei eventuale inspecţii a autorităţilor competente ale statelor membre; (c) să
notifice autorităţile competente desemnate de statele membre cu privire la debutul
angajării resortisanţilor din ţări terţe în termenul prevăzut de fiecare stat membru.

7.6.Lucrare de verificare

Stabiliti categoriile de sanctiuni ce pot fi impuse angajatorilor de resortisanti


extraunionali aflati in conditii de sedere ilegala pe teritoriul statelor membre UE.
Instrucţiuni privind testul de evaluare:
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

45
7.6. Bibliografie

Directiva 2009/50/CE privind conditiile de intrare si sedere in vederea ocuparii unui loc de
munca inalt calificate
Directiva 2008/115/CE privind problematica returnarii resortisantilor statelor terte in situatii
de sedere ilegala .
Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri
comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a
resortisanţilor ţărilor terţe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare
OUG nr. 194/2002 modificata prin Legea nr.157/2011 privind regimul străinilor în România,
Directiva 2009/52/CE privind sanctiunile si masurile aplicate angajatorilor de resortisanti
din tari terte aflati in conditii de sedere ilegala

46
Unitatea de învăţare 8:
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

8.1.Obiective
8.2. Dispozitii introductive privind drepturile cetatenilor unionali in cadrul
procedurilor rezultate din cooperarea judiciara unionala in materie penala
8.3.Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul
procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare
8.4.Directiva 2016/343/UE privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi
prezent la proces în cadrul procedurilor penale
8.5. Rezumat
8.6.Lucrare de verificare
8.7. Bibliografie

8.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul notiunilor de drepturi procesuale recunoscute


resotisantilor unionali;
 familiarizarea studenţilor cu normele unionale privind dreptul de a avea acces la un
avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de
arestare precum si dreptul de a invoca prezumtia de nevinovatie.

8.2. Dispozitii introductive privind drepturile cetatenilor unionali in cadrul


procedurilor rezultate din cooperarea judiciar unionala in materie penala

In ceea ce priveste cooperarea judiciara in materie penala, legiuitorul unional se


preocupa de elaborarea unor instrumente juridice unionale avand ca domeniu de
reglementare consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate
în cadrul procedurilor penale.
Până în prezent au fost adoptate o serie de măsuri privind garantiile procedurale în
cadrul procedurilor penale dintre care precizam Directiva 2010/64/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere
în cadrul procedurilor penale, Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale și
Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013
privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor
privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie
informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autorități consulare în timpul privării de libertate. Acestora li se adauga Directiva
2016/343/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind
consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent
la proces în cadrul procedurilor penale, respectiv Directiva 2016/800/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care
sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale.

47
8.3 Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul
procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare,
precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și
dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării
de libertate

Prezenta directivă stabilește un set de norme minime recunoscute persoanelor


suspectate și acuzate în procedurile penale cat si persoanelor care fac obiectul
procedurilor în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI (denumite în continuare „procedurile
privind mandatul european de arestare”) privind :
i) dreptul de a avea acces la un avocat
ii) dreptul ca o persoana terță să fie informată cu privire la lipsirea sa de libertate
iii) dreptul de a comunica cu autorități consulare în timpul lipsirii de libertate. Statele
membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt resortisanți
străini și care sunt lipsite de libertate au dreptul ca autoritățile consulare ale
statului de care aparțin să fie informate cu privire la lipsirea acestora de libertate
fără întârzieri nejustificate și să comunice cu respectivele autorități, dacă doresc
acest lucru. Totuși, atunci când persoanele suspectate sau acuzate au două sau
mai multe cetățenii, pot alege, dacă doresc, care dintre autoritățile consulare să
fie informate cu privire la lipsirea de libertate și cu care doresc să
comunice.(art.7 alin.1)
Directiva unionala este incidenta:
1. persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale:
 din momentul în care li s-a adus la cunoștință de către autoritățile competente ale
unui stat membru, prin notificare în mod oficial sau în alt mod, faptul că sunt
suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, indiferent dacă sunt sau nu
lipsite de libertate.
 până în momentul finalizării procedurilor, prin aceasta înțelegându-se stabilirea în
mod definitiv că persoana suspectată sau acuzată a săvârșit infracțiunea, inclusiv,
dacă este cazul, pronunțarea sentinței și soluționarea oricărei căi de atac.
2. persoanelor care fac obiectul procedurilor privind mandatul european de arestare
(denumite în continuare „persoane căutate”) din momentul arestării lor în statul
membru de executare.
3. persoanelor care în cursul interogării efectuate de poliție sau de o altă autoritate de
aplicare a legii, devin persoane suspectate sau acuzate.
(i.a) Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat în
urmatoarele momente:
a) înainte de a fi interogate de poliție sau altă autoritate de aplicare a legii sau
judiciară;
la desfășurarea unei acțiuni de anchetare sau de strângere de probe de către
autoritățile de anchetă sau de către alte autorități competente,
b) în cazul în care au fost citate să se înfățișeze în fața unei instant e competente în
materie penală, în timp util înainte ca acestea să se înfățișeze în fața respectivei
instanțe
Dreptul de a avea acces la un avocat implică următoarele:
a) dreptul de a avea întrevederi și de a comunica în mod confidențial cu avocatul care
le reprezintă, inclusiv înaintea interogării efectuate de poliție sau o altă autoritate de
aplicare a legii sau judiciară

48
b) persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să
participe efectiv atunci sunt interogate. Participarea avocatului se consemnează
utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru
respectiv.
c) Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent cel
puțin la următoarele acțiuni de anchetare sau de strângere de probe, în cazul în
care acțiunile respective sunt prevăzute în dreptul intern și în cazul în care se
impune sau se permite prezența persoanei suspectate sau acuzate la acțiunea în
cauză: identificarea suspecților, confruntări, reconstituiri ale unei infracțiuni
d) Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul la confidentialitatea comunicarii cu
avocatul lor. O astfel de comunicare include întrevederi, corespondență, conversații
telefonice și alte forme de comunicare permise în temeiul dreptului intern.
(i.b) Dreptul de a avea acces la un avocat în procedurile privind mandatul european de
arestare. Persoana care face obiectul unui mandat european de arestare (denumită în
continuare „persoana căutată”) are dreptul de a avea acces la un avocat în statul membru
de executare, pentru a avea posibilitatea să își exercite drepturile în mod efectiv în temeiul
Deciziei-cadru 2002/584/JAI. In concret, persoanele căutate au următoarele drepturi în
respectivul stat membru:
 dreptul de a avea acces la un avocat la momentul oportun și astfel încât să permită
persoanei căutate să își exercite drepturile în mod efectiv și, în orice caz, fără
întârzieri nejustificate de la momentul lipsirii de libertate
 dreptul de a avea întrevederi și de a comunica cu avocatul care le reprezintă;
 dreptul ca avocatul să participe la audierea persoanei căutate de către autoritatea
judiciară de executare putand să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă
declarații. Atunci când un avocat participă la audiere, acest fapt se consemnează
utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru
respective
(ii) Dreptul ca o persoana terță să fie informată cu privire la lipsirea sa de libertate.
Articolul 5 alineatul 1 di prezenta dispozitie unionala prevede ca persoanelor
suspectate și acuzate în procedurile penale au dreptul ca cel puțin o persoană, spre
exemplu, o rudă sau un angajator, desemnată de acestea, să fie informată, fără întârzieri
nejustificate, cu privire la lipsirea lor de libertate, dacă persoanele suspectate sau acuzate
doresc acest lucru. În cazul în care persoana suspectată sau acuzată este un copil, statele
membre se asigură că titularul răspunderii părintești a copilului este informat neîntârziat cu
privire la lipsirea de libertate și motivele acesteia, cu excepția cazului în care acest lucru ar
fi contrar intereselor superioare ale copilului, situație în care este informat un alt adult
adecvat.
Persoana suspectată sau acuzată poate renunta oricand la beneficiul conferit de
directiva doar daca :
 a primit, în scris sau verbal, informații clare și suficiente într-un limbaj simplu și
comprehensibil despre conținutul dreptului vizat și posibilele consecințe ale
renunțării la el. În momentul oferirii unor astfel de informații, se ia în considerare
situația specifică a persoanelor suspectate sau acuzate în cauză, inclusiv vârsta și
starea psihică și fizică a acestora
 renunțarea se face în mod voluntar și neechivoc, în scris sau verbal, caz in care se
consemnează utilizând procedura de înregistrare, în conformitate cu dreptul
statului membru în cauză.
Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate pot revoca o
renunțare ulterior în orice moment al procedurilor penale și că acestea sunt informate cu
privire la această posibilitate. În cazul în care persoana suspectată sau acuzată revocă o
renunțare în conformitate cu prezenta directivă, credem ca este necesară repetarea
interogării sau a oricărei acțiuni procedurale care a fost efectuată în perioada renunțării la
49
dreptul respectiv Retinem ca revocarea produce efecte de la momentul la care a fost
făcută.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Stabiliti care sunt momentele procesuale in care persoanele suspectate sau
acuzate au dreptul la un avocat. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 48
2. Dreptul de a avea acces la un avocat în procedurile privind mandatul european de
arestare. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 48

8.4.Directiva 2016/343/UE privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi


prezent la proces în cadrul procedurilor penale

Scopul Directivei 2016/343/UE este acela de a stabili un set de norme minime


comune statelor membre destinatare privind anumite aspecte ale prezumției de
nevinovăție, ale dreptului de a păstra tăcerea, dreptului de a nu se autoincrimina, respectiv
de a fi prezent la propriul proces in cadrul procedurilor penale.
Directiva unionala nu are in prezent norma de transpunere in sistemul nostru
legislativ (Romania avand obligatia de transpunere a prezentei directive pana in aprilie
2018) motiv pentru care incercam sa identificam in acest sens, dispozitii inserate in
actualul Codul de Procedura Penala.
In concret, prezenta directivă se aplică persoanei fizice in toate fazele procedurilor
penale, din momentul în care este suspectata sau acuzata de comiterea unei infracțiuni
sau a unei presupuse infracțiuni până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care se
stabilește că persoana respectiva se face vinovata de comiterea infracțiunii în cauză.
A). Prezumtia de nevinovatie reprezinta un drept fundamental al omului, dar si o
regula de baza a procesului penal modern.
La nivelul Uniunii Europene prezumtia de nevinovatie este reglementata expres in
art.48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care dispune ca ‘’Orice
acuzat este prezumat nevinovat pana cand vinovatia sa va fi legal stabilita’’.
Pe plan international, prezumtia de nevinovatie este prevazuta in art.66 din Statutul
Curtii Penale Internationale de la Roma , potrivit caruia ‘’Orice persoana va fi considerata
nevinovata pana ce vinovatia sa va fi stabilita in fata Curtii, in concordanta cu legea
aplicabila’’.
In ceea ce priveste reglementarea interna, textul art.4 alin.1 din Codul de Procedura
Penala, care face referire la prezumtia de nevinovatie in sensul ca ‘’Orice persoana este
considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva’
se completeaza cu dispozitiile art.99 alin.2 care prevede ca ‘’Suspectul sau inculpatul
beneficiaza de prezumtia de nevinovatie , nefiind obligat sa isi dovedeasca nevinovatia , si
are dreptul de a nu contribui la propria acuzare’’.
Implicatiile publice ale prezumtiei de nevinovatie consta in faptul ca atâta vreme cât
vinovăția unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedită conform legii,

50
declarațiile făcute de autoritățile publice, altele decât cele referitoare la vinovăție, nu
trebuie sa se refere la persoana respectivă ca fiind vinovată.
Referitor la tratamentul aplicat acestora in fata organelor judiciare, directiva obliga
statele membre ca prin normele de transpunere sa asigure garantia că persoanele
suspectate și acuzate nu sunt prezentate ca și cum ar fi vinovate, în fața instanței sau în
mod public, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică.
In ceea ce priveste sarcina probei in stabilirea vinovăției persoanelor suspectate și
acuzate, aceasta revine organelor de urmărire penală, in limitele reglementate in prezent
in legislatiile statelor membre, astfel neaducandu-se atingere niciunei obligații a
procurorului sau a instanței competente de a căuta atât probe incriminatoare, cât și
dezincriminatoare, și nici dreptului apărării de a prezenta probe în conformitate cu dreptul
intern aplicabil. Mai mult, art.6 alin.2 prevedere ca’’orice dubiu cu privire la vinovăție este
în favoarea persoanei suspectate sau acuzate, inclusiv atunci când instanța evaluează
posibilitatea achitării persoanei respective’’.
Legislatia interna existenta la acest moment dat dispune in consens cu textul
directivei, astfel art.4 alin.2 din Codul de Procedura Penala prevede ca ‘’Dupa
administrarea intregului probatoriu, orice indoiala in formarea convingerii organelor
judiciare se interpreteaza in favoarea suspectului sau inculpatului’’.
Constatam deci ca textele inserate in actualul Cod de Procedura Penala sunt in
consens cu recomandarile unionale cu toate ca, si in aceste conditii, ne punem intrebarea,
punctual, in lipsa de reglementare expresa daca prezumtia de nevinovatie, opereaza in
cadrul procedurilor penale care se desfasoara in fata organelor judiciare in situatia
procedurii acordului de recunoastere a vinovatiei, in sensul ca si pentru aceasta situatie
inculpatul este prezumat nevinovat pana la ramanerea definitiva a hotararii prin care este
validat acordul? Altfel spus credem ca se impune o reconfirmare a garantarii acestui drept
procesual strict in cadrul acestei proceduri speciale. Este deci o problematica de reflectie
ce trebuie, in viziune proprie sa fie lamurita odata cu implementarea prezentei directive.
B). Dreptul de a păstra tăcerea constituie un alt drept procesual recunoscut si
garantat prin norma unionala suspectului sau inculpatului. In concret, legiuitorul unional
solicita statelor membre ca prin normele de transpunere sa garanteze persoanelor
suspectate și acuzate dreptul de a păstra tăcerea si de a nu se autoincrimina în legătură
cu infracțiunea de săvârșirea căreia sunt suspectate sau acuzate.
Cum se interpreteaza aceasta reglementare? Prin faptul ca utilizarea acestor drepturi
de catre suspect sau inculpat nu trebuie sa fie considerate de organele judiciare ca o
dovada a recunoasterii savarsirii faptei de catre persoana vizata.
In prezent, actual Cod de Procedura Penala (In vechiul Cod ce Procedura Penala,
prevederile ce vizau dreptul la pastrarea tacerii nu avea o reglementare unitara, astfel ca
acestea erau inserate disparat fiind cuprinse in institutii total diferite respectiv, in materia
probelor, in materia masurilor preventive, cat si in mentiunile referitoare la faza de
judecata. Aceasta veritabila garantie fundamentala a fost introdusa in timpi diferiti in
vechiul Codul de Procedura Penala prin Legea nr.281/2003, respectiv prin Legea
nr.356/2006. In concret amintim art.70 alin.2 din vechiul Cod de Procedura Penala care
viza procedura ascultarii invinuitul sau inculpatul si care prevedea ca ’’Invinuitului sau
inculpatuluii li se aduc la cunostinta ....dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i -
se totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa’’. Un alt articol
relevant temei noastre de discutie este art.143 alin. 3 din vechiul Codul de Procedura
Penala conform caruia ’’Procurorul sau organul de cercetare penala va aduce la
cunostinta invinuitului sau inculpatului ca..... are dreptul de a nu face nici o declaratie,
atragandu-i -se totodata atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa’’. O
ultima modificare de esenta venita in sustinerea garantarii dreptului la tacere a fost adusa
articolului 322 privind cercetarea judecatoresca, din vechiul Codul de Procedura Penala
prin Legea nr. 356/2006, astfel ’’Presedintele ....explica inculpatului in ce consta invinuirea

51
care i se aduce . Totodata instiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio
declaratie, atragandu-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa’’) vine in
intampinarea exigentelor unionale in materie, astfel ca la categoria ’’Principii generale’’
regasim in art.10 alin.4 obligatia organelor judiciare de a prezenta suspectului sau
inculpatului garantiile procesuale de care dispune ‚’’ Inainte de a fi ascultati, suspectului
sau inculpatului trebuie sa li se puna in vedere ca au dreptul de a nu face nici o
declaratie’’. Retinem ca intru-cat legiuitorul nu face nici o remarca vis a vis de stadiul
procedurii penale in care acestuia i se aduce la cunostinta dreptul de care beneficiaza in
virtutea art.10 alin.4 suntem de parere ca s-a avut in vedere functionarea acestei garantii
procesuale cu privire la fiecare ascultare a suspectului sau inculpatului, in toate etapele
procesuale.
In completarea celor de mai sus, legiuitorul accentueaza beneficiul acestei garantii
prin art.83 lit.a care prevede la categoria drepturi procesuale ale suspectului sau
inclupatului ca ’’In cursul procesului penal inculpatul are urmatoarele drepturi: a) dreptul de
a nu da nici o declaratie pe parcursul procesului penal, atragandu-i -se atentia ca daca
refuza sa dea declaratii nu va suferi nici o consecinta nefavorabila....’’.
Privitor la masura preventiva a retinerii art.209 alin.6 prevede ca ‚’’Inainte de audiere,
organul de cercetare penala ori procurorul este obligat sa aduca la cunostinta suspectului
ori inculpatului ca are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit din oficiu si dreptul
de a nu face nici o declaratie, cu exceptia furnizarii de informatii referitoare la identitatea
sa, atragandu-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa’’
In ceea ce priveste luarea masurii preventive a arestarii inculpatului de catre
judecatorul de drepturi si libertati , ori de catre judecatorul de camera preliminara, art.255
alin.8 prevede ca’’Inainte de a proceda la ascultarea inculpatului , judecatorul de drepturi
si libertati ii aduce la cunostinta infractiunea de care este acuzat si dreptul de a nu face
nici o declaratie, atragandu-i atentia ca ceea ce declara poate fi folosit impotriva sa’’.
Si nu in ultimul rand, regasim in cod, cu privire la momentul procesual al explicatiilor
preliminare facute inculpatului, art.374 alin.2 care prevede ca ’’Presedintele explica
inculpatului in ce consta invinuirea ce i se aduce, il instiinteaza pe inculpat cu privire la
dreptul de a nu face nici o declaratie......’’
Dreptul la tacere al suspectului sau inculpatului implica dreptul de a nu contribui la
propria incriminare. Astfel, acesta ultima garantie poate fi analizata ca implicand dreptul
de a nu face nici o declaratie cu privire la invinuirea ce i se aduce, altfel spus are libertatea
de a nu raspunde la toate intrebarile sau la o parte dintre acestea.
C). Statele membre destinatare ale prezentei norme unionale sunt, de asemenea
obligate sa asigure prin dispozitia de implementare ca persoanele suspectate și acuzate
sa aiba dreptul de a fi prezente la propriul proces, in caz contrar fiindu-le recunoscute,
dupa caz, dreptul la un nou proces sau la o altă cale de atac care ar permite reexaminarea
pe fond a cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi, și care ar putea duce la anularea
hotărârii inițiale.
Cu toate acestea, art.8 alin. 2 prevede o exceptie, in sensul că un proces care
poate duce la o hotărâre privind vinovăția sau nevinovăția persoanei suspectate sau
acuzate poate avea loc în absența persoanei în cauză, cu condiția ca:
a) persoana suspectată sau acuzată să fi fost informată în timp util cu privire la proces
și la consecințele neprezentării;
b) persoana suspectată sau acuzată care a fost informată cu privire la proces să fie
reprezentată de un avocat mandatat, care a fost numit fie de către persoana
suspectată sau acuzată, fie de către stat din oficiu.
Textul astfel formulat de norma unionala ridica intrebarea daca dreptul de a fi prezent
la propriul proces se analizeaza doar raportandu-ne la o judecata ce implica mai multe
sedinte sau se aplica si in cazul procedurile ce se desfășoară simplificat, în urma, exclusiv
sau parțial, a unei proceduri scrise sau a unei proceduri în care nu este prevăzută nicio

52
ședință. Suntem de parere ca respectand interpretarea data de CJUE, dreptul la un
procesul echitabil vizeaza toate variantele procedurale mai sus mentionate.
De asemenea, legiuitorul unional cere statelor membre sa asigure persoanelor
suspectate și acuzate dreptul de a dispune de o cale de atac eficientă în cazul în care
drepturile lor prevăzute în prezenta directivă sunt încălcate.
Ce inseamna ‘’o cale de atac eficientă?’’ Credem ca se are in vedere o cale de atac
reglementata de sistemul legislativ al fiecarei tari membre destinatara a implementarii,
care sa aiba ca efect, punerea persoanelor suspectate sau acuzate, in aceeași situație în
care s-ar fi aflat dacă încălcarea nu s-ar fi produs.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Identificati problematica ’’sarcina probei’’ in acceptiunea dispozitiei unionale.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
.............................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 51
2. Comentati dreptul procesual ’’de a fi prezent la propriul proces’’. Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 52.
3. Interpretati textul directivei unionale dar si dispozitiile codului de procedura penala
privind ’’dreptul de a pastra tacerea’’. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la paginile 52

8.5. Rezumat
In ceea ce priveste cooperarea judiciara in materie penala, legiuitorul unional se
preocupa de elaborarea unor instrumente juridice unionale avand ca domeniu de
reglementare consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate
în cadrul procedurilor penale
Directiva 2013/48/UE stabilește un set de norme minime recunoscute persoanelor
suspectate și acuzate în procedurile penale cat si persoanelor care fac obiectul
procedurilor în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI privind : dreptul de a avea acces la un
avocat; dreptul ca o persoana terță să fie informată cu privire la lipsirea sa de libertate;
dreptul de a comunica cu autorități consulare în timpul lipsirii de libertate.
Dispozitiile normei unionale se aplica: a) persoanelor suspectate sau acuzate în
cadrul procedurilor penale; b) persoanelor care fac obiectul procedurilor privind mandatul
european de arestare (denumite în continuare „persoane căutate”) din momentul arestării
lor în statul membru de executare; c) persoanelor care în cursul interogării efectuate de
poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii, devin persoane suspectate sau acuzate.
Directiva 2016/343/UE are ca scop principal stabilirea unui set de norme minime
comune statelor membre destinatare privind anumite aspecte ale prezumției de
nevinovăție, ale dreptului de a păstra tăcerea, dreptului de a nu se autoincrimina, respectiv
de a fi prezent la propriul proces in cadrul procedurilor penale.

53
8.6.Lucrare de verificare

Comentati modul in care se aplica principiul prezumtiei de nevinovatie in cazul


’’procedurii simplificate’’.
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

8.7. Bibliografie

Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013


privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor
privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie
informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu
autorități consulare în timpul privării de libertate
S.G.Barbu, Dimensiune constitutionala a libertatii individuale, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2011,p.359
Directiva 2016/343/UE privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la
proces în cadrul procedurilor penale
486 din 15 iulie 2010, a intrat in vigoare incepand cu 1 februarie 2013 si a fost modificat si
completat pana in prezent prin: Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea
Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in
Monitorul Oficial nr. 258 din 19 aprilie 2012; Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare
a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si
completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in
Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013; OUG 3/2014 pentru luarea unor masuri de
implementare necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si
pentru implementarea altor acte normative; OUG 82/2014 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala. Ordonanta de urgenta
nr. 82/2014 )

54
Unitatea de învăţare 9:
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

9.1. Obiective
9.2. Directiva 2016/800/UE privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt
persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale
9.3. Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul
procedurilor penale.
9.4. Rezumat
9.5.Lucrare de verificare
9.6.. Bibliografie

9.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul notiunilor de garantiile procesuale recunoscute


resotisantilor unionali;
 familiarizarea studenţilor cu normele unionale privind garanțiile procedurale pentru
copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale ori
privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor penale.

9.2. Directiva 2016/800/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai


2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau
acuzate în cadrul procedurilor penale

Directiva 2016/800/UE reprezinta un instrument juridic unional care reglementeaza


un set de garantii procesuale aplicabile: a) copiilor care sunt persoane suspectate sau
acuzate în cadrul procedurilor penale; b) copiilor care fac obiectul procedurilor privind
mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI (persoane
căutate); c) copiilor care nu erau inițial persoane suspectate sau acuzate, dar care devin
persoane suspectate sau acuzate în cursul interogărilor efectuate de către poliție sau de o
altă autoritate de aplicare a legii; d) persoanelor care aveau varsta sub 18 ani, în
momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care ulterior au împlinit vârsta
de 18 ani; e) copiilor care sunt privati de libertate, indiferent de etapa procedurilor penale.
Statele membre au obligatia ca prin normele de implementare sa se asigure, pentru
situatiile de mai jos, că urmatoarele garantii sunt respectate si aplicate de organele
competente, minorilor suspectati, inculpati ori cautati :
a. atunci când copiii sunt informați cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau
acuzate în proceduri penale, aceștia sa fie informați cu promptitudine si cu privire la
faptul ca sunt beneficiarii urmatoarelor drepturi:
 dreptul ca titularul răspunderii părintești să fie informat, inclusiv dreptul minorului de
a fi însoțit de titularul răspunderii părintești în timpul diferitelor etape ale procedurii,
altele decât ședințele de judecată;
 dreptul la asistență din partea unui avocat. Copiii care sunt persoane suspectate
sau acuzate în cadrul unor proceduri penale au dreptul de a avea acces la un
avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE( art.16 alin.1 din Directiva
2016/800/UE )

55
 dreptul la confidentialitatea discutiilor cu avocatul. O astfel de comunicare include
întrevederi, corespondență, conversații telefonice și alte forme de comunicare
permise în temeiul dreptului intern.
 dreptul la protecția vieții private (art.14 din Directiva 2016/800/UE)
 dreptul la asistență judiciară (art.18 din Directiva 2016/800/UE);
b. in cadrul procedurilor penale sunt informați cu privire la faptul sunt beneficiarii
urmatoarelor drepturi:
 dreptul la o evaluare individuala. (art. 7 din Directiva 2016/800/UE)
 dreptul la o examinare medicala (art. 8 din Directiva 2016/800/UE)
 dreptul la limitarea privării de libertate și la utilizarea unor măsuri alternative,
inclusiv dreptul la reexaminarea periodică a detenției;
 dreptul de a fi însoțit de titularul răspunderii părintești pe parcursul ședințelor de
judecată;
 dreptul de a se prezenta în persoană la proces(art.16 din Directiva 2016/800/UE);
 dreptul laexercitarea unor căi de atac eficiente.
c. au dreptul la un tratament specific în timpul privării de libertate,
Aceste garantii procesuale se aplica dupa caz:
i) minorilor suspecti sau acuzati până în momentul stabilirii definitive a faptului că
persoana suspectată sau acuzată a săvârșit o infracțiune, inclusiv, dacă este
cazul, până în momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare și al
soluționării oricărei căi de atac;
ii) ii) minorilor care sunt persoane căutate, din momentul arestării acestora în statul
membru de executare.
A). Dreptul ca titularul răspunderii părintești să fie informat inclusiv dreptul minorului
de a fi însoțit de titularul răspunderii părintești în timpul diferitelor etape ale procedurii
penale.
In ceea ce priveste reglementarea interna a acestui cumul de drepturi procesuale
mentionam ca actualul Cod de Procedura Penala dedica categoriei speciale de minori o
procedura speciala in cadrul Titlul VII, Capitolul intitulat ‚’’Procedura in cauzele cu
infractori minori’’. In concret, legiuitorul a identificat pentru minori, in cadrul celor doua
etape procedurale, urmarirea penala respectiv judecata , drepturile procesuale de care
acestia dispun. Astfel, privitor la faza de urmarire penala, art.505 alin.1 prevede ca
atunci’’Cand suspectul ori inculpatul este un minor care nu a implinit 16 ani, la orice
ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmarire penala citeaza parintii
acestuia ori, dupa caz, pe tutore, curator sau persoana in ingrijirea ori supravegherea
careia se afla temporar minorul…’’. In ceea ce priveste persoanele chemate la
judecarea minorilor art.508 completeaza ca ’’La judecarea cauzei se citeaza serviciul de
probatiune, parintii minorului sau, dupa caz, tutorele, curatorul ori persoana in ingrijirea
sau supravegherea careia se afla temporar minorul.

B) Dreptul la asistență din partea unui avocat. Care este momentul de la care copii dispun
de beneficiul asistentei unui avocat? Venind in intampinarea raspunsului la aceasta
intrebare directiva reglemeteaza ca’’Copiii sunt asistați de un avocat începând cu oricare
dintre următoarele momente:

1) înainte de a fi interogați de organelle judiciare. In aceasta faza asistenta presupune


dreptul de a avea întrevederi private și de a comunica cu avocatul care îi
reprezintă;
2) la desfășurarea urmaririi penale. Copiii sunt asistați de un avocat cel puțin pe
parcursul următoarelor actiuni procedura: recunoașterea din grup, confruntări,
reconstituiri la fața locului etc.
56
3) în cazul în care au fost citați să se înfățișeze în fața unei instanțe competente în
materie penală
4) atunci când aceștia sunt prezentați în fața unui judecător sau a unei instanțe
competente pentru a se pronunța cu privire la detenție în orice etapă a procedurilor
5) în timpul detenției
Intelegem asadar, importanta prezentei avocatului pe tot parcursul derularii
procedurilor penale , astfel ca , in cazul in care niciun avocat nu este prezent, autoritățile
competente amână interogarea copilului sau efectuarea altor acte de anchetă sau de
strângere de probe pentru o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să permită sosirea
avocatului, sau desemnarea unui avocat, în cazul în care copilul nu a desemnat el însuși
un avocat. De exemplu, decizia de a trece la o interogare în absența avocatului poate fi
luată de la caz la caz de o autoritate judiciară, cu condiția ca decizia acesteia să poată
face obiectul controlului jurisdicțional.
In sistemul nostru legislativ identificam dispozitii privind asistenta juridica a minorului
cu varsta intre 14 si 18 ani. In concret, textul art.90 alin.2 lit.a) din actualul Cod de
Procedura Penala, prevede ca‘’Pentru suspectul sau inculpatul minor, asistenta juridica
este obligatorie’’.
C). Dreptul la evaluarea individuala In ceea ce priveste aplicarea acestei masuri se
impun a fi clarificate urmatoarele aspecte. Acestea se efectuează de către un personal
calificat, urmărind, pe cât posibil, o abordare multidisciplinară și, atunci când este cazul, cu
implicarea titularului răspunderii părintești sau a altui adult profesionist specializat. Atunci
cand se realizeaza o evaluarea individuală se iau în considerare o serie de indicatori ca de
exemplu, personalitatea și gradul de maturitate ale copilului, mediul economic, social și
familial din care provine, precum și orice vulnerabilitate specifică a copilului.
Amploarea detalierii evaluării individuale poate varia în funcție de circumstanțele
cauzei, de măsurile care pot fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de
săvârșirea presupusei infracțiunii, si nu in ultimul rand se are in vedere daca, recent,
copilul a mai făcut obiectul unei evaluări individuale.
Evaluarea individuală are ca scop stabilirea caracteristicile individuale ale copilului
care pot fi utilizate de către autoritățile competente:
 pentru a stabili dacă urmează să fie luată vreo măsură specifică care este în
avantajul copilului;
 pentru a stabili oportunitatea luarii unei măsuri preventive în ceea ce privește
copilul;
 pentru a stabili oportunitatea luarii unei decizii sau măsuri în cadrul procedurilor
penale, inclusiv în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare.
D). Dreptul la inregistrarea audio-video a interogărilor. Interogarea copiilor de către
organele de politie judiciara sau de catre alte autorități de aplicare a legii în cursul
procedurilor penale poate fi înregistrată audio-video, atunci când acest lucru este posibil,
ținând seama, printre altele, de împrejurarea dacă un avocat este prezent sau nu și dacă
copilul este privat de libertate sau nu, cu condiția ca interesul superior al copilului să fie
întotdeauna considerat primordial. Cu toate acestea se pot adresa întrebări fără o
înregistrare audio-video, doar exclusiv în vederea identificării copilului. În cazul în care
interogarea nu este înregistrată audio-video, aceasta se consemnează într-un printr-un
proces-verbal scris si verificat.
E). Dreptul la protecția vieții private Viața privată a copiilor în cursul procedurilor penale
trebuie sa fie protejată. În acest scop, înregistrările și consemnările trebuie sa aiba un
caracter confidential iar ședințele de judecată în care sunt implicați copii trebuie să fie
ținute în absența publicului. Legislatia interna prevede in consens cu dispozitiile prezentei
directive . Astfel, in ceea ce priveste desfasurarea judecatii, art. 509 din CPP alin.1dispune
ca ‘’Sedinta de judecata este nepublica’’, iar alin.3 adauga ca atunci‘’Cand inculpatul este
minor cu varsta mai mica de 16 ani, instanta, daca apreciaza ca administrarea anumitor
57
probe poate avea o influenta negativa asupra sa, poate dispune indepartarea lui din
sedinta. In aceleasi conditii pot fi indepartate temporar din sala de judecata si parintii sau
persoanele cu drept de reprezentare.’’
F). Limitarea privării de libertate. Masura privarii de libertate se dispune fata de un copil
în orice etapă a procedurilor penale insa trebuie sa fie limitată la cea mai scurtă perioadă
adecvată tinandu-se seama de vârsta și de situația individuală a copilului cat si de
circumstanțele specifice ale cauzei. Astfel, detenția se impune copiilor numai ca ultima
măsură
Obiectivitatea aplicarii acestei masuri este garantata prin faptul ca:
 orice detenție se bazează pe o decizie motivată, care face obiectul unui control
jurisdicțional al unei instanțe judecătorești.
 o astfel de decizie este, de asemenea, supusă unei reexaminări periodice, la
intervale rezonabile de timp, de către o instanță judecătorească, fie din oficiu,
fie la cererea copilului, a avocatului copilului sau a unei autorități judiciare, alta
decât o instanță de judecată.
 ori de cate ori este posibil, autoritățile competente recurg la măsuri alternative
detenției.
Prin modificarea Codului de Procedura Penala legiuitorul român a ales să renunţe
complet la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal și să aplice doar măsuri
educative, dupa caz privative sau neprivative de lbertate, în speranța obţinerii unor
rezultate satisfăcătoare în activitatea educativă şi de reintegrare socială a minorilor. Astfel,
in ceea ce priveste minorii, aplicarea măsurilor educative neprivative de libertate constituie
regula, iar excepţia o reprezintă măsurile privative de libertate. (în cazul infracţiunilor
grave pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisoarii de 7 ani sau mai mare ori
detenţiunea pe viaţă) sau în cazul minorilor care au comis multiple infracţiuni.)
G). Dreptul la examinare medicală. De acest drept beneficiaza copiii care sunt privați
de libertate. In concret, acestia au dreptul la o examinare medicală, ori de cate ori se
impune, cu scopul de a evalua starea mentală și fizică generală a copilului.
Cine poate solicita o examinare medicala? Examinarea medicală se efectuează fie la
inițiativa autorităților competente, în cazul în care există indicii care motiveaza o astfel de
masura, fie la solicitarea copilului, la solicitarea titularului răspunderii părintești ori a
avocatului minorului. Aceasta trebuie sa fie cat se poate de neinvazivă și sa fie efectuată
de către un medic sau un alt profesionist calificat.
Care este beneficiul acestui drept? Raspunsul ni-l ofera textul normei unionale care
prevede ca rezultatele examinării medicale se iau în considerare pentru a determina
capacitatea copilului de a fi supus interogării, altor acte de anchetă ori de strângere de
probe sau oricăror măsuri luate sau preconizate a fi luate împotriva minorului.
H).Tratament specific în cazul privării de libertate
Statele membre au obligatia de a reglementa prin normele de transpunere masuri
care sa garanteze:
 ca minorii care se află în stare de detenție sunt ținuți separat de adulți inclusiv
minorii aflati in custodia poliției, asigurandu-li-se astfel dezvoltarea fizică și
mentală, dreptul la educație și formare, inclusiv pentru copiii cu handicapuri fizice,
senzoriale sau de învățare, accesul la programe care încurajează dezvoltarea lor și
reintegrarea lor în societate. In acest sens dispune si art.264 din Legea nr.
254/2013 cu modificarile ulterioare care prevede ca ‘’Cazarea persoanelor minore
reţinute sau arestate preventiv se realizează,separat de persoanele adulte, cu
respectarea principiului separării pe sexe.
 în circumstanțe excepționale, cand nu este posibil din punct de vedere practic,
copiii pot fi ținuți împreună cu adulții, dar într-un mod care să fie compatibil cu
interesul superior al copilului.

58
 atunci când un copil aflat în stare de detenție ajunge la vârsta de 18 ani, se oferă
posibilitatea acestuia de a ramane în continuare separat de alți adulți deținuți,
atunci când acest lucru este justificat si cand aceasta masura este compatibila cu
interesul superior al copilului care sunt deținut împreună cu persoana adulta.
Avand in vedere directivele trasate de prezenta norma unionala, suntem de parere ca
toţi minorii privaţi de libertate, acuzaţi sau condamnaţi pentru o infracţiune penală, trebuie
încarceraţi în centre de detenţie concepute special pentru persoane de această vârstă,
oferind regimuri de detenţie adaptate necesităţilor lor şi posedând un personal pregătit
pentru lucrul cu tinerii. De asemenea, suntem de acord cu recomandarile directivei in
sensul ca luarea în custodie a deţinuţilor minori necesită eforturi deosebite pentru
reducerea riscurilor de inadaptare socială pe termen lung. Aceasta înseamnă o abordare
pluridisciplinară, făcând apel la competenţele unei game de profesionişti (în special
profesori, instructori şi psihologi), pentru a răspunde necesităţilor individuale ale minorilor,
totodata avandu-se in vedere necesitatea realizarii cumulative a urmatoarelor cerinte
obiective:
1)Conditii materiale de detentie ( a se vedea in acest sens si art.135 din Regulamentul din
10 aprilie 2016 de aplicare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal)
2)Programe de activitati fizice si de stimulare intelectuala precum si programe care prevăd
sisteme de stimulare generalizate, permiţând minorilor să beneficieze de privilegii
suplimentare în schimbul unei bune conduite ( a se vedea si art.188-art.196 din
Regulamentul din 10 aprilie 2016 de aplicare a Legii nr.254/2013 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal). In concret, Legea cadru interna nr. 254/2013 varianta modificata in
2016, face referire in cadrul art. 295 la ‘’Proiectul educaţional al centrului educativ’’ ca
reprezintand ‘’cadrul general de proiectare şi implementare a ofertei standardizate a
activităţilor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, stabilită în funcţie de
nevoile persoanelor internate, în vederea pregătirii reintegrării sociale a acestora.’’ Prin
proiectul educaţional al centrului se identifică ariile de intervenţie, care permit dezvoltarea
persoanelor internate în plan emoţional, cognitiv şi aptitudinal, astfel încât perioada
internării să creeze condiţiile pentru îmbunătăţirea statusului educaţional, psihologic şi
social. De asemenea, minorii , conform art.313 au dreptul la educaţie şi obligaţia de a
urma cursurile învăţământului general obligatoriu. Dreptul la educaţie include totalitatea
activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană internată, în scopul dobândirii de
cunoştinţe, formării deprinderilor, abilităţilor şi dezvoltării aptitudinilor semnificative din
perspectiva personală, civică, socială şi ocupaţională.
3)Desemnarea de personal specializat. Astfel, art.294 alin.2 din Legea nr. 254/2013
varianta modificata in 2016 prevede ca ‚’’Personalul didactic necesar funcţionării unităţilor
şcolare din cadrul centrelor este asigurat de către inspectoratele şcolare judeţene, în
condiţiile legii….’’
4)Promovarea contactelor cu lumea din exterior; orice restricţie impusă acestor contacte
trebuie să fie fondată exclusiv pe imperative serioase de securitate sau pe consideraţii
legate de resursele disponibile;
E)Reglementarea unor căi de plângere, atât în interiorul, cât şi în exteriorul sistemului
administrativ al instituţiilor, care sa reprezinte garanţii fundamentale împotriva relelor
tratamente în instituţiile pentru minori ( a se vedea in acest sens si art.129 din
Regulamentul din 10 aprilie 2016 de aplicare a Legii nr.254/2013 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal)

59
TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Care este momentul de la care copii dispun de beneficiul asistentei unui avocat?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 56-57.
2. Dreptul la examinare medicala. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 58
3. In ce consta tratamentul specific aplicabil minorilor, in cazul privarii de libertate?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la paginile 58-59

9.3. Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul


procedurilor penale.
a) Dreptul la interpretare.
Prezenta directiva instituie norme privind dreptul la interpretare şi la traducere în cadrul
procedurilor penale şi al procedurilor de executare a unui mandat european de arestare.
Acest drept se aplică persoanelor din momentul în care acestora li se aduce la cunoştinţă
de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială sau în alt
mod, faptul că sunt suspectate sau acuzate de comiterea unei infracţiuni, până la
finalizarea procedurilor, prin aceasta înţelegându-se soluţionarea definitivă a întrebării
dacă persoanele în cauză au comis infracţiunea, inclusiv, după caz, stabilirea pedepsei şi
soluţionarea oricărei căi de atac.
În ceea ce priveşte dreptul la interpretare, articolul 2 din directiva prevede ca acesta
este acordat persoanelor suspectate sau acuzate:
1) care nu vorbesc sau nu înţeleg limba în care se desfăşoară procedura penală
respective;
2) în cadrul procedurilor penale desfăşurate în faţa autorităţilor de urmărire penală şi
a celor judiciare, inclusiv în cadrul interogatoriilor efectuate de poliţie, în cadrul
tuturor audierilor în faţa instanţei şi în cadrul oricăror audieri intermediare necesare
(art. 2 din directivă);
3) pentru comunicarea acestora cu avocaţii lor, care are legătură directă cu
interogatoriul şi cu audierile din cadrul procedurilor sau cu introducerea unei căi de
atac sau a oricărei alte cereri de natură procedurală.
Dacă este cazul, se pot folosi tehnologii de comunicare cum ar fi videoconferinţa, telefonul
sau internetul, cu excepţia cazului în care prezenţa fizică a interpretului este necesară
pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.
b)Dreptul la traducere
Articolul 3 din prezenta directiva reglementeaza dreptul la traducere recunoscut
persoanelor suspectate sau acuzate, care nu înţeleg limba în care se desfăşoară
procedurile penale, trebuie să primească într-un interval rezonabil de timp traducerea
scrisă a tuturor documentelor esenţiale pentru a se garanta faptul că respectivele
persoane pot să îşi exercite dreptul la apărare şi pentru a garanta caracterul echitabil al
60
procedurilor. In acest sens persoanele suspectate sau acuzate ori avocaţii acestora pot
înainta o cerere motivată
Documente esenţiale inseamna, dupa caz:
 decizie de privare de libertate a unei persoane,
 rechizitoriu;
 act de inculpare;
 hotărâre judecătorească.
 orice alte documente considerate de autorităţile competente ca fiind esentiale
esenţiale.
Directiva dispune ca prin exceptie, se poate admite o traducere orală sau un rezumat
oral al documentelor esenţiale pot fi furnizate în locul unei traduceri scrise, cu condiţia ca o
astfel de traducere orală sau rezumat oral să nu prejudicieze caracterul echitabil al
procedurilor.
O altă prevedere importantă pentru dreptul român se referă la faptul că, în conformitate cu
procedurile din legislaţia naţională, persoanele suspectate sau acuzate trebuie să aibă
dreptul să exercite o cale de atac împotriva oricărei decizii care dispune că nu este
necesară interpretarea ori traducerea scrisă a documentelor şi că, atunci când s-a asigurat
interpretarea sau traducerea, respectivele persoane au posibilitatea de a reclama faptul că
acestea nu sunt de o calitate suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al
procedurilor.
Potrivit Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală, aceasta transpune art. 1, art. 2 alin. (1) – (5), art. 3 alin. (1),
(2), (5), (7) şi (9) şi art. 4 din Directivă.
Trebuie remarcat, mai întâi că, potrivit art. 12 alin. (4) din noul Cod de procedură
penală, în cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreţi autorizaţi, potrivit legii. Sunt
incluşi în categoria interpreţilor şi traducătorii autorizaţi, potrivit legii.
Totodată, potrivit modificării aduse prin Legea de punere în aplicare, art. 12 alin. (3)
din Cod prevede că în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, suspectului sau
inculpatului i se asigură în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu
avocatul în vederea pregătirii audierii, a introducerii unei căi de atac sau a oricărei altei
cereri ce ţine de soluţionarea cauzei. O asemenea prevedere pare a fi doar parţial în acord
cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Directivă, având în vedere că interpretarea în ceea ce
priveşte comunicarea cu avocatul este oferită atunci “când este necesar în vederea
garantării caracterului echitabil al procedurilor”.
O altă prevedere, introdusă la art. 107 alin. (1) din Cod, în urma modificării, se referă
la întrebarea adresată suspectului sau inculpatului cu privire la solicitarea unui interpret,
ceea ce este în acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Directivă.
Totodată, art. 329 alin. (3) din Cod prevede necesitatea traducerii rechizitoriului în
situaţia în care inculpatul nu cunoaşte limba română. Două precizări sunt necesare în
această privinţă. În primul rând, Codul nu face vorbire decât despre traducerea
rechizitoriului şi nicidecum a celorlalte documente esenţiale din dosar, aşa cum prevede
Directiva. În al doilea rând, potrivit aceluiaşi articol, „când nu există traducători autorizaţi,
traducerea rechizitoriului se face de o persoană care poate comunica cu inculpatul”, ceea
ce nu respectă, din nou, spiritul Directivei şi poate aduce atingere „calităţii suficiente”
despre care se face vorbire

61
9.4. Rezumat
Directiva 2016/800/UE reprezinta un instrument juridic unional care reglementeaza
un set de garantii procesuale aplicabile: a) copiilor care sunt persoane suspectate sau
acuzate în cadrul procedurilor penale; b) copiilor care fac obiectul procedurilor privind
mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI (persoane
căutate); c) copiilor care nu erau inițial persoane suspectate sau acuzate, dar care devin
persoane suspectate sau acuzate în cursul interogărilor efectuate de către poliție sau de o
altă autoritate de aplicare a legii; d) persoanelor care aveau varsta sub 18 ani, în
momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care ulterior au împlinit vârsta
de 18 ani; e) copiilor care sunt privati de libertate, indiferent de etapa procedurilor penale.
Statele membre au obligatia ca prin normele de implementare sa se asigure, pentru
situatiile de mai jos, că urmatoarele garantii sunt respectate si aplicate de organele
competente, minorilor suspectati, inculpati ori cautati: i) dreptul ca titularul răspunderii
părintești să fie informat, inclusiv dreptul minorului de a fi însoțit de titularul răspunderii
părintești în timpul diferitelor etape ale procedurii, inclusiv ședințele de judecată; ii) dreptul
la asistență din partea unui avocat; iii) dreptul la protecția vieții private; iv) dreptul la
asistență judiciară; v)dreptul la o evaluare individuala; vi) dreptul la o examinare medicala;
vii) dreptul la limitarea privării de libertate și la utilizarea unor măsuri alternative, inclusiv
dreptul la reexaminarea periodică a detenției; viii) au dreptul la un tratament specific în
timpul privării de libertate.
Aceste garantii procesuale se aplica dupa caz: a) minorilor suspecti sau acuzati până
în momentul stabilirii definitive a faptului că persoana suspectată sau acuzată a săvârșit o
infracțiune, inclusiv, dacă este cazul, până în momentul pronunțării unei hotărâri de
condamnare și al soluționării oricărei căi de atac; b) minorilor care sunt persoane căutate,
din momentul arestării acestora în statul membru de executare.
Directiva2010/64/UE instituie norme privind dreptul la interpretare şi la traducere în
cadrul procedurilor penale şi al procedurilor de executare a unui mandat european de
arestare. Acest drept se aplică persoanelor din momentul în care acestora li se aduce la
cunoştinţă de către autorităţile competente ale unui stat membru, prin notificare oficială
sau în alt mod, faptul că sunt suspectate sau acuzate de comiterea unei infracţiuni, până
la finalizarea procedurilor, prin aceasta înţelegându-se soluţionarea definitivă a întrebării
dacă persoanele în cauză au comis infracţiunea, inclusiv, după caz, stabilirea pedepsei şi
soluţionarea oricărei căi de atac.

9.5.Lucrare de verificare
Identificati si analizati garantiile procesuale respectate si aplicate minorilor vizati de
un mandat european de arestare.
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

9.6. Bibliografie

Directiva 2016/800/UE privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane
suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale

62
Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare şi traducere în cadrul procedurilor
penale.
Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Regulamentul din 10 aprilie 2016 de aplicare a Legii nr.254/2013 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal
Recomandarea Comisiei din 27 noiembrie 2013 privind garanțiile procedurale pentru
persoanele vulnerabile suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale

63
Unitatea de învăţare 10:
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

10.1. Obiective
10.2.Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale
10.3.Directiva 2012/29/UE privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor
criminalitatii
10.4. Rezumat
10.5.Lucrare de verificare
10.6.. Bibliografie

10.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul notiunilor de garantiile procesuale recunoscute


resotisantilor unionali;
 familiarizarea studenţilor cu normele unionale privind privind dreptul la informare în
cadrul procedurilor penale respectiv drepturile, sprijinirea si protectia victimelor
criminalitatii.

10.2. Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai


2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale

Prezenta directivă instituie norme privind dreptul la informare: a) al persoanelor


suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor în cadrul procedurilor penale și la
acuzarea care le este adusă; b) al persoanelor vizate de un mandat european de arestare
cu privire la drepturile lor.
Dispozitiile prezentei directive se aplică din momentul în care o persoană este
informată de către autoritățile competente ale unui stat membru cu privire la faptul că este
suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, până în momentul finalizării
procedurilor, prin aceasta înțelegându-se pronuntarea hotărârii definitive inclusiv caile de
atac.
Persoanele suspectate sau acuzate trebuie sa fie informate prompt cu privire
următoarele drepturi procedurale:
 dreptul de a fi asistat de un avocat
 dreptul de a păstra tăcerea;
 dreptul la interpretare și traducere;
 dreptul de a fi informat cu privire la acuzare.
In cazul persoanelor suspectate sau acuzate care sunt arestate sau reținute li se
furnizează cu promptitudine o Notă scrisă privind drepturile fiindu-le permis să păstreze
această notă pe toată perioada în care sunt private de libertate. Aceasta nota cuprinde
informații cu privire la următoarele drepturi:
 dreptul de acces la materialele cauzei;
 dreptul de a informa autoritățile consulare și o persoană;
 dreptul de acces la asistență medicală de urgență:
 numărul maxim de ore sau de zile pentru care persoana suspectată sau acuzată
poate fi privată de libertate înainte de a se ajunge în fața unei autorități judiciare;

64
 dreptul de a contesta legalitatea arestării, de a obține o revizuire a detenției sau de
a solicita eliberarea provizorie.
Statele membre se asigură că persoanelor care sunt arestate în scopul executării
unui mandat european de arestare li se furnizează cu promptitudine o Notă privind
drepturile corespunzătoare, cuprinzând informații despre drepturile lor în conformitate cu
legislația de punere în aplicare a Deciziei-cadru 2002/584/JAI în statul membru de
executare
Persoanele suspectate sau acuzate primesc informații cu privire la fapta penală de a
cărei comitere sunt suspectate sau acuzate. De asemenea, persoanele suspectate sau
acuzate care sunt arestate sau reținute sunt informate cu privire la motivele arestării sau
reținerii, inclusiv cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau
acuzate. In ceea ce priveste prezentarea acuzării în instanță, se oferă informații detaliate
cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii, precum și forma de participare a persoanei
acuzate.
Atunci când o persoană este reținută sau arestată în orice etapă a procesului penal,
autorităților competente au obligatia de a pune la dispoziția persoanelor arestate sau a
avocaților acestora documentele referitoare la cauza specifică, care sunt esențiale pentru
a contesta în mod efectiv legalitatea arestării sau reținerii. In aceeasi masura, autoritățile
competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaților acestora accesul
la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau
împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al
procedurilor și pentru a pregăti apărarea.
Retinam ca accesul la anumite materiale poate fi refuzat, în cazul in care ar duce la
periclitarea gravă a vieții sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă
refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în
cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav
securitatea internă a statului membru în care se desfășoară procedurile penale.

10.3. Directiva 2012/29/UE privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor


criminalitatii

Prezenta directiva creaza un set de norme minime privind protectia victimelor


impotriva autorului actului infractional, cu mentiunea ca activitatea infractionala cat si
proceurile penale trebuie sa se fi savarsit, respectiv sa de desfasoare pe teritoriul Uniuniii
Europene.
In acceptiunea norme unionale prin autor al infractiunii se intelege atat persoana
suspectata sau acuzata cat si persoana condamnata pentru savarsirea unei infractiuni.
Scopul directivei este statuat in art. 2 alin.1 fiind acela de a garanta faptul ca victimele
criminalitatii beneficiaza de informatii, sprijin si protectie adecvate si sunt tratate intr-o
maniera nediscriminatorie.
In acceptiunea dispozitiei unionale sunt definiti urmatorii termeni:
a)‘’victima’’ reprezinta:
 persoana fizica ce a suferit un prejudiciu, o vatamare a integritatii sale fizice,
mentale, emotionale,un prejudiciu economic cauzate in mod drect de o infractiune;
 membrii familiei unei persoane al carei deces a fost cauzat in mod direct de o
infractiune si care au suferit prejudicii in urma decesului persoanei respective;
b) ‘’membrii familiei’’ sunt sotul/sotia , persoana care convietuieste cu victima angajata
intr-o relatie intima si gospodarind impreuna cu aceasta, stabil si continuu, rudele in linie
dreapta, fratii si surorile, cat si persoanele affate in intretinerea victimei;
c) ‘’copil’’este persana mai mica de 18 ani;

65
d) ‘’justitie reparatorie’’ desemneaza orice proces in cadrul caruia victima si autorul
infractiunii consimt liber sa participe in mod activ in solutionarea problemelor generate de
infractiune cu ajutorul unei terte parti impartiale.
In cadrul unui proces cu rol reparatoriu victimele beneficiaza de urmatoarele drepturi:
i) Dreptul de a intelege si a se face inteles
Statele membre, prin normele de impelementare au obligatia de a garanta asistenta
victimelor astfel incat acestea sa inteleaga si sa se faca intelese de la primul contact si in
cursul oricarei interactiuni ulterioare cu autoritatile competente in cadrul procedurilor
penale;Astfel se asigura efectuarea comunicarii victimei intr-un limbaj accesibil si simplu,
verbal sau scris tinandu-se seaman de eventualele dizabilitati care pot afecta capacitatea
victimei de a intelege sau a se face inteleasa.
ii) Dreptul de a primi informatii inca de la primul contact cu o autoritate
competenta
Inca de la primul contact cu autoritatile, victimele trebuie sa fie informate cu privire la :
informatii de baza privind accesul la asistenta medicala, psihologica si tipul de cazare de
care poate beneficia; procedurile privind formularea plangerii; modul si conditiile in care
victima poate beneficia de protectie si masurile de protectie; accesul la consiliere juridica ,
asistenta juridica; dreptul victimei la interpretare si traducere; accesul victimei la
despagubiri, serviciile de justitie reparatrie; conditiile rambursarii cheltuielilor suporate ca
urmare a participarii in procedurile penale.
iii) Dreptul victimelor in momentul formularii unei plangeri
Dupa inregistrare plangerii la autoritatile competente a unui stat membru, victima
primeste o confirmare scrisa a inregistrarii actului procesual. Cu aceasta ocazie statele se
asigura ca in situatia in care victima nu intelege limba autoritatii competente sa aiba
posibilitatea de a formula plangerea intr-o limba pe care o intelege sau primesc asistenta
lingvistica necesara.
iv) Dreptul de a primi informatii cu privire la propria cauza
Victimele trebuie sa fie informate cu privire la drepturilr lor procesuale ca urmare a
depunerii plangerii penale, primind la cerere urmatoarele informatii:
iv.1) orice decizie de a nu continua sau de a inceta orice ancheta sau de neincepere a
urmaririi penale impotriva autorului infractiunii;
iv.2) data si locul procesului;
iv.3) orice informatii care sa ii permita victimei sa cunoasca stadiul procesului;
iv.4) orice hotarare definitiva pronuntata intr-un proces penal.
v) Dreptul de a fi audiat
Victimele pot fi audiate in cursul procedurilor penale si pot prezenta probe in
sustinerea plangerii formulate. Astfel audierea trebuie realizata fara intarzieri nejustificate.
Numarul audierilor unei victime trebuie sa fie cat mai redus cu putinta si numai daca sunt
strict necesare. Victimele pot fi insotire de reprezentantul lor legal ori de o persoana
aleasa de acestia.
vi) Drepturile victimelor care au resedinta in alt stat
Dificultatile intampinate atunci cand victima isi are resedinta intr-un alt stat membru
decat cel unde a fost savarsita infractiunea sunt clarificate de autoritatile statului membru
unde a fost savarsita infractiunea , revenindu-le sarcina:
- De a lua declarati e victimei dupa formularea plangerii cu privirea la savarsirea
faptei si persoana faptuitorului(suspectului)
- De a recurge cat mai mult posibil la dispozitii privind videoconferintele si
teleconferintele regasite in Conventai privind asistenta reciproca in materie penala
intre statele membre ale Uniunii Europene in scopul audierii victimelor care au
resedinta in strainatate din 29 mai 2000.

66
TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Care sunt drepturile procesuale cu privire la care persoanele suspectate sau
inculpate care trebuie sa fie informate. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 64
2. Care sunt drepturile victimelor care au resedinta in alt stat? Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru formularea răspunsului
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 66

10.4. Rezumat
Directica 2012/13/UE instituie un set de norme privind dreptulul la informare al
persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la drepturile lor în cadrul procedurilor
penale și la acuzarea care le este adusă, respectiv dreptul persoanelor vizate de un
mandat european de arestare cu privire la drepturile lor.
Dispozitiile prezentei directive se aplică din momentul în care o persoană este
informată de către autoritățile competente ale unui stat membru cu privire la faptul că este
suspectată sau acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, până în momentul finalizării
procedurilor, prin aceasta înțelegându-se pronuntarea hotărârii definitive inclusiv caile de
atac. In concret, persoanele suspectate sau acuzate trebuie sa fie informate prompt cu
privire următoarele drepturi procedurale: dreptul de a fi asistat de un avocat, dreptul de a
păstra tăcerea; dreptul la interpretare și traducere; dreptul de a fi informat cu privire la
acuzare.
Directiva 2012/29/UE creaza un set de norme minime privind protectia victimelor
impotriva autorului actului infractional, cu mentiunea ca activitatea infractionala cat si
proceurile penale trebuie sa se fi savarsit, respectiv sa de desfasoare pe teritoriul Uniuniii
Europene.
In cadrul unui proces cu rol reparatoriu victimele beneficiaza de urmatoarele
drepturi: dreptul de a intelege si a se face inteles; dreptul de a primi informatii inca de la
primul contact cu o autoritate competenta; Dreptul victimelor in momentul formularii unei
plangeri; dreptul de a primi informatii cu privire la propria cauza; dreptul de a fi audiat;
dreptul de a primi informatii cu privire la propria cauza.

10.5.Lucrare de verificare
Identificati si prezentati pe larg drepturile de care beneficiaza victimele intr-un
proces reparatoriu.
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

10.6. Bibliografie
Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale
Directiva 2012/29/UE privind drepturile, sprijinirea si protectia victimelor criminalitatii
67
Unitatea de învăţare 11:
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

11.1. Obiective
11.2. Directiva 2011/99/UE privind ordinul european de protectie. Prezentarea .
Legii nr.151/2016-norma de transpunere
11.2.1. Acceptiunea teoretica a termenilor’’ordin european de protectie,’’
persoana protejata’’, ‘’persoana care reprezinta un pericol’’,’’masuri de protectie’’ in
viziunea Directiva 2011/99/UE cat si a Legii nr.151/2016
11.2.2. Procedura privind emiterea ordinul european de protectie in cazul in
care Romania este stat emitent
11.2.3. Procedura privind emiterea ordinul european de protectie in cazul in
care Romania este stat de executare
11.3. Rezumat
11.4.Lucrare de verificare
11.5. Bibliografie

11.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul notiunilor de ’’ordin european de protectie,’’


persoana protejata’’ ‘’persoana care reprezinta un pericol’’ , ’’masuri de protectie’’
 familiarizarea studenţilor cu dispozitia interna de transpunere care reglementeaza
procedurile privind emiterea ordinul european de protective, dupa caz, fie cand
Romania este stat emitent, fie cand este stat de executare.

11.2. Directiva 2011/99/UE privind ordinal european de protectie. Prezentarea .


Legii nr.151/2016 -norma de transpunere

11.2.1. Acceptiunea teoretica a termenilor’’ordin european de protectie,’’


persoana protejata’’, ‘’persoana care reprezinta un pericol’’,’’masuri de protectie’’ in
viziunea Directiva 2011/99/UE cat si a Legii nr.151/2016
Legiuitorul unional s-a preocupat de elaborarea unei norme cadru unionale care sa
reglementeze problematica ordinului european de protectie. In acest sens a fost emisa
Directiva nr.2011/99/UE a Parlametului European si a Consiliului din 13 decembrie 2011
privind ordinul european de protectie avand ca principal scop aplicarea unor masuri de
protectie adoptate in favoarea victimelor sau potentialelor victime ale infractiunilor. Legea
nr.151/2016 reprezinta instrumentul juridic de transpunere a directive cadru in sistemul de
drept roman.
Atunci cand resortisantul unui stat membru al Uniunii Europene, beneficiar al unei
masuri de protectie in materie penala urmeaza sa se deplaseze pe teritoriul unui alt stat
membru al Uniunii Europene, altul decat cel care a dispus masura de protectie, acesta se
va adresa cu o cerere de emitere a unui ordin european de protectie, autoritatii
competente din statul sau de resedinta. In urma verificarilor, daca conditiile legale sunt
indeplinite, autoritatea competenta din statul emitent va transmite spre executare ordinul
autoritatii competente din statul de executare (statul pe teritoriul caruia persoana protejata
isi stabileste temporar domiciliul ori resedinta).

68
Mentionam ca ordinul european de protectie se emite doar daca sunt luate in
prealabil masuri de protectie ce vizeaza persoana protejata si incumba persoanei care
reprezinta un pericol.
Masura de protectie reprezinta o decizie in materie penala adoptata in statul emitent
prin care interdictiile ori restrictiile mentionate la articolul 5 sunt impuse unei persoane care
reprezinta un pericol pentru a proteja o persoana de o fapta penala care i-ar pune in
pericol viata, integritatea fizica ori psihologica, demnitatea, libertatea personala sau
integritatea sexuala.
In ceea ce priveste ‘’masurile de protectie’’ articolul 5 din directiva prevede
necesitatea prealabila a dispunerii acestora fara de care nu poate fi emis ordinul european
de protectie. Aceste masuri consta in:
a) Interdictia de a se deplasa in anumite localitati, locuri sau zone definite in care isi
are resedinta persoana protejata;
b) Interdictia de a lua legatura sub orice forma cu persoana protejata, inclusiv la
telefon, prin mijloace electronice sau orice alte mijloace de comunicare;
c) Interdictia de a nu se apropia de persoana protejata la o anumita distanta.
Textul art.2 pct.1 din directiva cadru defineste ‘’ordinul european de protectie ‘’ ca fiind
o decizie adoptata de o autoritate judiciara a unui stat membru, in legatura cu o masura de
protectie, pe baza careia o autoritate judiciara a altui stat membru adopta o masura
corespunzatoare in temeiul propriei legislatii nationale in vederea continuarii asigurarii
protectiei persoanei protejate.
Conform art 6 din norma cadru unionala, conditia ceruta pentru ca un astfel de ordin
european de protectie sa fie emis sau dupa caz, recunoscut si pus in executare este ca o
‘’persoana protejata’’ printr-o masura de protectie intr-un stat membru al Uniunii Europene,
sa isi stabileasca resedinta pentru o perioada de timp pe teritoriul unui alt stat membru al
Uniunii Europene.
Dar cine poate avea calitatea de ‘’persoana protejata’’? Raspunsul la acesta intrebare
ni-l ofera atat directiva unionala cat si textul legii de transpunere care reitereaza
prevederile celei dintai.
In concret, directiva defineste la art.2 pct.3 conceptul de persoana protejata ca fiind
persoana fizica beneficiara a protectiei care decurge dintr-o masura de protectie dispusa
de statul emitent printr-o decizie in materie penala.
Reiterand mentiunile de mai sus inserate in directiva cadru, legiuitorul roman prin
art.2 din legea nr.151/2016, stabileste un set de conditii ce trebuie intrunite cumulativ de
persoana protejata, in vederea emiterii ordinului european de protectie:
a) persoana protejata locuieste sau va locui intr-un alt stat membru din Uniunea
Europeana, caruia i se solicita recunoasterea si executarea ordinului european de
protectie;
b) persoana protejata are calitatea de persoana vatamata in cadrul unui proces penal aflat
in curs de desfasurare sau in care s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare ori
de amanare a aplicarii pedepsei.
Articolul 1 litera d) din legea nr.151/2016 defineste ‘’persoana care reprezinta un
pericol’’ ca fiind persoana fizica care are calitatea de inculpat, condamnat sau persoana
fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei in cadrul procesului penal iar
impotriva sa a fost dispusa cel putin una dintre urmatoarele masuri:
i) una dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (2) lit. b) sau d) din Legea nr. 135/2010
privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile ulterioare, impuse odata
cu luarea masurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune (Art.215
Conţinutul controlului judiciar (2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune
inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre
următoarele obligaţii: a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul
judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia; b) să nu se deplaseze în locuri
69
anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; d) să nu revină în locuinţa
familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi
participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume
desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio
cale);
ii) obligatia prevazuta la art. 221 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 135/2010, cu modificarile si
completarile ulterioare, impusa pe durata arestului la domiciliu (Art.221 Conţinutul măsurii
arestului la domiciliu (2) Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele
obligaţii: b) să nu comunice cu persoana vătămată sau membrii de familie ai acesteia, cu
alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii, precum şi cu alte persoane
stabilite de organul judiciar);
iii) una dintre obligatiile prevazute la art. 85 alin. (2) lit. e) sau f) din Legea nr. 286/2009
privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare impusa inculpatului cu ocazia
pronuntarii amanarii aplicarii pedepsei (Art. 85 Măsurile de supraveghere şi obligaţiile (2)
Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să
execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: e) să nu comunice cu victima sau
cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte
persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea; f) să nu se afle în anumite
locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de
instanţă);
iv) una dintre obligatiile prevazute la art. 101 alin. (2) lit. d) sau e) din Legea nr. 286/2009,
cu modificarile si completarile ulterioare, impusa persoanei condamnate cu ocazia
dispunerii liberarii conditionate (Sectiunea a-6-a Liberarea condiţionată Art. 101 Măsurile
de supraveghere şi obligaţiile (1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data
liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri
de supraveghere: (2) În cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului
să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: …d) să nu se afle în anumite
locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de
instanţă);.e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu
se apropie de acestea);
v) una dintre obligatiile prevazute la art. 121 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 286/2009,
cu modificarile si completarile ulterioare, impusa inculpatului cu ocazia aplicarii unei
masuri educative neprivative de libertate (Art. 121 Obligaţii ce pot fi impuse minorului(1)
Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune
minorului una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:…. c) să nu se afle în anumite
locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de
instanţă); d) să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă);
vi) interzicerea unuia dintre drepturile prevazute la art. 66 alin. (1) lit. l) - o) din Legea nr.
286/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, stabilita de instanta odata cu aplicarea
pedepsei accesorii sau a pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi
(Art. 66 Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi (1)
Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea
exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele
drepturi:…l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; m) dreptul de a
se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări
publice, stabilite de instanţă; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie
ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de
instanţă, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de

70
muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile
stabilite de instanţa de judecată).
Care este scopul pentru care, ca urmare a solicitarii, instanta de judecata se pronunta
admitand solicitarea si deasemenea pentru ce perioada se acorda o astfel de protectie?
Emiterea ordinului european de protectie este necesara pentru inlaturarea unui pericol
la care este sau va fi expusa persoana protejata. In viziunea persoanei protejate un astfel
de pericol este iminent. Ordinul european de protectie se emite pentru durata in care
persoana protejata locuieste sau va locui ori si-a stabilit sau urmeaza sa isi stabileasca
domiciliul ori resedinta intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fara a putea depasi
durata pentru care a fost dispusa masura care a stat la baza emiterii acestuia.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Definiti conceptul de ’’persoana care reprezinta un pericol public’’. Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 69
2. Identificati masuri de protectie reglementate de legislatia interna de implementare a
dispozitiei unionale. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 69-70
3. Pentru ce perioada se emite ordinul european de protectie? Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 71

11.2.2. Procedura privind emiterea ordinul european de protectie in cazul in


care Romania este stat emitent
Caracterul transnational al problematicii analizate ridica intrebari in ceea ce priveste
stabilirea instantei competente a se pronunta cu privirea la emiterea unui ordin european
de protectie.
Astfel, in acceptiunea directivei ne sunt definite urmatoarele concepte: ‘’stat emitent’’,
‘’ stat de executare’’, ‘’stat de supraveghere’’.
Articolul 1 din legea 151/2016 reitereaza dispozitiile normei unionale definindu-le
dupa cum urmeaza: a) statul emitent - statul membru in care a fost dispusa o masura de
protectie care sta la baza emiterii unui ordin european de protectie; b) stat de executare -
statul membru caruia i s-a transmis un ordin european de protectie, in vederea
recunoasterii si executarii sale; c) stat de supraveghere - statul membru al Uniunii
Europene caruia i-a fost transferata o hotarare definitiva prin care o instanta a dispus fata
de o persoana fizica care a savarsit o infractiune una dintre sanctiunile sau masurile
prevazute la art. 170^1, respectiv la art. 170^17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciara internationala in materie penala, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare (Forma consolidată a Legii nr. 302/2004 modificata si republicata la data de 23
mai 2016 este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de Legea nr.
300 din 15 noiembrie 2013; Legea nr. 318 din 11 decembrie 2015; Ordonanta de Urgenta
nr. 18 din 18 mai 2016).
71
In concret, legiuitorul roman identifica patru situatii:
a) statul roman este stat emitent;
b) statul roman este stat de executare;
c) cand s-a pronuntat o hotarare definitiva in cauza in care s-a dispus masura de protectie
in baza careia s-a emis ordinul european protectie;
d) cand s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei in cauza in care s-a dispus masura de
protectie in baza careia s-a emis ordinul european protectie.
In concret, atunci cand Romania este stat emitent, autoritatea competenta pentru
emiterea ordinului european de protectie este organul judiciar pe rolul caruia se afla cauza
in care s-a dispus masura de protectie pe baza careia se solicita emiterea ordinului
european de protectie.
In cazul in care Romania este stat de executare, autoritatea competenta pentru
recunoasterea ordinului european de protectie este tribunalul in a carui circumscriptie
locuieste sau va locui persoana protejata.
Legiuitorul roman a identificat o a treia situatie, conform careia, daca in cauza in care
s-a dispus masura de protectie pe baza careia se solicita emiterea ordinului european de
protectie s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare, competenta privind emiterea
ordinului european de protectie apartine judecatorului delegat cu executarea, conform art.
554 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Retinem si o a patra situatie, respectiv, daca in cauza in care s-a dispus masura de
protectie pe baza careia se solicita emiterea ordinului european de protectie s-a pronuntat
amanarea aplicarii pedepsei, competenta apartine instantei care a pronuntat ca instant de
fond amanarea aplicarii pedepsei.
In consecinta, conceptele identificate, definite de directiva unionala si reiterate de
norma interna de implementare sunt si ‘’stat emitent’’ – ‘’stat de executare’’, termenii fiind
ceruti de caracterul transfrontalier al problematicii abordate.
In situatia in care Romania este stat emitent, cererea pentru emiterea unui ordin
european de protectie se depune de catre persoana protejata, personal sau prin
reprezentant, la organul judiciar competent
De indata ce cererea a fost inregistrata, instanta, judecatorul de camera preliminara,
judecatorul de drepturi si libertati si judecatorul delegat cu executarea dispun prin
incheiere motivata, iar procurorul dispune prin ordonanta
In ceea ce priveste posibilitatea de a contesta masura dispusa de organul judiciar
legea reglementeaza doua situatii:
i) incheierea sau ordonanta prin care se admite cererea de emitere a ordinului
european de protectie nu este atacabila;
ii) incheierea sau ordonanta prin care se respinge cererea de emitere a ordinului
european de protectie poate fi atacata cu contestatie in termen de 3 zile de la
comunicare.
Solutionarea contestatiei se realizeaza in camera de consiliu, cu citarea persoanei
protejate, a persoanei care reprezinta un pericol si a procurorului, in termen de 3 zile. In
cazul in care persoanele citate nu se prezinta, acest aspect nu impiedica judecarea
cauzei.
Contestatia se solutioneaza de catre instanta superioara sau, dupa caz, de catre
judecatorul de drepturi si libertati ori de camera preliminara de la instanta superioara ori de
catre procurorul ierarhic superior. Ordonanta sau incheierea motivata se comunica
persoanei care reprezinta un pericol si persoanei protejate. Incheierea motivata sau
ordonanta privind emiterea unui ordin european de protectie, un exemplar al ordinului
european de protectie si orice alte documente subsecvente se pastreaza la dosarul cauzei
in legatura cu care a fost dispusa masura de protectie. Ordinul european de protectie se
emite in 4 exemplare originale, dintre care unul se pastreaza la dosarul cauzei, unul se

72
comunica autoritatii competente din statul de executare, unul se comunica persoanei
protejate, iar unul se comunica persoanei care reprezinta un pericol.
Care sunt situatiile in care se pot solicita, dupa caz, fie prelungirea, modificarea
continutului ori revocarea ordinului european de protectie? Articolul 10 din Legea
nr.151/2016 vine in intampinarea rezolvarii acestor problematicii astfel ca textul prevede
ca ‘’Ori de cate ori organul judiciar se pronunta asupra masurii de protectie care a stat la
baza unui ordin european de protectie, acesta se va pronunta si cu privire la ordinul
european de protectie. Astfel instanta poate dispune dupa caz, revocarea masurii de
protectie pe baza careia a fost emis ordinul european si in consecinta acesta din urma
este revocat. De asemenea, daca masura de protectie pe baza careia a fost emis ordinul
european de protectie este inlocuita cu alta masura de protectie avand continut diferit,
autoritatea competenta poate emite un nou ordin european de protectie. Ordinul european
de protectie poate fi prelungit daca masura care a stat la baza emiterii acestuia este
prelungita.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Definiti termenul de stat emitent. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 71.
2. Definiti termenul de stat de executare. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 71.

11.2.3. Procedura privind emiterea ordinul european de protectie in cazul in


care Romania este stat de executare
La primirea unui ordin european de protectie, instanta de judecata, dupa ce isi
verifica propria competenta:
a) verifica daca ordinul european de protectie este tradus in limba romana, in caz contrar
solicitand autoritatii competente din statul emitent transmiterea traducerii si fixand pentru
aceasta un termen care nu poate depasi 5 zile;
b) verifica daca ordinul european de protectie este complet, in caz contrar putand sa
respinga solicitarea sau sa solicite autoritatii competente din statul emitent transmiterea
datelor necesare intr-un termen care nu poate fi mai mare de 10 zile, in caz contrar,
instanta de judecata poate refuza recunoasterea ordinului european de protectie; c)
verifica daca ordinul european de protectie a fost emis in baza uneia sau mai multora
dintre masurile de protectie in sensul art. 1 lit. b) din legea nr.151/2016 si daca nu este
incident vreunul dintre motivele de respingere mentionate in prezentul articol.
In cazul in care constata ca toate conditiile mai sus mentionate sunt indeplinite,
instanta recunoaste ordinul european de protectie, indiferent daca autoritatea competenta
din statul emitent este, potrivit dreptului intern al acestuia, una judiciara sau una
echivalenta acesteia.
Judecata se face de urgenta, in camera de consiliu, de un complet format dintr-un
singur judecator, cu citarea persoanei protejate, a persoanei care reprezinta un pericol si a
procurorului, neprezentarea acestora neimpiedicand solutionarea cauzei.
Instanta se pronunta prin sentinta, impunand persoanei care reprezinta un pericol
73
una sau mai multe dintre urmatoarele interdictii: a) interzicerea dreptului de a se afla in
anumite localitati sau locuri stabilite de instanta; b) interzicerea dreptului de a comunica cu
persoana protejata ori de a se apropia de aceasta; c) interzicerea dreptului de a se
apropia de locuinta, locul de munca, scoala sau alte locuri unde persoana protejata
desfasoara activitati sociale, in conditiile stabilite de instanta de judecata. In continutul
hotararii judecatoresti sunt inserate si consecintele dispuse ca urmare a nerespectarii
masurilor luate.
Hotararea de recunoastere a ordinului european de protectie se comunica:
i)persoanei protejate;
ii)persoanei care reprezinta un pericol;
iii)Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti ori, dupa caz, inspectoratului
judetean de politie in a carui circumscriptie locuieste sau urmeaza sa locuiasca ori sa isi
aiba resedinta persoana protejata, precum si, daca este cazul, in a carui circumscriptie
locuieste sau urmeaza sa locuiasca ori sa isi aiba resedinta persoana care reprezinta un
pericol sau in a caror circumscriptie se afla locurile vizate de interdictie;
iv)autoritatii emitente.
Care sunt motivele de respingere a solicitarii de recunoasterea a ordinului european
de protectie? Articolul 14 din norma interna de implementare statueaza in concret cazurile
respingerii acestei solicitari:
 atunci cand ordinul european de protectie nu este complet sau nu a fost completat
in termenul acordat de instanta in vederea completarii;
 ordinul european de protectie nu a fost emis in baza unei masuri de protectie;
 masura de protectie se refera la un act care nu constituie o infractiune in
conformitate cu legislatia Romaniei;
 protectia are la baza executarea unei pedepse sau a unei masuri care face obiectul
unei amnistii in Romania;
 persoana care reprezinta un pericol beneficiaza de imunitate in Romania;
 pentru fapta in legatura cu care s-a dispus masura de protectie ce a stat la baza
emiterii ordinului european de protectie a intervenit prescriptia raspunderii penale;
 recunoasterea ordinului european de protectie ar contraveni principiului ne bis in
idem;
 persoana care reprezinta un pericol nu raspunde penal;
 masura de protectie care a stat la baza emiterii ordinului european de protectie
este in legatura cu o infractiune savarsita pe teritoriul Romaniei conform principiului
teritorialitatii.
Referitor la durata masurii dispuse pentru executarea ordinului european de protectie
art. 15 prevede ca interdictia sau interdictiile mentionate mai sus, se dispun de instanta
competenta pe durata prevazuta in ordinul de protectie, fara a putea depasi maximul
prevazut de legea romana pentru masurile similar. Daca nu poate fi identificata o masura
similara, maximul pentru care poate fi dispusa masura este de 180 de zile.
Instanta poate dispune incetarea masurii dispuse pentru executarea ordinului
european de protectie in urmatoarele cazuri:
a) exista dovezi clare ca persoana protejata nu isi are resedinta sau nu locuieste pe
teritoriul Romaniei ori a parasit definitiv teritoriul tarii;
b) a expirat durata maxima pentru care a fost recunoscut ordinul european de protectie;
c) ulterior recunoasterii si punerii in executare a ordinului european de protectie, a fost
recunoscuta de catre Romania o masura de supraveghere, o masura de probatiune sau o
sanctiune alternativa, cu privire la persoana care reprezinta un pericol, in legatura cu care
a fost emis ordinul european de protectie (in sensul art. 170^1 alin. (2) lit. a) si art. 170^20
din Legea nr. 302/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare).
d) in cazul in care a primit o notificare privind revocarea sau retragerea ordinului european
de protectie de catre statul emitent;

74
e) in cazul in care cunoaste ca persoana protejata a parasit definitiv teritoriul tarii (Directia
Generala de Politie a Municipiului Bucuresti ori, dupa caz, inspectoratul judetean de politie
in a carui circumscriptie locuieste sau urmeaza sa locuiasca ori sa isi aiba resedinta
persoana protejata are obligatia de a informa instanta competenta sa dispuna incetarea
masurii).

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Caror persoane se notifica hotararea judecatoreasca de recunoastere a ordinului
european de protectie? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 74
2. Care sunt motivele de respingere a solicitarii de recunoastere a unui ordin european
de protectie? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 74

11.3. Rezumat
Directiva nr.2011/99/UE are ca principal scop aplicarea unor masuri de protectie
adoptate in favoarea victimelor sau potentialelor victime ale infractiunilor. Legea
nr.151/2016 reprezinta instrumentul juridic de transpunere a directive cadru in sistemul de
drept roman.
Textul art.2 pct.1 din dispozitia unionala defineste ‘’ordinul european de protectie ‘’ ca
fiind o decizie adoptata de o autoritate judiciara a unui stat membru, in legatura cu o
masura de protectie, pe baza careia o autoritate judiciara a altui stat membru adopta o
masura corespunzatoare in temeiul propriei legislatii nationale in vederea continuarii
asigurarii protectiei persoanei protejate.
Astfel, conditia ceruta pentru ca un astfel de ordin european de protectie sa fie emis
sau dupa caz, recunoscut si pus in executare este ca o ‘’persoana protejata’’ printr-o
masura de protectie intr-un stat membru al Uniunii Europene, sa isi stabileasca resedinta
pentru o perioada de timp pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene si totodata
sa aiba calitatea de persoana vatamata in cadrul unui proces penal aflat in curs de
desfasurare sau in care s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare ori de amanare
a aplicarii pedepsei.
Caracterul transnational al problematicii analizate ridica intrebari in ceea ce priveste
stabilirea instantei competente a se pronunta cu privirea la emiterea unui ordin european
de protectie.
Astfel, in acceptiunea directivei ne sunt definite urmatoarele concepte: ‘’stat emitent’’,
‘’ stat de executare’’, ‘’stat de supraveghere’’. Articolul 1 din legea 151/2016 reitereaza
dispozitiile normei unionale definindu-le dupa cum urmeaza: a) statul emitent - statul
membru in care a fost dispusa o masura de protectie care sta la baza emiterii unui ordin
european de protectie; b) stat de executare - statul membru caruia i s-a transmis un ordin
european de protectie, in vederea recunoasterii si executarii sale.
In concret, legiuitorul roman identifica patru situatii:
a) statul roman este stat emitent;
b) statul roman este stat de executare;
c) cand s-a pronuntat o hotarare definitiva in cauza in care s-a dispus masura de protectie
in baza careia s-a emis ordinul european protectie;
75
d) cand s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei in cauza in care s-a dispus masura de
protectie in baza careia s-a emis ordinul european protectie.
In concret, atunci cand Romania este stat emitent, autoritatea competenta pentru
emiterea ordinului european de protectie este organul judiciar pe rolul caruia se afla cauza
in care s-a dispus masura de protectie pe baza careia se solicita emiterea ordinului
european de protectie.
In cazul in care Romania este stat de executare, autoritatea competenta pentru
recunoasterea ordinului european de protectie este tribunalul in a carui circumscriptie
locuieste sau va locui persoana protejata.
Legiuitorul roman a identificat o a treia situatie, conform careia, daca in cauza in care
s-a dispus masura de protectie pe baza careia se solicita emiterea ordinului european de
protectie s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare, competenta privind emiterea
ordinului european de protectie apartine judecatorului delegat cu executarea, conform art.
554 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Retinem si o a patra situatie, respectiv, daca in cauza in care s-a dispus masura de
protectie pe baza careia se solicita emiterea ordinului european de protectie s-a pronuntat
amanarea aplicarii pedepsei, competenta apartine instantei care a pronuntat ca instant de
fond amanarea aplicarii pedepsei.

11.4.Lucrare de verificare
Analizati procedura de judecata privind emiterea ordinului european de protectie in
cazul in care Romania este stat de executare

- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

11.5. Bibliografie
Directiva nr.2011/99/UE a Parlametului European si a Consiliului din 13 decembrie 2011
privind ordinul european de protectie
Legea nr.151/2016 privind ordinul European de protectie
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, cu modificarile si completarile
ulterioare. (Actualul Cod de Procedura Penala, publicat in Monitorul Oficial nr. 486 din 15
iulie 2010, a intrat in vigoare incepand cu 1 februarie 2013 si a fost modificat si completat
pana in prezent prin: Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal
al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial nr.
258 din 19 aprilie 2012; Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr.
135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor
acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial nr.
515 din 14 august 2013; OUG 3/2014 pentru luarea unor masuri de implementare
necesare aplicarii Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru
implementarea altor acte normative; OUG 82/2014 pentru modificarea si completarea Legii
nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala. Ordonanta de urgenta nr. 82/2014
Legea nr. 286/2009 privind noul Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24
iulie 2009, în vigoare de la 1 februarie 2014 a fost actualizata prin: Decizia CCR nr.
603/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 301 alin. (1) și
art. 308 alin. (1) din Codul penal, Monitorul Oficial 845/2015; Decizia CCR nr. 11/2015
76
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1121alin. (2) lit. a) din
Codul penal, Monitorul Oficial 102/2015; Decizia CCR nr. 732/2014 referitoare la excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) şi (3) din Codul penal, Monitorul
Oficial 69/2015; Legea 159/2014 - pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009
privind Codul penal, Monitorul Oficial 887/2014; Decizia CCR nr. 265/2014 referitoare la
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, Monitorul Oficial
372/2014; Legea 187/2012 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, Monitorul Oficial 757/2012; Legea 63/2012 - pentru modificarea şi completarea
Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial
258/2012; Legea 27/2012 - pentru modificarea şi completarea Codului penal al României
şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial 180/2012
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Forma consolidată a Legii nr.
302/2004 modificata si republicata la data de 23 mai 2016 este realizată prin includerea
modificărilor şi completărilor aduse de Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2013; Legea nr. 318
din 11 decembrie 2015; Ordonanta de Urgenta nr. 18 din 18 mai 2016)

77
Unitatea de învăţare 12
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

12.1. Obiective
12.2. Decizia cadru 2002/584/UE si Decizia cadru 2009/299/UE privind mandatul
european de arestare si procedurile de predare intre statele membre. Prezentarea
normei de implementare
12.3. Directiva 2014/41 /UE privind ordinul european de ancheta in materie penala
12.4. Rezumat
12.5.Lucrare de verificare
12.6. Bibliografie

12.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul notiunilor de ’’ordin european de ancheta,’’ stat


emitent’’, ‘’autoritate emitenta’’ , ’’stat de executare’ , mandat european de arestare
etc;
 familiarizarea studenţilor cu procedurile de emitere, respectiv de recunoastere si
executare a unui mandat european de arestare respectiv a unui ordin european de
ancheta.

12.2. Decizia cadru 2002/584/JAI si Decizia cadru 2009/299/UE privind mandatul


european de arestare si procedurile de predare intre statele membre. Prezentarea
normei de implementare

Decizia cadru 2002/584/JAI reprezinta un instrument juridic cu aplicabilitate limitata


pentru teritoriul Uniunii Europene cu rol de unificare legislativa si care inlocuieste intre
statele membre dispozitiile in materie de extradare. Transpunerea deciziei a fost efectuata
in dreptul nostru intern prin Titlul III din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara in
materie penala modificata si completata prin Legea nr.224/2006.
Potrivit art.1 din Deciziei cadru 2002/584/JAI, mandatul european de arestare este o
decizie judiciare emisa de un stat membru al UE in vederea arestarii si predarii de catre un
alt stat membru a unei persoane cautate, pentru efectuarea urmaririi penale sau in scopule
executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privativa de libertate. Aceasta
definitie a fost preluata si de art.77 din Legea nr. 302/2004. In concret, conform textul
normei de implementare prevede ca ‘’ Mandatul european de arestare este o hotarare
judecatoreasca emisa de instanta competenta a unui stat membru al UE in vederea
arestarii si predarii de catre un alt stat membru a persoanei solicitate, in vederea efectuarii
urmaririi penale sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta
privative de libertate. Mandatul european de arestare nu trebuie confundat cu mandatul de
arestare preventiva din dreptul intern si nici cu extradarea clasica.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciara care are la baza fie un
mandat de arestare preventiva fie de executare a unei pedepse emis in conditiile legii
interne dar care nu pot fi duse la indeplinire deoarece persoana in cauza se sustrage,
aflata fiind pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene.
Astfel, potrivit prevederilor legale, dupa emiterea mandatului de arestare preventiva in
cursul urmaririi penale ori al judecatii sau a mandatului de executare a pedepsei privative
78
de libertate de catre instanta de executare, instanta din oficiu sau la solicitarea
procurorului emite un mandat european de arestare in urmatoarele conditii:
 in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii daca fapta este pedepsita de
legea romana cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 1 an (art.81.ali.1
lit.1);
 in vederea executarii pedepsei ca urmarea a unei condamnari penale, daca
pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni(art.81.ali.1 lit.2);
Acestor conditii legale li se alatura urmatoarele cerinte ce trebuie a fi indeplinite
cumulati:
 a fost emis un mandat de arestare preventiva sau de executare a unei pedepse
privative de libertate de catre o instanta din Romania;
 persoana impotriva careia s-a emis dupa caz, fie un mandat de arestare
preventiva fie un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate se
sustrage de la executare
 persoana cautata se afla pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene.

Privitor la elementele ce diferentiaza mandatul european de arestare de extradarea


clasica retinem ca:
 In cazul mandatului european de arestare se retine o procedura judiciara ,
nemaiexistand o etapa administrativa, in sensul in care in urma cooperari
autoritatilor judiciare s-a stabilit locul unde se afla persoana cautata, autoritatea
competenta emitenta trimite direct autoritatii judiciare de executare mandatul
european ;
 Statul de executare trebuie sa transfere persoana vizata in statul emitent al
mandatului european de arestare intru-un termen de maxim 60 de zile de la
arestarea acestuia
 Dubla incriminare nu mai este solicitata, in sensul ca pentru un numar de 32 de
infractiuni grave nu mai exista cerinta ca fapta sa constituie infrctiune atat in statul
de executare cat si in statul de emitere al mandatului european. Singura cerinta
este ca aceasta sa se pedepseasca cu pedeapsa inchisorii de cel putin 3 ani in
tara emitenta.
 In cazul in care nu este cunoscut locul unde se afla persoana cautata, transmiterea
mandatului european se poate efectua prin Sistemul Informatic Schengen (SIS),
prin intermediulsistemului de telecomunicatii securizat al Retelei Judiciare
Europene, prin Interpol, prin Ministerul Justitiei .

2.3. Directiva 2014/41 /UE privind ordinul european de ancheta in materie penala

Consiliul European a arătat că instrumentele existente în acest domeniu constituie un


regim fragmentar și că este necesară o nouă abordare, bazată pe principiul recunoașterii
reciproce, dar care să ia în considerare și flexibilitatea sistemului tradițional de asistență
judiciară reciprocă. În consecință, Consiliul European a solicitat un sistem cuprinzător care
să înlocuiască toate instrumentele existente în acest domeniu, inclusiv Decizia-cadru
2008/978/JAI a Consiliului, care să includă pe cât posibil toate tipurile de probe și care să
prevadă termene pentru aplicare și să limiteze pe cât posibil motivele de refuz.
Această nouă abordare este bazată pe un instrument unic numit ordinul european de
anchetă ce urmează a fi emis în scopul desfășurării uneia sau mai multor măsuri de
investigare specifice în statul care execută ordinul european de anchetă (denumit în
continuare „statul executant”) în vederea strângerii de probe. Aceasta include obținerea de
probe care sunt deja în posesia autorității executante.

79
Prezenta directivă stabilește norme privind punerea în aplicare, în toate etapele
procedurilor penale, inclusiv în cea a procesului, a unei măsuri de investigare, dacă este
cazul cu participarea persoanei în cauză, în vederea strângerii de probe. De exemplu, un
ordin european de anchetă poate fi emis pentru transferul temporar al persoanei în cauză
către statul emitent sau pentru desfășurarea unei audieri prin videoconferință. Cu toate
acestea, în cazul în care persoana respectivă urmează să fie transferată într-un alt stat
membru în scopul urmăririi penale, inclusiv al aducerii persoanei respective în fața unei
instanțe pentru a fi judecată, ar trebui emis un mandat european de arestare, în
conformitate cu Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului. De asemenea, un ordin
european de anchetă poate fi emis pentru a obține probe privind conturile, de orice natură,
deținute în orice bancă sau orice instituție financiară nebancară, de către o persoană care
face obiectul unor proceduri penale. Această posibilitate se înțelege în general ca
referindu-se nu numai la persoanele suspectate sau acuzate, ci și la orice altă persoană
cu privire la care aceste informații sunt considerate necesare de către autoritățile
competente pe parcursul desfășurării procedurilor penale
Concept. Ordinul european de anchetă reprezintă o decizie judiciară emisă sau
validată de o autoritate judiciară a unui stat membru (denumit în continuare „statul
emitent”) pentru a pune în aplicare una sau mai multe măsuri de investigare specifice într-
un alt stat membru (denumit în continuare „statul executant”) în vederea obținerii de probe
în conformitate cu prezenta directivă. Ordinul european de anchetă poate fi emis și pentru
obținerea de probe care se află deja în posesia autorităților competente ale statului
executant.
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
 ‘’stat emitent” înseamnă statul membru în care este emis ordinul european de
anchetă
 ‘’stat executant” înseamnă statul membru care execută ordinul european de
anchetă, în care urmează să fie pusă în aplicare măsura de investigare;
 ‘’autoritate emitentă” înseamnă:
a. un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de instrucție sau
un procuror competent pentru cauza vizată;
b. orice altă autoritate competentă, astfel cum este definită de către
statul emitent, care acționează, în cazul respectiv, în calitate de
autoritate de anchetă în cadrul procedurilor penale, care are
competența să dispună strângerea de probe în conformitate cu dreptul
intern. În plus, înainte de a fi transmis autorității executante, ordinul
european de anchetă este validat, după examinarea conformității sale
cu condițiile pentru emiterea unui ordin european de anchetă în temeiul
prezentei directive, în special condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul
(1), de către un judecător, o instanță judecătorească, un judecător de
instrucție sau un procuror din statul emitent. În cazul în care ordinul
european de anchetă a fost validat de o autoritate judiciară, autoritatea
respectivă poate fi considerată, de asemenea, autoritate emitentă în
sensul transmiterii ordinului european de anchetă;
 „autoritate executantă” înseamnă o autoritate care are competența de a recunoaște
un ordin european de anchetă și de a asigura executarea acestuia în conformitate
cu prezenta directivă și cu procedurile aplicabile într-o cauză internă similară. Altfel
de proceduri pot necesita o autorizare din partea unei instanțe din statul executant,
atunci când dreptul intern al acestuia prevede acest lucru.
In ceea ce priveste domeniul de aplicare al ordinului european de anchetă, articolul 13
prevede ca include orice măsură de investigare.
Ordinul european de anchetă poate fi emis:

80
i. în cazul procedurilor penale inițiate de către o autoritate judiciară sau care pot fi
inițiate în fața unei autorități judiciare cu privire la o infracțiune în temeiul dreptului
intern al statului emitent;
ii. în proceduri inițiate de autorități administrative sau autorități judiciare cu privire la
fapte care constituie încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin
dreptul intern al statului emitent și în cazul în care decizia poate da naștere unei
acțiuni în fața unei instanțe competente în special în materie penală;
iii. în cazul procedurilor inițiate de autorități judiciare cu privire la fapte care constituie
încălcări ale normelor de drept și care sunt incriminate prin dreptul intern al statului
emitent și în cazul în care decizia autorităților menționate poate da naștere unei
acțiuni în fața unei instanțe competente în special în materie penală;
iv. în legătură cu procedurile menționate la literele (a), (b) și (c) care privesc infracțiuni
sau încălcări care pot angaja răspunderea unei persoane juridice sau pot conduce
la aplicarea de pedepse unei persoane juridice în statul emitent.
Conținutul și forma ordinului european de anchetă. Ordinul european de anchetă se
completează, se semnează și conținutul său se certifică pentru conformitate și
corectitudine de către autoritatea emitentă. Acesta cuprinde în special următoarele
informații:
I. date referitoare la autoritatea emitentă și, după caz, la autoritatea de validare;
II. obiectul și motivele ordinului european de anchetă;
III. informațiile necesare disponibile cu privire la persoana sau persoanele în cauză;
IV. o descriere a faptei penale care face obiectul anchetei sau al procedurilor, precum
și dispozițiile de drept penal aplicabile ale statului emitent;
V. o descriere a măsurii sau măsurilor de investigare solicitate și a probelor care
urmează să fie obținute
Autoritatea competentă a statului emitent traduce ordinul european de anchetă într-o
limbă oficială a statului executant sau în orice altă limbă indicată de statul executant.
Condițiile pentru emiterea și transmiterea unui ordin european de ancheta. Autoritatea
emitentă poate emite un ordin european de anchetă numai dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
 emiterea ordinului european de anchetă este necesară și proporțională față de
scopul procedurilor menționate la articolul 4, ținând cont de drepturile persoanei
suspectate sau acuzate;
 și măsura sau măsurile de investigare indicate în ordinul european de anchetă ar
putea fi dispuse în același condiții într-o cauză internă similară.
Transmiterea ordinului european de anchetă. Ordinul european de anchetă completat
în conformitate cu articolul 5 se transmite de autoritatea emitentă către autoritatea
executantă prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, în condiții care să permită
statului executant să stabilească autenticitatea acestuia. Orice comunicări oficiale
ulterioare au loc direct între autoritatea emitentă și autoritatea executantă.
Fiecare stat membru poate desemna o autoritate centrală sau, în cazul în care
sistemul juridic al acestuia prevede astfel, mai multe autorități centrale, pentru a sprijini
autoritățile competente. Un stat membru poate, dacă este necesar potrivit organizării
sistemului său judiciar intern, să încredințeze autorității sau autorităților sale centrale
responsabilitatea transmiterii și primirii administrative a ordinului european de anchetă,
precum și a oricărei alte corespondențe oficiale în legătură cu acesta.
Autoritatea emitentă poate transmite ordinului european de anchetă prin intermediul
sistemului de telecomunicații al Rețelei Judiciare Europene instituită prin Acțiunea
comună 98/428/JAI a Consiliului.
Recunoașterea și executarea. Autoritatea executantă recunoaște un ordin european
de anchetă, transmis în conformitate cu prezenta directivă, fără a fi necesară nicio altă
formalitate, și asigură executarea sa în același mod și cu aceleași mijloace ca în situația în

81
care măsura de anchetă în cauză ar fi fost dispusă de către o autoritate a statului
executant. De asemenea, autoritatea executantă respectă formalitățile și procedurile
indicate în mod expres de autoritatea emitentă.
Autoritatea emitentă poate cere ca una sau mai multe autorități ale statului emitent să
asiste la executarea ordinului european de anchetă în sprijinul autorităților competente ale
statului executant în măsura în care autoritățile desemnate ale statului emitent ar fi în
măsură să asiste în executarea măsurii sau măsurilor de investigare indicate în ordinul
european de anchetă într-o cauză internă similară. Autoritatea executantă se conformează
acestei cereri, cu condiția ca această asistență să nu contravină principiilor fundamentale
de drept ale statului executant și să nu aducă atingere intereselor fundamentale în materie
de siguranță națională
Termene pentru recunoaștere sau executare
Decizia privind recunoașterea sau executarea este luată și măsura de anchetă este
pusă în aplicare cu aceeași celeritate și același grad de prioritate ca într-o cauză internă
similară.
Autoritatea executantă ia decizia privind recunoașterea sau executarea ordinului
european de anchetă de îndată în termen de cel mult 30 de zile de la primirea ordinului
european de anchetă de către autoritatea executantă competentă.
Dacă nu există motive de amânare sau probele menționate în măsura de investigare
inclusă în ordinul european de anchetă se află deja în posesia statului executant,
autoritatea executantă aplică măsura de investigare în cel mult 90 de zile de la luarea
deciziei de recunoastere si executare.
Dacă autoritatea executantă competentă nu poate respecta într-un anumit caz
termenul prevăzut mai sus, aceasta informează fără întârziere autoritatea competentă din
statul emitent, prin orice mijloace, indicând motivele amânării și timpul estimativ necesar
pentru luarea deciziei. În asemenea cazuri, termenul poate fi prelungit cu maximum 30 de
zile.
Transferul probelor. Autoritatea executantă transferă statului emitent, fără întârziere
nejustificată, probele obținute sau care se află deja în posesia autorităților competente ale
statului executant ca urmare a executării ordinului european de anchetă.
Atunci când se solicită în ordinul european de anchetă și dacă este posibil în temeiul
dreptului statului executant, probele sunt imediat transferate autorităților competente ale
statului emitent care participă la executarea ordinului european de anchetă.
Transferul probelor poate fi suspendat, în așteptarea soluționării unei căi de atac, cu
excepția cazului în care în ordinul european de anchetă sunt indicate motive suficiente că
un transfer imediat este esențial pentru desfășurarea în condiții adecvate a anchetelor sau
pentru menținerea drepturilor individuale. Totuși, transferul probelor se suspendă dacă ar
cauza daune grave și ireversibile persoanei vizate. În momentul transferului probelor
obținute, autoritatea executantă indică dacă solicită ca probele să fie înapoiate statului
executant de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent.
Atunci când obiectele, documentele sau datele în cauză sunt deja relevante pentru
alte proceduri, autoritatea executantă poate, la cererea explicită a autorității emitente și
după consultarea acesteia, să transfere în mod temporar probele, cu condiția ca acestea
să fie returnate statului executant de îndată ce nu mai sunt necesare în statul emitent sau
în oricare alt moment sau cu oricare altă ocazie convenite de autoritățile competente.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Stabiliti situatiile in care se poate emite un ordin european de ancheta. Folosiţi spaţiul
de mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
82
 Răspunsul poate fi consultat la paginile 80-81
2. Care este procedura privind transferul probelor? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 82

12.4. Rezumat
Potrivit art.1 din Deciziei cadru 2002/584/JAI, mandatul european de arestare este o
decizie judiciare emisa de un stat membru al UE in vederea arestarii si predarii de catre un
alt stat membru a unei persoane cautate, pentru efectuarea urmaririi penale sau in scopule
executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privativa de libertate. Aceasta
definitie a fost preluata si de art.77 din Legea nr. 302/2004.
Potrivit prevederilor legale, dupa emiterea mandatului de arestare preventiva in cursul
urmaririi penale ori al judecatii sau a mandatului de executare a pedepsei privative de
libertate de catre instanta de executare, instanta din oficiu sau la solicitarea procurorului
emite un mandat european de arestare in urmatoarele conditii:
 in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii daca fapta este pedepsita de
legea romana cu o pedeapsa privativa de libertate de cel putin 1 an (art.81.ali.1
lit.1);
 in vederea executarii pedepsei ca urmarea a unei condamnari penale, daca
pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni(art.81.ali.1 lit.2);
Acestor conditii legale li se alatura urmatoarele cerinte ce trebuie a fi indeplinite
cumulati:
 a fost emis un mandat de arestare preventiva sau de executare a unei pedepse
privative de libertate de catre o instanta din Romania;
 persoana impotriva careia s-a emis dupa caz, fie un mandat de arestare
preventiva fie un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate se
sustrage de la executare
 persoana cautata se afla pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene.
Ordinul european de anchetă reprezintă o decizie judiciară emisă sau validată de o
autoritate judiciară a unui stat membru (denumit în continuare „statul emitent”) pentru a
pune în aplicare una sau mai multe măsuri de investigare specifice într-un alt stat membru
(denumit în continuare „statul executant”) în vederea obținerii de probe în conformitate cu
prezenta directivă. Ordinul european de anchetă poate fi emis și pentru obținerea de
probe care se află deja în posesia autorităților competente ale statului executant.
Autoritatea emitentă poate emite un ordin european de anchetă numai dacă sunt
îndeplinite următoarele condiții:
 emiterea ordinului european de anchetă este necesară și proporțională față de
scopul procedurilor menționate la articolul 4, ținând cont de drepturile persoanei
suspectate sau acuzate;
 și măsura sau măsurile de investigare indicate în ordinul european de anchetă ar
putea fi dispuse în același condiții într-o cauză internă similară.

12.5.Lucrare de verificare
Identificati situatiile in care se poate solicita emiterea unui mandat european de
arestare.
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
83
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

12.6. Bibliografie

Decizia cadru 2002/584/UE si Decizia cadru 2009/299/UE privind mandatul european de


arestare si procedurile de predare intre statele membre. Prezentarea normei de
implementare
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara in materie penala modificata si
completata prin Legea nr.224/2006
Directiva 2014/41 /UE privind ordinul european de ancheta in materie penala
Acțiunea comună 98/428/JAI din 29 iunie 1998 adoptată de Consiliu în temeiul
articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, de creare a unei Rețele Judiciare
Europene

84
Unitatea de învăţare 13
COOPERAREA JUDICIARĂ INTERNATIONALĂ ŞI UNIONALĂ ÎN MATERIE PENALĂ

13.1. Obiective
13.2. Directiva 2015/849/UE privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in
scopul spalarii banilor sau finantarii terorismului.
13.2.1. Identificarea si definirea termenilor relevanti.
13.2.2. Precautia privind clientela
13.2.3. Precauția simplificată privind clientela
13.2.4. Precauția sporita privind clientela
13.3. Directiva 2014/42/UE privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si
produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana
13.3.1. Definirea conceptelor relevante
13.3.2. Conservarea, Inghetarea si Confiscarea
13.3.3. Garantii acordate persoanelor vizate de a ataca ordinal de inghetare
13.4. Rezumat
13.5. Lucrare de verificare
13.6.Bibliografie

13.1. Obiective

 introducerea cursanţilor în studiul si intelegerea conceptelor de spalare de bani,


precum si de conservare, inghetre, confiscare a bunurilor dobandite in mod ilicit;
 familiarizarea studenţilor cu problematicilor sistemului financiar integrat al Uniunii
Europene, confiscare extinsa, confiscare impusa asupra tertilor, identificarea
situatiilor concrete etc.

13.2. Directiva 2015/849/UE privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in


scopul spalarii banilor sau finantarii terorismului.

13.2.1. Identificarea si definirea termenilor relevanti.


Spălarea de bani, finanțarea terorismului și criminalitatea organizată constituie
probleme semnificative abordate la nivelul Uniunii ca urmare a faptului ca toate acestea in
ansamblul lor afecteaza atat statele membre in mod individual dar si interesul concertat al
Uniunii Europene si statelor sale membre. Libera circulație a capitalurilor și libertatea de a
presta servicii financiare pe care le implică spațiul financiar integrat al Uniunii reprezinta
interes sporit pentru suspectii banuiti de savarsirea faptelor de spălare de bani cat și
pentru cei care finanțează terorismul care încerca să profite de garantiile conferite de a
Directiva 2014/849/UE este a patra directivă care abordeaza problematica
reprezentată de spălarea banilor. Astfel, Directiva 91/308/CEE a Consiliului, a definit
spălarea banilor în funcție de infracțiunile legate de droguri și a impus obligații exclusiv
asupra sectorului financiar. Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European și a
Consiliului, a extins domeniul de aplicare al Directivei 91/308/CEE atât în ceea ce privește
infracțiunile cât și în ceea ce privește gama de profesii și activități vizate. În iunie 2003,
Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI) a revizuit recomandările sale pentru a
include și finanțarea terorismului și a formulat cerințe mai detaliate în ceea ce privește
identificarea și verificarea clientelei, situațiile în care un risc mărit de spălare a banilor sau

85
de finanțare a terorismului poate justifica măsuri sporite și, de asemenea, situațiile în care
un risc redus poate justifica controale mai puțin riguroase. Respectivele modificări s-au
reflectat în Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului, și în Directiva
2006/70/CE a Comisiei.

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:


 „instituție de credit” inclusiv sucursalele acesteia, situată în Uniune, indiferent dacă
sediul central este situat în Uniune sau într-o țară terță;
 „instituție financiară” înseamnă: o întreprindere, alta decât o instituție de credit
inclusiv activitățile specifice caselor de schimb valutar; o întreprindere de asigurare
in masura in care desfășoară activități de asigurare de viață; un intermediar de
asigurări atunci când acționează în legătură cu asigurările de viață; o întreprindere
de investiții; un organism de plasament colectiv care își comercializează unitățile
sau acțiunile.
 „bunuri” înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau
imobile, tangibile sau intangibile, precum și documentele juridice sau instrumentele
sub orice formă, inclusiv cele electronice sau digitale, care atestă dreptul de
proprietate sau interese în astfel de active.
 „activitate infracțională” înseamnă orice fel de implicare infracțională în comiterea
următoarelor infracțiuni grave:
1. actele prevăzute la articolele 1-4 din Decizia-cadru 2002/475/JAI privind
combaterea terorismului;
2. oricare dintre infracțiunile menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din
Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante
și substanțe psihotrope din 1988;
3. frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii;
4. coruptia
5. toate infracțiunile, inclusiv infracțiunile fiscale legate de impozitele directe și
impozitele indirecte astfel cum sunt definite în dreptul intern al statelor
membre, care se pedepsesc cu privarea de libertate sau cu o măsură
privativă de libertate cu durata maximă de peste un an sau, în statele
membre al căror sistem juridic prevede un prag minim pentru infracțiuni,
toate infracțiunile care se pedepsesc cu privarea de libertate sau cu o
măsură privativă de libertate cu durata minimă de peste șase luni.
 „persoană expusă politic” înseamnă o persoană fizică căreia i se încredințează sau
i s-au încredințat funcții publice importante și include: șefi de stat, șefi de guvern,
miniștri și miniștri adjuncți sau secretari de stat; membri ai parlamentului sau ai unor
organe legislative similar; membri ai organelor de conducere ale partidelor politice;
membri ai curților supreme, ai curților constituționale sau ai altor instanțe
judecătorești de nivel înalt ale căror hotărâri nu fac obiectul altor căi de atac decât
în circumstanțe excepționale; membri ai curților de conturi sau ai consiliilor băncilor
centrale; ambasadori, însărcinați cu afaceri și ofițeri superiori în forțele armate;
membri ai organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale
întreprinderilor publice; directori, directori adjuncți și membri ai consiliului de
administrație sau membri cu funcții echivalente în cadrul unei organizații
internaționale.
 „membri ai familiei” includ: soțul/soția unei persoane expuse politic sau o persoană
considerată ca fiind echivalent al soțului/soției unei persoane expuse politic; copiii și
soții/soțiile lor sau persoanele considerate ca fiind echivalente ale soților/soțiilor, ale
unei persoane expuse politic; părinții unei persoane expuse politic.
 „relație de corespondență” înseamnă:

86
1. furnizarea de servicii bancare de către o bancă în calitate de
corespondent către o altă bancă în calitate de respondent, inclusiv
furnizarea unui cont curent sau a unui alt cont de pasiv și a serviciilor
conexe, precum gestionarea numerarului, transferuri internaționale de
fonduri, compensarea cecurilor, conturi corespondente de transfer și
servicii de schimb valutar;
2. relațiile între și dintre instituțiile de credit și instituțiile financiare,
inclusiv atunci când se prestează servicii similare de către o instituție
corespondentă către o instituție respondentă, și inclusiv relațiile
stabilite pentru tranzacțiile cu titluri de valoare sau transferurile de
fonduri;
 „persoane cunoscute ca asociați apropiați” înseamnă:
1. persoanele fizice cunoscute ca fiind beneficiarii reali, împreună cu o
persoană expusă politic, ai unei entități juridice sau ai unei construcții
juridice sau ca având orice altă relație strânsă de afaceri cu o astfel de
persoană;
2. persoanele fizice care sunt singurii beneficiari reali ai unei entități juridice
sau ai unei construcții juridice cunoscute ca fiind înființate în beneficiul de
facto al unei persoane expuse politic.
Prezenta directiva are ca principal scop prevenirea utilizarii sistemului financiar al
Uniunii Europene in scopul spalarii banilor si finantarii terorismului. In sensul prezentei
norme, urmatoarele fapte, atunci cand sunt comise cu intentie, sunt considerate spalare
a banilor:
a) Schimbul sau transferul de bunuri, cunoscand ca bunurile provin dintr-o actiune
infractionala sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, in scopul
ascunderii sau disimularii originii ilicita a bunurilor sau al sprijinirii oricarei persoane
implicate in comiterea activitatii respective pentru a se sustrage consecintelor legale
ale actiunii persoanei respective;
b) Ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a sursei, a localizarii, a amplasarii, a
circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestor bunuri,
cunoscand ca bunurile provin dintr-o activitate infractionala sau dintr-un act de
participare la o astfel de activitate;
c) Dobandirea, detinerea sau utilizarea de bunuri cunoscand , la data primirii lor , ca
acestea provin dintr-o activitate infractionala sau dintr-un act de participare la o
astfel de activitate;
d) Paticiparea la oricare dintre actiunile mentionate mai sus , asocierea in vederea
comiterii acestora, tentativa de comitere si asistenta, instigarea, facilitarea si
consiliereain vederea comiterii actiunilor mentionate.
e) De asemenea, se considera spalare de bani inclusiv situatia in care activitatile care
au generat bunurile care urmeaza a fi spalate au fost derulate pe teritoriul altui stat
membru sau al unei tari terte.

13.2.2. Precautia privind clientela


Directiva obliga statele membre ca prin normele de implementare a prezentei
dispozitii:
 sa se interzica instituțiilor de credit și financiare deținerea de conturi anonime sau
de carnete de economii anonime. Mai mult, statele membre, prin dispozitiile de
transpunere se asigura ca titularii și beneficiarii conturilor anonime sau ai
carnetelor de economii anonime existente, să fie supuși măsurilor de precauție
privind clientela mai înainte ca respectivele conturi sau carnete să fie folosite în
vreun fel.

87
 sa ia măsuri de prevenire a utilizării abuzive a acțiunilor la purtător și a warantelor
pe acțiuni la purtător.
„Instituțiile de credit” si‘’ Institutiile financiare’’ aplică măsuri de precauție privind
clientela în următoarele cazuri:
a. la stabilirea unei relații de afaceri;
b. atunci când efectuează o tranzacție ocazională:
i. în valoare de cel puțin 15 000 EUR, indiferent dacă tranzacția se efectuează
printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par a avea o
legătură între ele;
ii. care constituie un transfer de fonduri astfel cum este definit în articolul 3
punctul 9 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al
Consiliului în valoare de peste 1 000 EUR;
c. în cazul persoanelor care comercializează bunuri, atunci când efectuează tranzacții
ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10 000 EUR, indiferent dacă
tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni
care par a avea o legătură între ele;
d. în cazul furnizorilor de servicii de jocuri de noroc, în momentul colectării câștigurilor,
în momentul punerii unei mize ori în ambele cazuri atunci când efectuează
tranzacții în valoare de cel puțin 2 000 EUR, indiferent dacă tranzacția se
efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par a
avea o legătură între ele;
e. atunci când există o suspiciune de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului,
independent de orice derogare, exceptare sau prag;
f. atunci când există îndoieli privind veridicitatea sau suficiența datelor de identificare
a clientului obținute anterior.
Cu toate acestea, statele membre pot permite „Instituțiilor de credit” si ‘’ Institutiillor
financiare’’ să nu aplice anumite măsuri de precauție privind clientela cu privire la moneda
electronică în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile unui risc scazut:
 instrumentul de plată nu este reîncărcabil sau are o limită maximă de 250 EUR
pentru tranzacțiile de plăți lunare, care poate fi utilizată numai în statul membru;
 suma maximă depozitată electronic nu depășește 250 EUR. Un stat membru poate
mări această limită până la 500 EUR pentru instrumentele de plată care pot fi
utilizate numai în statul membru respectiv.
 instrumentul de plată este utilizat exclusiv pentru a achiziționa bunuri sau servicii;
 emitentul efectuează o monitorizare suficientă a tranzacțiilor sau a relației de
afaceri pentru a permite depistarea tranzacțiilor neobișnuite sau suspecte
Măsurile de precauție privind clientela cuprind:
a. identificarea și verificarea identității clientului pe baza documentelor, datelor sau
informațiilor obținute dintr-o sursă credibilă și independent
b. identificarea beneficiarului real și adoptarea unor măsuri rezonabile pentru a
verifica identitatea acestuia, astfel încât entitatea obligată să aibă certitudinea că
știe cine este beneficiarul real, inclusiv, în ceea ce privește persoanele juridice,
fiduciile, societățile, fundațiile și construcțiile juridice similare, adoptarea unor
măsuri rezonabile pentru a înțelege structura de proprietate și de control a
clientului;
c. evaluarea și, după caz, obținerea de informații privind scopul și natura dorită a
relației de afaceri
d. realizarea unei monitorizări continue a relației de afaceri, inclusiv examinarea
tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective, pentru a asigura că
tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile entității obligate referitoare la
client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor,
precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate.

88
„Instituțiile de credit” si‘’ Institutiile financiare’’ entitățile sunt obligate verifică, de
asemenea, dacă o persoană care pretinde că acționează în numele clientului este
autorizată în acest sens și identifică și verifică identitatea persoanei respective.
În cazul asigurărilor de viață sau al altor tipuri de asigurări legate de investiții, statele
membre se asigură că, în plus față de măsurile de precauție privind clientela impuse în
ceea ce privește clientul și beneficiarul real, instituțiile de credit și instituțiile financiare
aplică următoarele măsuri de precauție privind clientela în cazul beneficiarilor de polițe de
asigurare de viață și de alte polițe de asigurare legate de investiții, de îndată ce beneficiarii
sunt identificați sau desemnați:
a. în cazul beneficiarilor care sunt persoane sau construcții juridice identificate după
nume, consemnarea numelui persoanei;
b. în cazul beneficiarilor desemnați după caracteristici sau categorie ori prin alte
mijloace, obținerea unor informații suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel
încât instituția de credit sau instituția financiară să fie sigură că, la momentul plății,
va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului.
În cazurile menționate la literele (a) și (b) din primul paragraf, verificarea identității
beneficiarilor are loc la momentul plății. În caz de atribuire, totală sau parțială, a unei
asigurări de viață sau a unui alt tip de asigurare legată de investiții către un terț, instituțiile
de credit și instituțiile financiare care au cunoștință de atribuirea respectivă identifică
beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către
construcția juridică care primește, pentru beneficiul propriu, valoarea poliței cedate.
Verificarea identității clientului și a beneficiarului real trebuie să aibă loc înainte de
stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției. Aceste masuri nu se
aplica persoanelor care exercită profesii juridice liberale, auditorilor, experților contabili
externi și consilierilor fiscali numai în măsura în care aceștia evaluează situația juridică a
clientului sau îndeplinesc sarcina de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri
judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind inițierea sau evitarea
acestor proceduri.
Prin derogare de la mentiunea de mai sus:
 statele membre pot permite ca verificarea identității clientului și a beneficiarului real
să se realizeze în timpul constituirii unei relații de afaceri, în cazul în care acest
lucru este necesar pentru a nu întrerupe practicile comerciale normale și în cazul în
care riscul de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului este redus. În astfel
de situații, procedurile respective se realizează cât mai curând posibil după
contactul inițial.
 statele membre pot permite deschiderea unui cont la o instituție de credit sau o
instituție financiară, inclusiv conturi care permit tranzacții cu valori mobiliare, cu
condiția să fie aplicate garanții corespunzătoare care să asigure realizarea
tranzacțiilor de către client sau în numele clientului numai după respectarea în
totalitate a cerințelor de precauție privind clientela

13.2.3. Precauția simplificată privind clientela


Conform art. 15 alin.1 în cazul în care un stat membru sau Instituții de credit ori
institutii financiare identifică domenii cu risc redus, statul membru respectiv poate permite
acestora să aplice măsuri de precauție simplificată privind clientela. Institutiile mai sus
mentionate, mai inainte de a aplica masura precautiei simplificate se asigură că relația de
afaceri sau tranzacția prezintă un grad de risc redus efectuand o monitorizare
permanentă.

13.2.4. Precauția sporita privind clientela


Prezenta directiva identifica in concret doua situatii pentru care se retin masuri
adecvate precautiei sporite:
89
 In cazul in care Instituțiile de credit si cele financiare stabilesc relatii transfrontaliere
de corespondență cu instituții respondente din țări terțe, statele membre pot solicita
urmatoarele masuri de precautie sporita:
a. să culeagă informații suficiente despre o instituție respondentă pentru a înțelege pe
deplin natura activității acesteia și pentru a stabili, din informațiile disponibile public,
reputația instituției și calitatea supravegherii;
b. să evalueze controalele efectuate de instituția respondentă cu privire la spălarea
banilor și finanțarea terorismului;
c. să obțină aprobarea conducerii de rang superior înainte de stabilirea unor noi relații
de corespondență;
d. în ceea ce privește conturile corespondente de transfer, să se asigure că
instituția respondentă a verificat identitatea clienților care au acces direct la
conturile instituției corespondente, a aplicat continuu măsuri de precauție privind
clientela cu privire la acești clienți și este în măsură să furnizeze instituției
corespondente, la cerere, date relevante referitoare la precauția privind clientela.
 În ceea ce privește tranzacțiile sau relațiile de afaceri cu persoane expuse politic,
statele membre impun Instituțiilor de credit si celor financiare sa aplice masuri de
precautie sporita constand in :
a. dispună de sisteme adecvate de gestionare a riscurilor, inclusiv de proceduri
bazate pe evaluarea riscurilor, pentru a stabili dacă un client sau beneficiarul
real al unui client este o persoană expusă politic;
b. să aplice următoarele măsuri în cazul relațiilor de afaceri cu persoane expuse
politic: să obțină aprobarea conducerii de rang superior pentru stabilirea sau
continuarea relațiilor de afaceri cu astfel de persoane; să adopte măsuri
adecvate pentru a stabili sursa patrimoniului și sursa fondurilor implicate în
relații de afaceri sau în tranzacții cu astfel de personae; să efectueze în mod
permanent o monitorizare sporită a respectivelor relații de afaceri.
Articolul 22 din dispozitia unionala prevede ca in cazul în care o persoană expusă
politic a încetat să fie însărcinată cu o funcție publică importantă de către un stat membru
sau o țară terță sau cu o funcție publică importantă de către o organizație internațională,
Instituțiile de credit si cele financiare sunt obligate ca cel puțin pentru urmatoarele 12 luni
să ia în considerare riscul pe care persoana respectivă îl prezintă în continuare și să aplice
măsuri corespunzătoare, în funcție de risc, până în momentul în care se consideră că
persoana nu mai prezintă niciun risc specific persoanelor expuse politic. Masurile privind
precautia sporita se aplica si membrilor de familie sau persoanelor cunoscute ca fiind
asociați apropiați ai unor astfel de persoane expuse politic.

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Ce cuprind masurile de precautie privind clientela? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 88-89
2. Cand se aplica masurile unei precautii simplificate. Folosiţi spaţiul de mai jos pentru
formularea răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 89

90
3. Stabiliti care sunt cazurile pentru care se solicita precautie sporita.Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la paginile 89-90

13.3. Directiva 2014/42/UE privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si


produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana .

13.3.1. Definirea conceptelor relevante


Programul de la Stockholm și concluziile Consiliului Justiție și Afaceri Interne în
materie de confiscare și recuperare a bunurilor, adoptate în iunie 2010, subliniază
importanța identificării, confiscării și reutilizării mai eficiente a bunurilor provenite din
săvârșirea de infracțiuni.
Actualul cadru legislativ al Uniunii privind înghețarea, sechestrarea și confiscarea
bunurilor constă în Acțiunea comună 98/699/JAI, Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului,
Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului, Decizia-cadru 2005/212/JAI, și Decizia-cadru
2006/783/JAI a Consiliului. Prezenta directiva completeaza cadrul legislativ unional mai
sus mentionat.
Conform articolului1, prezenta directivă instituie norme minime privind înghețarea
bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare. În sensul prezentei directive, se
retin următoarele definiții:
 „produse” înseamnă orice avantaj economic obținut, în mod direct sau indirect, din
săvârșirea unei infracțiuni; acesta poate consta în orice tip de bun și include orice
reinvestire sau transformare ulterioară a produselor directe, precum și orice
beneficii de valoare;
 „bunuri” înseamnă bunuri de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau
imobile, precum și actele sau instrumentele juridice care dovedesc un titlu sau un
drept asupra acestor bunuri;
 „instrumente” înseamnă orice obiect utilizat sau destinat a fi utilizat, în orice mod,
total sau parțial, la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni;
 „confiscare” înseamnă o deposedare definitivă de bunuri dispusă de o instanță în
legătură cu o infracțiune;
 „înghețare” înseamnă interzicerea temporară a transferului, distrugerii,
transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor sau asumarea temporară a custodiei
sau controlului asupra bunurilor;
Prezenta directivă se aplică infracțiunilor vizate de:
a) Convenția elaborată pe baza articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind
Uniunea Europeană privind lupta împotriva corupției care implică funcționari ai
Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene
(„Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari”);
b) Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor,
identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și
produselor infracțiunii;
c) Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea
corupției în sectorul privat;
d) Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011
privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor
acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI;

91
e) Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013
privind atacurile împotriva sistemelor informatice și de înlocuire a Deciziei-cadru
2005/222/JAI.
13.3.2. Conservarea, Inghetarea si Confiscarea
Prezenta directiva reglementeaza confiscarea totala sau partial ca masura de
indisponibilizare a instrumentelor și a produselor sau a bunurilor a căror valoare
corespunde unor astfel de instrumente sau produse, cu condiția să existe o condamnare
definitivă pentru o infracțiune, care poate rezulta și în urma unor proceduri in absentia.
Articolul 5 din norma unionala reglementeaza confiscarea extinsa, procedura care
priveste bunurilor unei persoane condamnate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni,
aplicabila atunci cand din probatoriul administrat in cauza dar si din starea de fapt rezulta
ca valoarea bunurilor detinute de condamnat este disproporționată în raport cu venitul
legal al persoanei condamnate. Intr-o astfel de situatie instanța poate consideră că
bunurile în cauză au fost obținute din activități infracționale si parte dispune in consecinta
masura confiscarii speciale.
Masura confiscarii se dispune in cazul infractiunilor privind:
 corupția activă și pasivă din sectorul privat, astfel cum se prevede la articolul 2 din
Decizia-cadru 2003/568/JAI, precum și corupția activă și pasivă care implică
funcționari ai instituțiilor Uniunii sau ai statelor membre, prevăzută la articolele 2 și 3
din Convenția privind lupta împotriva corupției care implică funcționari;
 infracțiunile legate de participarea la o organizație criminală, astfel cum se prevede
la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/841/JAI, cel puțin în cazurile în care
infracțiunea a generat beneficii economice;
 o infracțiune pasibilă de o pedeapsă maximă privativă de libertate de cel puțin
patru ani, din categoria celor mai sus mentionate.
Articolul 6 din dispozitia unionala reglementeaza masura confiscarii aplicată terților.
Astfel, practica prin care o persoană suspectată sau învinuită transferă bunuri unei părți
terțe în cunoștință de cauză, în vederea evitării confiscării, este comună și din ce în ce mai
răspândită. Cadrul legislativ actual al Uniunii nu conține norme obligatorii privind
confiscarea bunurilor transferate către părți terțe. Prin urmare, necesitatea de a permite
confiscarea bunurilor transferate către terți sau achiziționate de aceștia este din ce în ce
mai necesara.
Achiziționarea de către un terț se referă la situații în care, de exemplu, bunurile au
fost dobândite, în mod direct sau indirect, de exemplu printr-un intermediar, de către terț
de la o persoană suspectată sau învinuită, inclusiv atunci când infracțiunea a fost săvârșită
în numele sau în beneficiul acestuia, atunci când persoana învinuită nu are bunuri care să
poată fi confiscate. O astfel de confiscare ar trebui să fie posibilă cel puțin în cazurile în
care terții știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului sau al achiziționării era
evitarea confiscării, pe baza unor elemente de fapt și circumstanțe concrete, inclusiv a
faptului că transferul a avut loc în mod gratuit sau în schimbul unei sume de bani
semnificativ mai reduse decât valoarea de piață a bunurilor. Normele privind confiscarea
aplicată terților ar trebui să privească atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice. În
orice caz, nu ar trebui să se aducă atingere drepturilor terților de bună credință.
O astfel de masura nu trebuie să aducă atingere drepturilor terților de bună credință.
Conservarea bunurilor poate fi o condiție preliminară pentru confiscare și prezintă
importanță pentru executarea unei hotărâri de confiscare. Bunurile sunt conservate prin
intermediul înghețării. Pentru a împiedica dispariția bunurilor înainte de emiterea unui ordin
de înghețare, autoritățile competente din statele membre ar trebui să aibă dreptul de a lua
măsuri imediate pentru asigurarea disponibilității acelor bunuri.
Inghetarea. Statele membre pot adopta masuri care pot permite înghețarea bunurilor
în vederea unei posibile confiscări ulterioare. Respectivele măsuri, care sunt dispuse de o
autoritate competentă, includ acțiuni urgente care urmează să fie adoptate atunci când
92
este necesar în scopul de a conserva bunurile. In scopul unei posibile confiscări ulterioare,
bunurile aflate în posesia unei părți terțe, pot face obiectul unor măsuri de înghețare
În anumite sisteme juridice, înghețarea în scopul confiscării este considerată a fi o
măsură procedurală separată cu caracter provizoriu, care poate fi urmată de o hotărâre de
confiscare. Fără a aduce atingere diferitelor sisteme juridice și Deciziei-cadru
2003/577/JAI, prezenta directivă ar trebui să armonizeze unele aspecte ale sistemelor
naționale de înghețare în scopul confiscării.
Măsurile de înghețare nu aduc atingere posibilității ca un anumit bun să fie considerat
probă pe parcursul procedurilor, cu condiția ca în final bunul.
În contextul procedurilor penale, bunurile pot fi înghețate și în vederea unei posibile
restituiri ulterioare sau pentru a garanta compensarea prejudiciilor cauzate de o
infracțiune.
13.3.3. Garantii acordate persoanelor vizate de a ataca ordinul de inghetare
Prezenta directivă afectează în substanța lor drepturile persoanelor, nu numai ale celor
suspectate sau învinuite, dar și ale terților care nu fac obiectul urmăririi penale. Prin
urmare, este necesar să se prevadă garanții și căi de atac specifice pentru a garanta
respectarea drepturilor fundamentale ale acestora în punerea în aplicare a prezentei
directive.
Astfel, statele membre prin dispozitii concrete si necesare se vor asigura că ordinul de
înghețare a bunurilor este comunicat persoanei afectate cât mai curând posibil după
executare. O astfel de comunicare cuprinde, cel puțin succint, motivul sau motivele
hotărârii în cauză. Atunci când este necesar, pentru a nu periclita cercetarea penală,
autoritățile competente pot amâna comunicarea ordinului de înghețare a bunurilor către
persoana afectată.
Ordinul de înghețare a bunurilor rămâne în vigoare numai atât timp cât este necesar
pentru conservarea bunurilor în vederea unei posibile confiscări ulterioare.
Statele membre prevăd posibilitatea efectivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt
afectate de a ataca ordinul de înghețare în fața unei instanțe, în conformitate cu
procedurile prevăzute în legislația națională. Astfel de proceduri pot prevedea faptul că,
atunci când ordinul inițial de înghețare a fost adoptat de o altă autoritate competentă decât
cea judiciară, un astfel de ordin trebuie înaintat mai întâi spre confirmare sau examinare
unei autorități judiciare, înainte de a putea fi atacat în fața unei instanțe.
Bunurile înghețate care nu sunt ulterior confiscate sunt restituite imediat. Condițiile
sau normele procedurale în temeiul cărora se returnează bunurile respective se stabilesc
în legislația națională.
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că orice hotărâre de
confiscare a bunurilor este motivată și că aceasta este comunicată persoanei afectate.
Statele membre prevăd posibilitatea efectivă pentru persoana împotriva căreia este
dispusă confiscarea de a ataca hotărârea de confiscare în fața unei instanțe.
Nu in ultimul rand, persoanele ale căror bunuri sunt afectate de hotărârea de
confiscare au dreptul de a fi asistate de un avocat, pe întreaga durată a procedurii de
confiscare legate de determinarea produselor și a instrumentelor, pentru a-și putea
exercita drepturile.
Persoana afectată beneficiază de posibilitatea efectivă de a contesta circumstanțele
cauzei, inclusiv elementele concrete de fapt și probele disponibile pe baza cărora bunurile
respective sunt considerate bunuri derivate din activități infracționale.
13.3.4. Gestionarea bunurilor înghețate și confiscate.
Bunurile înghețate în vederea unei posibile confiscări ulterioare ar trebui gestionate în
mod corespunzător, pentru a nu-și pierde valoarea economică
Astfel, statele membre adoptă măsurile necesare in vederea gestionarii bunurilor
inghetate si confiscate de exemplu prin instituirea unor birouri centralizate, a unor birouri
specializate sau a unor mecanisme echivalente, pentru a asigura gestionarea adecvată a

93
bunurilor înghețate în vederea unei posibile confiscări ulterioare ( aceste masuri pot viza
posibilitatea vânzării sau a transferului bunurilor care să permită ca bunurile confiscate să
fie utilizate în interes public sau pentru obiective de natură socială)

TEST DE AUTOEVALUARE.
1. Identificati speta in care poate interveni confiscarea extinsa. Folosiţi spaţiul de mai
jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 92
2. Care este scopul conservarii bunurilor? Folosiţi spaţiul de mai jos pentru formularea
răspunsului.
............................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 92
3. Identificati situatiile in care poate fi atacat ordinul de confiscare. Folosiţi spaţiul de
mai jos pentru formularea răspunsului.
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
 Răspunsul poate fi consultat la pagina 93

13.4. Rezumat

Directiva 2014/849/UE este a patra directivă care abordeaza problematica


reprezentată de spălarea banilor. În sensul prezentei directive, se aplică următoarele
definiții: „instituție de credit” „instituție financiară” „bunuri” „activitate infracțională”
„beneficiar real” „relație de corespondență” etc.
Prezenta directiva are ca principal scop prevenirea utilizarii sistemului financiar al
Uniunii Europene in scopul spalarii banilor si finantarii terorismului. In sensul prezentei
norme, urmatoarele fapte, atunci cand nsunt comise cu intentie, sunt considerate spalare
a banilor: Schimbul sau transferul de bunuri, cunoscand ca bunurile provin dintr-o actiune
infractionala sau dintr-un act de participare la o astfel de activitate, in scopul ascunderii
sau disimularii originii ilicita a bunurilor sau al sprijinirii oricarei persoane implicate in
comiterea activitatii respective pentru a se sustrage consecintelor legale ale actiunii
persoanei respective; Ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a sursei, a localizarii,
a amplasarii, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a drepturilor asupra acestor bunuri,
cunoscand ca bunurile provin dintr-o activitate infractionala sau dintr-un act de participare
la o astfel de activitate; Dobandirea, detinerea sau utilizarea de bunuri cunoscand , la
data primirii lor , ca acestea provin dintr-o activitate infractionala sau dintr-un act de
participare la o astfel de activitate; Paticiparea la oricare dintre actiunile mentionate mai
sus , asocierea in vederea comiterii acestora, tentativa de comitere si asistenta, instigarea,
facilitarea si consiliereain vederea comiterii actiunilor mentionate; De asemenea, se
considera spalare de bani inclusiv situatia in care activitatile care au generat bunurile care
urmeaza a fi spalate au fost derulate pe teritoriul altui stat membru sau al unei tari terte.
„Instituțiile de credit” si‘’ Institutiile financiare’’ aplică măsuri de precauție privind
clientela în următoarele cazuri: la stabilirea unei relații de afaceri; atunci când efectuează o
tranzacție ocazională: în valoare de cel puțin 15 000 EUR, indiferent dacă tranzacția se
efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par a avea o
legătură între ele; care constituie un transfer de fonduri astfel cum este definit în articolul 3
94
punctul 9 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului în
valoare de peste 1 000 EUR; în cazul persoanelor care comercializează bunuri, atunci
când efectuează tranzacții ocazionale în numerar în valoare de cel puțin 10 000 EUR,
indiferent dacă tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe
operațiuni care par a avea o legătură între ele; în cazul furnizorilor de servicii de jocuri de
noroc, în momentul colectării câștigurilor, în momentul punerii unei mize ori în ambele
cazuri atunci când efectuează tranzacții în valoare de cel puțin 2 000 EUR, indiferent dacă
tranzacția se efectuează printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care par
a avea o legătură între ele; atunci când există o suspiciune de spălare a banilor sau de
finanțare a terorismului, independent de orice derogare, exceptare sau prag; atunci când
există îndoieli privind veridicitatea sau suficiența datelor de identificare a clientului obținute
anterior.
Conform art. 15 alin.1 în cazul în care un stat membru sau Instituții de credit ori
institutii financiare identifică domenii cu risc redus, statul membru respectiv poate permite
acestora să aplice măsuri de precauție simplificată privind clientela. Institutiile mai sus
mentionate, mai inainte de a aplica masura precautiei simplificate se asigură că relația de
afaceri sau tranzacția prezintă un grad de risc redus efectuand o monitorizare
permanentă.
Prezenta directiva identifica in concret doua situatii pentru care se retin masuri
adecvate precautiei sporite: a)In cazul in care Instituțiile de credit si cele financiare
stabilesc relatii transfrontaliere de corespondență cu instituții respondente din țări terțe; b)
in cazul tranzacțiilor sau relațiilor de afaceri cu persoane expuse politic.
Directiva 2014/42/UE instituie norme minime privind înghețarea bunurilor în vederea
unei posibile confiscări ulterioare. Astfel, norma unionala reglementeaza confiscarea totala
sau partial ca masura de indisponibilizare a instrumentelor și a produselor sau a bunurilor
a căror valoare corespunde unor astfel de instrumente sau produse, cu condiția să existe
o condamnare definitivă pentru o infracțiune, care poate rezulta și în urma unor proceduri
in absentia. Articolul 6 din dispozitia unionala reglementeaza masura confiscarii aplicată
terților. Astfel, practica prin care o persoană suspectată sau învinuită transferă bunuri unei
părți terțe în cunoștință de cauză, în vederea evitării confiscării, este comună și din ce în
ce mai răspândită. Cadrul legislativ actual al Uniunii nu conține norme obligatorii privind
confiscarea bunurilor transferate către părți terțe. Pentru a împiedica dispariția bunurilor
înainte de emiterea unui ordin de înghețare, autoritățile competente din statele membre ar
trebui să aibă dreptul de a lua măsuri imediate pentru asigurarea disponibilității acelor
bunuri.

13.5.Lucrare de verificare
Care pot fi relatiile de corespondenta si intre ce entitati se pot stabili.
- se foloseşte în primul rând cursul, însă pentru un punctaj ridicat este necesară
parcurgerea bibliografiei indicate.
Criteriile de evaluare sunt:
- claritatea exprimării şi absenţa formulărilor nesigure,
- identificarea elementelor de conţinut solicitate,
- utilizarea bibliografiei precizate.

13.6. Bibliografie

Directiva 2015/849/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind


prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului,
de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al

95
Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a
Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei
Directiva 91/308/CEE a Consiliului din 10 iunie 1991 privind prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării banilor
Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 decembrie 2001 de
modificare a Directivei 91/308/CEE a Consiliului pentru prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării banilor
Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005
privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării
terorismului
Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în
aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce
privește definiția „persoanelor expuse politic” și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor
simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități
financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată
Acțiunea comună 98/699/JAI din 3 decembrie 1998 adoptată de Consiliu în temeiul
articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind spălarea banilor,
identificarea, urmărirea, înghețarea sau sechestrarea și confiscarea instrumentelor și a
produselor infracțiunii
Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor,
identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și
produselor infracțiunii
Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea
Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor
Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea
produselor, a instrumentelor și a bunurilor având legătură cu infracțiunea
Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare

96