Universitatea Valahia Târgovişte

Specializarea Finanţe Bănci

Facultatea de Ştiinţe Economice

Referat la psihologia educaţiei

Conceptul de memorie

Studentă:

Anul 3, grupa 4

2005

1
 Conceptul de memorie

Unul dintre cele mai studiate şi cercetate procese psihice este memoria. Psihologii o studiază de
aproape o sută de ani. Ea este implicată în funcţionarea şi structurarea tuturor celorlalte procese
psihice şi a vieţii noastre subiective în ansamblu. Prin dimensiunea mnezică, sistemul psihic
există ca entitate specific, având continuitate şi stabilitate în timp.

Memoria nu intervine din afară în structurarea şi intergrarea proceselor psihice- percepţia,

gândirea, imaginaţia, trăirile afective etc-, ci face parte din însăşi structura lor internă. Astfel,
scrie M.Golu(2000),” veriga mnezică se include ca o componentă structural a întregului sistem
psihic, reprezentând fixarea şi conservarea trecutului său.

Întrucât organizarea şi funcţionarea sistemului psihic presupune dimensiunea temporalităţii,

memoria devine o coordonată esenţială. Ea constă în “conservarea şi valorificarea din perspectivă
uzului ulterior a conţinuturilor şi experienţele anterioare.”

Memoria umană se prezintă sub forma unui mechanism psihic complex care apare ca o verigă de
legătură între situaţii, evenimente separate în timp, contribuind, prin aceasta, la reglarea şi
autoreglarea comportamentului uman în raport cu schimbările şi cerinţele mediului intern şi/sau
extern. După M.Zlate(1999), cel puţin trei caracteristici individualizează memoria internă în
raport cu alte tipuri sau forme de memorie; şi anume, caracterul ei mijlocit, inteligibil şi selectiv.

a. Spre deosebire de mecanismele psihice de prelucrare primară a informaţiilor, care sunt

directe, nemijlocite, memoria umană este mijlocită,ceea ce înseamnă că pentru a ţine mai bine şi
pentru a reproduce/ reactualiza mai uşor, omul se serveşte de o serie de instrumente care au rol de
mijloace de memorare.

b. Alături de caracterul mijlocit, memoria umană are şi un character inteligibil, deoarece

presupune înţelegerea celor memorate şi reactualizate, organizarea materialului (de)memorat
după criteria de semnificaţie. Unele laturi ale ei implică judecata, sistematizarea , calsificarea,

2
fapt care ilustrează nu numai legătura memoriei cu gândirea, dar şi caracterul ei logic, raţional,
conştient.

c. Cea de-a treia caracteristică a memoriei umane( în ordinea menţionării lor, iar nu în cea a
importanţei)este selectivitatea. Ea învederează faptul că individul nu memorează, nu stochează/
păstrează şi nu reactualizează absolute totul, cid oar o parte(mai mare sau mai mică, dar o parte) a
informaţiilor.

Selectivitatea memoriei este în funcţie fie de particulităţile stimulului(se reţin , de regulă,

însuşirile mai “ tari”, mai “puternice”, care –într-un fel sau altul – se impugn de la sine), fie de
particularităţile psihologice, subiective ale individului(se reţine, de regulă, ceea ce corespunde
intereselor şi preocupărilor vârstei, sexului, gradului de cultură etc).

Conceptul de memorie(umană) se referă la un ansamblu de procese biofizilogice şi psihologice

care asigură întipărirea, păstrarea şi reactulizarea experienţei şi a trăirilor noastre anterioare, sub
forma recunoaşterii sau sub cea a reproducerii.

Prin faptul că memoria umană întipăreşte, păstrează şi reactuilizează mijlocit, inteligibil, selectiv
şi activ experienţa anterioară a individului şi a societăţii în care acesta trăieşte, ea asigură
continuitatea, stabilitatea şi finalitatea vieţii psihice a omului. Memoria umană dă posibilitatea
reactualizării unor date ale cunoaşterii, decelării a ceea ce este nou de ceea ce este
depăşit/perimat, susţinând astfel dezvoltarea şi aprofundarea cognitivă şi, prin acesta, a
personalităţii înseşi.

Dacă n-ar avea memorie, omul ar trăi într-un continuu present, numai sub influenţa datelor
nemijlocite de reflectare, comportamentul său ar fi haotic, fără coerenţă şi finalitate, fără
durabilitate în timp; toate obiectele cu care ar veni în contact şi toate fenomenele cu acre s-ar
confrunta i s-ar părea absolute noi, total necunoscute. El nu ar avea posibilitatea fructificării
rezultatelor cunoaşterii ; dimpotrivă, aceasta ar trebui luată de fiecare dată la început; gândurile
şi acţiunile lui n-ar putea fi associate, correlate( unele cu altele). Viaţa sa psihică ar fi constituită
din elemente disparate(Zlate,1987,1999).

La o anumită categorie de oameni persistă ideea că , în contextul vieţii actuale, memoria ar fi

mai puţin important decât – să spunem- inteligenţa sau creativitatea. Se-nţelege, desigur, că fără a

3
subaprecia nici o clipă rolul şi semnificaţia acestor capacităţi pshice , este necesar să precizăm că,
în absenţa memoriei, a unui ansamblu de informaţii asimilat, păstrat, stocat, conservat , nici
inteligenţa şi nici creativitatea nu ar fi posibile, deoarece nu se poate rezolva şi crea nimic într-un
vid de informaţie. De regulă, o inteligenţă, o creativitate este cu atât mai original şi mai
viguroasă, cu cât se întemeiază pe o memorie mai bogată şi durabilă, mai eficace şi activă.

Nu toţi oameni , însă , se pot lăuda cu o memorie bogată şi durabilă, fidelă, prompt şi dinamică.
Aceste trasături au ponderi diferite de la un individ la altul, sau la acelaşi individ pe parcursul
dezvoltării sale.

Memoria individulală poate fi evaluată în funcţie de următoarele calităţi:

a)Întinderea repertoriului- constituie acea calitate a memoriei care se exprimă prin cantitatea
totală sau diversitatea(modală) a cunoştiinţelor şi experinţelor acumulate şi păstrate în stare
funcţională satisfăcătoare. Cu cât are valori mai ridicate, cu atât se poate spune că memoria este
mai eficientă. Ea permite- în aceste condiţii- abordarea şi rezolvarea mai rapidă şi cu rezultate
mai bune a unui volum mai mare şi mai eterogen de sarcini, şi invers, cu cât ea are valori mai
scăzute, cu atât memoria este mai ineficientă.

b) Fidelitatea-este aceea calitate a memoriei care reflect gradul de compatibilitate calitativă,

logico-semantică între input-ul(“intrările”) stocat anterior şi ceea ce se păstrează şi se
reactualizează ulterior.În situaţia în care ceea ce s-ar păstra şi ceea ce s-ar reproduce/reactualiza
nu ar corespunde deloc cu ceea ce a fost înregistrat sau memorat în mod real, atunci memoria ar
deveni contraproductivă, dezadaptativă.

c. Exactitatea –se corelează pozitiv cu fidelitatea, dar ea înseamnă ceva mai mult decât
aceasta.Exactitatea este acea calitate a memoriei care reclamă păstrarea şi reproducerea unui
materiala unor informaţii fără modificări semnificative de conţinut şi de formă. Luată ca atare ,
cel mai bine ea se realizează în cadtul memoriei mecanice, tipr al memoriei care presupune-prin
definitie- o înregistrare şi o redare aidoma a materialului ( structurii de date, idei), chair dacă
înţelesul şi legăturile interne nu sunt dezvăluite. La ninelul memoriei logice, unde intervin activ
operaţiile de analiză, comparaţie, interpretare, reorganizare etc, exactitatea capătă un sens mai
larg, de “ corespondenţă semantic între “intrare” şi “ieşire”.

4
d) promtitudinea-constituie acea calitate a memoriei care exprimă raportul dintre momentul
lansării” apelului” de reactualizare unei/unor informaţii sau amintiri şi momentul în care
informaţia sau amintirearespectivă apare “pe scena internă a conştiinţei”. Cu cât distanţa dintre
cele două moment este mai mică, cu atât promtitudinea va avea un nivel mai ridicat şi invers.
Promtitudinea este condiţionată de nivelul pragului de actualizare/ reactualizare la care se
păstrează informaţia; de starea psihofiziologică general a subiectului în momentul dat; de factori
ambientali.

Mobilitatea –exprimă calitatea memoriei de sistem semideschis, adică de a afla şi de a realize în

permanenţă schimburi informaţionale şi energetic cu sursele externe. Graţie acestei calităţi,
conţinuturile şi structurile actuale ale sistemului mnezic se îmbogăţesc şi se perfecţionează din
punct de vedere funcţional prin achiziţia permanent, continuă de informaţii şi de experienţe noi.
Opusă mobilităţii este rigiditatea , care atunci când depăşeşte o anumită limită, duce la
anchilozarea sistemului mnezic/a amecanismului mnezic, la funcţionarea lui în contratimp, în
dezacord cu sensul şi tendinţa schimburilor în plan exterior, obiectiv.

Aşadar, rezumând, putem spune că memoria este implicată în comportamentele esenlimită, duce
la anchilozarea sistemului mnezic/a amecanismului mnezic, la funcţionarea lui în contratimp, în
dezacord cu sensul şi tendinţa schimburilor în plan exterior, obiectiv.

Aşadar, rezumând, putem spune că memoria este implicată în comportamentele esenţiale, specific
umane: cunoaşterea şi învăţarea, înţelegerea şi rezolvarea de problem, în funcţionarea şi
performanţele inteligenţei şi ale creativităţii. Ea joacă, alături de găndire şi imaginaţie, un rol
adaptativ major, participând substanţial la maturizarea personalităţii.

5
 Etapele /procesele memoriei

Memoria se elaborează, se organizează şi funcţionează în timp. Ea este un mecanism psihic

dynamic, parcurgând în procesualitatea sa următoarele etape principale:

Memorarea –( sau întipărirea, fixarea, encodarea, engramarea);

Păstrarea –( sau stocarea, conservarea);

Reactualizarea –( sau recuperarea, reamintirea, ecforarea).

A . Memorarea -este primul process sau etapă parcursă de mecanismele în dinamica lor. Ea constă
dintr-un ansamblu de operaţii de ordin logico-informaţional, biofizic şi biochimic, în urma cărora
conţinuturile proceselor cognitive(percepţie, gândire, imaginaţie),afectiv-motivaţionale şi
schemele motorii sunt înscrise din segmental temporal al prezentului în cel al trecutului.

În procesul memorării traducerea informaţiei se realizează prin intermediul unui cod, de aceea
natură a memorării/encodării este strict dependent de natura codului. Cum, în principal, se
apelează la 3 tipuri de coduri, rezultă că există următoarele tipuri de codoficare/traducere a
informaţiei:

-codarea vizuală: este vorba de codul imagine.Dacă o persoană –arată Atkison şi

colaboratorii(2002)- trebuie să memorize elemente nonverbal(cum ar fi imagini greu /dificil de
descries în cuvinte şi prin urmare, dificil de repetat acustic), codul visual devine mai important).

-codarea acustică:în această situaţie, cea ce ajută la memorare este codul sunet, în dubla lui
ipostază de sunet fizic şi verbal.

-codarea semantică- : acest tip de presupune înţelegerea şi reprezentarea sensului informaţiei,

adică faptul că, în mesajul recepţionat este vorba despre ceva anume.

6
B . Păstrarea- este procesul de reţinere( stocare, conservare) a informaţiilor până în momentul în
care este necesară utilizarea lor. Ea include acele operaţii şi transformări: care au ca rezultat
menţinerea în memorie, un timp mai îndelungat, a informaţiilor şi experienţelor stocate anterior.

Păstrarea nu este o etapă inertyă,” moartă” a memoriei, aşa cum pare la prima vedere.
Dimpotrivă, ea implică producerea unor permanente transformări, reorganizări şi integrări care, în
raport cu un anumit segment al bagajului informaţional, pot avea efect pozitiv, antientropic sau
unul negative, entropic.

În aprecierea păstrării este inevitabilă abordarea trăiniciei, duratei, completudinii, fidelităţii şi

exactităţii ei.

Pentru trăinicia păstrării sunt foarte importante:

a. intervalul de timp pentru care subiectul şi-a propus fixarea, memorarea: scurt, mediu sau lung.

b. factorii afectiv- motivafactorii afectiv- motivaţionali Există o dependenţă direct proporţională

între ecoul/rezonanţa materialului dat în sfera noastră afectiv-motivaţională şi fradul de trăinicie
al păstrării lui în memorie.

M. Zlate (1999) precizează faptul că păstrarea/stocarea cu o durată mai lungă, este în principiu,
mai productivă decât cea cu durată limitată. În acest context, pentru creşterea duratei stocării( în
vederea sporirii productivităţii ei),a utorul recomandă:

- fixarea imediată a informaţiei receptate, fie mintal, prin legarea ei cu alte informaţii, fie
sensorial, prin notarea ei;

- repetarea mintală a informaţiei de mai multe ori, fapt care asigură atât reţinerea e pe un interval
mai mare de timp, cât şi reactivitatea ei cu uşurinţă;

-verbalizarea conţinutului informaţiei;

- mărirea duratei de prezentare a stimulului sau pe cea a intervalelor dintre elementele lui etc.

C. Reactualizarea

7
Reactualizarea este procesul de recuperare a datelor memorate şi stocat, de stocare la iveală a
conţinuturilor encodate şi păstrate în vederea utilizării lor în funcţie de solicitări. Ea reprezintă
“faza de ieşire” a memoriei, “oglinda” celorlalte două faze anterioare şi principalul criteriu
obiectiv de evaluare a lor.

Atât realizarea fixării materialului dat, cât şi modul în care s-a păstrat de-a lungul unui anumit
interval de timp se pot aprecia numai solicitând subiectul să şi-l amintească.

Reactualizarea poate avea loc, uneori, aproape spontan, automat, fără nici un fel de effort din
partea subiectului; alteori, însă, ea implică discursivitate, căutare, tatonare, efort

Reactualizarea poate fi spontană, involuntară şi instantanee.

Reactualizarea spontană se produce atât în stare de somn, în forma viselor, cât şi în stare de
veghe, relaxată, în forma unor” avalanşe de amintiri şi idei”.

Sunt, însă şi situaţii când simpla menţionare a unui eveniment nu mai este suficientă pentru
readucerea lui bruscă în minte, ci dimpotrivă apare necesitatea căutării lui asidue în memorie cu
ajutorul unor întrebări, a revederii unor obiecte sau a evocării diferitelor împrejurări în care a avut
loc memorarea, fixarea.

1. Cucoş Constantin –“Psihologia Educaţiei”, editura Polirom Iaşi 2000