“Moara cu noroc”, de Ioan Slavici a fost publicată în anul 1881, inclusă în
volumul Novele din popor și este o nuvelă psihologic-realistă, prin tematică, prin conflict interior, prin modalitățile de caracterizare si de investigare a personajului, accentul fiind pus pe complexitatea acestuia tip uman și pe transformările interioare ale conștiinței sale. Viziunea despre lume în nuvelă este configurată conform principiilor etice ferme ale scriitorului ardelean. Uzând de tehnica analizei psihologice, este prezentat conflictul interior al protagonistului, care trăiește o dramă generată de propriile contradictii: dorința de a câștiga bani, în mod necinstit, și totodată de a-și păstra integritatea. Trecerea de la o secvență epică la alta se realizează prin tehnica înlănțuirii cauzale și temporale, fapt ce subliniază caracterul realist. Nuvela abordează tema familiei traditionale, pe care o subsumeaza temei destinului si o pune sub semnul dramei comunicarii. Tema poate fi privită totusi din mai multe perspective. Din perspectiva socială, nuvela prezinta încercarea lui Ghita de a avansa pe scara socială (din cizmar dorea sa ajunga hangiu). Din perspectiva moralizatoare, nuvela dezvoltă tema setei de înavutire, care apare si in alte nuvele ale lui Ioan Slavici (“Comoara”, “O viata pierduta”). Din perspectivă psihologica, opera cuprinde conflictul interior al lui Ghiță. G. Călinescu afirma că “nuvela este solidă cu subiect de roman”. Titlul nuvelei are o valoare simbolica, fiind, în acelasi timp, ironic, putand fi interpretat per contrarium: fosta moară, devenită carciuma, “Moara cu noroc” reprezintă un topos în care personajele vor sfârși tragic. Paratextul este alcătuit din substantivul comun “moara” și atributul substantival prepozițional “de noroc”. Norocul asteptat devine ghinion, din cauza unei abordari gresite a destinului, care este “macinat” la carciumă, loc al pierzaniei. Astfel, indicele paratextual anticipeaza coordonata tematică a nuvelei. Reperele temporale si spatiale conferă veridicitate narațiunii obiective, timpul evenimentelor fiind marcat de sarbatoarea Invierii si a Sfantului Gheorghe. Acțiunea se desfășoară intr-un spatiu și un timp precizat: ținuturile din zona Aradului, lângă Siria și Ineu („de la Ineu, durmul de tara o ia printre paduri si peste tarini”), în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, când se înregistrează primele manifestări ale relațiilor de tip capitalist, prin exprimarea interesului crescând pentru bani. Conflictul central este cel interior, moral, specific nuvelei psihologice. Personajul principal, Ghiță, traieste un puternic conflict interior intre dorinta de a ramane un om cinstit si cea de a se imbogati alaturi de Lica. In plan exterior, conflictul se conturează prin confruntarea dintre Ghiță si Lică Sămădăul. Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. Prologul surprinde relațiile din familia cizmarului Ghiță, formată din soția sa Ana, copii și soacră, care duc o existență modestă și tihnită. Acesta decide să arendeze o cârciumă, desi soacra, tipul bătrânei înțelepte, îl avertizează, spunând: “Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Cuvintele cu sens moralizator ale personajului raisonneur, spuse la inceputul nuvelei, reflectă întelepciunea, cât și respectul pentru valorile tradiționale, în contextul patrunderii relatiilor capitaliste în lumea patriarhală a satului transilvănean. Descrierea drumului care duce la cârciumă are rolul de a fixa reperele spațiale, de a contura cadrul și atmosfera: “De la Ineu, drumul o ia printre păduri și peste țarini…”. O vreme, afacerile lui Ghiță merg bine, relațiile de familie sunt înfloritoare, viața acestuia fiind prosperă. Apariția lui Lică Sămădăul, un personaj ciudat, carismatic, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei și declanșează conflictul interior din sufletul lui Ghiță. Cu intuiție feminină caracteristică, Ana, nevasta lui Ghiță, anticipează faptul că Lică este „om rău și primejdios”. In sinea lui, și Ghiță are aceeași bănuială, dar înțelege că pentru a rămâne la Moara cu noroc trebuie să devină omul sămădăului. Astfel, începe procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînțeleasă față de Ana pe care o ocrotise până atunci, se poartă brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete că are familie și copii, pentru că nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Devenit complicele lui Lică la jefuirea arendașului și la uciderea unei femei și a copilului, el este reținut de poliție, dar este eliberat pe chezăşie. Va dori să se alieze cu jandarmul Pintea, pentru a-l demasca pe Sămădău, însă nu este sincer și îi oferă dovezi doar după ce își oprește jumătate din banii aduși de Lică. Punctul culminant al operei coincide cu scena în care cârciumarul o determină pe soția sa să se apropie de Lică cu scopul de a se răzbuna pe acesta „Joacă muiere parcă are să-ți ia ceva din frumusețe!”. Ii lasă singuri, iar el merge să-l denunțe jandarmului pe Lică. Protagonistul speră până în ultimul moment că se va produce o minune și că soția va rezista influenței malefice a lui Lică. Apogeul dezumanizării lui Ghiță este atins în scena uciderii Anei. Din ordinul lui Lică, protagonistul este ucis de Răuț, deznodământul fiind unul tragic, deorece destinul acționează ca o forță implacabilă, ca în tragediile grecești. Cârciuma se năruie într-un incendiu provocat de oamenii lui Lică, iar acesta moare, lovindu-se în mod voit de un buștean. Se salvează doar bătrâna și copiii, simboluri ale înțelepciunii și ale inocenței. Tot în plan simbolic, focul semnifică purificarea locului și sancționarea nelegiurilor comise acolo. Simetria incipitului cu finalul se realizează prin reluarea descrierii drumului, ca simbol al vieții, ce își continuă cursul și după cele întâmplate la ”Moara cu noroc”: “Apoi ea luă copiii și plecă mai departe”. Accentul este pus pe complexitatea personajelor, despre care G. Călinescu afirma că reprezintă “acel amestec de bine și de rău ce se află în oamenii adevărați”. Ghiță este un personaj complex, rotund, care involuează de la condiția omului obișnuit, normal, la cea a unui individ dezumanizat, sub influența Sămădăului, individual scelerat. Naratorul obiectiv realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa). Sunt utilizate mijloace de investigatie psihologica precum scenele dialogate si monologul interior. Stilul este sobru, specific nuvelei realiste, iar modurile de expunere sunt naratiunea obiectiva, descrierea, monologul interior si dialogul, toate acestea susținând veridicitatea scriiturii. Finalul evidențiază construcția simetrică a nuvelei realiste, psihologice și sociale prin apariția bătrânei, care spune: “asa le-a fost data…”, replică ce subliniază caracterul moralizator al scrierii. Prozatorul Ioan Slavici confera nuvelei un rol important in istoria literaturii romane, impunand, ca si in celelalte scrieri ale sale, o viziune proprie, influentata de eticismul transilvanean: setea de inavutire distruge echilibrul interior.