Intelectual: armă sau mod de viață?

Intelectual este o persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în

domeniul artei, științei, tehnicii, etc, o persoană care aparține intelectualității.

Dincolo de această definiție scurtă și concisă, stă însă o putere în acest cuvânt, pe care mulți
încearcă să îl mânuie ca pe o armă cu care se feresc de loviturile incomode. De aici, mai e un pas
până la a extinde definiția în interesul propriu și la a-și asuma un rol care, în viziunea mea, nu
bate cu realitatea.

Dar care este viziunea mea? Ce înseamnă pentru mine un intelectual, mai presus de
caracteristicile prezentate mai sus?

În primul rând, cred că un intelectual nu are nevoie să strige că se identitifică cu unul, chiar și la
nivel subliminal, descotorosindu-se de cei pe care îi consideră opuși acestei categorii. Un
intelectual este remarcat de ceilalți și catalogat ca atare.

Nu cred că un intelectual este foarte vorbăreț (a se citi mult și fără rost), nu cred că emite păreri
de care nu este sigur, doar de dragul de a se auzi vorbind.

Mă cam îndoiesc că un intelectual veritabil folosește termeni cum ar fi: căcănar, pinguin, țăran
(cu sens peiorativ), atunci când vorbește despre alții care nu împart aceleași păreri cu ale sale.
Poate și pentru că vocabularul lui este ceva mai vast, conexiunile neuronale ceva mai profunde,
permițându-i astfel să folosească cuvintele ca pe o revelație, și nu pe post de arme grobiene.

Un intelectual, în viziunea mea, nu simte sete de răzbunare pe tot ce mișcă în jur, probabil pentru
că este prea ocupat să se înalțe pe el decât să îi cadă pe alții.

Cred că un intelectual nu își trădează niciodată convingerile, nici pentru un pumn de galbeni, nici
pentru vreun interes personal sau pentru vreo situație inundată de subiectivism. Privirea lui îmi
pare prea avidă după adevăr ca să accepte orice compromis ce nu rezonează cu universul.

Îl văd șezând pe un fotoliu, răsfoind o carte roasă, ascultând un clasic în surdină, cu o ceașcă de
ceai englezesc pe măsuța de lângă el, dând definiții noi unor termeni ca distins, elegant, prestanță
și cu toată înțelepciunea acumulată într-o viață, ascunsă în spatele unui zâmbet abia schițat, care
nu spune, din păcate, prea multe, prea multora. Dar asta este imaginația mea, viziunea mea,
interpretarea mea.

Cu cât știi mai multe, cu atât realizezi cât de puține știi de fapt! Mă gândesc la asta de câte ori
îmi pare că stăpânesc mult prea bine o situație nouă.

Când voi crește nițeluș mai mare, tare mi-aș dori să fiu și eu intelectual. Până atunci, încerc să
mă ghidez după aceste mici frânturi pe care le prind din zbor. Zborul meu.