Sunteți pe pagina 1din 13

Proiect didactic

Obiectul : Limba şi literatura română


Subiectul : Valori promovate în opera ,,Domnu Trandafir” de Mihail Sadoveanu
Clasa : a VI-a
Tipul : de formare a priceperilor şi deprinderilor
Profesor:
Timp de realizare: 45 min. Lecţia reprezintă a treia oră din Unitatea XII , în care se realizează subcompetenţele:
4.1.- Utilizarea dicţionarului (explicativ, de sinonime, de antonime, de neologisme, de expresii) în stabilirea sensurilor
cuvintelor necunoscute ;
8.1 – Lectura expresivă a fragmentului de text epic;
9.3. – Aplicarea instrumentarului de interpretare a textului.

MOTIVAŢIA: Este o lecţie valoroasă din perspectiva metodelor activ – participative, în sprijinul dezvoltării interesului
pentru lectură şi a gustului estetic; lecţia se sprijină pe priceperile şi deprinderile deja formate în decodarea mesajului artistic şi
urmăreşte, în principal, perfecţionarea continuă a capacităţii de comunicare prin valorificarea noţiunilor însuşite şi de investigare
a unui text literar.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE: La sfîrşitul lecţiei, elevii vor fi capabili:

1. cognitive:

 O1- să selecteze, din lista propusă, cuvinte corespunzătoare acrostihului;


 O2- să ofere reacţii spontane pe marginea unui citat;
 O3- să regăsească, argumentînd cu citate, trăsăturile personajului principal;
 O4- să realizeze o scrisoare de mulţumire conform parametrilor indicaţi.

2. afective:

 O5- să interiorizeze noile cunoştinţe în sistemul propriu de valori estetice;


 O6- să distingă farmecul creaţiei sadoveniene;
 O7- să dovedească receptivitate afectiv-intelectuală faţă de tema abordată.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
a) Metode şi procedee: acrostih pe verticală, explozia stelară, citate, R.A.F.T.S, expunerea, problematizarea, explicaţia,
învăţarea prin descoperire, observarea.
b) Resurse materiale: DEX, postere, fişe de lucru , proiector, computer, carioci, manual pentru cl. a VI-a, poster cu citate,
imagine, slide-uri în Power Point.
c) Forme de evaluare: observarea sistematică, evaluarea orală, evaluarea scrisă;
d) Forme de organizare: frontală, individuală, pe grupuri;
CONŢINUTURI VIZATE : lexicul textului, lectură expresivă, argumentare, valori, personaj.

CONDIŢII PREALABILE
Pentru realizarea acestei lecţii, elevii au nevoie de următoarele deprinderi :
 de înţelegere la lectură a textului ;
 de formulare a ideilor şi răspunsuri la întrebări :
 de desfăşurare a discuţiilor în baza informaţiilor oferite de un text ;
 de elaborare a textului nonliterar ;
 de lucru în grup ;
 de autoevaluare şi evaluare reciprocă.
Bibliografie: 1.Limba şi literatura română. Curriculum şcolar, clasele a V-a – a IX-a; Chişinău, 2010.
2.Grama-Tomiţă,A., State, L.,Nicolaescu-Onofrei,L., Onofrei, D., Limba şi literatura română, manual pentru clasa
a VI-a, Cartier, 2011;
3.Ghicov,A.,Cartaleanu,T.,Cosovan, O., Bolocan,V., Limba şi literatura română.Ghid de implementare a
curriculumului modernizat pentru treapta gimnazială de învăţămînt, Chişinău, 2011.
3.Cartaleanu, T., Cosovan,O., Goraş-Postică,V., Lîsenco, S., Sclifos, L., Formare de competenţe prin strategii
didactice interactive, Chişinău, 2008.

Proiect didactic

Nr. Etapele Obiective Activitatea Activitatea Strategii Timpul;


d/cr. lecţiei operaţio- profesopului elevului didactice forme
nale de evaluare
1. Evocare
Implică-te! Moment organizatoric:
organizarea clasei şi asigurarea
climatului necesar bunei Se pregătesc de oră. 1min.
desfăşurări a lecţiei.
Pe tablă sînt afişate: un citat,
acrostihul, imaginea unui
trandafir alb, Arborele Valorilor.
Captarea atenţiei Expunerea
Oferă cuvîntul unui elev care a
pregătit acasă informaţii despre
Vorbeşte un elev 3min.
semnificaţia culorilor
despre semnificaţia Prezentare
trandafirului.(Anexa 1). culorilor trandafirului. Învăţarea orală.
Se demonstrează slide- prin Evaluarea
ul cu semnificaţia descoperire calităţii
- Ce culoare s-ar potrivi acestor culori. lecturii/expune-
personajului Domnu Răspund la întrebare: rii.
Trandafir? - Culoarea albă.
Evaluarea
Pe tablг este afiєat un poster pe Argumentează. validităţii
care este desenat Arborele argumentelor.
Valorilor.(Anexa 2). Studiază atent
posterul. Observarea 1min.
Pe alt poster este scris pe
verticalг cuvоntul TRANDAFIR.
Solicitг elevilor sг selecteze de Scriu, pe rînd, pe 5 min.
O1 pe arbore valorile care le posedг poster, cuvintele
profesorul єi care sunt potrivite corespunzătoare Acrostih pe Verificarea
pentru completarea acrostihului. acrostihului. verticală cuvintelor
 T alentat solicitate.
 R espectuos
 A mabil
- Vom actualiza cuvintele  N eobişnuit
respective єi оn  D evotat
urmгtoarele etape ale  Atent
lecюiei.  Frumos la suflet
 I ubitor
 R eţinut

2. Realizare a Enunţă de pe ecran subiectul Scriu tema lecţiei în 1min.


sensului lecţiei şi obiectivele. caiete.
Informează-te! Slide-uri cu
Procesează! Propune unui elev să citească tema,
O2 aserţiunea: „Un bun profesor este obiectivele, 4 min.
asemenea unei lumînări. El se Citesc aserţiunea. aserţiune Evaluarea orală
mistuie pe sine însuşi pentru a Oferă idei despre cele despre nonformală a
lumina calea altora. ” citite. profesor imaginaţiei,
ingeniozităţii,
- Protagonistul operei capacităţii de
,,Domnu Trandafir” este a-şi verbaliza
pentru elevii săi un om în gîndurile.
adevăratul sens al
cuvîntului. Ascultă atent.
Este un model demn de
urmat, de la care au
învăţat nu numai carte, ci
şi lucruri folositoare
pentru viitor.

Propune elevilor, care sunt


împărţiţi în echipe, fişe cu 5 min.
fragmente din text, care scot în Liderul fiecărei echipe
evidenţă trăsături de caracter ale e liber să aleagă fişele
O3 dascălului.( Anexa 3), propuse.
Propune să folosească , pentru
facilitarea lucrului, cuvinte de pe Elevii cercetează, Citate
Arborele Valorilor. comentează citatele
extrase din text, Problemati-
Ajută elevii în caz de necesitate, notează cît mai multe zarea
venind cu unele precizări, caracteristici ale
explicaţii. personajului descris.

La expirarea timpului, solicită Observarea 8 min.( cîte 2


expunerea ideilor. Echipele prezintă min. pentru
lucrul efectuat în faţa fiecare echipă)
clasei, mai întîi citind
fragmentele de text. 2min.
Face unele precizări , observaţii, Evaluarea orală
dacă e nevoie. Prezentări a capacităţii de
înţelegere a
unui text,
Expunerea abilităţilor de
exprimare orală.
Folosind metoda R.A.F.T.S,
R.A.F.T.S.
3. Reflecţia O4 solicită elevilor să-şi imagineze ROL- joacă propriul rol;
R.A.F.T.S. 5 min.
că o au în faţă pe prima lor AUDIENŢĂ – prima
Comunică şi învăţătoare. învăţătoare;
decide! - Adresaţi o scrisoare de FORMAT – scrisoare de
mulţumire;
Apreciază! mulţumire primei TEMA – recunoştinţa pentru
învăţătoare prin care să tot ce i-a învăţat.
dovediţi respectul şi SCOP – exprimarea
recunoştinţa pentru tot ce sentimentelor.
v-a învăţat.
Fiecare echipă 6 min.
elaborează scrisoarea.
Face unele precizări , observaţii, Aprecierea
dacă e nevoie. calităţii
Prezintă scrisorile.
Propune prezentarea produsului. răspunsurilor.
Realizarea Prezentări Evaluare orală a
feedback-ului Se revăd obiectivele lecţiei. produsului finit
şi prezentarea
Profesorul notează elevii care
lui.
s-au remarcat şi face aprecieri,
4. Extindere încurajîndu-i pe cei care au avut 2 min.
o prestaţie mai puţin
Acţionează! mulţumitoare.
Fac însemnări la tema
Anunţă tema pentru acasă şi pentru acasă.
Notarea încheie activitatea ,citînd TA: Discutînd cu
cuvintele lui Nicolae Manolescu: părinţii, redactaţi un
2 min.
Cine nu-şi aduce aminte de Domnul eseu, de 6-8 enunţuri,
Trandafir? Nefericiţi aceia dintre noi despre primul
care n-au întâlnit în copilăria lor de învăţător al unuia din
şcolari un Domnul Trandafir. Cu alte ei, folosind cuvinte din
cuvinte, un dascăl adevărat. Arborele Valorilor.
Anexa 1

Iată ce semnifică fiecare culoare în parte:

Roşu: simbol al iubirii şi al frumuseţii;

Roz: graţie, blîndeţe şi rafinament;

Alb: simbol al purităţii, inocenţei, dăruirii de sine şi un semn al

respectului si bunătăţii sufleteşti;

Galben: prietenie adevărată;


Piersica (portocaliu): sinceritate, recunoştinţă şi simpatie.

Anexa 2
Arborele

RESPECT
AMABILITATE

MODESTIE DEVOTAMENT
ATENŢIE
RAFINAMENT
TALENT
TACT
IUBIRE
DRAGOSTE DE ŢARĂ
FRUMUSEŢE
SUFLETEASCĂ

PROFESIONALISM

RESPONSABILITATE SINCERITATE

valorilor
Anexa 3 Echipa nr. 1
Fişă de caracterizare – Domnu Trandafir

Fragmentul Trăsătura
Cînd ne învăţa cum să spunem poeziile
eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul
drept.

Şi ne-o dat această învăţătură nu pentru că


trebuia şi pentru că i se plătea, dar pentru că
avea un prisos de bunătate în el şi pentru că
în acest suflet era ceva din credinţa şi
curăţenia unui apostol.
În locul acela a trăit odată un om.
Echipa nr.2 Fişă de caracterizare – Domnu Trandafir

Fragmentul Trăsătura
- Cum nu, numai să isprăvesc cu fînul
ista. Marie! Ia vezi de ceva răcoreală!
Dulceţi, cafea! Ia şedeţi, vă rog, colea la
umbră, în cerdac, oleacă, de mai răsuflaţi.

Se supăra rar şi nu spunea decît două


vorbe. Asta-i era mînia cea mai mare:
„Măi domnule!” Nouă ne venea să
intrăm în pămînt, când zicea:”Măi
domnule!” şi se uita urît la noi.

În locul acela a trăit odată un om.


Echipa nr.3 Fişă de caracterizare – Domnu Trandafir

Fragmentul Trăsătura
Era foarte gospodăros şi-i plăcea să se
facă fiecare lucru cu rînduială.

Nu, Domnu nostru nu ne-a învăţat


niciodată din pricină că se temea de cei
mari. Îi era drag să ne înveţe şi parcă
eram copiii lui, asta am simţit-o
totdeauna, cît am fost sub privegherea lui.

În locul acela a trăit odată un om.


Echipa nr.4 Fişă de caracterizare – Domnu Trandafir

Fragmentul Trăsătura
Cînd trebuia cîteodată, sîmbăta după-
amiază, să ne cetească din poveştile lui
Creangă, ne privea întîi blînd, cu un
zîmbet liniştit, ţinînd cartea la piept, în
dreptul inimii – şi în bănci se făcea o
tăcere adîncă.

Dar Domnu nu s-a dus nicăieri; a rămas


acolo pe pămîntul nostru; şi în pămîntul
nostru l-au şi îngropat.

În locul acela a trăit odată un om.

S-ar putea să vă placă și