Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea „Dunarea de jos ” din Galati

Facultatea de Stiinte Juridice ,Sociale si Politice


Specializarea Adiministratie Publica

Norme juridice și norme


morale

Profesor coordonator : Conf. dr. Andreea Matic


Nume si prenume student: Topa Elena
Anul : 2
Norma juridica
1. Notiunea si trasaturile normei juridice:

Norma juridica - regula de conduita sociala generala si obligatorie avand ca scop


asigurarea ordinii sociale si putand fi adusa la indeplinire in cazul nerespectarii ei prin
interventia coercitiva a statului. Pentru a intelege trasaturile normei juridice precum si
structura sa este necesar sa plecam de la premisa ca norma de drept contine ceea ce trebuie
sa indeplineasca un subiect, ceea ce el este indreptatit sa faca sau ceea ce i se recomanda
sau este stimulat sa indeplineasca.

A: Norma juridica are un caracter general si impersonal:

Pentru a putea fi un etalon de conduita si a fi opozabila in mod egal si continuu


fiecarui individ, norma juridica trebuie sa se adreseze difuz si impersonal destinatarilor ei.
Prin aceste trasaturi norma juridica se deosebeste de actul individual, care este prin natura
sa concret si personal. Norma juridica elimina concretul, particularul, ea fiind abstracta si
abstractizand. Fiecare norma juridica este abstractizarea unei/unor relatii si model pentru
alte relatii. Prin faptul ca norma juridica este generala si impersonala nu inseamna ca ea se
va aplica de fiecare data pe intreg teritoriul tarii sau asupra intregii populatii. Exista norme
juridice care vizeaza parti determinate ale teritoriului sau care privesc anumite categorii de
subiecte. Generalitatea si impersonalitatea unei norme juridice nu presupun cuprinderea
tuturor cazurilor si nici a tuturor situatilor in care se poate afla un subiect. Substanta normei
nu se va epuiza odata cu aplicarea unui singur caz.

B: Norma juridica are un caracter tipic:

Ca model de conduita norma de drept urmareste o reducere si o egalizare a insusirilor


semnificative ale relatiilor sociale si izolarea, neconsiderarea diferentelor individuale
nesemnificative. Formarea tipului de conduita si grija pentru acceptarea sau impunerea sa
in practica relatiilor sociale se realizeaza in vederea codificarii actiunii, a uniformizarii sale,
a modelarii acesteia in raport cu un interes social legalmente preotejat. Pentru a putea
formula identicul, repetabilul intr-o norma juridica, legiuitorul cauta generalul, ceea ce este
universal intr-un manunchi de relatii sociale si, in raport de acestea, formuleaza tipul
conduitei.In realizarea tipului de conduita, legiuitorul pleaca de dat-uri cum ar fi: inclinatia
spre dependenta a individului si nevoia sa de supunere fata de norme.

C: Norma juridica implica un raport intersubiectiv:

Norma juridica implica, in mod ideal, un raport intrersubiectiv. Norma juridica n este
doar o prescriptie general-abstracta si tipica; ea imagineaza omul in raport cu semenii sai,
reglemeanteaza comertul juridic. Fara aceasta imagine a legaturilor sociale multiple, a
infinitului contact social, norma juridica nu si-ar mai gasi ratiunea suficienta de a exista.
Putem vorbi despre caracterul bilateral al normei de drept. Ideea de bilateritate este legatra
de ideea de alteritate a normei si de cea de reciprocitate.

D: Norma juridica este obligatorie:

Norma juridica contine prevederi care nu sunt lasate la liberul arbitru al subiectului;
ele sunt impuse acestuia intr-o varietate de modalitati. Obligativitatea normei juridice este
dicatata de scopul acesteia. Norma juridica trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa
corescpunda structurii si necesitatilor superioare ale societatii, sa fie recunoscuta ca efectiv
obligatorie de catre majoritatea destinatarilor ei.

Pentru a deveni efectiv obligatorie, norma juridica se bucura, spre deosebire de celelalte
norme sociale, de exigibilitate (are garantii exterioare statale, de asigurare a traducerii in
viata - eventual prin constrangere). In acest scop forta trebuie sa fie eficace si legitima.
Obligativitatea normelor juridice inseamna ca norma de drept se va aplica imediat (din mom
intrarii in vigoare) continuu si neconditionat. Libertatea individuala nu poate fi inteleasa ca
libertatea fata de lege. Caracterul obligatoriu al normei juridice impune anumite
precizari:a) obligativitatea normei juridice este o tasatua intrinseca a tuturor normelor,
indiferent de domeniul in care intervin, de forta juridica a actului normativ in care e cuprinsa
norma, de campul aplicabilitatii sale; b) obligativitatea normei juridice nu rezulta din
frecventa aplicarii in viata normei juridice.

2. Structura normei juridice:

A) Structura normei juridice:


Strucutra logica a normei juridice alcatuieste partea statica, interna si stabila
a normei. Norma de drept nu trebuie sa se contrazica prin inadvertente logice, pentru
a putea aspunde cerintelor bunei organizari a relatiilor din societate. Dpdv al
structurii sale logice, norma juridica este alcatuita din urm elem: ipoteza, dispozitia
si sanctiunea. Ipoteza descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia sau
sanctiunea normei. Imprejurarile in care intra in actiune norma pot fi determinate
sau relativ-determinate prin ipoteza normei. Dispozitia alcatuieste miezul normei
juridice. In dispozitii sunt cuprinse drepturile si obligatiile subiectelor participante
la rap soc, conduita acestora. Dispozitia normei juridice poate sa ordone (sa impuna)
o anumita conduita. Dispozitia norm jur poate sa prevada obligatia de abtinere de la
savarsirea unei fapte. Dispozitia poate cuprine de asemenea si permisiuni.
Sanctiunea contine urmarile nefavorabile care survin in conditiile nerespectarii
dispozitiei sau a ipotezei sau masurile de stimulare, de cointeresare a subiectului, in
vederea promovarii conduitei dorite. Sanct. pot fi formale (prin reactia statala) si
neformale (morale, etice, religioase)

B) Structura tehnico-legislativa:
Constructia tehnico-legislativa a normei nu se suprapune totdeauna
structurii logice a acesteia. Daca impartirea trihotomica (ipoteza, dispozitie,
sanctiune) alcatuieste structura interna si stabila a normei juridice, constructia sa
tehnico-legislativa formeaza structura externa si dinamica a acesteia. Ea este
corelata cerintelor de celeritate (rapiditate) pe care le infatiseaza elaborarea
legislativa intr-un stat, in diferite etape ale dezvoltarii sale.

3. Clasificarea normelor juridice:


A: Criteriul ramurii de drept:

Un prim criteriu in baza caruia se realizeaza clasificarea norm jur este cel al
obiectului reglementarii juridice sial metodelor de reglementare (deci al ramurii de dr).
In baza acestui criteriu se disting norme juridice de dr civ, de dr. penal, de dr admin, de
DC, etc.

B: Criteriul fortei juridice a actului normativ:

Se vor intalni norme juridice cuprinse in legi (actul normativ elaborat de parlament
si care are forta juridica suprema), in decrete, in hotarari guvernamentale sau ordonante
precum si in acte normative elaborate de organele admin locale

C: Criteriul structurii logice:

Din punctul de vedere al modului de cuprindere a partilor strcuturale analizate,


normele juridice pot fi: complete si incomplete. Sunt complete normele juridice care
contin, in articolul din actul normativ in care sunt publicate, toate partile constitutive
(ipo, dispo, sanct). Majoritatea normelor sunt complete. Unele reglementari fac referire
si se completeaza cu reglementari prezente, fie in acelasi act normativ, fie in alte acte
normative. Aceste norme sunt considerate incomplete. Aceste norme sunt si ele
clasificate in norme de trimitere si norme in alb.

D: Criteriul sferei de aplicare:

Dupa sfera aplicarii lor, normele juridice se clasifica in: norme generale, norme
speciale si norme de exceptie. Normele generale se caracterizeaza prin acee a ca au sfera
cea mai larga de aplicabilitate intr-un domeniu sau inr-o ramura de drept. In acest sens
se considera anumite norme dintr-o ramura ca reprezinta dreptul comun pentru o
intreaga sfera de reglementare. Spre deosebire de normele generale, normele speciale
sunta aplicabile unei sfere restranse de relatii, ele deroga de la dreptul comun. Normele
de exceptie completeaza normele generale sau speciale, fara ca exceptia prevazuta sa fie
considerata a aduca atingere ordinii de drept.

E: Criteriul gradului si al intensitatii incidentei:

Dupa gradul si intensitatea incidentei lor, se disting normele principii, denumite


si norme cardinale. Aceste norme sunt cuprinse deobice in Constituti, Declaratii. Aceste
normese impun, in raport cu celelalte norme precum si in constiinta comuna, cu o forta
de valabilitate mult mai evidenta.

F: Criteriul modului de reglementare a conduitei:


Dupa caracterul conduitei impuse sau datorate, normele juridice se clasifica in
onerative, n. prohibitive si n. permisive. Normele juridice oneraive sunt acele norme
care obliga subiectul sa savarseasca o anumita actiune. Normele prohibitive obliga
subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni. Normele permisive sunt acele norme
care nici nu obliga, nici nu interzic o anumita conduita. Ele lasa la aprecierea subiectului
alegerea unei conduite.

G:

Sunt incluse in aceasta categorie normele care privesc organizarea institutiilor si a


organismelor sociale. In continutul acestor norme se prevad: modul de infiintare,
scopurle, competentele, relatiile cu alte institutii.

H: Normele punitive si normele stimulative:

O asemenea grupare are ca temei un criteriu impus de codiologia juridica si


anume: sanctiunea negativa - pedeapsa juridica, cea care confera caracterul punitiv al
normei, si sanctiunea pozitiva - un sistem articulat de stimulente, care asigura, paralel
cu pedeapsa, eficacitatea normei de drept (distinctii, recompense)

NORMELE MORALE

1. Ce sunt normele?
O norma este un model de actiune, care trebuie aplicat in anumite imprejurari.
Fiecare norma ofera un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific
de actiune, care lasa deoparte aspectele accidentale si nesemnificative ale
contextului social, reliefand lucrurile importante care trebuie infaptuite sau evitate.

In primul rand, chiar daca aplicarea unei norme vreme indelungata duce la formarea
unor deprinderi, un model normativ trebuie sa fie asumat de catre individ in mod constient.
Din acest motiv, reflexele automate, stereotipurile si orice tip de obisnuinta – buna sau rea
– care au fost dobandite fara voie si pe nesimtite de catre subiect nu apartin domeniului
normativ.

In al doilea rand, o norma este un model de comportament individual, ce are insa o


semnificatie si o valabilitate supraindividuala. Sa spunem ca un ins ia pentru sine hotararea
de a nu mai bea niciodata vin rosu, deoarece ii poate agrava o afectiune cardio-
vasculara. Altul nu intreprinde niciodata ceva important in zilele de marti, deoarece e
superstitios, temandu-se de cele „trei ceasuri rele”. Un al treilea are obiceiul de a juca tenis
de trei ori pe saptamana, pentru a se mentine in forma. Fiecare individ are propriile sale
reguli de comportament, dar nici una dintre aceste reguli personale nu este o norma,
deoarece ele nu conteaza ca modele sociale de comportament, adoptate si respectate de
catre un mare numar de oameni.
In sfarsit, individul se poate conforma in mod constient unei norme numai daca aceasta
este enuntata explicit ca model supraindividual de comportament. Simpla uniformitate
statistica a stereotipiilor sociale, realizata spontan prin imitatie sau „dresaj social” nu are
nimic comun cu actiunea normativa.

Rezumand: o norma este o regula de comportament, avand o valabilitate


supraindividuala, explicit enuntata la nivelul constiintei colective ca standard de conduita,
deliberat acceptat si respectat de catre indivizi.

2. Norme si libertate

O norma ar fi lipsita de sens daca ar solicita un comportament imposibil, de genul „Da


din maini si zboara” sau „Mergi pe suprafata apei”, deoarece nimeni nu ar putea face astfel
de lucruri. Totodata, o norma ar fi absurda si irationala daca ar solicita un comportament
necesar, pe care toti oamenii l-ar adopta spontan, cum ar fi, de exemplu, „Nu inceta sa
respiri” sau „Cauta sa fii fericit”, de vreme ce fiecare individ face, prin natura sa umana,
astfel de lucruri. Orice norma se adreseaza unui agent liber, care poate sa faca anumite
lucruri, fara a fi nevoit sa le faca. Prin urmare, o norma rationala are menirea sa determine
agentul liber sa se conformeze unui anumit model de actiune, intrucat acest model este
socialmente dezirabil, dar nu este intotdeauna urmat in mod spontan de catre toti indivizii.
Asadar, libertatea umana este fundamentul ontologic al normativitatii.

Viata sociala necesita un sistem de comportamente individuale uniforme,


standardizate, fara de care coerenta si continuitatea societatii nu ar fi posibile. Modelele
normative incorporeaza o indelungata experienta colectiva, ce nu poate fi transmisa
indivizilor prin ereditate, ci numai prin educatie. Astfel, principala functie sociala a
normelor este socializarea indivizilor. Ca reguli de actiune, normele urmaresc sa instituie o
anumita uniformitate si predictibilitate a comportamentelor individuale, determinandu-i pe
oameni sa isi autoguverneze, constient si de buna voie, propria viata in acord cu anumite
standarde sociale, ce au probat de-a lungul unei indelungate istorii ca sunt capabile sa
garanteze coerenta si stabilitatea relatiilor sociale. Psihosociologii au dovedit experimental
faptul ca in toti oamenii exista o puternica inclinatie de a se conforma opiniilor si tiparelor
comportamentale ale majoritatii. Un model normativ solicita insa mai mult decat simpla
conformare, impusa de mecanisme inconstiente. Complexitatea modelelor normative poate
fi scoasa in evidenta daca analizam componentele lor sine qua non.

3. Structura normelor

Pentru ca vorbele sa devina reguli sociale efective se cer intrunite o serie de atribute
existentiale, pe care nu le putem gasi la nivel logico-semantic, ci numai privind norma ca
pe o relatie sociala, din care nu pot lipsi urmatoarele componente.

1. Autoritatea normativa reprezinta acea „putere” sau „instanta” care emite o


norma, avand capacitatea sa impuna indivizilor respectarea ei – fie prin
persuasiune, fie prin recurs la forta. Autoritatea poate fi denominata, in cazul in
care se face cunoscuta si actioneaza pe fata, „la vedere” (Biserica, Parlamentul,
Guvernul, Prefectura, Marele Stat Major al Armatei etc.) sau anonima, atunci cand
norma este impusa de catre o forta „invizibila”, dar cat se poate de activa, fie ca e
vorba de presiunea difuza, dar de loc neglijabila, a colectivitatii, cum se intampla
in cazul moravurilor si obiceiurilor, fie ca avem de a face cu anumite cerinte vitale
sau spirituale, care impun oamenilor sa adopte un anumit comportament in vederea
adaptarii lor fata de legile naturii si ale societatii.

2. Subiectul normei este acea clasa de indivizi carora li se adreseaza autoritatea


normativa, cerandu-le sau fortandu-i sa urmeze un anumit model de comportament.
In unele cazuri, subiectul normei este, explicit sau tacit, precizat, atunci cand
autoritatea normativa se adreseaza unei categorii de indivizi („Vizitatorii bolnavilor
sunt obligati sa poarte halate in interiorul spitalului”; „Locuri rezervate pentru
persoanele cu handicap”; „Militarii trebuie sa respecte regulamentele emise de
M.Ap.N.” etc.), alteori, subiectul normei este neprecizat, atunci cand norma se cere
respectata de catre oricine, fara exceptie („Fumatul interzis!”, „A se pastra la loc
uscat si racoros”, „Ai grija de copiii tai si creste-i asa cum se cuvine!”, „Respecta-
ti promisiunile!” etc.).

3. Domeniul de aplicatie a normei reprezinta clasa de situatii sau de contexte


practice in care autoritatea normativa cere subiectului sa adopte un anumit model
de comportament. De exemplu: „In caz de pericol, trageti semnalul de alarma”;
„Medicii au datoria sa acorde asistenta oricarei persoane suferinde, in orice situatie
si folosind toate mijloacele disponibile”; „Este interzis consumul de alcool in
timpul serviciului – sau celor care conduc un autovehicul” etc.

4. In sfarsit, orice norma efectiva este sustinuta si intarita de anumite sanctiuni:


consecintele favorabile sau nefavorabile pentru subiectul actiunii normate, care
decurg in conformitate cu avertismentele si prevederile autoritatii normative din
aplicarea / incalcarea regulii de actiune. Sanctiunile premiale recompenseaza
aplicarea normei, pe cand cele punitive pedepsesc incalcarea ei. Unele sanctiuni
sunt fizice sau materiale – recompense si premii in bani sau bunuri, scutiri de
impozite, gratuitati sau, dimpotriva, amenzi, despagubiri, privare de libertate,
suspendarea anumitor drepturi etc.; altele sunt de ordin psihic sau spiritual – laude,
multumiri, admiratie, respect sau, dimpotriva, blam, ocara, dispret, stigmatizare sau
ostracizare.

4. Specificul normelor morale

In concluzie, normele morale se disting de „poruncile” religioase, de prescriptiile


juridice si de instructiuni prin cateva trasaturi distinctive: se refera la actele noastre libere,
cu consecinte asupra celorlalti sau / si asupra propriei noastre persoane; forma cea mai
caracteristica sunt expresiile normative categorice si universalizabile care formuleaza
anumite obligatii sau datorii de a savarsi fapte de natura sa potenteze valoarea intrinseca a
umanitatii. Normele morale se bazeaza pe autonomia vointei, fiind impuse de catre
o autoritate imanenta subiectului – constiinta morala, sunt insotite de sanctiuni spirituale si
au drept functie sociala promovarea unui maximum de sociabilitate.

In cea mai succinta caracterizare, vom spune ca norma morala este datoria autoimpusa
de catre fiecare constiinta libera si care ii cere omului sa vrea – prin tot ceea ce gandeste si
face – sa fie om la nivelul maxim al posibilitatilor sale. Rostul specific al normelor morale
in fiinta umana, pe care nu-l impart cu nici un alt tip de norme, este optimizarea conditiei
umane si, prin aceasta, un maximum de sociabilitate. „Omul este, intr-adevar, destul de
profan – spune Kant – dar umanitatea din persoana lui trebuie sa-i fie sfanta. In intreaga
creatie, tot ce vrem si asupra caruia avem vreo putere, poate fi folosit si numai ca mijloc;
numai omul [] este scop in sine“ .

5. Principiile morale

Ca elemente de autolegiferare, normele morale trebuie sa fie comparate, evaluate si


ierarhizate. Aceste operatii necesita o supraregula sau o metanorma, ce arata intotdeauna
calea Binelui. Aceasta regula suprema este principiul moral. Principiile morale sunt acele
norme de maxima generalitate care isi propun sa integreze si sa coordoneze intr-un
sistem coerent diferitele reguli morale, oferind totodata un criteriu universal de
decizie morala justa intr-o cat mai mare varietate de situatii posibile. Metaforic
vorbind, principiul moral (caci intr-un sistem etic nu poate exista decat unul singur) joaca
rolul busolei sau al Stelei Polare, care arata invariabil Nordul, in speta acel comportament
care satisface in cea mai mare masura exigentele moralitatii.

Cel mai des sustinut si mai comentat principiu moral este, neindoielnic Regula de aur,
usor de inteles si cu mare forta persuasiva, chiar la o minima reflectie. Ideea de baza
a Regulii de aur este reciprocitatea si afirmarea implicita a valorii egale a indivizilor sub
aspectul umanitatii lor. Potrivit acestui principiu, in luarea deciziei moralmente corecte,
agentul trebuie sa raspunda cu sinceritate la intrebarea daca lui i-ar conveni si daca ar
accepta fara rezerve ca el insusi sa fie tratat de catre ceilalti la fel cum intentioneaza sa
procedeze el in relatia cu semenii sai. Prezenta in folclorul nostru in forma negativa „ce tie
nu-ti place, altuia nu face”, Regula de aur poate fi regasita, ca o tema cu variatiuni, in mai
toate religiile lumii.

In formele sale „populare”, Regula de aur prezinta insa un inconvenient major, care
conduce la relativism – adica tocmai ceea ce urmareste sa evite, oferind o regula universal
valabila: indivizii sunt destul de diferiti in ceea ce priveste nevoile, dorintele si aspiratiile
lor, astfel incat ceea ce place sau displace unora nu coincide catusi de putin cu ceea ce place
sau displace altora. Un sado-masochist adora sa chinuie si sa fie chinuit, dar este indoielnic
ca multi ar fi incantati sa fie tratati asa cum ar dori sa fie tratata persoana in cauza. Un om
care adora puterea sau faima, bogatia sau contemplatia teoretica, frumosul sau distractia, cu
greu ar putea sa actioneze de fiecare data moral, calauzit fiind exclusiv de acest principiu al
reciprocitatii. Cu unele amendamente insa, Regula de aur poate fi ridicata la rangul unui
principiu moral rezistent la o astfel de obiectie. In Capitolul 4 vom trece in revista si alte
principii morale, roade ale straduintelor marilor filosofi de a gasi acea calauza sigura prin
labirintul vietii.
Diferenta dintre norma juridica si norma morala

Dreptul si intreaga componenta a vietii sociale este un fenomen deosebit de complex


a carui cunoastere presupune o cercetare aprofundata a legilor existentei si dinamicii sale a
factorilor care il configureaza si valorilor care le promoveaza De-a lungul timpului dreptul
a primit numeroase definitii.

Pentru romani dreptul era explicat numai in contextul unei categorii al moralei,fiind
cunoscut ca arta „binelui si a echitatii”.Astfel se poate afirma ca dreptul si morala fac parte
din aceeasi categorie de discipline,prezentandu-se ca un tot Morala are ca obiect aprecierea
faptelor interne de constiinta,a intentiilor omenesti,pe cand dreptul are ca obiect aprecierea
faptelor externe ale persoanelor ,in relatie cu alte persoane.Tot ceea ce se petrece referitor
la ce se intampla in sufletul cuiva tine de domeniul moralei si nu are legatura cu
dreptul,acesta neputand sa intervina.

Prin urmare toate normele care se refera la activitatea constiinte umane,sunt norme
de morala,pe cand cele care se refera la activitatea materiala realizata in afara a persoanelor
in contact cu celelalte persoane,sunt norme de drept.Deci,putem observa elemente comune
intre drept si morala.

In ceea ce priveste materia juridica ,unei obligatii ii corespunde un drept.Dar,acest


lucru a fost contestat in materie morala.Se deduce ca pretentia este gresita,caci in materie
de drept avem de a face cu drepturi,pe cand in materie de morala avem de a face numai cu
obligatiuni,astfel aparand confuzia facuta intre aceste domenii.Caci in morala nu exista
drepturi,dar daca exista obligatii nu putem concepe ca nu ar exista si drepturi.Se intelege ca
ideea de obligatie este una pur formala si in acelasi timp permanenta,comuna tuturor
timpurilor.

Astfel,in urma legislatiilor morale,religioase si juridice aparute in acelasi timp s-a ajuns la
o confuzie intre drept si morala,care astazi duce atat de departe,incat se poate ajunge la lupte
nationale.Deci,intre drept si morala trebuie facuta o deosebire.

Dreptul are ca scop reglementarea faptelor materiale externe ale oamenilor,in timp
de morala se ocupa cu reglementarea faptelor interne.Regula morala presupune o atitudine
sufleteasca,de exemplu,atunci cand un om vede un cersetor pe strada,morala ii transmite un
sentiment de mila,dar doar in momentul cand acesta realizeaza o fapta si-l ajuta pe nevoias
cu un ban,se produce un fapt juridic,aparand astfel fenomenul de drept.Se observa ca dreptul
consacra faptele externe ale oamenilor,nucleul libertatii morale,fara de care dreptul nu ar
avea nici scop,nici seminificatie. Kant explica principiul moralitatii,afirmand ca aceasta
este indiferent fata de cuprinsul material al vointei sau al sentimentelor
oamenilor.Criticismul kantian,are ca obiect in morala si in drept,de a „impinge realul spre
ideal’’.Henri Poincare,analizand filosofia acestuia,a observat ca ratiunea pusa dinaintea
gandirii,pare sa cuprinda un element de obligatie,opunand astfel faptelor o necesitate de
drept.
Deci,doctrina kantiana sustinea ca dreptul are la baza personalitatea
morala.Intemeind posibilitatea unei constiinte stiintifice printr-o conciliere intre dogmatism
si sceptism,Kant afirma ca orice actiune este dreapta care nu este sau a carei maxima nu
este un obstacol la acordul libertatilor tuturor oamenilor cu libertatea fiecarui individ
potrivit legilor universale.Cu toate acestea,la originile moralei se afla determinarea
vointei,prin ratiune,in timp ce dreptul este printre disciplinele rationale cel mai bine
intemeiate.

Se poate observa astfel o deosebire intre drept si morala,dreptul aducand un efect negativ,in
timp ce morala aduce unul pozitiv si se intemeiaza pe principiul „si quid tibi non vis
fieri.alteri non feceris’’(ceea ce nu vrei sa nu ti se faca tie,nu face altuia).Thomasius,nu a
prezentat ideea prea bine deoarece nu a facut distinctia dintre vointa psihologica si vointa
logica,cum ar fi trebuit sa apara prin filtrul interpretarii juridice.Renouuvier a revenit asupra
acestei afirmatii,sustinand ca ideea aparuse inca din Grecia Antica,fiind nimic mai mult,nici
mai putin decat o naivitate simpla,ce aduce efecte verosimile asupra unei doctrine destul de
controversate.

Dintre toate aspectele expuse mai sus,se poate observa o alta diferenta,deoarece in
drept omul nu isi poate face obligatii fata de el insusi se datoreaza unui ideal moral pe care
acea persoana il adopta,ceea ce aduce o legatura intima si strans legata cu eul interior,ce
tinde spre o perfectiune morala ce trebuie respectata.

Morala contine perceptele sale si pe acela care indeamna oamenii la o anumita


conduita,in timp ce normele juridice reglementeaza relatiile social ce vizeaza buna
desfasurare a raporturilor din societate,constituind fundamentul ordinii sociale.

Astfel,in mod paradoxal ,normele de conduita pe care un individ si le impune formeaza


quintesenta unei relatii juridice si morale.In principiu,toti oamenii sunt obligati in aceeasi
masura fata de principiile moralei,ca si de principiile dreptului.

Concluzionand,a afirma ca dreptul este moral,presupune a afirma ca el este in sinea


lui o norma sociala cu valoare relativa si ca raportul dintre cele doua domenii nu se refera
la continutul dreptului,ci la forma sa.

Desi normele juridice care contrazic principiile morale sunt juste(lex injusta non est
lex),valorile morale sunt relative si nimeni nu poate determina ceea ce trebuie considerat ca
just in mod absolut,dupa cum afirma Kelesn.

De aceea,discreptantele dintre normele morale si cele juridice,vor face parte mereu dintr-un
proces ireversibil,lasand loc pentru interpretare.
BIBLIOGRAFIE:
1.
Nicolae Popa –“Teoria generală a dreptului”, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2008
2.
Mircea Djuvara- –“Teoria generală a dreptului”, Editura All
Beck, Bucureşti,1999
3.
Mircea Djuvara- “Drept raţional. Izvoare şi drept pozitiv”, Editur
a All Beck,Bucureşti,1999
4.
“Principiile şi meritele filosofiei lui Kant”, Ediutra Sim Art,
Bucureşti, 2008
5.
Ion Craiovan,“Introducere în filosofia dreptului”, Editura All
Beck, Bucureşti,2009
6.
Hans Kelsen ,“Doctrina pură a dreptului”, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2000
Site-uri web:
http://www.scritub.com
http://www.qreferat.com
Cuprins
Norma juridica
 1.Notiunea si trasaturile normei juridice
A.Norma juridica are un caracter general si impersonal
B: Norma juridica are un caracter tipic
C: Norma juridica implica un raport intersubiectiv
D: Norma juridica este obligatorie

 2.Structura normei juridice


A.Structura normei juridice
B.Structura tehnico-legislativa

 3.Clasificarea normelor juridice:


A: Criteriul ramurii de drept
B: Criteriul fortei juridice a actului normativ
C: Criteriul structurii logice
D: Criteriul sferei de aplicare
E: Criteriul gradului si al intensitatii incidentei
F: Criteriul modului de reglementare a conduitei

H: Normele punitive si normele stimulative

Normele morale

1.ce sunt normele?

2.Norme si libertate

3.Structura normelor

4.Specificul normelor morale

5.Principiile morale
 Diferenta dintre norma juridica si norma morala.