„Religia este comuniunea filiala de iubire sfanta dintre Dumnezeu si om, este raportul viu dintre

persoana umana si Parintele ceresc, trait prin toate facultatile sufletului, adica prin ratiune, vointa si
sentiment. Religia este cea dintai putere mare a istoriei si zestrea cea mai scumpa a sufletului omenesc.
Nu a existat vreodata popor fara religie, tendinta spre comuniunea cu o divinitate caracterizand oamenii
din toate timpurile. Iar cand aceasta tendinta s-a materializat prin cunoasterea Dumnezeului cel mai
adevarat, viata omului nu a mai fost conceputa fara comuniunea cu Hristos.

Religia este darul lui Dumnezeu catre om, prin care El se face cunoscut. Copiii nu ar sti nimic despre
parinti daca acestia nu li s-ar face cunoscuti; niciodata nu ar sti ce e iubirea tatalui sau a mamei daca nu
s-ar trezi si nu ar creste cu aceasta iubire. Asa e si religia. O avem de la Dumnezeu, prin iubire si
descoperire, in scopul mantuirii si desavarsirii. Noi n-am fi stiut nimic despre Dumnezeu, daca El, mai
intai, nu ne-ar fi iubit si nu ni s-ar fi descoperit. Religia este darul iubirii facut de Dumnezeu oamenilor si
transmis din generatie in generatie. In virtutea acestei iubiri dumnezeiesti suntem datori sa ne
cunoastem, sa traim, sa ne iubim si sa ne aparam religia si mai mult decat atat, suntem datori sa o facem
cunoscuta si copiilor nostri, dupa cum si noi am primit-o de la inaintasi. Pornind de la aceste
considerente, predarea religiei in scoli devine o necesitate si aceasta cu atat mai mult cu cat traim intr-o
epoca in care descentrarea valorica persista si se adanceste.

Educatia, in ansamblul ei, este o opera de spiritualizare a persoanei umane, care vizeaza implinirea
acesteia atat din punct de vedere spiritual-moral, cat si din punct de vedere intelectual. Este greu de
crezut ca se va atinge plenitudinea daca va fi lasata pe dinafara una dintre componentele fundamentale
ale educatiei. Omul se raporteaza la realitate atat pragmatic, prin intelect, vointa, actiune, dar si
spiritual, prin atitudini, simtire si credinta. O educatie integrala presupune pe langa latura intelectuala,
morala, estetica, tehnologica si o componenta religioasa. Fiinta umana tanjeste dupa transcendent, iar
aceasta proiectie are nevoie de o intemeiere, indrumare si o formare religioasa prin educatie. Se
observa astazi o criza spirituala, o debusolare morala a semenilor nostri. Educatia religioasa poate
fortifica fiinta si o poate orienta inspre tinte autentice. E adevarat ca prima sarcina a educatiei religioase
consta in formarea bunului crestin, capabil de a cunoaste si a pretui valorile sacre, dar nu trebuie omis
faptul ca devenim crestini prin conduite invatate zi de zi. Prin educatia in spirit religios ne informam cu
privire la propriile referinte religioase si in acelasi timp ne formam conduite pe masura valorilor sacre
interiorizate. Altfel spus, ne dezvoltam o componenta esentiala a fiintei noastre, si anume simtul religios
care, alaturi de celelalte simturi, este indispensabil vietii umane. Omul intreg, omul normal este acela
care are si isi dezvolta toate simturile, inclusiv simtul religios, darul iubirii lui Dumnezeu. „Unde lipseste
un simt, lipseste o stiinta” (C. Noica). Omul fara simtul religios este ca si omul fara simtul vazului sau al
auzului. De aceea, ca in cazul oricarui alt simt, si simtul religios trebuie dezvoltat prin educatie religioasa.
De asemenea, nu trebuie sa neglijam valenta culturalizatoare a educatiei religioase. La orele de religie
elevul isi desavarseste cultura generala, afla cunostinte specifice de istorie a religiilor, ia cunostinta de
mentalitati si atitudini care ar trebui sa caracterizeze viata de zi cu zi, ajunge la o credinta bine informata
si consolidata.

Educatia religioasa este cea care ii spune elevului ca Dumnezeu este Bunatate, Rabdare, Toleranta,
Respect, Buna Credinta, Blandete, Responsabilitate; intr-un cuvant, Dumnezeu este Iubire, iubire care
regleaza raporturile persoanei umane cu statul, cu societatea, cu semenii in general. Prin educatie, insesi
componentele culturii sunt mereu subliniate si aduse in atentia elevilor. Religia, fiind o componenta
semnificativa a culturii, trebuie sa intre in conul de lumina al pedagogiei. Tocmai de aceea invatatura
crestina este o ramura educationala de prima importanta si nu trebuie ignorata in procesul de educatie
scolara. Educatia, in ansamblul ei, constituie o parte componenta a existentei socio-umane. Educatia
este creatoare de cultura, caci gratie ei toate elementele culturii sunt mereu evidentiate si reactualizate.
De aceea, astazi educatia, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi incompleta fara studierea Religiei,
caci fara studierea acesteia ar fi prejudiciat insusi raportul de integralitate dintre spirit si materie.
Existenta noastra nu se poate reduce la coordonate strict materiale. Umanitatea contemporana e
caracterizata de o saracie spirituala. Se remarca o atrofiere spirituala a constiintei. „A devenit o
dificultate sa stim cine suntem, de unde venim, incotro mergem; recunoasterea sociala a unui
fundament transcendent ar putea salva omenirea de o lenta, dar constanta ei degradare” .

Atata timp cat invatamantul, in ansamblul sau, va fi penetrat de o filosofie a educatiei, ce priveste doar
experienta sensibila, faptele si cifrele, se va cultiva o informatie haotica in locul unei cunoasteri integrale
si a unei unitati spirituale. Educatia este o actiune care vizeaza intregul, armonia, ea nu dezvolta numai
fortele fizice ale unui om, ca sa faca din el un atlet sau un salbatic, ea nu dezvolta numai fortele
intelectuale, care ar face din om un computer sau, posibil, un monstru. Vizand un om complet, ea
urmareste stabilirea unei armonii perfecte in dezvoltarea acestor forte. Or, in acest sens, Biserica a
proclamat inca de la inceput fratia dintre toti oamenii si a luptat pentru emanciparea femeilor si a
copiilor, a creat cele dintai conditii ale progresului social, a intemeiat si a sustinut cele dintai asezaminte
sociale (spitale, azile si orfelinate).

Dintotdeauna Biserica si-a dat intreg concursul ei pedagogic in solutionarea problemelor sociale si
aplicarea reformelor revolutionare, imperios cerute de legea iubirii aproapelui. Crestinismul e iubitor de
popor si este democratic, e religia mantuirii pentru toti oamenii, e universal, propaga fratia, dreptatea,
libertatea, pacea si iubirea intre oamenii de toate culorile. Prin puterile lui spirituale de convingere
distruge idea exploatarii omului si binecuvinteaza orice stradanie de pace, infratire, libertate si dreptate
din cea mai pura iubire de popor. Daca scolii ii revin sarcini pe directia dezvoltarii si formarii intelectuale,
morale, estetice, patriotice, de ce ar ramane in afara ei educatia religioasa?

Educatia religioasa urmareste formarea si desavarsirea caracterului moral religios, „indumnezeirea

omului”. Din faptele morale vedem limpede aportul considerabil pe care Biserica l-a adus, fara incetare,
de-a lungul veacurilor, progresul social de care este organic legata misiunea ei sacra, trecuta, prezenta si
viitoare. De aceea, dintotdeauna ea sprijina, dezinteresat si nelimitat, orice lucrare, orice plan ce se
desfasoara pentru a face pe om mai bun si mai fericit. Intre religie si morala este un raport de
reciprocitate. Cand sufera una, sufera ambele, cand prospera una, prospera amandoua.

Dezlegata de viata religioasa, viata morala devine o iluzie. In crestinism moralitatea atinge apogeul
tocmai pentru ca religia e perfecta. „Religia si morala au fost asemanate cu inspirarea si expirarea, care
compun respiratia” . Religia e inspirare: influenteaza gandurile si sentimentele nobile, morala e expirare,
caci rodeste faptele bune si ambele redau viata in splendoarea ei divina si in continuitatea ei biologica si
istorica – respiratia.
Religia nu numai constata raul, ci indica si remediul mantuirii: ajutorul de sus, harul prin care ne intarim,
ne purificam, ne indreptam si astfel devenim partasi naturii divine. „Educatia religioasa este producerea
si dezvoltarea sentimentului superior de legatura intre om si ceva mai presus de omenire, mai sus de
toate interesele trecatoare” .

Educatia constituie o parte componenta a existentei socio-umane. Adica ea a aparut o data cu aparitia
omului si va disparea o data cu disparitia lui. Din acest motiv educatia, in procesul evolutiei societatii, se
supune legilor generale de dezvoltare a ei.

Natura spirituala este in continua crestere, fapt pentru care in literatura de specialitate tot mai insistent
apare cererea pentru progres in educatie. Nu intamplator se initiaza o serie de reforme scolare. Insa
problemele educatiei nu vor fi solutionate definitiv atata timp cat ele vor cauta raspunsul in afara de
Dumnezeu, pana cand in sistemele pedagogice nu vor fi incluse principiile crestine dezvaluite de Hristos.
Vor rataci in intuneric, pentru ca sunt departe de Hristos, care este Lumina lumii si cei ce-L urmeaza pe
El vor avea lumina vietii (Ioan 8,12).

Reintroducerea orelor de religie in scoala dupa Revolutia din 1989 (…), a contribuit in mod decisiv la
inzestrarea invatamantului romanesc cu componenta sa religioasa a fost, mai intai de toate, o reparatie
de ordin moral, o iesire din umilirea impusa de regimul communist tineretului unui popor profund
credincios. Tipariturile Bisericii erau considerate pana atunci carti cu circuit inchis, literatura teologica s-
a ascuns sub formule istorice, pentru ca cenzura statului, cu o ideologie precisa, nu ingaduia publicarea
si raspandirea ei.

Insa aceasta perioada nu a durat mult si iata, spre slava Celui Atotputernic, lumina tinuta sub oboroc
urca pe inaltimea muntelui, ca sa lumineze tuturor lumina lui Hristos. Biruinta luminii credintei poporului
nostru, cu radacini infipte chiar in slovele Sf. Evanghelii, pe care a primit-o de la Sf. Ap. Andrei, este o
realitate in viata tinerilor si, mai ales, a elevilor care l-au primit din nou pe Hristos, Marele Arhiereu si
Inaltator al lumii in scoala.

De aceea, cei care vin azi si spun ca Hristos nu mai are loc in scoala nu sunt altceva decat o expresie a
derizoriului si a propriei bezne sufletesti in care isi duc viata clipa de clipa. Adevaratii romani se identifica
cu adevaratii crestini. Nu putem spune „roman” fara sa nu spunem „crestin”, nu putem vorbi despre
educatie fara sa nu vorbim despre educatia religioasa. Omul fara de religie nu este un om dezvoltat
normal, deoarece religia este cea care il desavarseste. De aceea, se impune predarea religiei in scoli,
pentru ca tinerii sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa se formeze in spiritual credintei si al iubirii fata de El si
fata de aproapele. Doar astfel generatia de maine va fi o generatie caracterizata de credinta, de nadejde
si de dragoste in Dumnezeu, o generatie „sanatoasa”. Doar asa vom putea fi mandri ca suntem urmasi ai
marilor si sfintilor voievozi romani Stefan cel Mare si Constantin Brancoveanu. Numai in spiritual trairii si
al comuniunii cu Dumnezeu ne vom putea pastra fiinta noastra nationala si asta pentru ca insasi istoria
neamului nostru se confunda cu trairea religioasa. Dintotdeauna poporul roman a trait si a simtit iubirea
lui Dumnezeu si niciodata nu va fi de acord sa renunte la acestea, deoarece el stie ca doar urmand
acestora va avea parte de cele bune ale lui Dumnezeu, a Caruia este puterea si slava in veci. Amin.”

Pr. prof. Gheorghe Hostiuc,

Inspector Invatamant religios

(Articol publicat in revista “Tinerii azi”, nr. 1/ ian 2007)