Libertate și limite

INTRODUCERE
Știm că copiii se nasc cu un mare potențial - mintea absorbantă, tendințele umane și
perioadele senzitive - și că rolul copilului este acela de a deveni un om al timpului și locului
său. Știm, de asemenea, că copilul vrea cu adevărat să învețe; sarcina lui este de a-și dezvolta
potențialul uman și de a deveni independent. Cu toate acestea, ei nu pot îndeplini această
sarcină de construcție de sine fără mișcare intenționată, explorare și experiențe active în
mediu. Pentru a avea cea mai mare rată de reușită posibilă, copiii trebuie să aibă libertatea de
a se dezvolta fizic, intelectual și spiritual. Odată cu libertatea, trebuie să avem și niște reguli
sau limite care să ne ajute să cultivăm un sentiment de ordine și auto-disciplină.
Maria Montessori a recunoscut că atunci când li se dă libertatea de alegere în limite
clare, ferme și rezonabile, copiii vor acționa adesea în moduri pozitive care le aprofundează
dezvoltarea, iar libertatea fără limite este o formă de abandon. Tema libertății și limitelor este
adesea foarte greșit înțeleasă în societate și în mediile educaționale tradiționale. Oamenii s-ar
uita la mediul creat de Montessori și ar privi copii care fac ceea ce vor. Acest lucru duce
adesea la una dintre cele mai mari neînțelegeri cu privire la filosofia Montessori, și anume că
nu există structură, iar copiii fac ce vor. Acest lucru nu este adevărat: structura pe care o avem
în sala de clasă este cea care va elibera copilul. Montessori a spus:

De bună seamă că, în sistemul nostru, noi avem o concepție deosebită

despre disciplină. Disciplina trebuie să fie și ea activă. Nu se poate spune că
un individ care este forțat să stea tăcut ca un mut, nemișcat ca un paralitic,
e disciplinat. El este un individ redus la neființă, nu un individ disciplinat.
Noi spunem despre un individ că este disciplinat atunci când este stăpân pe
el însuși și deci poate să dispună de sine, când trebuie să urmeze o regulă
de viață. (Montessori, Descoperirea copilului, pag. 92)

Libertatea nu este un punct de plecare, este un punct de sosire, este un proces - vine
din a învăța cum să funcționezi cu limite, iar rezultatul este disciplina. Disciplina activă este
atunci când copilul se controlează voluntar și respectă regulile sau limitele mediului său.

DEFINIȚII
LIBERTATE
O definiție a libertății este puterea sau dreptul de a acționa sau de a gândi așa cum
dorești fără obstacole. Această putere este întotdeauna în limitele unei societăți; la fel de mică
precum o sală de clasă sau la fel de mare ca lumea. Autonomia și independența sunt alte două
cuvinte care sunt adesea folosite ca sinonime pentru libertate. Toate se ocupă de capacitatea

1
 Libertate și limite

de a se auto-guverna. Unii oameni folosesc termenul - libertate - literalmente; acela că a avea

libertate înseamnă că poți face orice. Dar în termeni Montessori, știm că a avea o libertate
reală înseamnă mai mult decât atât.

Libertatea este înțeleasă într-un mod primitiv, ca dobândirea imediată a

unei independențe, fără legături represive, ca o suspendare a corecțiilor și
a supunerii față de voința adultului. Acest concept este firește negativ,
deoarece nu înseamnă decât eliminarea coerciției. De aici a derivat adesea
o „reacție” simplă: o înlănțuire dezordonată de impulsuri necontrolate,
deoarece fuseseră controlate mai înainte numai de voința adulților. Să-l
lași să facă ce vrea pe un copil care nu și-a dezvoltat voința înseamnă să
trădezi sensul libertății. De aici rezultă copii dezordonați, pentru că ordinea
a fost impusă de voința arbitrară a adultului, copii leneși, deoarece munca
a fost impusă de adulți, copii neascultători, pentru că ascultarea a fost
impusă cu forța. (Maria Montessori, Mintea absorbantă, pag. 205)
LIMITE
O limită poate fi cel mai îndepărtat punct sau graniță care nu poate fi sau nu ar trebui
să fie depășită. Aceasta ar putea fi, de asemenea, descrisă ca o frontieră sau margine. Dar
limitele nu trebuie întotdeauna să fie înțelese negativ. Ele sunt concepute pentru a proteja
granițele dezvoltării umane; ele sunt puncte necesare de protecție în beneficiul tuturor.
Limitele sunt adesea echivalate doar cu disciplina. Cu toate acestea, disciplina este
atunci când cineva impune limite asupra altui om. Limitele, pe de altă parte, sunt mai
obiective și sunt în interesul grupului - trebuie să existe limite pentru a funcționa în cadrul
acelui grup.
La fel cum neuronii au mielinizarea pentru a menține impulsurile electrice în direcția
corectă, comportamentul trebuie, de asemenea, să aibă ceva care să-l îndrume pe o anumită
cale. Fără limite, comportamentul s-ar dispersa - și rezultatul ar fi acela că copilul ar putea
face orice, oriunde, oricând.

DISCIPLINA
Deși majoritatea oamenilor cred că cuvântul „disciplină” înseamnă „pedeapsă” sau
„îndreptare”, cuvântul rădăcină pentru disciplină vine de la cuvântul latin discipula sau
discipulus și înseamnă "discipol" sau "student". Acesta vine de la verbul discere care
înseamnă "a învăța".
(http://wiki.answers.com/Q/What_is_the_Latin_root_word_of_discipline#ixzz1vevWBWOp)
Întorcându-ne la Evul Mediu, universitățile au apărut atunci când savanții au început să se
adune pentru a-și împărtăși cunoștințele. Acești oameni de știință erau extrem de respectați.

2
 Libertate și limite

Alții, denumiți discipoli, au făcut mari sacrificii și eforturi de a-i căuta pe acești învățați și de
a stabili o relație pe baza dobândirii și schimbului de cunoștințe.
Disciplina, ca și limitele, nu trebuie să fie doar negativă. Scopul nostru ar trebui să fie
acela de a ne ajuta copiii se dezvolte în adulți auto-disciplinați (auto-reglați).

FUNDAMENTE PENTRU LIBERTATE ȘI LIMITE

Unul dintre fundamentele libertății și limitelor este abilitatea de a face alegeri
înțelepte. Să vorbim despre alegeri: de ce, când și cum. Fiind legătura cu mediul, unul dintre
obiectivele adulților ar trebui să fie ghidarea copilului în propriul său proces de dezvoltare, nu
îndrumarea constantă, sau redirecționarea, copilului spre a face doar ceea ce vrem noi ca el să
facă.

DE CE
Stabilirea limitelor îi ajută pe copii să învețe cum să obțină auto-controlul și auto-
reglarea, făcându-le comportamentul mai acceptabil din punct de vedere social. Limitele
ajută, de asemenea, copiii să se simtă în siguranță și le oferă un sentiment de securitate.
Copiilor într-adevăr nu le place să simtă că nu au controlul, dar nu au capacitatea de a se
controla. Când oferim copilului șansa de a-și face propriile alegeri, îl ajutăm și-i dăm putere.
În loc să îndrumăm întotdeauna copilul, oricât de frumos am face-o, există un moment
în care copilul trebuie să înceapă să învețe cum să facă alegeri bune. Dacă redirecționăm
constant fără să dăm copilului oportunitățile de a face alegeri și de a experimenta rezultatele,
atunci facem un deserviciu copilului. Trebuie să lăsăm copilul să învețe cum să facă alegeri și
apoi să aibă unele experiențe legate de consecințe atâta timp cât acestea nu pun în pericol
viața.
Sala de clasă Montessori oferă copilului posibilitatea de a-și dezvolta independența,
auto-disciplina, încrederea și controlul de sine prin experiența activă în mediu. Această
experiență ar trebui să includă învățarea modului în care să facă alegerile pentru a funcționa
într-o manieră productivă și pozitivă.

CÂND
Când începem cu conceptul de a face alegeri? Răspunsul ar fi "devreme". A învăța
cum să faci alegeri conduce spre independență;

3
 Libertate și limite

Nu putem fi liberi dacă nu suntem independenți. Prin urmare, ca să

ajungem la independență, trebuie ca manifestările active ale libertății
personale să fie călăuzite din cea mai fragedă copilărie. Din clipa în care
sunt înțărcați, copiii încep drumul lor plin de riscuri spre independență.
(Maria Montessori, Descoperirea copilului, pag. 97)

Unele dintre cuvintele cheie de aici sunt „să fie călăuzite din cea mai fragedă copilărie”. Ca
nou-născut, îi dăm alegerea „vrei să stai la sân sau nu” sau „vrei să te desprinzi sau nu?”.
Când copilul începe să se miște, tipul alegerilor crește și trebuie să fie stabilite limite pentru
siguranța copilului, precum și pentru liniștea adultului. Posibilitatea de a alege, ori de câte ori
este posibil, este cel mai simplu mod de a stabili limite. Pentru a fi cele mai eficiente, este
important să oferim o bază solidă și stabilă cât mai curând posibil. Dar există câteva situații
care necesită stabilirea imediată a limitelor, cum ar fi "nu ai voie să bei din toaletă" sau "nu ai
voie să mănânci mâncarea câinelui". Aceste situații nu au opțiuni; aceasta este regula.

CUM
Uneori, în efortul de a fi iubitori și înțelegători față de dorințele copilului, îi dăm
copilului prea mult. Acest lucru poate fi o capcană, de multe ori "mai puțin este mai mult" ar
trebui să fie regula principală. Pentru a evita copleșirea copilului, ar trebui să limităm
cantitatea de alegeri pe care i le oferim. Cu cât copilul este mai mic, cu atât mai puține sunt
opțiunile.
Opțiunile încep simplu, fiind propuse de către adult. Adulții oferă opțiunile,
controlându-le astfel, dar copilul primește autoritate prin faptul că ia o decizie proprie. Acest
tip de fundament ar trebui să fie stabilit din timp, cu o simplă întrebare "Vrei asta (A) sau asta
(B)?" Treptat, aceste opțiuni cresc la trei, și apoi la mai multe.
Unele linii directoare pentru oferirea de opțiuni:
• Analizează situația. Dacă copilul face ceva ce nu vrei ca el să facă, ce anume îți
dorești ca el să facă? Ce fel de opțiuni poți oferi astfel încât copilul să lucreze în
direcția dorită de tine?
• Stabilește limita. Captează atenția copilului și explică ce se va întâmpla. „Mergem
afară acum și trebuie să îți pui pantofii”.
• Ceea ce întrebi este ceea ce ar trebui să te aștepți să obții. Nu oferi o opțiune care duce
la un răspuns pe care nu-l poți accepta. Dacă obiectivul este de pune pantofii pentru a
ieși afară, nu întreba „Vrei să-ți pui pantofii acum sau mai târziu?”. Ai dat copilului
ocazia de a spune „mai târziu”. Ce se întâmplă acum? Nu respecți și treci peste

4
 Libertate și limite

alegerea făcută de copil și spui: „Dar trebuie s-o faci acum?”. Mai degrabă ai putea
spune „Vrei să-ți pui tu pantofii sau ai nevoie de ajutor?”. Oricare dintre opțiuni duce
la faptul că copilul își pune pantofii și poate ieși afară.
NOTĂ: Nu face amenințări fără acoperire și nu da înapoi.
Important de reținut: există unele opțiuni care nu ar trebui să fie niciodată oferite, cum ar fi a
permite unui copil mic să aleagă dacă vrea sau nu să treacă un strada singur. Dacă există
vreun pericol în acea situație, nu ar trebui să existe nicio opțiune pentru copil.

CUNOAȘTERE VS CURIOZITATE
La început, alegerea vine din necesitate, dar acest lucru se schimbă odată cu creșterea
copilului, iar alegerile sunt influențate mai mult de mediu. Copilul mic (copilul sub 3 ani care
merge) va folosi curiozitatea ca bază pentru alegerile sale, dar și acest lucru se schimbă pe
măsură ce copilul se maturizează.
Odată ce copilul evoluează de la creatorul neconștient, care își explorează mediul, la
lucrătorul conștient apare o altă schimbare în alegerile sale. Acum, el își folosește mediul pe
baza intereselor sale și a nevoii de cunoaștere. În plus față de crearea mediului pregătit,
adultul este, de asemenea, o parte a mediului, este cel care oferă cunoștințe prin intermediul
prezentărilor sale.
Curiozitatea este un lucru firesc pentru copiii care încearcă în mod constant să
exploreze și să descopere lucruri noi; este „... un impuls de a învăța” (Montessori, Mintea
absorbantă, pag. 219). Cu toate acestea, majoritatea alegerilor ar trebui să fie făcute din
cunoaștere și nu doar din curiozitate. Pentru a putea face astfel de alegeri, cunoștințele sunt
dobândite prin experiențele active individuale în mediu. Acest tip de cunoaștere și de alegere
ajută la dezvoltarea voinței.
Copiii ar trebui să învețe nu ca o corvoadă, ci împinși de curiozitate și apoi de
cunoaștere și de interes. În Mintea absorbantă, Montessori a scris:

Trebuie să reținem că fenomenul disciplinei interioare este ceva ce trebuie

să se realizeze și nu ceva pre-existent. Misiunea noastră este să îndrumăm
pe calea disciplinei. Disciplina se va naște atunci când copilul își va
concentra atenția asupra obiectului care îl atrage și care îi poate oferi nu
numai un exercițiu util, ci și controlul erorii. (pag. 262)

5
 Libertate și limite

LIBERTĂȚI ȘI LIMITE CORESPUNZĂTOARE

Prin munca sa, copilul se construiește pe sine. Aceasta înseamnă că copilul trebuie să
aibă anumite libertăți pentru a face o activitate pe care o cunoaște și pentru care manifestă un
interes, și apoi acea activitate aleasă trebuie sa fie disponibilă. Într-un cadru tradițional, partea
instructivă a educației ar veni numai de la profesor. Cu toate acestea, într-un mediu
Montessori, cunoștințele provin din mai multe direcții:
• De la educatoare (profesoară) sub forma unei prezentări.
Profesoara invită copilul să „vadă ceva nou” și prezintă o activitate în mod concis,
clar, apoi oferă copilului posibilitatea de a lucra cu materialul
• Prin observarea unei prezentări oferite unui alt copil.
Copiii sunt liberi să-i privească pe alții care primesc o prezentare din partea
educatoarei.
• Dintr-o prezentare făcută de un alt copil.
Copiii pot, de asemenea, să fie profesori buni și de cele mai multe ori se bucură să
arate și altor copii ceea ce au realizat. Aceasta consolidează cunoștințele copilului.
• Observarea unui alt copil care lucrează cu materiale
Unii copii ar putea avea un stil de învățare mai puțin participativ și mai mult bazat pe
observare. Acești copiii sunt liberi să-i privească pe ceilalți, fără a fi nevoie să
participe. Din moment ce știm că copiii pot învăța unul de celălalt, această învățare nu
este întotdeauna sub forma unei lecții sau prezentări formale, ci poate fi doar prin
observare.

LIBERTATEA DE A LUCRA
Abilitatea copilului de a lucra depinde de capacitatea sa și de cunoștințele sale despre
cum trebuie să fie folosite materialele - aceasta provine de la adult. Este important să știm că
noi (educatorii) suntem acolo pentru a facilita munca copilului cu materialele. Pentru a avea
succes în acest sens, adultul trebuie să știe că nu este vorba despre „noi”, ci despre copil și
despre materiale; trebuie să acționăm cu modestie.
Dacă un copil se comportă nepotrivit, reacția obișnuită este de a-i lua materialele. Cu
toate acestea, ceea ce ar trebui să facem este să oferim mai multe oportunități de a folosi
munca prin menținerea lor în apropiere sau prin lucru cu adultul. Munca ar trebui să fie mereu
în sensul construirii de sine.

6
 Libertate și limite

LIBERTATEA DE MIȘCARE
Deși există libertăți de mișcare pentru copil, există și limite. Copilul este liber să
folosească motricitatea fină și grosieră; limitele sunt că există mișcări adecvate pentru interior
care pot fi diferite de exterior. Dăm copilului limitele a ceea ce este acceptabil în fiecare loc.

LIBERTATEA DE A VORBI
Toată lumea are dreptul de a alege dacă să vorbească sau nu. Copilul din sala de clasă
are dreptul de a vorbi adulților și altor copii. Dar limita apare în legătură cu volumul vocii
folosit de copil pentru a vorbi. În interior, este de aștepta să folosim o voce liniștită; a vorbi
tare este rezervat pentru mediul de afară.

REGULI
Deseori, oamenii tind să creadă că sala de clasă Montessori nu are reguli, pentru că
există această libertate. Această concepție greșită se bazează pe ideea că libertatea este
permisă fără limite, și că orice este acceptabil. Acest lucru este departe de adevăr. Există
anumite „reguli” în sala de clasă care ajută la definirea limitelor mediului. Regulile stabilesc
ordinea și, în combinație cu libertatea, ajută copilul să poată lucra spre propria lui disciplină
activă. Copilul învață să se controleze și să urmeze regulile fără influență externă.
Exemplu: imaginați-vă că tocmai ați primit permisul de conducere. Acum sunteți liberi
să conduceți oriunde ați vrea să mergeți. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru există
limite cu privire la modul în care puteți conduce. Deși sunteți liberi să conduceți, nu sunteți
liberi să conduceți cât de repede doriți, în orice direcție doriți, pe trotuare sau la culoarea roșie
a semaforului. Acestea sunt limitele sau regulile legate de conducerea mașinii - aceste reguli
trebuie respectate. Fără acestea, ar fi haos total, fără să mai punem la socoteală pericolul
extrem.

REGULA # 1
Regulile stabilesc ordinea care, la rândul său, poate asigura structură și siguranță
atunci când este menținută un mod consecvent. Există o regulă care se află deasupra tuturor -
cea mai importantă regulă ce le depășește pe toate, aceea că nu poți să-și faci rău ție, altora
sau mediului.

7
 Libertate și limite

REGULI DE INTERVENȚIE
Voința conștientă este ceva care se dezvoltă prin folosire și activitate, iar scopul nostru
este de a încuraja această dezvoltare a voinței, nu de a o reprima. În cadrul unei unități de
familie vor exista anumite reguli și, deși școala seamănă într-un fel cu o unitate de familie,
aceasta necesită reguli diferite sau suplimentare. Educatoarea stabilește regulile mediului și
apoi trebuie să le susțină în beneficiul grupului, recunoscând totodată că există un echilibru
între nevoile individuale ale copilului și nevoile generale ale comunității. Odată ce regulile au
fost stabilite, atunci educatoarea trebuie să știe când și cum să intervină.
Există câteva principii de bază care au fost prezentate de Judi Orion în cursul de la
Sydney 2011-2012. Pe baza observațiilor adulților, putem discuta despre regulile de
intervenție:
• Nu interveniți niciodată atunci când impulsul din spatele comportamentului este unul
pozitiv. Aceasta poate fi o provocare, deoarece adultul trebuie să poată să se retragă și
să observe cu adevărat. Exemplu: dacă un copil va îmbrățișa un alt copil, dar ambii se
răstoarnă - acest lucru nu necesită intervenție. Intenția nu a fost aceea de a fi agresiv,
ci de a fi afectuos. Rezultatul poate să fie o încurcătură, dar nu e suficientă pentru ca
adulții să intervină pentru a corecta comportamentul.
• Întotdeauna interveniți atunci când intenția din spatele acțiunii este una distructivă.
Acesta este momentul în care impulsul afectează individul sau acțiunea este îndreptată
spre mediu.
• Întotdeauna interveniți - chiar înainte de izbucnirea haosului. Acest lucru necesită un
simț ascuțit de observație; a fi capabil să anticipezi direcția stării de spirit a clasei și să
îți dai seama dacă este o „falsă oboseală” sau haos adevărat. Intervenția la momentul
oportun este o artă și necesită practică. Dacă momentul este corect, adultul poate
aduna copiii care nu fac ceva și poate iniția o activitate simplă de grup. Cu toate
acestea, să știți că dacă haosul este pe cale să izbucnească, se va întâmpla - în ciuda
eforturilor de a-l opri. Când se întâmplă acest lucru, adultul trebuie să intervină și să
pună lucrurile în ordine.

ASCULTAREA
Este important de reținut că, atunci când se stabilesc reguli și limite, adultul trebuie să
știe și să înțeleagă diferitele stadii de ascultare în care se poate afla copilul. Dacă stabilim
limite și oferim copilului libertatea de a face alegeri, aceste alegeri ar trebui să fie în

8
 Libertate și limite

concordanță cu capacitatea copilului de a accepta posibilele consecințe. Ascultarea este o

caracteristică naturală a omului, dar nu apare spontan; se dezvoltă în trei stadii.
• În primul stadiu de ascultare, de la naștere la aproximativ 2 ½ -3 ani, este posibil ca
copilul să asculte, dar nu întotdeauna. În cea mai mare parte, copilul își urmează
horme, deși, în caz că i se adresează o solicitare care este în concordanță cu ceea ce
vrea el să facă oricum, el va da ascultare solicitării.
• Al doilea stadiu de ascultare, de la 2 ½ - 4 ani, copilul cunoaște regulile grupului și
consecințele acțiunilor sale, dar este posibil ca acestuia să nu-i vină natural să le
respecte.
• Al treilea stadiu de ascultare, copilul mai mare, de 4 ½ - 6 ani, cunoaște și înțelege
regulile societății și ale familiei și le respectă de bunăvoie. Copilul are dorința de a fi
ascultător.

Pentru copilul mai mic, care trece prin stadiile timpurii ale ascultării, este mai bine să aibă
doar câteva limite; copilul este în curs de a deveni ascultător.
Trebuie să îl ajutăm pe copil să dezvolte ascultarea din interior, altfel va fi întotdeauna
impusă din exterior. În „The Child, Society, and the World” Montessori scrie: „Numai cine
este stăpânul propriei persoane, poate asculta. Dacă nu avem această disciplină interioară, este
greu să ascultăm”. (pag. 25)

OBSTACOLE
Există multe niveluri de obstacole în calea libertății și limitelor pentru copil, însă toate
încep cu un numitor comun: adultul. Aici, putem enumera tipurile de obstacole pe care le
implică adultul:
• Lipsa de cunoștințe - adultul nu are o înțelegere globală a nevoii de libertate și limite.
Acest lucru se poate datora faptului că adultul nu a avut parte de limite în copilărie sau
au avut limite excesiv de rigide. Poate că adultul nu înțelege procesul de a avea nevoie
de limite, care diferă de la generație la generație. Acest lucru poate fi văzut în mod
clar în stilul parental din anii '70 - perioada „generației iubirii” cu foarte puține limite
multe niveluri.
• Adultul nu poate stabili limite. În cele din urmă, adultul lasă copilul să lucreze în
limitele propriei înțelegeri sau a lipsei de înțelegere. Copilul este lăsat cu dispozitive
sale.

9
 Libertate și limite

• Energia adultului este dezechilibrată: prea puțin somn, prea multă cafea etc. atunci
când aceste probleme sunt predominante, nu avem energia de a schimba și de a stabili
limite realiste. Aceasta creează o situație de inconsecvență extremă, abandonând din
nou copilul să se poticnească în încercarea de a găsi ceea ce e „corect” să facă. Din
păcate, acest lucru se termină cel mai adesea cu copilul acționând într-un mod mai
negativ.
• Adultul oferă opțiuni neadecvate copilului. Pentru a oferi opțiunile corecte copilului,
adultul trebuie să-și dedice timp pentru a planifica cum va arăta experiența dorită și
care vor fi consecințele posibile. Această planificare trebuie să ia în considerare
fiecare copil din grup.
• Adultul nu oferă copilului o alegere reală. Deși sunt oferite opțiuni, ele sunt
manipulate de adult - de a determina copilul să facă cum vrea adultul. Exemplu: „Vrei
să uzi plantele sau să speli vasele? Cred că vasele chiar trebuie să fie spălate acum”.
• Adultul „salvează” copilul de alegerea sa. Atunci când o alegere are ca rezultat o
situație inadecvată, în loc să lase copilul să învețe din greșeală și vadă consecința,
adultul rezolvă situația. Adesea, acest lucru este însoțit de amenințări inutile din partea
adultului.
• Adultul este un model nepotrivit. Datorită problemelor trecute, adultul poate avea
propriul său tipar de reacție care ar fi inacceptabil. Adulții trebuie să renunțe la acestea
și să demonstreze comportamentul corect. Schimbarea trebuie să vină de la adult aici
și, în loc să reacționeze la nivel emoțional, adultul ar trebui să facă alegerea conștientă
de a reacționa inteligent într-un mod adecvat.

ROLUL ADULTULUI
În afară de a fi principalul obstacol pentru copil, suntem, de asemenea, principala
legătură cu mediul din sala de clasă. În primii ani de viață ai copilului, drumul către
independență este plin de provocări. Adultul nu ar trebui să fie una dintre provocările majore!
Din partea adultului trebuie să fie cunoaștere, înțelegere și răbdare. Cunoașterea este despre
creșterea copilului și despre nevoile etapelor sale de dezvoltare. Înțelegerea este că libertatea
pentru copil este un proces și nu se întâmplă peste noapte. Răbdarea necesară este aceea de a
permite copilului să se dezvolte în ritmul propriu și de a nu forța copilul să respecte ritmul
adultului. Trebuie să evităm proiectarea interpretării noastre de libertate și independență
asupra copilului, deoarece adultul vede aceste idei în mod diferit decât copilul.

10
 Libertate și limite

Am stabilit deja că adultul stabilește limitele. Dar înainte de aceasta, adultul trebuie să
pregătească și mediul în care vor fi stabilite limitele. Alegerile pe care le oferim sunt din viața
reală; adecvate pentru vârsta, timpul zilei și capacitatea copilului. Noi oferim materialele
potrivite pentru stadiul de dezvoltare al individului, iar apoi îi dăm copilului oportunități de
lucru cu materialele. Acesta este un proces individual, ceea ce funcționează pentru un copil ar
putea să nu funcționeze pentru altul.
De asemenea, ar trebui să avem încredere în copil și în modul în care va răspunde la
prezentările noastre. Dacă avem încredere că copilul respectă mediul, știm că el va simți liber
să îl folosească. Prin prezentări, îi dăm copilului cunoștințele despre modul în care
funcționează lumea sa. Prezentările noastre sunt concepute pentru a se potrivi nevoilor
fiecărui copil individual.
Un alt rol, și acest lucru se referă la rolul educatorului, este educarea părinților. Poate
fi dificil pentru părinți să stabilească limite pentru copilul lor, deoarece acest lucru înseamnă
că ar putea fi nevoiți să spună „nu”. Nu este ușor pentru părinți să refuze cererile copilului lor
și, deseori, din dragoste, părintele va permite copilului libertate fără niciun fel de limite.
Ajutând părinții să înțeleagă necesitatea stabilirii limitelor, putem ajuta părintele să
stabilească reguli rezonabile care să aducă beneficii întregii familii.

CONCLUZIE
Copiii poate că nu doresc limite, dar totuși nu pot funcționa fără ele. Când are copilul
limite clare, bine gândite, rezonabile, el este capabil să-și concentreze atenția asupra
dezvoltării controlului de sine, a încrederii și independenței. Acest proces permite dezvoltarea
unei concentrări și mai intense. După cum interesul copilului de a învăța lucruri noi crește,
ciclul de lucru pentru copil va crește, de asemenea. Copilul dezvoltă un simț al alegerii
activității potrivite pentru el și al momentului în care să împartă sau nu ceva cu alții.
Având și cunoscându-și limitele, copilul poate fi liber: să-și aleagă munca, să lucreze
acolo dorește în clasă sau să lucreze singur sau într-un grup mic. A trăi și a lucra într-o clasă
sigură duce la un mediu calm pentru toți copiii. Având această libertate, copilul își poate
dezvolta independența și încrederea în sine.

Libertatea și disciplina vin împreună. Aceasta a fost o descoperire pentru că

sunt în general considerate a fi lucruri opuse. În schimb, constatăm că nu
există nici o libertate fără disciplină. Libertatea și disciplina sunt o
combinație armonioasă. Acestea sunt strâns legate între ele. După un timp,
profesorul înțelege că dacă există o lipsă de disciplină, cu siguranță ea
greșește. Copiii nu au suficientă libertate. Deci, disciplina controlează

11
 Libertate și limite

erorile de libertate. Dacă dăm libertatea perfectă obținem disciplina

perfectă. Ordinea este baza necesară pentru aceasta armonie.
(Montessori, Copilul, Societatea și lumea, pag. 23)

12
 Libertate și limite

BIBLIOGRAFIE
1. Mario M. Montessori, J. (1992). Education for Human Development: Understanding
Montessori. Oxford, Anglia: Clio Press Ltd.
2. Montessori, M., Mintea absorbantă Editura Vremea, București, 2017
3. Montessori, M. (1989).The Child, Society, and the World. Oxford, Anglia: Clio Press Ltd.
4. Montessori, M., Descoperirea copilului, Editura Didactică și Pedagogică, 1977
5. What is the Latin root word of discipline? (2012). Extras din Answers.com:
http://wiki.answers.com/Q/What_is_the_Latin_root_word_of_discipline#ixzz1vevWBWO p

13