Sunteți pe pagina 1din 50

Dușmanul de clasă

Igor CAȘU (n. 1973) este licențiat (1995) și doctor în istorie (2000)
al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, cu tema Politica națională în
Moldova Sovietică, 1944-1989. A fost bursier Fulbright (august –
decembrie 2000), expert al Comisiei pentru Analiza Dictaturii Co-
muniste în România (2006) și vicepreședinte al Comisiei pentru
Studierea și Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Repu-
blica Moldova (2010); de asemenea, reporter la Radio Europa
Liberă, rubrica Istoria trăită (2010-2011), iar din 2010 este editoria-
list și autor al rubricii Arhivele comunismului la ziarul Adevarul
(ediția de Republica Moldova). Este profesor și director al Centru-
lui de Studiere a Totalitarismului din cadrul Facultații de Istorie și
Filosofie a Universității de Stat din Chișinău. Domenii de interes:
istoria Basarabiei în secolul al XX-lea, istoria contemporană a Eu-
ropei, istoria URSS, represiunea sovietică în RSS Moldovenească,
naționalismul. A editat, în calitate de autor și coautor, manuale de
istorie, inclusiv manualul Istoria românilor și universală pentru clasa
a XII-a, Chișinău, Ed. Cartier, 2013 (în colaborare cu Igor Șarov, Vir-
gil Pâslariuc, Flavius Solomon și Pavel Cerbușcă). Publicații recen-
te: „Political Repressions in Moldavian SSR after 1956: Towards a
Typology based on KGB files”, în Dystopia. Journal of Totalitarism
Ideologies and Regims, vol. I, no. 1-2, 2012, p. 89-127; „Stalinist Ter-
ror in Soviet Moldavia, 1940-1953”, în Kevin McDermott, Matthew
Stibble (editori), Stalinist Terror in Eastern Europe. Elite purges and
mass repression, Manchester and New York, Manchester University
Press, 2010, p. 39-56; Le Goulag bessarabien: Deportations, Repre-
ssions, Famine, 1940-1941, 1944-1956, în „Communisme” (Paris),
număr special dedicat României, no. 91-92, 2007, p. 129-138; Nation
Building in the Era of Integration: The case of Moldova, în Konrad
Jarausch and Thomas Lindenberger (editori), Conflicting Memories
in European H History, Oxford, Berghan Books, 2007, p. 237-253.

2
Universitatea de Stat din Moldova
Centrul de Studiere a Totalitarismului

Igor CAȘU

Dușmanul de clasă
Represiuni politice, violenţă și rezistenţă
în R(A)SS Moldovenească,
1924-1956

Prefață de Vladimir TISMĂNEANU

i s t o r i c

3
CARTIER
Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012.
Tel./fax: 022 24 05 87, tel.: 022 24 01 95. E-mail: cartier@cartier.md
Editura Codex 2000, SRL, Strada Toamnei, nr. 24, sectorul 2, București.
Tel./fax: 210 80 51. E-mail: romania@cartier.md
Cartier & Roman LLC, Fort Lauderdale, SUA. E-mail: usa@cartier.md
Suport juridic: Casa de Avocatură EuroLegal
www.cartier.md
C rţile CARTIER pot fi procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

Cartier eBooks pot fi procurate pe iBookstore și pe www.cartier.md
LIBRĂRIILE CARTIER
Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău.
Tel./fax: 022 21 42 03. E-mail: librariadincentru@cartier.md
Hol, str. București, nr. 68, Chișinău.
Librăria din Hol
Tel./fax: 022 24 10 00. E-mail: librariadinhol@cartier.md
Comenzi CARTEA PRIN POȘTĂ T

CODEX 2000, Str. Toamnei, nr. 24, sectorul 2, 020712, București, România
Tel./fax: (021) 210.80.51
E-mail: romania@cartier.md
www.cartier.md
Taxele poștale sunt suportate de editură. Plata se face ramburs, la primirea coletului.
Colecţia Cartier istoric este coordonată de Virgil Pâslariuc
Editor: Gheorghe Erizanu
Lector: Valentin Guţu
Coperta seriei: Vitalie Coroban
Coperta: Vitalie Coroban
Design/tehnoredactare: Iulia Vozian
Prepress: Editura Cartier
Tipărită la, Bons Offices
Igor Cașu
Ediţia I, ianuarie 2014
© 2014, Editura Cartier pentru prezenta ediţie. Toate drepturile rezervate.
Cărţile Cartier sunt disponibile în limita stocului și a bunului de difuzare.
Această carte apare cu sprijinul Programului SCOPES al Fundaţiei Elveţiene pentru Știinţă, în cadrul
proiectului „Violenţă și represiune în sud-estul Europei: între discurs și practici din perspectivă istorică
și comparatistă”.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Caşu, Igor.
Duşmanul de clasă. Represiuni politice, violenţă şi rezistenţă în R(A)SS Moldovenească, 1924-1956 / Igor
Caşu. – Chişinău : Cartier, 2014 (Tipogr. „Bons Offices”). – 394 p. – (Colecţia „Cartier istoric”).
ISBN 978-9975-79-828-0.
94(478)„1924/1989”
C 28
Cuprins

Capitolul I Putere și societate în raioanele din stânga


Nistrului, 1917-1933. Violență, foamete și colectivizare ............................21
1. Violență și rezistență populară în anii
războiului civil din Rusia, 1917-1921...................................................... 21
2. Teroarea Roșie în regiunea transnistreană, 1919-1921 ........................ 24
3. O victimă a Terorii Roșii – basarabeanul Petru Țetva ....................... 27
4. Foametea din 1921-1922 și 1924-1926 din stânga Nistrului ............... 32
5. Violență și teroare de stat în timpul colectivizării, 1929-1933........... 38
6. Țărani condamnați pentru „agitație antisovietică”:
frații Bodiul din Vâhvatinți, Râbnița .................................................... 49
7. Sistemul de pașapoarte și represiunea la frontiera cu România:
Isidor Sârbu din Corjova, Dubăsari ....................................................... 52
8. Foametea în masă din RASSM, 1932-1933: cauze și consecințe ........ 58
9. Reacția populației la foamete:
trecerea Nistrului și revolte populare..................................................... 65
10. Privilegiile nomenclaturii în timpul foametei, 1932-1933 .................. 72
11. În loc de concluzii...................................................................................... 75

Capitolul II Marea Teroare în RASS Moldovenească, 1937-1938 .............77


1. Marea Teroare în Uniunea Sovietică,
1937-1938: contextul intern și cel extern .............................................. 77
2. Declanșarea Marii Terori în RASSM, iulie 1937:
„operațiunea antichiaburească” .............................................................. 81
3. „Operațiunea română” în RASSM.......................................................... 88
4. Epurarea de cadre în RASSM
în timpul Marii Terori, 1937-1938 .......................................................... 95
5. Condamnarea torționarilor și probe ale folosirii torturii ............... 108
6. În loc de concluzii.................................................................................... 116

Capitolul III Extinderea terorii comuniste


în Basarabia, 1940-1941 ................................................................................119
1. Începutul terorii comuniste: arestări și condamnări politice .......... 119
2. Condamnări la moarte ........................................................................... 133

5
3. Masacrul de la Fântâna Albă, 1 aprilie 1941:
mărturia lui Gheorghe Holovati ........................................................... 136
4. Mobilizarea forțată la muncă ............................................................... 140
5. Deportarea în masă din 12-13 iunie 1941 ............................................ 144
6. Represiuni față de susținătorii Unirii cu România:
Constantin Leancă .................................................................................. 163
7. Represiuni pentru apartenență socioprofesională:
Ion Furculiță ............................................................................................. 165
8. Condamnări pentru „respectarea legilor României”:
primarul găgăuz Ștefan tefan Draganov ........................................................ 170
9. Condamnări politice ale preoților basarabeni:
Grigore Celac............................................................................................ 173
10. Represiuni la începutul războiului sovieto-german:
Constantin Ghidei ................................................................................... 177
11. Represiuni politice în Basarabia de Sud (Ucraina):
Nichita Niculcea ...................................................................................... 181
12. Represiuni politice față de cadrele didactice:
Steliana Dan-Hartia ................................................................................ 184
13. În loc de concluzii.................................................................................... 187

Capitolul IV Foametea din 1946-1947: cauze și consecințe ....................189


1. Foametea din URSS și RSSM, 1946-1947:
cadru general ........................................................................................... 189
2. Politica fiscală a regimului sovietic, 1944-1945 ................................. 192
3. Primele semnale ale foametei,
vara anului 1945 – vara anului 1946 .................................................... 194
4. Rechiziționarea forțată a cerealelor
de la țăranii basarabeni, 1945-1946 ......................................................200
5. Reacția administrației sovietice la
primele semnale ale foametei ................................................................ 204
6. August 1946: primul „ajutor” de cereale acordat RSSM .................. 211
7. Cum comentau țăranii fenomenul foametei ...................................... 219
8. Apogeul foametei, decembrie 1946 – iulie 1947 ................................. 221
9. Represiuni și execuții ale celor care trec
hotarul în România pe timpul foametei .............................................. 226
10. Privilegiile nomenclaturii în timpul
foametei din 1946-1947 .......................................................................... 228
11. Unele concluzii privind foametea din RSSM
din anii 1946-1947 ................................................................................... 231

6
Capitolul V Deportările în masă în perioada stalinismului târziu,
1949-1951........................................................................................................ 234
1. Deportarea în masă din 6-9 iulie 1949: context sovietic și ....................
internațional ............................................................................................. 234
2. Preliminariile și pregătirea operației de deportare............................ 237
3. Declanșarea operației „IUG” ................................................................. 257
4. Conflicte între MGB și MAI în ajunul și
în timpul operației IUG ......................................................................... 272
5. Numărul deportaților și reacțiile populației ..................................... 279
6. Viața după îmbarcarea în „marfare” ................................................... 284
7. Drama unei familii – familia Crudu,
de la deportare la revenirea acasă ......................................................... 290
8. Condamnat în 1940, deportat din nou, în 1949:
Mihail Gorduza ....................................................................................... 295
10. Deportarea „Martorilor lui Iehova” (1951) ......................................... 297
11. Deportările din 1949 și 1951: câteva concluzii ................................... 299

Capitolul VI Anul 1956 în RSSM: contestarea comunismului în contextul


destalinizării și al revoluției maghiare .......................................................301
1. Destalinizarea: cadru general................................................................ 301
2. Stările de spirit ale comuniștilor și comsomoliștilor:
„raportul secret” al lui Hrușciov din 24 februarie 1956 ................... 304
3. Comuniștii și comsomoliștii:
defecțiune sau dorință de schimbare? .................................................. 308
4. Țăranii: atitudini critice și rezistență pasivă ...................................... 318
5. Funcționarii și muncitorii: atitudini
„nesănătoase” și „nepatriotice” ............................................................. 323
6. „Sectanții”: milenarism sau atitudini
„subversive”? ............................................................................................ 325
7. Conflictele dintre intelectuali și impactul
lor asupra politicii lingvistice și naționale .......................................... 328
8. Manifestări ale identității naționale românești ................................. 333
9. De ce KGB-ul și-a slăbit „menghina” în 1956? ................................... 336
10. Anul 1956 în RSSM: în loc de concluzii .............................................. 338
Încheiere ......................................................................................................... 341
Bibliografie selectivă .....................................................................................357

7
Capitolul II

Marea Teroare în RASS


Moldovenească, 1937-1938

1. Marea Teroare în Uniunea Sovietică,


1937-1938: contextul intern și cel extern
Colectivizarea forțată a agriculturii, lansată în 1929, și represiuni-
le în masă, care au continuat în anii 1930-1933, au relansat teroarea de
stat împotriva celor care se împotriveau politicii promovate de Stalin
și adepții săi. În anii următori, după decizia din 8 mai 1933 a Biroului
Politic de la Moscova, campania de represiune împotriva țăranilor
la nivel de masă este declarată încheiată, iar accentul represiunilor
se mută spre centrele urbane. Orașele sunt curățate de elemente zise
marginale, de fapt de multe ori e vorba de țărani evadați la oraș în
căutarea unui loc de muncă, care să le asigure subzistența. Majorita-
tea lor nu aveau pașapoarte, deci nu aveau nici drept de reședință în
orașe, ca urmare, aceștia fiind în imposibilitatea de a se angaja legal în
câmpul muncii. Unii își cumpără acte de identitate false1, dar cea mai
mare parte este identificată și expulzată de miliție și poliția politică.
Există și un număr însemnat de elemente criminale, hoți de meserie,
pungași, bandiți, recidiviști, care nu aveau nimic cu politicul per se.

1
Numai în 1936, NKVD a stabilit că fuseseră furate câteva zeci de mii de pașapoarte în alb.
A se vedea David Shearer, Policing Stalin’s’’s Socialism. Repression and Social order in the
Soviet Union, 1924-1953, New Haven and London, Yale University Press, 2009, p. 312.

77
Puterea este însă tentată acum, la începutul anului 1933, să trateze
cu suspiciune toate categoriile de populație neintegrate din diferite
motive în noua societate, sovietică – criminali de profesie, laolaltă cu
cei care au fost victime ale colectivizării și nu sunt satisfăcuți în ma-
joritatea lor de noul lor statut social. Însuși Stalin o spune tranșant
la Plenara CC al PC(b) al Uniunii Sovietice din ianuarie 1933. Li-
derul bolșevic anunță că, în ciuda victoriei socialismului în URSS,
lupta de clasă nu a încetat, ci se acutizează într-o manieră mai puțin
organizată și vizibilă decât anterior, prin sabotaj camuflat (тихой
сапой). Era o referință la cei care și-au pierdut în ultimii ani averile,
în primul rând țăranii, dar și așa-numiții foști (бывшие люди), care,
în cooperare cu elementele criminale, dar și cu comuniștii excluși
din partid, mai ales cu elemente troțkiste și de dreapta, ar fi căutat să
destabilizeze și să lichideze puterea sovietică2.
Represiunile în următorii ani nu vor fi atât de ample ca în anii
precedenți sau, mai exact, nu vor fi aplicate uniform în toată țara. Mai
degrabă, teroarea de stat continuă, schimbându-se adeseori grupul-
țintă sau aria geografică. În zonele rurale, represiunile continuă mai
ales față de cadrele sovietice șii de partid, ffăcute țapi ispășitori pentru
neîndeplinirea planului de colectare a cerealelor și a altor produse ali-
mentare, de data aceasta deja în cadrul planului cincinal. Represiu-
nile împotriva elitei continuă cu înscenări de procese judiciare unor
bolșevici din garda leninistă, precum Kamenev, Zinoviev (în ianuarie
1935 – condamnați la detenție, iar în august 1936 – executați)3, acțiuni
care vor culmina în 1937-1938 cu un asalt general asupra satelor și
orașelor, fiind vizate elemente dușmănoase de clasă, grupuri etnice,
mai ales cele care aveau consângeni în țările care se învecinau cu URSS,
dar și cadre de rang înalt din Armata Roșie, din lumea savantă etc.
Câteva acțiuni anticipează declanșarea represiunilor pe o scară
fără precedent în ceea ce privește numărul celor executați într-un
răstimp foarte scurt câțiva ani mai târziu, în 1937-1938. Din 1935
încep epurările în masă în zonele de frontieră ale URSS, de la cele

2
David Shearer, Policing Stalin’s
’’s Socialism, p. 19-21.
3
Inclusiv Buharin, condamnat în martie 1938. Vezi Nicolas Werth, Les Procès de Mos-
cou (1936-1938), Bruxelles, Éditions Complexe, 2006.

78
occidentale până la cele din Extremul Orient. Unul din motivele
acestor operațiuni de la graniță era faptul că în general periferiile
non-ruse au cunoscut o rezistență mai violentă față de colectivizare
decât teritoriile cu majoritate rusă și, prin urmare, gradul lor de loia-
litate față de regim era mai mic decât cel pe care rușii – în percepția
puterii sovietice – l-ar fi avut în raport cu regimul sovietic4. Ținta
acestor operațiuni sunt așa-numitele naționalității de diaspor
diasporă, pre-
cum polonezii, germanii, finlandezii, adică minoritățile naționale
care aparțineau unei comunități etnice a unui stat-națiune vecin cu
URSS5. RASS Moldovenească era una din zonele de la frontiera oc-
cidentală a Uniunii Sovietice, situată la hotar cu o țară – România
– percepută de către conducerea de la Moscova ca una care nutrea
sentimente antisovietice puternice. Dar nu numai regiunile de la
graniță vor cunoaște în curând ceea ce s-a numit Marea Teroare –
termen pus în circulație de istoricul american Robert Conquest6.
Cauzele și contextul în care se declanșează Marea Teroare sunt
complexe. După majoritatea cercetătorilor, asasinarea lui Kirov în
decembrie 1934 este momentul care îl determină pe Stalin să reia
represiunea în masă împotriva dușmanilor potențiali și virtuali ai
puterii sovietice (fără a exista probe concludente privind implicarea
personală a lui Stalin în asasinat, cert este însă că el a profitat din
plin de acesta). Se mai adaugă experiența sovietică în războiul civil
din Spania, anume ideea că o coloană a cincea s-ar putea alia cu in-
amicul extern în caz de război și ar putea distruge statul sovietic
din interior. Ascensiunea Germaniei naziste și agresiunea Japoniei
militariste în Extremul Orient sunt alte motive de neliniște pentru
Stalin și conducerea sovietică7. O altă chestiune care ar fi contribuit

4
Nu discutăm aici în ce măsură această percepție corespundea sau nu realității. Știm însă
cu siguranță că răscoalele violente împotriva regimului nu erau neapărat unicul indiciu
al rezistenței și că rezistența nu se încheie odată cu intrarea țăranilor în colhoz.
5
Terry Martin, Affirmative Action Empire, p. 321, 328. Vezi mai mult în Виктор
Дённингхаус, В тени «Большого Брата». Западные национальные меньшин-
ства в СССР
СССР, 1917-1938, Москва, РОССПЭН, 2011.
6
Robert Conquest, The Great Terror. Stalin’s ’’s Purges in the Thirties, London, New York,
Macmillan, 1968 (reeditată și adusă la zi în 1990 și 2007).
7
Oleg V. Khlevniuk, Master of the House. Stalin and his Inner Cirlce, New Haven &
London, Stanford, Yale University Press, 2009, p. 173-174.

79
la luarea unei decizii atât de cruciale de către Stalin este adoptarea
Constituției, zisă stalinistă, a făuritorilor socialismului, în 1936.
În ce măsură o Lege fundamentală, adoptată formal și care nu se
respecta, dată fiind natura unui stat cu un singur partid, a unei poliții
politice redutabile, a cenzurii și a numeroase mecanisme de con-
strângere și control social, ar fi putut să constituie unul din motivele
care l-au determinat pe Stalin să inițieze Marea Teroare? Chiar dacă
unele drepturi erau declarate formal, acest lucru a creat probleme
pentru regim. Grupuri anterior defavorizate, ffără drepturi politice,
lișențî, țărani deschiaburiți, supuși represiunilor, reveniți la locul de
baștină, dar și foști oameni ai Bisericii și membri ai confesiunilor ne-
oprotestante își cer drepturi egale cu ceilalți, fiind îmboldiți de noua
Constituție a statului sovietic. Nu mai puțin grav din perspectiva
conducerii sovietice este și faptul că cel de-al doilea recensământ so-
vietic, ale cărui rezultate preliminare sunt date publicității la începu-
tul anului 1937, înregistrează nu mai puțin de 59 la sută din populația
țării care se declară credincioasă. Printre respondenți se află nu doar
dușmani de clasă, ci și membri de partid, conducători de gospodării
colective. Mai mult, în unele regiuni, proporția persoanelor atașate
religiei se ridică la 80 la sută. Toate acestea contribuie la creșterea
complexului de țară asediată din interior și exterior deopotrivă. Răs-
punsul lui Stalin în fața acestor constatări de fapt este relansarea unor
represiuni în masă, care vor depăși prin cruzime și amploare toate
operațiunile anterioare și posterioare ale regimului sovietic8.
Formal, acestea se declanșează la sfârșitul lui iulie 1937, dar pre-
gătirile încep cu câteva luni mai devreme. În egală măsură, Marea
Teroare se încheie oficial pe 17 noiembrie 1938, dar, așa cum stipu-
lează decizia Biroului Politic al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice din
aceeași zi, „sarcina [organelor NKVD] constă în continuarea luptei
necruțătoare cu toți dușmanii URSS, prin organizarea acestei lupte
cu ajutorul unor metode mai perfecționate și mai de nădejde [subl.
mea, I.C., comparativ cu perioada anterioară]”9. Prin urmare, în
noiembrie 1938 nu s-a pus capăt represiunilor în masă, ci s-a decis

8
Владимир Хаустов, Леннарт Самуэльсон, Сталин, НКВД и репрессии 1936-1938
гг., Москва, РОССПЭН, 2010, p. 26-37, 68.
9
Исторический архив, 1992, № 1, p. 125.

80
reducerea amplorii terorii și perfecționarea metodelor aplicate față
de cei percepuți drept dușmani ai puterii sovietice.
Despre Marea Teroare în ansamblu s-a publicat foarte mult, tema
fiind una din cele mai cercetate cu privire la represiunile din Uniu-
nea Sovietică din timpul lui Stalin. Foarte puțin s-a publicat însă
despre Marea Teroare în RASS Moldovenească. În cele ce urmează
vom încerca să reconstituim acest episod după unele date publicate
recent de cercetători din Republica Moldova, din spațiul postsovietic
și occidental, dar și pe baza unor documente inedite din arhivele din
Chișinău, mai ales cele ale fostului KGB al RSSM (arhiva Serviciului
de Informații și Securitate al Republicii Moldova), ale Ministerului
de Interne de la Chișinău și ale fostului СС al PCM.

2. Declanșarea Marii Terori în RASSM,


iulie 1937: „operațiunea antichiaburească”
Declanșarea Marii Terori s-a produs printr-o serie de hotărâri
adoptate de Biroului Politic al CC al PC (b) al Uniunii Sovietice și
prin ordine emise de Nikolai Ejov, comisar al Comisariatului Po-
porului pentru Afacerile Interne al URSS. Se distinge mai întâi o
hotărâre a Biroului Politic de la Moscova din 2 iulie 1937, trimisă
tuturor prim-secretarilor regionali și republicani, în care se anunță
despre nevoia reluării pe scară largă a luptei împotriva elementelor
antisovietice. Unul din primele ordine ale lui Ejov care va avea un
impact profund asupra a sute de mii de oameni a fost ordinul 00447
din 30 iulie 1937, intitulat „Cu privire la operațiunea de represiu-
ne asupra foștilor chiaburi, criminali și alte elemente antisovietice”.
Conform acestui ordin, majoritatea secțiilor regionale și republicane
ale NKVD trebuiau să înceapă operațiunea pe 5 august, altele – pe
10 august (Asia Centrală) și pe 15 august (Siberia de Est și Extre-
mul Orient). În total, operațiunea prevedea – în formula inițială,
anunțată la sfârșitul lunii iulie 1937 – executarea sau condamnarea
la termene de detenție a cca 270 de mii de persoane10.

10
Марк Юнге, Геннадий Бордюгов, Рольф Биннер, Вертикаль Большого Террора.
История операции по приказу НКВД 00447,
00447 Москва, Новый Хронограф, 2008, p. 9.

81
În Ucraina, din care făcea parte și RASSM, operațiunea înce-
pe oficial pe 5 august (după unele surse, pe 4 august). Prin ordinul
00447 se instituie cote pentru fiecare regiune sau republică, ceea ce
nu este absolut nou în istoria represiunilor comise de puterea sovie-
tică până atunci. Ceea ce constituie un element oarecum de surpriză
este faptul că în comparație cu operațiunile din cadrul colectivizării
sau cele împotriva unor grupuri etnice din 1934-1936, operațiunile
din cadrul a ceea ce numim generic Marea Teroare (iulie 1937-no-
iembrie 1938) au avut loc ad-hoc și cuprindeau întregul teritoriu so-
vietic. Din totalul celor care urmau să fie arestați conform ordinu-
lui 00447, circa 1/3 erau incluși în prima categorie ca fiind cei mai
periculoși și care urmau a fi executați, iar restul – în cea de a doua
categorie, percepuți ca reeducabili și care urmau să fie condamnați
la un termen de detenție de la 8 la 10 ani de lagăr sau închisoare.
Cotele stabilite pentru Ucraina erau de 8 000 pentru prima categorie
și, respectiv, 20 800 pentru cea de a doua categorie, în total 28 800 de
persoane. Pentru RASSM era fixat un „plan” de 200 de persoane care
trebuiau executate, iar 500 – condamnate la 8-10 ani11. Autoritățile
centrale de la Moscova sugerează că cifrele indicate sunt aproxima-
tive și că pot fi majorate, dar numai cu acordul expres al Centrului
(de regulă, cu permisiunea lui Ejov12, a adjuncților săi, precum și a
lui Stalin și Molotov13). Ulterior aceste cote au fost majorate de câteva
ori. Cum s-a întâmplat acest lucru și cum a funcționat mecanismu-
lui represiunilor în perioada iulie 1937-noiembrie 1938? Cu câteva
săptămâni înainte de emiterea ordinului 00447, Ejov a discutat cu
șefii regionali și republicani ai NKVD invitați la Moscova pe 16 și 17
iunie 1937. Unii șefi locali ai NKVD au exprimat rezerve cu privire
la amploarea și necesitatea reluării terorii la o asemenea scară, drept
urmare Ejov a operat imediat arestarea unora pentru a-i intimida pe
ceilalți. Ulterior au fost arestați și condamnați numeroși prim-secre-
tari de regiuni, republici autonome și unionale, șefi de guverne din
republici care erau considerați sabotori sau trădători ai intereselor

11
История cталинского Гулага. Том 1: „Массовые репрессии в СССР”, p. 270-271.
12
История cталинского Гулага. Том 1: „Массовые репрессии в СССР”, p. 272.
13
David Shearer, Policing Stalin’s
’’s Socialism, p. 344.

82
partidului comunist14. Astfel, fiecare căuta să supraviețuiască, încer-
când să dea dovadă de o loialitate maximă în fața conducerii ierar-
hic superioare privind măsurile promovate de conducerea supremă
a statului sovietic. Prin urmare, s-a declanșat o competiție acerbă
pentru îndeplinirea cotelor inițiale, după care Centrul era destul de
„generos” și acorda altele suplimentare, oarecum similare cu cotele
suplimentare din cadrul campaniilor de colectare a cerealelor în pe-
rioada colectivizării forțate a agriculturii. În aceeași ordine de idei,
cotele inițiale trebuiau îndeplinite în termen de 4 luni, cât era pre-
văzută inițial desfășurarea operațiunii, dar avea să fie extinsă ulte-
rior pentru încă aproape un an. Au existat de aceea cote pentru anul
1937, majorate de câteva ori, iar din ianuarie-februarie 1938 s-au sta-
bilit alte cote pentru anul în curs, ceea ce semăna și mai mult cu rea-
lizarea unui plan economic pe ani, nu cu o operațiune precedentă de
eliminare a „dușmanului de clasă”, care avea stabilit un contingent
anume și era încheiată într-un termen restrâns.
În RASSM, cotele au fost majorate pentru prima dată în primele
două luni de la declanșarea operațiunii „antichiaburești” conform
ordinului 00447. În arhiva fostului KGB de la Kiev s-a păstrat un
document din 13 octombrie 1937, care menționează cota de 300 de
persoane pentru RASSM la prima categorie. Prin urmare, din 30 iu-
lie 1937 până la începutul lui octombrie același an, cota pentru pri-
ma categorie fusese ridicată cu 100 de persoane, adică a celor care
urmau a fi executați. În luna următoare, majorarea cotelor pentru
Ucraina în ansamblu și RASSM în particular vor fi mai simțitoare.
Potrivit unui document din 22 noiembrie 1937, autonomia moldo-
venească avea deja un „plan” de 800 de persoane pentru prima ca-
tegorie de arestați (o creștere cu 500 de persoane față de octombrie)
și 1400 la a doua categorie, ceea ce reprezenta în total o creștere cu
900 de persoane față de cifrele indicate în ordinul 00447 din 30 iulie
193715. În ceea ce privește „realizarea” cotelor stabilite pentru primul

14
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, Москва,
РОССПЭН, 2009, p. 121-122; Nicolas Werth, La terreur et le désarroi. Staline et son
système, Paris, Perrin, 2005, p. 273.
15
Через трупы врага на благо народа”
„Через народа”. «К
«Кулацкая операция» в Украинской
У ССР
гг 1937. П
1937-1941 гг.: Подготовка приказа № 00447,
00447 том 1, Москва, РОССПЭН, 2010,
p. 271, 218, 228.

83
an al Marii Terori, RASSM avea „restanțe” mari, probabil din cauza
reticenței inițiale a organelor locale ale NKVD de a instrumenta do-
sare. Un raport de la 7 septembrie 1937 stipulează că numai 22 la sută
din cei prevăzuți a fi arestați în RASSM din prima categorie fuseseră
reținuți, iar din a doua categorie – numai 3,8 %. Conducerea NKVD
de la Kiev a tras un semnal de alarmă și în următoarea lună autoritățile
din RASSM, de frica unor represalii, au accelerat ritmul îndeplinirii
cotelor distribuite. Drept urmare, la 13 octombrie 1937, se raporta că
aproape 2/3 din cotele privind prima categorie fuseseră îndeplinite
(fiind executate 197 din cota de 300), iar la categoria a doua fuseseră
arestate și condamnate la termene între 8 și 10 ani 322 de persoane
din cota de 500. Chiar dacă nu erau încă realizate cotele stabilite, tot
acum se cere o majorare de 200 de persoane pentru prima categorie și
alta de 500 pentru cea de-a doua. La sfsfârșitul lunii octombrie 1937, nu-
mărul celor executați (categoria 1) se ridică la 277 de persoane, dintre
care 172 erau considerate chiaburi, 54 – elemente criminale și 51 – alte
elemente antisovietice. În același timp, numărul celor condamnați la
8-10 ani de detenție în lagăr sau închisoare (categoria 2) era de 575 de
persoane. La 26 noiembrie 1937 se raporta că din prima categorie fu-
seseră executate deja 560 de persoane din cota de 800, iar din a doua –
condamnate 726 din cota de 1400. Zece zile mai târziu, pe 4 decem-
brie 1937, numărul execuțiilor constituia 746 de persoane, dintre care
marea majoritate – 738 – erau așa-numiții chiaburi și se pronunțase
sentința de detenție pentru alți 939 de cetățeni, dintre care 390 fiind
chiaburi (categoria 2)16. „Planul”, ajuns între timp la 2300 de persoane
executate și condamnate la gulag (plus 100 de persoane raportate la
cotele din 22.11.1937), era declarat îndeplinit sută la sută pe data de
3 ianuarie 1938. La aceeași dată, victimele represiunii politice prove-
neau în majoritatea lor din mediul rural – 2043 de persoane (89 %) și
alte 257 de persoane (11 %) – din mediul urban17.
Deși ordinul 00447 din 30 iulie 1937 prevedea încheierea
„operațiunii antichiaburești” – după cum s-a menționat anterior –
pentru sfârșitului lunii decembrie 1937, conducerea de la Moscova a

16
«Через трупы врага на благо народа», том 1, p. 303, 312, 232.
17
«Через трупы врага на благо народа», том 1, p. 318, 320; том 2, p. 124.

84
prelungit operațiunea și pentru anul 1938, mai întâi doar de câteva luni,
iar ulterior – până în noiembrie. Întrucât cotele distribuite anterior fu-
seseră deja „epuizate”, pentru noul an sunt stabilite altele. Pe 31 ianuarie
1938 acestea alcătuiau, pentru RASSM, 200 de persoane pentru prima
categorie, care urmau a fi executate până la 15 martie (pentru a doua
categorie nu există informații la data respectivă). Două săptămâni mai
târziu, conducerea RASSM cere majorarea simțitoare a cotelor pentru
ambele categorii, mai ales pentru prima categorie – la 1100 de persoa-
ne. Pentru a doua categorie se solicita sancțiunea de a aresta și a con-
damna la lagăr sau închisoare 300 de persoane. Ca urmare, conducerea
de la Moscova a satisf
satisfăcut cererea autorităților de la Tiraspol, acordând
cote peste prevederile planului, de 1800 de persoane per total, dar cu
redistribuirea acestora pe categorii în felul următor: 800 – pentru cate-
goria 1 (execuții) și 1000 – pentru categoria 2 (condamnări la detenție
pe 8-10 ani). De data aceasta arestările au fost operate mult mai rapid
decât în toamna anului precedent. Deja la 1 martie 1938, deci numai
la două săptămâni de la formularea solicitării, erau executate sau erau
deja condamnate la moarte 666 de persoane (83 % din „cote”), în timp
ce în cazul celei de a doua categorii de victime se pronunțase verdictul
pentru 889 de persoane (89 % din cotele distribuite). În același timp,
din RASSM și din alte regiuni de frontieră ale Ucrainei s-au operat
și deportări, în total 17 500 de membri ai familiilor ai căror capi fu-
seseră recent executați sau condamnați la lagăr sau închisoare. Pute-
rea sovietică considera că aceștia pot deveni dușmani ai poporului și
vor încerca să se răzbune, mai ales în contextul unui eventual război.
Republicii Autonome Moldovenești îi revenea cota de deportare de
3500 de persoane, în timp ce regiunii Jitomir – 8000, regiunii Odesa –
6000 și regiunii Vinnița – 2000 de persoane. Deportarea membrilor
familiilor celor supuși represiunilor era o urmare a ordinului NKVD
nr. 00846 din 15 august 193718.
În ceea ce privește componența socială a celor condamnați, infor-
mațiile sunt lapidare. De exemplu, din cei 233 executați între 21 febru-
arie și 19 martie 1938, 140 erau foști chiaburi, 17 – „sectanți” (adică, de
regulă, neoprotestanți), 15 – oameni ai bisericii, 15 – foști „petliuriști”

18
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 116.

85
(susținători ai lui Petliura, lider politic și militar ucrainean, 1919-1920),
15 – foști „bandiți politici” (adică participanți la revolte antisovietice),
5 – foști „polițiști, jandarmi sau monarhiști”, 4 – foști albgardiști, 2 –
membri ai unor organizații contrarevoluționare și un „terorist”. Vic-
timele execuțiilor în RASSM proveneau din diferite straturi sociale,
inclusiv – deși mai puține – din rândurile proletarilor și din nomen-
clatură, majoritatea lor fiind locuitori ai satelor. Astfel, din cele 233 de
persoane împușcate în februarie-martie 1938, 217 erau din mediul ru-
ral și numai 16 – din cel urban. Țăranii care nu erau membri ai colho-
zurilor alcătuiau 33 de persoane, majoritatea fiind țărani colhoznici –
113, dar și membri ai sovhozurilor și stațiilor de mașini și tractoare
(10 persoane). Alte 32 de persoane erau din domeniul transporturilor,
28 erau șomeri, 6 – din comerț și cooperație, 6 – cadre sovietice, 4 –
muncitori din industrie și un învățător19. Prin urmare, autoritățile so-
vietice considerau că dușmanul de clasă se infiltrase în toate domeniile
și, prin urmare, teroarea de stat trebuia să cuprindă inclusiv categorii
sociale precum colhoznici, în ciuda discursului oficial că ei reprezen-
tau noua societate sovietică.
Pentru coordonarea pe teren a acțiunilor de represiune, au fost
instituite așa-numitele grupe interraionale operative ale NKVD. În
Ucraina, fiecare regiune avea de la 5 la 7 grupe operative, care răs-
pundeau de anumite teritorii. În RASSM existau două grupe operative,
una cu sediul la Balta, iar alta – la Tiraspol20. Sentințele pentru majori-
tatea victimelor represiunilor din cadrul „operațiunii antichiaburești”
au fost pronunțate de către Troicile speciale ale NKVD, în componența
cărora intrau comisarul Comisariatului Poporului pentru Afaceri-
le Interne al RASSM, prim-secretarul Comitetului Regional Mol-
dovenesc al PC (b) din Ucraina și procurorul RASSM. De exemplu,
în ședința din 2 noiembrie 1937, Troika de la Tiraspol a examinat 19
dosare, toate cele 19 persoane vizate fiind condamnate la execuție.
Unul dintre aceștia era Filip Gâlcă, român moldovean, din satul Plopi,
raionul Codâma, născut în 1876, care fusese condamnat anterior, în
1931, la 3 ani de închisoare pentru neîndeplinirea planului de livrări
de cereale la stat și revenise în 1936 în satul său natal. I se incriminea-

19
«Через трупы врага на благо народа», том 2, p. 123, 118, 85, 121, 128.
20
Великий Терор в Україні, Частина I, p. 58.

86
ză faptul că făcea agitație antisovietică și amenința activul din sat cu
răzbunarea din partea trupelor germane și poloneze, care, credea el
sau așa spunea denunțul împotriva sa, vor elibera în curând Ucraina
de puterea bolșevicilor. Un alt condamnat la moarte prin împușcare
în aceeași zi era Terentie Varanița, născut în 1869, locuitor al orașului
Ananiev (naționalitatea nu e indicată), fost ofițer în armata țaristă și
în armata Hatmanului Ucrainei în 1918-1919, deportat în 1923 ca fost
ofițer țarist. În 1934 era arestat de NKVD întrucât ar fi făcut agitație
antisovietică, obișnuind să povesteascăă bancuri contrarevoluționare,
def imătoare la adresa Armatei Roșii și a lui Voroșilov personal21.
defă
În cadrul altei ședințe, din 26 noiembrie 1937, cele 39 de persoane
cărora li s-au examinat dosarele au fost și ele condamnate la pedeap-
sa capitală prin împușcare. Printre ele se aflau Gheorghe Munteanu,
născut în 1867, originar din satul Lunga, locuitor al orașului Dubăsari.
Acesta fusese deportat în calitate de chiabur în anii colectivizării, după
care a revenit în sat și făcea agitație antisovietică, amenința activul din
sat și îndemna țăranii să emigreze în România, peste Nistru, în Basara-
bia. Un alt inculpat era Ignat Melentiev, născut în satul Garmaț, raionul
Dubăsari, considerat fost chiabur
chiabur, participant la congresul menșevicilor
din Odesa din 1919, învinuit de agitație contrarevoluționară, atribuin-
du-i-se faptul că ar fi îndemnat colhoznicii să nu iasă la lucru și că pro-
ferase amenințări la adresa președintelui sovietului sătesc22.
Troika Specială examina ca pe bandă rulantă dosarele „inculpaților”.
Pe 15 aprilie 1938, de exemplu, au fost examinate 102 dosare și s-a decis
executarea tuturor celor 102 persoane. Unul dintre acești „inculpați”
este Petru Drăgan, moldovean, născut în 1898 în satul Handrabura,
raionul Ananiev, colhoznic, din țărani deschiaburiți, fost voluntar în
armata lui Petliura, participând în 1920 la o răscoală contra puterii so-
vietice. O altă victimă a genocidului de clasă era Grigori Kozak, ucrai-
nean, născut în 1871 în satul Pasițeli, raionul Balta, colhoznic, dar cu
un trecut care nu inspira încredere puterii sovietice, întrucât era eti-
chetat ca fost „bandit politic” (политбандит)23.

21
AMAIRM–MVD, Fond 17, inv. 1, d. 18, f. 3.
22
AMAIRM–MVD, Fond 17, inv. 1, d. 25, f. 10.
23
ASISRM–KGB, dosar 416580-416681, f. 15, 6.

87
În total, conform operațiunii antichiaburești declanșate oficial
prin ordinul 00447 al Comisariatului Poporului pentru Afacerile
Interne al URSS din 30 iulie 1937, în RASSM au fost condamnate,
în anii 1937-1938, nu mai puțin de 7157 de persoane, dintre care
4339 (60,6 %) – executate, iar 2818 (39,4 %)– condamnate la dife-
rite termene de detenție, de regulă de 8-10 ani. Dintre acestea, 2100
au fost executate în 1937 (categoria 1), iar condamnate la lagăr sau
închisoare – 1408 persoane (categoria 2). În 1938, la rândul lor, au
fost împușcate 2239 de persoane (categoria 1) și trimise în detenție –
1410 persoane (categoria 2)24.

3. „Operațiunea română” în RASSM


A doua componentă importantă a Marii Terori ține de așa-numitele
„operațiuni naționale”. Dintre acestea, se disting 10 – poloneză (cei mai
mulți, 111 mii), germană, letonă, lituaniană, finlandeză, grecească, ro-
mână, turcă, japoneză, iraniană, implicând arestarea și condamnarea a
sute de mii de persoane. Printre acestea a fost și „operațiunea română”,
lansată oficial pe 17 august 1937. Numai la zece zile de la lansarea sa ofi-
cială – dar știm că pregătirile erau în toi de mai multe luni – se raporta
că din cei arestați pe această linie (nu se specifica faptul câți erau în
total), 35 recunoscuseră deja că fă
f cuseră spionaj în favoarea României.
Printre arestați erau Ivan Krivorukov, născut în Chișinău, ucrainean,
fost director al Trustului ucrainean pomiviticol, dar și fost membru al
Sfatului Țării în 1917-1918, votând la 27 martie 1918 împotriva Unirii
Basarabiei cu România, care a emigrat ulterior în URSS; Pavel Chior,
născut în Basarabia, în județul Ismail, fost secretar al organizației
comsomoliste din RASSM, fost secretar de partid în raionul Râbnița
și fost comisar al Educației din RASSM; Dumitru Prestescu, născut
în 1899 în satul Delacău, județul Bender, director al Institutului Peda-
gogic din Tiraspol. Toți aceștia ar fi mărturisit că fuseseră racolați de
Siguranța românească și, după ordinele acesteia, ar fi creat o organizație

24
Великий Терор в Україні. «Куркульска операція» 1937-1938 рр., упорядники Сер-
гій Кокін, Марк Юнге, Киів, Видавничий дім «Киево-Могиляньска академiя»,
2010, Частина II, p. 315.

88
„naționalistă”, condusă de Starîi, „agent al Siguranței române din 1918,
fost președinte al Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM”. Din
același raport al locțiitorului comisarului Comisariatului Poporului
pentru Afecerele Interne al RSS Ucrainene V. A. Balițki (ulterior exe-
cutat și acesta, la 27.10.1937) către șeful său de la Moscova, Nikolai Ejov,
se menționa că între timp fuseseră lichidate grupuri de spioni în ser-
viciul României într-o serie de raioane din RASSM, precum Tiraspol,
Camenca, Râbnița, dar și în Moghiliov-Podolski și Odesa. Balițki con-
firma, de asemenea, că se acționa conform instrucțiunilor trimise an-
terior de Ejov în ceea ce privește categoriile de persoane care cădeau
sub incidența „operațiunii române”: transfugi, emigranți politici, foști
colaboratori ai departamentului de spionaj, agenți ai departamentului
de relații externe și chiaburi care au fugit la un moment dat în România
și reveniseră în ultimii ani în Uniunea Sovietică. Totodată, se accen-
tuează că ținta
inta desf
desfășurării „operațiunii române” era teritoriul RASSM,
precum și două regiuni adiacente, Moghiliov-Podolski și Odesa25.
În comparație cu „operațiunea antichiaburească” lansată conform
ordinului 00447 din 30 iulie 1937, teroarea aplicată pe linia națională
nu determina cote de arestare, executare și condamnare la detenție, ci
stabilea doar în linii generale categoriile de persoane vizate în aceas-
tă operațiune26. Prin urmare, amploarea represiunilor era stabilită de
organele locale ale NKVD, inclusiv în RASSM. Cu toate acestea, orga-
nele centrale – de la Kiev și Moscova – încurajau extinderea represiu-
nilor, iar numărul celor arestați și executați era luat ca un criteriu de
bază al gradului de fermitate al colaboratorilor NKVD în lupta contra
dușmanilor puterii sovietice, ceea ce era, la rândul său, proporțional
cu șansele lor de a nu fi învinuiți că protejează „dușmanii poporu-
lui”, adică cu șansele supraviețuirii lor înșiși. După mărturiile lui
Z. B. Zinko, anchetator al Secției a 3-a a NKVD-ului din RASSM, care

25
Великий Терор в Україні, Ч. I, C. 123. O parte importantă a elitei RASSM era în-
vinuită de spionaj în favoarea României și se pretează analizei în acest compartiment
dedicat „operațiunii române”. Cu toate acestea, preferăm să includem mai multe date
despre membrii nomenclaturii din RASSM care au fost supuși represiunilor în anii
1937-1938 în compartimentul următor, care se referă la teroarea împotriva elitelor, o
a treia componentă importantă a Marii Terori.
26
История cталинского Гулага. Том 1: „Массовые репрессии в СССР”, p. 74.

89
a început anchetarea „naționaliștilor” în iunie 1937, după indicațiile
primite de la Centru, era suficient ca o persoană sau alta să fie origi-
nară din străinătate ca să existe temei pentru a fi arestată27. În același
timp, dosarele din categoria „operațiunii române”, precum și ale altor
operațiuni naționale trebuiau să fie examinate în formă de „albume”,
pentru comoditatea celor de la Moscova, a Dvoicii28.
Totodată, acuzațiile aduse celor arestați (prin urmare, atât celor
executați, cât și celor condamnați la detenție) în cadrul a ceea ce s-a
numit generic „operațiunea română” erau foarte diferite. De exemplu,
din totalul de 3374 de persoane reținute de poliția politică și miliție
în RASSM în perioada 1 ianuarie – 1 august 1938, 1010 erau învinui-
te de a fi elemente contrarevoluționare române, implicate în acțiuni
de spionaj în favoarea României; 614 persoane ar fi fost „naționaliști
ucraineni” sau membri ai unor organizații insurgente ucrainene; 374
erau învinuiți de spionaj în favoarea Germaniei; la 198 de persoane
li se incrimina sionismul, la 170 – că ar fi „contrarevoluționari și spi-
oni” în serviciul Poloniei, 160 s-ar fi ffăcut vinovați de „agitație anti-
sovietică”, 140 – că erau foști eseri, 32 – ex-menșevici, 31 – troțkiști și
elemente de dreapta. Totodată, cei condamnați în cadrul „operațiunii
române” proveneau din diferite grupuri etnice. Din cele 3374 de vic-
time ale „operațiunii române”, moldoveni locali, adică etnici români
din stânga Nistrului, erau 975, dintre care majoritatea erau locuitori
ai RASSM (776), dar și ai regiunilor Odesa (95 de persoane), Vinnița
(37 de persoane) ș.a. Iar români – se are în vedere foști cetățeni ai
României – erau 334 de persoane, acestea locuind în majoritatea lor
în afara RASSM: 96 – în regiunea Kameneț-Podolski, 46 – în Ode-
sa și numai 20 în autonomia moldovenească. În total, etnicii români
provenind dintr-o parte și alta a Nistrului alcătuiau majoritatea (1309
persoane), ceea ce „justifica” denumirea operațiunii ca „română”.
Totodată, criteriul etnic nu era unul de bază, ceea ce „conta” era în
favoarea cărei țări se întreprindeau acțiunile de spionaj, după presu-
punerile autorităților sovietice. Al doilea grup etnic important din

27
Олег Галущенко, „Евреи в составе руководящих кадров Молдавской АССР в
период сталинских репрессий”, în Сборник научных трудов Института Иу-
даики, Выпуск II, 2011, p. 56.
28
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 208.

90
cadrul „operațiunii române” îl constituiau ucrainenii (1194 de per-
soane), urmați de ruși (444 de persoane), evrei (330 de persoane), ger-
mani (318 persoane), bulgari (109), cehi (14), bieloruși (8), letoni (7),
armeni (4), greci (3) ș.a. Ca și în cazul „operațiunii antichiaburești”,
deși „operațiunea română” a fost lansată oficial pe 17 august 1937,
prin încadrarea la „spionaj român” unii fuseseră condamnați și ante-
rior. Astfel, perioada august 1937-noiembrie 1938 nu este decât apo-
geul terorii, întrucât numai între 1 octombrie 1936 și începerea ofi-
cială a operațiunii – 17 august 1937 – fuseseră condamnate cel puțin
1456 de persoane.
În total, în Ucraina, pentru spionaj în favoarea unor state străine
au fost arestate și condamnate 25 132 de persoane. Dintre aceste con-
damnări, cele mai multe erau pentru spionaj în favoarea Germaniei
(9100 de persoane), după care urmau condamnările pentru spionaj
în serviciul României (4830 de persoane între 1 octombrie și 1 iulie
1938). Un alt specific al condamnărilor din cadrul „operațiunii ro-
mâne” din RASSM, raportat la practicile din cadrul altor operațiuni
de represiune în masă din timpul Marii Terori, era faptul că majo-
ritatea acestora au fost pronunțate de organe ale NKVD-ului de la
Moscova, însă nu de către Consfătuirea Specială a NKVD al URSS,
ci de către Comisia specială a NKVD al URSS și a Procuraturii Ge-
nerale a URSS, din care făceau parte Nikolai Ejov, comisar al Comi-
sariatului Poporului pentru Afacerile Interne al URSS, și Procuro-
rul General al URSS, Andrei Vîșinski, altă instanță extrajudiciară,
numită informal și Dvoika (aceasta funcționa și la nivel local, fiind
alcătuită din reprezentantul NKVD și al Procuraturii).
O altă parte importantă a condamnărilor din cadrul „operațiunii
române” erau efectuate de Troika specială a Comisariatului Poporu-
lui pentru Afacerile Interne al RSSM. Prima ședință a acestui organ
extrajudiciar de la Tiraspol a avut loc la 10 august 1937, fiind prezida-
tă de Mark Pavlovici Rogol, vicecomisar la NKVD-ului din RSSM, la
care au fost condamnate la execuție 26 de persoane, alte 10 persoane –
la 10 ani, și 3 – respectiv la 8 ani de lagăr de corecție prin muncă 29. În

29
Gheorghe Negru, Mihai Tașcă, „Represiunile politice din RASSM în anii 1937-1938
(„operațiunea culăcească” și „operațiunea română”)”, în Musteață, Cașu, eds., Fă
F ră
termen, p. 432.

91
alte ședințe, numărul condamnaților era mai mare. De exemplu, la
ședința Troicii speciale din 17 decembrie 1937 au fost condamnate la
moarte 80 de persoane. Alte 11 persoane au fost împușcate la 22 de-
cembrie, iar între 26 decembrie 1937 și 28 ianuarie 1938 – încă 53 de
persoane. Printre acestea era și un grup de basarabeni, precum Afa-
nasie Aguță și Grigore Aguță din Chișinău; Dimitrie Gherasimenco
și Gheorghe Tocalov din Tighina; Simion Dinciuc, Petru Cortinschi
și Vasile Tipa (localitățile nu sunt indicate), precum și doi regățeni –
Jana Niculescu, născută în Iași, și Pavel Tulcenco (localitatea de
naștere nu este menționată)30.
În total, în perioada 1 octombrie 1936 – 1 iulie 1938, pentru spionaj
în favoarea României au fost arestate în cadrul „operațiunii române”
6188 de persoane din RSS Ucraineană, dintre care 1501 erau români
(adică cetățeni sau foști cetățeni ai României, inclusiv basarabeni)31.
În același timp, numărul etnicilor români de pe întreg teritoriul URSS
supuși represiunilor se ridică la 8292 de persoane, dintre care 5439 con-
damnate la executare, iar 2863 primind diferite termene de detenție32,
de regulă între 8 și 10 ani. Faptul că numărul etnicilor români supuși
represiunilor în 1936-1938 era mai mare decât al celor căzuți victi-
me în cadrul „operațiunii române” are următoarea explicației: aceștia
erau incluși în alte liste, ale altor operațiuni „naționale”, așa cum în
cadrul „operațiunii române” erau incluși ucraineni, ruși, evrei etc.
Din punct de vedere social, cei condamnați în cadrul „operațiunii
române” proveneau din diferite grupuri sociale și profesionale. De
regulă, erau funcționari din varii domenii, organe de partid sau so-
vietice de rang republican, regional sau raional, dar și lucrători din
cultură, educație, economie etc. Alții – mai puțini – proveneau din
rândurile oamenilor simpli, fie țărani individuali, fie, mai ales, col-
hoznici. Așa a fost cazul lui Iosif Ojog, român moldovean, din țărani
săraci, colhoznic, studii – 3 clase, fără de partid, ffără antecedente

30
Ion Varta, Tatiana Varta, „Marea Teroare din URSS și RASS Moldovenească (1937-
1938)”, în Musteață, Cașu, eds., Fă
F ră termen, p. 415, 417.
31
«Через трупы врага на благо народа». «К «Кулацкая операция» в Украинской
У ССР
1937-1941 гг.
гг , том 2, p. 149-151.
32
Большой террор”
„Большой террор”: 1937-1938. Краткая хроника, Составители Н.Г. Охотин, А.Б.
Рогинский, „Индекс”, № 26, p. 12. Apud Gheorghe Negru, Mihai Tașcă, „Represiunile
politice din RASSM în anii 1937-1938”, în Musteață, Cașu, eds., Fă
F ră termen, p. 442.

92
penale, nu participase la acțiuni împotriva puterii sovietice și nici
nu ffăcuse agitație antisovietică, născut la 9 noiembrie 1901, origi-
nar din Corjova, județul Orhei (astăzi în raionul Criuleni), locuitor
al satului Pererâta, raionul Dubăsari, arestat la 24 august 1937. Era
căsătorit, soția sa, Ana Ojog, născută în 1909, avea un fiu de 11 luni,
pe nume Anatol. Lui Iosif Ojog i s-a incriminat faptul că fusese raco-
lat de serviciile speciale românești pentru a face spionaj pe teritoriul
URSS și că era membru al unei organizații contrarevoluționare, care
avea drept scop răsturnarea puterii sovietice33. Fiind interogat de mai
multe ori în septembrie și octombrie 1937, nu și-a recunoscut vina,
deși foarte probabil că a fost torturat. La baza învinuirii stătea fap-
tul că în perioada 1930-1933 era angajat al Direcției de Informații a
Armatei Roșii (Разведуправление РККА), ajutând la trecerea unor
agenți sovietici în Basarabia. Printre cei pe care îi ajuta la trecerea
Nistrului era și fratele său Fiodor Ojog, considerat de NKVD al
RASSM conducător al unei rețele de spioni, care ar fi colaborat cu
Grigori Starîi, fostul președinte al Consiliului Comisarilor Poporului
în anii 1932-1937. Capul de acuzare înaintat lui Iosif Ojog era acela
că ar fi fost racolat de către serviciile de spionaj române în timpul
trecerii sale în Basarabia. La baza învinuirilor respective s-au aflat
mărturiile unor consăteni (pe care nu-i menționăm din consideren-
te lesne de înțeles). Dosarul său a fost trimis spre examinare Comi-
siei Speciale a NKVD al URSS și a Procuraturii Generale a URSS,
formată din Ejov și Vîșinski (Dvoika), care l-a condamnat la moarte
prin împușcare pe 17 noiembrie 1937, execuția având loc 9 zile mai
târziu, pe 26 noiembrie. În sentință se menționează explicit că aces-
ta era condamnat conform instrucțiunilor de reprimare din cadrul
„operațiunii române”34. Ulterior, printr-o anchetă inițiată de KGB al
RSSM în anii 1956-1958, s-a constatat că Iosif Ojog a fost condam-
nat pe nedrept, întrucât nu existau probe în dosarul său, sentința
fiind bazată pe interogarea martorilor asupra cărora s-a aplicat tor-
tura (specificare expresă în documentul de arhivă). Concomitent
cu Iosif Ojog, și ceilalți membri ai presupusei rețele de spionaj –

33
ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 745-746, 752-753.
34
ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 771-773, 782-783.

93
Fiodor Ojog (fratele său), L. Ceklov, I. Reuleț, F. Poalelungi, F. Șoika,
F. Cârlig, T. Creangă – au fost achitați.i. Achitarea s-a ffăcut și în baza
unui demers adresat organelor de securitate ale Republicii Populare Ro-
mâne, care a infirmat faptul că persoanele respective fuseseră racolate
de serviciile speciale ale României în perioada interbelică35. Condam-
narea lui Iosif Ojog este cu atât mai nedreaptă, cu cât interogatoriile
efectuate de KGB al RSSM în anii 1956-1958 cu locuitorii satului Pere-
râta au arătat că acesta era un colhoznic exemplar, intrase în gospodăria
colectivă din localitate – cu denumirea „Pentru eliberarea Basarabiei”
(За освобождение Бессарабии) – imediat ce s-a declanșat colectiviza-
rea și chiar a susținut acest proces36. Cu alte cuvinte, fusese un cetățean
loial al statului sovietic, dar acest lucru nu l-a salvat de condamnarea la
moarte pentru „trădare de patrie”.
Un caz similar este cel al lui Vladimir Șeremet, român moldovean,
din țărani mijlocași, colhoznic, născut în 1913 în Camenca, arestat în
aceeași zi ca și Iosif Ojog, 24 august 1937. De data aceasta, arestarea
este operată de un alt organ de represiune – serviciul de urmărire pe-
nală al Detașamentului 2 de Grăniceri din Râbnița, care până în data
de 5 octombrie 1937 arestase 316 persoane. O altă structură a trupelor
de grăniceri din RASSM, Detașamentul 25 Moldovenesc, arestase pe
aceeași dată, la rândul său, 308 persoane, dintre care majoritatea pentru
„spionaj românesc”37. Lui Vladimir Șeremet i se incrimina faptul că i-a
ajutat pe frați săi Isac și Simion, precum și pe rudele sale Petru Coval și
Leontie Șevțov să treacă hotarul ilegal în România și apoi să revină pe
teritoriul sovietic. Aceștia, la rândul lor, erau învinuiți de a fi racolați
de către serviciile de spionaj române. Vladimir Șeremet nu și-a recu-
noscut vina după câteva interogatorii, drept urmare, dosarul său este
trimis spre examinare ConsfConsfătuirii Speciale a NKVD al URSS (alt or-
gan extrajudiciar, a nu se confunda cu Comisia Specială a NKVD și a
Procuraturii Generale a URSS, Dvoika). Pe data de 21 octombrie 1937,
Consf tuirea Specială a NKVD de la Moscova, în lipsa inculpatului, îl
Consfă
condamnă la 10 ani de lagăr de corecție prin muncă. În 1958, organele
KGB din RSS Moldovenească au declarat că Vladimir Șeremet a fi fost

35
ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 774, 779-781.
36
ASISRM–KGB, dosar 05747, f. 801-810.
37
Великий Терор в Україні, Ч. I, p. 409.

94
„supus represiunilor în mod nejustificat”38. Va fi reabilitat însă abia în
mai 1989 de către Procurorul RSSM, Nikolai Demidenko39.
Pe lângă „operațiunea română”, asupra RASSM s-au extins și acțiunile
represive ale altor „operațiuni naționale”, mai ales ale celor „germane”
și „poloneze”. În primele două luni de la declanșarea oficială a Marii
Terori, la 5 octombrie 1937, în RASSM erau arestate 168 de persoane în
cadrul „operațiunii poloneze” și 132 ca parte a „operațiunii germane””40.
Cercetări ulterioare vor stabili mai exact numărul celor supuși represiu-
nilor politice din cadrul „operațiunilor naționale” și componența socia-
lă a acestui contingent de victime ale Marii Terori în RASSM.

4. Epurarea de cadre în RASSM în timpul


Marii Terori, 1937-1938
A treia componentă importantă a Marii Terori din perioada iulie
1937-noiembrie 1938 a fost represiunea în masă împotriva elitelor de
partid și sovietice, inclusiv din rândurile NKVD-ului41, atât înainte,
în timpul, cât și după încheierea operațiunilor în masă.
După condamnarea a zeci de mii de funcționari de rang mediu și
inferior în timpul primului cincinal, nu numai în mediul rural, dar și al
sabotorilor din industrie42, au urmat epură
epur ri în masă (de regulă, nonvio-
lente) în rândurile partidului, inițiate la scara întregii Uniuni Sovietice
în aprilie 1933. Drept urmare, până la 1 decembrie 1935 erau excluși din
partid 177 de mii de membri și membri supleanți (9,1 % din total), din-
tre care 15 218 (8,7%) fuseseră arestați. Această curățare a membrilor

38
ASISRM–KGB, dosar fără număr de inventar, intitulat Lista cetățenilor sovietici
supuși represiunilor în mod nejustificat în lipsă de probe de către organele NKVD din
RASSM în anii 1937-1938 și reabilitați în anii 1956-1958, f. 7.
39
ASISRM–KGB, dosar 015170, f. 1-2, 26-32.
40
Великий Терор в Україні, Ч. I, p. 409. Cazuri individuale de polonezi și germani
condamnați în cadrul acestor operații în RASSM a se vedea în Ion Varta, Tatiana
Varta, Igor Șarov, eds., Asasinările în masă în RASSM în timpul Marii Terori, 1937-
1938, Chișinău, ARC-Cartdidact, 2010, vol. I, 828 p.
41
Ejov, de altfel, va mărturisi la interogatoriu, după arestarea sa în martie 1939, că a ni-
micit 14 mii de cekiști și regretă că nu a putut curăța sistemul până la capăt. Никита
Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 208.
42
Йорг Баберовски, Красный террор. История сталинизма, Москва, РОССПЭН,
2007, p. 170.

95
de partid de „elemente străine” (чуждые элементы) a fost coordona-
tă de către Nikolai Ejov, omul de încredere al lui Stalin încă din această
perioadă, numit ulterior, în septembrie 1936, comisar al NKVD, care
va conduce instituția în timpul Marii Terori. Acesta va mai iniția o altă
verificare a membrilor de partid la începutul anului 1935, având drept
țintă, de această dată, foștii emigranți politici43, majoritatea lor prove-
nind din Europa Occidentală, Centrală și de Est, inclusiv din România.
Multă vreme s-a considerat că membrii de partid au constituit
majoritatea victimelor Marii Terori, ceea ce însă nu s-a adeverit. „Ra-
portul secret” al lui Hrușciov de la Congresul al 20-lea al PCUS din
25 februarie 1956 punea accentul anume pe acestea, precum și pe cele
din armată, trecând cu vederea alte categorii de victime. Cu toate că
nu constituiau majoritatea, numărul membrilor de partid arestați și
condamnați rămâne impresionant. Pe lângă lideri bolșevici din garda
leninistă, precum Lev Kamenev și Grigori Zinoviev, Nikolai Buharin,
Alexei Rîkov ș.a., au fost executați și conducători de rang mijlociu și in-
ferior. Printre victime sunt 5 staliniști convinși, membri ai Biroului Po-
litic al CC al PC ( b) al Uniunii Sovietice: Pavel Postîșev, Ian Rudzutak,
Robert Eihe, Stanislav Kossior și Anatoli Ciubar. Au fost executați 98
din cei 139 de membri ai CC al PC ( b) al Uniunii Sovietice, 1 108 din
cei 1996 de delegați la Congresul al 17-lea al partidului din 1934. În
Leningrad, unde a fost asasinat Kirov în decembrie 1934 și se considera
că organizația locală reprezintă pepiniera opoziției zinovieviste, au fost
arestați peste 90 la sută din toți membrii de partid. În Ucraina, numai
în 1938, când Hrușciov devine prim-secretar al CC al PC (b), au fost
arestați peste 106 mii de membri de partid, dintre care o parte impor-
tantă au fost executați. Din cei 200 de membri ai CC-ului ucrainean,
numai 3 vor supraviețui44.
Epurările din armată au fost la fel de ample, fiind arestați pes-
te 35 de mii de ofițeri. Au fost executați și comandanți ai Armatei
Roșii, după cum urmează: 3 din 5 mareșali (Mihail Tuhacevski,

43
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 52-53.
44
Nicolas Werth, „The Great Terror (1936-1938)”, în Stepane Courtois, Nicolas Werth
et al., eds., The Black Book of Communism. Crimes, Terror, Repression, Cambridge,
Mass., London, Harvard University Press, 1999, p. 192,

96
Aleksandr Egorov și Vasili Blücher), 13 din 15 generali de armată, 8
din 9 amirali, 50 din 57 de generali de corp de armată, 154 din 186
de generali de divizie, toți cei 16 comisari de armată și 25 din 28 de
comisari de corp de armată45. Printre ofițerii de rang înalt se afla
și basarabeanul de origine evreiască Iona Iakir, născut la Chișinău
în 1896. Acesta participase la războiul civil din Rusia, și înainte de
a cădea victimă a Marii Terori deținea funcții importante, precum
cea de comandant al Districtului Militar Kiev (17 mai 1935 – 10 mai
1937) și al Districtului Militar Leningrad (10-28 mai 1937). A fost
arestat la 28 mai 1937, condamnat și executat la 11 iunie același an46.
Biserica ortodoxă, islamul și confesiunile neoprotestante au fost
persecutate cu o asprime reînnoită. Din cca 20 de mii de biserici și
moschei câte existau în 1936, numai aproape o mie mai funcționau
la începutul anului 1941, în care oficiau mai puțin de 3 mii de clerici
de toate confesiunile față de 24 de mii în 1936 (exceptând teritoriile
nou-anexate după Pactul Molotov-Ribbentrop)47.
Nu au fost cruțați nici muncitorii străini, dar și lideri ai Interna-
ționalei Comuniste, proveniți din diferite state europene48, inclusiv
din România. Victimă a Marii Terori a fost și soțul Anei Pauker, Mar-
cel Pauker, arestat la Moscova de către NKVD la 21 martie 1937 și exe-
cutat la 16 august 1938. Copiii soților Pauker – Vladimir și Tania –
au reușit să supraviețuiască în mod miraculos într-un orfelinat de
lângă Moscova, probabil datorită prestigiului Anei Pauker, care se
afla atunci în închisoare în România49. Au avut de suferit și numeroși
ingineri și oameni de cultură și știință, învinuiți pe nedrept de sim-

45
Nicolas Werth, „The Great Terror (1936-1938)”, în The Black Book of Communism, p. 198.
46
Iakir a fost reabilitat în 1957. Au fost supuse represiunilor foarte multe rude ale sale, ma-
joritatea fiind executate. A supraviețuit fiul său, Piotr Ionovici Iakir, care a devenit un di-
sident cunoscut în perioada brejnevistă, fiind condamnat la gulag. A se vedea mai mult
despre Iakir în Н. М. Якупов, Трагедия полководцев, Москва, Мысль, 1992, p. 133-161.
47
Nicolas Werth, „The Great Terror (1936-1938)”, în The Black Book of Communism, p. 200.
48
М. М. Пантелеев, „Репрессии в Коминтерне, 1937-1938”, în Отечественная
история, 6, 1996, p. 161-168; William Chase, Enemies within the Gates? The Comin-
tern and the Stalinist Repressions, 1934-1939, New Haven & London, Yale University
Press, 2001; Barry McLoughlin and Kevin McDermott, eds., Stalin’s ’’s Terror. High Poli-
tics and Mass repression in the Soviet Union, New York, Palgrave Macmillan, 2003.
49
Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru etermitate. O istorie politică a comunismului
românesc, Iași, Polirom, 2005, p. 301.

97
patii protroțkiste ș.a., printre care erau renumitul fizician Abram
Fiodorovici Ioffe, celebrul inginer aerospațial sovietic A.N. Tupolev,
viitorul conducător al proiectului cosmic sovietic Serghei Pavlo-
vici Koroliov etc.50.
În total, în anii Marii Terori, 1937-1938, au fost supuși represiuni-
lor nu mai puțin de 116 885 de membri și membri supleanți ai PC(b)
al Uniunii Sovietice51. Dintre aceștia, 38 848 de persoane, adică 33 %,
au fost executate. În arhiva fostului CC al PCUS de la Moscova se
păstrează 11 volume cu listele comuniștilor executați și încarcerați,
pe care se păstrează semnăturile lui Stalin, Molotov, Kaganovici și
ale altor membri ai Biroului Politic al PC(b) al Uniunii Sovietice52.
Teroarea împotriva elitelor de partid din RASSM a avut anumite
caracteristici față de alte republici sau regiuni ale Uniunii Sovietice.
Deșii s-a desf
desfășurat în paralel cu alte tipuri de represiuni, teroarea îm-
potriva elitelor din RASS Moldovenească nu poate fi înțeleasă în afara
contextului „operațiunii române”, întrucât o parte importantă a elitei
politice și culturale din RASSM va fi învinuită de promovarea unei
politici de românizare a RASSM și,i, prin urmare, s-ar fi ffăcut vinovată
de spionaj în favoarea României sau prin politica sa ar fi creat premi-
se pentru „separarea RASSM de URSS”. În acest caz, ca și în repre-
siunile din cadrul „operațiunii antichiaburești” și al „operațiunilor
naționale”, pregătirile represiunilor împotriva elitelor au început
mult mai devreme și au avut precedente în anii anteriori. Ceea ce
deosebește însă teroarea împotriva cadrelor din anii 1937-1938 de cele
operate înainte și după acești ani a fost amploarea arestărilor și, mai
ales, numărul mare de execuții într-o perioadă relativ scurtă, de 15
luni. Represiunea în masă împotriva elitelor comuniste, prin expulza-
re din partid sau condamnări la detenție, s-a produs începând cu anul

50
Anne Applebaum, Gulagul. O istorie, București, Humanitas, 2011 (ediția originală în
engleză apărută în 2003), p. 144. A se vedea mai mult în Лубянка. Советская эли-
та на Голгофе, 1937-1938, составитель В.Н. Хаустов, Москва, Международный
Фонд Демократия, 2011.
51
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 121-
122.
52
Реабилитация. Политические процессы 30-50-х годах, составители И.В. Кури-
лов, Н.Н. Михайлов, В.П. Наумов, Москва, Политиздат, 1991, p. 13.

98
1929, când este lansat primul plan cincinal cu corolarele sale princi-
pale – industrializarea accelerată și colectivizarea totală și forțată a
agriculturii. Cadrele de partid și sovietice care s-au opus mai mult sau
mai puțin deschis acestor măsuri ale conducerii de la Moscova au avut
de suferit. Din cauza neîndeplinirii planului de colectare a cerealelor
în RASSM pe anul 1930, în februarie 1931 a fost demis S.V. Dimitriu,
președintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM53. Așa
cum s-a întâmplat cu mulți funcționari, și el a fost condamnat mult
mai târziu, în cazul de față peste 6 ani, în timpul Marii Terori, pe
5 septembrie 193754. În schimb, de regulă, funcționarii de rang mai
mic erau condamnați imediat55.
În ceea ce privește epurările din organizația moldovenească regio-
nală din cadrul PC (b) din Ucraina, la 23 februarie 1935, adică anti-
cipând cu aproape 2 ani lansarea Marii Terori, erau excluși din par-
tid 642 de membri de partid și membri supleanți, ceea ce constituia o
proporție mai mare decât cea unională: 14, 1 % din totalul comuniștilor
din RASSM. Dintre aceștia, 14 la sută erau muncitori, 22,2 % – țărani,
funcționari – 16,1 % ș.a. O mare parte a celor epurați din partid aveau
funcții de conducere: de nivel republican – 19 persoane, în organe de
conducere sovietice de rang raional – 40 de persoane, lucrători de par-
tid – 22 de persoane, președinți de colhozuri – 27 de persoane, angajați
ai cooperației de consum – 16 persoane. În rândurile celor excluși erau
și oameni simpli: 91 de colhoznici, 7 mecanici, 2 combineri etc. Prin-
tre cei excluși din partid, 35 de persoane erau originare din Basarabia,
acestea fiind învinuite de spionaj în favoarea României. Din cei excluși
din partid, 60 de persoane au fost judecate și condamnate penal, iar
alte 120 de persoane au fost deportate în afara RASS Moldovenești56.
Încă în decembrie 1936, Stalin dispune alcătuirea listelor cu „duș-
mani ai poporului”, fiind vorba mai întâi de membri sau foști mem-
bri ai PC(b), percepuți ca troțkiști, zinovieviști sau alte elemente de

53
Кирилл Стратиевский, Голод 1932-1933 гг. в Молдавской АССР
АССР, p. 29.
54
Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 556.
55
Cоветская
оветская деревня глазами ВЧК ВЧК-ОГПУ-
ОГПУ НКВД,
НКВД том 3, книга 2, p. 275; Голодомор
1932-1933 рокiв в Украiнi, p. 406, 463.
56
Восстанавливая правду истории, под редакции В. Д. Исаак и др., Кишинев, Кар-
тя Молдовеняскэ, 1989, p. 100; Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 437-441, 448.

99
dreapta. La Plenara CC al PC (b) al Uniunii Sovietici ce s-a desfășurat
în perioada 23 februarie – 5 martie 1937, Stalin a menționat numărul
aproximativ al „dușmanilor poporului” din această categorie – 30
de mii, dintre care fuseseră arestate la momentul respectiv 18 mii
de persoane. Imediat după plenară au început arestările, în perioada
mai-iulie fiind arestați și executați comandanți renumiți din Armata
Roșie. În martie 1937 a fost arestat Nikolai Buharin, executat un an
mai târziu. În acest context au loc și arestări în rândurile elitei poli-
tice din RASSM, care a primit, probabil, o cotă de arestări și execuții
pornind de la numărul total indicat de Stalin. Printre primii lideri ai
RASSM care cad victime ale epurărilor din administrație este Ghen-
nadi Ilcikes, adjunctul lui Starîi în guvernul de la Tiraspol, arestat la
12 ianuarie 1937, învinuit de troțkism și executat la 17 iulie același an.
Următorul conducător al RASSM asupra căruia plana suspiciunea de
simpatizare cu „dușmanul de clasă” și „lipsă de vigilență ideologică”
este Evstafi Voronovici, președinte al Comitetului Executiv Central
din RASSM. Atacul frontal asupra lui Voronovici s-a produs la 5 mai
1937 la adunarea organizației orășenești de partid Tiraspol, la care a
fost criticat aspru de mai mulți vorbitori, ceea ce arăta că era vorba de
un aranjament anterior. Printre cei care l-au atacat cel mai vehement
a fost M.A. Baluh, director al Editurii de Stat din RASSM, originar
din Transilvania, care va fi arestat și el ulterior pentru „publicarea
unor manuale dăunătoare”. Imediat după aceasta, Kovtunov, secre-
tar al Colegiului Comisiei pentru controlul de partid al CC al PC(b)
al Uniunii Sovietice pentru RASSM, a cerut permisiunea șefului său
de la Moscova, M. F. Șkireatov, pentru a începe procesul împotriva
lui Voronovici (concediat din funcție și exclus din partid pe 8 iulie,
arestat pe 6 septembrie și executat pe 13 octombrie 1937)57. Drept ur-
mare, între 5 și 11 mai 1937 au avut loc câteva interogatorii conduse

57
Elena Negru, Politica etnoculturală în RASS Moldovenească (1924-1940), Chișinău,
Prut Internațional, 2003, p. 116-117; Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 537.
A se vedea și dosarul deschis de NKVD pe numele soției sale, Marfa Mihailov-
na Voronovici. După ce a fost arestată la o săptămână de la executarea lui Evstafi
Voronovici, la 21 octombrie 1937, aceasta este interogată ca soție a unui „dușman
al poporului”, dar a fost pusă în libertate la 13 februarie 1938, constatându-se că
ordinul nr. 00486 din 15 august 1937 nu se aplica în cazul ei. Arhiva Națională a
Republicii Moldova (în continuare, ANRM), Fond R-3401, inv. 1, d. 366, f. 25.

100
de Kovtunov, în prezența lui V. I. Șamis, secretar cu agitația și pro-
paganda al Comitetului Regional Moldovenesc al PC(b) din Ucrai-
na, și Mark Pavlovici Rogol, vicecomisar al NKVD-ului din RSSM
(primul va fi condamnat ulterior la moarte, iar al doilea – la 5 ani de
gulag). În următoarele zile, atacurile împotriva conducerii de vârf a
RASSM iau amploare în cadrul luărilor de cuvânt de la Conferința a
X-a a Comitetului Regional Moldovenesc al PC (b) din Ucraina, care
a avut loc între 12 și 17 mai 1937. În cadrul acesteia, prim-secretarul
demisionar al organizației regionale moldovenești, Zinovi Siderski,
a raportat că în cadrul unei verificări repetate a membrilor de par-
tid din RASSM au fost identificate 635 de persoane care nu meri-
tau din anumite motive să rămână în rândurile partidului. Printre
acestea se aflau și „dușmani”, care au fost împărțiți în mai multe
categorii: 115 erau etichetați drept „elemente de clasă străine”, 107 –
„decăzuți moral”, 16 – „troțkiști-zinovieviști”, 8 – „naționaliști”, 44 –
„carieriști” ș.a. Unele organizații de partid raionale, precum cea
din Valea Hoțului, au expulzat din componența lor cca 30 % din
membrii acestora58. Siderski anticipează în raportul său ordinul ve-
nit de la Moscova privind începutul epurărilor în cadrul conducerii
RASSM, ffăcându-și în același timp autocritică pentru situația carac-
terizată drept insuportabilă și periculoasă. El amintește audienței că
„tovărășii noștri au uitat că Uniunea Sovietică este înconjurată de
țări capitaliste, și noi, bolșevicii din Moldova, pe care partidul ne-a
însărcinat cu obligația de a păzi cu vigilență hotarele Uniunii So-
vietice, cu atât mai mult nu trebuie să uităm de faptul că ne aflăm
în încercuirea capitalismului. Anume de aceea că noi o vedem și o
simțim zi de zi, noi vedem cum din această încercuire ne sunt trimiși
spioni, cercetași, diversioniști”. Cuvântarea lui Siderski este simpto-
matică pentru perioada Marii Terori: sunt criticate și învinuite de a
fi „dușmani ai poporului” persoane care au susținut puncte de ve-
dere diferite cu privire la autonomia moldovenească și relația „lim-
bii moldovenești” cu limba română. Pe de-o parte, sunt criticați cei
care nu au promovat suficient românizarea în RASS Moldovenească
după 1932, când s-a adoptat alfabetul latin. Pe de altă parte, nici cei
care au contribuit la acest proces nu au fost cruțați, întrucât ar fi

58
AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 3610, f. 53-54.

101
promovat astfel desprinderea moldovenilor de „patria sovietică”. De
acest lucru sunt învinuiți, de exemplu, prezentatori de limbă română
de la radiodifuziunea din RASSM, majoritatea lor fiind originari din
Basarabia. Aceștia aveau o dicție deosebită, erau ascultați de moldo-
veni, ceea ce era considerat un fapt pozitiv, însă mai grav era că din
cauza aceasta populația românofonă nu mai asculta emisiuni de la
Kiev și Moscova59! Două luni mai târziu, printr-o hotărâre a Birou-
lui Comitetului Regional Moldovenesc din 24 iunie 1937, se preci-
zează o altă vină a conducerii Comitetului pentru Radiodifuziune
din RASSM:
„La Comitetul pentru Radiodifuziune din Moldova au avut loc nume-
roase ieșiri antisovietice dușmănoase, legate de transmiterea hotărârii
Tribunalului în procesul intentat bandei centrului contrarevoluționar-
troțkist și în procesul intentat spionilor Tuhacevski, Iakir ș.a., care
s-au exprimat prin transmiterea unei muzici funebre după prezenta-
rea hotărârii Tribunalului”, ceea ce constituia o încălcare a indicațiilor
venite de la Comitetul pentru Radiodifuziune din Ucraina, care preve-
deau în mod expres faptul că „în zilele când aveau loc procese și după
pronunțarea sentinței să fie transmisă doar muzică distractivă”60.
Specific perioadei Marii Terorii este faptul că de câteva ori în de-
curs de un an și jumătate se schimbă componența elitei regionale,
membrii acesteia fiind epurați de îndată ce au demascat acțiunile sau
inacțiunile predecesorilor lor în lupta cu „dușmanii poporului”. De
exemplu, elita conducătoare din RASSM care a inițiat epurarea ca-
drelor la nivel înalt în mai 1937 a fost epurată aproape integral până
în septembrie același an. Din cei 9 membri ai Biroului Moldovenesc
Regional al PC(b) din Ucraina aleși la conferința a X-a a organizației
din mai 1937, 7 au fost declarați „dușmani ai poporului”, unul a plecat
din republică, și numai unul a evitat să fie supus represiunilor61.
Altă victimă a Marii Terori din RASSM, menționată deja anterior,
este Grigori Starîi (pe numele său adevărat Borisov). Arestarea acestuia
a anticipat teroarea care se va abate ulterior asupra a sute de conducători

59
AOSPRM, F. 49, inv. 1, d. 3610, f. 55-56, 82-83.
60
Elena Negru, Politica etnoculturală în RASS Moldovenească, p. 117-118.
61
Н. Ф. Мовиляну, „Следовать правде истории”, în В. Д. Исак (ред.), Восстанав-
ливая правду истории, Кишинев, Картя Молдовеняскэ, 1989, p. 12.

102
de rang înalt din RASSM, atât din guvern, structurile de partid, cât și din
varii instituții culturale și educaționale. Starîi s-a născut la 27 noiembrie
1880 în Basarabia, în satul Bozieni, actualmente raionul Hâncești, fiind
rus după naționalitate. Devenise membru al Partidului Social-Democrat
al Muncitorilor din Rusia încă în 1900, participant la revoluția rusă din
1905 (unul din liderii acesteia în orașul Gorlovka, regiunea Donețk).
Fost menșevic, devine membru al partidului bolșevic în 1918, participă
la mișcarea revoluționară din Basarabia, fiind unul dintre liderii rebe-
liunii de la Tighina (Bender) din 27-28 mai 1919, fapt pentru care a fost
condamnat de către autoritățile române, în contumacie, la moarte. După
1919 emigrează în URSS, devenind membru al statului-major al diviziei
lui Iona Iakir, un alt basarabean, evreu, născut la Chișinău în 1896. Starîi
își face studiile la Universitatea Comunistă „Iakov Sverdlov” din Mosco-
va (1922-1923). Este unul dintre fondatorii RASSM, creată la 12 octom-
brie 1924. Este redactor-șef al ziarului „Plugarul roșu”, apoi președinte
al Comitetului Executiv Central din RASSM (1925-1926) și președinte al
Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM (1926-1928, 1932-1937).
A fost arestat pe 22 iunie 1937 la Tiraspol, la solicitarea comisarului
NKVD-ului din Ucraina, I. M. Leplevski, care îi cere permisiunea for-
mală în acest sens procurorului RASSM, Kolodii. Pe 25 iunie 1937, Starîi
a fost dus la Kiev. După 10 zile de interogatorii și tortură, acesta i-a scris
pe 5 iulie lui Leplevski următorul mesaj:
În decursul celor 10 zile de anchetă, am refuzat să-mi recunosc vina
privind activitatea mea revoluționară. Acum am hotărât să depun măr-
turii amănunțite privind activitatea mea și implicarea altor persoane.
Din anul 1918 sunt agent al Siguranței române, la indicațiile ei m-am
infiltrat în partidul comunist și, profitând de carnetul de partid, mi-am
desf urat activitatea revoluționară și de spionaj în favoarea României.
desfăș
În continuare, Starîi mărturisea, după ce a fost supus unei violențe
psihice și fizice, că a mințit partidul, pe cei mai buni tovarăși și prieteni,
precum și propria sa familie, fapt explicabil ca urmare a unor idei „mon-
struoase infiltrate” în gândirea sa în perioada când a fost menșevic. Nu
cerea milă, din contra, solicita să i se aplice pedeapsa cea mai aspră62.

62
Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 531-532; a se vedea și articolul lui Nicolae Mo-
vileanu din Tribuna, nr. 11, 1988, p. 31-34.

103
Fiind sub amenințare și probabil promițându-i-se că îi vor fi cruțate
soția, Ekaterina Almazova, și fiica, Inesa, de 12 ani (care au
supraviețuit, după 10 ani de gulag), Starîi a semnat și a mărturisit tot
ceea ce i se incrimina. A dat și zeci de nume de persoane care s-ar fi
aflat în cadrul organizației „contrarevoluționare” pe care ar fi condu-
s-o. Printre acestea erau practic toți cei cu care lucrase într-un mo-
ment sau altul în diferite funcții pe care le-a îndeplinit în RASSM: foști
comisari ai autonomiei moldovenești, oameni de cultură, jurnaliști
etc., marea lor majoritatea fiind originari din Basarabia sau din alte
provincii din România, dar și transnistreni, de diferite naționalități –
români, evrei, ruși, ucraineni, bulgari etc. – care s-ar fi ffăcut vinovați
de spionaj în favoarea României și promovarea intereselor românești
pe teritoriul URSS. Starîi va fi condamnat la 8 octombrie 1937 de
către Comisia Specială a NKVD-ului din URSS și a Procuraturii Ge-
nerale a URSS (Dvoika), fiind executat trei zile mai târziu. Condam-
narea lui Starîi s-a operat pe baza „mărturiilor” proprii, ceea ce chiar
instanțele sovietice mai târziu au considerat a fi o decizie ilegală63.
În aceeași zi au fost executate o serie de persoane considerate a fi
lideri ai presupusei organizații contrarevoluționare antisovietice de
spionaj în favoarea României, precum Pavel Chior, Nicolae Golub,
fost secretar doi al Comitetului Regional Moldovenesc al PC(b) din
Ucraina, român basarabean, originar din Valea Mare, astăzi în raio-
nul Ungheni, M.G. Gruman, fost redactor-șef al ziarului „Moldova
socialistă”, evreu basarabean, originar din Leova, Iosif Badeev (pe nu-
mele său adevărat Suslik), până la arestare – rector al Școlii Agricole
Comuniste din Mariopol, evreu originar din Orhei, Aleksandr Stroev,
fost președinte al Guvernului RASSM și comisar al poporului pentru
Justiție al RASSM, rus, originar din Chișinău, Mihail Bogopolski,
ucrainean basarabean, originar din orașul Ismail, fost comisar al po-
porului pentru Învățământ al RASSM și fost colaborator științific al
Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice, ș.a.64.

63
Starîi a fost reabilitat la 17 septembrie 1955 de către Colegiul militar al Curții Supre-
me de Justiție a URSS. A se vedea Н. Ф. Мовиляну, „Политический смерч”, în В. Д.
Исак, (ред.), Восстанавливая правду истории, p. 55.
64
Despre dosarul lui Grigori Starîi, păstrat actualmente la Arhiva Națională a Repu-
blicii Moldova, a se vedea Elena Negru, Gheorghe Negru, „Represiuni politice din
RASSM, 1937-1938”, în In Honorem Ion Șișcanu. Studii de istorie a românilor, nilor, Cahul,
nilor

104
Din cei 11 prim-secretari ai Comitetului Regional Moldovenesc în-
tre 1924 și 1938, 6 au fost supuși represiunilor în timpul Marii Terori,
dintre care 4 erau evrei: Iosif Badeev (Suslik) (1924-1928, născut la Or-
hei), Haim Bogopolski (1928-1930, născut la Chișinău), Zinovi Siderski
(august 1935-aprilie 1937) și Vladimir Todres (Selektor) (aprilie-au-
gust 1937); ceilalți doi erau ucraineni – I.S. Placinda (octombrie 1931 –
iulie 1932) și I.N. Sirko (iulie 1932-iunie 1933). Marea majoritate a
acestora veniseră în RASSM fiind trimiși de CC al PC(b) din Ucraina
și reveniseră după aceasta la dispoziția conducerii ucrainene65.
Au devenit victime ale terorii staliniste și cei mai aprigi promotori
ai acesteia din rândurile NKVD-ului de la Tiraspol. Printre aceștia
sunt Lazar Rivlin, vicecomisar al NKVD-ului din RASSM și comisar
interimar în perioada august-septembrie 1937, octombrie-decembrie
1937 și martie-mai 1938, exclus din NKVD la 7 octombrie 1938 și
condamnat pe 28 decembrie 1938 la 8 ani de lagăr de corecție prin
muncă pe baza articolului 206, punct 17 al Codului penal al RSS
Ucrainene; Ivan Șiroki (Maiski), comisar al NKVD-ului din RSSM
între 20 mai și 27 septembrie 1938, zi în care a fost arestat pentru
provocări în timpul anchetării, stoarcerea unor mărturii false, după
versiunea oficială, sinucigându-se în celulă înainte de executare. Îm-
preună cu Șiroki au fost judecați și condamnați la moarte un grup
de lucrători de răspundere din cadrul NKVD-ului din RASSM: Gri-
gori Iufa, Ivan Volkov, Pavel Cicikalo, Isaac Șpiț și Stepan Kuzmenko
(a se vedea mai jos mai multe detalii despre acest caz). Alții vor fi
destituiți din funcții sau arestați după ce vor îndeplini alte funcții în
diferite regiuni ale Ucrainei: Nikolai (Vasilievici) Liutîi-Șestakovski,
comisar al NKVD-ului din RASSM între 29 decembrie 1937 și 22
martie 1938, destituit abia la 2 martie 1951, în 1949 îl vom regăsi ca

2011, p. 231-238; a se vedea și Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 533-581. Majoritatea


acestora fuseseră activiști comuniști în Basarabia românească, fiind arestați de nume-
roase ori de către serviciile speciale românești, după care fie că au evadat din detenție,
fie au fost expulzați în URSS. A se vedea Ludmila Rotari, Mișcarea subversivă din Basa-
rabia în anii 1918-1924, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 132, 162, passim.
65
Ion Moiseev, „Aspecte ale vieții politice și culturale din RASS Moldovenească”, în
Cugetul, nr. 5-6, 1992, p. 66-70; Кирилл В. Стратиевский, „Партийная элита в
Молдавской АССР (1924-1940)”, Ежегодный исторический альманах Придне-
стровья, 2003, nr. 7, p. 108.

105
unul dintre responsabilii de la MAI al URSS pentru deportarea din
RSSM; Aleksandr Sokratovici Tomin, vicecomisar al NKVD-ului
din RASSM în anii 1938-1939, exclus din partid de către Comite-
tul Regional Moldovenesc pe 14 noiembrie 1939 pentru încălcarea
legalității revoluționare, condamnat ulterior, în ianuarie 1941, la 6 ani
de lagăr de corecție prin muncă, eliberat la 13 august 1942 printr-un
decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, dar ffără a i se retra-
ge învinuirile din dosarul de condamnare; Mark Borisovici Kornev
(alias Kapelius), șef (până a se numi comisariat) al Direcției NKVD
din RASSM din 13 februarie 1937 până în 20 iulie 1937, arestat, apoi
executat, pe 2 martie 1939, nereabilitat. La rândul său, Abram Vla-
dimirovici Sapir, predecesorul lui Kornev în perioada 21 decembrie
1936 – 13 februarie 1937, a fost condamnat pe 21 septembrie 1943 de
către
tre Consf
Consfătuirea Specială a NKVD-ului din URSS, achitat în 1944
și reabilitat în 1989 conform decretului din 16 ianuarie același an;
Mark Pavlovici Rogol, adjunctul lui Sapir și Kornev, între ianuarie și
august 1937, arestat pe 5 aprilie 1938 și condamnat pe 29 octombrie
1938 la 5 ani de lagăr de muncă; Z. B. Zinko, anchetator al Secției a
3-a a NKVD-ului din RASSM din iunie 193766 etc.
Pentru aceste procese este specific faptul că ele sfidează limitele
înțelegerii și, așa cum a menționat renumitul istoric american Shei-
la Fitzpatrick, cu referire la Marea Teroare în ansamblu, oricât am
încerca să formulăm explicații raționale a ceea ce s-a întâmplat, nici-
odată nu vom avea răspunsuri
spunsuri satisf
satisfăcătoare67. Lui Grigori Starîi (Bo-
risov), de exemplu, i se imputa în 1937 faptul că s-a pronunțat, în 1924,
împotriva organizării autonomiei moldovenești, iar lui Pavel Chior
– tocmai faptul că a susținut această inițiativă. În privința probleme-
lor lingvistice, lui Chior i se reproșa faptul că după 1924 a sprijinit
ideea creării unei „limbi moldovenești” separate de cea română, mai
ales, spune el, în contextul de după eșecul răscoalei de la Tatarbunar,
când țăranii moldoveni transnistreni ar fi avut un resentiment special

66
Н.В. Петров, К.В. Скорин, Кто руководил НКВДНКВД, 1934-1941, Москва, Мемориал,
1999. Am consultat versiunea electronică, care nu specifică paginile:www.memo.ru
(ultima accesare – 1 septembrie 2013).
67
Sheila Fitzpatrick, Everyday Stalinism. Ordinary Life in Extraordinary Times: Soviet
Russia in the 1930s, New York & Oxford, Oxford University Press, 1999, p. 192.

106
față de România și tot ce e românesc. În același timp, lui Starîi i se
imputa contrariul, anume faptul că mai ales după 1926 (de fapt, încă
din 1924) s-a situat pe poziția încurajării procesului de românizare68.
Acest lucru se întâmpla în ciuda faptului că linia de moldovenizare sau
de românizare în RASSM era adoptată de conducerea de la Moscova,
opinia liderilor locali contând mai puțin69. Cu alte cuvinte, i se cău-
ta nod în papură elitei de atunci a RASSM, invocându-se argumente
contradictorii, lipsite de orice logică. Dacă exista vreo logică în aceste
acuzații, aceasta era voința conducerii de la Moscova și de la Kiev de a
schimba radical componența conducerii locale, în primul rând a celei
politice și culturale. Definirea dușmanului avea criterii atât de vagi,
încât practic fiecare era pasibil să cadă victimă a Marii Terori, atât cei
care au exprimat în trecut poziții troțkiste (Chior, de exemplu, era
unul dintre aceștia, la mijlocul anilor ’20), menșevice (Starîi), cât și
cei care au rămas loiali poziției staliniste. Victimele puteau fi români
basarabeni, dar și ruși și ucraineni sau evrei basarabeni, precum și
moldoveni sau ruși, ucraineni și evrei din Ucraina. După cum se ob-
servă și în aceste cazuri, ceea ce era comun pentru acesta victime este
faptul că majoritatea lor erau originare din Basarabia, oricare alte cri-
terii, precum originea etnică, afilierea sau nu în trecut unor „devieri”
ideologice, precum țroțkismul și altele, fiind secundare.
După câte cunoaștem la momentul actual al cercetării, fiecărei
victime din cadrul elitei i s-a întocmit un dosar care conține une-
ori zeci sau chiar sute de pagini. Același lucru e valabil și pentru
condamnații din rândurile cetățenilor simpli, din cadrul „operațiunii
antichiaburești”, deși la un moment dat se părea că pentru condam-
narea lor era suficientă o scurtă biografie, care să indice originea so-
cială și anumite antecedente ce ar fi probat ostilitatea potențială sau

68
Alexei Memei, Teroarea comunistă, p. 484, 531-535, 554-555; Elena Negru, Politica
etnoculturală în RASS Moldovenească, p. 129, 154-155.
69
A se vedea mai mult despre acest subiect în Charles King, Moldovenii. Politica cul-
turală între România și Rusia, Chișinău, ARC, 2002, p. 62-87; Elena Negru, Politica
etnoculturală în RASS Moldovenească, p. 41-70; Argentina Gribincea, Mihai Gribin-
cea, Ion Șișcanu, eds., Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească. Culegere de
documente și materiale, Chișinău, Civitas, 2004; Gheorghe Cojocaru, ed., Cominter-
nul și originile moldovenismului. Studiu și documente, Chișinău, Civitas, 2009.

107
virtuală a inculpatului față de puterea sovietică. Cu toate acestea, te-
roarea împotriva membrilor nomenclaturii trebuia să urmeze – mai
mult decât în cazul oamenilor de rând – un ritual consacrat, care să
presupună interogarea martorilor și a inculpaților înșiși, un simula-
cru de proces. Pe de o parte, teoretic aceștia aveau posibilitatea să evite
condamnarea, întrucât procesul dura, de regulă, luni de zile până se
pronunța sentința (prin comparație cu cei „examinați” în cadrul ordi-
nului 00447, când inculpații puteau spera doar la comutarea pedepsei
capitale cu detenția). În realitate, majoritatea absolută a celor arestați
în scopul epurării cadrelor – în URSS în ansamblu și în RASSM în
particular – nu aveau mai multe șanse de a supraviețui decât cei vizați
de ordinul 00447, odată ce fuseseră arestați de organele NKVD. Pen-
tru NKVD era și o chestiune de „onoare” să nu permită celor care au
căzut în mâinile lor să iasă nepedepsiți. Puțini au avut norocul să fie
achitați într-un timp relativ scurt, pe motiv că fuseseră reținuți ne-
justificat70.

5. Condamnarea torționarilor și
probe ale folosirii torturii
Marea Teroare a fost încheiată oficial prin decizia Biroului Politic
al CC al PC (b) al Uniunii Sovietice din 17 noiembrie 1938. Conform
acestei hotărâri, s-a stipulat că existaseră numeroase „încălcări ale
legalității”, în fapt legile fuseseră suspendate prin înființarea Troi-
cilor, organe extrajudiciare par excellence, însoțite de ordinul emis
cilor
de Andrei Vîșinski, procurorul general al Uniunii Sovietice, de a se
simplifica procedura de arestare și condamnare. Se declara reveni-
rea la legalitate și, ca un corolar al acesteia, s-a luat decizia de a stabili
cazurile în care s-au operat excese (перегибы). Ceea ce avea drept
scop reabilitarea unor victime și condamnarea unor vinovați de
aplicarea torturii. Era vorba de o justiție selectivă, menită să restabi-
lească autoritatea partidului și personal a lui Stalin. O altă explicație
a declanșării represiunilor împotriva torționarilor era faptul că ei

70
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 11.

108
știau prea multe și, din perspectiva conducerii supreme de la Mosco-
va, era dezirabilă eliminarea acestora. Așa s-a întâmplat cu cei care
au manifestat exces de zel în identificarea „dușmanilor poporului”,
precum Grigori Gorbaci, omul lui Stalin trimis în câteva regiuni ale
Rusiei unde teroarea nu decurgea în ritmurile dorite de Moscova.
După ce și-au îndeplinit misiunea în repetate rânduri, persoane ca
Gorbaci au fost eliminate71. Modelul a fost urmat în RASS Moldove-
nească, unde au fost condamnați – așa cum s-a menționat mai sus
– conducători de rang înalt din cadrul NKVD-ului. Printre persoa-
nele învinuite de excese în timpul Marii Terori din RASSM vor fi-
gura într-un dosar colectiv cinci lucrători de rang înalt din cadrul
NKVD-ului de la Tiraspol: Grigori Iufa, 29 de ani, Ivan Volkov, de
31 de ani, Pavel Cicikalo, de numai 20 de ani, Isaac Șpiț, de 30 de
ani, și Stepan Kuzmenko, de 33 de ani. Aceștia vor fi condamnați
la pedeapsa capitală de către Colegiul militar al Curții Supreme de
Justiție a URSS pe 31 decembrie 1938. Sentința la rândul său va fi
adusă la îndeplinire de către șeful ad-interim al Departamentului
Special al NKVD-ului din Ucraina, sublocotenent pentru securita-
tea statului Berejnoi, șeful închisorii interne [внутренняя тюрьма]
din cadrul Direcției pentru Securitatea Statului a NKVD-ului din
RSS Ucraineană, locotenent pentru securitatea statului Nagornîi,
procurorul militar ad-interim al trupelor de grăniceri și al Distric-
tului Militar Kiev, Morozov, și președintele ad-interim al trupelor de
grăniceri și al Districtului Militar Kiev, Vasiutinski72.
Este de remarcat că intentarea procesului lui Pavel Cicikalo a fost
inițiată de directorul școlii din satul Blijnii Hutor din raionul Tiras-
pol, Timofei Sadaliuk, în vârstă de 25 de ani, originar din orașul Voz-
nesensk, regiunea Odesa. Acesta din urmă fusese arestat de către Ci-
cikalo pe 10 iulie 1938 și învinuit de apartenență la o „organizație de
tineret fascistă”.. Primul său interogatoriu va avea loc abia la sf
sfârșitul
lunii septembrie 1938, fiind bătut pentru a-și recunoaște apartenența
la organizația menționată. Acesta a refuzat însă, chiar dacă a fost su-
pus torturii. Pe 5 octombrie 1938 el a fost cercetat de un alt anchetator,

71
David Shearer, Policing Stalin’s
’’s Socialism, p. 347-348.
72
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 3, f. 89-90.

109
Rosenfeld, care a dispus eliberarea acestuia de sub arest și retragerea
învinuirilor. Un element interesant al acestei istorii este faptul că Sa-
daliuk primise pe 5 mai 1938, la numai două luni de la arestare, un
automobil GAZ-A de la Consiliul Comisarilor Poporului din Ucrai-
na, la cerere personală, însoțită de caracteristici laudative privind
calitățile sale de cel mai bun organizator și educator din școală. Ci-
cikalo însă l-ar fi învinuit pe Sadaliuk – așa cum menționează acesta
din urmă în cadrul anchetei de după eliberare – că ar fi primit mașina
personal de la Hrușciov, prim-secretarul CC al PC (b) din Ucraina, și
Demian Korotcenko, președintele Consiliului Comisarilor Poporu-
lui din Ucraina, pentru a racola noi membri în „organizația de tineret
fascistă”. După eliberarea din arest pe 10 octombrie 1938, Sadaliuk
îi trimite o scrisoare lui Hrușciov personal în care îl pune la curent
cu învinuirile formulate de Cicikalo și alegațiile împotriva liderului
organizației de partid ucrainene. Drept urmare, intentarea procesu-
lui lui Cicikalo, care se încheie cu condamnarea acestuia la moarte la
sf rșitul lui decembrie 1938, a fost, probabil, și rezultatul implicării
sfâ
lui Hrușciov, care s-a simțit mai mult decât ofensat de aceste alegații.
În cadrul interogatoriului însă, Cicikalo va nega categoric că ar fi ce-
rut mărturii despre implicarea lui Hrușciov și Korotcenko, afirmând
că nu a fost înțeles corect de Sadaliuk73.
Nu mai puțin lipsite de importanță în înțelegerea resorturilor in-
time care i-au ghidat pe torționarii Marii Terori și a mecanismelor
care au declanșat execuțiile în masă fără precedent sunt mărturisi-
rile unor actori, precum însuși Cicikalo. La interogatoriul inițiat în
decembrie 1938, el invocă o serie de circumstanțe atenuante care pot
fi circumscrise unei strategii disperate de a supraviețui procesului.
Ceea ce se desprinde în primul rând din mărturisirile sale se referă
la încercarea de a exterioriza vina în chestiunea uzitării unor meto-
de de violență verbală și – mai ales – fizică, în relația cu persoane-
le arestate. Este dificil să stabilim cât din ceea ce afirmă inculpatul
poate fi atribuit contextului, unor factori conjuncturali, constrânge-
rilor instituționale și presiunii nemijlocite a unor șefi, dar și comi-

73
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 2-4, 156; vol. 2, f. 4, 6-7.

110
sarului NKVD-ului din RASSM, Ivan Șiroki (Maiski)74, și cât ține
de responsabilitatea concretă a individului. Acest aspect este foarte
important, esențial chiar, mai ales dacă amintim faptul că până și
membrii familiei lui Ejov au solicitat de numeroase ori ca acesta să
fie reabilitat, pe motiv că el însuși ar fi fost o victimă a regimului
stalinist75. Biografia lui Cicikalo și factorii care au dus la încadra-
rea sa în organele NKVD sunt relevante nu numai pentru el, dar și
pentru un segment important al celor care vor participa la Marea
Teroare. Or, Cicikalo era, în primăvara anului 1938, student în anul
al doilea terminal la Institutul Pedagogic din Cernigov în momentul
în care soarta sa este decisă de CC al Comsomolului din Ucraina,
care îl repartizează imediat la lucru în „organe”. După vizita sa la
Kiev, este numit anchetator la Tiraspol, în cadrul NKVD-ului din
RASSM. Nu are, prin urmare, o pregătiri profesională și invocă lipsa
unei pregătiri în domeniu, atât teoretice, cât și practice, și spune că
nu el este cel care a decis să devină anchetator al poliției politice, ci
„cei de sus”76. Avem aici o tentativă din partea unui torționar de a
evita responsabilitatea personală, învinuind în acest sens sistemul
politic existent, care ducea lipsă de cadre de anchetatori în NKVD în
contextul execuțiilor în masă din anii 1937-1938.
În plan mai larg, interogatoriile cu cele cinci persoane menționate
din cadrul NKVD-ului din RASSM, precum și cu Ivan Șiroki, fostul
comisar al NKVD-ului din RASSM în perioada 20 mai 1938 – 29
septembrie 1938, reprezintă o sursă inestimabilă pentru reconstitui-
rea mecanismelor Marii Terori, a modului în care erau luate deciziile
de arestare, de presiune asupra persoanelor inculpate, a formelor de
tortură aplicate, a diferențelor dintre „operațiunea antichiaburească”
și „operațiunea română”, precum și multiple alte aspecte. Astfel, în
unele cazuri, cotele privind numărul celor arestați evoluau în funcție
de voința șefului local al NKVD-ului. De exemplu, Ivan Șiroki
obișnuia mai întâi să aresteze și să obțină – prin diferite metode,

74
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 29.
75
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 211-
212.
76
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 37.

111
precum șantajul, dar și violența verbală și fizică – recunoașterea
vinei de către un anumit număr de persoane și după aceasta cerea
majorarea „cotelor” de către autoritățile de la Kiev. În acest fel, con-
ducătorii poliției politice ucrainene – Uspenski în această perioadă,
executat ulterior, ca și predecesorul său Leplevski – nu aveau motive
să nu sancționeze solicitările din teritoriu (din RASSM în acest caz)
odată ce „dușmanii” își „mărturisiră” ei înșiși vina77. Pentru ares-
tarea unei persoane era nevoie formal de cel puțin două denunțuri,
în unele cazuri existând cinci și mai multe denunțuri pentru o per-
soană78. Uneori se solicitau mărturii suplimentare pentru anumite
persoane, inclusiv din conducerea RASSM, condamnate deja, de la
persoane care fuseseră tocmai condamnate de Troika la moarte și
așteptau să fie împușcate79. Totodată, cu cât mai multe denunțuri
erau înregistrate împotriva unei persoane, cu atât mai „dovedită”
era „crima”. Astfel, anchetatorii NKVD-ului din RASSM voiau în
acest fel să se asigure că nu vor fi învinuiți de fabricarea unor dosare,
mai ales în cea de-a doua jumătate a anului 1938, când se obișnuia
ca echipe de anchetatori de la Kiev să vină la Tiraspol să reancheteze
anumite persoane și să stabilească dacă sancțiunile pronunțate nu
erau rezultatul unor presiuni ale anchetatorilor locali80. Acest lucru
ne sugerează faptul că deja cu câteva luni înainte de decizia Birou-
lui Politic de la Moscova din 17 noiembrie 1938 se luaseră măsuri
pentru a limita prerogativele și fărădelegile autorităților locale ale
NKVD-ului. Acest fenomen se prefigurează, s-a spus, încă din apri-
lie 1938, când Ejov devine în paralel și comisar al poporului pentru
Transportul Naval, Stalin încercând astfel să reducă excesul de zel
al acestuia81. Probabil prin introducerea acestor controale frecvente
deja din primăvara anului 1938 se explică, cel puțin parțial, faptul că

77
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 66-67.
78
Despre sistemul denunțurilor în regimul comunist din perioada stalinistă a se vedea
Франсуа-Ксавье Нерар, Пять процентов правды. Разоблачение и доноситель-
ство в сталинской СССРСССР, 1928-1941, Москва, РОССПЕН, 2011.
79
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 42, 243-244.
80
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 1, f. 226, 229.
81
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 156-
157. Un detaliu ce rămâne discutabil, întrucât dacă dorea într-adevăr încetarea Marii
Terori, Stalin putea să o facă fără semnale de acest fel.

112
victimele condamnate nu erau executate în aceeași zi, o altă cauză
fiind acea că nu existau posibilități de a aduce la îndeplinire sentința,
dat fiind numărul limitat al celor care aveau prerogativa de executa-
re a sentințelor, dar și aspecte ce țin de transportarea și înmormân-
tarea victimelor. Or, în comparație cu practica nazistă din perioada
celui de-al Doilea Război Mondial, când execuțiile erau operate de
către soldați, execuțiile din timpul Marii Terori din URSS – fapt con-
firmat și în cazul RASSM – erau aduse la îndeplinire de către ofițeri,
uneori de rang înalt82.
Tortura a fost aplicată și față de oficiali de rang înalt din RASSM.
Despre unul dintre aceste cazuri își va aminti ulterior Ekateri-
na Almazova, soția lui Starîi:
În septembrie 1937, fiind arestată și aflându-mă în închisoarea
din Tiraspol, m-am pomenit într-o celulă cu Lica Fleșler, sora lui
Fleșler-Anenski [fost președinte al Gosplan-ului din RASSM și ad-
junct al lui Starîi], din discuțiile avute cu ea am aflat că cineva din-
tre colaboratorii NKVD-ului (cine anume, nu mi-a spus) i-a comu-
nicat că Fleșler-Anenski a fost bătut rău când se afla în arest. A fost
bătut atât de crunt, încât nu putea să-și țină capul și anchetatorul a
cerut să-i fie adusă o perniță pentru a-i fi pusă sub cap.
Ulterior, o altă persoană implicată în anchetarea celor arestați,
Lazar Rivlin, vicecomisar al RASSM în 1937, a recunoscut în cadrul
anchetei din toamna anului 1938 că dăduse personal dispoziții ca
deținuții să fie bătuți83. Folosirea torturii față de înalții oficiali a fost
confirmată și de Z. B. Zinko, anchetator al Secției a 3-a a NKVD-
ului din RASSM, anchetat în toamna anului 1938 pentru încălcarea
legislației socialiste (aplicarea torturii). Acesta spunea explicit că:

82
David Shearer, Policing Stalin’s’’s Socialism, p. 359; ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. 3,
f. 89-90. Același lucru va fi valabil și în cazul execuțiilor operate în RASSM în 1940
și apoi în RSSM în primul an de ocupație sovietică. Vezi ASISRM–KGB, dosar 32867,
4 volume, printre executanți fiind și Iosif Mordoveț, atunci vicecomisar al NKVD-
ului, iar după 1944, comisar apoi ministru pentru Securitatea Statului și președinte
al KGB-ului din RSSM (până în 1955).
83
ASISRM–KGB, dosar 09056, vol. II, f. 223, 216. Apud Elena Negru, Gheorghe Negru,
„Represiunile politice din RASSM, 1937-1938”, în Nicolae Enciu, coord., In honorem
Ion Șișcanu. Studii de istorie a românilor,
nilor, Cahul, 2011, p. 230 ; Н. Ф. Мовиляну,
nilor Мовиляну „По-
литический смерч”, în В. Д. Исак (ред.), Восстанавливая правду истории, p. 55.

113
Moroz [fost comisar pentru Agricultură din RASSM] a fost bătut
la Kiev. La interogatoriu s-a produs ceva foarte interesant. La orice
întrebare, el răspundea: „Da, mărturiile o confirmă”, iar când era
întrebat: „Minți?”, el de asemenea răspundea: „Așa este, mint”84.
Tortura dezumaniza inculpații și-i transforma în ființe neputin-
cioase, care sperau că vor rămâne în viață printr-o minune. De ace-
ea, mărturiseau tot ce se aștepta de la ei. Uneori li se spunea că, dacă
vor mărturisi că sunt dușmani, vor avea o șansă de a fi iertați. Dar,
după ce mărturiseau, acestea erau luate drept probe care justificau
condamnarea la moarte sau, pentru cei mai „norocoși”, condamna-
rea la 8-10 de gulag, cei din urmă având cel puțin o șansă teoretică
de a supraviețui85.
Pe de altă parte, rămâne o problemă deschisă de ce numai unii
torționari din cadrul NKVD-ului din RASSM au fost pedepsiți pen-
tru „excese”, precum comisarul NKVD Ivan Șiroki (Maiski), vice-
comisarul NKVD Mark Rogol sau grupul amintit mai sus compus
din anchetatori NKVD implicați direct în interogatorii și aplicarea
pe larg a violenței verbale și fizice împotriva inculpaților Grigo-
ri Iufa, Ivan Volkov, Pavel Cicikalo, Isaac Șpiț și Stepan Kuzmenko.
În timp ce alții, nu mai puțin implicați în desfășurarea interogato-
riilor cu aplicarea torturii, au evitat soarta colegilor lor judecați și
condamnați la moarte sau gulag în timpul sau după încetarea for-
mală a Marii Terori. Mai mult, unii dintre aceștia au promovat ulte-
rior, cum a fost, de exemplu, Nikolai Vasilievici Liutîi-Șestakovski,
comisar al NKVD-ului din RASSM între 29 decembrie 1937 și
22 martie 1938, pe timpul căruia s-a creat o cameră de tortură la
Tiraspol86, care va îndeplini după război funcția de șef adjunct al De-
partamentului Așezări Speciale (spețposeleniia) al MAI al URSS și
va veni, în iunie 1949, la Chișinău, pentru a participa la organizarea
deportării din 6-9 iulie87. Sau, Boris Iakovlevici Ronis, inspector al

84
ASISRM–KGB, dosar 05107, f. 204, Apud Elena Negru, Gheorghe Negru, „Represiu-
nile politice din RASSM, 1937-1938”, în Enciu, In honorem Ion Șișcanu, p. 230.
85
Despre rolul mărturisirilor în timpul Marii Terori, a se vedea Werth, La terreur et le
désarroi, p. 330-350.
86
ASISRM–KGB, dosar 32904, vol. I, f. 198.
87
AMAIRM–MVD, F. 16, inv. 1, d. 105, f. 82, 83, 89.

114
Secției întâi speciale (spețotdel) a NKVD-ului din RASSM și secretar
al Troicii Speciale de la Tiraspol în vara-toamna anului 1938, pe care
îl regăsim șef al aceleiași secții în cadrul NKVD-ului din RSSM din
martie 1944 până în iulie 1950 (din martie 1946, MAI)88.
O altă chestiune importantă în procesele din timpul Marii Terori
ține de rolul jucat de organele centrale ale URSS și cele locale în
declanșarea mecanismelor de aplicare a violenței fizice la nivel de
masă. Unii au considerat o vreme că tortura și în general amploarea
terorii a fost un rezultat al exceselor provenite de la liderii din teritoriu,
care ar fi interpretat greșit sau exagerat ordinele venite de la Mosco-
va89. La momentul actual al cercetării însă, nu există dubii cu privire la
rolul central jucat de Stalin în desfășurarea Marii Terori
n planificarea și desf
(ca și a altor operațiuni represive de masă), precum și la sancționarea
metodelor violente folosite pe larg de către poliția politică sovietică în
anii 1937-1938. În ce privește aplicarea violenței fizice, există probe
atât de arhivă, cât și mărturii ale supraviețuitorilor, precum și ale unor
foști torționari de rang înalt, printre care și Ejov, despre faptul că ordi-
nele în acest sens veneau direct de la Stalin90. În același timp, aplicarea
arestărilor în masă și, implicit, a violenței fizice nu a stârnit proteste
largi din partea cetățenilor de rând, anumite critici fiind formulate cu
precădere de către intelectualitate sau de reprezentanți ai profesiuni-
lor liberale. În epocă au existat și numeroase cazuri de solidarizare a
populației, fie și la nivel simbolic, cu victimele Marii Terori91. Aces-
tea și alte multiple aspecte cu privire la Marea Teroare în RASSM își
așteaptă cercetătorul.

88
AMAIRM–MVD, F. 17, inv. 1, d. 45, f. 2.
89
Arch J. Getty, The Origins of Great Purges. The Soviet Communist Party Reconside-
red, Cambridge, Cambridge University Press, 1985, în special p. 137-195.
90
Никита Петров, Марк Янсен, «Сталинский питомец» – Николай Ежов, p. 125-
129, 207-208, 225-230; David Shearer, Policing Stalin’s ’’s Socialism, p. 320-370; Oleg
V. Khlevniuk, Master of the House, p. 193-202; Paul Gregory, Terror by Quota. State
Security from Lenin to Stalin (An Archival Study), New Haven & London, Stanford,
Yale University Press, 2009, p. 180-201.
91
Sarah Davis, Popular Opinion in Stalin’s ’’s Russia. Terror, Propaganda and Dissent,
1934-1941, Cambridge University Press, 1997, p. 113-123.

115
6. În loc de concluzii
Din perspectiva lui Stalin și a susținătorilor săi din Biroul Politic92,
Marea Teroare ar fi fost justificată de conjunctura internațională în
care se afla Uniunea Sovietică în a doua jumătate a anilor ’30, pe
fundalul agresiunilor nipone în Extremul Orient și ale Germaniei
naziste în Europa (remilitarizarea Renaniei, în martie 1936; crearea
Axei Berlin-Roma-Tokio, a Pactului anticomintern, în 1936-1937,
implicarea militară a Germaniei și Italiei în războiul civil din Spa-
nia, dar și a Anschluss-ul din martie 1938). Istoricul american de
origine australiană Sheila Fitzpatrick ne amintește însă că invocarea
pericolului extern este o scuză la care recurge mai de fiecare dată
un regim care apelează la teroare, precum a fost, de exemplu, și în
timpul Marii Revoluții Franceze. De aceea, acest lucru nici nu mai
trebuie luat în calcul, întrucât este o justificare care nu ține93. În altă
ordine de idei, Sheila Fitzpatrick a propus să analizăm Marea Teroa-
re nu atât din perspectiva cauzelor, cât a rezultatelor, considerând
că intențiile se pot desprinde mai bine din urmări. Iar rezultatul a
fost că „o nouă pătură conducătoare” formată din „specialiști” care
au obținut o educație sovietică a schimbat vechea gardă bolșevică și
pe cea de „specialiști burghezi”. Stalin, dar și majoritatea cetățenilor
sovietici percepeau cadrele de la mijlocul anilor ’30 ca pe un grup de
șefi, care dețineau privilegii, și nu ca pe un grup profesional dedicat
cauzei revoluției. Potrivit lui Fitzpatrick, ar exista de asemenea anu-
mite probe că Stalin îl simpatiza pe Ivan cel Groaznic și îi percepea
pe subalternii săi regionali ca un fel de boieri sovietici (feudali), iar
pentru a construi un stat modern și o „nouă aristocrație de serviciu,”
trebuia să fie lichidați mai întâi acești „boieri”94. Din acest punct
de vedere, cel puțin în ceea ce privește epurarea cadrelor comuniste

92
Veaceslav Molotov a susținut și în anii ’70 faptul că victimele Marii Terori, precum
și ale altor operațiuni de represiune în masă, ar fi fost justificate. A se vedea Феликс
Чуев, Сто сорок бесед с Молотовым, Москва, ТЕРРА, p. 398-400, 402, 438.
93
Sheila Fitzpatrick, The Russian Revolution, Oxford, Oxford University Press, 1994, p.
1-14.
94
Citată de Ronald Grigor Suny, The Soviet Experiment. Russia, the USSR, and the Suc-
cesor States, New York, Oxford, Oxford University Press, 1998, p. 267.

116
din URSS în ansamblu și din RASSM în speță, afirmația respectivă
este relevantă, dar nu epuizează interogația de ce elitele locale – și
nu numai în RASSM – au fost epurate de câteva ori într-un răstimp
atât de scurt. Ceea ce știm cu siguranță însă este faptul că printre
consecințele Marii Terori a fost și monopolizarea întregii puteri în
mâinile lui Stalin, reducerea simțitoare a prerogativelor organului
colectiv de conduce, Biroul Politic95.
Din alt punct de vedere, victimele Marii Terori în RASS Moldo-
venească în rândurile elitei comuniste vor anula, de fapt, unul dintre
scopurile oficiale ale creării acestei autonomii pe teritoriul Ucrainei
în 1924, anume acela de a crea o elită care să cunoască limba română
(numită „moldovenească”), care să propage „evanghelia comunistă”
pe înțelesul majorității populației în cazul preluării Basarabiei de la
România. În iunie 1940, când acest lucru se întâmplă prin invazia
militară sovietică, într-un context internațional favorabil Moscovei –
căderea recentă a Franței și, prin urmare, izolarea completă a Româ-
niei pe arena europeană –, cea mai mare parte a elitelor politice și
culturale vorbitoare de română sau cât de cât cunoscătoare a culturii
naționale moldo-române erau lichidate96. Drept urmare, după 1940
și apoi 1944, RSSM va fi condusă decenii la rând de o elită transni-
streană rezultată din epurările de cadre din timpul Marii Terori, o
elită mult mai obedientă față de interesele Kievului și ale Moscovei
în regiune și mult mai indiferentă față de interesele moldovenilor
decât cea care fusese înlăturată în anii 1937-193897.

95
A se vedea mai mult în Олег Хлевнюк, Хозяин. Сталин и утверждение сталин-
ской диктатуры, Москва, РОССПЕН, 2010.
96
Există și unele excepții, inclusiv din rândurile intelectualilor proveniți din România,
unii dintre care, după 1944, se vor alia fie cu elitele basarabene, conduse de Bucov și
Lupan, fie cu cele transnistrene, conduse de scriitorul Ion Canna. Găsirea acestuia
din urmă vinovat de plagiat va compromite gruparea transnistreană în domeniul
cultural, dar cea politică va ocupa poziții dominante până la destrămarea Uniunii
Sovietice. Vezi mai mult despre scriitorii care au supraviețuit Marii Terori în RASSM,
precum și despre natura conflictului dintre scriitorii basarabeni și transnistreni, la
Petru Negură, Ni héros, ni traîtres. Les écrivains moldaves face au pouvoir soviétique
sous Staline, Paris, L’Harmattan, 2009, mai ales p. 168-178, 266-277.
97
Sunt documentate, de exemplu, opiniile adeseori discordante ale lui Grigori Starîi
față de punctul de vedere promovat la un moment dat de către liderii ucraineni de la
Harkov și Kiev, inclusiv în chestiunea „românizării” RASS Moldovenești.

117
Din perspectiva „operațiunii antichiaburești”, Marea Teroare li-
chidase în RASSM o altă parte importantă a țărănimii înstărite care
reușise prin diferite mijloace să revină în teritoriu.
În altă ordine de idei, numărul total al victimelor Marii Terori
în RASSM nu poate fi cunoscut la nivelul actual al cercetărilor. Dar
se pare că se apropie de 9 mii de persoane, de vreme ce în perioada
1 ianuarie 1939 – 1 martie 1940, pe adresa Procuraturii din Ucraina
din RASSM sosiseră nu mai puțin de 8951 de cereri de reabilitare a
persoanelor supuse represiunilor în RASSM, care urmau a fi repuse
în drepturi conform Decretului Consiliului Comisarilor Poporului
din URSS și al CC al PC(b) al Uniunii Sovietice din 17 noiembrie
1938, care a pus formal capăt Marii Terori98. Este de remarcat, de ase-
menea, că persoanele reabilitate încă în anii 1956-1958, majoritatea
aparținând elitei de partid sau de stat din RASSM, au fost verificate,
la cererea KGB-ului, de către Securitatea Republicii Populare Române
și niciuna nu figura în listele agenților Siguranței interbelice99. Ceea
ce vorbește de la sine despre „profesionalismul” NKVD-ului în lupta
contra „spionilor” în perioada 1937-1938 și despre amploarea terorii
de stat împotriva unor oameni nevinovați (în raport cu regimul, nu
și față de populație, de multe ori, în cazul membrilor nomenclaturii)
sau care erau extrem de loiali față de puterea sovietică, dacă nu chiar
se confundau cu aceasta, inclusiv printre oamenii simpli.

98
Через трупы врага на благо народа”
„Через народа”, vol. 2, 512.
99
ASISRM–KGB, dosar 09680, f. 46, 53, 56, 62, 84, 87.

118