PERSONALITÁTE s. f. 1.

ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta;

caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul
dezvoltării depline şi al valorificării sociale a însuşirilor persoanei … .4. om de seamă, important,
persoană cu calităţi şi merite deosebite într-un domeniu de activitate. o ~ istorică (sau politică) =
conducător a cărui activitate exercită o influenţă puternică asupra desfăşurării evenimentelor
istorice; cultul ~ăţii = tendinţa de a acorda unei personalităţi calităţi de infailibilitate, un rol exagerat
şi exclusiv în făurirea istoriei.
Deci, din această definiţie vedem că personalitatea, ca şi individul, are în vedere totalitatea
caracteristicilor care descriu o persoană, dar în cazul când vorbim de personalitate ne referim mai
degrabă la acele caracteristici care s-au format în urma valorificării caracteristicilor primare sau
înnăscute. Altfel spus, noţiunea de “personalitate” are în vedere caracteristici formate sub influenţa
factorilor externi, adică a societăţii.

Personalitatea este lucrul care ne deosebeste unul de celalalt. Daca din punct de vedere fizic doua persoane
pot sa fie identice, din punct de vedere al personalitatii este greu sa gasim doua caractere la fel. In realitate,
nu putem gasi un tip “curat” de personalitate, ci se pot identifica trasaturi predominante, care se constituie
in “marca” individului.

Tipuri de personalitate
Exista sapte tipuri de personalitate pe care ti le vom prezenta in cele ce urmeaza.
Personalitate anxioasa
Individul anxios crede ca lumea este plina de primejdii, iar el trebuie sa anticipeze si sa fie mereu pregatit
pentru orice fel de situatie. Anxiosul isi face giji disproportionate in raport cu posibilele “riscuri” care pot
exista sau pot aparea in viata lui sau a celor apropiati. El traieste intr-o permanenta stare de tensiune
psihica si traieste foarte greu cu incertitudinea.

Personalitate paranoida
Individul paranoid crede ca este vulnerabil si ca toata lumea este impotriva lui si de aceea nu trebuie sa aiba
incredere in nimeni. Paranoidul este neincrezator si suspicios si se mentine rigid, excluzand afectele. Umorul
si starea de bine sunt minimizate, iar actiunile celor din jur sunt puse la indoiala, prin cautarea continua de
dovezi incriminatoare. Orice atac asupra propriei persoane este amplificat si reactia va fi mult mai ampla.

Personalitate isterica
Individul isteric simte ca nu poate exista fara a seduce, fara a ocupa locul “special” intr-o relatie. Se
manifesta astfel incat sa fie in centrul atentiei prin comportament teatral, seductiv si vestimentatie
deosebita. Discutiile se centreaza pe propria persoana, pe propriile trairi, solicitand compatimire. El se
raporteaza la ideal si se refera la ceilalti incadrandu-i in persoane simpatice si antipatice.

Personalitate obsesionala
Individul obsesional crede ca totul trebuie sa fie controlat si ireprosabil. Are o tinuta morala deosebita, este
perfectionist, respecta legea si regulile sociale. Deoarece analizeaza totul in profunzime, nescapand niciun
detaliu, ii este greu sa se hotarasca la ceva, sa ia singur o decizie.

Personalitate narcisista
Individul narcisistic considera ca el este cel mai important si ca lui i se cuvine totul. Traieste dificil orice
situatie in care el nu se afla in centrul atentiei. Narcisistul considera normal un destin privilegiat, reusit pe
toate planurile. Cei din jurul lui sunt obiecte folositoare in planurile lui si se refera la ei ca si cum acestia nu
ar avea propriile lor nevoi. Orice fel de atingere a propriilor interese ii provoaca afecte extreme manifestate
agresiv. Citeste mai multe despre acest subiect in articolul Narcisismul.

Personalitate dependenta
Individul dependent nu se simte in stare sa ia decizii singur si are nevoie de suport si aprobare. Prefera sa
urmeze ideile celorlalti, chiar daca nu sunt intru-totul de acord cu ei si este de acord cu cei din jur, pentru ac
nu poate risca sa ii fie invalidate convingerile. Este sensibil la critica, o resimte ca pe respingere si isi
corijeaza comportamenul conform indicatiilor. Crede ca el este slab, ceilalti sunt puternici si de aceea vrea
sa fie mereu in preajma persoanelor “tari”.

Personalitate pasiv-agresiva
Individul pasiv-agresiv crede ca ceilalti vor sa il domine si are de pierdut daca ii contrazice direct. Ii este
greu sa accepte autoritatea. Este rezistent la atitudinile si comportamentul celorlalti si se manifesta prin
opozitie si lentoare intentionata.
Obtinatorul este cel care, adesea neconstient, manipuleaza viata si-i manipuleaza pe altii, punandu-i
activ sau pasiv in serviciul lui. Adesea, obtinatorii considera viata nedreapta, pentru ca nu le ofera ceea
ce cred ei ca li se cuvine. Obtinatorul este descris ca fiind exploatator, manipulator, intimidant, dar si
sarmant. E cel care poate face crize de nervi, mai ales la locul de munca, pentru a obtine ce doreste.

Controlorul este cel care doreste sa-i controleze pe ceilalti sau sa controleze viata, ori vrea sa se
asigure ca nu va fi controlat. Acestor oameni le displac surprizele, isi controleaza spontaneitatea si isi
ascund sentimentele, pentru ca asta i-ar putea face sa mai piarda din control. Ei compenseaza apeland la
intelectualizarea discutiilor, la nevoia de a avea dreptate, de a fi ordine. Dorinta lor prea mare de
perfectiune ii poate face sa-i dispretuiasca pe ceilalti. Controlorii care au interes social pot fi foarte buni in
functii de conducere pentru ca sunt organizati, corecti, sistematici, eficienti, punctuali.

Conducatorii sunt activi, agresivi, sunt indivizii care se forteaza sa fie mereu primii, sa fie in top, sa fie
mai buni decat altii sau sa fie in centru. Conducatorii vor mereu sa castige, iar atunci cand nu castiga
sustin ca au fost pacaliti, inselati. Conducatorii trebuie sa faca lucrurile in felul lor si cred ca puterea e
importanta in orice relatie ar avea. Cu toate acestea, ei simt nevoia sa faca pe plac oamenilor, tocmai
pentru a castiga aprecierea lor. Sunt atat de dedicati scopurilor propuse, incat nu-si permit sa se
odihneasca. Ei vor sa aiba si adesea traiesc o frica profunda ca nu au nimic. Conducatorii care au interes
social pot fi foarte buni in a-i ajuta pe altii sa obtina, sa fie eficienti, sa rezolve probleme.

Cei care fac pe plac sunt cei care au o nevoie puternica de a fi acceptati si traiesc sentimentul ca trebuie
sa le faca pe plac oamenilor in permanenta. Acestia sunt foarte sensibili la critica si se simt distrusi atunci
cand nu primesc aprobarea totala si constanta a celor dn jur. Sunt antrenati sa vada nevoile altora si sa le
implineasca, sa vada ce le-ar putea face placere acestor oameni. Sunt extrem de buni executanti la locul
de munca si sustinatori ai sefilor.

Victimele sunt cele care, inocent sau activ, au vocatia de „vanatori de dezastre“. Alte caracteristici
asociate lor sunt: sentimentele nobile, faptul ca-si plang de mila, resemnare si predispunere spre
accidente. In acelasi timp, victimele incearca sa obtina mila sau simpatia celorlalti. Adesea nu sunt
eficienti la locul de munca, pentru ca pierd prea mult timp plangandu-se.

Martirii sunt intr-o anumita masura similari cu victimele. Si martirii sufera, dar, in plus, sunt pregatiti „sa
moara“ pentru o cauza, pentru un principiu. Adesea, scopul martirului este atingerea ideii de nobil si
vocatia lor este de „colectionar de nedreptati“. De multe ori, ei vorbesc despre nedreptati unui public
dezinteresat si asta le acumuleaza si mai mult ideea de nedreptate. Cei care au interes social pot fi buni
avocati, ecologisti etc. La locul de munca, atat timp cat li se da o cauza pentru care sa lupte, vor lupta.

Opozantul este cel care se opune la tot si la toate si nu stie altceva decat ca se opune. Opozitia poate fi
si pasiva, neimplicarea intr-un proiect, de exemplu. Sunt extrem de pesimisti. Cei care totusi au interes
social sunt cei care reusesc sa gaseasca solutii unice, inedite la probleme.

Evitantul de sentimente este cel care crede ca doar ratiunea poate rezolva problemele. Acestor oameni
le este teama de propria spontaneitate, pentru ca asta ii duce intr-o zona neplanificata anterior. Nu se
simt prea bine in societate, in schimb sunt in largul lor in mediile in care exprimarea intelectualitatii este
valorizata.

Cautatorii de senzatii tari dispretuiesc rutina si activitatile repetitive, cautand mereu experiente noi.
Cand viata devine plictisitoare, cautatorii de senzatii tari stimuleaza, provoaca excitarea. Adesea le place
sa fie inconjurati de oameni care sa fie martori la aventurile lor. E bine sa castige bani din activitati ce
presupun multa aventura.

Inadecvatul este similar pasarii Dodo, din desene animate, pasare descrisa ca fiind mare, grea, ciudata,
prostuta, care nu poate sa zboare. Este „ciudatul“ grupului. Un astfel de om ar putea avea amintiri timpurii
de genul: „Odata, cand am intrat in clasa, copiii au inceput sa rada de mine. Nu stiam de ce. Profesorul
m-a luat deoparte si mi-a intors tricoul pe dos asezandu-l asa cum trebuia. Nu eram in stare nici sa-mi
pun un tricou pe mine“. La locul de munca e o aparitie fantomatica, nimeni nu stie cine e si ce face exact.

Confuzul este cel care confuzeaza viata si este confuzat de viata. Adesea, este acela care e nemultumit,
dar nu stie de ce, ar vrea alt job, dar nu stie care, parca a fost undeva, dar parca nu, parca a fost cu
cineva sau poate altcineva mai era pe acolo.

Bebelusul este cel care-si aminteste ca a fost mereu rasfatatul familiei, ajutat in toate, cel mic, imatur,
care nu poate, care cere mereu asistenta, ingrijire.

Cel care trebuie sa fie superior isi exprima scopul de a fi mereu primul, cel mai bun, star. Cand nu se
intampla asa e o mare tragedie pentru el. Nu este cel care vrea sa obtina, adica nu este similar
obtinatorului. Este cel care vrea sa fie admirat, unic.

Persoana care trebuie sa aiba dreptate tine de tipologia celor care cred ca nu pot avea un loc, nu pot
apartine, nu pot fi semnificativi decat daca au dreptate in ceea ce spun si fac. Adesea cauta rasplata
pentru ceea ce fac, scot in evidenta cata dreptate au avut. Desigur va amintiti ca ati intalnit astfel de
oameni. Uneori sunt parintii, ei au intotdeauna dreptate. De asemenea, sunt cei care subliniaza cat de
mult se insala sau gresesc altii.

Tipul cu interes social este considerat de adlerieni tipul ideal. El este cel care contribuie, coopereaza,
compenseaza, are grija de altii, simte ca apartine si le ofera si altora acest sentiment.

Oricare dintre tipurile de mai sus poate sa faca aceste lucruri daca isi dezvolta potentialul social.
Important este doar sa le faca fara a cauta prin asta obtinerea aprobarii sau a recunoasterii cu orice pret.

De exemplu, poti simti ca analistul este prea critic cu ceea ce spui. Daca discuti despre asta cu analistul,
vei afla ca de obicei simti asta in raport cu persoanele percepute ca autoritati, iar aceasta perceptie a fost
formata de asteptarile nascute in copilarie.

Analistul joaca rolul unui ghid pe parcursul explorarii lumii tale interioare. Impreuna examinati idealurile,
asteptarile, sperantele si dorintele tale, ca si sentimente de vinovatie, rusine, indoiala sau disperare. Analistul
ajunge la crearea unui climat de securitate pentru ca sa-ti poti revela personalitatea fara teama de a fi judecat
si in lipsa presiunii de a impresiona pozitiv.

Analistii au competenta de a facilita explorarea de sine, astfel incat sa te poti simti liber sa reflectezi asupra
experientelor si reactiilor tale prin intermediul psihanalizei. Analistul e prezent langa tine pentru: a asculta,
clarifica, descoperi, a face conexiuni si a te ajuta sa-ti amintesti si sa interpretezi ceea ce este neclar,
problematic, sau aparent simplu. Pentru a le fi de ajutor pacientilor, analistii trebuie sa fie nu numai empatici,
ci si obiectivi. Analistul nu te va judeca, nu-ti va spune ce sa faci si nici nu va permite ca discutia sa se
concentreze pe viata si problemele sale. Contrar unor stereotipii rigide, analistii chiar vorbesc, raspund si pun
intrebari sau ofera explicatii.

Supervizorul este o persoană (un grup) care îşi asumă responsabilitatea să înregistreze/documenteze
modificările care ar putea afecta integritatea ecologică a APSA monitorizate. În mod ideal supervizorul este familiar
cu şi locuieşte în apropierea APSA şi se angajează să o monitorizeze, putând să o viziteze cu o anumită frecvenţă
(de câteva ori pe an).

Activitatea de supervizor este o activitate voluntară, de aceea responsabilităţile pe care voluntarul şi le asumă şi
activităţile pe care le poate desfăşura depind caracteristicele sitului şi de preocupările şi disponibilitatea
supervizorului. Pot include monitorizarea populaţiilor de păsări, evaluări ale sitului, activităţi de conştientizare sau de
advocacy, formarea şi păstrarea unor legături de colaborare cu agenţii economici din zonă, autorităţile locale şi cele
responsabile cu managementul sitului.

În general provin dintr-o varietate de domenii de activitate. Pot fi profesori la şcolile din zonă, naturalişti sau membrii
ai ong-urilor locale, silvicultori, personal angajat al administraţiei ariilor protejate, săteni şi fermieri, studenţi sau chiar
copii. Cu toţii însă au în comun dorinţa de protejare a zonei şi angajamentul de a lucra cu SOR şi Grupul Milvus, sunt
motivaţi să acţioneze ca semnale de alarmă, pur şi simplu păsându-le de zona în care trăiesc.

Supervizorul urmăreşte îndeaproape şi informează coordonatorul în legătură cu activităţile umane din zonă, având
rolul de supraveghetor şi ca prim observator al unor eventuale ameninţări la adresa integrităţii sitului sau la adresa
uneia sau mai multora dintre speciile calificative. Pe lângă aceasta, prin legătura lor cu factorii de decizie din zonă
(managerii ariilor protejate, autorităţi locale) pot avea un rol deosebit de important în îmbunătăţirea elaborării şi
implementării politicilor şi în managementul sitului.

Omul de echipaO sa surprinda pe foarte multi calitatile necesare unui leader de succes de
care are nevoie orice manager pentru a fi un bun conducator. Un leader nu trebuie neaparat sa le
stie pe toate si nici macar sa incerce sa arate ca le stie pe toate dar trebuie sa fie inteligent, e
adevarat nu trebuie sa fie si cel mai inteligent din echipa pe care o conduce dar un strop de
inteligenta tot trebuie sa aiba. Calitatile absolut necesare pentru un conducator de succes sunt:

1. Spirit de echipa. Un conducator bun nu conduce din afara echipei ci face parte din
echipa.

2. Psiholog. S-a dovedit faptul ca un conducator care cunoaste psihologie are un avantaj in
fata celorlalti. De fapt, orice om are un avantaj daca este un psiholog inascut.

3. Puterea de a lua decizii importante. E necesar ca un conducator sa poata da afara

angajati fara sa-l afecteze, sa restructureze echipa sau sa ia alte decizii importante cum ar f
directia spre care se indreapta, bugetul, etc. Dar toate aceste decizii trebuie luate in urma
unor date si argumente care sa ateste necesitatea acelei decizii. Un bun conducator nu
actioneaza dupa sentimente ci separat de ele. Exista si cazuri exceptionale iin care un
conducator poate lua decizii pripite dar acestea sunt extrem de periculoase pentru ca nu pot
f justifcate.

4. Calitatea de a intelege orice semnal trimis de catre ceilalti. De obicei femeile au

aceasta calitate dar sunt si cativa barbati care pot citi printre randuri. Un conducator care nu
are aceasta putere are un dezavantaj enorm pentru ca nu va putea sa-si controleze echipa.

5. Abilitatea de a conduce o conversatie. Discutile trebuie intotdeauna conduse de catre

leader chiar daca ele sunt informale. Aceasta abilitatea te impune in fata celorlalti. Aceasta
abilitate tine locul inteligentei.

6. Surprinzator si cu simtul umorului. Surprinderea celorlalti ii tine pe acestia in garda si

vor f mai efcienti. Un conducator surprinzator e mai de temut ca un conducator infricosator.
Simtul umorului se poate dovedi vital pentru eliminarea tensiunii si inlaturarea plictiselii, dar
si pentru detensionarea anumitor ostilitati intre membrii unei echipe. De asemenea, umorul
iti da posibilitatea de a controla mediul in care lucrezi, ajutandu-te sa relationezi intr-un mod
mai personal cu angajatii. Dar atentie, un conducator nu-si dezvaluie problemele personale
in fata celorlalti ci ii face pe ceilalti sa si le dezvaluie, iar acest lucru ii aduce un avantaj
enorm.

Tipuri de comunicare
Din raţiuni justificate în mediul cercetătorilor câmpului comunicării, „interacţiunea socială prin intermediul mesajelor” (G.
Gerbner) a fost structurată în:
a) comunicare intrapersonală (interioară, cu propriul sine);
b) comunicare interpersonală (referitoare la ceea ce E. Goffman numea interacţiune „faţă-n faţă”);
c) comunicare de grup (ceea ce a determinat studiul dinamicii grupului);
d) comunicare extrapersonală (relaţia oamenilor cu alte tipuri de comunicatori – neînsufleţiţi – calculatorul, tehnologii de
vârf etc.);
e) comunicare de masă (presupune mesaje trimise de la sursele de masă, pe canale de masă, adesea în scopul obţinerii
banilor sau a altor avantaje) .

1. Observatia psihosociala este considerata una dintre metodele fundamentale

deoarece presupune un contact nemijlocit cu realitatea si asigura obtinerea unor date
reale, care ulterior vor fi supuse obligatoriu prelucrarii si interpretarii. Aceasta observatie
 este recomandabil a fi facuta de diriginte/ comandantul de pluton, deoarece acestia sunt
persoane pregatite psihopedagogic, sunt coparticipanti la viata colectivului, prezenta lor
nedenatur�nd fenomenele si manifestarile supuse observarii.

Situatiile si fenomenele asupra carora se concentreaza observatia pot fi:

a) manifestari ale sintalitatii (modul �n care se exprima opinia colectivului �n diverse
situatii, conduita colectivului, conduita subgrupurilor din cadrul colectivului, participarea
membrilor la discutarea anumitor probleme, modul �n care se iau diverse decizii,
constatari �n legatura cu coeziunea grupului, etc.).
b) manifestari psihosociale (autoritatea si influenta liderilor formali, comportamentul
liderilor informali, modul �n care elevii �si exercita influenta �ntre ceilalti, etc.).

2. Metoda chestionarului este una din cele mai rasp�ndite metode �n cercetarea
sociala si psihologica. Specificul sau consta �n faptul ca se bazeaza pe formularea unor
�ntrebari la care subiectii anchetati urmeaza sa raspunda verbal sau �n scris.

3. Metoda experimentului este expresia concludenta a interdependentei dintre

cunoastere si actiune. Aceasta metoda presupune stabilirea unei relatii cauzale �ntre
variabila independenta si cea dependenta. Se impune un control riguros din partea
cercetatorului asupra tuturor componentelor situatiei experimentale, astfel �nc�t relatia
dintre variabile si modificarea fenomenelor sa fie foarte bine cunoscuta si manipulata.

4. Metoda scarilor de opinii si atitudini (scari de apreciere) se caracterizeaza prin

aceea ca introduce anumite diferentieri �n raspunsurile subiectilor, dupa intensitatea cu
care-si exprima opiniile �n legatura cu diferite fenomene. Raspunsurile sunt precodificate
si ordonate asemanator unei game, sub forma ascendenta/descendenta, �n functie de
intensitatea/fermitatea care ar corespunde opiniei celui ce raspunde.

Exista comunicatori care ne fascineaza. Iar fascinatia nu vine num ai din ceea ce se comunica, ci, mai
ales, din felul in care se comunica. In astfel de situatii suntem in prezenta a „doua limbaje”, spune Paul
Watzlawick, intr-un eseu care poarta chiar acest titlu. Unul dintre ele poate fi transpus in reguli, i se pot
identifica elementele constitutive: este limbajul rational, cuantificabil in fraze, judecati, propozitii,
cuvinte, silabe, sunete. Celalalt este m etaforic, figurat, opereaza nu cu semne, ci cu simboluri.
Din punctul de vedere al analizelor de limbaj si comunicare, primul limbaj este atribuit unor fenomene de
gandire dirijata, celalalt unor fenomene de gandire nedirijata. Limbajul datorat fenomenelor de gandire
dirijata urmeaza legile lingvistice, se supune regulilor gramaticale, ale sintaxei si semanticii. Limbajul
datorat fenomenelor de gindire nedirijata constituie o tesatura in care sunt prinse reprezentarile,
experientele, gesturile, atitudinile, trasaturile de personalitate,
„farmecul” vorbitorului.
Formele gandirii nedirijate se dovedesc a avea un caracter pronuntat individual si sunt mai putin
susceptibile de normare in vederea constituirii unei discipline de studiu. Formele gandirii dirijate, care nu
au un specific individual accentuat, ci unul general, au fost asamblate intr-o disciplina, intr-o teorie a
limbajului. De aceea doar acestea pot fi studiate cu pertinenta si in mod sistematic. La acest limbaj ne
vom referi in continuare.

Ce putem spune deci despre persoanele anxioase?

In primul rand ca manifesta o tendinta accentuata de a se framanta in orice situatie, de a se gandi mai cu seama la
posibile riscuri si pericole care ar pandi-o pe ea sau pe persoanele dragi. De cate ori se simte in nesiguranta, se
gandeste la tot ce poate fi mai rau.

Pe de alta parte, cand este vorba de situatii viitoare, are tendinta de a anticipa toate riscurile, pentru a le controla mai
bine. Dar, la urma urmei, faptul de a te gandi la toate riscurile unei situatii, crezand ca astfel le poti controla mai bine,
nu este doar o dovada de prudenta? Raspunsul este nu, pentru ca atentia acordata riscurilor in cazul persoanelor
anxioase este exagerata si excesiva - raportat la posibilitatea faptului si la gravitatea lui. Persoana anxioasa pare sa
dispuna de un veritabil "radar" care ii ingaduie sa detecteze tot ceea ce ar putea duce la un incident sau la o
catastrofa. Convingerea ei fundamentala ar putea fi formulata astfel: "lumea este un loc in care pandesc tot soiul de
primejdii si dezastre". O alta convingere ar fi: "daca esti prudent poti evita multe accidente si incidente". Veti spune
probabil: la urma urmei, oare nu are dreptate? Nu este oare lumea un loc primejdios, in care in orice clipa poate
surveni o catrastofa? Este suficient sa deschizi televizorul pentru a te convinge de acest lucru: un autocar plin cu
pasageri s-a rasturnat intr-o rapa, un copil s-a innecat la scaldat, etc. In fiecare zi mor oameni sau sunt raniti in
accidente. Si atunci, nu este adevarat ca daca esti suficient de precaut ai putea evita astfel de accidente?

Posibile solutii:
De cele mai multe ori, cele mai eficiente tratamente sunt sunt cele in care o psihoterapie este insotita de medicatie.
Dintre psihoterapii, cele cognitive si cele comportamentale au vadit o mai mare eficacitate. Pacientilor li se propune
sa se initieze in tehnici de relaxare (pentru a-si controla singuri reactiile anxioase excesive), sedinte de restructurare
cognitiva (terapeutul il ajuta sa-si reconsidere gandurile anxioase).

Psihoterapia este insotita uneori si de tratamentul medicamentos, pentru ca, mai intai, pacientul se afla intr-o mare
suferinta si trebuie ajutat imediat prin administrari de anxiolitice si antidepresive.

Cum sa ne purtam cu astfel de persoane?

A) Recomandabil:
- sa le inspirati incredere (va ingrijiti de detalii, veniti la ora stabilita, raspundeti mesajelor lui);
- sa ii ajutati sa relativizeze, sa ii faceti sa se concentreze asupra consecintelor reale ale situatiilor;
- sa practicati un umor binevoitor;
- sa ii determinati sa se trateze.

B) Nerecomandabil:
- sa va lasati subjugati;
- sa le luati prin surprindere;
- sa le impartasiti propriile voastre nelinisti;
- sa abordati subiecte de conversatie negative (sa le vorbiti despre SIDA, tumoti cancerigene, razboaie, catastrofe
naturale).

paranoic
Fie ca este vorba despre o persoana apropiata, de care ne pasa, fie ca ne aflam in asemenea raporturi
incat relatia noastra trebuie sa mearga, de exemplu, relatii de munca, putem sa ne descurcam cu un
paranoic, astfel incat si lui si noua sa ne fie putin mai bine.

Exprimati-va limpede intentiile si motivatiile.Exprimati-va concis si foarte clar, corect din toate
punctele de vedere, asa incat sa nu lasati loc de interpretari gresite.

Mentineti contactul si dialogul. Daca il evitati, paranoicul o sa ia din acest fapt doar ceea ce ii
accentueaza suspiciunea. Nu se va gandi ca este vina lui. Va gandi ca il dispretuiti, ca il urati sau ca
uneltiti impotriva lui.

Intr-o inevitabila disputa, faceti apel la reguli, la legi, la argumente stiintifice, in orice
caz,argumente obiective, consacrate si incontestabile. Paranoicul iubeste logica. In plus, nu se
va simti invins in argumente de o persoana ci va recunoaste supramatia legii, de orice natura ar fi ea.

Nu capitulati in mod ostentativ intr-o disputa cu paranoicul. Se va simti jignit, desconsiderat.

Nu atacati frontal imaginea pe care o are despre sine. Daca, la un moment dat, se va dovedi ca
s-a inselat intr-o privinta, nu-i spuneti nimic de genul: “Vezi, ti-am zis eu!”, pentru ca asta l-ar putea
impinge la decizii irationale numai din nevoia de a se ridica deasupra esecului. Mai degraba
luati-o ca pe o imprejurare inevitabila, in care ar fi fost greu ca cineva, in locul lui sa-si fi dat seama
cum stau lucruile. Concentrati-va mai mult asupra modalitatii de a remedia impreuna
consecintele erorii. Acest lucru este de dorit in relatie cu toti semenii nostri!

DEPENDENTUL
1. Inceteaza orice "misiune de salvare" pe cont propriu.
2. Nu-i crea "conditii optime"
3. Planuieste cu atentie o discutie cu persoana consumatoare.
4. Fii clar si specific in exprimare, ca sa nu dai prilej de intrepretari gresite a ceea ce spuneti. Precizeaza clar
persoanei dependente ca esti de partea lui si ca atare esti ingrijorat de consumul sau. Aceste precizari pot fi sustinute
si intarite de exemple de situatii sau incidente in care alcoolismul lui/ei te-a afectat direct. (Ex. "M-am simtit umilita
cand a trebuit sa cer bani imprumut ca sa cumpar paine, asta pentru ca ultimii bani din casa s-au dus pe bautura!")
5. Spune-i clar care sunt pentru tine consecintele consumului