Sunteți pe pagina 1din 760

Contraamiral (r) prof. Univ.dr. ing.

Dumitru Nanu

INSTALATII ELECTRICE
NAVALE
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CUPRINS
PARTEA a I-a
SISTEME ELECTROENERGETICE NAVALE

Capitolul 1. Caracterizarea sistemelor electroenergetice navale .......................... 13


1.1 Structura şi clasificarea SEN ....................................................................... 13
1.2 Scheme structurale ale centralelor electrice din SEN ................................. 18
1.3 Condiţii de exploatare a SEN ....................................................................... 20
1.4 Cerinţe privind calitatea energiei electrice produsă de SEN ........................ 21
1.5 Parametrii de bază ai centralelor electrice: felul curentului, tensiunii şi
frecvenţei ..................................................................................................... 24
Capitolul 2. Surse de energie electrică pe nave ...................................................... 32
2.1 Generatoare electrice .................................................................................... 32
2.2 Acumulatori de energie electrică .................................................................. 37
2.3 Redresoare statice şi invertoare .................................................................... 48
2.3.1 Generalităţi privind semiconductoarele .............................................. 48
2.3.2 Convertizoare statice ........................................................................... 55
Capitolul 3. Determinarea consumului de energie electrică, alegerea
numărului şi puterii generatoarelor centralei electrice ......................................... 74
3.1 Clasificarea consumatorilor de energie electrică şi regimurile de lucru în
procesul de exploatare al navei ................................................................... 74
3.2 Metoda bilanţului energetic .......................................................................... 76
3.3 Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice ....................... 85
Capitolul 4. Sisteme de excitaţie a generatoarelor electrice .................................. 87
4.1 Generatoare de curent continuu .................................................................... 87
4.2 Generatoare sincrone .................................................................................... 93
4.3 Stingerea câmpului magnetic ....................................................................... 99
Capitolul 5. Reglarea automată a tensiunii şi puterii reactive .............................. 105
5.1 Generalităţi ................................................................................................... 105
5.2 Caracteristicile şi clasificarea sistemelor de reglare automată a tensiunii ... 106
5.3 Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone .................................... 110
5.4 Distribuţia sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează în
paralel ........................................................................................................... 119
5.5 Scheme de reglare automată a tensiunii şi puterii reactive pentru
generatoarele sincrone .................................................................................. 124
5.5.1 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii
generatoarelor sincrone produse de firma „Elma” Germania ...................... 124
5.5.2 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii pentru
generatoarele sincrone MCC (fabricate în Rusia) ....................................... 127
5.5.3 Generator autoexcitat cu sistem de compoundare fazică combinat cu

6
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

conector de tensiune .................................................................................... 131


5.5.4 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii pentru
generatoarele sincrone tip MCK (fabricate în Rusia) ................................... 138
5.5.5 Sistem automat de reglare a tensiunii generatoarelor sincrone cu
excitaţie de curent alternativ ........................................................................ 143
5.5.6 Sistem de reglare automată a tensiunii generatoarelor sincrone
produse de firma Thomas-Triger seria AG .................................................. 145
5.5.7 Echipament static de excitaţie naval (ESEN) pentru generatoare
sincrone produse de UMEB – Bucureşti ..................................................... 149
Capitolul 6. Reglarea automată a frecvenţei şi puterii active ............................... 169
6.1 Principiile reglării automate a frecvenţei .................................................... 169
6.2 Distribuţia sarcinii active la funcţionarea în paralel a generatoarelor .......... 172
6.3 Regulatoare automate a vitezei de rotaţie pentru motoarele termice .......... 177
6.3.1 Regulatoare mecanice centrifugate .................................................... 177
6.3.2 Regulatoare de turaţie electromecanice cu două impulsuri ................ 180
6.3.3 Regulatoare de turaţie după deviaţia parametrilor electrici ai
generatorului ................................................................................................ 184
6.3.4 Reglarea automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active .............. 191
Capitolul 7. Sincronizarea automată a generatoarelor de curent alternativ ....... 196
7.1 Condiţii şi procedee de conectare a generatoarelor sincrone pentru
funcţionarea în paralel ................................................................................. 196
7.2 Sincronizare precisă manuală ....................................................................... 201
7.3 Sisteme automate de sincronizare precisă .................................................... 203
7.3.1 Principiile sincronizării automate precise ........................................... 203
7.3.2 Sincronizatorul automat cu relee ......................................................... 207
7.3.3 Schema sincronizatorului automat construit cu amplificatoare
magnetice ..................................................................................................... 211
7.3.4 Sincronizatorul automat realizat cu elemente semiconductoare ........ 216
7.4 Sincronizarea brută a generatoarelor ........................................................... 219
Capitolul 8. Protecţia sistemelor electroenergetice navale .................................... 226
8.1 Generalităţi ................................................................................................... 226
8.2 Protecţia reţelei de distribuţie a energiei electrice ....................................... 227
8.3 Protecţia generatoarelor ................................................................................ 230
8.3.1 Protecţia la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini ............................. 230
8.3.2 Protecţia la putere inversă ................................................................... 234
8.3.3 Protecţia diferenţială a generatoarelor ................................................ 238
8.3.4 Relee electronice de protecţie ............................................................. 240
8.3.5 Schema electrică de echipare a unui generator sincron pentru
conectarea la barele TPD ............................................................................. 244
Capitolul 9. Procese tranzitorii în sistemele electroenergetice navale. Calculul
curenţilor de scurtcircuit .......................................................................................... 250
9.1 Procese tranzitorii în reţelele electrice ......................................................... 250
9.2 Procese tranzitorii în generatoarele sincrone .............................................. 257
9.3 Calculul curenţilor de scurtcircuit în sistemele electroenergetice navale .... 267

7
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Capitolul 10. Distribuţia energiei electrice ............................................................. 287


10.1 Sisteme de distribuţie a energiei electrice şi reţele electrice ........................ 287
10.2 Reţele electrice de iluminat ......................................................................... 293
10.3 Calculul reţelelor electrice .......................................................................... 295
10.4 Tablouri de distribuţie a energiei electrice. Calculul barelor TPD .............. 302
Capitolul 11. Măsuri pentru evitarea pericolului electrocutării şi a incendiilor
care pot fi provocate de curentul electric în SEN ................................................... 387
11.1 Introducere ................................................................................................... 387
11.2 Pericolul electrocutării în reţelele electrice navale ...................................... 317
11.3 Împământările de protecţie pentru echipamentele electrice fixe de la
bordul navei ................................................................................................. 324
11.4 Împământările de protecţie pentru aparatele electrice mobile şi portabile ... 325
11.5 Împământările de protecţie în cazul alimentării navei cu energie electrică 326
de la mal .......................................................................................................
11.6 Norme pentru rezistenţele de izolaţie în sistemul electroenergetic naval .... 328

PARTEA a II-a
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A MECANISMELOR NAVALE

Capitolul 12. Caracterizarea generală a acţionărilor electrice navale ............ 333


12.1 Sisteme de acţionare electrică a mecanismelor şi instalaţiilor de la nave . 333
12.2 Cerinţe impuse acţionărilor electrice navale ............................................. 334
12.3 Dezvoltarea acţionărilor electrice navale în perspectiva trecerii la 337
automatizarea complexă a navei ...............................................................
Capitolul 13. Acţionarea electrică a instalaţiilor de ancorare, legare şi 339
remorcare..............................................................................................................
13.1 Rolul şi elementele principale ale instalaţiilor de ancorare ..................... 339
13.2 Cerinţele regulilor de clasificarea şi construcţia navelor maritime
(R.N.R.) ..................................................................................................... 342
13.2.1 Instalaţia de ancorare ..................................................................... 342
13.2.2 Instalaţia de legare ......................................................................... 350
13.2.3 Instalaţia de remorcare .................................................................. 352
13.2.4 Acţionarea electrică a mecanismelor de ancorare şi manevră ...... 352
13.3 Forţele care acţionează în lanţul de ancoră pe timpul staţionării navei la
ancoră ...................................................................................................... 353
13.4 Forţele care acţionează în lanţul de ancoră, la barbotină, pe timpul
ridicării ancorei ........................................................................................ 358
13.5 Diagramele de sarcină pentru electromotorul de acţionare ...................... 361
13.6 Tipuri şi parametrii de bază ale mecanismelor de ancorare şi legare ...... 363
13.7 Motoare electrice pentru acţionarea cabestanelor (vinciurilor) de
ancorare, legare şi remorcare .................................................................... 365

8
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

13.8 Scheme de comandă pentru acţionarea electrică a mecanismelor de


ancorare, legare şi remorcare .................................................................... 374
13.8.1 Clasificare. Tipuri de protecţie electrică ........................................ 374
13.8.2 Scheme electrice de comandă cu controlor a acţionării
cabestanelor (vinciurilor) de ancoră ......................................................... 377
13.8.3 Scheme electrice de comandă cu relee şi contactoare a acţionării
cabestanelor (vinciurilor) de ancoră ......................................................... 384
13.8.4 Schema electrică de comandă prin sistemul generator-motor a
acţionării cabestanului (vinciului) de ancoră ............................................ 398
13.8.5 Schema electrică de comandă cu tiristoare a acţionării
cabestanului de ancoră .............................................................................. 401
13.9 Algoritmul de calcul pentru alegerea motoarelor electrice şi frânelor
electromagnetice, pentru acţionarea mecanismelor de ancorare-legare .... 405
13.10 Calculul puterii electromotoarelor pentru acţionarea cabestanelor de
manevră (legare) ...... ............................................................................... 410
Capitolul 14. Acţionarea electrică a vinciurilor de încărcare şi macaralelor
navale .................................................................................................................... 413
14.1 Destinaţie, regimuri de lucru şi tipurile mecanismelor navale de
încărcare .................................................................................................... 413
14.2 Principalele cerinţe ale acţionării electrice a instalaţiilor navale de
încărcare ................................................................................................... 420
14.3 Aprecierea calităţii acţionărilor electrice în curent continuu ................... 423
14.4 Sisteme moderne şi direcţii de dezvoltare a acţionărilor electrice pentru
instalaţiile navale de ridicat ...................................................................... 427
14.4.1 Prezentare generală ........................................................................ 427
14.4.2 Sisteme cu motor de execuţie de curent alternativ ........................ 427
14.4.3 Sisteme cu motor de execuţie de curent continuu ......................... 430
14.5 Diagramele de sarcină ale acţionării ....................................................... 431
14.6 Scheme electrice de comandă a acţionării instalaţiilor de încărcat .......... 436
14.6.1 Scheme electrice de comandă cu controler a acţionării vinciurilor 436
de încărcat ................................................................................................
14.6.2 Scheme electrice de comandă cu relee şi contactoare pentru
acţionarea vinciurilor şi macaralelor de încărcat ...................................... 441
14.6.3 Schema electrică de comandă a acţionării vinciului de încărcat cu
grup de maşini electrice .......................................................................... 460
14.7 Calculul puterii electromotorului de acţionare a vinciului de încărcat .... 460
Capitolul 15. Acţionarea electrică a cârmei ...................................................... 471
15.1 Caracterizare generală, cerinţe şi clasificări ............................................ 471
15.2 Caracteristica momentului de sarcină la axul cârmei ................................ 475
15.3 Mecanisme de transmisie .......................................................................... 487
15.3.1 Transmisii mecanice pentru cârme ................................................ 487
15.3.2 Transmisii hidraulice pentru cârme ................................................ 490
15.4 Diagrama de sarcină şi cerinţe pentru electromotoarele de acţionare a
cârmei ....................................................................................................... 497
15.4.1 Diagrama de sarcină şi condiţii specifice de lucru ........................ 497

9
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

15.4.2 Caracteristicile mecanice şi tipuri de electromotoare folosite


pentru cârme cu transmisie mecanică ....................................................... 499
15.4.3 Caracteristicile mecanice şi tipuri de electromotoare folosite
pentru cârme cu transmisie hidraulică ...................................................... 501
15.5 Scheme electrice de comandă a acţionării cârmelor cu funcţionare
simplă prin contactoare şi relee ................................................................ 504
15.6 Scheme electrice de comandă a cârmelor cu funcţionare simplă prin
sistemul generator-motor ......................................................................... 517
15.7 Scheme electrice de comandă a cârmelor cu funcţionare sincronizată
prin sistemul generator-motor ................................................................... 523
15.8 Acţionarea electrohidraulică a cârmelor cu funcţionare sincronizată...... 529
15.9 Scheme electrice de comandă pentru acţionarea cârmelor cu funcţionare
automată. Pilotul automat ......................................................................... 542
15.10 Calculul acţionării electromecanice a cârmei ........................................... 555
15.10.1 Generalităţi ................................................................................... 555
15.10.2 Calculul puterii şi alegerea motorului electric, în prima
aproximare ................................................................................................ 556
15.10.3 Verificarea motorului electric ales .............................................. 564
15.11 Calculul acţionării electrohidraulice a cârmei ......................................... 577
Capitolul 16. Acţionarea electrică a mecanismelor auxiliare instalaţiilor de
forţă şi sistemelor navale .................................................................................... 589
16.1 Caracterizare generală .............................................................................. 589
16.2 Caracteristicile de bază ale mecanismelor auxiliare ................................ 590
16.3 Alegerea motoarelor electrice pentru acţionare şi calculul puterii ......... 596
16.4 Scheme electrice de comandă a acţionării pentru mecanismele auxiliare 602

PARTEA a III-a
AUTOMATIZĂRI ELECTRICE NAVALE
Capitolul 17. Instalaţia de telecomandă, protecţie şi semnalizări motoare
principale (MP) .................................................................................................... 619
17.1 Motor principal de propulsie ALCO ........................................................ 619
17.1.1 Instalaţia pneumatică ..................................................................... 619
17.1.2 Instalaţia electrică de forţă ............................................................. 623
17.1.3 Pregătirea pentru lansare ............................................................... 632
17.1.4 Lansarea motorului principal ......................................................... 633
17.1.5 Cuplarea reductorului .................................................................... 634
17.1.6 Funcţionarea motorului .................................................................. 636
17.1.7 Oprirea motorului .......................................................................... 636
17.1.8 Protecţia şi semnalizarea funcţionării motorului ........................... 636
17.1.9 Anularea protecţiei ......................................................................... 640
17.2 Motor principal de propulsie MAN .......................................................... 640
17.2.1 Dispozitivul de comandă pneumatică ............................................ 641

10
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

17.2.2 Instalaţia electrică de alimentare şi modulul de alarmă ................. 642


17.2.3 Semnalizări MP, treapta I-a ........................................................... 658
17.2.4 Semnalizări şi protecţie motor principal treapta a II-a şi a III-a .... 660
17.2.5 Semnalizări reductor MP .............................................................. 663
17.2.6 Subtelegraf MP .............................................................................. 664
Capitolul 18. Instalaţii de protecţie şi semnalizări pentru motoare primare
de antrenare a generatoarelor ............................................................................ 668
18.1 Motor ALLO, 246 TLP, 1000 rot./min. .................................................... 668
18.2 Motor SLK 312 kw, 1500 rot./min- ......................................................... 681
Capitolul 19. Automatizarea sistemelor electroenergetice ............................... 687
19.1 Sistem automat de conectare a rezervei .................................................... 687
19.2 Sistem automat de protecţie la suprasarcină prin decuplarea
consumatorilor vectoriali .......................................................................... 689
19.3 Sistem automat de control şi comandă de la distanţă a SEN .................... 691
Capitolul 20. Automatizarea caldarinei MONARCH ...................................... 696
20.1 Caldarine cu abur CAVNO 250...5000 .................................................... 696
20.2 Elementele sistemului de automatizare ..................................................... 698
20.3 Pregătirea pentru pornire ........................................................................... 706
20.4 Funcţionarea instalaţiei în regim automat ................................................ 711
20.5 Funcţionarea instalaţiei în regim manual ................................................. 713
20.6 Preîncălzirea combustibilului ................................................................... 715
20.7 Protecţiile caldarinei ................................................................................. 716
Capitolul 21. Automatizarea instalaţiilor frigorifice ........................................ 718
21.1 Destinaţia instalaţiilor frigorifice navale. Agenţi frigorifici .................... 718
21.2 Schema instalaţiei frigorifice de cambuză ................................................ 720
21.3 Schema electrică de comandă automată, protecţie şi semnalizare ........... 727
21.4 Instalaţia de climatizare ............................................................................ 735
Capitolul 22. Aparate şi sisteme de comandă, control şi semnalizări
specifice navale .................................................................................................... 747
22.1 Instalaţia felinarelor de catarg .................................................................. 747
22.2 Telegraful electric naval ........................................................................... 749
22.3 Indicatoare de cârmă. Axiometre ............................................................. 754
22.4 Tahometre pentru măsurarea turaţiei ........................................................ 756
22.4.1. Tahometrul de curent continuu …………………………………. 756
22.4.2. Tahometre inductive de curent alternative ……………………… 759
22.5 Centrala automată de avertizare incendiu CUAM-N ................................ 760
22.5.1 Descrierea funcţionării centralei de avertizare ............................... 760
22.6 Centrala automată de avertizare incendiu SESAM-N ............................... 774
22.6.1 Prezentare generală ........................................................................ 774
Anexe ..................................................................................................................... 781
Bibliografie ........................................................................................................... 791

11
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

PARTEA I

SISTEME ELECTROENERGETICE
NAVALE

12
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 1

Caracterizarea sistemelor
electroenergetice navale

1.1 Structura şi clasificarea SEN

Sistemul electroenergetic naval (SEN) cuprinde totalitatea instalaţiilor şi


echipamentelor electrice de la bordul navei destinate pentru producerea,
transformarea şi distribuţia energiei electrice destinată alimentării consumatorilor
de energie electrică de la bordul navei.
Structura SEN conţine: surse de energie electrică, linii de transport a energiei
electrice, tablouri de distribuţie şi convertizori de energie electrică.
Consumatorii de energie electrică nu fac parte din SEN, aceştia au particularităţi
specifice şi sunt trataţi separat.
Pe nave, în calitatea de surse de energie electrică, se folosesc generatoarele de
curent continuu şi curent alternativ acţionate de motoare diesel sau turbine precum
şi bateriile de acumulatoare. Liniile de transport a energiei electrice se realizează
cu cabluri electrice sau cu bare conductoare. Tablourile de distribuţie reprezintă
construcţii destinate pentru conectarea liniilor de transport a energiei electrice în
vederea distribuirii acesteia la mai mulţi consumatori. În calitatea de convertizori
se folosesc transformatoarele, redresoarele ş.a.
Tabloul de distribuţie la care sunt cuplate sursele de energie electrică şi reţelele
electrice de putere, se numeşte tabloul principal de distribuţie, TPD.
Sursele de energie electrică împreună cu tabloul principal de distribuţie formează
centrala electrică a navei.
Liniile de transport a energiei electrice împreună cu tablourile de distribuţie
constituie reţeaua electrică a navei.
Clasificarea SEN se face, în general, după trei criterii:
1) după numărul centralelor electrice care compun SEN;
2) în funcţie de legătura dintre SEN şi sistemul energetic de putere
destinat pentru propulsia navei;
3) în funcţie de sistemul de distribuţie al energiei electrice.
După primul criteriu SEN pot fi: cu una, două, trei şi mai multe centrale electrice;
după al doilea, pot fi: autonome, cu preluarea parţială a puterii de la sistemul
energetic principal şi unitare cu sistemul energetic principal; după al treilea,
sistemul de distribuţie poate fi: radial, magistral şi mixt.
SEN autonome sunt independente de sistemul energetic al navei şi dispun de surse
separate de energie electrică, diesel generatoare sau turbogeneratoare, tablou
principal de distribuţie, tablouri de distribuţie, transformatoare, redresoare, tablou

13
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

de legătură cu malul şi linii de distribuţie a energiei electrice. După primul criteriu


de clasificare SEN autonome pot fi cu una, două, trei şi mai multe centrale
electrice. În figura 1.1. se prezintă trei variante.
SEN cu o singură centrală electrică de bază se foloseşte, de regulă, pe nave mici
de transport care navigă pe ape interioare sau în apropierea coastei.

Fig. 1.1 Schema electrică structurală a SEN autonome


a – cu o singură centrală electrică de bază; b – cu două centrale electrice de bază;
c – cu o centrală electrică de bază şi cu o centrală electrică de avarie.
T /D – turbină sau diesel;G1G6 – generatoare; TPD, TPD1, TPD2 – tablouri
principale de distribuţie; TD1TD4 – tablouri de distribuţie; TLM – tablou de
legătură cu malul; TDA – tablou de distribuţie de avarie; GA – generator de avarie;
C – consumatori de energie electrică.

Pe nave mari de transport, de pasageri, spărgătoare de gheaţă sau nave militare, se


foloseşte SEN cu două centrale electrice de bază dispuse în compartimente

14
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

separate. O asemenea variantă, prezentată în figura 1.1.b, răspunde mai bine


cerinţelor de vitalitate ale navei prin mărirea siguranţei în alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor. Cele două centrale electrice de bază sunt interconectate
prin linii de transmisie a energiei electrice, existând posibilitatea transmiterii
acesteia în ambele sensuri. În acest fel, în cazul unui consum redus, este posibil ca
acesta să fie asigurat de funcţionarea unei singure centrale.
Varianta cu două centrale electrice de bază este mai complicată şi mai scumpă.
Această variantă este justificată pentru nave mari la care puterea electrică
necesară alimentării consumatorilor este mare şi pentru acoperirea acesteia
sunt necesare mai multe grupuri diesel generatoare. Repartizarea puterii
electrice totale pe două centrale conduce la micşorarea valorii curenţilor de
scurtcircuit sub valorile admise de puterea de rupere a întrerupătoarelor
automate. De exemplu, pentru o centrală electrică cu puterea 3000 KW şi
tensiunea 400 V, intensităţile curenţilor de scurtcircuit pot ajunge la valori 100
– 200 kA, ceea ce corespunde limitei maxime a puterii de rupere pentru
întrerupătoarele automate folosite în prezent. În astfel de cazuri, rezolvarea
constă în împărţirea puterii totale pe două centrale electrice de bază sau folosirea
a două rânduri de bare pe care se repartizează egal grupurile diesel generatoare.
SEN este complet autonom, dacă în compunerea sa intră numai diesel
generatoare. În cazul în care se folosesc turbogeneratoare este necesar ca
împreună cu acestea să se instaleze şi diesel generatoare folosite ca rezervă sau
pentru regimul de staţionare, întrucât turbogeneratoarele cu turbină cu abur pot
funcţiona numai în marş, atunci când este în funcţiune caldarina. În acelaşi timp,
turbogeneratoarele necesită mai mult timp de pregătire pentru intrarea în
funcţiune şi încărcarea în sarcină, comparativ cu diesel generatoarele.
Indiferent de numărul centralelor electrice de bază, conform regulilor registrului de
clasificare pe nave mari de transport şi ale flotei tehnice trebuie să existe şi o
centrală electrică de avarie (figura 1.1.c). Centrala electrică de avarie este conectată
cu una din centralele electrice de bază şi în regimul normal energia electrică se
transmite de la centrala electrică de bază la tabloul de distribuţie de avarie TDA al
centralei electrice de avarie. La dispariţia tensiunii de la barele centralei electrice de
bază se dă semnalul pentru pornirea automată a diesel generatorului de avarie şi se
conectează această sursă la barele tabloului TDA. În acest fel, se asigură
alimentarea neîntreruptă a consumatorilor conectaţi la centrala electrică de avarie,
care sunt importanţi pentru siguranţa navei. Centrala electrică de avarie se dispune
pe navă în afara zonei inundabile, adică deasupra punţii principale.
De asemenea, SEN conţine, în toate cazurile, un tablou de legătură cu malul, TLM,
prin intermediul căruia se realizează primirea energiei electrice de la mal atunci
când nava staţionează în port, la dană. În unele situaţii, prin acelaşi tablou se poate
transmite energie electrică de la bordul navei la reţeaua electrică de la mal sau la o
altă navă.

15
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

SEN cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic de putere foloseşte o


parte din puterea turbinelor sau dieselelor care aparţin sistemului energetic
principal de propulsie al navei pentru antrenarea unuia sau mai multor generatoare
electrice. Preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic se poate realiza în
două variante prezentate în figura 1.2., astfel
a) folosirea generatoarelor de ax, Gax, antrenate printr-un mecanism de
transmisie de axul portelice;

Fig. 1.2 Schemele electrice structurale ale SEN


cu preluarea parţială a puterii de la sistemul energetic
a – cu generator de ax; b – cu utilizarea turbogeneratorului.

D – diesel;Gax – generator de ax; MP – motor principal; T – turbină; CR – caldarină


recuperatoare; C – consumatori de energie electrică

b) utilizarea căldurii gazelor de evacuare de la motorul principal, MP,


pentru funcţionarea unei caldarine recuperatoare, CR, care asigură
aburul necesar funcţionării unui turbogenerator de recuperare.

Prima variantă se poate folosi atât la nave cu propulsie diesel, cât şi la cele cu
propulsie cu turbină cu abur; cea de-a doua variantă se poate aplica numai la nave
cu propulsie diesel.
Aplicarea sistemelor prezentate este oportună la nave care navigă timp
îndelungat cu viteză constantă sau cu variaţii mici ale vitezei (în limitele de la
„toată viteza” la „jumătate”). În astfel de cazuri, folosirea generatoarelor de ax
sau turbogeneratoarelor de recuperare oferă posibilitatea scurtării duratei de
funcţionare a surselor autonome de energie electrică (diesel generatoare sau
turbogeneratoare) şi micşorează costul energiei electrice. De asemenea,
folosirea generatoarelor de ax permite reducerea numărului surselor autonome
şi micşorează preţul de cost al centralei electrice. Utilizarea
turbogeneratoarelor de recuperare necesită instalaţii costisitoare care se

16
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

amortizează în timp îndelungat (în decurs de câţiva ani) pe seama reducerii


cheltuielilor de exploatare.
Principalul neajuns al sistemului cu preluarea parţială a puterii îl constituie
dependenţa acestuia de vitezele navei. La folosirea generatorului de ax,
schimbarea vitezei navei, adică schimbarea vitezei de rotaţie a arborelui
portelice, înseamnă schimbarea vitezei de rotaţie a generatorului şi are ca
rezultat modificarea parametrilor tensiune şi frecvenţă ai generatorului de ax
care se micşorează de la valoarea nominală corespunzătoare mersului cu „toată
viteza” până la anulare la punerea motorului principal în poziţia „stop”.
Acest regim de funcţionare al generatorului de ax face, pe de o parte,
imposibilă funcţionarea acestuia în paralel cu generatoarele autonome, iar pe
de altă parte, atunci când motorul principal se pune în poziţia „stop” este
necesar să se asigure conectarea rapidă a sursei de energie electrică de rezervă.
Stabilizarea parametrilor de ieşire ai generatorului de ax şi crearea condiţiilor
de funcţionare în paralel se poate obţine prin folosirea unor convertizori
speciali de energie electrică sau instalaţii care să asigure turaţia constantă a
generatoarelor atunci când turaţia arborelui portelice se modifică.
Utilizarea turbogeneratoarelor de recuperare asigură menţinerea stabilă a
parametrilor de ieşire ai generatorului şi deci permite funcţionarea în paralel cu
generatoarele autonome. Stabilitatea parametrilor de ieşire este dată de inerţia
sistemului termic şi de posibilitatea reglării consumului de abur. După punerea
maşinii în poziţia „stop” sistemul poate continua să funcţioneze circa 5–20
minute.
În prezent, SEN cu generatoare de ax cunosc o largă răspândire la nave care
folosesc pentru propulsie elici cu pale orientabile şi ca urmare turaţia
motoarelor principale se menţine constantă pentru toate regimurile de marş.
Din această categorie fac parte unele nave fluviale, câteva nave de transport şi
nave tehnice.
De asemenea, folosirea generatoarelor de ax este oportună pe nave cu
propulsie electrică. Utilizarea generatoarelor de ax şi turbogeneratoarelor cu
recuperare a căpătat în prezent o largă răspândire datorită avantajelor
prezentate de acest sistem.
SEN unitar cuprinde totalitatea surselor de energie electrică, tablourile de
distribuţie a energiei electrice şi, de asemenea, motoarele electrice de acţionare
a axelor portelice împreună cu aparatele de pornire şi comandă ale acestora.
Structura unui asemenea sistem este prezentată în figura 1.3.

17
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 1.3 Schema electrică structurală a SEN unitar


PC – post de comanda pornirii şi reglării turaţiei (convertizori);
M1, M2 – motoare electrice pentru acţionarea axelor portelice.

SEN unitar se foloseşte la macaralele plutitoare, drăgi cu cupe pentru săpat pe


fundul mării şi alte nave ale flotei tehnice la care în perioada de staţionare
puterea surselor de energie este folosită în principal pentru asigurarea acţionării
utilajelor tehnologice, iar pentru deplasare se foloseşte o parte din această
putere. SEN unitar se utilizează, de asemenea, la unele nave spărgătoare de
gheaţă, industriale şi alte tipuri de nave la care există compatibilitate între
cerinţele corespunzătoare propulsiei electrice şi SEN autonome. În acest sens
propulsia cu elice cu pas reglabil oferă condiţii favorabile, întrucât motoarele
electrice de propulsie funcţionează cu turaţie constantă şi ca urmare se pot
menţine constanţi parametrii tensiune, frecvenţă ai surselor de energie electrică,
ceea ce permite alimentarea concomitentă şi a celorlalţi consumatori de energie
electrică de la bordul navei.

1.2 Scheme structurale ale centralelor electrice din SEN

Schemele structurale ale centralelor electrice din compunerea SEN trebuie să


prevadă:
1) funcţionarea în paralel a generatoarelor din compunerea centralei
electrice;
2) posibilitatea de separare a generatoarelor (grupurilor de
generatoare) realizată prin conectarea acestora la secţii de bare
separate;
3) protecţia generatoarelor şi liniilor de transport a energiei electrice
în cazul apariţiei unor regimuri anormale de lucru;
4) posibilitatea primirii alimentării de la mal sau de la alte nave;
5) sisteme de comandă pentru trecerea centralei electrice de la un
regim de lucru la altul;

18
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

6) efectuarea reviziilor periodice şi reparaţiilor TPD prin scoaterea de


sub tensiune pe porţiuni;
7) posibilitatea de execuţie a TPD pe secţii care se asamblează la
bordul navei;
8) reducerea la minimum a gabaritelor şi masei TPD.
Schemele structurale ale centralelor electrice aflate în exploatare la nave
cunosc o gamă largă de diversificare. Printre ele se pot întâlni: scheme care
admit sau care nu admit funcţionarea în paralel a generatoarelor, scheme cu
unul sau mai multe sisteme de bare, scheme care permit comutarea
generatoarelor sau a consumatorilor la două sisteme de bare independente, ş.a.
În momentul actual, de regulă, la proiectarea centralelor electrice se prevede
funcţionarea în paralel a generatoarelor pe un sistem de bare. Sistemul de bare
unic este împărţit pe secţii cuplate între ele cu aparate de conectare (separatoare
sau întrerupătoare) astfel încât, în unele cazuri, este posibilă separarea
generatoarelor sau anumitor secţii de consumatori pentru executarea unor lucrări
de revizii periodice.
În figura 1.4. se prezintă schema structurală a unei centrale electrice cu un sistem
de bare împărţit în cinci secţii.
La secţiile I, II, III sunt conectate generatoarele G1, G2, G3 şi o parte din
consumatorii mari de energie electrică. La secţia IV sunt conectaţi
consumatorii care funcţionează în regimul de staţionare al navei. În condiţiile
în care nava staţionează în port, aceşti consumatori pot fi alimentaţi de la mal
prin tabloul de legătură cu malul TLM. La secţia V se conectează consumatorii
care funcţionează la tensiunea de 220 V: iluminat, semnalizări, aparate de uz
gospodăresc (cambuza). Secţiile tabloului pot fi cuplate sau separate prin
intermediul întrerupătoarelor sau separatoarelor de bare. Pentru funcţionarea în
paralel a generatoarelor se înseriază secţiile de bare I, II şi III prin închiderea
separatoarelor (întrerupătoarelor) a1 şi a2, iar pentru funcţionarea individuală se
deschid separatoarele şi fiecare generator transmite energia electrică numai la
sistemul lui propriu de bare. Prin manevrarea separatoarelor a1, a2 se pot stabili şi
alte regimuri, astfel: funcţionarea în paralel a generatoarelor G1, G2 şi individuală
a generatorului G3 (se închide a1 şi se deschide a2); funcţionarea în paralel a
generatoarelor G2,G3 şi individuală a generatorului G1(se deschide a1 şi se
închide a2)

19
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 1.4 Schema structurală a centralei electrice cu un sistem de bare

Pentru funcţionarea în paralel a generatoarelor se înseriază secţiile de bare I, II


şi III prin închiderea separatoarelor (întrerupătoarelor) a1 şi a2, iar pentru
funcţionarea individuală se deschid separatoarele şi fiecare generator transmite
energia electrică numai la sistemul lui propriu de bare. Prin manevrarea
separatoarelor a1, a2 se pot stabili şi alte regimuri, astfel: funcţionarea în paralel a
generatoarelor G1, G2 şi individuală a generatorului G3 (se închide a1 şi se
deschide a2); funcţionarea în paralel a generatoarelor G2, G3 şi individuală a
generatorului G1 (se deschide a1 şi se închide a2).
În figura 1.5. este prezentată schema structurală a centralei electrice cu două
sisteme de bare.

Fig. 1.5 Schema structurală a centralei electrice cu două sisteme de bare

Fiecare sistem de bare cu ajutorul separatoarelor a1, a2 poate fi împărţit în două


secţii. Consumatorii de energie electrică sunt împărţiţi egal între cele două sisteme

20
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

de bare. Schema prezentată asigură înalte calităţi de manevrabilitate. Dezavantajul


constă în dublarea numărului de întrerupătoare automate pentru generatoare în aşa
fel încât să fie posibilă conectare fiecărui generator la oricare din cele două
sisteme de bare. La o asemenea schemă se recurge în cazul în care puterea totală a
generatoarelor care lucrează în paralel depăşeşte puterea de rupere la scurtcircuit a
întrerupătoarelor. Distribuţia puterii totale a centralei pe două sisteme de bare
reduce valoarea curenţilor de scurtcircuit la valori admisibile pentru puterea de
rupere a întrerupătoarelor automate de construcţie obişnuită.

1.3 Condiţii de exploatare a SEN

Condiţiile de exploatare sunt definite de totalitatea mărimilor fizice


constituite de factorii externi care acţionează asupra funcţionării sistemului şi părţilor
lui componente. Condiţiile de exploatare pentru SEN sunt caracterizate de ac ţiunea
următorilor factori:
- oscilaţii de ruliu şi tangaj;
- vibraţii ale corpului navei produse în principal de funcţionarea elicelor,
precum şi a motoarelor de la bord;
- şocuri create de loviturile valurilor, gheţurilor sau alte obiecte;
- valori înalte ale umidităţii relative şi temperaturii aerului;
- prezenţa vaporilor de produse petroliere;
- stropi de apă, acoperirea cu gheaţă şi radiaţii solare.
Influenţa acestor factori externi trebuie avută în vedere la realizarea SEN şi
componentelor sale (maşini electrice, aparate electrice, cabluri ş.a.). Pentru a lucra
în aceste condiţii de exploatare, echipamentele electrice navale se construiesc
special pentru această destinaţie. În toate ţările, construcţiile navale, tehnica care
se montează la bord şi supravegherea exploatării se realizează după regulile unui
registru de clasificare. În România, Registrul Naval Român (RNR) reprezintă
organul de stat pentru clasificarea navelor. În practică se folosesc şi registrele altor
ţări. În general, pentru că se referă la nave care sunt exploatate în aceleaşi condiţii,
între registrele de clasificare ale diferitelor ţări nu sunt deosebiri semnificative.
Conform normelor RNR, instalaţiile, maşinile şi sistemele care compun SEN
trebuie să fie astfel realizate încât să se asigure funcţionarea normală a acestora în
următoarele condiţii de exploatare:
- umiditatea relativă a aerului 75% la temperatura de 45C, sau 80% la
40C, sau 95% la 25C;
- bandă permanentă în orice bord până la 15 şi asietă de durată până la
5;
- ruliu până la  22,5 cu perioada 7 – 9 secunde şi tangaj până la  10;
- vibraţii cu frecvenţe de la 2 Hz la 13,2 Hz cu amplitudinea deplasării 
1 mm, iar la frecvenţe de la 13,2 Hz la 80 Hz cu acceleraţia  0,7 g;
- şocuri cu acceleraţia 3 g şi frecvenţe de la 40 la 80 lovituri pe minut;

21
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- schimbarea temperaturii mediului înconjurător, în cazul navigaţiei în


raioane nelimitate, de la -50C la +50C;
- prezenţa sării în apa de mare (până la 4%) şi în aerul maritim (până la
6 mg /m3);
- prezenţa vaporilor de ulei şi alte produse petroliere în încăperile navei,
de la 5 la 20 mg /m3.

1.4 Cerinţe privind calitatea energiei electrice produsă de SEN

Indicatorii după care se apreciază calitatea energiei electrice furnizată de SEN


sunt:
1. Abaterea permanentă a tensiunii faţă de valoarea normală, U p . Se exprimă ca
diferenţă între tensiunea reală furnizată, U , şi valoarea ei nominală, U n , raportată
la tensiunea nominală şi exprimată în procente.
U  Un
U p   100% (1.1)
Un
2. Abaterea permanentă a frecvenţei, fp , faţă de valoarea nominală. Se
calculează ca diferenţă între frecvenţa real furnizată, f , şi valoarea ei nominală,
fn , raportată la frecvenţa nominală şi exprimată în procente.
f  fn
fn   100% (1.2)
fn
3. Coeficientul de nesimetrie al tensiunii pentru frecvenţa de bază în curent
alternativ trifazat. Exprimă în procente diferenţa dintre valoarea maximă, U max , şi
minimă, U min , a tensiunii raportată la valoarea nominală, U n .
U max  U min
k nesim U   100% (1.3)
Un
4. Factorul de distorsiune, exprimă abaterea de la unda sinusoidală a tensiunii şi se
defineşte ca fiind raportul, exprimat în procente, dintre reziduul deformant
(valoarea efectivă corespunzătoare armonicelor superioare) şi valoarea efectivă a
fundamentatei.

U
2
2

k nes. sin   100% (1.4)


U1

22
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

5. Abaterea de scurtă durată a tensiunii, U sd , definită ca diferenţa între valoarea


minimă, U min , sau maximă, U max , şi valoarea nominală a tensiunii, U n , în regim
tranzitoriu, raportate la tensiunea nominală şi exprimate în procente.
U min  U n
 U sd   100%
Un (1.5)
U max  U n
 U sd   100%
Un (1.6)
6. Abaterea de scurtă durată a frecvenţei în curent alternativ, fsd , definită ca
diferenţa între valorile minimă sau maximă ale frecvenţei în regim tranzitoriu
raportate la frecvenţa nominală şi exprimate în procente.
fmin  fn
 fsd   100%
fn (1.7)
fmax  fn
 fsd   100%
fn (1.8)
7. Coeficientul de pulsaţie al tensiunii redresate definit ca:
a) raportul între amplitudinile armonicelor joase ale componentelor de
curent alternativ, U  , şi valoarea medie a tensiunii redresate, U med .

U
k pulsatie   100% (1.9)
U med
b) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale
tensiunii redresate pe o semiperioadă şi valoarea medie a tensiunii redresate,
exprimat în procente.
U max  U min
k ' pulsatie   100% (1.10)
U med
c) raportul între valoarea efectivă a componentelor de curent alternativ (se
iau în calcul toate componentele armonici), U ~ d , şi valoarea medie a tensiunii
redresate.
U~d
k 'pulsatie
'
  100% (1.11)
U med

23
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

d) raportul între diferenţa valorilor instantanee maximă şi minimă ale


tensiunii redresate şi suma acestora calculat pe o semiperioadă şi exprimat în
procente.
U max  U min
k '''pulsatie   100% (1.12)
U max  U min
Dintre indicatorii de calitate ai energiei electrice, prezintă importanţă practică mai
deosebită, următorii: abaterea tensiunii şi frecvenţei, nesimetria tensiunilor şi
abaterea de la forma sinusoidală.
Abaterea tensiunii şi frecvenţei în raport cu valorile nominale poate fi pozitivă sau
negativă. În regimul permanent sau de scurtă durată al SEN, semnul abaterii
frecvenţei poate fi diferit de cel al tensiunii. La stabilirea regimului permanent
abaterea frecvenţei este aceeaşi pentru toţi consumatorii alimentaţi de SEN. În
acelaşi timp, abaterea tensiunii pentru consumatorii din apropierea tabloului
principal de distribuţie, TPD, este cu semnul plus, iar pentru cei mai îndepărtaţi cu
semnul minus.
Scăderea tensiunii la bornele maşinilor electrice conduce la micşorarea
momentelor de rotaţie şi pentru o sarcină constantă creşte valoarea curentului care
poate ajunge la valori pentru care, sub acţiunea protecţiei de suprasarcină, motorul
este deconectat. De asemenea, la scăderea tensiunii se micşorează iluminatul
lămpilor, iar la creşterea tensiunii se reduce durata de funcţionare a acestora.
Scăderea frecvenţei tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone duce la
reducerea turaţiei şi, ca urmare, a productivităţii mecanismelor antrenate de
acestea. La micşorarea frecvenţei cresc valorile curenţilor spre consumatori pe
seama măririi curenţilor de magnetizare ai transformatoarelor şi micşorării
reactanţelor inductive în circuitele interioare din compunerea acestora.
Pentru obţinerea unei calităţi corespunzătoare a energiei electrice, conform
registrului de clasificare RNR, limitele maxime admise ale abaterilor tensiunii şi
frecvenţei sunt:
- abaterea permanentă şi de scurtă durată a tensiunii
 20% timp de 1,5 secunde
U p  10%; U sd  (1.13)
- 30 % timp de 5 secunde
- abaterea permanentă şi de scurtă durată a frecvenţei
fp  5%; fsd  10% timp de 5 secunde (1.14)
Nesimetria tensiunilor în sistemele trifazate este cauzată în principal de
conectarea la SEN a consumatorilor monofazaţi şi apare ca urmare a valorilor
inegale a curenţilor pe cele trei faze. Consumatorii trifazaţi simetrici, care
constituie majoritatea la bordul navei, contribuie la reducerea nesimetriei
tensiunilor.
Forma nesimetrică a tensiunilor conduce la apariţia în SEN şi la consumatori a
componentelor armonice cu frecvenţe mai mari de 50 Hz a căror prezenţă măreşte

24
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

pierderile de putere şi duce la încălzirea suplimentară a cablurilor, motoarelor şi


generatoarelor electrice.
Indicele de calitate corespunzător pentru nesimetria tensiunilor se obţine din
condiţia Registrului de clasificare care admite nesimetria curenţilor de sarcină ai
generatoarelor de maximum 10%. Corespunzător acestei valori coeficientul de
nesimetrie al tensiunii, k nesim. U , este aproximativ 3%.
Abaterea de la forma sinusoidală poate fi generată de factori interni, care aparţin
generatoarelor, sau externi produşi de consumatorii de energie electrică. De
regulă, influenţa factorilor interni este redusă şi nesimetria tensiunilor datorată
acestora nu depăşeşte 25%. În acelaşi timp, în anumite situaţii, la funcţionarea
generatoarelor cu încărcarea nominală se poate ajunge la o valoare a nesimetriei
tensiunilor până la 20%, generată în principal de sarcinile neliniare care constituie
factorii externi. Atunci când la bornele unui generator de tensiune sinusoidală sunt
conectate rezistenţe neliniare, curentul consumat este de formă nesinusoidală şi
căderile de tensiune ale armonicelor superioare ale curentului schimbă forma
curbei tensiunii în sistem.
Dintre consumatorii de la bordul navei, convertoarele statice de energie electrică
solicită din reţea curenţi nesinusoidali şi constituie principala sarcină neliniară a
reţelei. Denaturarea tensiunii produsă de convertoarele statice de energie depinde
de schema folosită, de adâncimea reglării, de caracterul sarcinii, de parametrii
surselor de energie electrică de pe navă şi, de asemenea, de raportul dintre puterea
surselor navei şi puterea convertoarelor statice din sistem.
Abaterea de la forma sinusoidală mai mare de 10% poate produce încălzirea
suplimentară a generatoarelor şi electromotoarelor şi, ca urmare, este necesară
scăderea puterii şi a sarcinii. De asemenea, denaturarea tensiunilor micşorează
precizia în funcţionare a sistemelor automate de reglare şi comandă a
generatoarelor ceea ce poate duce la perturbarea funcţionării acestora.
Din aceste considerente, conform normelor registrului de clasificare, abaterea de
la forma sinusoidală nu trebuia să depăşească 5% din valoarea de vârf a
fundamentalei.
Normele de calitate a energiei electrice stabilite de Registrul naval prevăd cerinţe
atât pentru sursele de energie electrică cât şi pentru consumatorii de energie
electrică. Aceste norme determină pe de o parte condiţiile în care consumatorii
trebuie să funcţioneze normal, iar pe de altă parte cerinţe pentru SEN ca sistem de
producere a energiei electrice capabil să asigure alimentarea consumatorilor în
toate regimurile de exploatare ale navei.
a) Cerinţe pentru generatoare:
- asigurarea calităţii normale a energiei electrice în regim de mers în gol şi
în regim stabil de durată cu sarcină simetrică constantă şi la factorul de putere
nominal;

25
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- acţiunea rapidă a sistemelor de reglare automată pentru a restabili în


timp scurt parametrii energiei electrice în limitele stabilite de norme atunci când
apare variaţii de sarcină, nesimetrii, abateri de la forma sinusoidală şi pulsaţii ale
curentului de sarcină.
b) Cerinţe pentru consumatori:
- funcţionarea normală a acestora în condiţiile în care parametrii energiei
electrice aplicată la borne sunt în limitele normelor de calitate;
- micşorarea influenţei consumatorilor la deteriorarea calităţii energiei
electrice, reducerea nesimetriei, reducerea abaterilor de la forma sinusoidală şi a
pulsaţiilor curenţilor consumaţi.

1.5 Parametrii de bază ai centralelor electrice: felul curentului,


tensiunea şi frecvenţa

Alegerea felului curentului


Nava reprezintă o construcţie autonomă care are un sistem electroenergetic
propriu şi, ca urmare, din faza iniţială a proiectării trebuie să se rezolve problema
alegerii felului curentului care poate fi: curent continuu sau curent alternativ. De
alegerea felului curentului depind proprietăţile şi particularităţile sistemului
electroenergetic. O alegere corectă a felului curentului pentru o navă dată se face
pe baza comparării tehnico-economice a efectelor folosirii curentului continuu sau
curentului alternativ.
Istoria construcţiilor navale arată că la început pentru electrificarea navelor s-a folosi
cu preponderenţă curentul continuu. Explicaţia constă în aceea că generatoarele de
curent continuu prezintă siguranţă mare în funcţionare şi stabilitate la funcţionarea în
paralel, comparativ cu generatoarele sincrone, care la acea vreme, în absenţa unor
sisteme automate de reglare cu acţiune rapidă, nu ofereau siguranţa menţinerii
constante a parametrilor: tensiune, frecvenţă, în condiţiile unui grafic de sarcină
variabil şi, de asemenea, era dificil de realizat funcţionarea stabilă în paralel a
acestora. Pe de altă parte, acţionările electrice în curent continuu oferă performanţe
superioare din punct de vedere al proprietăţilor de pornire, frânare, reglare a vitezei,
comparativ cu acţionările electrice în curent alternativ din acea vreme.
După cum este cunoscut, instalaţiile electrice aflate la bordul navei lucrează în
condiţii grele: umiditate mare, salinitate, prezenţa vaporilor de apă şi ulei, vibraţii
provocate de motoarele principale şi elice, şocuri produse de loviturile valurilor şi
sloiurilor de gheaţă, înclinare de lungă durată în oricare bord ş.a.
Condiţiile grele de lucru impun cerinţe deosebite pentru motoarele electrice de
acţionare folosite la nave în ceea ce priveşte: siguranţa în funcţionare, simplitatea
constructivă, rezistenţă la acţiunea mediului, uşurinţă în întreţinere şi exploatare.
Motorul de curent continuu are dispus pe rotor înfăşurarea legată la lamelele
colectorului. Energia electrică a reţelei se aplică acestei înfăşurări prin periile care
alunecă pe suprafaţa colectorului. Acest procedeu de transmitere a energiei duce la

26
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

uzura în timp a periilor şi colectorului, îmbâcsirea cu praf de cărbune, ceea ce face


necesară o supraveghere atentă şi executarea unor lucrări periodice de întreţinere.
Din experienţa exploatării maşinilor de curent continuu rezultă că defecţiunile la
colector şi perii reprezintă circa 40% din totalul defecţiunilor acestor
electromotoare. De asemenea, existenţa unor părţi deschise conductoare de curent
(colectorul şi periile) măreşte gradul de pericol şi constituie sursa principală de
paraziţi radio în reţeaua de distribuţie a energiei electrice.
La navă, principalii consumatori de energie electrică sunt acţionările electrice
ale mecanismelor şi instalaţiilor de bord. Fiecare acţionare electrică se
compune din motorul electric şi sistemul de comandă.
O dată cu creşterea gradului de electrificare al navelor s-a mărit considerabil
numărul mecanismelor acţionate cu motoare electrice, a crescut puterea
centralelor electrice şi au început să se manifeste neajunsurile proprii acţionărilor
electrice în curent continuu.
În curent continuu, în calitatea de motor de execuţie, se foloseşte de regulă
motorul electric cu excitaţie mixtă şi mai rar cele cu excitaţie derivaţie sau
independentă. În curent alternativ motorul electric cu utilizarea cea mai mare este
motorul asincron cu rotor în scurtcircuit şi mai rar se folosesc motorul asincron cu
rotor bobinat (fazic) şi motorul sincron.
Spre deosebire de motorul de curent continuu, motorul asincron cu rotorul în
scurtcircuit are o construcţie cu mult mai simplă, ceea ce îi conferă o siguranţă
sporită în funcţionare. Comparativ cu motorul asincron, prezenţa colectorului şi a
periilor la motoarele de curent continuu conduce la creşterea masei cu circa 30-
40%, a gabaritelor cu 20-30% şi a preţului de cost de circa 2-3 ori. De asemenea,
randamentul motoarelor de curent continuu este cu câteva procente inferior
randamentului motoarelor asincrone cu rotor în scurtcircuit.
Treptat, avantajele folosirii curentului alternativ au devenit tot mai evidente şi
numărul navelor electrificate în curent alternativ trifazat a crescut menţinându-se
pentru o anumită perioadă şi construcţia navelor electrificate în curent continuu.
Un exemplu îl constituie seria de cargouri de 4500 tdw realizată în anii ’70 şi
electrificată în curent continuu.
Trecerea la folosirea curentului alternativ a fost impulsionată de perfecţionarea
sistemelor automate de reglare pentru generatoarele sincrone, ceea ce a determinat
îmbunătăţirea performanţelor acestora în ceea ce priveşte menţinerea constantă a
parametrilor: tensiune, frecvenţă, la variaţia sarcinii şi funcţionarea stabilă a
acestora la cuplarea în paralel, precum şi de apariţia a noi tipuri de motoare
asincrone cu performanţe superioare.
În ceea ce priveşte aparatura de comandă a motoarelor electrice şi în acest caz
avantajele sunt de partea curentului alternativ, întrucât aparatura de comandă a
acţionărilor electrice în curent alternativ este mai simplă şi mai sigură în
funcţionare. De exemplu, pentru motoare electrice care nu necesită reglarea
turaţiei comanda motorului asincron se face cu un pornitor magnetic realizat

27
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

simplu cu un contactor şi relee termice, iar pentru un motor de curent continuu se


foloseşte un reastat de pornire în care se include contactorul şi releul de curent.
Sistemul de distribuţie a energiei electrice, în ceea ce priveşte masa şi gabaritele
cablurilor, este cu câteva procente mai mare în curent alternativ, comparativ cu
curentul continuu, deoarece foloseşte cabluri cu trei conductoare în locul celor cu
două conductoare. Avantajul distribuţiei energiei electrice în curent alternativ
constă în faptul că oferă posibilitatea separării reţelei de iluminat de reţeaua de
forţă prin alimentarea acesteia de la un transformator cu raportul de transformare
de 380 V /220 V. Scăderea rezistenţei de izolaţie care se manifestă preponderent
în reţeaua de iluminat, în acest caz, nu influenţează nemijlocit asupra stării
generale a izolaţiei reţelei navei. În curent continuu, separarea reţelei de iluminat
nu este posibilă şi scăderea rezistenţei de izolaţie a acesteia afectează rezistenţa de
izolaţie a întregii reţele de distribuţie a energiei electrice pe navă.
În privinţa posibilităţilor de reglare a turaţiei, pentru cele două tipuri de motoare,
acestea rezultă din expresiile turaţiilor în funcţie de ceilalţi parametrii ai
motoarelor şi reţelelor electrice de alimentare.
Pentru motorul de curent continuu
U  RI
n (1.15)
Ke
în care:
U - tensiunea reţelei de alimentare, V
I - curentul în înfăşurarea rotorului, A
R - rezistenţa înfăşurării rotorului
înseriată cu rezistenţa reastatului,

Ke - constantă care depinde de datele
constructive ale motorului
 - fluxul câmpului magnetic creat de
înfăşurarea de excitaţie, Wb.

Din relaţia (1.15) rezultă că turaţia motorului de curent continuu se poate regla
prin: modificarea rezistenţei R cu ajutorul reastatului montat în serie cu
înfăşurarea rotorului; modificarea fluxului  cu reastatul montat în circuitul
înfăşurării de excitaţie şi prin modificarea tensiunii U a sursei de alimentare în
sistemul generator-motor sau redresor comandabil-motor. De asemenea, se
foloseşte uneori reglarea combinată prin modificarea a doi parametrii ceea ce dă
posibilitatea reglării turaţiei în domeniu larg, în gama 1000  1 şi mai mare.
Pentru motorul asincron

n
60f
1  s (1.16)
p

28
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

în care: f - frecvenţa reţelei de alimentare, Hz


p - numărul perechilor de poli
s - alunecarea rotorului.
Turaţia motoarelor asincrone, conform relaţiei (1.16) se poate regla prin
modificarea frecvenţei, a numărului de poli sau a alunecării s (alunecarea se
poate modifica prin introducerea unor rezistenţe în circuitul rotorului, procedeu
posibil numai pentru motoarele asincrone cu rotor bobinat).
În practică, toate aceste procedee sunt limitate. Schimbarea frecvenţei corelată cu
modificarea tensiunii pentru a menţine valoarea cuplului este posibilă numai în
cazul folosirii unei surse separate pentru alimentarea motorului asincron
(generator sincron separat sau convertoare de frecvenţă). Procedeul este eficient
din punct de vedere economic pentru puteri mari şi se aplică la propulsia electrică
a navei cu motor asincron sau sincron. Reglarea prin schimbarea numărului de
perechi de poli este aplicată numai la motoarele asincrone cu rotorul în
scurtcircuit prin aşezarea pe stator a mai multor înfăşurări cu număr de poli diferiţi
sau a unor înfăşurări comutabile. Asemenea motoare se numesc motoare cu mai
multe viteze şi asigură reglarea turaţiei în trepte cu raportul
2  1; 3  1; 4  2  1 ş.a.
Analiza comparativă a celor două tipuri de motoare din punct de vedere al
posibilităţilor de reglare a vitezei arată că în acest domeniu motoarele de curent continuu
au proprietăţi mai bune.
Experienţa proiectării navelor arată că cea mai mare parte a acţionărilor electrice
instalate pe navă nu necesită reglarea turaţiei, cum ar fi: pompele, separatoarele,
ventilatoarele, compresoarele ş.a. O parte mică a acţionărilor electrice poate fi
realizată cu reglarea în trepte a turaţiei, ca de exemplu: cabestanul (vinciul) de
ancoră, cabestane (vinciuri) de manevră, vinciuri de încărcare, macarale de 3-5 t.,
unele ventilatoare. Pentru toate aceste acţionări se poate folosi cu rezultate foarte
bune motorul asincron cu rotor în scurtcircuit cu turaţie fixă sau cu turaţie
reglabilă în trepte. O parte foarte mică a acţionărilor electrice necesită reglarea
turaţiei lină şi în domeniu larg, cum ar fi: traulere pentru nave de pescuit, vinciuri
de remorcare, macarale de capacitate mare.
Această prezentare justifică folosirea sistemului electroenergetic trifazat pe
majoritatea navelor. Pentru cele câteva acţionări care necesită reglarea turaţiei lină
şi în domeniu larg se foloseşte motorul de curent continuu alimentat în sistemul
generator-motor sau redresor comandabil-motor. O altă variantă pentru asemenea
acţionări cu reglarea lină a turaţiei şi în domeniul larg o reprezintă transmisiile
hidraulice care au atins un nivel înalt de perfecţionare (macarale de mare
capacitate, acţionarea cârmei ş.a.).
În acest fel, treptat, au fost înlăturate obstacolele din calea folosirii curentului
alternativ pe nave şi astăzi problema alegerii felului curentului pentru nave a fost
rezolvată în favoarea folosirii curentului alternativ.

29
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Folosirea curentului continuu rămâne oportună pe nave unde în calitate de sursă


de energie de bază se folosesc acumulatorii. Din această categorie fac parte, în
principal, submarinele clasice cu propulsie diesel electrică şi unele nave mici
pentru care puterea sistemului electroenergetic nu depăşeşte câţiva kilowaţi.
În unele cazuri, se folosesc două feluri de curent. O parte din consumatori primesc
alimentarea de la reţeaua de curent continuu, iar o altă parte din consumatori
primesc alimentarea de la reţeaua de curent alternativ. O asemenea situaţie se
poate întâlni la nave de construcţie mai vechi care au fost electrificate iniţial în
curent continuu şi ulterior prin modernizările la care au fost supuse s-au introdus
la bord consumatori de curent alternativ.
În perspectiva legată de utilizarea unor noi surse de energie, fără utilizarea
motoarelor mecanice, cum ar fi generatoarele magnetogazodinamice, elemente
termice, este posibil să se revină la folosirea pe scară largă a curentului continuu.
Tensiunea
Dezvoltarea construcţiilor navale este caracterizată de creşterea neîntreruptă a
puterii sistemelor electroenergetice. Această creştere este determinată de:
electrificarea în continuare a mecanismelor neelectrificate; mărirea numărului
aparatelor de legături radio, radiolocaţie şi aparate electrice de navigaţie; creşterea
puterii instalaţiilor de ventilaţie, climatizare şi a altor sisteme navale; folosirea
propulsiei electrice ş.a. Electrificarea navei a ajuns deja la un asemenea nivel încât
dispunerea centralelor electrice, a acţionărilor electrice şi a traseelor de cabluri pe
navă se rezolvă cu dificultate.
Creşterea în continuare a gradului de electrificare a navei ridică noi probleme
privind dispunerea echipamentelor electrice la bordul navei şi de aceea apare
necesitatea găsirii unor căi noi de rezolvare. O primă posibilitate constă în
îmbunătăţirea constructivă a maşinilor şi aparatelor electrice în direcţia reducerii
greutăţii specifice pe unitatea de putere. Această cale este posibilă prin folosirea
unor materiale magnetice şi electroizolante cu performanţe superioare. A doua
cale constă în mărirea tensiunii şi frecvenţei sistemelor electroenergetice.
Istoria dezvoltării electrotehnicii navale arată că mărirea puterii sistemelor
electroenergetice navale, ca urmare a creşterii gradului de electrificare a navei, a
condus la creşterea neîntreruptă a tensiunii nominale. La începutul electrificării s-
a folosit 110 V curent continuu ajungându-se în prezent la 220 V în curent
continuu şi 380 /220 V în curent alternativ. Ridicarea tensiunii a permis
îmbunătăţirea caracteristicilor maso-gabaritice a acţionărilor electrice şi reducerea
secţiunii cablurilor pe seama scăderii valorii curenţilor. Pentru o putere dată,
valoarea curentului fiind invers proporţională cu valoarea tensiunii, rezultă că
mărirea de două ori a tensiunii reduce de două ori valoarea curentului.
Regulile registrului de clasificare RNR stabilesc valorile maxime ale tensiunii
admisibile la nave, astfel:
a) Tensiunea la bornele surselor de energie electrică de curent continuu nu trebuie
să depăşească valorile:

30
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- 500 V pentru alimentarea sistemelor de putere;


- 250 V pentru alimentarea instalaţiilor de iluminat, semnalizări şi prize.
b) Tensiunile recomandate la bornele consumatorilor de curent alternativ nu
trebuie să depăşească:
- 1000 V pentru consumatori de forţă staţionari;
- 500 V pentru consumatori de forţă conectaţi la prize;
- 250 V pentru iluminat, semnalizări, comunicaţii interioare, prize pentru
consumatorii portativi.
Pentru propulsia electrică în curent alternativ se admite depăşirea tensiunii
maxime de 1000 V. Valorile tensiunilor de linie admise de Registru pentru
propulsia electrică pot fi: 3,3 /3 kV; 6 /6,6 kV; 10 /11 kV. Cu avizul Registrului
tensiunile înalte pot fi folosite şi pentru unele acţionări electrice de putere foarte
mare, cum ar fi pompele de marfă la nave petroliere de mare capacitate.
În mod normal, pentru alimentarea reţelelor electrice de la bordul navelor se
folosesc următoarele valori ale tensiunii nominale:
- pentru curent continuu – 12, 24, 110, 220 V;
- pentru curent alternativ – 12, 24, 36, 127, 220, 380 V.
Mărirea tensiunii de la 400 V la 1000 V, limită maximă admisă de registru, nu
duce la modificări semnificative în ceea ce priveşte masa şi gabaritele instalaţiilor
electrice, întrucât există două tendinţe contrare: pe de o parte micşorarea
curenţilor reduce dimensiunile şi masele elementelor conductoare de curent, iar pe
de altă parte ridicarea tensiunii necesită măsuri suplimentare de creştere a
rezistenţei de izolaţie.
Pentru maşinile electrice, de puteri în gama de la 200 KW la 300 KW, mărirea
tensiunii de la 400 V la 1000 V duce la o creştere nesemnificativă a greutăţii şi
gabaritelor pe seama măsurilor luate pentru întărirea izolaţiei crestăturilor şi
conductoarelor. Mărirea tensiunii de la 400 V la 1000 V micşorează masa
aparatelor de comutaţie şi protecţie cu circa 25% şi în acelaşi timp există tendinţa
măririi masei şi gabaritelor aparatelor de control şi măsură.
În privinţa instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice se poate considera că
masa şi gabaritele rămân aproape neschimbate la trecerea tensiunii de la 400 V la
1000 V, întrucât reducerea dimensiunilor şi greutăţilor elementelor conductoare
de curent, ca urmare a micşorării curentului este compensată de creşterea
greutăţilor, ca urmare a măririi distanţelor odată cu mărirea tensiunii şi folosirea
unor transformatoare coborâtoare pentru consumatorii care nu pot funcţiona la
tensiuni înalte.
Efectul reducerii masei şi gabaritelor prin ridicarea tensiunii se face simţit în cazul
unor centrale electrice de putere mare, peste 5000 kW, care folosesc tensiunea de
3,3 kV sau 6,6 kV. În acest caz, generatoarele, întrerupătoarele automate şi
motoarele electrice de putere foarte mare au mase şi gabarite de câteva ori mai
mici comparabil cu situaţia folosirii tensiunii de 380 V pentru aceleaşi puteri.
Folosirea transformatoarelor coborâtoare pentru alimentarea consumatorilor care
nu pot funcţiona la tensiuni înalte duce la împărţirea reţelei electrice în subsisteme

31
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

autonome alimentate de transformatoare individuale cu efecte pozitive asupra


rezistenţei de izolaţie a reţelei de distribuţie. Deteriorarea rezistenţei de izolaţie
într-un subsistem, nu efectuează restul reţelei de distribuţie. De asemenea,
ridicarea tensiunii la aceste valori înseamnă reducerea considerabilă a masei şi
gabaritelor traseelor de cabluri comparabil cu transmiterea aceloraşi puteri la
tensiunea de 380 V. În afară de acestea, se micşorează valorile curenţilor de
scurtcircuit în sistem şi, ca urmare, se reduce pericolul apariţiei incendiilor în
reţeaua electrică şi a efectelor nedorite create de forţele electrodinamice.
Alegerea tensiunii se realizează de obicei în urma unei analize tehnico –
economice care ia în considerare un complex de probleme legate de tensiunea
pentru centrala electrică, reţeaua de distribuţie a energiei electrice, consumatorii
mari de energie electrică existenţi pe navă, reţeaua de iluminat, reţeaua de
comunicaţii, de comandă ş.a. Uneori, alegerea nivelului tensiunii poate fi
influenţată nu numai de masa şi greutatea traseelor de cabluri ci şi de alţi factori
cum ar fi: valorile curenţilor de scurtcircuit, posibilităţile aparatelor de comutare,
siguranţa şi durata de serviciu, deservirea fără pericol, masa şi gabaritele
instalaţiilor de distribuţie ş.a.
În funcţie de puterea sistemului electroenergetic pe nave, de regulă, se adoptă
următoarele valori ale tensiunii: pentru puteri de câţiva kilowaţi se foloseşte
tensiunea de 12 V, 24 V; la puteri de zeci de kilowaţi – tensiunile 110 V, 127 V;
la puteri de sute de kilowaţi – tensiunile 220 V, 380 V; la puteri de mii şi zeci de
mii de kilowaţi – tensiunile 380 V, 3.300 V, 6.600 V, 10.0000 V.
Frecvenţa
Sursele de energie electrică ale sistemelor electroenergetice navale de curent
alternativ, ca şi în cazul sistemelor de la mal, produc energia electrică cu frecvenţa
50 Hz (60 Hz). Această frecvenţă corespunde necesităţilor majorităţii
consumatorilor de energie electrică de la bordul navelor.
În acelaşi timp, pe toate navele actuale există un număr de consumatori pentru
care frecvenţa nominală a tensiunii de alimentare este de 400 Hz, cum ar fi:
sistemele de radiolocaţie, sistemele de navigaţie (girocompasul), sisteme şi
aparatură de cercetare şi prospecţiuni (hidrolocatoare). Alimentarea acestor
consumatori se face de la reţeaua navei de 50 Hz prin convertizoare
corespunzătoare. În funcţie de deplasamentul navei şi destinaţia acesteia, numărul
convertizoarelor poate fi de ordinul unităţilor sau zecilor aşa încât în cazul unui
număr mare de consumatori cu frecvenţa de 400 –500 Hz (navă militară, navă de
prospecţiuni geologice şi cercetare ştiinţifică) apare necesitatea centralizării
alimentării acestora de la o reţea separată de reţeaua de 50 Hz şi alimentată de la
surse separate sau convertizori de energie electrică.
Mărirea frecvenţei nominale în sistemele electroenergetice navale constituie o
direcţie importantă pentru rezolvarea problemei reducerii maselor şi gabaritelor
surselor de energie electrică şi acţionărilor electrice.

32
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La frecvenţe mari, 400-500 Hz, agregatele generatoare permit utilizarea motoarelor


primare cu turaţie foarte mare, cum ar fi turbinele cu gaze, cuplate direct (fără
reductor) cu generatoare sincrone.
Acţionările electrice cu motoare asincrone reprezintă consumatorii de bază în
sistemele electroenergetice navale. Turaţia sincronă a motoarelor de curent
alternativ este direct proporţională cu frecvenţa, f , şi invers proporţională cu
60f
numărul de perechi de poli , p, n 0  , şi la frecvenţa de 50 Hz cea mai mare
p
60  50
turaţie obţinută pentru p  1 este  3000 rot / min , iar prin folosirea, de
1
exemplu, a frecvenţei de 400 Hz valoarea acestei turaţii este
60  400
 24.000 rot / min .
1
Având în vedere că pentru o maşină cu mişcare de rotaţie puterea este
proporţională cu cuplul şi turaţia, P  M  n , rezultă că la mărirea turaţiei de
câteva ori, pentru a obţine aceeaşi putere, valoarea cuplului se reduce de acelaşi
număr de ori. Reducerea cuplului prin mărirea turaţiei conduce la reducerea masei
şi gabaritului maşini.
Din motive de siguranţă se consideră că limita maximă a turaţiei la care pot funcţiona
maşinile rotative este de 8.000 – 12.000 rot. /min. În ultimii ani au apărut la bordul
navelor mai multe mecanisme de execuţie a căror turaţie de lucru este 6.000 
8.000 rot. /min., cum ar fi: pompe centrifuge, turbocompresoare, pompe axiale ş.a.
Crearea unor asemenea mecanisme a dat posibilitatea reducerii de 3-4 ori a masei
şi gabaritelor acestora. Se poate spera că în viitor numărul unor asemenea
mecanisme va creşte.
De asemenea, ridicarea frecvenţei curenţilor transformatoarelor, reactoarelor,
amplificatoarelor magnetice şi altor aparate electromagnetice este legată de
micşorarea numărului de spire ale înfăşurărilor şi reducerea volumului circuitelor
magnetice. De exemplu, prin ridicarea frecvenţei de la 50 Hz la 400 Hz pentru
transformatoare până la 100 kVA masa şi gabaritele se reduc de 2  4 ori.
Comparând toate elementele sistemului electromagnetic realizat în curent
alternativ la frecvenţele de 50 Hz şi 400 Hz se deduce că pentru frecvenţa de 400
Hz suma maselor şi gabaritelor se reduce de 2-3 ori comparativ cu frecvenţa de 50
Hz.
Totodată, trebuie avut în vedere că există şi dezavantaje în ceea ce priveşte
folosirea frecvenţelor mari în sistemele electroenergetice navale. Maşinile
electrice, transformatoarele şi alte aparate electromagnetice la frecvenţa de 400 Hz
comparativ cu frecvenţa de 50 Hz produc un nivel mai ridicat de zgomot şi
paraziţi radio, au un preţ de cost mai ridicat şi o siguranţă redusă în funcţionare.
Din alt punct de vedere, introducerea frecvenţelor ridicate la nave întâmpină un şir
de greutăţi legate de necesitatea creării unor noi tipuri de mecanisme de execuţie

33
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

cu turaţie mare, noi serii de maşini electrice, de aparatură de protecţie şi comutaţie


ş.a.
De aceea, în prezent, folosirea sistemelor electroenergetice de 400 Hz este
oportună numai pentru nave speciale, cu aripi portante sau cu pernă de aer, la care
reducerea maselor şi gabaritelor prezintă o importanţă deosebită.

CAPITOLUL 2

Surse de energie electrică


pe nave

34
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

2.1 Generatoare electrice

Generatoarele electrice constituie principala sursă de energie a sistemului


electroenergetic naval. În compunerea agregatelor generatoare de energie electrică
pe navă pot fi folosite atât generatoare de curent continuu, cât şi generatoare de
curent alternativ.
Generatoarele sistemului electroenergetic naval pot fi clasificate după următoarele
criterii:
- după tipul motorului primar pot fi: dieselgeneratoare, turbogeneratoare
şi generatoare de ax sau de arbore;
- după funcţia de bază sunt: generatoare principale, de rezervă şi de
avarie;
- după felul curentului pot fi: de curent continuu şi de curent alternativ.
Dieselgeneratorul este un agregat compus din motorul diesel şi generatorul de
curent continuu sau de curent alternativ.
Turbogeneratorul se compune din turbină şi generator de curent continuu sau de
curent alternativ.
Dieselele, de regulă, se cuplează direct cu generatoarele iar turbinele prin reductor
întrucât turaţia turbinei este totdeauna mai mare decât turaţia generatoarelor.
În funcţie de tipul turbinei, turbogeneratoarelor pot fi cu abur sau cu gaze.
Generatoarele de ax sau de arbore sunt generatoare a căror acţionare se face de
către axul propulsorului navei sau de către axul motorului principal de propulsie
prin intermediul unei transmisii (cu curea, cu roţi dinţate, hidraulică ş.a.).
Dieselul este maşina care transformă energia chimică a combustibilului în energie
mecanică.
Turbina transformă energia termică a aburului sau a gazelor în energie mecanică.
Pentru obţinerea aburului se folosesc instalaţii de căldări, iar pentru obţinerea
gazelor un gazogenerator special (cameră de arderea combustibilului).
Avantajele dieselului constau, pe de o parte, în posibilitatea de a lucra
independent de celelalte instalaţii, iar pe de altă parte, în durata mică a timpului
necesar pentru pornire şi preluarea sarcinii. Pentru puteri până la 100 KW această
durată este de 15-25 secunde, iar pentru puteri mai mari de 100 KW durata se
măreşte la 1,5-2 minute. Dezavantajele dieselului constau în numărul redus de ore
de funcţionare între două reparaţii, masă şi gabarite mari pe unitatea de putere şi
nivel ridicat de zgomot. La turaţii de 1000-1500 rot./min. numărul orelor de
funcţionare până la prima reparaţie este de 6000-4000 h, iar la turaţia de 500-700
rot./min. acest număr este de două ori mai mare.
Turbinele cu abur, comparativ cu dieselele, asigură o durată de funcţionare cu
mult mai mare până la prima reparaţie capitală (circa 30.000 h), au masa şi
gabaritele mai mici şi un nivel de zgomot redus. În acelaşi timp, funcţionarea lor
este legată de funcţionarea instalaţiilor de căldări şi ca urmare necesită un timp
mult mai mare pentru pornire şi preluarea sarcinii.

35
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În ceea ce priveşte randamentul, acesta este mai mare în cazul


dieselgeneratoarelor.
Turbina cu gaze se realizează într-o construcţie unică cu camera de ardere a
gazelor şi ca urmare acestea au autonomie în funcţionare ca şi dieselele. Spre
deosebire de diesele, prezintă avantaje asemănătoare cu turbinele cu abur în ceea
ce priveşte: numărul orelor de funcţionare până la prima reparaţie, masa şi
gabaritele. Dezavantajele turbinelor cu gaze faţă de diesele constau în consumul
specific mare de combustibil şi durata mare necesară pentru pornire.
La alegerea surselor de energie pentru sistemul electroenergetic naval,
proprietăţile dieselgeneratoarelor şi turbogeneratoarelor sunt determinate de
proprietăţile motoarelor primare: diesel sau turbină.
Turbogeneratoarele cu abur se instalează pe nave al căror sistem energetic
principal de propulsie al navei este format din căldări şi turbine cu abur.
Dieselgeneratoarele şi turbogeneratoarele cu gaze pot fi instalate pe oricare navă.
Dieselgeneratoarele se fabrică, de regulă, pentru puteri 25-1000 kW şi turaţiile
1500, 1000, 750, 500 rot. /min.
Turbogeratoarele se fabrică pentru puteri 400-3000 kW, turaţia generatoarelor
1500 rot./min. şi turaţia turbinelor 6000-12000 rot. /min.
Sursele de bază ale sistemului electroenergetic naval sunt sursele care asigură
alimentarea consumatorilor de energie electrică fără întrerupere pentru toate
regimurile de funcţionare ale sistemului electroenergetic. Sursele de rezervă pot,
în anumite situaţii, să înlocuiască sursele de bază, de exemplu în situaţia
executării unor lucrări de întreţinere curentă sau în cazuri accidentale până la
repunerea acestora în funcţiune. De obicei, sursele de energie de bază şi de
rezervă constituie împreună centrala electrică de bază şi se conectează la acelaşi
tablou principal de distribuţie.
Sursele de energie electrică de avarie asigură alimentarea neîntreruptă cu energie
electrică a consumatorilor importanţi pentru siguranţa navei, prevăzuţi să
funcţioneze în regim de avarie. Regimul de avarie este regimul în care centrala
electrică de bază a fost scoasă din funcţiune ca urmare a unor avarii (inundarea
compartimentului centralei sau incendiu în acest compartiment).
În calitatea de surse de bază şi de rezervă se pot folosi atât turbogeneratoare cât şi
dieselgeneratoare. În calitatea de surse de avarie se folosesc dieselgeneratoare şi
baterii de acumulatoare.
Sursele de curent continuu sunt generatoarele de curent continuu. În momentul
actual când problema alegerii felului curentului pentru reţeaua navei a fost rezolvată
în favoarea curentului alternativ, generatoarele de curent continuu nu mai sunt
folosite ca surse de bază pentru sistemul electroenergetic al navei. Generatoarele de
curent continuu se pot folosi în prezent la nave electrificate în curent alternativ
pentru alimentarea separată în curent continuu a unor acţionări pentru mecanisme
care funcţionează cu variaţii mari ale cuplului de sarcină şi necesită reglarea turaţiei
în limite largi, cum ar fi instalaţiile de ridicat. De regulă, puterea acestor generatoare

36
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

nu depăşeşte 200 KW. În afara generatoarelor de serie se folosesc maşini de curent


continuu de putere foarte mare pentru propulsia electrică a navei.
Sursele de curent alternativ sunt generatoarele sincrone trifazate cu autoexcitaţie
sau cu excitaţie independentă. În momentul actual, sistemul electroenergetic de
curent alternativ are cea mai mare răspândire, iar construcţiile noi se prevăd de
asemenea cu electrificarea în curent alternativ.
În tabelele 2.1 şi 2.2 se dau caracteristicile tehnice ale unor generatoare sincrone
navale construite de diferite firme.
O particularitate de bază a generatoarelor sincrone este sistemul de excitaţie care
poate fi: cu excitatrice de curent continuu, cu autoexcitaţie sau cu excitatrice de
curent alternativ.
Sistemul cu excitatrice de curent continuu, în prezent, nu se mai foloseşte, el mai
poate fi întâlnit la nave de construcţie mai veche. Dezavantajele acestui sistem
constau, pe de o parte în prezenţa generatorului de curent continuu cu rol de
excitatrice a cărui întreţinere în exploatare creează probleme şi nesiguranţă, iar pe
de altă parte în viteza mică de reacţie la regimurile tranzitorii datorată creşterii
lente a curentului de excitaţie.
Sistemul cu autoexcitaţie cunoaşte, în prezent, cea mai largă utilizare. Prezintă
siguranţă în funcţionare şi are acţiune rapidă în regimurile tranzitorii pentru
restabilirea parametrilor generatorului.
Sistemul cu excitatrice de curent alternativ este de dată mai recentă şi faţă de
sistemul cu autoexcitaţie prezintă avantajul că nu mai are inele şi perii pentru
alimentarea în curent continuu a excitaţiei. Construcţia excitatricei de curent
alternativ este înglobată în construcţia generatorului pe care îl deserveşte şi are
înfăşurarea de excitaţie alimentată în curent continuu dispusă pe statorul maşinii, iar
înfăşurarea trifazată de curent alternativ se dispune pe rotorul maşinii şi alimentează
prin diode redresoare montate pe axul maşinii înfăşurarea de excitaţie a
generatorului principal. O asemenea dispunere a permis eliminarea periilor şi
inelelor colectoare, de aceea acestui tip de generator i se mai spune generator fără
perii. Generatoarele fără perii fiind de dată mai recentă nu au încă o răspândire mare
la nave, cele mai folosite fiind generatoarele cu autoexcitaţie.

CARACTERISTICILE TEHNICE ALE UNOR TIPURI DE


GENERATOARE SINCRONE NAVALE

Tabelul 2.1
Date nominale ale
Date nominale ale generatorului înfăşurării de
Tipul excitaţie Clasa de Masa
generatorului Curentul Randa- Factor izolaţie kg
Puterea Turaţia Tensiunea Tensiune Curent
statorului mentul de
kVA rot/min V V A
A % putere
Seria MCK (Rusia)
1000/ 230/ 93,5/
MCK 82-4 37,5 86 0,8 38 26 - -
1500 400 54,2

37
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Date nominale ale


Date nominale ale generatorului înfăşurării de
Tipul excitaţie Clasa de Masa
generatorului Curentul Randa- Factor izolaţie kg
Puterea Turaţia Tensiunea Tensiune Curent
statorului mentul de
kVA rot/min V V A
A % putere
1000/ 230/ 157/
MCK 83-4 62,5 87,5 0,8 52 26 - -
1500 400 91
1000/ 230/ 234/
MCK 91-4 93,7 88,7 0,8 80 25 - -
1500 400 135
1000/ 230/ 312/
MCK 92-4 125 89,9 0,8 106 27 - -
1500 400 180
1000/ 230/ 467/
MCK 102-4 188,5 90,2 0,8 22 152 - -
1500 400 270
1000/ 230/ 625/
MCK 103-4 250 90,5 0,8 26 160 - -
1500 400 361
1000/
MCK 113-4 375 400 542 91,5 0,8 25 207 - -
1500
MCK 114-4 500 1500 400 722 91,7 0,8 25 182 - -
MCK 500 500 1500 400 722 91,7 0,8 28 159 - -
MCK 625 625 1500 400 902 92 0,8 30 190 - -
MCK 750 750 1500 400 1084 92,5 0,8 32 179 - -
MCK 940 940 1500 400 1364 93 0,8 36 174 - -
MCK 1250 1250 1500 400 1810 93 0,8 39 214 - -
MCK 1560 1560 1500 400 2260 93,5 0,8 44 213 - -
MCK 1875 1875 1500 400 2710 93,5 0,8 49 207 - -
Firma Siemens (Germania)
3124-10 D 250 600 400 360 - 0,8 100 60 B 2500
3224-10 D 375 600 400 540 - 0,8 100 69 B -
Firma Gantz-Motoren (Germania)
SG 592/6 75 1000 400 108 - - 39 12,2 B -
SG 982/12 216 500 400 303 - 0,8 - - B -
Firma Gantz-Still (Germania)
DAK 336-6/7 75 1000 400 108,5 - - 110 11 - 850
DK 663 110 600 400 159 - 0,8 50 72 - 1720
DK 557-9/14 120 750 400 173 - 0,8 55 70 - -
DK 551-4/12 150 1500 400 - - 0,8 - - - -
DK 666-10/2 200 600 400 289 - 0,8 50 106,0 - 1900
DK 813-12/3 200 500 400 289 - 0,8 55 125 - -
DK 818/12 285 500 400 411 0,89 0,7 82 76,5 - -
Firma Mitsubichi (Japonia)
SFS (SE-11) 95 1000 400 137 - 0,8 110 22,5 H 1570
SFS (SE-12) 350 600 400 505 - 0,8 110 48,5 H 4260
SFS (SE-22) 400 600 400 576 - 0,8 110 42 H 4800
Firma Tochiba (Japonia)
TAKS 100 1000 400 145 - 0,8 108 14 - 2000
AG 100/35 215 500 400 310 - 0,8 45 70 - -
AG 100 250 500 400 371 - 0,8 45 70 - -
AG 24/35 355 500 400 512 - 0,8 46 76 - -
AG 100/45 355 600 400 520 - 0,8 46 76 - -

38
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Date nominale ale


Date nominale ale generatorului înfăşurării de
Tipul excitaţie Clasa de Masa
generatorului Curentul Randa- Factor izolaţie kg
Puterea Turaţia Tensiunea Tensiune Curent
statorului mentul de
kVA rot/min V V A
A % putere
AG 125/45 500 500 400 720 - 0,8 65 70 - -
Firma Ansaldo (Italia)
AB 530 C/8 250 750 400 361 - 0,8 - 37,8 - -
AB 630
562 1500 400 810 - 0,8 50 45,5 - -
M/4
GSN
600 500 400 994 93 0,8 - - - 4900
1600/12
Firma Braun-Boweri (Elveţia)
WEYK
100 500 400 145 - 0,8 35 74 B -
2012 b
VAB
250 500 400 361 - 0,8 135 34 B -
800/129
TAKS 350 1500 400 505 - 0,8 60 33 - -
TAKS 350 600 400 505 - 0,8 35 57 - 5000
Firma Hitachi (Japonia)
EFVB 60 1000 400 86,6 - - 110 12,6 B 1075
EFVB 150 500 400 216 - 0,8 110 25 B 2450
EFVB 400 500 400 577 - 0,8 110 45,5 B 5580
Firma Stomberg (Finlanda)
HSSTL 356 230 500 400 392 - 0,8 90 48 B 3200
HSSTL
550 600 400 795 - 0,8 144 48 B 4200
11/555
Firma Rade-Conciar (Iugoslavia)
SC 905-12 100 500 400 144 91 0,8 200 8,4 B 2100
SC 1006-12 250 500 400 361 93 0,8 200 12 B 3200
SC 1125-12 320 500 400 462 93 0,8 210 15,4 B 4000
SC 1126-12 400 500 400 573 94 0,8 210 20 B 4000
Firma UMEB-BUCUREŞTI (ROMÂNIA)
GEN 130 130 1000 400 188 - - 62 69 - -
GEN 175 175 1000 400 260 - - 76 72 - -
GEN 245 245 1000 400 380 - - 69 100 - -
GEN 265 265 1500 400 383 - - 57 103 - -
GEN 390 390 1000 400 578 - - 100 110 - -
GEN 590 590 1500 400 854 - - 79 112 - -

39
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

REZISTENŢELE ACTIVE, REACTANTELE ŞI CONSTANTELE DE TIMP


ALE GENERATOARELOR SINCRONE DE TIPUL MCK
Tabelul 2.2.
Rezistenţe,  Reactante,  Constante de timp, s

la scurtcircuitarea înfăşurării de
Înfăşurarea de fază a statorului

Înfăşurarea de fază a statorului

scurtcircuitarea înfăşurării de
a excitaţiei la scurtcircuitarea

Înfăşurarea de amortizare la
a excitaţiei la întreruperea
inductivă longitudinală xd

inductivă transversală xq

înfăşurării statorului Td0

circuitului statorului T’d


Înfăşurarea rotorului Re

inductivă longitudinală

inductivă longitudinală
de scăpări a înfăşurării

supratranzitorie x’’d
Tensiunea Un V

tranzitorie x’d

excitaţie, T’’d
excitaţie, Ta
statorului xs

Tipul generatorului
ra

230 0,512 0,987 0,108 2,12 1,0 0,258 0,178 1,28 0,148 0,019 0,0027
MCK 82-4
400 0,1620 0,987 0,108 2,12 1,0 0,258 0,178 1,28 0,148 0,019 0,0027
230 0,0225 1,350 0,0813 2,0 0,946 0,21 0,143 1,57 0,159 0,0208 0,0035
MCK 83-4
400 0,0616 1,350 0,0813 2,0 0,946 0,21 0,143 1,57 0,159 0,0208 0,0035
230 0,0169 1,91 0,0890 2,06 0,875 0,245 0,185 1,46 0,166 0,0175 0,0083
MCK 91-4
400 0,0500 1,910 0,0890 2,06 0,875 0,245 0,185 1,46 0,166 0,0175 0,0083
230 0,0102 2,3 0,0780 2,08 0,885 0,202 0,176 0,645 0,06 0,0189 0,0138
MCK 92-4
400 0,0318 2,3 0,0780 2,08 0,885 0,202 0,176 0,645 0,06 0,0189 0,0138
230 0,0069 0,0972 0,0739 2,0 1,020 0,189 0,124 1,6 0,145 0,014 0,0076
MCK 102-4
400 0,0200 0,097 0,0763 1,92 0,980 0,186 0,124 1,69 0,158 0,014 0,0076
MCK 103-4 400 0,0133 0,1085 0,055 1,86 0,930 0,23 0,176 1,96 0,233 0,02 0,0075
MCK 113-4 400 0,0060 0,133 0,0524 1,55 0,775 0,2 0,122 2,48 0,31 0,0177 0,006
MCK 114-4 400 0,0104 0,156 0,0457 1,62 0,810 0,2 0,108 2,84 0,34 0,0177 0,006
MCK 500 400 0,0036 0,115 0,078 2,03 0,955 0,178 0,132 2,6 0,22 0,040 0,010
MCK 625 400 0,0030 0,093 0,098 2,08 1,00 0,228 0,167 3,6 0,36 0,047 0,013
MCK 750 400 0,0022 0,105 0,086 2,22 1,040 0,236 0,150 3,8 0,39 0,047 0,014
MCK 940 400 0,0007 0,125 0,091 2,02 0,960 0,231 0,158 4,0 0,43 0,053 0,014
MCK 1250 400 0,0011 0,121 0,093 1,96 0,910 0,213 0,150 3,5 0,36 0,055 0,015
MCK 1560 400 0,0007 0,138 0,069 1,97 0,893 0,194 0,127 4,1 0,39 0,057 0,019
MCK 1875 400 0,0005 0,159 0,056 1,92 0,890 0,176 0,110 4,2 0,37 0,050 0,015

2.2 Acumulatori de energie electrică

Acumulatorii de energie electrică sunt surse independente de energie electrică de


curent continuu şi au o aplicare largă în sistemele electroenergetice navale în
calitate de surse de rezervă în caz de avarii şi în câteva cazuri pot constitui sursa
de bază de energie electrică. Pentru navele submarine cu propulsie dieselelectrică,
acumulatorii constituie sursa de bază pentru navigaţia în imersiune.
Pe nave, acumulatorii sunt folosiţi pentru alimentarea de rezervă a aparatelor de
legături radio, legături telefonice interioare, aparate de semnalizări optice şi
acustice, semnalizări de incendiu. De la acumulatori este alimentată reţeaua de

40
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

iluminat de avarie. De asemenea, acumulatorii sunt folosiţi pentru alimentarea


demaroarelor (starterelor) de pornire a motoarelor diesel ş.a.
Acumulatorii furnizează energie de curent continuu fără pulsaţii şi armonici
superioare, ceea ce reprezintă un avantaj al acestora pentru anumiţi consumatori.
Dezavantajele acumulatorilor constau în randamentul inferior comparativ cu alte
surse de energie, variaţia în limite mari a tensiunii în funcţie de gradul încărcării,
necesită executarea unor lucrări periodice de întreţinere.
Acumulatorii folosiţi frecvent la nave sunt acumulatorii cu plumb şi acumulatorii
alcalini.
Acumulatorii cu plumb
Prin acumulator se înţelege, de obicei, un element de acumulator. O baterie
de acumulatoare este formată din mai multe elemente, legate, de obicei, în serie şi
uneori în paralele sau mixt.
Un element de acumulator este constituit din:
- electrozi pozitivi şi negativi;
- punţile de legarea electrozilor;
- izolaţia dintre electrozi;
- vasul cu capac şi dopurile;
- electrolitul.
Bateria de acumulatoare este constituită din:
- elemente de acumulatoare;
- cutia în care se asamblează elementele şi care poate fi din lemn, ebonită
sau masă plastică;
- punţile de legătură dintre elemente şi bornele la care se conectează
circuitul exterior.
În figura 2.1. se prezintă părţile componente ale unui acumulator de plumb.

Fig. 2.1 Acumulatorul cu plumb


a – vedere exterioară; b – blocul plăcilor negative; c – blocul plăcilor pozitive.

1 – bornă; 2 – punte; 3 – plăci; 4 – distanţier

41
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Electrozii se numesc, în mod obişnuit, plăci. Plăcile negative conţin plumb, iar
cele pozitive peroxid de plumb.
Funcţionarea acumulatorului este determinată de acţiunea care are loc la suprafaţa
de contact dintre plăci şi electrolit. Pentru o bună utilizare a materialului, plăcile
trebuie să fie cât mai subţiri şi să aibă o suprafaţă mare. Pentru a obţine o
suprafaţă mare un element este format din mai multe plăci identice. Fiecare placă
are la partea superioară o ureche care se sudează la o punte formându-se două
grupe de plăci: grupul plăcilor pozitive şi grupul plăcilor negative. Punţile au
forma unui pieptene şi se termină cu o bornă de ieşire. Urechile plăcilor de aceeaşi
polaritate se introduc între dinţii pieptenului şi se sudează de acesta.
Numărul plăcilor negative este mai mare cu o unitate decât numărul plăcilor
pozitive, astfel încât totdeauna o placă pozitivă se găseşte între două plăci
negative. Pentru a nu veni în atingere, ceea ce ar însemna provocarea unui
scurtcircuit şi scoaterea din funcţiune a elementului, între plăci se introduce o
izolaţie separatoare. Separatoarele sunt executate din masă plastică care rezistă la
acţiunea acidului sulfuric şi nu impurifică electrolitul.
Elementul de acumulator este introdus într-un vas din masă plastică închis cu
capac etanş şi prevăzut cu dop pentru controlul nivelului şi concentraţiei
electrolitului.
Pentru acumulatorul cu plumb se foloseşte ca electrolit o soluţie de acid sulfuric
cu greutatea specifică 1,24 - 1,30 g /cm3.
Acumulatorul este o sursă chimică de energie electrică în care, spre deosebire de
elementele galvanice (pile), reacţiile chimice care se petrec în interiorul lui sunt
reversibile.
Acumulatorul încărcat are placa negativă formată din plumb, Pb , placa pozitivă
formată din peroxid de plumb, PbO 2 , şi acidul sulfuric diluat în apă.
Acidul sulfuric din electrolit se disociază în ioni pozitivi şi negativi conform
ecuaţiei:
H 2 SO 4  SO 4   2H  (2.1)
La descărcare, când acumulatorul debitează curent, sensul curentului este de la
plus la minus în circuitul exterior acumulatorului, iar în interiorul acumulatorului
este de la minus la plus. La descărcarea acumulatorului au loc următoarele reacţii
chimice globale:

Placă pozitivă Placă negativă


Situaţia
înainte de PbO 2 H 2 SO 4 Pb
descărcare
Sensul
curentului în 

42
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Placă pozitivă Placă negativă


element
Circulaţia  H 2  SO4  
ionilor
Reacţii PbO2  H 2  H 2 SO4 
chimice la Pb  SO4  PbSO4
 PbSO4  2H 2 O
plăci
Situaţia
finală a PbSO4 PbSO4
plăcilor

Din ecuaţiile scrise pentru cele două plăci se obţine ecuaţia generală a reacţiilor
care au loc la descărcarea acumulatorului.
Pb  2H 2 SO 4  PbO2  2PbSO 4  2H 2 O (2.2)
Ecuaţia (2.2.) arată că la descărcarea acumulatorului plumbul din placa negativă
se oxidează transformându-se în sulfat de plumb în timp ce peroxidul de plumb
din placa pozitivă se reduce transformându-se, de asemenea în sulfat de plumb.
Electrolitul se diluează în timpul descărcării, datorită apei rezultată din reacţiile
chimice care au loc.
La finalul descărcării acumulatorul are la cele două plăci (electrozi) sulfat de
plumb, iar concentraţia electrolitului s-a micşorat la valoarea minimă. Cele două
plăci fiind identice, acumulatorul nu mai poate debita curent.
La încărcarea acumulatorului sensul curentului se inversează şi circulă prin
acumulator de la placa pozitivă la placa negativă şi, ca urmare, şi reacţiile chimice
care au loc sunt inverse:

Placă pozitivă Placă negativă


Situaţia
înainte de PbSO4 H 2 SO 4 PbSO4
descărcare
Sensul
curentului în 
element
Circulaţia  SO4  H 2  
ionilor
Reacţii PbSO4  SO4  2H 2 O 
PbSO4  H 2 
chimice la  PbO2  2H 2 SO4
Pb  H 2 SO 4
plăci
Starea finală PbO2 Pb
a plăcilor

43
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Din ecuaţiile scrise pentru cele două plăci se obţine ecuaţia generală a reacţiilor
chimice care au loc la încărcarea acumulatorului.
2PbSO 4  2H 2 O  Pb  2H 2 SO 4  PbO2 (2.3)
Din ecuaţia (2.3.) rezultă că la încărcarea acumulatorului fenomenele care se
desfăşoară sunt inverse celor de la descărcare. Plumbul de la placa negativă s-a
redus de la sulfat de plumb la plumbul metalic, în timp ce la placa pozitivă s-a
oxidat de la sulfat de plumb la peroxid de plumb. Prin încărcarea acumulatorului
se restabileşte situaţia iniţială şi concentraţia electrolitului creşte de la valoarea
minimă la valoarea maximă, datorită acidului sulfuric rezultat din reacţiile
chimice prezentate.
Principalele caracteristici ale acumulatorului cu plumb sunt: tensiunea
electromotoare, rezistenţa internă, capacitatea şi randamentul.
Tensiunea la bornele acumulatorului se determină cu expresiile:
- la descărcare U  E  rin I d (2.4.)

- la încărcare U  E  rin I inc (2.5.)

în care: E - tensiunea electromotoare a acumulatorului


I d , I inc - curenţii corespunzători de descărcare şi de încărcare
rin - rezistenţa internă a acumulatorului.
Din relaţiile (2.4.) şi (2.5.) se observă că tensiunea la bornele acumulatorului este
mai mare în timpul încărcării decât în repaus, şi în repaus este mai mare decât în
timpul descărcării. De aceea, la indicarea tensiunii unui acumulator, pentru a avea
valori comparabile, este necesar să se precizeze momentul când s-a făcut măsurarea
tensiunii.
Acumulatorul cu plumb are rezistenţa internă mică şi, ca urmare, tensiunea la
bornele acumulatorului se schimbă puţin chiar şi în cazul unor curenţi mari de
descărcare. În medie, rezistenţa internă a acumulatorului are valoarea 0,005 şi
este o mărime importantă care depinde de densitatea electrolitului şi de
capacitatea acumulatorului. O formulă empirică de determinare a rezistenţei
interne în funcţie de capacitatea acumulatorului este:
0,09
rin  (2.6)
Q
în care Q este capacitatea acumulatorului în amperi-oră, Ah.
La micşorarea densităţii electrolitului, care se realizează pe o treaptă ridicată de
descărcare, tensiunea electromotoare a acumulatorului cu plumb se micşorează,
iar rezistenţa internă creşte. Scăderea tensiunii electromotoare nu este uniformă pe

44
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

durata descărcării. La început scade puţin, după care rămâne practic constantă pe
durata descărcării şi la sfârşit scade brusc.
Unul dintre indicatorii importanţi în funcţionarea acumulatorului este capacitatea
lui. Capacitatea acumulatorului este determinată de cantitatea de electricitate pe
care acumulatorul o dă la descărcarea de la starea iniţială corespunzătoare
încărcării complete până la starea finală corespunzătoare descărcării complete.
Capacitatea acumulatorului se măsoară în amperi – ore, Ah.
Capacitatea elementelor de acumulatori depinde de numărul plăcilor, suprafaţa
totală şi construcţia acestora. Cu cât suprafaţa totală a plăcilor este mai mare, cu
atât mai mare este capacitatea acumulatorului. În afară de acestea capacitatea
acumulatorului mai depinde de valoarea curentului de descărcare şi de
temperatură. Pentru valori mari ale curentului de descărcare, scade capacitatea
acumulatorului. De asemenea, capacitatea acumulatorului depinde şi de densitatea
electrolitului, valoarea optimă fiind pentru densităţi cuprinse între 1,2  1,3 g/cm3.
Un alt indicator care exprimă eficienţa acumulatorului este randamentul, care
reprezintă raportul dintre cantitatea de electricitate obţinută la descărcare şi
cantitatea de electricitate necesară încărcării complete a acumulatorului.
Randamentul pentru cantitatea de electricitate sau pentru amperi – ore este , deci,
raportul:
amper - ore descarcate

amper  ore incarcate
şi are, de obicei, valoarea 0,84 pentru acumulatorul cu plumb.
În procesul exploatării bateriilor de acumulatoare trebuie să se acorde atenţie
deosebită încărcării lor periodice. Curba caracteristică a tensiunii electromotoare
în timpul încărcării şi descărcării acumulatorului este prezentată în figura 2.2.

Fig. 2.2 Variaţia tensiunii la bornele acumulatorului la încărcare şi la descărcare

Intervalul de folosire nominală a acumulatorului este pentru tensiuni de la 2 V la


1,8 V. Pentru valori mai mari de 2 V şi mai mici de 1,8 V curba tensiunii nu are

45
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

stabilitate. Când tensiunea scade sub 1,8 V pe element, descărcarea trebuie


întreruptă. La sfârşitul încărcării tensiunea ajunge 2,6  2,7 V pe element.
La descărcarea cu curent constant, variaţia în timp a tensiunii constituie una din
caracteristicile importante ale acumulatorului. În figura 2.3. sunt reprezentate
curbele de variaţie a tensiunii la descărcarea acumulatorului pentru regimuri de
descărcare cuprinse în 1 oră şi 20 de ore.

Fig. 2.3 Tensiunea la diferite regimuri de descărcare

Curbele sunt cu atât mai înclinate faţă de orizontală, cu cât curentul de descărcare
este mai mare. Tensiunea scade treptat, pe măsura desfăşurării reacţiilor şi a
sulfatării plăcilor. La sfârşitul descărcării tensiunea scade brusc şi ajunge la
valoarea sa limită minimă, la care descărcarea trebuie oprită. De la această
valoare, tensiunea ajunge foarte repede la zero. Din figura 2.3. se observă că la
descărcări lente curba tensiunii are o formă mai apropiată de orizontală, adică
tensiunea se menţine mai mult timp constantă. Pentru astfel de regimuri
acumulatorul se consideră descărcat atunci când tensiunea ajunge la limita 1,8 V
şi densitatea a scăzut la valoarea 1,117  1,15 g/cm3.
În figura 2.3. curba trasată cu linia întreruptă reprezintă curba valorilor tensiunilor
finale pentru diferite regimuri de descărcare. Se observă că tensiunea finală la
descărcare este cu atât mai mare cu cât descărcarea este mai lentă. Valorile
tensiunilor finale sunt între limitele de la 1,8 V pentru descărcări lente la 1,33 V
pentru descărcări cu curent mare, în timp scurt.
În timpul încărcării cu curent constant, după cum se observă din curbele
prezentate în figura 2.2., tensiunea acumulatorului creşte treptat. La încărcare se
disting două faze: prima, cu durata cea mai mare, în care se produce o creştere
lentă a tensiunii, şi a doua, către sfârşitul încărcării şi de durată mică, în care se
produce o creştere mult mai rapidă a tensiunii însoţită de degajare de gaze.
Creşterea lentă a tensiunii din prima etapă este datorată acţiunii de desulfatare,

46
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

care măreşte continuu concentraţia electrolitului. Creşterea rapidă a tensiunii din


etapa a doua, însoţită de degajare de hidrogen la plăcile negative şi de oxigen la
plăcile pozitive, este provocată de fenomenul de electroliză a apei care se petrece
în acelaşi timp cu încărcarea acumulatorului şi care necesită un surplus de
energie.
Când tensiunea nu mai creşte şi cantitatea de gaze nu se mai măreşte, înseamnă că
materia activă s-a refăcut, acumulatorul este încărcat complet şi din acest moment
curentul este folosit exclusiv pentru electroliza apei. Tensiunea care corespunde
sfârşitului încărcării este tensiunea finală şi are valoarea 2,6  2,7 V pe element.
Densitatea electrolitului, a cărui valoare creşte continuu pe măsură ce acumulatorul
se încarcă, la sfârşitul încărcării ajunge la valoarea 1,28 g/cm3.
Încărcarea bateriei se poate face cu curent constant sau cu tensiune constantă. La
încărcarea bateriei cu tensiune constantă se fixează la sursa de alimentare o
tensiune de 2,3 V pe element. Încărcarea va începe cu un curent mare, bateria
primeşte într-un timp relativ scurt aproape toată cantitatea de electricitate
descărcată anterior, după care pe măsură ce creşte tensiunea pe elementele
bateriei, curentul de încărcare se micşorează.
La acumulatorul cu plumb, măsurarea densităţii electrolitului reprezintă
indicatorul cel mai bun pentru a afla starea acestuia. La densitatea de 1,28 g/cm3
bateria este încărcată complet, la densitatea de 1,25 g/cm3 este încărcată 75% din
capacitate, iar la densitatea de 1,14 g/cm3 bateria este descărcată.
Acumulatorul cu plumb, având rezistenţa internă mică, este capabil să se descarce
cu curenţi mari în timp scurt. Această particularitate a sa este folosită la nave
pentru alimentarea starterelor de pornire a motoarelor diesel.
Acumulatorii alcalini (fig. 2.4.)
Se compun dintr-un bac de oţel, blocul plăcilor pozitive, negative şi electrolitul.
Acumulatoarele alcaline sunt constituite din elemente Ni-Fe sau Ni-Cd.
Acumulatoarele Ni-Fe şi Ni-Cd se construiesc în două feluri: cu materia activă
pozitivă închisă în tuburi, iar cea negativă în casete şi cu materia activă atât
pozitivă cât şi negativă închisă în casete. Casetele sunt confecţionate din bandă de
oţel perforată.

47
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.4. Acumulatorul alcalin


a – vedere exterioară; b – blocul plăcilor negative;
c – blocul plăcilor pozitive.

Materia activă pentru plăcile pozitive ale elementelor Ni-Fe cât şi a celor Ni-Cd
este hidroxidul de nichel amestecat cu fulgi de nichel şi presate împreună în tuburi
de oţel nichelat cu perforaţii foarte fine sau presate în casete din acelaşi material.
Pentru plăcile negative ale elementelor Ni-Fe, materia activă este hidroxidul de
fier, iar pentru elementele Ni-Cd, hidroxidul de cadmiu. În ambele cazuri, materia
activă pentru plăcile negative este presată în casete din tablă de oţel perforată şi
nichelată. Aspectul exterior al plăcilor elementelor Ni-Fe şi Ni-Cd este identic.
Electrolitul acumulatoarelor alcaline este o soluţie de hidroxid de potasiu (potasa
caustică) cu greutatea specifică 1,2 g/cm3 la temperatura +20C. În această soluţie
se adaugă puţin hidroxid de litiu, a cărui prezenţă îmbunătăţeşte mult funcţionarea
elementului, mărind durata de utilizare de circa 2 – 2,5 ori.
Plăcile acumulatorului alcalin sunt construite dintr-o ramă de oţel nichelat în care
se fixează tuburile sau casetele cu materia activă. Tuburile se amplasează vertical,
iar casetele orizontal.
Plăcile sunt grupate la o punte de oţel prin înşurubare sau sudare. Plăcile pozitive
sunt aşezate totdeauna între două plăci negative.
Plăcile sunt izolate între ele cât şi faţă de vasul din tablă de oţel. Izolaţia între
plăci se face cu separatoare de masă plastică perforate şi ondulate. Capacul este
sudat la vas şi prevăzut cu un dop de aerisire şi umplere. Dopul stă în permanenţă
închis, el se va deschide în timpul încărcării pentru eliminarea gazelor care se
produc. Dopul este prevăzut cu un ventil care nu permite pătrunderea aerului din
exterior. Funcţionarea ventilului este importantă, deoarece electrolitul alcalin
absoarbe bioxidul de carbon din atmosferă, provocând deteriorarea elementului.
Elementele se grupează în baterii dispuse în cutii metalice sau din lemn.
Legăturile între elemente şi conexiunile bateriei sunt similare cu cele ale
acumulatoarelor cu plumb.

48
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În timpul încărcării acumulatoarelor alcaline, hidroxidul de nichel de la plăcile


pozitive se oxidează trecând într-un hidroxid superior de nichel, în timp ce la
plăcile negative ale acumulatoarelor Ni-Fe, hidroxidul de fier se reduce la fier
metalic. La acumulatoarele Ni-Cd, hidroxidul de cadmiu se reduce la cadmiu
metalic.
În timpul descărcării procesele chimice au loc în sens invers.
Electrolitul este disociat în ioni pozitivi şi negativi.
KOH  K   OH (2.7)
La descărcare, sensul curentului, care coincide cu sensul de deplasare a sarcinilor
pozitive, este în interiorul acumulatorului de la placa negativă la placa pozitivă.
Reacţiile chimice globale care au loc sunt prezentate în continuare:

Placă pozitivă Placă negativă


Situaţia
înainte de NiOH 3 KOH Fe
descărcare
Sensul
curentului în 
element
Circulaţia
ionilor  K  OH  
Reacţii 2Ni OH 3  2K  Fe  2OH 
 FeOH 2
chimice la
 2Ni OH 2  2KOH
plăci
Situaţia
finală a NiOH 2 KOH FeOH 2
plăcilor

Din ecuaţiile reacţiilor chimice care au loc la cele două plăci se observă că
electrolitul participă la reacţii, dar se reface la placa pozitivă astfel că la finalul
descărcării concentraţia electrolitului rămâne neschimbată.
La încărcarea acumulatorului, sensul curentului prin acumulator se inversează şi
circulaţia sarcinilor pozitive va fi de la placa pozitivă la placa negativă. Reacţiile
chimice globale care au loc sunt prezentate în continuare:

Placă pozitivă Placă negativă


Situaţia
înainte de NiOH 2 KOH FeOH 2
descărcare
Sensul 
49
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Placă pozitivă Placă negativă


curentului în
element
Circulaţia
 OH  K  
ionilor
Reacţii 2NiOH 2  2OH  FeOH 2  2K 
chimice la
 2NiOH 3  Fe  2KOH
plăci
Situaţia
finală a NiOH 3 KOH Fe
plăcilor

Din reacţiile chimice care au loc la cele două plăci pe durata încărcării se observă
că şi în acest caz electrolitul participă la reacţii, dar se reface la placa negativă, astfel că şi
la finalul încărcării concentraţia electrolitului rămâne neschimbată.
Reacţiile chimice la descărcarea şi încărcarea acumulatorului Ni-Cd sunt similare
cu cele prezentate pentru acumulatorul Ni-Fe, cu deosebirea că în locul fierului,
Fe, este utilizat cadmiu, Cd.
Variaţiile tensiunii la încărcarea şi descărcarea elementelor Ni-Fe şi Ni-Cd sunt
prezentate în figurile 2.5. şi 2.6.

Fig. 2.5 Variaţiile tensiunii la descărcarea şi încărcarea unui element Ni-Fe

Tensiunea unui element în starea încărcat la capacitatea nominală este 1,45 V


pentru Ni-Fe şi 1,4 V pentru Ni-Cd.
Încărcarea nominală cu curent constant se face în regim de 7 ore. Încărcarea poate
fi făcută şi cu tensiune constantă având aceeaşi durată de circa 7 ore. La
încărcarea cu tensiune constantă se stabileşte valoarea tensiunii sursei de
alimentare la 1,75 V pe element, în cazul acumulatorului Ni-Fe şi la 1,66 V pe
element, în cazul acumulatorului Ni-Cd. La încărcare, temperatura maximă de

50
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

45C nu trebuie în nici un caz depăşită. În asemenea situaţii, se scoate bateria de


la încărcare şi se lasă să se răcească. Descărcarea cu curenţii mari nu deteriorează
acumulatorul, însă la curenţii mari se reduce mult tensiunea de descărcare. În
exploatare, în condiţii normale, bateria nu trebuie pusă să debiteze un curent
superior celui corespunzător descărcării în 5 ore.
Descărcarea este terminată când, în cazul regimului normal de 5 ore, tensiunea la
bornele elementului este de 1 V la Ni-Fe şi 0,95 V la Ni-Cd.
Rezistenţa internă a acumulatoarelor alcaline este în limitele 0,03  0,06  , în
funcţie de capacitatea elementului, ceea ce înseamnă că este de circa 6-12 ori mai
mare decât rezistenţa internă a acumulatorilor cu plumb.
Fiecare baterie este însoţită de instrucţiuni de exploatare, care trebuie aplicate în
scopul unei bune întreţineri şi funcţionări.

Fig. 2.6 Variaţiile tensiunii la descărcarea şi încărcarea unui element Ni-Cd

Completarea electrolitului se face cu apă distilată, înlocuirea electrolitului se face


după 18-36 luni de exploatare. Momentul înlocuirii este determinat de impurităţile
din electrolit.
În comparaţie cu acumulatorul cu plumb, acumulatorul alcalin prezintă o serie de
avantaje:
- robusteţe mecanică excepţională;
- nu se formează depuneri de materie activă care să producă
scurtcircuitarea plăcilor;
- densitatea electrolitului este invariabilă;
- întreţinere uşoară şi durată mare de exploatare.
La dezavantaje se menţionează:
- preţ de cost de 2-5 ori mai mare la capacitate egală; acest inconvenient
este compensat de durata mare în exploatare;

51
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- valoarea curenţilor mari de descărcare este limitată de rezistenţa


internă mare şi ca urmare nu pot fi folosiţi pentru alimentarea
starterelor;
- tensiunea variază în limite mai mari la încărcare şi descărcare;
- dificultatea cunoaşterii exacte a stării de descărcare.
În ultimii ani, acumulatorii alcalini au fost realizaţi cu performanţe îmbunătăţite,
obţinându-se ca la acelaşi gabarit, acumulatorii Ni-Cd să aibă o capacitate dublă
faţă de cele cu plumb.
Un alt tip de acumulator alcalin cu performanţe mai bune faţă de tipurile
prezentate este acumulatorul Zn-Ag.
Acumulatorii Zn-Ag sunt construiţi dintr-un vas de masă plastică în care se dispun
electrozii pozitivi, negativi şi electrolitul. În calitatea de materie activă pentru
electrodul pozitiv se foloseşte oxidul de argint, iar pentru electrodul negativ zinc
poros. Electrolitul este o soluţie de apă cu hidroxid de potasiu, KOH, de densitate
1,4 g/cm3.
Tensiunea unui element Zn-Ag încărcat este de 1,5 V.
Acumulatorul Zn-Ag asigură obţinerea unor curenţi mari de descărcare în timp
scurt şi, ca urmare, poate fi folosit pentru alimentarea motoarelor de start.
Utilizarea acumulatoarelor Zn-Ag este mai rar întâlnită la nave din cauza preţului
de cost ridicat, corelată cu durata relativ redusă de exploatare. Ei sunt folosiţi în
exclusivitate în aviaţie, unde indicatorul cel mai important nu este costul, ci masa
şi gabaritele. Din acest punct de vedere, pentru aceeaşi capacitate, masa şi
gabaritele acumulatorului Zn-Ag sunt de 3 ori mai mici faţă de acumulatorul cu
plumb.

2.3 Redresoare statice şi invertoare

2.3.1 Generalităţi privind semiconductoarele

Înainte de a prezenta redresoarele statice cu semiconductoare este necesar să


reamintim principiul de funcţionare al diferitelor tipuri de semiconductoare
utilizate în construcţia redresoarelor şi invertoarelor statice.
Semiconductoarele sunt materiale de o excepţională importanţă practică
Electronica modernă, care a permis cele mai spectaculoase progrese ale tehnicii –
tehnica de calcul, tehnica spaţială, telecomunicaţii de mare performanţă –
foloseşte în mod esenţial dispozitivele cu semiconductoare. Semiconductoarele
sunt materiale care pe scara conductibilităţii ocupă locul de mijloc între
conductoare şi izolatoare. Dintre materialele cu proprietăţi semiconductoare cele
mai folosite sunt Ge şi Si.
După cum este cunoscut din cursul de fizică, în semiconductoare spre deosebire
de conductoare are loc atât mişcarea electronilor liberi care determină
conductibilitatea electronică, cât şi mişcarea în sens invers a sarcinilor pozitive -

52
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

„golurilor”. Electronii eliberaţi din atomii neutri de Ge şi Si lasă în locurile pe


care le părăsesc „goluri”, legături nesatisfăcute, care se comportă ca nişte particole
fictive cu sarcina pozitivă +e, de care depinde conductibilitatea golurilor. În
semiconductorul pur, numărul electronilor este egal cu numărul golurilor, însă ca
urmare a mobilităţii mai mari a electronilor, conductibilitatea semiconductorului
este în cea mai mare parte datorată electronilor.
Pentru a mări conductibilitatea semiconductorului, acesta se impurifică cu o
cantitate mică de material de adaos. Materialele de adaos pot fi acceptoare când
primesc electroni sau donoare când cedează electroni, obţinându-se pe această
cale preponderenţa în semiconductor a golurilor faţă de electroni sau invers,
preponderenţa electronilor faţă de goluri.
Semiconductorul cu conductibilitate datorată golurilor predominante se numeşte
semiconductor de tip p (pozitiv), iar cel cu conductibilitate datorată electronilor se
numeşte semiconductor de tip n (negativ).
Pentru semiconductoarele de Si, Ge, Se, materialul de adaos acceptor poate fi:
indiul, galiul, aluminiul, iar materialul de adaos donor poate fi: arsenicul, stibiul,
fosforul.
Dacă se pun în contact două semiconductoare din care unul are conductibilitate de
goluri, iar celălalt conductibilitate de electroni (figura 2.7.) se formează o
joncţiune p-n şi în stratul limită de contact electronii în exces din semiconductorul
tip n difuzează în semiconductorul p şi în sens contrar, golurile în exces din
semiconductorul p difuzează în semiconductorul n. Ca urmare a difuziei în stratul
limită se diminuează purtătorii de sarcină electrică şi conductibilitatea scade rapid.
Pe o parte din joncţiunea p-n învecinată cu domeniul p se aglomerează sarcinile
negative, iar la cealaltă, învecinată cu domeniul n se aglomerează sarcinile
pozitive (goluri). În joncţiunea p-n apare astfel o diferenţă de potenţial de contact
şi se creează câmpul electric interior, Ei, care se opune trecerii în continuare a
electronilor din domeniul n în domeniul p şi a golurilor în direcţie contrară.

Fig. 2.7 Formarea barierei de potenţial

Difuzia sarcinilor electrice se întrerupe când forţele datorate câmpului electric, în


joncţiunea p-n egalează forţele care produc această difuzie. Formarea diferenţei de
potenţial este prezentată în figura 2.7.
Dioda semiconductoare (ventil)

53
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La conectarea unui dispozitiv semiconductor care are joncţiunea p-n într-un


circuit electric, în dispozitiv apare câmpul electric exterior de intensitate E. Dacă
polul pozitiv al sursei de energie electrică este legat de domeniul p, atunci câmpul
exterior al sursei E este orientat în sens contrar câmpului interior Ei al
semiconductorului, aşa cum se prezintă în figura 2.8.

Fig. 2.8 Conectarea în circuit a diodei semiconductoare


a) directă; b) inversă.

Ca urmare, se reduce bariera de potenţial, creşte difuzia sarcinilor electrice, se


măreşte conductibilitatea joncţiunii p-n. O astfel de conectare a diodei în circuit se
numeşte conectare directă. La conectarea inversă, figura 2.8.b., minusul sursei se
leagă la domeniul p, iar plusul la domeniul n. În acest caz, câmpul electric exterior
întăreşte câmpul electric interior, mişcarea purtătorilor de sarcină este mult mai
îngreunată şi conductibilitatea prin joncţiunea p-n devine foarte mică.
Raportul curenţilor la aplicarea tensiunii directe şi inverse se numeşte coeficient
de redresare.
I dir
Rv 
I inv
În condiţiile de funcţionare, tensiunile directă şi inversă care se aplică diodei nu
sunt egale. În serie cu dioda este conectată rezistenţa de sarcină, R s , şi la aplicarea
tensiunii sursei, aceasta se repartizează între sarcină şi diodă, proporţional cu
rezistenţa acestora. La polarizare directă, rezistenţa diodei este mult mai mică decât
rezistenţa de sarcină, R d  R s , şi tensiunea pe diodă este foarte mică, în timp ce la
polarizare inversă rezistenţa diodei este mult mai mare decât rezistenţa de sarcină,
R d  R s , şi aproape toată tensiunea se regăseşte pe diodă.
Caracteristica statică a diodei, denumită caracteristică curent-tensiune, reprezintă
dependenţa curentului diodei I de tensiunea U aplicată acesteia. Întrucât
proprietăţile diodei nu sunt simetrice, această caracteristică are o ramură directă şi

54
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

una inversă, care reflectă funcţionarea diodei în sens direct şi invers.


Caracteristica curent-tensiune tipică diodei este prezentată în figura 2.9.

Fig. 2.9 Caracteristica volt-amper a diodei

Când tensiunea inversă depăşeşte valoarea limită se produce străpungerea diodei


şi acţiunea de ventil a diodei se întrerupe, rezistenţa inversă devine egală cu
rezistenţa directă. Valoarea limită a tensiunii inverse se numeşte tensiune de
străpungere.
Principalii parametrii ai diodelor sunt: curentul admis în sens direct, tensiunea
inversă maximă admisă şi temperatura mediului.
Tiristorul este un semiconductor compus din patru straturi p1  n1  p 2  n 2 între
care sunt trei joncţiuni p-n, notate în figura 2.10. cu T1, T2, T3.
Stratul exterior p1 constituie anodul tiristorului A, stratul exterior n2 este catodul
K, iar stratul interior p2 constituie electrodul de comandă EC.
Tiristorul se foloseşte pentru redresarea curentului alternativ. La aplicarea
tensiunii directe (plusul la anod) T1 şi T3 sunt deschise, iar joncţiunea T2 este
blocată. Rezistenţa tiristorului este mare şi pe el se aplică aproape toată tensiunea
de la bornele de intrare. Curentul în tiristor este foarte mic, asemănător curentului
invers al diodei. Dacă tensiunea aplicată creşte, se intensifică procesul de formare
a purtătorilor la joncţiunea invers polarizată T2 şi când tensiunea ajunge la limita
de comutare, Ucom, se produce deschiderea joncţiunii T2 a semiconductorului. Ca
urmare, tiristorul este deschis, (în conducţie) curentul prin el este limitat numai de
valoarea rezistenţei de sarcină, tensiunea pe tiristor după deschidere scade repede
la 1 V. Închiderea din nou a tiristorului se poate face numai la anularea tensiunii
anodice.

55
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.10 Principiul de funcţionare al tiristorului

La aplicarea pe tiristor a tensiunii de polaritate inversă (minusul la anod) sunt


blocate joncţiunile T1 şi T3, tiristorul rămâne închis şi întreaga tensiune se aplică
tiristorului divizată între joncţiunile T1 şi T3.
La conectarea directă, tensiunea Ucom la care se deschide tiristorul poate fi
micşorată mult dacă se măreşte curentul prin electrodul de comandă. Folosind o
sursă auxiliară în circuitul electrodului de comandă, curentul din acest circuit
introduce în stratul p al joncţiunii T2 sarcini pozitive suplimentare (goluri) şi prin
aceasta se reduce valoarea tensiunii de deschidere a joncţiunii T2. Această
particularitate a tiristorului permite reglarea momentului de deschidere a
tiristorului atunci când asupra lui se aplică o tensiune variabilă.
În figura 2.11. se prezintă caracteristica volt-amper a tiristorului.
Caracteristica tiristorului în absenţa semnalului de comandă este prezentată în
figura 2.11.a. şi are mai multe porţiuni care corespund unor stări diferite ale
tiristorului, astfel:
- porţiunea 1 reprezintă străpungerea tiristorului, ca urmare a depăşirii
tensiune inverse maxime;
- porţiunea 2 caracterizează starea închisă a tiristorului la aplicarea
tensiunii inverse; pe această porţiune rezistenţa tiristorului este foarte
mare, iar curentul este foarte mic;
- porţiunea 3 corespunde stării închise a tiristorului la aplicarea tensiunii
directe; curentul are valoare mică şi întreaga tensiune se aplică pe
tiristor.

56
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.11 Caracteristica volt-amper a tiristorului


a) fără semnal de comandă; b) cu semnal de comandă.

Dacă tensiunea directă creşte până la valoarea de comutare, Ucom, atunci tiristorul
prin porţiunea 4 trece în starea deschis căreia îi corespunde porţiunea 5.
Caracteristica volt-amper a tiristorului pentru diferite valori ale curentului de
comandă Ic este prezentată în figura 2.11.b. Din prezentarea grafică se observă că
la creşterea curentului de comandă scade valoarea tensiunii la care se produce
comutarea tiristorului de la starea închis la starea deschis.
Din cele prezentate rezultă că la aplicarea tensiunii directe crescătoare, valoarea
curentului de comandă stabileşte momentul deschiderii tiristorului după care
funcţionarea tiristorului nu mai este influenţată de prezenţa sau valoarea
curentului de comandă. Închiderea din nou a tiristorului şi revenirea la starea
iniţială are loc la anularea tensiunii directe sau micşorarea curentului prin tiristor
sub o anumită valoare numită “curent de menţinere”.
În instalaţiile de curent alternativ, în care curentul se anulează la fiecare
semiperioadă, pentru deschiderea tiristorului se aplică curentul de comandă în
fiecare semiperioadă pozitivă, iar închiderea tiristorului are loc automat la prima
trecere prin zero a curentului de sarcină.
De momentul aplicării curentului de comandă depinde valoarea medie a
curentului redresat. În figura 2.12. se prezintă graficele variaţiei curenţilor printr-o
sarcină activă pentru trei cazuri în care curentul de comandă şi deschiderea
tiristorului se realizează în momentele de timp diferite t1, t2, şi t3.
Din graficele prezentate în figura 2.12. se observă că valoarea medie a curentului
redresat, Imed.r., se modifică în funcţie de momentul deschiderii. Momentele de timp
t1, t2, şi t3 corespund unor unghiuri de deschidere 1 ,  2 ,  3 . Luând în considerare
unghiurile, se poate interpreta că la aplicarea semnalului de comandă tiristorul se
deschide la un anumit unghi  şi se află în stare de conducţie în perioada    .
Domeniul de utilizare a tiristoarelor la nave este foarte mare. Tiristoarele sunt
folosite pentru realizarea: schemelor de redresoare cu stabilizarea curentului de
ieşire; scheme de redresoare pentru alimentarea acţionărilor de curent continuu, cu

57
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

posibilitatea de reglare a turaţiei în limite largi; scheme de reglare a frecvenţei de


alimentare a motoarelor asincrone; scheme de alimentare a excitaţiilor
generatoarelor sincrone ş.a.

Fig. 2.12 Graficele variaţiei curentului în funcţie de momentul aplicării


impulsului pe electrodul de comandă

Tranzistorul bipolar
Tranzistorul bipolar este o triodă semiconductoare care se compune din trei
straturi semiconductoare formând două joncţiuni p-n. Stratul de la mijloc se
numeşte bază şi în funcţie de tipul acestuia pot fi: tranzistori p-n-p la care în
calitatea de bază s-a folosit un semiconductor cu conductibilitate electronică sau
tranzistori n-p-n a căror bază este realizată cu conductibilitate de goluri de tip p.
Unul din straturile periferice ale tranzistorului este sursa de bază a curentului
purtător şi se numeşte emitor, iar celălalt care colectează curentul purtător se
numeşte colector. Procesele fizice în cele două tipuri de tranzistoare sunt aceleaşi,
diferenţa constă numai în stabilirea polarităţilor atunci când se leagă sursele de
alimentare.
Construcţia tranzistorului tip p-n-p este prezentată în figura 2.13.
Baza tranzistorului de acest tip este plăcuţa de germaniu impurificată cu adaos
donor şi care are, ca urmare, conductibilitate electronică. De o parte şi de alta a
bazei se lipesc plăci de indiu, care difuzează electroni în germaniu formând domenii
cu conductibilitate de goluri. Cele două plăci de indiu constituie: una emitorul, iar
cealaltă colectorul, de care se sudează conductori pentru conexiunile exterioare. Din
punct de vedere dimensional, colectorul este mai mare decât emitorul pentru a putea
colecta purtătorii de sarcină introduşi în bază din emitor.

58
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.13 Construcţia tranzistorului p-n-p

Principiul de funcţionare al tranzistorului se prezintă pe baza schemelor de


conectare în circuit, prezentate în figura 2.14.

Fig. 2.14 Schemele de conectare a tranzistoarelor


a) cu bază comună; b) cu emitor comun; c) cu colector comun.

Sursa EK se conectează cu minusul la colectorul de tip p, iar plusul la baza de tip


n. La această conectare, joncţiune p-n, după cum s-a prezentat la funcţionarea
diodei, are rezistenţă foarte mare, iar curentul prin această joncţiune este foarte
mic.
Sursa EE se conectează în schemă astfel încât plusul sursei se leagă la domeniul p
al emitorului, iar minusul la domeniul n al bazei. La această conectare, sub
acţiunea câmpului electric exterior, golurile (sarcini pozitive) trec prin emitor în
bază, constituind curentul de emitor IE. O parte din goluri se recombină cu
electronii liberi ai bazei, iar cea mai mare parte difuzează în joncţiunea p-n dintre
colector şi bază, astfel încât se limitează numărul electronilor liberi din bază.
Intrarea curentului purtător de goluri în domeniul joncţiunii bază-colector conduce

59
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

la micşorarea rezistenţei acestei joncţiuni şi, ca urmare, se măreşte curentul de


colector IK proporţional cu numărul golurilor care au ajuns în această joncţiune.
Curentul emitorului produce, în acelaşi timp, nu numai goluri care trec din emitor
la joncţiunea p-n dintre colector şi bază, dar şi electroni care trec din bază în
emitor. De aceea, curentul colectorului este mai mic decât curentul emitorului cu
mărimea curentului bazei.
IK  IE  IB
În schema din figura 2.14.a conectarea tranzistorului se numeşte cu bază comună.
Întrucât conexiunea bazei aparţine atât circuitului de intrare (al emitorului), cât şi
I
circuitului de ieşire (circuitul colectorului). Raportul K   reprezintă factorul
IE
de amplificare în curent pentru schema cu bază comună şi reprezintă un parametru
important al tranzistorului. Pentru crearea curentului în circuitul emitorului este
suficientă o t.e.m. de valoare mică în timp ce pentru realizarea curentului prin
trecerea colectorului este necesară o sursă cu tensiunea mult mai mare (EK =
1050 EE), întrucât joncţiunea colectorului este polarizată invers şi prezintă
rezistenţă mare. Datorită acestora, variaţiile curentului emitorului, I E , şi
colectorului, I K , modifică puterea în circuitul colectorului, PK , care este mult
mai mare decât variaţia puterii în circuitul emitorului, PE . În această schemă de
conectare a tranzistorului se obţine o amplificare în putere.
În multe cazuri se preferă schema cu emitorul comun (figura 2.14.b). În această
schemă curentul de intrare este curentul bazei, IB, iar curentul de ieşire este
curentul colectorului, IK. Raportul acestor curenţi determină factorul de
amplificare, al tranzistorului, în curent.
IK 
  (2.7.)
IB 1  
Schema cu emitorul comun permite obţinerea unei amplificări mari în curent şi
putere.
a) Schema cu colectorul comun (figura 2.14.c) are multe proprietăţi comune
cu cea cu emitorul comun, dar în practică se foloseşte mai rar.
Tranzitorii spre deosebire de tiristoare au performante mai bune în ceea ce
priveşte comanda. La tiristoare semnalul pe electrodul de comandă poate numai să
deschidă tiristorul, închiderea acestuia se realizează automat la anularea tensiunii
anodice. În schimb, la tranzistor, prin aplicarea semnalului de comandă se poate
comanda atât deschiderea cât şi închiderea circuitului. În general, în comparaţie cu
tiristoarele, tranzistoarele se construiesc pentru valori mult mai mici ale curenţilor
şi tensiunilor. În ultimii ani, urmare a tehnologiilor moderne, se folosesc tot mai
des, în acţionările electrice reglabile, tranzistoarele de putere.

60
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

2.3.2 Convertizoare statice

Comparativ cu convertizoarele electromecanice care folosesc maşini electrice,


convertizoarele statice cu semiconductori posedă o serie de avantaje care le fac să
fie preferate pentru instalaţiile navale, astfel: transformarea energiei electrice se
face direct fără etape intermediare, greutatea şi gabaritele sunt mici, randament
ridicat, sunt permanent gata de funcţionare, rezistenţă sporită la vibraţii şi şocuri,
simplitatea deservirii, simplitatea dispunerii şi a montajului ş.a.

Redresorul cu semiconductoare are schema structurală prezentată în figura 2.15.


Schema structurală conţine patru blocuri principale: transformatorul de putere, Tr,
redresorul, Rd, blocul de comandă, BC, şi filtrul de netezire, F.

Fig. 2.15 Schema structurală a redresorului (fig.2.6.)


1 - sursa; 2 - redresorul; 3 - consumator.

Transformatorul de putere schimbă tensiunea reţelei la valoarea necesară pentru


obţinerea tensiunii dorite de curent continuu la ieşirea redresorului.
Transformatorul permite să se realizeze repararea galvanică între reţeaua de curent
alternativ şi circuitul de ieşire al redresorului.
Redresorul realizează funcţia de bază de convertire a curentului alternativ în
curent continuu. El se compune din semiconductori necomandaţi sau comandaţi
conectaţi între ei în funcţie de tipul schemei de redresare folosită.
Blocul de comandă este folosit numai în cazul utilizării pentru redresare a tiristoarelor
(ventile comandate) şi este destinat pentru formarea şi aplicarea semnalului pe
electrozii de comandă ai tiristoarelor.
Filtrul de netezire reprezintă o schemă cu inductanţe şi condensatoare destinate
pentru netezirea curentului redresat.
În afara elementelor de bază prezentate, redresorul mai conţine: aparate pentru reglarea
tensiunii redresate, aparate de conectare şi de protecţie în cazul unor regimuri anormale,
aparate de măsură şi control ş.a.

61
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pentru redresarea curentului alternativ se folosesc diferite instalaţii de redresare.


Se cunosc un număr mare de scheme de redresare care se deosebesc între ele după
tipul schemei de redresare (scheme cu punct median, scheme în punte, etc.), după
numărul de faze redresate (scheme monofazate, bifazate, trifazate, polifazate),
după posibilitatea modificării valorii tensiunii redresate (redresare comandată cu
tiristoare, redresoare necomandate cu diode li redresoare semicomandate cu
tiristoare şi diode).
Se prezintă în continuare schemele uzuale folosite. În explicarea funcţionării de
principiu se fac următoarele simplificări:
- se consideră că redresorul lucrează pe sarcină activă;
- diodele se consideră ideale, cu rezistenţă nulă, rezistenţă inversă
infinită şi nu prezintă capacităţi şi curentul invers;
- se neglijează rezistenţele şi reactanţele înfăşurărilor transformatorului.
Schema de redresare monofazată, monoalternanţă cu ventil necomandat (diodă),
prezentată în figura 2.16., se compune din dioda n conectată în serie cu rezistenţa
de sarcină Rs în circuitul înfăşurării secundare a transformatorului Tr.

62
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.16 Funcţionarea schemei de redresare monofazată, monoalternanţă


a) schema redresorului; b) variaţia tensiunii în înfăşurarea secundară a transformatorului;
c) variaţia tensiunii redresate; d) variaţia curentului redresat; e) variaţia tensiunii inverse.

În decursul semiperioadei pozitive a tensiunii înfăşurării secundare, u2, (figura


2.16.b) anodului diodei i se aplică potenţialul pozitiv faţă de catod (conectare
directă) şi dioda permite polarizare curentului. Se poate considera că tensiunea pe
sarcină, ud, este egală cu tensiunea înfăşurării secundare, u2, (figura 2.16.b.c). Sub
acţiunea acestei tensiuni prin rezistenţa de sarcină trece curentul.
ud
id  (2.8.)
Rs
La apariţia celei de a doua semiperioade, când tensiunea înfăşurării secundare îşi
schimbă semnul, dioda întrerupe trecerea curentului şi asupra ei se aplică tensiunea

63
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

inversă. Absenţa curentului (id = 0) atrage după sine absenţa tensiunii pe sarcină (ud
=0) şi tensiunea u2 din semiperioada negativă se aplică numai diodei (un =u2).
În perioada următoare a tensiunii u2 din nou apare semiperioada pozitivă şi
fenomenul în redresor se repetă. După cum se vede din figura 2.16.c.d, curentul
redresat id şi tensiunea ud pulsează menţinându-si sensul neschimbat.
Tensiunea ud care pulsează cu o frecvenţă determinată se poate exprima printr-o
serie Fourier şi corespunzător se descompune într-o sumă a componentelor de
curent continuu şi curent alternativ. Componenta continuă reprezintă valoarea
medie a tensiunii redresate calculată pe o perioadă şi se determină integrând
tensiunea alternativă în limitele unei semiperioade, întrucât în semiperioada
următoare tensiunea redresată este nulă.
π
U 2msinω t dωt  
1 2
Ud  
2π 0 π
U 2  0,45U 2 (2.9.)

U 2m
unde U 2  reprezintă valoarea efectivă a tensiunii în înfăşurarea secundară a
2
transformatorului.
Valoarea medie a curentului prin diodă şi prin rezistenţa de sarcină, Id, este:
Ud
I med n  I d  (2.10)
Rs
Pentru diodă, valoarea maximă a curentului care o străbate este:
U 2m 2U 2 U
I max n     d  3,14I d (2.11.)
Rs Rs Rs
Tensiunea inversă aplicată diodei, u inv. , este reprezentată în figura 2.16.e.
Valoarea maximă a tensiunii inverse este egală cu valoarea maximă a tensiunii
înfăşurării secundare a transformatorului.
U invm  U 2m  U d  3,14U d (2.12)

Schema de redresare monofazată pentru o semiperioadă produce pulsaţii mari ale


tensiunii redresate. Coeficientul de pulsaţie, kp, care caracterizează nivelul
acestora, reprezintă raportul dintre amplitudinea armonicii fundamentale a
tensiunii redresate (Ud1m) şi valoarea medie a tensiunii redresate, Ud.
U d1m
kp  (2.13)
Ud
Pentru schema prezentată în figura 2.16.a, coeficientul de pulsaţie are valoarea kp
= 1,57.

64
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În calculul redresoarelor, de obicei, se dau mărimile de ieşire Ud, Id şi în funcţie de


acestea, se calculează ceilalţi parametrii.
Puterea de calcul a transformatorului (fără a lua în considerare pierderile) este:
PTr  3,09Pd (2.14)

unde Pd  U d I d este puterea redresată.


Mărimile de bază ce caracterizează funcţionarea schemei prezentată în figura
2.16.a, precum şi pentru celelalte scheme care se vor prezenta în continuare, sunt
date în tabelul 2.1.
Schema de redresare monofazată, monoalternanţă cu ventil comandat (tiristor)
este prezentată în figura 2.17.

Fig. 2.17 Funcţionarea schemei de redresare monofazată,


monoalternanţă cu ventil comandat
a) schema de redresare; b) variaţia tensiunii în înfăşurarea secundară a transformatorului; c) variaţia tensiunii
şi curentului redresat pentru 1  30  ; d – variaţia tensiunii şi curentului redresat pentru  2  120  .

65
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Prin conectarea în schema de redresare monofazată, semialternanţă a unui ventil


comandat (tiristor) se poate regla valoarea medie a tensiunii şi a curentului prin
modificarea unghiului de deschidere a tiristorului. Pentru două valori ale
unghiului  1 ,  2  , undele tensiunii şi curentului redresat au forma prezentată
în figura 2.17.c,d. Dependenţa valorilor medii ale tensiunii şi curentului redresat
de unghiul  rezultă din relaţiile:
π
2 1  cosα
U 2msint dωt  
1
Ud  
2π α π 2
U2 (2.15)

Ud
Id  (2.16)
Rs
Schema de redresare monofazată, cu dublă alternanţă este prezentată în figura
2.18 şi este constituită din două scheme monofazate, descrise anterior conectate pe
o rezistenţă de sarcină comună.
Înfăşurarea secundară a transformatorului are scoasă o priză mediană care împarte
această înfăşurare în două părţi egale. Tensiunile care se obţin pe fiecare jumătate
din înfăşurarea secundară, uA şi uB sunt egal ca mărime şi în opoziţie de fază aşa
cum se poate vedea în figura 2.18.b.
În prima semiperioadă când tensiunea uA este pozitivă, se deschide dioda n1 şi
curentul trece prin rezistenţa de sarcină sub acţiunea tensiunii uA. Dioda n2 este
blocată. În a doua semiperioadă, când este pozitivă tensiunea uB, se deschide
dioda n2 şi curentul trece prin rezistenţa de sarcină în acelaşi sens sub acţiunea
tensiunii uB. Ca rezultat, curentul redresat id şi tensiunea redresată se menţin în
ambele semiperioade (figura 2.18.c,d.) şi coeficientul de pulsaţie se reduce la
valoarea kp = 0,67.
Tabelul 2.3
Scheme de redresare
cu o cu două Mono-
Parametrii trifazat trifazată
alternanţ alternanţ fazată în
ă în punte
ă e punte
Numărul diodelor 1 2 4 3 6
Valoarea medie a
tensiunii redresate, 0,45U2 0,9U2 0,9U2 1,17U2 2,33U2
Ud
Tensiunea inversă
maximă Uinv.m pe o 3,14Ud 3,14Ud 1,57Ud 2,09Ud 1,045Ud
diodă

66
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Scheme de redresare
cu o cu două Mono-
Parametrii trifazat trifazată
alternanţ alternanţ fazată în
ă în punte
ă e punte
Valoarea medie a
curentului prin diodă Id 0,5Id 0,5Id 0,33Id 0,33Id
Idn
Valoarea amplitudinii
maxime a curentului 3,14Id 1,57Id 1,57Id 1,21Id 1,045Id
prin diodă Imax.n
Frecvenţa armonicii
fundamentale a fr 2fr 2fr 3fr 6fr
tensiunii redresate
Coeficientul de pulsaţii
1,57 0,67 0,67 0,25 0,057
kp
Valoarea tensiunii
efective U2 în 0,855U
2,22Ud 1,11Ud 1,11Ud 0,428Ud
înfăşurarea secundară a d
transformatorului
Puterea de calcul a
3,09Pd 1,48Pd 1,23Pd 1,37Pd 1,045Pd
transformatorului PT

67
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.18 Funcţionarea schemei de redresare monofazată, cu dublă alternanţă


a) schema redresorului; b) variaţia tensiunilor în semiînfăşurările secundare ale transformatorului; c) variaţia
tensiunii redresate; d) variaţia curentului redresat; e) variaţia tensiunii inverse (la bornele diodei).
Semiperioadele tensiunii fiind identice, valoarea tensiunii medii redresate se
calculează efectuând integrarea pe o semiperioadă.
π
U 2msinωi dωt  
1 2 2
Ud 
π0 π
U 2  0,9U 2 (2.17)

unde U2 este valoarea efectivă a tensiunii pe o jumătate din înfăşurarea secundară a


transformatorului.
Valoarea medie a curentului de sarcină redresat este:

68
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Ud
Id  (2.18)
Rs
Curentul mediu care trece prin fiecare diodă este de două ori mai mic, întrucât prin
acestea curentul trece numai într-o singură semiperioadă.
1
I dn  Id (2.19)
2
Valoarea maximă a curentului care trece prin sarcină, diodă şi înfăşurarea secundară a
transformatorului este:
U 2m 
I dm  I dnm  I 2 m   I d  1,57I d (2.20)
Rs 2
Tensiunea inversă pe diodă, în această schemă, este egală cu dublul valorii maxime a
tensiunii pe o jumătate de înfăşurare.
U inv.m  2U 2m  2 2U 2  3,14U d (2.21)

Puterea de calcul a transformatorului (fără pierderi) are valoarea:


PT  1,48Pd (2.22)
Din relaţiile (2.14) şi (2.22) se observă că în comparaţie cu puterea din schema de
redresare a unei singure semiperioade, puterea necesară a transformatorului este de 2
 2,5 ori mai mică.
În cazul în care în locul ventilelor necomandate (diode) se folosesc ventile comandate
(tiristoare), prin modificarea unghiului de deschidere a tiristoarelor se poate obţine
reglarea în limite largi a tensiunii medii redresate aplicată pe rezistenţa de sarcină şi a
puterii redresate. Efectuând integrarea pe o semiperioadă se obţine:
π
U d   U 2msinω t dωt   1  cosα U 2
1 2
π0 π
(2.23)
Ud
Id  ;
R Pd  U d I d (2.24)
Schema de redresare monofazată cu dublă alternanţă în punte este prezentată în
figura 2.19 şi se compune din transformatorul monofazat conectat la o punte cu patru
ventile (diode) de la care se alimentează rezistenţa de sarcină.
În timpul semiperioadei pozitive a tensiunii u2 se deschid diodele n1, n3 şi curentul de
sarcină trece prin înfăşurarea secundară a transformatorului, diodele n1, n3 şi
rezistenţa de sarcină. În următoarea semiperioadă se inversează tensiunea la bornele
înfăşurării secundare şi aceasta polarizează în mod direct diodele n2, n4 care se

69
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

deschid şi curentul de sarcină trece prin transformator în sens opus cazului precedent,
menţinându-şi acelaşi sens prin rezistenţa de sarcină. Curbele curentului redresat, id, şi
ale tensiunii redresate, ud, au aceeaşi formă ca în schema precedentă (figura 2.18). De
aceea, valoarea medie şi efectivă a acestor mărimi se determină cu aceleaşi formule
ca în cazul schemei de redresare monofazată cu două alternanţe, cu deosebirea că
pentru schema în punte tensiunea U2 reprezintă valoarea efectivă a tensiunii
înfăşurării secundare în timp ce pentru schema cu transformator cu priză mediană
(figura 2.18), U2 reprezintă valoarea efectivă a unei jumătăţi din înfăşurarea
secundară a transformatorului.

Fig. 2.19 Funcţionarea schemei de redresare monofazată cu dublă alternanţă în punte


a) schema redresorului; b) variaţia tensiunii în înfăşurarea secundară a transformatorului;
c) variaţia tensiunii redresate; d) variaţia curentului redresat; e) variaţia tensiunii inverse.
O altă deosebire între cele două scheme constă în valoarea maximă a tensiunii
inverse care pentru schema în punte este egală cu tensiunea maximă a înfăşurării
secundare.
U inv.m  U 2m  2U 2  1,57U d (2.25)

70
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Se observă că valoarea maximă a tensiunii inverse pentru schema în punte este de


două ori mai mică decât în cazul schemei cu transformator cu priză mediană, ceea
ce constituie unul din avantajele schemelor de redresare în punte.
Puterea de calcul a transformatorului (fără a considera pierderile) este:
PT  1,23Pd (2.26)
Schema de redresare monofazată în punte cu ventile comandate (tiristoare)
permite, ca şi în cazul schemei cu transformator cu priză mediană, modificarea în
limite largi a curentului redresat Id, a tensiunii redresate Ud şi a puterii Pd. Pentru
modificarea regimurilor de lucru este suficient să se comande numai câte un ventil
din perechile de ventile n1, n3 şi n2, n4 sau numai unul din ventilele comandate.
Ventilele pe care nu se aplică semnal de comandă vor fi de tipul necomandate
(diode).
Schema de redresare trifazată prezentată în figura 2.20 se alimentează de la o
reţea trifazată printr-un transformator trifazat a cărei înfăşurare secundară este
legată în stea.
Diodele se conectează în serie pe fazele înfăşurării secundare a transformatorului,
iar sarcina se conectează între neutrele N al înfăşurărilor şi N’ al diodelor.
Redresarea tensiunii se face succesiv de către fiecare fază. La un moment dat, se
află în conducţie o singură diodă, şi anume dioda al cărei anod, la momentul
considerat, se găseşte la potenţialul cel mai ridicat faţă de punctul neutru N, ales
ca referinţă pentru potenţiale. De exemplu, în momentul t0 tensiunea uA de pe faza
A este pozitivă (figura 2.20.b) şi determină deschiderea diodei n1. Tensiunea ud pe
sarcină va fi egală cu tensiunea fazei uA, iar curentul de sarcină:
ud uA
id   (2.27)
Rs Rs

La momentul t 1' se menţine valoarea pozitivă a tensiunii uA, dar din acest moment
apare tensiune pozitivă şi pe faza B, uB. Cu toate acestea, dioda n2 nu se deschide
întrucât această diodă este încă polarizată invers.
u n2  u B  u A  0, deoarece u A  u B (2.28)

71
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.20 Funcţionarea schemei de redresare trifazată


a) schema redresorului; b) variaţia tensiunilor de fază ale înfăşurării secundare a transformatorului;
c) variaţia tensiunii redresate; d) variaţia curentului redresat; e) variaţia tensiunii inverse.

Din momentul t1, după cum se vede din graficul prezentat în figura 2.20.b,
tensiunea uB depăşeşte tensiunea uA. Se deschide dioda n2, iar dioda n1 se închide,
se produce comutaţia curentului de la dioda n1 la dioda n2 şi alimentarea sarcinii
se va face numai de la faza B. Funcţionarea fazei B are loc până la momentul t2,
când se schimbă cu faza C prin comutarea funcţionării de la dioda n2 la dioda n3.
În intervalul de timp t2 – t1, tensiunea ud pe sarcină este egală cu tensiunea uB, iar
în intervalul t3 – t2, tensiunea ud pe sarcină este egală cu tensiunea uC.
Curba tensiunii redresate ud, (figura 2.20.c) reprezintă înfăşurătoarea pozitivă a
tensiunilor de fază ale înfăşurării secundare a transformatorului.

72
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Variaţia curentului redresat este prezentată în figura 2.20.d.


În schema de redresare trifazată ventilele fiecărei faze lucrează o treime din
perioadă, iar pe durata a 2 /3 din perioadă sunt blocate de tensiunea inversă care li
se aplică.
Valoarea medie a tensiunii redresate pe sarcină se obţine prin integrarea tensiunii
2
de fază pe durata funcţionării unei diode ( ).
3
π

3
cosω t dωt  
1 3 3 3 6
Ud  U 2m U 2m  U 2  1,17U 2 (2.29)
2π π 2π 2π

3 3

unde U2 – este valoarea efectivă a tensiunii de fază din înfăşurarea secundară a


transformatorului.
Valoarea medie a curentului redresat de sarcină este:
Ud
Id  (2.30)
Rs
Întrucât fiecare ventil conduce 1 /3 din perioadă, curentul mediu care trece prin
ventil este de 3 ori mai mic.
1
I dn  I d (2.31)
3
Valoarea maximă a curentului care trece prin rezistenţa de sarcină, diodă şi
înfăşurarea transformatorului este:
2U 2 2
I dm  I dnm  I 2 m   I d  1,21I d (2.32)
R 3 3
Tensiunea inversă pe diodă în schema trifazată este prezentată în figura 2.20.e şi
are valoarea:
U inv.m  3U 2m  6U 2  2,09U 2 (2.33)

Puterea de calcul a transformatorului (fără pierderi):


PT  1,37Pd (2.34)
Coeficientul de pulsaţie în schema de redresare trifazată este cu mult mai mic
decât în schemele de redresare monofazate şi are valoarea k p  0,25 .
Schema de redresare trifazată în punte are în compunere un transformator trifazat
cu înfăşurarea secundară conectată în stea şi 6 diode conectate în punte prin care

73
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

se asigură tensiunea continuă de alimentare a rezistenţei de sarcină. Schema de


redresare trifazată în punte este prezentată în figura 2.21.
Această schemă efectuează redresarea tensiunilor de linie corespunzătoare
înfăşurării secundare a transformatorului. Montajul în punte permite redresarea
atât a alternanţelor pozitive ale tensiunilor de linie, cât şi a alternanţelor negative
ale tensiunilor de linie, asemănător cu funcţionarea schemei în punte monofazată
descrisă anterior.
Sistemul tensiunilor de linii în reprezentare convenţională constituie un sistem
hexafazat.
u AB  u A  u B u BA  u B  u A  u AB
u BC  u B  u C u CB  u C  u B  u BC (2.35)

u CA  u C  u A u AC  u A  u C  u CA
În figura 2.21.c sunt reprezentate cu linie plină, tensiunile de linie uAB, uBC,
uCA şi cu linie întreruptă, tensiunile uBA = -uAB, uCB = -uBC, uAC = -uCA.
Din reprezentarea fazorilor tensiunilor de linie se observă că unghiul dintre doi
2 

fazori în sensul de succesiune al fazelor este 6 3.
Puntea de redresare trifazată este formată din două grupe de diode: grupa catodică
care conţine diodele n1, n3, n5 şi grupa anodică cu diodele n2, n4, n5.
Timpul de lucru al fiecărei diode din grupa catodică este împărţit în două etape. În
etapa Ia lucrează cu o diodă din grupul anodic pentru redresarea alternanţei
pozitive a tensiunii dintre două faze, iar în etapa a IIa lucrează cu o altă diodă din
grupa anodică pentru redresarea alternanţei negative a tensiunii dintre alte două
faze.
Pentru exemplificare urmărind reprezentările din figura 2.21.c, se observă că din
momentul t1 tensiunea uAB dintre A şi B are valoarea pozitivă cea mai mare şi în
prima etapă lucrează dioda n1 cu dioda n6 pentru redresarea tensiunii uAB. Din
momentul t2 tensiunea uAC = -uCA are valoarea pozitivă cea mai mare şi începe
etapa a IIa în care dioda n1 lucrează cu dioda n2 pentru redresarea alternanţei
negative a tensiunii uCA; -uCA = uAC.
Din momentul t3 lucrează în prima etapă diodele n3 cu n2 pentru redresarea
tensiunii uBC, iar din momentul t4 în etapa a IIa lucrează dioda n3 cu n4 pentru
redresarea tensiunii uBA = -uAB.
Continuând acest raţionament, se prezintă în tabelul 2.2 funcţionarea în ordine a
diodelor şi conectarea circuitului de sarcină la fazele transformatorului pentru
diferite intervale care însumează un ciclu de redresare.

74
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 2.21 Funcţionarea schemei de redresare trifazată în punte


a) schema de redresare; b) variaţia tensiunilor de fază ale înfăşurărilor secundare ale
transformatorului; c) variaţia tensiunilor de linie; d) variaţia tensiunii redresate;
e) variaţia curentului redresat.

75
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Din prezentarea funcţionării rezultă că, în orice moment, din puntea redresoare
trifazată lucrează două diode, celelalte fiind blocate de tensiunile inverse negative
aplicate.

Tabelul 2.4
Fazele
Fazele
transformat
Interva Diode transformator Interva Diode
Nr. Nr. orului între
l de deschi ului între care l de deschi
tact tact care se
timp se se închide timp se
închide
circuitul
circuitul
t1 – t2 1 n1, n6 A–B t4 – t5 4 n3, n4 B–A
t2 – t3 2 n1, n2 A–C t5 – t6 5 n5, n4 C–A
t3 – t4 3 n3, n2 B-C t6 – t7 6 n5, n6 C-B

Curba tensiunii redresate ud reprezintă înfăşurătoarea pozitivă a ale semiundelor


tensiunii de linie (figura 2.21.d) cu perioada de repetiţie 1 /6 din perioada tensiunii
alternative. Analog ca formă va fi şi variaţia curentului redresat id.
Valoarea medie a tensiunii redresate se calculează prin integrarea tensiunii de linie
pe 1 /6 din perioada tensiunii alternative.

 U lm cos t d t  
1 6 3 3 3 6
Ud  
 6 
U lm 

U 2  2,33U 2 (2.36)

3
unde U l şi U 2 sunt valorile efective ale tensiunilor de linie şi de fază din
înfăşurarea secundară a transformatorului.
Valoarea medie a curentului de sarcină redresat este:
Ud
Id  (2.37)
Rs
Curentul mediu care trece prin fiecare ventil este de 3 ori mai mic decât curentul
de sarcină.
1
I dn  I d (2.38)
3
Valoarea maximă a curentului prin ventil este:

76
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

2U l 6U 2 6  
I mn     R s I d  I d  1,045I d (2.39)
Rs Rs Rs 3 6 3
Tensiunea inversă pe diodă este egală cu tensiunea de linie, întrucât oricare diodă
care nu conduce este legată prin dioda care conduce la bornele de ieşire ale
transformatorului. Valoarea maximă a tensiunii inverse este:
 
U inv.m  U lm  6U 2  6 Ud  U d  1,045U d (2.40)
3 6 3
şi se observă că valoarea acesteia diferă puţin faţă de valoarea tensiunii medii
redresate.
Puterea de calcul a transformatorului (fără pierderi):
PT  1,045Pd (2.41)
depăşeşte cu circa 5% puterea utilă redresată, ceea ce presupune o utilizare foarte
bună a transformatorului trifazat în această schemă de redresare.
Dintre schemele prezentate, această schemă are cel mai mic coeficient de pulsaţie,
k p  0,027 .
Prin conectarea în schema de redresare în punte trifazată a ventilelor comandate
(tiristoare) se obţine posibilitatea de reglare a tensiunii medii redresate.

Fig. 2.22 Funcţionarea schemei de redresare trifazată în punte cu ventile comandate (tiristoare)
a) variaţia tensiunilor de fază la bornele înfăşurării secundare a transformatorului şi a potenţialului la
bornele redresorului; b) variaţia tensiunii redresate.

Deschiderea pe rând a ventilelor la unghiul  (figura 2.22) faţă de punctul de


intersecţie al tensiunilor de fază, influenţează asupra formei şi asupra valorii

77
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

medii. La creşterea unghiului  se micşorează valoarea medie a tensiunii


redresate. Pentru   90  se anulează tensiunea redresată U d  0 .
În acest fel, prin modificarea unghiului  de la 0 la 90, valoarea medie a
3
tensiunii redresate se schimbă de la U d  U lm la U d  0 .

Transformarea curentului continuu în curent alternativ se poate realiza cu
convertori statici denumiţi invertoare. Funcţionarea invertoarelor se bazează pe
folosirea ventilelor comandate (tiristoare sau tranzistoare de putere). Schimbarea
sensului curentului prin rezistenţa de sarcină alimentată de la o reţea de curent
continuu se realizează de invertor care, corespunzător stărilor închis şi deschis ale
ventilelor comandate, realizează în fiecare perioadă schimbarea sensului
curentului prin rezistenţa de sarcină.
Sunt posibile două regimuri de funcţionare ale invertoarelor: dependent sau
condus de reţea şi autonom sau independent.
În regimul dependent sau condus de reţea, invertorul transformă energia de curent
continuu şi o transmite într-o reţea de curent alternativ de mare putere (comparativ
cu puterea invertorului). În acest regim mărimea, frecvenţa şi forma tensiunii de
ieşire a invertorului sunt impuse de reţeaua de curent alternativ de mare putere în
care invertorul debitează energie.
Sunt situaţii în care pentru acelaşi convertizor static, funcţia de invertor alternează
cu funcţia de redresor. Această situaţie se întâlneşte la nave electrificate în curent
alternativ care folosesc motoare de curent continuu pentru acţionarea unor
mecanisme de la bord, cum ar fi macaralele. Într-o astfel de situaţie, convertizorul
static lucrează ca redresor pentru regimul de motor al maşinii electrice, iar la
trecerea maşinii în regim de generator lucrează ca invertor permiţând debitarea
energiei de la maşina de curent continuu la reţeaua de curent alternativ a navei.
Invertorul independent sau autonom nu este cuplat la o reţea exterioară de curent
alternativ. Mărimea, frecvenţa şi forma tensiunii de ieşire se determină individual
pentru fiecare invertor. Actual se cunosc diferite scheme de invertoare. Pentru
exemplificare se prezintă o schemă de invertor monofazat.
Invertorul din figura 2.23 se compune din patru tiristoare n1 – n4. După cum este
cunoscut, tiristoarele pot fi deschise la aplicarea tensiunii pe electrodul de
comandă, dar nu este posibilă comanda de închidere. Pentru închiderea lor, trebuie
găsită o modalitate de anulare a tensiunii pozitive pe anod sau aplicarea pe anod a
unei tensiuni negative. În schemă se foloseşte în acest scop condensatorul C
conectat în paralel cu rezistenţa de sarcină R. La intrarea invertorului este conectat
un drosel de mare putere L pentru netezirea ideală a curentului de intrare I0.
Blocul de comandă, care nu este prezentat în schema din figura 2.23, formează
impulsurile care se aplică pe electrozii de comandă ai tiristoarelor şi stabilesc
frecvenţa acestora.

78
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Considerăm că în momentul t1 se dă comanda de deschidere a tiristoarelor n1 şi


n2. Curentul i din circuitul tiristoarelor se împarte între condensator ic şi
rezistenţa de sarcină ir. Condensatorul se încarcă şi va avea potenţialul marcat cu
simbolurile +, - fără paranteze. Căderea de tensiune pe tiristoarele în conducţie
este nulă (figura 2.23.c). Tensiunea pe sarcină uR şi tensiunea pe tiristoarele
închise n3, n4 (figura 2.23.d) repetă ca formă tensiunea pe condensator uc.

Fig. 2.23 Funcţionarea invertorului monofazat în punte


a) schema invertorului; b) variaţia tensiunii pe sarcină; c), d) variaţia tensiunii pe tiristoare.

79
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

După o semiperioadă a frecvenţei de lucru, în momentul t2 blocul de comandă


aplică impulsul de deschidere a tiristoarelor n3, n4. În timpul în care toate ventilele
sunt deschise, condensatorul se descarcă prin trei circuite: prin tiristoarele n1 şi n3
în sens contrar curentului i; prin tiristoarele n4 şi n2 în sens contrar curentului i;
prin sarcina R. Descărcarea condensatorului pe sursa de curent continuu este
interzisă de prezenţa droselului L cu reactanţă mare.
Sub acţiunea curentului de descărcare şi a tensiunii inverse, tiristoarele n1, n2 se
închid, curentul de intrare I0 se comută pe tiristoarele n3, n4 şi curentul i îşi
schimbă sensul. Condensatorul se încarcă din nou, de această dată cu potenţialul
inversat, prezentat în figura 2.23 între paranteze, şi pregăteşte astfel condiţia
pentru realizarea comutaţiei în semiperioada următoare, când la momentul t3 se dă
comanda de comutare de la tiristoatele n3, n4 la tiristoarele n1, n2.
Forma curbei tensiunii uR şi forma curentului, aşa cum sunt prezentate în figura
2.23.b, diferă de forma sinusoidală. Se observă că din cauza caracterului capacitiv
al sarcinii R, C, curentul este defazat înaintea tensiunii cu un unghi  .
Invertorul prezentat se numeşte autonom paralel, deoarece condensatorul este
cuplat în paralel cu sarcina. La convertoarele serie condensatorul se conectează
în serie cu sarcina. În schemele practice de invertoare se întâlnesc şi alte
procedee de realizare a comutaţiei tiristoarelor.
Schemele de invertoare autonome cu mai multe faze permit obţinerea unei
tensiuni de ieşire apropiată de forma sinusoidală.
Folosirea invertoarelor autonome pe nave este necesară în unele cazuri pentru alimentarea
consumatorilor de curent alternativ de la sursele de rezervă sau de avarie, care sunt de curent
continuu, de asemenea pot fi folosiţi pentru realizarea unor reţele de înaltă frecvenţă necesare
pentru alimentarea unor consumatori de la bordul navei (girocompas, radiolocaţie), reglarea
frecvenţei motoarelor asincrone şi sincrone, iluminat luminescent ş.a.
Convertizoare de frecvenţă
Principiile convertirii curentului alternativ în curent continuu cu ajutorul
redresoarelor şi în continuare convertirea curentului continuu în curent alternativ, cu
ajutorul invertoarelor se poate folosi pentru realizarea schemei de transformare a
unei tensiuni alternative de o anumită frecvenţă în tensiune alternativă de altă
frecvenţă. În figura 2.24 se prezintă schema bloc a unui asemenea convertizor de
frecvenţă.

Fig. 2.24 Schemele bloc ale convertizoarelor de curent


a) convertizor de frecvenţă; b) convertizor de tensiune.

80
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În redresorul Rd curentul alternativ cu frecvenţa f1 este redresat în curent continuu, iar


în invertorul Inv curentul redresat este convertit în curent alternativ de frecvenţă f2.
Convertizorul de tensiune continuă
În figura 2.24.b este prezentată schema bloc după care se realizează transformarea
mărimii tensiunii de curent continuu. Tensiunea continuă U1 este convertită de
invertorul Inv în tensiune U 1' . În continuare, cu ajutorul transformatorului Tr se
schimbă valoarea tensiunii de la U 1' la U '2 , după care în redresorul Rd tensiunea
U '2 este convertită în tensiune de curent continuu cu tensiunea U2. Se obţine pe
această cale transformarea tensiunii de curent continuu similară cu transformarea
tensiunii de curent alternativ. De remarcat că în cazul curentului alternativ,
transformarea tensiunii se realizează mult mai simplu prin folosirea numai a unui
transformator.

81
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 3

Determinarea consumului de energie electrică, alegerea


numărului şi puterii generatoarelor centralei electrice

3.1 Clasificarea consumatorilor de energie electrică şi regimurile de


lucru în procesul de exploatare a navei

Consumatorii de energie electrică de la bordul navei se pot clasifica după


destinaţie, grad de importanţă şi regim de lucru.
a) După destinaţie se împart în:
- mecanisme de punte (vinciuri, cabestane, macarale, instalaţia de
guvernare);
- mecanisme auxiliare pentru instalaţia energetică principală de
propulsie a navei (pompe, separatoare, ventilatoare, compresoare ş.a.);
- mecanisme pentru sisteme navale (pompe de santină, balast, pompe de
incendiu, pompe de combustibil ş.a.);
- mijloace radiotehnice, aparate de navigaţie şi mijloace de legături
interioare;
- mijloace pentru asigurarea condiţiilor de trai ale echipajului (cambuza,
instalaţia de climatizare, instalaţia de ventilaţie ş.a.);
- iluminatul electric.
b) După gradul de importanţă se împart în trei grupe.
Prima grupă conţine consumatorii importanţi care necesită alimentarea continuă.
Întreruperea alimentării consumatorilor din această grupă poate duce la pierderea
navei sau pierderi de vieţi omeneşti. Astfel de consumatori sunt: comanda
drumului navei, aparatura de navigaţie, mijloacele de radiocomunicaţii, pompele
de incendiu de avarie şi alţi consumatori.
Alimentarea consumatorilor din această grupă se realizează de la două surse
diferite: centrala electrică de bază şi centrala electrică de avarie. Întreruperea
alimentării consumatorilor din prima grupă este permisă numai pe durata intrării
automate în funcţiune a centralei de avarie, adică cel mult 10 secunde.
A doua grupă este constituită din consumatorii care asigură deservirea instalaţiilor
energetice principale de propulsie, precum şi mecanismele şi instalaţiile care
asigură păstrarea încărcăturii navei. De asemenea, din această grupă mai pot face
parte pompele de incendiu şi drenaj, vinciul de ancoră, ş.a.
Pentru consumatorii din grupa a doua se admite întreruperea alimentării cu
energie electrică pentru o durată limitată necesară, în caz de suprasarcină, pentru
cuplarea unui generator suplimentar la barele centralei electrice.

82
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

A treia grupă este reprezentată de consumatorii de mică importanţă pentru


vitalitatea navei, cum ar fi consumatorii care asigură condiţiile de trai şi
necesităţile echipajului.
Pentru consumatorii din această grupă, pe durata suprasarcinii centralei electrice
sau în situaţia de avarie, este posibilă o pauză însemnată în alimentarea cu energie
electrică.
c) După regimul de lucru consumatorii de energie electrică se împart:
- acţionări electrice care lucrează în regim de durată cu sarcină constantă
sau variabilă (pompe, ventilatoare). În acest regim, pe toată durata de
funcţionare, încălzirea motorului este la valoarea nominală.
- acţionări electrice care lucrează în regim interminent (vinciuri,
macarale). Caracteristic acestui regim este că perioadele de funcţionare
alternează cu perioade de pauză. În timpul funcţionării, încălzirea
motorului nu ajunge până la valoarea nominală şi urmează o pauză în
care nu se răceşte până la temperatura mediului după care urmează un
nou ciclu de funcţionare.
- acţionări electrice care lucrează în regim de scurtă durată (vinciul de ancoră,
cabestanul de manevră, pompe de santină, pompe de transvazarea
combustibilului ş.a.). Specific acestui regim este durata mică de funcţionare în
care motorul electric nu se încălzeşte până la valoarea nominală şi urmează o
pauză suficientă ca motorul să se răcească până la temperatura mediului ambiant.
Caracteristic pentru funcţionarea centralei electrice a navei este variaţia în limite
mari a energiei electrice solicitată de consumatori. Puterea centralei electrice la un
moment dat este determinată de consumatorii care lucrează în acel moment.
Numărul consumatorilor care lucrează la un moment dat şi gradul lor de încărcare
depind de regimurile şi particularităţile de exploatare ale navei (raionul de
navigaţie, starea mării şi a condiţiilor de climă, forma şi masa încărcăturii, viteza
navei, caracterul lucrărilor în timpul staţionării ş.a.).
Din cele prezentate rezultă că încărcarea cu sarcină a generatoarelor centralei
electrice este un proces aleator. Un calcul precis al consumului de energie
electrică trebuie să aibă în vedere atât consumatorii care lucrează în regimul dat,
cât şi faptul că pentru fiecare consumator graficul de sarcină este variabil şi
dependent de mulţi factori. Un asemenea calcul poate fi efectuat folosind metode
specifice de calculul probabilităţilor şi statistici matematice, ceea ce presupune un
volum mare de calcule complicate şi necesitatea cunoaşterii a multor date
experimentale.
În practica inginerească, până în momentul actual, pentru calculul sarcinii
centralei electrice şi alegerea generatoarelor electrice se utilizează o metodă mai
simplă bazată pe întocmirea bilanţului energetic sau a tabelului de sarcină, cu
rezultate suficient de bune pentru nevoile practice. De asemenea, pentru calculul
aproximativ al puterii centralei electrice, necesar la întocmirea proiectului
preliminar al navei, se pot folosi metode analitice.

83
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pentru întocmirea bilanţului energetic (tabelul de sarcină), procesul de exploatare


al navei se împarte într-un număr de regimuri caracteristice, urmând ca pentru
fiecare dintre ele să se stabilească puterea electrică solicitată de la centrala
electrică a navei. Calculele se organizează sub forma unui tabel care poartă
denumirea de bilanţul energetic sau tabelul de sarcină al navei.
Regimurile de funcţionare ale navei, care intră în componenţa tabelului de sarcină,
includ obligatoriu regimurile care corespund celei mai mici şi celei mai mari
sarcini cerută de la centrala electrică şi între acestea câteva regimuri intermediare.
În funcţie de destinaţia navei, procesul de exploatare poate cuprinde următoarele
regimuri:
a) pentru nave de transport mărfuri generale: staţionare fără lucrări de
încărcare, staţionare cu lucrări de încărcare, ridicarea ancorei, navigaţie
pe mare (marş) şi de avarie;
b) pentru nave de pasageri: staţionare fără pasageri, staţionare cu
pasageri, ridicarea ancorei, navigaţie pe mare şi de avarie;
c) pentru navele flotei tehnice: staţionare fără lucrări, staţionare cu lucrări
tehnologice, navigaţie pe mare şi de avarie;
d) pentru spărgătoarele de gheaţă: staţionare, ridicarea ancorei, navigaţie în
mare liberă, navigaţie printre gheţuri, avarie;
e) pentru navele de pescuit: staţionare, ridicarea ancorei, prinderea şi
prelucrarea peştelui şi de avarie.
Regimul de avarie se consideră că are locul în timpul marşului la producerea unor
incendii sau inundarea unor compartimente, fără scoaterea din funcţiune a
centralei electrice. În astfel de cazuri, se solicită suplimentar energie electrică
pentru lupta contra incendiilor şi nescufundabilităţii navei.

3.2 Metoda bilanţului energetic (tabelul de sarcină)

Această metodă este cea mai utilizată la proiectarea sistemului electroenergetic al navei
şi constituie procedeul de bază pentru determinarea puterii centralei electrice. Tabelul
bilanţului energetic (tabelul de sarcină) are aceeaşi formă pentru toate tipurile de nave şi
se deosebeşte numai în ceea ce priveşte definirea regimurilor de lucru care depind de
destinaţia navei. Câteva schimbări privind conţinutul bilanţului energetic se introduc în
funcţie de natura curentului agregatelor generatoare.
În tabelul 3.1. se prezintă un model simplificat de bilanţ energetic pentru o navă
electrificată în curent alternativ. Pentru simplificare, în tabel sunt cuprinse numai
trei regimuri care sunt generale pentru toate tipurile de nave: regim de staţionare,
regim de marş şi regim de avarie.
La întocmirea bilanţului energetic trebuie în prealabil să se cunoască toţi
consumatorii de energie electrică aflaţi la bordul navei: acţionările electrice ale
tuturor mecanismelor şi instalaţiilor, iluminatul tuturor încăperilor şi punţilor,

84
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

utilaje pentru cambuză, încălzirea electrică, aparatura de legături radio şi legături


interioare, aparatura de navigaţie, ş.a.m.d.
În coloana 1 se trec toţi consumatorii de energie electrică instalaţi la bordul navei.
Pentru a avea o anumită ordine în scrierea consumatorilor, aceştia sunt constituiţi
pe grupe alcătuite conform clasificării după destinaţie.
În coloanele 2-5 se trec datele nominale ale consumatorilor: numărul
consumatorilor de acelaşi fel (col.2), puterea nominală a motorului electric (col.3),
randamentul (col.4), factorul de putere la sarcina nominală, cos  n (col.5). Pentru
motoarele electrice aceste date sunt scrise pe eticheta motorului.
La motoarele electrice, puterea nominală reprezintă puterea disponibilă la ax,
pentru aflarea puterii instalate consumate din reţea se utilizează relaţia:
Pn
Pinst.  (3.1)

Rezultatele calculelor efectuate cu relaţia (3.1.) se trec în coloana 6.
În coloana 7 se trece puterea total instalată pentru fiecare mecanism.
Pinst.tot.  n c  Pinst. (3.2)

în care: Pinst. tot. - puterea totală instalată


n c - numărul consumatorilor de acelaşi fel.
Pentru alţi consumatori, care nu sunt motoare electrice, cum ar fi iluminatul,
încălzirea electrică, se calculează puterea electrică instalată totală şi se trece direct
în coloana 7.
În continuare, se stabileşte pentru fiecare consumator coeficientul de sarcină şi
coeficientul de simultaneitate, corespunzător regimurilor de exploatare a navei.
Coeficientul de sarcină sau de încărcare al consumatorului reprezintă raportul
între puterea efectiv consumată în regimul considerat şi puterea instalată.

Bilanţul energetic pentru generatoarele sistemului electroenergetic


de curent alternativ

Puterea
instalată, Regim de staţionare
Factorul de putere,
Puterea nominală,

Randamentul, 
consumatorilor

kw
Numărul

cosn

simultaneitate
Coeficient de

Coeficient de

Consumatori de energie
putere, cos
kw

sarcină, ks
Factor de

electrică
unitară

totală

k0

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
I. Mecanisme de punte
instalaţia de guvernare 2 6 0,8 0,81 7,5 15 - - -
instalaţia de ancorare 1 8 0,86 0,83 9,3 9,3 (1) (0,7) (0,8)
------------------------------

85
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Puterea

Factorul de putere,
instalată, Regim de staţionare

Puterea nominală,

Randamentul, 
consumatorilor
kw

Numărul

cosn

simultaneitate
Coeficient de

Coeficient de
Consumatori de energie

putere, cos
kw

sarcină, ks
Factor de
electrică

unitară

totală

k0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
II. Mecanisme auxiliare
pentru instalaţia energetică
compresor 1 8 0,85 0,83 9,4 9,4 (1) (0,9) (0,82)
pompa de combustibil 1 2,5 0,8 0,8 3,1 3,1 - - -
------------------------------
III. Mecanisme pentru
sisteme navale:
pompa de incendiu 2 10 0,82 0,81 12,2 24,4 (0,5) (0,8) (0,8)
ventilaţia - - - - - 10 0,4 1 0,7
------------------------------
IV. Iluminatul - - - - - 30 0,3 1 1
------------------------------
Puterea consumată totală (  Pc ,  Q c ): - cu consumatorii de scurtă durată
- fără consumatorii de scurtă durată

Coeficientul general de simultaneitate, k OG

Puterea calculată Pcalc. , Qcalc.  : - cu consumatorii de scurtă durată


- fără consumatorii de scurtă durată

Factorul mediu de putere, cos med

Numărul şi puterea generatoarelor - în funcţiune


- rezervă

Tabelul 3.1
Regim de marş Regim de avarie
Puterea Puterea Puterea
simultaneitate, k0

simultaneitate, k0
Factor de putere,

Factor de putere,

consumată
Coeficient de

Coeficient de

Coeficient de

Coeficient de

consumată consumată
sarcină, ks

sarcină, ks
cos

cos
reactivă,

reactivă,

reactivă,
activă,

activă,
activă,

k var.

k var.

k var.
kw

kw

kw

11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 23

- - 0,5 0,6 0,75 4,5 4,0 0,5 0,8 0,8 6,0 5,0
(6,5) (6) - - - - - - - - - -

86
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Regim de marş Regim de avarie


Puterea Puterea Puterea

simultaneitate, k0

simultaneitate, k0
Factor de putere,

Factor de putere,
consumată

Coeficient de

Coeficient de

Coeficient de

Coeficient de
consumată consumată

sarcină, ks

sarcină, ks
cos

cos
reactivă,

reactivă,

reactivă,
activă,

activă,
activă,

k var.

k var.

k var.
kw

kw

kw
11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 23

(8,5) (6,0) (1) (0,9) (0,82) (8,5) (6,0) - - - - -


- - 1 1 0,8 3,1 2,5 1 1 0,8 3,1 2,5

(9,6) (8,0) - - - - - 1 0,9 0,8 22 19


4 4 0,9 1 0,7 9 9 - - - - -

9 - 0,9 1 1 27 - 0,5 1 1 15 -

87 52 196 132 158 112


78 47 175 120 147 103

0,7 0,8 0,9

61 36 157 105 142 100


55 33 140 95 133 93

0,86 0,83 0,82

1 x 75 2 x 75 2 x 75
3 x 75 2 x 75 2 x 75

Pefect .
ks  (3.3)
Pinst.
Coeficientul de simultaneitate pentru consumatorii de acelaşi fel exprimă raportul
între consumatorii care lucrează în regimul dat şi numărul total al consumatorilor
instalaţi.
n c funt.
k0  (3.4)
n c inst.
Coeficienţii de sarcină şi simultaneitate se stabilesc pe baza analizei funcţionării
consumatorilor. La această analiză se iau în considerare caracterul operaţiilor

87
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

îndeplinite de navă, regimul de funcţionare a instalaţiilor energetice principale de


putere, raionul şi condiţiile climatice, starea mării ş.a.
Alegerea corectă a coeficienţilor de sarcină şi de simultaneitate depinde în mare
măsură de experienţa proiectantului în aprecierea corectă a încărcării
consumatorilor în diferite regimuri ale navei. În continuare, se prezintă câteva
criterii orientative privind alegerea acestor coeficienţi.
Experienţa arată că pentru cei mai mulţi consumatori, în toate regimurile de lucru,
coeficientul de sarcină are valoarea apropiată de unitate. Pentru câteva
mecanisme, valorile acestuia sunt subunitare, cum ar fi: instalaţia de guvernare,
vinciul de ancoră, macarale ş.a.
Sarcina pentru instalaţia de guvernare depinde de starea mării, vitezei navei,
viteza de bandare a cârmei, unghiul de deplasare a cârmei. Puterea consumată de
acţionarea electrică a cârmei se stabileşte astfel încât să corespundă regimului cel
mai greu şi, ca urmare, coeficientul de sarcină pentru instalaţia de guvernare se
alege în limitele 0,5  0,8.
Încărcarea vinciului de ancoră depinde de adâncimea de ancorare, starea mării şi
forţa vântului. Pentru regimul cel mai greu se apreciază valoarea coeficientului de
sarcină în limitele 0,7  0,9.
Sarcina pentru macarale depinde de forma încărcăturii şi masa acesteia care, de
obicei, este mai mică decât sarcina nominală. Coeficientul de sarcină se alege
pentru regimurile cele mai grele în limitele 0,8  0,9.
Pentru vinciul de remorcaj sarcina depinde de starea mării, forma obiectului
remorcat şi viteza de remorcare. Coeficientul de sarcină pentru asemenea vinciuri
se alege în limitele 0,6  0,8.
Puterea consumată de utilajele electrice ale cambuzei (plite, cuptoare, vase sub
presiune) depinde de numărul pasagerilor şi echipajului navei. Acest număr se
schimbă în staţionare comparativ cu celelalte regimuri.
Pentru consumatorii care lucrează în regim de avarie (pompe de incendiu, pompe
de drenaj), coeficienţii de sarcină au valori apropiate de unitate. În cazul în care
aceste mijloace sunt utilizate şi în alte regimuri, coeficienţii de sarcină au valori în
limitele 0,6  0,9. O asemenea situaţie se poate întâlni la ridicarea ancorei când se
porneşte pompa de incendiu pentru spălarea lanţului de ancoră pe măsura virării
acestuia la bord.
Determinarea coeficientului de simultaneitate pentru consumatorii de acelaşi fel
nu prezintă dificultăţi deosebite. De regulă, pe navă se instalează mai mulţi
consumatori de acelaşi fel la mecanisme importante pentru siguranţa navei. De
exemplu, instalaţia de guvernare electrohidraulică are instalate două electropompe
din care: una asigură funcţionarea instalaţiei de guvernare, cealaltă fiind de
rezervă. Coeficientul de simultaneitate, în acest caz, este k 0  0,5 .

88
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

După stabilirea coeficienţilor de sarcină şi de simultaneitate se calculează puterea


consumată pentru fiecare din consumatorii care lucrează în regimurile considerate,
astfel:
Pc  Pinst.  k 0  k s (3.5)

unde: Pc - puterea activă consumată


Pinst. - puterea totală instalată
k 0 , k s - coeficienţii de simultaneitate şi de sarcină.

Valorile obţinute se trec în coloanele 11, 16 şi 21.


După stabilirea puterii active consumate în fiecare regim se determină factorul
de putere corespunzător şi se completează coloanele 10, 15, 20. Calculul
factorului de putere se face pe baza cunoaşterii factorului de putere nominal
(col.5) şi a sarcinii consumatorului în regimul considerat.
În continuare se calculează puterile reactive ale consumatorilor pentru fiecare
regim şi se completează coloanele 12, 17 şi 22. Calculele se fac cu formula:
Q c  Pc  tg (3.6)

unde: Q c - puterea reactivă consumată


Pc - puterea activă consumată
tg - se determină pe baza cunoaşterii factorului
de putere, cos  (col.10, 15, 20).

La stabilirea puterii centralei electrice în diferite regimuri de exploatare a


navei sunt luaţi în considerare numai consumatorii care lucrează în regim de
durată cu sarcină constantă sau variabilă şi consumatorii care lucrează în regim
interminent. Consumatorii care lucrează în regim de scurtă durată nu sunt luaţi
în calcul şi de aceea puterile corespunzătoare acestora se trec între paranteze.
De aceşti consumatori se va ţine seama la verificarea capacităţii de
suprasarcină a generatoarelor electrice.
În bilanţul energetic (tabelul de sarcină), în fiecare regim, sunt trecute puterile
numai pentru consumatorii care lucrează în regimul considerat.
La stabilirea consumatorilor care lucrează într-un anumit regim, precum şi la
alegerea coeficientului de sarcină, trebuie să se aibă în vedere problemele
specifice exploatării navei.
În regim de staţionare fără operaţiuni de încărcare (fără pasageri) pe navă se
află o mică parte din echipaj care se ocupă cu lucrări de întreţinere şi
supraveghere. De aceea, în acest regim, numărul consumatorilor care lucrează
este redus. Funcţionează parţial iluminatul, utilajele cambuzei, mijloace de

89
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

legături, sisteme navale de utilizări generale. De obicei, în acest regim nu


lucrează mecanismele care deservesc instalaţia energetică de putere a navei.
În regimul de staţionare cu efectuarea lucrărilor de manipularea mărfurilor se află
pe navă tot echipajul pentru care trebuie create toate condiţiile de trai, lucrează
mijloacele de încărcare-descărcare (macarale, vinciuri de încărcare, pompe de
marfă).
Regimul de ridicare a ancorei se desfăşoară concomitent cu pregătirea navei
pentru marş. În acest regim funcţionează cu putere redusă instalaţia energetică
principală, sunt în funcţiune vinciul de ancoră şi pompa de incendiu pentru
spălarea lanţului, este prezent la bord tot echipajul.
În regim de marş funcţionează cea mai mare parte a consumatorilor de energie
electrică. Consumatorii care nu funcţionează în acest regim sunt: pompele de
incendiu şi drenaj, mecanismele de rezervă, vinciul de ancoră, macarale şi alte
mijloace cu destinaţie specială. În cazul navelor de pescuit în acest regim
lucrează traulerul şi câteva macarale.
Funcţionarea consumatorilor în regimul de marş asigură confortul deplin al
echipajului şi pasagerilor, funcţionarea mecanismelor care asigură marşul
navei, funcţionarea aparatelor de navigaţie şi a mijloacelor de legături radio.
În regimul de avarie, în cazul în care este necesar, se poate renunţa la
funcţionarea consumatorilor care asigură confortul echipajului şi pasagerilor
(cambuza, ventilaţia generală, încălzirea electrică ş.a.). În acest regim rămân
obligatoriu în funcţiune consumatorii care asigură marşul navei, legăturile
interioare şi exterioare, mijloacele de navigaţie. La acestea se adaugă
mijloacele de luptă împotriva incendiilor, scoaterea apei din compartimentele
inundate şi alte mijloace de salvare.
Cea mai mare sarcină a centralei electrice poate fi, în funcţie de destinaţia
navei, în unul din regimurile de marş, de pescuit, de ridicarea ancorei sau de
staţionare cu efectuarea lucrărilor de manipulare a mărfurilor.
La întocmirea bilanţului energetic se iau în considerare condiţiile cele mai
grele de exploatare a navelor: ceaţă, temperaturi scăzute, temperaturi ridicate,
încărcarea completă a navei, viteza maximă de marş ş.a.m.d.
După completarea tuturor liniilor şi coloanelor tabelului de sarcină se
calculează puterea totală activă şi reactivă,  Pc si  Q c , consumată în fiecare
regim. Calculul se face prin însumarea aritmetică a cifrelor de pe coloanele 11,
12, 16, 17, 21 şi 22 care reprezintă puterile consumate de fiecare consumator
care lucrează în regimul considerat. Pentru fiecare însumare de pe o coloană
rezultă două valori: una corespunde însumării cu luarea în considerare a
consumatorilor cu funcţionare în regim de scurtă durată (cifrele dintre
paranteze) şi a doua fără luarea în considerare a consumatorilor cu funcţionare
de scurtă durată.

90
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În continuare, se alege coeficientul general de simultaneitate, k OG , pe regimuri


de exploatare a navei. Acest coeficient ia în considerare faptul că nu toţi
consumatorii, prevăzuţi să funcţioneze într-un anumit regim, lucrează simultan
şi la încărcarea maximă. De exemplu, regimul de marş poate fi de ordinul
zilelor, săptămânilor sau lunilor şi în această perioadă lungă se pot schimba
condiţiile de navigaţie şi, ca urmare, consumatorii consideraţi în acest regim cu
funcţionare continuă pot fi pentru perioade scurte deconectaţi. În aceste
condiţii puterea efectiv consumată în regimul de marş este mai mică decât cea
rezultată din însumarea aritmetică a puterilor consumate.
De regulă, pentru calculele practice, valorile coeficientului de simultaneitate
general, k OG , pe regimuri, se alege astfel:
- pentru regimul de staţionare la ancoră:
k OG  0,7  0,75
- pentru regimul de staţionare cu efectuarea lucrărilor de încărcare-
descărcare:
k OG  0,8
- pentru regimul de ridicare a ancorei:
k OG  0,75  0,8
- pentru regimul de marş
k OG  0,8  0,9
- pentru regimul de avarie
k OG  0,9  0,95 .
În afara coeficientului general de simultaneitate pentru determinarea puterii
calculate pe regimuri de exploatare trebuie să se ia în considerare şi pierderile de
energie în reţeaua de distribuţie. Aceste pierderi se apreciază ca fiind 3-5% din
puterea consumată. Cu aceste precizări, puterea calculată pentru fiecare regim se
determină astfel:
Pcalc.  1,03  1,05k OG   Pc (3.7)

Q calc.  1,03  1,05k OG   Q c (3.8)

Puterea aparentă se calculează cu expresia:

Scalc.  Pcalc
2
 Q 2calc. (3.9)

Valoarea medie a factorului de putere calculat pentru fiecare regim este:


Pcalc.
cos  med  (3.10)
Scalc.

91
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Valorile puterilor de calcul, Pcalc. , Q calc. , Scalc. ,obţinute ca rezultat al bilanţului


energetic permit să se treacă la alegerea numărului şi puterii generatoarelor
electrice principale şi de rezervă pentru sistemul electroenergetic al navei.
Alegerea se face luând în considerare puterile calculate fără luarea în considerare
a consumatorilor care lucrează în regim de scurtă durată. După cum se vede şi din
exemplul prezentat în tabelul 3.1, între valorile puterilor calculate cu luarea în
considerare şi fără luarea în considerare a consumatorilor cu regim de funcţionare
de scurtă durată nu sunt deosebiri semnificative. Existenţa consumatorilor cu
funcţionare de scurtă durată se are în vedere la verificarea capacităţii de
suprasarcină a generatoarelor care în condiţii normale trebuie să asigure
alimentarea acestor consumatori. De regulă, generatoarele navale admit
suprasarcină de 10% în decurs de 2 ore, 25% timp de 30 minute şi 50% timp de 5
minute. În cazul în care sarcina consumatorilor de scurtă durată depăşeşte
capacitatea de suprasarcină se recurge la conectarea unui generator suplimentar.
Pentru calculul puterii centralei electrice se alege regimul cu cea mai mare putere
consumată. În cele mai multe cazuri, acesta este regimul de marş. De asemenea, la
proiectarea sistemului electroenergetic este necesar să se prevadă şi o rezervă de
15-20% faţă de puterea consumată cea mai mare.
Alegerea numărului şi puterii generatoarelor electrice reprezintă o sarcină dificilă
întrucât trebuie să se aibă în vedere mai mulţi factori tehnici, economici şi de
exploatare, adesea contrari unul altuia. Trebuie stabilit un compromis care asigură
regimurile cele mai favorabile pentru funcţionarea centralei electrice. La alegerea
numărului şi puterii generatoarelor electrice trebuie să se aibă în vederea
îndeplinirea următoarelor cerinţe:
1) Generatoarele trebuie să fie încărcate în toate regimurile aproape de
sarcina nominală (de regulă minim 75-80% din puterea nominală).
2) Generatoarele alese să fie de acelaşi tip şi putere. În acest caz se
asigură o funcţionare stabilă la cuplarea în paralel şi se reduce
cantitatea necesară de piese de rezervă.
3) Puterea generatorului de rezervă trebuie să fie aceeaşi cu a
generatorului de bază. Este evident că cea mai bună alegere este aceea
în care toate generatoarele de bază şi de rezervă sunt de acelaşi tip şi
putere.
Din punct de vedere al încărcării fiecărui generator aproape de sarcina
nominală, această cerinţă se realizează în cazul folosirii unui număr mare de
generatoare cu posibilitatea de cuplare în paralel a acestora. În acelaşi timp, un
număr mare de agregate generatoare este limitat pe de o parte de posibilităţile
de montare la navă, iar pe de altă parte de greutăţi legate de funcţionarea în
paralel a acestora. De aceea, de regulă, acest număr se limitează la 2-4
agregate generatoare.
Un exemplu de alegerea numărului şi puterii generatoarelor este prezentat în
tabelul 3.1. Pentru acoperirea consumului de energie electrică în toate

92
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

regimurile şi asigurarea unei rezerve sunt posibile trei variante: prima –


alegerea a două generatoare cu puteri de 150 kw fiecare; a doua – alegerea a
trei generatoare cu puteri de 100 kw fiecare; a treia – alegerea a patru
generatoare cu puteri de 75 kw fiecare.
După prima variantă în toate regimurile lucrează un generator de bază cu puterea
de 150 kw, al doilea fiind rezervă. În acest caz, sunt evidente două neajunsuri:
încărcare mică a generatorului în regimul de staţionare (sub 40%) şi posibilitatea
de a efectua lucrări de revizii sau reparaţii numai în regimul de staţionare.
A doua variantă asigură funcţionarea a două generatoare de 100 kw în
regimurile de marş şi de avarie, al treilea fiind de rezervă. În regim de
staţionare lucrează un generator, două fiind de rezervă. În această variantă, în
toate regimurile, sarcina generatoarelor este de circa 60-70%, ceea ce se poate
considera mulţumitor. Lucrările de revizii şi reparaţii sunt posibile numai în
regimul de staţionare.
A treia variantă asigură funcţionarea a două generatoare de 75 kw pentru
regimurile de marş şi de avarie, celelalte două fiind de rezervă, în regimul de
staţionare lucrează un generator de 75 kw şi trei sunt de rezervă. În această
variantă se asigură încărcarea optimă a generatoarelor care lucrează (circa 80-
90%), lucrările de întreţinere şi revizii se pot efectua atât în regimul de staţionare
cât şi în regimurile de marş şi de avarie.
Din această analiză rezultă că varianta a treia este cea mai bună cu condiţia ca în
compartimentul prevăzut pentru centrala electrică să se permită montarea a patru
agregate generatoare. În caz contrar, din motive constructive se optează pentru
varianta a doua cu trei agregate generatoare.
Alegerea generatoarelor se face după puterea activă de calcul în cazul în care
valoarea factorului de putere mediu este egală cu 0,8 sau mai mare. Dacă factorul
de putere mediu are valoarea mai mică de 0,8, atunci alegerea generatoarelor se
face după puterea aparentă.
Metoda bilanţului energetic (tabelul de sarcină) se poate aplica şi pentru
determinarea puterii diesel-generatorului centralei electrice de avarie. Diesel-
generatorul de avarie intră în funcţiune la scoaterea de sub tensiune a centralei
electrice de bază şi puterea acestuia trebuie să fie suficientă pentru a asigura
obligatoriu alimentarea următorilor consumatori:
- iluminatul de avarie;
- acţionarea electrică de avarie a cârmei;
- acţionarea electrică a pompei de incendiu de avarie;
- legături de comunicaţii interioare şi exterioare;
- lumini de navigaţie şi semnalizare;
- vinciurile bărcilor şi şalupelor de salvare;
- alte instalaţii pentru siguranţa vieţii echipajului.
Experienţa arată că pentru majoritatea navelor puterea diesel-generatorului de
avarie este în limitele 50-200 kw.

93
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În cazul sistemelor electroenergetice de curent continuu, metoda bilanţului energetic


pentru determinarea numărului şi puterii generatoarelor electrice este aceeaşi cu
deosebirea că dispar coloanele 5, 10, 12, 15, 20 şi 22 care corespund factorilor de putere
şi puterilor reactive.

3.3 Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice

Această metodă permite determinarea puterii centralei electrice fără o analiză de


detaliu a funcţionării tuturor consumatorilor de energie electrică.
Metoda analitică de determinare a puterii agregatelor generatoare presupune
existenţa unei corelaţii între puterea centralei electrice, puterea instalaţiei
energetice de propulsie a navei în anumite regimuri şi deplasamentul navei.
De exemplu, în regim de marş cea mai mare parte a consumatorilor cu funcţionare
constantă o constituie mecanismele care deservesc instalaţia energetică de putere.
Ca urmare, puterea centralei electrice pentru regimul de marş este în corelaţie cu
puterea motoarelor principale. La staţionarea navei fără operaţiuni de încărcare
puterea centralei electrice este dată de consumatorii care asigură condiţiile de trai
ale echipajului şi este în corelaţie cu deplasamentul navei.
Rezultatele analizei unui volum mare de date statistice au permis obţinerea unor
formule experimentale de calcul a puterii centralei electrice. Pentru exemplificare
se prezintă calculul puterii centralei electrice pentru o navă de transport mărfuri
generale cu motoare principale lente.
Regim de marş
Puterea centralei electrice în acest regim poate fi determinată cu una din
expresiile:
Pmars  18  0,028N   Ps.d. max . (3.11)
sau
Pmars  18  0,028N   Pc.nivel trai (3.12)

unde: N - puterea motoarelor principale


Ps.d. max . - puterea cea mai mare la conectarea unui consumator cu
regim de scurtă durată (pompa de incendiu sau pompa de
drenaj)
Pc. nivel trai - puterea consumatorilor care asigură nivelul de trai al
echipajului.
Pc.niveltrai  PK  PV  Pclim kw (3.13)

94
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

în care: PK - puterea utilajelor cambuzei


PV - puterea ventilaţiei generale
Pclim. - puterea instalaţiei de climatizare.

Dacă Ps.d. max . > Pc. nivel trai se foloseşte relaţia (3.11), iar dacă Ps.d. max . < Pc. nivel trai se
foloseşte relaţia (3.12).
Staţionare fără operaţiuni de încărcare
Puterea centralei electrice se determină cu una din expresiile:
Pst.  11  0,002D  Ps.d. max . (3.14)

Pst.  11  0,002D  Pc.nivel trai (3.15)

unde: D - deplasamentul navei în tdw.


Ps.d. max . , Pc. nivel trai - au aceeaşi semnificaţie ca în formulele (3.11) şi (3.12).

Staţionare cu operaţii de încărcare


În acest regim, puterea centralei electrice se compune din puterea determinată în
regimul de staţionare fără operaţiuni de încărcare la care se adaugă puterea
necesară pentru funcţionarea instalaţiilor de încărcare (vinciuri sau macarale).
 1,05  n
Pst.inc.  Pst.   0,53   0,15G n  v n (3.16)
 n 1
unde: G n - sarcina nominală, t
v n - viteza nominală de ridicare a încărcăturii, m/min.
n - numărul vinciurilor sau macaralelor de pe navă.

Regim de manevră
În acest regim aproximarea puterii se face cu formula:
Pman .  Pmars  0,8Pancora  Pcomp.  (3.17)

unde: Pancora - puterea vinciului de ancoră, kw


Pcomp. - puterea compresorului pentru aerul de pornire, kw.
În acest regim, spre deosebire de regimul de marş, pot fi conectate: vinciul de
ancoră, pompă de incendiu (pentru spălarea lanţului de ancoră) şi compresorul
pentru aerul de pornire. În acelaşi timp trebuie avut în vedere că, pe de o parte
posibilitatea de conectare concomitentă este redusă, iar pe de altă parte, aceşti
consumatori lucrează în regim de scurtă durată.

95
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Regim de avarie
În regimul de avarie, sarcina centralei electrice o constituie consumatorii care
asigură marşul navei, stingerea incendiului, scoaterea apei din compartimentele
inundate. În acest regim sunt deconectaţi consumatorii de mică importanţă pentru
vitalitatea navei cum ar fi: cambuza, ventilaţia, climatizarea ş.a. În caz de
necesitate poate fi introdus în funcţiune: generatorul de rezervă. Luând în
considerare aceste posibilităţi, puterea centralei electrice în regim de avarie, de
obicei, nu depăşeşte puterea în regim de marş.
Metoda analitică de determinare a puterii centralei electrice permite aproximarea
acesteia, suficientă pentru proiectul preliminar al navei. Un calcul mai precis
rezultă din aplicarea metodei bilanţului energetic.

96
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 4

Sisteme de excitaţie a generatoarelor


electrice

4.1 Generatoare de curent continuu

Sistemul de excitaţie reprezintă unul din elementele importante ale generatoarelor


electrice. Indicatorul de bază al calităţii energiei electrice produsă de centrala
electrică este menţinerea constantă a tensiunii la barele tabloului principal de
distribuţie, cu precizia dată, atunci când se schimbă mărimea şi caracterul sarcinii
generatoarelor. De acest indicator depinde în mare măsură funcţionarea normală a
tuturor consumatorilor de energie electrică de pe navă.
Generatorul de curent continuu cu excitaţie derivaţie este prezentat în figura 4.1.

Fig. 4.1 Schema generatorului de curent continuu cu excitaţie derivaţie

Tensiunea la borne este:


U  E  Ra Ia (4.1)
unde: E - tensiunea electromotoare a rotorului
R a I a - căderea de tensiune pe înfăşurarea rotorului.
La rândul ei tensiunea electromotoare depinde de:
E  ken   (4.2)
unde: k e - coeficient care depinde de datele constructive ale înfăşurării
rotorului

97
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

n - turaţia, rot./min.
 - fluxul magnetic de excitaţie, wb

Din analiza relaţiilor (4.1), (4.2) şi a schemei generatorului se stabilesc


următoarele cauze care conduc la reducerea tensiunii U la bornele generatorului,
atunci când se schimbă curentul de sarcină Ia:
1) La creşterea curentului de sarcină se măreşte căderea de tensiune
internă pe rezistenţa rotorului, R a I a .
2) Micşorarea fluxului rezultant în maşină la mersul în sarcină, datorită
apariţiei fluxului de reacţie a indusului.
În cazul funcţionării în gol (I = 0), înfăşurarea de excitaţie dispusă pe polii inductori,
produce fluxul inductor principal,  0 , a cărui axă coincide cu axa polilor. Atunci când
generatorul debitează un curent, I  0, apare un flux creat de acest curent denumit
fluxul de reacţie al indusului şi care se suprapune fluxului inductor principal (figura
4.2).

Fig. 4.2 Reprezentarea fluxului de reacţie a indusului la


maşina de curent continuu

În cazul maşinii de curent continuu, fluxul de reacţie al indusului, notat cu  a în figura


4.2, este orientat perpendicular pe axa polilor inductori şi de aceea se mai numeşte flux
de reacţie transversal. La mersul în sarcină al generatorului va exista un flux rezultant,
 , obţinut din compunerea fluxului inductor principal cu fluxul de reacţie al indusului.
Din figura 4.2 se observă că, la marginea de ieşire sau de fugă a polului, fluxul de
reacţie are acelaşi sens cu fluxul inductor, iar la marginea de intrare sau de atac
sunt de sensuri contrare. Influenţa fluxului de reacţie transversal se manifestă
printr-o distorsionare a fluxului rezultant şi o micşorare a acestuia în raport cu
valoarea fluxului inductor de la mersul în gol. Micşorarea fluxului rezultant se
explică prin faptul că maşina funcţionează la saturaţie şi partea care se scade este
mai mare decât partea care se adaugă.

98
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

3) La mărirea sarcinii generatorului creşte în acelaşi timp şi încărcarea


motorului primar de antrenare a generatorului şi, ca urmare, scade într-
o oarecare măsură turaţia acestuia conducând la micşorarea tensiunii
electromotoare E şi a tensiunii la borne U.
4) Scăderea tensiunii la bornele generatorului din considerentele
prezentate mai sus, atrage după sine scăderea curentului de excitaţie a
cărui valoare este direct proporţională cu tensiunea.
U
ie  (4.3)
re  R c
în care: re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
R c - rezistenţa reastatului de câmp.
Dependenţa tensiunii generatorului de curentul de sarcină, U  f I  ,
reprezintă caracteristica externă a generatorului. În figura 4.3, curba 1 reprezintă
caracteristica externă a generatorului cu excitaţie derivaţie. Curba 2 reprezintă
caracteristica externă a generatorului cu excitaţie mixtă.

Fig. 4.3 Caracteristicile externe ale generatorului


1 – cu excitaţie derivaţie; 2 – cu excitaţie mixtă sau compound.

Pentru eliminarea influenţei curentului de sarcină asupra stabilităţii tensiunii la


bornele generatorului se foloseşte metoda compoundării. Compensarea reducerii
fluxului generatorului datorită fluxului de reacţie al indusului şi a căderii de tensiune
pe circuitul rotorului se realizează prin dispunerea pe polii principali ai generatorului
a unei înfăşurări de compoundare conectată în serie cu circuitul rotorului şi realizată
astfel încât fluxul creat de această înfăşurare serie să fie orientat în aceeaşi direcţie cu
fluxul inductor principal dat de înfăşurarea de excitaţie derivaţie.

99
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 4.4 Schema generatorului de curent continuu cu excitaţie mixtă

Tensiunea magnetomotoare a înfăşurării de excitaţie serie de compoundare se


calculează astfel încât să compenseze acţiunea reacţiei indusului şi căderea de
tensiune internă din circuitul rotorului pe tot domeniul de variaţie a sarcinii.
Generatorul de curent continuu cu excitaţie mixtă sau compound este prezentat
în figura 4.4
Metoda compoundării constituie cel mai simplu şi cel mai utilizat procedeu de
stabilizare a tensiunii generatoarelor de curent continuu şi asigură menţinerea
tensiunii cu precizie de 5-6%.
La generatoarele de curent continuu cu variaţii mari ale turaţiei motorului primar
sau în cazul în care se impun cerinţe superioare privind precizia de menţinere
constantă a tensiunii, la sistemul de compoundare se adaugă un corector de
tensiune sau regulator automat care acţionează la abaterea tensiunii de la valoarea
nominală stabilită. Realizarea regulatorului automat de tensiune poate fi făcută cu
rezistenţă comandată, elemente magnetice sau tiristoare.
Până în ultimul timp, pe nave, pentru stabilizarea automată a tensiunii
generatoarelor de curent continuu s-a folosit regulatorul automat cu coloană de
cărbune. Schema de principiu a acestui tip de regulator este prezentată în figura
4.5.
Coloana C este formată din rondele de cărbune comprimate de acţiunea unui
resort A. Rezistenţa coloanei de cărbune, R c , este înseriată în circuitul excitaţiei
derivaţie a generatorului şi valoarea ei este variabilă în funcţie de forţa de apăsare

100
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

care se exercită pe coloana de cărbune. Rezistenţa scade la creşterea apăsării şi se


măreşte la micşorarea apăsării pe coloană.

Fig. 4.5 Schema regulatorului automat de tensiune cu coloană de cărbune

Electromagnetul EM este alimentat de tensiunea de la bornele generatorului şi


forţa lui de atragere, a armăturii mobile, este dependentă de tensiunea
generatorului.
Asupra armăturii mobile a electromagnetului acţionează două forţe care creează
momente de sensuri contrare: o forţă este dată de resortul A, iar cea de a doua este
forţa de atracţie a electromagnetului alimentat de la tensiunea generatorului. La
echilibru, care corespunde tensiunii nominale a generatorului, se stabileşte o
anumită presiune pe coloana de cărbune. La scăderea tensiunii sub valoarea
nominală, scade forţa de atracţie a electromagnetului şi sub acţiunea resortului A
se măreşte presiunea pe coloana de cărbune. Ca urmare scade valoarea rezistenţei
R c şi pe această cale se măreşte curentul în circuitul de excitaţie, având ca
rezultat restabilirea valorii nominale a tensiunii generatorului.
Autoexcitarea generatorului de curent continuu, reprezintă procesul prin care se
stabileşte tensiunea de mers în gol la bornele generatorului.
În figura 4.6 sunt reprezentate caracteristica de mers în gol a generatorului,
E 0  f i e  sau U  f i e  şi caracteristica circuitului de excitaţie, U  R e i e ,
pentru I  0 şi n  n n  cons tan t .
Curentul de excitaţie:

101
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

E0 E U
ie   0  sau U  R e i e (4.4)
re  R c R e R e
în care : E 0  U - tensiunea electromotoare a generatorului la
mersul în gol
re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
R c - rezistenţa variabilă a reastatului de câmp
R e  re  R c - rezistenţa totală a circuitului excitaţiei

Fig. 4.6 Autoexcitarea generatorului de curent continuu

Dreapta OA a cărei ecuaţie este U  R e I e are coeficientul unghiular tg  R e şi


se numeşte caracteristica excitaţiei.
Pentru ca generatorul să se autoexcite, condiţia este ca de la ultima funcţionare să
existe, în generator, un magnetism remanent. La rotirea cu viteză nominală, în
prezenţa magnetismului remanent, apare la bornele generatorului tensiunea
electromotoare remanentă, E rem . Această tensiune de valoare mică, de ordinul a
câţiva volţi, se aplică circuitului de excitaţie şi rezultă curentul i e1 , care creează
un flux suplimentar faţă de fluxul remanent. Tensiunea la bornele generatorului se
măreşte până la valoarea E 1 . Mărirea tensiunii la bornele generatorului atrage
după sine creşterea curentului în circuitul de excitaţie ş.a.m.d., generatorul se
autoexcită până în punctul A corespunzător tensiunii de mers în gol.
Pentru ca să se producă procesul de autoexcitaţie trebuie ca fluxul suplimentar
creat din primele momente de curentul de excitaţie să fie adiţional fluxului
remanent al generatorului. În caz contrar autoexcitarea nu este posibilă.

102
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

După o perioadă îndelungată de scoatere din funcţiune a generatorului sau în cazul


în care a fost supus la vibraţii sau şocuri, este posibil ca generatorul să-şi piardă
magnetismul remanent şi procesul de autoexcitaţie nu se mai aplică. În astfel de
cazuri se alimentează excitaţia generatorului de la o sursă exterioară (baterie de
acumulatoare). Durata alimentării este scurtă. După întreruperea alimentării,
generatorul rămâne cu magnetism remanent şi procesul de autoexcitare se poate
desfăşura normal.

4.2 Generatoare sincrone

Sistemul de excitaţie al generatoarelor sincrone, ca şi în cazul generatoarelor de


curent continuu, este un element important al maşinii sincrone.
Pentru o funcţionare sigură a generatoarelor sincrone, cât şi pentru stabilitatea
sistemului electroenergetic, sistemul de excitaţie trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe de bază: să fie direct, independent de reţeaua electrică
exterioară; să asigure forţarea excitaţiei până la valoarea maximă în timp minim;
să aibă viteză mare de creştere a excitaţiei; să fie sigur în funcţionare.
În sistemele electroenergetice navale se folosesc următoarele sisteme de excitaţie
a generatoarelor sincrone:
1) cu excitatrice de curent continuu
2) cu autoexcitaţie
3) cu excitatrice de curent alternativ (sistemul de excitaţie fără perii).
Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent continuu realizează
alimentarea în curent continuu a excitaţiei generatorului sincron de la un
generator de curent continuu cuplat cu axul generatorului sincron şi antrenat
de acelaşi motor primar. Acest generator de curent continuu se numeşte
excitatrice şi a reprezentat primul sistem folosit pentru alimentarea excitaţiei
generatoarelor sincrone. Puterea excitatrice reprezintă 1,5-4% din puterea
excitatricei generatorului sincron. Tensiunea nominală a excitatricei pentru
generatoare cu puteri până la 200 kw este 28V, 45V, 55V, iar pentru puteri mai
mari 45-65V.
În figura 4.7 se prezintă schema de excitaţie a generatorului sincron de la
excitatricea de curent continuu.

103
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 4.7 Schema de principiu a alimentării excitaţiei


generatorului sincron de la excitatrice

La pornire se produce autoexcitarea excitatricei ca generator de curent continuu şi


tensiunea de la bornele acesteia alimentează excitaţia generatorului sincron.
Pentru realizarea autoexcitaţiei excitatricei este necesar ca fluxul remanent al
acesteia să fie:
 rem  2  5% 0 (4.5)

în care:  0 - fluxul la mers în gol, corespunzător tensiunii


maxime .
Prin rotirea generatorului şi excitatricei cu viteza nominală la bornele excitaţiei se
creează o tensiune de (2-5)% din valoarea nominală. Circuitul de excitaţie al
excitatricei fiind închis, în el apare un curent, i e ex , care creează un flux suplimentar şi
câmpul rezultant va fi:
 rez .   rem .   supl. (4.6)

Autoexcitarea este posibilă numai atunci când sensurile celor două fluxuri coincid,
adică se obţine creşterea fluxului rezultant având ca rezultat creşterea tensiunii
electromotoare, ş.a.m.d.
Prezenţa excitatricei, care este o maşină de curent continuu cu colector şi perii,
scade siguranţa în exploatare a generatorului sincron. Experienţa exploatării
agregatelor generatoare arată că cele mai multe avarii ale generatoarelor se produc
din cauza defecţiunilor care apar la excitatrice. De asemenea, excitatricea măreşte
gabaritul (îndeosebi lungimea) şi greutatea agregatului generator. Pentru
generatoarele navale care au putere relativ mică în comparaţie cu generatoarele
centralelor electrice staţionare, gabaritul şi preţul de cost sunt mari pentru
generatoarele sincrone cu excitatrice de curent continuu.
Dezvoltarea semiconductoarelor şi amplificatoarelor magnetice a permis
realizarea generatoarelor sincrone autoexcitate, care în locul excitatricei folosesc
un sistem static de excitaţie fără elemente în mişcare.
În momentul actual nu se mai instalează la nave generatoare sincrone cu
excitatrice de curent continuu. Acest tip de generator poate fi întâlnit doar la nave
construite în anii interiori.

104
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Autoexcitarea generatoarelor sincrone constă în alimentarea înfăşurării de


excitaţie, prin redresor, de la circuitul de curent alternativ al statorului.
În acest caz nu mai este necesară o sursă separată de energie. Procesul de
autoexcitare se desfăşoară analog cu autoexcitaţia generatorului de curent
continuu. În figura 4.8 se prezintă schema simplificată a generatorului sincron cu
autoexcitaţie.

Fig. 4.8 Schema de principiu a generatorului sincron autoexcitat

Transformatorul intermediar, Ti , are trei înfăşurări: înfăşurarea de tensiune,


înfăşurarea de curent şi înfăşurarea secundară, care însumează semnalele din
primele două înfăşurări. Tensiunea de linie a generatorului se aplică
transformatorului, Ti , prin draselul D. Semnalul de tensiune de la bornele
înfăşurării secundare este redresat şi alimentează în curent continuu înfăşurarea de
excitaţie a generatorului sincron.
Sistemul de autoexcitaţie este realizat astfel încât realizează însumarea fazorială a
doi curenţi din care unul este proporţional cu tensiunea, iar cel de-al doilea este
proporţional cu curentul de sarcină din stator. Între cei doi curenţi, pentru
funcţionarea corectă a sistemului, trebuie să fie un defazaj de 90. Defazajul se
obţine prin amplasarea draselului D în circuitul de tensiune sau se poate folosi un
condensator în acelaşi scop. De asemenea, pentru obţinerea defazajului, în unele
scheme în loc de drosel sau condensator se montează un şunt magnetic cu rolul de
a mări reluctanţa înfăşurării de tensiune pentru a obţine pe această cale defazarea
semnalelor de tensiune şi de curent.
Procesul de autoexcitare al generatorului sincron este determinat, ca şi în cazul
generatorului de curent continuu, de existenţa magnetismului remanent. La rotirea
rotorului generatorului sincron la bornele lui apare tensiunea electromotoare
remanentă care produce un curent de excitaţie. Trecerea curentului redresat prin
înfăşurarea de excitaţie a generatorului duce la mărirea câmpului generatorului,
ceea ce are ca urmare, creşterea tensiunii electromotoare şi a curentului de
excitaţie. Procesul de creştere continuă până când tensiunea generatorului ajunge
la valoarea U 0 , corespunzătoare mersului în gol al generatorului.

105
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În figura 4.9 se prezintă caracteristica de mers în gol a generatorului şi


caracteristica circuitului de excitaţie.

Fig. 4.9 Caracteristica de mers în gol a generatorului şi a circuitului de excitaţie

Valoarea tensiunii, U 0 , corespunde punctului k3 de intersecţie între caracteristica


de mers în gol a generatorului 1 şi caracteristica circuitului de excitaţie 2.
Spre deosebire de generatorul de curent continuu, caracteristica circuitului de
excitaţie a generatorului sincron nu este o dreaptă. Circuitul excitaţiei
generatorului format din droselul D, transformatorul intermediar Ti , redresorul
R d şi înfăşurarea de excitaţie EG este neliniar având impedanţa dependentă de
mărimea curentului de excitaţie şi de frecvenţă.
Din figura 4.9 se observă că cele două caracteristici se intersectează în mai multe
puncte: k1, k2 şi k3. În acest caz, sub influenţa magnetismului remanent, tensiunea
poate creşte până la valoarea U1, corespunzătoare punctului k1, după care se
întrerupe creşterea în continuare. Această dispunere a celor două caracteristici nu
este favorabilă procesului de autoexcitaţie, întrucât tensiunea remanentă este mică,
2-5% Un, iar impedanţa circuitului de excitaţie are valori mari.
Pentru ca tensiunea generatorului să ajungă la valoarea U0, corespunzătoare
mersului în gol este necesar să se adopte măsuri speciale care să permită ridicarea
tensiunii generatorului peste tensiunea critică, Ucr, corespunzător ie > ie cr.
În schemele de excitare a generatoarelor sincrone autoexcitate se folosesc diferite
procedee care asigură iniţierea autoexcitării, cum ar fi:
- mărirea magnetismului remanent al generatorului care se poate realiza
prin montarea unor magneţi permanenţi între poli şi rotor. Procedeul asigură
modificarea caracteristicii de mers în gol a generatorului cu consecinţe favorabile

106
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

procesului de autoexcitare. Dezavantajul constă în complicarea construcţiei


generatorului, mărirea dimensiunilor şi înrăutăţirea caracteristicilor de funcţionare
ale generatorului.
- micşorarea impedanţei circuitului de excitaţie în perioada de
autoexcitare. Aceasta se poate obţine pe mai multe căi: şuntarea dreselului D, în
perioada de pornire, cu ajutorul unui buton; conectarea în scurtcircuit a bornelor
statorului generatorului, obţinându-se pe această cale contribuţia înfăşurării de
curent la sporirea tensiunii în înfăşurarea secundară a transformatorului
intermediar; formarea unui circuit rezonant cu elementele circuitului de excitaţie:
(drosel, condensator, înfăşurările transformatorului intermediar). În ceea ce
priveşte ultimul procedeu, rezonanţa circuitului se stabileşte pentru o frecvenţă de
60-90% din frecvenţa nominală. La pornire apare tensiunea remanentă şi la turaţia
60-90% din turaţia nominală se obţine rezonanţa circuitului de excitaţie, se reduce
la minim impedanţa acestuia şi creşte curentul de excitaţie la o valoare suficientă
pentru autoexcitarea generatorului.
- alimentarea excitaţiei generatorului, în perioada de pornire, de la surse
independente: baterie de acumulatori, generator de excitaţie iniţială. Puterea
acestor surse este mică, câţiva volţiamperi şi asigură în perioada iniţială
autoexcitarea generatorului. În cazul folosirii generatorului de excitaţie iniţială
acesta este înglobat în construcţia generatorului sincron, este de tipul
generatorului sincron cu magneţi permanenţi pentru excitaţie şi alimentează
excitaţia generatorului sincron în perioada iniţială printr-o punte redresoare.
La generatoarele sincrone autoexcitate pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie
dispusă pe rotorul maşinii se folosesc inele şi perii.
Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ elimină necesitatea
inelelor şi periilor, de aceea acest sistem se mai numeşte sistem de excitaţie fără
perii.
Excitatricea în acest caz este un generator sincron înglobat în construcţia
generatorului de bază. Excitatricea are înfăşurarea indusă trifazată de curent
alternativ dispusă pe rotorul maşinii iar înfăşurarea inductoare, alimentată în
curent continuu, este amplasată pe statorul generatorului de bază.
În figura 4.10 se prezintă schema de principiu a sistemului de excitaţie cu
excitatrice de curent alternativ.

107
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 4.10 Schema de principiu a sistemului de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ

Înfăşurarea de excitaţie a generatorului de bază, EG, este alimentată de la


înfăşurarea rotorului excitatricei printr-un grup de redresoare montate pe axul
rotorului. Această soluţie constructivă a permis eliminarea inelelor şi periilor,
întrucât toate elementele sunt montate pe rotorul aflat în mişcare de rotaţie.
Înfăşurarea de excitaţie a excitatricei este alimentată în curent continuu prin
redresorul Rd2 de la statorul generatorului sincron printr-un transformator
intermediar, soluţie asemănătoare cu cea prezentată în cazul generatorului sincron
autoexcitat.
Autoexcitarea generatorului se face pe baza tensiunii remanente creată de existenţa
magnetismului remanent al polilor excitatricei şi generatorului. Reglarea excitaţiei
se face de către regulatorul automat de tensiune, RAU, conectat la circuitul
statorului şi care conţine elemente similare cu cazul generatorului sincron
autoexcitat.
Sistemul cu excitatrice de curent alternativ este de dată mai recentă şi
superioritatea lui comparativ cu celelalte sisteme constă în excluderea contactelor
alunecătoare: colector, inele de contact şi perii.
Dintre sistemele de excitaţie prezentate, cel mai utilizat la nave este sistemul cu
autoexcitaţie. Sistemul cu excitatrice de curent continuu nu se mai foloseşte, el
poate fi întâlnit numai la nave de construcţie mai veche. Sistemul cu excitatrice de
curent alternativ, fiind de dată mai recentă, este mai puţin răspândit şi în mod
deosebit este aplicat la generatoare de putere mare.
Reacţia indusului generatorului sincron
Transformatorul intermediar, folosit în sistemul cu autoexcitaţie şi în sistemul
excitatricei de curent alternativ, are două înfăşurări primare: de tensiune şi de
curent. Înfăşurarea de tensiune asigură autoexcitarea generatorului la mers în gol
(curentul de sarcină, I  0 ) şi menţine alimentarea excitaţiei pe timpul
funcţionării generatorului sincron. Înfăşurarea de curent are rolul de a compensa
căderea de tensiune care apare la mersul în sarcină al generatorului.
Asemănător cu generatorul de curent continuu şi în cazul generatorului sincron, la
mersul în sarcină, curentul debitat de generator produce o cădere de tensiune pe

108
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

impedanţa înfăşurării induse a generatorului şi, de asemenea, produce un flux de


reacţie al indusului care se compune cu fluxul inductor principal şi creează fluxul
rezultant la mersul în sarcină al generatorului. Înfăşurarea de curent a
transformatorului intermediar are un rol similar cu excitaţia serie a generatorului de
curent continuu întrucât compensează căderea de tensiune şi influenţa reacţiei
indusului produse de curentul de sarcină.
La mersul în gol al generatorului sincron ( I  0 ), înfăşurarea de excitaţie dispusă
pe polii inductori de pe rotor produce fluxul inductor principal,  0 , a cărui axă
coincide cu axa polilor. Atunci când generatorul funcţionează în sarcină şi
debitează un curent, I  0 , acest curent creează un flux propriu denumit fluxul de
reacţie al indusului. În cazul generatorului sincron curentul de sarcină, I, este
defazat faţă de tensiune şi se consideră că are două componente: o componentă

activă în fază cu tensiunea şi o componentă reactivă defazată cu faţă de
2
tensiune.
Fenomenul reacţiei indusului depinde, în cazul generatorului sincron, de defazajul
 , care există între tensiunea electromotoare, E0, de mers în gol şi curentul de
sarcină, I. În figura 4.11 se prezintă fluxul inductor principal şi fluxul de reacţie
pentru trei cazuri limită: sarcină activă, sarcină pur inductivă şi sarcină pur
capacitivă.

Fig. 4.11 Fluxurile în generatorul sincron la mers în sarcină



a) activă,   0 ; b) inductivă,   ; c) capacitivă,    .

2 2

Din reprezentarea fluxurilor se observă că pentru sarcina activă (figura 4.11.a),


fluxul de reacţie este perpendicular pe axa polilor inductori şi se numeşte flux de
reacţie transversal,  aq (cazul este similar cu cel al generatorului de curent
continuu). Pentru sarcina inductivă (figura 4.11.b), fluxul de reacţie este orientat
de-a lungul axei polilor, în sens contrar fluxului inductor principal şi se numeşte

109
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

flux de reacţie longitudinal demagnetizant,  ad . Dacă sarcina este capacitivă


(figura 4.11.c), fluxul de reacţie este orientat de-a lungul axei, în sensul fluxului
inductor principal şi se numeşte flux de reacţie longitudinal magnetizant.

Pentru cazul general,   , în figura 4.12 se prezintă componentele curentului
2
de sarcină.

Fig. 4.12 Componentele curentului de sarcină


a) caracter inductiv; b) caracter capacitiv.

În cazul general, curentul de sarcină prin componentele sale produce un flux de


reacţie care este format din:
- un flux de reacţie transversal,  aq , creat de componenta activă a
curentului de sarcină, Ia;
- un flux de reacţie longitudinal,  ad , creat de componenta reactivă a
curentului şi care poate fi demagnetizant în cazul unei componente
reactive inductive sau magnetizant dacă componenta reactivă este
capacitivă.
Pentru sistemul electroenergetic naval, principali consumatori fiind motoarele
electrice, se solicită de la centrală putere reactivă inductivă necesară în
funcţionarea motoarelor electrice şi, ca urmare, în toate regimurile de funcţionare,
componenta longitudinală a fluxului de reacţie este demagnetizantă.
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatorului sincron acţiunea fluxului de
reacţie al indusului de micşorare a fluxului rezultant, de la mersul în gol la mersul
în sarcină, este dată în principal de componenta inductivă a curentului de sarcină.

4.3 Stingerea câmpului magnetic

110
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Generatoarele sincrone sunt prevăzute cu un dispozitiv automat de stingerea


câmpului, ASC, care asigură, la decuplarea generatorului, micşorarea rapidă a
tensiunii electromotoare şi a curentului debitat de generator.
Întrerupătorul automat al generatorului asigură protecţia la scurtcircuite, care pot
apărea pe barele tabloului principal de distribuţie, TPD, şi pe reţeaua de distribuţie
a energiei electrice. În cazul unui scurtcircuit în interiorul generatorului sau în
cabluri pe porţiunea de la generator la TPD, protecţia întrerupătorului automat nu
acţionează. Apariţia unui scurtcircuit în interiorul generatorului, în condiţiile în
care generatorul se roteşte şi excitaţia generatorului menţine curentul de
scurtcircuit, reprezintă un pericol grav atât pentru înfăşurările generatorului, cât şi
pentru corpul de oţel. Poate apare în aceste condiţii aşa zisul „incendiu” în fier,
adică topirea oţelului datorită menţinerii arcului electric.
În condiţiile în care se menţine turaţia motorului primar de antrenare a
generatorului, scurtcircuitele care pot apărea pe porţiunea neprotejată de
întrerupătorul automat pot fi întrerupte numai prin stingerea câmpului magnetic
care constă în scăderea câmpului magnetic de excitaţie până la o mărime aproape
de anulare.
În funcţionarea normală a generatoarelor sincrone, la decuplarea întrerupătorului
automat, apar supratensiuni periculoase datorită reactanţelor mari ale înfăşurărilor.
În cazul în care rezistenţa de izolaţie este slăbită, aceste supratensiuni pot duce la
apariţia scurtcircuitelor interioare sau pe porţiunea de la generator până la TPD.
Pentru a evita o asemenea posibilitate de defecţiune, la decuplarea normală a
întrerupătorului automat trebuie să se realizeze în acelaşi timp şi stingerea
câmpului magnetic cu ajutorul automatului de stingere a câmpului ASC.
Stingerea câmpului magnetic se realizează suficient de repede şi este singurul
procedeu care permite limitarea avariei maşinilor electrice la scurtcircuitele
interioare. De asemenea, stingerea câmpului magnetic este necesară la decuplarea
întrerupătoarelor automate, în condiţii normale de exploatare, pentru a evita
apariţia supratensiunilor periculoase.
Procedeul de stingere a câmpului magnetic este relativ simplu şi constă în
deconectarea înfăşurării de excitaţie. În acelaşi timp trebuie avut în vedere că din
cauza valorilor mari ale inductanţei circuitului de excitaţie, la întreruperea
acestuia apar supratensiuni mari care pot duce la străpungerea izolaţiei. De aceea,
automatul de stingere a câmpului cu acţiunea rapidă trebuie să ofere posibilitatea
limitării supratensiunilor care apar la bornele înfăşurării de excitaţie.
În practică se folosesc următoarele procedee de stingere a câmpului: închiderea
înfăşurării de excitaţie pe o rezistenţă constantă; închiderea înfăşurării de excitaţie
în scurtcircuit; conectarea în circuitul de excitaţie a unei rezistenţe suplimentare;
conectarea în circuitul de excitaţie a unei camere de stingere a arcului.
Stingerea câmpului prin conectarea unei rezistenţe pentru un generator sincron
cu excitaţia alimentată de la o excitatrice de curent continuu este prezentată în
schema din figura 4.13.

111
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 4.13 Stingerea câmpului magnetic pentru un generator sincron cu


excitatrice de curent continuu

Stingerea câmpului se realizează pe calea închiderii înfăşurării de excitaţie, după


deconectare, pe o rezistenţă de stingere.
În funcţionare normală excitaţia generatorului, EG, este alimentată de la
excitatrice prin contactul 1 normal închis al automatului de stingere a câmpului
ASC, iar rezistenţa rs este deconectată.
La deconectarea generatorului, automatul de stingere a câmpului realizează la
început închiderea contactului 2 prin care rezistenţa de stingere a câmpului, rs,
este conectată în paralel cu excitaţia, EG, a generatorului, după care, cu o oarecare
întârziere, se deschide contactul 1 prin care se deconectează alimentarea de la
excitatrice. Conectarea înfăşurării de excitaţie, fără pauză, pe rezistenţa de
stingere previne apariţia supratensiunilor în circuitul de excitaţie şi astfel se
înlătură pericolul de străpungere a izolaţiei înfăşurării.
Închiderea înfăşurării de excitaţie a generatorului pe rezistenţa de stingere duce la
scăderea rapidă a tensiunii electromotoare până la valoarea tensiunii remanente
prin micşorarea rapidă a câmpului magnetic. Curentul de excitaţie nu scade
instantaneu la valoarea zero. Se menţine o perioadă scurtă de timp în care energia
electromagnetică acumulată în excitaţia generatorului se descarcă pe conturul
închis format din rezistenţa rs şi excitaţia generatorului EG, transformându-se în
căldură. Cu cât este mai mare rezistenţa rs, cu atât mai intensă este absorbţia
energiei electromagnetice şi cu atât mai rapidă va fi stingerea curentului de
excitaţie.
Pentru circuitul de excitaţie se poate scrie:

 i e re  rs   0
di e
Le (4.7)
dt
unde: L e - inductanţa circuitului de excitaţie al generatorului
i e - valoarea instantanee a curentului de excitaţie
re - rezistenţa înfăşurării de excitaţie
rs - rezistenţa de stingere.

Soluţia ecuaţiei diferenţiale (4.7) este:

112
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

re  rs t
U  t 
i e  e0  e Le
 I e0 e Tsc
(4.8)
re
în care: U e 0 - valoarea iniţială a tensiunii de excitaţie
I e0 - valoarea iniţială a curentului de excitaţie
Le
Tsc  - constanta de timp a circuitului de stingere a
re  rs
câmpului.

Curentul în circuitul de stingere, dat de relaţia (4.8) se anulează după legea


exponenţială. În figura 4.14 se prezintă variaţia curentului de stingere în funcţie de
timp.

Fig. 4.14 Caracteristicile de stingere a câmpului cu ajutorul rezistenţei de stingere

Creşterea vitezei de stingere se obţine prin mărirea valorii rezistenţei de stingere.


În acelaşi timp, creşterea rezistenţei de stingere este limitată de valoarea tensiunii
maxime care apare în primul moment la bornele înfăşurării de excitaţie.
U max  rs  I e0 (4.9)

Valoarea maxim admisă a tensiunii se determină cu o relaţie stabilită pe baze


experimentale în funcţie de tensiunea de încercare la străpungere a înfăşurării de
excitaţie, astfel:

113
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

U max  0,7U incercare (4.10)


După alegerea valorii tensiunii maxime, se determină valoarea rezistenţei de
stingere din condiţia:
U max
I e 0 rs  U max ; rs  (4.11)
I e0
În timpul procesului tranzitoriu de stingere a câmpului tensiunea la bornele
înfăşurării de excitaţie este:
di e
ue  L  i e re   rs i e (4.12)
dt
Din relaţia (4.12) se observă că în perioada de stingere tensiunea pe înfăşurarea de
excitaţie îşi schimbă semnul şi se anulează după legea exponenţială.
t

u e  U max e T
(4.13)
În figura 4.14 se prezintă forma de variaţie a tensiunii la stingerea câmpului.
Valoarea cea mai mare a tensiunii apare în primul moment al stingerii câmpului,
deoarece inversarea câmpului bobinei induce o tensiune electromotoare mare de
autoinducţie.
Viteza de stingere a câmpului şi, totodată viteza de scădere a tensiunii
electromotoare a generatorului, este caracterizată de constanta de timp, Tsc, a cărei
mărime depinde de valoarea rezistenţei de stingere. În practică rezistenţa de
stingere se alege de 4-5 ori mai mare decât rezistenţa înfăşurării de excitaţie şi se
calculează pentru o funcţionare de durată corespunzătoare cu 5% din curentul
nominal de excitaţie. Pentru aceste valori viteza de stingere a câmpului se
consideră suficientă şi durata în care tensiunea generatorului scade de la valoarea
nominală până la valoarea tensiunii remanente este de circa 0,3-0,6 s.
Stingerea câmpului generatoarelor sincrone autoexcitate prin
scurtcircuitarea înfăşurării de excitaţie sau şuntarea înfăşurării secundare a
transformatorului intermediar este prezentată în figura 4.15.

Fig. 4.15 Scheme de stingere a câmpului generatoarelor sincrone autoexcitate

114
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

a) prin scurcircuitarea înfăşurării de excitaţie;


b) prin şuntarea înfăşurării secundare a transformatorului intermediar.

La generatorul cu autoexcitaţie procesul de stingere a câmpului se desfăşoară


altfel decât pentru generatorul cu excitatrice de curent continuu. Deosebirea se
explică prin faptul că transformatorul cu trei înfăşurări lucrează în regim de
transformator de curent şi la întreruperea înfăşurării de excitaţie apare o tensiune
mare pe redresor care depăşeşte de 2,5-4 ori valoarea tensiunii nominale.
Pentru stingerea câmpului generatoarelor sincrone cu autoexcitaţie se folosesc
două tipuri de scheme prezentate în figura 4.15: a) scurcircuitarea înfăşurării de
excitaţie şi b) şuntarea înfăşurării secundare a transformatorului cu trei înfăşurări.
Stingerea câmpului cu rezistenţe de stingere pentru generatoare sincrone
autoexcitate, prezentate în figura 4.16, permit creşterea vitezei de stingere
comparativ cu schemele de stingere prin scurcircuitare.

Fig. 4.16 Schemele de stingere a câmpului cu rezistenţe de stingere pentru


generatoarele sincrone autoexcitate

Variantele prezentate în figura 4.16 permit: a) închiderea excitaţiei pe rezistenţă


de stingere rs; b) introducerea în serie cu înfăşurarea de excitaţie a rezistenţei de

115
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

stingere rs; c) şuntarea cu rezistenţele rs a înfăşurării secundare aparţinând


transformatorului cu trei înfăşurări.
Curentul în circuitul de stingere şi în aceste cazuri variază după legea
exponenţială.
t

i e  I e0 e Tsc
,
iar valoarea rezistenţei de stingere se alege din condiţia ca tensiunea maximă să nu
depăşească o anumită valoare.
U max
rs 
I e0
În varianta b) din figura 4.16, valoarea rezistenţei, rs, care se introduce în serie cu
înfăşurarea de excitaţie trebuie să depăşească valoarea rezistenţei critice. În
procesul de autoexcitare al generatorului sincron punctul de funcţionare se
stabileşte la intersecţia caracteristicii de mers în gol cu caracteristica circuitului de
excitaţie. La introducerea în serie cu circuitul de excitaţie a unei rezistenţe se
schimbă înclinarea caracteristicii circuitului de excitaţie şi pentru o anumită
valoare a rezistenţei introdusă în circuit, denumită valoare critică, caracteristica de
excitaţie devine tangentă la caracteristica de mers în gol. Pentru valori mai mari
decât rezistenţa critică, autoexcitarea nu mai este posibilă.

CAPITOLUL 5

Reglarea automată a tensiunii


şi puterii reactive

5.1 Generalităţi

În funcţionarea normală a sistemelor electroenergetice navale se produce continuu


schimbarea sarcinii consumatorilor şi, ca urmare, schimbarea puterii cerută de la
generatoare. Aceste schimbări, în cazul în care lipseşte reglarea automată, produc
oscilaţii ale tensiunii şi frecvenţei sistemului faţă de valorile nominale şi înrăutăţesc
calitatea energiei electrice produsă de generatoare. Oscilaţiile tensiunii produc
schimbarea parametrilor de funcţionare ai consumatorilor, iar oscilaţiile violente,
create de scurtcircuite în reţea sau de pornirea unor motoare asincrone de putere
comparabilă cu a generatoarelor, pot duce la deteriorarea stabilităţii sistemului şi
scoaterea generatoarelor din sincronism.
Micşorarea frecvenţei duce la reducerea vitezei de rotaţie a motoarelor electrice şi,
ca urmare, se micşorează productivitatea unor mecanisme (pompe, ventilatoare)

116
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

sau, în cazul mecanismelor de acţionare a vinciurilor şi macaralelor, se măreşte


durata operaţiunilor. De asemenea, ridicarea frecvenţei duce la creşterea puterii
electromotoarelor, mărirea pierderilor şi a încălzirii acestora.
Siguranţa sistemelor electroenergetice navale are o importanţă deosebită pentru
funcţionarea fără întrerupere a consumatorilor de energie electrică. În exploatare,
calitatea energiei electrice este asigurată în principal de doi parametrii: tensiunea
şi frecvenţa.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatoarelor sincrone şi distribuţia
echilibrată a sarcinii reactive se acţionează asupra excitaţiei generatorului. În
sistemele de reglare automată a tensiunii, influenţa exterioară principală care
determină fluctuaţiile tensiunii, este curentul reactiv sau puterea reactivă.
Componenta inductivă a curentului de sarcină este cea care creează fluxul de
reacţie longitudinal demagnetizant care produce scăderea fluxului rezultant şi a
tensiunii generatorului.
Pentru menţinerea constantă a frecvenţei şi distribuţia echilibrată a puterii active
se acţionează asupra regulatoarelor de turaţie ale motoarelor primare de antrenare
a generatoarelor. În sistemele de reglare automată a frecvenţei curentului
generatorului sincron, influenţa exterioară principală, care determină oscilaţiile
frecvenţei, este sarcina aplicată la axul motorului primar, adică puterea activă sau
curentul activ produse de generator.
Sistemele de reglare automată a tensiunii şi distribuţiei echilibrată a sarcinii
reactive şi sistemele de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei echilibrată a
sarcinii active, sunt distincte în schema generală a generatorului sincron. De
exemplu, dacă se acţionează asupra excitaţiei, care face parte din primul sistem,
nu se poate obţine modificarea parametrilor celui de-al doilea sistem: frecvenţa şi
puterea activă. De aceea, aceste sisteme se tratează separat şi în acest capitol se
prezintă primul sistem.

5.2 Caracteristicile şi clasificarea sistemelor de reglare automată a


tensiunii (RAT)

Pentru restabilirea tensiunii în sistem, după scăderea ei în regimurile normale sau


de avarie, este necesar să se acţioneze asupra excitaţiei generatorului sincron.
Experienţa exploatării sistemelor electroenergetice arată că reglarea automată a
tensiunii prezintă o importanţă deosebită pentru siguranţa funcţionării sistemului.
Comparativ cu sistemele industriale, în sistemele electroenergetice navale,
reglarea automată a tensiunii trebuie să îndeplinească cerinţe superioare privind
calitatea energiei electrice. Aceasta se explică prin graficul diurn care, în cazul
sistemelor electroenergetice navale, are mari fluctuaţii de sarcini active şi reactive.
De asemenea, pentru sistemul electroenergetic naval sunt caracteristice căderi
mari de tensiune produse de curenţii de scurtcircuit sau de curenţii de pornire a
motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit de putere comparabilă cu puterea

117
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

generatoarelor. În acelaşi timp, cerinţa de menţinere constantă a tensiunii la


variaţia sarcinii este o condiţie de bază pentru funcţionarea unor instalaţii de la
bordul navei (sisteme automate, aparatura de radio, iluminat).
Sistemele de reglare automată a tensiunii şi distribuţia echilibrată a sarcinii
reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor îndeplinesc următoarele funcţii:
1) Menţinerea nivelului dat al tensiunii în sistem şi distribuţia
proporţională a sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în
paralel, în condiţiile schimbării sarcinii de la zero până la valoarea
nominală.
2) Creşterea (forţarea) excitaţiei generatoarelor peste valoarea nominală,
în cazul curenţilor de scurtcircuit sau altor avarii care produc scăderea
tensiunii, pentru asigurarea stabilităţii dinamice a sistemului de reglare.
Forţarea excitaţiei până la valoarea maximă se produce chiar de la
scăderea tensiunii generatorului cu 10-15% faţă de valoarea nominală.
3) Asigură restabilirea în timp scurt a tensiunii după deconectarea
scurtcircuitelor. Scurtcircuitele care se produc în reţea sunt însoţite de
căderi de tensiune şi din această cauză motoarele asincrone îşi
micşorează cuplul motor şi viteza, în condiţiile menţinerii constante a
cuplului rezistent. Regulatorul automat de tensiune măreşte din primul
moment tensiunea, iar după deconectarea scurtcircuitelor restabileşte
valoarea nominală a acesteia şi asigură accelerarea motoarelor
asincrone pentru refacerea turaţiei nominale.
4) Uşurează pornirea motoarelor asincrone în scurtcircuit de putere mare,
comparabilă cu puterea generatoarelor. La pornirea acestor motoare,
valoarea mare a curentului de pornire reactiv produce prin fluxul de
reacţie al indusului demagnetizarea generatorului urmată de micşorarea
tensiunii şi prelungirea duratei de pornire a motorului. În aceste
condiţii regulatorul automat de tensiune (RAT) asigură forţarea
excitaţiei, restabilirea tensiunii şi scurtarea însemnată a duratei de
pornire a motorului asincron de putere mare.
5) Îmbunătăţirea condiţiilor de sincronizare a generatoarelor.
Menţinerea constantă a tensiunii generatoarelor sincrone, atât în regim permanent,
cât şi în regim tranzitoriu, este posibilă numai prin folosirea regulatorului automat
de tensiune. Obţinerea aceluiaşi scop prin comandă manuală, cu ajutorul unui
reostat, nu este posibilă din cauza întârzierii procesului de reglare efectuat de
operator. De aceea, automatizarea sistemului electroenergetic necesită existenţa
regulatorului automat de tensiune în schema generatorului.
Experienţa arată că stabilitatea funcţionării în paralel a generatoarelor este
asigurată de posibilitatea forţării rapide a excitaţiei generatoarelor până la
valoarea maximă, capabilă să asigure restabilirea în timp scurt a tensiunii după
decuplarea scurtcircuitelor şi să menţină în funcţiune motoarele asincrone.

118
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pentru asigurarea stabilităţii funcţionării în paralel a generatoarelor, regulatorul


automat de tensiune trebuie să acţioneze suficient de repede pentru a creşte în timp
scurt tensiunea şi curentul în înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron. Din
acest punct de vedere, la generatoarele sincrone cu excitatrice, creşterea excitaţiei se
face mai încet decât la generatoarele cu autoexcitaţie din cauza întârzierilor produse
de inductivitatea mare a înfăşurării de excitaţie a excitatricei.
Curba de creştere a tensiunii la bornele înfăşurării de excitaţie a generatorului
sincron este prezentată în figura 5.1.

Fig. 5.1 Graficul de determinare a vitezei medii de creştere a tensiunii de excitaţie

Viteza de creştere a tensiunii este apreciată prin viteza medie de variaţie a


 dU 
tensiunii  e  pe o durată de 0,5 s, faţă de tensiunea nominală a sistemului de
 dt  med .
excitaţie.
În figura 5.1 curba de creştere a tensiunii este aproximată printr-o dreaptă trasată
astfel încât suprafaţa de sub curba a, d, e, f, c să fie egală cu suprafaţa triunghiului
 dU 
abc. Mărimea  e  reprezintă tangenta unghiului de înclinare a dreptei ab.
 dt  med .
Pentru generatoare navale cu excitatrice, viteza medie de creştere a tensiunii este
108-235 v/s. Generatoarele autoexcitate asigură o viteză medie de creştere a
tensiunii mai mare, în limitele 250-300 V/s.
Sistemul de excitaţie este caracterizat, de asemenea, de gradul de multiplicare a
tensiunii la forţarea excitaţiei. Acest grad este caracterizat de raportul între tensiunea
limită maximă şi tensiunea nominală.

119
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

U e lim.max
kp  (5.1)
U en
Pentru generatoare sincrone cu excitatrice, gradul de multiplicare la forţarea excitaţiei
este k p  2,5 , iar pentru generatoare autoexcitate k p  3  4 .
Caracteristicile statice ale sistemului de reglare a tensiunii generatorului
sincron reprezintă dependenţa tensiunii generatorului funcţie de componenta
reactivă a curentului de sarcină şi sunt prezentate în figura 5.2.

Fig. 5.2 Caracteristicile sistemului de reglare:


1 – caracteristica astatică; 2, 3 – caracteristici statice.

Atunci când generatorul trece de la un regim stabil de funcţionare,


caracterizat de o anumită valoare a componentei reactive a curentului de sarcină,
la alt regim stabil de funcţionare pentru care componenta reactivă a curentului de
sarcină are altă valoare, sistemul de reglare automată a tensiunii poate acţiona în
două feluri: să menţină constantă valoarea tensiunii pentru ambele regimuri stabile
şi, în acest caz, îi corespunde caracteristica astatică de reglare (dreapta 1 din figura
5.2) sau tensiunea în al doilea regim stabil să fie diferită de primul şi, în acest caz,
sistemul de reglare are caracteristică statică de reglare (dreapta 2 sau 3 din figura
5.2).
La reglarea după caracteristica astatică, în diferite regimuri de funcţionare,
tensiunea rămâne constantă indiferent de valoarea sarcinii.
La reglarea după caracteristica statică, tensiunea generatorului se schimbă în
funcţie de mărimea sarcinii. Gradul de schimbare a tensiunii la modificarea
sarcinii este determinat de înclinarea caracteristicii de reglare, care este
caracterizată de coeficientul de statism.
Ecuaţia caracteristicii statice 2 din figura 5.2 este:
U  U0  k sI r (5.2)

120
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

în care: U - tensiunea la bornele generatorului pentru o valoare


determinată a curentului de sarcină reactiv I r
U 0 - tensiunea de mers în gol
k s - coeficientul de statism al caracteristicii de reglare.

Aprecierea caracteristicii statice de reglare se face prin mai mulţi indicatori şi


anume:
- abaterea erorii mărimii reglate faţă de valoarea iniţială:
U  U 0  U (5.3)

- abaterea relativă a mărimii reglate sau eroarea statică:


U 0  U U
U    (5.4)
Un Un
în care: U n - tensiunea nominală a generatorului

- statismul (corespunzător tensiunii nominale):


U0  Un
S (5.5)
Un
- coeficientul de statism.
U0  Un
ks   tg (5.6)
I rn
în care: I rn - curentul reactiv de sarcină nominal.
Din punct de vedere al coeficientului de statism, acesta poate fi pozitiv atunci
când tensiunea scade la creşterea curentului, U n  U 0 (dreapta 2 din figura 5.2)
sau negativ atunci când tensiunea creşte la creşterea curentului de sarcină,
U n  U 0 (dreapta 3 din figura 5.2).
În practică, caracteristicile statice nu sunt linii drepte, regulatorul de tensiune în
funcţionare prezintă un domeniu de abateri. Valoarea acestora se apreciază prin
coeficientul:
u
 (5.7)
Un
unde Δu reprezintă lărgimea domeniului abaterilor de la mărimea reglată. În zona
corespunzătoare a abaterilor, mărimea reglată (tensiunea) poate avea orice
valoare. Coeficientul:

121
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE


  100% (5.8)
2
reprezintă precizia de menţinere a mărimii reglate (tensiunea) pentru caracteristica
dată.
Caracteristica statică a regulatorului automat de tensiune arată în ce măsură
valoarea tensiunii generatorului, la instalarea unui nou regim stabil de funcţionare,
este diferită de valoarea din regimul stabil anterior. Această deosebire este
exprimată de eroarea statică u şi de coeficientul de statism k s .
După principiile de funcţionare, sistemele de reglare automată a tensiunii se
împart în trei categorii:
1) Sisteme care acţionează la abaterea tensiunii generatorului de la
valoarea impusă (regulator automat de tensiune).
2) Sisteme care acţionează în funcţie de variaţia curentului de sarcină
(compoundare fazică).
3) Sisteme cu reglare combinată care acţionează atât la variaţia
curentului de sarcină, cât şi la abaterea tensiunii generatorului
(compoundare fazică cu corector de tensiune).
Toate sistemele prezentate, pentru menţinerea constantă a tensiunii, acţionează
asupra excitaţiei generatoarelor. Acţiunea constă în introducerea unui curent
suplimentar în înfăşurarea de excitaţie a generatoarelor autoexcitate sau în
înfăşurarea de excitaţie a excitatricei, în cazul generatoarelor cu excitatrice,
dependent de abaterea mărimii reglate.

5.3 Sisteme de compoundare a generatoarelor sincrone

Compoundarea după curent


Principiul compoundării excitaţiei de la curentul de sarcină folosit la generatorul
de curent continuu cu excitaţie compound (mixtă) este folosit şi pentru
generatorul de curent alternativ.
Compoundarea după curent realizează schimbarea excitaţiei în dependenţă de
mărimea curentului de sarcină. În figura 5.3 se prezintă schema compoundării
curentului generatorului sincron.
Curentul de sarcină al generatorului trece prin înfăşurarea primară a
transformatorului de curent TC. Din secundarul transformatorului, curentul IK
proporţional cu curentul de sarcină IG este redresat şi se aplică înfăşurării de
excitaţie a excitatricei. Curentul suplimentar iK introdus în înfăşurarea de excitaţie
compensează variaţia tensiunii determinată de curentul de sarcină. Mărimea
necesară a curentului iK se asigură prin alegerea corespunzătoare a elementelor din
circuitul de compensare.

122
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.3 Schema de principiu a compoundării curentului generatorului sincron

Sistemul compoundării după curent este realizat simplu şi reglează neîntrerupt


excitaţia, fără zone de insensibilitate.
Reglarea excitaţiei în schema de compoundare după curent se face după legea:
E de  E de0  k i I G (5.9)

unde: E de - tensiunea electromotoare a generatorului


proporţională cu tensiunea excitatricei;
E de0 - tensiunea electromotoare a generatorului
proporţională cu tensiunea excitatricei, în absenţa
alimentării suplimentare de la sistemul de
compoundare ( I G  0 );
k i - coeficient de compoundare;
I G - curentul de sarcină al generatorului.
La scurtcircuite şi mărirea bruscă a sarcinii în sistemul electroenergetic, se
produce scăderea rapidă a tensiunii la bornele generatorului. Curentul de
compoundare, iK, determinat de creşterea curentului generatorului, IG, produce
forţarea excitaţiei până la valoarea maximă şi restabilirea tensiunii generatorului.
În acelaşi timp, trebuie menţionat, că principiul compoundării prezentat în figura
5.3 nu rezolvă complet problema reglării excitaţiei, întrucât curentul de
compoundare, iK, este proporţional cu valoarea totală a curentului de sarcină şi nu
sesizează modificarea factorului de putere. În cazul generatorului sincron, spre
deosebire de generatorul de curent continuu, curentul de sarcină este defazat cu un

123
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

unghi,  , faţă de tensiunea generatorului şi are două componente: o componentă


activă, Ia, în fază cu tensiunea generatorului şi o componentă reactivă, Ir, în urmă

cu (pentru sarcina inductivă) faţă de tensiunea generatorului (figura 5.4).
2

Fig. 5.4 Componentele curentului de sarcină

Din analiza fenomenului reacţiei indusului, componenta reactivă inductivă


creează un flux de reacţie longitudinal demagnetizant, constituind cauza principală
a micşorării fluxului rezultant la mărirea sarcinii şi pe această bază, a reducerii
tensiunii la bornele generatorului. În figura 5.4 se vede că în condiţiile menţinerii
constante a valorii totale a curentului de sarcină, la creşterea defazajului de la 1 la
 2 se măreşte valoarea componentei reactive, creşte efectul de demagnetizare şi
reducere a tensiunii generatorului. Sistemul de compoundare fiind dependent de
valoarea totală a curentului de sarcină, nu reacţionează la modificarea defazajului 
şi, ca urmare, precizia reglării este insuficientă şi reprezintă 5-10% din tensiunea
nominală.
În schemele folosite în aplicaţiile practice, pentru ridicarea preciziei reglării se
utilizează compoundarea fazică care permite efectuarea reglării, atât în funcţie de
mărimea curentului de sarcină, cât şi în funcţie de defazajul  dintre curent şi
tensiune.
Compoundare fazică. Sistemul de compoundare fazică, reprezentat în figura 5.5
se bazează pe principiul reglării combinate şi asigură menţinerea constantă a
tensiunii atât la schimbarea curentului, cât şi a factorului de putere al sarcinii.

124
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.5 Schema de principiu a compoundării fazice de curent

Pentru explicarea principiului de funcţionare al compoundării fazice, în figura 5.6


se prezintă diagramele fazoriale ale tensiunii şi curentului construite pentru
diferite valori ale factorului de putere.
Legea reglării excitaţiei în cazul compoundării fazice este exprimată de relaţia:
E de  E de0  k u U G  jk i I G (5.10)

unde: U G - tensiunea generatorului


I G - curentul generatorului
k u - coeficient de compoundare după tensiune
k i - coeficient de compoundare după curent.

Fig. 5.6 Diagrama fazorială a tensiunii şi curentului în cazul legării în paralel


a înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor de curent şi tensiune pentru  k  90 

125
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Curentul în înfăşurarea de excitaţie, I e, este determinat de suma vectorială a


două componente: o componentă I K proporţională cu valoarea curentului de
sarcină şi o componentă I U proporţională cu tensiunea generatorului. Pentru
obţinerea unui reglaj corect, componenta de tensiune I U trebuie să fie
decalată cu unghiul  k  90  faţă de tensiunea generatorului. În acest caz,
pentru un curent de sarcină constant, la schimbarea defazajului  dintre
tensiune şi curent de la   0 la   90  , curentul de excitaţie al
generatorului are valoarea minimă la   0 şi maximă la   90  , ceea ce
corespunde reglajului, întrucât la creşterea defazajului se măreşte
componenta reactivă a curentului, creşte efectul de demagnetizare care este
compensat de creşterea corespunzătoare a curentului de excitaţie. În caz
contrar, pentru IU în fază cu tensiunea generatorului,  k  0 , curentul de
excitaţie maxim ar fi pentru   0 şi minim la   90  , adică invers faţă de
necesităţile reglajului.
Defazajul dintre tensiunea generatorului UG şi componenta curentului de excitaţie
IU, proporţională cu tensiunea generatorului, în schema din figura 5.5, se obţine
prin conectarea în circuit a impedanţei ZK de valoare foarte mare.
În schemele de compoundare fazică, înfăşurările secundare ale transformatoarelor
de tensiune şi de curent pot fi conectate în paralel sau în serie. În figura 5.7 se
prezintă varianta de conectare în paralel.

Fig. 5.7. Schema de compoundare fazică cu conectarea în paralel a secundarelor


transformatoarelor de curent şi tensiune
a) schema de principiu; b) schema echivalentă

Neglijând fluxurile de dispersie, rezistenţele se şterge înfăşurărilor, curentul de


magnetizare şi pierderile active în circuitul magnetic, se obţine schema
echivalentă simplificată prezentată în figura 5.7.b. Conform schemei echivalente
rezultă:
Ie  IU  IK (5.11)

k u UG  Ue  ZK I U (5.12)

126
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

în care: I e - curentul de excitaţie al generatorului.


IK  k i IG (5.13)

este componenta curentului proporţională cu intensitatea curentului generatorului


IG.
Ue  e  e (5.14)

în care: U e - tensiunea la bornele înfăşurării de excitaţie


 e - impedanţa înfăşurării de excitaţie
Din relaţiile (5.11), (5.12), (5.13), după efectuarea calculelor corespunzătoare, se
determină curentul de excitaţie.

e 
1
k i    G  k u U G  (5.15)
ZK  Ze

Din relaţia (5.15) se observă că valoarea curentului de excitaţie obţinut prin


însumarea vectorială a componentelor proporţionale cu tensiunea şi curentul
generatorului depinde de valoarea reactanţei elementului de compoundare,  k .
Dacă se anulează impedanţa de compoundare,  k  0 , curentul de excitaţie este
determinat numai de componenta de tensiune şi funcţionarea normală a sistemului
nu este posibilă.
Valoarea curentului de excitaţie,  e , depinde, de asemenea, de raportul între
rezistenţa şi reactanţa impedanţei  k . Dacă rΚ  0 , atunci unghiul de deviere
între tensiunea generatorului, U G , şi componenta curentului de excitaţie,  U , este
 K  90 0 . În acest caz, pentru o sarcină inductivă a generatorului,   90 0 ,
componentele curentului de excitaţie  K ,  U se însumează algebric obţinându-se
valoarea maximă a curentului de excitaţie, care corespunde întru totul necesităţii
reglajului (vezi figura 5.6.).
Dacă r  0 şi reactanţa elementului de compoundare x   0 , atunci unghiul
dintre tensiunea generatorului şi componenţa  u este zero,  K  0 . În acest caz
pentru sarcina activă a generatorului,   0 , componentele   ,  u se însumează
algebric obţinându-se valoarea maximă a curentului de excitaţie iar la micşorarea
 
factorului de putere până la anulare   90 , curentul de excitaţie se reduce până
0

la valoarea minimă, cea ce nu corespunde necesităţilor de reglaj şi ca atare


sistemul nu funcţionează normal.
În concluzie, pentru funcţionarea normală a schemei din figura 5.7, elementul de
compoundare are reactanţa foarte mare comparativ cu rezistenţa care este
neglijabilă. De asemenea în unele scheme de compoundare fazică pentru obţinerea

127
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

defazajului,   90 , între tensiunea generatorului şi componenta Ι u a curentului


0

de excitaţie, în locul droselului se foloseşte un condensator, efectul fiind acelaşi.


b) Schema prezentată în figura 5.8 corespunde cazului în care înfăşurările
secundare ale transformatoarelor de tensiune şi de curent sunt conectate în serie.
În această schemă, spre deosebire de cazul anterior, în loc de însumarea
curenţilor se face însumarea tensiunilor electromotoare ale surselor. Pentru realizarea
schemei compoundării fazice este necesar ca între punctele 1 şi 2 să existe o caracteristică
moale a sursei de curent. De aceea se introduce o impedanţă suplimentară   , de valoare
mică, în paralel cu înfăşurarea secundară a transformatorului de curent.

Fig. 5.8 Schema de compoundare fazică cu conectarea în serie a înfăşurărilor secundare ale
transformatoarelor de tensiune şi de curent:
a – schema de principiu, b – schema echivalentă
Suma tensiunilor electromotoare, conform schemei echivalente, este:
U e   e  e  U     k i  G   e  (5.16)
unde
Ue  e  e : U  k u UG (5.17)
Din relaţiile (5.16), (5.17), după efectuarea calculelor corespunzătoare, se obţine
valoarea curentului în înfăşurarea de excitaţie.

e 
1
  k i  G  k u U G  (5.18)
  e  
Din relaţia (5.18) rezultă că valoarea curentului de excitaţie depinde de valoarea
impedanţei   . Dacă   lipseşte, atunci alimentarea de la sursa de tensiune nu influenţează
curentul de excitaţie, această fiind dependent numai de curentul generatorului. Este evident că
în cazul şuntării înfăşurării secundare a transformatorului de curent,    0 , componenţa de
curent nu influenţează curentul de excitaţie.
În ecuaţia (5.18) se însumează vectorial căderea de tensiune pe impedanţa   şi
componenta proporţională cu tensiunea generatorului U  .
În schemele de compoundare fazică însumarea semnalelor proporţionale cu
tensiunea şi curentul generatorului se face pe cale electrică sau electromagnetică. În
ultimul caz se foloseşte un transformator de construcţie normală cu trei înfăşurării şi trei
coloane reprezentat în figura 5.9, în două variante.

128
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În acest caz, în locul legăturilor electrice între înfăşurările secundare ale


transformatoarelor de curent şi de tensiune, însumarea se face pe baza fluxului magnetic
rezultant care induce în a treia înfăşurare a tensiune proporţională cu suma semnalelor din
înfăşurările de curent şi de tensiune.

Fig. 5.9 Transformatorul cu trei înfăşurării şi trei coloane

În transformatorul cu trei înfăşurării tensiunea magnetomotoare rezultantă în


înfăşurarea de ieşire spre redresor reprezintă suma tensiunilor magnetomotoare create de
înfăşurările de curent şi de tensiune, cea ce echivalează cu însumarea curenţilor în cazul
schemei cu înfăşurările secundare de curent şi de tensiune conectate în paralel.
Pentru a obţine defazarea semnalului de tensiune cu unghiul    90 0 faţă de
tensiunea generatorului, necesară funcţionării corecte a sistemului de reglare prin compoundare
fazică, elementul de compoundare, după cum a fost prezentat, poate fi un drosel sau un
condensator. Acelaşi efect se poate obţine şi prin realizarea unei construcţii speciale pentru
miezul magnetic al transformatorului de compoundare care permite folosirea şuntului magnetic
sau întrefierului. Prin această construcţie se înlocuieşte droselul sau condensatorul de impedanţă
 .
Şuntul magnetic se dispune între coloane, între înfăşurările de tensiune şi de
curent. Prezenţa şuntului măreşte impedanţa de dispersie a fluxului înfăşurării de tensiune
cea ce echivalează cu introducerea în serie în circuitul înfăşurării de tensiune a
elementului de compoundare    .
Introducerea întrefierului, realizat practic prin introducerea unor plăcuţe din
material nemagnetic în circuitul magnetic al transformatorului de curent, este echivalent
cu şuntarea înfăşurării secundare a acestuia cu o impedanţă   prin care se realizează
înmuierea caracteristicii externe a transformatorului de curent.
În practică se întâlneşte o diversitate mare de scheme de compoundare fazică a
generatoarelor sincrone, având în comun acelaş principiu de funcţionare.
Analiza sistemului de compoundare fazică a fost făcută, pentru simplificare, pe o
fază, fenomenele analizate fiind similare şi pe celelalte faze ale generatorului sincron. În
practică transformatorul de compoundare fazică este un transformator trifazat având pe
fiecare fază cele trei înfăşurări de curent, de tensiune şi de ieşire. Primele două pot fi

129
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

considerate înfăşurări primare iar ce-a de-a treia înfăşurare secundară. În figura 5.10 se
prezintă mai multe variante de compoundare fazică pentru generatorul sincron.
În figura 5.10 a este prezentată schema compoundării fazice cu element de
compoundare inductiv. Elementele schemei sunt: transformatorul de compoundare fazică
TCF, droselul D şi redresorul Rd.
Transformatorul de compoundare este un transformator trifazat cu trei coloane
având dispuse trei înfăşurări trifazate: de curent W1 , de tensiune W2 şi de ieşire W3 .
Elementul de compoundare este droselul D.
Autoexcitarea generatorului se face pe seama tensiunii electromotoare remanente.
Sistemul menţine tensiunea cu precizie de  5% . Schimbarea nivelului tensiunii de lucru
se face cu rezistenţa de reglaj R r în limitele  5% .

130
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.10 Scheme de compoundare fazică pentru generatoare sincrone autoexcitate:


a – cu element de compoundare inductiv (drosel);
b – cu element de compoundare capacitiv; c – cu şunt magnetic

Schema din figura 5.10b foloseşte ca element de compoundare un condensator şi


se compune din: transformatorul de compoundare fazică, TCF, bateria de condensatori, C,
redresor trifazat în punte, R d . Curentul din înfăşurarea de ieşire W3 reprezintă suma
vectorială a curenţilor din înfăşurarea de curent W1 şi înfăşurarea de tensiune W2 .
Înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron este alimentată de la înfăşurarea de ieşire
prin redresorul R d . Prezenţa capacităţii în circuitul înfăşurării de tensiune W2 produce
deviaţia semnalului de tensiune cu 90 0 faţă de tensiunea generatorului, necesară pentru
compensarea influenţei factorului de putere. În afară de acesta, impedanţa capacitivă
micşorează impedanţa totală a circuitului de excitaţie favorizând procesul de autoxicitare.

131
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În cazul acestui sistem statismul reglării nu depăşeşte  3% la schimbarea sarcinii de la


zero la 100% şi a factorului de putere, cos , de la 1,0 la 0,4 .
În figura 5.10.c se prezintă varianta sistemului de compoundare fazică fără
element exterior de compoundare. În acest caz, construcţia specială a transformatorului de
compoundare constă în plasarea unui şunt magnetic între coloane, între înfăşurările de
curent şi de tensiune, care are rolul elementului de compoundare. Elementele schemei
sunt: transformatorul de compoundare fazică cu şunt magnetic, TCF şi redresorul trifazat
în punte R d . În această variantă schema se simplifică prin absenţa elementului exterior
de compoundare. Prezenţa şuntului magnetic produce dispersia fluxului magnetic din
înfăşurarea de tensiune echivalentă cu introducerea în serie a unei inductanţe.
Compoundarea fazică cu corector de tensiune.
Compoundarea fazică realizată pentru generatoare sincrone asigură menţinerea
tensiunii generatorului cu statism 3  5% .
La nave cu grad înalt de automatizare această precizie de menţinerea tensiunii nu
este suficientă. În condiţiile actuale, pentru astfel de nave, se cere ca precizia reglării
tensiunii să nu fie mai mică de  1% la schimbarea sarcinii de la zero la 125% , a
factorului de putere de la 1 la 0,4 şi a frecvenţei în limitele  2,5% .
Pentru realizarea cerinţelor sporite de ridicarea a preciziei reglării tensiunii, pe
lângă compensarea căderii de tensiune pe impedanţa statorului şi a influenţei fluxului de
reacţie al indusului, realizată de sistemul de compoundare fazică, trebuie avute în vedere
şi celelalte influenţe asupra stabilităţii tensiunii, cum ar fi: saturaţia circuitelor magnetice
ale generatorului, histerezisul, schimbarea rezistenţelor înfăşurărilor cu temperatura.
În scopul ridicării preciziei reglării tensiunii, în sistemele de compoundare fazică
se folosesc corectoare de tensiune. Corectorul de tensiune lucrează pe principiul abaterii
mărimii reglate (tensiunea) faţă de o mărime de referinţă sau de comparare şi se compune,
în principiu, din blocul de măsură, blocul de comparare şi amplificare şi elementul de
execuţie.
În practică se folosesc diferite scheme de realizare a corectoarelor de tensiune
construite cu amplificatoare magnetice sau cu elemente semiconductoare. În funcţie de sistemul
de excitaţie al generatorului, corectorul de tensiune se conectează: pe înfăşurarea de excitaţie, pe
o înfăşurare de comandă a transformatorului de compoundare, pe înfăşurarea de comandă a unui
drosel cu reactanţa reglabilă, ş.a.
Principiile reglării automate a tensiunii generatoarelor sincrone navale sunt
examplificate prin prezentarea unor scheme practice realizate de diferite firme
constructoare şi prezentate în subcapitolul 5.5.

5.4 Distribuţia sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează


în paralel

La funcţionarea în paralel a generatoarelor sincrone, spre deosebire de


generatoarele de curent continuu, proporţional cu puterea nominală a generatorului
trebuie să se distribuie atât puterea activă cât şi puterea reactivă.
În cazul generatoarelor sincrone reactanţa inductivă a înfăşurării statorului este
mult mai mare decât rezistenţa înfăşurării şi la apariţia unei diferenţe între tensiunile

132
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

electromotoare ale generatoarelor cuplate în paralel, E , apare curentul de egalizare


defazat cu 90 0 faţă de tensiunea E . Curentul de egalizare este pur reactiv şi practic nu
influenţează asupra puterii active dezvoltată de motoarele primare. Acest curent creează
numai sarcină reactivă.
Prin reglarea excitaţiilor generatoarelor se modifică tensiunile electromotoare şi
se produce schimbarea distribuţiei sarcini reactive între generatoare. Dacă la unul din
generatoare se măreşte excitaţia iar la celălalt se micşorează atunci, în condiţiile
menţinerii constante a tensiunii la barele centralei, primul se încarcă cu sarcină reactivă
iar al doilea restituie sarcina reactivă.
Prin reglarea curenţilor de excitaţie ai generatoarelor, manual sau automat, se
realizează distribuţia echilibrată a sarcinilor reactive între generatoarele care funcţionează
în paralel. Să urmărim funcţionarea a trei generatoare, cu reglare automată a tensiunii,
conectate în paralel la aceleaşi bare. În figura 5.11 se prezintă caracteristicile statice de
reglare pentru cele trei generatoare cu statisme diferite: 1 ,  2 ,  3 .
Pentru regimul stabil 1 tensiunea la bare este U 1 şi curenţii de sarcină reactivi
sunt  Gr1 ,  Gr 2 ,  Gr 3 .
La creşterea sarcinii reactive, solicitată de la barele centralei, se micşorează
tensiunea la bare, sistemele de reglare automată intră în funcţiune şi se măresc curenţii de
excitaţie ai generatoarelor. În noul regim stabil 2 de funcţionare, tensiunea la bare este
U 2 iar valorile curenţilor de sarcină reactivă se modifică, având valorile:  ' Gr1 ,  ' Gr 2 ,  ' Gr 3 .
Scriind pentru fiecare generator ecuaţia caracteristicii statice de reglare (relaţia
5.2) pentru regimurile stabile 1 şi 2 , scăzând cele două ecuaţii (membrii din stânga şi
membrii din dreapta) se obţine o nouă formă pentru caracteristicile de reglare.
U  k s1 Gr1  0 

U  k s 2  Gr 2  0 (5.19)
U  k s3  Gr 3  0 

în care: U  U1  U 2
k s1 , k s2 , k s3 - coeficienţii de statism ai
caracteristicilor de reglare.

În figura 5.11, din triunghiurile I, II şi II rezultă:

U U 
  Gr1   
tg 1 k s1 
U U 
  Gr 2    (5.20)
tg 2 k s 2 
U U 
  Gr 3   
tg 3 k s 2 

133
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.11 Distribuţia sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor cu


statisme diferite

Adunând membrii din partea dreaptă şi membrii din partea stângă se obţine:
3
 1 1 1 
  Gri  U    (5.21)
1  s1
k k s2 k s3 

Din ecuaţia (5.21) se determină U şi se înlocuieşte în relaţiile (5.20). După


efectuarea calculelor, rezultă:

3 
  Gri 

 Gr1  1

 1 1 1 
k s1     
 k s1 k s 2 k s3  
3 
1  Gri 

 Gr 2   (5.22)
 1 1 1 
k s 2    
 k s1 k s 2 k s3  
3

1  Gri 
 Gr 3  
 1 1 1 
k s3     
 k s1 k s 2 k s3  

134
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Analog se poate obţine variaţia curentului pentru n generatoare care funcţionează


în paralel.
n

  Gri
 Grn  i 1
(5.23)
 1 1 1 
k sn    ...... 
 k s1 k s 2 k sn 
şi variaţia de tensiune:
n

  Gri
U  i 1
(5.24)
1 1 1
  ....
k s1 k s 2 k sn
Din expresia (5.23) rezultă că, pentru generatoarele cu coeficienţi de statism
diferiţi ai caracteristicilor de reglare, sarcina reactivă se distribuie proporţional cu
coeficienţii de statism. În exemplul prezentat în figura 5.11 generatorului 3 cu cel mai
mic grad de statism îi corespunde încărcarea cea mai mare.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de aceeaşi putere, distribuţia egală a
sarcini reactive se obţine în cazul în care coincid caracteristicile de reglare (au acelaşi grad
de statism). În cazul în care generatoarele care lucrează în paralel au puteri diferite, sistemul
automat de reglare a tensiunii trebuie să asigure distribuţia puterii reactive între generatoare
proporţional cu puterile nominale ale acestora.

Fig.5.12 Schema de principiu de stabilizare a curentului

135
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Funcţionarea în paralel a generatoarelor care au caracteristică astatică de reglare


nu asigură stabilitate în distribuţia sarcini reactive.
Pentru funcţionarea în paralel, regulatoarele automate de tensiune ale generatoarelor trebuie
să aibă caracteristică statică de reglare şi pentru a realiza distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între
ele, sistemele de reglare trebuie să permită reglarea statismului. În figura 5.12 se prezintă schema de
principiu a sistemului de reglare a statismului.
Principiul de funcţionare constă în aplicarea unui semnal de tensiune,
proporţional cu curentul de sarcină, la intrarea regulatorului automat de tensiune. Acest
semnal se adaugă la semnalul de intrare proporţional cu tensiunea generatorului şi în acest
fel, la creşterea curentului de sarcină, se măreşte artificial tensiunea aplicată elementului
de măsură al regulatorului. Regulatorul automat de tensiune sesizează creşterea tensiunii
şi comandă scăderea tensiunii generatorului până la realizarea echilibrului între valoarea
măsurată şi valoarea impusă (de referinţă). În acest mod se obţine micşorarea tensiunii
generatorului la creşterea curentului de sarcină şi deci un anumit grad de statism al
caracteristici de reglare.
Pentru schema din figura 5.12 tensiunea care se aplică elementului de măsură
este:
U r  U G   c Rr   r Rr (5.25)

în care: U r - tensiunea care se aplică regulatorului


I c - curentul în înfăşurarea secundară de curent
 r - curentul de lucru al regulatorului
R r - rezistenţă de reglaj

Deoarece curentul  r   c se poate neglija căderea de tensiune  r Rr şi relaţia


(5.25) devine:
U r  U G   c Rr (5.26)
În figura 5.13 se prezintă diagramele fazoriale ale tensiunilor regulatorului cu
curent de stabilizare.
Din diagramele fazoriale ale tensiunilor rezultă că tensiunea de reglare este
influenţată în principal de componenta reactivă a curentului generatorului (figura 5.13b).
Influenţa componentei active asupra mărimii tensiunii de reglare, U r , este
nesemnificativă (figura 5.13a).
Curentul din secundarul transformatorului este proporţional cu curentul generatorului
 c   Gr şi ecuaţia (5.26) poate fi scrisă sub forma:
U G  U r   Gr Rr (5.27)

Modificarea statismului se obţine prin reglarea rezistenţei R r care modifică


tensiunea suplimentară introdusă de curentul reactiv la intrarea regulatorului automat de
tensiune.

136
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.13 Diagramele fazoriale ale tensiunilor regulatorului cu curent de stabilizare: a - pentru sarcină
activă cos  1; b – pentru sarcină reactivă cos  0
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care
funcţionează în paralel se folosesc diferite soluţii de realizare a blocului de stabilizare a
curentului, toate având în comun acelaşi principiu de funcţionare.
În afara blocului de stabilizare a curentului se folosesc şi legături de egalizare.
Prin trecerea curenţilor de egalizare se micşorează tensiunea electromotoare a
generatorului cu curent reactiv mai mare şi se măreşte tensiunea electromotoare a
generatorului cu valoarea curentului reactiv mai mică, realizându-se echilibrarea
distribuţiei sarcini reactive.

5.5 Scheme de reglare automată a tensiunii şi puterii reactive pentru


generatoarele sincrone

5.5.1 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii generatoarelor


sincrone produs de firma „Elma”(Germania)

Date tehnice principale. Sistemul menţine tensiunea generatorului cu precizia de


 2,5% în condiţiile schimbării sarcinii de la zero la 100% şi a factorului de putere de
la 0,9 la 0,4.
Sistemul lucrează după principiul compoundării fazice cu însumarea electrică a
semnalelor de tensiune şi de curent, fără corector de tensiune.
La aplicarea unor şocuri de sarcină, sistemul de reglare reacţionează rapid. Pentru
un şoc de sarcină de 100% , timpul de restabilire a tensiunii este de 0,2s.
Schema de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura 5.14.
Elementele de bază ale schemei sunt: 1 – transformator de compoundare de
curent; 2 – reactor; 3 – redresor de putere; 4 – rezistenţă de reglare a tensiunii; 5 –
excitaţia generatorului sincron.
Funcţionarea sistemului. După realizarea turaţiei nominale generatorul se
autoexcită pe baza magnetismului remanent. Tensiunea electromotoare dată de
magnetismul remanent, care apare în înfăşurarea statorului, se aplică înfăşurării de excitaţie

137
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

a generatorului 5 prin reactorul 2, redresorul 3 şi produce autoxcitarea generatorului.


Valoarea curentului de excitaţie şi tensiunea de mers în gol a generatorului sunt dependente
de valoarea curentului  U care trece prin înfăşurările reactorului. Acest curent este
proporţional cu tensiunea generatorului şi defazat cu 90 0 faţă de aceasta, prin prezenţa
reactorului.
La funcţionarea generatorului în sarcină apare curentul de sarcină  G , în
înfăşurarea statorului, care produce fluxul de reacţie al indusului şi căderea de tensiune
pe impedanţa statorului. Pentru compensarea influenţei curentului de sarcină, prin
transformatorul de curent 1 şi redresorul 3 se aplică un curent suplimentar   în
înfăşurarea de excitaţie a generatorului, realizându-se compoundarea după curent.
Creşterea curentului de excitaţie compensează micşorarea tensiunii provocată de curentul
de sarcină.

Fig. 5.14 Schema de principiu a generatorului sincron autoexcitat produs de firma „Elmo” seria SSED

138
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La funcţionarea în sarcină a generatorului, pe partea de curent alternativ se


însumează vectorial doi curenţi: curentul  U proporţional cu tensiunea generatorului şi
defazat cu 90 0 faţă de aceasta şi curentul   proporţional cu valoarea curentului de
sarcină al generatorului,  G .
Curentul generatorului,  G , este defazat faţă de tensiunea generatorului, U G , cu
unghiul  determinat de factorul de putere al sarcinii. În figura 5.15 se prezintă diagrama
fazorială de însumare electrică a componentelor curentului de excitaţie.

Fig. 5.15 Diagrama fazorială a curenţilor de excitaţie pentru


diferiţi factori de putere, cos  , ai sarcinii

Din diagramele fazoriale se observă că valoarea curentului de excitaţie,  e , se modifică


la schimbarea factorului de putere. Pentru acelaş curent de sarcină, curentul de excitaţie creşte
la mărirea unghiului  (micşorarea factorului de putere cos  ) şi se micşorează la scăderea
unghiului  (mărirea factorului de putere cos  ) ceea corespunde necesităţii reglajului
tensiunii generatorului după principiul compoundării fazice.
Parametrii schemei de reglare se calculează astfel încât să se asigure compensarea
reacţiei indusului şi menţinerea constantă a tensiunii generatorului la schimbarea sarcinii
şi a factorului de putere.
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care
funcţionează în paralel, se prevăd două conductoare pe partea de curent continuu care
asigură punerea în paralel a înfăşurărilor de excitaţie ale generatoarelor. Schema de
conectare pentru două generatoare de aceeaşi putere este prezentată în figura 5.16.
Dacă generatoarele au puteri diferite, atunci în serie cu înfăşurarea de excitaţie a
generatorului cu puterea mai mică se introduce a rezistenţă de egalizare, de mărime
corespunzătoare.

139
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.16 Schema legăturilor de egalizare pe partea de curent continuu la funcţionarea în paralel a
generatoarelor sincrone

Generatoarele din seria SSED asigură funcţionarea stabilă la mersul în paralel. La


mersul în gol nu se conectează în paralel generatoarele, deoarece poate apărea fenomenul
de oscilaţii ale tensiunilor. Ordinea de conectare este: mai întâi se conectează legăturile
de egalizare la bare, care leagă între ele polarităţile de acelaşi fel ale înfăşurărilor de
excitaţie, după care se cuplează generatorul la bare. Distribuţia echilibrată a sarcinii
reactive între generatoarele care lucrează în paralel este asigurată, pentru acest sistem de
reglare, prin barele de egalizare .
Distribuţia sarcinii active nu depinde de sistemul de reglare automată a tensiunii
generatorului şi se realizează numai pe baza modificării puterii cedate de motorul primar.
Pentru aceasta este necesar să se acţioneze asupra regulatorului de turaţie de pe motorul
diesel sau asupra regulatorului de distribuţie a aburului în cazul turbinelor.

5.5.2 Sistemul de autoexcitaţie şi reglare automată a tensiunii pentru


generatoarele sincrone MCC (fabricate în Rusia)

Date tehnice principale. Sistemul este construit pe principiul compoundării


fazice cu însumarea electromagnetică a semnalelor de tensiune şi curent, fără corector de
tensiune.
Sistemul asigură menţinerea tensiunii generatorului, în regim permanent, cu
precizia de  2,5% din valoarea tensiunii nominale, în condiţiile modificării sarcinii de
la zero la 100% , a factorului de putere de la 0,95 la 0,7 şi a abaterii frecvenţei în
limitele  2% .
Timpul de restabilire a tensiunii la pornirea în gol a unui motor asincron de
putere 30% din puterea generatorului, nu depăşeşte 0,8.s.
Schema de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura 5.17.

140
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Elementele componente ale schemei sunt: generatorul sincron, GS, cu înfăşurarea


de excitaţie, EG; generatorul de excitaţie iniţială, GEx.in; transformatorul de
compoundare fazică, TCF; redresorul de putere, R d1 ; drosel cu reactanţă de sarcină
reglabilă, D; redresor pentru excitaţia iniţială, R d 2 ; redresor pentru circuitul de comandă,
R d 3 ; rezistor cu rezistenţă reglabilă pentru fixarea tensiunii la bare R 4 ; rezistoare pentru
reglarea statismului R 1 şi R 2 ; rezistor pentru compensare termică R 3 ; întrerupător a 2 .

Fig. 5.17 Schema de principiu a generatorului sincron autoexcitat din seria MCC

Droselul cu reactanţă reglabilă, D, realizează comanda manuală a tensiunii


generatorului la bare şi asigură distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în
paralel a generatoarelor din seria MCC cu alte tipuri de generatoare.
Transformatorul de compoundare fazică, TCF, are două înfăşurări primare: o
înfăşurare serie de curent, W1 ; o înfăşurare derivaţie de tensiune, W2 , şi o înfăşurare
secundară W3 . Înfăşurarea de curent este conectată în serie cu sarcina generatorului iar
înfăşurarea derivaţie este conectată la tensiunea generatorului .
Înfăşurarea secundară, de ieşire, W3 , a transformatorul de compoundare este
conectată la blocul redresor şi în paralel cu aceasta la înfăşurarea de sarcină, Ws , a
droselului cu reactanţa comandată. Din curentul înfăşurării secundare, W3 , o parte este
redresată de redresorul R d1 şi se aplică la înfăşurarea de excitaţie iar cealaltă parte este
preluată de înfăşurarea de sarcină, Ws , a droselului cu reactanţa comandată. Prin
schimbarea reactanţei droselului se schimbă raportul dintre aceşti curenţi şi în final se
modifică curentul prin excitaţia generatorului.

141
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Stabilirea tensiunii la bornele de ieşire ale generatorului se realizează prin


reglarea reactanţei droselului care schimbă valoarea curentului în înfăşurarea de sarcină.
Reglarea reactanţei droselului se face prin modificarea stării de premagnetizare a
circuitului magnetic realizată de curentul continuu care trece prin înfăşurarea de comandă
C .
Circuitul de alimentare al înfăşurării de comandă, C , este format din:
înfăşurarea W4 montată pe transformatorul de compoundare, TCF, de la care se culege o
tensiune proporţională cu tensiunea de linie a generatorului; redresorul R d 3 şi rezistenţele
conectate în serie R1 , R 2 , R 3 , R 4 . Reglarea curentului de comandă se face cu rezistenţa
R4 .
Funcţionarea sistemului. Pentru a asigura iniţierea excitării generatorului, pe axul
rotorului este montat un generator monofazat cu magneţi permanenţi conectat prin
redresorul R d 2 la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. Acest generator de excitaţie
iniţială, GEx.in, de putere mică, circa 80VA , realizează în siguranţă începutul excitării. Pe
măsură ce creşte tensiunea generatorului intră în funcţiune şi sistemul de autoexcitaţie
propriu-zis al generatorului şi spre finalul procesului de excitare, tensiunea dată de
redresorul de putere, R d1 , depăşeşte tensiunea redresorului de excitaţie iniţială. Redresorul
R d 2 este blocat de tensiunea mai mare a redresorului de putere R d1 care preia în
continuare, alimentarea înfăşurării de excitaţie.
Pentru stingerea câmpului magnetic în schemă este prevăzut un contact al
automatului de stingere ASC la închiderea căruia se scurcircuitează înfăşurarea de
excitaţie în momentul decuplării generatorului de la bare.
La transformatorul de compoundare fazică, TCF, curentul în înfăşurarea
secundară, W3 , este determinat de tensiunea magnetomotoare rezultantă obţinută prin
însumarea vectorială a tensiuni magnetomotoare produsă de înfăşurarea serie de curent,
W1 şi de înfăşurarea de tensiune W2 conectată la tensiunea generatorului. Semnalul
înfăşurării W2 este defazat cu 90 0 faţă de tensiunea generatorului. Defazarea se
realizează prin montarea unui şunt magnetic între înfăşurările de tensiune şi curent care
constituie, în acest caz, elementul de compoundare.
Curentul de la ieşirea transformatorului de compoundare alimentează redresorul
de putere şi în paralel cu acesta, înfăşurările de sarcină ale droselului cu reactanţa
reglabilă.
Schema prezentată nu are corector de tensiune. Parametrii transformatorului de
compoundare se aleg astfel încât tensiunea magnetomotoare rezultantă să asigure curentul
necesar în înfăşurarea W3 . De la înfăşurarea de ieşire, W3 , se alimentează înfăşurarea de
excitaţie şi înfăşurarea de sarcină a droselului. Curentul în înfăşurarea de excitaţie trebuie
să fie suficient pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului atunci când se modifică
turaţia motorului primar, parametrii transformatorului de compoundare se aleg astfel încât
să realizeze o caracteristică de reglare cu statism negativ. Corespunzător acestei

142
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

caracteristici de reglare, pentru turaţie constantă, la modificarea curentului de sarcină de


la zero la 100% , tensiunea generatorului creşte la mărirea curentului de sarcină.
Având o caracteristică de reglare cu statism negativ, în condiţiile în care creşterea
sarcinii generatorului produce scăderea turaţiei motorului primar, se reduce statismul
negativ spre zero şi chiar poate trece în domeniu pozitiv asigurând practic menţinerea
constantă a tensiunii generatorului. Prin aceasta familia de caracteristici externe ale
generatorului asigură menţinerea constantă a tensiunii cu precizia de  2,5% din
valoarea nominală.
Fixarea nivelului tensiunii generatorului pentru regimul stabil de funcţionare, se
realizează cu rezistenţa reglabilă R 4 conectată în circuitul înfăşurării de comandă a
droselului. La mărirea rezistenţei R 4 se micşorează curentul în înfăşurarea de comandă
 C , scade nivelul de premagnetizare al droselului, creşte reactanţa înfăşurărilor de sarcină şi
se micşorează curentul prin aceste înfăşurări. Micşorarea curentului prin înfăşurările de
sarcină, Ws , duce la creşterea curentului prin înfăşurarea de excitaţie a generatorului, EG şi
la mărirea tensiunii de la bornele generatorului. Rezistorul R 4 permite reglarea tensiunii
generatorului de la  2% la  7% din valoarea nominală.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor
din seria MCC cu generatoare de alt tip se realizează prin reglarea corespunzătoare a
statismului caracteristicii externe. Pentru reglarea statismului, circuitul de ajustare este format
din: transformatorul de curent Tr C montat pe faza A, înfăşurare W4 a transformatorului
de compoundare de la care se obţine un semnal proporţional cu tensiunea de linie dintre fazele
B, C şi rezistenţa reglabilă R 1 .
La funcţionarea autonomă a generatorului, secundarul transformatorului de
curent Tr C este scurcircuitat prin închiderea contactului a 2 căruia îi corespunde
poziţia „Funcţionare autonomă”. Corespunzător acestei situaţii schema de ajustare a
statismului nu funcţionează.
Pentru funcţionarea în paralel, contactul a 2 este deschis şi îi corespunde poziţia
„Funcţionare în paralel”. Înfăşurarea secundară a transformatorului de curent este
conectată pe rezistenţa reglabilă R 1 . Semnalul proporţional cu curentul de sarcină
de la rezistenţa R 1 se adaugă semnalului proporţional cu tensiunea de linie obţinut
de la înfăşurarea W4 . În acest fel, tensiunea care se aplică prin redresorul R d 3
înfăşurării de comandă a droserului D, reprezintă suma vectorială între tensiunea
proporţională cu tensiunea de linie, U BC , a generatorului şi tensiunea de pe
rezistenţa R 1 proporţională cu curentul de sarcină al generatorului, pe faza A. În
figura 5.18 se prezintă diagrama fazorială de însumare a tensiunilor care
alimentează înfăşurarea de comandă a droselului, D.

143
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.18 Diagrama fazorială a tensiunilor blocului de ajustare a statismului

Din diagrama rezultă că tensiunea de comandă a droselului reprezintă suma


vectorială dintre tensiunea de linie, U BC şi tensiunea suplimentară (de adaus) de
pe rezistenţa R 1 .
U r  U BC  U R1 (5.28)

Pentru cos  1 tensiunea pe rezistenţa R 1 este decalată cu 90 0 faţă de tensiunea


de linie, iar pentru cos  0 coincide ca faza cu tensiunea de linie. Astfel că, la
creşterea sarcinii reactive (scăderea factorului de putere) se obţine: mărirea
tensiunii şi a curentului de comandă, reducerea reactanţei droselului, creşterea
curentului prin înfăşurările de sarcină Ws , reducerea curentului de excitaţie şi
scăderea tensiunii la bornele generatorului.
Reducerea excitaţiei şi a tensiunii generatorului micşorează puterea reactivă
debitată de generator, menţinând-o la un nivel corespunzător.
Reglarea statismului caracteristicii de reglare U G  f  r  se realizează cu
rezistenţa R 1 „Reglare statism”. La modificarea rezistenţei R 1 se obţine mărirea
sau micşorarea influenţei sarcinii reactive asupra tensiunii generatorului.
Distribuţia optimă a sarcinii reactive între generatoarele care lucrează în paralel se
obţine atunci când caracteristicile de reglare au acelaşi statism.

5.5.3 Generator autoexcitat cu sistem de compoundare fazică combinat cu


corector de tensiune tranzistorizat

Principalele date tehnice . Sistemul de reglare automată a tensiunii este realizat


după principiul compoundării fazice cu însumarea electromagnetică a semnalelor
de tensiune şi curent. Schema reprezintă o variantă îmbunătăţită a generatorului
MCC prin adăugarea corectorului de tensiune pentru mărirea preciziei reglării.

144
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Sistemul asigură stabilizarea tensiunii cu precizie de  1% la schimbarea sarcinii


de la 0 la 100% , a factorului de putere de la 1 la 0 şi a frecvenţei în limitele
 2,5% .
Schema de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura 5.19.
Principalele elemente ale schemei sunt: transformatorul de compoundare fazică,
TCF, droselul cu reactanţa comandată, D, redresorul R d1 pentru alimentarea înfăşurării
de excitaţie a generatorului, corectorul de tensiune, CT, redresorul R d 2 de alimentare a
corectorului de tensiune, blocul pentru funcţionarea în paralel, BP şi generatorul de
excitaţie iniţială, GEx.in.
Transformatorul de compoundare fazică, TCF, are patru înfăşurării trifazate:
înfăşurarea de curent, W1 ; înfăşurarea de tensiune, W2 ; înfăşurarea de ieşire, W3 ,
care alimentează în paralel înfăşurările de sarcină Ws de droselul D şi redresorul
R d1 la care este conectată înfăşurarea de excitaţie a generatorului; înfăşurarea W4
care alimentează corectorul de tensiune.

145
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.19 Schema generatorului autoxicitat cu transformator de compoundare şi


corector de tensiune
Droselul cu reactanţa comandată are trei coloane, pe coloana din mijloc este
dispusă înfăşurarea de comandă, C .
Funcţionarea. Pentru iniţierea excitării generatorului se foloseşte un generator de
excitaţie iniţială GEx.in. Generatorul de excitaţie iniţială este conectat prin
redresor la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. După atingere unui anumit
nivel al tensiunii la bornele generatorului intră în funcţiune sistemul de bază şi
excitarea continuă prin acţiunea transformatorului de compoundare fazică şi a
redresorului R d1 .
Corectorul de tensiune alimentează înfăşurarea de comandă a droselului cu
reactanţa reglabilă D. În absenţa premagnetizării droselului (curentul în
înfăşurarea de comandă, IC, este zero) caracteristica de reglare a sistemului are

146
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

statism negativ şi permită obţinerea tensiunii la bornele generatorului mai mare


decât tensiunea nominală pentru toate regimurile de sarcină. La sarcina nominală
tensiunea la borne este 107  110% din tensiunea nominală. Prin intervenţia
corectorului de tensiune se reduce tensiunea la bornele generatorului până la
valoarea nominală. Reglarea tensiunii se realizează prin alimentarea de la
corectorul de tensiune a înfăşurării de comandă a droselului . La creşterea
curentului de comandă se măreşte premagnetizarea droselului, se reduce reactanţa
înfăşurărilor de sarcină Ws şi ca urmare se schimbă repartiţia între curenţi care
trec prin înfăşurarea de excitaţie şi prin înfăşurările de sarcină ale droselului. Se
măreşte curentul în înfăşurările de sarcină Ws datorită reducerii reactanţei şi se
micşorează curentul prin excitaţia generatorului. Tensiunea generatorului se
reduce, ca urmare a micşorării excitaţiei, până la valoarea nominală.
În figura 5.20 se prezintă schema simplificată a corectorului de tensiune, pentru
înţelegerea principiului de funcţionare.

Fig. 5.20 Schema simplificată a corectorului de tensiune


Semnalul de tensiune, proporţional cu tensiunea generatorului, se aplică la intrarea
corectorului. Acest semnal este redresat, netezit cu filtrul format din
condensatorul C şi rezistenţa R. Tensiunea u C de la bornele condensatorului are
forma prezentată în figura 5.20b. Tensiunea u C se compară cu tensiunea inversă a
diodei stabilizatoare Z. Valoarea tensiunii de deschidere a diodei zener, U,
reprezintă tensiunea de referinţă, considerată fixă, cu care se compară semnalul de
tensiune proporţional cu tensiunea generatorului. La depăşirea tensiunii de

147
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

referinţă se deschide dioda şi semnalul proporţional cu diferenţa între tensiunea


generatorului şi tensiunea de referinţă se aplică la intrarea amplificatorului cu
semiconductoare. De la ieşirea amplificatorului se obţin impulsuri dreptunghiulare
cu amplitudinea constantă, u com. , şi frecvenţa 100Hz (figura 5.20c) care
alimentează înfăşurarea de comandă, IC a droselului D.
Lăţimea impulsurilor şi deci valoarea medie a curentului şi tensiunii de ieşire este
variabilă funcţie de nivelul tensiunii generatorului faţă de valoarea tensiunii de
referinţă.
În figura 5.21 se prezintă schema electronică a corectorului de tensiune.

Fig. 5.21 Schema corectorului de tensiune cu semiconductori

Pe înfăşurarea primară a transformatorului de măsură Tr M se aplică tensiunea de


linie, U AC , însumată cu tensiunea din secundarul transformatorului Tr P care
aparţine blocului de funcţionare în paralel. Semnalul care obţine din secundarul
transformatorului Tr P stabileşte mărimea statismului caracteristicii externe a
generatorului, necesar la funcţionarea în paralel a generatoarelor pentru
distribuţia echilibrată a sarcinii reactive.
Din secundarul transformatorului de măsură, Tr M , se culege un semnal
proporţional cu tensiunea generatorului care este redresat de puntea n 1 şi se aplică
pe rezistenţele R 1 , R 2.
În continuare semnalul este filtrat cu filtrul format din condensatorul C 1 ,
rezistenţa R 8 şi se aplică la dioda stabilizatoare n 2 . Pragul de deschidere al
diodei n 2 reprezintă nivelul tensiunii de referinţă şi este o valoare fixă. Când

148
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

tensiunea generatorului depăşeşte tensiunea de referinţă, dioda zener n 2 se


deschide şi aplică impulsul pe baza tranzitatorului T1 n  p  n  . În perioada în
care tensiunea generatorului este mai mică decât tensiunea de referinţă, dioda
zener este blocată şi nu se aplică semnal pe baza tranzistorului T1 .
În acest fel, blocul de măsură al corectorului realizează: măsurarea tensiunii
generatorului, compararea acesteia cu o mărime de referinţă şi transformarea
creşterii tensiunii generatorului, faţă de tensiunea de referinţă, în impulsuri de
amplitudine şi frecvenţă constantă, a căror lăţime este dependentă de nivelul
creşterii tensiunii generatorului faţă de tensiunea de referinţă.
Semnalul de tensiune, care se aplică pe baza tranzistorului T1 , deschide acest tranzistor
şi curentul din circuitul lui colector încarcă condensatorul C 3 şi în continuare se aplică
blocului de amplificare format din tranzitorii: T2 n  p  n , T3 º i T4 p  n  p ;
diodele n 3 , n 4 ; condensatorul C 3 ; divizorul de tensiune R 4 , R 12 , rezistenţa R 10 .
În absenţa semnalului de la blocul de măsură, la trecerea emitor-bază a
tranzistorului T2 se aplică tensiune de polaritate directă şi tranzistorul T2 va fi
deschis. Curentul din colectorul tranzistorului T2 are o asemenea valoare încât
deschide tranzistorul T3 până la saturaţie. În această situaţie pe baza tranzistorului
T4 se aplică un potenţial pozitiv faţă de emitor care va duce la închiderea
tranzistorului T4 .
La apariţia semnalului de la blocul de măsură, impulsul de curent deschide
tranzistorul T1 şi curentul din circuitul colectorului încarcă condensatorul C 3 care
după aceea se descarcă pe rezistenţa R 10 . În timpul încărcării condensatorului C 3 ,
tensiunea U C 3 este mai mare decât tensiunea de pe rezistenţa R 12 , U R12 , iar la
descărcarea condensatorului pe rezistenţa R 10 devine mai mică. Cât timp tensiunea
U C 3 este mai mare ca U R12 tranzistorul T2 este închis. O asemenea stare durează
până în momentul în care tensiunea U C 3 devine egală cu U R12 . În perioada în care
T2 este închis şi tranzistorul T3 va fi de asemenea închis. Curentul care parcurge
rezistenţa R 11 nu se mai închide prin circuitul colector al tranzistorului T3 şi se va
închide pe circuitul bază-emitor al tranzistorului T4 care în acest fel se deschide
până la saturaţie. La deschiderea totală a tranzistorului T4 , toată tensiunea sursei
de alimentare se aplică pe rezistenţa de sarcină (înfăşurarea de comandă a
droselului D).
Pentru impulsuri mari de curent ale blocului de măsură, condensatorul C 3 se
încarcă cu tensiune mai mare şi corespunzător se măreşte durata în care
U C3  U R12 . Pe această durată tranzistorii T2 , T3 , vor fi închişi iar tranzistorul

149
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

T4 deschis total şi curentul trece prin înfăşurarea de comandă. În acest fel, la


impulsuri mari ale curentului blocului de măsură se măreşte durata de deschidere
a tranzistorului T4 şi ca urmare se măreşte durata de aplicare a sursei de
alimentare la bornele înfăşurării de comandă.
Parametrii elementelor schemei corectorului de tensiune se aleg astfel încât
trecerea de la o stare la alta se face instantaneu şi de aceea tensiunea pe sarcina
amplificatorului are forma, unor impulsuri dreptunghiulare.
La creşterea tensiunii generatorului, lăţimea impulsurilor se măreşte şi ca urmare
creşte valoarea medie a tensiunii aplicată pe înfăşurarea de comandă.
Rezistenţa variabilă de fixare a tensiunii pentru regimul stabil de funcţionare, Rr 2
(fig. 5.19) permite reglarea tensiunii de la  5% la  10% din U n . În circuitul de
sarcină al punţii redresoare n1 este conectată rezistenţa R 2 . Prin modificarea
valorii rezistenţei R 2 se poate schimba domeniul de variaţie al rezistenţei R r 2
(fig.5.19).
Prin rezistenţele R 3 , R 4 se aplică legătura inversă pozitivă de la tensiunea de
ieşire a colectorului tranzistorului T4 . Reglarea parametrilor legăturii inverse
pozitive permite corelarea sensibilităţii corectorului cu parametrii generatorului.
Pentru asigurarea sensibilităţii necesare corectorului de tensiune, în circuitul
diodei zener, n 2 , este conectată o rezistenţă de valoare circa 2,5K .
Sensibilitatea diodei zener nu depinde de schimbarea frecvenţei. În acest caz
schimbarea frecvenţei este recepţionată ca schimbare corespunzătoare a tensiunii
generatorului şi de aceea în această schemă lipseşte compensarea de frecvenţă.
Pentru eliminarea autooscilaţiilor care pot apare la reglarea tensiunii, se aplică
corectorului legătura inversă negativă de la tensiunea înfăşurării de excitaţie a
generatorului GS, prin circuitul C 2  R 5 . La schimbarea tensiunii înfăşurării de
excitaţie se produce încărcarea sau descărcarea condensatorului C 2 în funcţie de
semnul schimbării (mărirea sau micşorarea tensiunii de la bornele înfăşurării de
excitaţie). Curentul de încărcare sau de descărcare al condensatorului C 2 , face să
apară la bornele de ieşire ale blocului de măsurare a tensiunii un semnal care se
opune schimbării tensiunii înfăşurării de excitaţie, astfel încât se asigură stabilizarea
sistemului de reglare.
Pentru compensarea influenţei termice care produce modificarea rezistenţelor, în
schema blocului de măsură s-a introdus termorezistenţa R 7 împreună cu
rezistenţa R 6 .
În funcţionare, în înfăşurarea de comandă a droselului se induc tensiunii
electromotoare ale armonicelor superioare. Aceste tensiuni electromotoare
însumate cu tensiunea sursei de alimentare pot pune în pericol tranzistorul T4 prin
apariţia supratensiunilor în circuitul lui colector. De regulă, pentru micşorarea

150
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

până la anulare a pericolului tensiunilor electromotoare induse, în construcţia


droselului se prevăd spire în scurtcircuit dispuse pe coloane, care amortizează
armonicele superioare ale câmpului magnetic. În afară de aceasta în schemă se
prevăd diodele de protecţie n 5 , n 6 (figura 5.19) montate în paralel cu joncţiunea
emitor-colector a tranzistorului T4 şi cu înfăşurarea de comandă, astfel încât
tensiunea pe tranzistorul T4 să nu poată depăşi tensiunea sursei de alimentare.
Dacă tensiunea pe înfăşurarea de comandă are o asemenea valoare încât însumată
cu tensiunea sursei de alimentare depăşeşte tensiunea negativă pe colector, atunci
se deschide dioda n 5 şi se scurcircuitează înfăşurarea de comandă. În sensul
contrar al tensiunilor electromotoare dioda n 6 închide în scurcircuit tranzistorul
T4 şi în acest fel îl protejează.
Pentru distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a
generatoarelor, în schemă este prevăzut blocul de funcţionare în paralel, B.P.
(figura 5.19). Acest bloc se compune din: transformatorul de curent Tr C ,
transformatorul de tensiune cu priză mediană Tr P şi rezistenţele de acord
R 12 , R 10 .
La funcţionarea separată a generatoarelor curentul din înfăşurarea secundară a
transformatorului de curent, TC , se împarte în două părţi egale,  / 2 , în punctul
median al înfăşurării primare a transformatorului Tr P . Prin aceasta tensiunile
magnetomotoare create de curenţii  / 2 în cele două jumătăţi de înfăşurării
primare ale transformatorului Tr P sunt egale şi în sensuri contrare. În
secundarul transformatorului Tr P tensiunea este nulă şi de asemenea este nulă
influenţa asupra tensiunii de linie U AC culeasă de la bornele generatorului.
Prin schimbarea raportului între rezistenţele R 12 şi R 10 se realizează modificarea
curenţilor în cele două jumătăţi ale înfăşurării primare a transformatorului Tr P .
Din înfăşurarea secundară a acestuia se culege o tensiune care se însumează cu
tensiunea generatorului şi împreună se aplică blocului de măsurare a tensiunii,
obţinându-se în acest fel modificarea statismului caracteristicii externe a
generatorului, U G  f I Gr  .
La funcţionarea în paralel, dacă puterea reactivă este distribuită egal între
generatoare, atunci căderile de tensiune pe rezistenţele R 12 şi R 10 sunt egale şi
prin conductoarele de egalizare nu trece curent.
Distribuţia inegală a sarcinii reactive între generatoare produce căderi de tensiune
inegale pe rezistenţele R 12 şi R 10 şi prin legăturile de egalizare va trece un curent
de egalizare care produce dezechilibrul tensiunilor în cele două jumătăţi primare
ale transformatoarelor divizoare. În înfăşurarea secundară a transformatorului
Tr P apare o tensiune care modifică semnalul aplicat la intrarea blocului de

151
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

măsură. La generatorul cu sarcină reactivă mai mare, se măreşte tensiunea aplicată


blocului de măsură iar la generatorul cu sarcină reactivă mai mică se micşorează
tensiunea aplicată blocului de măsură. Corectoarele de tensiune percep aceste
schimbări de tensiune şi dau semnale de micşorare a curentului de excitaţie pentru
generatorul cu sarcină reactivă mai mare şi de mărire a curentului de excitaţie
pentru generatorul cu sarcină reactivă mai mică. Ca urmare a acţiunii reglării
automate se produce egalizarea puterilor reactive, curentul de egalizare se
anulează şi se întrerupe balansul tensiunilor magnetomotoare în înfăşurările
primare ale transformatorului Tr P . Astfel, transformatorul de curent conectat pe o
fază împreună cu elementul liniar al circuitului de măsură conectat între celelalte
două faze, reprezintă sistemul de măsură care reacţionează la schimbarea sarcini
reactive.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor de acelaşi tip sistemul asigură
distribuţia echilibrată a sarcinii reactive cu precizia de  10% din puterea
reactivă nominală.
În cazul funcţionării autonome a generatorului prin ajustarea rezistenţelor R 12 şi
R 10 se obţine statismul pozitiv al caracteristicii de reglare a cărui valoare poate fi
mărită până la 3% în cazul scurcircuitării rezistenţei R 10 .
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor
de tipuri diferite se poate obţine prin egalizarea gradelor de statism ale
caracteristicilor externe. În acest scop schema fiecărui generator trebuie să
dispună de posibilitatea reglării statismului. Pentru generatorul prezentat reglarea
se face cu rezistenţele R 12 şi R 10 ale blocului de funcţionare în paralel.

5.5.4. Sistemul de autoxicitaţie şi reglare automată a tensiunii pentru


generatoare tip MCK (fabricate în Rusia)

Principalele date tehnice. Sistemul este realizat după principiul compoundării


fazice cu însumarea electromagnetică (prin fluxul magnetic) a semnalelor. Pentru
mărirea preciziei reglării are în compunere un corector de tensiune
electromagnetic (de tip amplificator magnetic).
Sistemul asigură menţinerea tensiunii cu precizia de  1% în condiţiile
schimbării sarcini de la 0 la 100% , a turaţiei motorului primar cu  2% şi a
factorului de putere de la 1,0 la 0,6 .
Autoexcitarea este sigură şi se realizează la mers în gol cu turaţia 95% din
valoarea nominală, pentru o valoare a tensiunii electromotoare de minim 1% din
tensiunea nominală.
Reostatul de fixare a tensiunii pentru regimul stabil asigură reglarea acesteia în
limitele 0,95  1,05 din valoarea nominală, atât la mersul în gol cât şi la
funcţionarea cu sarcina nominală.

152
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Schema de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura 5.22.


Principalele elemente ale schemei sunt: transformatorul de compoundare fazică cu
şunt magnetic TCF, bobina ale reactanţă, BR, amplificatorul magnetic, AM,
blocul pentru funcţionarea în paralel BP şi redresorii R d1  R d 6 .
Transformatorul de compoundare fazică, cu şunt magnetic, are următoarele
înfăşurării: înfăşurarea de curent W1 , înfăşurarea de tensiune W2 , înfăşurarea
secundară de ieşire W3 , înfăşurarea de alimentare a corectorului de tensiune W4 ,
înfăşurarea suplimentară W5 conectată la bateria de condensatoare C împreună cu
care formează un circuit rezonant.
Fig. 5.22 Schema de reglare automată a tensiunii generatorului MCK.

153
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Compoundarea fazică se realizează prin însumarea vectorială a semnalului de


curent produs de înfăşurarea W1 cu semnalul de tensiune produs de înfăşurarea
W2 şi decalat cu 90 0 faţă de tensiunea generatorului prin prezenţa şuntului
magnetic. Tensiunea de la bornele de ieşire W3 reprezintă suma vectorială a celor
două semnale şi se aplică prin redresorul de putere, R d1 , la înfăşurarea de
excitaţie a generatorului, EG.
Corectorul de tensiune este format din blocul de măsură şi amplificatorul
magnetic, AM. Din compunerea blocului de măsură fac parte: transformatorul
liniar Tr L 1 , redresorul R d 5 , transformatorul liniar Tr L 2 , transformatorul neliniar
Tr N , redresorul R d 4 şi droselul saturat pentru corecţia frecvenţei DCF.
Funcţionarea sistemului. Iniţierea excitării generatorului se realizează pe seama
tensiunii electromotoare remanente. Pentru autoxicitarea sigură a generatorului, se
foloseşte în schemă circuitul rezonant format din capacitatea C şi reactanţă
inductivă determinată de prezenţa şuntului magnetic al transformatorului TCF. La
realizarea frecvenţei de rezonanţă (care corespunde unei turaţii de 90% din turaţia
nominală) curentul în înfăşurarea W5 creşte mult şi se măreşte tensiunea la
bornele înfăşurării de ieşire W3 care aplicată înfăşurării de excitaţie duce la
creşterea tensiunii generatorului. Impedanţele înfăşurărilor W5 şi W2 se aleg
astfel încât tensiunea remanentă a generatorului de ordinul 0,8  1,1% din
tensiunea nominală, este suficientă pentru începutul autoxicitaţiei generatorului.
În apropierea tensiunii şi turaţiei nominale, intră în funcţiune corectorul de
tensiune alimentat de la înfăşurarea W4 a transformatorului de compoundare,
TCF şi procesul de autoexcitaţie se termină.
În transformatorul de compoundare fazică, TCF, amperspirele primare W1 , W2
produc magnetizarea transformatorului iar amperspirele secundare W3 , W5 ,
demagnetizarea acestuia .
În funcţionare, la creşterea curentului în înfăşurarea W5 se micşorează fluxul
rezultat în transformator, se reduce tensiunea la bornele înfăşurării secundare W3
şi în final se reduce tensiunea la bornele generatorului. La scăderea curentului în
înfăşurarea W5 tensiunea generatorului creşte.
Valoarea curentului în înfăşurarea W5 este stabilită de valoarea reactanţei bobinei
BR. La schimbarea tensiunii generatorului, corectorul de tensiune modifică
curentul de comandă a bobinei BR. Se modifică reactanţa inductivă a bobinei BR
şi se modifică valoarea curentului în înfăşurarea W5 astfel încât să se
restabilească valoarea tensiunii la bornele generatorului.

154
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În compunerea blocului de măsură al corectorului de tensiune intră un circuit


format din elemente liniare şi un circuit cu elemente neliniare. Circuitul cu
elemente liniare este format din transformatorul de tensiune Tr L 1 din secundarul
căruia se obţine o tensiune proporţională cu tensiunea generatorului şi redresorul
R d 5 . Înfăşurarea primară a transformatorului Tr L 1 este conectată la bornele
generatorului în serie cu rezistenţele de reglaj R r1 , R r 2 şi înfăşurarea secundară a
transformatorului divizor, Tr P din blocul funcţionării în paralel, BP. În circuitul
liniar dependenţa curentului în funcţie de tensiunea generatorului este liniară.
Circuitul neliniar este format din transformatorul saturat, neliniar, Tr N ,
transformatorul liniar Tr L 2 şi redresorul R d 4 . Combinarea transformatoarelor Tr L 2
şi Tr N permite obţinerea în circuitul neliniar a unui curent practic constant, într-un
domeniu suficient de larg. Droselul de corecţie a frecvenţei din acest circuit, DCF,
asigură menţinerea constantă a curentului la schimbarea frecvenţei.
În figura 5.23 se prezintă caracteristica blocului de măsură.

Fig. 5.23 Caracteristica blocului de măsură

Curenţii de ieşire de la circuitul liniar şi circuitul neliniar sunt redresaţi de


redresoarele R d 4 , R d 5 şi se aplică pe înfăşurările de comandă ale amplificatorului
magnetic.
Amplificatorul magnetic, AM, trifazat, cu legătură exterioară pozitivă şi legătură
inversă interioară, are două înfăşurării de comandă  C1 ,  C 2 conectate în paralel,
două înfăşurării ale legăturii inverse de reacţie,  R1 ,  R 2 legate în serie şi
înfăşurarea de sarcină trifazată, W~ . Înfăşurarea de sarcină este conectată prin

155
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

redresorul R d 2 la înfăşurarea de excitaţie a generatorului. De asemenea, la ieşirea


R d 2 sunt conectate şi înfăşurările bobinei cu reactanţa reglabilă B.R.
La modificarea tensiunii de ieşire a redresorului R d 2 se modifică curentul continuu
de premagnetizare a bobinei BR şi ca urmare se modifică reactanţa înfăşurărilor de
lucru ale acesteia. Modificarea reactanţei înfăşurărilor de lucru schimbă valoarea
curentului în înfăşurarea W5 a transformatorului de compoundare TCF.
La mărirea tensiunii generatorului peste valoarea stabilită, blocul de măsură
sesizează creşterea şi comandă mărirea curentului în înfăşurările de comandă ale
amplificatorului magnetic, AM. Se măreşte pregmagnetizarea circuitului
magnetic, se reduce reactanţa înfăşurărilor de sarcină, W~ şi creşte curentul de
ieşire al amplificatorului magnetic. Acest curent produce micşorarea reactanţei
bobinei BR şi corespunzător mărirea curentului în înfăşurarea W5 . Amperspirele
W5 acţionează în sensul de demagnetizare şi se reduce fluxul magnetic rezultat al
transformatorului TCF, obţinându-se astfel reducerea tensiunii la bornele
înfăşurării W3 şi în final reducerea tensiunii generatorului şi restabilirea valorii
impuse a acesteia.
La scăderea tensiunii generatorului sub valoarea impusă, schema acţionează în
sensul de creştere a curentului de excitaţie pentru restabilirea tensiunii la bornele
generatorului.
Înfăşurările de reacţie  R1 , R 2 , ale amplificatorului magnetic, creează legătura
inversă negativă după tensiunea aplicată înfăşurării de excitaţie a generatorului
(rezistenţa R 1 şi dioda R d 6 ) care asigură stabilitatea funcţionării sistemului.
Valoarea tensiunii pentru regimul stabil de funcţionare se fixează cu rezistenţa
reglabilă R r 2 conectată în circuitul primar al transformatorului de măsură Tr L 1 .
Limitele în care poate fi reglată această tensiune sunt  5% din valoarea
nominală.
Pentru distribuţia echilibrată a sarcini reactive la funcţionarea în paralel a
generatoarelor, în schemă se prevede blocul de funcţionare în paralel, BP. Blocul
BP se compune din: transformatorul de curent Tr C , transformatorul de tensiune
Tr P şi rezistenţele de acord R 7 şi R 8 .
Alcătuirea blocului BP şi principiul de funcţionare al acestuia sunt similare cu
cele prezentate pentru schema din figura 5.19 şi nu necesită alte explicaţii
suplimentare.
În cazul funcţionării autonome a generatorului, dacă rezistenţa R 8 este mai mică
ca R 7 atunci la creşterea curentului de sarcină se micşorează tensiunea la bornele
generatorului şi caracteristica acestuia are statism pozitiv, a cărui valoare poate fi
mărită până la 3% în cazul scurcircuitării rezistenţei R 8 .

156
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La funcţionarea în paralel a generatoarelor de acelaşi tip sistemul asigură


distribuţia echilibrată a sarcinii reactive cu precizia de  10% din valoarea puterii
reactive nominale.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive la funcţionarea în paralel a generatoarelor
de tipuri diferite se obţine prin egalizarea gradelor de statism. Schema
generatorului permite posibilitatea reglării statismului prin intermediul blocului de
funcţionare în paralel.
În figura 5.24 se prezintă schema legăturilor de egalizare pentru generatoarele
sincrone care funcţionează în paralel.
Schema din figura 5.24 se foloseşte şi pentru conectarea în paralel a
generatoarelor cu corector de tensiune tranzistorizat prezentată în fig. 5.19 al cărui
bloc de funcţionare în paralel, BP, este identic cu cel folosit la generatoarele
sincrone tip MCK.

157
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.24 Schema legăturilor de egalizare la conectarea paralel a generatoarelor


din seria MCK

Elementele componente ale schemei din figura 5.24 sunt: G1 , G 2 - generatoare


sincrone; blocul sistemului de autoexcitaţie; Tr P - transformator divizor pentru
funcţionarea în paralel; Tr C - transformator curent; R r - rezistenţă de reglarea
tensiunii pentru regimul stabil de funcţionare; R 1 , R 2 - rezistenţe în circuitele
legăturilor de egalizare; a 1 , a 2 - întrerupătoare automate pentru cuplarea
generatoarelor la bare; a 3 - întrerupător automat pentru conectarea secţiilor de
bare; BE - bare de egalizare.

5.5.5 Sistem automat de reglare a tensiunii generatoarelor sincrone cu


excitatrice de curent alternativ

Date tehnice principale. Generatoarele sincrone cu excitatrice de curent alternativ,


spre deosebire de generatoarele cu excitatrice de curent continuu şi generatoarele
autoexcitate, sunt fără colector şi inele de contact cu perii. Absenţa contactelor

158
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

alunecătoare măreşte siguranţa în exploatare, comparativ cu celelalte tipuri de


generatoare sincrone.
Precizia reglării tensiuni în regim stabil de funcţionare este de  1% .
Comparativ cu sistemul de autoexcitaţie, prezenţa excitatricei de curent alternativ
măreşte inerţia sistemului de reglare.
Schema electrică de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura
5.25.
Principalele elemente ale schemei sunt: amplificatorul magnetic AM care lucrează
după principiul compoundării fazice de curent şi realizează însumarea vectorială a
semnalului proporţional cu tensiunea generatorului şi a semnalului proporţional cu
curentul generatorului cules din înfăşurarea secundară a transformatorului de
curent Tr C1 ; corectorul de tensiune care se compune din transformatorul de
măsurare a tensiunii, Tr M , transformatorul de curent, Tr C 2 , redresorul, R d1 ,
înfăşurările de comandă ale amplificatorului magnetic,  C1 ,  C 2 , dioda
stabilizatoare z care lucrează în regim „închis-deschis”.

Fig. 5.25 Schema reglării automate a tensiunii generatorului sincron fără perii

Funcţionarea . La scăderea tensiunii generatorului sub valoarea impusă, dioda z


este închisă şi semnalul de la blocul de măsură, proporţional cu tensiune
generatorului, se aplică înfăşurărilor de comandă ale amplificatorului  C1 ,  C 2
conectate în serie. Premagnetizarea amplificatorului are valoare mare, scade
reactanţa înfăşurărilor de sarcină W~ , se măreşte curentul în excitaţia excitatricei
şi în final creşte tensiunea generatorului restabilindu-se valoarea impusă.
La creşterea tensiunii generatorului peste valoarea nominală, se depăşeşte pragul
limită de tensiune al diodei zener z, această se deschide şi este scurcircuitată
înfăşurarea de comandă  C1 . Tensiunea magnetomotoare rezultantă a
înfăşurărilor de comandă scade, se micşorează premagnetizarea circuitului

159
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

magnetic şi se măreşte reactanţa, înfăşurărilor de sarcină W~ ale amplificatorului


magnetic. Ca urmare curentul în înfăşurarea de excitaţie a excitatricei se
micşorează şi în final se reduce tensiunea generatorului.
În acest fel, prin închiderea şi deschiderea repetată a diodei zener z, procesul
reglării curentului în înfăşurarea de excitaţie a excitatricei se repetă, iar tensiunea
generatorului va fi menţinută la nivelul impus.
Pentru eliminarea autooscilaţiilor, sistemul foloseşte legătura inversă negativă de
tensiunea aplicată înfăşurării de excitaţie a excitatricei. Elementele circuitului de
reacţie sunt: redresorul R d 2 , transformatorul de stabilizare Tr S şi înfăşurarea de
reacţie Rd 3 , aparţinând amplificatorului magnetic.
Autoexcitarea generatorului se realizează pe seama tensiunii electromotoare
remanente.

5.5.6 Sistem de reglare automată a tensiunii generatoarelor sincrone produse


de firma
Thomas-Triger seria AG.

Principalele date tehnice. Spre deosebire de sistemele prezentate anterior, în acest


caz nu se foloseşte compoundarea fazică. Sistemul de reglare automată
reacţionează la abaterea tensiunii generatorului de la valoarea impusă. În acest caz
influenţa curentului de sarcină este resimţită indirect, prin scăderea tensiunii la
bornele generatorului.
Pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului, reglarea curentului de
excitaţie se realizează prin modificarea valorii reactanţelor înfăşurărilor de sarcină
ale amplificatorului magnetic AM1 efectuată de curentul din înfăşurarea de
comandă,  C .
Corectorul de tensiune reacţionează la abaterea tensiunii generatorului şi asigură
stabilizarea tensiunii la nivelul dat pentru regimul permanent, cu precizia de  1%
.
Schema de principiu şi elementele componente sunt prezentate în figura 5.26.
Elementele componente ale schemei sunt:
C - contactor în circuitul de pornire a excitării generatorului
D1 , D 2 - drosele saturate montate în circuitul de stabilizare al curentului
D 3 - droselul pentru compensarea variaţiei frecvenţei
D 4 - drosel de filtrare în circuitul de stabilizare a curentului
R d1 - redresor de putere pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie
R d 2 - redresor pentru alimentarea înfăşurării de comandă a amplificatorului
magnetic AM1
R d 3 - redresor în circuitul înfăşurării de comandă a amplificatorului AM2

160
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

R d 4 - redresor în circuitul de măsurarea tensiunii


AM1 - amplificator magnetic principal
AM2 - amplificator magnetic de comandă
Tr1 - transformator de putere pentru alimentarea excitaţiei generatorului
Tr 2 - transformator pentru alimentarea amplificatorului magnetic de
comandă, AM2

Figura 5.26 Schema de principiu a generatorului autoxicitat produs de firma „Thomas-Triger” seria AG.

Tr 3 - transformator în circuitul reacţiei inverse de stabilizare

161
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Tr 4 - transformator în circuitul de măsurarea tensiuni


R 1 - rezistor în circuitul reacţiei inverse negative
R 2 - rezistor pentru reglarea curentului în înfăşurarea de comandă a
amplificatorului magnetic, AM1
R 3 - rezistor pentru limitarea curentului în circuitul de măsură
R 5 - rezistenţă reglabilă pentru stabilirea valorii impuse a tensiunii în regimul
permanent de funcţionare
R 6 , R 7 - rezistenţe pentru reglarea statismului la funcţionarea în paralel a
generatoarelor
G - generator sincron
EG - înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron

Funcţionarea sistemului. Pentru asigurarea iniţierii autoexcitării generatorului,


pornind de la tensiunea remanentă (aproximativ 5 V ), sistemul foloseşte o schemă de
pornire care se compune din rezistenţele R 8 conectate la prizele înfăşurării primare
ale transformatorului de putere Tr1 şi contactorul C . Bobina contactorului C este
conectată în serie cu înfăşurarea de excitaţie a generatorului. La pornire, curentul în
înfăşurarea de excitaţie are valoare mică, contactorul nu anclansează şi prin
contactele normal închise C sunt conectate rezistenţele trifazate R 8 . Sub acţiunea
tensiunii electromotoare remanente, aplicată înfăşurării primare a transformatorului
Tr1 , se stabileşte un curent prin înfăşurarea primară şi rezistenţele R 8 care măreşte
tensiunea în secundarul transformatorului. Tensiunea din secundar se aplică prin
redresorul R d1 înfăşurării de excitaţie şi asigură creşterea tensiunii generatorului.
Când în procesul de iniţiere a autoexcitării generatorului se ajunge la o treime din
tensiunea nominală, anclansează contactorul C şi prin deschiderea contactelor
sale sunt deconectate rezistenţele R 8 . Schema de iniţiere se întrerupe şi
continuarea autoexcitării se face pe seama creşterii tensiunii la bornele
generatorului, până la valoarea nominală a cărei mărime se reglează cu rezistenţa
R5.
Menţinerea automată a valorii stabilite pentru tensiune se realizează de către
corectorul de tensiune care se compune din: blocul de măsurare a tensiunii, blocul
de stabilire a valorii tensiunii de referinţă şi blocul de amplificare.
Circuitul blocului de măsurare a tensiunii este format din: transformatorul de măsură
Tr 4 conectat cu înfăşurarea primară la tensiunea de linie a generatorului, redresorul
R d 4 , rezistorii R 3 , R 4 , R 5 , R 6 , R 7 . Tensiunea de la ieşirea circuitului de măsură se
aplică pe înfăşurarea de comandă,  C1 , a amplificatorului magnetic AM2 .

162
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Blocul de stabilire a valorii tensiunii de referinţă reprezintă în sine un stabilizator


de tensiune feromagnetic şi se compune din: droselul nesaturat D 1 , droselul
saturat D 2 , droselul pentru corecţie la variaţia frecvenţei D 3 , droselul de filtrare
D 4 şi redresorul R d 3 . Funcţionarea acestui bloc este asemănătoare cu a blocului
similar prezentat în schema generatorului MCK. Valoarea tensiunii de referinţă de
la ieşirea stabilizatorului de tensiune se aplică pe înfăşurarea de comandă,  C 2 , a
amplificatorului magnetic AM2 .
Amplificatorul magnetic AM2 execută compararea semnalelor de tensiune şi de
referinţă şi amplifică în putere diferenţa dintre acestea.
Amplificatorul magnetic AM2 este de tipul cu trei coloane, are două înfăşurării de
sarcină (de lucru) W~ dispuse pe coloanele exterioare şi două înfăşurări de comandă,
 C1 ,  C 2 , dispuse pe coloana din mijloc. Amplificatorul este cu reacţie inversă
pozitivă interioară.
Pentru valoarea nominală a tensiunii generatorului, tensiunile magnetomotoare ale
înfăşurărilor de comandă  C1 - alimentată de la tensiunea generatorului şi  C 2 -
alimentată de la tensiunea de referinţă, sunt egale şi în sensuri contrare. Influenţa
lor asupra impedanţei înfăşurărilor de sarcină, W~ , este nulă.
În funcţie de variaţia tensiunii la bornele generatorului, faţă de valoarea etalon a
tensiunii de referinţă, se produce modificarea amperspirelor înfăşurării de comandă
 C1 în raport cu amperspirelor înfăşurării de comandă  C 2 care sunt constante.
Tensiunea magnetomotoare rezultantă care apare la modificarea amperspirelor de
comandă produce magnetizarea sau demagnetizarea circuitului magnetic.
Amplificatorul magnetic AM1 este de tipul cu 6 coloane. Pe fiecare coloană se
dispune câte o bobină a înfăşurării de sarcină care sunt conectate astfel încât
formează două stele de înfăşurării de sarcină. Înfăşurarea de comandă  C este
alimentată de la ieşirea amplificatorului magnetic AM2 prin redresorul R d 2 .
Înfăşurarea de reacţie a legăturii inverse,  R , este conectată în serie în circuitul
excitaţiei generatorului. Tensiunile magnetomotoare ale înfăşurărilor  C şi  R
sunt de sensuri contrare.
Legătura de reacţie externă inversă pozitivă, după curentul în înfăşurarea de
excitaţie, este introdusă pentru asigurarea forţării excitaţiei în regimurile dinamice
de funcţionare ale generatorului şi de asemenea pentru reducerea puterii
înfăşurării de comandă.
Pentru asigurarea stabilităţii sistemului de reglare s-a introdus legătura de reacţie
inversă negativă după tensiunea de la bornele înfăşurării de excitaţie care conţine
rezistenţa R 1 şi transformatorul de stabilizare cu intrefier Tr 3 . La mărirea
tensiunii la bornele înfăşurării de excitaţie a generatorului, se dă semnal prin

163
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

circuitul de măsură de micşorare a excitaţiei, preîntâmpinând astfel variaţiile


bruşce ale tensiunii generatorului.
Procesul de reglare a tensiunii generatorului se desfăşoară astfel: la micşorarea
sarcinii creşte tensiunea generatorului şi se produce mărirea curentului prin
înfăşurarea de comandă  C1 a amplificatorului magnetic A M2 . Curentul în
înfăşurarea  C 2 alimentată de la tensiunea stabilizată, de referinţă, se menţine
constant. Ca rezultat se măreşte premagnetizarea circuitelor magnetice ale
amplificatorului, se micşorează reactanţa înfăşurărilor de sarcină, W~ , şi creşte
valoarea curentului de ieşire al amplificatorului magnetic A M  2 .
De la amplificatorul A M  2 , prin redresorul R d 2 , curentul de ieşire se aplică pe
înfăşurarea de comandă a amplificatorului magnetic A M  1 . Mărirea curentului
în înfăşurarea de comandă,  C , duce la demagnetizarea circuitelor magnetice,
creşte reactanţa înfăşurărilor de sarcină şi se reduce curentul în înfăşurarea
primară a transformatorului Tr1 . Reducerea curentului în înfăşurarea primară
produce micşorarea tensiunii secundare şi în final se reduce curentul de excitaţie
al generatorului la o valoare corespunzătoare revenirii tensiunii la bornele
generatorului la valoarea nominală.
La creşterea sarcinii, tensiunea la bornele generatorului se micşorează şi
procesul de reglare se desfăşoară invers faţă de cazul anterior.
În acest fel, procesul de reglare automată intervine la producerea unor variaţii a
tensiunii generatorului create în principal de curentul de sarcină precum şi de
modificarea altor parametri (saturaţia circuitelor magnetice, mărirea rezistenţelor ca
urmare a încălzirii înfăşurărilor, ş.a.). Aceste variaţii, sesizate de circuitul de
măsurare, sunt comparate cu tensiunea de referinţă stabilizată, amplificate şi aplicate
pentru reglarea corespunzătoare a curentului în înfăşurarea de excitaţie astfel încât
tensiunea generatorului să revină la valoarea nominală.
Egalizarea distribuţiei sarcinii reactive între generatoare, la funcţionarea în
paralel, este realizată de blocul pentru funcţionarea în paralel, compus din:
transformatorul de curent Tr 4 şi rezistenţa R 6 .
Dacă unul din generatoare are un surplus de excitaţie, atunci el va debita mai
multă sarcină reactivă şi deci curentul lui reactiv va avea o valoare mai mare. Prin
legăturile de egalizare vor trece curenţii de egalizare. Curentul de egalizare
produce o tensiune suplimentară pe rezistenţa R 6 şi se măreşte tensiunea în
circuitul de măsurare. Sistemul de reglare automată lucrează ca şi în cazul în care
creşterea tensiunii de măsură a fost produsă de mărirea tensiunii generatorului şi
realizează în final reducerea excitaţiei generatorului şi refacerea distribuţiei egale
a sarcinilor reactive.
Prin legăturile de egalizare sunt conectate în paralel înfăşurările secundare de
transformatoarelor de curent montate pe aceeaşi fază. Pe timpul funcţionării
individuale, înfăşurările secundare de transformatoarele de curent sunt închise în

164
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

scurtcircuit. La decuplarea de la bare a generatorului care funcţionează în paralel,


înainte de decuplarea automatului, se închide în scurtcircuit înfăşurarea secundară
a transformatorului de curent.
Funcţionarea în paralel a generatoarelor autoexcitate cu generatoare pentru a căror
excitaţie se folosesc excitatrice nu este recomandată întrucât generatorul cu
autoexcitaţie are o acţiune mai rapidă de reglare şi va prelua asupra sa cea mai
mare parte din sarcina reactivă, existând posibilitatea să se piardă stabilitate.

5.5.7 Echipament static de excitaţie naval (ESEN) pentru generatoare


sincrone produse de UMEB – Bucureşti

Principalele date tehnice. Echipamentul static de excitaţie naval asigură excitarea


şi reglarea automată a tensiunii generatorului.
Sistemul este realizat cu semiconductoare şi are ca element final un redresor
monofazat, semicomandat, care alimentează înfăşurarea de excitaţie a
generatorului.
Reglarea automată a tensiunii se execută funcţie de abaterile tensiunii
generatorului faţă de valoarea nominală stabilită pentru regimul permanent. În
schema generatorului nu se foloseşte compoundarea fazică.
Precizia de reglare a tensiunii este de  1% din valoarea nominală, la variaţia
sarcinii de la 0 la 100% .
Timpul de restabilire a tensiunii la o variaţie bruscă a sarcinii, este sub 0,3s .
Domeniul de reglare a tensiunii pentru regimul stabil permanent este  5% din
valoarea tensiunii nominale.
Gradul de statism poate fi reglat în limitele 0.....10% .
Echipamentul static de excitaţie este realizat sub forma unui cadru metalic pe care
sunt fixate plăcile cu elemente semiconductoare, are gradul de protecţie IPOO şi
este destinat pentru montarea în secţiile tabloului principal de distribuţie al navei.
Schema bloc şi elementele componente sunt prezentate în figura 5.28
Echipamentul static de excitaţie şi reglare automată a tensiunii generatorului se
compune din următoarele unităţi:
1. Unitatea de comandă electronică, formată din:
a) traductorul de tensiune şi frecvenţă, TTF.
b) regulatorul automat R care conţine blocul de comparare şi amplificare.
c) dispozitivul de comandă pe grilă, DCG.
d) amplificatorul de impuls, AI.

165
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.28 Schema bloc a sistemului ESEN


2. Unitatea de forţă, compusă din:
a) puntea semicomandată
b) partea de autoamorsare
c) partea de amorsare
3. Unitatea de supraveghere şi protecţie, care asigură:
- supravegherea arderii siguranţelor ultrarapide
- supravegherea apariţiei supratensiunilor
- protecţie la apariţia suprasarcinilor
4. Unitatea de reglare a valorilor impuse, care realizează:
- stabilirea valorii impuse a tensiunii pentru regimul permanent
- modificarea statismului caracteristicii de reglare.
Autoexcitarea generatorului se face automat în cazul în care tensiunea
electromotoare remanentă a generatorului are valoarea minimă 3 V între fază şi
nul sau poate fi efectuată manual, în cazul în care tensiunea remanentă este mai

166
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

mică de 3 V , prin alimentarea de la o sursă exterioară la apăsarea pe butonul de


amorsare, BR.
Cu potenţiometrul de valoare impusă a tensiunii, U , se poate regla tensiunea la
bornele generatorului în limitele  5% U n , iar cu potenţiometrul de statism,
folosit numai la funcţionarea în paralel a generatoarelor, se poate modifica gradul
de statism în limitele 0.....10% . La funcţionarea independentă a generatorului
potenţiometrul de statism se fixează pe poziţia zero.
La funcţionarea în paralel a două generatoare autoexcitate cu sistem ESEN,
repartiţia echilibrată a sarcinii reactive se realizează prin modificarea statismului
caracteristicii externe, U G  f  Gr  , astfel încât să se obţină acelaşi grad de statism
pentru cele două generatoare. În figura 5.29 se prezintă schema bloc de conectare
în paralel a generatoarelor autoexcitate cu sistem ESEN.
În acest caz nu se folosesc legături de egalizare. Prin obţinerea aceluiaşi statism al
caracteristicilor de reglare, se realizează automat distribuţia echilibrată a sarcinii
reactive între generatoarele care lucrează în paralel.
Pentru oprirea voită a generatorului se apasă pe butonul b02 „Oprire”. Repunerea
în funcţiune după o oprire voită se poate face numai după apăsarea, în prealabil,
pe butonul b01 „Revenire”.
De regulă, oprirea voită se face când se intenţionează oprirea grupului şi în acest
caz precede oprirea motorului diesel.
În caz de avarie (suprasarcină, supratensiune, arderea unei siguranţe ultrarapide de
protecţie) schema de protecţie comandă încetarea funcţionării. Repunerea în
funcţiune, după înlăturarea cauzei care a determinat acţiunea protecţiei, se poate
face numai după apăsarea butonului „Revenire”.

167
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Figura 5.29 Legarea în paralel a generatoarelor autoexcitate cu sistem ESEN

În continuare se prezintă detailat funcţionarea sistemului pe unităţi şi blocuri


constitutive urmărindu-se schema bloc din figura 5.28.
1. Funcţionarea unităţii de comandă electronică
a) Traductorul de tensiune şi frecvenţă, TTF, îndeplineşte rolul de element de
măsurare a mărimii reglate (tensiunea) şi în acelaşi timp de protecţie a
echipamentului static de excitaţie în cazul micşorării turaţiei motorului diesel.
În figura 5.30 se prezintă schema şi elementele acestui bloc.
Blocul TTF este realizat din două punţi redresoare: una monofazată pentru ramura
de măsurare a tensiunii şi alta trifazată pentru ramura de protecţie la scăderea
frecvenţei.
Alimentarea punţii trifazate p1 ....p 6  se face de la secundarele 0 2  100 V  ale
transformatoarelor m 1 şi m 2 prin intermediul reactanţelor k  3 , k  4 , k  5 .
Tensiunea de alimentare a punţii cât şi valorile reactanţelor au fost astfel alese
încât, în domeniul de frecvenţe 25....42,5 z , tensiunea pe potenţiometrul r3
rămâne practic constantă (în cazul în care tensiunea la bornele generatorului scade
proporţional cu frecvenţa).
Alimentarea punţii monofazate p 8 .......p12  se face din secundarul 01  30 V  al
transformatorului m 1 . La ieşirea punţii, pe potenţiometrul r4 se obţine o
tensiune proporţională cu tensiunea generatorului.

168
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.30 Schema blocului TTF

La frecvenţa de 42,5z , tensiunile pe anozii p13 şi p14 sunt egale. Dacă frecvenţa
scade sub 42,5z potenţialul diodei p13 este mai mare decât al diodei p14 şi
funcţionează numai ramura de protecţie, ramura de măsurare a tensiunii fiind
blocată. La creşterea frecvenţei peste 42,5z , potenţialul diodei p14 devine mai
mare, intră în funcţiune ramura de măsurare a tensiunii iar ramura de protecţie este
blocată. Prin intrarea în funcţiune a ramuri de măsurare a tensiunii se asigură
menţinerea constantă a tensiunii generatorului care a fost excitat până la tensiunea
nominală. În figura 5.31 se prezintă variaţia tensiunii la bornele generatorului
funcţie de frecvenţă.

169
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.31 Variaţia tensiunii generatorului funcţie de frecvenţă

În perioada în care semnalul de ieşire este dat de ramura de protecţie (domeniul


frecvenţelor 25......42,5z ) tensiunea generatorului creşte aproximativ liniar cu
frecvenţa. De la frecvenţa de 42,5z intră în funcţiune ramura de măsurare a
tensiunii şi tensiunea se păstrează constantă la variaţii ale frecvenţei în apropierea
frecvenţei nominale, în gama 42,5.....55z .
b) Regulatorul automat R este elementul care comparară două mărimi de intrare,
determină automat eroarea, prelucrează dinamic semnalul de eroare şi
corespunzător amplifică mărimea de comandă.
Mărimile de intrare sunt: tensiunea proporţională cu tensiunea de la bornele
generatorului şi o tensiune de referinţă, de valoare constantă. Diferenţa dintre cele
două mărimi reprezintă eroarea care este prelucrată iar la ieşirea regulatorului R se
obţine semnalul de comandă care se aplică lanţului de elemente ale schemei de
reglare pentru restabilirea valorii nominale a tensiunii generatorului. În figura 5.32
se prezintă schema Regulatorului automat.

170
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.32 Schema Regulatorului automat

Regulatorul automat este realizat cu un amplificator operaţional integrat A . El este


prevăzut cu un circuit de reacţie realizat cu elemente pasive (rezistenţele r4 ....r9 ,
condensatoare k 3 ....k 5 ). Montajul realizat permite obţinerea unui factor de
amplificare în gama 10 : 1 . Reglarea factorului de amplificare se face cu rezistenţa
r12 şi potenţiometrul r11 .
În cazul când contactul d, din circuitul de reacţie al regulatorului este deschis,
regulatorul de tip PI, iar când contactul d se închide se obţine un algoritm de
comandă PID. Componenta D contribuie la forţarea excitaţiei, aspect necesar la
pornire.
Blocul regulatorului conţine şi sursa de alimentare realizată cu puntea redresoare
monofazată p 6 . Tensiunea redresată este stabilizată cu diodele zener p1 , p 2 şi filtrată
cu condensatorii k 1 , k 2 . Sursa este folosită pentru alimentarea circuitului integrat A ,
realizarea tensiunii de referinţă care se aplică pe una din intrările amplificatorului
operaţional şi alimentarea releului d care aparţine schemei de protecţie a
generatorului.
Pe intrările amplificatorului A se aplică: tensiunea de referinţă de valoare fixă şi
tensiunea proporţională cu tensiunea de la bornele generatorului. Regulatorul
compară cele două mărimi de intrare realizează algoritmul de comandă şi
amplifică semnalul de comandă. Semnalul obţinut la ieşirea Regulatorului

171
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

constituie tensiunea de comandă, U com , pentru dispozitivul de comandă pe grilă,


DCG.
c) Dispozitivul de comandă pe grilă, DCG, are rolul de a furniza impulsuri
sincronizate cu reţeaua. Aceste impulsuri, după amplificare, sunt folosite la
amorsarea tiristoarelor de putere din puntea semicomandată care alimentează
înfăşurarea de excitaţie a generatorului.
DCGul reprezentat în figura 5.33, este de fapt un oscilator de relaxare cu tranzistor
unijoncţiune p16 , sincronizat cu reţeaua.

Fig. 5.33 Dispozitivul de comandă pe grilă

Pentru înţelegerea funcţionării blocului DCG, schema acestuia se urmăreşte


împreună cu reprezentarea formelor de unde ale tensiunilor din figura 5.34.

172
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.34 Formele de variaţie a tensiunilor din schema DCG

Alimentarea blocului DCG se face de la puntea redresoare p18 care furnizează


tensiunea continuă, de sincronizare, U d .
Dioda zener p17 stabilizează tensiunea pulsatorie la nivelul U a care corespunde
pragului de deschidere a diodei p17 .
În cele ce urmează se prezintă funcţionarea blocului DCG. Joncţiunea EB1 a
tranzistorului unijoncţiune p16 se deschide atunci când potenţialul emitorului U 

173
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

reprezintă o fracţiune  din tensiunea aplicată între baze U BB . În emitorul acestui


tranzistor se află condensatorul k 4 care se încarcă de la tensiunea de comandă,
U com , obţinută de la ieşirea blocului TTF. Atunci când tensiunea la bornele
condensatorului k 4 ajunge la valoarea U    U BB , se deschide joncţiunea 1 .
Condensatorul se descarcă pe această joncţiune şi prin înfăşurarea primară a
transformatorului de impuls, m şi în secundarul transformatorului apare un impuls.
În acest mod, pe condensator se aplică o tensiune în dinte de fierăstrău, U b , iar în
secundarul transformatorului se obţin impulsuri, U C , a căror frecvenţă va fi mai
mare cu cât tensiunea de comandă, U com , este mai mare.
Tensiunea de sincronizare, U a , aplicată între baze fiind periodică, rezultă trenuri
de impulsuri. Frecvenţa trenurilor de impulsuri este dată de frecvenţa de
sincronizare, U a , iar frecvenţa impulsurilor în cadrul unui tren, este dată de
mărimea tensiunii de comandă.
În figura 5.34 s-a notat cu  unghiul la care apare primul impuls. Se observă că,
la creşterea tensiunii de comandă, unghiul  se micşorează. Pentru U com.min.
corespunde  max , iar pentru U com.max. corespunde  min. .
În funcţionarea normală a generatorului, releul d 2 din schema de protecţie este
alimentat şi prin închiderea contactului său, din schema TTF prezentată în
figura 5.32, este alimentat releul d . Se deschide contactul d din schema DCG şi
permite funcţionarea acestui bloc.

174
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.35 Schema amplificatorului de impuls, AI

Acţiunea protecţiei la producerea unei avarii constă în întreruperea alimentării


releului d 2 din schema de protecţie. Prin aceasta se întrerupe alimentarea
releului d din schema TTF şi se închide contactul d din schema DCG care
blochează funcţionarea acestuia prin punerea la masă a tensiunii de comandă.
d) Amplificatorul de impuls are rolul de a asigura tiristoarelor din puntea
semicomandată un impuls de amorsare suficient ca putere şi durată. În figura
5.35 se prezintă schema electrică a amplificatorului, principiul de funcţionare
este dat în figura 5.36 iar în figura 5.37 se prezintă formele de variaţie ale
tensiunilor şi impulsurilor obţinute de la amplificatorul de impuls.

Fig. 5.36 Principiul de funcţionare al amplificatorului de impuls

175
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.37 Formele de variaţie a tensiunilor şi impulsurilor în amplificatorul de impuls


Amplificatorul de impuls permite obţinerea unui impuls de putere, de formă
dreptunghiulară, având o durată egală cu durata de conducţie a tiristorului.
Amplificatorul de impuls are un sistem de sincronizare care permite apariţia
impulsului numai atunci când anodul tiristorului devine pozitiv faţă de catod. De
aceea în schema bloc a sistemului ESEN din figura 5.28 se prevăd două
amplificarea de impuls, fiecare lucrând pe o semiperioadă a tensiunii.
Sursa de alimentare a amplificatorului de impuls este puntea de diode p1  p 4  şi
bateria de condensatoare k 1 ....k 4  .
Principiul de funcţionare prezentat în figura 5.36, constă în folosirea a două
întrerupătoare înseriate:
- unul realizat cu tranzistorul p12 care se închide numai atunci când se
aplică semiperioada pozitivă a tensiunii de alimentare, obţinută de la
transformatorul m 3 ;
- al doilea realizat cu tiristorul p13 care se închide atunci când pe grila lui
apar impulsuri de la DCG.
Al doilea întrerupător după închidere nu se mai deschide decât la întreruperea
curentului prin el. Această întrerupere se realizează de primul întrerupător la
terminarea semiperioadei pozitive.
Rezistenţa de sarcină rs este sub tensiune numai atunci când ambele
întrerupătoare sunt închise. Lucrând în acest fel, schema realizează la ieşirea
amplificatorului de impuls, un impuls cu durata egală cu perioada de conducţie,
   , a tiristoarelor de putere din puntea semicomandată.
Schema din figura 5.35 mai conţine: dispozitivul de închidere şi deschidere a
tranzistorului p12 format din divizorul r1 , r2 , alimentat de înfăşurarea de
sincronizare a transformatorului m 3 , prin dioda p11 ; dispozitivul de închidere –
deschidere a tiristorului p13 format din dioda p10 , filtrul r5 , k 6 şi protecţia
junctiunii grilă catod cu diodele p 5  p 9 .
Ieşirea amplificatorului de impuls constituie semnalul aplicat pe grila tiristorului
de putere din puntea semicomandată care alimentează înfăşurarea de excitaţie a
generatorului.
2. Funcţionarea unităţii de forţă.
Unitatea de forţă a sistemului ESEN asigură următoarele funcţii:
- autoamorsarea generatorului, atunci când tensiunea electromotoare
remanentă este cel puţin 3 V ;
- amorsarea generatorului de la bateria de acumulatori de 24 V în cazul
în care tensiunea electromotoare remanentă este mai mică de 3 V ;

176
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- alimentarea înfăşurării de excitaţie şi reglarea curentului de excitaţie


pentru menţinerea constantă a tensiunii la bornele generatorului.

a) Puntea semicomandată. În figura 5.38 se prezintă schema electrică a punţii


semicomandate iar în figura 5.39 se prezintă formele de variaţie ale impulsurilor
de tensiune şi curenţi aplicate înfăşurării de excitaţie a generatorului

Fig. 5.38 Schema electrică a punţii semicomandate de putere

Puntea semicomandată, P1  P4 , realizează alimentarea înfăşurării de excitaţie a


generatorului conectată la bornele de ieşire K ,  şi reglarea automată a curentului
de excitaţie pentru menţinerea constantă a tensiunii generatorului.
Puntea semicomandată conţine: 2 tiristoare, P1 , P2 , cu protecţiile lor, r1 , k 1 şi
r2 , k 2 ; 2 diode de putere, P3 , P4 , cu protecţiile lor, r3 , k 3 şi r4 , k 4 ; protecţia
împotriva supratensiunilor din spre bornele generatorului, r5 , r6 şi k 11 . De
asemenea pe ramura cu tiristoare se prevăd siguranţele ultrarapide e 1 , e 2 , cu
microîntrerupătoarele, b 1 , b 2 , pentru supraveghere şi rezistenţele r1 , r2 montate în
paralel pe joncţiunea grilă-catod a tiristoarelor.

177
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.39 Formele de variaţie ale impulsurilor de tensiune şi curenţi aplicate înfăşurării de excitaţie a
generatorului

Alimentarea punţii se face de la bornele generatorului, între o fază R  şi nul O 


prin intermediul bobinelor de reactanţă k  1 şi k  2 . Pe partea de curent continuu,

178
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

puntea este protejată împotriva supratensiunilor dinspre înfăşurarea de excitaţie,


de către limitatorul de supratensiune, cu seleniu, P13 .
În explicarea principiului de funcţionare se consideră următoarele ipoteze
simplificatoare, care sunt apropiate de realitate şi anume:
- inductanţa înfăşurării de excitaţie a generatorului, conectară la bornele
de ieşire, K,  , ale punţii semicomandate, este foarte mare şi ca urmare
curentul se menţine constant în timpul funcţionării:
- căderea de tensiune pe elementele semiconductoare este nulă;
- unghiul de comutare,  , practic nul.
c) Explicarea funcţionării se face urmărind reprezentările din figurile 5.38
şi 5.39.
d) În prima semiperioadă a tensiunii de alimentare, de la amplificatorului
de impuls AI1 se primeşte impulsul de comandă care se aplică pe tiristorul P1 la unghiul
   t 0 . Intră în conducţie tiristorul P1 şi se închide circuitul prin P1 , înfăşurarea de
excitaţie a generatorului conectată la bornele K,  şi dioda P 4 , stabilindu-se curentul  d
(fig. 5.39 c şi d) . În momentul în care tensiunea anod – catod aplicată tiristorului P1
devine negativă, acesta se stinge. Din acest moment curentul prin excitaţia generatorului
este preluat de diodele P3 , P4 şi datorită inducţiei mari a înfăşurării el îşi menţine valoare
 d în timp ce tensiunea la bornele K,  , este nulă.
e) La momentul    se dă comanda de aprindere a tiristorului P2 prin
aplicarea impulsului de comandă de la al doilea amplificator de impuls, A  2 , care
lucrează în semiperioada negativă a tensiunii de alimentare. Se închide din nou circuitul
punţii prin: tiristorul P2 , înfăşurarea de excitaţie a generatorului şi dioda P3 . Pe
înfăşurarea de excitaţie se aplică din nou tensiunea de alimentare. În momentul când
tensiunea anodică pe tiristorul P2 devine negativă acesta se stinge. Din acest moment
curentul prin excitaţia generatorului este preluat de diodele P3 , P4 . Tensiunea pe
înfăşurarea de excitaţie se anulează până la primirea comenzii de aprindere a tiristorului
P1 , iar curentul în circuit, datorită inductanţei mari a înfăşurării de excitaţie, îşi menţine
constantă valoarea  d .
f) Pentru schema de redresare în punte monofazată, conform relaţiilor 2.17
şi 2.2 valoarea tensiunii medii redresate pentru unghiul α de deschidere a tiristoarelor
este:
1  cos 
U d  0,9U s (5.29)
2
g) iar pentru:   0
U do  0,9U s (5.30)

179
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

h) în care U s este valoarea efectivă a tensiunii de fază de la bornele generatorului.


i) Introducând (5.30) în relaţia (5.29) rezultă:
1  cos 
U d  U d 0 (5.31)
2
j) În figura 5.40 se prezintă variaţia tensiunii medii redresate în funcţie de
unghiul  .
k)

Fig. 5.40 Variaţia tensiunii medii redresate în funcţie de unghiul 


l)
m) Sistemul automat de reglare menţine constantă tensiunea generatorului
prin schimbarea unghiului de deschidere,  , atunci când tensiunea se abate de la valoarea
nominală.
La creşterea curentului de sarcină scade tensiunea la bornele generatorului.
Această scădere este sesizată de blocul regulator R care măreşte valoarea
tensiunii de comandă de la ieşirea sa. Creşterea tensiunii de comandă produce în
blocul DCG micşorarea unghiului  care comandă prin amplificatorul de impuls
aprinderea tiristoarelor.
Tiristoarele sunt în conducţie în perioada    şi la micşorarea unghiului  se
măreşte durata în care tiristoarele sunt în conducţie. De asemenea, conform
relaţiilor (5.29, 5.31) la scăderea unghiului  se măreşte valoarea tensiunii medii
redresate, U d . Mărirea tensiunii medii duce la creşterea curentului prin
înfăşurarea de excitaţie şi tensiunea generatorului revine la valoarea nominală.

180
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La scăderea încărcării generatorului, creşte tensiunea la borne, intervine reglarea


automată şi procesele se desfăşoară invers. În acest caz, reglarea automată va
acţiona pentru creşterea unghiului  . Scade perioada de conducţie    , se
micşorează tensiunea medie redresată şi curentul de excitaţie, scade tensiunea
generatorului şi se restabileşte valoarea nominală.
b) Partea de autoamorse. Elementele schemei de autoamorsare sunt prezentate în
figura 5.41.

Fig. 5.41 Schema de autoamorsare a generatorului

Pentru autoamorsare, tensiunea de la bornele generatorului se aplică prin puntea


redresoare formată din ramura de autoamorsare care conţine diodele p 5 , p 6
completată cu diodele p 3 , p 4 din puntea de putere semicomandată, la înfăşurarea
de excitaţie a generatorului (bornele ,  ). Ramura de autoamorsare, în afara
diodelor p 5 , p 6 , mai conţine siguranţele e 3 , e 4 , contactele normal deschise
C1 A  R , C1 T  C ale contactatorului C 1 precum şi partea de relee prin care se
scoate din funcţiune autoamorsarea atunci când tensiunea generatorului a ajuns la

181
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

valoarea 0,5U n , suficientă pentru ca în continuare autoexcitarea să fie preluată de


puntea semicomandată de putere.
La rotirea generatorului cu turaţia nominală, între bornele 0  R apare tensiunea
electromotoare remanentă  3 V . La această valoare, contactorul C 2 nu
acţionează şi contactul C 2 din circuitul contactului C 1 este închis. De asemenea
pentru această valoare a tensiunii releul de tensiune minimă şi maximă RTN nu
alimentează releul d 3 şi contactul d 3 din circuitul contactorului C 1 este închis.
Contactul d 1 care aparţine schemei de supraveghere şi protecţie, în situaţie
normală, este de asemenea închis.
În condiţiile în care toate contactele din circuitul bobinei contactorului C1 sunt
închise, aceasta este alimentat iniţial de la bateria de acumulatori de 24 V ,
exterioară echipamentului.
Contactorul închide contactele C1 A  R , C1 T  C şi permite efectuarea
autoamorsării. Valoarea tensiunii remanente de minim 3 V depăşeşte căderile de
tensiune pe diodele p 3  p 6 sau p 4  p 5 şi alimentează înfăşurarea de excitaţie a
generatorului. Curentul din înfăşurarea de excitaţie duce la mărirea tensiunii
generatorului şi astfel procesul de autoexcitare este iniţiat şi se produce în avalanşa
până când tensiunea generatorului ajunge la 0,5U n . La aceasta valoare a tensiunii
acţionează releul d 3 din blocul RTN şi prin deschiderea contactului d 3 întrerupe
alimentarea contactului C 1 . Se deschid contactele din circuitul punţii şi
funcţionarea autoamorsării încetează. Din acest moment intră în fracţiune comanda
electronică care prin puntea semicomandată de putere asigură în continuare
creşterea tensiunii generatorului până la valoarea nominală.
Când tensiunea generatorului ajunge la valoarea nominală, acţionează şi
contactorul C 2 care deschide său din circuitul contactului C 1 . La scăderea
tensiunii generatorului sub 0,5U n se închid contactele d 3 , C 2 şi se realizează
condiţiile pentru o nouă funcţionare a autoamorsării.
Contactorul C 1 este alimentat iniţial de la bateria de acumulatorii iar după
amorsarea generatorului va fi alimentat de la transformatorul m 4 şi puntea
p 8  p10 .
În figura 5.42 se prezintă variaţia tensiunii generatorului în perioada de
autoamorsare.

182
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.42 Variaţia tensiunii generatorului în timpul autoamorsării

c) Partea de amorsare este utilizată pentru iniţierea procesului de autoexcitaţie în


cazul în care tensiunea remanentă a generatorului este mai mică de 3 V . Schema
de amorsare este prezentată în figura 5.43.

Fig. 5.43 Schema de amorsare a generatorului de la sursă exterioară

Elementele schemei de amorsare sunt: o baterie de acumulatori, 24 V , o rezistenţă


reglabilă de 10 , 50W , un buton b şi a diodă p12 .
La apăsarea pe butonul b este alimentată înfăşurarea de excitaţie a generatorului
de la bateria de acumulatori. Curentul din înfăşurarea de excitaţie produce un flux

183
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

magnetic inductor care ridică tensiunea generatorului peste valoarea de 0,5U n de


la care intră în funcţiune schema electronică cu puntea semicomandată şi se
asigură autoexcitarea generatorului până la valoarea tensiunii nominale.
3. Unitatea de supraveghere şi protecţie.
Are rolul de a supraveghea funcţionarea corectă a echipamentului static de
excitaţie şi de protecţie în cazul producerii unor avarii. În figura 5.44 se prezintă
schema electrică de supraveghere şi protecţie .
Această unitate acţionează la producerea următoarelor avarii:
- arderea siguranţelor ultrarapide
- apariţia unor supratensiunii
- apariţia unor suprasarcini
Schema este alimentată de la bateria de 24 V curent continuu şi în paralel de la
puntea redresoare p 8  p10 (prezentată în figura 5.41).
Pentru toate situaţiile de avarie acţiunea protecţiei se face prin releul d 1 .
Elementele care dau informaţii releului d 1 sunt:
- contactul normal deschis d 3 al releului de tensiune maximă din
blocul RTN în serie cu contactul normal deschis al contactorului C 2 . La
tensiunea nominală se închide contactul C 2 şi la depăşirea tensiune maxime, care
corespunde pentru 1,2U n , se închide şi contactul d 3 stabilindu-se alimentarea
releului d 1 ;
- contactul normal deschis al releului de suprasarcină montat în
întrerupătorul automat de cuplare a generatorului la bare. În cazul apariţiei unei
suprasarcini, releul acţionează, se închide contactul său normal deschis şi este
alimentat releul d 1 ;
- la arderea uneia din siguranţele ultrarapide se închid contactele b 1 sau
b 2 şi se stabileşte circuitul de alimentare a releului d 1 .

184
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 5.44 Schema electrică de supraveghere şi protecţie

În cazul producerii uneia sau mai multe din situaţiile de avarie prezentate, este
alimentat releul d 1 care memorează avaria prin închiderea contactului d 1 de
automenţinere a alimentării şi deschide contactul d 1 din circuitul releului d 2
întrerupând alimentarea acestuia. Prin întreruperea alimentării releului d 2 se
realizează;
- se întrerupe alimentarea releului d sin schema Regulatorului (figura
5.32), se închide contactul d din schema DCG (figura 5.33), sunt blocate
impulsurile de comandă şi puntea semicomandată îşi întrerupe funcţionarea;
- se deschide contactul normal închis al releului d 1 şi se realizează
deconectarea întrerupătorului automat al generatorului.
Oprirea voită a generatorului se realizează folosind schema de protecţie. Prin
apăsarea pe butonul b02 „OPRIRE” este alimentat releul d 1 şi schema acţionează
ca şi în cazul producerii unei avarii efectuând blocarea sistemului electronic şi
decontarea generatorului de la bare.
Pentru deblocare, în vederea reluării funcţionării, este necesar să se apese mai
întâi pe butonul b01 „Revenire”. Prin apăsarea pe acest buton se întrerupe
automenţinerea alimentării releului d 1 şi la încetarea apăsării, releul d 1 nu mai
este alimentat, iar schema revine la situaţia iniţială.
4. Unitatea de reglare a valorilor impuse realizează tensiunea de referinţă funcţie
de care sistemul efectuează reglarea automată a tensiunii generatorului, precum şi
modificarea gradului de statism al caracteristicii de reglare.
Tensiunea de referinţă, sub forma unei tensiunii de curent continuu stabilizat se
obţine de pe rezistenţele r2 , r3 din schema Regulatorului (figura 5.32). Această
tensiune, de referinţă se aplică printr-un potenţiometru la una din intrările
amplificatorului A. Cu potenţiometru se poate regla valoarea tensiunii de

185
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

referinţă „Reglare valoare impusă tensiune”, astfel încât să se permită fixarea


tensiunii la bornele generatorului în limitele 95%....105%U n .
Pentru reglarea statismului caracteristicii externe, necesar la funcţionarea în
paralel a generatorului, pe rezistenţa rs din schema TTF (figura 5.31) se aplică un
al doilea semnal de tensiune obţinut din secundarul unui transformator de curent
montat în circuitul principal al generatorului şi care nu este reprezentat în scheme.
Tensiunea din secundarul transformatorului de curent, proporţională cu valoarea
curentului de sarcină,  Gr , se adaugă la tensiunea măsurată, proporţională cu
tensiunea generatorului.
În acest fel tensiunea furnizată de traductorul de tensiune se măreşte în mod
artificial la creşterea curentului de sarcină. Regulatorul sesizând creşterea
tensiunii, comandă scăderea până la realizarea echilibrului între valoarea măsurată
şi valoarea impusă (de referinţă). În urma acestui reglaj se obţine scăderea
tensiunii generatorului la creşterea sarcinii şi deci un anumit grad de statism al
caracteristicii externe, U G  f  Gr  . În general pentru acest tip de generatoare,
gradul de statism este de 3...4% .

186
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 6

Reglarea automată a
frecvenţei şi puterii active

6.1 Principiile reglării automate a frecvenţei

În sistemele electroenergetice de curent alternativ frecvenţa este dependentă de


viteza de rotaţie a motoarelor primare care antrenează generatoarele sincrone.
Agregatele generatoare, care alimentează motoarele electrice de acţionare precum
şi alţi consumatori de energie de la bordul navei, sunt prevăzute cu regulatoare
pentru stabilizarea frecvenţei curentului alternativ. Menţinerea constantă a
frecvenţei în sistemele electroenergetice constituie una din condiţiile de bază
pentru funcţionarea normală a consumatorilor de energie electrică.
Spre deosebire de reglarea tensiunii, reglarea frecvenţei trebuie să asigure o
singură frecvenţă pentru tot sistemul, independent de distribuţia sarcinii active
între agregatele generatoare.
Reglarea frecvenţei este strâns legată de distribuţia puterii active între agregatele
generatoare, întrucât restabilirea frecvenţei în sistemul electroenergetic se obţine
pe seama schimbării puterii active între agregatele generatoare. Scopul reglării
automate a frecvenţei şi distribuţiei puterii active între generatoare este obţinerea
eficienţei economice şi siguranţă ridicată în funcţionare, atât în regimuri normale
cât şi în regim de avarie.
Ecuaţia de echilibru a puterilor agregatului generator de energie electrică este:
d
MP  G  J i  pierderi (6.1)
dt
unde: MP - puterea dezvoltată de motorul primar
G - puterea dezvoltată de generator
J i - momentul de inerţie al elementelor în mişcare de
rotaţie de la motor şi generator
 - viteza unghiulară de rotaţie
pierderi - pierderi mecanice şi electrice.

Puterea, G , dată de momentul de frânare al generatorului este determinată de


sarcina lui şi depinde de viteza unghiulară de rotaţie,  . Valoarea puterii MP
a motorului primar depinde de regulatorul de turaţie şi viteza unghiulară de
rotaţie.

187
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Cauza modificării frecvenţei în sistemul electroenergetic constă în


dezechilibrul dintre suma puterilor dezvoltate de generatoare, G şi suma
puterilor cerută de consumatori, C . Modificarea echilibrului se produce atât
ca urmare a schimbării G cât şi a C care atrage după sine schimbarea
vitezei de rotaţie a agregatelor şi a frecvenţei în sistem.
Întrucât frecvenţa curentului alternativ este dată de viteza de rotaţie a
motorului primar de antrenare a generatorului, stabilizarea frecvenţei se obţine
acţionându-se asupra sistemului de alimentare cu combustibil sau abur a
motorului primar. Reglarea frecvenţei se face cu regulatoarele mecanice de
turaţie ale motoarelor primare şi cu regulatoarele de frecvenţă. Primul
reacţionează nemijlocit la schimbarea vitezei de rotaţie a motorului primar iar
cel de al doilea la schimbarea parametrilor electrice ai generatorului produsă
de modificarea frecvenţei. În ambele cazuri se acţionează asupra aceluiaşi
element final de execuţie care modifică alimentarea cu combustibil sau abur
(în cazul turbinelor cu abur) a motorului primar.
La un dezechilibru între puterea produsă, G şi puterea consumată, C ,
corespunzător unui anumit regim stabil de funcţionare, intră în funcţiune
regulatorul de turaţie sau de frecvenţă care acţionează conform
caracteristicilor lor statice de reglare.

Fig. 6.1 Caracteristicile regulatoarelor de frecvenţă

Pentru reglarea vitezei şi frecvenţei, precum şi pentru distribuţia sarcinii active


între generatoarele care funcţionează în paralel, se folosesc regulatoare de viteză şi
frecvenţă cu caracteristici de reglare astatice 1 sau statice 2 prezentate în figura 6.1.
Statismul caracteristicilor de reglare este:

188
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

0   n
S 100% (6.2)
n
sau
f0  f n
S 100% (6.3)
fn
unde: 0 , f0 - viteza unghiulară de rotaţie şi frecvenţa la mersul în gol ideal
n , fn - viteza unghiulară de rotaţie şi frecvenţa la sarcina nominală a
generatorului.
De asemenea regulatoarele de viteză se mai caracterizează şi prin gradul de
uniformitate reprezentat de coeficientul:
n0  nn
 (6.4)
n med.
unde: n 0 - viteza de rotaţie la mersul în gol ideal
n n - viteza de rotaţie la sarcina nominală
n med - viteza de rotaţie pentru jumătate din sarcina nominală.

Coeficientul de statism al caracteristicilor de reglare este:


0   n
ks   tg (6.5)
n
sau
f0  f n
ks   tg (6.6)
n

Din figura 6.1 rezultă:


n  0  n  n tg  k s Pn (6.7)

fn  f0  fn  n tg  k s Pn (6.8)

Pentru caracteristica statică de reglare, coeficientul de statism k s îşi păstrează


valoarea constantă la schimbarea puterii generatorului şi ca urmare la mărirea
puterii, frecvenţa se reduce iar la micşorarea puterii frecvenţa creşte.
Ecuaţiile (6.7) şi (6.8) reprezintă ecuaţiile de reglare după caracteristici statice şi
pot fi scrise sub forma generală:

189
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

  k s   0
 (6.9)
f  k s   0 
Schemele de reglare automată a frecvenţei generatoarelor cunosc o mare
diversificare constructivă dată de firmele care le execută. Toate aceste scheme
folosesc în esenţă următoarele principii de bază pentru reglarea frecvenţei:
a) după abaterea mărimii reglate (turaţia)
b) după abaterea turaţiei şi variaţia sarcinii active
c) după variaţia parametrilor electrici ai generatoarelor (sarcina activă şi
frecvenţa)
După primul principiu lucrează regulatorul mecanic centrifugal care până în
prezent este folosit pe scară largă în instalaţiile navale. Pe baza celui de al doilea
principiu sunt construite regulatoarele electromecanice cu două impulsuri: un
impuls de la regulatorul mecanic centrifugal şi al doilea în funcţie de sarcina
activă a generatorului. Al treilea principiu foloseşte traductoare de frecvenţă şi de
putere activă prin care se urmăresc parametrii electrici ai generatorului şi în
funcţie de acest valori se execută reglarea .
Pentru toate sistemele de reglare elementul final de execuţie acţionează asupra
consumului de combustibil sau abur pentru modificarea turaţiei.
Reglarea automată şi menţinerea constantă a frecvenţei în sistem trebuie să fie
extinsă în tot domeniul puterilor agregatelor. Variaţia sarcinii cerută de
consumatori şi necesitatea existenţei unei rezerve de putere se asigura, de regulă,
prin folosirea mai multor agregate care lucrează în sistem. În legătură cu aceasta
apare necesitatea distribuirii sarcinii active între agregate. Reglarea automată a
frecvenţei trebuie să asigure în acelaşi timp şi distribuţia echilibrată a sarcinii
active între generatoarele care lucrează în paralel asigurând astfel funcţionarea
sistemului eficientă, cu consum minim de combustibil.

6.2 Distribuţia sarcinii active la funcţionarea în paralel a


generatoarelor

O problemă importantă a reglării frecvenţei în sistemele electroenergetice este


asigurarea distribuţiei echilibrată a sarcinii active între generatoarele care lucrează
în paralel. În continuarea se prezintă metodele de bază folosite în sistemele
electroenergetice pentru distribuţia sarcinii active.
Metoda caracteristicilor statice. În figura 6.2 se prezintă caracteristicile statice
de reglare a turaţiei a motoarelor primare pentru trei generatoare.

190
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.2 Distribuţia sarcinii active între generatoare cu caracteristici statice de reglare

La funcţionarea în paralel a generatoarelor de aceeaşi putere având caracteristici


statice de reglare cu coeficienţi de statism diferiţi, pentru viteza nominală 1
puterea dată de generatorul 1 este 1 iar puterile date de al doilea şi al treilea
generator sunt 2 respectiv 3 . După cum se observă sarcinile active de
generatoarelor sunt diferite întrucât caracteristicile de reglare au statisme diferite.
La scăderea vitezei de rotaţie cu   1  2 sarcinile generatoarelor se
schimbă corespunzător şi capătă valorile: 1, , 2, , 3, . Din triunghiurile:
a b c, a' b' c' , a bc , rezultă:

f f 
1   
tg 1 k s1 
f f 
2    (6.10)
tg 2 k s2 
f f 
3   
tg 3 k s3 

şi analog, pentru generalizare, se obţin relaţiile pentru n generatoare care lucrează


în paralel. Pentru generatorul de ordinul i relaţia este:
f f
i   (6.11)
tgi k si

Adunând întrei ei termenii din dreapta şi termenii din stânga egalităţilor (6.10), se
obţine:

191
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

 1 1 1 
1  2  ....  n  f    ...  (6.12)
 ks k sn 
 1 k s2
sau
n n
1
 i  f 
i 1 i 1 k si
(6.13)

Rezolvând ecuaţia (6.12) în raport cu f şi înlocuind această valoarea în ecuaţiile


(6.10), rezultă:

n

  i 
1  i 1

 1 1 1  
k s1    ....  
 ks k sn  
 1 k s2
n 
  i


P2  i 1

 1 1 1  
k s2    .... 
 ks k sn  
 1 k s2 
n

 i 
P3  i 1

 1 1 1 
k s3    ....  
 ks k k 
 1 s 2 sn 
             

n

 i 
Pn  i 1

 1 1 1   (6.14)
k sn    ....  
 ks k sn  
 1 k s2
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatoarelor de aceeaşi putere care au
caracteristici de reglare cu coeficienţi de statism diferiţi, sarcina nu este

192
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

distribuită egal în regimuri stabile de funcţionare. Distribuţia sarcinii se face


invers proporţional cu coeficienţii de statism. În cazul prezentat în figura 6.2,
generatorul 3 având cel mai mic statism este încărcat cu sarcina cea mai mare. De
asemenea la scăderea frecvenţei creşterile de putere nu sunt egale la cele trei
generatoare. Aceste creşteri se distribuie, după cum rezultă din relaţiile (6.14)
invers proporţional cu coeficienţii de statism ai caracteristicilor de reglare.
Distribuţia egală a sarcinilor între generatoarele de aceeaşi putere se poate obţine
numai în cazul în care caracteristicile de reglare ale acestora coincid. Pentru a
obţine această coincidenţă, agregatele generatoare care lucrează în paralel se aleg
de acelaşi tip, fapt care asigură din construcţie caracteristici identice.
Pentru situaţiile în care, deşi generatoarele sunt de acelaşi tip, caracteristicile lor de
reglare diferă într-o oarecare măsură sau în cazul în care sunt de tipuri diferite, se
prevede posibilitatea intervenţiei manuale a operatorului pentru modificarea
statismului astfel încât să se obţină acelaşi coeficient de statism pentru generatoarele
care lucrează în paralel. Corectarea coeficientului de statism se obţine prin acţiunea
unui senvomotor electric asupra cremalierei pompelor de injecţie în sensul de
mărire a consumului pentru agregatele mai puţin încărcate cu sarcină activă şi
reducerea consumului de combustibil pentru cele cu încărcare mai mare, astfel încât
frecvenţa sistemului să rămână constantă. Întrerupătorul cu care se pune în
funcţiune senvomotorul electric aflat pe pompa de injecţie, este amplasat pe panoul
fiecărui generator conectat la tabloul principal de distribuţie. Întrerupătorul are două
poziţii: stânga şi dreapta cu revenire în poziţia zero la încetarea acţionării. Prin
conectări scurte pe o poziţie sau cealaltă se obţine rotirea senvomotorului de
execuţie într-un sens sau în celălalt pentru mărirea respectiv reducerea consumului
de combustibil.
Metoda caracteristicilor statice este folosită pe scară largă în centralele electrice
navale deoarece nu necesită dispozitive sau instalaţii complicate şi oferă rezultate
mulţumitoare în distribuţia echilibrată a sarcinii active între generatoarele care
funcţionează în paralel.
Metoda generatorului pilot este folosită pentru menţinerea constantă a frecvenţei
şi distribuţia dată a sarcinii activei între generatoare. Această metodă constă în
folosirea unui pilot cu rol de generator pilot iar celelalte ca generatoare de bază.
Generatorul pilot, are caracteristica de reglare astatică iar generatoarele de bază
au caracteristici de reglare statice. În figura 6.3. se prezintă caracteristicile de
reglare a trei generatoare.

193
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.3 Principiul distribuţiei sarcinii active după metoda generatorului principal

Procesul schimbării frecvenţei este caracterizat de durata de timp t care poate fi


împărţită în două perioade: t 1 şi t 2 . Pe durata t 1 , în care se măreşte sarcina
sistemului, frecvenţa se abate de la valoarea nominală şi sarcina suplimentară se
distribuie între generatoare invers proporţional cu coeficienţii de statism ai
caracteristicilor de reglare. Pe durata t 2 se restabileşte frecvenţa în sistem şi se
produce redistribuirea sarcinii suplimentare.
În figura 6.3 este prezentat cazul unui sistem energetic care conţine trei
generatoare: G1 , G 2 , G 3 . Generatorul G 1 este generator pilot, iar celelalte,
G 2 , G 3 , sunt generatoare de bază.
La frecvenţa nominală, fn , generatoarele lucrează cu sarcinile active 1 , 2 , 3 .
Considerăm că se produce un şoc de sarcină şi legat de acesta frecvenţa scade de
la fn la f1 .
Pe durata t 1 sarcina suplimentară se distribuie între generatoare invers proporţional
cu coeficienţii de statism ai caracteristicilor de reglare şi parametrii de funcţionare
se deplasează pe caracteristicile de reglare din punctele 1 în punctele 2. Pentru
frecvenţa f1  fn generatoarele, G1 , G 2 , G 3 , se încarcă cu sarcinile suplimentare,
1 , 2 , 3 şi puterile debitate de generatoare sunt: 1, 2 , 3 .
Pe durata t 2 , întrucât generatorul G 1 are caracteristică astatică, intră în
funcţiune regulatorul acestuia care acţionează pentru mărirea consumului de
combustibil al motorului primar. În urma acestei acţiuni se restabileşte frecvenţa
în sistem la valoarea nominală şi generatorul G 1 preia asupra sa toată sarcina
suplimentară. Punctul de funcţionare al generatorului G 1 se mută din 2 în 3, iar la
generatoarele de bază G 2 , G 3 , punctele de funcţionare revin din punctele 2 în
punctele 1.

194
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Procesul reglării se încheie când frecvenţa a revenit la valoarea nominală,


generatoarele de bază funcţionează cu sarcina iniţială 2 , 3 iar sarcina
generatorului principal este:
1  1  1  2  3  (6.15)

În cazul în care nivelul sarcinilor suplimentare care apar în exploatarea unui


sistem electroenergetic depăşesc posibilităţile de încărcare a unui generator, în
calitatea de generator pilot pot fi două generatoare. În acest caz surplusul de
sarcină va fi distribuit egal între cele două generatoare pilot sau în alt raport
determinat de sistemul de distribuţie a sarcinii active.
Metoda statismului virtual. După această metodă reglarea la abaterea frecvenţei
şi schimbarea echilibrului între puterea dată şi puterea consumată, se efectuează
de către fiecare generator din sistem. Prin această reglare se obţine păstrarea
constantă a frecvenţei în sistem şi distribuţia sarcinii după caracteristicile statice
ale căror coeficienţii de statism se modifică prin reglare astfel încât să se obţină o
distribuţie echilibrată a sarcinii.
Aplicând legea generală a reglării statice (relaţia 6.9) pentru cele n generatoare,
rezultă:
 n
 
f  k s1  1   1  i   0 
 n 1  
 n
 
f  k s2  2   2  i   0 
 n 1   (6.16)
.

 n
 
f  k sn  n   n  i   0
 n 1  
unde: P1 , P2 .....Pn - sunt puterile dezvoltate de fiecare generator
n

P
n 1
i - suma sarcinilor celor n generatoare

1 ,  2 ..... n - coeficienţii parţiali de distribuţie a sarcinii


totale pe generatoare.

Suma coeficienţilor parţiali este egală cu unitatea, 1   2  .... n  1 , sau în


procente reprezintă 100%.

195
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Din ecuaţiile (6.14) rezultă că procesul reglării celor n generatoare se termină când
frecvenţa se restabileşte la valoarea nominală, f  0 şi sarcina se distribuie între
n
generatoare corespunzător coeficienţilor parţiali de încărcare, adică Pk   k  Pi .
n 1
O asemenea reglare este astatică relativ la frecvenţă şi statică relativ la
distribuţia sarcinii active între generatoare.
Sistemul asigură stabilitate în distribuţia sarcinii active între generatoare
corespunzător coeficienţilor parţiali de încărcare.
În folosirea acestei metode, pentru compensarea erorii statice produsă de
neliniaritatea caracteristicilor de reglare sau alte cauze, se combină cu metoda
generatorului pilot. În acest caz unul din generatoare se foloseşte ca generator
pilot şi are caracteristica de reglare astatică.
Metoda statismului virtual are o largă utilizare în sistemele
electroenergetice şi în ultimul timp şi-a găsit utilizarea şi în sistemele
electroenergetice navale. O asemenea aplicaţie este prezentată în schema din
figura 6.13.

6.3 Regulatoare automate a vitezei de rotaţie pentru motoarele


termice

6.3.1 Regulatoare mecanice centrifugale

La agregatele generatoare, până în momentul actual, regulatoarele


centrifugale au cea mai largă utilizare. Aceste regulatoare funcţionează, conform
principiului reglării după abaterea mărimii reglate (turaţia). Regulatoarele
centrifugale pot fi cu acţiune directă, pentru puteri până la 100CP şi cu acţiune
indirectă, pentru puteri mai mari. La turbinele navale cu abur sau cu gaze şi de
asemenea pentru motoarele diesel se folosesc, de regulă, regulatoare centrifugale
cu acţiune indirectă.
La regulatoarele cu acţiune directă, elementul centrifugal acţionează direct
asupra elementului de execuţie care poate fi: cremaliera pompelor de injecţie
pentru motoarele diesel sau elementul de distribuţie a aburului pentru turbine.
În cazul regulatoarelor cu acţiune indirectă, elementul centrifugal
acţionează asupra elementului de execuţie prin intermediul unui amplificator
hidraulic.
Regulatoarele cu acţiune indirectă pot fi cu legătură inversă rigidă sau
elastică. De asemenea caracteristica de reglare a regulatoarelor de viteză
centrifugale poate fi statică sau astatică.
În figura 6.4.a se prezintă schema simplificată a regulatorului centrifugal
cu acţiune indirectă, cu legătură inversă rigidă şi cu caracteristica de reglare
statică.

196
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.4 Schema simplificată a regulatorului centrifugal


a – cu caracteristică de reglare statică; b – cu caracteristica de reglare astatică

Elementul de bază al regulatorului centrifugal este elementul de măsură 1


compus din greutăţi sferice şi un sistem de pârghii.
Acţiunea elementului de măsură asupra tijei AB este echilibrată de resortul
3. Axul vertical 2 al regulatorului este cuplat cu axul motorului printr-un reductor
şi este rotit cu o viteză proporţională cu turaţia motorului iar greutăţile sferice
acţionează printr-un sistem de pârghii asupra mufei 4.
Capătul A al tijei AB este legat cu pistonul servomotorului 7 iar capătul B
cu pistonul sertarului distribuitor 5. La viteza normală de rotaţie a agregatului
pistonul sertarului distribuitor ocupă poziţia în care orificiile a şi b sunt închise.
Pistonul servomotorului 7 fiind sub presiuni egale în părţile superioară şi
inferioară, rămâne în poziţia fixă.
Dacă sarcina generatorului se modifică şi nu mai corespunde puterii
dezvoltată de motor, se schimbă viteza de rotaţie a agregatului.
Să urmărim în continuare funcţionarea regulatorului la schimbarea
sarcinii. La funcţionarea motorului cu puterea P1 viteza de rotaţie este 1 .
Corespunzător acestei viteze, greutăţile sferice se rotesc cu viteza
  k 11 (6.17)

unde: k 1 - este raportul de transmisie al vitezei de la axul


motorului la regulator şi dezvoltă forţa centrifugă.
G
Fcf  2k 2 ρ 2 (6.18)
g

197
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

unde: G – greutatea sferelor şi elementelor în mişcare de


rotaţie
 - raza de rotaţie a sferelor
g - acceleraţia gravitaţională
k 2 - factor de proporţionalitate.
În poziţia fixă a mufei forţele care acţionează asupra ei sunt în echilibru, F1  F3 ,
în care:
F1  Fcf . tg (6.19)

F3  Fr  2 G  G n (6.20)

unde: Fr - forţa resortului comprimat


G - greutatea sferelor
G n - greutatea mufei 4.
La creşterea sarcinii generatorului, viteza de rotaţie se micşurează de la 1 la  2
şi forţele F1 şi F3 nu mai sunt în echilibru, întrucât se micşorează forţa F1 iar forţa
F3 rămâne constantă. Sub acţiunea diferenţei, F  F3  F1 , mufa 4 se deplasează
în jos. În primul moment punctul A rămâne nemişcat iar punctul B se deplasează în
jos şi ocupă poziţia B . Pistonul sertarului distribuitor 5 deschide orificiile
conductelor de ulei sub presiune a şi b. Uleiul, sub presiune, prin orificiul a
pătrunde în partea superioară a cilindrului servomotorului 7 deplasând în jos
pistonul (punctul A ocupă poziţia A  ). Prin deplasarea pistonului se împinge
pârghia glisantă 6 şi se măreşte consumul de combustibil sau abur al motorului
primar.
Deplasarea pistonului în jos produce revenirea punctului B spre poziţia iniţială şi
când ajunge în poziţia iniţială închide orificiile a şi b ale conductelor de ulei.
Pistonul servomotorului se va afla în noua poziţie A  iar punctul B în poziţia
iniţială. După câteva oscilaţii între puterea cerută şi puterea dezvoltată, procesul
tranzitoriu se amortizează şi se stabileşte echilibrul pentru noua valoare a vitezei
 2 şi puterea 2 .
La micşorarea sarcinii generatorului, viteza de rotaţie creşte cea ce conduce la o
acţiune în sens contrar a regulatorului.
În acest fel regulatorul asigură reglarea vitezei de rotaţie funcţie de sarcină după o
caracteristică de reglare statică. La deplasarea mufei în sus sau în jos se schimbă
poziţia clapetei 6 care modifică consumul de combustibil sau abur al motorului
primar.
În figura 6.4.b. este prezentată schema simplificată a regulatorului centrifugal cu
acţiune indirectă, cu legătură inversă elastică şi caracteristică de reglare astatică.
Amortizorul de ulei 9, resortul 10 şi tija AB formează legătura inversă elastică.
Partea superioară şi inferioară a amortizorului 9 este umplută cu ulei. Cele două

198
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

părţi comunică între ele prin orificii tubulare a căror secţiune poate fi modificată
cu ventilul 8.
Iniţial procesul se desfăşoară ca şi în cazul reglării statice. La creşterea sarcinii
viteza agregatului se micşorează şi sub acţiunea diferenţei forţelor, F , mufa 4 se
deplasează în jos. Punctul B se deplasează în jos, se deschide orificiile a, b ale
sertarului distribuitor şi uleiul, sub presiune, deplasează în jos pistonul
servomotorului mărind consumul de combustibil sau abur în motorul primar.
Capătul A al traversei se deplasează în A  şi tensionează resortul 10. Spre
deosebire de cazul anterior procesul reglării nu se încheie în acest moment, şi
continuă sub acţiunea resortului 10 care tinde să aducă punctul A  în poziţia
iniţială. Mişcarea de readucere a tijei AB în poziţia iniţială este amortizată de
mişcarea pistonului amortizorului 9 care devine posibilă pe măsura trecerii
uleiului prin orificiile tubulare din partea superioară în partea inferioară a
pistonului. Deplasarea punctului A spre poziţia iniţială produce o deplasare
suplimentară a punctului B şi din nou pistonul sertarului distribuitor deschide
orificiile a şi b. Sub presiunea uleiului pistonul servomotorului 7 se deplasează de
câteva ori în jos mărind debitul de combustibil şi obţinându-se astfel creşterea
vitezei agregatului. Procesul continuă până când se termină acţiunea resortului 10
prin revenirea lui în starea iniţială. La terminarea reglării tija AB şi mufa 4 ocupă
poziţiile iniţiale, orificiile a şi b ale sertarului distribuitor sunt închise şi viteza de
rotaţie a agregatului corespunde cu viteza iniţială.
Regulatoarele centrifugale ale vitezei de rotaţie menţin turaţia cu precizie de
 2,5% în regimuri stabile de funcţionare şi cu precizie de  5  6% la şocuri de
sarcină, cea ce pentru cerinţele actuale, nu este suficient. De asemenea, după cum
rezultă din experienţa exploatării, aceste regulatoare nu asigură o înaltă precizie în
distribuirea sarcinii active între agregatele generatoare care lucrează în paralel.
Acţiunea regulatoarelor este dependentă, de asemenea, de factorii ca: frecarea,
vâscozitatea uleiului ş.a., care pot conduce la modificarea caracteristicilor statice
de reglare şi distribuţiei inegale a sarcinii.
Precizia reglării turaţiei şi distribuţia echilibrată a sarcinii active pot fi îmbunătăţite
prin aplicarea asupra regulatorului a unui al doilea impuls, funcţie de sarcină activă a
generatorului. În ultimul timp s-au realizat regulatoare de turaţie combinate cu două şi
trei impulsuri electromecanice şi electrice, construite după principii diferite. În
continuare se prezintă sistemul combinat de regulator cu două impulsuri.

6.3.2 Regulatoare de turaţie electromecanice cu două impulsuri

Regulatorul de viteză cu două impulsuri foloseşte: un impuls al regulatorului


centrifugal creat după viteza de rotaţie (situaţie similară cu a regulatoarelor
mecanice centrifugale) şi un al doilea impuls de la un traductor de curent activ şi
un amplificator cu electromagnet, obţinut după valoarea sarcinii active debitată de
generator.

199
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Schema funcţională de principiu a regulatorului electromecanic cu două impulsuri


este prezentată în figura 6.5.
Elementele de bază ale schemei funcţionale din figura 6.5 sunt:
 regulatorul centrifugal care constituie elementul de măsură după
deviaţia vitezei unghiulare
 traductorul de curent activ de la care se obţine un semnal proporţional
cu sarcina activă a generatorului
 amplificator magnetic sau cu semiconductori
 amplificator electrohidraulic, AEH , compus din electromagneţii
EM1 , EM 2 şi amplificatorul hidraulic AH1
 amplificatorul hidraulic AH 2
 elementul de execuţie care este cremaliera pompelor de injecţie pentru
motoarele diesel (sau clapeta de reglare a aburului pentru turbine)
 motorul primar diesel, D
 generatorul electric, G .

Fig. 6.5 Schema electrică funcţională a regulatorului cu două impulsuri

În regulatorul de turaţie cu două impulsuri blocul de măsurare conţine elementul


centrifugal a cărui funcţionare este identică cu cea prezentată la regulatoarele
mecanice şi elementul traductor de curent activ a cărui prezentare se va face în
continuare. În figura 6.6. se prezintă schema electrică de principiu a traductorului
de curent activ.

200
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.6 Schema de principiu a traductorului de curent activ


a – schema electrică; b – diagrama fazorială a tensiunilor

Schema de principiu pentru măsurarea curentului activ sesizează deviaţia după


fază între curentul şi tensiunea generatorului.
Înfăşurările secundare ale transformatorului de tensiune Tr T , înfăşurările primare
şi secundare ale transformatoarelor intermediare Tr  1 şi Tr  2 sunt realizate cu
acelaşi număr de spire.
În regim de mers în gol tensiunile U 1 şi U 2 sunt egale, iar tensiunea U 3 pe
rezistenţa r3 este nulă. În această situaţie tensiunile U 4 şi U 5 sunt egale iar
tensiunea la ieşirea traductorului este nulă, U iesire  0 .
Pentru sarcina activă a generatorului cos   1 tensiunea U 3 aplicată pe
rezistenţa r3 coincide ca fază, de exemplu cu tensiunea U 2 şi este opusă ca fază
faţă de tensiunea U 1 . Ca urmare tensiunea aplicată transformatorului intermediar
Tr  2 creşte, iar cea aplicată transformatorului intermediar Tr  1 scade în aceeaşi
măsură. Corespunzător acestei diferenţe la ieşire, U ie;ire  0 .
În cazul sarcinii pur reactive cos   0 tensiunea U 3 pe rezistenţa r3 este
defazată cu 90 0 faţă de tensiunile U 1 şi U 2 . Pentru acest unghi de defazare
tensiunile U 4 şi U 5 se măresc în aceeaşi măsură şi rămân egale în valoare
absolută. Diferenţa dintre aceste tensiuni fiind nulă, tensiunea la ieşirea
traductorului de curent activ va fi de asemenea nulă, U iesire  0 .

Pentru o sarcină oarecare, curentul defazat faţă de tensiune cu un unghi   sau
2
0 , diagrama fazorială a tensiunilor este prezentată în figura 6.6.b.
Întrucât tensiunea U 3 este mică în comparaţie cu tensiunile U 4 şi U 5 , se poate
aproxima că segmentul AD  U 5 iar segmentul CD  U 4 . Cu această
aproximaţie rezultă:

201
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

U 5  U 2  U 3 cos  (6.21)

U 4  U1  U 3 cos  (6.22)

Având în vedere că U 1  U 2 , valoarea tensiunii de ieşire, pe partea de curent


alternativ, este:
U iesire  U 5  U 4  2U 3 cos   k  cos   k  a (6.23)

în care:  a - componenta activă a curentului generatorului


k - factor de proporţionalitate.
Din cele prezentate rezultă că tensiunea la ieşirea traductorului de curent activ este
direct proporţională cu componenta activă a curentului de sarcină. După redresare
raportul între tensiunea de ieşire pe partea de curent alternativ şi pe partea de
curent continuu se menţine constant. Funcţionarea corectă a traductorului de
curent activ depinde de raportul între valorile tensiunilor secundare alte
transformatorului de tensiune Tr T şi valoarile tensiunii U 3 . Funcţionarea optimă
se obţine atunci când acest raport este valoarea în limitele 3  5 .
În figura 6.7 se prezintă schema electrică a regulatorului electromecanic de turaţie
cu două impulsuri.
Semnalele de la ieşirea traductorului de curent activ se aplică pe înfăşurările
electromagneţilor EM 1 şi EM 2 care aparţin amplificatorului electrohidraulic AEH
. Amplificatorul electrohidraulic este format din electromagnetul diferenţial 1 cu
armătura mobilă tip clapetă 2 şi amplificatorul hidraulic AH1 format la rândul său
din sertarul distribuitor 5 şi pistonul 4 .

Fig. 6.7 Schema electrică a regulatorului electromecanic de turaţie, cu două impulsuri

202
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În continuare se prezintă funcţionarea regulatorului electromecanic cu două


impulsuri.
La mersul în gol al generatorului, tensiunile U 4 şi U 5 sunt egale ca mărime şi
armătura mobilă a electromagnetului se află în echilibru, în poziţia orizontală.
La aplicarea sarcinii şi apariţia semnalului de comandă, tensiunile U 4 şi U 5 care
se aplică înfăşurărilor electromagnetului sunt diferite. Armătura mobilă este atrasă
de miezul electromagnetului pe a cărei înfăşurare se aplică tensiunea mai mare.
Mişcarea armăturii mobile modifică corespunzător poziţia sertarului distribuitor 5
al amplificatorului hidraulic AH1 şi acesta comandă deplasarea pistonului 4 .
Acţiunea pistonului 4 se transmite sertarului distribuitor al amplificatorului
hidraulic AH 2 aparţinând regulatorului mecanic cu acţiune indirectă, prezentat în
figura 6.4, în paralel cu acţiunea asupra acestuia a elementului său centrifugal.
Mişcarea pistonului 4 acţionează asupra resortului 3 aparţinând legăturii inverse
şi se produce până la echilibrarea forţelor care acţionează asupra armăturii mobile
a electromagnetului. În momentul când se obţine echilibrul forţelor care
acţionează asupra armăturii mobile, aceasta ocupă poziţia iniţială, orizontală,
sertarul distribuitor 5 revine în poziţia iniţială iar pistonul cu tija 4 ocupă noua
poziţie.
Folosirea electromagnetului diferenţial cu armătura mobilă tip clapetă oferă
posibilitatea obţinerii unei amplificării mari a forţei de tracţiune, realizată cu o
construcţie de gabarite reduse.
Caracteristica de reglare a electromagnetului şi amplificatorului hidraulic este
practic liniară. Tija 4 a amplificatorului hidraulic AH1 , care transmite semnalul
proporţional cu sarcină activă, este cuplată la o bucşă mobilă specială care
însumează acest semnal cu semnalul provenit de la elementul de măsură
centrifugal şi împreună acţionează asupra amplificatorului hidraulic AH 2 .
Această soluţie constructivă permite folosirea unui singur amplificator hidraulic
de putere pentru acţionarea cremalierei pompelor de injecţie care constituie
elementul de execuţie al sistemului de reglare.
Exploatarea regulatoarelor de turaţie cu două impulsuri arată că la schimbări
rapide ale sarcinii active până la 100% , abaterea maximă a turaţiei nu depăşeşte
1,6% faţă de valoarea nominală, iar durata procesului tranzitoriu de restabilire a
turaţiei nu depăşeşte 1 s. Această precizie este considerată suficientă pentru
necesităţile consumatorilor de energie de la bordul navei.
Statismul caracteristicii de reglare poate fi modificat în limitele 0  7% .
Principiul de funcţionare prezentat pentru regulatorul electromecanic cu două
impulsuri este aplicat la realizarea regulatorului Woodword care reprezintă un
sistem universal de reglare a frecvenţei şi distribuţie a sarcinii active, folosit pe
scară largă în centralele electric navale.

203
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În funcţionarea normală, întrucât viteza de reacţie a traductorului de curent activ


este mai mare comparativ cu reacţia elementului de măsură centrifugal, pentru
reglarea turaţiei acţionează numai blocul electric. Dacă însă blocul electric nu
funcţionează sau se defectează pe timpul funcţionării atunci intră în funcţiune
automat blocul centrifugal care menţine valoarea prescrisă a turaţiei.

6.3.3 Regulatoare de turaţie după abaterea parametrilor electrici ai


generatoarelor

În acest sistem de reglare, elementul de măsură mecanic centrifugal este înlocuit


cu un traductor de frecvenţă care urmăreşte turaţia motorului primar indirect prin
măsurarea frecvenţei generatorului. În figura 6.8 se prezintă schema electrică de principiu
a traductorului de frecvenţă realizat cu două circuite sensibile la frecvenţă.
Elementul de măsură este realizat din două circuite sensibile la frecvenţă: un circuit
de frecvenţă format de inductanţa L , redresorul R d1 şi rezistenţa de balast R b1 iar
al doilea circuit de frecvenţă este format de condensatorul C , redresorul R d 2 şi
rezistenţa de balast R b 2 . Elementul de măsură este alimentat de la tensiunea
generatorului şi reacţionează la devierea frecvenţei. La ieşirea acestui element se
obţine o tensiune continuă proporţională cu deviaţia frecvenţei.
Pentru frecvenţa nominală şi alegerea corespunzătoare a inductanţei L şi a
capacităţii C , astfel încât impedanţele la frecvenţa nominală, să fie egale, curenţi
prin circuite sensibile la frecvenţă creează tensiuni egale şi de sensuri contrare pe
rezistenţele R b1 , R b 2 . În acest caz, tensiunea la ieşirea elementului de măsură
este nulă, U iesire  0 . În figura 6.8b pentru frecvenţa f  fn , căderile de tensiune
pe rezistenţele de balast sunt egale, U Rb1  U Rb2 .

204
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.8 Traductor de frecvenţă cu două circuite sensibile la frecvenţă


a – schema electrică; b – variaţia tensiunilor pe rezistenţele de balast;
c – variaţia tensiunii de ieşire funcţie de variaţia frecvenţei

Devierea frecvenţei tensiunii generatorului de la valoarea nominală modifică


valorile impedanţelor celor două circuite. În unul din circuite curentul creşte iar în
celălalt se micşorează. Corespunzător, căderile de tensiune pe rezistenţele R b1 ,
R b 2 au valori diferite şi la ieşirea elementului de măsură se obţine o tensiune,
U iesire  0 . Polaritatea acestei tensiuni depinde de scăderea sau creşterea
frecvenţei în raport cu valoarea nominală. Variaţia tensiunii de ieşire în funcţie de
variaţia frecvenţei este prezentată în figura 6.8.c.
Tensiunea de ieşire a elementului de măsură constituie tensiunea de comandă
pentru un amplificator magnetic sau cu semiconductori. De la amplificator este
alimentat un servomotor electric care acţionează asupra sistemului de alimentare
cu combustibil sau cu abur, mărind sau micşorând consumul în funcţie de deviaţia
frecvenţei. La restabilirea turaţiei nominale, frecvenţa revine la valoarea
nominală, tensiunea de la ieşirea elementului de măsură se anulează şi se întrerupe
funcţionarea servomotorului.
Într-o altă variantă, traductorul de frecvenţă poate fi realizat folosind un filtru
bandă de frecvenţă. Această variantă este prezentată în figura 6.9.

205
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.9 Schema de principiu a traductorului de frecvenţă cu filtru bandă


a – schema traductorului; b – schema filtrului

Filtru bandă de frecvenţă reacţionează la abaterea frecvenţei. Tensiunea de la


ieşirea filtrului, U F , se aplică în diagonala punţii sensibile la fază.
Schema filtrului, prezentată în figura 6.9b, este realizată cu inductanţele
L 1 , L 1 , L 2 şi condensatorii C1 , C1 . Filtrul este calculat astfel încât la frecvenţa
nominală, f n , tensiunea de ieşire U F este defazată în raport cu tensiunea de
intrare cu un unghi   90 0 . Tensiunile U 1 şi U 2 se aleg egale ca mărime şi
pentru acest unghi de defazare tensiunile U 3 şi U 4 de la intrarea redresoarelor
R d1 , R d 2 sunt de asemenea egale. În figura 6.10 se prezintă diagramele fazoriale
ale tensiunilor .

Fig. 6.10 Diagramele fazoriale de tensiunilor elementului de măsură cu filtru bandă


a -   90 0 ; b -   90 0 ; c -   90 0

Din figura 6.10a se observă că pentru   90 0 tensiunile U 3 şi U 4 sunt egale.

206
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Tensiunea de ieşire a elementului de măsură este:


U iesire  U  U 4  U 3
Pentru frecvenţa nominală, U 3  U 4 şi U iesire  0 .
La abaterea frecvenţei faţă de valoarea nominală, filtrul bandă modifică unghiul
 dintre tensiunea U F şi tensiunile U1 , U 2 . Acest unghi se micşorează la
scăderea frecvenţei şi se măreşte la creşterea frecvenţei faţă de valoarea nominală.
Din reprezentarea diagramelor fazoriale în figura 6.10 b şi c se observă că la
scăderea sau creşterea frecvenţei şi modificarea unghiului de defazaj  , tensiunile
la intrarea redresoarelor se modifică, U 3  U 4 şi ca urmare
U iesire  U  U 4  U 3  0 .
Din reprezentarea diagramei fazorială se deduce:

U 3  U12  U 2F  2U1 U F cos   (6.24)

U 4  U 22  U 2F  2U 2 U F cos  (6.25)
Pentru condiţii optime de lucru tensiunile U1 , U 2 , U F se stabilesc egale ca
mărime, U1  U 2  U F  U . Atunci:

1  cos  
U3  2 U (6.26)
2

1  cos 
U4  2 U (6.27)
2
În relaţiile (6.26), (6.27) aplicând formulele trigonometrice ale jumătăţilor de
unghiuri şi efectuând diferenţa se obţine:
  
U  U 4  U 3  2 U sin  sin  (6.28)
 2 2 
Din relaţia (6.28) se observă că la schimbarea frecvenţei şi modificarea unghiului
 de la 0 la  , tensiunea U variază de la  2 U la  2 U .
Elementul de măsură cu filtru bandă de frecvenţă are randament înalt şi inerţie
nesemnificativă. Banda de trecere de la o frecvenţă f1 la o frecvenţă f2 determină
zona dată de reglare iar valorile inductanţelor şi capacităţilor se stabilesc prin
calcule.
În schema regulatoarelor de turaţie după abaterea parametrilor electrici ai
generatorului, traductoarele de frecvenţă şi traductoarele de curent activ constituie
elementele de măsură. Semnalele de tensiune obţinute de la ieşirea traductoarelor,

207
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

proporţionale cu abaterea frecvenţei sau modificarea sarcinii active sunt


amplificate în putere şi se aplică la elementul de execuţie care modifică consumul
de combustibil sau abur în funcţie de sensul şi valoarea abaterii. De regulă
elementul de execuţie este un servomotor electric care acţionează cremaliera
pompelor de injecţie, în cazul motoarelor diesel, sau acţionează asupra distribuţiei
aburului, în cazul turbinelor cu abur.
În figura 6.11 se prezintă o variantă de amplificator de putere realizat cu
amplificatoare magnetice.
Amplificatorul este realizat din două etaje. Primul etaj este formată din
amplificatoarele AM1 , AM2 cu ieşirile conectate la al doilea etaj formată din
amplificatoarele AM3 , AM4 cu acţiune rapidă, fără înfăşurării de comandă,
conectate în punte diferenţială cu ieşire pe una din înfăşurările servomotorului de
execuţie bifazat.
Amplificatoarele se alimentează de la tensiunea generatorului prin transformatorul
intermediar Tr  .
Tensiunea de ieşire a amplificatoarelor AM1 , AM2 se aplică pe rezistenţele r1 , r2
constituind semnalul de comandă pentru amplificatoarele AM3 , AM4 .
Înfăşurările de comandă , WC , alimentate de la tensiunea de ieşire a traductorului
de curent activ şi înfăşurările de comandă, WC , alimentate de la tensiunea de
ieşire a traductorului de frecvenţă, sunt conectate în serie şi bobinate astfel încât
produc fluxuri de sensuri contrare în amplificatoarele magnetice AM1 şi AM2 .
Înfăşurările de polarizare, Wp , sunt folosite pentru stabilirea punctului de lucru al
amplificatoarelor magnetice. Aceste înfăşurări sunt conectate în paralel şi
alimentate cu tensiune constantă de la redresorul R d 3 . Fluxurile create de
înfãşurările de polarizare au acelaşi sens în cele două amplificatoare magnetice
AM1 , AM2 .
În absenţa curentului de comandă, tensiunile magnetomotoare produse de
înfăşurările de polarizare sunt egale şi ca urmare tensiunile de ieşire pe
rezistenţele r1 şi r2 sunt de asemenea egale.
Amplificatoarele AM3 , AM4 sunt cu reacţie internă pozitivă realizată de diodele
n 1 , n 2 şi n 3 , n 4 . Fiecare jumătate a înfăşurării de sarcină este în serie cu o diodă
şi curentul trece numai într-o semiperioadă printr-o jumătate de înfăşurare, iar în
cealaltă semiperioadă trece prin cealaltă jumătate. Această formă de undă
descompusă în armonici are o componentă de curent continuu care constituie
reacţia internă pozitivă.
Sarcina amplificatoarelor AM3 , AM4 , conectate în punte diferenţială este
impedanţa  care reprezintă una din înfăşurările servomotorului electric bifazat,

208
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

de execuţie. Ce-a de-a doua înfăşurare a servomotorului este alimentată de la o


sursă de tensiune alternativă de aceeaşi frecvenţă.
Impedanţa  din diagonala punţii este străbătută de curenţii de ieşire  1 ,  2 ai
amplificatoarelor AM3 şi AM 4 care sunt în opoziţie de fază.

Fig. 6.11 Schema de principiu a amplificatorului

Dacă 1   2 , curentul prin impedanţa  este nul şi servomotorul este în repaus.


Atunci când 1   2 prin impedanţa  trece curentul   1   2 având faza
curentului celui mai mare,  1 , şi servomotorul se roteşte într-un sens determinat.
În cazul în care  2  1 , curentul care trece prin impedanţa  este   1   2 şi
având faza curentului  2 fiind opus ca fază în raport cu situaţia anterioară. Prin
inversarea fazei, servomotorul electric se va roti în sens contrar faţă de cazul
anterior.

209
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În absenţa semnalului de comandă tensiunile pe rezistenţele r1 , r2 sunt egale,


curenţii de ieşire din al doilea etaj de amplificare sunt egali, 1   2 , şi fiind opuşi
ca fază curentul, prin impedanţa  este nul. În această situaţie servomotorul
electric este în repaus.
La apariţia curentului de comandă, cu o polaritate determinată, în una din
ramurile primului etaj (de exemplu AM1 ) fluxul de comandă coincide cu fluxul
înfăşurării de polarizare şi ca urmare se măreşte tensiunea magnetomotoare de
premagnetizare a miezului, iar în cealaltă ramură AM2  fluxul înfăşurării de comandă
este opus fluxului de polarizare şi scade tensiunea magnetomotoare de premagnetizare a
miezului. În acest caz se măreşte tensiunea continuă la bornele rezistenţei r1 şi scade
tensiunea la bornele rezistenţei r2 . Ca urmare creşte premagnetizarea amplificatorului
AM3 , se reduce impedanţa înfăşurărilor de lucru şi creşte curentul  1 iar
premagnetizarea amplificatorului AM 4 se reduce, creşte impedanţa înfăşurărilor de lucru
şi scade curentul  2 . Pentru 1   2 impedanţa  este parcursă de curentul   1   2 .
Se pune în funcţiune servomotorul de execuţie care realizează creşterea sau micşorarea
(în funcţie de sensul de rotaţie) a consumului de combustibil (sau abur) pentru motorul
primar, obţinându-se astfel restabilirea vitezei de rotaţie şi a parametrilor generatorului.
După restabilirea parametrilor generatorului semnalele de la traductorul de frecvenţă sau
de la traductorul de putere activă se anulează şi servomotorul bifazat al elementului de
execuţie se opreşte.
În cazul schimbării polarităţii semnalului de comandă procesul se repetă în sens
contrar şi servomotorul bifazat îşi schimbă sensul de rotaţie. Dependenţa curentului de
ieşire (curentul prin impedanţa  ) de curentul de comandă este prezentată în figura 6.12.

Fig. 6.12 Variaţia curentului de ieşire în funcţie de curentul de comandă

210
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Schema din figura 6.11 este prevăzută cu intrării de la ambele traductoare: de


curent activ şi de frecvenţă. În aplicaţii practice se foloseşte o singură intrare. Alegerea
uneia sau a alteia se face în funcţie de rolul care revine schemei de reglare. De exemplu,
dacă generatoarele sunt conectate în paralel şi se foloseşte metoda generatorului pilotl,
atunci la generatorul pilot se conectează traductorul de frecvenţă pentru comanda
servomotorului iar la celelalte generatoare considerate de bază se conectează traductoarele
de curent activ. Traductorul de curent activ al generatorul pilot care nu se foloseşte pentru
comanda servomotorului propriu, este conectat după schema diferenţială cu traductoarele
de curent activ de la celelalte generatoare.

6.3.4 Reglarea automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active

Schema de principiu a sistemului de reglare automată a frecvenţei şi distribuţie a


sarcinii active este prezentată în figura 6.13.

211
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 6.13 Schema de principiu pentru reglarea automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active

G – generator; MP – motor primar; RT – regulator de turaţie; SM – servmotor bifazat; a1 – a3 o


întrerupătoare automată; a4 - a5 – separatoare; TrC – transformator de curent; TrT – transformator
de tensiune; TCA – traductor de curent activ; TF – traductor de frecvenţă;
AM – amplificatoare magnetice

Acest sistem este destinată pentru a menţine frecvenţa constantă în sistem şi


realizarea distribuţiei sarcinii active în regimurile stabile corespunzător coeficienţilor de
statism ai caracteristicilor de reglare.
În calitatea de generator pilot este folosit primul agregat generator prevăzut cu
traductor de frecvenţă, care menţine frecvenţa în sistem cu precizia necesară.
Traductoarele de curent activ, TCA , sunt montate pe toate generatoarele.
Înfăşurările de comandă ale amplificatoarelor magnetice sunt alimentate de la
traductoarele de curent activ conectate între ele după schema diferenţială prin blocul de
contacte auxiliare ale întrerupătoarelor automate şi legături de egalizare.

212
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Traductoarele de curent activ sesizează permanent schimbările componentelor


active ale curenţilor de sarcină, efectuează compararea sarcinilor active şi în cazul în care
sunt diferite, curenţii de ieşire trec prin înfăşurările de comandă ale amplificatoarelor
magnetice (cu excepţia amplificatorului generatorului pilot care nu este conectat la
traductorul de curent activ). Ieşirile amplificatoarelor magnetice comandă funcţionarea
servomotoarelor elementelor de execuţie şi se restabileşte echilibrul în distribuţia
sarcinilor active.
Principiul de funcţionare a sistemului de distribuţie a sarcinii active între
generatoarele care funcţionează în paralel, rezultă din schema echivalentă prezentată în
figura 6.14.

Fig. 6.14 Schema echivalentă pentru explicarea principiului distribuţiei sarcinii active

În figura 6.14 se folosesc notaţiile:


U T1 , U T 2 ,...U Tn - tensiunile la ieşirea traductoarelor de
curent activ
i C1 , i C2 ,...i Cn - curenţi în înfăşurările de comandă ale
amplificatoarelor magnetice
rC1 , rC2 ,...rcn - rezistenţele înfăşurărilor de comandă
g1 , g 2 ,...g n - conductanţele înfăşurărilor de
 1 
comandă  g  
 rC 

În schema echivalentă, tensiunea între punctele 1 şi 2 este:


n

U g  U T 2 g 2  ...  U Tn g n U Ti gi
U 12  T1 1  n 1
(6.29)
g1  g 2  ....  g n n

g
n 1
i

unde:
1 1 1
g1  ; g2  ....g n  (6.30)
rC1 rC 2 rCn
Pentru:

213
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

rC1  rC2  ...  rCn (6.31)


rezultă:
n

U Ti
U 12  n 1
(6.32)
n
Dacă componentele active ale curenţilor de sarcină sunt egale, atunci tensiunile
de la ieşirea traductoarelor de curent activ vor fi de asemenea egale.
U T1  TT 2  ....  U Tn (6.33)
Pentru această situaţie curenţii de comandă ai amplificatoarelor magnetice,
i C1 , i C2 ,...i Cn sunt nuli şi servomotoarele elementelor de execuţie sunt în repaus.
La devierea tensiunilor U T1 , U T 2 ,...U Tn în raport cu tensiunea U 12 , sub
acţiunea diferenţelor de tensiune U , prin rezistenţele înfăşurărilor de comandă,
rC1  rC2  ...  rCn , trec curenţii de comandă i C1 , i C2 ,...i Cn . În fiecare circuit curenţii
sunt proporţionali cu abaterea de tensiune U şi valoarea curentului pentru un circuit
oarecare k , este:

 n 
  U Ti 
1  n 1
i ck   U Tk  (6.34)
rck  n 
 
 

în care: i Ck - curentul de comandă în înfăşurarea k


U Tk - tensiunea de ieşire a traductorului de ordinul k
n

U
n 1
Ti
- tensiunea echivalentă între punctele 1 şi 2
n
n - numărul generatoarelor care lucrează în
paralel
rCk - rezistenţa înfăşurării de comandă a
amplificatorului magnetic de ordinul k .

În cazul în care valorile componentelor active ale curenţilor de sarcină ai


generatoarelor nu sunt egale, apar curenţi în înfăşurările de comandă ale
amplificatoarelor magnetice. Curenţii de la ieşirea amplificatoarelor pun în funcţiune
servomotoarele elementelor de execuţie şi în funcţie de sensul abaterii se măreşte sau
se micşorează consumul de combustibil sau abur până se obţine restabilirea
echilibrului şi egalitatea componentelor active ale curenţilor de sarcină.

214
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În figura 6.15 se prezintă caracteristicile de reglare pentru cazul unui sistem


format din trei generatoare.
Pentru sarcina 1 a sistemului caracteristicile de reglare se intersectează în
punctul a . Dacă sarcina în sistem creşte de la 1 la P2 întrucât caracteristicile
generatoarelor au coeficienţi de statism diferiţi, încărcările generatoarelor vor fi
diferite. Ca rezultat, prin înfăşurările de egalizare şi prin înfăşurările de comandă ale
amplificatoarelor trec curenţii. Servomotoarele elementelor de execuţie intră în
funcţiune şi modifică statismele caracteristicilor de reglare ale agregatelor care
funcţionează în paralel până când se obţine egalitatea curenţilor activi (fig. 6.15a).
Dacă traducătorul de curent activ al generatorului pilot nu este conectat prin
amplificator la servomotorul de execuţie, caracteristica de reglare a acestui generator este
locul geometric al punctelor de intersecţie al caracteristicilor 2 şi 3 (figura 6.15b).

Fig. 6.15 Graficul distribuţiei sarcinii active între generatoarele care lucrează în paralel
1 – caracteristica generatorului pilot; 2 ,3 – caracteristicile de reglare ale generatoarelor de bază

Pentru păstrarea constantă a frecvenţei în sistem la intrarea amplificatorului


generatorului pilot este conectat traductorul de frecvenţă. Servomotorul elementului de
execuţie al generatorului pilot acţionează pentru modificarea statismului caracteristicii de
reglare 1 astfel încât la modificarea sarcinii, frecvenţa să rămână constant. În cazul
P2  P1 pentru revenirea frecvenţei la valoarea iniţială, generatorul 1 preia asupra sa o
sarcină mai mare. Creşterea sarcinii pe generatorul 1 este sesizată de traductorul de curent
activ al generatorului 1 şi prin legăturile de egalizare este transmisă traductoarelor de
curent activ ale generatoarelor 2 şi 3. Sistemul de distribuţie a sarcinii active intră în
funcţiune şi se acţionează asupra servomotoarelor elementelor de execuţie de la
generatoarele 2 şi 3 până la restabilirea echilibrului. La restabilirea echilibrului curenţii

215
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

activi sunt egali şi caracteristicile se intersectează în punctul b care corespunde frecvenţei


iniţiale f1 (fig.6.15c).
Sistemul de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active intră
în funcţiune automat din momentul cuplării generatoarelor la bare. În acelaşi timp
cu conectarea la bare, prin contactele auxiliare ale întrerupătoarelor automate, sunt
conectate şi legăturile de egalizare între traductoarele de curenţi activi. După
efectuarea operaţiilor de sincronizare, în primul moment al cuplării generatorului
sarcina lui este nulă. După cuplare intră în funcţiune automat sistemul de distribuţie
a sarcinii active şi generatorul se încarcă astfel încât sarcina să se repartizeze egal
între generatoare.
În unele cazuri, când nu este necesară o stabilitate mare a frecvenţei,
sistemul se poate folosi numai pentru distribuţia egală a sarcinii între generatoare.
În acest caz la generatorul pilot în locul traductorului de frecvenţă se conectează
traductorul de curent activ, pe înfăşurarea de comandă a amplificatorului. În acest
caz la schimbarea sarcinii totale, sistemul de distribuţie a sarcinii active intră în
funcţiune şi acţionează asupra caracteristicilor de reglare până când ele se
intersectează din nou într-un punct ce va corespunde distribuţiei egale a sarcinii
active între generatoare (fig. 6.15a).
Sistemul de reglare automată a frecvenţei şi distribuţiei sarcinii active asigură
menţinerea frecvenţei în limitele  0,5% faţă de valoarea nominală şi precizia în
distribuţia sarcinii active cu devieri de cel mult 7  10% atunci când sarcina totală a
sistemului se schimbă de la 20% la 110% din valoarea nominală şi factorul de putere
variază din limitele, cos   0,6  1,0 .

216
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 7

Sincronizarea automată a generatoarelor


de curent alternativ

7.1 Condiţii şi procedee de conectare a generatoarelor pentru


funcţionarea în paralel

Funcţionarea în paralel a generatoarelor de curent alternativ este un proces mai


complicat în comparaţie cu funcţionarea în paralel a generatoarelor de curent
continuu.
Generatoarele sincrone pot funcţiona în paralel numai la aceeaşi viteză unghiulară
a rotoarelor, adică la sincronizarea rotaţiilor. Unghiul relativ de deviaţie al
rotoarelor, în regim stabil de funcţionare, este determinat de sarcinile active
aplicate fiecărui generator. La schimbarea regimului sarcinilor active ale
generatoarelor se modifică şi unghiurile de deviaţie între rotoare. Sincronizarea
generatoarelor presupune funcţionarea acestora cu deplasări relative admisibile ale
rotoarelor unul faţă de celălalt.
Pentru conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel trebuie să se
îndeplinească anumite condiţii fără de care pot să apară şocuri mari ale curentului
de egalizare. Aceste şocuri conduc la scăderea tensiunii în sistemul
electroenergetic şi pentru valori mari ale acestora poate produce deteriorarea
generatoarelor, motoarelor primare şi scoaterea din funcţiune a generatoarelor
care lucrează .
Procesul conectării generatorului la funcţionarea în paralel cu îndeplinirea
condiţiilor necesare, se numeşte sincronizarea generatorului şi se poate face:
manual, semiautomat şi automat. La sincronizarea manuală condiţiile pentru
cuplarea generatorului la reţea se execută manual de către operator. Sincronizarea
semiautomată presupune efectuarea manuală a unor operaţiuni iar altele se
realizează automat. Sincronizarea automată constă în efectuarea automată a
tuturor operaţiunilor.
Pentru sincronizarea generatoarelor se folosesc trei procedee diferite: sincronizarea
precisă, sincronizarea grosieră şi autosincronizarea.
La sincronizarea precisă, generatorul excitat, se cuplează la funcţionarea în paralel
cu reţeaua după realizarea condiţiilor de sincronism: egalitatea valorilor
amplitudinilor tensiunilor, coincidenţa fazelor tensiunilor, egalitatea frecvenţelor
generatorului care se cuplează cu frecvenţa reţelei.
La sincronizarea grosieră generatorul excitat se conectează la funcţionarea în
paralel fără respectarea strictă a condiţiilor de sincronism. În primul moment al
cuplării în serie cu generatorul se introduce se introduce un reactor (bobină cu

217
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

reactanţă inductivă) care micşorează şocul curentului de egalizare în limite


admisibile. După intrarea în sincronism a generatorului reactorul este scos din
circuit.
Procedeul de autosincronizare constă în: antrenarea generatorului neexcitat la o
turaţie apropiată de turaţia de sincronism (alunecarea admisibilă 2  3% ),
cuplarea generatorului neexcitat la reţea, după cuplare se conectează alimentarea
excitaţiei generatorului. În primul moment generatorul va funcţiona în regim
asincron după care, având alimentată excitaţia, este atras în sincronism.
Autosincronizarea este cel mai simplu procedeu de sincronizare şi este aplicat în
centrele electrice ale sistemului naţional în care generatorul este conectat la o
reţea de putere infinită şi şocul curentului de egalizare poate fi suportat.
Autosincronizare nu se practică în cazul centralelor electrice navale în care
puterea generatorului care se cuplează este comparabilă cu puterea surselor care
alimentează reţeaua electrică. În cazul centralelor electrice navale şocul curentului
de egalizare din perioada în care generatorul lucrează în regim asincron produce
scăderi mari ale tensiunii în sistemul electroenergetic, poate duce la deteriorarea
generatoarelor, motoarelor primare şi de asemenea la scoaterea din funcţiune a
generatoarelor care lucrează, având ca urmare scoaterea din funcţiune a centralei
electrice navale.
Sistemele electroenergetice navale conţin de regulă două sau mai multe
generatoare sincrone. În figura 7.1 este prezentat, sub forma simplificată, cazul a
două generatoare dintre care unul, G 2 , lucrează iar al doilea, G 1 , urmează să fie
conectat în paralel cu primul.

Fig. 7.1 Conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel:


a – schema de principiu; b - schema echivalentă

Pentru funcţionarea în paralel a generatoarelor sincrone este necesar să coincidă


valorile instantanee ale tensiunilor, u 1  u 2 . Această coincidenţă se obţine atunci
când la conectarea în paralel a generatoarelor sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
1) coincidenţa formelor curbelor tensiunilor u 1 şi u 2
2) egalitatea valorilor efective ale tensiunilor U1  U 2
3) coincidenţa fazelor tensiunilor U 1 şi U 2

218
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

4) egalitatea frecvenţelor f1  f2
5) succesiunea fazelor să fie aceeaşi.
Îndeplinirea primei condiţii se asigură prin construcţia generatoarelor, ultima
condiţie se asigură la montaj, iar celelalte condiţii se realizează la conectarea în
paralel a funcţionării generatoarelor şi se verifică cu aparate de măsură: voltmetre,
frecvenţmetre şi sincronoscoape.
În cazul în care valorile efective ale tensiunilor nu sunt egale, celelalte condiţii
presupunându-se că sunt realizate, diferenţa dintre tensiuni duce la apariţia curentului
de egalizare în circuitul comun al celor două generatoare. Deoarece pe acest circuit
rezistenţele înfăşurărilor statorice au valori mici şi se neglijează în comparaţie cu
reactanţele inductive ale acestora, curentul de egalizare este un curent reactiv. Dacă
U1  U 2 curentul de egalizare este defazat în urma tensiunii U 1 având caracter
inductiv pentru generatorul G 1 şi defazat înaintea tensiunii U 2 având caracter
capacitiv pentru generatorul G 2 . După cum este cunoscut de la studiul generatorului
sincron curentul de egalizare va produce în acest caz un flux de reacţie longitudinal
demagnetizant pentru generatorul G 1 şi un flux de reacţie longitudinal magnetizant
pentru generatorul G 2 . Ca urmare scade tensiunea generatorului G 1 şi creşte tensiunea
generatorului G 2 , iar la bare se va stabili o valoare medie a tensiunii. Curentul de
egalizare fiind în acest caz pur reactiv nu are componente active şi nu creează şocuri de
putere activă asupra celor două generatoare.
Pentru realizarea condiţiei de cuplare U1  U 2 este necesar să se regleze
tensiunea generatorului G 1 care urmează să se conecteze pentru funcţionarea în
paralel. Reglarea tensiunii se face prin modificarea curentului de excitaţiei al
acestuia. În cazurile practice, regulatoarele automate de tensiune montate pe
generatoare asigură îndeplinirea condiţiei de egalizare a tensiunilor şi ca urmare
acest reglaj nu se efectuează, iar pe panoul generatorului nu se prevede această
posibilitate de reglaj.
Neîndeplinirea condiţiilor 3 şi 4 duce la apariţia tensiunii de bătăi. Considerăm că
tensiunile generatoarelor sunt egale, U1  U 2 iar frecvenţele sunt diferite, f1  f2 .
În această situaţie vectorii tensiunilor generatorului care se cuplează şi
generatorului care lucrează sunt defazaţii cu un unghi  . În figura 7.2 se prezintă
diagramele tensiunilor şi curenţilor la sincronizarea generatoarelor pentru valori
diferite ale defazajului  .

219
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.2 Diagramele tensiunilor şi curenţilor la sincronizarea generatoarelor pentru diferite


valori ale unghiului  :
a - cazul   0 ; b – cazul 0    90 0 ; c – cazul   180 0

Ca urmare a inegalităţii vitezelor unghiulare de rotaţie 1 şi  2 , unghiul de


defazaj,  , se schimbă de la 0 la 180 0 electrice şi diferenţa geometrică a
tensiunilor, denumită tensiune de bătăi, U b  U  U1  U 2 , variază între
limitele de la 0 la 2U (pentru U1  U 2  U ).
În momentul conectării generatorului G 1 apare curentul de egalizare a cărui
mărime depinde de diferenţa geometrică, a tensiunilor, U  U1  U 2 . Curentul
de egalizare care se închide prin circuitul comun al celor două generatoare este
defazat cu  / 2 faţă de vectorul căderii de tensiune  U întrucât pe acest circuit
rezistenţa este neglijabilă în raport cu reactanţa inductivă a înfăşurărilor statorice.
Valoarea curentului de şoc în momentul conectării în paralel a celor două
generatoare cu înfăşurări de amortizare, pentru d1  d2  d , se determină cu
expresia:
2 k y  2d 
şoc  sin , (7.1)
xd1  xd2  x r 2
unde: d1 , d2 - tensiunile electromotoare corespunzătoare generatoarelor G 1 şi
G 2 în regim supratranzitoriu
x d1 , x d 2 - reactanţele longitudinale supratranzitorii ale generatoarelor G 1
şi G 2
xr - reactanţa reţelei de la G 1 la G 2
ky - coeficient de şoc care ia în considerare componenta aperiodică a
curentului (pentru sistemele navale se consideră k y  1,6  1,9 )
2 - coeficient care determină valoarea amplitudinii componentei
periodice a curentului.

220
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Cea mai mare valoare a curentului de şoc se obţine pentru   180 0 , în acest caz:
2 k y  2d
 şoc  , (7.2)
x d1  x d 2  x r
Şocul curentului de egalizare, a cărui mărime poate depăşi de 10  15 ori valoarea
curentului nominal al generatorului, creează forţe electrodinamice însemnate în
înfăşurările statoarelor, care pot duce la deteriorarea lor.
Conectarea generatoarelor la valori mari ale defazajului  produc forţe electrodinamice
apropiate ca valoare de cele produse în cazul unor scurtcircuite la barele centralei
electrice. În această situaţie, la conectarea generatorului acesta poate să nu intre în
sincronism şi ca urmare acţionează protecţia care deconectează şi generatoarele care
lucrează.
Cea mai mare valoare a curentului de egalizare se obţine pentru   1800
electrice, atunci când U  2U . În sistemul electroenergetic compus din două
generatoare identice pentru care x d1  x d 2  x d şi x r  0 , în cazul cel mai
nefavorabil,   1800 , curentul de egalizare atinge valoarea maximă egală cu
valoarea curentului de scurtcircuit trifazat
d
 şoc  2 k y (7.3)
x d
Diferenţa geometrică a tensiunilor, U , nu rămâne constantă în timp. Dacă
tensiunile generatoarelor sunt sinusoidale, u1  U1m sin 1 t, u 2  U 2m sin 2 t ,
pentru situaţia în care U1m  U 2m  U m , valoarea instantanee a diferenţei
tensiunilor, denumită tensiune de bătăi, este:
u b  u 1  u 2  2U m sin 1 t  sin 2 t  
1  2   2 (7.4)
 2U m sin cos 1
2 2
În figura 7.3 se prezintă oscilograma tensiunii de bătăi.

221
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.3 Oscilograma tensiunii de bătăi

Valoarea amplitudinii înfăşurătoarei tensiunii de bătăi se obţine cu expresia:


b 
U b  2U m sin t  2 U m sin (7.5)
2 2
unde: b  1  2 - pulsaţia tensiunii de bătăi desfăşurătoare
  b  t - unghiul, de dezacord dintre axele, rotoarelor
generatoarelor aflate în regim de sincronizare.

Din figura 7.3 se observă că amplitudinea tensiunii de bătăi se schimbă în limitele


  2
de la zero la 2U m . Curba înfăşurătoarei 2U m sin 1 t reprezintă de
2
  2
asemenea o sinusoidă căreia îi corespunde pulsaţia 1 şi are amplitudinea
2
2U m . Cu cât este mai mică diferenţa între vitezele de rotaţie a rotoarelor
generatoarelor, cu atâta este mai mică frecvenţa tensiunii de bătăi şi cu atât mai
lină va fi panta curbei tensiunii de bătăi.
În cazul prezentat în fig. 7.1b vectorul tensiunii U 1 al generatorului G 1 este în
urmă cu unghiul de defazaj  faţă de vectorul tensiunii U 2 al generatorului G 2 .
La conectarea generatoarelor pentru funcţionarea în paralel, diferenţa geometrică
a tensiunilor, U  U1  U 2 , duce la apariţia curentului de egalizare. Acest
curent, ca şi în cazul inegalităţii frecvenţelor generatoarelor, are componente
active şi reactive în raport cu cele două generatoare. Prezenţa componentelor
active ale curentului influenţează asupra motoarelor primare prin producerea unui
cuplu electromagnetic de frânare pentru generatorul în avans, G 2 şi de accelerare
pentru cel rămas în urmă, G 1 . Şocul curentului de egalizare produce schimbarea

222
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

rapidă a vitezei agregatelor, adică accelerarea primului şi frânarea celui de al


doilea generator.
Rotorul generatorului G 1 va primi în plus energia cinetică:

J1   2 
1
A
2
(7.6)
2
unde: J este momentul de intenţie al părţilor în mişcare ale grupului motor –
generator.
Puterea activă de egalizare măreşte cuplul la axul generatorului cu o valoare care
poate depăşi de câteva ori cuplul nominal. Sub acţiunea energiei cinetice
suplimentare rotorul generatorului G 1 este accelerat. La diferenţe mici ale
vitezelor unghiulare, în momentul cuplării, rotorul după câteva oscilaţii intră în
sincronism. Dacă în momentul cuplării diferenţa între vitezele unghiulare este
mare, atunci prin apariţia cuplului electromagnetic de sincronizare, rotorul
acestuia se poate roti de câteva ori cu 360 0 , în regim asincron, înainte de a intra în
sincronism. În acest caz, şocul puterii de egalizare poate produce ieşirea din
sincronism şi a celorlalte generatoare din sistem, care lucrează.

7.2 Sincronizarea precisă manuală

Schema de conectare a aparatelor pentru sincronizarea precisă manuală este


prezentată în figura 7.4.

Fig. 7.4 Schema conectării aparatelor de măsură pentru sincronizarea precisă manuală (a) şi schema
de conectare a sincronoscopului cu câmp învârtitor (b)
Pentru realizarea condiţiilor de cuplare la reţea a generatorului, schema electrică
de sincronizare conţine aparate pentru măsurarea tensiunilor şi frecvenţelor la
reţea şi la generator, iar pentru a surprinde momentul coincidenţei fazelor, se

223
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

foloseşte sincronoscopul cu lămpi în montaj la stingere şi sincronoscopul cu câmp


învârtitor.
Egalitatea tensiunilor se realizează de către sistemele automate de reglare a
tensiunii din compunerea agregatelor generatoare care sunt suficient de precise şi
permit menţinerea nemodificată a tensiunii în regimurile stabile. Aşa cum s-a mai
menţionat, pe panoul generatorului nu se prevede posibilitatea de reglaj a acesteia.
Verificarea egalităţii tensiunilor se face cu cele două voltmetre.
Egalitatea frecvenţelor se realizează de regulatoarele automate de turaţie din
compunerea motorului primar şi se controlează cu cele două frecvenţmetre: unul
pentru generatorul care se cuplează şi al doilea pentru reţea. Frecvenţa
generatorului care se cuplează se reglează cu un servomotor cuplat cu regulatorul
de turaţie care se comandă printr-un comutator aflat pe panoul din TPD al
generatorului. Prin manevrarea comutatorului, cu revenire în poziţia zero, acesta
poate fi pus în poziţiile „CREŞTE” sau „SCADE” pentru mărirea sau micşorarea
turaţiei motorului primar, astfel încât să se obţină egalizarea frecvenţei
generatorului care se cuplează cu frecvenţa reţelei.
Coincidenţa fazelor tensiunilor, în momentul cuplării, poate fi determinată cu:
voltmetrul de nul, sincronoscop cu lămpi sau sincronoscop cu ac indicator.
Sincronoscopul cu lămpi are lămpile conectate ca în schema din figura 7.4 şi
reprezintă cel mai simplu aparat de sincronizare. Pentru funcţionare este suficientă
o singură lampă, însă de obicei se folosesc două lămpi din motive de siguranţă a
funcţionării în situaţia în care se arde filamentul unei lămpi. Conectate între
aceleaşi faze de la reţea şi de la generator, iluminarea lămpilor este determinată de
tensiunea de bătăi (curba înfăşurătoare din fig.7.3). Tensiunea de bătăi care se
aplică lămpilor, egală cu diferenţa geometrică dintre tensiunea generatorului care
se cuplează, U 1 şi tensiunea generatorului care lucrează, U 2 variază de la U b  0
corespunzător coincidenţei fazelor, până la U b  2U atunci când fazele sunt în
opoziţie şi corespunzător, periodic, lămpile se sting şi se aprind cu intensitate
maximă. Momentul în care se execută cuplarea este momentul când lămpile sunt
stinse, tensiunile coincid ca fază şi U b  0 .
Aprinderea şi stingerea periodică a lămpilor arată că vitezele de rotaţie ale
generatoarelor care urmează să funcţionează în paralel sunt diferite însă nu indică
dacă trebuie micşorată sau mărită viteza generatorului care urmează să se cupleze.
Această imperfecţiune este eliminată dacă se foloseşte sincronoscopul cu ac
indicator, a cărui schemă de conectare este prezentată în figura 7.4.b.
Sincronoscopul cu ac indicator este asemănător unui selsin având dispus pe axul
rotorului un ac indicator. Statorul 1 cu înfăşurarea trifazată legată în stea este
conectat prin rezistenţele suplimentare la tensiunile generatorului care se
sincronizează. Rotorul 2 are o înfăşurare monofazată conectată la reţea
(generatorul care lucrează). Sistemul trifazat de curenţi din înfăşurarea statorului
creează un câmp magnetic învârtitor. Interacţiunea acestui câmp cu câmpul

224
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

magnetic al rotorului produce momentul de rotaţie sub acţiunea căruia rotorul se


mişcă cu o viteză proporţională cu diferenţa dintre frecvenţele reţelei
(generatorului care lucrează) şi a generatorului care se cuplează. Acul indicator se
mişcă pe scala aparatului într-o parte „REPEDE” sau în cealaltă parte „INCET”
indicând sensul în care trebuie să se acţioneze asupra motorului primar pentru a
obţine egalizarea frecvenţelor. La egalizarea frecvenţelor şi coincidenţa fazelor
acul indicator se stabileşte pe poziţia „ZERO” care corespunde momentului de
cuplare a generatorului pentru funcţionarea în paralel.
După cuplarea generatorului la reţea aceasta funcţionând în gol , se acţionează
pentru încărcarea lui cu sarcină. În acest scop prin comutatoarele de comandă a
servomotoarelor cuplate cu regulatoarele de turaţie se acţionează în sensul de
creştere a turaţiei generatorului care se încarcă şi scăderea turaţiei generatorului
care lucrează menţinându-se, în acest fel, frecvenţa constantă în sistem.
Distribuţia echilibrată a sarcinii reactive între generatoarele care funcţionează în
paralel, se măsoară cu fazmetre şi se reglează cu potenţiometrul „Reglare statism”.
Sincronizarea manuală a generatoarelor este un procedeu aplicat pe scară largă în
instalaţiile electroenergetice navale. Această operaţie necesită personal specializat,
multă atenţie şi a durată mare de timp necesar pentru îndeplinirea condiţiilor de
sincronizare. Erorile în desfăşurarea acestei operaţiuni pot avea consecinţe grave
soldate cu deteriorări ale agregatelor şi scoaterea din funcţionare a centralei electrice.
Actual s-au realizat şi sunt în exploatare la nave, instalaţii automate pentru
sincronizarea precisă a generatoarelor sincrone care permit realizarea cuplării în
paralel fără şocuri de curent şi căderi de tensiuni în reţeaua navei.

7.3 Sisteme automate de sincronizare precisă automată

7.3.1 Principiile sincronizării automate precise

Procesul sincronizării automate a generatoarelor cu reţeaua urmăreşte ca în


momentul cuplării, generatorului care se sincronizează, curentul de egalizare şi
cuplurile electromagnetice să fie apropiate de zero astfel încât micşorarea
tensiunii la barele sistemului să nu depăşească valoarea admisibilă şi procesul să
se desfăşoare fără şocuri mecanice. În cazul ideal la sincronizare sunt îndeplinite
condiţiile:
- valorile efective ale tensiunilor sunt egale
U1  U 2 ; U  U1  U 2  0
- pulsaţiile sunt egale
1  2 ; b  1  2  0
- unghiul de dezacord dintre axele rotoarelor este nul

225
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

1 t  2 t adică   1  2 t  0 .
Realizarea practică a condiţiilor ideale este greu de obţinut şi ca urmare se admit
unele imprecizii în respectarea acestor condiţii. Limitele în care abaterile sunt
permise asigură stabilitatea sincronizării în primul ciclu de oscilaţii.
Sistemele automate de sincronizare îndeplinesc funcţii de control pentru mărimile
indicate, acţionează pentru egalizarea lor şi în final comandă conectarea
generatorului la bare. Sunt cunoscute două principii care stau la baza funcţionării
sincronizatoarelor automate:
1) sincronizatoare automate cu unghi constant de anticipare;
2) sincronizatoare automate cu timp constant de anticipare.
Principiul sincronizării automate cu unghi constant de anticipare constă în
acţionarea sistemului la o anumită valoare a unghiului de anticipare.
În figura 7.5 se prezintă curba înfăşurătoarei a tensiunii de bătăi, U b , pentru
variaţia unghiului relativ dintre rotoare,   00  3600 .

Fig. 7.5 Graficele tensiunii de bătăi pentru valori diferite ale frecvenţei de bătăi b  1  2  în
cazul sincronizării cu unghi constant de anticipare

Îndeplinirea condiţiilor ideale ale sincronizării se realizează în cazul în care


contactele întrerupătorului automat de cuplare a generatorului se închid atunci
când tensiunea de bătăi este nulă şi   0 sau   360 0 .
Sistemul acţionează la o anumită valoare a unghiului de anticipare,  , căruia îi
corespunde o anumită valoare a tensiunii de bătăi. Din graficul prezentat în figura
7.5 se observă că realizarea condiţiilor ideale se obţin numai pentru frecvenţa fb 2 .
La aplicarea semnalului de tensiune U b în punctul a intră în funcţiune sistemul şi
după trecerea timpului propriu de acţionare, al sincronizatorului, t sinc. , se dă
comanda de cuplare a întrerupătorului automat de conectare a generatorului la
bare. Închiderea contactelor întrerupătorului automat se face în timpul t intr.
determinat de durata atragerii armăturii mobile.

226
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pentru frecvenţa tensiunii de bătăi, fb 2 , impulsul de funcţionare este dat în punctul


a 2 , care corespunde unghiului  şi luând în considerare timpul, t sinc.  t intr. ,
contactele automatului se închid în punctul c 2 , pentru U b  0 .
Unghiul de anticipare,    optim. , se determină din relaţia:

 optim.  1  2 t optim.  b t optim.  2 fb t optim. (7.7)

în care:
t optim.  t sinc.  t intr. (7.8)

Sincronizatoarele care funcţionează după principiul unghiului constant de


anticipare realizează condiţiile optime de cuplare numai pentru o anumită valoare
a frecvenţei de bătăi, în cazul din figura 7.5 fb 2 , denumită frecvenţă de calcul
pentru care t calc.  t optim. .
Dacă frecvenţa de bătăi este mai mică decât cea de calcul, fb3  fb 2 , atunci timpul
de calcul este mai mare decât timpul optim iar dacă frecvenţa de bătăi este mai
mare decât cea de calcul, fb1  fb 2 , timpul optim va fi mare decât timpul de calcul.
Prin urmare, în cazurile fb3  fb 2 sau fb1  fb 2 , sincronizatorul dă impulsul de
conectare în punctele a 1 , a 3 şi după trecerea timpului, t sin  t intr. , contactele
întrerupătorului automat se închid la valoarea tensiunii de bătăi U b în punctul
c1 sau Ub în punctul c 3 ceea ce determină apariţia curentului de egalizare.
Din cele prezentate rezultă că sincronizatorul care funcţionează după principiul
unghiului constant de anticipare asigură condiţia U b  0 numai pentru o frecvenţă
determinată a tensiunii de bătăi. La modificarea frecvenţei în limite restrânse în
raport cu frecvenţa optimă, U b  0 la conectarea generatorului şi variază în limite
apropiate de zero. Acest dezavantaj al principiului cu unghi constant de anticipare
este micşorat de faptul că aplicarea acestui principiu conduce la realizarea practică a
unor scheme simple.
Principiul sincronizării cu timp constant de anticipare înlătură neajunsul semnalat
anterior prin includerea unor elemente care reacţionează la modificarea frecvenţei
tensiunii de bătăi şi în dependenţă de această modificare se introduc corecţii pentru
menţinerea constantă a timpului optim de acţionare, t optim.  t sinc.  t intr. .

227
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.6 Graficul tensiunii de bătăi pentru diferite frecvenţe la sincronizarea cu


timp constant de anticipare

Din graficul prezentat în figura 7.6 se observă ca la aplicarea principiului timpului


constant de anticipare, pentru valori diferite ale frecvenţelor de bătăi, se schimbă
unghiul de anticipare şi mărimile tensiunilor care comandă acţionarea
sincronizatorului, iar timpul de anticipare, t optim , rămâne constant, independent de
frecvenţa tensiunii de bătăi, realizându-se conectarea în punctul optim, pentru
Ub  0 .
De exemplu, dacă frecvenţa este fb1 sincronizatorul acţionează la tensiunea U b1
corespunzătoare unghiului 1 realizând timpul optim. Pentru o altă frecvenţă,
fb 2  fb1 , sincronizatorul acţionează la tensiunea U b2  U b1 , care corespunde
unghiului  2  1 , menţinând constant timpul de anticipare, t optim.  t sinc.  t intr. .
Momentul de timp care corespunde acţionării sincronizatorului se poate determina
prin mai multe procedee: compararea funcţiei tensiunii de bătăi cu derivata ei,
transformare unghiului într-o tensiune constantă proporţională cu valoarea lui şi
alte procedee. Aplicaţii pe scară largă cunoaşte primul procedeu care constă în
compararea funcţiei tensiunii de bătăi cu derivata ei.

228
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.7 Graficul funcţiei tensiunii de bătăi şi a derivatei acesteia în funcţie de timp, pentru frecvenţe
diferite

Din graficul prezentat în figura 7.6 se observă că egalitatea funcţiei şi a derivatei


ei, în valoare absolută, pentru diferite frecvenţe ale tensiunii de bătăi, are loc la
acelaşi timp, astfel:
a 1 b1  a 1 b1 ; a 2 b 2  a 2 b2
pentru:
t  t optim.  t sinc.  t intr. .
Altfel spus, cu suficientă precizie pentru practică se poate considera că intervalul
de timp de la momentul în care funcţia, tensiunii de bătăi, este egală în mărime
absolută cu derivata ei şi până la momentul când tensiunea de bătăi este nulă, nu
depinde de perioada tensiunii de bătăi. Această constatare este valabilă pentru
diferenţe de frecvenţe de circa  2,5% şi oferă posibilitatea cuplării optime a
generatorului pentru funcţionarea în paralel.
Sincronizatoarele care funcţionează după principiul timpului constant de
anticipare oferă cele mai bune caracteristici ale procesului de sincronizare însă,
sunt mai complicate comparativ cu cele care funcţionează după principiul
unghiului constant de anticipare.

7.3.2 Sincronizatorul automat cu relee

Schema electrică a aparatului, prezentată în figura 7.8, este realizată cu relee


electromagnetice după principiul unghiului constant de anticipare şi conţine trei
blocuri: blocul de control al frecvenţei, blocul de ajustare automată a frecvenţei şi
blocul releelor intermediare.

229
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.8 Schema electrică de principiu a sincronizatorului automat cu relee


Blocul de control a frecvenţei se compune din releul d 1 , condensatorul c 1 şi
rezistenţa reglabilă r1 . Tensiunea de bătăi obţinută între faza A 1 a generatorului
care se cuplează şi faza A 2 a generatorului care funcţionează este redresată de
redresorul în punte n 1 şi aplicată circuitelor releului d 1 şi condensatorului c 1 . Când
valoarea acestei tensiuni este aproape nulă, releul d 1 declanşează, şi prin închiderea
contactului d1 3  5 comandă cuplarea întrerupătorului automat al generatorului
G 1 . Condensatorul c 1 , conectat în paralel cu înfăşurarea releului d 1 , la scăderea
tensiunii se descarcă pe înfăşurarea releului şi pentru valori ridicate ale frecvenţei
tensiunii de bătăi nu permite declanşarea releului, iar ca urmare nu se dă impuls de
cuplare a automatului generatorului. Când frecvenţa tensiunii de bătăi se reduce

230
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

până la o anumită limită considerată optimă, la scăderea tensiunii de bătăi


condensatorul are timp suficient să se descarce şi în continuare releul declanşează şi
dă impulsul pentru cuplarea automatului generatorului.
Schema este realizată după principiul unghiului constant de anticipare pentru care
corespunde valoarea tensiuni de declanşare a releului d 1 .
Pentru ca impulsul de cuplare a întrerupătorului automat să se menţină un anumit
timp, sunt folosite releele d 5 şi d 6 . La declanşarea releului d 1 se închide
contactul d1 3  5 şi este alimentat releul d 5 în paralel cu condensatorul c 3 . Se
închide contactul d 5 2  4 şi este alimentat releul d 6 care prin închiderea
contactului d 6 2  4 transmite semnalul de conectare a întrerupătorului automat.
Durata de închidere a contactului d1 3  5 este foarte mică întrucât la creşterea
tensiunii de bătăi releul d 1 anclanşează din nou. Prin deschiderea contactului
d1 3  5 se întrerupe alimentarea releului d 5 însă acesta are întârziere la
declanşare. Temporizarea releului d 5 , la declanşare este dată de timpul de
descărcare a condensatorului c 3 pe înfăşurarea releului. În acest fel, pentru
impulsuri de scurtă durată ale releului d 1 , prin intermediul releelor d 5 , d 6 se
asigură o durată a impulsului suficientă pentru cuplarea automatului generatorului.
Aşadar, blocul de control al frecvenţei generează impulsul pentru conectare
automatului generatorului atunci când frecvenţa tensiunii de bătăi scade până la o
anumită valoare considerată limită admisă şi de asemenea la o anumită limită a
deviaţiei de fază căreia îi corespunde unghiul de anticipare  pentru care şocul
curentului din primul moment de sincronizare nu depăşeşte valoarea admisă
pentru menţinerea, după cuplare, a generatorului în sincronism.
Blocul de ajustare automată a frecvenţei se compune din releele d 2 şi d 3 ,
rezistenţele fixe r3 , r6 şi rezistenţele reglabile r2 , r5 . Conectarea releelor între
fazele generatoarelor este prezentată în figura 7.9.

231
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.9 Schema de conectare a releelor d2 , d3 din blocul de ajustare automată a frecvenţei

Înfăşurarea releului d 2 este conectată între fazele A 1 , A 2 iar cea a releului d 3


este conectată între fazele A 1 , C 2 ale generatoarelor sincrone. Fazele B1 şi B 2
sunt legate între ele. Pentru o asemenea schemă de conectare tensiunea de bătăi
care se aplică releului d 2 este defazată cu 120 0 electrice în raport cu tensiunea de
bătăi care se aplică releului d 3 .
Releele d 2 şi d 3 sunt identice şi au aceleaşi valori pentru tensiunile de acţionare
şi de revenire. Diferenţa între valoarea tensiunii de acţionare şi valoarea tensiunii
de revenire este realizată cu rezistenţele r3 şi r6 .

Fig. 7.10 Diagrama funcţionării blocului de ajustare a frecvenţei

Din figura 7.10 se observă că tensiunea de acţionare a releelor, U act. , are valoarea
mare deoarece în serie cu înfăşurările releelor sunt conectate rezistenţele r3
respectiv r6 . După acţionarea releelor, prin contactele acestora, sunt scurcircuitate

232
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

rezistenţele r3 , respectiv r6 , ceea ce face ca valoarea tensiunii de revenire, U rev ,


să fie mică comparativ cu valoarea tensiunii de acţionare. Durata între momentul
aplicării tensiunii de acţionare şi micşorarea tensiunii până la valoarea tensiunii de
revenire este notată cu t 1 şi reprezintă durata de acţionare a releului d 2 , respectiv
d 3 . Această durată este variabilă în funcţie de frecvenţa tensiunii de bătăi şi creşte
la scăderea frecvenţei .
Prin defazarea tensiunilor de alimentare a releelor d 2 şi d 3 cu 120 0 electrice,
atunci când frecvenţa generatorului care se cuplează este mai mică decât frecvenţa
generatorului care lucrează, tensiunea se aplică mai întâi releului d 3 după care se
aplică releului d 2 . La acţionarea releului d 3 se deschide contactul d 3 3  5 din
circuitul releului d 2 şi astfel se interzice funcţionarea acestuia. Dacă frecvenţa
generatorului care se cuplează este mai mare decât frecvenţa generatorului care
funcţionează, atunci primul care acţionează este releul d 2 şi se interzice
funcţionarea releului d 3 .
Impulsul de creştere sau scădere a turaţiei pentru servomotorul care acţionează
asupra sistemului de alimentare cu combustibil a motorului de antrenare a
generatorului se dă prin releul d 4 .
În perioada în care releele d 2 şi d 3 nu lucrează sunt închise contactele
d 2 7  9, d 3 7  9 şi releul de timp d 4 este alimentat. Se închid contactele
d 4 2  4 din circuitul de comandă al servomotorului şi d 4 6  8 din circuitul
condensatorului c 2 . Spre servomotorul de ajustare a frecvenţei nu se trimite
impuls întrucât sunt deschise contactele d 2 2  4 şi d 3 2  4.
Să considerăm că turaţia generatorului este mai mică decât valoarea nominală şi
ca urmare primul releu care acţionează va fi releul d 3 . Când tensiunea de bătăi
ajunge la valoarea U act. , releul d 3 anclanşează, închide contactul d 3 2  4 şi se
transmite un impuls servomotorului care acţionează în sensul de creştere a turaţiei.
În acelaşi timp prin deschiderea contactului d 3 7  9 se întrerupe alimentarea
releului d 4 , cu temporizare, deschide contactul d 4 2  4 şi întrerupe transmiterea
impulsului. Durata impulsului este dată de temporizarea releului d 4 fixată prin
alegerea corespunzătoare a capacităţii condensatorului c 2 . În figura 7.10 această
durată este notată cu t 2 şi se observă că se înscrie în limitele duratei t 1 în care se
menţine acţionarea releului d 3 .
Dacă turaţia generatorului este mai mare de cât valoarea turaţiei nominale,
funcţionarea schemei este asemănătoare cu deosebirea că primul releu care

233
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

acţionează este d 2 iar releul d 3 va fi blocat. Prin acţiunea releului d 2 se dau


impulsuri scurte, cu durata t 2 , de micşorare a turaţiei .
Blocul de ajustare a frecvenţei lucrează şi realizează automat egalizarea
frecvenţelor pornind de la diferenţa dintre frecvenţe de cel mult 3 – 4 Hz.
În cazul funcţionării sincronizatorului în regim semiautomat, egalizarea
frecvenţelor se face manual prin apăsarea repetată, de scurtă durată, a butoanelor
b1 „scade” sau b2 „creşte”. Când frecvenţele sunt apropiate, blocul de control al
frecvenţei comandă automat cuplarea automatului generatorului.
Blocul releelor intermediare se compune din releele d 4 , d 5 , d 6 , rezistenţele
r8 , r9 , r6 şi condensatorii c 2 , c 3 . Din prezentarea funcţionării aparatului rezultă că
prin aceste relee se asigură pentru blocul de control al frecvenţei, o mărire a
duratei impulsului care comandă acţionarea întrerupătorului automat de cuplare a
generatorului, iar pentru blocul de ajustare a frecvenţei se asigură impulsuri
repetate de durată constantă pentru creşterea sau scăderea turaţiei în cazul în care
diferenţa între frecvenţe este cel mult 3 – 4 Hz.

7.3.3 Schema sincronizatorului automat construit cu amplificatoare


magnetice

Sincronizatorul automat cu amplificatoare magnetice, prezentat în figura 7.11,


este realizat după principiu timpului constant de anticipare.
Sincronizatorul se compune din: blocul tensiunii de bătăi; blocul diferenţial;
blocul de control a frecvenţei; blocul de însumare şi blocul de ieşire. În continuare
se prezintă destinaţiile, componenţa şi principiile de funcţionare ale blocurilor
componente.
Blocul tensiunii de bătăi – BTB este destinat pentru obţinerea la ieşire a
înfăşurătoarei tensiunii de bătăi. În compunerea blocului intră un transformator
trifazat de tensiune, Tr T , având înfăşurările primare conectate între fazele
omoloage ale generatorului care lucrează G 1 şi ale generatorului G 2 care se
sincronizează şi urmează să fie conectat pentru funcţionarea în paralel. În
înfăşurarea secundară a transformatorului se obţine tensiunea de bătăi, U b , care
se aplică la intrarea blocului diferenţial pe înfăşurarea W~ . De asemenea,
tensiunea de bătăi U b se aplică prin redresorul R d1 , înfăşurării de comandă  C1
a amplificatorului magnetic AM2 .
Blocul diferenţial execută derivata funcţiei tensiunii de bătăi, d u b / dt . La intrare,
pe înfăşurarea, W~ se aplică un semnal proporţional cu tensiunea de bătăi iar la
ieşire, din înfăşurarea Wiesire , se obţine un semnal proporţional cu derivata
tensiunii de bătăi ub  d u b / dt . Blocul se compune din droselul trifazat

234
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

diferenţial, D r , redresorii R d 2 , R d3 , filtrul pentru armonici superioare F şi


rezistenţa reglabilă r1 .
Tensiunea de ieşire a blocului, proporţională cu derivata tensiunii de bătăi, este
filtrată, redresată şi se aplică la intrarea blocului de însumare pe înfăşurarea de
comandă  C 2 . Prin reglarea valorii rezistenţei r1 se obţine stabilirea regimului
optim al droselului.

235
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.11 Schema sincronizatorului automat cu amplificatoare magnetice

Blocul de control al frecvenţei, BCF , controlează frecvenţa tensiunii de bătăi şi


permite efectuarea sincronizării automate atunci când frecvenţa tensiunii este mai
mică decât o valoare limită stabilită. De regulă, această valoare limită este
fb. lim .  3  4Hz . Acest bloc interzice funcţionarea sincronizării automate pentru
frecvenţe ale tensiunii de bătăi mai mari decât valoare considerată limită,
fb  fb. lim . .

236
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Blocul se compune din amplificatorul magnetic AM1 , redresorii R d 4 , R d 5 ,


condensatorul c1 şi rezistenţa reglabilă r2 folosită pentru stabilirea valorii, fb. lim. ,
care permite funcţionarea sincronizării automate. Înfăşurarea de lucru W~ se
alimentează de la tensiunea generatorului care lucrează, iar tensiunea de ieşire
redresată se aplică pe înfăşurarea de comandă I C 3 din componenţa blocului de
însumare. Înfăşurarea de comandă I C a amplificatorului magnetic AM1 este
conectată la tensiunea proporţională cu derivata tensiunii de bătăi obţinută de la
ieşirea blocului BD . În afara înfăşurării de comandă, amplificatorul mai are o
înfăşurare de polarizare I P alimentată de la redresorul R d 5 şi o înfăşurare de
reacţie inversă pozitivă după curentul de ieşire I R .
Blocul de însumare, BS foloseşte pentru obţinerea timpului constant de
anticipare. Acest timp corespunde condiţiilor optime de sincronizare precisă şi
este egal cu durata de acţionare a sincronizatorului t sin şi durata de acţionare a
întrerupătorului automat, t intr. , adică t optim  t sinc.  t intr. .
Blocul se compune din amplificatorul magnetic AM2 , redresorii R d 6 , R d 7 şi
rezistenţele reglabile r3 , r4 pentru acordarea timpului de anticipare.
Înfăşurarea de lucru W~ este alimentată de la tensiunea generatorului care
lucrează şi este conectată în serie cu redresorul Rd 6 la intrarea blocului de ieşire.
Înfăşurările de comandă ale blocului de însumare sunt conectate astfel: înfăşurarea
I C1 este alimentată cu o tensiune proporţională cu tensiunea de bătăi obţinută de
la redresorul R d1 ; înfăşurarea de comandă I C 2 este alimentată cu o tensiune
proporţională cu derivata tensiunii de bătăi obţinută de la ieşirea redresorului R d 3 ;
înfăşurarea de comandă I C 3 este conectată la ieşirea blocului de control a
frecvenţei.
În afara înfăşurărilor de comandă, blocul de însumare mai are o înfăşurare de
polarizare, I P , alimentată de la redresorul R d 7 şi o înfăşurare de reacţie inversă
pozitivă după curentul de ieşire, I R .
Amplificatoarele magnetice AM1 şi AM2 cu înfăşurări de reacţie pozitivă după
curent, lucrează în regim de releu.
Blocul de ieşire BI este destinat pentru comanda cuplării generatorului care se
sincronizează. Acest bloc este de fapt înfăşurarea electromagnetului care atrage
armătura mobilă a întrerupătorului automat executând cuplarea generatorului care
se sincronizează.
Condensatorii c1 , c 2 , c 3 realizează atenuarea curenţilor redresaţi, în circuitele
corespunzătoare.

237
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În continuare se prezintă funcţionarea de principiu a ansamblului elementelor care


compun sincronizatorul automat cu amplificatoare magnetice.
La blocul diferenţial, B D şi la redresorul R d1 se aplică tensiunea de bătăi obţinută din
secundarul transformatorului trifazat, Tr T .
  t
U b  2U sin  2U sin b  2U sin  f b t  (7.9)
2 2
unde: U1  U 2  U - tensiunile generatoarelor care lucrează G 1 şi care se
sincronizează G 2
b , fb - pulsaţia şi frecvenţa tensiunii de bătăi.
Curentul în înfăşurarea de comandă I C1 a amplificatorului magnetic AM2 este
proporţional cu tensiunea de bătăi obţinută de la ieşirea redresorului R d1 .
b t
i 1  k 1 U b  k 1 2U sin (7.10)
2
Parametrii droselului diferenţial se aleg astfel încât tensiunea la ieşirea acestuia
este proporţională cu derivata tensiunii de bătăi.
dU b  t
Ub  k 2  k 2 b  Ucos  b (7.11)
dt 2
Curentul în înfăşurarea de comandă I C 2 a amplificatorului magnetic AM2 este
proporţional cu tensiunea de ieşire U b .
b t  t
i 2  k 2 U b  k 2 k 2  b U cos  k 2  b U cos b (7.12)
2 2
Înfăşurările de comandă I C1 şi I C 2 au acelaşi număr de spire şi produc fluxuri
magnetice în opoziţie. Anularea tensiunii magnetomotoare rezultantă produsă de
înfăşurările I C1 şi I C 2 se obţine atunci când i 1  i 2 , adică:
b t  t
k 1 2U sin  k 2 b U cos b (7.13)
2 2
Din relaţia (7.13) rezultă:
b t k 2 b
tg  (7.14)
2 k1 2
Pentru unghiuri   b t mici se poate aproxima:

238
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

b t b t
tg  (7.15)
2 2
Din relaţiile (7.14) şi (7.15) se obţine:
k
t  2  constant,
k1
indiferent de valoarea frecvenţei de bătăi. De reţinut că această concluzie este
valabilă numai pentru unghiuri mici ale defazajului  .
Ca urmare, timpul de la momentul în care semnalul proporţional cu tensiunea de
bătăi, i 1 este egal cu semnalul proporţional cu derivata tensiunii de bătăi, i 2 , până
la momentul în care tensiunea de bătăi se anulează este constant, indiferent de
valoarea frecvenţei tensiunii de bătăi. Acest timp constituie timpul de anticipare
şi prin acordarea corespunzătoare a amplificatorului magnetic se obţine ca
valoarea acestuia să fie egală cu timpul optim de funcţionare al sincronizatorului,
t optim  t sinc.  t intr. .
Funcţionarea automată a sincronizatorului, după cum s-a menţionat anterior, este
posibilă numai atunci când frecvenţa tensiunii de bătăi este mai mică decât o
valoare limită stabilită fb  fblimit. .
Pentru frecvenţe ale tensiunii de bătăi care depăşesc valoarea limită, fb  fblimit. ,
funcţionarea amplificatorului AM2 este blocată de apariţia unui semnal dat de
blocul de control al frecvenţei, şi care se aplică pe înfăşurarea I C 3 a
amplificatorului magnetic AM2 .
Într-adevăr, tensiunea pe înfăşurarea de comandă, I C , a amplificatorului
magnetic AM1 din blocul de control a frecvenţei este proporţională cu frecvenţa
tensiunii de bătăi. Valoarea medie a curentului i pe perioada de bătăi Tb depinde
de frecvenţa de bătăi. La frecvenţa fb  fblimit. curentul depăşeşte o valoare limită
stabilită, i  i lim. , şi amplificatorul AM1 se deschide. Creşte curentul de ieşire i 3
prin înfăşurarea I C 3 şi este blocat amplificatorul magnetic AM2 . În acest caz
tensiunea magnetomotoare a înfăşurării de comandă I C 3 micşorează tensiunea
magnetomotoare a înfăşurări de reacţie IR , se reduce magnetizarea miezului şi se
măreşte reactanţa inductivă a înfăşurării de sarcină W~ . Ca urmare creşte căderea
de tensiune pe înfăşurările W~ şi se micşorează tensiunea aplicată blocului de
ieşire. În această situaţie sincronizatorul nu lucrează şi cuplarea generatorului nu
este posibilă.
Dacă frecvenţa tensiunii de bătăi este mai mică decât valoare limită, fb  fblimit. ,
atunci i  i lim. , amplificatorul magnetic AM1 este închis şi curentul de ieşire este
nul, i 3  0 . Este permisă funcţionarea blocului de însumare şi se obţine la ieşirea

239
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

acestuia semnalul corespunzător pentru blocul de ieşire care realizează cuplarea


generatorului.

7.3.4 Sincronizatorul automat realizat cu elemente semiconductoare

În figura 7.12 se prezintă schema bloc a unui sincronizator automat realizat cu


elemente semiconductoare şi care funcţionează după principiu timpului constant
de anticipare.
Sincronizatorul se compune din: blocul timpului de anticipare, blocul de control al
frecvenţei, blocul de control al tensiunilor, blocul de egalizare a frecvenţelor şi
blocul de ieşire. În continuare se prezintă componenţa, destinaţia şi funcţionarea
de principiu a fiecărui bloc.

Fig. 7.12 Schema bloc a sincronizatorului realizat cu elemente semiconductoare

Blocul timpului de anticipare, BTA se compune din circuitul diferenţial R, C cu


droselul D 1 şi amplificatorul cu semiconductoare A 1 . Acest bloc asigură obţinerea
timpului constant de anticipare, independent de modificarea frecvenţei tensiunii de
bătăi. Realizarea acestei funcţii se face pe calea comparării funcţiei tensiunii de bătăi
u b cu derivata ei u b . Graficul variaţiei u b şi u b funcţie de timp pentru valori
diferite de frecvenţei tensiunii de bătăi este prezentat în figura 7.7.

240
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

De la momentele a 1 , a 2 pentru care valoare funcţiei este egală cu valoarea


derivatei, în mărimii absolute, a 1 b1  a 1 b1 ; a 2 b 2  a 2 b2 şi până la momentul în
care u b  0 timpul este constant, indiferent de valoarea frecvenţei tensiunii de
bătăi.
Pentru obţinerea timpului constant de anticipare blocul BTA realizează derivata
funcţiei de bătăi, du b / dt . Valoarea acesteia este amplificată de amplificatorul A 1 şi
se aplică la elementul de însumare. De asemenea la elementul de însumare se aplică
şi un semnal proporţional cu valoare funcţiei tensiunii de bătăi. De la elementul de
însumare diferenţa dintre valorile funcţiei şi derivatei tensiunii de bătăi se aplică
amplificatorul A 2 care aparţine blocului de ieşire.
Blocul de control al frecvenţei BCF se compune din droselul diferenţial D 2 şi
amplificatorul cu semiconductoare A 6 . Acest bloc stabileşte limita frecvenţei
tensiunii de bătăi de la care funcţionează sincronizarea automată:
blim.  1  2 sau fblim.  f1  f2
Sincronizarea automată este posibilă pentru frecvenţe ale tensiunii de bătăi mai
mici decât valoarea limită fb  fblim. . La frecvenţe mai mari, fb  fb.lim ,
sincronizarea automată este blocată. Valoarea frecvenţei de bătăi limită, ca şi în
cazul sincronizatorului automat cu amplificatoare magnetice, este fb.lim  3  5Hz .
La intrarea blocului BCF se aplică tensiunea de bătăi, iar de la ieşire se obţine
derivata tensiunii de bătăi. Semnalul proporţional cu derivata este amplificat de
amplificatorul A 6 şi este întârziat în timp în raport cu semnalul proporţional cu
derivata de la ieşirea amplificatorului A 1 . Întârzierea este egală cu timpul de
anclansare al releului d 1 din blocul de ieşire. În figura 7.13 se prezintă diagramele
semnalelor care se aplică la intrarea amplificatorului A 2 aparţinând blocului de
ieşire, atunci când funcţionează împreună blocurile timpului de anticipare şi
controlul frecvenţei.

241
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.13 Diagramele semnalelor asociate funcţionării blocurilor timpului de anticipare şi controlul
frecvenţelor
În punctul a tensiunea bătăi este egală cu derivata ei şi se dă semnalul de
funcţionare a sincronizării. Cu o întârziere  se aplică semnalul de la BCF, care
este proporţional cu derivata şi în opoziţie în raport cu semnalul proporţional cu
derivata obţinut de la blocul BTA.
Diagrama din figura 7.13 corespunde situaţiei în care fb  fblim. . În punctul a
funcţia şi derivata ei sunt egale ca valoare şi opuse a semn. Semnalul aplicat la
intrarea blocului de ieşire este nul, releul d 1 declanşează şi printr-un contact
normal închis transmite impulsul de cuplare a întrerupătorului automat al
generatorului. Pe durata  care corespunde constantei de timp a releului d 1
diferenţa dintre mărimile funcţiei şi derivatei este apropiată de zero. După timpul
 , în punctul b , se primeşte semnal de la blocul BCF. Semnalul de la blocul BCF
este asemenea proporţional cu derivata funcţiei şi este în opoziţie faţă de semnalul
proporţional cu derivata obţinut la ieşirea blocului BTA. În acest fel, după
întârzierea  , semnalul blocului BTA anulează semnalul proporţional cu derivata
dat de blocul BTA şi în acest fel se menţine valoarea apropiată de zero a tensiunii
aplicată la intrarea blocului de ieşire. Ca urmare se prelungeşte durata în care
releul d 1 nu primeşte semnal şi cuplarea generatorului se face în condiţii optime,
pentru u b  0 .
Pentru frecvenţe ale tensiunii de bătăi mai mari decât valoare limită, fb  fb.lim ,
duratele se micşorează şi releul d 1 nu are timpul necesar să declanşeze şi să
trimită un impuls de o anumită durata şi ca urmare operaţiunea de sincronizare
automată nu se mai realizează.
Blocul de control al tensiunii BCT se compune din două transformatoare Tr1 şi
Tr2 conectate la tensiunile generatoarelor G 1 şi G 2 care se sincronizează.
Tensiunile de la transformatoare sunt redresat şi aplicate la o punte de măsură M .
Atunci când tensiunile celor două generatoare sunt egale, tensiunea de la ieşirea

242
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

punţii este nulă. În cazul în care există o diferenţă între tensiunea generatorului
care se cuplează şi tensiunea generatorului care lucrează, acesta diferenţă este
amplificată de amplificatorul A 5 şi dacă depăşeşte o anumită limită se străpunge
dioda stabilizatoare n 4 şi se dă un impuls la intrarea blocului de ieşire BE.
Amplitudinea acestui impuls este suficientă pentru compensarea acţiunii celorlalte
impulsuri şi asigură menţinerea alimentării releului d 1 , împiedecând în acest mod
efectuarea sincronizării.
Blocul reglării automate a frecvenţei BRF se compune din două amplificatoare cu
semiconductori A 3 şi A 4 care se alimentează de la transformatoare şi redresoare separate.
Ca şi în cazul sincronizatorului cu relee prezentat în figura 7.8, la intrarea
amplificatoarelor se aplică tensiunile de bătăi defazate cu 120 0 electrice una în
raport cu cealaltă. La ieşirea amplificatoarelor sunt conectate releele d 2 şi d 3 .
Blocul de egalizare a frecvenţelor determina avansul sau întârzierea frecvenţei
generatorului care se cuplează faţă de frecvenţa generatorului care lucrează şi dă
impulsuri prin releele d 2 şi d 3 .
Releele d 2 şi d 3 sunt interblocate electric astfel că atunci când lucrează unul este
interzisă funcţionarea celuilalt. Dacă frecvenţa generatorului care se cuplează, G 2
, este mai mică decât a generatorului care lucrează, G 1 , acţionează releul d 2 şi
interzice funcţionarea releului d 3 . În cazul în care frecvenţa este mai mare primul
care lucrează este releul d 3 şi interzice funcţionarea releului d 2 . Acest mod de
lucru oferă posibilitatea ca în dependenţă de funcţionarea releelor d 2 sau d 3 , să se
regleze frecvenţa (turaţia) generatorului G 2 prin creşterea ei dacă este mai mică
decât a generatorului G 1 sau prin coborârea ei dacă este mai mare.
Blocul de ieşire, BE, se compune din amplificatorul de însumare a semnalelor,
A 2 şi releul electromagnetic d 1 .
Alimentarea amplificatorului se face de la o înfăşurare separată a
transformatorului şi o punte redresoare.
În prezenţa unui semnal la intrare, amplificatorul A 2 se deschide, este alimentat
releul d 1 şi acesta anclanşează.
Semnalul de sincronizare se dă în momentul când la intrarea amplificatorului
suma semnalelor se anulează. La anularea semnalului de intrare, releul d 1
declanşează şi printr-un contact normal închis dă impulsul pentru conectarea
automatului generatorului care se cuplează.
Funcţionarea sincronizatorului automat este posibilă pentru frecvenţa tensiunii de
bătăi mai mică decât frecvenţa limită, fb  fblim. , şi se dă impulsul de cuplare în
momentul în care funcţia tensiunii de bătăi este egală ca valoare cu derivata ei şi
opusă ca semn.

243
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Sincronizatorul automat prezentat în figura 7.12, asigură:


- ajustarea automată a frecvenţei prin intermediul servomotorului
regulatorului de pe motorul diesel primar . Reglarea automată a
frecvenţei se realizează atunci când diferenţa între frecvenţe nu
depăşeşte 5Hz
- interzice conectarea la bare atunci când diferenţa tensiunilor
generatorului care se cuplează şi generatorului care lucrează depăşeşte
8% din valoarea nominală. De asemenea nu este posibilă funcţionarea
sincronizării automate pentru valori ale frecvenţei tensiunii de bătăi
care depăşesc valoarea limită, fb  fb.lim
- conectarea automată a generatorului care se sincronizează la barele
centralei electrice atunci când sunt îndeplinite condiţiile sincronizării
precise.
Timpul constant de anticipare poate fi reglat între 0,3  0,5 sec . în funcţie de
constanta de timp a întrerupătorului automat.

7.4 Sincronizarea grosieră a generatoarelor

Comparativ cu sincronizarea precisă, sincronizarea grosieră admite executarea


cuplării generatorului care se sincronizează fără îndeplinirea riguroasă a
condiţiilor de sincronizare. Prezenţa reactorilor (bobine de reactanţă) în prima fază
a cuplării reduce şocul curenţilor de egalizare în limite admisibile pentru siguranţa
cuplării la funcţionarea în paralel.
Prin sincronizarea grosieră generatorul poate fi cuplat la funcţionarea în paralel
pentru valori ale defazajului tensiunilor până la valoarea maximă   1800
electrice şi diferenţe ale frecvenţelor corespunzătoare unei alunecări de 3% .
După cum este cunoscut, la cuplarea în paralel a generatoarelor, în situaţia în
care nu sunt îndeplinite condiţiile de sincronizare apare procesul tranzitoriu
caracterizat de şocul momentan al curentului de egalizare însoţit de scăderea
importantă a tensiunii la barele centralei oscilaţiile ulterioare ale rotoarelor
care produc oscilaţii ale tensiunilor şi curenţilor de egalizare. Rotoarele
generatoarelor execută oscilaţii amortizate unul în raport cu celălalt, cu
perioade egale cu perioada curentului care trece prin reactor. Oscilaţiile
puterii active între generatoare produc frânarea generatorului cu viteza mai
mare şi accelerarea celui cu viteza mai mică până la egalizarea vitezelor în
momentul sincronizării.
Valoarea maximă a curentului de egalizare pentru   1800 electrice se determină
cu expresia:
1,8  2  2  U
 şoc  (7.16)
x d1  x R  x d 2  x r

244
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

unde: U  U1  U 2 - este tensiunea la bornele generatoarelor


x d1 , x d 2 - reactanţele inductive longitudinale supratranzitorii ale
înfăşurărilor generatoarelor
xR - reactanţa inductivă a reactorului R
xr - reactanţa circuitelor de conectare.
Prin alegerea corespunzătoare a valorii reactanţei reactorului, x R , se limitează
valoarea curentului de şoc până la    3,5  n .
Momentul conectării în paralel trebuie să corespundă unei alunecări negative,
adică turaţia (frecvenţa) generatorului care se cuplează să depăşească cu puţin
turaţia (frecvenţa) generatorului care lucrează. Procedând astfel, în momentul
cuplării generatorului acesta va prelua asupra sa o parte din sarcină. În caz contrar,
dacă cuplare se face la alunecări pozitive, generatorul care se cuplează trece în
regim de motor, supraîncarcă celelalte generatoare care funcţionează şi poate fi
decuplat de protecţia la putere inversă.
Pentru determinarea valorii reactanţei reactorului x R corespunzătoare limitării
curentului de şoc până la valoarea    3,5  n , se neglijează influenţa procesului
supratranzistoriu şi de asemenea rezistenţele înfăşurărilor şi impedanţa reţelei de
conectare. În aceste condiţii din schema simplificată prezentată în figura 7.14,
considerând că deviaţia tensiunilor este maximă, adică   1800 electrice, rezultă
următoarele ecuaţii:

Fig. 7.14 Schema de principiu (a) şi schema echivalentă la sincronizarea brută a generatoarelor (b)

d1  d 2   x d1  x d 2  x R  (7.17)


U 01  d1   x d1 (7.18)
U 02  d 2   x d 2 (7.19)
unde: d1 , d 2 - sunt tensiunile electromotoare ale
generatoarelor
 - valoarea efectivă a componentei periodice a

245
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

curentului tranzitoriu din înfăşurările


statorice, la conectarea generatoarelor
x d1 , x d 2 - reactanţele inductive tranzitorii longitudinale
U 01 , U 02 - tensiunile la bornele generatoarelor în
momentul iniţial al cuplării (la t = 0).
Valoarea curentului în primul moment al conectării se deduce din relaţia (7.17):
d1  d 2
  (7.20)
x d1  x R  x d 2

Introducând în relaţia (7.18) valoarea curentului determinat cu relaţia (7.20),


rezultă tensiunea la bornele generatorului G1 în momentul iniţial al cuplării:
d1 x d 2  d1 x R  d 2 x d1
U 01  (7.21)
x d1  x d 2  x R

şi pentru cazul în care se consideră d1  d 2 , x d1  x d 2 rezultă:


d1 x R
U 01  U 02  (7.22)
2x d1  x R

Variaţia tensiunii în momentul iniţial t  0 este:


d1  x R x d1
U 0  d1   d1 (7.23)
2x d1  x R x
x d1  R
2
Variaţia tensiunii raportată la tensiunea nominală este:
U 0 U 0 x d1
U 0    (7.24)
Un  d1 x
x d1  R
2
Din relaţia (7.24) se determină valoarea reactanţei x R în funcţie de variaţia
tensiunii în momentul iniţial:
1  U 0
xR  2 x d1 (7.25)
U 0

Calcul valorii reactanţei reactorului, x R rezultă din condiţiile care trebuie să se


realizeze în momentul cuplării generatorului pentru funcţionarea în paralel, astfel:
U 0  0,2U n ; U0  0,2
(7.26)
   3,5  n (7.27)
Reactanţa inductivă a unei bobine fără miez de fier se poate calcula cu expresia:

246
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

k
D
x R   L  10,5 W D   10 9 
2
(7,28)
 B
în care:   2 f - pulsaţia
W - numărul de spire al bobinei
D - diametrul mediu al bobinei, cm
B  2b  h  - perimetrul secţiunii bobinei, cm .

Cel mai mic consum de cupru pentru o valoare dată a reactanţei x R se asigură
h b
atunci când   0,34 k  1 / 2 şi f  50Hz .
D D
Pentru f  50Hz , k  1 / 2, relaţia 7.28 devine:

D
W2 D  3,03 x R 10 5 (7.29)
B
şi întrucât:
D D 1 1
    0,86 (7.30)
B 2b  h  b h 1,36
2  
D D
rezultă:
W 2 D  3,35x R  10 5 (7.31)
Ultima relaţie permite să se stabilească diametrul şi numărul de spire al
reactorului.
Calculele şi experienţa practică arată că alegerea corespunzătoare a reactanţei
reactorului, cu luarea în considerare a condiţiilor (7.26), (7.27) şi conectarea
generatoarelor când frecvenţa de bătăi este sub valoarea limită,
fb  fb.lim.  3  4Hz , exclude apariţia regimului asincron; procesul tranzitoriu
se termină în circa 1,2  3 sec. ; curentul maxim de egalizare, căderea de tensiune
şi şocul momentelor de frânare şi de accelerare nu depăşesc valorile admisibile
şi nu prezintă pericol pentru generatoarele care se sincronizează şi care
lucrează.
Dacă diferenţa între frecvenţe este peste limita admisibilă, generatorul care se
cuplează intră în regim asincron şi se produc oscilaţii mari de rotoarelor şi ale
curentului de egalizare.
Prezenţa reactorului este necesară numai în primul moment al cuplării. După
trecerea procesului tranzitoriu prezenţa reactorului nu mai este necesară şi
acesta este deconectat din circuitul generatorului.

247
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Sincronizarea grosieră este un procedeu simplu şi uşor de aplicat întrucât nu


impune realizarea riguroasă a condiţiilor de cuplare în paralel. De aceea acest
procedeu este întâlnit frecvent în centralele electrice navale. Neajunsul
metodei sincronizării brute este apariţia la cuplare, pentru scurt timp, a scăderii
tensiunii, şocului curentului de egalizare şi cuplurilor electromagnetice. De
asemenea metoda sincronizării grosiere spre deosebire de metoda sincronizării
precise necesită montarea în TPD a unor aparate suplimentare: reactoare,
întrerupătoare automate, sisteme de bare, care măresc costurile, dimensiunile şi
greutatea TPD.
Schemele de sincronizare grosieră ca şi schemele de sincronizare precisă au la
bază acelaşi principii şi sunt diversificate în funcţie de soluţiile constructive
folosite de firmele care le produc. Ele pot fi realizate cu relee electromagnetice
(cu contacte) sau cu elemente semiconductoare (fără contacte). În figura 7.15
se prezintă schema de sincronizare grosieră realizată cu relee electromagnetice.
Pentru sesizarea momentului optim al conectării generatorului care se
sincronizează schema foloseşte un releu diferenţial de frecvenţă. Acest releu poate
fi construit ca aparat de inducţie sau poate fi realizat ca releu electronic cu
semiconductoare. În schema din figura 7.15 se foloseşte un releu de tip inductiv
notat cu d 3 . Releul are o înfăşurare de tensiune, d 3  1 , o înfăşurare de curent,
d 3  2 şi un sistem mobil sub forma unui disc prin care se acţionează contactele
releului. Înfăşurarea de tensiune, d 3  1 , se alimentează de la barele centralei
electrice iar înfăşurarea de curent, d 3  2 , este alimentată de tensiunea de bătăi şi
pentru acesta este conectată între fazele similare ale generatorului care se cuplează
şi ale generatorului care funcţionează. Atunci când frecvenţa tensiunii de bătăi
(diferenţa între frecvenţe) este mai mare decât valoarea limită, interacţiunea dintre
câmpurile magnetice ale celor două înfăşurări creează un moment asupra discului
care începe să oscileze. Amplitudinea oscilaţiilor depinde de valoarea diferenţei
între frecvenţe. Pentru valori mari ale diferenţei de frecvenţe, amplitudinile sunt
mici şi oscilaţiile se produc în jurul poziţiei de zero iar contactele releului nu sunt
acţionate. La micşorarea diferenţei dintre frecvenţe, atunci când frecvenţa
generatorului care se cuplează devine apropiată de a celui care funcţionează,
amplitudinea oscilaţiilor creşte şi pentru valori ale diferenţei între frecvenţe egale
cu 0,5  1Hz , contactele releului se închid pentru un timp scurt şi se dă semnalul
pentru conectarea generatorului care se sincronizează.

248
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 7.15 Schema sincronizării automate grosieră a generatoarelor sincrone

Schema permite conectare automată prin sincronizare grosieră a oricăruia dintre


cele două generatoare şi pentru această operaţie este necesar un singur reactor R .
Considerăm să generatorul G 2 lucrează şi urmează să se conecteze în paralel
generatorul. G 1 .
Pentru conectarea generatorului G 1 se apasă pe butonul „DG-1”. La apăsarea pe
acest buton este alimentat releul d 1 care închide contactele: d1 6  8, d1 14  16,
d1 18  20 prin care sunt conectate înfăşurările releului diferenţial de frecvenţă,
d 3 , la tensiunea barelor şi la tensiunea de bătăi. De asemenea se închide
d1 10  12 prin care se pregăteşte acţionarea întrerupătorului automat a 3 . Se

249
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

deschide contactul d1 3  5 şi se interzice funcţionarea releului d 2 excluzându-se


posibilitatea sincronizării simultane.
Pe durata accelerării grupului DG  1 releul diferenţial de frecvenţă d 3 compară
frecvenţa generatorului G 1 cu cea a barelor centralei electrice şi la scăderea
diferenţei dintre frecvenţe sub limita 0,5  1Hz releul d 3 îşi închide contactul şi
dă impulsul pentru conectarea generatorului. Pentru aceasta se închide contactul
d 3 2  4, este alimentat întrerupătorul automat a 3 şi prin închiderea contactului
acestuia generatorul este cuplat la reţea prin reactorul R .
În acelaşi timp cu conectarea reactorului R , prin contactul a 3 2  4 se
alimentează releul de timp d 5 .
Conectarea generatorului la bare prin reactor este necesară numai pe durata
regimului tranzitoriu de sincronizare. Timpul de întârziere la acţionare al releului
d 5 se stabileşte astfel încât să fie acoperitor pentru durata regimului tranzitoriu.
După trecerea acestui timp, releul d 5 anclanşează şi prin închiderea contactului
d 5 2  4 dă impulsul de conectare a întrerupătorului automat a1 . Din acest moment
reactorul R este şuntat şi generatorul G 1 este conectat direct la barele centralei
electrice prin contactele întrerupătorului automat a 1 .
La terminarea cuplării, întrerupătorul automat al generatorului deschide contactul
a 1 3  5 şi se întrerupe alimentarea releului d 1 care la rândul său prin deschiderea
contactelor sale întrerupe alimentarea releului d 3 . De asemenea, se deschide
contactul a 1 7  9, se întrerupe alimentarea întrerupătorului a 3 care deschide
circuitul reactorului R . Schema trece în poziţia de aşteptare şi este pregătită
pentru o nouă funcţionare.
Schema este prevăzută cu blocări pentru a nu permite conectarea simultană a două
generatoare. În cazul deconectării întrerupătoarele automate de către protecţie nu
se produce repetarea automată a conectării.
Pornirea şi accelerarea dieselului până la turaţia nominală se realizează în timp
scurt, circa 60  80 sec. . În acest timp scurt, motorul diesel nu este pregătit să
primească sarcina. Este necesară o perioadă mai mare pentru încălzirea motorului.
Parametrii motorului sunt urmăriţi de un releu de sarcină, S , care atunci când sunt
îndeplinite condiţiile de primire a sarcinii închide contactele „Sarcina” din schema
de sincronizare grosieră şi permite conectarea generatorului.
În funcţionarea în regim de avarie a centralei, la scăderi şi oscilaţii de tensiune şi
frecvenţă, sincronizarea schemei este prevăzută cu posibilitatea anulării acţiunii
releului de sarcină. În acest scop se închid întrerupătoarele a 5 , respectiv a 6 prin
care se şuntează contactele releului de sarcină.

250
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Dacă releul de diferenţă de frecvenţă este defect generatorul se poate conecta la


funcţionarea în paralel folosindu-se releul de sarcină ale cărui contacte se închid
numai la turaţia nominală. În această situaţie contactul d 3 2  4 este şuntat prin
închiderea întrerupătorului a 7 .

251
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 8

Protecţia sistemelor electroenergetice navale

8.1 Generalităţi

În procesul exploatării sistemelor electroenergetice navale sunt posibile apariţia


unor regimuri anormale de lucru.
Pericolul cel mai mare pentru sistemele electroenergetice navale şi pentru toate
elementele acţionărilor electrice îl reprezintă regimul anormal produs de apariţia
curenţilor de scurtcircuit. În oricare punct al sistemului curentul de scurtcircuit
poate apare la deteriorarea izolaţiei între conductoarele de curent, ca urmare a
îmbătrânirii ei, sau la avarierea mecanică prin ruperea conductoarelor şi
conectarea între ele a conductoarelor de pe faze diferite sau prin acumularea de
lichid (apă) în conductori de curent de polarităţi diferite, ş.a.
Punctul de scurtcircuit este caracterizat prin valoarea nulă a rezistenţei. Valoarea
curentului de scurtcircuit este limită numai de rezistenţa interioară a sursei şi
rezistenţa conductorilor electrici (bare, cabluri, aparate de conectare). Această
valoare poate depăşi de sute de ori valoarea nominală a curentului din elementul
respectiv.
Sub acţiunea curenţilor de scurtcircuit apar forţe electrodinamice mari, capabile să
deterioreze aparatul respectiv. Sub acţiunea curentului de scurtcircuit se produce
foarte repede (în decurs de câteva secunde) creşterea temperaturii de încălzire a
cablului până la câteva sute de grade şi arderea izolaţiei. Frecvent în punctul de
scurtcircuit, în primul moment, apare arcul electric sub acţiunea căruia se aprind
obiectele din apropiere, în deosebi vaporii produselor petroliere, dând naştere la
incendii cu toate consecinţele ce decurg din acestea.
Regimurile anormale produse de suprasarcinii sunt caracterizate de apariţia
curenţilor a căror valoare depăşeşte până la de două ori valoarea nominală. Sub
acţiunea acestor curenţi temperatura de încălzire a conductorilor, în decurs de
câteva minute (uneori zeci) atinge valori periculoase (circa 100 0  200 0 C ) ceea
ce produce îmbătrânirea rapidă a materialelor izolante sau arderea lor. Ca urmare,
regimul de suprasarcină, ca şi regimul de scurtcircuit prezintă pericol de incendiu.
Suprasarcinile, de obicei, sunt create de regimurile anormale de lucru tehnologice
de mecanismelor cu acţionarea electrică.
Supratensiunile care apar în funcţionarea unor acţionări electrice constituie de
asemenea regimuri anormale caracterizate prin creşterea curenţilor peste limitele
normale.
Protecţia elementelor sistemului electroenergetic îndeplineşte următoarele funcţii:

252
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

1) la scurtcircuit, prin intermediul siguranţelor fuzibile sau


întrerupătoarelor automate, decontează automat elementul deteriorat şi
astfel se restabileşte regimul normal de lucru pentru celelalte elemente
ale sistemului
2) la apariţia suprasarcinilor protecţia acţionează prin decontarea
temporizată a instalaţiilor care lucrează în suprasarcină sau prin
semnalizare optică şi acustică pentru o categorie de consumatori a
căror menţinere în funcţiune este importantă pentru siguranţa navei
(instalaţia de guvernare, pompa de incendiu de avarie).
Cerinţele de bază ale protecţiei sistemelor electroenergetice navale sunt:
Selectivitatea constă în acţiunea protecţiei pentru deconectare numai a elementului
deteriorat. Prin aceasta se asigură menţinerea funcţionării normale a celorlalte
componente ale sistemului.
Acţiune rapidă - pentru deconectarea elementului avariat. Deconectarea rapidă a
scurtcircuitelor asigură: reducerea dimensiunilor avariei la apariţia arcului electric
şi a forţelor electrodinamice, micşorarea timpului de lucru cu tensiune redusă a
consumatorilor rămaşi în funcţiune. Datorită acţiunii rapide a protecţiei şi intrării
automate în funcţiune a rezervei de energiei electrică, practic, consumatorii nu
sesizează pauza în alimentarea cu energie electrică.
În cazul regimurilor anormale produse de suprasarcini protecţia nu trebuie să
acţioneze rapid, întrucât, pe de o parte, suprasarcina poate fi admisă pe o durată
limitată fără a pune în pericol instalaţia, iar pe de altă parte, este posibil ca
suprasarcina apărută să se datoreze unui şoc trecător de scurtă durată. Din aceste
motive protecţia la suprasarcină prin deconectarea consumatorului acţionează cu
întârziere de timp.
Sensibilitatea se exprimă prin coeficientul de sensibilitate care reprezintă, de
exemplu pentru protecţia care reacţionează la curent, raportul între mărimea
curentului de scurtcircuit din zona protejată şi curentul la care acţionează
protecţia. Din acest punct de vedere, protecţia trebuie să fie suficient de sensibilă
la avarii şi regimuri anormale de funcţionare care pot să apară în elementele
protejate.
Siguranţa în funcţiune. Este foarte important ca protecţia să fie permanent gata de
funcţionare în cazul apariţiei avariilor şi regimurilor anormale de lucru. În acest
scop schemele de protecţie trebuie să fie simple, aparatura folosită să aibă calităţi
înalte în condiţii de exploatare corespunzătoare.
Pentru protecţia sistemelor electroenergetice şi elementelor lor la scurtcircuit şi
suprasarcini se folosesc întrerupătoare automate şi siguranţefuzibile.
Întrerupătoarele automate sunt prevăzute cu declanşatoare maximale, adică relee
electromagnetice, termice sau electronice, care la valoarea reglată a curentului de
suprasarcină sau a curentului de scurtcircuit dau impuls de deschidere a
contactelor principale, prevăzute cu dispozitive de stingere a arcului. Siguranţele
fuzibile, la valoarea curentului stabilit pentru acţionare, întrerup circuitul prin

253
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

arderea fuzibilului. Pentru circuite de puteri mari se folosesc siguranţe speciale cu


mare putere de rupere tip MPR.

8.2 Protecţia reţelei de distribuţie a energiei electrice

În reţelele electrice de distribuţie pot apare două regimuri anormale de lucru:


scurtcircuitul şi suprasarcina. În ambele cazuri cablurile reţelei sunt parcurse de
curenţi care depăşesc valorile nominale pentru care a fost stabilită secţiunea
cablurilor. Sub acţiunea acestor curenţi se scurtează durata de serviciu a
cablurilor.
Protecţia reţelei de distribuţie a energiei electrice, aşa cum se prezintă în figura
8.1., se realizează pe secţiuni separate.

Fig. 8.1 Schema protecţiei reţelei de distribuţie a energiei electrice la


suprasarcini şi scurtcircuite

Protecţia la suprasarcină şi scurtcircuite pentru secţiunea de la generator, G , la


tabloul principal de distribuţie, TPD, este calculată pentru curentul nominal
debitat de generator şi se asigura cu aparatura de protecţie a generatorului.
Protecţiile pe secţiunile de reţea între TPD şi consumatori precum şi între
tablourile de distribuţie, TD şi consumatori sunt calculate în funcţie de curenţii
nominali ai consumatorilor. Protecţia acestor secţiuni se realizează cu aparatele
care protejează consumatorii. Pe secţiunea dintre TPD şi TD cablul este calculat
pentru suma consumatorilor conectaţi la TD.
Curentul de scurtcircuit poate apare în oricare punct al reţelei de distribuţie a
energiei electrice. În cazul în care scurtcircuitul se produce în punctul K 1 (figura
8.1) curentul de scurtcircuit, i.s.c., parcurge traseul de la generatorul G până în
punctul K 1 trecând pe rând prin toate secţiunile reţelei şi întrerupătoarele
automate a 1 , a 2 , a 3 . Valoarea curentului de scurtcircuit depăşeşte, de regulă,
valorile curenţilor stabiliţi pentru acţionarea aparatelor de protecţie şi ca urmare
toate primesc impuls de acţionare.
Pentru a evita decuplarea întregului sistem electric atunci când se produce un
scurtcircuit, aparatele de protecţie trebuie să asigure selectivitate la decuplarea

254
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

secţiunilor de reţea. În cazul dat se deconectează numai automatul a 3 care este cel
mai apropiat de punctul de scurtcircuit.
În principiu, selectivitatea protecţiei reţelei la scurtcircuite se obţine prin reglarea
curenţilor de acţionare pentru aparatele de protecţie. Acest procedeu se aplică în
cazul protecţiei cu siguranţe fuzibile.
În cazul folosirii pentru protecţie a întrerupătoarelor automate, selectivitatea
protecţiei poate fi realizată prin reglarea timpilor de acţionare la deconectare în
zona scurtcircuitului corespunzător cu caracteristica timp – curent a
întrerupătorului automat. La folosirea acestui sistem selectivitatea se obţine prin
micşorarea timpului de decuplare al automatelor de la sursă spre consumator,
adică trebuie să se realizeze condiţia t 1  t 2  t 3 ş.a.m.d. În aceste condiţii, în
cazul scurtcircuitului în punctul K 1 primul aparat care deconectează este a 3 .
Dacă scurtcircuitul este în punctul K 2 , primul aparat care deconectează este a 2
ş.a.m.d.
Întrerupătoarele automate folosite pentru protecţie sunt de diferite tipuri
constructive, în funcţie de firmele care le produc . În general timpii de acţionare
ale acestora pot fi reglaţi pentru 0,05 s, 0,15 s, 0,33 s sau 1s .
Pentru scurtarea duratei de menţinere a scurtcircuitului, în cazul în care timpul de
declanşare al automatului nu este mai mic de 0,15 s , se folosesc pentru protecţia
reţelelor întrerupătoare automate şi siguranţe fuzibile. În această situaţie protecţia
la scurtcircuit este asigurată de siguranţele fuzibile al căror timp de acţionare este
în limitele 0,01  0,05s. iar la suprasarcină de către întrerupătorul automat.
Selectivitatea după curent a protecţiei reţelei se asigură prin faptul că aparatele
dispuse în apropierea scurtcircuitului se reglează pentru un curent de declanşare
mai mic decât aparatele dispuse mai departe de punctul de scurtcircuit. Prin
aceasta se asigura ca la scurtcircuit să declanşeze cel mai apropiat aparat, iar cele
mai depărtate nu vor reacţiona . De exemplu, pentru schema din figura 8.1,
protecţia după curent este asigurată dacă:
i 2act.  i s.c.1  i 3act.

unde: i 2act. - curentul de acţionare al aparatului 2


i 3act. - curentul de acţionare al aparatului 3
i s.c.1 - curentul de scurtcircuit în punctul K 1 .

La scurtcircuit în punctul K 2 selectivitatea după curent, asigură:


i 1act.  i s.c.2  i 2act.
unde: i s.c.2 este curentul de scurtcircuit în punctul K 2 .

255
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Selectivitatea protecţiei după curent se foloseşte în unele cazuri în care nu este


raţional să se folosească automate selective în raport cu timpul care au gabarite şi
costuri ridicate şi de asemenea în cazurile când reţeaua are multe porţiuni
înseriate, iar folosirea protecţiei selective în raport cu timpul necesită mai mult de
5 trepte.
Pentru asigurarea selectivităţii după curent se folosesc de obicei automate
neselective şi siguranţe. La scurtcircuite selectivitatea după curent este asigurată
de arderea siguranţelor iar automatul nu lucrează. După cum arată experienţa
siguranţele asigură o bună selectivitate a protecţiei după curent atunci când la
conectarea în serie a treptelor de protecţie valorile curenţilor de acţionare se
deosebesc unul faţă de celălalt de 3  4 ori.
Trebuie menţionat că pentru realizarea protecţiei după curent este necesar să se
efectueze în prealabil calculul curenţilor de scurtcircuit în reţeaua electrică şi pe
această bază se efectuează alegerea aparatelor. Selectivitatea protecţiei după timp
presupune costuri mai ridicate dar, în acelaşi timp, este mai sigură în comparaţie
cu selectivitatea după curent.

8.3 Protecţia generatoarelor

În procesul exploatării generatoarelor electrice sunt posibile apariţia unor regimuri


anormale de lucru. În continuare se prezintă câteva forme de avarii posibile şi
regimuri anormale:
- scurcircuitarea spirelor înfăşurării de excitaţie prin scurtcircuit între
spire sau punerea la masă în două puncte. Efectul este stricarea
simetriei câmpului magnetic şi producerea vibraţiilor maşini
- avarierea înfăşurării induse de pe stator ca urmare a deteriorării
izolaţiei acesteia. În acest caz apariţia arcului electric conduce la
deteriorarea miezului de fier, aprinderea izolaţiei înfăşurărilor şi
declanşarea incendiului în generator
- regimul anormal produs de şocul curentului datorat unor scurtcircuite
exterioare
- regimul anormal care apare la trecerea generatorului în regim de
motor. Acest regim poate apare la funcţionarea în paralel a
generatoarelor.
Avariile generatoarelor pot duce la deteriorarea funcţionării fără întrerupere a
celorlalte părţi ale sistemului electroenergetic.
Pentru a asigura funcţionarea normală a centralelor electrice navale, generatoarele
sunt prevăzute cu următoarele protecţii:
a) protecţia de curent la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini

256
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

b) protecţia de putere inversă


c) protecţia diferenţială la scurtcircuite interioare
d) protecţia de punerea la masă a unei faze. Se asigură prin controlul
permanent al stării izolaţiei
e) automat de stingere a câmpului magnetic. Rolul şi funcţiile
automatului de stingere a câmpului au fost prezentate în paragraful 4.3.

8.3.1 Protecţia la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini

Curenţi mari care apar la scurtcircuite exterioare sunt produşi la atingerea între
conductorii de pe faze diferite sau între barele TPD ca urmare a deteriorării
rezistenţei de izolaţie.
La producerea scurtcircuitului, protecţia generatorului trebuie să acţioneze rapid
prin deconectarea generatorului. În acest scop întrerupătoarele automate folosite
pentru cuplarea generatoarelor la barele TPD sunt prevăzute cu relee maximale de
protecţie.
În figura 8.2 se prezintă schema electrică de principiu a unui întrerupător automat
tip OROMAX.

257
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.2 Întrerupătorul automat OROMAX


1 – schema electrică de comandă
2 – schema electrică de legături

Legendă:
I – curent de sarcină
D – declanşator de curent
EI – electromagnet de închidere
ED – electromagnet de deschidere
CS – contact de semnalizare „Resoarte armate”
DTm – declanşator de tensiune minimă
CSD – contact de semnalizare „Deschis prin declanşatoare”
C7-C8 – contacte auxiliare dreapta
C9-C12 – contacte auxiliare stânga
I – buton închidere
O – buton deschidere
LV – lampă de semnalizare culoare verde
LR – lampă de semnalizare culoare roşie
CB – contacte de de blocare
CF – contact de fine de cursă al motorului
M – motor electric pentru armarea resoartelor
PFs – fişă – priză stânga
PFd – fişă – priză dreapta
--- – legături numai pentru întrerupătoare debranşabile

258
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La aplicarea tensiunii de comandă prin contactele închise CB şi CF este alimentat


motorul electric, M, de armare a resoartelor. După terminarea armării resoartelor
se deschide contactul CF prin care se întrerupe alimentarea motorului electric şi se
închide contactul CF (5-6) prin care se alimentează lampa de semnalizare
„Resoarte armate”.
Comanda de cuplare a întrerupătorului se dă prin apăsarea pe butonul I. Este
alimentat electromagnetul de închidere EI (1-2) care efectuează cuplarea
întrerupătorului automat. În prezenţa tensiunii nominale, declanşatorul de tensiune
minimă, DTm, execută prin acţionarea unui clichet blocare întrerupătorului în
poziţia închis, menţinându-se situaţia şi după încetarea apăsării butonului „I”.
Cuplarea întrerupătorului automat este semnalizată de stingerea lămpii LR
(lumină roşie) şi aprinderea lămpii LV (lumină verde).
Pentru deconectarea voită a întrerupătorului se apasă pe butonul „O” din circuitul
electromagnetului de deschidere, ED. Este alimentat electromagnetul ED care
realizează deconectarea întrerupătorului automat. În cazul în care, pe timpul
funcţionării, deconectarea se face automat ca urmare a acţiunii protecţiei, se
întrerupe circuitul de alimentare al declanşatorului de tensiune minimă, DTm, se
înlătură blocarea mecanică şi sub acţiunea resoartelor se realizează deconectarea
întrerupătorului automat. Declanşatorul de tensiune minimă, DTm, acţionează la
scăderea tensiunii de alimentare sub 0,7 Un sau la anularea acesteia. Protecţiile la
scurtcircuite şi suprasarcini realizează deconectarea întrerupătorului automat
acţionând indirect prin intermediul declanşatorului de tensiune minimă. În caz de
scurtcircuite sau suprasarcini se deschid contactele acestor relee „O” şi se
întrerupe circuitul de alimentare al declanşatorului de tensiune minimă care
realizează deconectarea întrerupătorului automat. Deconectarea automată ca
urmare a acţiunii protecţiei este semnalizată prin comutarea contactelor CDS. Se
deschide contactul CSD (1-3), se stinge lampa de semnalizare cu lumină albă şi se
închide contactul CSD (1-2) care aprinde lampa de semnalizare cu lumină roşie
indicând faptul că deconectarea întrerupătorului automat s-a făcut ca urmare a
acţiunii protecţiei.
Caracteristicile tehnice ale întrerupătoarelor automate din seria OROMAX sunt
prezentate în tabelul 8.1.
Tabelul 8.1
Capacitatea de Capacitatea de Durata totală de
In
închidere rupere întrerupere
[A]
[kA] [kA] [ms]
1.000 125 52 30÷35
1.600 125 52 30÷35
2.000 130 55 30÷35
2.500 130 55 30÷35
4.000 135 57 35÷40

259
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Suprasarcina generatoarelor se poate produce la apariţia uneia sau mai multe din
următoarele cauze: pornirea unor motoare asincrone de putere mare, repartiţia
neuniformă a sarcini între generatoare, decuplarea de la funcţionarea în paralel a
unui generator, creşterea sarcini cerută de consumatori.
Depăşirea curentului nominal, în cazul suprasarcinii, până la de 2 ori valoarea
nominală, poate fi suportată un timp limitat fără a pune în pericol generatorul.
Protecţia la suprasarcină trebuie să acţioneze temporizat pentru a evita acţiunea
acesteia în cazul unor şocuri de scurtă durată cum ar fi cele create de pornirea unui
motor asincron de putere mare.
În cazul apariţiei suprasarcinii la un generator, deconectarea acestuia de către
protecţie ar duce la supraîncărcarea generatoarelor rămase în funcţiune şi astfel
rând pe rând sunt deconectate toate generatoarele care funcţionează în paralel
rezultând în final scoaterea centralei electrice din funcţionare. Pentru a evita o
asemenea situaţie, temporizarea acţiunii protecţiei, permite în unele cazuri,
intervenţia personalului de serviciu pentru reducerea sarcinii prin deconectarea
unor consumatori neesenţiali, iar în alte cazuri, această deconectare se face
automat la apariţia suprasarcinii.
În figura 8.3 se prezintă o schemă de protecţie selectivă la suprasarcină.

260
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Figura 8.3 Schema de protecţie selectivă la suprasarcină

În schema din fig. 8.3 pentru protecţia selectiva la suprasarcină se folosesc releele
electromagnetice de curent d1, d2, d3 conectate pe curenţi de fază ai generatorului,
releul intermediar d4, releele de timp d5, d6, d7 şi declanşatoarele de tensiune minimă
aparţinând întrerupătoarelor automate a1, a2, a3 care conectează grupele de
consumatori I, II, III enumerate în ordinea crescătoare a importanţei lor.
Protecţia de suprasarcină acţionează la depăşirea curentului nominal. Curentul de
acţionare al releelor de curent este:
I act  k s I Gn in care k s  1,1 (8.1)

Prin închiderea uneia sau mai multe din contactele releelor d 1 , d 2 , d 3 , este
alimentat releul intermediar d 4 . La închiderea contactului d 4 sunt puse sub
tensiune releele de timp. Releele de timp sunt reglate cu întârzieri diferite astfel că
după 4 s acţionează primul releu d 5 şi prin deschiderea contactului său întrerupe

261
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

alimentarea declanşatorului de tensiune minimă care provoacă deconectarea


întrerupătorului automat a 1 .
În cazul în care după deconectarea grupei I de consumatori suprasarcina continuă
să se menţină, atunci după 8s acţionează releul de timp d 6 şi se decuplează a doua
grupă de consumatori. Dacă suprasarcina continuă mai mult de 14 s intră în
acţiune şi releul d 7 care deconectează a treia grupă de consumatori.
Deconectarea în trepte a grupelor de consumatori permite eliminarea
suprasarcinii, preîntâmpină scoaterea de sub tensiune a centralei electrice şi
asigură funcţionarea fără întrerupere a consumatorilor esenţiali pentru siguranţa
navei.
În situaţii mai deosebite dacă în urma acţiunii protecţiei selective de suprasarcină
aceasta continuă să se menţină, atunci, după 20s intră în funcţiune şi releul d 8 care
decuplează generatorul de la barele TPD.

8.3.2 Protecţia la putere inversă

Dezvoltarea sistemelor electroenergetice navale ca urmare a trecerii treptate la etape


superioare de automatizare complexa a proceselor ce se desfăşoară la bordul navelor,
a condus la creşterea consumului de energie electrică. Pentru acoperirea necesarului
de consum în centralele electrice funcţionează în paralel mai multe generatoare.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor apare posibilitatea treceri unui
generator în regim de motor atunci când tensiunea produsă de acesta este mai
mică decât tensiunea de la barele TPD produsă de celelalte generatoare. Scăderea
tensiunii generatorului şi trecerea lui în regim de motor poate fi cauzată de avarii
produse la motorul primar de antrenare (întreruperea alimentării cu combustibil,
deteriorarea cuplajului mecanic dintre motor şi generator) sau pe partea electrică
(întreruperea excitaţiei generatorului). În astfel de cazuri, generatorul fiind cuplat
în paralel cu alte generatoare, trece în regim de motor şi devine consumator de
energie electrică.
Funcţionarea generatorului în regim de motor nu este admisă şi el trebuie să fie
deconectat pentru a nu încărca generatoarele aflate in funcţionare normală În acest
scop generatoarele navale sunt prevăzute cu protecţie la putere inversă.
În centralele electrice de curent alternativ protecţia la putere inversă se realizează
după mărimea curentului şi după faza acestuia comparativ cu faza tensiuni de la
bare. Protecţia la putere inversă în centralele electrice de curent continuu acţionează
în funcţie de mărimea curentului şi de sensul acestuia în comparaţie cu tensiunea de
la bare.
Protecţia generatoarelor de curent alternativ la putere inversă se realizează
frecvent cu relee construite dup principiul inducţiei electromagnetice. În fig. 8.4
se prezintă schema de protecţie la putere inversă pentru un generator de curent

262
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

alternativ realizată în variantele: cu releu de inducţie şi cu releu cu


semiconductoare.

Fig. 8.4 schema de protecţie a generatorului la putere inversă


a – cu releu de inducţie, b – cu elemente semiconductoare.

În figura 8.5 se prezintă schema sistemului magnetic al releului de inducţie.

Fig. 8.5 Circuitul magnetic al releului de inducţie (a) şi


diagrama fazorială a tensiunii şi curenţilor (b)

Circuitul magnetic este alcătuit din miezurile 1, 2 şi discul de aluminiu 3 dispus


între miezuri şi fixat pe un ax. Sistemul de contacte ale releului, care nu este arătat
pe figură, este alcătuit dintr-un contact mobil fixat pe axul discului.

263
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Releul are două înfăşurări: înfăşurarea de curent 4 dispusă pe miezul superior 1 şi


conectată în circuitul secundar al transformatorului de curent montat în circuitul
generatorului şi înfăşurarea de tensiune 5 dispusă pe miezul inferior şi conectată la
transformatorul de tensiune.
În figura 8.5.b. se prezintă diagrama vectorială a tensiunilor şi curenţilor. Curentul
Ir al înfăşurării de curent este în urma tensiunii Ur cu unghiul  r . Curentul din
înfăşurarea de tensiune I u este defazat faţă de tensiune cu un unghi oarecare,  u ,
dependent de raportul între rezistenţa şi reactanţa înfăşurării de tensiune. Fluxurile
 i şi  u create de curenţii I r şi I u sunt defazate în raport cu curenţii, cu un unghi
determinat de pierderile în fier ale circuitului magnetic. În acest fel în dispozitivul
de inducţie există două câmpuri decalate în spaţiu cu un unghi de 90o şi ca fază cu
unghiul  .
Curenţii induşi de câmpurile  i si  u în discul de aluminiu determină un moment
de rotaţie al acestuia.
M rot  ki  u sin  (8.2)

În funcţionare normală, atunci când geratorul debitează curent şi putere în reţea


momentul de rotaţie exercitat asupra discului acţionează în sensul de deschidere a
contactelor.
La trecerea generatorului în regim de motor se schimbă cu 180o sensul curentului
I r , se inversează sensul cuplului de rotaţie şi discul releului se roteşte în sens
contrar, adică în sensul de închidere a contactelor releului. Întârzierea de timp a
releului este reglată în funcţie de distanţa care trebuie parcursă de disc până în
momentul închiderii contactelor. Prin închiderea contactului releului se dă
impulsul de declanşare a întrerupătorului automat şi generatorul este decuplat de
la bare.
Releul de putere inversă poate fi reglat pentru a acţiona la o putere inversă egală
cu 6,9 sau 12% din puterea nominală.
Releul de putere inversă de tip inductiv prezintă unele neajunsuri cum ar fi: inerţie
mare, precizie redusă în stabilirea parametrilor de acţionare, dependenţă de
frecvenţă, acţionare eronată la şocuri sau vibraţii mari, ş.a.
În ultimul timp îşi găsesc o aplicaţie largă releele de putere inversă cu
semiconductoare. Un exemplu îl reprezintă schema prezentată în figura 8.4.b.
Releul de putere inversă cu semiconductoare este realizat după principiu
redresorului sensibil la fază şi se compune din: transformatorii Tr1, Tr2, redresorii
R d 1, R d 2 şi elementul de execuţie compus din releele d1 , d 2 .
În conformitate cu schema de conectare, primarul transformatorului Tr 1 este
parcurs de un curent proporţional valoarea curentului debitat de generator iar

264
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

primarul transformatorului Tr 2 este alimentat de la tensiunea generatorului şi este


parcurs de un curent proporţional cu aceasta.
Întrucât redresorul R d 1 este conectat la suma geometrică a tensiunilor.
U Rd1  U a  U d (8.3)

iar redresorul R d 2 la diferenţa geometrică a tensiunilor .


U Rd2  U b  U c (8.4)

rezultă că :
U Rd1  U Rd 2 (8.5)

La trecerea generatorului în regim de motor se modifică cu 180o faza curentului


având ca rezultat schimbarea raportului între tensiunile redresate şi relaţia (8.5)
devine:
U Rd2  U Rd1 (8.6)

Releul d 1 este un releu de curent continuu şi acţionează în funcţie de sensul


curentului redresat. Acest releu este astfel reglat încât anclanşează atunci când
sensul puterii este invers, adică de la barele centralei spre generator. Prin
intermediul releului de timp, d 2 , se stabileşte întârzierea necesară la deconectarea
generatorului care lucrează în regim de motor.
Protecţia la putere inversă a generatoarelor de curent continuu se realizează cu
relee electrodinamice, electromagnetice sau magnetoelectrice de curent invers.
La trecerea generatorului de curent continuu în regim de motor se inversează
sensul curentului. Acest fenomen este utilizat pentru protecţie de putere inversă.
În figura 8.6. se prezintă schema unui releu de curent invers de tip electrodinamic.

265
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.6. Schema de principiu a unui releu de curent invers de tip electrodinamic

Pe miezul electromagnetic 1 este dispusă înfăşurarea de curent 2 conectată în serie


în circuitul generatorului. Înfăşurarea de tensiune 3 se dispune pe rotorul 4 şi se
conectează la tensiunea reţelei. Rotorul releului este fixat pe axul 5 şi se poate roti
cu un unghi oarecare.
În regim normal de lucru interacţiunea dintre câmpurile magnetice ale
înfăşurărilor de curent şi de tensiune creează un cuplu care este compensat
resortul 6 şi drept urmare contactul 7 este deschis.
La trecerea generatorului în regim de motor, se schimbă sensul curentului prin
generator şi deci şi sensul curentului prin înfăşurarea de curent a releului. Cuplul
de rotaţie îşi schimbă sensul şi sub acţiunea resortului se închide contactul 7. Prin
închiderea contactului releului, se dă impulsul de declanşare al întrerupătorului
automat şi generatorul este deconectat de la bare. Valoarea curentului invers de
acţionare a protecţiei de putere inversă, de regulă, se alege I cr.inv.  (0,15  0,2)I Gn .

8.3.3 Protecţia diferenţială a generatoarelor

În procesul de exploatare al generatoarelor poate apare pericolul producerii unui


scurtcircuit în interiorul generatorului sau pe traseul de la generator până la T:P.D.
Această porţiune nu este protejată de întrerupătorul automat al generatorului şi
singura posibilitate de a evita producerea unei avari în această zonă este stingerea
câmpului magnetic cu dispozitive prezentate în paragraful 4.3.
În schemele generatoarelor de mare putere, folosite în deosebi la propulsia
electrică, pentru mărirea eficacităţii protecţiei la scurtcircuite interioare se
foloseşte protecţia diferenţială. În ultima vreme, legat de creşterea continuă a

266
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

puterii centralelor electrice navale, protecţia diferenţială a generatoarelor a început


să fie utilizată şi în sistemele electroenergetice navale.
Protecţia diferenţială pentru o porţiune de circuit poate fi realizată, în principiu,
după două scheme: schema circulaţiei de curent sau schema echilibrului
tensiunilor. Schema de protecţie diferenţială cu circulaţie de curent la scurtcircuite
interioare este prezentată în figura 8.7.

Fig. 8.7 Schema de principiu a protecţiei diferenţiale cu curent de circulaţie


Protecţia diferenţială cu circulaţie de curent acţionează la diferenţa curenţilor de la
începutul şi sfârşitul porţiunii de circuit protejată şi este cea mai precisă şi mai
sensibilă.
La limitele porţiunii de circuit protejat sunt montate transformatoarele de curent
m1 si m2 ale căror înfăşurări secundare formează un circuit serie comun.
În paralel cu acest circuit se conectează bobina releului d de impedanţă Zp. În
figura 8.8. se prezintă schema echivalentă a circuitului secundar de protecţie
diferenţială.

Fig. 8.8 Schema echivalentă a circuitului secundar de protecţie diferenţială

Din scrierea teoremelor lui Kirchhoff pentru schema echivalentă rezultă:


E1  I1 Z1  I p Z p (8.7)

267
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

E 2  I 2 Z2  I p Zp (8.8)

I1  I 2  I p (8.9)

unde: Z1, Z2 sunt impedanţele înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor m1 şi


m2 .

Rezolvând sistemul în raport cu Ip se obţine:


E1 Z1  E 2 Z 2
Ip  (8.10)
Z1 Z 2  Z p ( Z1  Z 2 )

In regim normal de funcţionare, curenţii în primarele transformatoarelor de curent


au aceleaşi valori şi E1  E 2 iar I p  0 . Situaţia este aceeaşi şi în cazul unui
scurtcircuit produs în afara zonei protejate, de exemplu în punctul K1.
În cazul unui scurtcircuit produs în porţiunea de circuit protejată, de exemplu în
K2, curentul primar în transformatorul m2 devine 0 şi E 2  0 . Atunci:

E1
Ip  (8.11)
Z1  2Z p
Apariţia curentului Ip duce la anclanşarea releului d şi prin intermediul contactului
acestuia se dă impulsul de deconectare a întrerupătorului automat. Pentru
funcţionarea sigură a releului d, impedanţa acestuia are valoare mică, astfel încât
pentru valori mici ale tensiunii aplicate să se poată stabili un curent Ip suficient
pentru anclanşarea releului.

8.3.4 Relee electronice de protecţie

În ultima vreme releele de protecţie de tip electromagnetic, magnetoelectric,


electrodinamic sau de inducţie sunt înlocuite cu relee electronice. Releele
electronice cu semiconductoare prezintă o serie de avantaje comparativ cu
celelalte tipuri de relee cum ar fi: timp scurt de acţionare, siguranţă mai mare în
funcţionare, posibilităţi mărite de fixare precisă a valorilor limită la care
acţionează, reducerea influenţei temperaturii mediului asupra parametrilor de
funcţionare, masa şi gabarite reduse, consum redus de energie electrică. În
continuare se prezintă principiile de funcţionare a câtorva tipuri de relee
electronice.
Traductor de curent activ realizat sub forma unei punţi de rezistenţe, R 1  R 4 care
transformă componenta activă a curentului generatorului, IG, în tensiune continuă
furnizată la ieşire, Uieş.

268
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.9 Schema traductorului de curent activ

Pe una din diagonalele punţii se aplică tensiunea generatorului, UG, iar pe cealaltă
diagonală se obţine tensiunea de ieşire Uieş.
Redresorii n1 şi n2 redresează curentul determinat de tensiunea UG iar prin
rezistenţele R1, R2 trece curentul de la transformatorul de curent TrC proporţional
cu valoarea curentului de sarcină al generatorului, IG.
În figura 8.10 sunt prezentate diagramele vectoriale ale tensiunilor sistemului de
măsurare a curentului activ.
La mersul în gol al generatorului (I G  0) puntea este echilibrată, Uieş.=0.
Echilibrul punţii se strică la apariţia curentului de sarcină al generatorului.
Trecând prin rezistenţele R1, R2 acest curent produce căderile de tensiune UR1,
UR2 care se adună cu căderile de tensiune de pe aceleaşi rezistenţe produse de
tensiunea generatorului.
Dacă curentul generatorului este pur reactiv, defazajul dintre tensiune şi curent
este   90 o , atunci, după cum se vede din figura 8.10 b., tensiunile de pe
ramurile cu rezistenţele R1, R2 sunt egale ca mărime, UR1=UR2, cresc în aceeaşi
măsură iar tensiunea de la ieşirea traductorului este nulă.

269
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.10 Diagramele vectoriale ale tensiunilor traductorului de curent activ.

Pentru factorul de putere   0 sau   90 o , figura 8.10 a şi c, echilibrul punţii se


strică şi tensiunea de la ieşirea traductorului este proporţională cu diferenţa
tensiunilor U1 şi U2.
Întrucât căderile de tensiune UR1, UR2, sunt mici în comparaţie cu valorile
tensiunilor U1 şi U2 şi egale între ele ca valoare absolută, atunci se poate
aproxima:
OC  U1 , OA  U 2 , U R1  U R 2  U R .
Luând în considerare aceste aproximări, din figura 8.10 c se poate scrie:
U1  U G  U R1 cos ; U 2  U G  U R 2 cos  (8.12)

şi rezultă:
U ies  U1  U 2  2U R cos   kIa (8.13.)

unde Ia este componenta activă a curentului generatorului.

Aşadar, tensiunea de la ieşirea traductorului de măsură este proporţională cu


componenta activă a curentului generatorului. Precizia determinării componentei
active a curentului este cu atât mai mare cu cât este mai mare valoarea tensiunii
aplicată de la generator în comparaţie cu căderile de tensiune produse de curentul
de sarcină pe rezistenţele punţii. Rezistenţa reglabilă R5 este folosită pentru
acordul traductorului.
Releul electronic de sarcină, reprezentat în figura 8.11, urmăreşte încărcarea
generatorului şi sesizează apariţia suprasarcinii.

Fig. 8.11 Schema releului electronic de sarcină

La intrarea acestui releu se aplică tensiunea de ieşire a traductorului de curent


activ, proporţională cu încărcarea generatorului.
La sarcina normală a generatorului, tranzistorul T1 este închis. În acest regim
tensiunea aplicată la intrare, de la traductorul de curent activ, este sub pragul de
deschidere al diodei stabilizatoare n1. Tranzistorul T1 fiind închis, de la colectorul

270
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

lui se aplică un potenţial negativ pe baza tranzistorului T2, în comparaţie cu


potenţialul emitorului acestui tranzistor. Ca urmare joncţiunea E-B a tranzistorului
T2 este parcursă de curent. Alegând corespunzător rezistenţele se obţine
deschiderea complectă a tranzistorului T2, şi corespunzător, căderile de tensiune pe
rezistenţa legăturii inverse. R7, realizează blocarea tranzistorului T1. În această
situaţie condensatorul C1 este şuntat de tranzistorul T2 şi rezistenţa mică a
legăturii inverse, R7. Valoarea tensiunii la bornele condensatorului este mică, sub
pragul de deschidere a diodei stabilizatoare n2. Este blocat circuitul curentului
prin joncţiunea E-B a tranzistorului T3. Ca urmare pe trecerea E-B a tranzistorului
T4 tensiunea este suficientă pentru ca această trecere să fie deschisă. Cât timp
tranzistorul T4 este deschis, tranzistorul T5 este închis şi curentul prin releul de
execuţie d1 este nul. În această situaţie nu se transmite nici un semnal pentru
elementele următoare.
În cazul în care generatorul funcţionează în suprasarcină se măreşte tensiunea
aplicată de la traductorul de curent activ până la valoarea care depăşeşte pragul de
deschidere a diodei stabilizatoare n1. În această situaţie tranzistorul T1 se deschide
iar tranzistorul T2 se închide. Condensatorul C1 începe să se încarce prin
rezistenţele R6, R8. Durata încărcării condensatorului constituie timpul de
întârziere la acţionare al releului. Atunci când tensiunea pe condensator depăşeşte
tensiunea de prag a diodei stabilizatoare n2, tensiunea se aplică pe baza
tranzistorului T3. Tranzistorul T3 se deschide şi este şuntată joncţiunea E-B a
tranzistorului T4. În final se deschide tranzistorul T5 şi releul d1 este parcurs de
curent. Releul d1 anclanşează şi prin contactele sale dă comenzile necesare pentru
reducerea sarcinii.
La revenirea sarcinii generatorului în limitele normale, tranzistoarele din schemă
revin în poziţia iniţială şi releul d1 este deconectat.
Alimentarea releului electronic de sarcină se face de la transformatorul Tr prin
redresor şi filtru cu condensator.
Releul electronic pentru o treaptă de deconectare selectivă stabileşte selectivitatea
protecţiei la suprasarcină. La apariţia suprasarcinii acţionează releul de sarcină
prezentat în figura 8.11. şi prin contactele releului d1 sunt puse în funcţiune
releele electronice de treaptă care stabilesc timpii după care acţionează protecţia
selectivă prin deconectarea pe rând, într-o anumită ordine, a grupelor de
consumatori. Schema releului pentru o treaptă de deconectare este prezentată în
figura 8.12. Schema este aceeaşi pentru toate treptele de protecţie.

271
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.12 Schema releului electronic pentru o treaptă de deconectare

La apariţia suprasarcinii generatorului, releul electronic de suprasarcină închide


contactele releului d1 şi încep să se încarce condensatoarele C1 de pe toate treptele
de deconectare. Pentru trepte diferite, valorile condensatoarelor C1 sunt diferite
realizându-se pe această cale valori diferite ale timpilor de reţinere pe trepte.
Releul primei trepte are cea mai mică reţinere de timp şi ca urmare va fi primul la
care tensiunea pe condensatorul C1 ajunge la valoarea de prag şi se deschide dioda
stabilizatoare n.
Când se ajunge la valoare de prag şi se deschide dioda stabilizatoare, tensiunea se
aplică pe baza tranzistorului T1 care se deschide. Anclanşează trigerul T2, T3 şi
este alimentat releul d2. Prin contactele releului d2 se dă semnalul de deconectare
a alimentării consumatorilor din grupa Ia.
Analog lucrează şi releele corespunzătoare următoarelor trepte de deconectare.
Dacă deconectarea primei trepte se reduce suprasarcina generatorului sub valoarea
de anclanşare a releului de sarcină acesta îşi deschide contactele şi întrerupe
funcţionarea releelor electronice de pe treptele următoare.
Releul electronic de tensiune minimă este prezentat în figura 8.13.

Fig. 8.13 Releul electronic de tensiune minimă

Releul se compune din transformatorul Tr, redresorul Rd1, filtrul C1, tranzistorii
T1-T2 şi releul d.

272
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pentru tensiunea nominală a generatorului dioda stabilizatoare n1 este străpunsă,


condensatorul C2 se încarcă, se deschid tranzistoarele T1, T3 şi releul d este
parcurs de curent.

La scăderea tensiunii generatorului sub o anumită limită prestabilită se blochează


dioda stabilizatoare n1, condensatorul C2 se descarcă, asigurând întârzierea de
timp necesară, după care se închide tranzistorul T3 şi se întrerupe curentul prin
releul d. Releul d printr-un contact normal închis comandă decuplarea
generatorului de la bare şi pornirea agregatului de rezervă.

8.3.5 Schema electrică de echipare a unui generator sincron pentru


conectarea la barele T.P.D.

Pentru exemplificare se prezintă în continuare schemele electrice de echipare a


unui generator sincron din seria celor întâlnite frecvent în centralele electrice
navale.
Schema electrică de alimentare a circuitelor de măsură şi protecţie este prezentată
în figura 8.14.
Pentru cuplarea generatorului la bare se foloseşte un întrerupător automat de tip
OROMAX. Declanşatorul de tensiune minimă, DTm, al automatului este alimentat
de la blocul releelor electronice de protecţie PGS (Protecţie Generator Sincron).
Circuitele de măsură şi protecţie sunt protejate cu siguranţe fuzibile.
În figura 8.15 sunt prezentate simplificat schemele electrice pentru aparatele de
măsură şi pentru blocul releelor de protecţie PGS.
Blocul de protecţie PGS conţine relee electronice de protecţie pentru: tensiune
minimă, suprasarcină, suprasarcină selectivă, scurtcircuit şi putere inversă. De
asemenea mai conţine un modul pentru verificarea integrităţii funcţionării schemei
de protecţie cu relee electronice. În cazul în care sunt defecţiuni se semnalează
defectarea blocului de protecţie şi se comandă decuplarea generatorului de la bare
până la remedierea defecţiunilor şi asigurarea funcţionării normale a schemei de
protecţie.
Blocul releelor de protecţie primeşte semnale de tensiuni proporţionale cu curenţii
de sarcină obţinute de la transformatoarele de curent mo4, mo5, mo6 montate pe
fazele generatorului şi semnale proporţionale cu tensiunea generatorului aplicate
prin închiderea contactelor CF.
În funcţionare normală, de la blocul releelor de protecţie se alimentează
declanşatorul de tensiune minimă DTm, al întrerupătorului automat, care face
posibilă conectarea generatorului la bare.
La apariţia unei sau mai multe din avariile posibile: scurtcircuit, tensiune minimă,
suprasarcină, putere inversă, blocul de protecţie PGS prin acţionarea contactelor
releelor electronice întrerupe alimentarea declanşatorului de tensiune minimă

273
DTm şi decuplează generatorul de la bare. In acelaşi timp, acţiunea protecţiei este
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

274
semnalizată optic şi acustic.

Fig. 8.14 Alimentarea circuitelor de măsură şi protecţie


Destinaţie Generator Siguranţe Circuite Blocul releelor Circuit de Circuit de Iluminat Servomotor Siguranţe Circuite Circuite de
de protecţie sincronizare comandă faţă TPD
240KVA 355A reglare turaţie
circuit 3400V, 50 Hz
speciale de generale de măsură sincroni-
măsură zare
275
Semnalizare Blocaj la Temporizare şi
Anulare Scurtcircuit Suprasarcină Putere Tensiune Defect bloc Suprasarcină Releu însumare alarme decuplare consumatori
semnalizări inversă minimă protecţie selectivă sonoră scurtcircuit neesenţiali
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.15 Scheme electrice pentru aparate de măsură, blocul releelor electronice de protecţie şi relee de semnalizări
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În cazul încărcării generatorului peste sarcină nominală acţionează mai întâi releul
de suprasarcină selectivă care prin contactele sale comandă decuplarea treptelor de
consumatori neesenţiali în scopul reducerii încărcării generatorului. Acţiunea
acestui releu nu comandă decuplarea generatorului şi de asemenea este semnalizată
optic şi acustic. În situaţia în care centrala nu este prevăzută cu gruparea
consumatorilor neesenţiali alimentaţi prin întrerupătoare automate distincte cu
posibilităţi de declanşare automată, la avertizarea releului de suprasarcină selectivă,
personalul de serviciu întreprinde măsuri de deconectare manuală a consumatorilor
neesenţiali. Dacă în urma acţiunii protecţiei de suprasarcină selectivă continuă să se
menţină regimul de suprasarcină atunci acţionează releul de suprasarcină care, cu
temporizare, realizează deconectarea generatorului de la bare.
Pentru semnalizarea acţiunii protecţiei, optică şi acustică, se folosesc releele de
semnalizare prezentate în figura 8.15 şi lămpile de semnalizare prezentate în
figura 8.16.
Schema de semnalizare este alimentată de la barele TPD prin transformator şi
redresor cu tensiunea de 24V curent continuu.
În condiţii normale contactele releelor electronice de protecţie sunt deschise şi
releele de semnalizare do2do7 nu sunt alimentate.
La producerea unei avarii, de exemplu putere inversă, se comută contactul releului de
protecţie P şi este alimentat releul do4. Prin închiderea contactelor releului do4 se
realizează: alimentarea releului de însumare a semnalelor do8 şi aprinderea lămpii de
semnalizare ho4 “Putere inversă”. În acelaşi timp releul do8 prin comutarea
contactului său pune în funcţiune semnalizarea sonoră. De asemenea la producerea
unei asemenea avarii se întrerupe alimentarea declanşatorului de tensiune minimă,
DTm şi generatorul este deconectat de bare.
În cazul acţiunii protecţiei de suprasarcină selectivă este alimentat releul do7, se
aprinde lampa de semnalizare ho7 “Suprasarcină selectivă” şi prin contactele
releului do7 este alimentat releul de însumare do8 care pune în funcţiune alarma
sonoră şi de asemenea se dă impuls de deconectare a consumatorilor neesenţiali.

276
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

După cum s-a mai menţionat, acţiunea releului de suprasarcină selectivă nu


comandă decuplarea generatorului de la bare.

277
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 8.16 Scheme electrice de semnalizări şi de comandă a întrerupătorului automat

În figura 8.16 sunt prezentate şi schemele electrice simplificate pentru


întrerupătoarele care comandă magnetizarea generatorului şi servomotorul de
reglare a turaţiei motorului primar. În cazul în care generatorul, rotit la turaţia
nominală, nu se autoexcită ca urmare a pierderii sau micşorării magnetismului
remanent, prin manevrarea întrerupătorului “Magnetizare ” se aplică înfăşurării
de excitaţie a acestuia tensiunea de 24V curent continuu obţinută de la o sursă
exterioară (baterie de acumulatori). De asemenea prin comutatorul “Reglare
frecvenţă” se comandă, într-un sens sau în celălalt sens, servomotorul care
reglează debitul de combustibil. Reglajul este necesar pentru ajustarea manuală

278
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

a frecvenţei în vederea sincronizării generatorului precum şi pentru echilibrarea


distribuţiei puterilor active între generatoare care funcţionează în paralel.
După cum este cunoscut, în cazul generatorului sincron este posibil ca la pornirea
lui în gol şi antrenarea cu turaţia nominală să nu se producă autoexcitarea sau să
se excite până la tensiune mai mică decât tensiunea nominală. În astfel de situaţii,
pentru a ajunge la tensiunea nominală se alimentează pentru scurt timp înfăşurarea
de excitaţie de la o sursă exterioară de curent continuu după care sistemul de
autoexcitare al generatorului este capabil să menţină tensiunea la valoarea
nominală.
Schema de comandă a întrerupătorului automat, prezentată în figura 8.16 interzice
cuplarea întrerupătorului automat în cazul în care tensiunea generatorului nu este
nominală.
La valoarea nominală a tensiunii este alimentat contactorul de tensiune CU şi
prin contactul acestuia este alimentat contactorul cu reţinere de timp CT. După
trecerea timpului de întârziere, contactele contactorului CT închid circuitul de
alimentare al contactorului CF şi întrerupe alimentarea contactorului de
tensiune CU. Prin închiderea contactelor CF se aplică tensiunea generatorului
la blocul de protecţie PGS. De la blocul de protecţie se alimentează bobina
declanşatorului de tensiune minimă, DTm şi din acest moment cuplarea
întrerupătorului automat al generatorului devine posibilă.
În fig. 8.16 se prezintă schema electrică de conectare a întrerupătorului automat
OROMAX a cărui funcţionare a fost prezentată în paragraful 8.3.1. În acest caz
declanşatorul de tensiune minimă, DTm, este alimentat de la ieşirea blocului de
protecţie PGS. În situaţia normală este alimentat DTm la tensiunea nominală şi se
permite conectarea manuală, prin butoane a întrerupătorului. Deconectarea
automată ca urmare a acţiunii protecţiei se face prin deschiderea contactului şi
întreruperea alimentării declanşatorului de tensiune minimă. Deconectarea
manuală poate fi făcută prin apăsarea butonului „O” şi alimentarea
electromagnetului ED sau prin simularea acţiunii protecţiei şi apăsarea pe butonul
„O” din circuitul DTm. În ultimul caz, aprinderea lămpii de semnalizare h3,
lumină roşie, indică faptul că deconectarea s-a făcut ca urmare a acţiunii
protecţiei.

279
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

CAPITOLUL 9

Procese tranzitorii în sistemele electroenergetice navale.


Calculul curenţilor de scurtcircuit.

9.1 Procese tranzitorii în reţelele electrice

Procesele tranzitorii electromagnetice în reţelele electrice navale apar în situaţii


cum ar fi: conectarea sau deconectarea consumatorilor de energie electrică,
conectarea generatoarelor pentru funcţionarea în paralel, producerea unor
scurtcircuite, întreruperii în alimentarea cu energie, ş.a.
Aceste procese au o durată relativ mică, de la fracţiuni de secundă până la câteva
secunde şi în acest timp pot produce “şocuri” de curent şi “variaţii de tensiune” cu
consecinţe periculoase care pot produce acţionarea protecţiei, întreruperi, avarii
mecanice, frânarea electromotoarelor, ş.a.
Între momentul în care se închide un circuit de alimentare a unui consumator de la o
sursă de tensiune şi momentul în care se poate spune că în circuit s-a stabilit regimul
permanent, se scurge un anumit timp în care regimul se va “adapta” de la situaţia
iniţială la situaţia finală. Acest regim de adaptare se numeşte regimul tranzitoriu al
sistemului.

Fig. 9.1 Schema de conectare a unui circuit electric la o sursă de energie electrică

Vom analiza, în continuare, procesele tranzitorii care apar la cuplarea unui circuit la
o sursă de curent continuu sau curent alternativ şi de asemenea la producerea unui
scurtcircuit. (fig. 9.1.).
Pentru început, considerăm că sursa este de curent continuu. Tensiunea U a sursei
se aplică circuitului care conţine rezistenţa r şi inductanţa L. Curentul i care se
stabileşte în circuit trebuie să satisfacă în orice moment cea de a doua teoremă a
lui Kichhoff, exprimată prin ecuaţia diferenţială:

280
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

di
ri  L U (9.1)
dt
Soluţia generală a acestei ecuaţii conţine doi termeni:
- o soluţie generală il a ecuaţiei omogene (fără membru al doilea):
di
ri  L 0 (9.2)
dt
care corespunde regimului liber;
- o soluţie particulară a ecuaţiei de aceiaşi formă cu membru al doilea, ip, care
corespunde regimului “forţat” impus circuitului de tensiunea U şi care rămâne
atunci când curentul liber, il, a dispărut. Pentru circuitul din fig. 9.1. curentul
“forţat” sau curentul “permanent”, după trecerea regimului tranzitoriu, se
determină pe baza legii lui Ohm aplicată circuitului de curent continuu.
U
ip  (9.3)
r
Pentru calculul curentului liber, din ecuaţia (9.2), prin separarea variabilelor, se
obţine:
di l r
  dt (9.4)
di l L

de unde rezultă:
r
ln i l   t  ln A (9.5)
L
şi deci:
r
 t
i l  Ae L
(9.6)
în care A este constanta de integrare care se determină din condiţiile iniţiale.
Soluţia generală a ecuaţiei (9.1) şi deci curentul căutat, este:
r
U  t
i  ip  il   Ae L (9.7)
r
Constanta A se determină din condiţiile de limită, scriind că la t  0, i  0 şi deci:
U
A0 (9.8)
r
de unde rezultă:

281
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

U
A (9.9)
r
iar soluţia generală a ecuaţiei (9.1) va fi:
r r
U U  t U  t
i  i p  i l   e L  (1  e L ) (9.10)
r r r
Valoarea curentului liber este dependentă de timp. La t  0 curentul liber este
egal şi de sens contrar cu valoarea curentului permanent.
r
U Lt U
il t o
 e    i p (9.11)
r r
Mărimea curentului liber scade în timp după legea exponenţială şi se anulează,
teoretic, pentru t   .
L
Coeficientul   are dimensiunea timpului şi se numeşte constanta de timp a
r
circuitului.
În figura 9.2 se prezintă varianta curenţilor în circuitul alimentat de la sursa de
curent continuu.

Fig. 92 Variaţia curenţilor la conectarea circuitului la o nouă sursă de curent continuu

Folosind constanta de timp a circuitului, expresia curentului liber devine:


t
U 
il   e  (9.12)
r
de unde se observă că pentru valori mari ale lui  (adică în cazul circuitelor cu
valori mari L) amortizarea curentului liber se face mai încet, iar pentru valori mici
ale lui  (adică în cazul circuitelor cu valori mari ale rezistenţei r) amortizarea
curentului liber se face mai rapid.
În practică se consideră că anularea curentului liber se face după un timp
t  (3  4) .

282
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În cazul în care circuitul electric se cuplează la o sursă de curent alternativ cu


tensiunea u  2U sin(t  ) , curentul, i, care se stabileşte în circuit, conform
teoremei a IIa a lui Kirchhoff este:
di
u  ri  L (9.13)
dt
Ecuaţia (9.13) este analoagă cu relaţia (9.1) şi în urma rezolvării ei rezultă de
asemenea două componente: curentul “forţat” sau permanent şi curentul liber.
Curentul forţat se determină din aplicarea legii lui Ohm pentru circuite de curent
alternativ şi este
2 U sin(t    )
ip  (9.14)
Z
în care:
Z  r 2  (L) 2
 - unghiul determinat de valoarea tensiunii în momentul conectării
circuitului la sursă
 - defazajul între curent şi tensiune.

Curentul liber, asemănător cazului precedent, la t = 0 este egal ca mărime şi invers


ca sens cu valoarea curentului permanent.
2U sin(  )
il t 0
  ip  (9.15)
t 0 Z
După momentul conectării, curentul liber se stinge după legea exponenţială.
Formula curentului liber are în acest caz, forma:
2U sin(  )  
t t

il   e  Ae  (9.16)
Z
unde A este constanta care nu depinde de timp.
Curentul total în circuitul aflat în perioada tranzitorie este:

2U   
t
i  ip  il  sin (t    )  sin(  )e   (9.17)
Z  

Din relaţia (9.14) se observă că expresia curentului permanent are o variaţie


sinusoidală. Acest curent cu caracter periodic se numeşte componenta periodică a
curentului.
Curentul liber (relaţia 9.16) se amortizează după o lege exponenţială. Acest curent
reprezintă componenta aperiodică a curentului total.

283
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În continuare să presupunem că la conectarea consumatorului C la sursa de


energie G se produce un scurtcircuit între conductoarele care alimentează
consumatorul. (figura 9.3).

Fig. 9.3 Scurtcircuit la bornele consumatorului

În acest caz, în circuitul electric apare curentul de scurtcircuit, i s.c. Situaţia este
asemănătoare cu cazurile studiate anterior, caracterul variaţiei curentului se
determină cu formulele 9.14., 9.16. şi 9.17. în care se înlocuiesc parametrii
circuitului din figura 9.3., adică, în acest caz:
Z  Zs.c. ,   s.c

unde: Z s.c.  rs2.c.  x s2.c. - impedanţa totală a conturului scurtcircuitat


rs.c.  rC  rG - rezistenţa activă a conturului de scurtcircuit
x s.c.  x G  x c - reactanţa conturului de scurtcircuit

Din analiza expresiei curentului dată de relaţia 9.17 se observă că valoarea cea mai
mare a curentului în procesul tranzitoriu se obţine atunci când scurtcircuitul se
produce în momentul trecerii tensiunii alternative prin zero (adică   0 ) şi de
asemenea atunci când reactanţa circuitului este mult mai mare decât rezistenţa . În
acest caz se poate considera rsc  0 şi corespunzător acestei situaţii, defazajul dintre
curent şi tensiune este   s.c.  90 0 . Pentru aceste condiţii valorile curenţilor în
circuit, determinaţi pe baza relaţiilor 9.14 şi 9. 16 devin:
- pentru componenta periodică a curentului de scurtcircuit:
2U 2U
i ps.c.  sin(t  0  900 )   cos t (9.18)
Z s.c. Z s.c.

284
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- pentru componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit:


t t

2U 2 U  s . c .
i ls.c.  sin(0  900 )e s.c.  e (9.19)
Z s.c. Z s.c.

- pentru curentul total de scurtcircuit:


t
2U 2 U  s . c .
i s.c.  i ps.c.  i ls.c.  cos t  e (9.20)
Z s. c . Z s. c .

2U
unde:  i max .p.s.c. - valoarea maximă a curentului periodic de scurtcircuit
Z s .c .
x
 s .c .  s . c . - constanta de timp a circuitului.
rs.c.

În figura 9.4. se prezintă graficul variaţiei curenţilor în circuitul scurtcircuitat.

Fig. 9.4 Graficul variaţiei curenţilor de scurtcircuit de curent alternativ

La t  0 valorile curenţilor periodic şi aperiodic sunt egale ca mărime şi de semne


contrare. După o jumătate de perioadă mărimile celor două componente se adună
şi dau cea mai mare valoare a curentului total de scurtcircuit denumită curent de

285
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

şoc, işoc. Valoarea curentului de şoc se obţine pe baza relaţiei (9.20) pentru timpul
T 1 
t   0,01s; t  :
2 2f 2
0, 01 0, 01
 
s . c . s . c .
i şoc  i max .p.s.c.  i max .p.s.c. e  i max .p.s.c. (1  e )
(9.21)
işoc  K soci max .p.s.c. (9.22)
0, 01

s . c .
K şoc  1  e (9.23)

unde Kşoc este un coeficient de şoc.


Din relaţia 9.23. rezultă că valoarea coeficientului de şoc depinde de constanta de
timp  s.c. , adică de raportul dintre rezistenţa şi reactanţa circuitului aflat în starea
de scurtcircuit.
 x s.c. 
0, 01

 Pentru rs.c.  0, rezultă  s.c. ' ' , e  '1.


   0
iar K şoc  2

 0, 01
 Pentru x  0, rezultă   0  0; e  0  0
 s.c. s.c.
rs.c.

iar K şoc  1 :
În cazurile limită, rs.c.  0 , curentul aperiodic nu se amortizează, iar pentru
x s.c.  0 curentul aperiodic are valoarea 0.
În practică , pentru un circuit dat , valorile curentului de scurtcircuit pot depăşi de
sute de ori valoarea nominală a curentului.

9.2 Procese tranzitorii în generatoarele sincrone

În prezentarea regimului de scurtcircuit, în paragraful anterior, s-au considerat


constante toate rezistenţele şi reactanţele din conturul în scurtcircuit. În realitate
impedanţa interioară a sursei (generatorul sincron) este variabilă pe durata
regimului tranzitoriu. Din cele două componente ale impedanţei, rezistenţa se
poate considera constantă, în timp ce reactanţa este o mărime variabilă.
Reactanţa inductivă a generatorului sincron este dependentă de variaţia curentului
şi a câmpului magnetic. Orice variaţie a curentului de sarcină al generatorului
(scurtcircuit, creştere sau scădere bruscă) produce în interiorul lui schimbări ale
câmpului magnetic şi ale reactanţei. De asemenea procesele tranzitorii din
circuitul exterior sunt legate de procesele tranzitorii care se petrec în interiorul
generatorului şi ca urmare modificările din circuitul interior al sursei produc
modificări corespunzătoare în circuitul exterior.

286
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Dacă un circuit supraconductor este asociat unui câmp magnetic oarecare, atunci
la modificarea câmpului exterior ca urmare a unu şoc de curent, în conformitate
cu legea lui Lenz, apare un curent şi un câmp magnetic suplimentar care se opune
cauzei pentru a menţine valoarea iniţială a câmpului în acest circuit.
În practică fiecare circuit real poate fi considerat supraconductor numai în
momentul iniţial după care valoarea curentului care apare în contur se reduce
treptat. Reducerea curentului iniţial duce la micşorarea treptată şi a câmpului
magnetic suplimentar. Curentul suplimentar care apare în circuit şi care se stinge
treptat se numeşte curent liber şi este analog cu cel descris în paragraful anterior.
Generatorul sincron are trei circuite supraconductoare (care circuite au rezistenţă
foarte mică): înfăşurarea statorului, înfăşurarea excitaţiei, înfăşurarea de
amortizare.
Considerăm că până în momentul scurtcircuitului generatorul funcţionează în gol.
Pentru simplificare, analiza proceselor se face pe o singură fază a generatorului
sincron trifazat.
La producerea unui scurtcircuit brusc, în figura 9.5 se prezintă procesul tranzitoriu
al generatorului sincron în trei regimuri (momente de timp): supratranzitoriu (fig.
9.5a), tranzitoriu (fig. 9.5 b) şi stabil (permanent) (fig. 9.5.c).
În toate cele trei regimuri poziţia rotorului se consideră perpendiculară pe planul
înfăşurării statorice , A – X, ceea ce corespunde unui defazaj, între curentul
statoric şi vectorul t.e.m şi tensiuni, corespunzător unghiului s.c  90 0 , pentru
rs.c.  0

Fig. 9.5 Câmpul magnetic al generatorului sincron în procesul tranzitoriu:


a – regim supratranzitoriu, b – regim tranzitoriu, c – regim permanent.

287
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

La mersul în gol, în generator există numai fluxul  0 produs de înfăşurarea de


excitaţie dispusă pe rotor.
În momentul producerii scurtcircuitului, curentul de scurtcircuit al înfăşurării
statorului creează un câmp magnetic care se compune din două fluxuri: (fig.
9.5.a): fluxul de scăpări  s care se închide în jurul conductoarelor din stator şi
fluxul de reacţie longitudinal  ad care se închide prin stator şi rotor străbătând
între -fierul maşinii.
La apariţia fluxului creat de stator, conform legii lui Lenz, în înfăşurările de
amortizare şi de excitaţie aflate pe rotor, în primul moment, apar curenţii liberi
care creează fluxurile suplimentare  am şi  ex orientate astfel încât să se menţină
situaţia iniţială. O asemenea stare corespunde aşa numitului regim supratranzitoriu
care se opune pătrunderii în rotor a câmpului de reacţie al indusului.
Întrucât înfăşurările de pe rotor posedă o rezistenţă de o anumită valoare, curenţii
liberi care apar se amortizează treptat cu constanta de timp corespunzătoare
circuitelor lor. Constanta de timp a înfăşurării de amortizare, de regulă, este mai
mică decât constanta de timp a înfăşurării de excitaţie, întrucât înfăşurarea de
amortizare, montată în piesele polare ale rotorului şi formată din bare conectate în
scurtcircuit sub forma “coliviei de veveriţă”, are valori mai mici ale reactanţei şi
rezistenţei. De aceea curentul liber în înfăşurarea de amortizare se amortizează
mai repede decât în înfăşurarea de excitaţie.

288
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.6 Graficele de variaţie a curentului de scurtcircuit şi componentelor sale pe durata procesului
tranzitoriu.
a - curentul stabil de scurtcircuit; b – componenta tranzitorie;
c – componenta supratranzitorie; d - curentul total de scurtcircuit

După amortizarea curentului liber din înfăşurarea de amortizare, fluxul de reacţie


al indusului pătrunde în rotor şi începe regimul tranzitoriu (fig. 9.5 b), iar după
amortizarea curentului liber în înfăşurarea de excitaţie (curentul de excitaţie
revine la valoarea avută înainte de producerea scurtcircuitului) se obţine regimul
stabil (fig. 9.5 c).
Din cele prezentate se poate spune că la producerea bruscă a unui scurtcircuit,
curentul de scurtcircuit are trei componente din care două se amortizează treptat,
iar cea de-a treia constituie curentul de scurtcircuit stabil.
Primul dintre curenţii care se amortizează corespunde curentului liber din
înfăşurarea de amortizare şi se numeşte componenta supratranzitorie a curentului

289
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

de scurtcircuit. Al doilea, corespunde curentului liber din înfăşurarea de excitaţie


şi se numeşte componenta tranzitorie a curentului de scurtcircuit, iar al treilea este
curentul stabil de scurtcircuit.
În figura 9.6. se prezintă formele de variaţie ale curentului de scurtcircuit şi
componentelor sale pe durata procesului tranzitoriu.
Componentele aperiodice ale curentului de scurtcircuit depind de dispunerea
reciprocă între axa rotorului şi planul înfăşurării statorice A-X în momentul
producerii scurtcircuitului. Această dispunere determină valoarea iniţială a
câmpului care interacţionează cu înfăşurările statorului. Dacă scurtcircuitul se
produce în momentul în care axa polilor este perpendiculară pe planul înfăşurării
A-X (cazul prezentat în fig. 9.5), atunci curenţii aperiodici au valori maxime
deoarece înfăşurarea statorului interacţionează cu valoarea maximă a câmpului,
iar dacă scurtcircuitul se produce în poziţia orizontală a rotorului, atunci
componentele aperiodice au cele mai mici valori întrucât câmpul care
interacţionează cu înfăşurarea A-X este nul.
În continuare, ne propunem să determinăm valorile reactanţelor generatorului pe
durata regimului tranzitoriu.
În figura 9.5. a, în regimul supratranzitoriu al generatorului apare fluxul
suplimentar d alcătuit din: fluxul de reacţie al indusului  ad , fluxul de scăpări al
înfăşurării statorului,  s , fluxul suplimentar creat de înfăşurarea de amortizare,
 am şi fluxul suplimentar creat de înfăşurarea de excitaţie,  ex .
d   ad  s   am   ex  s  ad
 (9.24)

Fluxul ad se închide străbătând în serie trei porţiuni din circuitul magnetic cu
reductanţe diferite: prima cale este în trefierul cu reductanţa R ad (reductanţa
porţiunii din stator se neglijează), a doua este calea de închidere a fluxului de
scăpări al înfăşurării de amortizare, R am şi a treia este calea de închidere a
fluxului de scăpări al înfăşurării de excitaţie, R e . Ca urmare
  R ad  R an  R ex
R ad (9.25)

Dacă înlocuim reductanţele cu permanenţele acestor căi : ad ,  am ,  ex , se


obţine:
1 1 1 1
  
 ad
  ad  am  ex

sau
1
 ad
  (9.26)
1 1 1
 
 ad  am  ex

290
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fluxurile  s şi ad
 se închid pe căi paralele, ca urmare

1
 d   s   ad
  s  (9.27)
1 1 1
 *
 ad  an  ex
Fiecărei permanenţe îi corespunde o inductanţă şi pentru o frecvenţă determinată
corespunde o reactanţă. Astfel că se poate scrie:
1
x d  x s   x s  x ad
 (9.28)
1 1 1
 
x ad x am x ex

în care: x d - reactanţa longitudinală supratranzitorie a generatorului


xs - reactanţa de scăpări a înfăşurării statorului
x ad - reactanţa longitudinală a reacţiei indusului (statorului)
x am - reactanţa înfăşurării de amortizare
x ex - reactanţa înfăşurării de excitaţie
x ad
 - reactanţa longitudinală supratranzitorie a reacţiei statorului.

Curentul liber din înfăşurarea de amortizare, la generatoarele sincrone navale, se


amortizează în câteva perioade (0,06...0,1s). Din acest moment se încheie regimul
supratranzitoriu. La terminarea regimului supratranzitoriu reactanţa înfăşurării de
amortizare x am , devine infinită iar reactanţa echivalentă a generatorului este:
1
x d  x s   x s  x ad (9.29)
1 1

x ad x ex

unde: x d - reactanţa longitudinală tranzitorie a generatorului sincron


x ad - reactanţa longitudinală tranzitorie a reacţiei statorului.
Curentul liber în înfăşurarea de excitaţie se amortizează după 0,5.....1 s. După
amortizarea acestui curent se încheie şi regimul tranzitoriu şi curentul de
scurtcircuit are valoare de regim stabil. La terminarea regimului tranzitoriu
reactanţa xex devine infinită iar reactanţa echivalentă generatorului sincron este:
x d  x s  x ad (9.30)

în care x d - reactanţa sincronă longitudinală a generatorului.


Pe baza formulelor 9.28, 9.29, 9.30 în figura 9.7 sunt prezentate schemele
echivalente ale generatorului sincron pe durata proceselor tranzitorii.

291
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig.9.7 Schemele electrice echivalente ale generatorului sincron în procesul tranzitoriu:


a – regim supratranzitoriu; b – regim tranzitoriu; c – regim stabil

De unde rezultă că:


x d  x d  x d (9.31)

În continuare se determină constantele de timp corespunzătoare amortizarea


curenţilor supratranzitoriu şi tranzitoriu care apar la producerea unui scurtcircuit
în statorul maşinii sincrone.
După cum este cunoscut, amortizarea curenţilor supratranzitorii şi tranzitorii ai
statorului este determinată de amortizarea curenţilor liberi în înfăşurările de
amortizare şi de excitaţie. Ca urmare, este necesar să se determine constantele de
timp ale acestor înfăşurări.
Pentru început se consideră că lipseşte înfăşurarea de amortizare iar înfăşurarea
statorului este deschisă şi la turaţia nominală generatorul produce tensiunea
U  Un .
În aceste condiţii se închide în scurtcircuit înfăşurarea de excitaţie a generatorului
şi se înregistrează pe oscilograf schimbarea tensiunii la bornele generatorului. Se
obţine o curbă exponenţială de amortizare a tensiunii care este analoagă cu curba
de amortizare a câmpului magnetic şi a curentului din circuitul excitaţiei conectată
în scurtcircuit, adică cu constanta de timp a circuitului înfăşurării de excitaţie.
Dacă pentru acest caz notam cu x ex .0 reactanţa înfăşurării de excitaţie şi rex .0 ,
rezistenţa, constanta de timp a circuitului de excitaţie este
x ex .0
d 0  (9.32)
rex .0
Rezistenţa rex .0 , a înfăşurării de excitaţie este o mărime constantă, în timp ce
reactanţa inductivă, x ex .0 , depinde de câmpul magnetic. În cazul analizat, circuitul
statorului fiind deschis, câmpul magnetic al înfăşurării de excitaţie se închide pe
două căi paralele: una din ele corespunde permeanţei  ad iar alta permanenţei
 ex . Permeanţa totală pentru fluxul de excitaţie este

 ex.0   ex   ad (9.33)

292
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

de aici rezultă:
x ex.0  x ex  x ad (9.34)

Considerăm că, faţă de situaţia anterioară, se închide în scurtcircuit şi înfăşurarea


statorului. În acest caz reprezentarea fluxului va corespunde figurii 9.5 b şi
permeanţa totală va fi
1
 ex .sc.   ex  (9.35)
1 1

 ad  s
de aici rezultă:
1
x ex .sc.  x ex  (9.36)
1 1

x ad x s
Constanta de timp cu care se amortizează curentul liber din înfăşurarea de
excitaţie este
x exsc
 ex .sc.  (9.37)
rex .sc.

şi va fi egală cu constanta de timp d de amortizare a curentului în înfăşurarea


statorului:
x exsc
τ ex.sc.  τ d  (9.38)
ωrex.sc.

Se scrie raportul:
d x x
 ex.sc. sau d  d 0 ex.sc (9.39)
d 0 x ex 0 x ex.0
În continuare făcând unele înlocuiri pe baza relaţiilor 9.36, 9.38, se obţine:
 
 
x ex.s.c.
  x ex 
1  : x  x   x ex.x ad  x ex x s  x ad x s (9.40)
x ex.0  1

1  s ad
x ex  x ad x s  x ad 
 
 x ad x ex 

Totodată calculând raportul dintre reactanţa tranzitorie şi reactanţa inductivă a


generatorului sincron (relaţiile 9.29 şi 9.30) se obţine:

293
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

 
 
x d  : ( x  x )  x ex x ad  x ex x s  x ad x s (9.41)
  x s 
1
xd 1 1  s ad
( x ex  x ad )(x s  x ad )
  
 x ad x ex 
Comparând relaţiile 9.40 şi 9.41 se deduce că:
x ex .sc. x d

x ex .0 xd
şi ca urmare expresia constantei de timp a regimului tranzitoriu devine:
x d
d  d 0 (9.42)
xd
După un raţionament analog se poate determina constanta de timp a regimului
supratranzitoriu care are loc în prezenţa înfăşurării de amortizare. Este evident că
în cazul în care înfăşurarea statorului este deschisă permeanţa totală a fluxului, în
prezenţa înfăşurării de amortizare este:
1
 am.0   am  (9.43)
1 1

 ad  ex .
de aici:
1
x am.0  x am  (9.44)
1 1

x ad x ex .
Constanta de timp a înfăşurării de amortizare pentru cazul în care înfăşurarea
statorului este deschisă, este:
x am.0
d0  (9.45)
ram.
unde: ram este rezistenţa înfăşurării de amortizare .
Permeanţa totală a fluxului în prezenţa înfăşurării de amortizare se determină cu
formula:
1
 am.sc.   am  (9.46)
1 1 1
 
 ad  ex  s
şi corespunzător:

294
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

1
x am.sc.  x am  (9.47)
1 1 1
 
x ad x ex x s
Constanta de timp a înfăşurării de amortizare pentru acest caz are forma:
x am.sc.
 am.sc   d (9.48)
ram
Din relaţia 9.45 şi 9.48 se obţine:
x am.sc.
d  d0 (9.49)
x am.0
Procedând ca şi în cazul precedent se deduce că :
x am.sc. x d

x am.0 x d
şi ca urmare constanta de timp a înfăşurării de amortizare capătă forma:
x d
d  d0 (9.50)
x d
Componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit formează câmpul fix în
interiorul maşinii, în care se roteşte rotorul. Generatoarele navale sunt de tipul cu
poli aparenţi. De aceea liniile acestui câmp magnetic întâlnesc în calea lor polii sau
spaţiul dintre poli. Acest lucru conduce la schimbarea permeanţei circuitului
magnetic în limite de la valoarea permeanţei după axa longitudinală a axei polilor la
valoarea permeanţei după axa perpendiculară pe poli. Experienţa arată că viteza de
amortizare a curentului aperiodic al statorului este comensurabilă cu viteza de
amortizare a curenţilor liberi. De aceea se poate considera că permeanţa după axa
longitudinală corespunde reactanţei inductive x d , iar permeanţa după axa
perpendiculară pe axa polilor cu reactanţa x q . Valoarea x q este mai mică decât x d
întrucât permeanţa de pe axa longitudinală este cu mult mai mare decât permeanţa
după axa perpendiculară pe axa polilor rotorului.
În acest fel se poate spune că valoarea constantei de timp a componentei
aperiodice a curentului de scurtcircuit este egală cu
x d
a  (9.51)
ra
în care ra este rezistenţa pe fază a înfăşurării statorului.

295
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pe baza celor expuse se poate prezenta imaginea completă a proceselor fizice care
au loc în maşina sincronă la producerea bruscă a unui scurtcircuit. În momentul
scurcircuitului, curentul de scurtcircuit care apare în stator creează prin fenomenul
de reacţie al indusului micşorarea câmpului magnetic al maşinii. Acţiunii
statorului de micşorare a câmpului magnetic i se opune acţiunea curenţilor liberi
care apar în înfăşurările de amortizare şi de excitaţie ale rotorului. Valorile iniţiale
ale curenţilor liberi în înfăşurările rotorului produc câmpuri magnetice
suplimentare care se opun tendinţei de micşorare a câmpului astfel că valoarea
totală a acestuia rămâne constantă. Acest fenomen are loc numai în momentul
iniţial după care, din cauza pierderilor (prezenţa rezistenţelor înfăşurărilor de
amortizare şi de excitaţie) curenţii liberi încep să se amortizeze după legea
exponenţială. Întrucât constanta de timp  d este mai mare decât constanta de timp
d , curentul liber din înfăşurarea de amortizare se amortizează mai repede, după
care mai lent, se amortizează curentul liber din înfăşurarea de excitaţie . Altfel
spus, urmare a faptului că înfăşurările de amortizare şi de excitaţie reprezintă
circuite cuplate magnetic, amortizarea rapidă a curentului liber din înfăşurarea de
amortizare cu constanta de timp d , iniţial, provoacă o oarecare creştere a
curentului liber din înfăşurarea de excitaţie, după care, curentul liber din
înfăşurarea de excitaţie se amortizează cu constanta de timp  d .
În conformitate cu procesele descrise privind variaţia curenţilor în înfăşurările
rotorului se produce şi variaţia curentului din stator. În primul moment ca urmare
a acţiunii de sens contrar a curenţilor liberi din înfăşurările rotorului, care se opun
micşorării câmpului, câmpul statorului nu poate pătrunde în rotor şi se închide pe
o cale de reluctanţă mare . Ca urmare valoarea iniţială a componentei aperiodice a
curentului de scurtcircuit este foarte mare şi este determinată de valoarea mică a
reactanţei x d în regim supratranzitoriu. În continuare, pe măsura amortizării
curenţilor liberi din înfăşurările rotorului, câmpul statorului are posibilitatea să
pătrundă în rotor, la început în zona fluxurilor de scăpări dintre înfăşurările de
excitaţie şi de amortizare, după care mai lent, în zone cuprinse de ambele
înfăşurări ale rotorului. Se poate considera că la început trece prin înfăşurarea de
amortizare şi după aceea prin înfăşurarea de excitaţie. Aceasta explică prezenţa în
curentul de amortizare al statorului a două componente: supratranzitorie şi
tranzitorie.
La terminarea regimului tranzitoriu, în regim stabil, valoarea curentului de
scurtcircuit este determinată de impedanţa înfăşurării statorului iar câmpul
magnetic în maşină rămâne staţionar.
La maşinile sincrone fără înfăşurare de amortizare lipseşte componenta
supratranzitorie a curentului de scurtcircuit.

296
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Valorile rezistenţelor, reactanţelor şi constantelor de timp se dau în cataloagele


maşinilor electrice. Un asemenea exemplu este tabelul 2.2. pentru generatoare
navale de tip MCK.
Cea mai mică valoare o are constanta de timp a înfăşurării de amortizare, d , întrucât
această înfăşurare are reactanţa mică. Valoare ceva mai mare o are constanta de timp
a înfăşurării statorului ,  a . Constanta de timp a înfăşurării de excitaţie d este de
circa 15-20 de ori mai mare decât d întrucât această înfăşurare, realizată cu multe
spire, are reactanţa inductivă de valoare mare. Constanta de timp a înfăşurării de
excitaţie pentru cazul în care înfăşurarea statorului este deschisă,  do , este de 7-10 ori
mai mare decât constanta de timp a acestei înfăşurării în cazul în care înfăşurarea
statorului este închisă, d .
Pentru simplificarea calculelor, pentru comparare şi generalizare, frecvent,
caracteristicile maşinilor se dau în unităţi relative. În această prezentare mărimile
reale sunt înlocuite cu mărimi relative care sunt adimensionale şi reprezintă
raportul dintre mărimile reale şi mărimi considerate de bază. De obicei se aleg ca
mărimi de bază mărimile nominale.
De exemplu, mărimile E, U, I, P, Z în unităţi relative se scriu:
E U * P Z
E*  ; U*  ; I  ; Z*  (9.52)
Eb Ub Pb Zb
Steluţa de la index arată că mărimea este exprimată în unităţi relative iar indicele
b arată că este mărimea de bază la care se fac raportările. În principiu ca mărimi
de bază pot fi folosite şi alte mărimi decât cele nominale.
În majoritatea cazurilor se cunoaşte puterea aparentă Sb şi tensiunea de linie Ub. În
funcţie de aceste date considerate cunoscute, se pot determina celelalte mărimi.
Curentul de bază se determină cu relaţia:
Sb
Ib  (9.53)
3U b
Impedanţa pe fază este:
Ub
Z b  rb2  x 2b  (9.54)
3I b
Impedanţa pe fază în unităţi relative rezultă:
Z Z 3I b
Z*   (9.55)
Zb Ub
- înmulţind relaţia (9.55) cu Ub se obţine:

297
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

3I b  U b S
Z*  Z  Z b2 (9.56)
Ub  Ub Ub
Asemănător cu deducerea relaţiei (9.56) efectuând calculele similare, se
determină:
Sb
r*  r (9.57)
U 2b
Sb
x*  x (9.58)
U 2b
În cazul în care ca mărimi de bază se aleg mărimile nominale: tensiunea nominală
şi puterea nominală, atunci expresiile pentru rezistenţa şi reactanţa în unităţi
relative se determină cu formulele:
Sn
rn*  r
U 2n
(9.59)
S
x  x n2
*
n
Un
În majoritatea cazurilor pentru tensiunea de bază se foloseşte tensiunea nominală,
puterea de bază putând să difere. În acest caz trecerea de la o bază de raportare la
alta se poate face folosind relaţiile:
x *b x (S b U 2n ) S b
  (9.60)
x *n x (S n U 2n ) S n
adică:
Sb
x *b  x *n (9.61)
Sn
analog:
Sb
rb*  rn* (9.62)
Sn

9.3 Calculul curenţilor de scurtcircuit în sistemele electroenergetice


navale

298
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Calculul curenţilor de scurtcircuit este necesar, în principal, pentru verificarea


aparatelor de conectare la puterea de rupere şi pentru calculul barelor TPD la
eforturile electrodinamice şi termice produse de curenţii de scurtcircuit.
Modernizarea navelor, introducerea automatizărilor şi trecerea în prezent la
automatizarea complexă a condus la creşterea continuă a consumului de energie
electrică. Pe măsura creşterii puterii generatoarelor din sistemul electroenergetic
naval au crescut de asemenea şi valorile curenţilor de scurtcircuit ajungându-se la
limita capacităţii maxime de rupere a întrerupătoarelor automate fabricate în
prezent. Nu este greu să se constate că limita maximă a capacităţii de rupere
(55kA pentru întrerupătorul automat OROMAX, 120kA pentru întrerupătorul
automat AM) la o reţea de 400V este atinsă de curentul de scurtcircuit care se
poate produce într-un sistem electroenergetic la care puterea însumată a
generatoarelor care lucrează în paralel este de 3.000 kw.
În legătură cu aceasta trebuie menţionat că în prezent pe multe nave moderne,
puterea totală a sistemului electroenergetic ajunge la 100000 – 15000 kw. În astfel
de cazuri, pentru reducerea valorilor maxime ale curenţilor de scurtcircuit, la
proiectarea sistemului electroenergetic se adoptă măsuri constructive cum ar fi:
- realizarea TPD cu două sisteme de bare şi repartizarea echilibrată a
generatoarelor pe cele două sisteme de bare;
- construirea sistemului electroenergetic cu mai multe centrale electrice astfel
încât puterea unei centrale electrice să nu depăşească 3000 kw;
- mărirea tensiunii nominale de la 400v la 1000v;
- mărirea de 2 – 3 ori a reactanţelor supratranzitorii ale generatoarelor
electrice;
- conectarea în schema sistemului electroenergetic a unor reactori;
- realizarea de noi tipuri constructive de întrerupătoare automate cu
capacitate de rupere mai mare.
Scurtcircuitele monofazate se pot produce în sistemele electroenergetice cu nulul
legat la masa navei. De regulă sistemele electroenergetice navale au nulul izolat şi
ca urmare scurtcircuitul monofazat nu este caracteristic acestor sisteme.
În sistemele electroenergetice navele sunt posibile scurtcircuite bifazate şi
trifazate. În practică scurtcircuitul bifazat, care se produce în cabluri, trece repede
în scurtcircuit trifazat întrucât arcul electric care se produce distruge repede
izolaţia dintre conductoare trecându-se astfel la scurtcircuitul trifazat. Ca urmare,
forma de bază pentru scurtcircuitele din sistemele electroenergetice navale se
consideră scurtcircuitul trifazat.
În sistemele de curent continuu scurtcircuitul apare între doi poli.
Calculul curenţilor de scurtcircuit în sistemele electroenergetice navale îşi
propune să determine valorile maxime ale curenţilor de scurtcircuit în diferite
puncte ale reţelei şi pe această bază să se verifice aparatele de conectare a căror
capacitate de rupere trebuie să fie superioară valorilor maxime ale curenţilor de
scurtcircuit care pot apărea în reţea. De asemenea, în cazul barelor să se verifice

299
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

dimensionarea corectă a sistemelor de fixare şi a distanţelor dintre bare astfel încât


să se asigure stabilitatea electrodinamică şi termică a acestora la şocul curenţilor
de scurtcircuit.
Calculul curenţilor de scurtcircuit începe cu reprezentarea schematică a sistemului
electroenergetic. Un exemplu este dat în figura 9.8.
Reprezentarea schematică conţine şi alegerea punctelor în care se calculează
curenţii de scurtcircuit. Numărul acestor puncte se alege astfel încât să permită
verificarea tuturor aparatelor de conectare şi protecţie aparţinând sistemului
electroenergetic. Pentru fiecare punct se calculează curentul de scurtcircuit care
poate apare în condiţiile cele mai grele. De exemplu pentru întrerupătorul automat
al generatorului G1 se verifică curentul de scurtcircuit în punctul K1. În acest
punct scurtcircuitul este alimentat de generatoarele G2 şi G3 care lucrează în
paralel. Pentru întrerupătorul automat a2 se calculează curentul de scurtcircuit în
punctul K2, ş.a.m.d. Cele mai grele condiţii se obţin atunci când cele trei
generatoare funcţionează în paralel.

Fig. 9.8 Reprezentarea schematică a sistemului electroenergetic pentru calculul curenţilor de


scurtcircuit

Dacă puterile celor trei generatoare sunt egale şi întrerupătoarele lor automate sunt
aceleaşi, în acest caz este suficient să se execute calcule de verificare numai
pentru unul dintre întrerupătoarele automate.

300
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Pentru verificarea întrerupătoarelor automate a4 şi a5 se calculează curentul de


scurtcircuit în punctul K4.
Întrerupătoarele automate din TPD, a 6  a11; prin care se conectează liniile de
alimentare a unor consumatori de energie electrică, se verifică executând calculul
curenţilor de scurtcircuit în punctele de K5  K10 aflate la distanţă de circa 10m
de TPD.
În cazul în care consumatorul se află în aceeaşi încăpere cu centrala electrică,
punctul în care se calculează curentul de scurtcircuit se alege la bornele
consumatorului (de exemplu punctul K11).
Pentru întrerupătoarele automate dispuse în tablouri de distribuţie, TD, punctul în
care calculează curentul de scurtcircuit se alege la distanţa de 10m de TD, în cazul
navelor mari, iar pentru nave mici la distanţa de 5m de TD sau la bornele
consumatorului (de exemplu punctul K12).
Pentru micşorarea numărului punctelor de calcul a curenţilor de scurtcircuit,
calculul pentru punctele K5 - K10 începe cu cablul care are cea mai mare secţiune
(K6). Dacă întrerupătorul automat corespunde din punct de vedere al capacităţii
de rupere la scurtcircuit, atunci toate celelalte întrerupătoare automate instalate în
TPD, având aceeaşi putere de rupere, se consideră bine alese.
După stabilirea punctelor de calcul a curenţilor de scurtcircuit, pe baza schemei
simplificate din figura 9.8 se realizează schema echivalentă prezentată în figura
9.9.

Fig. 9.9 Schema echivalentă pentru calculul curenţilor de scurtcircuit în sistemul electroenergetic naval

În continuare, pentru fiecare punct în care se calculează curentul de scurtcircuit se


determină în prealabil impedanţa totală de scurtcircuit Z rez  rrez 2
 x 2rez . Pentru
acest calcul se iau în considerare toate rezistenţele şi reactanţele care se întâlnesc pe
circuitul scurtcircuitat, cum ar fi: rezistenţele şi reactanţele generatoarelor, cablurilor,
barelor, contactelor aparatelor de conectare, transformatoare de măsură, ş.a.
Cunoscând impedanţa totală de scurtcircuit se calculează curenţii de scurtcircuit.

301
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Acest procedeu permite să se obţină rezultate cu precizie suficientă însă, în acelaşi


timp, presupune un volum mare de calcule şi date despre elementele care alcătuiesc
sistemul.
Pentru simplificare, în cazul puterilor mari ale centralelor electrice (peste 1000 Kw)
precum şi în cazul punctelor aflate la mică depărtare de TPD, valorile rezistenţelor fiind
mici comparativ cu valorile reactanţelor, se pot neglija valorile acestora la calculul
curenţilor de scurtcircuit.
De exemplu pentru determinarea impedanţei de scurtcircuit corespunzătoare
punctului de calcul K4 se calculează impedanţa totală a celor trei generatoare
conectate în paralel. Pentru calculul impedanţei de scurtcircuit corespunzătoare
punctelor K5 – K13 la impedanţa calculată pentru punctul K4 se adaugă impedanţele
înseriate pe ramurile care corespund liniilor de plecare din TPD sau liniilor până la
consumatori.
În sistemele electroenergetice de curent alternativ pentru determinarea curenţilor de
scurtcircuit se utilizează frecvent metoda grafo-analitică. Această metodă permite
simplificarea calculelor şi oferă suficientă precizie pentru nevoile practice. În figura
9.10 se prezintă graficele pentru determinarea componentei periodice a curentului de
scurtcircuit.
Graficele de calcul din figura 9.10 sunt prezentate în unităţi relative şi exprimă
dependenţa valorii componentei periodice a curentului de scurtcircuit în funcţie de
valoarea impedanţei rezultate de scurtcircuit, Zrez, calculată până la punctul în care
se consideră scurtcircuitul. Curbele sunt construite pentru diferite momente de timp
de la începutul scurtcircuitului: t  0; 0.01;0,05;0,1;0,15;0,25;0,4;0,6s şi t  
corespunzător cu procesul de amortizare a curentului.

302
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.10 Graficele de calcul pentru determinarea componentei periodice a curentului de scurtcircuit în
sistemele electroenergetice navale în funcţie de impedanţa de scurtcircuit şi timp

Valoarea limită a impedanţei rezultante de scurtcircuit, (exprimată în unităţi


relative) se consideră Z * rez  2 întrucât pentru Z * rez  2 componenta periodică a
curentului de scurtcircuit se modifică nesemnificativ.
Folosind curbele din figura 9.10 se pot determina toate componentele curentului
de scurtcircuit, astfel:
1. Pentru Z*rez. calculat se determină din grafic valorile efective ale componentei
periodice a curentului de scurtcircuit care acţionează în orice moment de timp :
I 0 ; I 0,01; I 0,05 ; I 0,1 .....I  . Amplitudinile maxime ale acestor curenţi se calculează
înmulţind valorile efective cu 2.

303
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

2. valoarea componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit atunci când se


cunoaşte componenta periodică este:
t

 rez
I ls.c.  2I 0 e (9.63)

unde I0 este valoarea efectivă a componentei periodice care acţionează la


scurtcircuit pentru t  0 (determinată din grafic).
x rez
 rez  (9.64)
 rrez
unde:  rez -constanta de timp a circuitului conectat în scurtcircuit.
t

 rez
Valoarea e se determină folosind tabelul de mărimi al funcţiei exponenţiale.
Mărimea componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit scade repede cu
timpul astfel că practic componenta aperiodică este luată în considerare numai
pentru determinarea curentului de şoc, işoc.
3. Valoarea efectivă totală a curentului de scurtcircuit este:
I  I 2p.s.c.  I 2 l.s.c. (9.65)

4. valoarea curentului de şoc la scurtcircuit cu luarea în calcul a amortizării


curenţilor periodic şi aperiodic pentru un timp egal cu 0,01s este:
0, 01

 rez
işocG  2I 0,01  2I 0 e (9.66)

După cum:
0, 01

 rez
1 e  K şoc (9.67)
atunci:
0, 01

 rez
e  K şoc  1 (9.68)
Înlocuind relaţia 9.68 în relaţia 9.66 se obţine:
i şocG  2I 0,01  2 I 0 (K soc  1)  2[I 0,01  I 0 (K soc  1)] (9.69)

Valoarea coeficientului de şoc se determină din graficul prezentat în figura 9.11 în


funcţie de raportul xrez /rrez al circuitului aflat în scurtcircuit.

304
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.11 Dependenţa coeficientului de şoc de raportul x rez / rrez

5. Cea mai mare valoare efectivă a curentului total de scurtcircuit al


generatoarelor, care corespunde primei perioade a procesului de scurtcircuit
(momentul t  0,01s ) se calculează cu expresia:

IşocG  I 02,01  [ 2I 0 (K soc  1)]2 (9.70)

Calculele s-au făcut în unităţi relative. Pentru a obţine curentul de şoc în amperi
este necesar ca partea dreaptă a relaţiei (9.69) să se înmulţească cu mărimea de
bază luată în considerare la stabilirea unităţilor relative, rezultă:
i şocG  2I b [I 0,01  I 0 (K soc  1)] (9.71)

şi corespunzător, cea mai mare valoare efectivă a curentului de scurtcircuit este:

I şocG  I b I 02,01  [ 2I 0 (K soc  1)]2 (9.72)

Cu formulele prezentate se determină curenţii de scurtcircuit a căror sursă sunt


generatoarele centralei electrice. În acelaşi timp trebuie avut în vedere că şi
motoarele asincrone din reţeaua navei pot participa ca surse de alimentare a
curenţilor de scurtcircuit.
În regim normal de funcţionare motorul asincron se roteşte cu o turaţie apropiată de
turaţia sincronă, având valori mici pentru alunecare (3+5%). De aceea se poate
considera că tensiunea electromotoare este apropiată de tensiunea reţelei.
Considerăm că într-un punct oarecare al reţelei sistemului electroenergetic (fig.
9.12) se produce un scurtcircuit.

305
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.12 Schema pentru explicarea apariţiei curentului de supraalimentare a motorului asincron

Tensiunea în punctul de scurtcircuit , K, se consideră zero. Pe măsura apropierii,


de la punctul K la barele TDP, tensiunea creşte proporţional cu valoarea
pierderilor de tensiune pe cablu, astfel:
U  I 0 Z cablu (9.73)

unde: I 0 - este valoarea efectivă a curentului periodic al generatoarelor pentru


t0
Zcablu - impedanţa cablului de la punctul de scurtcircuit la TPD.

Dacă tensiunea controelectromotoare a motorului, EM, este mai mare decât


căderea de tensiune U de la barele TPD, atunci motorul trece în regim de
generator şi transmite în punctul de scurtcircuit un curent suplimentar de şoc,
işocM, a cărui valoare efectivă este determinată de expresia:
E M  U
IM  (9.74)
ZM
unde: ZM – este impedanţa motorului şi a cablului de conectare a motorului la
TDP.

Procesele fizice care se produc în motorul asincron la scurtcircuit sunt


asemănătoare cu cele descrise la maşina sincronă. Ca particularitate, la motorul
asincron rezistenţa înfăşurării statorului are valori mari şi ca urmare procesele
tranzitorii se amortizează foarte repede. În aceste condiţii componenta aperiodică
a curentului de scurtcircuit se poate neglija. Componenta periodică se consideră
fără stingere.

306
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Curentul suplimentar de şoc, işocM, se consideră egal cu amplitudinea componentei


periodice.
i socM  2I M (9.75)

Tensiunea controelectromotoare în unităţi relative este E M  0,9 .


Impedanţa motorului în unităţi relative se determină în funcţie de curentul de
pornire, de scurtă durată, puterea nominală echivalentă a motoarelor din sistem şi
mărimea aleasă ca bază de raportare. Considerând curentul de pornire de scurtă
durată egal cu de 5 ori curentul nominal, se obţine:
1 Sb S
ZM   0,2 b (9.76)
5 S nom.M S nom.M
unde: SnomM – puterea nominală echivalentă a motoarelor asincrone din sistem.

Pentru calculele practice se consideră că SnomM reprezintă


0, 75 din puterea generatoarelor şi ca urmare relaţia 9.76 devine:
Sb
Z M  0,2  0,266 (9.77)
0,75S b
Curentul total de şoc, în punctul de scurtcircuit, este egal cu suma geometrică a
curenţilor generatoarelor şi motoarelor.
işoc  işocG  işocM (9.78)

sau, având în vedere relaţia 9.69


i şoc  2 I 0,01  2 I 0 (K soc.  1)  2 I M (9.79)

Exprimat în amperi valoarea curentului de şoc este:


i şoc  2I b [I 0,01  I 0 (K şoc  1)  I M ] (9.80)

Corespunzător, cea mai mare valoare efectivă a curentului de şoc, cu luarea în


considerare a curentului suplimentar produs de motoare este:

I şoc  I b I 02,01  [ 2I 0 (K şoc  1)]2  I M (9.81)

Neglijând amortizarea componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit


(aproximarea este valabilă pentru Zrez mai mare ca unitatea sau pentru frecvenţa
de 400 Hz) valoarea efectivă iniţiala a componentei periodice se stabileşte cu
formula:

307
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

1
I0  (9.82)
Z rez
Curentul de şoc la scurtcircuit produs de generatoare,
işocG  K soc 2I 0 (9.83)

Curentul total de şoc în punctul de scurtcircuit este :


işoc  K soc 2I 0  2I M
sau în amperi:
işoc  2I b (Kşoc I 0  I M ) (9.84)

Formulele prezentate permit efectuarea calculelor aproximative pentru curenţii de


scurtcircuit în toate punctele stabilite iniţial.
Pentru concretizarea celor prezentate, în continuare, se prezintă algoritmul de
calcul al curenţilor de scurtcircuit în sistemele electroenergetice de curent
alternativ prin metoda grafo-analitică de calcul. Prezentarea algoritmului este
însoţită de un exemplu practic.
1. Se realizează iniţial schema care conţine parametrii nominali pentru toate
elementele sistemului electroenergetic şi de asemenea se stabilesc punctele
propuse pentru calculul curenţilor de scurtcircuit.
În figura 9.13 se prezintă schema sistemului electroenergetic care a fost stabilit ca
exemplu de calcul.
În afara datelor din schemă se cunosc parametrii generatoarelor astfel:
- generatorul G1
S1  375KVA; r1  0,0185; x d1  0,122
- generatorul G2
S2  250KVA; r2  0,0254; x d2  0,176
- pentru porţiunea de reţea de la generatorul G1 la TPD, realizată cu 3
0,0018
cabluri, rezistenţa este  0,0006 ; iar reactanţa are valoarea:
3
0,00073
 0,00024
3

308
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.13 Schema sistemului electroenergetic de curent alternativ pentru calculul curenţilor de
scurtcircuit

- pentru porţiunea de reţea de la generatorul G2 la TPD, realizată cu 2


0,0018
cabluri, rezistenţa este  0,0009 iar reactanţa are valoarea:
2
0,00073
 0,00036.
2
- impedanţele contactelor, aparatelor şi altor părţi din circuitele
generatoarelor se consideră egale cu impedanţele cablurilor de legătură dintre
generatoare şi TPD.
În aceste condiţii, valorile totale ale rezistenţelor şi reactanţelor pentru porţiunea
de reţea de la G1 la TDP sunt: r3  0,0012; x 3  0,00048; iar pentru porţiunea
de reţea de la G2 la TPD sunt: r4  0,0018 şi x 4  0,00072
- pentru porţiunea de reţea de la TPD la punctul K1 rezistenţa cablului
este 0,003 iar valoarea reactanţei 0,00076. Impedanţa contactelor, barelor şi
aparatelor pe această porţiune de reţea se consideră că are rezistenţa 0,001 şi
reactanţa 0,0001 . Astfel că pentru această porţiune de reţea rezistenţa totală este
rc  0,004 , iar reactanţa totală x c  000086 .
2. Se întocmeşte schema echivalentă care conţine rezistenţele şi reactanţele tuturor
elementelor care intră în calcule. În această schemă rezistenţele şi reactanţele se
exprimă în unităţi relative.
Schema pentru exemplul de calcul analizat este prezentată în figura 9.14.

309
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.14 Schema echivalentă pentru determinarea impedanţei rezultante a sistemului electroenergetic:
a - forma de bază; b, c, d transformării succesive pentru stabilirea impedanţei rezultante

În prealabil se stabilesc mărimile de bază în funcţie de care se face raportarea:


- puterea aparentă de bază se consideră:
Sb  S1  S2  375  250  625KVA
- curentul de bază:
625  1000
Ib   900A
3 400
- tensiunea de bază se consideră tensiunea de linie nominală:
U b  400V
După alegerea mărimilor de bază se calculează, în mărimi relative, rezistenţele şi
reactanţele schemei de bază din figura 9.14 a.
- rezistenţele raportate ale înfăşurărilor statoarelor generatoarelor G1 şi
G2:

310
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Sb 625 1000
r1*  r1  0,0185  0,07
U 2b 400  400

Sb 625  1000
r2*  r2  0,0254  0,1
U 2b 400  400

- reactanţele raportate ale generatoarelor G1 şi G2:


Sb 625 1000
x 1*  x 1  0,122  0,46
U 2b 400  400

Sb 625 1000
x *2  x 2  0,176  0,68
U 2b 400  400

- rezistenţele raportate ale porţiunilor de reţea de la generatoarele G1,


G2 la TPD:
Sb 625  1000
r3*  r3  0,0012  0,005
2
Ub 400  400
Sb 625  1000
r4*  r4  0,0018  0,01
2
Ub 400  400
- reactanţele raportate ale porţiunilor de reţea de la G1, G2 la TPD:
Sb 625  1000
x *3  x 3  0,00048  0,00155
2
Ub 400  400
Sb 625  1000
x *4  x 4  0,00072  0,003
2
Ub 400  400
- rezistenţa raportată a porţiunii de reţea de la TPD la punctul de calcul
K1:
Sb 625  1000
rc*  rc  0,004  0,015
2
Ub 400  400
- reactanţa raportată pentru aceeaşi porţiune de reţea:
Sb 625  1000
x *c  x c  0,00086  0,0033
2
Ub 400  400
Pentru porţiunea de reţea de la TPD la punctul de calcul a curentului de scurtcircuit
K1 impedanţa reţelei exprimată în unităţi relative este:

311
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Z*c  0,015 2  0,00332  0,0155


3. Se calculează impedanţa rezultată pentru fiecare punct de calcul al curenţilor de
scurtcircuit.
Pentru exemplul de calcul analizat în figurile 9.14 b, c, d sunt prezentate
transformările succesive pentru determinarea impedanţei rezultante. Calculul se
execută astfel:
- se adună impedanţele de pe liniile generatoarelor şi se obţine schema
echivalentă din figura 9.14 b, în care:
r5*  r1*  r3*  0,07  0,005  0,75
r6*  r2*  r4*  0,1  0,01  0,11
x *5  x *2  x *3  0,46  0,00155  0,462
x *6  x *2  x *4  0,68  0,003  0683
- se adună impedanţele de pe cele două linii paralele. Calculul se execută
în complex. Exprimate în complex impedanţele de pe cele două ramuri în paralele
sunt:
Z*5  r5*  jx *5  0,075  j0,462
Z*6  r6*  jx *6  0,11  j0,683
Impedanţa rezultată a celor două ramuri în paralel (fig. 9.14. c) este:
Z *5  Z *6 (0,75  j0,462)(0,11  j0,683)  0,307  j0,102
Z 
*
 
Z Z 0,75  j0,462  0,11  j0,683 0,185  j1,14
7 * *
5 6

Se înmulţeşte fracţia cu numărul conjugat al numitorului:


(0,307  j0,102)(0,185  j1,14) 0,06  j0,369
Z*7    0,045  j0,27 După cum
(0,185  j1,14)(10,185  j1,14) 1,33
Z *7  r7*  jx *7 , rezulta r7*  0,045 si x *7  0,27 .
Pentru punctul K de calcul al curentului de scurtcircuit modul impedanţei
rezultante, în unităţi relative, este:

Z *7  r7*2  x *72  0,0452  0,27 2  0,27


În punctul K1de calcul a curentului de scurtcircuit impedanţa rezultantă este
formată din:
*
rrez  r7*  rc*  0,045  0,015  0,060
x *rez  x *7  x *c  0,27  0,0033  0,273

312
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

având valoarea modului:

Z *rez  0,060 2  0,2732  0,279


4. Din curbele de calcul prezentate în figura 9.10, în funcţie de valorile
impedanţelor rezultante determinate pentru fiecare punct de calcul se găsesc, în
unităţi relative, valorile efective ale curenţilor de scurtcircuit pentru toate
momentele de timp, de la t  0 la t   , considerate necesare.
În cazul exemplului de calcul aceste valori sunt:
- pentru punctul de calcul K, impedanţa rezultantă în unităţi relative,
este Z 7  0,27 . Acestei valori, după graficul din figura 9.10, îi corespund curenţii:
*

I*0  4; I*0,01  3,8; I*0,15  3; I *0, 25  2,8

- pentru punctul de calcul K1 impedanţa rezultantă este Z*rez  0,279 . Pentru


această valoare a impedanţei rezultante după graficul din figura 9.10 se determină
curenţii (în unităţi relative):
I 0  3,8; I 0,01  3,5; I 0,15  3,4; I 0, 25  2,3

5. Din graficul prezentat în figura 9.11 în funcţie de raportul x rez / rrez se determină
coeficientul de şoc, Kşoc.:
- pentru punctul de calcul K, x *rez / rez*  x *7 / r7*  0,27 / 0,045  6. Pentru
această valoare din figura 9.11 corespunde Kşoc  1,6 .
- pentru punctul de calcul K 1 , x rez / rrez  0,273/ 0,060  4,55. Corespunzător
acestei mărimi coeficientul de şoc este Kşoc  1,5 .
6. Se determină valoarea căderii de tensiune de la punctul de scurtcircuit până la
barele TDP, U şi se calculează în unităţi relative, valorile efective ale curenţilor
suplimentari produşi de prezenţa motoarelor electrice în sistemul electroenergetic.
Pentru exemplul de calcul analizat, tensiunea la barele TPD, în cazul producerii
scurtcircuitului în punctul K este U  0 . Curentul suplimentar creat de prezenţa
motoarelor electrice în sistemul electroenergetic (relaţiile 9.74 şi 9.77) este egal
cu:
0,9  0
I *MK   3,4
0,266

În cazul scurtcircuitului în punctul K 1 căderea de la barele TPD (relaţia 9.73)


este:
U  3,8  0,0155  0,059
şi curentul suplimentar creat de prezenţa motoarelor în sistemul electroenergetic
(relaţia 9.74) este:

313
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

0,9  0,059 0,841


I *MK1    3,16
0,266 0,266
7. Se calculează amplitudinea maximă şi valoarea maximă efectivă a curentului de
şoc în punctele alese pentru calculul scurtcircuitului. Calculul se face în amperi.
Valorile maxime totale ale curenţilor de şoc în punctele de scurtcircuit se
calculează folosind relaţia (9.80).
- pentru punctul de calcul K rezultă:
işocK  2  900[3,8  4(1,6  1)  3,4]  12.182A
- pentru punctul K 1 curentul total de şoc are valoarea:

işocK 1  2  900[3,5  3,8(1,5  1)  3,16]  10.862A


Cele mai mari valori efective ale curenţilor de şoc, cu luarea în considerare a
curentului suplimentar produs de motoare se calculează cu relaţia 9.81. Pentru
punctul de calcul K valoarea efectivă cea mai mare a curentului de şoc, în amperi,
este:

IşocK  900( 3,82  2  41,6  1


2
 3,4)  7.632A
În punctul de calcul K1 valoarea efectivă cea mai mare a curentului de şoc este:

I şocK1  900( 3,5 2  [ 2  3,8(1,65  1)]2  3,16)  6.813A

8. Se determină valorile efective ale curenţilor de scurtcircuit pentru alte momente


de timp considerate necesare de la t  o la t   .
În cazul exemplului analizat determinările se fac pentru t  0,15 si t  0,25 .
Pentru punctul de calcul K:
I *0,15  3,4 rezulta I 0,15  900  3,4  3060A
I *0, 25  2,3 rezulta I 0, 25  900  2,3  2070A

Pentru punctul de calcul K1:


I *0,15  3,4 rezulta I 0,15  900  3,4  3060A
I *0, 25  2,3 rezulta I 0, 25  900  2,3  2070A

Dificultatea calculului curenţilor de scurtcircuit constă în determinarea


rezistenţelor şi reactanţelor elementelor componente din tablourile de distribuţie
(aparate, bare, transformatoare de curent ş.a.). Pentru simplificare, uneori se pot

314
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

neglija aceste rezistenţe şi reactanţe luând în calculul schemei echivalente numai


rezistenţele şi reactanţele cablurilor de la generatoare până la TPD precum şi
rezistenţele cablurilor care pleacă de la TDP la consumatori.
Pentru generatoare, valorile rezistenţelor şi reactanţelor pe fază sunt date în
tabelele întocmite de fabricile constructoare. Un exemplu este tabelul 2-2 pentru
generatoare de tip MCK. Pentru cabluri se dau de asemenea în tabele rezistenţele
şi reactanţele pe unitatea de lungime.
În cazul în care în schema echivalentă sunt prezente şi transformatoare de tensiune
determinarea rezistenţelor şi reactanţelor echivalente transformatoarelor de tensiune
se face pe baza cunoaşterii tensiunii de scurtcircuit uK% şi a pierderilor de cupru
pCu%. Pornind de la aceste date şi efectuând unele calcule simple se obţine în final
rezistenţa şi reactanţa în unităţi relative, funcţie de mărimile de bază, astfel:
- tensiunea de scurtcircuit nominală U Kn rezultă din definiţia tensiunii de
scurtcircuit procentuală, uK%:
U Kn u %  U1n
uK %  100; U Kn  K
U1n 100
- impedanţa de scurtcircuit este:
U Kn u K %  U1n
ZK  
I 1n 100I 1n
- impedanţa de scurtcircuit în unităţi relative raportate la mărimile nominale este:
Z K u K %U1n I 1n u %
Z K     K
Z 1n 100I 1n U1n 100
- puterea transformatorului la încercarea în scurtcircuit este:
p Cu %Pn
PK   rK I 12n
100
de unde:
p Cu %Pn
rK 
100I 12n

- rezistenţa de scurtcircuit raportată la mărimea nominală este:


rK p Cu %  Pn I 12n p Cu %
rK    
r1n 100  I 12n Pn 100
Cunoscând impedanţa şi rezistenţa raportate se calculează reactantă raportată:

315
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

x K  ZK2  rK 2
Schimbarea bazei de raportare şi obţinerea rezistenţei şi reactanţei raportate la
mărimile de bază se face folosind relaţiile 9.61 şi 9.62, astfel:
Sb S
rK*  rK ; x *K  x K b
Sn Sn

De obicei, puterea transformatoarelor este de câteva ori mai mică decât puterea
centralei electrice. De aceea, prin raportarea la condiţiile de bază valorile
rezistenţelor şi reactanţelor transformatoarelor sunt mult mai mari comparativ cu
rezistenţele şi reactanţele generatoarelor şi ca urmare prezenţa transformatoarelor
în sistemul electroenergetic limitează valorile curenţilor de scurtcircuit.
Calculul curentului de scurtcircuit în sisteme electroenergetice de curent continuu
Scurtcircuitul în generatorul de curent continuu este însoţit de procese tranzitorii
caracterizate prin: variaţia curentului în înfăşurarea rotorului, a câmpului magnetic
de reacţie a indusului şi al câmpului magnetic produs de înfăşurarea de excitaţie.
La producerea scurtcircuitului, curentul în rotor creşte instantaneu până la o
valoare maximă după care scade încet până la o valoare stabilă pentru regimul de
scurtcircuit.
Din datele experimentale rezultă că valoarea maximă a curentului de scurtcircuit
este de 8 -12 ori mai mare decât valoarea nominală. Timpul în care se ajunge la
această valoare este de circa 0,02 – 0,04s.
La producerea scurtcircuitului în sistemul electroenergetic de curent continuu
motoarele electrice din sistem trec instantaneu în regim de generator şi creează
curenţi suplimentari care alimentează scurtcircuitul. Valoarea maximă a acestor
curenţi se consideră de 6 ori mai mare decât valoarea nominală. Curentul
suplimentar creat de motoare se stinge însă repede.
O metodă simplă de calcul practic a curenţilor de scurtcircuit în sistemele
electroenergetice de curent continuu este metoda “rezistenţelor fictive” care oferă
posibilitatea determinării valorii maxime a curentului de scurtcircuit.
Pentru generatoare se consideră că valoarea maximă a curenţilor de scurtcircuit
este de 10 ori valoarea nominală. Această valoare se consideră că reprezintă o
valoare medie pentru generatoare. În acest caz rezistenţa fictivă a generatorului se
determină cu relaţia:
U Gn
R fG  (9.85)
10I Gn
Valoarea rezistenţei fictive a motoarelor electrice din sistem se stabileşte pornind de
la presupunerea că valoarea curentului suplimentar creat de acesta este de 6 ori mai
mare decât curentul nominal. Ca urmare rezistenţa fictivă a motoarelor se
calculează cu relaţia:

316
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

U Gn
R fM  (9.86)
6 I Mn

Rezistenţa fictivă a motoarelor, R fM , calculată cu relaţia 9.86 se consideră că


însumează şi rezistenţa cablurilor de conectare a motoarelor electrice la TPD.
Rezistenţele fictive ale generatoarelor şi motoarelor se exprimă în ohmi. De aceea
calculul curenţilor de scurtcircuit în sistemele electroenergetice de curent continuu
se face simplu în unităţi absolute. Rezistenţele se exprimă în ohmi, tensiunea în
volţi şi se obţine rezultatul în amperi.
Algoritmul de calcul prezentat pentru calculul curenţilor de scurtcircuit în
sistemele electroenergetice de curent alternativ, în cazul sistemelor
electroenergetice de curent continuu se rezumă la: realizarea schemei iniţiale care
conţine parametrii nominali pentru toate elementele sistemului electroenergetic şi
stabilirea punctelor propuse pentru calculul curenţilor de scurtcircuit; întocmirea
schemei echivalente care conţine rezistenţele elementelor care intră în calcule;
calculul rezistenţei rezultante pentru punctele de calcul alese iniţial, R rez ; calculul
U
valori maxime a curentului de scurtcircuit, I sc  .
R rez
Dacă în schema sistemului electroenergetic sunt mai multe generatoare care
lucrează în paralel , în calculul iniţial acestea se reduc la un generator unic având
puterea egală cu suma puterilor generatoarelor în paralel şi rezistenţa internă egală
cu rezistenţa rezultantă a ramurilor generatoarelor conectate în paralel.
De asemenea, la calculul curenţilor de scurtcircuit în curent continuu trebuie să se
aibă în vedere că rezistenţa totală în punctul de calcul reprezintă rezistenţa
conductoarelor de ducere şi de întoarcere, adică este dublul rezistenţei unui
conductor (spre deosebire de calculul în curent alternativ trifazat în care curentul
trece într-o singură direcţie pe fiecare fază).
În continuare se prezintă un exemplu de calcul pentru sistemul electroenergetic de
curent continuu reprezentat în figura 9.15.

317
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 9.15 Schema sistemului electroenergetic de curent continuu (a) şi schema echivalentă pentru
calculul curentului de scurtcircuit (b)

Considerăm că în momentul producerii scurtcircuitului, generatoarele cu puterea


de 150Kw fiecare, lucrează în paralel, iar scurtcircuitul se produce în cablul cu
secţiunea 2(1x70)mm2 aflat la distanţa de 10m de TPD.
- Se calculează rezistenţa fictivă a generatorului (relaţia 9.85)
230
R fG   0,035
150  1000
10 
230
- Rezistenţa cablului, cu conductor de cupru, de secţiune 2(1x150)mm2 şi
lungimea de 10m este:
l 10
R   0,017   0,00058
A 2.150
- Rezistenţa totală, de ducere şi întoarcere a curentului, este:
R 1  2R  0,00116
- Se calculează rezistenţa fictivă a motoarelor electrice din sistem (relaţia 9.86)
230
R fM   0,039
0,75  300  1000
6
230
Puterea însumată a motoarelor electrice se consideră că reprezintă 75% din
puterea totală a centralei.
- Rezistenţa totală (de ducere şi de întoarcere) a curentului pentru cablul de cupru
cu secţiunea 2(1x70)mm2
10
R c  2  0,017  0,0025
2  70
- Rezistenţa rezultantă a circuitelor cu generatoare este:
R fG  R 1
2
- Rezistenţa rezultantă în punctul de calcul, se determină după schema echivalentă
din fig. 9.15, este:

318
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

1 2(R fG  R 1 )R fM
R rez   Rc 
1 2(R fG  R 1 )  R fM
1 2(0,035  0,0116)  0,039
  0,0025  0,0148
1 2(0,035  0,0116)  0,039
- Valoarea maximă a curentului de scurtcircuit în punctul K , rezultă:
230
I sc   15.540A
0,0148

CAPITOLUL 10

Distribuţia energiei electrice

319
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

10.1 Sisteme de distribuţie a energiei electrice şi reţele electrice

La nave transmiterea energiei electrice de la generatoare la consumatori se


realizează prin sistemul de distribuţie. Acest sistem este destinat pentru
conectarea, deconectarea şi protecţia instalaţiei electrice şi reţelei, reglarea şi
controlul parametrilor electrici ai surselor de energie electrică şi de asemenea
pentru semnalizarea stării aparatelor de conectare precum şi a stării circuitelor
electrice.
Corespunzător acestor funcţii pe care le îndeplinesc sistemele de distribuţie a
energiei electrice, acestea conţin bare conductoare pentru distribuţie, aparate de
conectare, aparate de protecţie, reglare şi semnalizare, precum şi aparate de
măsură.
De regulă, sistemele de distribuţie se clasifică după importanţă, realizare
constructivă şi felul curentului.
După importanţă, sistemele de distribuţie pot fi: tablouri principale de distribuţie,
tablouri secundare de distribuţie, tablouri pentru consumatori individuali, tablouri
de control şi tablouri speciale.
Tablourile principale de distribuţie, TPD, sunt destinate pentru controlul şi
comanda funcţionării generatoarelor electrice şi pentru distribuţia energiei
electrice pe navă.
Tablourile de distribuţie, TD, (secundare) primesc alimentarea de la TPD şi o
distribuie la un grup de consumatori concentraţi într-o zonă determinată de pe
navă.
Tablourile pentru consumatorii individuali asigură comanda şi controlul
funcţionării consumatorilor cu o schemă relativ complicată (de exemplu vinciul de
ancoră).
Tablourile de control sunt destinate pentru controlul de la distanţă a funcţionării
generatoarelor, consumatorilor şi reţelei.
Tablourile speciale (de exemplu tabloul de legătură cu nodul, TLM) sunt folosite
pentru scopuri strict determinate.
După forma constructivă sistemele de distribuţie pot fi în execuţie protejată,
protejată la stropi, protejată la apă sau ermetică. În legătură cu forma constructivă
se precizează că în sistemele electroenergetice navale nu sunt admise sistemele de
distribuţie în execuţie deschisă.
După felul curentului sistemele de distribuţie se împart în sisteme de distribuţie în
curent continuu şi în curent alternativ.
Consumatorii de energie electrică pot primi alimentarea direct de la TPD sau de la
tablouri de distribuţie, TD, conectate pe partea de alimentare la TPD.
De regulă, alimentarea directă de la TPD se face pentru consumatorii a căror funcţio-
nare asigură mişcarea şi comanda navei precum şi a consumatorilor de putere mare.
Sistemul de distribuţie al energiei electrice poate fi: magistral, radial şi mixt. În figura
10.1. sunt prezentate aceste variante.

320
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În sistemul magistral toţi consumatorii primesc alimentarea pe câteva magistrale. Pe


fiecare magistrală sunt conectate tablouri de distribuţie, TD, sau cutii de conexiuni,
CC, de la care se alimentează consumatorii.

Fig. 10.1 Sisteme de distribuţie a energiei electrice:


a) magistral; b) radial; c) mixt

În sistemul radial de distribuţie a energiei electrice consumatorii importanţi şi de


putere mare primesc alimentarea direct din TPD pe cabluri separate iar ceilalţi
consumatori primesc alimentarea de la tablouri secundare de distribuţie conectate cu
cabluri separate la TPD.
Sistemul mixt reprezintă o combinaţie a primelor două. O parte din consumatori
sunt alimentaţi în sistemul radial, iar o altă parte după sistemul magistral.
Alegerea unuia sau altuia din sistemele de distribuţie a energiei electrice se face
luând în considerare siguranţa în alimentarea cu energie electrică şi obţinerea unei
mase minime pentru reţeaua de cabluri.
Sistemul radial realizează o siguranţă sporită în alimentarea consumatorilor cu
energie electrică. În acest sistem ieşirea din funcţiune a unui cablu separat nu
întrerupe alimentarea celorlalţi. Dezavantajul acestui sistem constă în lungimea
mare a traseelor de cabluri ceea ce duce la mărirea masei cablurilor şi a costurilor.

321
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În sistemul magistral se scurtează lungimea traseelor de cabluri şi ca urmare masa


de cabluri se micşorează comparativ cu sistemul radial. În schimb, în cazul acestui
sistem, prin deteriorarea unei magistrale o grupă mare de consumatori rămâne fără
alimentare. De asemenea acest sistem exclude posibilitatea comenzii centralizate a
alimentării consumatorilor cu energie electrică.
Sistemul mixt ia în considerare atât avantajele cât şi dezavantajele sistemelor
radial şi magistral.
Alegerea unuia sau altuia din sistemele de distribuţie depinde de destinaţia navei,
puterea instalaţiei electroenergetice, numărul şi dispunerea consumatorilor de
energie electrică. În practică, la nave, sistemul radial este folosit frecvent datorită
avantajului său privind siguranţa alimentării cu energie electrică.
Transmiterea energiei electrice la nave se face pe reţele separate cum ar fi:
- reţeaua de forţă alimentează acţionările electrice ale mecanismelor sistemelor
navale (guvernare, ancorare, incendiu, balast, drenaj, instalaţia frigorifică şi de
încălzire, s.a.) şi ale mecanismelor auxiliare care asigură funcţionarea instalaţiei
de putere a navei (pompe, ventilatoare, compresoare);
- reţeaua de iluminat normal asigură iluminatul general în toate încăperile având
circuite separate pentru iluminatul interior şi exterior, semnalizări şi lumini
distinctive, circuite de prize;
- reţeaua iluminatului de avarie este alcătuită ca şi reţeaua iluminatului normal dar
spre deosebire de aceasta este alimentată de la sursa de avarie şi asigură iluminatul
în locurile prevăzute de registrul de clasificare;
- reţeaua de curenţi slabi cuprinde instalaţiile de telefoane, sonerii, semnalizări
incendiu, telegrafie maşini, axiometre, ş.a.;
- reţeaua staţii radio alimentează aparatura de radiocomunicaţii;
- reţeaua aparatelor electrice de navigaţie alimentează aparatele de navigaţie
(sonde, lochuri, girocompas, radiogoniometru, ş.a.);
- reţeaua pentru aparate şi instalaţii de cambuză (plite electrice, oale sub presiune,
cuptoare electrice, robot de bucătărie, ş.a.)
Numărul reţelelor separate se determină în procesul proiectării şi depinde de tipul
şi destinaţia navei.
În figurile 10.2 şi 10.3 se prezintă alcătuirea de principiu a reţelelor de forţă şi
iluminat naval.
Pentru realizarea reţelelor electrice se utilizează cabluri electrice special destinate
pentru instalarea la nave. Cablurile navale trebuie să fie rezistente la foc, să
împiedice propagarea flăcării, să reziste la produse petroliere şi în general să
respecte prescripţiile registrului de clasificare.
Cablurile navale se execută numai cu conductori multifilari din cupru având
suprafaţa secţiunii cel puţin:
- 1,0mm2 în circuite de comandă şi semnalizări
- 0,5mm2 în circuite de măsură şi semnalizări pentru cabluri cu minim 4
conductoare.

322
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

În locurile în care cablurile pot fi supuse deteriorărilor mecanice, se montează


cabluri armate cu o tresă metalică din sârmă de oţel sau cupru.
Cablurile navale se execută cu izolaţie din cauciuc sau masă plastică. La început
s-au folosit cabluri cu izolaţia din cauciuc, ulterior, cauciucul natural fiind un
produs deficitar, s-a trecut la realizarea cablurilor cu izolaţie din masă plastică. În
tabelul 10.1 se prezintă caracteristicile cablurilor navale cu izolaţie din masă
plastică fabricate la Electromureş – Târgul Mureş, iar în tabelul 10.2 se dau
caracteristicile tehnice pentru conductorii de conexiuni izolaţi cu masă plastică şi
utilizaţi la construcţia tablourilor de distribuţie.

Fig. 10.2 Schema de principiu, unifilară, a unei reţele de forţă

323
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Fig. 10.3 Schema de principiu, unifilară, a unei reţele de iluminat normal

324
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Cablul naval foarte flexibil izolat cu PVC


Simbol CNYY-F fără ecran de protecţie
Simbol CNYYEY-F – cu ecran de protecţie sub formă de tresă metalică din sârmă
de cupru

Tabelul 10.1
Nr. Diametrul exterior
Masa Kg/Km
conduct Constr. mm
X conduct.
Sec nxd CNYY-F CNYYEY-F CNYY-F CNYYEY-F
conduct
1x1 7 x 0,42 7,1 10,3 70,6 193,9
2x1 7 x 0,42 10,2 13,4 128,4 297
3x1 7 x 0,42 10,9 14,0 171,5 350
4x1 7 x 0,42 11,8 15,1 220,2 419
5x1 7 x 0,42 12,7 16,5 237,8 462
7x1 7 x 0,42 13,4 17,3 278,8 544
1 x 1,5 7 x 0,52 7,4 10,6 80,4 207
2 x 1,5 7 x 0,52 11,0 14,2 174,6 360
3 x 1,5 7 x 0,52 11,5 14,8 200,9 396
4 x 1,5 7 x 0,52 12,5 16,0 239,7 453
5 x 1,5 7 x 0,52 13,7 17,3 191,2 533
7 x 1,5 7 x 0,52 14,6 18,4 348,1 637
1 x 2,5 7 x 0,67 7,8 10,2 95,8 225
2 x 2,5 7 x 0,67 12,0 15,40 219,7 424
3 x 2,5 7 x 0,67 12,6 16,0 359,5 477
4 x 2,5 7 x 0,67 13,7 17,1 306,5 540
5 x 2,5 7 x 0,67 14,9 18,7 373,3 634
7 x 2,5 7 x 0,67 16,10 19,8 457,4 771
1x4 7 x 0,85 8,6 11,8 123,4 269
2x4 7 x 0,85 13,6 17,0 293,3 524
3x4 7 x 0,85 14,3 17,7 348,9 497
4x4 7 x 0,85 13,5 19,7 426,6 697
1x6 7 x 1,04 9,2 - 154,4 -
2x6 7 x 1,04 14,6 18,4 364,8 654
3x6 7 x 1,04 15,4 19,2 445,5 769
4x6 7 x 1,04 17,10 20,9 552,4 885
1 x 10 7 x 1,35 10,3 13,6 205,4 400
1 x 16 7 x 1,35 11,7 15,3 290,1 518
1 x 25 7 x 2,14 13,5 17,0 413,0 671
1 x 35 7 x 2,52 14,8 18,6 535,0 823

325
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Nr. Diametrul exterior


Masa Kg/Km
conduct Constr. mm
X conduct.
Sec nxd CNYY-F CNYYEY-F CNYY-F CNYYEY-F
conduct
1 x 50 19 x 1,78 16,3 20,1 696,7 1016
1 x 70 19 x 2,14 18,7 22,6 948,3 1358
1 x 95 19 x 2,52 20,8 24,8 1237,7 1649
1 x 120 37 x 2,03 22,4 25,3 1541,0 1960
Exemplu de notare : CNYY-F 3 x 2,5 mm2

Conducte navale de cupru cu izolaţie din PVC foarte flexibile, până la 1000V

Simbol: MyffN
Tabelul 10.2
Construcţia
Rezistenţa Diametru
Secţiunea Diametrul
conductorului l exterior
Mm2 Nr. de fire minim al
M/Km mm
firului, mm
O,75 24 0,20 24,70 3,20
1 32 0,20 18,5 3,40
1,5 30 0,25 12,7 3,60
2,5 49 0,25 7,60 4,65
4 49 0,32 4,71 5,28
6 49 0,40 3,14 6,0
10 84 0,40 1,82 7,70
16 126 0,40 1,16 8,80
25 196 0,40 0,743 10,90
35 266 0,40 0,527 11,90
50 280 0,40 0,368 14,0
Exemplu de rotare: MYffN – 2,5

10.2 Reţele electrice de iluminat. Prevederile registrului de clasificare

1. Iluminatul normal
În toate încăperile, locurile şi spaţiile a căror iluminare este importantă pentru
siguranţa navigaţiei, comanda mecanismelor şi instalaţiilor, condiţii de locuit şi
evacuare a pasagerilor şi a echipajului, trebuie montate lămpi de iluminat fixe,
alimentate de la sursa principală de distribuţie.
În figura 10.3 se prezintă un exemplu de organizare a reţelei de iluminat normal.
La secţiile TPD sunt conectate două transformatoare trifazate 380/220 V. care
asigură alimentarea reţelelor de iluminat normal cu tensiunea de linie 220 V. Cele

326
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

două transformatoare sunt de aceeaşi putere, unul asigură consumul reţelei de


iluminat normal, cel de al doilea fiind de rezervă. Pentru simplificare, s-au
prezentat în detaliu doar două circuite, considerându-se că este suficient pentru a
înţelege alcătuirea schemei reale care conţine reprezentarea tuturor circuitelor.
Pentru a asigura distribuţia alimentării iluminatului de la sursă se folosesc tablouri
secundare de distribuţie şi doze de ramificaţie. Plecările circuitelor din tablourile
secundare sunt echipate, pentru protecţie, cu întrerupătoare automate bipolare.
Reţeaua de iluminat normal conţine circuite separate pentru: iluminatul general,
iluminatul local, prize. În acest fel, la deconectarea unei reţele ca urmare a acţiunii
protecţiei, de exemplu iluminatul general, rămân în funcţiune iluminatul local şi
prizele.
Corpurile de iluminat, instalate în încăperile şi spaţiile unde este posibilă
deteriorarea globurilor, trebuie să fie protejate cu grătare de protecţie.
În încăperile sau locurile iluminate cu tuburi fluorescente, în care se află părţi
vizibile ale mecanismelor în rotaţie, trebuie să se ia măsuri pentru înlăturarea
efectului stroboscopic. O astfel de măsură ar putea fi combinarea iluminatului
fluorescent cu iluminatul incandescent.
Încăperile de acumulatoare şi alte încăperi cu pericol de explozie se iluminează cu
corpuri de iluminat în execuţie „antiex”.
Iluminatul coridoarelor, compartimentului maşini, tunelurilor liniilor de axe,
trebuie să fie alimentate prin cel puţin două circuite independente având corpurile
de iluminat astfel dispuse încât să se asigure un iluminat uniform în cazul căderii
unui circuit.
Corpurile de iluminat local în încăperile de locuit precum şi prizele de curent
trebuie să fie alimentate de la tablou prin circuite separate, altele decât circuitul de
alimentare a iluminatului general.
Corpurile de iluminat fixe din magaziile de mărfuri trebuie să fie alimentate de la
un tablou de distribuţie separat.
În toate circuitele de iluminat trebuie să se utilizeze întrerupătoare bipolare. În
încăperile de locuit şi de serviciu uscate, se admit întrerupătoare monopolare
pentru un curent de maxim 6A.
Pentru iluminatul exterior, se va prevedea un dispozitiv de deconectare centralizat,
plasat în timonerie sau alt post de cart permanent.

2. Iluminatul portativ
Pentru iluminatul portativ se folosesc tensiunile considerate nepericuloase, de 12V
curent alternativ şi 24V curent continuu.
Prizele pentru iluminatul portativ trebuie să fie instalate cel puţin în următoarele
puncte:
- pe punte, în apropierea vinciului de ancoră;
- încăperea girocompasului;
- încăperea convertizoarelor instalaţiei de radio;

327
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

- încăperea instalaţiei de cârmă;


- încăperea agregatului de avarie;
- compartimentele de maşini;
- spatele tabloului principal de distribuţie;
- tunelul arborelui port-elice;
- timonerie;
- cabina radio;
- zona lochului şi a sondei ultrason.
Prizele alimentate cu tensiuni diferite trebuie să fie de construcţie diferită care să
excludă posibilitatea de a introduce fişa pentru o anumită tensiune la o tensiune
mai mare.

3. Iluminatul de avarie
În cazul scoaterii din funcţiune a centralei electrice şi dispariţia tensiunii la tabloul
principal de distribuţie, se cupleaază automat iluminatul de avarie alimentat de la
sursele de avarie (baterie de acumulatoare sau grup diesel-generator de avarie).
Sursele de avarie trebuie să asigure alimentarea concomitentă timp de 18 ore a
luminatului de avarie.
Iluminatul de avarie asigură iluminarea pentru:
- toate coridoarle, scările şi ieşirile din încăperile de locuit şi de serviciu
precum şi în cabinele lifturilor de pasageri;
- încăperile de maşini şi agregate generatoare;
- toate posturile de comandă precum şi la tablourile de distribuţie
principale şi de avarie;
- încăperea diesel-generatorului de avarie;
- timonerie;
- camera hărţilor şi staţia radio;
- locurile de păstrare a inventarului de avarie;
- compartimentul cârmei;
- încăperea girocompasului;
- cabinetele medicale;
- felinarele de navigaţie.
Corpurile de iluminat de la iluminatul principal se pot folosi şi pentru iluminatul
de avarie fiind prevăzute în acest caz cu lămpi suplimentare conectate la sursa de
avarie.
Pe circuitele iluminatului de avarie nu se montează întrerupătoare.

10.3 Calculul reţelelor electrice

Calculul pentru alegerea secţiunii cablului de alimentare cu energie electrică a


unui consumator trebuie să răspundă la două cerinţe: încălzirea cablului să nu

328
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

depăşească limita admisă şi căderea de tensiune pe cablu să corespundă de


asemenea unei limite admisibile.
Depăşirea încălzirii duce la îmbătrânirea izolaţiei şi scurtarea duratei de
funcţionare a cablului iar depăşirea căderii de tensiune admisă înseamnă scăderea
tensiunii la barele consumatorului ceea ce are o influenţă dăunătoare asupra
funcţionării acestuia.
Pentru realizarea acestor cerinţe ordinea este următoarea: se alege secţiunea
cablului din punct de vedere al încălzirii admisibile după care se calculează
căderea de tensiune şi se verifică înscrierea acesteia în limitele admise. În situaţia
în care se depăşeşte limita admisă se majorează secţiunea cablului aleasă iniţial
până la obţinerea valorii admise pentru căderea de tensiune.
În prima etapă se determină curentul de calcul.
Pentru cablul de conectare a generatorului la barele TPD curentul de calcul se
consideră curentul nominal şi se determină cu relaţiile:
a) pentru curent continuu:
PGn  103
I Gn  A (10.1)
U Gn

b) pentru curent alternativ:


PGn  103
I Gn  A (10.2)
3U Gn cos  n

în care: PGn - puterea nominală a generatorului, kw


U Gn - tensiunea nominală a generatorului, V
cos  n - factorul de putere nominal.

Curenţii de calcul pentru cablurile care conectează consumatorii individuali la


TPD se determină cu relaţiile:
a) pentru curent continuu:
Pc.nom. k s  103
I A (10.3)
Un

b) pentru curent alternativ trifazat:


Pc.nomk s  103
I A (10.4)
3U n  cos  c.nom

în care: Pc.nom. - puterea nominală la axul motorului electric, kw


U n - tensiunea nominală a reţelei, v
cos  c.nom - factorul de putere nominal al consumatorului

329
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

 - randamentul consumatorului
k s - factorul de încărcare al consumatorului.
Curentul de calcul al cablului care alimentează o magistrală la care sunt conectaţi n
consumatori (figura 10.4) se determină cu relaţiile:
a) pentru curent continuu:
n
I calc.  k0 Ii (10.5)
 n 1

b) pentru curent alternativ:


n n
I calc.

 k0  I ai2   I 2ri
i 1 n 1
(10.6)

unde: I i - curentul consumatorului de ordinul i


I ai - curentul activ al consumatorului de ordinul i
I ri - curentul reactiv al consumatorului de ordinul i
k 0 - coeficient de simultaneitate
n - numărul consumatorilor alimentaţi de magistrală

În etapa a IIa, în funcţie de valoarea curentului de calcul, se alege secţiunea din


punct de vedere al încălzirii admisibile. În tabelul 10.3 este dată, după registrul de
clasificare, încărcare admisibilă de lungă a cablurilor şi conductoarelor.
Încărcările admisibile date de tabelul 10.3 sunt pentru condiţiile în care cablul are
un singur conductor, funcţionarea lui este de lungă durată iar temperatura
mediului ambiant este 45oC. Ca urmare, pentru condiţiile concrete de folosire a
cablului trebuie să se introducă factori de corecţie.
Sarcinile de curent admisibil pentru cablurile cu 2, 3 şi 4 conductoare se
determină prin micşorarea încărcării menţionate în tabelul 10.3 pentru secţiunea
respectivă cu ajutorul următorilor coeficienţi de corecţie.
- 0,85 pentru cabluri cu două conductoare
- 0,7 pentru cabluri cu 3 şi 4 conductoare.

Tabelul nr. 10.3 Încărcarea admisibilă de lungă durată a cablurilor şi conductoarelor cu


izolaţii din diferite materiale, pentru temperatura mediului ambiant de 45 oC

Încărcarea de lungă durată a cablurilor şi


Secţiunea conductoarelor (A) pentru temperatura izolaţiei (oC)
nominală a Policlorura
Policlorura Cauciuc
conductorul de vinil Cauciuc Cauciuc
de vinil etilenoprpile
ui termo- butilic siliconic
(PVC) nic
o rezistentă +80oC o +95oC
+60 C o +85 C
+75 C

330
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Încărcarea de lungă durată a cablurilor şi


Secţiunea conductoarelor (A) pentru temperatura izolaţiei (oC)
nominală a Policlorura
Policlorura Cauciuc
conductorul de vinil Cauciuc Cauciuc
de vinil etilenoprpile
ui termo- butilic siliconic
(PVC) nic
o rezistentă +80oC o +95oC
+60 C o +85 C
+75 C
1 2 3 4 5 6
1,0 8 13 15 16 20
1,5 12 17 19 20 24
2,5 17 24 26 28 32
4,0 22 32 35 38 42
6,0 29 41 45 48 55
10,0 40 57 63 67 75
16,0 54 76 84 90 100
25,0 71 100 110 120 135
35,0 87 125 140 145 165
50.0 105 150 165 180 200
70,0 135 190 215 225 255
95.0 165 230 260 275 310
120,0 190 270 300 320 360
150,0 220 310 340 365 410
185,0 250 350 390 415 470
240,0 290 415 460 490 -
300,0 335 475 530 560 -

De asemenea trebuie avut în vedere că la aşezarea cablurilor în trasee condiţiile de


răcire se înrăutăţesc. De aceea pentru a evita încălzirea cablurilor este necesar să
se reducă norma de încărcare comparativ cu norma admisă pentru un cablu.
Practic problema se rezolvă prin majorarea curentului de calcul al cablului în
funcţie de configuraţia traseelor de cabluri, astfel:
I calc
I calc.  (10.7)
k1
în care: Icalc – curentul de calcul pentru un cablu
k1 – coeficientul subunitar care ţine seama de dispunerea traseelor de
cabluri pe mai multe rânduri: k 1  0,6 pentru 3 rânduri; k 1  0,8
pentru două rânduri; k 1  0,9 pentru un rând.

331
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Dacă temperatura mediului înconjurător este diferită de 45oC încărcările


admisibile date în tabelul 10.3 se corectează cu un coeficient k   1 pentru
temperaturi   45o C , k   1 pentru temperatura   45o C si k   1 pentru
temperaturi   45o C . În tabelul 10.4 sunt date valorile coeficientului de corecţie
pentru recalcularea sarcinilor admisibile în funcţie de temperatura mediului
ambiant.
Pentru consumatorii care funcţionează în regim de scurtă durată sau intermitent de
scurtă durată încălzirea cablurilor este mai mică decât în regimul de lungă durată
luat în calcul la stabilirea încărcărilor admisibile din tabelul 10.3. Ca urmare la
calculul cablurilor se introduc coeficienţi de corecţie care permit majorarea
încărcării admisibile pentru regimurile de scurtă durată şi intermitent de scurtă
durată. În tabelul 10.5 se dau valorile acestor coeficienţi în funcţie de regimul de
lucru pentru cablurile cu înveliş din tresă metalică şi fără tresă metalică.

Tabelul 10.4 Valorile coeficientului de corectare pentru


temperatura mediului ambiant
Temperatura Coeficienţii de corecţie pentru temperatura mediului
Nr.
limită a ambiant
crt.
conductorului Co 35oC 40 oC 45 oC 50 oC 55 oC 60 oC 65 oC 70 oC 75 oC 80 oC 85oC
1,2 1,1 1,0 0,8
1 60 - - - - - - -
9 5 0 2
1,1 1,2 1,0 0,8 0,7
2 65 - - - - - -
2 2 0 7 1
1,1 1,1 1,0 0,8 0,7 0,6
3 70 - - - - -
8 0 0 9 7 3
1,1 1,0 1,0 0,9 0,8 0,7 0,5
4 75 - - - -
5 8 0 1 2 1 8
1,1 1,0 1,0 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5
5 80 - - -
3 7 0 3 5 6 5 3
1,1 1,0 1,0 0,9 0,8 0,7 0,7 0,6 0,5
6 85 - -
2 6 0 4 7 9 1 1 0
1,0 1,0 0,9 0,8 0,8 0,7 0,6 0,5 0,4
7 90 1,1 -
5 0 4 8 2 4 7 8 7
1,0 1,0 0,9 0,8 0,8 0,7 0,7 0,6 0,5 0,4
8 95 1,1
5 0 5 9 4 7 1 3 5 5

332
ACŢIONAREA ELECTRICĂ A INSTALAŢIILOR DE ANCORARE

Tabelul 10.5 Coeficienţii de corecţie pentru cablurile şi conductoarelor


cu înveliş metalic şi fără înveliş metalic
Regim intermitent
Secţiunea nominală Funcţionare de scurtă durată
de scurtă
a conductorului mm2
DA 40% 30 min. 60 min.
1 2 3 4
1,5 1,24 / 1,09 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
2,5 1,26 / 1,09 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
2,5 1,27 / 1,10 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
4 1,30 / 1,14 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
6 1,33 / 1,17 1,06 / 1,06 1,06 / 1,06
10 1,36 / 1,21 1,08 / 1,06 1,06 / 1,06
16 1,40 / 1,26 1,09 / 1,06 1,06 / 1,06
25 1,42 / 1,30 1,12 / 1,07 1