JACQUES

MENACHEM ELIAS
(n. 1844, Bucureşti - d.14 mai
1923, Bucureşti)

Industriaş, bancher, moşier şi

filantrop evreu, cetăţean român, ales
post-mortem (1993) membru al
Academiei Române.

Jacques Menachem Elias este

patronul spiritual al liceului nostru,
care poartă cu mândrie numele său; în
acelaşi timp, Fundaţia „Menachem H.
Elias” a Academiei Române a oferit
sprijin financiar instituţiei noastre
pentru realizarea a numeroase proiecte
puse în practică de-a lungul anilor.

B
BIIO
OGGR
RAAF
FIIE
E
Jacques Menachem Elias s-a născut în anul 1844, în Bucureşti, într-
o familie evreiască de rit spaniol (sefard), tatăl său numindu-se
Menachem H. Elias. Din testamentul său aflăm că a avut doi fraţi care au
murit la Viena, că nu a fost niciodată căsătorit şi că nu a avut copii.

A fost un important om de afaceri, a fost proprietar de fabrici de

zahăr, bancher (fiind preşedintele şi acţionarul Băncii Generale Române)
şi industriaş. În cei aproape 80 de ani de viaţă, a reuşit să strângă o mare
avere, deţinând moşii de mii de hectare, ferme agricole, imobile în ţară şi
în străinătate (9 imobile la Viena spre exemplu, precum şi la Berlin, Roma
şi Paris), 2 hoteluri din Bucureşti (Continental şi Patria), 2 mine de
mercur în Dalmaţia, fabrici şi milioane de lei în acţiuni la New York,
Bruxelles, Londra, Praga, Belgrad, Viena, Berlin etc.

Deoarece evreilor din România nu li s-a acordat dreptul de a fi

cetăţeni români până la Primul Război Mondial, aceasta acordându-se
individual, cu aprobarea Parlamentului, Jacques Elias a fost
"împământenit" în anul 1880, printr-o procedură de urgenţă, la cererea
regelui Carol I. Deşi a strâns o mare avere, Elias a trăit toată viaţa
modest, locuind într-un apartament obişnuit şi nefrecventând cluburi sau
cazinouri.

A fost consilier al regelui Carol I, care l-a recompensat cu onoruri

înalte pentru contribuţia lui la dezvoltarea economiei româneşti.

Jacques Menachem Elias a încetat din viaţă la data de 14 mai 1923,

în Bucureşti. La înmormântarea sa a participat întreg guvernul român.

T
TEES
STTA
AMME
ENNT
TUUL
L
Prin testamentul său redactat la 2/15 decembrie 1914, cum nu avea
nici ascendenţi şi nici descendenţi în viaţă, el a desemnat ca legatar
universal Academia Română, căreia îi lasă toată averea mobilă şi imobilă
„oriunde s-ar afla această avere, în ţară şi în străinătate” (evaluată pe
atunci la 1 miliard de lei). Conform dorinţei sale, Academia Română a
înfiinţat o fundaţie de cultură naţională şi de asistenţă publică numită
«Fundaţia Familiei Menachem H. Elias»”, întreaga avere urmând să fie
consacrată promovării culturii din România, alinării boalelor săracilor
noştri, încurajării elementelor valoroase, sprijinirii cauzelor nobile. Şi
aceasta fără deosebire de origine, pentru toţi cei care merită să fie ajutaţi.
Fundaţia a fost denumită după tatăl său.

Testamentul său prevedea acordarea de finanţări pentru următoarele

obiective:

 "În special va avea obligaţiunea de a construi şi întreţine la Bucureşti,

un spital de cel puţin 100 de paturi în condiţiunile cele mai moderne... În
acest spital, se vor primi bolnavi de ambele sexe, israeliţi şi de orice altă
credinţă; se vor da consultaţii şi medicamente gratuite". Acest spital
poartă denumirea de Spitalul Elias;
 dezvoltarea instituţiilor de cultură;
 construirea de şcoli "pentru elevi israeliţi şi de orice altă credinţă" şi
de cantine şcolare;
 acordarea anuală de premii şi burse Jacques Elias pentru copiii
săraci;
 acordarea de fonduri pentru Universitatea Carol I, pentru Facultatea
de Medicină din Bucureşti, multor alte spitale şi leagăne pentru copii;
 acordarea de donaţii templelor şi şcolilor evreieşti de rit spaniol din
Bucureşti şi Viena.

Gestul său de filantropie a fost elogiat de către contemporani, Nicolae

Iorga vorbind despre "acest mare exemplu de generozitate umană", iar
Grigore Antipa, vicepreşedintele Academiei Române, în cuvântul rostit la
Templul cel mare al israeliţilor de rit spaniol din Bucureşti, la puţin timp
după moartea marelui filantrop, a amintit pilda dată de Jacques Elias
care "şi-a destinat tot fructul muncii sale realizării unui măreţ ideal,
înălţarea patriei prin cultură".

Din Consiliul de Conducere şi Administraţie al Fundaţiei au făcut

parte, de-a lungul timpului: prinţul Barbu Alexandru Ştirbei,
academicienii: Ion Bianu, Gheorghe Ţiţeica, Grigore Antipa, Dimitrie
Gusti, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Simionescu, Dumitru Voinov,
George Marinescu, David Emanuel, Constantin Ion Parhon, Mihail
Sadoveanu, Andrei Rădulescu, Traian Ionaşcu, Ioan Ceterchi, Nicolae
Cajal, Victor Sahini, Aurel Iancu şi alţi intelectuali de marcă.

La data de 15 noiembrie 1938, în prezenţa Marelui Voievod Mihai de

Alba Iulia şi a Reginei Elena, precum şi a altor personalităţi din ţară şi din
străinătate, a fost pus în funcţiune "Spitalul fondat de Familia
Menachem H. Elias", cel mai modern spital din Europa acelor vremuri
deschizându-şi porţile ambulatoriului, spitalului şi sanatoriului, destinate
în întregime „bolnavilor de ambele sexe”, indiferent de religia lor.

O
ONNO
ORRU
URRII A
ACCO
ORRD
DAAT
TEE
Ca mărturie a gratitudinii pentru serviciile aduse ca „proprietar şi
bancher” (Banca Generală) sau ca „întemeietor al industriei zahărului”,
Regele Carol I i-a acordat numeroase titluri de onoare, ordine şi medalii:

 Titlurile de „cavaler” şi de „ofiţer” al Ordinului „Steaua

României” (în 1889 şi 1901);
 Titlurile de „ofiţer” şi de „comandor” al Ordinului „Coroana
României” (în 1891, respectiv în 1909);
 Medalia „Meritul Comercial şi Industrial” clasa I (în 1913).
 Jacques M. Elias a fost declarat cetăţean de onoare al
Bucureştiului.
 Numele său a fost dat unei străzi centrale din capitala
României şi liceului din Sascut, localitate strâns legată de viaţa şi
activitatea sa.
 În anul 1993 a fost ales membru de onoare post-mortem al
Academiei Române.
 J
JAAC
CQQU
UEES
SMME
ENNA
ACCH
HEEM
ME ELLIIA
ASS ÎÎN
NCCO
ONNŞ
ŞTTIIIIN
NŢŢA
A
R
ROOM
MÂÂN
NIIL
LOORR
Nicolae Iorga:
„Numai boierii din alte vremuri învăţaseră naţia noastră cu astfel de
largi danii, iar de la ei nimeni până la Jacques Elias, nici dintre urmaşii lor,
nici din rândurile burghezilor bogaţi nu i-a imitat. Dar importanţa socială a
testamentului lui Jacques Elias nu stă numai în aceea că el aminteşte
tradiţiile acestei ţări în ce priveşte datoriile clasei avute faţă de obşte, ci şi
faptul că el lasă întreaga avere pentru cultură. Se vor face din banii săi
şcoli, unde se vor primi elevii fără deosebire de naţionalitate. El a înţeles că
aceea ce lipseşte ţării noastre este cultura răspândită în masele adânci
populare şi de aceea n-a ezitat să renunţe la orice gând şi să dea acest
mare exemplu de generozitate umană, pentru a se face mai multă lumină în
sufletele fraţilor săi, pe pământul unde a trăit” .

Grigore Antipa:
„În numele culturii româneşti, Academia Română, recunoscătoare, vine
să unească glasul ei cu cel al rudelor, prietenilor şi devotaţilor defunctului
Jacques M. Elias, spre a se ruga pentru odihna sufletului său. Viaţa,
sentimentele nobile şi patriotismul lui Jacques Elias merită într-adevăr a
servi de pildă tuturor cetăţenilor acestei ţări: a muncit fără odihnă până la
cele mai adânci bătrâneţi, a adunat ca o albină, fără a cheltui pentru sine
decât strictul necesar unui trai de o modestie exemplară şi a destinat apoi
tot fructul muncii sale realizării unui măreţ ideal, care este înălţarea patriei,
prin crearea de instituţii de cultură, de preferinţă de cultură practică şi
înfrăţirea fiilor ei prin tovărăşie de muncă, de bucurie şi de suferinţă. Dormi
în pace nobil binefăcător...” .

Nicolae Cajal:
„Departe de zgomotul lumii, Elias a dus o viaţă sobră, de o mare
discreţie, preocupându-se de afacerile băncii sale, ale întreprinderilor sale,
sau de acte de binefacere. Modestia şi abzicerea de sine, care l-au
caracterizat în întreaga sa viaţă, au pornit dintr-un sentiment şi o
convingere atât de profunde, încât a lăsat, testamentar, ca numele său să
nu fie în evidenţă şi Fundaţia Culturală, ce se va crea cu averea strânsă de
el să poarte numele tatălui său: Menachem Elias. A fost un nobil
binefăcător, şi Academia Română consideră ca o datorie de onoare de a
lucra şi veghea la realizarea gândurilor sale umanitare şi patriotice, spre
pomenirea numelui său şi al părintelui său iubit şi spre gloria ţării în care a
trăit şi care a produs astfel de suflete nobile” .