Sunteți pe pagina 1din 14

Instituția publică Universitatea de Stat de Medicină și

Farmacie “Nicolae Testemițanu”

Catedra Medicină militară și a calamităților

REFERAT

Tema: Consecințele medico-sociale ale catastrofei


nucleare de la Cernobâl 26.04.1986

Conducător:Vasile Dumitraș
asistent universitar,
colonel medic (r)
Efectuat : Cușniriuc Irina
Studentă anul IV,
Medicină nr.1, Gr. M1521

Chișinău 2018
Cuprins:
1. Generalitați...........................................................................3
2. Actualitatea temei…………………………………………………..3
3. Cauzele accidentului de la Cenobâl și măsurile interprinse
post-ANC………………………………………………………..….3

4. Consecințele accidentului………………………………………...…4

4.1. Consecințe asupra mediului înconjurător……………………….....5

4.2. Consecințe asupra sănătății omului………………………………..6

5. Efectele catastrofei nucleare în Republica Moldova……………….10

6. Concluzii…………………………………………………………....12

7. Bibliografie…………………………………………………………13
1.Generalitați
Dezastrul de la Cernobîl, din nordul Ucrainei, din 26 aprilie 1986, este cel
mai mare din istorie. Pînă la episodul Fukushima, din 2011, era singurul
cotat de AIEA la nivelul 7, cel mai înalt, ceea ce reprezinta o scurgere
majoră de substanțe radioactive, cu efecte asupra sănătății oamenilor și
asupra mediului, care necesită măsuri planificate extinse.
Accidentul s-a produs atunci cînd reactorul cu numărul patru a
suferit o explozie catastrofală a cazanelor aflate sub presiune de abur, în
timpul unui experiment. Explozia a declanșat un incendiu și o serie de alte
explozii, urmate de o scurgere impresionantă de materiale radioactive.
În jur de 200 de oameni au fost contaminați, iar 32 au murit la trei
luni de la accident. Numărul morților se va situa intre 9.000 și 33.000, pînă
în 2050, din cauza radiațiilor ulterioare și a contaminării care continuă să
fie o problemă. Peste 350.000 de oameni au fost evacuați, iar peste cinci
milioane de oameni au fost iradiați.
Lumea a aflat de accident de-abia la cîteva zile după producerea sa,
cînd un nor radioactiv uriaș a fost detectat deplasîndu-se către nordul
Europei. Zone întinse din actualele teritorii ale Ucrainei, Belarusului si
Federației Ruse au fost afectate.
În prezent, reactoarele nucleare sunt îngropate într-un imens sarcofag de beton.

2. Actualitatea temei
Accidentul de la CNEC a contribuit la contaminarea radioactivă a unor teritorii
masive. La lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare au fost implicaţi sute de
mii de oameni („lichidatori"), expuşi dozelor mici de radiaţie ionizantă fară o
pregătire prealabilă, pentru că nimeni nu cercetase o astfel de situaţie, ceea ce a
facut-o mult mai imprevizibilă şi periculoasă, oamenii nu erau pregătiţi spre a
confrunta o astfel de catastrofa.
Această sursă de energie - energie nucleară - a fost adusă la cunoştinţă omenirii
prin forţa distructivă şi va fi multă vreme privită cu teamă şi suspiciune. De aceea
se impune familiarizarea umanităţii cu problemele nucleare, întrucît aplicaţiile
paşnice ale energiei nucleare se dovedesc importante pentru progresele şi evoluţia
societăţii umane.

3. Cauzele accidentului de la Cernobâl și măsurile interprinse post-


accident nuclear.
La 26 aprilie 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie, provocând
consecinţe majore asupra sănătăţii publice şi mediului înconjurător, precum şi cu
urmări sociale şi economice importante.
Accidentul produs în reactorul numarul 4 de la centrala nucleară din Cernobâl a
avut loc la 01:23 în noaptea de 26 aprilie 1986, în timpul unui test de siguranţă, în
cadrul căruia intenţiona să se verifice dacă turbinele puteau produce suficientă
energie pentru a menţine în mişcare pompele de răcire, în eventualitatea unei
pierderi de energie, până când se activa generatorul Diesel pentru situaţii de
urgenţă.
Pentru ca testul să nu fie întrerupt, sistemele de siguranţă au fost închise în mod
deliberat. Totuşi, la 30 de secunde după începerea testului, s-a produs pe
neaşteptate o creştere considerabilă a nivelului de energie.
Sistemul de închidere a reactorului în situaţii de urgenţă, care ar fi trebuit să
stopeze reacţia în lanţ, nu a funcţionat.
În câteva fracţiuni de secundă, nivelul energiei şi temperaturii s-a multiplicat de
mai multe ori, reactorul a scăpat de sub control, situaţie care a culminat cu o
explozie violentă. Scutul superior al clădirii în care se afla reactorul, un “sigiliu”
protector de 1000 de tone, a fost pulverizat, iar la temperaturile de peste 2000°, s-a
topit combustibilul. Învelişul de grafit al reactorului a luat foc şi, în infernul care s-
a declanşat, produsele fisiunii radioactive, eliberate în momentul topirii miezului
reactorului, au fost aruncate în atmosferă.
Pentru a stinge focul şi a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în
atmosferă, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în
primele zece ore de după producerea accidentului,însă fără nici o îmbunătățire a
situației.
Din 27 aprilie până pe 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra
reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de
nisip, încercând să înăbuşe flăcările şi să absoarbă radiaţiile.Incendiul a fost stins
abia la data de 6 mai 1986. În tot acest timp au fost eliberate în mediul înconjurător
cantităţi mari de gaze rare şi de materiale radioactive.
Conform estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor
accidentului de la Cernobâl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost de
200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi
Nagasaki.
Contaminarea radioactivă din Cernobâl s-a răspândit peste 40% din Europa
(Austria, Finlanda, Suedia, Norvegia, Elveția, România, Marea Britanie, Germania,
Italia, Franţa, Grecia, Islanda, Slovenia),o parte din teritoriul Asiei ( Turcia,
Georgia, Armenia, Emirates, China) și respectiv Africa de Nord şi America de
Nord. [9]

4. Consecințele accidentului nuclear


Efectele accidentului de la Cernobâl nu pot fi minimalizate, însă, chiar şi astăzi,
nu există o opinie comună în privinţa impactului asupra sănătăţii umane. Numărul
total de decese variază, în funcţie de sursă, de la câteva zeci de cazuri până la
câteva milioane, la fel ca şi numărul de cancere sau de malformaţii congenitale.
Incendiul care a urmat exploziei reactorului numărul patru nu a fost stins decât
la data de 6 mai 1986. Pe toată această perioadă au fost eliberate în mediul
înconjurător cantităţi mari de gaze rare şi de materiale radioactive.
Conform estimărilor programului internaţional pentru monitorizarea efectelor
accidentului de la Cernobâl asupra sănătăţii (IPHECA), iniţiat de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, cantitatea de material radioactiv eliberată în mediu a fost
de 200 de ori mai mare decât cea rezultată în urma exploziilor de la Hiroshima şi
Nagasaki. S-a estimat că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi
de iod şi 5% din restul elementelor radioactive prezente în reactor au fost aruncate
în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare,
în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul
Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia,
Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, din cauza schimbării
direcţiei vântului, au fost afectate mai ales ţările din sudul continentului:
Republica Moldova, România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Suprafaţa cu cel mai
mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului
şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în
această regiune de aproximativ 140 000 km patrati locuiau 7 milioane de persoane,
dintre care 3 milioane erau copii. [10]

4.1 Consecințele accidentului de la Cernobâl asupra mediului ambiant


"Cernobîl nu este nicidecum un habitat pentru viaţa sălbatică" [4] , avertizează Tim
Mousseau, profesor de biologie la Universitatea din South Carolina (Statele Unite),
unul dintre puţinii oameni de ştiinţă care au analizat în profunzime biodiversitatea
din jurul centralei.
"Sunt mai puţine animale şi mai puţine specii de animale decâtne-am putea
aştepta"[4], adaugă biologul, autorul celui mai important recensământ al vieţii
sălbatice efectuat în zona interzisă.
Activitatea sa arată că numărul mamiferelor s-a diminuat, osituaţie similară fiind
înregistrată şi în ceea ce priveşteinsectele, inclusiv bondari, lăcuste, fluturi şi
libelule.
Potrivit unui studiu publicat în februarie, Tim Mousseau şi colegii săi au capturat
550 de păsări din 58 de specii în opt zonediferite şi au încercat să stabilească
volumul creierului acestora.Păsările care trăiesc în "punctele fierbinţi", zone
puterniccontaminate radioactiv, au creierul cu 5 la sută mai mic decât celecare
trăiesc în zonele în care nivelul de radiaţii este normal.Diferenţa era deosebit de
mare între păsările cu vârste mai mici de un an.
Un creier mai mic poate reduce capacităţile cognitive şi, prinurmare, capacitatea
de supravieţuire. "Este clar legat de nivelulde contaminare", apreciază Mousseau,
evocând "consecinţe pentruecosistem în ansamblu".
El regretă că finanţarea cercetării occidentale cu privire laimpactul accidentului de
la Cernobâl asupra mediului s-a diminuat drastic şi că numeroase studii realizate în
Europa de Est nu vor fi niciodată traduse în engleză.
Praf şi cenuşă radioactive au fost dispersate pe o suprafaţă depeste 200.000 de
kilometri pătraţi după explozia reactorului 4 al centralei de la Cernobîl, la 26
aprilie 1986. Ucraina, Belarus şi Rusia au fost ţările cel mai grav afectate, dar
particulele radioactive au ajuns până în Scoţia sau Irlanda.
Nici chiar în zona interzisă din jurul centralei contaminarea nu este uniformă.
Unele zone sunt relativ curate, dar, la distanţă denumai câteva sute de metri mai
departe, ar putea fi "puncte fierbinţi" cu radiaţii net mai ridicate, din cauza rafalelor
de vânt, a ploii sau a căderii frunzelor care au atras particulele radioactive.
Principalele riscuri sunt generate de Cesiul-137 şi, într-un grad mai mic, de
Stronţiul 90, două elemente a căror radioactivitate descreşte lent, potrivit
Institutului francez de radioprotecţie şi siguranţă nucleară (IRSN).
Particulele radioactive trec din sol în rădăcinile plantelor, apoi la animalele care
se hrănesc cu acestea şi la persoanele carele consumă carnea sau laptele.
Ajuns în oase şi organe, Cesiul 137 emite raze alfa care potafecta ADN-ul
celulelor apropiate, crescând riscul apariţiei unortumori sau transmiterea la
generaţia următoare a unui ADNmutant.
"Contaminarea se diminuează, dar va fi nevoie de zeci de ani pentru ca natura să
ajungă la un nivel care să nu prezintepericol", declară directorul Institutului
ucrainean de radiologieagricolă, Valeri Kaşparov. [4]
4.2 Consecințele accidentului asupra sănătății omului
Majoritatea consecinţelor accidentului de la Cernobâl asupra sănătăţii umane sunt
corelate efectelor radiaţiei electromagnetice ionizante. Acest tip de radiaţie,
capabilă de ionizarea atomilor la impactul cu aceştia, este de mai
multe tipuri: alfa, beta, gamma, X şi fluxuri de neutroni. Impactul acestui tip de
energie la nivelul ţesuturilor este legat de transferul de energie către diverse
structuri celulare. Acest efect a fost studiat mai ales la nivelul ADN-ului nuclear.
Dacă rata de distrugere a acestuia şi leziunile sunt reduse, atunci efectele la nivel
celular sunt compensate prin funcţii specifice de regenerare.
În mod esenţial, consecinţele acestui tip de energie asupra materiei vii sunt
dependente de tipul de ţesut, de natura radiaţiei şi de cantitatea absorbită. Din acest
ultim punct de vedere, urmările la nivel histologic sunt deterministice (efecte
acute, gravitatea afecţiunii este dependentă de doză) şi stocastice (efecte tardive,
frecvenţa apariţiei se corelează cu cantitatea de radiaţii total absorbită). Pentru a
cuantifica riscul biologic global de iradiere, se foloseşte o unitate de măsură
numită Sievert, care exprimă doza medie absorbită de diferite ţesuturi umane.
Este calculată ţinând cont atât de coeficienţii de absorbţie ai diferitelor structuri
histologice, cât şi de specificul de iradiere al fiecărui tip de radiaţie ionizantă (alfa,
beta etc.).
Doza de radiaţie ionizantă "naturală" se situează în jurul valorii de 2,5 mSv/an.
Alţi factori influenţează această valoare: o explorare radiologică pulmonară adaugă
0,5 mSv, o călătorie cu avionul timp de câteva ore - 0,03 mSv, iar un week-end
petrecut la o altitudine de 1.500 de metri - 0,01 mSv.
Conform recomandărilor unanim acceptate, limita maximă de iradiere din surse
artificiale este de 1 mSv/an în populaţia generală şi 20
mSv/an pentru cei care lucreaza în domeniul nuclear. Atunci când se depăşeşte
pragul de 0,5 Sv la o expunere, se consideră că apar efectele adverse
deterministice, indiferent de circumstanţe, după un interval scurt – câteva ore sau
zile. Pentru o cantitate de radiaţii absorbită de 1 până la 2 Sv, mortalitatea este de
20%, iar peste 7 Sv, se consideră ca letalitatea este 100%. Primele decese au fost
constatate în rândul persoanelor care au primit mai mult de 2 Sv, cauza fiind
sindromul acut de iradiere.

Categorii de populaţie iradiată în mod diferit - Cei 600.000 (după unele surse,
800.000) de lichidatori – au primit, în medie 100 de mSv, cu un maxim de 10 Sv.
Termenul de lichidatori desemnează muncitorii şi soldaţii aduşi la locul
accidentului pentru a limita proporţiile dezastrului şi care au construit ulterior
sarcofagul din beton deasupra reactorului.
Populaţia evacuată din zoneIe învecinate (116.000 de persoane în primele zile, apoi
încă 220.000) - pentru care doza de iradiere externă a fost, în medie, de 20 mSv, cu
un maxim de 380 mSv. La aceasta se adaugă încă aproximativ 10 mSv, rezultat al
iradierii interne prin ingestia de produse contaminate. [1] [8]

Cinci milioane de oameni locuiesc încă în zona contaminată cu Cesiu-137.


Aceştia sunt iradiaţi în continuare cu doze variabile, de la 1 până la 40 mSv/an, în
funcţie de contaminarea solului. Sindromul acut de iradiere (SAI) este o afecţiune
determinată de expunerea la doze mari de radiaţie ionizantă ce penetrează
ţesuturile pe o perioadă de timp scurtă (câteva minute).
Semnele şi simptomele sunt nespecifice, iar evoluţia este tipică, cu patru
faze distincte:
1. Etapa prodromală începe după câteva minute sau uneori câteva zile după
iradiere (în funcţie de doză). Simptomele sunt: greaţa, anorexia, vărsături, astenie,
diaree. Uneori, după expunerea la doze mari, se adaugă acestui tablou clinic febră,
semne de insuficienţă respiratorie, obnubilare sau hiperexcitabilitate.
Această fază durează câteva zile.
2. Faza de latenţă semnifică revenirea la o stare de sănătate aparentă şi durează
câteva săptămâni.
3. Stadiul de boală manifestă cuprinde mai multe tipuri de evoluţie clinică, a căror
gravitate este direct proporţională cu doza iniţială.

Există trei forme clasice:


a. Sindromul hematopoietic, caracterizat de pancitopenie determinată de
distrugerea celulelor stem din măduvă, principalele cauze de deces fiind hemoragia
şi infecţia.
b. Sindromul gastro-intestinal, cu diaree severă, febră şi dezechilibrele
hidroelectrolitice consecutive.
c. Sindromul ce corelează afectarea sistemului nervos central cu cea a aparatului
cardiovascular, în care leziunile sunt ireversibile. Moartea survine în câteva zile de
la expunere. Simptomele variază de la agitaţie extremă, greaţă, vărsături
incoercibile, diaree, până la confuzie, obnubilare şi comă.
Convalescenţa poate dura de la câteva săptămâni până la doi ani, însă majoritatea
pacienţilor care nu se însănătoşesc în primele luni decedează.
Sindromul acut de iradiere poate asocia leziuni cutanate, în special după expunerea
la radiaţii beta şi X. Afectarea este specifică: eritem iniţial, inflamaţie,
descuamare, ulceraţia şi necroza zonei iradiate. În cazul dezastrului de la
Cernobâl, doi oameni au fost ucişi de explozia iniţială, o altă persoană a decedat la
scurt timp din cauza arsurilor extinse. Ulterior, 499 de persoane prezente la locul
accidentului au fost internate cu diferite simptome. Dintre acestea, 134 au fost
diagnosticate cu sindrom acut de iradiere, 28 decedând la 3 luni de la accident.
Până în 1998 au mai fost înregistrate încă 11 decese în rândul supravieţuitorilor
SAI.
Consecinţele pe termen lung sunt extrem de disputate, rapoartele Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, Agenţiei Intemaţionale pentru Energie Atomică şi ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite fiind contestate vehement de grupuri independente
de experţi, care afirmă că efectele tardive ale accidentului sunt minimalizate.
Cele mai importante elemente radioactive ¾ izotopii radioactivi de iod, cu timpi
scurţi de înjumătăţire (I-131 cu T1/2 = 8 zile, I-132 cu T1/2 = 2,4 ore şi I-133 =
20,8 ore) ¾ Cesiu-134 şi Cesiu-137 (T1/2 = 30 de ani), ¾ Stronţiu-90 (T1/2 = 50
de ani), ¾ Plutoniu-239 (T1/2 = 24.000 de ani).
Efectele negative asupra ţesuturilor sunt corelate instabilităţii structurii chimice –
substanţele radioactive se descompun, formând noi elemente şi eliberând energie
sub formă de radiaţii ionizante, care produc radicali liberi la
nivel celular. În plus, izotopii de iod se concentrează la nivelul tiroidei, realizând
niveluri de 200 de ori mai mari decât în alte ţesuturi.

Cancerul de tiroidă
Până în prezent, aproape 1.800 de cazuri de cancer de tiroidă au fost atribuite
exploziei de la Cemobâl, conform datelor UNICEF din ianuarie 2002, şi se
apreciază că acest număr va atinge 8.000 în următoarele decade, întrucât incidenţa
acestui tip de cancer este maximă la 25-30 de ani postexpunere. În schimb, surse
independente afirmă că numărul total de cazuri de cancer de tiroidă se apropie de
100.000.
Creşterea incidenţei a fost observată încă din 1990, toate cazurile apărând la
persoanele care aveau la momentul accidentului sub 15 ani, sau care au fost
iradiate “in utero”. Majoritatea sunt cancere papilare, mai agresive decât cele care
apar în mod obişnuit. În cele mai multe cazuri dau metastaze în ganglionii latero-
cervicali. 30% metastazează la nivel pulmonar. Totalul deceselor atribuite
cancerelor de tiroidă variază de la câteva zeci până la câteva sute.
Numărul relativ mare de cancere de tiroidă este atribuit în parte şi măsurilor
ineficiente ale autorităţilor din zonele afectate.
Alte tipuri de cancer:
Pe baza studiilor efectuate în urma exploziilor nucleare de la Hiroshima şi
Nagasaki, Comisia Intemaţională pentru Protecţie Radiologică a
stabilit o formulă de calcul al riscului statistic de apariţie a cancerului în funcţie de
doză: numărul de cazuri de cancer = numărul indivizilor iradiaţi x 5 x (10 la
puterea 2/Sv). Potrivit acestui calcul, în rândul celor 800.000 de lichidatori, care au
primit, în medie, câte 100 mSv, ar putea apărea circa 4.000 de cazuri de
cancer.
Datele practice sunt mai complicate decât rezultatele teoretice, iar evaluările
epidemiologice ale diferitelor organizaţii sunt contradictorii. În timp ce agenţiile
independente şi cele guvemamentale din cele trei foste republici sovietice afectate
cel mai grav (Belarus, Ucraina şi Rusia) afirmă că aproximativ 25.000 din cei
800.000 de lichidatori au decedat până acum, în special prin tumori maligne,
raportul din martie 2001 al UNSCEAR susţine că, în afara cazurilor recunoscute de
cancer de tiroidă, nu există dovezi certe privind creşterea incidenţei altor tipuri de
cancer. Conform aceluiaşi studiu, incidenţa leucemiei, considerată o afecţiune
sensibil legată de expunerea la radiatii nu a fost crescută nici în rândul populaţiei
cu risc (copiii din aria contaminată şi muncitorii aduşi pentru a curăţa zona
accidentului).
Raportul din 2002 al Agenţiei pentru Energie Nucleară asupra accidentului de la
Cernobâl susţine că riscul de apariţie a unei forme de cancer în Europa a crescut cu
0,01% peste incidenţa naturală.
Din datele altor surse, monitorizarea stării de sănătate a lichidatorilor a arătat o
creştere de şase ori a incidenţei leucemiei mieloide cronice (care poate avea drept
etiologie radiaţia ionizantă), după 1986. Această creştere a fost însoţită însă şi de o
mărire de trei ori a incidenţei leucemiei limfatice cronice - care nu este niciodată
radio-indusă. Potrivit altui studiu, bazat pe analiza mai multor indicatori statistici
ai populaţiei din zona cu cel mai mare risc, incidenţa cancerului a crescut de la
240/100.000 la 346/100.000 după 1986. Cele mai frecvente tipuri observate sunt:
cancerul pulmonar, gastric şi de prostată – în cazul bărbaţilor; cancerul de sân,
piele, uter şi gastric - în rândul femeilor. Evaluările epidemiologice din Rusia
arată că numărul de decese prin tumori maligne a crescut cu 3,4%, între 1989 şi
1992, faţă de numărul previzionat pe baza datelor anterioare. A fost observată o
tendinţă de atribuire a creşterii incidenţei oricărui tip de cancer accidentului din
1986, fără a ţine cont de alţi factori, cum ar fi îmbunătăţirea calităţii screening-ului
sau creşterea numărului de fumători, observată în ultimii ani în aceste ţări. Cele
mai multe organizaţii intemaţionale afirmă că efectele exploziei de la Cernobâl, în
termenii riscului de apariţie a tumorilor maligne, vor fi estimate cu suficientă
acurateţe după 25 de ani de la eveniment, deoarece aceasta este perioada de
latenţă a cancerelor radioinduse.

Alte probleme de sănătate:


Au fost aduse în discuţie multiple afecţiuni non-maligne, în special de raporturi
independente:
 Afecţiuni ale sistemului endocrin, în special glanda tiroidă. După unele date,
pentru fiecare caz de cancer tiroidian există alte 100 de hipotiroidism.
 Diabet zaharat – a fost observată o creştere cu 28% a cazurilor de diabet
insulino-dependent la vârste tinere, conform unui studiu realizat în Belarus.
 Probleme oculare - creşterea numărului de cazuri de cataractă, cu debut
precoce.
 Afecţiuni diverse ale sistemului imun - cu scăderea rezistenţei la infecţii şi
creşterea numărului de boli alergice, în special la copii.
 Probleme cardiovasculare - unele studii susţin că Cesiu-137, izotopul cel
mai frecvent întâlnit în zonele contaminate, se concentrează la nivelul
miocardului, determinând diverse tulburări de ritm şi cardiomiopatii. A mai
fost semnalată creşterea prevalenţei hipertensiunii arteriale. După unele date,
prevalenţa bolilor cardiovasculare este de 4.000/100.000 în rândul
lichidatorilor şi 3.000/100.000 printre locuitorii din zona învecinată
reactorului, rata de 1.600/100.000 în populaţia generală.
 Scăderea fertilităţii în rândul lichidatorilor şi scăderea drastică a ratei
natalităţii, în special în zona afectată cel mai mult de răspândirea
materialelor radioactive.
 Efecte asupra sarcinii. Se afirmă că acumularea Cesiului-137 1a nivelul
placentei a dus la creşterea numărului de avorturi spontane şi la dublarea
cazurilor de retard mintal prin suferinţă fetală. Conform altui studiu,
iradierea în prima săptămână de sarcină duce ireversibil la avort spontan;
pentru o sarcină care a depăşit prima săptămână şi pentru care doza totală nu
depăşeşte 50 mSv, nu există efecte secundare asupra fătului. Pentru o doză
mai mare de 200 mSv, se recomandă întreruperea sarcinii.

Compararea datelor din registrul naţional de malformaţii congenitale din Belarus a


arătat o creştere a acestora după 1986, fiind întâlnite mai frecvent în aria cu cel mai
mare risc. Un studiu efectuat în Ucraina arată că numărul mutaţiilor genetice la
copiii lichidatorilor, născuţi după accident, era de şapte ori mai mare decât în
rândul copiilor provenind din aceiaşi părinţi, dar născuţi anterior anului 1986.
Totuşi, raportul UNSCEAR din 2001 concluzionează că nu au fost demonstrate,
până acum, afecţiuni genetice radioinduse în rândul indivizilor expuşi la radiaţie
ionizantă. [3] [9]

5. Efectele catastrofei nucleare în Republicii Moldova


Depunerile radioactive au afectat Republica Moldova mai ales în primele zile ale
lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. Informaţii privind explozia au
ajuns la populaţie la data de 2 mai, iar distribuţia tabletelor cu iodură de potasiu a
început tardiv, la 3 şi 4 mai. Efecte psihologice şi sociale Unul dintre cele mai
semnificative efecte indirecte ale evenimentului din 1986 a fost afectarea societăţii
în ansamblu din cele trei foste republici sovietice.
În Republica Moldova există două categorii de suferinzi în urma acţiunii radiaţiei
ionizante de la ANC. Mai reprezentativ este grupul PDCANC, constituind 3500 de
persoane. A doua categorie o alcătuieşte 306 persoane evacuate. Nouăzeci la sută
din numărul PDCANC a fost încadrat în efectuarea lucrărilor respective în anii
1986-1987, iar 10 % - în anii ulteriori. De menţionat că 2/3 din numărul PDCANC
a lucrat aproape de reactor nu mai puţin de o lună de zile în anii 1986-1987.
PDCANC, locuitori ai Republicii Moldova, constituiau tineri înrolaţi în fosta
Armată Sovietică şi persoane civile (bărbaţi până la 40-50 de ani), militari în
rezervă, implicaţi în diminuarea acţiunilor consecinţelor ANC. Este foarte
important de a diferenţia PDCANC, care au lucrat aproape de reactor, dezactivând
imobilul şi solul adiacent. În acest aspect, PDCANC au fost mereu stresaţi de
gândul că au activat în zona cu nivel de radiaţie ionizantă major. Ei nu au fost
informaţi despre nivelul dozei de radiaţie ionizantă primit şi fi ecare considera că a
fost afectat cel puţin de o doză care generează un anumit grad de invaliditate.
În geneza modifi cărilor somatice şi neurologice, care s-au declanşat la
contingentul respectiv, o mare importanţă îl au nu numai stresul psihoemoţional, ci
şi problemele social-economice, factorii de risc tradiţional, patologiile declanşate
până la expunerea la acţiunile radiaţiei ionizante.
Pentru un studiu aprofundat al riscului, indus de iradierea ionizantă, în Republica
Moldova a fost elaborat un program naţional ştiinţifico-practic de studiere a
sănătăţii populaţiei, inclusiv a copiilor. [1] [2]
Evaluarea acţiunii consecinţelor genetice ale influenţei factorilor radioactivi şi a
celor chimici asupra sănătăţii populaţiei Republicii Moldova a permis depistarea a
8509 cazuri de malformaţii congenitale la copiii nou-născuţi în perioada 1989-
1996. În calitate de indicatori ai procesului de mutageneză şi de teratogeneză au
fost folosite 11 “forme-model”, conform Registrului Internaţional de malformaţii
congenitale. O frecvenţă sporită a numărului tuturor anomaliilor, inclusiv a
sindromului Down, a defectelor membrelor şi a herniei embrionare, a fost
constatată la populaţia din zona de sud a Republicii Moldova. În această zonă
nivelul fondului radiaţiei gama a fost mai mic, însă s-a depistat o cantitate mai
sporită de pesticide, folosite în agricultură, în comparaţie cu zona de nord.
Frecvenţa depistării dereglărilor sistemului nervos a fost identică atât în partea de
nord, cât şi în partea de sud a Republicii Moldova, în zona de nord fiind
predominat depistate encefalopatiile. [11]

Pentru protecţia socială, inclusiv a sănătăţii cetăţenilor, expuşi acţiunii radiaţiei


ionizante în urma ANC şi a altor accidente sau incidente radiologice, Parlamentul
Republicii Moldova a adoptat la 16 martie 1995 o hotărâre, ce ratifi că Acordul
privind protecţia socială a cetăţenilor, care au fost supuşi acţiunii radiaţiei ionizante
în urma ANC şi a altor accidente (incidente) radiologice, precum şi
a experienţelor nucleare, semnat la Moscova la 9 septembrie 1994.
La 23 iunie 1997, Guvernul Republicii Moldova a emis o dispoziţie în scopul
sporirii protecţiei sociale a sinistraţilor de pe urma accidentului nuclear de la
Cernobâl, în care se aprobă măsurile pentru soluţionarea unor probleme de
protecţie socială a cetăţenilor, afectaţi de acţiunile consecinţelor acestui accident.
Realizarea în termenele stabilite a măsurilor aprobate prin sus-numita dispoziţie
este asigurată de ministerele, de departamentele şi de organele administraţiei
publice locale. [11]
Scopul lucrării a fost depistarea particularităţilor clinice, imunologice şi
citogenetice la PDCANC (Participantilor la Diminuarea Consecintelor
Accidentului Nuclear de la Cernobâl), locuitori ai Republicii Moldova şi la copiii
lor.
Materiale şi metode. S-a efectuat o evaluare amplă a stării sănătăţii la 850 de
PDCANC, care au fost implicaţi în diminuarea consecinţelor ANC în anii 1986-
1989, expuşi la radiaţii ionizante (5,7-24,8 R), afl aţi la evidenţă de dispensar în
instituţiile medico-sanitare publice din mun. Chişinău.
Cercetările imunologice au inclus un studiu multilateral. S-a efectuat
imunofenotiparea limfocitelor sângelui periferic prin metoda colorării în două
trepte. S-au utilizat anticorpi monoclonali faţă de determinantele CD şi FITC [2].
Microscopia a fost efectuată cu ajutorul microscopului LOMO cu ajustaj
luminiscent, binocular.
Au fost folosiţi anticorpii CD19, CD3, CD4, CD8, CD16, CDHLA DR produşi de
OOO „Sorbent”, Moscova. [5]
Rezultate şi discuţii. Studiul clinic al structurii morbidităţii generale a PDCANC a
depistat dereglări ale sistemului cardiovascular (hipertensiune arterială, cardiopatie
ischemică, cardiomiopatie), patologii ale tractului digestiv (maladie ulceroasă,
gastrită cronică, hepatopatii, colecistopatie cronică, ciroză hepatică) şi patologii
psihoneurologice (distonii neurocirculatorii) cu evidenţierea predominării
maladiilor sistemelor psihoneurologic, gastrointestinal şi cardiovascular [5] [11]

6. Concluzii
Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranţă - o procedură greşită a
determinat o creştere dramatică a nivelului energetic: învelişul de grafit al
reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în
atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au
lovit mii de oameni şi continuă să facă victime. Belarus a fost ţara cel mai grav
afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile
radioactive au căzut pe teritoriul acestei ţări. Nici Republica Moldova nu a scăpat
de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o
creştere foarte mare a radiaţiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile
normale înregistrate. Specialiştii sunt de părere că există o legătură între acesta şi
creşterea cazurilor de cancer şi leucemie.
A devenit clar că astfel de accidente sunt mai periculoase decât un atac cu arme
nucleare. Emisiile radioactive de la reactorul din Cernobâl au fost de peste 100 de
ori mai puternice decât cele rezultate în urma bombelor lansate asupra oraşelor
japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Niciun om din nici o ţară nu poate fi sigur că nu a
fost victima unei contaminări radioactive.
Un singur reactor nuclear poate polua radioactiv jumătate din suprafaţa globului.
Numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de
accidentul de la Cernobîl, este de 985.000. De cealaltă parte, conform datelor
publicate de OMS şi AIEA, numărul victimelor accidentului de la Cernobâl ar fi de
aproximativ 9.000 de morţi şi 200.000 de persoane bolnave.
Pe lângă dimensiunea umană a dezastrului acest accident a afectat grav şi mediul,
conform altor studii privind animalele domestice, păsări şi animale sălbatice,
peştii, vegetaţia şi copacii au avut de suferit din cauza poluării radioactive ce s-a
făcut resimţită până la nivelul bacteriilor şi al virusurilor. Alimente produse în zone
contaminate radioactiv din URSS au fost exportate şi consumate în numeroase
regiuni ale lumii.

7. Bibliografie:
1. Bahnarel I., Coreţchi L., Moldovanu M., Aspecte medico-biologice ale acţiunii
accidentului nuclear de la Cernobîl asupra populaţiei R.M., Chişinău,
Ch.:Î.S.F.E.P., Tipografi a Centrală, 2005,152 p.
2. Bulbuc G., Corcimaru I., Bahnarel I. et al., The biological effects of low doses
of ionizing radiation: Chernobyl Nuclear accident and spreading of Hemoblastoses
in Moldova // Intrenational Conferince held in Seville. Spain, 1997, p.323-325.
3. Cojocaru Oleg, Accidentele industriale care au reamintit de Hiroshima // Revista
Bilant,nr.17, 2006.
4.Nuclear Accident: Chernobyl Power Plant, Ukraine (Eco-disasters) by Meish
Goldish and Associate Professor Department of Biological Sciences Timothy A
Mousseau
5. Bahnarel I., Coreţchi L., Samotîia E., Moldovan M., Procedeu de evaluare a
statutului imun.
6. Opopol N., Bahnarel I., Pantea V., Sănătatea populaţiei - componentă prioritară
şi indispensabilă în dezvoltarea durabilă a societăţii // Buletinul AŞM., Chişinău,
nr. 4, 2005, p.14-16.
7. Samotîia E., Belev N., Sofroni M., Factori imunologici şi imunogenetici ai
riscului majorde declanşare a tumorilor maligne // Conferinţa Naţionala de
oncologie, 23-24 noiembrie, 2001, v.26, Bucureşti, 2001.
8. UNSCEAR 2000 Report, United Nations, New York, 2000, p.542.
9. www.iaea.org/appraisals/murafong.htm
10. https://ionpaun.wordpress.com/2011/04/26/efectele-accidentului-nuclear-de-la-
cernobil/
11. http://www.asm.md/administrator/fisiere/editii/f11.pdf