Municipiul beneficiaza de o avantajoasa pozitie geografica, in partea centrala a tarii, pe traseul unor

insemnate artere de comunicatii feroviare (magistrala Bucuresti - Brasov - Teius, cu derivatii spre
Arad si Cluj – Oradea) si rutiere (DN Brasov – Targu Mures, care este in acelasi timp un tronson din
drumul european E60, DN Sibiu – Sighisoara).

Undeva lângă Sighișoara se găsea postul de pază militară romană Sandava. Localitatea a fost
întemeiată de coloniștii germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră
invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza al II-lea pentru a apăra
granițele de est. În această perioadă istorică oamenii de etnie germană au fost denumiți saxoni,
dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu
saxonii din nord-estul sau sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus
regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. [4]
Cronicarul sighișorean Georg Krauss (sau Georgius Krauss, sau Georg Kraus) (1607-1679)
menționează că în anul 1191 locul unde acum se află Sighișoara era locuit[5], dar prima atestare
documentară a așezării este din anul 1280 sub numele de Castrum Sex. În anul 1298 este
menționată denumirea germană Schespurch(mai târziu "Schäßburg"). Localitatea este
menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din
anul 1435. Forma „Sighișoara” a pătruns în română pe filieră maghiară, fiind o adaptare a
numelui „Segesvár”.