MARIUS CIGHER

METEOROLOGIE ŞI CLIMATOLOGIE
note de curs

2014
Cuprins

1. PRINCIPALELE ELEMENTE METEOROLOGICE ................................................................... 4

1.1. TEMPERATURA AERULUI ..................................................................................................... 8

1.1.1. Temperaturi medii lunare, anotimpuale, semestriale şi anuale ............................................ 8

1.1.2. Temperaturi extreme .......................................................................................................... 10

1.2. PRESIUNEA ATMOSFERICĂ ................................................................................................ 15

1.3. UMEZEALA AERULUI .......................................................................................................... 17

1.3.1. Umezeala relativă ............................................................................................................... 17

1.3.2. Tensiunea vaporilor de apă ................................................................................................ 19

1.3.3. Deficitul de saturaţie .......................................................................................................... 20

1.4. NEBULOZITATEA .................................................................................................................. 21

1.5. PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE ........................................................................................ 25

1.6. STRATUL DE ZĂPADĂ ......................................................................................................... 28

1.6.1. Intervalul cu ninsoare ......................................................................................................... 28

1.6.2. Intervalul cu strat de zăpadă ............................................................................................... 29

1.6.3. Grosimea stratului de zăpadă ............................................................................................. 31

1.7. VÂNTUL .................................................................................................................................. 32

1.8. FENOMENE ATMOSFERICE PERICULOASE .................................................................... 33

1.8.1. Ceaţa................................................................................................................................... 34

1.8.2. Grindina.............................................................................................................................. 35

1.8.3. Fenomenele orajoase .......................................................................................................... 36

2. VREMEA. PROGNOZA METEOROLOGICĂ .......................................................................... 37

2.1. MATERIALE UTILIZATE ÎN ELABORAREA PROGNOZELOR METEOROLOGICE .... 37

2.2. CATEGORII DE PROGNOZE ŞI METODE UTILIZATE ..................................................... 38

2.3. PROGNOZĂ EMPIRICĂ (―SEMNELE NATURII‖ ÎN SPRIJINUL PREVIZIONIŞTILOR

AMATORI) ...................................................................................................................................... 40

2.4. PROGNOZĂ ŞTIINŢIFICĂ DE SCURTĂ DURATĂ ............................................................ 44

3. TOPOCLIMATUL SUBTERAN ................................................................................................. 46

GLOSAR .......................................................................................................................................... 52
ANEXE ............................................................................................................................................ 67

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 73
 1. PRINCIPALELE ELEMENTE METEOROLOGICE

Studiul climatic al unui areal presupune analiza detaliată a elementelor climatice

relevante: elemente de actinometrie (radiaţie solară), temperatura aerului şi solului,
presiunea atmosferică, vântul, umezeala aerului, nebulozitatea, precipitaţiile atmosferice,
evapotranspiraţia potenţială şi fenomene meteorologice precum stratul de zăpadă, ceaţa,
grindina, fenomenele orajoase sau precipitaţiile orizontale – bruma, roua, chiciura.
Temperatura aerului este o consecinţă a fluxului radiativ solar şi într-o extrem de
neglijabilă măsură a fluxului energetic teluric generat de miezul incandescent al Pămânului
(proprietăţile izolatoare ale scoarţei terestre). În absenţa Soarelui, temperatura suprafeţei
terestre ar fi aproape de 0oK.
Principalii parametrii ce caracterizează temperatura aerului sunt:
- temperatura medie
- temperatura extremă (maximă, minimă)
- amplitudinea termică
- abaterile valorilor termice anuale faţă de media plurianuală
- frecvenţa zilelor cu diferite valori de temperatură
- probabilitatea de producere şi gradul de asigurare a diferitelor valori de temperatură
- data trecerii temperaturii medii zilnice prin diferite praguri, durata şi suma
temperaturilor realizate în fiecare interval: >0, >5, >10, >15, >18o C
- variaţiile de lungă durată ale temperaturii aerului
- indicii de temperatură
În meteorologie, presiunea atmosferică este definită ca fiind forţa prin care aerul
apasă pe unitatea de suprafaţă.
Presiunea atmosferică se măsoară în milimetri coloană de mercur (mm) sau în
milibari (mb).
În sistemul internaţional de unităţi s-a stabilit ca unitate fundamentală pentru
presiune pascalul (Pa). Relaţia dintre presiunea atmosferică exprimată în milibari şi pascali
este:
1mb = 103 dyn/cm2 = 103 dyn/10-4 m2 = 107 dyn/m2 = 100 N/ m2 100 Pa = 1 hPa, deci
1 mb = 1 hPa (Pop, 1988)
Vântul are două caracteristici principale, şi anume direcţia şi viteza. În afară de
aceste caracteristici principale se mai deosebesc tăria sau intensitatea vântului şi înclinaţia
sau componenta verticală a acestuia.

4
 Pentru indicarea direcţiei vântului în meteorologie sînt folosite 16 direcţii,
corespunzătoare celor 16 sectoare ale rozei vânturilor şi se notează cu literele iniţiale ale
acestor sectoare.
Pentru stratele înalte ale atmosferei, direcţia vântului se notează în gradele
circumferinţei orizontului, pornind de la nord (de la 0°) în sensul acelor de ceasornic,
trecând pe la est (90°), la sud (180o), la vest (270°) şi la nord (360°).
Viteza vântului este egală cu spaţiul parcurs de masa de aer în mişcarea sa orizontală,
în unitatea de timp (V = S∙T) şi se exprima în m/s sau km/oră:
l m/s = 3,6 km/h;
l km/h = 0,278 m/s
Umezeala aerului se caracterizează printr-o serie de mărimi higrometrice:
a Tensiunea (forţa-elastica) vaporilor de apă, care este partea ce revine vaporilor de
apă din presiunea totala a atmosferei şi se exprimă în milimetri coloană de mercur sau în
milibari
b Umiditatea absolută reprezintă cantitatea de vapori de apă aflată la un moment dat
într-un metru cub de aer şi se exprimă în grame
Atât tensiunea vaporilor de apă cât şi umezeala absoluta se exprimă prin două valori.
Una se referă la vaporii existenţi la un moment dat într-un volum de aer şi la o temperatură
dată şi se numeşte tensiunea actuală şi umezeala absolută actuală, prima notată cu e şi a
doua cu q. A doua valoare se referă la vaporii care ar putea fi cuprinşi în acelaşi volum de
aer şi la aceeaşi temperatură pentru a satura aerul respectiv şi se notează cu E = tensiunea
maximă şi cu Q = umezeala absolută maximă.
Dar nici tensiunea vaporilor de apă, nici umezeala absolută nu caracterizează
suficient de bine gradul de umezeală sau de uscăciune a aerului, deoarece cu aceeaşi
cantitate de vapori aerul la o temperatură scăzută poate fi saturat, iar la o temperatură
ridicată poate fi uscat. De exemplu, un volum de aer care are o umezeală absolută de 9,2 g
şi temperatura de 10°C este umed, iar dacă se menţine aceeaşi cantitate de vapori de apă şi
temperatura creşte la 30oC el va fi uscat. De aceea, pentru a exprima mai evident gradul de
umiditate a aerului se foloseşte o altă mărime higrometrică numită umezeala relativă.
c Umezeala relativă este raportul procentual dintre tensiunea actuală e şi tensiunea
maximă E a vaporilor de apă existenţi în atmosferă la o temperatură dală:

Valoarea umezelii relative ne dă indicaţii precise despre starea de umiditate a aerului,

deoarece ne arată procentual cât de departe este aerul de saturaţie în vapori de apă la un
moment dat sau într-o perioadă de timp.
5
 d Umezeala specifică este cantitatea de vapori de apă, exprimată în grame, conţinută
într-um kilogram de aer umed şi se notează cu s. Într-un metru cub de aer, umezeala
specifică se exprima prin raportul:

e Deficitul de saturaţie sau deficitul higrornetric este diferenţa între tensiunea

maximă E a vaporilor de apă şi tensiunea lor actuală e. Notând deficitul de saturaţie cu d,
putem scrie:

Această mărime se exprimă în milimetri coloană de mercur sau milibari.

e Temperatura punctului de rouă este temperatura la care trebuie să coboare un
volum de aer pur pentru a deveni saturat în condiţiile unei presiuni atmosferice constante.
Nebulozitatea sau gradul de acoperire a cerului cu nori, constituie un important
element climatologic care influenţează desfăşurarea celorlalte procese atmosferice.
Principalii parametri calculaţi pentru nebulozitate sunt:
- valorile medii zilnice, decadale, lunare şi anuale
- frecvenţa medie a zilelor cu diferite grade de înnorare
- frecvenţa genurilor de nori
- variaţiile de lungă durată ale nebulozităţii
Datele privind regimul şi repartiţia precipitaţiilor atmosferice prezintă un deosebit
interes teoretic şi practic, mai ales în construcţiile hidrotehnice, în zonarea culturilor
agricole, în turism, etc., scop pentru care se calculează următorii parametri (Gaceu, 2001):
- cantitatea medie lunară, anotimpuală, semestrială şi anuală
- cea mai mică şi cea mai mare cantitate lunară, anotimpuală şi anuală
- probabilitatea de producere şi gradul de asigurare a diferitelor cantităţi de
precipitaţii
- abaterea cantităţilor anuale de precipitaţii faţă de media multianuală
- frecvenţa zilelor cu diferite cantităţi de precipitaţii
- cantitatea maximă în 24, 48 şi 72 de ore
- ploile torenţiale
- indicii pluviometrici
- variaţiile de lungă durată ale precipitaţiilor atmosferice

6
 Evapotranspiraţia potenţială (ETP), noţiune introdusă de climatologul american
Thornthwaite este definită ca ansamblul pierderilor de apă prin evaporaţie şi transpiraţie a
unei pături de vegetale de referinţă (în general gazon), care acoperă în totalitate terenul,
având o înălţime uniformă de câţiva centimetri, alimentată abundent cu apă, în stadiul de
dezvoltare vegetală maximă (Clima României, 2008).
Formula Thornthwaite pentru determinarea ETP este:

Unde: t = temperatura medie (⁰C) pe perioada considerată (lună, decadă)

I = indice termic anual

a = 6,75∙10-7 ∙I3 – 7,71∙10-5∙I3 + 1,79∙10-2 ∙I + 0,49

F (λ) = termen de corecţie în funcţie de latitudine şi luna anului (din tabele)

Prelucrarea datelor privind stratul de zăpadă urmăreşte surprinderea mai multor

parametri:
- data medie de producere a primului şi ultimului strat de zăpadă
- durata medie posibilă a stratului de zăpadă
- probabilitatea de producere a primului şi ultimului strat de zăpadă
- data extremă de apariţie a primului şi ultimului strat de zăpadă
- durata maximă posibilă a stratului de zăpadă
- grosimea medie şi maximă decadică a stratului de zăpadă
- numărul mediu şi maxim lunar şi suma anuală de zile cu sol acoperit de zăpadă
- probabilitatea de producere şi gradul de asigurare a numărului de zile cu sol
acoperit cu zăpadă

7
 1.1. TEMPERATURA AERULUI

1.1.1. Temperaturi medii lunare, anotimpuale, semestriale şi anuale

Temperatura aerului reprezintă principalul element meteorologic ce se supune unui
ciclu anual, fiind o consecinţă a relaţiei de interdependenţă cu energia radiantă solară.
Valorile termice pentru staţia meteorologică Târgu Mureş sunt redate în Tabelul 1
pentru perioada de referinţă 1961-2000.

Tabel 1. Temperaturi (⁰C) medii lunare, anuale şi amplitudinea la staţia meteorologică

Târgu Mureş (perioada de referinţă: 1961-2000)

Staţia Alt. Lunile Medie

Ampl.
meteorologică (m) I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anuală
Târgu Mureş 308 -4 -1,4 4 10,1 15,1 18,1 19,5 18,9 14,7 9,1 3,7 -1,3 8,9 23,5
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

Variaţia anuală a temperaturilor aerului pentru perioada luată în calcul este redată
sub forma grafică a unei parabole în Fig. 1. (Clima României, 2008).

Fig. 1. Variaţia anuală a temperaturilor (⁰C) medii lunare la staţia meteorologică Târgu
Mureş (perioada de referinţă: 1961-2000)

Minimul termic se înregistrează, ca la nivelul întregii ţări, cu excepţia vârfurilor

montane de peste 1800 m, în luna ianuarie, valoarea înregistrată fiind de -4 ⁰C. Maximul
termic se înregistrează în luna iulie, valoarea atingând 19,5 ⁰C. Valoarea minimă din luna
ianuarie este o consecinţă a diminuării energiei radiante solare ca rezultat al incidenţei

8
reduse a razelor solare şi a predominării unui regim barometric anticiclonic ce favorizează
inversiunile termice de sedimentare cu amplificări în cazul apariţiei inversiunilor termice
radiative nocturne şi de strat de zăpadă, mai ales în cazul prezenţei Anticiclonului Est-
European sau Scandinav. Valoarea minimă apare cu un decalaj faţă de solstiţiul de iarnă.
Maximul termic din luna iulie se explică prin valoarea mare a energiei radiante solare
captate, cu un decalaj de o lună faţă de solstiţiul de vară.
În privinţa valorilor anotimpuale şi semestriale se remarcă faptul că media verii este
de 18,8 ⁰C, media iernii coboară la -2.2 ⁰C, iar mediile anotimpurilor de tranziţie sunt
apropiate: 9,7 ⁰C pentru primăvară şi 9,1 ⁰C pentru toamnă (Clima României, 2008) (Fig.
2.).

Fig. 2. Temperaturi (⁰C) medii anotimpuale la Târgu Mureş (1961-2000)

Temperaturile moderate din timpul iernii (media -2,2 ⁰C) se explică prin localizarea
staţiei meteorologice Târgu Mureş în Culoarul Mureşului, arie în care pătrunde, până în
dreptul acestei localităţi, izoterma de 9 ⁰C (pentru media termică multianuală), rolul de
adăpost şi altitudinile coborâte ale unităţii de relief jucând un rol determinant.
Temperaturile medii din timpul verii (18,8 ⁰C) sunt o consecinţă a amplasării
culoarului în cadrul Depresiunii Colinare a Transilvaniei unde se resimt puternic în această
perioadă a anului perturbaţiile atmosferice generate deasupra Oceanului Atlantic, cu
principalul centru de acţiune al atmosferei, Minima Islandeză. Aceste perturbaţii generează
o nebulozitate mai accentuată la finalul primăverii şi începutul verii, astfel că temperaturile
sunt moderate. De fapt, acest fenomen se observă mai evident în cazul temperaturilor
maxime absolute înregistrate în sezonul estival, care , rareori, depăşesc 35 ⁰C.

9
 Temperaturile medii mai coborâte din timpul toamnei faţă de cele din primăvară (9,1
⁰C, respeciv 9,7 ⁰C) se pot explica prin frecvenţa mai ridicată a inversiunilor de
temperatură, mai ales inversiuni radiative nocturne, care pot genera depuneri sub forma
precipitaţiilor orizontale: rouă sau brumă.

1.1.2. Temperaturi extreme

În privinţa mediilor lunare ale temperaturilor maxime zilnice, cele mai mici valori se
înregistrează în ianuarie, iar cele mai mari în iulie (Clima României, 2008) (Fig. 3.).

Fig. 3. Media lunară a temperaturilor (⁰C) maxime zilnice la Târgu Mureş (1961-2000)

Creşterea mai accentuată a mediilor lunare ale temperaturilor maxime zilnice survine
la începutul primăverii (martie-aprilie) şi mai moderată în prima parte a verii. Cea mai
severă descreştere a temperaturilor are loc în intervalul octombrie-noiembrie şi cea mai
mică se înregistrează în perioada decembrie-ianuarie. Media coborâtă din ianuarie (-0,1
⁰C) se explică prin frecvenţa ridicată a inversiunilor termice, favorizate de configuraţia
topografiei locale şi de situaţia sinoptică specifică perioadei.
Deşi există un decalaj important între solstiţiul de vară înregistrat în luna iunie şi
luna august, mediile temperaturilor maxime din această lună, aproape identice cu cele din
iulie (26,0 ⁰C), sunt o consecinţă a diminuării nebulozităţii ca urmare a frecvenţei ridicate a
maselor de aer de origine tropicală. De pildă, maxima absolută din România a fost
consemnată în această lună (44,5⁰C).
10
 Mediile lunare ale temperaturilor minime zilnice prezintă un mers normal, cu un
maxim în iulie şi un minim în ianuarie (Clima României, 2008) (Fig. 4.).

Fig. 4. Media lunară a temperaturilor (⁰C) minime zilnice la Târgu Mureş (1961-2000)

Conform graficului anterior, se constată faptul că mediile lunare ale temperaturilor

minime sunt negative în lunile ianuarie, februarie, martie şi decembrie, 0⁰C înregistrându-
se în luna noiembrie. Saltul termic cel mai însemnat se evidenţiază între lunile martie şi
aprilie, fiind de 5,2 unităţi, consecinţă a creşterii intensităţii energiei radiante solare
(creşterea bilanţului caloric al suprafeţei subiacente şi schimbarea circulaţiei atmosferice).
Temperaturile maxime şi minime absolute reprezintă valori instantanee atinse de
temperatura aerului, în cazuri unice, care se produc la un moment dat, deşi au un caracter
întâmplător, înregistrându-se la intervale extrem de mari, sunt totuşi deosebit de importante
pentru evaluarea climei unei regiuni (Clima României, 2008). Maxima absolută a fost de
+37,7 ⁰C în iulie 1987, iar minima absolută a fost de -32,8 ⁰C în ianuarie 1963 (Tabel 2.2.).

Tabel 2. Temperaturi (⁰C) maxime şi minime lunare şi anuale (1961-2000)

Staţia
Lunile
meteorologică
Târgu Mureş I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
⁰C 13,8 19 27 28,2 33,1 35,3 37,7 36,8 34 28,2 23,3 17,2
Maxime Zi 24 28 31 26 16 30 25 22 15 14 6,1 11
An 1971 1994 1975 1968 19691963 1987 2000 1994 1993 63,90 1982
⁰C -32,8-30,5-19,8 -5,3 -1,6 2,5 4,6 4,9 -3,3 -8,4 -19,6 -23,4
Minime Zi 23 20 1 9 1 1 20 25 29 27 30 25
An 1963 1985 1963 1997 19761990 1996 1964 1970 1988 1989 1998
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie
11
 Se poate remarca o relaţionare între temperaturile medii lunare multianuale şi
maximele, respectiv, minimele absolute înregistrate la staţia meteorologică Târgu Mureş,
în sensul în care luna iulie prezintă maximele în cele două cazuri, iar în luna ianuarie se
înregistrează minimele.
În privinţa maximelor absolute lunare se constată faptul că acestea rămân sub
valoarea de 38 ⁰C, o consecinţă a caracteristicilor suprafeţei subiacente şi a localizării
matematice a municipiului Târgu Mureş. Înregistrarea minimelor absolute este şi o cauză a
frecventelor inversiuni termice ce se produc în aria municipiului, favorizate de condiţii
locale şi de configuraţia sinoptică ce induce astfel de stratificaţii atmosferice stabile.
În cazul temperaturilor extreme caracteristice interesează în primul rând datele de
trecere ale temperaturilor minime zilnice prin pragul de 0⁰C şi durata intervalului anual
fără îngheţ din motive economice şi disconfort pentru om. Data medie a ultimului îngheţ la
staţia meteorologică Târgu Mureş este 17 aprilie, data medie a primului îngheţ este 16
octombrie, iar durata medie fără îngheţ este de 181 de zile (conform datelor din Clima
României, 2008).
Numărul mediu lunar şi anual al zilelor cu îngheţ (temperatura minimă ≤ 0⁰C)
prezintă un maxim lunar în luna ianuarie (28,3), absenţa îngheţului în perioada estivală şi
un număr mediu anual de 117,9 zile (Clima României, 2008) (Fig. 5.).

Fig. 5. Numărul mediu lunar de zile cu îngheţ (1961-2000)

Numărul anual al zilelor cu îngheţ atinge la staţia meteorologică Târgu Mureş 117,9
zile ca urmare a frecventelor invazii de aer rece generate de mase de aer maritim arctic
(mai frecvent în anotimpurile de tranziţie – provoacă îngheţurile târzii de primăvară şi

12
timpurii de toamnă) şi polar continental (mai frecvent iarna, cu puternice inversiuni
termice).
În privinţa numărului mediu lunar şi anual al nopţilor geroase (temperatura minimă
≤-10⁰C), în perioada de referinţă, se constată faptul că maximul lunar este atins în luna
ianuarie (9,4 zile), lunile noiembrie şi martie fiind singurele luni de tranziţie în care se mai
înregistrează nopţi geroase. Numărul mediu anual atinge 21,8 zile (Fig. 6.).

Fig. 6. Numărul mediu lunar al nopţilor geroase (1961-2000)

În cazul numărului mediu lunar şi anual al zilelor de iarnă (temperatura maximă ≤

0⁰C) maximul lunar se înregistrează tot în luna ianuarie (14,3 zile), iar lunile de tranziţie în
care se mai înregistrează asemenea temperaturi rămân tot noiembrie şi martie. Numărul
mediu anual ajunge la 33,2 zile (Clima României, 2008) (Fig. 7.).

Fig. 7. Numărul mediu lunar al zilelor de iarnă (1961-2000)

13
 Numărul mediu lunar şi anual al zilelor de vară (temperatura maximă ≥ 25⁰C),
prezintă maximul lunar în iulie (19,5 zile), foarte apropiat de cel din august (19,3 zile),
lunile extreme în care se mai înregistrează astfel de temperaturi, faţă de perioada estivală,
fiind martie (0,1 zile) şi octombrie (1,1 zile). Numărul mediu anual atinge valoarea de 71,1
zile (Fig. 8.).

Fig. 8. Numărul mediu lunar al zilelor de vară (1961-2000)

Numărul mediu lunar al zilelor tropicale (temperatura maximă ≥ 30⁰C) înregistrează,

de data aceasta, un maxim în luna august (5,5 zile), devansând cu foarte puţin luna iulie
(5,4 zile). Fenomenul se poate fi explicat prin advecţia mai frecventă a maselor de aer
tropical continental. Numărul mediu anual se ridică la 15,1 zile (Clima României, 2008)
(Fig. 9.).

Fig. 9. Numărul mediu lunar al zilelor tropicale (1961-2000)

14
 Numărul mediu lunar al nopţilor tropicale (temperatura minimă ≥ 20⁰C) prezintă
valori nesemnificative (0,1 zile în luna iulie), iar cel anual este similar celui dintâi (0,1
zile), consecinţă a localizării staţiei meteorologice Târgu Mureş (latitudine, unitate de
relief, altitudine, caracteristicile maselor de aer, etc) (Clima României, 2008) (Fig. 10.).

Fig. 10. Numărul mediu lunar al nopţilor tropicale (1961-2000)

Numărul redus al nopţilor tropicale poate fi pus pe seama poziţiei matematice pe

Glob a staţiei meteorologice Târgu Mureş, a situării localităţii la mare distanţă de o
suprafaţă acvatică extinsă (în acest caz Marea Neagră), a condiţiilor termo-dinamice ale
atmosferei (frecvenţa inversiunilor termice chiar şi în sezonul estival).

1.2. PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Valorile medii lunare şi anuale ale presiunii atmosferice pentru perioada de referinţă
(1961-2000), la staţia Târgu Mureş, reprezintă un parametru sintetic pentru studiul variaţiei
în timp şi a repartiţiei în spaţiu a acestui element climatic (Tabel 3.).

Tabel 3. Presiunea medie lunară şi anuală la staţia meteorologică Târgu Mureş (perioada
de referinţă: 1961-2000)

Staţia Lunile
Alt. Medie
meteoro-
(m) I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII anuală
logică
Târgu
308 983,3 981,4 980,1 976,9 978,7 978,7 979,2 980,1 981,9 983,9 982,4 982,1 980,7
Mureş
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie
15
 Variaţia anuală a presiunilor atmosferice medii lunare (1961-2000), la staţia Târgu
Mureş, prezintă, ca la nivelul întregii ţări, două apexuri, unul negativ în luna aprilie – cu
cea mai mică valoare (976,9 hPa) şi unul pozitiv în luna octombrie – cu cea mai mare
valoare (983,9 hPa) (Clima României, 2008) (Fig. 11.).

Fig. 11. Presiunea medie lunară în profil multianual la staţia meteorologică Târgu Mureş
(perioada de referinţă: 1961-2000)

Valorile mai reduse din luna aprilie se justifică prin intensificarea activităţii ciclonice
atlantice deasupra teritoriului României, iar cele din octombrie se explică prin persistenţa
regimului barometric anticiclonic. În timpul toamnei şi iernii, prezenţa ciclonilor
extratropicali în spaţiul românesc are o incidenţă mai redusă, cu frecvenţă mai ridicată a
celor mediteraneeni.
Variabilitatea şi valorile extreme pentru intervalul de referinţă (1961-2000) prezintă
anumite caracteristici dictate de condiţiile locale – trăsăturile suprafeţei active, circulaţia
generală atmosferică. Maximul absolut lunar şi anual (1012,4 hPa) s-a înregistrat în luna
decembrie, iar minimul lunar (990,3 hPa) s-a consemnat în august (Fig. 12.).

Fig. 12. Valori maxime absolute ale presiunii atmosferice (hPa) în perioada 1961-2000
16
 Presiunea minimă absolută lunară, respectiv anuală, a atins valoarea cea mai scăzută
în luna martie (932,3 hPa), aceasta fiind şi minima absolută multianuală în perioada de
referinţă. Valoarea cea mai ridicată se consemnează în iunie – 957,6 hPa (Clima României,
2008) (Fig. 13.).

Fig. 13. Valori minime absolute ale presiunii atmosferice (hPa) în perioada 1961-2000

1.3. UMEZEALA AERULUI

1.3.1. Umezeala relativă

Umezeala relativă este, în principiu, în raport de inversă proporţionalitate cu
temperatura aerului, astfel că, şi la Târgu Mureş, valorile mai scăzute se înregistrează în
sezonul cald, iar cele mai ridicate în zezonul rece (Clima României, 2008) (Fig. 14.).

Fig. 14. Valorile medii lunare ale umezelii relative (%) în profil multianual la staţia
meteorologică Târgu Mureş (perioada de referinţă: 1961-2000)
17
 Cea mai ridicată valoare se înregistrează în luna decembrie (87 %), secondată
imediat de luna ianuarie (86 %), o consecinţă directă a temperaturilor negative, nivelul de
saturaţie fiind atins mai rapid în aerul rece. Cele mai coborâte valori se înregistrează,
paradoxal, în lunile aprilie (68 %) şi mai (69 %), când, aşa cum s-a consemnat anterior la
secţiunea dedicată presiunii atmosferice, activitatea ciclonică atlantică se intensifică în
perioada respectivă. Totuşi, fenomenul poate fi explicat prin existenţa mişcărilor
descendente ale aerului care provoacă o creştere a temperaturii şi implicit o scădere a
umezelii relative – fenomenul de foehn pe versanţii estici ai Munţilor Apuseni, cu influenţe
relevante pentru Câmpia Transilvaniei, inclusiv pentru Târgu Mureş.
În privinţa numărului de zile cu valori caracteristice ale umezelii relative interesează
ca indicator numărul mediu lunar şi anual de zile cu umezeala relativă ≤ 30%, precum şi
numărul mediu lunar şi anual de zile cu umezeala relativă ≥ 80%.
La staţia Târgu Mureş, numărul mediu lunar şi anual de zile cu umezeala relativă ≤
30% prezintă un maxim în luna aprilie (3,5 zile) şi un minim în luna decembrie (0 zile).
Anual se înregistrează, în medie, 13,7 zile cu UR ≤ 30% (Clima României, 2008) (Fig.
15.).

Fig. 15. Numărul mediu lunar de zile cu umezeala relativă ≤ 30% (perioada de referinţă:
1961-2000)

Valorile umezelii relative din lunile aprilie şi mai sunt tranşant mai ridicate faţă de
celelalte luni, datorită proceselor de foehnizare de pe versanţii estici ai Munţilor Apuseni,
efecte ce se resimt până în aria municipiului Târgu Mureş. Prin compresie adiabatică,
umezeala relativă coboară la valori extrem de mici. Valorile mai coborâte din primele luni
de vară (iunie, iulie) pot fi puse pe seama procentului ridicat de produse de condensare
aflate în atmosfera liberă şi valorii ridicate a precipitaţiilor.
18
 Numărul mediu lunar şi anual al zilelor cu umezeală relativă ≥ 80% la ora 13
prezintă un maxim lunar în decembrie (17,2 zile) şi un minim lunar în august (1,7 zile).
Numărul mediu anual se cifrează la 70,7 (Clima României, 2008) (Fig. 16.).

Fig. 16. Numărul mediu lunar de zile cu umezeala relativă ≥ 80% la ora 13 (perioada de
referinţă: 1961-2000)

1.3.2. Tensiunea vaporilor de apă

Tensiunea medie anuală a vaporilor de apă atinge la staţia meteorologică Târgu
Mureş valoarea de 9,4 hPa. În privinţa valorilor medii lunare, maximul este atins în luna
iulie (15,5 hPa), iar minimul în luna ianuarie (4,2 hPa) (Clima României, 2008) (Fig. 17.).

Fig. 17. Mediile lunare ale tensiunii vaporilor de apă în perioada de referinţă (1961-2000)

19
 1.3.3. Deficitul de saturaţie
Media lunară a deficitului de saturaţie (hPa) indică pentru Târgu Mureş un maxim în
iulie (8,1 hPa) şi un minim în ianuarie şi decembrie (0,8 hPa). Media multianuală pentru
perioada de referinţă ajunge la 4,2 hPa (Clima României, 2008) (Fig. 18.).

Fig. 18. Mediile lunare ale deficitului de saturaţie în perioada de referinţă (1961-2000)

În privinţa deficitului de saturaţie la ora 13, în sezonul cald, maxima mediei lunare la
staţia meteorologică Târgu Mureş ajunge la valoarea de 16,2 hPa în august, iar minimul
este atins în luna ianuarie (1,3 hPa). Media anuală a acestui parametru climatic ajunge la
nivelul de 13,5 hPa (Clima României, 2008) (Fig. 19.).

Fig. 19. Media lunară din sezonul cald a deficitului de saturaţie la ora 13 în perioada de
referinţă (1961-2000)

20
 Deficitul de saturaţie maxim anual, la ora 13, atinge 48,8 hPa ca urmare a localizării
municipiului Târgu Mureş într-o unitate de podiş. Deficitul de saturaţie maxim lunar, la ora
13, înregistrează un maxim în august (48,8 hPa) şi un minim în ianuarie (7,4 hPa) (Clima
României, 2008) (Fig. 20.).

Fig. 20. Deficitul de saturaţie maxim lunar la ora 13 (1961-2000)

1.4. NEBULOZITATEA

Sub influenţa diferitelor sisteme barice care traversează sau staţionează deasupra
României, nebulozitatea variază mult de la o lună înregistrând, de regulă, un maxim în
luna decembrie şi un minim în luna august (Clima României, 2008). Observaţiile
multianuale de la staţia meteorologică Târgu Mureş confirmă aceeaşi situaţie generală,
maximul din luna decembrie atingând aici valoarea de 7,9 zecimi, iar minimul din luna
august coboară la valoarea de 4,6 zecimi (Fig. 21.).

Fig. 21. Mediile lunare în profil multianual ale nebulozităţii totale la staţia meteorologică
Târgu Mureş (perioada de referinţă: 1961-2000)
21
 Produsele de condensare mai frecvente în perioada rece a anului explică maximul din
luna decembrie în condiţiile în care fenomenele de ceaţă sunt deosebit de prezente.
Minimul din luna august, cu prelungire în septembrie şi octombrie, se justifică prin
diminuarea convecţiei termice în condiţii de stabilitate atmosferică dată de predominarea
regimului baric anticiclonic.
Variaţia diurnă a nebulozităţii totale, la cele patru termene de observaţie, arată faptul
că, pentru sezonul estival minimul apare la ora 1, iar maximul se înregistrează la ora 13
când energia radiantă solară are incidenţă maximă (Fig. 22.).

Fig. 22. Mediile lunare ale nebulozităţii totale (zecimi) la cele patru termene de observaţii
(1961-2000)

Variaţia lunară în profil multianual a nebulozităţii inferioare prezintă un maxim în

luna decembrie (6,2 zecimi) şi un minim în luna august (2,9 zecimi), în timp ce valoarea
medie anuală ajunge la 4 zecimi (Clima României, 2008) (Fig. 23.).

Fig. 23. Mediile lunare ale nebulozităţii inferioare (1961-2000)

22
 Variaţia diurnă a nebulozităţii inferioare la cele patru termene de observaţie prezintă,
pentru sezonul rece, maxime ora 7, iar minime la ora 19 (Fig. 24.).

Fig. 24. Mediile lunare ale nebulozităţii inferioare la cele patru termene de observaţii
(1961-2000)

În sezonul cald, valorile cele mai mari se înregistrează la ora 13, când este maximul
radiaţiei solare şi minimul apare la ora 1.
Analiza frecvenţei nebulozităţii arată, în privinţa numărului mediu lunar şi anual de
zile senine după nebulozitatea totală, un maxim în august (7,1 zile) şi un minim în
decembrie (1,6 zile), media multianuală fiind de 45,3 zile. În cazul numărului mediu lunar
şi anual de zile senine după nebulozitatea inferioară, maximul lunar apare în octombrie (15
zile) şi minimul în decembrie (5,6 zile) (Clima României, 2008) (Fig. 25.).

Fig. 25. Numărul mediu lunar de zile senine după nebulozitatea totală şi inferioară (1961-
2000)
23
 Numărul de zile acoperite după nebulozitatea totală indică un maxim lunar în
decembrie (18,8 zile) şi un minim lunar în august (4,2 zile), în timp ce media multianuală
se ridică la 118,5 zile. Numărul de zile acoperite după nebulozitatea inferioară
înregistrează un maxim lunar tot în decembrie (12,9 zile) şi un minim lunar în august (1,3
zile). Media multianuală este de 53,2 zile (Clima României, 2008) (Fig. 26.).

Fig. 26. Numărul mediu lunar de zile acoperite după nebulozitatea totală şi inferioară
(1961-2000)

În privinţa frecvenţei medii lunare şi anuale a genurilor de nori, analiza vizează norii
inferiori: Stratus (St), Stratocumulus (Sc), Nimbostratus (Ns), Cumulus (Cu) şi
Cumulonimbus (Cb) (Fig. 27.).

Fig. 27. Frecvenţa medie lunară în profil multianual a norilor inferiori (1961-2000) la staţia
meteorologică Târgu Mureş
24
 Norii Stratus au frecvenţa maximă în sezonul rece, lunile decembrie şi ianuarie având
un procentaj de 14, respectiv 12,9. Frecvenţa lor scade o dată cu creşterea altitudinii, fiind
asociaţi, cel mai adesea, cu inversiunile termice. Frecvenţa norilor Stratocumulus atinge
maximul în luna decembrie (30,3%) şi minimul în luna iulie (13,7%). Norii Nimbostratus
prezintă cele mai atenuate diferenţe ale frecvenţei de la o lună la alta (9%), frecvenţa cea
mai ridicată fiind o consecinţă a activităţii frontale. Curba de frecvenţă a norilor Cumulus
şi Cumulonimbus prezintă un mers asemănător, cu maximul în luna iunie, consecinţă a
intensificării mişcărilor convective de natură termică.

1.5. PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE

Principala caracteristică a regimului precipitaţiilor atmosferice şi a repartiţiei lor

temporo-spaţiale o reprezintă marea variabilitate şi discontinuitatea în timp şi spaţiu
(Clima României, 2008). La staţia Târgu Mureş, cele mai însemnate cantităţi de precipitaţii
s-au înregistrat în perioadele cu activităţi ciclonice intense şi mişcări convective termice
accentuate, iar cele mai reduse cantităţi în lunile în care au dominat ariile anticiclonale, cu
puternice inversiuni termice (Fig. 28.).

Fig. 28. Cantităţile medii lunare multianuale de precipitaţii la staţia meteorologică Târgu
Mureş (perioada de referinţă: 1961-2000)

Maximul pluviometric (83 mm) mediu lunar s-a înregistrat în luna iunie, iar un
maxim secundar în luna iulie (82,5 mm), consecinţă directă a intensificării mişcărilor
convective termice şi frontale care generează cea mai mare frecvenţă a norilor
Cumulonimbus (Cb) în această perioadă a anului. Minimul mediu lunar (23,1 mm) se
25
înregistrează în luna februarie datorită stabilităţii pronunţate a atmosferei în condiţiile
predominării regimului anticiclonic, cu frecvente inversiuni termice în partea inferioară a
maselor de aer. Media multianuală de precipitaţii în perioada de referinţă este de 573,1 mm
(Clima României, 2008).
Variaţia cantităţilor medii anotimpuale în profil multianual prezintă un maxim în
timpul verii (226,8 mm) şi un minim în timpul iernii (85,8 mm) (Fig. 29.).

Fig. 29. Cantităţile medii anotimpuale de precipitaţii (1961-2000)

În semestrul cald al anului se înregistrează 391,6 mm, iar în sezonul rece 181,5 mm
(Fig. 30.).

Fig. 30. Cantităţile medii semestriale şi anuale de precipitaţii (1961-2000)

26
 Cantităţile mai ridicate ale precipitaţiilor medii semestriale din sezonul cald sunt
puse pe seama intensificării activităţii ciclonilor în spaţiul românesc şi a mişcărilor
convective de natură termică.
Media cantităţilor maxime anuale în 24, 48 şi 72 de ore sunt mai coborâte decât la
alte staţii situate la altitudini şi în unităţi de relief similare datorită efectului de adăpost al
Culoarului Mureşului, dar şi a efectelor de foehnizare resimţite până aici din sectorul estic
al Munţilor Apuseni. Mişcările descendente specifice foehnului se resimt pronunţat în
cazul localităţii Blaj (Fig. 31.).

Fig. 31. Media cantităţilor maxime de precipitaţii în 24, 48 şi 72 de ore (1961-2000)

Cantităţile maxime absolute de precipitaţii (în 24, 48 şi 72 de ore) în decursul unei

luni, în perioada de referinţă (1961-2000), relevă faptul că la staţia meteorologică Târgu
Mureş, luna iulie deţine recordul absolut, în toate cele trei durate orare, iar cantităţile
minime absolute se înregistrează în luna februarie (Tabel 2.4.).

Tabel 4. Cantităţile maxime lunare de precipitaţii (mm) în 24, 48 şi 72 de ore la staţia

meteorologică Târgu Mureş (perioada de referinţă: 1961-2000)

Staţia Luna
I II IVIII V VI VII VIII IX X XI XII
Cantităţile maxime de precipitaţii în 24 ore
Târgu Mureş

19,2 15,1 33,1 26,9 51,1 53,5 67,8 42,1 39,5 36,1 27,2 24,4
Cantităţile maxime de precipitaţii în 48 ore
28,8 23,4 40,3 37,4 89,2 78,2 110,3 53,1 51,9 36,3 39,6 35,5
Cantităţile maxime de precipitaţii 72 ore
31,5 30,3 40,4 46,8 97,2 79,4 127,5 72,4 53,1 43,8 43,7 44,3
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

27
 1.6. STRATUL DE ZĂPADĂ

1.6.1. Intervalul cu ninsoare

Precipitaţiile sub formă solidă se înregistrează, de regulă, în semestrul rece al anului,
în intervalul octombrie-aprilie, aproape pe întreg teritoriul României.
Apariţia ninsorilor este impusă pe de o parte de circulaţia generală a atmosferei, iar
pe de altă parte de condiţiile locale şi în special de altitudine. La staţia meteorologică
Târgu Mureş durata medie a intervalului cu ninsori este cuprinsă între 11 noiembrie şi 4
aprilie, iar durata extremă între 3 octombrie şi 30 aprilie (Tabel 5.).

Tabel 5. Datele medii şi extreme de producere a primei şi ultimei ninsori şi durata

intervalului corespunzător la staţia meteorologică Târgu Mureş (perioada de referinţă:
1961-2000)

Durata în zile a
Data de producere a Data de producere a
intervalului cu
primei ninsori ultimei ninsori
ninsoare
Staţia
Cea Cea
Cea mai Cea mai
Medie mai Medie mai Min. Med. Max.
timpurie timpurie
târzie târzie
06
Tg.Mureş 03 X 11 XI 18 II 04 IV 30 IV 88 146 187
XII
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

Numărul mediu de zile cu ninsoare relevă un maxim în luna ianuarie (10,9 zile) şi
scăderi progresive către limitele intervalului: 0,1 zile pentru luna octombrie şi 0,6 zile
pentru luna aprilie (Fig. 32.).

Fig. 32. Numărul mediu de zile cu ninsoare (1961-2000)

28
 1.6.2. Intervalul cu strat de zăpadă
Scăderea temperaturii aerului, dar şi a temperaturii solului, cu precădere în a doua
parte a toamnei, permite apariţia stratului de zăpadă.
Datele medii şi extreme ale primului şi ultimului strat de zăpadă şi durata intervalului
corespunzător sunt redate în Tabel 6.

Tabel 6. Datele medii şi extreme ale primului şi ultimului strat de zăpadă şi durata
intervalului corespunzător la staţia meteorologică Târgu Mureş (1961-2000)

Data primului strat de Data ultimului strat de Durata stratului de

zăpadă zăpadă zăpadă
Staţia Cea Cea
Cea mai Cea mai
Medie mai Medie mai Min. Med. Max.
timpurie timpurie
târzie târzie
Tg.Mureş 23 X 24 XI 2 XII 2 II 17 III 25 IV 68 114 167
Sursa: Administraţia Naţională de Meteorologie

Un alt parametru pentru stratul de zăpadă este data de apariţie a stratului de zăpadă
cu diferite probabilităţi (1, 2, 5, 10 şi 20%). Conform acestuia, la staţia meteorologică
Târgu Mureş, data de 11 noiembrie are asigurarea de 20%, iar data de 24 septembrie are
asigurarea de 1% (Fig. 33.).

Fig. 33. Datele de apariţie a stratului de zăpadă cu diferite probabilităţi la staţia

meteorologică Târgu Mureş (1961-2000)

Datele extreme de dispariţie a ultimului strat de zăpadă prezintă, faţă de data medie,
abateri mai reduse, în special pentru cele mai târzii dispariţii ale stratului de zăpadă,
comparativ cu ale datelor de apariţie ale primului strat de zăpadă de la începutul sezonului

29
rece; datele de dispariţie a stratului de zăpadă cu o probabilitate din ce în ce mai ridicată se
apropie de data medie de dispariţie a cărei probabilitate este de 50% (Clima României,
2008).
Datele de dispariţie a ultimului strat de zăpadă cu diferite probabilităţi (1, 2, 5, 10 şi
20%) relevă asigurări de 1% 4 mai şi asigurări de 20% pentru 3 aprilie (Fig. 34.).

Fig. 34. Datele de dispariţie a ultimului strat de zăpadă cu diferite probabilităţi la staţia
meteorologică Târgu Mureş (1961-2000)

Numărul mediu lunar de zile cu strat de zăpadă pentru perioada de referinţă (1961-
2000) înregistrează un maxim în luna ianuarie (22,2 zile). În privinţa mediei şi maximei
anuale, valorile sunt de 62,2 zile, respectiv 92 zile (Fig. 35.).

Fig. 35. Numărul mediu lunar de zile cu strat de zăpadă la staţia meteorologică Târgu
Mureş (1961-2000)
30
 1.6.3. Grosimea stratului de zăpadă
Grosimea medie lunară a stratului de zăpadă la staţia meteorologică Târgu Mureş
atinge un maxim în luna ianuarie (7,5 cm). Grosimea scade progresiv către limitele iernii,
valorile lunilor de tranzit (noiembrie şi martie) fiind de 0,3 cm, respectiv 1,1 cm (Fig. 36.).

Fig. 36. Grosimea medie lunară a stratului de zăpadă (1961-2000)

Curba de variaţie a grosimii medii a stratului de zăpadă, cu o scădere mai lentă către
finalul iernii, sugerează o corelaţie între îngheţul solului şi instalarea stratului de zăpadă.
Grosimile maxime ale stratului de zăpadă cu diferite probabilităţi de producere (1, 2,
5, 10 şi 20%), surprind asigurări de 1% pentru un strat de 45 cm şi 20% pentru un strat cu
grosimea de 26 cm (Fig. 37.).

Fig. 37. Grosimi maxime ale stratului de zăpadă (cm) cu diferite probabilităţi de producere
(1961-2000)
31
 1.7. VÂNTUL

Observaţiile asupra direcţiei şi frecvenţei vântului atestă faptul că, la staţia

meteorologică Târgu Mureş, frecvenţele maxime se înregistrează pe direcţiile cardinale N
(15,1 %) şi NV (14,4 %), diminuarea pe direcţie V fiind o consecinţă a altitudinii (308 m)
şi poziţiei geografice, întrucât, pe vârfurile montane, unde se resimte circulaţia generală a
atmosferei la nivelul ţării, direcţia este vestică. Frecvenţa cea mai redusă este semnalată pe
direcţia E – 3 % (Clima României, 2008) (Fig. 38.).

Fig. 38. Frecvenţa medie anuală a vântului (%) pe direcţii la Târgu Mureş (1961-2000)

Viteza vântului înregistrează valori maxime pe direcţie NV (2,6 m/s), urmare a

perturbaţiilor atmosferice ciclonice de origine atlantică ce pătrund prin aşa-numita „poartă
a Transilvaniei‖ suprapusă pe „jugul intracarpatic‖ (Fig. 39.).

Fig. 39. Viteza medie anuală a vântului (m/s) pe direcţii la Târgu Mureş (1961-2000)
32
 Predominarea componentei vestice, atât pentru frecvenţa cât şi pentru intensitatea
vântului, în roza anuală, sugerează caracteristicile circulaţiei generale atmosferice la
nivelul României – circulaţie zonală sau vestică. Uşoara glisare către nord a frecvenţei
medii anuale a vântului (maximul de frecvenţă: 15,1 %), este un rezultat al configuraţiei
unităţilor majore de relief (deschiderea spre N şi NV a arcului carpatic).
Frecvenţa zilelor cu vânt tare (viteza vântului > 16 m/s) este corelată cu diferite
sisteme barice ce traversează România, având repercursiuni economice şi sociale.
La staţia meteorologică Târgu Mureş, numărul mediu lunar de zile cu vânt tare
prezintă valori mai ridicate în lunile martie, iunie şi noiembrie (0,2 zile). Media anuală a
aceluiaşi parametru atinge valoarea de 1,2 zile (Fig. 40.).

Fig. 40. Numărul mediu lunar de zile cu vânt tare (1961-2000)

Efectul de adăpost al Culoarului Mureşului şi altitudinea coborâtă (308 m) la care se

află staţia meteorologică Târgu Mureş determină frecvenţa extrem de redusă a vântului cu
intensitate mare.

1.8. FENOMENE ATMOSFERICE PERICULOASE

Prezenţa abundentă a apei în natură şi faptul că punctul de îngheţ, respectiv de topire

(0⁰C) este depăşit cu uşurinţă la orice latitudine de la o anumită înălţime, iar de la latitudini
medii, în anotimpul rece, chiar la suprafaţa solului, face posibilă, în condiţiile unei anumite
dinamici a atmosferei, apariţia de fenomene atmosferice, unele dintre acestea putând fi

33
direct legate de prezenţa apei – hidrometeori, altele sunt derivate – electrometeori şi
fotometeori (Clima României, 2008).
Manifestarea acestora la intensităţi neobişnuite determină, cel mai adesea, pagube
pentru anumite sectoare economice, pierderi de bunuri materiale şi chiar vieţi omeneşti, din
acest motiv fiind considerate fenomene meteorologice de risc.

1.8.1. Ceaţa
Acest fenomen reprezintă o suspensie atmosferică de picături foarte mici, de
dimensiuni microscopice, care reduc vizibilitatea sub 1 km (Clima României, 2008).
Numărul mediu lunar de zile cu ceaţă la staţia meteorologică Târgu Mureş atinge un
maxim în luna ianuarie (11,4 zile) şi un minim în luna aprilie (0,9 zile) (Fig. 41.).

Fig. 41. Numărul mediu lunar de zile cu ceaţă la Târgu Mureş (1961-2000)

Linia de variaţie a numărului mediu lunar de zile cu ceaţă este puternic

descendentăîn prima parte a anului, cu scădere progresivă din februarie până în aprilie, o
dată cu diminuarea condiţiilor favorabile producerii acestui fenomen.
Maximul din ianuarie se datorează frecventelor inversiuni termice ce se dezvoltă de
la nivelul solului în anumite condiţii sinoptice, natura genetică, cel mai adesea, fiind mixtă
– inversiune de strat de zăpadă, inversiune radiativă nocturnă sau inversiune de
sedimentare anticiclonică. Minimul din luna aprilie poate fi o consecinţă a intensificării
mişcărilor advective asociate formaţiunilor barice ce afectează continentul european,
corelată cu creşterea energiei radiative solare ce duce la evaporarea produselor de
condensare. Numărul mediu anual de zile cu ceaţă la staţia meteorologică Târgu Mureş se
ridică la 51,2 zile.
34
 1.8.2. Grindina
Fenomen meteorologic de risc de scurtă durată, asociat norilor Cumulonimbus
(Moldovan, 2003), are ocurenţa maximă în lunile de vară când se întrunesc cele mai
favorabile condiţii de geneză.
Numărul mediu anual de zile cu grindină este de 1,9 zile (Clima României, 2008).
Frecvenţa maximă a zilelor cu grindină se înregistrează în lunile mai şi iunie cu o valoare
de 0,4 zile (Fig. 42.).

Fig. 42. Numărul mediu lunar de zile cu grindină la Târgu Mureş (1961-2000)

În privinţa numărului maxim lunar de zile cu grindină la Târgu Mureş, recordul de 2

zile s-a consemnat în anii ’60 şi ’70 (Fig. 43.).

Fig. 43. Numărul maxim lunar de zile cu grindină la Târgu Mureş (1961-2000)

35
 1.8.3. Fenomenele orajoase
Conform hărţii repartiţiei teritoriale a numărului mediu anual de zile cu oraje (Clima
României, 2008), la staţia meteorologică Târgu Mureş se înregistrează între 40 şi 45 de
zile. Numărul ridicat se datorează caracteristicilor suprafeţei subiacente, altitudinile mai
ridicate din jumătatea vestică a Depresiunii Colinare a Transilvaniei justificând condiţiile
de geneză ale fenomenului.
Numărul maxim anual de zile cu oraje se ridică la 68 de zile, valoare înregistrată în
anul 1975. În privinţa numărului maxim lunar de zile cu oraje, valoarea maximă este
consemnată în anul 1964 (19 zile), secondată de anul 1975 (17 zile) (Fig. 44.).

Fig. 44. Numărul maxim lunar de zile cu oraje la Târgu Mureş (1961-2000)

36
 2. VREMEA. PROGNOZA METEOROLOGICĂ

Elaborarea prognozelor reprezintă scopul cel mai important al întregii activităţi din
meteorologie.
Prevederea (prognoza) meteorologică înseamnă anticiparea caracteristicilor şi a
evoluţiei condiţiilor atmosferice pentru un anumit interval de timp în viitor şi pe o anumită
suprafaţă, cu ajutorul unor metode ştiinţifice. Elaborarea prognozelor pentru un anumit
teritoriu necesită date de la sol şi, cu deosebire, din altitudine, de pe o suprafaţă mult mai
mare decât cea pentru care se întocmeşte prognoza. De aceea este obligatorie cooperarea
internaţională pentru schimbul de date meteorologice, cooperarea asigurată de OMM
(Organizaţia Meteorologică Mondială). Elaborarea prognozelor se face în centre
specializate care sunt de mai multe categorii:
- centre mondiale: Washington, Moscova, Melbourne, etc
- centre regionale: Brecknell (Anglia), Offenbach (Germania), Tokyo, Beijing, Cairo,
Dakar, etc
- centre naţionale, localizate, de obicei, în capitale. În România, la Bucureşti,
funcţionează Administraţia Naţională de Meteorologie ce are şase centre teritoriale: Arad,
Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Sibiu.

2.1. MATERIALE UTILIZATE ÎN ELABORAREA PROGNOZELOR

METEOROLOGICE

Hărţile sinoptice sunt hărţi care redau, cu ajutorul izoliniilor, repartiţia principalelor
elemente şi fenomene meteorologice la nivelul solului (pe baza observaţiilor de la staţiile
meteorologice) şi în altitudine (pe baza datelor radiosondajelor efectuate în cadrul
observatoarelor aerologice). Hărţile sinoptice se clasifică în hărţi de diagnoză (redarea unei
situaţii existente la un moment dat) şi hărţi de prognoză (anticiparea unei situaţii viitoare);
Hărţile de nefanaliză reprezintă rezultatul transpunerii pe o hartă-cadru a imaginilor
asupra formaţiunilor noroase transmise de către sateliţii meteorologici:
- sateliţi circumpolari (orbitali sau de pasaj), care înconjoară Pământul trecând peste cei
doi poli, la altitudini cuprinse între 400 - 1500 km;
- sateliţi geostaţionari, care sunt plasaţi în planul Ecuatorului, la 36.000 km înălţime,
având o viteză de rotaţie egală cu viteza mişcării de rotaţie a Pământului, de unde
rezultă staţionaritatea lor relativă deasupra aceleiaşi zone.

37
 Hărţile de nefanaliză se pot suprapune peste hărţile sinoptice, ceea ce măreşte gradul de
precizie a analizei şi prognozei meteorologice.
Hărţile radar constituie rezultatul observaţiilor pe care le face RADAR -ul
asupra formaţiunilor noroase. Denumirea de "radar" este rezultatul prescurtării expresiei:
RAdio Detection And Ranging (detectare şi măsurare prin unde radio). Antena radarului
amite un fascicol de unde electromagnetice. Obstacolele întâlnite în atmosferă reflectă
acest tren de unde în toate direcţiile. O parte din energia reflectată este captată de antena
radarului şi afişată pe un ecran, sub forma unui semnal luminos.
Secţiunile verticale în atmosferă sunt rezultatul radiosondajeior aerologice, cu
ajutorul cărora se determină mersul diferiţilor parametri meteorologici (temperatura,
presiunea, umezeala, direcţia şi viteza vântului) în atmosfera liberă. Datele de radiosondaj
se reprezintă grafic pe diagramele aerologice, ele servind la întocmirea hărţilor sinoptice de
altitudine.

2.2. CATEGORII DE PROGNOZE ŞI METODE UTILIZATE

În funcţie de durata intervalului prognozat, se disting:

- prognoze de foarte scurtă durată (nowcasting), elaborate pentru intervale de până
la 6 ore. Ele pun accentul pe o cât mai precisă localizare spaţio -temporală a
fenomenelor meteorologice periculoase, precum şi pe aprecieri cantitative asupra
acestora;
- prognoze de scurtă durată, care se referă la intervale cuprinse între 12-72 ore;
- prognoze de medie durată, elaborate pentru intervale de 3 -10 zile;
- prognoze de lungă durată, care pot fi lunare, anotirnpuale, anuale, respectiv
estimări climatice pentru perioade mai îndelungate (zeci, sute de ani).
Fiecare categorie de prognoză are metode specifice, dar unele dintre ele se regăsesc
la mai multe tipuri de prognoze.

Metoda sinoptică este cea mai veche, datând din jurul anului 1850.
Principiul metodei constă în întocmirea şi apoi compararea unor hărţi sinoptice de sol
şi de altitudine, valabile pentru un anumit moment dat, cu hărţi anterioare (3, 6, 12, 24
ore în urmă). După comparare, se face extrapolarea datelor pentru intervale de timp
viitoare, ţinând cont de sensul şi intensitatea evoluţiei diferiţilor parametri meteorologici.
38
 Această metodă se foloseşte mai ales în prognozele de scurtă şi medie durată.
Metodele numerice (P.N.V., respectiv prognoza numerică a vremii) s-au dezvoltat
după anul 1950, în urma apariţiei calculatoarelor de mare putere.
Principiul este reprezentat de întocmirea (de către meteorologi) şi rezolvarea (de
către calculator) a unor ecuaţii cu mai multe variabile (vântul, înălţimea suprafeţelor
izobarice, temperatura, densitatea, umezeala aerului), ecuaţii care încearcă să realizeze o
descriere cât mai corectă şi mai completă a curgerii fluidului atmosferic, conform
legităţilor fizicii. După obţinerea câmpului de valori, se realizează hărţile probabile cu
distribuţia temporo-spaţială a acestora. Apoi, pe baza hărţilor probabile, se elaborează
prognozele. Sunt utilizate în prognozele de scurtă, medie şi lungă durată.
Prognoza numerică este astăzi cea mai importantă metodă de prevedere a vremii. Gradul
de realizare a acestor prognoze atinge următoarele valori: pentru o zi - 95%; pentru două
zile -92%; pentru trei zile - 86%; pentru patru zile - 81%; pentru cinci zile - 70%. Prin
perfecţionarea modelării stării atmosferei şi prin utilizarea unor calculatoare mai
performante se speră ca, la începutul secolului 21, să se obţină prognoze foarte bune
pentru intervale de cel puţin 10 zile.
Metode sinoptico-statistice. Sunt metode utilizate în prognozele de medie şi lungă
durată. În cadrul lor se disting: metoda determinării unor situaţii sinoptice tipice; metoda
anomaliilor; metoda analogilor.
Metoda determinării unor situaţii sinoptice tipice a fost iniţiată de către
Multanovski (1920), care a observat că, în troposferă, există câteva tipuri
fundamentale de circulaţie atmosferică, fiecare tip având o durată medie de câteva zile,
interval pe care l-a denumit perioadă sinoptică naturală. Mai precis, perioada sinoptică
naturală (p.s.n.) reprezintă intervalul de timp în care, deasupra unei regiuni întinse (regiune
sinoptică naturală), câmpul termo-baric din troposferă este foarte puţin variabil şi determină o
anumită orientare a traiectoriilor formaţiunilor barice (cicloni, anticiconi), ale căror centre ce
menţin între limitele regiunii sinoptice naturale respective. Fiecare perioadă sinoptică naturală
cuprinde mai multe procese sinoptice elementare specifice, care dau nota caracteristică
aspectului vremii. Anticiparea succesiunii diferitelor perioade sinoptice naturale va permite
elaborarea prognozelor pentru intervalul considerat.
Metoda analogilor este cel mai des utilizată. În meteorologie, prin analogie se înţelege
asemănarea cea mai mare care se poate observa între două sau mai multe procese sinoptice,
perioade sinoptice, anotimpuri. Principiul metodei constă în aceea că procesele care au avut loc
în trecut, într-o configuraţie sinoptică asemănătoare cu cea actuală, s-ar putea produce şi în
viitor. Metodologia de lucru constă în următoarele: se caută în arhivă (în trecut) o perioadă cu

39
o evoluţie a vremii cât mai asemănătoare cu evoluţia acesteia în ultimele 1-3 luni (adică se
caută unul sau mai mulţi analogi). Apoi, se presupune că, în viitor, vremea va evolua aşa
curn a evoluat în perioada ce a urmat perioadei alese ca analog.
Metoda anomaliilor. Prin anomalie se înţelege o abatere de la valoarea medie
(de referinţă) a unui parametru. În funcţie de anomaliile temperaturii şi presiunii se pot
prevedea, utilizând situaţii observate în trecut: circulaţia atmosferică la sol şi în
altitudine; geneza perturbaţiilor atmosferice; repartiţia valorilor principalelor elemente
meteorologice.

2.3. PROGNOZĂ EMPIRICĂ (“SEMNELE NATURII” ÎN SPRIJINUL

PREVIZIONIŞTILOR AMATORI)

Norii
Diferitele genuri, specii şi varietăţi de nori oferă, adeseori, indicii preţioase în
privinţa evoluţiei de scurtă şi foarte scurtă durată a vremii. Vieţuirea în consonanţă cu
natura dezvăluie, de pildă, unui bătrân păstor din inima munţilor mersul vremii în funcţie
de anumite semne: norii de pe bolta cerului, schimbarea direcţiei şi intensităţii vântului,
oscilaţiile temperaturii sau presiunii aerului, dar şi comportamentul deosebit al insectelor,
păsărilor şi animalelor ce presimt mult mai devreme modificările ce survin în aspectul
vremii.
Norii cumuliformi, din genul Cumulus (humilis sau mediocris), dispuşi în pâlcuri pe
cer în timpul dimineţii, sunt un indiciu că vremea se va păstra frumoasă pe tot cursul zilei,
chiar dacă, spre prânz, ei vor căpăta o mai mare dezvoltare (Cumulus congestus),
acoperind o bună parte din cer.
Ne putem aştepta ca vremea să se strice în câteva ore dacă cerul se acoperă treptat cu
nori albicioşi, deslânaţi, fără margini precise (Altocumulus floccus). De asemenea,
prezenţa pe bolta cerului în primele ore ale dimineţii a unor nori alungiţi ca nişte benzi care
au, din loc în loc, protuberanţe asemănătoare unor creneluri de cetate (Altocumulus
castellanus) prevesteşte o vreme instabilă, ce poate începe chiar spre amiază.
Indicaţii de schimbare a vremii ne oferă apariţia pe cer a norilor Cirrus, subţiri cu
forme alungite, ce se termină în croşetă, cârlig sau virgulă (Cirrus uncinus), alteori având
aspectul unor smocuri, tufe sau asemănători unui schelet de peşte uriaş. Ei reprezintă
avangarda sistemului noros al frontului cald şi, deseori, toamna şi iarna, prevestesc apariţia
unor precipitaţii de lungă durată ce se pot declanşa în maximum două zile. Dacă viteza lor

40
de deplasare este mare, iar în scurt timp apar nori stratiformi, ne putem aştepta ca
precipitaţiile să înceapă încă din cursul aceleaşi zile (Fig. 45.).

Fig. 45. Frontul cald (după Ciulache, S., 2004)

Fronturile calde se formează cel mai adesea când o masă de aer rece, în retragere,
este înlocuită de o masă de aer cald, care, având o viteză de deplasare mai mare, alunecă
ascendent pe suprafaţa frontală, caracterizată printr-o înclinare slabă (1-10°) faţă de
suprafaţa terestră. Această mişcare ascendentă determină răcirea adiabatică a aerului
până sub punctul de rouă, ceea ce conduce la formarea norilor Cirrus, Cirrostratus,
Altostratus şi Nimbostratus, care alcătuiesc împreună un sistem noros cu lăţimi de 900 –
1000 km.
Din norii Altostratus cad precipitaţii slabe, cel mai adesea ele evaporându-se
înainte de a atinge suprafaţa terestră (virga). Norii Nimbostratus, cei mai joşi şi mai
apropiaţi de linia frontului, dau precipitaţii stabile, de intensitate moderată, generalizate
pe suprafeţe întinse, cu lăţimi de 300-400 km în faţa acestuia. Vara, precipitaţiile cad
sub formă de ploaie, iar iarna, deseori sub forma ninsorilor liniştite sau a ploilor cu
picături suprarăcite, care determină formarea poleiului pe sol. Deoarece în apropierea
liniei frontului cald, plafonul norilor este foarte coborât (sub 100 şi chiar sub 50 m
înălţime), avioanele care zboară la nivelul temperaturilor negative întâmpină dificultăţi
serioase din cauza givrajului.
În drumeţiile noastre putem fi întâmpinaţi, spre orele prânzului, de apariţia la
orizont a unor nori întunecoşi cu aspectul unor turnuri înalte de cetate, care se
dezvolă repede pe verticală. În acest caz trebuie să ne găsim grabnic un adăpost,
deoarece în maximum 2—3 ore furtuna se poate dezlănţui cu furie, iar puternicele averse
de ploaie însoţite de fulgere şi tunete, generate de prezenţa acestori nori
(Cumulonimbus) pot fi deosebit de periculoase.
41
 Ce se întâmplă, însă, când dimineaţa cerul este acoperit cu nori din care continuă
să se cearnă o ploaie măruntă şi rece? Oare vremea se va menţine în continuare la fel
de umedă? În acest caz un bun indiciu ni-l oferă vântul, când suflă din direcţia în care se
deplasează norii, iar spre orizont, în partea opusă, se iveşte o geană de cer senin. Atunci
putem să ne aşteptăm ca, în maximum 2—3 ore, precipitaţiile să înceteze, iar cerul să
devină variabil. În cursul verii, după ce aversele puternice de ploaie s-au „stins", iar norii
s-au risipit treptat, este posibil să ne continuăm itinerarul stabilit, însă să fim destul de
prudenţi, deoarece, uneori, după câteva ore, cerul se poate acoperi din nou cu nori
Cumulonimbus din care să cadă averse de ploaie, dar ceva mai puţin intense şi de
durată mai redusă. Aceste averse sunt specifice frontului rece secundar, ce ia naştere
în spatele celui principal, atunci când instabilitatea vremii este mai pronunţată (Fig. 46.).

Fig. 46. Fronturile reci de ordinul I şi II (după Pop, Gh., 1988)

În schimb, nu vom porni la drum dacă în cursul dimineţii norii ameninţători

acoperă cerul, iar vântul, care până atunci sufla liniştit, începe să se intensifice. Şi tot astfel
vremea se va menţine umedă şi închisă când vântul bate la sol dintr-o direcţie contrară
deplasării norilor pe bolta cerului.
Chiar dacă ploaia a încetat, dar norii stratiformi acoperă în continuare cerul, iar
sub ei par din loc în loc nori mai compacţi şi întunecaţi la culoare (Nimbostratus şi
Stratus fractus) ce se dezvoltă repede, putem fi siguri că într-o oră sau două, ploaia va
reîncepe.
Apusul Soarelui ne oferă unele indicaţii asupra timpului de a doua zi. Astfel, când
pe bolta albastră a cerului, presărată doar ici şi colo de câţiva nori luminoşi, astrul zilei se
pregăteşte să apună, iar pe măsură ce se apropie tot mai mult de orizont, discul său devine

42
galben-portocaliu, putem fi convinşi că şi a doua zi timpul se va menţine frumos,
lipsit de intemperii.
Nu acelaşi lucru se va întâmplă când Soarele apune într-o vâlvătaie de nori intens
coloraţi spre roşu-sângeriu, iar mai apoi spre vineţiu. Culoarea atât de intensă a norilor,
dar şi a cerului, se explică prin umezeala ridicată a aerului, încărcat cu vapori de apă,
ceea ce înseamnă că o masă de aer umed va înlocui, într-un timp scurt, aerul mai uscat,
schimbând aspectul vremii.
Dacă, după apusul Soarelui, norii presăraţi pe cer, încep treptat să se îndesească şi
privindu-i mai atenţi observăm că sunt dispuşi la înălţimi diferite, iar vântul se înteţeşte
treptat, sunt tot atâtea semne că vremea se va înrăutăţi chiar din cursul nopţii.
Şi tot astfel când, în faptul serii, privind spre înălţimile culmilor, observăm cum se
acoperă cu adevărate „căciuli" de nori, ce se menţin şi a doua zi dimineaţă, trebuie să nu
ne avântăm în excursii cu trasee prea lungi, fiindcă timpul ne va oferi surprize puţin
plăcute: vijelii, ploi sau ninsori. La fel, o vreme instabilă, bogată în intemperii, ne-o
anunţă ceaţa dinspre seară, care în loc să se risipească prin adâncul văilor, urcă spre
coama munţilor, îmbrăcând vârfurile în mantia ei umedă şi rece.
Luna, când pare mai mare ca de obicei şi împăienjenită de o ceaţă ce-i păleşte
strălucirea firească, prevesteşte a doua zi o schimbare în rău a timpului, fiindcă
atmosfera este mai încărcată cu vapori de apă decât în mod obişnuit, ceea ce şi explică
coloritul nefiresc al discului lunar. Iar dacă norii subţiri şi stratiformi, ce împânzesc cerul,
desenează în jurul astrului nopţii fie o coroană lunară, fie câteodată un halo, vom fi
siguri că, în cel mult două zile, o vreme umedă cu precipitaţii de lungă durată, va
înlocui – mai cu seamă în perioda rece a anului – timpul frumos de până atunci
(Stăncescu I., Baliff S., 1981).
În nopţile senine şi fără lună, când stelele par a avea o strălucire nefirească, iar Calea
Lactee apare mai bine conturată ca oricând, trebuie să fim circumspecţi fiindcă, a doua zi,
este posibil ca vremea să se schimbe brusc, iar ploaia sau ninsoarea să nu ne ocolească.

Plante, insecte, păsări, amfibieni, mamifere

Înrăutăţirea vremii este anticipată de:
- albinele care intră într-o adevărată agitaţie în faţa urdinişului
- vrăbiile şi turturelele care se „scaldă" în praf (aerul mai bogat în umezeală le-a
pătruns în pene şi le îngreuiază zborul)
- ciorile care zboară agitat spre pădure

43
 - câinii care părăsesc turma şi fug spre colibe sau spre stână; este foarte posibil
ca în câteva ore furtuna să se dezlănţuie
- scânteiuţa de munte, cu floarea ei albăstruie, se apleacă spre pământ în aşteptarea
furtunii
- sângele - voinicului, cu petale colorate roşu-carmin, ce răspândeşte un puternic
miros de vanilie, la apropierea timpului urât se chirceşte, pierzându-şi parfumul
caracteristic
Vremea bună este anunţată de:
- uliul ce se roteşte în cercuri largi şi se înalţă tot mai mult
- zborul liliecilor până noaptea târziu
- „ţârâitul‖ îndelungat al greierilor
- pânza întinsă pe care o ţes păianjenii
Când rândunelele şi lăstunii îşi contruiesc cuiburi noi pe pereţii dinspre nord ai
caselor, ne vom aştepta chiar la o vară caniculară (prognoză de lungă durată).

2.4. PROGNOZĂ ŞTIINŢIFICĂ DE SCURTĂ DURATĂ

Harta sinoptică de bază sau de sol (care se întocmeşte de 4 ori pe zi la orele 00, 06,
12 şi 18 TMG) reprezintă grafic starea timpului în momentul efectuării observaţiilor. Ea
poate fi asemuită cu un instantaneu fotografic al vremii, care oferă informaţii ample
despre diferitele fenomene meteorologice ale momentului considerat, dar nu şi despre
tendinţele lor viitoare.
Tocmai de aceea, prevederea timpului numai pe baza ultimei hărţi sinoptice este
imposibilă. Pentru a se putea aprecia direcţia şi viteza de deplasare a diferitelor
formaţiuni barice (aşadar, pentru a se putea şti care dintre acestea şi în cât timp vor
ajunge deasupra regiunii de prognoză) sunt necesare şi hărţile similare de la
precedentele două termene orare de observaţii sinoptice principale.
Pentru o informare meteorologică mai bună, centrele menţionate de prevedere a
timpului alcătuiesc sau primesc de la unul din cele trei centre internaţionale (Washington,
Moscova şi Sidney) şi hărţile sinoptice de bază (corespunzătoare orelor 00 şi 12 TMG)
ale întregii emisfere din care fac parte.
Dar, întrucât influenţa suprafeţei terestre complică mult procesele atmosferice,
făcând imposibilă sesizarea corectă a evoluţiei lor viitoare, în prognoza meteorologică de
scurtă durată, efectuată pe baza metodei sinoptice, se utilizează şi hărţile topografice
absolute ale suprafeţelor izobarice de 850 mb (1500 m), 700 mb (3000 m), 500 mb
44
(5500 m), 300 mb (9000 m), 200 mb (12000 m), 100 mb (15000 m), 30 mb (24000 m)
şi 10 rnb (32000 m). Acestora li se adaugă hărţile topografiei barice relative (mai ales
TR ), hărţile cinematice (care cuprind traiectoriile urmate de centrul fiecărei

formaţiuni barice), hărţile cu izalobare (care evidenţiază regiunile cu valori egale ale
tendinţei barice), diagramele aerologice (care indică distribuţia verticală a presiunii,
temperaturii, umezelii şi vântului până la înălţimi de 30 km sau chiar mai mult) şi
numeroase alte materiale sinoptice.
Supravegherea continuă a atmosferei terestre de pe numeroşii sateliţi geostaţionari
şi transmiterea sistematică de către aceştia a fotografiilor în care apar formaţiunile
noroase (ce pun în evidenţă sistemele barice ciclonale şi fronturile), constituie un pas
important înainte pe calea îmbunătăţirii prognozelor meteorologice de scurtă durată.

45
 3. TOPOCLIMATUL SUBTERAN

Condiţia esenţială pentru apariţia depozitelor de gheaţă este existenţa unor

temperaturi negative necesare realizării proceselor de îngheţare a apei şi sublimare a
vaporilor de apă din atmosfera peşterii. În perioada hivernală, astfel de condiţii
topoclimatice se pot
realiza în părţile
vestibulare ale
cavităţilor în zona aşa-
numitului meroclimat
de perturbaţie, unde se
depun speleoteme de
gheaţă ce au caracter
temporar.
Cazul particular
îl constituie depozitele
Fig. 47. Planul Sălii Gheţarului şi linia profilului longitudinal –
permanente de gheaţă, Peştera Gheţarul de la Vârtop (modificat după Bleahu et al., 1976)
acumulări ce pot să
ajungă la volume impresionante (75000 mc blocul de gheaţă din Peştera Gheţarul
Scărişoara). Principalele probleme ridicate de prezenţa acestor formaţiuni au vizat geneza
lor, informaţia paleoclimatică deţinută în masa de gheaţă, analiza unor resturi vegetale şi
animale pentru a pune în evidenţă trăsături definitorii ale paleomediului din Cuaternar.
Condiţii pentru apariţia acestui veritabil topoclimat „glaciar‖ se întrunesc şi în alte
cavităţi din arealul bazinului Arieşului: Avenul cu Gheaţă din Vârtop şi Peştera Gheţarul
de la Vârtop (Fig. 47.).
Topoclimatul subteran este strict influenţat de schimburile aerodinamice ce au loc
între atmosfera peşterii şi cea exterioară (Racoviţă, Onac, 2002). Tot acest transfer
energetic şi de masă se traduce în regimul de ventilaţie al peşterii. Fiind o peşteră cu o
singură deschidere şi cu dezvoltare cvasiorizontală - doar partea terminală are o denivelare
pozitivă - se poate imagina o termocirculaţie bidirecţională permanentă în zona intrării.
Este exclus astfel caracterul sezonier al termocirculaţiei datorită denivelării reduse dintre
cota intrării şi cota planşeului Sălii Gheţarului. Astfel, în timpul iernii, curentul imergent
de aer rece pătrunde la nivelul podelei, iar cel cald este evacuat la nivelul plafonului. Vara,
direcţiile se inversează.

46
 Observaţiile şi măsurătorile de natura climatică s-au derulat lunar, staţia principală,
portabilă, Kestrel 4000, fiind amplasată într-un punct reprezentativ (marcat pe harta din
Fig. 42.). Staţia a înregistrat valori ale elementelor climatice din oră în oră - temperatură,
umezeală relativă, presiune, curenţi de aer, punctul de rouă, temperatura bulbului umed, cu
redarea primelor două în graficele adiacente (Fig. 48.).

Fig. 48. Observaţii termo-higrometrice în Sala Gheţarului (staţia principală)

47
 Pe linia profilului longitudinal (vezi Fig. 42.), ridicat prin nivelement geometric de
mijloc, au fost luate verticale de temperatură (V1- V7) în şapte staţii pentru a surprinde
structura termică a sălii, dar şi evidenţierea gradientului termic longitudinal.
În urma configurării acestei structuri se pot observa acumulările de aer cald de la
nivelul plafonului, zone care menţin o picurare permanentă, precum şi nivelul izotermei de
0oC, linie deasupra căreia acumulările de gheaţă nu mai sunt posibile (Fig. 49.). După
observaţiile climatologice efectuate de Gh. Racoviţă şi I. Viehmann (1968) în Gheţarul de
la Scărişoara, speleotemele de gheaţă cresc în condiţii optime într-un ecart termic cuprins
între -1... -5oC.

Fig. 49. Structura termică a Sălii Gheţarului şi figurarea termocirculaţiei (în 23 01 2010)

Valorile climatice înregistrate în peşteră au fost corelate cu date de referinţă preluate

de la staţia meteorologică Băişoara (cota 1348), aflată la aproximativ 50 km în linie aeriană
faţă de Gheţarul de la Vârtop. La acestea se adaugă valori ale elementelor meteorologice
înregistrate în proximitatea peşterii - platforma situată în faţa deschiderii şi cătunul Casa de
Piatră (cota 1200).
Prima constatare făcută e faptul că temperatura din zona meroclimatului de
perturbaţie este strict dependentă de temperatura exterioară, valorile externe propagându-se
aproape instantaneu în subteran. Deschiderea largă şi configuraţia podelei, descendentă pe
prima treime, favorizează imergenţa aerului rece.
Aşa cum se cunoaşte în climatologia subterană, orice masă de aer extern ce pătrunde
într-o peşteră tinde să ajungă în echilibru termic cu roca în care este excavată acea peşteră.
48
Ca urmare, temperatura subterană variază în paralel cu creşterea distanţei faţă de intrare,
astfel că se poate vorbi de existenţa generală a unor gradienţi termici longitudinali. În
condiţii fizice ideale, aceşti gradienţi au drept model teoretic o curbă exponenţială care, în
funcţie de raportul dintre temperatura exterioară şi cea subterană, este crescătoare iarna
(Racoviţă, Onac, 2002).
În perioada de observaţie 23-24 ianuarie 2010 s-a constatat existenţa unui gradient
termic longitudinal important, fapt dovedit de valorile termice înregistrate pe verticalele
V1-V7 (Tabel 9.). Viteza curentului imergent, datorată acestui gradient termic, a atins la
staţia climatică principală valoarea de 0,4 m/s.

Tabel 9. Valori termice măsurate în Sala Gheţarului pe verticale rezultate în urma

ridicărilor topografice (Peştera Gheţarul de la Vârtop)

Cote Valori termice (oC)

relative* (m) V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7
0 +3,4 +3 +0,5 -3 -4,6 -7,5 -8,5
1 +4,1 +3 +1 -2,5 -4,8 -7,8
2 +4,5 +2,5 +1 -1,5 -5 -8
3 +4,5 +0,5 -5 -8,3
4 +4,5 -5 -8,5
5 +4,5 -8,5
Distanţa măsurată faţă de intrare (m)
74 64,5 58 47,5 38,5 17 0
* plan de referinţă: planşeul sălii

Oscilaţiile termice, specifice meroclimatului de perturbaţie, se propagă până la

nivelul verticalei V2, adică la 64,5 m faţă de intrare. Mai sus de acest nivel, dată fiind
configuraţia podelei (o contrapantă de 12 m înălţime), se atinge un meroclimat de
stabilitate cu valori termo- higrometrice constante pe toată durata observaţiilor (+3,4oC;
100% UR).
Viteza de ventilaţie atinge valorile maxime în vecinătatea portalului (0,4 m/s),
scăzând vertiginos dincolo de verticala V5. Se presupune că schimbarea sensului curentului
de aer imergent are loc între verticalele V4 şi V3, fapt corelat cu apariţia produselor de
sublimare de la nivelul tavanului. Din aerul relativ mai cald şi umed care formează ramura

49
ascendentă a ventilaţiei bidirecţionale, pe suprafaţa mai rece a tavanului şi pereţilor Sălii
Gheţarului sublimează cristale cu simetrie hexagonală (Fig. 50.).

Fig. 50. Speleoteme de gheaţă în Peştera Gheţarul de la Vârtop

Ghețarul de la Scărișoara este o cavitate descendentă, deschisă la zi doar în partea sa

superioară. În consecință, el se încadrează în categoria cavităților cu ventilație
bidirecțională sezonieră, în care faza activă este limitată la sezonul hivernal (Racoviță,
1975) (Fig. 51.).

Fig. 51. Circulaţia aerului în Gheţarul Scărişoara în regim de iarnă (A) şi vară (B) (după
Racoviţă, Onac, 2002)

Schimbările aerodinamice dintre peșteră și suprafață se realizează în principal prin

termocirculație, fenomen definit prin faptul că forța care generează curenții de aer rezultă
din diferența de temperatură și de densitate dintre atmosfera externă și cea subterană. În
cursul iernii, aerul de la exterior este mai rece și are o densitate mai mare decât cel
subteran, astfel încât el pătrunde în interiorul peșterii, înlocuind un volum echivalent din
atmosfera subterană. În timpul verii, raportul termic se inversează, ceea ce are drept
50
rezultat suprimarea totală a acestor schimburi deoarece aerul subteran, devenit acum mai
rece, nu se mai poate ridica la suprafață. Efectul major al regimului de ventilație îl
constituie faptul că în peșteră se acumulează constant aer rece, determinând o suprarăcire a
substratelor și în final apariția unui topoclimat de tip glaciar.
După cum rezultă din observaţiile directe şi după cum se poate deduce din ansamblul
datelor termo-higrometrice, curentul imergent de aer rece ajunge în timpul iernilor până la
limita distală a câmpurilor de stalagmite de gheaţă din „Biserică‖ şi din cele două
rezervaţii, unde sensul ventilaţiei se inversează, dând naştere ramurii emergente a
ventilaţiei bidirecţionale. În consecinţă, sectoarele profunde, lipsite de speleoteme de
gheaţă, rămân în afara influenţelor determinate de schimburile aerodinamice. În Rezervaţia
Mare însă, situaţia este într-o oarecare măsură diferită, deoarece Galeria Coman este
străbătută în tot lungul său de un curent ascendent de aer cald. Or, acest fapt nu poate fi
explicat decât dacă se admite că o parte din aerul pătruns de la exterior se infiltrează
printre blocurile de calcar care formează planşeul „Catedralei‖, ajungând până la
extremitatea inferioară a galeriei (Fig. 51. A). De altfel, ipoteza este pe deplin confirmată
de constatările făcute în perioadele geroase, când, în condiţiile unei termocirculaţii
accentuate, existenţa în această galerie a unui curent descendent localizat în vecinătatea
planşeului devine sesizabilă. O atare situaţie a fost consemnată la 23 februarie 1965, când
temperatura din Sala Mare a coborât la - 11,4°C.
Potrivit aceloraşi constatări, curentul cald se dirijează în aven în lungul peretelui
vestic, unde deplasarea aerului agită vegetaţia crescută deasupra portalului peşterii, în timp
ce curentul rece se face simţit la nivelul scărilor ancorate în peretele opus.
În sezonul estival, suprimarea schimburilor de aer dintre peşteră şi suprafaţă nu
conduce şi la anularea termocirculaţiei subterane. Starea de suprarăcire a pereţilor de calcar
şi prezenţa însăşi a depozitului de gheaţă menţine între Sala Mare şi celelalte sectoare o
diferenţă de temperatură suficient de mare pentru a genera celule de convecţie în care, cu
excepţia avenului, curenţii de aer urmează acelaşi traseu ca şi în cursul iernii, dar au o
intensitate sensibil mai redusă. Dovada cea mai concludentă o constituie prezenţa şi în
cursul verii a aceluiaşi curent ascendent din Galeria Coman. În plus, este plauzibil să se
presupună că, datorită debitului mai redus al termocirculaţiei estivale, celula de convecţie
din Rezervaţia Mare nu se mai închide la limita ariei ocupate de formaţiunile de gheaţă, ci
numai în extremitatea inferioară a Galeriei Coman (Fig. 51. B).

51
 GLOSAR

Aa

Ace de gheaţă
Fenomen hidrometeorologic reprezentat prin cristale de gheaţă fine, alungite şi
neramificate, ce plutesc în atmosferă la temperaturi negative cuprinse, de regulă, între -4 şi
-6oC, vizibile când se reflectă razele solare. Ele pot da naştere unor fenomene optice cum
sunt coloana luminoasă şi haloul.

Actinometrie / radiometrie
Ramură a meteorologiei care se ocupă cu măsurarea fluxurilor radiative solare,
atmosferice şi terestre (grec. Actinos = rază; metrie = măsură).

Actinometru
Instrument pentru măsurarea intensităţii radiaţiei solare directe pe unitatea de
suprafaţă normală (perpendiculară faţă de raze).

Adiere
Vânt cu viteză cuprinsă între 0,5 şi 1,5 m/s (gradul 2 pe scara Beaufort)

Advecţie
Transport orizontal sau predominant orizontal al maselor de aer în câmpul de viteză
al atmosferei. Poate fi advecţie caldă, rece, umedă, uscată, turbulentă, etc.

Aerosol
Sistem coloidal având drept mediu de dispersie aerul, iar drept suspensii, diferitele
particule lichide sau solide.

Alizee
Vânturi stabile generate de diferenţa de presiune dintre anticiclonii subtropicali din
ambele emisfere şi zona minimelor ecuatoriale. Ele bat dinspre NE spre SV în emisfera
nordică şi dinspre SE spre NV în emisfera sudică. În regiunile unde alizeele unei emisfere
pătrund în emisfera cealaltă, direcţia lor se schimbă. Aceste alizee sunt cunoscute sub
numele de musoni ecuatoriali.
52
 Altocumulus – Ac
Gen de nori albi sau cenuşii în formă de bancuri, straturi sau pături, care au, de
regulă, umbre proprii dispuse regulat, elementele lor componente îmbrăcând aspectul unor
lamele, pietre ovoide, rulouri, iar uneori având aspect parţial fibros sai difuz (din lat. Altus
= înalt; cumulus = grămadă)

Altostratus – As
Gen de nori cenuşii sau albăstrii sub formă de pături sau straturi cu aspect striat,
fibros sau uniform, care acoperă, în diferite proporţii, bolta cerească, prezentând părţi
destul de subţiri pentru ca soarele să fie vizibil mai mult sau mai puţin vag (lat. Altus =
înalt; stratus = strat).

Amplitudine
Diferenţa dintre valoarea minimă şi maximă înregistrată de un element meteorologic
în evoluţiile sale periodice.

Analiză sinoptică
Operaţie premergătoare elaborării prognozei meteorologice, care constă în cercetarea
cu ajutorul hărţilor sinoptice succesive (dintr-un anumit interval de timp) a câmpului baric,
a maselor de aer şi fronturilor de pe teritorii întinse, în scopul cunoaşterii evoluţiei viitoare
a condiţiilor meteorologice.

Aversă
Precipitaţie de scurtă durată, cu început şi sfârşit brusc, care prezintă în intervalul
producerii ei schimbări de intensitate foarte rapide. În general, cantitatea de apă căzută este
mare, deşi uneori poate fi neînsemnată. Aversa cade cel mai adesea din nori
Cumulonimbus, mai rar din nori Cumulus, fiind formată din picături de apă sau fulgi de
zăpadă de dimensiuni mari (aversă de ploaie, zăpadă, lapoviţă).

Bb

Bar
Unitate de măsură a presiunii atmosferice egală cu 105 pascali; 106dyne / cm2-
sau 10 6barii.

53
 Barograf
Barometru ce înregistrează continuu variaţiile presiunii, având drept piesă receptoare
o coloană de capsule Vidi.

Barometru
Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice (cu mercur sau aneroid).

Brumă
Fenomen hidrometeorologic constând din depunerea pe suprafaţa solului sau a
obiectelor de pe sol a unor cristale fine de gheaţă albicioasă având adesea formă de solzi,
ace, pene sau evantaie. Se produce în nopţile senine, calme şi reci (-2...-3oC) de primăvară,
toamnă şi iarnă, prin sublimarea vaporilor de apă din aer pe obiectele a căror temperatură
scade sub 0oC, ca urmare a răcirilor radiative nocturne. Depozitul de gheaţă astfel format
poate atinge grosimi de 1-3 mm (uneori peste 5 mm) el dispărând prin evaporare şi mai rar
prin topire.

Burniţă
Fenomen hidrometeorologic constituit exclusiv din picături dense şi fine de apă
(diametrul nu depăşeşte 0,5 mm), ce cad din norii Stratus.

Cc

Câmp baric
Distribuţia în spaţiu a presiunii atmosferice la un moment dat. Pe hărţile sinoptice de
la sol se reprezintă prin izobare, iar pe cele de la înălţime prin izohipse.

Ceaţă
Ansamblu de picături fine de apă sau cristale mici de gheaţă aflate în suspensie în
stratul de aer din imediata apropiere a suprafeţei terestre, reducerea vizibilităţii fiind
efectul imediat (sub 1km).

Cer albastru
Culoarea albastră, mai mult sau mai puţin intensă, a cerului senin, datorată difuziei
selective a radiaţiei solare de către moleculele gazelor atmosferice conform legii Rayleigh.

54
 Chiciură
Fenomen hidrometeorologic constând dintr-o depunere de granule de gheaţă
albicioasă pe obiectele subţiri (chiciură moale-cristalină; chiciură tare-granulară).

Ciclon retrograd
Ciclon care se deplasează în direcţie opusă celei iniţiale.

Cirrocumulus - Cc
Gen de nori sub formă de bancuri, straturi sau pături subţiri, albicioase, fără umbre
proprii, compuse din cristale de gheaţă (lat. Cirrus = bucle; cumulus = grămadă).

Cirrostratus - Cs
Gen de nori cu aspect de văl transparent, albicios, neted sau fibros, care acoperă
parţial sau total cerul, producând fenomenul fotometeorologic halo (lat. Cirrus = bucle;
stratus = pătură).

Cirrus – Ci
Gen de nori în formă de filamente subţiri, de bancuri sau benzi înguste, albe, cu
aspect fibros sau luciu mătăsos sau ambele (lat. Cirrus = bucle de păr, tufă de crini, pene).

Convecţie
Mişcarea verticală a aerului (ascendentă, descendentă), determinată de încălzirea
inegală a straturilor inferioare ale atmosferei (convecţie termică) sau de obstacolele aflate
în calea aerului în mişcare (convecţie dinamică), ce poate fi orografică sau frontală.

Cumulonimbus – Cb
Gen de nori în formă de munţi sau turnuri uriaşe, cu densitate mare şi dezvoltare
verticală considerabilă. Uneori, partea superioară ia aspect de nicovală, iar la bază apar
nori destrămaţi. Din norii Cb cad precipitaţii sub formă de averse, îsoţite adesea de furtuni

Cumulus – Cu
Gen de nori separaţi, denşi, cu contururi clare, amplu dezvoltaţi pe vertitcală sub
forma unor mameloane, cupole sau turnuri, cu părţile superioare înmugurite, asemeni
conopidei; părţile luminate de Soare fiind, de regulă, albe-strălucitoare, iar baza

55
întunecată şi quasiorizontală. Uneori, norii Cu sunt destrămaţi, densitatea lor scăzând (lat.
cumulus = grămadă).

Dd

Depuneri pe sol
Picături mici de apă sau cristale fine de gheaţă formate prin condensare ori
sublimare în stratul de aer inferior şi depuse pe sol sau pe obiectele de pe acesta (rouă,
brumă, chiciură, polei, etc).

Durata strălucirii Soarelui

Durata efectivă de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp (exprimat în ore
şi zecimi de oră) în care Soarele străluceşte.

Ee

Etaje de nori
Straturi ale troposferei în care se formează anumite genuri de nori. Înălţimea lor
variază în funcţie de latitudine: etajul inferior (0-2 km la orice latitudine), etajul mijlociu
(2-8 km în regiunile intertropicale, 2-7 km în regiunile temperate şi 2-4 km în regiunile
polare) şi etajul superior (6-18 km în regiunile intertropicale, 5-13 km în
regiuniletemperate şi 3-8 km în regiunile polare).

Evaporaţie
Trecerea apei din stare lichidă sau solidă în stare gazoasă prin desprinderea de pe
suprafaţa apei sau a gheţii a moleculelor cu mobilitate mai mare. Intensitatea evaporaţiei se
află în raport direct prporţional cu temperatura aerului şi viteza vântului şi invers
proporţional cu presiunea atmosferică. Întrucât o parte din vaporii de apă se întorc în faza
lichidă ori solidă, evaporaţia reprezintă diferenţa dintre cantitatea moleculelor ce se
desprind şi a celor ce se întorc. Se deosebesc: evaporaţia efectivă - reprezentând cantitatea
de apă evaporată de pe o suprafaţă oarecare într-un anumit interval şi evaporaţia potenţială
– reprezintă cantitatea de apă ce s-ar putea evapora în condiţiile atmosferice ale unui loc
oarecare, într-un interval de timp, dacă rezerva de apă ar fi nelimitată.

Evaporimetru

56
 Instrument utilizat pentru măsurarea cantităţii de apă ce se evaporă de pe o suprafaţă
oarecare într-un interval de timp dat. După tipul de suprafaţă se deosebeşte evaporimetru
de sol, plutitor, marin,etc.

Extrapolare
Metodă de estimare a valorii unui element meteorologic dintr-un punct dat al grilei,
pe baza valorilor existente în afara acesteia.

Ff

Fanning
Tip de transport al substanţelor impurificatoare emise în atmosferă, ce poate fi
întâlnit în toate anotimpurile, având o frecvenţă mai accentuată noaptea şi dimineaţa
devreme. Este propriu intervalelor cu regim anticiclonic ce favorizează apariţia
inversiunilor nocturne de temperatură caracterizate prin gradienţi termici verticali medii
subadiabatici şi prin mare stabilitate atmosferică. Poluanţii emişi în astfel de condiţii
atmosferice sunt transportaţi pe orizontală sub forma unor panglici înguste, uneori
rectilinie, alteori meandrate, după cum direcţia vântului este constantă sau schimbătoare.
Acest tip de tranport contribuie la poluarea accentuată a stratului de aer inferior, numai în
cazul formelor de relief pozitive (cu înălţimi egale sau mai mari decât a surselor de
impurificare) situate în direcţia către care bate vântul.

Fata Morgana
Miraj multiplu datorat micşorării sau creşterii rapide a densităţii aerului cu înălţimea.
El poate fi atât superior cât şi inferior. O legendă italiană atribuie fenomenul zânei Morgan
(soara vitregă a regelui saxon Arthur).

Flamură de nori
Nor cu aspect de steag alb, arborat parcă pe vârfurile montane înalte, izolate. Ia
naştere datorită răcirii adiabatice a aerului în mişcare ascendentă forţată.

Fotometeor
Fenomen optic care se produce în atmosferă prin reflexia, refracţia, difuzia şi
interferenţa luminii solare sau lunare: haloul, coroana, curcubeul, gloria, inelul Bishop,
mirajul, etc.

57
 Gg

Ger
Desemnează convenţional intervalele cu temperaturi ale aerului mai mici de – 10oC.

Giruetă
Instrument destinat determinării direcţiei şi vitezei vântului. Există girueta Wild
instalată pe platformele staţiilor meteorologice şi girueta Tretyakov, utilizată în
determinările expediţionare pe teren.

Givraj
Îngheţarea bruscă a picăturilor de apă suprarăcită (cu temperaturi negative) care
alcătuiesc frecvent norii frontului cald sau frontului oclus de tip cald, pe aeronave în zbor.

Gradient baric
Variaţia numerică a presiunii atmosferice pe unitatea de distanţă. Se exprimă prin
relaţia:
-∆p = -dp/dn∙n

În care p este presiunea atmosferică şi n e distanţa, fiind întotdeauna orientată

dinspre presiunea ridicată, către cea coborâtă. După direcţia componentelor sale poate fi
gradient baric orizontal şi gradient baric vertical.

Gradient geotermic
Variaţia temperaturii pe unitatea de distanţă verticală în interiorul Pămâtului.

Gradient termic
Variaţia numerică a temperaturii aerului pe unitatea de distanţă:

-∆T = -∂T/ ∂n∙n

şi exprimă descreşterea temperaturii în direcţia perpendiculară pe suprafeţele

izotermice. După direcţia componentelor sale poate fi gradient termic orizontal (care se

58
raportează frecvent la 100 km sau la un grad meridian) şi gredient termic vertical (care se
raportează la 100 m diferenţă de nivel) şi are valoarea medie de 0,6oC / 100 m.

Gren alb
Vijelie fără precipitaţii.

Gren / vijelie
Fenomen meteorologic complex , constând din variaţia bruscă a direcţiei şi vitezei
vântului, însoţită de creşterea rapidă a presiunii şi umezelii relative, de scăderea
temperaturii şi de averse de precipitaţii cărora li se asociază uneori orajele.

Grindină
Hidrometeor constituit din sferule sau fragmente de gheaţă cu diametre între 5 şi 50
mm care se asociază câteodată în blocuri neregulate. În general, granulele de grindină sunt
formate dintr-un nucleu mat înconjurat de un strat de gheaţă transparentă sau de straturi
alternative tranparente şi mate. Se formează din îngheţarea apei suprarăcite din partea
mediană a norilor Cumulonimbus, pe granule de măzăriche moale incomplet îngheţate.
Când viteza curenţilor ascendenţi din interiorul norului depăşeşte viteza de cădere a
particulelor astfel formate, acestea sunt antrenate către partea superioară a norului unde
capătă câte un înveliş de gheţă mat produs prin sublimarea pe suprafaţa lor a voporilor de
apă. Numărul învelişurilor transparente şi mate depinde de cel al trecerilor succesive din
partea mediană în cea superioară a norului. Gindina cade cel mai frecvent în semestrul cald
(niciodată la temperaturi negative ale suprafeţei terestre) fiind aproape întotdeauna însoţită
de averse de ploaie.

Hh

Heliograf
Instrument cu ajutorul căruia se măsoară, prin înregistrare, durata strălucirii Soarelui,
avâd drept piesă receptoare o sferă de cristal care acţionează ca o lentilă convergentă.

Higroscopicitate
Însuşire de a absorbi vaporii de apă, pe care o au diferite substanţe din natură.

Ii

59
 Interpolare
Determinarea prin metode numerice sau grafice a unor valori intermediare pe baza
valorilor superioare şi inferioare cunoscute.

Izalobar
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale variaţiei presiunii dintr-un interval dat.

Izobar
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale presiunii atmosferice.

Izohietă
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale cantităţii de precipitaţii.

Izohipsă
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale înălţimii geometrice sau geopotenţiale
pe o suprafaţă izobarică

Izonefă
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale nebulozităţii.
Izotahă
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale vitezei vântului.

Izotermă
Linie care uneşte punctele cu valori egale ale temperaturii

Izotropie
Stare în care însuşirile fizice ale atmosferei sunt identice în orice direcţie.

Ll

Linie de gren
Zonă îngustă situată de regulă în faţa frontului rece caracterizată ca şi acesta prin
averse, oraje.

60
 Mm

Măzăriche
Precipitaţie constituită din grăunţe albe sau opace de gheaţă, cu forme sferice sau
conice şi diametre între 2 şi 5 mm, ce cade în mod obişnuit din norii Cumulonimbus la
temperaturi apropiate de 0o C. Amestecată cu fulgi de zăpadă şi picături de ploaie, ea poate
căpăta primăvara şi toamna aspect de aversă.

Mesaj meteorologic
Telegramă cifrată (după un cod meteorologic) ce oferă informaţii cantitative şi
calitative asupra stării vremii la staţia meteo care a transmis-o.

Meteor
Fenomen atmosferic cu excepţia norilor ce poate fi un tip de precipitaţie, o suspensie,
o depunere, o manifestare electrică, optică sau acustică.

Meteorologie
Ştiinţa care studiază procesele şi fenomenele din atmosferă. Principalele ramuri sunt:
meteorologia dinamică, sinoptică, aerologia, agrometeorologia, actinometria, etc.

Miraj
Fotometeor datorat refracţiei şi reflexiei razelor de lumină în straturile de aer cu
densităţi diferite. El constă în perceperea obiectelor îndepărtate sub forma unor imagini
stabile sau tremurătoare, alungite sau turtite, în poziţie normală sau răsturnate, situate
dedesubt, deasupra sau lateral faţă de poziţiile lor reale.

Nn

Nimbostratus
Gen de nori cu aspect de pânză cenuşie frecvent întunecată, având pretutindeni
grosimi suficient de mari pentru a masca complet Soarele. Precipitaţiile lichide ori solide
continue şi cu intensităţi moderate pe care le generează îi conferă o înfăţişare difuză.

Nivometru

61
 Instrument cu ajutorul căruia se determină cantitatea de apă căzută sub formă de
zăpadă.

Nor
Aglomerare de produse de condensare lichide, solide sau ambele, suspendate în
atmosferă. Se formează aproape exclusiv în troposferă, dar uneori şi în stratosferă,
îmbrăcând forme diferite (genuri, specii, varietăţi) şi constituind sursa precipitaţiilor
atmosferice. În cazul în care în componenţa lor intră atât picăturile de apă suprarăcită cât şi
cristalele de gheaţă, alcătuiesc un sistem coloidal instabil (structură microfizică mixtă).

Oo

Ocluzie
Stadiul final al evoluţiei ciclonului când frontul rece se contopeşte cu cel cald, aerul
rece umplând întregul ciclon până la înălţimi mari.

Opalescenţă
Uşoara coloraţie albicioasă şi modificarea culorii aparente a obiectelor în raport cu
culoarea lor normală din cauza difuziei radiaţiilor vizibile de către particulele aflate în
suspensie în atmosferă.

Oraj
Electrometeor constând din descărcări electrice repetate între două părţi ale aceluiaşi
nor, între doi nori sau între nori şi suprafaţa terestră, însoţite de tunete.

Pp

Pâclă
Litometeor constând din suspensia în atmosferă a unor particule solide de dimensiuni
microscopice, care dau aerului un aspect opalescent.

Pluviometru
Instrument cu ajutorul căruia se măsoară cantitatea de precipitaţii.

Prognoză locală

62
 Anticipare a condiţiilor meteorologice dintr-un interval viitor determinat pe baza
observaţiilor asupra variaţiei presiunii şi vântului, a evoluţiei norilor, a culorii cerului la
crepuscul, efectuate într-un punct oarecare.

Prognoză meteorologică
Anticiparea caracterelor şi evoluţiei condiţiilor meteorologice viitoare pentru teritorii
şi intervale de timp determinate: prevedere de scurtă durată (sub 48 ore), mijlocie (2-10
zile) şi de lungă durată (o lună, un anotimp).

Prognoză numerică
Anticipare prin metode grafoanalitice şi numerice a principalelor caracteristici
cantitative şi calitative ale câmpului baric, câmpului curenţilor, etc.

Psihrometru
Instrument cu ajutorul căruia se determină principalele mărimi care definesc
umezeala aerului (tensiunea vaporilor şi umezeala relativă).

Rr

Răcire radiativă
Scăderea temperaturii suprafeţei terestre şi aerului de deasupra acesteia în fazele
negative ale bilanţului radiativ din timpul nopţii, când intensitatea radiaţiei emise este mai
mare decât radiaţia absorbită.

Reverberaţia aerului
Vibraţia aerului observabilă deasupra terenurilor puternic încălzite, unde alternanţa
curenţilor ascendenţi şi descendenţi modifică intensitatea refracţiei luminii.

Ss

Scara Beaufort
Scară a forţei sau tăriei vântului bazată pe efectele lui asupra suprafeţelor acvatice
întinse, dar şi asupra obiectelor de pe suprafeţele continentale (arbori, construcţii). Are 18
grade.

63
 Scara Fujita
Scară numerică stabilită de Fujita şi Pearson pentru evaluarea intensităţii unei
tornade (0-5) precum şi a lungimii (0-5) şi lăţimii traiectoriei sale (0-7).

Secluzie
Stadiu rar şi de scurtă durată în evoluţia unui ciclon, constând în contopirea
fronturilor rece şi cald, la o anumită distanţă de punctul de convergenţă.

Serein
Picături fine de ploaie care cad pe timp senin din nori care s-au disipat anterior.

Smog
Suspensia în păturile inferioare ale troposferei a unui amestec de substanţe poluante
şi picături de apă (există smogul de tip londonez şi smogul de tip Los Angeles sau
fotochimic).

Strat izotermic
Strat atmosferic în care gradientul termic vertical este egal cu zero.

Strat de inversiune
Strat atmosferic în care temperatura aerului creşte cu înălţimea, în loc să scadă.

Stratocumulus – Sc
Gen de nori cu aspect de bancuri, straturi sau pături pământii şi cenuşii – albicioase,
având aproape întotdeauna părţi întunecate. Elementele componente au forma unor dale,
bolovani de râu, rulouri, putând fi sudate sau nu între ele.

Stratus – St
Gen de nori având cel mai adesea forma unei pânze cenuşii, baza uniformă, uneori
fragmente destrămate. Poate genera burniţă, ace de gheaţă şi zăpadă grăunţoasă. Are
dezvoltare verticală slabă, dar maschează în mod frecvent Soarele şi Luna. Când Soarele
este totuşi vizibil, contururile i se disting cu deosebită claritate.

Şa barică

64
 Formă a reliefului baric cu aspect de şa situată la intersecţia axelor de comprimare şi
dilatare dintre doi cicloni şi doi anticicloni dispuşi pe diagonală.

Tt

Talveg depresionar
Formă negativă, alungită a reliefului câmpului baric reprezentată prin izobare
deschise sub formă de U legată de ciclon. Presiunea scade dinspre periferii către o axă de
convergenţă a vânturilor care separă adesea mase de aer cu însuşiri fizice diferite. Ca şi în
ciclon, mişcările verticale ale aerului sunt ascendente, iar timpul este instabil, cu înnorări şi
precipitaţii frecvente.

Tendinţă barică
Diferenţa de presiune dintre două observaţii efectuate la interval de trei ore.

Topografie barică
Relieful (distribuţia înălţimilor geopotenţiale) unei suprafeţe izobarice oarecare,
prezentând două tipuri: topografie barică absolută când înălţimile se măsoară în raport cu
nivelul mării şi topografie barică relativă (în raport cu nivelul altei suprafeţe izobarice).

Turbulenţa aerului
Stare a aerului în care sunt prezente mişcări turbulente distingându-se: turbulenţă
termică (datorată încălzirii inegale a diferitelor suprafeţe active şi a aerului de deasupra) şi
turbulenţă dinamică (determinată de interacţiunea curentului de aer cu neregularităţile
suprafeţei active).

Uu

Umbră de precipitaţii
Regiune situată în partea de „sub vânt‖ a unui lanţ montan, în care cantitatea de
precipitaţii scade substanţial comparativ cu partea „din vânt‖, datorită încălzirii prin
comprimare adiabatică a aerului descendent.

Vv

65
 Vară indiană
Denumire dată în America de Nord perioadei neobişnuit de calme şi calde de la
finele toamnei.

Virga
Particularitate suplimentară întâlnită la genurile de nori Cc, Ac, As, Ns, Sc, Cu şi Cb
având forma unor trene, dâre ori perdele verticale sau înclinate de precipitaţii care pornesc
de la baza norilor, dar nu ajung la suprafaţa terestră, evaporându-se.

Zz

Zenit
Punctul imaginar unde se intersectează verticala locului cu bolta cerească.

Zi tropicală
Zi cu temperatura maximă egală sau mai mare de 30o C.

66
 ANEXE

Genuri, specii şi varietăţi de nori

Cirrus fibratus (http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Long_Cirrus_fibratus.jpg)

Cirrus uncinus (http://www.alboxclima.com/meteorologia/altas.htm)

Cirrus spissatus (http://picasaweb.google.com/lh/photo/aet0g0TgnCtXcHiJmW6UzQ)

67
 Cirrocumulus stratiformis undulatus
(http://picasaweb.google.com/dm.hiscock/CloudsGardenJune2010#)

Cirrostratus nebulosus (http://www.astrosurf.com/luxorion/meteo-nuages-images.htm)

Altocumulus stratiformis translucidus (http://www.astrosurf.com/luxorion/meteo-nuages-

images3.htm)

68
 Altocumulus stratiformis undulatus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/ac-un-str-
kresge.jpg)

Altocumulus lenticularis (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/ac-len-capetownskies.jpg)

Altocumulus castellanus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/ac-castellanus.jpg)

69
 Altostratus translucidus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/as-tr-jmetzger.jpg)

Stratocumulus stratiformis opacus mamma (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/sc-op-

mamma.jpg)

Stratus nebulosus opacus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/stratus-colline-anniereb.jpg)

70
Nimbostratus (http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Nimbostratus_and_air_current.jpg)

Cumulus humilis şi mediocris (http://www.astrosurf.com/luxorion/meteo-nuages-

images4.htm#Cumulus)

Cumulus congestus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/cu-con-harrington.jpg)

71
 Cumulonimbus calvus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/cb-pra-inc-nebraska.jpg)

Cumulonimbus capillatus incus (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/cb-cap-incus-brno.jpg)

Cumulus mediocris virga (http://www.astrosurf.com/luxorion/Documents/cu-virga.jpg)

72
 BIBLIOGRAFIE

1. Ahrens, C., D., (2001), Essentials of Meteorology. An invitation to the

atmosphere, 3rd edition, Australia Brooks/Cole/Thomson Learning
2. Beltrando, G., Chémery, L., (1995), Dictionnaire du climat, Larousse, Paris
3. Bleahu, M., (1974), Morfologia carstică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
4. Bleahu, M., (1982), Relieful carstic, Editura Albatros, Bucureşti
5. Bleahu, M., Viehmann, I., (1963), Gheţarul de la Vârtop, ocrot.nat., t.7, p. 147-
152
6. Bleahu, M., Bordea, S., (1981), Munţii Bihor – Vlădeasa, Editura Sport – Turism,
Bucureşti
7. Bleahu, M., Decu, V., Negrea, Şt., Pleşa, C., Povară, I., Viehmann, I., (1976),
Peşteri din România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 416 p.
8. Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena, (1999), Riscurile climatice din România,
Academia Română, Institutul de Geografie, Bucureşti
9. Cheval, S., editor, (2003), Indici şi metode cantitative utilizate în Climatologie,
Editura Universităţii din Oradea
10. Cigher, M., (2008), The Vârtop Ice Cave. Observations about the Glacier Hall’s
meroclimate, Analele Facultăţii de Geografia Turismului, Editura Universităţii
„Dimitrie Cantemir‖, Târgu Mureş
11. Cigher, M., (2009), The Vârtop Ice Cave. Aspects regarding underground
glaciology, Analele Facultăţii de Geografia Turismului, Editura Universităţii
„Dimitrie Cantemir‖, Târgu Mureş
12. Cigher, M., (2011), Meteorologie şi climatologie. Partea I – Meteorologie. Caiet
de lucrări practice, Editura „Dimitrie Cantemir‖, Târgu Mureş
13. Ciulache, S., (2004), Meteorologie şi climatologie, Editura Universitară,
Bucureşti
14. Ciulache, S., Ionac, Nicoleta, (2003), Dicţionar de meteorologie şi climatologie,
Editura Universităţii Ars Docendi, Bucureşti
15. Croitoru, Eliza-Adina, (2003), Fenomene climatice de risc – Caiet de lucrări
practice, Editura Nereamia Napocae, Cluj – Napoca
16. Pop, Gh., (1988), Introducere în meteorologie şi climatologie, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti
17. Racoviţă, E., (1927), Observations sur la glaciere naturelle dite „Gheţarul de la
Scărişoara”, Bull. Soc. Sci. Cluj, III:75, 108

73
18. Racoviţă, G., (1967), Nouvelle contributions a l’etude du topoclimat de la grotte
„Gheţarul de la Scărişoara”, Ann. Speleol., 22, (1): 757-786
19. Racoviţă, G., (1975), La classification topoclimatique des cavites souterraines,
Trav. Inst. Speol. „Emil Racovitza‖, XIV:197- 216
20. Racoviţă, G., (2000), Ice caves in temperate regions, In: H. Wilkes, D.C. Culver
an B. Humphreys (eds.), Ecosystem of the world, vol.30, Subterranean
Ecosystem, Elsevier Sciences, Amsterdam, p.567-574
21. Racoviţă, G., Viehmann, I., (1966), Observaţii asupra dinamicii stalagmitelor de
gheaţă din Gheţarul de la Scărişoara - Sala Biserica, Lucr. Instit. Speol. ―Emil
Racoviţă‖, V: 43-65
22. Racoviţă, G., Onac, B., P., (2002), Peştera Gheţarul de la Scărişoara- studiu
monografic, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj – Napoca
23. Sorocovschi, V., (2009), Meteorologie şi climatologie, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj Napoca
24. Ţâştea, D., Bacinschi, D., Nor, R., (1965), Dicţionar meteorologic, CSA
Institutul Meteorologic, Bucureşti
25. World meteorological Organization, (1992), International meteorological
Vocabulary, Geneva
26. *** (2005), Encyclopedia of world climatology, (edited by John, E., Oliver),
Encyclopedia of Earth Sciences Series, Springer Dordrecht, The Netherlands
27. *** (2008), Clima României, Administraţia Naţională de Meteorologie, Editura
Academiei Române, Bucureşti
28. *** www. metoffice.gov.uk
29. *** www.wetterzentrale.de
30. *** http://www.astrosurf.com

74