Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Începând cu secolul al VIII-lea î. d. Hr., când a avut loc colonizarea grecească a ţărmurilor Mării
Negre, aceasta a primit denumirea de Pontos Euxeinos care însemna „Marea primitoare”. Grecii îi
spuneau astfel datorită faptului că furtunile în apropiere de țărm erau aici o raritate și pentru că în
locul unde Dunărea se vărsa în mare, apa era bună de băut.
În timpul Imperiului Roman de Răsărit (secolele IV-XVI), Marea Neagră s-a numit Megali Thalassa,
denumire preluată în limbă română ca fiind „Marea cea mare“.
Marea Neagră și-a primit denumirea finală de la turci, odată cu extinderea acestora în zonele de jur-
împrejurul ei. Turcii au asociat multă vreme nordul cu întunericul şi de aceea au numit marea situată
la nordul imperiului lor drept Kara Deniz = Marea Neagră, iar Marea Mediterană, care se află la sud
de centrul imperiului o numesc şi azi Ak Deniz = Marea Albă.
Fundul Mării Negre este considerat a fi un loc de fosilizare extrem de interesant. La adâncimi mai
mari de 200 de metri, aici nu există deloc oxigen. Astfel, toate epavele care au ajuns pe fundul Mării
Negre de-a lungul timpului sunt într-o stare perfectă de conservare.
În Marea Neagră se găsesc 160 de specii de plante şi animale marine care sunt din ce în ce mai rare
sau sunt ameninţate cu dispariţia. Printre acestea amintim marsuinul, foca de Kaliakra, rândunica de
mare sau crabul de piatră.