Sunteți pe pagina 1din 2

Publicurile organizatiei

Unul dintre autorii care detaliazã acest aspect este Elisabeth Noelle-Neumann115 care, în
lucrarea sa din 1984, Spirala tãcerii. Opinia publicã – învelisul nostru social, considerã cã existã
cel putin trei planuri în care putem sã analizãm semnificatia termenului public: planul juridic,
planul stiintelor politice si planul psihologiei sociale. Astfel, din perspectivã juridicã, termenul
public are sens de „accesibil tuturor“, „loc public“, „drum public“, „proces public“116 –,Din
perspectiva stiintelor politice, termenul public intrã în asociere cu ideea de „putere publicã“ sau
„stat“.Putem la fel de bine sa asociem termenul de public cu „interes public“, „responsabilitate
publicã“, chiar „participare publicã“117 etc. Perspectiva psihologiei sociale asociazã termenul
public de cel al opiniei publice, respectiv pozitia publicului în raport cu o anumitã temã din
spatiulnpublic si de interes public.

Publicul este: interlocutorul organizatiei, cel care exercitã, în mod legitim, dreptul de a controla,
de cele mai multe ori indirect, deciziile organizatiei si, în acelasi timp, este instanta care
evalueazã si, dacã este cazul, criticã actiunile organizatiei, iar toate acestea se desfãsoarã la
vedere, în spatiul public.

Multime versus Public

Studiul termenului public a debutat la începutul secolului XX sub semnul contributiilor


stiintifice ale lui Gabriel Tarde126 si Gustave Le Bon127. Ceea ce deosebeste publicul de
multime nu este numãrul indivizilor (cantitatea), ci calitatea relatiei dintre acestia si spatiul social
global: particularizarea
unei „regiuni ontologice“ prin obiectivarea unor interese relativ constante.

Mase (de oameni) versus Public

Masele de oameni reprezintã publicuri inactive care „suportã actul guvernãrii, manipularea si
violenta elitei“133. În acelasi timp, însã, ideea de mase asigurã fundatia teoriilor privind
societatea de masã. În final, putem afirma faptul cã masele reprezintã baza de selectie a
publicurilor, asocierea unui individ la o categorie de public sau alta fiind determinatã de
existenta sau nu a unui anumit context.

Audientã versus Public

Definitia „de dictionar“ a audientei afirmã cã: „în sens larg, audienta este totalitatea receptorilor
unui mesaj difuzat printr-o anumitã media“134. Deci, audienta este formatã din totalitatea acelor
indivizi izolati în spatiu, dar care primesc simultan acelasi mesaj, prin intermediul unor canale de
comunicare în masã. Se pot identifica, prin mãsurarea cu ajutorul audiometrelor (people meter)
frecventa si duratele medii de televizionare; se pot construi indicatori care sã redea destul de
mult din caracteristicile publicurilor respective (caracteristicile demografice si culturale).
Indicatorii medii cei mai folositi sunt: rating-ul (pãtrunderea pe piatã – numãrul de spectatori
potentiali care au primit un mesaj sau au privit un
program) si market share (cota de piatã – proportia de telespectatori care preferã un anumit canal
la un moment dat, comparativ cu altele concurente).

Mãsurãtorile de audientã (factori sintetizati de cãtre Denis McQuail)135:


– audienta ca agregat social (de spectatori, cititori, ascultãtori, telespectatori) cãruia
îi sunt destinate produsele media;
– audienta ca masã de indivizi caracterizatã prin numãr mare, eterogenitate, anonimat,
lipsa unei forme de organizare;
– audienta ca public autonom, consumator de media, dar posedând o anumitã independentã
fatã de acestea;
– audienta ca piatã, adicã un agregat de consumatori potentiali spre care sunt
îndreptate mesajele media: activitatea mass-media apare ca un act comercial, o relatie între
„produse/servicii“ si consumatori.
Dupã cum observã McQuail136, audienta este caracterizatã îndeosebi prin atributele
sale economice (venituri si consum) sau sociale (nivel de instruire). mediatic. „Un produs media
este o marfã sau un serviciu oferite spre vânzare unui grup de consumatori potentiali, în
competitie cu alte produse media“137.