CONFERINŢA STUDENŢEASCĂ

„Provocări în domeniul protecţiei refugiaţilor şi apatrizilor”

”Statutul juridic al
Refugiatilor în Drept
Internaţional Public”
Organizator: Asociaţia Obştescă Efectuat:
”Centrul de Drept al Avocaţilor”
prin proiectul „Clinica juridică în
Silosiev Aliona, USM,
domeniul Azilului şi Apatridiei” Drept (anul II)
 Introducere:
Statutul de refugiat este probabil dovada încălcării
celei mai grave a contractului social încheiat între
stat și cetățeanul lui.
Refugiatul este o persoană lipsită de protecția
statului din care provine și, ca urmare, este nevoit să
caute această protecție în altă parte.
Scopul protecției internaționale este acela de a
asigura refugiatului o “cetățenie-surogat” până cînd
una autentică poate fi obținută prin intermediul
repatrierii, integrării sau restabilirii sale.
În fapt, scopul este găsirea unei soluții durabile
care să creeze sau să refacă legătura dintre persoană
ca cetățean și un stat ca protector legal al acestuia.
Primele documente internaționale care definesc
noțiunea de ”refugiat” (1921-1946)

În anul 1921, în cadrul Societăţii Naţiunilor ia fiinţă

Comitetul pentru refugiaţi, prezidat de cunoscutul explorator
norvegian F. Nansen.

Protecţia acestui Comitet a fost direcţionată iniţial

refugiaţilor ruşi şi armeni, pentru ca în 1928 aceasta să preia
în sarcina sa şi refugiaţii din Orientul Mijlociu, iar în 1933
refugiaţii germani.
Instrumentele internaţionale adoptate în perioada interbelică
reflectă o orientare conceptuală.
Acestea au fost:
• Aranjamentul cu privire la refugiaţii ruşi şi armeni din 1926;
• Aranjamentul cu privire la refugiaţii asirieni, asiro-caldeeni şi
asimilaţii, precum şi la refugiaţii turci;
• Convenţia din 1933 relativă la Statutul internaţional al
refugiaţilor;
• Rezoluţia Consiliului Societăţii Naţiunilor nr. 3593 din 24 mai
1935 cu privire la situaţia refugiaţilor din Saar;
• Convenţia din 1938 cu privire la refugiaţii care provin din
Germania;
• Rezoluţia Consiliului Societăţii Naţiunilor nr. 4119 din 17
ianuarie 1939 privitoare la refugiaţii din teritoriul sudaţilor (de
naţionalitate cehoslovacă);
• Protocolul din 14 septembrie 1939 referitor la refugiaţii austrieci
(victime ale persecuţiei naziste).
 CONVENȚIE
privind statutul refugiaților,
încheiată la Geneva la 28 iulie 1951
-este documentul juridic fundamental pentru protecţia
internaţională a refugiaţilor. Convenţia defineşte:
-cine este refugiat;
-tipul de protecţie juridică;
-asistenţă socială pe care refugiaţii ar trebui să o primească de la
statele care au ratificat-o.
Convenţia a recunoscut aspectul internaţional al crizei de
refugiaţilor, precum şi necesitatea de cooperare internaţională şi de
împărţirea responsabilităţilor între state.
Astăzi, Convenţia rămâne în continuare piatra de temelie a
protecţiei refugiaţilor adaptându-se la şase decenii de schimbări
masive şi confruntându-se cu provocări fără precedent.
 Cine sunt refugiații?
Conform Convenției privind statutul refugiaților, un refugiat este o
persoană care:
 Are o temere bine întemeiată de persecuție din cauza:
• rasei,
• religiei,
• cetățeniei,
• apartenenței la un anumit grup social, sau
• opiniei politice;
 se află înafara țării sale de origine; și
 nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări,
 sau care, neavând nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării în care
avea reşedinţa obişnuită, ca urmare a unor astfel de evenimente, nu
poate sau datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.
 Din analiza dispoziţiilor Convenţiei din 1951 cu privire la
statutul refugiaţilor, rezultă că statele-părţi urmează să acorde
acestora un statut încadrat, în linii generale, de următorii parametri:
- statutul personal al refugiatului va fi cârmuit de legea statului
unde îşi are domiciliul, sau dacă nu are domiciliu, legea statului
unde îşi are reşedinţa;

- egalitate între refugiaţi şi străini, în ceea ce priveşte dobândirea

de bunuri mobile şi imobile;

- protecţia dreptului de autor, a proprietăţii industriale, a

invenţiilor, desenelor, modelelor, mărcilor de fabrică etc., acordată
în mod egal, prin raport cu cetăţenii statului de reşedinţă;

- accesul la instanţele judecătoreşti pe teritoriul tuturor statelor-

părţi la Convenţie, beneficiind de acelaşi tratament ca orice
cetăţean, inclusiv asis tenţă juridică şi scutirea de cautio judicatum
solvi.
 PROTOCOL
privind statutul refugiatilor, încheiat la
New York la 31 ianuarie 1967

-este un instrument independent față de Convenția din 1951, deși

fiind elaborat pentru a se face aplicabile prevederile acesteia la noi
categorii de refugiați, este legat de aceasta în totalitate.

Protocolul elimină limitările temporale și geografice care se

găsesc în definiția refugiaților din Convenție.

Astfel majoritatea statelor au preferat să adere atît la Convenție,

cît și la Protocol, afirmînd faptul că ambele tratate au un loc
central în sistemul internațional de protecție a refugiaților.
Principalele prevederi ale Convenției
din 1951 și ale Protocolului din 1967:
 prevederi ce dau o definiție generală a refugiatului,
precum și clauze privind încetarea sau excluderea de la
statutul de refugiat;

 prevederi ce definesc statutul juridic al refugiaților

precum și drepturile și obligațiile acestora în tara de azil;

 alte prevederi ce se referă la implimentarea acestor

documente din punct de vedere administrativ și
diplomatic.
 Convenția Organizației Unității Africane,
din 10 septembrie 1969, privind refugiații

Reprezintă un instrument regional ce guvernează aspectele

specifice ale problemelor refugiaților din Africa, este pînă în
prezent singurul tratat în materie de refugiați care are putere
executorie.
Convenția OUA urmează definiția din Convenția din 1951,
însă înglobează o considerație de natură mai obiectivă:
”orice persoană obligată să-și părăsească țara datorită
agresiunii externe, ocupației, dominației străine sau
evenimentelor ce tulbură grav ordinea publică, fie într-o parte a
teritoriului fie în întreaga țară de origine”
 Declarația de la
Cartagena din 1984
- adoptată la un colocvium care a reunit reprezentanții
guvernelor din America Latină și mai mulți distinși juriști.

Recomandă ca definiția refugiaților utilizată în toate țarile

Americii Latine să înglobeze și definiția din Convenția privind
statutul refugiaților, precum și persoanele care și-au părăsit țara:

”pentru ca viețile, securitatea și libertatea acestora au fost

amenințate de violența generalizată, agresiunea externă,
conflictele interne, încălcările masive ale dreptului omului sau
alte împrejurări care au tulburat grav ordinea publică„
 Înaltul Comisariat al Națiunilor
Unite pentru Refugiați

- A fost înfiinţat pe 14 decembrie 1950 de către

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

- Agenţia este mandatată să conducă şi să coordoneze

operaţiuni internaţionale pentru protecţia refugiaţilor.

- Scopul său principal este acela de a apăra drepturile

şi bunăstarea refugiaţilor.
Activitățile UNHCR:
• intervențiile în situație de criză;
• mutarea taberelor de refugiați la depărtarea de zonele de
frontieră pentru a îmbunătăți condițiile de siguranță;
• asigurarea posibilității ca femeile refugiate să aibă un cuvînt de
spus în distribuirea hranei și a serviciilor sociale,
• reunificarea familiilor separate;
• furnizarea de informații refugiațiilor cu privire la condițiile din
țara lor de origine;
• vizitarea centrelor de detenție;
• consilierea guvernelor asupra proiectelor de lege privind
refugiații, a politicii și practicilor în domeniu.
 Persoane de interes pentru
UNHCR
-sunt toate persoanele a căror nevoie de protecție și
asistență prezintă un interes pentru UNHCR, și
anume:
 Refugiații în sensul Convenției;
 Persoanele care se refugiază din fața unui conflict
sau a unor grave tulburări ale ordinii publice
(adică, refugiații în sensul Convenției OUA și al
Declarației de la Cartagena);
 Repatriații(adică foștii refugiați);
 Apatrizii;
 Persoanele deplasate intern (în unele situații).
PROTECȚIA
În ceea ce priveşte refugiaţii, protecţia internaţională
implică:

• admisia într-o ţară de azil sigură;

• acordarea azilului;
• respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
• respectarea principiului de non-refoulement (dreptul
de a nu fi returnat forţat către o ţară unde viaţa îi este
ameninţată);
• obţinerea unei soluţii durabile.
Asistența
În practica UNHCR, asistința vine în spriginul și
completarea protecției, și reprezintă ajutorul
furnizat pentru a răspunde la nevoile fizice și
materiale ale persoanelor aflate în competența
UNHCR.

Asistența se poate acorda sub foarma de alimente,

medicamente, îmbrăcăminte, adăpost, semințe și
unelte, servicii sociale, consiliere, psihologice,
precum și construirea și reconstruirea unor elemente
de infrastructura, cum ar fi școlile și drumurile.
 Mandatul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi include,
identificarea de soluţii pentru situaţia refugiaţilor.

Astfel principalele fiind:

a) eventuala repatriere voluntară, dacă condiţiile în

ţara de origine o permit;

b) naturalizarea în prima ţară de refugiu;

c) reaşezarea într-o altă ţară, dacă prima ţară de

refugiu nu are posibilităţi de asimilare.
 Procedurile speciale ale ONU în materia
drepturilor omului care sunt la dispoziția sau în
favoarea refugiaților
Raportorii speciali sau organismele speciale ale comisiei ONU
pot interveni pe lîngă Guvernul vizat pentru a preveni supunerea
unor refugiați, solicitanți de azil sau persoane deplasate pe plan
intern la încălcări iminente ale drepturilor omului sau ca răspuns
la posibilitatea producerii unor astfel de încălcări.

În cazul încălcării principiului nereturnării în anumite

împrejurări , se poate recurge la următoarele proceduri:

 Raportul Special ONU privind tortura;

 Raportul special ONU privind excepțiile asumate;
 Grupul de lucru ONU privind disparițiile forțate.
 Dreptul internațional al drepturilor omului și
dreptul refugiților legatura dintre aceste doua
ramuri de drept
Există doua tratate internaționale în materia dreptului
omului care joacă un rol deosebit de semnificativ în cadrul
dreptului internațional al refugiaților:
1. Convenția împotriva torturii și altor tratamente sau pedepse crude,
inumane sau degradante, care prevede protecția împotriva returnării sau
reăatrierii forțate în cazurile care există un pericol substanțial ca
persoana să fie supuse torturii.

2. Convenția cu privire la drepturile copilului la care sunt părți aproape

toate statele lumii se aplică tuturor copiilor fără discriminare, inclusiv
copiilor refugiți și solicitanți de azil.
 Сauze și soluții:
Problema refugiaților continuă să provoace comunitatea
internațională .
Ține de datoria acesteia să determine cele mai eficiente modalități
de a preveni noi fluxuri de refugiați .
În cazul în care problema principală a fluxurilor de refugiați este
sărăcia , una dintre soluțiile posibile ar fi de a oferi asistență pentru
dezvoltare sau asistența tehnică .
În cazul în care principalele condiții de exod în masă sunt
încălcări ale drepturilor omului , soluția poate consta în monitorizarea
evoluțiilor din partea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite
condamnă încălcări ale comunității internaționale și numirea de
raportori speciali pentru a examina situații specifice și de a face
recomandări constanta .
Dacă cauzele fluxurilor de refugiați sunt conflicte violente , soluțiile
pot fi găsite în zona diplomației preventive , promovarea medierii ca
mijloc de rezolvare a conflictelor , precum și în conformitate cu
dispozițiile de drept umanitar .
 ONU – estimări privind
refugiaţii din Siria în 2014
• Potrivit unor estimări ONU, în decursul lui 2014, peste patru
milioane de sirieni vor fugi din calea războiului.
• Aproximativ două milioane de persoane ar urma să devină
refugiaţi în afara teritoriului sirian.
• Alţi 2,25 de milioane se vor deplasa în interiorul ţării.
• “scenariul cel mai probabil” în 2014 va fi caraterizat de o
escaladare a conflictului, o perturbare a serviciilor vitale,
esenţiale şi de o erodare şi mai mare a mecanismelor de
ajutorare”.
• ONU apreciază, astfel, că peste 8,3 milioane de sirieni vor
avea nevoie de un ajutor umanitar în 2014, reprezentând o
creştere de 37% în comparaţie 2013.
 ”Refugiaţii nu trebuie
priviţi ca o povară pentru
societate, ci trebuie acceptaţi
ca persoane ce pot contribui la
creşterea bunăstării
comunităţii gazdă!”
Vă mulțumesc
pentru atenția
acordată!